Iohannis este compatibil. ICCJ a respins recursul ANI.

A mai trecut un „hop”. ICCJ a hotărât, astăzi, să mențină sentința Curții de Apel Alba Iulia, stabilind că Iohannis nu a fost în stare de incompatibilitate atunci când era primar al Sibiului.

Era normal. Legea pe care s-a bazat ANI este anormală, chiar dacă este constituțională. Bașca a fost interpretată în mod abuziv iar o instanță de judecată (sau mai multe) i-a dat dreptate ANI pentru considerente ce scapă unei analize normale, bazată pe limba română (cu dicționar alături), logică și scopul legii. Nu mai spun de legea ANI care are un articol idiot pur și simplu, articol prin care nu se oprește starea de incompatibilitate, generată de o hotărâre a unei entități locale ci este sancționat mandatarul ! Ca la nebuni ! În legea tâmpită a ANI trebuia să fie declarată nulă hotărârea consiliului local și nu sancționarea persoanei fizice desemnată ca mandatar. Nu pot să nu îi dau dreptate lui Dan Mihalache care a spus odată că legislația noastră este făcută de parcă toți românii ar fi infractori.

Reacțiile sunt diferite. Marii sforari ai PSD, PRL, PC, UNPR, PMP și cei din jurul Monicăi Macovei, ajutați de cei de la Antena 3, România Tv a lui Ghiță și B1Tv plus ceva ziare au primit o grea lovitură. Deja, cei de la „Lumea Justiției” (aici), aprigi susținători ai incompatibilității lui Iohannis, mai ales pe platourile Antenei 3, reclamă lipsa de dreptate. Induc ideea unei judecăți nedrepte. Că Iohannis ar fi fost favorizat de ICCJ. Voi urmări și pe cei de la HotNews.

Urmează să mă delectez cu „supărările” celorlalți. Voi butona pe toate televiziunile.

Cu terminarea acestui proces s-a dat startul pupatului în fund la Iohannis. Toți lătrăii se vor transforma în pupincuriști.

ICCJ a admis în principiu recursul ANI cu privire la presupusa incompatibilitate a lui Iohannis.

"Admite în principiu recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr.235 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia — Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Fixează termen de judecată pe fond a recursului la 14 ianuarie 2015 — Completul de judecată nr.2. Cu citarea părților", se arată în decizia instanței (aici).

S-a discutat mult pe temă. O neclaritate sau o voită neclaritate a legii (după cum au citit legea cei de la ANI !) a dus la două soluții diferite la Curțile de Apel de la Constanța - pe care se sprijină ANI - și cea de la Alba care a dat câștig de cauză lui Iohannis (dar și altor primari !).

Pe undeva, pentru actul de justiție, acest recurs este necesar. Cum este corect să fie interpretată legea în materie (a administrației publice locale) ? Cum scrie în lege sau cum dorește ANI, printr-o interpretare extinsă ?! Care Curte de Apel are dreptate ? Cea de la Constanța sau cea de la Alba Iulia ?

PNL a dat un comunicat în care își exprimă speranța că ICCJ va judeca corect această speță.

În cazul în care ICCJ dă câștig de cauză ANI, sute și poate peste o mie de primari își pierd funcțiile. În cazul în care ICCJ dă câștig de cauză lui Iohannis, primarii care au fost deja sancționați civil vor redeschide procese pentru recăpătarea drepturilor civile suspendate ca urmare a uneia dintre cele mai proaste norme de lege. Cea din art. 25 a legii ANI.

Mâine vom avea verdictul. CCR va valida rezultatul alegerilor. Sau nu.

Mai avem o zi până când Curtea Constituțională va contata că alegerea lui Klaus Iohannis este constituțională sau nu. Azi, joi, BEC va da rezultatul final al alegerilor.

CCR a respins contestațiile unor „persoane publice” ! Ca inadmisibile. Cetățeni „simpli” care au fost nemulțumiți de rezultat.

Bine observa Sergiu Andon, la Antena 3, ieri, în contradictoriu cu Abraham și cu dorința moderatoarei, că finalul acestor alegeri este la CCR. Dacă are loc validarea alegerilor, Klaus Iohannis devine Președintele României de drept, cu toate drepturile și obligațiile născute din această poziție. Între ziua validării alegerilor și data depunerii jurământului ca Președinte al României, Klaus Iohannis este sub protecția Constituției. Chiar și imunitatea pe care aceasta o conferă. Din momentul validării are beneficiul protecției și se supune prevederilor constituționale privind pierderea mandatului. Din momentul validării, Președintele ales este sub mandatul dat de popor.

Mi-a plăcut imaginea plastică folosită. Votul popular este ca valul mării care nivelează o plajă. Până vine valul, plaja poate avea un aspect. După ce trece valul, plaja se nivelează. Este pregătită astfel pentru un nou ciclu de folosință. Peste 5 ani, va veni un nou val care va șterge totul. Iar valul este voința alegătorilor.

S-au pus semne de întrebare cu privire la termenele date de ICCJ privind admiterea sau respingerea recursului ANI pe dosarele privind incompatibilitățile primarilor desemnați ca reprezentanți în AGA a societăților comerciale de servicii județene și regionale. Termenul fixat pentru data de 18 nov. a fost dus la 25 nov. Între aceste date se produce validarea sau respingerea validării alegerilor. Care poate avea loc mâine, 21 nov., vineri. Perdanții acuză ICCJ că vrea să vadă rezultatul alegerilor pentru a da un verdict „corespunzător”. La Antena 3, Abraham a pervertit informația corectă, generând speranțe pentru anteniști că Iohannis va fi declarat incompatibil. Este rușinos. Cazul lui Iohannis nu este similar cu cazurile deja finalizate de incompatibilitate ale primarilor și viceprimarilor care au fost membri ai AGA în societățile comerciale subordonate primăriilor. Regia din Sibiu nu este subordonată primăriei ! Este culmea să vezi cum acum, având interesul să îl vadă incompatibil pe Iohannis, Antena 3 susține ... ANI !

Pentru mine, campania pro-Iohannis s-a terminat. Nu mai am ce continua. Dacă este atacat, va trebui să se apere singur. Din momentul validării alegerilor, îmi este obligat. Are mandatul meu să își îndeplinească atribuțiile de Președinte al României așa cum „am convenit”. Cu respectarea strictă a prevederilor Constituționale și pentru realizarea unei altfel de politici în România. Are mandatul meu să readucă România la NORMAL.

