CCR Dorneanu face un joc periculos.

Citesc la Agerpres extrase din motivarea CCR privind conflictul juridic de natură constituțională între Ministerul Public - DNA și Guvern, generat de cercetarea efectuată de DNA asupra modului în care unii membri ai Guvernului au produs și adoptat celebra OUG nr. 13/2017.

Mi-a reținut atenția, în special, următorul paragraf:

Declanșarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiției, ridicarea de acte, audierea unui număr mare de funcționari publici, secretari de stat și miniștri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihică, chiar pe durata derulării unor proceduri de legiferare, creându-se premisele unui blocaj în activitatea de legiferare. Astfel, sub imperiul unei temeri declanșate de activitatea de cercetare penală și de formularea unor viitoare acuzații care pot determina incidența răspunderii penale, Guvernul este blocat în activitatea sa de legiuitor. Împrejurarea creată golește de conținut garanția constituțională referitoare la imunitatea inerentă actului decizional de legiferare, de care beneficiază membrii Guvernului, garanție care are ca scop tocmai protejarea mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor

După ce a judecat ca o instanță de judecată penală, CCR Dorneanu săvârșește „o minune”. Extinde imunitatea membrilor Guvernului față de ceilalți funcționari din ministere !

Are dreptate CCR Dorneanu când se referă la membrul Guvernului, ministru al Justiției, că nu poate fi urmărit penal de DNA sau DIICOT dacă nu este o cerere a Camerei Parlamentului din care face parte - Constituție și Legea răspunderii ministeriale -, dar nu are dreptate când este vorba despre funcționarii publici care încadrează ministerul ! Imunitatea ministrului nu se extinde asupra subordonaților ! Iar aici, DNA a cerut funcționarilor publici din subordinea ministrului declarații, documente etc. pentru a vedea dacă un act normativ s-a întocmit pentru a satisface alte cerințe decât cele într-un stat de drept.

Dacă ne uităm la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, la art. 45 vom observa ceva anume:

Articolul 45 (1) Functionarii publici raspund, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate.(2) Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici.(3) Functionarul public are dreptul sa refuze, in scris si motivat, indeplinirea dispozitiilor primite de la superiorul ierarhic, daca le considera ilegale. Daca cel care a emis dispozitia o formuleaza in scris, functionarul public este obligat sa o execute, cu exceptia cazului in care aceasta este vadit ilegala. Functionarul public are indatorirea sa aduca la cunostinta superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispozitia astfel de situatii.

Ei bine, după ce procurorii care au primit sarcina cercetării cauzei vor ajunge la ministrul în cauză, la celebrul Florin Iordache, ar fi urmat depunerea unei sesizări la Camera Parlamentului de care aparține pentru ca aceasta să permită urmărirea penală a ministrului, în situația în care ministrul ar fi avut un rol activ în comiterea unor infracțiuni.

Ce a constatat DNA până la urmă confirmă necesitatea urmăririi penale și obligația procurorilor de a afla adevărul. Nu este vorba despre oportunitatea sau legalitatea pentru Guvern de a adopta acte normative, cu despre modul în care se introduc acte normative în Guvern pentru a fi adoptate și modul în care funcționarii publici sunt folosiți de către autoritatea publică reprezentată de ministru. Pentru că aici, la Ministerul Justiției, s-a încălcat o lege, Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici iar cineva trebuie să răspundă pentru obligarea acestora să încalce legile din România.

2. Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

- Favorizare a făptuitorului- Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p)- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)- Fals intelectual

Ce face CCR Dorneanu cu această motivare și decizie ? Exclude Ministerul Public de la urmărirea penală a faptelor comise în interiorul unui minister prin extinderea imunității ministrului asupra tuturor înalților funcționari publici și a funcționarilor publici de sub autoritatea acestuia ! Impardonabil ! Pur și simplu este un atac asupra Constituției și a legilor țării date în aplicarea acesteia !

Sunt curios ce va spune Ministerul Public după această motivare a CCR Dorneanu. Sunt tare curios ! Vom ajunge în situația în care Guvernul va face tot ceea ce dorește fără a mai putea fi tras la răspundere penală ? Ce comportament vor adopta funcționarii publici care, după această decizie a CCR Dorneanu, se simt apărați împotriva procurorilor ?

Va fi nevoie de o nouă putere politică în Parlament care să fie capabilă să schimbe această CCR devenită actor politic. Motivarea CCR Dorneanu mi se pare inacceptabilă. Acum forțează protecția deplină a unei puteri politice, împotriva prevederilor Constituției ! Mâine cine știe ce îi mai trece prin cap lui Dorneanu și a aliaților lui din CCR.

