Este a doua sesizare de neconstituționalitate depusă de PNL la CCR. Prima s-a referit la modificările aduse Legii nr. 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Înalta Curte de Casație și Justiție a depus, la rândul ei, sesizări de neconstituționalitate orientate către domeniul profesiei de judecător și procuror. CSM a anunțat că a depus și el. Urmează să depună și Președintele României sesizări pentru fiecare proiect de lege în parte.
Trebuie observat că doar PNL și Președintele României pot depune sesizări care îmbracă și aspectul politic al modificărilor dar și sub aspectul procedurilor în care s-au efectuat modificările. Astfel că sesizările PNL și ale Președintelui României vor fi completate de sesizările axate pe stricta specialitate ale CSM și ICCJ.
Pentru că am citit destule comentarii ale unor susținători USR sau PMP care au luat în derâdere elementele din sesizări cu privire la procedurile parlamentare, proceduri care au încălcat, la rândul lor, prevederile constituționale, trebuie să constat, cu tristețe, că nu este suficient să fii parlamentar! Trebuie să înțelegi rostul tău când ajungi să deții un loc în „organul reprezentativ al poporului român”. Trebuie să înveți să activezi ca parlamentar. Circul în timpul dezbaterilor parlamentare place doar acelor oameni care urmăresc înfruntările între alte persoane, spectatorii „bătăilor de stradă”, persoane care simt că „renasc” auzind insulte, cuvinte triviale, amenințări etc.
SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE
cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (L547/2017), adoptată de către Senatul României, în şedinţa din data de 20 decembrie 2017, având în vedere următoarele considerente:
Situația de fapt sesizată
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (PL-x nr. 417/2017) a fost adoptată, în procedură de urgență, de către Camera Deputaților, ca prima cameră sesizată, în şedinţa din data de 13 decembrie 2017, potrivit art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată şi de către Senatul României (L547/2017), în calitate de cameră decizională, în procedură de urgență, în şedinţa din data de 20 decembrie 2017, potrivit art.75 alin.(1) teza a II-a din Constituţia României, republicată, propunerea legislativă menționată având caracter de lege organică.
Potrivit Expunerii de motive a iniţiatorilor, scopul iniţial al legii, lapidar expus și nesusținut de către inițiatori, cu argumente, statistici sau studii de impact, în cuprinsul doar a patru alineate, a fost acela de “a pune în acord textele declarate neconstituționale din Legea nr. 304/2004, cu Decizia Curții Constituționale nr. 312/2017, eliminarea unor atribuții de la Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii și introducerea acestora la Plenul consiliului”, și „de a înființa, în acord cu Ministerul Justiției, o direcție specială, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, care să investigheze infracțiunile săvârșite de magistrați”.
În data de 12 decembrie 2017, propunerea legislativă menționată a primit un prim Raport de admitere, cu 133 amendamente admise și 185 amendamente respinse, din partea Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției (denumită generic în continuare “Comisia specială”), înregistrat sub nr. 4c-32/407/12.12.2017, raport ce a stat la baza adoptării propunerii legislative de către Camera Deputaților, în ședința din data de 13 decembrie 2017.
În data de 19 decembrie 2017, propunerea legislativă menționată a primit un al doilea Raport de admitere, cu amendamente admise și amendamente respinse, din partea Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției (denumită generic în continuare “Comisia specială”), înregistrat sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, raport ce a stat la baza adoptării propunerii legislative de către Senat, cameră decizională, în ședința din data de 20 decembrie 2017.
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis prin Hotărârea Plenului nr. 1148 din 9 noiembrie 2017, avizul negativ atât cu privire la propunerea legislativă criticată, cât și cu privire la propunerile legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Guvernul, în Punctul de vedere transmis Parlamentului, a lăsat la aprecierea forului legislativ decizia privind oportunitatea adoptării acestei propuneri legislative, comunicând mai multe amendamente, parte dintre ele însușite în raportul final al comisiei
Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. 943/2017, a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri.