Să-i moară capra, să moară și el. Asta este esența legii ANI și a tuturor legilor care stabilesc incompatibilitățile și conflictele de interese.

Mi-am exprimat de mai multe ori nemulțumirea față de legea ANI, cea cu incompatibilitățile. Pentru că în aplicarea ei se constată excesul, atât în partea de reglementare cât mai ales în cea de constatare a unor posibile stări de incompatibilitate ori conflict de interese.

O primă constatare, personală, privește excesul de reglementare.

Existența unei incompatibilități duce, automat, la aplicarea unei sancțiuni administrative ce privează subiectul de drepturi constituționale fundamentale. Dreptul de a alege și de a fi ales. Dreptul de a ocupa o funcție publică. Legea nr. 144/2007 și Legea nr. 176/2010 care o completează și o modifică pe prima, nu distinge între actul săvârșit cu intenția de a comite o infracțiune (legată indubitabil de corupție) și o neînțelegere sau aplicare eronată a legii. Ele lucrează cu sancțiuni radicale. Nu există o corecție a stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese. Nu există partea normală a măsurii. Ieșirea din incompatibilitate și soluționarea conflictului de interese prin acțiunea proprie a subiectului cercetării ANI ca urmare a constatării acestora. Nu. Se vine, abrupt, cu sancțiunea lipsirii de drepturi. Toată Secțiunea a 3-a a Legii 176/2010 este construită în scopul conflictului între subiectul cercetării și ANI. Conflict care se rezolvă doar pe calea judecătorească, în cazul în care subiectul ferm convins că are dreptate cere anularea raportului ANI la instanța de contencios administrativ.

Recunosc că scriu acest articol de blog stimulat de recursul ANI la hotărârea Curții de Apel Alba care a desființat raportul ANI în cauza privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis. ANI a atacat hotărârea instanței. Avem deja o judecată. Recursul fiind o cale extraordinară de atac, apelul la el trebuie fundamentat pe un motiv excepțional prevăzut de lege. Iar legea, în cauză Noul Cod de procedură civilă, are 8 motive la care se poate apela pentru un recurs.

„ART. 488
Motivele de casare
(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a
procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui
compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în
condiţiile legii;
4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage
sancţiunea nulităţii;
6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe ca
numai motive străine de natura cauzei;
7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Am subliniat ultimul motiv de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești ce poate fi atacată cu recurs. Am citit și alte „păreri” cu privire la acest recurs al ANI și am înțeles că motivarea ANI stă în ultimul motiv.

ANI reclamă că instanța de la Alba Iulia a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material, adică prevederile legii nr. 161/2003 actualizată privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și, din ce am reținut eu, cei de la Alba nu au reținut o soluție a Curții de Apel Constanța care a dat dreptate ANI într-un alt proces cu un incompatibil local.

Este un fir subțire al înțelegerii legii. Legea nr. 161/2010 are o prevedere la art. 87 alin. (1) lit f) cu o incompatibilitate pentru primar :

„f) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”;

ANI consideră că instanța de la Alba ar fi trebuit să asimileze calitatea de „interes regional” cu cea de „interes local”. Regia autonomă din Sibiu care are în AG primarii din localitățile pe care le deservește ar trebui, după ANI, să fie calificată ca fiind de interes local pentru fiecare primar care își reprezintă localitatea în AG. ANI a motivat că nu există nici o diferență semnificativă între cele două „interese” și că riscurile pentru care legea a stabilit incompatibilitățile pentru primari sunt posibile și la nivel regional. Practic, ANI îi cere ICCJ să adauge la lege. Asta în condițiile în care sistemul nostru de drept este unul pozitiv, în sensul că legea stabilește faptele și nu interpretarea judecătorului. În altă formulare, dacă legea nu o prevede, o faptă nu există.

Noi avem însă experiența CCR dar și a unor instanțe de judecată care au dat noi interpretări legilor, după cum au fost unele interese politice. Interpretări care au dat noi sensuri unor cuvinte, peste ceea ce dicționarul român a stabilit. De aceea eu am o oarecare reținere cu privire la admiterea sau nu a recursului ANI de către ICCJ.

Sper totuși că ICCJ va face diferența între dorințele ANI și realitatea legii. Interesul local este interes local iar interesul regional este interes regional. Dacă în cazul interesului local se poate considera că un primar sau viceprimar poate impune în AG un interes privat, în cazul intersului regional sunt mult prea mulți subiecți interesați pentru buna funcționare a RA ca să fie permisă favorizarea unor interese locale. Eu sper ca ICCJ să judece corect o situație ca aceasta.

Eu nu sunt de acord cu reglementarea de mai sus. Sunt de acord ca acel primar care a comis abuzuri să fie sancționat însă nu sunt de acord cu starea de incompatibilitate. Astfel de reglementări îmi amintesc de măsuri luate pe timpul comunismului. Chiar o să pomenesc o întâmplare care se poate asemăna cumva cu ce reglementări tâmpite sunt acum.

Un soldat aflat în misiune ca patrulă călare a pierdut un încărcător cu muniție de război pentru că port-încărcătorul s-a rupt (la cusături). Măsura luată de șefime a fost aceea de oprire a misiunilor călare. Nu de cea de reparare a port-încărcătoarelor. Cam așa sunt și multe măsuri prevăzute în actele normative actuale.

Motivarea Tribunalului București îmi place. Am judecat corect situația lui Mircea Diaconu.

Am afirmat în comentariile anterioare că interpretarea prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 de către ANI este greșită și chiar am apelat la analiza gramaticală a celei de a doua ipoteze, situația persoanei care a ocupat o funcție eligibilă.

Iau de la Agerpres informația cu motivarea TB pentru admiterea contestației lui Mircea Diaconu:

„„În motivarea deciziei prin care Tribunalul București a admis contestația lui Mircea Diaconu la decizia BEC, judecătorii apreciază ca fiind 'lipsit de claritate' și 'imprecis' textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care stipulează: 'Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la data încetării mandatului'.

În opinia Tribunalului București, Mircea Diaconu nu mai poate ocupa funcția de senator, care, ca funcție eligibilă, nu este identică cu cea de europarlamentar.

Judecătorii au luat în calcul și jurisprudența CEDO, care a stipulat că un text de lege imprecis operează în favoarea 'titularului dreptului supus interdicției, respectiv dreptul de a fi ales'.

