EU TE PUN SECRETAR DE STAT, TU MĂ FACI NOTAR

Judecătorul Cristi Danileț are niște postări nu doar interesante ci bine documentate.

Avocatul infractorilor, „tata” lor, din fruntea Ministerului Justiției, comite acte și fapte legale ele dar cumplit de imorale. Pentru că își aranjează ploile cât timp are pâinea și cuțitul la îndemână în respectivul minister.

Tudorel Toader este nu doar profesor universitar ci și avocat. Acum, și-a aranjat să devină notar. Hm. O fi constatat că nu îi mai ajung banii din avocatură și intră în tabăra notarilor. Ca profesor universitar va profesa în continuare. Dar, să vedem cât de cinstit este cel chemat să fie cinstea întruchipată în acest guvern de muhaiele.

„Prin adresa nr. 89.270 din 19.10,2017 domnul ministrul al justiției Toader Tudorel propune numirea lui Nicolae Liviu Popa ca secretar de stat în Ministerul Justiției; până atunci Popa lucrase ca director general la UNNPR, aflat în coordonarea MJ. Primul ministrul este de acord cu această propunere și îl numește pe domnul Popa secretar de stat prin Decizia nr. 658 din 24.10.2017.

Pe 10.08.2018 (vineri, Protestul Diasporei) domnul Tudorel Toader solicită Președintelui Uniunii Notarilor să îl propună ministrului justiției pentru a devenit notar public. Pe 13.08.2018 Consiliul Uniunii Notarilor aprobă cererea și solicită suplimentarea numărului de posturi pentru Iași. În acest sens, pe data de 20.08.2018 domnul secretar de stat de la MJ Nicolae Liviu Popa semnează în locul ministrului justiției Ordinul nr. 3216 din 20.08.2018.

Urmează, evident, numirea domnului Tudorel Toader în funcția de notar de către ministrul Tudorel Toader, printr-un secretar de stat.”

Conștiința „nu și nu”. Hai odată, hai a doua oară, dar a treia oară nu a mai suportat Tudorel Toader ne-subordonarea propriei conștiințe așa că a băgat-o în mă-sa și a făcut pasul. La fel a făcut coana Rodica Stănoiu, în Guvernul Adrian Năstase, care și-a dat lege prin care demnitarii din Ministerul Justiției sunt asimilați magistraților, ca să pupe și ea pensie de magistrat.

Prea-cinstitul Tudorel Toader 

Se pare că laturile dominante ale acestei tristei figuri umane este „bișnițăreala”, „avariția”, „specula ordinară” etc. Și mutra îl duce către astfel de caracterizări!

Grațierea inițiată de PSD și ALDE are și „elefănței” !

Mai de-a dreptul spus, inițiatorii au făcut un mixt între grațiere și ... amnistie !

AMNISTIE, act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi consecinţele condamnării pentru o infracţiune săvârşită. Amnistia poate fi generală -este acordată pentru orice tip de infracţiune; specială - se acordă numai pentru anumite infracţiuni; necondiţionată - nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei; condiţionată - este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii.
Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/amnistie

Mă refer direct la acest „demers” pentru că în proiectul de act normativ înaintat Senatului de către Guvern și înregistrat cu nr. L14/2017 există prevederi care sună al naibii cu regulile de la amnistie.

Art. 8 din proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate prevede că „Dispozițiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise anterior datei de 18 ianuarie 2017”. Nu ai nevoie de cunoștințe de drept pentru a face diferența între „fapte comise” care nu pot fi grațiate ci doar amnistiate și „pedepse/sancțiuni penale” care sunt grațiate.

GRAȚIERE, măsură de clemenţă a puterii de stat, prin care se acordă unui condamnat iertarea totală sau parţială a pedepsei sau comutarea acesteia în una mai uşoară.

Ca atare, în proiectul de lege art. 8 trebuia să se refere la pedepsele primite de persoanele condamnate până la data de 18 ianuarie 2017 (de fapt, este data la care Guvernul Grindeanu dorea să dea OUG-ul grațierii dar a fost împiedicat de Președintele Iohannis !). Ca atare, păstrarea respectivei date în proiectul de act normativ nu mai are valoare, articolul poate deveni neconstituțional dacă este păstrat pentru că legea face o discriminare între cei care au fost condamnați până la data de 18 ianuarie 2017 și cei care sunt sau vor fi condamnați de la această dată până la intrarea în vigoare a legii.

O altă asemănare a acestei „grațieri” cu „amnistia” este condiționarea grațierii de achitarea pagubei produse ca urmare a infracțiunii săvârșite. Ce este culmea, în loc ca achitarea sumelor datorate statului să se facă înainte de producerea actului de clemență, Guvernul propune ca achitarea sumelor datorate să se facă și după liberare, în termen de un an sub sancțiunea anulării grațierii ! Oamenii ăștia sunt de comă ! Bine, legat de aceste condiții poate să fie construit un scenariu de toată frumusețea, în special pentru situația în care cel grațiat își ia măsuri de protejare mai fermă a „averii” ce urează a o da statului mai ales că odată grațiat va putea pleca liniștit peste hotare într-o țară unde brațul lung al legii române nu îl mai ajunge ! De ce nu ?

O foarte bună analiză pe temă o are judecătorul Cristi Danileț pe blogul lui sub titlul „Pe înțelesul tuturor: grațierea din Parlamment”.

Să ne așteptăm la orice. Inclusiv la o amnistie ca urmare a intervenției parlamentarilor cu amendamentele de rigoare astfel încât acest proiect de lege să capete consistența dorită la momentul în care era „doar” un proiect de OUG ce urma să iasă „la furat”, noaptea ca hoții.

Cei care au răbdare să citească și materialele puse la dispoziție de site-ul Senatului (aici), vor deduce „cine” a întocmit proiectul de act normativ sau care este calitatea juriștilor care au lucrat la el - foarte instructiv este avizul Consiliului Legislativ -, dar și pozițiile exprimate de CSM. Cât privește avizul dat de Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, se poate observa, fără greutate, că este „un nud” intelectual. Fie nu au citit ce au avizat, fie sunt prea proști să citească un proiect de act normativ, fie nu se pricep. Au dat un aviz de o „nuditate” absolută. Indecent. La fel de indecent ca și avizul Comisiei pentru drepturile omului. Iar indivizii care compun aceste comisii sunt cei mai cei și cei mai hăis din comunitățile care i-au ales !

Îmi place campania „Educație juridică în școli 2016”

Am știut de ea. Am auzit la Tv, am citit prin presă. Acum m-am aplecat mai mult asupra evenimentului. Îmi place. Îmi place foarte mult. Din răspunsul elevilor participanți la aceste evenimente reiese clar necesitatea unei astfel de educații. Copiii o spun. O spun cu satisfacție. Aceste „ore non-formale” despre Justiție, despre drept în general, au creat o impresie profundă elevilor. Implicarea magistraților, a avocaților, a mediatorilor în orele „de predare”, prezentarea unor spețe de către procurori, avocați și judecători și discutarea lor cu elevii au creat o stare deosebită acestora. O sinteză a rezultatelor sondajului printre elevi cu privire la această formă de educație are semnificația lui. Majoritatea covârșitoare a elevilor își doresc această disciplină - 84%, dintre cei care au optat pentru această disciplină, 94% au manifestat preferința pentru practicieni ai dreptului și doar 6% pentru profesorii de liceu. Iar asta spune multe. Foarte multe (ca să nu spun ceva despre calitatea unor cadre didactice !).

Astăzi a avut loc o „competiție”la Universitatea „Titu Maiorescu”, organizată de ONG-ul care are această inițiativă împreună cu judecătorul Cristi Danileț (autorul manualului folosit !). Au participat ministrul Educației, Adrian Curaj, Președintele ICCJ, Livia Stanciu, ambasadorul Austriei, Gerhard Reiweger, președintele Universității, Iosif Urs. Ministrul Raluca Prună și Laura Codruța Kovesi au făcut parte din juriu.

Ei bine, reiau declarația ministrului Raluca Prună.

„Cred că educația civică, mai ales cea non-formală, este extrem de importantă, pentru că toate valorile pe care o astfel de educație le promovează, cum ar fi responsabilitatea, fidelitatea, onoarea, civismul, nu sunt niște concepte pe care le putem scrie într-o lege. Acestea sunt valori care se învață întâi acasă, apoi în școală și sunt valori fără de care nu ar fi posibilă o societate (...) în care perseverența și meritul să fie singurele valori care recompensează pe cineva care vrea să fie în slujba cetății în care trăiește”.

Reiau și o parte a declarației Laurei Codruța Kovesi, are însemnătate pentru înțelegerea dreptului.

„Cred că cel mai important lucru în acest proiect, cel puțin din perspectiva mea, este să încercăm să arătăm tinerilor că magistrații nu sunt oameni de care trebuie să ne temem. Există o percepție că te întâlnești cu un procuror sau un judecător doar atunci când încalci legea, ceea ce nu este adevărat. Ne întâlnim cu procurorul, ne întâlnim cu judecătorul și atunci când drepturile noastre sunt încălcate, și atunci când avem drepturi pe care cineva nu vrea să ni le respecte sau atunci când vrem să ne exercităm un drept și cineva ne cere bani sau foloase materiale pentru a ne respecta acest drept”.

Noul Cod de procedură penal - elemente de noutate prezentate de Cristi Danileț

Chiar dacă unora nu place comportamentul politic al judecătorului Cristi Danileț trebuie să îi fie respectată competența profesională și capacitatea de a interpreta și aplica legea. De aceea am preluat de la „juridice.ro” acest material în care judecătorul de la CSM (rămas abuziv în funcție !) ne prezintă noutățile din NCPP. Și sunt noutăți !

Pe de altă parte, sunt și „vechituri” care nu își mai au rostul. Procurorii sunt tot subordonați șefilor ierarhici chiar dacă procurorul de caz este chemat personal în unele acte procedurale să fie în fața judecătorului de drepturi și libertăți. În fine, șefii de la o instanță superioară ai procurorului pot, cu de la sine putere, aprecia că dosarul cauzei trebuie luat de la procurorul de caz fie pentru exces de zel fie pentru zelul redus, fie pentru alte considerente care pot fi chiar obscure, la fantezia debordantă a procurorilor o motivare oarecare fiind floare la ureche. Că așa le permite legea și așa vor mușchii lor.