Critici de neconstituționalitate:
B1. Motive extrinseci
B1.1 Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, privind dreptul la inițiativă legislativă întrucât în derularea procesului legislativ parlamentar, Comisia specială a aplicat proceduri care încalcă dreptul de inițiativă legislativă al deputaților sau al senatorilor.
Articolul 74 alineatul (1) din Constituţia României stabilește în mod limitativ subiectele de drept ce pot exercita dreptul de inițiativă legislativă astfel: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.
În conformitate cu Regulamentele parlamentare în vigoare, dreptul de inițiativă legislativă aparținând deputaților și senatorilor are un conținut strict determinat, deputații și senatorii dispunând de dreptul de a înregistra propuneri legislative, precum și de dreptul de a depune amendamente, în scris, la proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în dezbatere parlamentară. Dreptul de a depune amendamente, în scris, la proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în dezbatere parlamentară îi revine și Guvernului României. Per a contrario, nicio altă persoană fizică sau juridică nu poate formula amendamente, scrise sau orale, la proiectele sau propunerile legislative care sunt supuse dezbaterii și aprobării în camerele Parlamentului.
Conform ambelor Rapoarte de admitere adoptate de către Comisia specială sub nr. 4c-32/407/12.12.2017 și respectiv sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, din cuprinsul anexelor la acestea (Anexa nr. 1 – Amendamente admise) rezultă că, Comisia specială a luat în discuție și a aprobat un număr mare de amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, încălcând astfel vădit dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituția României, republicată. Cu titlu exemplificativ, în cadrul Anexei nr. 1 la Raportul de admitere nr. 4c-32/407/12.12.2017, amendamentele admise privind art. 2 alin. (1) de la nr. crt. 3, art. 17 alin. (2) de la nr. crt. 10, art. 28 alin. (1) de la nr. crt. 16, art. 28 alin. (3) de la nr. crt. 18, art. 301 alin. (2) de la nr. crt. 23, art. 31 alin. (1) litere (b) de la nr. crt. 24, art. 32 alin. (5) și alin. (51) de la nr. crt. 31 și 32, art. 36 alin. (3) de la nr. crt. 34, art. 38 alin. (2) de la nr. crt. 35, art. 50 alin.(4) de la nr. crt. 40, art. 51 litera (e) de la nr. crt. 41, art. 63 litera (k) de la nr. crt. 47, art. 64 alin. (5) de la nr. crt. 51, art. 65 alin. (3) și (31) de la nr. crt. 52 și 53, art. 661 alin. (31) de la nr. crt. 54, art. 67 alin. (2) de la nr. crt. 55, art. 69 alin. (3) de la nr crt. 57, art. 87 alin. (1) si (2) de la nr. crt. 66 și 67, art. 87 alin. (3), (6), (8) de la nr. crt. 68, 69 și 70, art. 881 alin. (5), de la nr. crt. 80, art. 883 de la nr. crt. 83, art. 887 alin. (1) de la nr. crt. 92, reprezintă amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, acestea fiind votate și de camera de reflecție.
În mod similar, se regăsesc în Anexa nr. 1 la Raportul final de admitere nr. 4c-32/429/ 19.12.2017 al Comisiei speciale, alte amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, acest raport stând la baza formei proiectului de lege adoptat de camera decizională (Senat).