'Reținând că funcția eligibilă ocupată anterior de contestator a fost aceea de senator în Parlamentul României, iar candidatura sa vizează nu aceeași funcție eligibilă, respectiv aceea de parlamentar european, tribunalul constată că nu este incidentă teza a II-a a disp.art.25 alin. (2) din legea nr. 176/2010, reținută de Biroul Electoral Central prin Decizia criticată', se mai arată în motivarea judecătorilor””.

O știre „pe surse” ne anunța că la CAB a fost respinsă contestația ANI la decizia TB de admitere a contestației lui MD, ca fiind inadmisibilă, instituția publică neputând fi parte în proces. Corect. Instituția publică reprezintă statul iar statul nu poate contesta dreptul unei persoane de a fi aleasă. Am înțeles de la Mircea Diaconu, aflat la un post Tv, că mai sunt contestații care se bazează pe interpretarea ANI, interpretare combătută de TB.

Soluționarea favorabilă de către CAB a acestei spețe, este deosebit de importantă pentru viața politică românească. Iau cazul PNL. O soluție favorabilă permite partidului să își păstreze membrii eligibili și să îi pună pe listele de candidați ținând cont de interdicțiile reale pe care aceștia le au și nu de mofturile unor funcționari sau demnitari tembeli, cum este acest Georgescu.

Îmi doresc enorm ca MD să câștige pe deplin. A fost foarte bine sfătuit să facă acest demers. Ori la bal, ori la spital. Un succes pentru MD este un succes pentru normalitate și ar cam trebui să îi fie recunoscut efortul de a sprijini întreaga lume politică în interpretarea corectă a legii.

Consider că Parlamentul va trebui să ia în considerare situația de la ANI care a început să funcționeze ca un stat în stat. Am văzut că Horia Georgescu se opune modificărilor la lege care ar clarifica niște situații absurde. Să se opună. Parlamentul și voința politică sunt superioare. Iar Parlamentul va trebui să se pronunțe dacă mai admite un asemenea personaj în fruntea unei instituții ca ANI. Individul a produs mai mult rău decât bine. Prin acțiunile ANI, de la formarea instituției, viața publică a fost bulversată în loc să fie ajutată să se corecteze.

Ecaterina Andronescu a primit de la ICCJ o soluție „de albire” ca Băsescu de la CCR.

Încurcate sunt căile „incompatibilității”. Ecaterina Andronescu a obținut la Înalta Curte de Casație și Justiție o hotărâre favorabilă prin care este desființată decizia ANI de incompatibilitate în ce o privește. Treaba asta m-a determinat să umblu prin legi. Pe cazul ei, particular.

Agerpres: „Ecaterina Andronescu nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, a decis definitiv ÎCCJ”

„Instanța supremă a anulat raportul întocmit de ANI în 2011 prin care Ecaterina Andronescu a fost declarată în stare de incompatibilitate.

În consecință, Ecaterina Andronescu poate ocupa o funcție publică, inclusiv să candideze la Parlamentul European.

Ecaterina Andronescu a fost declarată incompatibilă în 2011, după care ea a atacat la Curtea de Apel București raportul întocmit de ANI, dar a pierdut procesul. Andronescu a atacat și această decizie la ÎCCJ, având câștig de cauză de această dată”.

Am început cu Constituția. La art. 71 - Incompatibilități -, alin. (2) se prevede : „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului”.

ANI a interpretat textul constituțional și legal, textul fiind preluat și în art. 14 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 cu modificările și completările ulterioare privind Statutul deputaților și senatorilor, în sensul că funcția de rector al Universității Politehnice București este o funcție publică de autoritate. Excepția este cea de membru al Guvernului. Este evident că este vorba despre orice funcție publică de autoritate.

Ce este rectorul ? DEX ne spune că „RÉCTOR, rectori, s. m. Conducător, sub raport științific și administrativ, al facultăților dintr-o instituție de învățământ superior; grad deținut de acesta”.

Din definiția DEX, reiese că funcția de rector este o funcție de autoritate.

În Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor sunt stabilite incompatibilități cu funcții din economie (art. 15) și alte incompatibilități cu caracter extern (art. 16) nivelului național. Nu sunt prevăzute incompatibilități în domeniul cultural sau al învățământului ori al sănătății. Nici la nivelul funcțiilor de conducere ! De aceea deputații și senatorii aplică în calitate de avocați, practică medicina, țin cursuri la facultăți și pot ține cursuri și la școli. Sunt incompatibili doar cu funcții de conducere sau din domeniul economic. Unii senatori și deputați își practică, în continuare, profesia de soliști vocali și pot cânta la nunți și botezuri.

Mă trezesc, ca cetățean, în fața a două decizii care se bat cap în cap. Pentru mine, cel puțin. Rectorul unei universități - conducător administrativ al facultăților din cadrul universității - este compatibil cu funcția de senator sau deputat - prin hotărârea ICCJ -, iar directorul unui teatru nu ! Cum vine asta ? Din moment ce literar, cele două funcții sunt de conducere administrativă, cum este posibil ca pentru „rector” să nu existe incompatibilitate iar pentru director să existe ? Dacă mergem la un dicționar antebelic, rector este egal cu „director de universitate”. Atribuțiile administrative ale rectorului de universitate și ale directorului de teatru sunt aproape identice.

Este evident că mă refer la cazul Mircea Diaconu.

M-am dus la Legea nr. 1/2011 a educației naționale. Să văd și eu cu ce se mănâncă, legal, universitatea de stat.

La principiile de organizare și funcționare ale învățământului superior găsesc principiile „răspunderii publice” ((art. 118 alin. (1) lit. c)) și cel al „eficienței manageriale și financiare” ((art. 118 alin. (1) lit. f)). Pe baza acestor principii au fost formulate norme care permit ministerului de resort să exercite controlul asupra universității (art. 121), pe care îl pun mai jos pentru că este foarte important:

„ART. 121
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior şi să aplice, dacă este cazul, sancţiuni. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică”.

Răspunderea publică, un principiu al existenței universității, are o componentă administrativă care permite autorității publice, ministerul, să intervină cu sancțiuni asupra conducerii. 

Art. 124 alin. (1) lit. d) prevede ca obligație a conducerii universității „să asigure eficienţa managerială şi eficienţa utilizării resurselor, în cazul universităţilor de stat, şi a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituţional;”.

La art. 125, legea intră la sancțiuni pentru încălcarea prevederilor art. 124, cel cu răspunderea publică. Ministerul poate, după îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege (consultări !), să „revoce rectorul” !