Dar nu despre procurori vreau eu acum să fac vorbire. Ci despre elementele de noutate ale procesului penal pe care judecătorul Cristi Danileț le prezintă.

„Noua legislație penală (IV): Noul Cod de procedură penală – elemente de noutate

Faze procesuale şi organe judiciare: Procesul penal va avea patru faze: urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoana), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) şi executarea a hotărârii judecătoreşti definitive.

Organele de urmărire penală sunt procurorul şi organele de cercetare penală (cele ale poliţiei judiciare şi cele speciale). În cursul urmăririi penale, drepturile omului sunt ocrotite în mod special: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, percheziţia, folosirea tehnicilor speciale de supraveghere vor fi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care apoi devine incompatibil să soluţioneze cauza pe fond. Acest judecător, la cererea procurorului, procedează şi la audierea anticipată a martorului dacă există riscul să nu mai poată fi audiat ulterior în faza de judecată.

Legalitatea probelor administrate şi a trimiterii în judecată sunt verificate în termen de cel mult 60 zile de la sesizarea instanţei de către un judecător în cadrul activităţii de cameră preliminară, eliminându-se astfel posibilitatea ca mai târziu dosarul să fie returnat de instanţa de judecată la procuror.

Judecata revine completului de judecată alcătuit dintr-un judecător în primă instanţă (3 la ICCJ) şi doi judecători în apel (5 la ICCJ).

Competenţă: S-a restrâns categoria infracţiunilor pentru care procurorul era obligat să efectueze urmărire penală proprie.

Tribunalul nu va mai judeca căi de atac, ci de la Judecătorii şi Tribunale, hotărârile vor fi apelate doar la curtea de apel. Se desfiinţează Tribunalul Militar Teritorial şi parchetul aferent. Dacă urmărirea penală este efectuată de DNA, procurorul DNA trebuie să participe la soluţionarea oricărei plângeri, cereri, contestaţii.

După începerea cercetării judecătoreşti nu mai este posibilă declinarea de competenţă decât în favoarea unei instanţe superioare. Dacă un demnitar al statului este judecat de ICCJ, demisia lui din acea calitate nu va mai atrage schimbarea instanţei, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu sau deja s-a pronunţat prima hotărâre. Justiţia este lăsată aproape de cetăţean chiar şi în caz de strămutare: astfel, un dosar se poate muta de ICCJ de la o curte de apel doar la o alta învecinată, iar strămutarea de la o judecătorie sau un tribunal se dispune de curtea de apel doar la o instanţă din circumscripţia ei şi numai pentru suspiciuni care vizează imparţialitatea tuturor judecătorilor instanţei. Şi procurorul poate cere de acum recuzarea judecătorului şi strămutarea  judecării cauzelor, păstrând de asemenea dreptul de a cere desemnarea unei alte instanţe înainte de emiterea rechizitoriului.

Părţile şi subiecţii procesuali principali: Victima infracţiunii este introdusă în proces ca persoană vătămată, iar dacă nu vrea să participe, trebuie să declare expres acest lucru, caz în care va putea fi audiată ca martor; când pretinde repararea prejudiciului, persoana vătămată se numeşte parte civilă.

Persoana cercetată se va numi suspect, iar când se pune în mişcarea acţiunea penală împotriva lui va fi inculpat. Asigurătorul va fi parte responsabilă civilmente.

Măsuri preventive: Reţinerea poate fi dispusă de poliţist sau procuror pe 24 ore cu privire la suspect sau inculpat.

Controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune nu mai sunt acum măsuri subsecvente arestării preventive, ci alternative la arestare; ele se dispun în fiecare fază procesuală de cel care exercită funcţia respectivă; cauţiunea este de minim 1.000 lei.

Apare o nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu, pe care o poate dispune doar un judecător pe 30 zile în cursul urmăririi penale, respectiv pe durată nedeterminată în cursul judecăţii.

Arestarea se poate dispune numai în patru situaţii (fugă, influenţare martori, presiuni victimă, altă infracţiune), iar pe motivul pericolului pentru ordinea publică o persoană poate fi arestată numai în cazul suspectării de comitere a unor infracţiuni foarte grave enumerate expres de lege. Măsura se ia pentru 30 zile cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale, respectiv jumătatea maximului special (dar fără a depăşi 5 ani) în faza de primă instanţă.

Cu excepţia reţinerii care se poate dispune daca sunt indicii temeinice sau probe care să fundamenteze o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea faptei, pentru celelalte măsuri sunt necesare neapărat probe. Împotriva reţinerii se poate face plângere la procuror, iar împotriva celorlalte măsuri numai contestaţie la judecător.

Forme restrânse ale procesului: Va fi posibilă desfăşurarea unui proces în formă abreviată: în faza de urmărire penală, pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani închisoare, între procuror şi inculpat se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei dacă inculpatul recunoaşte fapta, acceptă încadrarea juridică, şi e de acord cu cuantumul pedepsei şi modul de executare propuse de procuror; acordul va fi avizat de procurorul ierarhic superior şi va fi încuviinţat de instanţa de judecată.

E posibil ca procesul să se desfăşoare în formă simplificată: în faţa instanţei, pentru orice infracţiune în afară de cele sancţionate cu detenţiune pe viaţă, inculpatul poate recunoaşte învinuirea şi judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, caz în care se vor reduce cu o treime limitele de pedeapsă legale.

Nesancţionarea inculpatului: Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani, procurorul poate decide în anumite condiţii să renunţe la urmărirea penală dacă nu există interes public (principiul oportunităţii urmăririi penale), dispunând ca inculpatul să îndeplinească anumite obligaţii.

Dacă dosarul ajunge totuşi în faţa instanţei, aceasta poate decide renunţarea la aplicarea pedepsei aplicând un avertisment dacă pedeapsa legală este până în 5 ani. Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani şi dacă pedeapsa stabilită este amenda sau închisoare de cel mult 2 ani, judecătorul poate constata vinovăţia inculpatului şi acorda un termen de doi ani în care el să îndeplinească anumite obligaţii, iar la finalul perioadei va decide dacă va mai aplica pedeapsa – amânarea aplicării pedepsei.

Apărarea are noi drepturi şi obligaţii faţă de acum: avocatul are dreptul să participe la audierea oricărei persoane în cursul procesului şi are acces la dosar oricând, limitarea acestui drept fiind foarte strictă; ca urmare, nici nu mai este obligatorie prezentarea materialului de urmărire penală.

Când avocatul ales nu se prezintă şi este înlocuit de unul din oficiu, acestuia i se dă un termen pentru a pregăti apărarea, care în faza de judecată este de minim 3 zile. Dacă persoana ascultată de organul judiciar este obosită sau bolnavă şi îi este afectată astfel capacitatea fizică sau psihică, se întrerupe audierea. Atunci când inculpatul este trimis în judecată, lui i se va comunica rechizitoriul. Părţilor li se comunică sub semnătură drepturile şi obligaţiile procesuale. Orice audiere în această fază procesuală este, de regulă, înregistrată audio sau chiar audiovideo, în declaraţia luată se consemnează cine a pus întrebarea şi se semnează declaraţia de avocaţii tuturor părţilor, prezenţi.

Medierea: Dreptul la un mediator se comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali înainte de audiere. Există în continuare posibilitatea ca victima şi infractorul să încheie înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ (mediere civilă în procesul penală) – în latura civilă a procesului aceasta va duce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în latura penală a procesului va constitui un element ca judecătorul să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Noul cod permite şi medierea penală, iar din acest punct de vedere vor exista două categorii de infracţiuni. O primă categorie este cea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal (infracţiunile urmăribile la plângerea prealabilă şi cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea). O a doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord.

Sesizarea organului judiciar: Apar modificări la plângerea prealabilă: de la termenul de 2 luni de la data cunoaşterii făptuitorului se trece la termenul de 3 luni de la data cunoaşterii comiterii faptei.

Celeritate: Sunt prevederi care va duce la urgentarea soluţionării unui dosar: Când dosarul ajunge în faţa completului de judecată după ce a trecut de camera preliminară, cauza nu mai poate fi restituită la procuror. Orice schimbare de domiciliu a părţii se comunică în 3 zile, altfel citarea ei la domiciliul iniţial rămâne valabilă. Dacă inculpatul este arestat, termenele de judecată se dau la interval de maxim 7 zile. Inculpatul arestat poate solicita să fie judecat în lipsă. Se poate acorda doar un singur termen pentru angajarea apărătorului. În faza de judecată se vor readministra probele din faza de urmărire penală numai dacă acestea sunt contestate. Dacă urmărirea penală sau judecata în primă instanţă durează mai mult de un an, respectiv în apel durează mai mult de 6 luni, se poate face contestaţie cu privire la durată la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv la instanţa ierarhic superioară.

Minorii: Dacă victima este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acordarea asistenţei juridice este obligatorie. Pentru minorul păgubit, procurorul este cel care poate exercita acţiunea civilă dacă nu o face reprezentantul legal.

Dacă suspectul/inculpatul este minor, în proces se citează Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a minorului (în faza de urmărire penală), respectiv Serviciul de probaţiune (în faza de judecată) şi e obligatorie efectuarea unui referat de evaluare de către acest serviciu. Reţinerea şi arestarea pot fi dispune numai excepţional. Minorii pot fi condamnaţi doar la măsuri educative neprivative sau privative de libertate. 

Soluţionare: Procurorul poate dispune netrimiterea în judecată prin clasare (când sunt impedimente legale la declanşarea sau desfăşurarea urmăririi penale) sau renunţare la urmărirea penală (când nu există interes public) – aceste soluţii pot fi atacate cu plângere la judecătorul de cameră preliminară. Trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, şi numai ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă care se emite obligatoriu când există probe de vinovăţie a inculpatului.