Declarația Universală a Drepturilor Omului are în Preambul o motivare a necesității adoptării ei de care CCR Dorneanu nu vrea să țină cont:

„Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,”

declarație care confirmă dreptul cetățenilor țării de a se opune chiar prin revoltă. Deocamdată pașnică, dar care prin continuarea formelor de tiranie la care apelează PSD și ALDE, poate ajunge la forme mai grave.

Mie această motivare a CCR Dorneanu îmi pute. Rău de tot !

Reacție nervoasă a Justiției. Cazul „Băsescu” devine model.

Am citit informarea Mediafax privind motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână (aici). Judecătorul este „supărat”. El și colegii lui, magistrații judecători, sunt puși să își apere integritatea pusă la îndoială de cuplul infracțional care a lăsat să se înțeleagă că ea, Justiția, ar acționa la comanda politică a fratelui Președinte al României sau ar fi influențată de gradul de rudenie și legăturile infractorilor cu liderii politici. O imagine mai neagră a Justiției nu se poate concepe.

Judecătorul formulează următoarele motivări importante:

„Nu trebuie ignorat că cei doi inculpaţi au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare. O astfel de optică, în care «dreptatea» şi de ce nu, faţă de specificul cauzelor ce constituiau finalitatea demersurilor ilicite făcute, «libertatea» au devenit o marfă ce se poate cumpăra şi vinde, apare ca inadmisibilă, valorile sociale atinse fiind multiple, cea mai importantă, în opinia judecătorului, fiind lezarea încrederii în sistemul judiciar şi în autoritatea judecătorească în condiţiile în care, prin presupusele acţiuni întreprinse, inculpaţii au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, gata să abdice de la atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure într-o societatea democratică”.

„Faptele, presupus săvârşite de inculpaţi, sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii; în consecinţă, lipsa unei reacţii prompte a sistemului judiciar şi lăsarea inculpaţilor în libertate la momentul procesual de faţă ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase - generând astfel un sentiment acut de insecuritate”.

„Chiar dacă presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012, nu se poate spune că trecerea timpului "a diluat pericolul social generat", întrucât ar însemna să se ignore nu numai "caracterul evident clandestin" al unor astfel de acţiuni, contextul, modalitatea şi mai ales momentul în care s-a ajuns la devoalarea acestora, "dar şi impactul mai mult decât actual şi de rezonanţă în societatea românească"”.

Cu privire la probe (aici), opinia judecătorului de drepturi și libertăți este clară:

„Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”.

„Un alt element care l-a determinat pe judecător să dispună arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână constă în maniera în care a fost abordată, de către fratele preşedintelui şi de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, problema legată de sprijinul pe care Mircea Băsescu urma să îl acorde”.

„Nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora”.

Judecătorul de drepturi și libertăți devine, prin această motivare, un port-drapel pentru colegii săi în lupta împotriva celor care pun în pericol întregul sistem judiciar. La fel ca în cazul lui Adrian Năstase, Justiția va da un exemplu, pe lângă pedeapsa care se cuvine a o primi infractorii „băsescieni”.

Justiția are tot interesul să fie dură. Imaginea ei este la nivelul genunchiului broaștei. Au început să iasă la iveală, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai agresiv, cazurile cu judecătorii și procurorii care, la fel ca infractorii, consideră că «dreptatea» și «libertatea» sunt „valori” care se pot tranzacționa pe o piață specializată, o piață a Justiției „libere”. În timp ce suntem spectatori la cazul „Băsescu” au loc arestări și cercetări la grupuri infracționale formate din judecători, procurori, polițiști care au „negociat și vândut/cumpărat dreptatea”. Cazul de la Suceava este mai mult decât elocvent. În plus, imaginea publică a Justiției se strică și mai mult ca urmare a articolelor din presă care ridică, mereu și mereu, alte și alte semne de întrebare. Mi-a reținut atenția un articol al lui Cristoiu din Evenimentul Zilei (aici) în care este formulată o ipoteză interesantă. Cumplită pentru imaginea Justiției:

„Cum de s-a întîmplat că Procesul Bercea Mondialu și-a urmat cursul?

O explicație- aparent paradoxală- ar fi următoarea: Tocmai pentru că președintele Traian Băsescu știa de intervențiile Clanului pe lîngă Mircea Băsescu!”.

Chiar așa ?! Cum ?! Iar o astfel de ipoteză poate fi adevărată. Mai ales după ce au început să iasă la iveală evenimentele din 2011 cu procurorul Iacobescu care a fost sancționat pentru că a pomenit de banii pe care Mircea Băsescu i-ar fi primit pentru a interveni în favoarea lui Bercea Mondial. Se pare că Antena 3 va mai publica niște înregistrări, deja am văzut aseară cum au preluat o emisiune de la B1Tv a lui Turcescu și Cristoiu în dialog cu procuroarea Ponea (care a devenit și ea un caz cu traficul de influență făcut de baronul PSD Duicu).