M-am uitat și la Ordonanța 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole și concerte ... să văd ce este cu directorul unui teatru. Acolo, la art. 18, se spune că directoratul instituției se ocupă prin concurs și că va conduce pe baza unui contract de management. Înclin să cred că acest contract de management este cel pentru care Mircea Diaconu a fost incompatibil cu demnitatea de senator.

Mă întorc la Ecaterina Andronescu. Ca rector al unei universități de stat are obligații manageriale și este evident că a ocupat funcția pe baza unui program de management agreat și de Senatul universității dar și de ministerul coordonator. Având în vedere că Universitatea are calitatea de persoană juridică, că are un patrimoniu propriu, că are autonomie sub aspectul organizării și funcționării ca instituție de învățământ, atunci rectorul deține o funcție de autoritate publică.

În cazul lui Mircea Diaconu, director al teatrului „Nottara”, ICCJ a constatat că ocupă o funcție de autoritate publică incompatibilă cu demnitatea de senator. În cazul Ecaterina Andronescu, ICCJ nu mai constată asta. Zău, cred că Justiția în România este plecată pe coclauri !

Mircea Diaconu este între ipoteze juridice insuficient judecate de către o instanță competentă.

Sincer, regret situația în care este implicat Mircea Diaconu. Detest campania Antena 3 care profită, pentru rating, de soarta unui om care caută, de fapt, o clarificare juridică a situației lui.

Sunt câteva amănunte de clarificat, empiric sau cu un dram de cunoaștere fără însă a putea înlocui o hotărâre judecătorească care va interpreta textul de lege potrivit competențelor.

Problema se învârte în jurul prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative care prevede:

„(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.

O lectură atentă a textului, nu lasă loc de echivoc. Problema este că ANI, instituția publică cu autoritate în domeniu este cea care trebuie să emită actul prin care se recunoaște sau nu se recunoaște un drept, potrivit acestui text de lege. Iar ANI nu vrea. Horia Georgescu de la ANI a transformat „cazul Mircea Diaconu” într-unul personal. Omul este chitit să „își obțină dreptatea” folosindu-se de toate pârghiile legale oferite de funcția publică pe care o deține.

Sunt două categorii de persoane despre care norma de lege face vorbire. Prima categorie, este formată din cele care sunt destituite sau eliberate dintr-o funcția publică pentru conflict de interese sau stare de incompatibilitate. Sancțiunea prevăzută este interdicția de a exercita o funcție sau o demnitate publică în următorii ani. Cu excepția celor electorale ! Este evident că se vorbește despre persoanele care au ocupat funcția publică prin numire sau concurs. A doua categorie este cea a persoanelor care au ocupat o funcție eligibilă. Interdicția pentru ele este pentru ocuparea aceeași funcții pe o perioadă de trei ani.

Interpretarea judecătorească cuprinde și interpretarea gramaticală a textului normei de lege. Mergem la DEX să vedem cum traducem „aceeași”:

ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași]

Este evident că doar o persoană tulbure de cap poate să nu priceapă textul de lege pe interpretarea gramaticală. Fiind vorba despre „tot acela”, „chiar acela” sau „tot la fel ca înainte”, după constatarea stării de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu în timpul cât deținea demnitatea de senator el avea o interdicție de a mai ocupa acea demnitate și doar acea demnitate timp de 3 ani. Putea să meargă în alegerile din 2012, la locale pentru președinte al Consiliului Județean, consilier sau primar iar la parlamentare pentru demnitatea de deputat. Pentru că nici una dintre acestea nu este „aceeași” cu cea de senator. La fel cum nu este „aceeași” cu cea de deputat în Parlamentul European.

Bănuiesc că acest individ, Horia Georgescu știe legea și pricepe că „aceeași” este „tot acela” și nu altceva. Are însă o atitudine nepermisă, comite un abuz în exercițiul funcției publice împotriva unei persoane. De aceea este absolut nevoie ca Mircea Diaconu să poată deschide acțiunea juridică pentru clarificarea situației. Alegerile europarlamentare permit deschiderea acțiunii și obținerea soluției pentru că este evident că o astfel de acțiune nu se poate deschide în afara unei candidaturi la alegeri de orice natură. Ar mai putea fi folosită ocazia cu alegerile anticipate, anunțate de Guvern pentru colegiile rămase fără deputați însă acestea sunt nesigure. Alegerile europarlamentare sunt sigure.

În cazul în care instanța de judecată competentă va da soluția așa cum este ea înscrisă în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și nu alta, se crează un precedent care va fi în beneficiul și altora care se află în această situație și va îmbogăți doctrina juridică. În cazul în care instanța competentă va da o soluție „a la Georgescu”, există calea CEDO unde nu mai sunt georgești, macoveinieni sau alte hahalere cu pretenții de juriști.

Îi doresc lui Mircea Diaconu succes. Câștigând procesul, va înfrânge nu sistemul ci abuzul birocratului șef din sistem, a celui cu o moralitate mai mult decât îndoielnică. Îmi doresc să câștige pentru că va avea un capăt de probă pentru abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, susținut prin hotărârea unei instanțe competente iar acest Georgescu pornit pe fapte rele are posibilitatea să își petreacă un timp alături de niște deținuți veritabili.

ANI pierde procese cu conflictele de interese la deputați și aleșii locali !

Azi, Parchetul de pe lângă ICCJ transmite un comunicat prin care ne anunță că au trimis în judecată pe deputatul Nicolae Mircovici acuzat de conflict de interese.

„Comunicat de presă - PÎCCJ
miercuri, 19 Mar 2014, 11:43  •  COMUNICATE 

19 martie 2014 COMUNICAT

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MIRCOVICI NICULAE (deputat în Parlamentul României), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea soției sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar și a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată (din ianuarie 2009 până la sfârșitul mandatului), contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru angajată în cuantum total de 20.387 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Mintea mi s-a dus la discuțiile și deciziile anterioare cu privire la asimilarea demnitarilor cu funcționarii publici în sistemul penal. CCR a statuat că o astfel de abordare nu este constituțională.

Am citit prevederea penală. Intre vechiul cod penal și noul cod penal nu sunt diferențe semnificative cu privire la conflictul de interese. Problema era de interpretare a actului juridic.

Tot azi, Mediafax comunică o soluție dată de instanțele competente, ultima fiind ICCJ care a respins un recurs al ANI pe un caz similar. Dar absolut similar ! Cel al fostului deputat Ioan Cindrea.