În faţa instanţei de judecată sarcina probei revine în principal acuzării, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Probele nelegal obţinute sunt excluse din proces. Instanţa poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal, respectiv condamnarea (numai când îşi formează convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă), amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei.

Atunci când stabileşte anumite obligaţii în sarcina sa, procurorul, respectiv instanţa de judecată pot stabili prestarea unei munci în folosul comunităţii numai cu acordul inculpatului/condamnatului (ca obligaţie în caz de renunţare la urmărire penală, de amânare a executării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv în caz de înlocuire a amenzii penale neplătite din motive neimputabile). Atunci când amenda penală nu se plăteşte cu rea-credinţă, sancţiunea este înlocuirea ei în închisoarea.

Căi de atac: Dispare calea de atac a recursului, astfel că sentinţele pronunţate în primă instanţă vor putea fi atacate doar cu apel, care este devolutiv în întregime. Hotărârea astfel pronunţată este definitivă şi se pune în executare. Numai pentru 5 motive care vizează doar legalitatea poate fi exercitată calea extraordinară de atac numită recurs în casaţie, care se soluţionează de ICCJ. Mai sunt căi extraordinare contestaţia în anulare (pentru vicii de procedură, nelegală constituire sau compunere a completului, lipsa asistenţei juridice) şi revizuirea  (pentru aspecte noi, ivite ulterior pronunţării hotărârii definitive, inclusiv declararea ca neconstituţională a textului de lege pe care s-a întemeiat hotărârea definitivă sau statul român a fost condamnat la CEDO), care se depune numai la instanţă. Un proces poate fi redeschis numai la cererea persoanei condamnare în lipsă, dacă nu a ştiut de proces.

Practică unitară: Ca şi până acum, pentru soluţii definitive diferite în ce priveşte dezlegarea unor probleme de drept, ICCJ poate fi sesizată să pronunţe o decizie în interesul legii. Noul cod prevede că pentru procesele pe rol, instanţa de control judiciar unde se află cauza poate sesiza de asemenea ICCJ pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă cu privire la chestiunea în drept ce comportă discuţii.

Executarea: Executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă numai pentru două motive: boală gravă care nu poate fi tratată nici în sistemul penitenciar, nici sub pază permanentă în sistemul civil şi dacă lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică; starea de graviditate sau copil mai mic de un an. S-a eliminat cazul privind considerentele familiale sau de la locul de muncă.

Cristi DANILEȚ
Judecător, Membru CSM”

Fără iertare

Despre Cristi Danileț am scris de bine, când nu era membru al CSM, când avea inițiative lăudabile pentru independența Justiției.

În ultima perioadă de timp, a fost reactivat ca „slugă” a sinistrei Monica Macovei. Slugă sârguincioasă, capabilă să facă din alb negru și invers după cum cântă procuroarea securistă. Nu le face singur. CSM este căpușat de un grup „independent” băsescian, ostil oricărei forme de democrație care promovează abuzul judecătoresc și protejează interesele mafiei portocalii.

Net-ul are poze. Multe. Cu Danileț, Dumbravă și Neacșu - cei trei crai judecători - la petreceri, iar acum apare asta. Oare ce avea în cap Danileț de s-a pozat așa ? Ce fel de judecător este acest Danileț ? S-a dus naibii Justiția.

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, Cristi Danileț este imaginea CSM băsescian de azi. Halal CSM.

Voi mai pune niște poze, ca să nu fie discuții:

Justiția strâmbă se face cu oameni strâmbi. Justiția Băsesciană.

Danileț Vasilică Cristian, judecător la bază și membru al CSM ales de judecătorii de la judecătorii (parcă). Fost consilier al sinistrei Monica Macovei în perioada de tristă amintire din guvernarea Tăriceanu când Justiția a fost încălecată politic, legile justiției au fost refăcute pentru a da în mâna lui Băsescu pârghiile necesare pentru a controla Justiția.

Danileț Vasilică Cristian, judecător și membru al CSM aflu, ieri, a fost obligat de instanță să își îndeplinească un atribut de fiu, o obligație civilă față de părinții aflați în sărăcie cumplită, să le dea din prea plinul financiar de judecător și de demnitar al statului (ca membru CSM) o cotă de 1/6 fiecărui părinte ca pensie de întreținere. 748 lei pentru fiecare părinte. O fi fost ideea lui sau o fi fost ideea altora care văzând nesimțirea lui și nedreptatea cu care el își tratează părinții i-au sfătuit pe aceștia cum să facă. Și are vechime în nesimțire de a stat ca animalul ani și ani văzând cum părinții care i-au dat viață se chinuie să trăiască cu cei aproape 400 lei ai mamei și cu ce mai pot culege din curtea casei.

Danileț Vasilică Cristian este un oportunist sinecurist. Colegii magistrați au mărturisit, în zilele din urmă, că individul a fost și este foarte activ în a-și crea oportunități aducătoare de favoruri și beneficii, intrând în încurcături politice după care hop la CSM pentru a-i fi reparată „onoarea” de magistrat. Cum naiba are omul ăsta „onoare” de două feluri ? Există onoarea de a fi om și onoarea de a fi magistrat ? O fi onoarea de a fi magistrat superioară onoarei de a fi om ? Ciudat mod de a gândi.

Ieri, la Cotroceni, am discutat cu un om care a făcut 10 ani de pușcărie pentru o crimă pe care nu a comis-o. Era eliberat de două luni. CEDO a constatat că omului nu i-au fost respectate drepturile fundamentale de către judecătorii și procurorii din România și că pedeapsa dată este un abuz judiciar. Am discutat destul de amănunțit pe Constituție, pe care o consideră nedreaptă, înclin să cred că privită după anii de temniță nedrepți are dreptate. Permite magistraților și puterilor statului să se lăfăie în abuzuri și nedreptăți contra cetățenilor țării. Culmea, unul dintre cei care s-au chinuit să avem această Constituție este condamnat cu motivarea instanței „pentru a arăta Comisiei Europene că la noi pot fi condamnați înalții demnitari” fără a arăta motivele concrete ce i se pot imputa. Două exemple de condamnări care confirmă că avem o Constituție permisivă abuzului reprezentanților statului. Pentru că eram la Cotroceni pentru a protesta astfel împotriva întoarcerii lui Băsescu am sesizat că de fapt noi, protestatarii, eram într-o situație asemănătoare cu cei condamnați pe nedrept. Curtea Constituțională a abuzat, pe baza Constituției, de dreptul nostru suveran și a negat un vot popular. Majoritar. A fost într-un fel o condamnare a poporului că a votat pentru demiterea celui care a reușit să subordoneze Justiția, Curtea Constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, DNA etc. fără a avea un drept constituțional sau legal care să îi permită acest lucru. Iar Curtea Constituțională i-a dat dreptate. Iar asta nu mai este dreptate, este un abuz cumplit asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale unui întreg popor.

Nefericirea face că noi, ca popor, nu avem o cale de urmat facilă pentru a avea acces la dreptate. Suntem obligați, mare parte dintre noi, de conveniențe sociale și declarații politice că respectăm cu strictețe niște reguli ale democrației. Situația nu este de natură să încurajeze o acțiune violentă împotriva puterii care nu mai este la Parlament și la Guvern ci la Cotroceni și la slugile din Justiție ale lui Traian Băsescu iar calea „civilizată” ne spune că la alegerile din toamnă, la parlamentare, este ocazia de a scoate de pe scena politică partidele care îl susțin. Dacă cei 7,4 mil. de votanți la referendum se vor prezenta la vot, plus milionul care a votat împotriva demiterii lui Băsescu și care este posibil să nu fie pedelist sau udemerist, șansele PDL de a intra în Parlament devin foarte mici astfel că viitorul Parlament va putea avea inițiativa de modificare a Constituției astfel încât toate abuzurile ce s-au comis „în numele ei” să fie desființate și să avem o lege fundamentală care să apere cetățenii și nu instituțiile de stat. Instituții care excelează în abuzuri. Pentru că instituțiile sunt formate din oameni și conduse de oameni, pentru oamenii din instituții nu au cultul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, pentru că oamenii din instituții sunt ca acel Danileț de mai sus care pentru binele propriu sunt capabili și se vede că fac acest lucru să încalce aceste drepturi și libertăți, să judece strâmb și să se folosească de forța coercitivă a statului pentru binele unei minorități dar în defavoarea majorității.

Avem un stat strâmb, avem un stat nedrept, avem un stat prost construit și abuziv condus, avem un stat în care puterea politică se complace la jocuri de culise cu dictatorul Traian Băsescu pentru ipotetice favoruri, avem un stat în care guvernarea se face după cum dictează niște străini interesați să domine politic și economic în defavoarea interesului național, avem un stat care acceptă suzeranitatea fie a altor state fie a unor organisme suprastatale, avem un stat fără coloană vertebrală. Și este păcat.

După ziua de ieri, cu mai mai multă convingere, cred că noi nu mai avem Justiție. Cred că oamenii strâmbi din magistratură au deformat nu doar instituția Justiției ci și ideea de justiție. Iar o Justiție strâmbă, la noi, ar trebui numită Justiția Băsesciană. La alții ar trebui numită după dictatorii locali. Fie ei persoane, fie ei organizații politice dominante.

Nuanțe.

Lumea se frământă. Se vede cu ochiul liber. Doar cine are ochii acoperiți nu vede. Iar unii ... și-au acoperit ochii.

Preiau de la Bogdan Dima un citat din Horia Rusu (de la moartea căruia - 29 ian. 2001 - comemorăm azi 10 ani)

“Când oamenii sunt lipsiţi de controlul asupra propriilor vieţi şi, în consecinţă, se simt lipsiţi de putere, ei doresc să se identifice cu forţa conducătoare, pentru a recăpăta un oarecare sentiment de putere. Acest mecanism psihologic a fost numit de Paul Goodman “psihologia celor lipsiţi de putere”. Adică statul ne copleşeste prin violenţă, iar noi, în schimb, îi dăm ceea ce Ayn Rand numeşte “aprobarea victimei”.