În cadrul procedurii parlamentare de consultare publică, orice autoritate, instituție, organizație civică sau profesională sau persoană fizică poate formula si transmite opinii cu privire la redactarea unui text de lege pentru un proiect sau o inițiativă legislativă înregistrată la Parlament. O astfel de procedură se desfășoară doar prealabil procedurii dezbaterii inițiativei legislative în comisii, tocmai pentru a evita potențiale confuzii între sugestiile venite din cadrul societății civile și amendamentele formulate de parlamentari. Însușirea unor astfel de opinii de către parlamentari este posibilă, însă, în acest caz, amendamentul este al parlamentarilor și nu poate fi formal atribuit prin raport entității care l-a exprimat la origine. Nominalizarea asociațiilor profesionale ale magistraților generic denumite UNJR, AMR, Forumul judecătorilor, dar și a Consiliului Superior al Magistraturii sau Consiliului Legislativ, în Raportul elaborat de Comisia specială, ca autori ai unor amendamente, chiar alăturat mențiunii că aceste amendamente au fost însușite de unii parlamentari, încalcă prevederile articolului 74 din Constituție. Încălcarea normei constituționale este cu atât mai evidentă în situația acelor amendamente pentru care, în raportul Comisiei speciale, au fost nominalizate astfel de entități în mod direct ca autoare ale amendamentelor alături de parlamentari.
Prin raportul final de admitere nr. 4c-32/429/ 19.12.2017 al Comisiei speciale se creează impresia că autorități publice precum Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Legislativ ar putea fi autoare ale unor amendamente în cadrul procedurii legislative parlamentare, fapt ce încalcă și rolul atribuit acestora de către Constituție, respectiv prevederile art.79 și ale art.133 din legea fundamentală. În sistemul constituțional român, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Legislativ au rol în avizarea inițiativelor legislative anterior procedurii parlamentare. Consiliul Legislativ poate fi consultat pe parcursul dezbaterii parlamentare, dar avizul său nu poate deveni amendament. Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi nici consultat pe parcursul procedurii legislative fără a fi încălcat principiul separației puterilor în stat. Relevant poate fi și faptul că plenul Consiliului Superior al Magistraturii a exprimat prin Hotărârea nr. 1148 din 9 noiembrie 2017, un aviz negativ cu privire la această inițiativă legislativă. Opiniile formulate de unii membrii Consiliului Superior al Magistraturii ori de angajați ai Consiliului, delegați să participe la dezbaterile asupra inițiativei legislative, pe parcursul dezbaterii parlamentare, nu au valoarea juridică a avizului instituțional deja exprimat și nu pot suplini voința acestei autorități publice.
B1.2 Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă principiul autonomiei Camerelor Parlamentului, prevăzut de art. 64 din Constituţia României, republicată.
Constituția României a instituit un Parlament bicameral, format din două Camere cu egală legitimitate și competențe extrem de asemănătoare, însă diferențiate funcțional în privința funcției legislative în urma revizuirii legii fundamentale din anul 2003.
Pentru a da expresie bicameralismului, legiuitorul constituant originar a instituit, cu valoare de principii constituționale, mai multe garanții. În acest sens, unul dintre principiile de bază ale funcționării celor două Camere ale Parlamentului este cel al autonomiei Camerelor.
În conformitate cu prevederile art. 64 din Constituție, cele două Camere ale Parlamentului României dispun de autonomie organizatorică, regulamentară și financiară în sensul că fiecare Cameră are dreptul de a-și stabili singură structurile interne de lucru, normele procedurale și metodele după care își va desfășura activitatea. Această autonomie vizează atât Parlamentul în ansamblu în raport cu celelalte autorități publice (sau instituții publice), cât și fiecare din cele două Camere una față de cealaltă. Prin urmare, rezultă pe de o parte că nicio altă autoritate publică nu are competența de a stabili norme ce vizează organizarea și funcționarea Parlamentului, iar pe de altă parte, rezultă că niciun dintre camere nu poate adopta reguli care să poată fi opozabile celeilalte camere exceptând Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care vizează însă domeniul exclusiv al situațiilor în care Camerele pot lucra în ședințe comune.
În plus, ca o continuare firească a principiului autonomiei celor două Camere, art.71 alin.(1) din Constituție precizează că nimeni nu poate fi în același timp deputat și senator. Aceasta incompatibilitate, ce funcționează încă din faza alegerilor parlamentare, înseamnă că exercitarea concomitentă a mandatului de deputat și a celui de senator este practic imposibilă.