„Fostul deputat Ioan Cindrea a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care l-a acuzat de conflict e interese pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Judecătorii ICCJ au decis să respingă recursul declarat de ANI la decizia din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost admisă cererea de anulare a actului emis de Agenţie în cazul lui Cindrea.

În urma verificărilor declanşate în noiembrie 2010, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că fostul deputat PSD a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Amalia Cindrea, în cadrul biroului parlamentar din Circumscripţia electorală 34 Sibiu.

Beneficiul obţinut în perioada 5 octombrie 2009 - 1 februarie 2011 de către aceasta a fost de 35.061 lei (aproximativ 8.138 de euro), preciza ANI”.

Încă nu am ajuns la motivarea ICCJ și nici nu am citit motivarea Curții de Apel Alba care a judecat cauza pe fond.

Este evident că PICCJ avea posibilitatea să aștepte soluția în cazul Cindrea pentru a vedea ce face în cazul Mircovici. ICCJ nu va avea o altă soluție. Nu poate avea o altă soluție în nici unul din cazurile ANI cu același subiect.

Chiar dacă în cazul Cindrea a fost o acțiune în contencios administrativ iar acțiunea în cazul Mircovici este una în penal, subiectul este „conflictul de interese”. Din moment ce ANI a pierdut în administrativ, nici PICCJ nu poate câștiga în penal. Pentru că instanța va trebui să constate că nu există conflict de interese și ca atare nu există nici fapta penală.

Mai mult, ANI „va suferi” cumplit și pe alte cauze deschise. Deja a pierdut în cazul de incompatibilitate deschis președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu care a câștigat procesul cu ANI, instanța competentă constatând că nu este în incompatibilitate în calitatea sa de reprezentant al CJ în CA al unei SC care asigură utilitățile publice într-o localitate a județului Brașov. Justiția se va folosi și de comunicatul CE care infirmă incompatibilitatea dintre demnitatea de ales local și reprezentarea autorității publice locale în CA al SC care oferă utilitățile publice localităților pe care le reprezintă. Iar aici intră mii de primari agresați de ANI și prostia celor de la ANI.

Din dorința de Europa, românii au tolerat să le fie încălcată suveranitatea.

Am mai reacționat odată, de mult, în urma declarațiilor liderilor UDMR care au speculat că odată cu aderarea la UE, granițele dintre România și Ungaria dispar, se neantizează. Oficialii români au tăcut. Politic, s-a considerat că nu este bine să îi contrazică pe liderii maghiari. Unele reacții publice ale oamenilor nu au fost luate în seamă. Prin acceptul legii cetățeniei adoptate de Ungaria, politicienii PSD de atunci, în special liderul Adrian Năstase, au bătut nu un cui ci au înfipt o țeapă în trupul României. România a fost trasă în țeapă de proprii conducători.

Trebuia ca tot atunci să se ia unele măsuri, legislative în special, cu privire la clarificarea situației juridice a persoanelor cu mai multe cetățenii. Pentru că avem prevederi constituționale și legale care impun pentru funcții și demnități publice cetățenia română, era necesară o prevedere care să îi considere pe acești doritori de altă cetățenie ca persoane care nu se califică pentru astfel de funcții. Trebuia introdusă o stare de incompatibilitate pentru astfel de persoane. Este o situație de incompatibilitate severă. Un funcționar sau un demnitar public cu mai multe cetățenii poate comite sperjur cu consecințe grave asupra suveranității statului, poate comite abuzuri împotriva statului de drept favorizând prin actele și faptele sale publice interesele celuilalt stat.

Consecința ambiguității politice a dus la ambiguitate administrativă. Pe bună dreptate. Cei de rea credință, cu duble și multiple cetățenii, au profitat și au ocupat funcții și demnități publice pentru că legea nu prevede starea de incompatibilitate. Laszlo Tokes este un exemplu concludent. Cetățean român dar și cetățean maghiar, ajunge europarlamentar român și cere în PE ca statele membre ale UE să accepte și să susțină divizarea statului român ! Cetățeanul român Laszlo Tokes, europarlamentar român, se angajează și devine reprezentant al statului maghiar în PE. Prin acțiunile lui, poporul român este privat de un loc în PE iar poporul maghiar obține un loc la care nu are dreptul. Este exemplul cel mai bun pentru a arăta efectele negative ale ambiguității politice și administrative în urma multiplei cetățenii.

Zilele acestea îmi oferă roadele ziselor din anii din urmă ale liderilor UDMR și acceptul politic al unor formațiuni politice românești. În special ale politicienilor așa-ziși de dreapta în frunte cu Traian Băsescu. Fără ai uita pe pesediști, care s-au opus de formă politicilor expansioniste maghiare de pe timpul guvernului Năstase. A găsit Năstase o soluție stupidă de rezolvare a situației. A făcut frondă la legea cetățeniei maghiare însă nu a luat măsuri pe plan intern pentru a contracara efectele ei negative. După ce Băsescu a ajuns la Cotroceni, totul a fost blocat pentru că Băsescu avea nevoie, imperioasă de maghiari.

