DNA își vede de treabă. Bună treabă !

Agerpres (aici).

DNA cercetează sediul unei judecătorii, la Sf. Gheorghe, cu țintă precisă: corupția judecătoarei care îndeplinește funcția de președintă a judecătoriei.

Când te uiți la agenția de presă la capitolul Justiție dai peste tot felul de minuni. Cercetări, arestări, trimiteri în judecată, condamnări etc. Totul sec, fără comentariile jurnalistice care însoțesc aceeași știre la televiziuni sau ziare „independente”.

Cum-necum, peste tot apar „oamenii de afaceri” români care „dau cu banul”. Apar parlamentarii români care se implică pentru binele poporului (aici). Polițiștii nu se lasă nici ei mai prejos (aici). Și nu polițiști de ăia simpli, ci chiar de la direcția specializată să combată infracțiunile ! Ăia simpli cercetați pentru tot felul de escrocherii sunt cu duiumul. A ajuns MAI să își completeze efectivele din resursă externă din cauza „plecărilor neprogramate” din sistem. Ce ieșiri naturale ?! A fost așa doar pe timpuri.

Există însă o mare problemă care nu este suficient tratată în public. Sprijinul politic. Sistemul administrației este legat, cu lanțuri de oțel, de politic. Chiar și sistemul administrației din Justiție. Nu mă refer la Justiție în sistemul completelor de judecată, ar fi prea grav să fie politicul implicat, mă refer la „pilele și legăturile” extraprofesionale care țin în funcții publice persoane care, în mod normal, ar fi trebuit de mult înlăturate.

Că vrem sau nu, la capătul oricărei cercetări a procurorilor dăm de o anume susținere ... politică. Există un politician care a pus o vorbă bună, a făcut o recomandare, a făcut o promisiune etc. Ba, unii politicieni care au ajuns în funcții administrative au făcut chiar mai mult. Au dat grade profesionale unora care în condiții normale nu ar fi depășit nivelul „escavatoarelor cu barbă”. Au dat diplome de doctori unora care nici nu au citit cât au ajuns să scrie !

DNA își vede de treabă și bine face. De undeva trebuia pornită curățenia. Însă DNA nu poate schimba proasta guvernare, proasta comportare, proasta învățare. Ajută doar la sancționare chiar dacă prin acțiunile sale determină oamenii să fie mai atenți la ceea ce fac. Dar asta nu schimbă proasta educație.

Reacție nervoasă a Justiției. Cazul „Băsescu” devine model.

Am citit informarea Mediafax privind motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână (aici). Judecătorul este „supărat”. El și colegii lui, magistrații judecători, sunt puși să își apere integritatea pusă la îndoială de cuplul infracțional care a lăsat să se înțeleagă că ea, Justiția, ar acționa la comanda politică a fratelui Președinte al României sau ar fi influențată de gradul de rudenie și legăturile infractorilor cu liderii politici. O imagine mai neagră a Justiției nu se poate concepe.

Judecătorul formulează următoarele motivări importante:

„Nu trebuie ignorat că cei doi inculpaţi au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare. O astfel de optică, în care «dreptatea» şi de ce nu, faţă de specificul cauzelor ce constituiau finalitatea demersurilor ilicite făcute, «libertatea» au devenit o marfă ce se poate cumpăra şi vinde, apare ca inadmisibilă, valorile sociale atinse fiind multiple, cea mai importantă, în opinia judecătorului, fiind lezarea încrederii în sistemul judiciar şi în autoritatea judecătorească în condiţiile în care, prin presupusele acţiuni întreprinse, inculpaţii au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, gata să abdice de la atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure într-o societatea democratică”.

„Faptele, presupus săvârşite de inculpaţi, sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii; în consecinţă, lipsa unei reacţii prompte a sistemului judiciar şi lăsarea inculpaţilor în libertate la momentul procesual de faţă ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase - generând astfel un sentiment acut de insecuritate”.

„Chiar dacă presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012, nu se poate spune că trecerea timpului "a diluat pericolul social generat", întrucât ar însemna să se ignore nu numai "caracterul evident clandestin" al unor astfel de acţiuni, contextul, modalitatea şi mai ales momentul în care s-a ajuns la devoalarea acestora, "dar şi impactul mai mult decât actual şi de rezonanţă în societatea românească"”.

Cu privire la probe (aici), opinia judecătorului de drepturi și libertăți este clară:

„Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”.

„Un alt element care l-a determinat pe judecător să dispună arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână constă în maniera în care a fost abordată, de către fratele preşedintelui şi de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, problema legată de sprijinul pe care Mircea Băsescu urma să îl acorde”.

„Nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora”.

Judecătorul de drepturi și libertăți devine, prin această motivare, un port-drapel pentru colegii săi în lupta împotriva celor care pun în pericol întregul sistem judiciar. La fel ca în cazul lui Adrian Năstase, Justiția va da un exemplu, pe lângă pedeapsa care se cuvine a o primi infractorii „băsescieni”.

Justiția are tot interesul să fie dură. Imaginea ei este la nivelul genunchiului broaștei. Au început să iasă la iveală, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai agresiv, cazurile cu judecătorii și procurorii care, la fel ca infractorii, consideră că «dreptatea» și «libertatea» sunt „valori” care se pot tranzacționa pe o piață specializată, o piață a Justiției „libere”. În timp ce suntem spectatori la cazul „Băsescu” au loc arestări și cercetări la grupuri infracționale formate din judecători, procurori, polițiști care au „negociat și vândut/cumpărat dreptatea”. Cazul de la Suceava este mai mult decât elocvent. În plus, imaginea publică a Justiției se strică și mai mult ca urmare a articolelor din presă care ridică, mereu și mereu, alte și alte semne de întrebare. Mi-a reținut atenția un articol al lui Cristoiu din Evenimentul Zilei (aici) în care este formulată o ipoteză interesantă. Cumplită pentru imaginea Justiției:

„Cum de s-a întîmplat că Procesul Bercea Mondialu și-a urmat cursul?

O explicație- aparent paradoxală- ar fi următoarea: Tocmai pentru că președintele Traian Băsescu știa de intervențiile Clanului pe lîngă Mircea Băsescu!”.

Chiar așa ?! Cum ?! Iar o astfel de ipoteză poate fi adevărată. Mai ales după ce au început să iasă la iveală evenimentele din 2011 cu procurorul Iacobescu care a fost sancționat pentru că a pomenit de banii pe care Mircea Băsescu i-ar fi primit pentru a interveni în favoarea lui Bercea Mondial. Se pare că Antena 3 va mai publica niște înregistrări, deja am văzut aseară cum au preluat o emisiune de la B1Tv a lui Turcescu și Cristoiu în dialog cu procuroarea Ponea (care a devenit și ea un caz cu traficul de influență făcut de baronul PSD Duicu).

Eu cred că acest caz, „Băsescu”, va provoca valuri în continuare pentru că va fi întreținut de presă. Numele Băsescu va fi asociat cu noțiunea de „infracțiune”, Traian Băsescu va fi mereu și mereu în centrul atenției pentru că presa nu va ierta și nu va scăpa ocazia să inducă ideea că Traian Băsescu se va folosi de funcția prezidențială pentru o intervenție în actul de justiție. Fie pentru a micșora pedeapsa ce o va primi fratele fie pentru a se răzbuna pe cei care l-au pus în această situație. Pentru că nu trebuie să uităm, cauza penală „Băsescu-Căpățână” a fost declanșată de manevrele ciracilor lui Dan Voiculescu care au preluat nemulțumirea clanului de rromi Anghel și l-au adus în spațiul public. Apărătorul „șantajistului” Florin Anghel, gl.(rt) Pavel Abraham este un specialist în dreptul penal (a lucrat o viață în miliție și poliție), cunoaște multe dedesupturi pe care un avocat normal nu are cum să le știe și acționează perfect pentru ca imaginea publică a clanului Băsescu să pice cât mai rău.

Pentru această situație există o singură soluție ce poate exclude, cumva, o legătură cu imaginea României. Crin Antonescu a spus-o clar. Demisia lui Traian Băsescu.

Justiție coruptă. Statul român este repetent la „democrație”.

Statul nostru este construit, potrivit art. 1 din Constituție, ca stat democratic și social unde puterile sunt separate și în echilibru pentru a asigura democrația constituțională.

Legislativul este format din Parlament, cu două Camere, organ reprezentativ suprem. Executivul este bicefal, format din Președintele României și Guvern, organe reprezentative la rândul lor însă subordonate, constituțional, Parlamentului. Puterea judecătorească este reprezentată însă de fiecare judecător în parte, nu de un organism instituțional. Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești sunt doar locul în care judecătorul își exercită atribuțiile ca „putere de stat”  (art. 126 din Constituție).