Sunt multe exemple de dat, nu luate de pe stradă ci de la persoane care, într-un fel sau altul, formează opinii. Oameni cu vocație în domeniul în care activează.

Cristi Danileț, un tânăr judecător cu darul comunicării, ales membru al CSM la ultimele alegeri, care se zbate pentru o justiție independentă, democratică, o justiție în favoarea societății ... opa ! Doar a societății ? Dar a cetățeanului ? Oare pentru ce există justiția într-o țară ? Pentru societate sau pentru cetățean ?

A pus pe blogul lui îndemnul „Să ne apărăm Justiția !”. Ideile din articol sunt corecte. Politic. Social sunt „șchioape”. Pentru că Justiția este formată din oameni care trebuie „să aibă mamă și tată” atunci când judecă cauzele cu care este investită. Chiar procedura penală - cazul care face obiectul îndemnului este în penal - obligă judecătorul să vadă persoana adusă de procurori în fața judecătorului, să o analizeze și să îi analizeze activitatea. Să vadă dacă există pericol social, nu declarativ, ci concret, pericol care se măsoară în raport cu viața și libertatea celorlalți cetățeni din comunitatea în care persoana trăiește. În cauza la care s-a iscat scandalul se întrevede tocmai lipsa judecătorului în respectarea prevederilor legal-procedurale. Este Nicolescu de la Pitești un pericol social pentru cetățenii orașului ? Se pare că nu. Este Nicolescu un pericol pentru instituțiile statului ? Se pare că nu. Poate Nicolescu să modifice „probele” reclamate de procurori în cauza care are peste 5 ani vechime ? Iar se pare că nu. Atunci, pe bună dreptate, lumea se întreabă. De ce este nevoie de arestarea preventivă pentru 29 de zile la care se adaugă ziua de reținere ?

Faptul că presa a făcut din acest caz unul la nivel național prin publicitate nu este o „crimă” asupra Justiției. Să nu uităm faptul că Justiția este, totuși, o putere în stat, nu o „domnișoară de pension” care trebuie ferită de ispitele lumii de dincolo de ziduri.

Azi, aceste atacuri s-au reluat, fata de modul de solutionare a unei cauze de la Pitesti privind un om politic. Impactul mediatic, invitatia la revolta sociala si criticile fara limite ma fac sa realizez ca acum e vorba de mult mai mult: trebuie sa aparam insasi ideea de justitie.

Nu mă așteptam ca de la tânărul judecător să citesc astfel de rânduri. Băsescu și ai lui au băgat în strategia de securitate națională presa, ca factor de risc. Cristi Danileț introduce presa ca factor de risc al independenței Justiției ! Trist, dacă nu ar fi cumplit. Și, pentru a accentua parcă derapajul în care se află, mai vine cu două „perle”

Nimeni nu are voie sa conteste persoana judecatorului. Ce face in timpul liber, cu cine se intalneste, unde locuieste, cati copii are, unde lucreaza sotul – atat timp cat aceste aspecte nu sunt menite a influenta modul in care isi indeplineste atributiile de serviciu.

Nimeni nu poate critica solutia judecatorului pe baza unor speculatii. Datul cu parerea despre ce probe s-ar afla in dosar sau cat de cumsecade ori nu ar fi partile din dosare sunt doar impresie artistica menita a creste ratingul in media.

Prima idee este greșită. Judecătorul este om și trăiește în societate. Este adevărat că fiecare judecător, luat ca individ, reprezintă puterea judecătorească, fiind investit cu „imperium”. Este singura persoană din societate care are acest atribut dat prin lege. Este singurul care poate interpreta fapta concetățeanului prin prisma legii și singurul care poate decide dacă acea faptă se cuvine a fi sancționată penal, civil, administrativ sau disciplinar, executarea deciziei lui fiind dată, ca obligație, organelor de stat desemnate să aplice, chiar cu forța. Apoi, să nu uităm faptul că judecătorul nu este ales de cetățenii din comunitatea care constituie zona de competență a instanței judecătorești de care acesta aparține, ci este numit, este impus, de alții, poate ostili acelei comunități, indiferent că oamenii din respectiva comunitate îl cunosc sau nu, îl apreciază sau nu, îl respectă sau nu.

Aici nu sunt de acord cu tânărul judecător Cristi Danileț. Exagerează.

A doua formulare este corectă pe fond, dar incorectă în modul de aplicare. Oricare proces este public. Excepțiile sunt bine definite, să zicem. Dar în cazul de față avem rechizitoriul procurorului de caz care fabulează. Am mai scris despre literatura SF a procurorilor. Exemplele date de avocații lui Nicolescu nu au fost contrazise de procurori. Faptul că rechizitoriul procurorilor naște contestații trebuia să îi aducă pe procurori în fața cetățenilor cu motivările care au stat la baza cererii lor de arestare preventivă a învinuitului Nicolescu. Sunt dintre cei care susțin că actul de justiție nu trebuie făcut pentru că există o lege, oarecare, care prevede niște sancțiuni. El trebuie făcut ca o necesitate pentru apărarea drepturilor și libertăților civile ale cetățenilor. A separa de necesitățile comunității actul de justiție înseamnă a merge către dictatură. Inclusiv o dictatură a procurorilor și judecătorilor. Iar aici, tânărul judecător dă „cu bâta'n baltă”.

Societatea, incluzând aici de la simpli cetățeni la politicieni sau funcționari, are dreptul și spun eu și obligația de a face chiar speculații, nu doar a aduce critici, cu privire la soluțiile alese de procurori în diferite cauze, la soluțiile și deciziile judecătorilor. Dacă nu facem așa ceva vom rămâne „încremeniți în proiect”. Critica cetățenească are rolul de a sancționa pe cei care îndeplinesc funcții publice. Critica are rolul de a semnala părțile bune și cele mai puțin bune din activitatea fiecărui cetățean care, la un moment dat, îndeplinește o funcție de stat, că este funcționar public sau judecător, că este parlamentar sau guvernant etc. Iar cazul în discuție a stârnit critici dure cu privire la activitatea unor procurori și a unei judecătoare care s-a remarcat prin decizii prin care a lipsit de libertate persoane după cum au cerut procurorii. Este cam prea mult. Iar coincidențele sunt prea multe și prea evidente pentru a nu trage concluzia că la instanța de judecată de la Pitești funcționează, organizat, un grup format din procurori și judecători care se comporta ca o grupare mafiotă.

M-a deranjat această postare a lui Cristi Danileț pe blogul său. Este trist faptul că nu este singurul care judecă așa. Și mai trist este faptul că politicienii profită de acest comportament „enclavist” al unor magistrați (judecători și procurori) și duc Justiția în sfera politicului. Nu este locul ei acolo.

Am pus citatul din Horia Rusu la început pentru a atrage atenția asupra faptului că tăcerea, în acest caz, ar fi confirmat „aprobarea victimei”. Trebuie să ne opunem. Trebuie să spunem puterilor statului că cei care decid, inclusiv în privința libertății unui concetățean suntem noi, judecătorul și procurorul fiind doar reprezentanții noștri în puterea judecătorească. Dacă puterea judecătorească vrea să devină o enclavă, atunci noi, prin reprezentanții noștri legali, trebuie să adoptăm alte legi de organizare și funcționare a justiției, alte proceduri privind cercetarea/ urmărirea/ acțiunea penală, trebuie să schimbăm modul în care îi alegem pe cei care devin procurori sau judecători. Iar modul în care ajung unii dintre noi în aceste demnități este defect. Foarte defect. Iar Băsescu a făcut dovada, în anii lui de mandat prezidențial a modului în care nu trebuie populată Justiția cu persoane incapabile să săvârșească actul de justiție. Nu doar cunoștințele de drept și de procedură trebuie să stea la baza numirii în justiție, ci și calitatea umană a viitorilor judecători și procurori. Iar aici stăm rău. Foarte rău.

Actualizare:

Ieri, Curtea de Apel din Pitești a admis recursul avocaților apărării. Nicolescu va fi judecat în stare de libertate. S-a ajuns la normal. Interesant este faptul că „probele” procurorului DNA au fost pur și simplu desființate în instanță. Nu considerate nerelevante, ci pur și simplu desființate. Mai pe românește, probele erau fantasmagorii.

Faptul că un complet din 3 (trei) judecători au dat o altă soluție în cauza în care un judecător „DNA” a dispus arestarea preventivă ar fi ceva normal, într-o societate democratică. Dar aici este evident că judecătoarea „DNA” a comis un abuz. Normal, acum, ar trebui ca CSM să deschidă o acțiune de inspecție asupra respectivei judecătoare și să constate (este aproape evident) că a acționat împotriva legii, împotriva prevederilor constituționale, împotriva tratatelor internaționale la care România este parte, în special împotriva celor care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Ar trebui ca tânărul judecător Cristi Danileț să își facă „mea culpa” și să încerce să iasă din sfera de influență portocalie în care a intrat, se pare, de curând, împreună cu „Societatea pentru Justiție” - SoJust.

Evoluția Justiției în România

Îmi place de Cristi Danileț, ales membru al CSM în zilele trecute. La juridice.ro am găsit un extras dintr-un interviu dat de tânărul judecător celor de la „Academia Cațavencu”. Preiau doar o fărâmă din el, pentru a motiva titlul. Aranjez puțin textul pentru a evidenția ideile.

„Rep.: Nu eşti eroul unei iluzii, că poţi schimba ceva din interior?

C.D.: S-au schimbat multe din interior, începînd cu 2003, cînd unii magistraţi au început să mişte în front.

CSM era un apendice al Ministerului Justiţiei, ministrul hotăra cine să fie şef şi folosea pentru intimidare serviciul secret SIPA.

Ministrul avea în subordine inspecţia şi decapita instanţe după voia sa.

La un moment dat, ministrul chiar putea să ordone procurorilor să înceapă urmărirea penală. Şefii dădeau dosare naşpa magistraţilor incomozi şi uşoare prietenilor lor.

Pe atunci ne întîlneam pe ascuns cu cei de la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti.