Acuz, acum, pe Traian Băsescu și PDL alături de Mircea Geoană și PSD de complicitate la slăbirea suveranității României și la punerea în pericol a integrității ei teritoriale. Pe Traian Băsescu și PDL îi acuz pentru că au fost la putere din 2005 când au întrerupt cursul procesului de securizare a frontierelor României inclusiv la frontiera cu Ungaria, care era stat membru al UE. Din 2007, în elanul aderării, Tăriceanu (un nefericit nepriceput în ale politicii înalte !) nu s-a gândit și la relațiile României cu celelalte state, la interesele istorice ale României, la agresiunile la care România a fost supusă de-a lungul vremii și la agresiunile la care România era supusă pe timpul guvernării lui și a acceptat tot felul de „soluții” cu privire la frontiere care au slăbit capacitatea României pentru apărarea suveranității sale. Dacă pe Călin Popescu Tăriceanu îl acuz de prostie, crasă, pe Vasile Blaga îl acuz de complicitate gravă pentru că a luat și aplicat măsuri de o gravitate fără precedent. A distrus structura forțelor polițienești de frontieră la frontiera cu Ungaria și Bulgaria, a redus structurile operative de frontieră pe considerentul că fiind frontieră a unor state membre ale UE nu mai este nevoie de acțiunea polițienească de frontieră. Contrar practicii din celelalte state membre ale UE. Germania și-a redus de la frontiera cu celelalte state membre ale UE doar structurile vamale nu și polițienești. În perioada 2001-2003 când am fost în Germania la documentare, în Germania s-a mărit numărul de polițiști de frontieră la frontiera cu Franța, Olanda, Polonia, Cehia, Austria. Piața Comună Europeană obligă la eliminarea controalelor și taxelor vamale asupra bunurilor și mărfurilor care trec frontiera însă nu obligă statele să renunțe la suveranitatea lor. În Franța, în același timp, personalul poliției de frontieră nu s-a modificat în punctele de trecere ale frontierei, însă Jandarmeria franceză nu a abdicat de la supravegherea frontierelor naționale pentru că linia de frontieră este limita suveranității de stat. Și germanii și francezii au știut să discearnă între libertatea de circulație și protecția propriului stat la frontiera cu alte state. La fel era situația Germaniei la frontiera cu Olanda sau Danemarca. La danezi, germanii spuneau că regimul la frontieră nu s-a schimbat chiar dacă Danemarca a devenit stat membru UE. Chiar dacă la frontiera cu Austria și Cehia personalul de frontieră era permisiv cu privire la trecerea frontierei, regimul de frontieră era aplicabil fără nici o abatere. De exemplu, călătoriile pentru excursii ale germanilor și austriecilor peste frontieră, prin anumite puncte de trecere necontrolate permanent aveau o limită de timp. La lăsarea întunericului, excursioniștii trebuiau să părăsească statul vecin. În caz contrar, austriacul sau germanul era pasibil de sancțiune contravențională iar în caz de neplată, de interdicția de a mai trece frontiera chiar și cu pașaport.

La noi, sub regimul Iliescu-Năstase (în special din cauza lui Năstase) și mai apoi sub regimurile Băsescu-Tăriceanu-Boc, am început să renunțăm la identitatea națională și suveranitate prin slăbirea serviciului la frontieră și ambiguitate legislativă slăbind protecția statului român din interiorul puterii sale: la ocuparea funcțiilor și demnităților publice.

Consecința este că România este considerată de Ungaria, pe bună dreptate, un teritoriu anexă al statului ungar. Politicienii maghiari vin și fac politică națională ungară în localitățile din România fără a fi împiedicați de autoritățile publice. Prin acordarea cetățeniei etnicilor maghiari din România, politicienii maghiari au obținut un spațiu public care se opune autorităților de stat române favorizând condiții care să permită riscul ca un număr oarecare de comunități locale să își declare autonomia față de statul român. Ei, cetățenii comunităților sunt în totalitate sau în majoritate și cetățeni ai Ungariei. Unii refuză să mai fie considerați cetățeni români însă ocupă (prin concurs, normal) funcții publice și impun schimbarea limbii de stat în administrație.

Apropiatele măsuri pe care le va lua România, dacă nu cumva instanța de judecată va fi constituită din habarniști cu statut de judecători, a provocat iritare politicienilor maghiari. Pe bună dreptate. Din moment ce au fost educați că Ungaria are propriile legi iar statele vecine trebuie să se supună „legilor europene”, indiferent de domeniul de reglementare, sunt deranjați de actul de autoritate (nepermis de mult întârziat !) al statului care își impune suveranitatea.

Câteva exemple sunt edificatoare:

„„Candidatul din Târgu Mureş de pe lista Jobbik la alegerile din Ungaria, Kisgyorgy Levente, afirmă că, din câte ştie el, măsura MAI de interzicere a intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni nu este permisă de "legile UE" şi spune că se poate declanşa un "scandal internaţional"”. Levente fiind și cetățean român !

„„Din câte ştiu eu, legile UE nu permit aşa ceva. Eu zic să aşteptăm numele ce le vor da autorităţile române, care vor fi interzise. Să vedem cum reacţionează şi Jobbik din Ungaria. Există filiale Jobbik şi în România, să vedem - se interzic şi comemorările noastre? Spre exemplu, mâine (sâmbătă - n.r.) avem aprobată o comemorare la statuia lui Petofi Sandor din Târgu Mureş, pe teren public. Bine, se poate ţine pe teren particular. Eu am şi cetăţenie ungară, deci am un statut interesant, pentru că am domiciliul în România””.

Foarte grav. În România există „filiale Jobbik”, filiale ale unei formațiuni politice străine ! Asta o spune unul dintre cei care face parte dintr-o astfel de filială. Este evident că aici suntem în fața unui act infracțional. Potrivit legii române, partidele politice străine nu se pot înființa și funcționa pe teritoriul României (normal, ar fi lipsit de logică, politica având ca finalitate guvernarea unui stat). Formal (ad formationem) Jobbik nu putea înființa filiale în România. Legea nu permite. O astfel de cerere ar fi considerată inadmisibilă. Însă asta nu l-a împiedicat să își formeze „filiale simulate” care au dreptul (ad validitatem) să își desemneze candidați stabiliți pe criteriul teritorial (!) pe teritoriul statului vecin în vederea alegerilor europarlamentare. Este deosebit de grav. Este deosebit de grav pentru că Levente este și cetățean român iar în România potrivit practicii de până acum poate deveni și prim-ministru !

Este imperios necesar ca prin lege să se introducă starea de incompatibilitate la funcția și demnitatea publică pentru cei care au două sau mai multe cetățenii, din care una a României.

Mircea Diaconu a fost achitat în procesul penal. El a fost declarat incompatibil în 2012. Definitiv.

O știre circulă în media. Mircea Diaconu a fost achitat în dosarul privind conflictul de interese. Din nefericire pentru toți admiratorii și susținătorii lui Mircea Diaconu, conflictul de interese între calitatea de demnitar, ca parlamentar, și funcția publică de director al Teatrului „Notara” este diferită de starea de incompatibilitate care a fost soluționată în 21 iunie 2012 când ICCJ a „... hotărât irevocabil că senatorul Mircea Diaconu s-a aflat în incompatibilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale”.

Dosarul în care a fost achitat Mircea Diaconu este altul. Este unul penal, deschis de procurori în urma soluției ICCJ din iunie 2012 și după ce Mircea Diaconu și-a dat demisia din Senat. Mircea Diaconu a fost trimis în judecată (în penal) în noiembrie 2012, pentru cinci capete de acuzare legate de conflcitul de interese.

Curtea de Apel București a judecat dosarul ca primă instanță. Procurorii au la dispoziție apelul (care este devolutiv) la ICCJ. După apel se poate ajunge la recurs.