Atunci când vorbim despre abuzurile unui senator sau deputat nu putem generaliza spunând că Parlamentul comite abuzuri. Când vorbim despre abuzurile unui ministru sau asimilat acestuia nu spunem că Guvernul comite abuzuri. Nu putem pentru că parlamentarul sau ministrul fac parte dintr-un sistem impersonal, un sistem de conducere colectiv unde deciziile respectivilor sunt supuse unei dezbateri publice și unui control ierarhic. Chiar și Președintele României este supus unui sistem de control parlamentar. Ei bine, judecătorul „putere de stat” nu mai este supus controlului. Independența și inamovibilitatea lui sunt deasupra oricăror ingerințe ale altor puteri ale statului sau ale eșaloanelor superioare (administrative) din cadrul Justiției.

Face mare vâlvă un caz de corupție în Justiție. Judecătorul Stan Mustață (Curtea de Apel București)
a fost reținut de procurori pentru acte și fapte de corupție. O informare curată, foarte bună, ne oferă Cătălin Tolontan în ziarul „Gazeta Sporturilor” și pe blogul lui (aici). Procurorii au reușit să devoaleze un sistem profund corupt. Nu mai vorbim despre actul de justiție, ca activitate fundamentală a statului de a soluționa litigiile. Vorbim, deja, de organizații criminale orientate să obțină profit din activitatea profesională a celor care activează în cadrul Justiției direct sau prin intermediul persoanelor care au legătură cu actul de justiție sau terțe persoane interesate prin deturnarea scopului Justiției. Nu este implicat doar judecătorul, este implicată și o grefieră cu care judecătorul lucra în echipă. Având în vedere că nu este un caz singular, că suntem după un alt eveniment de corupție la fel de cumplit descoperit la Tribunalul București cu două judecătoare, că au mai fost semnalate, în presa de specialitate și alte cazuri de judecători și procurori corupți care negociau „libertatea” unor persoane, vinovate sau nu, contra unor sume de bani sau care condiționau despăgubirile la care acestea ar fi avut dreptul în funcție de plata unor „taxe”, putem pune un mare semn de întrebare în dreptul Justiției. Este Justiția o putere în stat sau a devenit, în timp, un „stat în stat” ?! Practica judiciară a dovedit că organizațiile criminale se organizează și funcționează ca dubluri ale statului. Acest judecător Stan Mustață a organizat o rețea care a dublat puterea judecătorească, acționând ca o putere separată față Justiție, încercând să profite de cei care au posibilități financiare și erau dispuși să își cumpere libertatea.

Toate acestea trebuiesc judecate având în vedere imperativul condiției judecătorului. Acesta reprezintă puterea judecătorească ! Nu reprezintă o instituție, nici măcar instanța de judecată în care își desfășoară activitatea - Curtea de Apel București, în cazul lui. El reprezintă Justiția !

Înclin să cred că procurorii care instrumentează acest caz au dreptate. Nu mă surprinde reacția unei instituții media. Trustul „Intact”, al lui Dan Voiculescu (condamnat la 5 ani pușcărie cu executare pentru actele antisociale săvârșite), a intervenit public pentru acuzarea procurorilor care au arestat un judecător. Întâmplarea face că respectivul judecător era în completul care judeca cauza lui Voiculescu. Culmea tupeului, Voiculescu cere Ministerului Public să declanșeze o acțiune de cercetare a procurorilor DNA care instrumentează cazul judecătorului acuzat de corupție pentru „abuz”. Dan Voiculescu a devenit, deodată, „apărătorul Justiției”. După clarificările apărute ca urmare a acțiunii procurorilor, nu cumva ne aflăm în fața unui act de disperare a lui Voiculescu care are niște aranjamente cu judecătorul acuzat de corupție ? Dan Voiculescu îndeplinește toate condițiile pe care acest judecător le cerea pentru a „rezolva” problema „petentului”. Este bogat, are o armată de avocați, are o condamnare și dorește să scape de ea prin orice mijloc.

PNL și Crin Antonescu au cerut, la un moment, dat foștilor colegi din USL să fie făcută o dezbatere în Parlament cu privire la Justiție. Prea multe cazuri s-au adunat. Prea multe coincidențe s-au succedat în timp pentru a nu se pune întrebarea: cum dracu funcționează Justiția română ? Au fost refuzați. Acum vedem că cei din PSD și PC au avut tot interesul să nu fie de acord cu o astfel de dezbatere. Exista pericolul ca dezbaterea să stimuleze interesul unor instituții pentru o mai bună funcționare a Justiției astfel că un Voiculescu sau altul de aceeași teapă nu ar mai fi avut posibilitatea să „umble” unde trebuie pentru o rezolvare dorită a problemelor lor cu legea.