În virtutea autonomiei parlamentare, deputații și senatorii își pot exercita drepturile numai în Camera din care fac parte, fiind interzis expres ca un senator să își poată valorifica drepturile regulamentare în cadrul lucrărilor Camerei Deputaților, iar un deputat în cele ale Senatului. În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale din 1993 și până în prezent (a se vedea deciziile Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 68/1993; Decizia nr. 45/1994; Decizia nr. 46/1994; Decizia nr. 1009/2009). Ignorarea ori încălcarea acestor exigențe constituționale echivalează cu încălcarea autonomiei Camerelor Parlamentului, actele astfel adoptate fiind susceptibile de neconstituționalitate.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară dedusă controlului de constituționalitate a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ce consacră autonomia celor două Camere ale Parlamentului, atât în ceea ce privește exercitarea dreptului de a formula amendamente, cât și în ceea ce privește elaborarea și adoptarea raportul comisiei sesizate în fond.
Astfel, potrivit datelor publice înscrise în fișa inițiativei legislative, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă, în vederea avizării în fond, de către Biroul permanent al Camerei Deputaților Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției și, ulterior, de către Biroul permanent al Senatului la aceeași Comisie comună, cu mențiunea că această comisie specială comună este formată din 15 deputați și 8 senatori.
În calitate de primă Cameră sesizată, la Camera Deputaților, Comisia specială comună a dezbătut Legea privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, și a adoptat un raport înregistrat sub nr. 4c-32/407/12.12.2017 care a fost votat de majoritatea senatorilor și deputaților, membri ai Comisiei speciale. Mai mult decât atât, la dezbaterea legii în cadrul primei camere sesizate, respectiv Camera Deputaților, senatorii au formulat amendamente pe care, după cum rezultă din raportul comisiei speciale, aceasta le-a și adoptat. Prin urmare senatorii, membri ai Comisiei speciale comune, și-au exprimat voința și au participat la luarea unei decizii în Camera Deputaților, încălcând dispozițiile art. 64 și ale art.71 alin.(1) din Constituția României, republicată.
În mod similar, Biroul permanent al Senatului a transmis spre avizare în fond, aceleiași Comisii speciale comune, Legea privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Comisia specială a adoptat un nou Raport de admitere înregistrat sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, pe care l-a supus ulterior, spre aprobare plenului Senatului, cameră decizională. Și în cadrul acestei etape a procedurii legislative au fost depuse amendamente atât de către, senatori cât și de către deputați, raportul fiind adoptat cu votul majorității membrilor Comisiei speciale sesizate în fond, adică senatori și deputați, fiind astfel încălcare din nou aceleași dispoziții ale art.64 și ale art.71 alin.(1) din Constituția României, republicată.
Semnatarii prezentei sesizări apreciem că prin adoptarea Legii privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, a fost încălcat principiul autonomiei parlamentare întrucât:
Biroul Permanent al fiecărei Camere a sesizat în fond, pentru elaborarea raportului, o Comisie comună specială; sesizarea unei comisii comune este posibilă doar de către Birourile Permanente ale celor două Camere reunite în ședință comună și nu de fiecare birou permanent în mod succesiv în funcție de camera sesizată.
Amendamentele au fost formulate de către senatori în cadrul dezbaterii de la Camera Deputaților și de către deputați în cadrul dezbaterii de la Senat; împrejurarea că deputații care au depus amendamente în cadrul dezbaterii de la Senat nu au fost primiți să le susțină pe motiv că nu au dreptul să participe la lucrările unei camere ai cărei membri nu sunt, este cea mai bună dovadă a faptului că dreptul de a formula amendamente al parlamentarilor nu se poate exercita în acest mod.
Votul exprimat în cadrul Comisiei comune speciale de către senatori a avut loc în cadrul dezbaterii de la Camera Deputaților cu privire la amendamente și pe raportul acestei comisii și, similar, votul exprimat în cadrul Comisiei comune speciale de către deputați a avut loc în cadrul dezbaterii de la Senat.