Este evident că achitarea de azi nu are legătură cu incompatibilitatea lui Mircea Diaconu ci cu presupusele fapte penale săvârșite ca urmare a unui conflict de interese.

Totuși, incompatibilitatea de care s-a făcut vinovat Mircea Diaconu și pentru care are de suferit o perioadă de timp prin anumite interdicții are și ea niște reglementări lămuritoare. O să le pun aici pentru că am văzut cum se fac niște interpretări. Mă ajută și pe mine și poate ajuta și pe alții.

Am luat de pe site ANI prevederile legale ale consecințelor declarării stării de incompatibilitate. Se poate „merge” cu ochelari de cal, se poate „ocoli” însă fără mari sorți de izbândă. Mai ales când Justiția de la noi s-a specializat în soluții diferite funcție de poziția politică a celui învinuit.

„LEGE Nr. 176 din 1 septembrie 2010 
privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative 

...............

ART. 25 
 (1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează 
potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. 

(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate. 

(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. 

(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment”.

Art. 25 alin (2) face precizări foarte clare, după părerea mea. Persoana care a ocupat o funcție eligibilă și a fost găsită în stare de incompatibilitate, nu mai poate ocupa „aceeași funcție” pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. 

Concluzia este clară. Mircea Diaconu nu mai poate fi ales, timp de 3 ani, senator iar interdicția începe de la data încetării mandatului, adică de la 4 decembrie 2012 când acesta și-a dat demisia din Senat. Această prevedere este specială față de prevederea din ipoteza anterioară a aceluiași articol, cea care stabilea o interdicție pentru o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederii acestei legi ! Este o excepție pentru că este vorba despre o funcție eligibilă. Aici intră doar parlamentarii și Președintele României, din punct de vedere politic dar și membrii CSM care ocupă tot funcții eligibile. Poate chiar și a CCR, pentru că și judecătorii CCR sunt aleși, chiar dacă doar în Parlament.

Eu interpretez că Mircea Diaconu poate participa la alegerile viitoare pentru Parlamentul European sau în 2016 pentru Camera Deputaților, ba chiar poate fi numit ministru. Chiar la Președinția României.

Să ne bucurăm mai intens după ce procesul penal al lui Mircea Diaconu își va fi epuizat toate căile de atac din partea procurorilor. Pentru că procurorii vor continua acțiunea penală împotriva lui Mircea Diaconu atâta timp cât CPP le va permite.

Un dubiu constituțional. Un demnitar poate avea mai multe cetățenii ?

Pe facebook, un prieten, deputatul Radu Zlati, a pus un articol de pe un site (aici) care evidențiază conținutul art. 16 din Constituție - Egalitatea în drepturi -, alin. (3) și (4). Autorul afirmă că membrii UDMR nu au dreptul să participe la guvernare pentru că ei sunt și cetățeni ai Ungariei (majoritatea lor dacă nu chiar toți au și cetățenie maghiară !).

Constituția spune la alin. (3) că „Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoane care au cetățenia română și domiciliul în țară. ...”.

La alin. (4) se prevede că „În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice, au dreptul de a alege și a fi aleși în autoritățile administrației publice locale”.

Le-am pus pe amândouă pentru că ele sunt legate.

În alin. (3) se vorbește despre „funcții și demnități publice” cu precizarea „civile sau militare”. Constituția obligă astfel ca cei care vor ocupa funcțiile și demnitățile civile să respecte aceleași considerente la numire ca cei care au acces la funcții și demnități militare. O altă prevedere este exclusivă, în sensul că aceste persoane trebuie să aibă „cetățenia română” și domiciliul în țară. Prevederile art. 16 alin (3) nu pot fi tratate cu superficialitate, la mișto, în sensul că „lasă, merge și așa !”. Pentru că nu se poate specula cu dubla cetățenie. În sensul textelor Constituției, dubla cetățenie este exclusă este un caz evident de incompatibilitate pentru cei care vor să ocupe funcții și demnități publice.

La Capitolul „Îndatoriri fundamentale”, art. 54 - Fidelitatea față de țară -, exclude, de drept, dubla cetățenie. O exclude pentru că o persoană nu poate fi fidelă față de două state în același timp ! Conținutul este mai mult decât edificator:

(1) Fidelitatea față de țară este sacră.
(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Odată cu acest articol constituțional, treburile se complică. Pentru că apare și jurământul. Iar jurământul de parlamentar este prevăzut în art. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata 2008 și care sună așa:

„Articolul 3 - Juramantul 
(1) Dupa constituirea legala a Camerei Deputatilor si a Senatului, fiecare deputat si fiecare senator depune in fata plenului Camerei din care face parte, intrunita in sedinta solemna, juramantul de credinta fata de tara si popor: 
"Jur credinta patriei mele Romania; 
Jur sa respect Constitutia si legile tarii; 
Jur sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei; 
Jur sa-mi indeplinesc cu onoare si fidelitate mandatul incredintat de popor; 
Asa sa ma ajute Dumnezeu". 
(2) Juramantul de credinta se poate depune si fara formula religioasa, care se inlocuieste cu formula: 
"Jur pe onoare si constiinta" 
si aceasta prefateaza juramantul. 
(3) Juramantul scris se rosteste solemn, se semneaza de fiecare deputat sau senator si se incredinteaza spre pastrare presedintelui Camerei. 
(4) Refuzul de a depune juramantul de credinta atrage de drept invalidarea mandatului, de care plenul Camerei ia act. 
(5) Supleantii de pe listele oficiale de alesi si care sunt chemati sa ocupe locurile vacante, in conditiile legii electorale, vor depune juramantul de credinta dupa validarea mandatului, potrivit aceleiasi proceduri si cu aceleasi consecinte juridice”.

Parlamentarii UDMR au depus și un alt jurământ atunci când au aplicat pentru cetățenia maghiară ! Iar în acel jurământ este evident că au jurat credință Ungariei ! Ne aflăm în fața nu doar a unui conflict de conștiință ci a unui conflict al fidelității față de două țări !

Suntem în fața unui act de sperjur. Evident.

Ar trebui, în mod normal, ca celelalte partide politice din România să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența sperjurului din Parlament iar Guvernul să elibereze din funcțiile publice sau să deschidă acțiuni împotriva celor care au demnități publice și care au dublă cetățenie.

Parlamentarii UDMR care au dublă cetățenie ar trebui să își piardă mandatele. Este absurd să ai în parlamentul național cetățeni care apără interesele altui stat. UDMR este ca o prelungire a statului maghiar în instituțiile publice din România. Iar asta trebuie să înceteze !