Cu astfel de judecători nu mai avem garanția unei justiții corecte. Oare cât de multe sunt cazurile de corupție în actul de justiție ? Câți infractori sunt liberi ? Câte averi s-au adunat în mod necuvenit ? Câte persoane din lumea Justiției profită de statut social înalt având în spate o activitate de crimă organizată ? Cumva, cumva va trebui să aflăm și să forțăm Parlamentul să ia acele măsuri pentru ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple. Parlamentul este singura putere a statului care poate lua acele măsuri necesare pentru prevenirea unor astfel de cazuri. Legile în vigoare sunt permisive din moment ce se petrec astfel de cazuri. Eu unul nu pot fi liniștit știind că o hotărâre judecătorească obținută prin fraudă rămâne definitivă și irevocabilă. Trebuie să existe o soluție pentru ca acele hotărâri obținute prin fraudă să fie desființate.

Fără iertare

Despre Cristi Danileț am scris de bine, când nu era membru al CSM, când avea inițiative lăudabile pentru independența Justiției.

În ultima perioadă de timp, a fost reactivat ca „slugă” a sinistrei Monica Macovei. Slugă sârguincioasă, capabilă să facă din alb negru și invers după cum cântă procuroarea securistă. Nu le face singur. CSM este căpușat de un grup „independent” băsescian, ostil oricărei forme de democrație care promovează abuzul judecătoresc și protejează interesele mafiei portocalii.

Net-ul are poze. Multe. Cu Danileț, Dumbravă și Neacșu - cei trei crai judecători - la petreceri, iar acum apare asta. Oare ce avea în cap Danileț de s-a pozat așa ? Ce fel de judecător este acest Danileț ? S-a dus naibii Justiția.

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, Cristi Danileț este imaginea CSM băsescian de azi. Halal CSM.

Voi mai pune niște poze, ca să nu fie discuții:

Justiția este a noastră.

Am citit, acum, dimineața, o postare la Cristi Danileț despre rolul și perspectivele CSM. Preocuparea magistraților este nu doar legitimă este și necesară din punctul de vedere al profesionistului, deoarece privește în mare măsură cariera profesională a celor care au hotărât să se pună la dispoziția societății cu tot ce au mai bun pentru a judeca/rezolva disputele ce apar între cetățeni, între aceștia și autorități, de a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale omului și de a promova și susține statul de drept dar privește și Justiția ca instituție chemată să fie cea de a treia putere a statului. Noi, ceilalți, formăm societatea care cere Justiției să se pronunțe în apărarea intereselor noastre și vrem un anumit comportament din partea judecătorului, procurorului, ministerului Justiției și Ministerului Public, CSM. Cu referire la CSM noi putem avea diferite păreri. Unii cer ca această instituție să devină „ministerul” puterii judecătorești - eu sunt unul -, alții văd în CSM un organ administrativ care aplică sancțiuni magistraților iar alții vor ca CSM să fie o instanță care să corecteze hotărârile judecătorești considerate nedrepte. Este o mare confuzie generată de rolul uneori ambiguu al instituției rezultat din deficitul de comunicare cu societatea civilă și, de ce să nu o recunoaștem, al campaniei de ani de zile dusă de Traian Băsescu și apropiații de discreditare a judecătorilor și a CSM pentru a putea avea la dispoziție întreaga putere.

Lectura postării m-a determinat să particip la promovarea unei cauze pe facebook, să sprijin publicarea hotărârilor judecătorești pe internet. De aceea pun clipul de prezentare de mai jos. De aceea vreau să felicit pe cel care a avut această inițiativă și care se zbate pentru a fi finalizată. Judecătorul Adrian Toni Neacșu de la Tribunalul Vrancea.

Libertatea judecătorului de a hotărî

Am citit un comentariu la Cristi Danileț. „Despre hotărâre - apud 'Despre limita'”. Danileț vorbește despre profesionistul din el oferind cititorului gândurile intime ale celui care judecă în limitele legii. Nu ascund faptul că postarea mea este determinată de gândul ce îl am cu privire la judecătorii Curții Constituționale. De aceea, pun mai jos concluzia din postarea lui Danileț:

„Justitia este putere si nu forta – ea nu se impune decat prin reglementari. Ea este asumata de societate ca o necesitate: de a pazi libertatea tuturor. Libertatea inseamna facultatea de a alege – insa exersarea ei nu este libera, ci predeterminata. Aceste limite sunt pentru judecator regulile: asadar, pentru judecator libertatea este putinta de a alege intre posibilitatile legale”.

Și pentru a arăta că nu sunt chiar atât de habotnic, pun și cartea lui Liiceanu „Despre limită”. Este filosoful un pupincurist băsescian însă ...


Gabriel Liiceanu - Despre limita

Pentru cine are timp, lectura pe care o propun este bună. Pentru cine nu are ... poate nu are un interes în cauză.