Cînd am dat în judecată prima dată ministerul pentru drepturi salariale restante, am fost chemaţi la şefi în birouri să ne spună să ne retragem acţiunile, că am supărat ministerul. Am zîmbit amar cînd i-am văzut apoi ajunşi pe la instanţa supremă sau chiar în CSM…

Ei, astea toate au început să se schimbe:

- în 2004, CSM s-a separat de MJ, Inspecţia a trecut la CSM,

- în 2005 legile au prevăzut că trebuie să dai concurs pentru a deveni şef şi împărţirea dosarelor a devenit aleatorie,

- în 2006 ni s-au mărit salariile şi a fost desfiinţată SIPA,

- în 2007 am primit toţi internet şi au apărut primele blog-uri de magistraţi,

- în 2009 am avut curajul să protestăm oprind activitatea,

- în 2010 alegerile pentru CSM au fost libere din toate punctele de vedere”.

Se poate observa ușor că reformele, principale, au avut loc pe timpul guvernării liberale. Iar se observă, ușor, că protestele magistraților au început pe timpul guvernării pedelepriste !

Am impresia că puterea actuală dorește revenirea la ce a fost în anii „de glorie” a totalitarismului iliescian.

Cred însă, cu toată convingerea, că magistrații vor reuși să reziste presiunilor băsesciene și drumul către „statul de drept” nu va mai cunoaște „ocolișuri”.

Despre independență. Individuală.

Postarea asta este o reacție. Are, trebuie să recunosc, niște gânduri care nu îmi dau pace de mai mult timp, niște ani, însă nu este o consecință directă a acestora. Profit de discursul judecătorului Cristi Danileț pentru a specula cu privire la independența cetățeanului.

Nu ascund faptul că sunt influențat de principiile liberalismului, aflate la dispoziția celor care doresc să le cunoască pe site-ul PNL. În plus, aduc experiența mea, de militar care a excelat în a fi un fel de „Gică-contra”, un critic al măsurilor dispuse de cei care având putere de decizie acționau „cu curul” în loc să își pună mintea la contribuție. Deși pare curioasă, există ideea independenței militarului în relațiile sale de serviciu, atât în activitatea zilnică, la pace, cât și în situația în care participă la o acțiune militară într-un câmp tactic. Nu mai vorbesc despre independența polițistului. Cu ani în urmă se folosea conceptul „disciplinei militare conștiente”. Eu l-am luat în serios și am acționat ca atare. Atât în relațiile mele cu superiorii în funcție sau grad cât și în relațiile mele cu subordonații sau inferiorii în grad. Consideram că independența individului dă valoare disciplinei, că disciplinat poate fi doar cel care are independența de a alege și de a contribui prin propria prestație la disciplina de grup. Acum sunt pe același palier.

Neuronii mei mai au puțin și o iau razna. Așa că am luat decizia să îi disciplinizez și să îi oblig să facă ce vreau eu și să nu mă mai indemne cu tot felul de construcții speculative. Deci, la obiect.

Cristi Danileț este preocupat de independența Justiției, ca instituție fundamentală a statului dar și de independența individuală a judecătorului, ca o condiție fundamentală pentru realizarea independenței instituției. Sunt de acord cu el însă eu voi face referire la alte instituții ale statului care trebuie să aibă o independență reală pentru a putea fi, cu adevărat, utile poporului român. Aici mă refer la instituțiile care garantează apărarea națională, ordinea publică și securitatea socială, sănătatea, educația, administrarea patrimoniului național etc. Nu în ultimul rând, mă voi referi la puterea legislativă și administrativă. Sunt multe instituții care lasă impresia că și-au uitat menirea, comportamentul liderilor temporari, numiți politic, având un rol nefast în acest sens.

Până a ajunge la independența individului, funcționar sau salariat, la stat sau privat, fac o plimbare (sper că scurtă) pe la instituții.

Potrivit legilor de organizare și funcționare ale instituțiilor de stat, adoptate ca urmare a prevederilor Constituției, acestea sunt în slujba poporului. Armata, instituțiile de ordine publică, cele din educație și sănătate etc. Nu sunt subordonate, ca acțiune specifică, profesională, nici unei autorități. Nici Președintelui României, nici primului-ministru, nici miniștrilor și nici șefilor direcți ai formațiunilor componente structurilor respective. Se uită faptul că în aceste instituții își desfășoară activitatea funcționarii publici ! Iar aceștia acționează profesional potrivit legii și au obligația, legală, de a refuza să execute un ordin/dispoziție pe linie de serviciu care contravine legii. Rezultă de aici că rolul „șefimii” este acela de coordonare a activităților pentru satisfacerea necesităților populației care apelează la serviciile instituției respective. Știu, o astfel de aserțiune contravine „obiceiului” potrivit căruia dispozițiile șefilor sunt legi pentru „subordonați”. Dar trebuie înțeles, până la urmă, faptul că trăim într-o țară care are, cum-necum, acces la informație, că românii s-au destupat la minte și că numărul celor informați crește pe zi ce trece iar cei care încă se mai consideră „subordonați” este din ce în ce mai mic.

Ieri, odată cu protestul finanțiștilor, s-a relevat o monstruozitate instituțională. Traian Băsescu, Președinte al României (o spun cu mare regret), a dat o indicație, primul-ministru al Guvernului României a dovedit că „este independent” și a preluat-o fără o judecată critică iar un ministru bănuit de incompetență și-a dovedit incompetența aplicând „gândul” șefului. Doar pe timpul comunismului se mai proceda așa. Avea loc o acțiune a Partidului Comunist Român, ținea o cuvântare Nicolae Ceaușescu, se exprima acolo o idee sau o critică iar politrucii din fruntea instituțiilor publice se repezeau să o pună în practică indiferent dacă măsura era legală sau nu. Suntem în fața unui astfel de caz. Acțiunea este un atentat monstruos atât la independența instituțiilor statului de drept cât și la independența indivizilor care lucrează pentru aceste instituții. Nu mai spun de încălcarea flagrantă a legii ! Nu mai spun deoarece această practică a devenit o caracteristică a PD-L și a asociaților acestora de la guvernare. Exemplele sunt mai multe, nu am de gând să le pun pe toate în pagină. Cel puțin nu acum.

Pentru a ajunge la independența individului nu pot să trec mai departe fără a evidenția faptul că există percepția populației că sunt lipsite de independență Ministerul Public (parchetele), Polițiile (IGP, IGPF, IGJ), Armata etc. Iar unde instituțiile nu sunt independente nici membrii acestora nu mai sunt independenți. De aici rezultă că lipsa de independență a instituțiilor publice le face pe acestea să nu mai fie în slujba poporului, așa cum prevede Constituția și legile lor !

Cristi Danileț pune și jaloanele independenței judecătorilor: „Cu privire la cel de al doilea aspect, sunt subliniate conditiile si garantiile pentru asigurarea independentei fiecarui judecator: numirea, durata mandatului, inamovibilitatea, remuneratia, protectia, raspunderea, libertatea de exprimare si de asociere, formarea profesionala”.

Cu excepția instituției inamovibilității, toate celelalte atribute sunt valabile pentru oricare funcționar al statului. Mai mult, cum ar fi în cazul magistraților procurori, legea prevede că aceștia sunt independenți în dosarele pe care le instrumentează. Bine, eu am motive serioase să susțin faptul că această independență este doar declarativă, chiar dacă este legală, deoarece tot legea este cea care îi ia din independență și îl pune, procedural, la bunul plac al procurorului șef/general, al șefului de serviciu care îi confirmă sau nu decizia luată după propria conștiință. Iar această independență este și mai mult limitată din moment ce în organizarea parchetelor de pe lângă instanțele de judecată există procurori anchetatori și procurori de ședință. În loc ca fiecare procuror să își ducă treaba până la capăt, în sensul să își prezinte dosarul completului de judecată investit cu soluționarea cauzei, se merge pe soluția transferului dosarului la alt procuror care cunoaște (!?) cauza doar din lectura acestuia ! Dar să trec la polițiști. Și aceștia „sunt independenți” în soluționarea cauzelor cu care au fost investiți însă, la fel ca la procurori, independența lor sfârșește la ușa șefului. Cu „excepțiile” de mai sus, fac precizarea că actele și faptele salariaților din sistemul public, a funcționarilor publici, sunt opozabile potrivit legii. De aceea avem o lege a contenciosului administrativ privind răspunderea instituției (a statului de fapt) și a funcționarului public, avem statutele profesionale cu privire la răspunderea profesionistului, avem prevederi în codul civil privind răspunderea funcționarului și avem prevederi penale, atât în codul penal cât și în legile speciale care sancționează abuzul împotriva intereselor statului, persoanelor (fizice sau juridice), neglijența în serviciu etc.

Ar trebui să fie cum spune Cristi Danileț. Acum însă, nu se poate. Cei care „practică” modelul de gândire băsesciano-pedelistă nu au capacitatea de a le înțelege. Fără conștientizarea lor de către cei care guvernează ele nu există. Suntem în situația de țară care „aleargă” spre evul mediu, cel întunecat, din cauza alegerilor noastre. Este necesar, imperios necesar, ca această guvernare incompetentă, haotică, primitivă să înceteze. Dar nu poate înceta decât dacă noi îi dăm brânciul necesar. Să i-l dăm !

Justiția este a noastră.

Am citit, acum, dimineața, o postare la Cristi Danileț despre rolul și perspectivele CSM. Preocuparea magistraților este nu doar legitimă este și necesară din punctul de vedere al profesionistului, deoarece privește în mare măsură cariera profesională a celor care au hotărât să se pună la dispoziția societății cu tot ce au mai bun pentru a judeca/rezolva disputele ce apar între cetățeni, între aceștia și autorități, de a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale omului și de a promova și susține statul de drept dar privește și Justiția ca instituție chemată să fie cea de a treia putere a statului. Noi, ceilalți, formăm societatea care cere Justiției să se pronunțe în apărarea intereselor noastre și vrem un anumit comportament din partea judecătorului, procurorului, ministerului Justiției și Ministerului Public, CSM. Cu referire la CSM noi putem avea diferite păreri. Unii cer ca această instituție să devină „ministerul” puterii judecătorești - eu sunt unul -, alții văd în CSM un organ administrativ care aplică sancțiuni magistraților iar alții vor ca CSM să fie o instanță care să corecteze hotărârile judecătorești considerate nedrepte. Este o mare confuzie generată de rolul uneori ambiguu al instituției rezultat din deficitul de comunicare cu societatea civilă și, de ce să nu o recunoaștem, al campaniei de ani de zile dusă de Traian Băsescu și apropiații de discreditare a judecătorilor și a CSM pentru a putea avea la dispoziție întreaga putere.