Crin Antonescu. Soluție pentru primarii „depistați” în conflictul de interese public-public.

Informație Agerpres. O amnistie pentru primarii aflați în această situație și o corectare/modificare a legii privind incompatibilitățile ca astfel de aberații să nu se mai repete. Am mai scris despre această tâmpenie a „incompatibilității primarilor”.

Ca unul care cunoaște bine modul în care se scriu proiectele de acte normative în ministere, concluzionez că șirul de incompatibilități a fost ideea unui decident sau a unui consultant tembel al unui decident la fel de tembel. Mai bine spus, legea a fost „scrisă cu curul”. La Parlament, susținătorii tembelului care a promovat legea aceasta defectă au fost mai mulți decât oamenii cu capul pe umeri și care, cumva, au semnalat, în comisii sau în plen tembelismul cras care însoțește legea. Știu și cum se negociază în Parlament legile, chiar articole de lege, chiar idei din conținutul unor legi. „Bagă dom'le și ipoteza asta că nu o fi foc”, „Lasă dom'le mai jos sancțiunile că nu vrei să omori făptuitorii” etc.

O amnistie legală se poate realiza. Se scoate incompatibilitatea din lege și sunt exonerați de răspundere primarii aflați în această stare. Se poate pentru că „fapta” este considerată faptă penală. Iar Constituția permite retroactivitatea legii penale, interzicând retroactivitatea legii civile.

Mai sunt multe de reparat. Mai sunt pentru că la nivelul superior al unui minister au ajuns, de-a lungul timpului, tot felul de nepricepuți, tot felul de nepregătiți, tot felul de fripturiști care au „gândit cu curul” atunci când au fost puși să dea o soluție unei probleme. Problema lor majoră a fost să dea bine pe lângă ministru sau secretarul de stat politic, în cele mai multe cazuri și față de unii decidenți la nivel de execuție decât să gândească în interesul cetățenilor, așa cum ar fi fost normal să facă. De aceea avem legi de te doare mintea.

Botiș și mânăria

Ioan Nelu Botiș. Ministru sau mai bine spus Sinistru al Muncii. El, care provine din oameni ai muncii și știe cel mai bine cum este cu soarta muncitorilor este un om descurcăreț. Morală nu are. Nu are nevoie. Nu are, din construcție / din educație, treabă cu morala. Cu respectul față de celălalt. Cu respectul drepturilor și libertăților celorlalți.

Tipul a ciupit de pe unde a putut, cât mai mult, pentru binele propriu. Ca șef al unei agenții guvernamentale și-a înființat pe numele altora un SRL care se ocupa tocmai cu obiectul de activitate al agenției. Iar SRL-ul era în casa lui, „secretara” răspundea la telefonul familiei, apropiații de la servici (apropiații familiei) erau angajați ai SRL, mai apoi au devenit angajați ai biroului de parlamentar Botiș ... și tot așa mai departe. Ciubucar, descurcăreț, „băiat deștept”. Probabil că așa era văzut acasă la el de către vecini, cunoscuți, ceilalți concetățeni. Până a ajuns ministru. Iar ca ministru a exploatat „la sânge” oportunitățile ivite. SRL-ul a primit urgent aprobarea pentru fonduri europene, dar urgent nu glumă, a primit finanțarea la fel de urgent și pregătește pentru România sudori și stivuitori în depozite. Omul este pe fază. Mai trebuie să pregătească, potrivit unei păreri exprimate de Băsescu, tinichigii și mecanici auto. Gata cu filozofii. Funeriu face ce trebuie ca SRL-ul lui Botiș să aibă „materie primă” la fel ca și madam Vergu, fosta lui consilieră personală. Offf. Se pare că suntem pe marginea unei cloace de unde ne invadează „parfumul” portocaliu al căpușărelilor Guvernului Boc. Pute a corupție individuală și de partid de te trăznește.

DLAF spune că sunt indicii de conflict de interese în cazul Botiș. Urmează să comunice un rezultat final după terminarea cercetărilor. Abia atunci Botiș va demisiona sau nu. Sau abia atunci va fi demis sau nu de incompetentul Boc. Sau abia atunci va ieși Băsescu, cel preacurat și prea „sfânt” portocaliu care să ceară demisia ministrului.

Treaba asta îmi amintește de o istorioară veche, de la grănicerii constănțeni. Locțiitorul comandantului brigăzii a cam abuzat de o doamnă învățătoare, luată cu mașina de la o margine a drumului dintre Constanța și Mangalia. Femeia la acuzat de viol. El, nu și nu. A intervenit partidul (PCR). Fiind locțiitor, cercetarea s-a efectuat de Consiliul Politic Superior al CNGr. Locțiitorul aștepta pe holuri sfârșitul dezbaterii. Un coleg din Comandament îl vede la ușă și îl întreabă:

- Costică ai ...

- Nu știu bă. Să văd ce hătărăște partidul.

Așa și ăștia de la PD-L. Acceptă ce hotărăște partidul. Au asta în sânge. De fapt, pedeleprele sunt foștii descurcăreți ai PCR ajunși, după ani, în fruntea țării. Iar partidul PD-L va hotărî prin intermediul celor care au fost puși în funcții de conducere în fruntea diferitelor organisme de stat. ANI, ANAF, DLAF etc. sunt tot partidul. Nici o problemă.

Actualizare:

Ioan Nelu Botiș și-a anunțat demisia. De onoare. Așa spune el. O demisie morală. Mâță blândă. Tipic pentru perverși. Mediafax dă informația, televiziunile spun că au „obținut” pentru ele declarația. Ratingul.

„Moguliada” a învins. Fără campania Tv nu vedeam noi demisie de la Botiș. Nu mă obosesc să ascult ce va spune Boc. Ar fi pierdere de timp.

Faptele sunt fapte. Văd că li se dau o anume temperare, acum după obținerea demisiei. Chiar și declarațiile lui Botiș au rolul de a tempera eventualele viitoare cercetări. Mieros, moral (!?), împăciuitor ... O invitație clară de a pune capacul pe oala care a dat în clocot. Eu consider că o cercetare corectă ar scoate la iveală multe murdării. Ciupeli, ciubucăreli, abuz de poziție administrativă, înșelăciune, abuz de putere mascată prin consilierii ministrului sau cei care aveau funcții de decizie aflați în subordinea acestuia. Ce mai, o întreagă aventură pentru fraudă.