Eu cred că acest caz, „Băsescu”, va provoca valuri în continuare pentru că va fi întreținut de presă. Numele Băsescu va fi asociat cu noțiunea de „infracțiune”, Traian Băsescu va fi mereu și mereu în centrul atenției pentru că presa nu va ierta și nu va scăpa ocazia să inducă ideea că Traian Băsescu se va folosi de funcția prezidențială pentru o intervenție în actul de justiție. Fie pentru a micșora pedeapsa ce o va primi fratele fie pentru a se răzbuna pe cei care l-au pus în această situație. Pentru că nu trebuie să uităm, cauza penală „Băsescu-Căpățână” a fost declanșată de manevrele ciracilor lui Dan Voiculescu care au preluat nemulțumirea clanului de rromi Anghel și l-au adus în spațiul public. Apărătorul „șantajistului” Florin Anghel, gl.(rt) Pavel Abraham este un specialist în dreptul penal (a lucrat o viață în miliție și poliție), cunoaște multe dedesupturi pe care un avocat normal nu are cum să le știe și acționează perfect pentru ca imaginea publică a clanului Băsescu să pice cât mai rău.

Pentru această situație există o singură soluție ce poate exclude, cumva, o legătură cu imaginea României. Crin Antonescu a spus-o clar. Demisia lui Traian Băsescu.

Motivarea Tribunalului București îmi place. Am judecat corect situația lui Mircea Diaconu.

Am afirmat în comentariile anterioare că interpretarea prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 de către ANI este greșită și chiar am apelat la analiza gramaticală a celei de a doua ipoteze, situația persoanei care a ocupat o funcție eligibilă.

Iau de la Agerpres informația cu motivarea TB pentru admiterea contestației lui Mircea Diaconu:

„„În motivarea deciziei prin care Tribunalul București a admis contestația lui Mircea Diaconu la decizia BEC, judecătorii apreciază ca fiind 'lipsit de claritate' și 'imprecis' textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care stipulează: 'Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la data încetării mandatului'.

În opinia Tribunalului București, Mircea Diaconu nu mai poate ocupa funcția de senator, care, ca funcție eligibilă, nu este identică cu cea de europarlamentar.

Judecătorii au luat în calcul și jurisprudența CEDO, care a stipulat că un text de lege imprecis operează în favoarea 'titularului dreptului supus interdicției, respectiv dreptul de a fi ales'.

'Reținând că funcția eligibilă ocupată anterior de contestator a fost aceea de senator în Parlamentul României, iar candidatura sa vizează nu aceeași funcție eligibilă, respectiv aceea de parlamentar european, tribunalul constată că nu este incidentă teza a II-a a disp.art.25 alin. (2) din legea nr. 176/2010, reținută de Biroul Electoral Central prin Decizia criticată', se mai arată în motivarea judecătorilor””.

O știre „pe surse” ne anunța că la CAB a fost respinsă contestația ANI la decizia TB de admitere a contestației lui MD, ca fiind inadmisibilă, instituția publică neputând fi parte în proces. Corect. Instituția publică reprezintă statul iar statul nu poate contesta dreptul unei persoane de a fi aleasă. Am înțeles de la Mircea Diaconu, aflat la un post Tv, că mai sunt contestații care se bazează pe interpretarea ANI, interpretare combătută de TB.

Soluționarea favorabilă de către CAB a acestei spețe, este deosebit de importantă pentru viața politică românească. Iau cazul PNL. O soluție favorabilă permite partidului să își păstreze membrii eligibili și să îi pună pe listele de candidați ținând cont de interdicțiile reale pe care aceștia le au și nu de mofturile unor funcționari sau demnitari tembeli, cum este acest Georgescu.

Îmi doresc enorm ca MD să câștige pe deplin. A fost foarte bine sfătuit să facă acest demers. Ori la bal, ori la spital. Un succes pentru MD este un succes pentru normalitate și ar cam trebui să îi fie recunoscut efortul de a sprijini întreaga lume politică în interpretarea corectă a legii.

Consider că Parlamentul va trebui să ia în considerare situația de la ANI care a început să funcționeze ca un stat în stat. Am văzut că Horia Georgescu se opune modificărilor la lege care ar clarifica niște situații absurde. Să se opună. Parlamentul și voința politică sunt superioare. Iar Parlamentul va trebui să se pronunțe dacă mai admite un asemenea personaj în fruntea unei instituții ca ANI. Individul a produs mai mult rău decât bine. Prin acțiunile ANI, de la formarea instituției, viața publică a fost bulversată în loc să fie ajutată să se corecteze.