Lectura postării m-a determinat să particip la promovarea unei cauze pe facebook, să sprijin publicarea hotărârilor judecătorești pe internet. De aceea pun clipul de prezentare de mai jos. De aceea vreau să felicit pe cel care a avut această inițiativă și care se zbate pentru a fi finalizată. Judecătorul Adrian Toni Neacșu de la Tribunalul Vrancea.

Libertatea judecătorului de a hotărî

Am citit un comentariu la Cristi Danileț. „Despre hotărâre - apud 'Despre limita'”. Danileț vorbește despre profesionistul din el oferind cititorului gândurile intime ale celui care judecă în limitele legii. Nu ascund faptul că postarea mea este determinată de gândul ce îl am cu privire la judecătorii Curții Constituționale. De aceea, pun mai jos concluzia din postarea lui Danileț:

„Justitia este putere si nu forta – ea nu se impune decat prin reglementari. Ea este asumata de societate ca o necesitate: de a pazi libertatea tuturor. Libertatea inseamna facultatea de a alege – insa exersarea ei nu este libera, ci predeterminata. Aceste limite sunt pentru judecator regulile: asadar, pentru judecator libertatea este putinta de a alege intre posibilitatile legale”.

Și pentru a arăta că nu sunt chiar atât de habotnic, pun și cartea lui Liiceanu „Despre limită”. Este filosoful un pupincurist băsescian însă ...


Gabriel Liiceanu - Despre limita

Pentru cine are timp, lectura pe care o propun este bună. Pentru cine nu are ... poate nu are un interes în cauză.

Fuga de realitate

Ieri a fost o zi încărcată. Pedeleprele au reușit să își apere guvernul de incapabili și caricatura umană care stă, dar stă, în fotoliul de premier fără a avea habar de rolul și funcția Guvernului. Mesajul populației către aleșii din Parlament a fost ascultat însă ... a fost prea puțin respectat de băsescieni. Ajunși în Parlament, prin vot uninominal, pentru a respecta voința alegătorilor și-au uitat angajamentele. Și doar, „tata” lor le-a spus cum trebuie să se comporte:

Traian Basescu, noiembrie 2007, inaintea referendumului pentru votul uninominal, citat:

«In sfarsit, un alt avantaj al sistemului pe care eu l-am propus romanilor este responsabilizarea parlamentarului. El nu va mai putea sa fie indiferent fata de circumscriptia electorala, sa isi aduca aminte de circumscriptie doar in preajma campaniei electorale. Imi este cunoscut sentimentul pe care l-am avut cand am fost prima data ales uninominal, in calitate de primar general al Capitalei. Orice politician in momentul in care dobandeste calitatea de ales se responsabilizeaza imediat in raport cu cei care l-au ales. Stie ca isi datoreaza functia si succesul in politica celor care l-au ales, stie ca daca vrea sa mai faca politica trebuie sa aiba cea mai mare parte a actiunilor lui in acord cu vointa celor care l-au ales.»

Iau citatul de la Lilick. Este mai hărnicuță.

Tot ieri, au fost luări de cuvânt de la tribuna Parlamentului de tot felul. Emil Boc a strălucit prin discursul isteric comunistoid. Când l-am auzit cum începe să țipe m-am dus cu gândul la cuvântările „tovarășului”, da, la Nicolae Ceaușescu. Tinerii nu au întipărită în minte o scenă din plenarele CC al PCR, din cuvântările „tovarășului” prezentate la TVR însă eu și ceilalți ca mine care am trăit 40 de ani în acel regim acestea sunt prezente. Sunt scene pe care nu credeam să mai apuc să le văd. Ieri, Emil Boc a intervenit brutal în viata mea și mi-a atras atenția că PCR a renăscut, viguros, sub forma PD-L. Ieri, Emil Boc mi-a atras atenția că avem un nou „tovarăș”, unul care ne hotărăște soarta, care dispune de viața noastră, care dispune de bunurile noastre și că orice idee de libertate, demnitate, onoare, proprietate are drept de viață dacă și numai dacă are avizul favorabil al hienelor portocalii.

Dar tot ieri s-a produs și Crin Antonescu cu cel mai bun discurs politic posibil.


Vezi mai multe video din Politica

Iar de aici vedem adevărata problemă a României: atacul asupra democrației. Atac produs de Traian Băsescu și banda de mafioți care îl asistă. Atac care s-a materializat în zilele trecute cu două acte normative care atentează la dreptul de proprietate - care a fost și este, după concepția portocaliilor băsescieni un moft, idee preluată de la înaintașul lor ion Iliescu, pentru toți ceilalți români mai puțin pentru clientela politică portocalie -, atac prin care se neagă principiile constituționale, drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Azi este iar o zi încărcată. O zi care își amintește din ce în ce mai puțin de ziua de ieri, de celelalte zile care s-au scurs din 6 mai și până acum, o zi care uită că mii și mii de oameni au ieșit aproape zilnic în stradă pentru a-și apăra drepturile acumulate cu sudoarea frunții într-o viață de om, nu se mai amintește de efortul disperat al bătrânilor care nu mai au viitor, al părinților care nu își mai pot hrăni copiii, al bolnavilor care nu mai au bani de medicamente ... Azi este în vogă zvonul că, vezi Doamne, Boc remaniază Guvernul. Toată presa s-a pliat pe această știre care nu schimbă cu nimic situația. Nu se schimbă nimic. Dar absolut nimic. Legile pe care Boc și-a angajat răspunderea își vor produce efectele dezastruoase. Politica portocalie va fi tot politică portocalie, furtul și jaful național va continua, dezastrul va fi la fel de profund. Presa fuge de realitate prin accentul pus pe această așa-zisă remaniere. Presa face astfel jocul portocaliilor !

Firave știri, rătăcite printre dezbaterile care vor să afle „nimic”, ne arată că PSD atacă la Curtea Constituțională cele două legi demente, că Inalta Curte de Casație și Justiție sesizează Curtea Constituțională asupra neconstituționalității prevederilor celor două acte normative devenite arme de distrugere în masă, că toți românii au mâini întinse spre ajutor de la partidele politice responsabile, de la organizații ale avocaților - români și străini -, de la sindicatele care nu au semnat acorduri de sprijin cu Videanu și Băsescu, de la ONG-urile care încă mai au în rândurile lor intelectuali cu „I” și nu pupinbăseșcieni. Se vorbește prea puțin despre ce și cum să facă românii să își apere drepturile.

Eu voi continua, aici, în spațiul limitat al blogului, să ofer tuturor celor care doresc să vadă și un alt punct de vedere, și o altă formulare, și o altă atitudine, să postez pentru a ajuta.

După ce voi avea acces la formulări pentru cererile de chemare în judecată, după ce le voi prelucra în sensul în care eu voi acționa, le voi pune pe blog. Argumente în favoarea declarării ca neconstituționale a majorității articolelor din legile pe care Boc și-a angajat răspunderea sunt. Multe. Enorm de multe. O parte dintre ele au fost expuse în postările mele anterioare, preluate de la AMR, de pe blogul jud. Cristi Danileț, din propriile analize. Aștept ca avocații liberali să ne ofere varianta lor de cerere de chemare în judecată. Le voi căuta și pe cele pe care le vor întocmi cei de la PSD, PC sau alte organizații și formațiuni.

Cel mai important acum este să ne pregătim, sufletește, pentru decizia de a da Guvernul în judecată. Putem câștiga și cu cât vom fi mai mulți, cu cât vom fi mai neabătuți în demersul pe care îl vom începe, cu atât va fi mai bine.

Pedeleprele pot veni cu diferite acțiuni prin care să încerce să descurajeze pe cei care vor da Guvernul în judecată. Vă rețin atenția că nu contează suma furată, contează actul de hoție. Un ban de îmi ia, tot hoție se cheamă. Iar hoțul trebuie trimis acolo unde îi este locul. După gratii. Acolo este locul lui Băsescu, Boc, Udrea, Videanu și a tuturor portocaliilor.

Justiția urmează a fi transformată din putere a statului în slugă a baronului de Cotroceni

Pentru că am scris acest text ascultând Simfonia a 9 -a, recomand citirea lui așa cum a fost scris.

















Justiția. O mare grijă pentru mine, ca cetățean. Urmăresc, atât cât pot și încerc să promovez independența Justiției în România. Este singura putere a statului care poate, potrivit statutului său desprins din Constituție, din legi, din obligațiile internaționale asumate de statul român, să stopeze abuzurile administrativului, să corecteze normele greșit concepute, să păzească societatea de cei care îi tulbură viața, să dea valoare drepturilor și libertăților fundamentale înscrise în Constituție astfel încât orice rezident al statului român să aibă convingerea că România este stat de drept.

Judecătorul Cristi Danileț ne vorbește, pe blogul său, despre o demisie din sistem. O demisie protest a unui judecător român împotriva abuzurilor statului (a reprezentaților lui actuali) care nu își mai îndeplinește rolul pentru care a fost înființat. Concluzia la care ajunge Cristi Danileț este cumplită:

„In realitate, presiunile care cel putin de anul trecut se pun asupra sistemului judiciar sunt cu bataie mult mai lunga si mult mai profunda. Clasa politica vrea sa inspaimante si apoi sa conduca sistemul judiciar – e tactica de decenii, insa acum e mult mai evidenta. Si, odata controlata justitia, pe fondul celebrului de acum art 53 din Constitutie, statul de drept devine doar o sintagma in cartile de istorie”.

Clasa politică, nu toate partidele politice ci doar clasa politică de la putere, alianța toxică formată din PD-L, UDMR, UNPR și reprezentanții minorităților naționale alta decât cea maghiară de care nu sunt străini cei din PSD - care au avut rolul lor nociv în acțiunile de sabotare și subordonare a Justiției, chiar dacă acum, prin Victor Ponta și alți reprezentanți se „dau fete mari” -, își dorește cu disperare să împiedice Justiția în acțiunea ei constituțională de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Toate măsurile luate în 2009 de Guvernul siniștrilor Băsescu-Boc-Udrea-Predoiu, precum și măsurile din acest an, urmăresc să ia cetățenilor țării un drept constituțional: accesul liber la Justiție. „Întemnițând” Justiția, puterea politică actuală trimite, de fapt, cetățenii României la un „zid”, al plângerii. Ne putem plânge dar nu vom mai avea dreptatea pe pământul țării. Va trebui să o căutăm departe, peste hotare, acolo unde omul este încă apreciat ca fiind valoarea supremă a oricărei societăți.

Scrisoarea de demisie a Judecătorului Florin Niță este suficient de explicită în sensul celor arătate mai sus. Mai mult, după ce actul demisiei va împlini finalitatea prevăzută de lege, Florin Niță ne va aduce la cunoștință și alte acte și fapte care au dus la gestul său, acum fiind ținut de „obligația de rezervă” cerută de codul deontologic al magistraților.

În fine, se cuvine a pune o parte din textul acestei scrisori adresată „Statului Român” pentru a susține cele afirmate mai sus.

„Am considerat întotdeauna că partea de la mijlocul jurământului referitoare la „apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei” este cea mai importantă, toate celelalte aspecte referitoare la „respectarea Consituţiei şi legilor ţării” sau îndeplinirea atribuţiilor „cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire” fiind indicate ca mijloace pentru a realiza acest scop.

Însă acum nu mai poate fi vorba de a „apăra drepturile … fundamentale” ale fiecărui cetăţean deoarece reprezentanţii tăi din puterile executivă şi legislativă nu mai permit judecătorului aceasta.

Reprezentanții tăi înţeleg să nu respecte hotărâri judecătoreşti irevocabile ce apără drepturile fundamentale, să emită legislaţie în mod vădit contrară drepturilor omului, cu ignorarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi să împiedice buna funcţionare a justiției, obligând astfel judecătorii să nu-şi respecte jurămintele.

S-ar putea spune că judecătorul este cel ce trebuie să respecte jurământul iar nu celelate puteri, însă nu trebuie să uităm că şi reprezentanții tăi, Stat Român, au jurăminte depuse (respectarea acestor jurăminte va fi analizată într-o altă scrisoare deschisă, după eliberarea din funcţie şi înlăturarea obligaţiei de rezervă specifică magistraţilor)

iar o hotărâre judecătorească apără inutil un drept fundamental atât timp cât cei ce trebuie să asigure punerea în aplicare a hotărârii nu o fac iar în plus solicită judecătorilor să încalce jurământul privind obligaţia de a judeca „fără părtinire” ameninţând direct sau indirect judecătorii ce dau soluţii contrare opiniilor acestor reprezentanţi ai Statului.

Astfel, degeaba încearcă un profesor sau un pensionar să-şi câştige anumite drepturi în instanţă din partea unui judecător ce-şi respectă jurământul, atât timp cât reprezentanţii tăi din puterile executivă şi legislativă au puterea de a emite legi sau ordonanţe ce practic înlătură de la aplicare aceste drepturi sau le întârzie, le eşalonează atât de mult încât cetăţeanul să nu mai fie practic interesat de aceste drepturi sau macăr să nu mai aibă nicio bucurie atunci când le dobândeşte”.

Astea sunt probleme grave. Foarte grave. În protestele noastre „colorate sindical” uităm de problemele de fond pe care actuala putere le crează. Iar dacă se confirmă faptul că PSD „cumpără proteste” (?!), atunci situația este cu mult mai gravă. Cu Justiție independentă și puternică acțiunile demenților portocalii+verzi+alte coloraturi ar putea fi anulate. De aceea se cuvine ca noi, cei care am înțeles că azi tăcerea nu mai este de aur, că zicala „capul plecat sabia nu'l taie” și alte asemenea nu mai sunt de actualitate, să facem tot ce putem pentru a arăta cumplita față a politicii băsesciene de instaurare a statului dictatorial.

„Nu este cazul”

Am luat de la Antena 3 expunerile de motive pentru proiectele de lege pe care Guvernul Băsescu-Boc-Udrea vrea să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului. Voi trata doar proiectul de lege care urmărește „echilibrul bugetar”, pe numele ei complet „LEGE privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar”.

Recomand și lectura poziției judecătorului Cristi Danileț: Traim. Deci am devenit un pericol

Am pus ca titlu o concluzie din expunerea de motive la Secţiunea a 7-a din expunere, Activităţi de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ

„2. Informarea societăţii civile cu privire la eventualul impact asupra mediului în urma implementării proiectului de act normativ, precum şi efectele asupra sănătăţii şi securităţii cetăţenilor sau diversităţii biologice

Nu este cazul”.

Pun, mai jos, celălalt text din această expunere care ne permite să vedem adevărata față a măsurilor de tip totalitar pe care Băsescu-Boc-Udrea doresc să le ia.

Aceste date de natură financiară, precum și prognozele efectuate de autoritățile abilitate în domeniu conturează imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, ordinea publică și siguranță națională.

Dacă din lectura celor două texte nu rezultă actul dictatorial, atunci trăim în Eden. Practic, pe o proiecție de natură economică care se „conturează” și „care poate pune în pericol” fără a da o limită, cât de palidă a acelui contur sau pericol, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea instituie o măsură extremă, echivalentul unei stări de război sau al unei calamități deosebit de grave care ar impune, pe deplin temei, luarea unor măsuri de limitare a unor drepturi și libertăți cetățenești pentru apărarea, până la urmă, a drepturilor și libertăților însăși !

Și acum să trecem la textul motivării care, pentru mine, este semnificativ.

Cauzele și condițiile care favorizează

Cauzele care au determinat măsura politică a abuzului administrativ dar și condițiile au favorizat aceasta le găsim, în parte, în textul expunerii de motive:

Astfel, conform ultimei evaluări realizată de Comisia europeană, activitatea economică a României rămâne slabă şi, contrar aşteptărilor iniţiale, cel mai probabil, creşterea economică s-a menţinut negativă în primul trimestru al anului 2010. Aceasta reflectă în principal cererea internă slabă, precum şi condiţiile meteorologice nefavorabile de la începutul anului 2010.

O îmbunătăţire a creşterii economice este aşteptată în a doua parte a anului 2010, cu toate că incertitudinile de pe pieţele externe rămân considerabile. Totuşi, pentru întreg anul 2010 se anticipează o creştere economică aproape de zero sau uşor negativă, în condiţiile în care inflaţia a scăzut de la 4,7% la sfârşitul anului 2009 la 4,2% la sfârşitul lunii martie 2010, menţinându-se în intervalul interior de inflaţie stabilit cu Fondul Monetar Internaţional.

Până la sfârşitul anului 2010, se aşteaptă ca inflaţia să scadă în continuare la aproximativ 3,75% datorită cererii interne slabe şi implementării unei politici monetare prudente.

Redresarea mai slabă a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% iniţial.

De asemenea, din misiunea de evaluare efectuată de Serviciile Comisiei împreună cu experții FMI şi ai Băncii Mondiale în perioada 26 aprilie – 10 mai 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce privește condițiile specifice atașate tranșei a treia în valoare de 1,15 miliarde de Euro în cadrul programului de asistență financiară, a rezultat faptul că, în condițiile politicilor curente, ținta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB nu va putea fi îndeplinită, din cauza unor deteriorări a condițiilor economice, a unor dificultăți în colectarea veniturilor şi derapajelor pe partea de cheltuieli.

Guvernul României şi-a asumat angajamentul de a lua măsuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate şi implementate înainte de eliberarea de către Comisie a celei de-a treia tranşe din împrumutul UE.

Dacă citiți cu atenție, unul din motivele pentru care nu avem creștere economică este cererea internă slabă. Oamenii nu mai au bani pentru toate produsele și serviciile existente pe piață. Iar dacă mai au un leu, îl țin de sămânță, revenind la metoda strămoșească a „banului la ciorap” pentru că serviciile bancare urmează a se scumpi. Și așa depozitele la bănci ale celor care au băgat banii în ele scad din cauza dobânzii bancare și a celorlalte servicii care devin din ce în ce mai scumpe. Da, eu am un mic depozit care scade permanent astfel că pierd, lunar, datorită plăților în contul serviciilor făcute de bancă. Servicii de câteva ori mai scumpe decât dobânda pe care banca mi-o oferă la depozit.

Ei bine, măsurile pe care Guvernul Băsescu-Boc-Udrea dorește să le impună vor scade și mai mult puterea de cumpărare astfel că cererea internă slabă, condiția care favorizează descreșterea economică va cunoaște noi culmi „de progres”. Iar aceasta va „da dracului” civilizația. Da, acesta este adevărul. Măsurile preconizate de băsescienii portocalii și aliații lor în ale ticăloșiilor administrative (UDMR, UNPR - „independenții trădători”, Independenții minoritari) vor avea ca efect aducerea populației într-o stare de sărăcie ce va reactiva atavismul luptei pentru supraviețuire. Oamenii vor lupta, unii contra altora, pentru a supraviețui. Pentru a se hrăni, pentru a se apăra, pentru a trăi. Se vor înmulți faptele de furt, tâlhărie, omor, loviri (unele cauzatoare de mutilare sau moarte), actele de corupție etc. Fapte pentru care noi, românii, ca orice popor evoluat, am convenit să le sancționăm ca fiind nedemne pentru o societate și, pentru a putea pune sancțiunile în aplicare ne-am constituit ca stat. În plus, proprietatea, temelia societății umane moderne, își pierde valorile sociale. Tonul este dat de Partidul Democrat-Liberal prin personalitățile sale reprezentative : Traian Băsescu - Președintele României, Emil Boc - primul-ministru al Guvernului României, vicepreședinții și membrii ori simpatizanții PD-L aflați în diferite funcții de decizie puși pe criteriul „fidelității față de partid” și Traian Băsescu.

Care sunt alte condițiile care favorizează derapajele pentru care Băsescu și gașca de mafioți cer instituirea unor măsuri de extremă gravitate ? Măsuri care luate în alte condiții decât cele de necesitate sunt echivalentul conducerii dictatoriale și nicidecum măsuri de austeritate (noțiunea „austeritate” nu are cum fi inclusă aici pentru că nu avem nici un suport pentru a explica care anume din măsuri se încadrează la cumpătare).

Păi o spun tot ei, confundând cauza cu condiția:

- din cauza unor deteriorări a condițiilor economice;

- a unor dificultăți în colectarea veniturilor;

- a derapajelor pe partea de cheltuieli.

Acestea nu sunt cauze care determină situația gravă a economiei românești sunt condiții care o favorizează.

Deteriorarea condițiilor economice nu a venit de undeva din cosmos, a venit din măsuri umane, măsuri administrative, luate la nivel guvernamental prin descurajarea prin sancțiune a muncii și investiției. Să nu uităm, ca exemplu, așa-zisul impozit forfetar introdus de „strălucita” guvernare a alianței FSN de la sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009. Măsura a fost de o severitate fără precedent: au dispărut sute de mii de mici afaceri care au distorsionat, sever, mediul economic dispărând sute de mii de produse și servicii care, normal pentru cei care mai au cap, nu au mai adus venituri la bugetul de stat. Catalogați ca „mafioți”, „evazioniști fiscali”, „contrabandiști”, „nemernici” s.a., mici întreprinzători au ieșit de pe piață. Cei care au rămas se zbat în neputință până când, sătui de abuzurile administrației PD-L, vor pleca și ei. Reducerea puterii de cumpărare a salariaților bugetari și a pensionarilor va lovi tocmai în micii investitori care au rămas pe piață. Dacă adăugăm și intenția de modificare a Codului fiscal prin ordonanța de urgență pe care o va arunca „pe piață” Guvernul Băsescu-Boc-Udrea, ordonanță ce lovește dur în ce a mai rămas în viață în economie, avem toate datele pentru a putea afirma că deteriorarea condițiilor economice este politica Guvernului Băsescu-Boc-Udrea.

Cine o citește va observa că puterea portocalie întoarce cu fundul în sus totul. Voi da câteva exemple, articole din ordonanță, care confirmă cele afirmate de mine:

˝(1/3) Autorităţile fiscale pot să reconsidere orice tip de contract/raport juridic încheiat între două persoane în cazul în care activitatea prestată în baza unui astfel de contract/raport juridic îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată activitate dependentă, aplicând principiul prevalenţei economicului asupra juridicului.˝

Mai pe șleau, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea instituie dictatura. În primul rând atrag atenția asupra unui concept străin mie: „ principiul prevalenţei economicului asupra juridicului” ! Dar care îmi explică ce a stat la baza abuzurilor de astăzi și de ieri ale portocaliilor băsescieni. Prevalența economicului asupra juridicului are o legătură și cu interesele economice ale pedeliștilor asupra bugetului statului, dar și cu interesele guvernării portocalii de a asigura, prin bugetul statului interesele clientelei politice. Ca la balamuc. Nu mai continui, cine are interes și citește proiectul de OUG se va gândi serios dacă mai deschide o mică afacere, fie chiar și sub forma unui PFA sau trece, cu cățel și purcel în „economia neagră”.

Fără a atinge toate sau poate cele mai importante aspecte ale enunțului „deteriorare a condițiilor economice” care face parte din motivarea pentru reducerea și, uneori, limitarea drepturilor și libertăților civile ale românilor, în special a dreptului de proprietate, se observă că „vinovații” sunt tocmai cei din Guvernul Băsescu-Boc-Udrea.

Unele dificultăți în colectarea veniturilor este a doua cauză pentru care noi trebuie să suferim. Colectarea veniturilor la buget este atributul exclusiv al statului. Nu al meu. Nu al tău. Dacă noi nu ne plătim obligațiile legale către stat acesta, prin instituțiile sale, special create, prin aplicarea procedurilor legale în materie, trebuie să vină și să mă impună. Faptul că statul/Guvernul este incompetent nu poate fi imputat contribuabilului. Într-un stat democratic, real și nu imaginar ca România, Guvernul incompetent își prezintă demisia. Dar Băsescu și gașca de mafioți care îl asistă nu au o astfel de intenție. Au obligații față de cei care au investit sume imense pentru ca ei, portocalii, să pună mâna pe putere în România, iar plecarea de la putere le-ar afecta acestora posibilitatea de a-și înmulți averile așa cum a fost, probabil, înțelegerea între ei. Mai mult, nu este exclus ca „investitorii portocalii” să aibă „dosare” cu fiecare actor politic semnificativ al PD-L, dosare ce puse pe piață ar duce la dispariția PD-L și ani de studii de specialitate ale liderilor acestuia prin pușcăriile Românei.

Deși enunțată, cauza nu este explicată. Partidele politice, presa, analiștii de toate felurile și genurile arată cu degetul către anumite domenii în care evaziunea fiscală este în floare. Mai mult, având toate pârghiile de putere la îndemână, inclusiv serviciile speciale, Băsescu și camarila nu au schițat nici o măsură concretă de combaterea evaziunii fiscale. Faptul că acum se laudă Boc și handicapații cu nu știu ce OUG pentru combaterea evaziunii fiscale este o frecție la un picior de lemn. Nu emiterea unor noi legi este problema, ceea ce face Boc și gașca fiind o supra-normare care poate doar bulversa aflarea adevărului în cadrul unor procese, ci punerea în aplicare a prevederilor legale în materie. Pentru că aceste prevederi există. Numai că aplicarea lor impun respectarea unor proceduri obligatorii într-un stat de drept, în special unele principii de drept care nu pot fi încălcate. Fiind incapabili să administreze țara, Boc și ai lui vor să forțeze statul de drept și să îl transforme în „statul de drepți”. Pentru că atât îi duce mintea.

Și, după multe cuvinte puse în pagină, ajungem la o mică recunoaștere a neputinței de a guverna: „a derapajelor pe partea de cheltuieli” ! Derapaje făcute de ei. De Băsescu la Cotroceni, de Boc la Guvern, de miniștrii portocalii. Derapaje de care au beneficiat părinții lor, comunele lor, orașele lor, rudele lor ... Derapajele se regăsesc în cei aproape 30.000 de angajări în sistemul public pe baza principiului fidelității față de conducătorul suprem Băsescu și PD-L, în cheltuielile pentru deplasarea sărăcuților pedeliști acasă cu avionul de la București la Cluj (caz mai cunoscut) dar și la Iași, Suceava, Timișoara etc. Derapaje care se regăsesc în cheltuielile cu mașini noi pentru funduri ministeriale, în tot felul de investiții locale s.a.m.d.

Iar acum vin cu „cireașa de pe tort”. Motivarea legată de constituționalitatea măsurilor.

3. Alte informaţii

În stabilirea condiţiilor de aplicare a măsurilor menţionate anterior, s-a urmărit respectarea prevederilor constituţionale ce consacră dreptul la muncă - art.41 din Constituţie (inclusiv a componentei sale, dreptul la salariu), dreptul la pensie - art.47 din Constituţie, precum şi încadrarea strictă în marja de apreciere a statului în a stabili limite exerciţiului acestor drepturi - art. 53 din Constituţie.

Ei bine, se vede de la marginea galaxiei în care se învârte micuța planetă Pământ (Terra, după dorință) că încadrarea strictă cu care se laudă handicapații nu are nici o legătură cu art. 53 din Constituție la care se face trimitere ! Nu există în articolul constituțional, formularea „marja de apreciere a statului” ! Dreptul sau libertatea prevăzută în Constituție este întreg, așa cum este prevăzut în lege la un moment dat sau nu mai este. Restrângerea unor drepturi și libertăți nu se referă la ciuntirea acelor drepturi sau libertăți, cantitativ, ci la suspendarea lor. Constituțional ar fi suspendarea dreptului la salariu sau suspendarea dreptului la pensie pentru o perioadă limitată de timp dacă, și numai dacă, exercițiul acelor drepturi și libertăți pot garanta revenirea la o stare de normalitate. În acest sens, în alineatul (2) din art. 53, ipoteza a doua, se face o precizare cu caracter imperativ: Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Soluţiile preconizate se integrează în interpretarea dată de Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului conceptelor de „ordine publică” şi „siguranţă naţională” şi respectă principiul proporţionalităţii măsurii restrictive în raport cu scopul legitim urmărit (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 iulie 1967, în Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – Comentariu pe articole – Vol. I Drepturi şi libertăţi, pag. 924).

Culmea tupeului și ignoranței în materie de drept și motivare legislativă apare în susținerea motivelor lor o carte, da o carte, scrisă de judecătorul Corneliu Bârsan, reprezentantul României la CEDO. Carte care face, probabil, parte din lucrările doctrinare, poate fi pomenită în susținerea unor lucrări academice care tratează subiecte asemănătoare dar nu poate fi invocată ca suport pentru emiterea unui act normativ care îngrădește drepturile și libertățile civile ale cetățenilor unei țări. Sincer, sper, pentru reputația judecătorului Corneliu Bârsan ca acesta să intervină și să se delimiteze de acțiunea guvernului portocaliu de a transfera o parte din decizia abuzivă luată pe spinarea eminentului jurist. Boc, așa-zisul constituționalist, trebuie să pună în textul de motivare paragrafele semnificative din dispozitivelor hotărârilor Curții Constituționale din România și ale CEDO care susțin măsurile luate. Și, încă o precizare, deciziile CEDO nu acoperă constituționalitatea unui act normativ român !


Îmi exprim și cu această ocazie disprețul față de românii (mai noi sau mai vechi) care au votat cu ciuma portocalie - PD-L -, în 2008 și cu dictatorul Traian Băsescu în 2009.