Un astfel de proces legislativ este în flagrant dezacord cu toate principiile și normele constituționale ce instituie și garantează bicameralismul funcțional consacrat de Legea fundamentală și nu poate fi justificat sau motivat de urgența ori de necesitatea aducerii la zi a reglementărilor în domeniul justiției. Desfășurarea și finalizarea unei astfel de proceduri de legiferare este un precedent cu grave consecințe pentru parlamentarismul românesc.
În raport cu cele precizate mai sus sub punctul B1. Motive extrinseci, vă solicităm să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituțională întrucât încalcă principiul autonomiei Camerelor Parlamentului, consacrat de art. 64 din Constituţia României, republicată, precum și dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, privind dreptul la inițiativă legislativă.
B2. Motive intrinseci
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea mai multor dispoziții constituţionale, respectiv:
1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (3) și alineatul (5) raportat la art. 148 alineatul (2) și alineatul (4) din Constituţia României, republicată, care prevăd:
Art. 1 alineatul (3): România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
Art. 1 alineatul (5): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Art. 148 alineatul (2): Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Art. 148 alineatul (2): Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
Legea criticată introduce prevederi noi ce alcătuiesc Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, care prevăd înființarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie având o competenţă materială după calitatea persoanei (judecător sau procuror, inclusiv judecator sau procuror militar si membri ai Consiliului Superior al Magistraturii).
Înfiinţarea acestei Secţii pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie are ca efect eliminarea din competenţa Direcției Naționale Anticorupție – DNA, a cercetării infracțiunilor de corupție, a infracțiunilor asimilate și în legătură directă cu acestea, comise de către judecători, procurori, respectiv de către membrii CSM.
De asemenea, prevederea de la art. 881 alin. 2 din legea criticată stabileşte faptul că: „Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1), sunt cercetate și alte persoane”. O astfel de dispoziţie are ca efect eliminarea din competenţa DNA a cercetării infracțiunilor de corupție, asimilate și în legătură directă cu acestea, infracţiuni comise de alte persoane (de ex., membri ai Parlamentului, miniştrii în funcție la data cercetării sau fostii ministri, aleşi locali etc.), doar pentru faptul că au comis respectivele infracţiuni alături de magistraţi.
Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant, în jurisprudența sa, cu privire la rolul activității DNA în cadrul sistemului judiciar, statuând faptul că DNA este o „magistratură specială instituită pentru combaterea infracţiunilor de corupţie”, înfiinţată cu scopul de a creşte eficienţa luptei împotriva fenomenului corupţiei, indiferent unde apare acest fenomen (la nivelul executivului, în administraţia publică centrală sau locală, la nivelul legislativului şi la nivelul autorităţii judecătoreşti). Activitatea DNA a fost constant apreciată în rapoartele MCV, inclusiv din perspectiva combaterii fenomenului corupţiei în rândul magistraţilor.
Astfel, în ultimul raport privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului European de Cooperare și Verificare, publicat de Comisia Europeana la data de 15.11.2017, se menționează că: “În general, o evaluare pozitivă a progreselor realizate în cadrul obiectivului de referință nr. 3 se bazează pe o Direcție Națională Anticorupție independentă, care să fie în măsură să își desfășoare activitățile cu toate instrumentele pe care le are la dispoziție și să continue să înregistreze rezultate. În rapoartele anterioare, faptul că Direcția Națională Anticorupție a continuat să înregistreze rezultate în ciuda faptului că s-a confruntat cu o presiune puternică, a fost menționat drept un semn de sustenabilitate.”
Aceste rapoarte au fost considerate obligatorii în jurisprudenţa Curţii Constituţionale și au fost raportate de jurisdicția constituțională, la îndatorirea autorităților publice de a aduce la îndeplinire obligațiile care rezultă din tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, căpătând astfel valoare de reper în cadrul controlului de constituționalitate. Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 2/2012 asupra respingerii obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, următoarele: „calitatea de membru al Uniunii Europene impune statului român obligaţia de a aplica acest mecanism şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actele aderării şi din prevederile alineatului (2)” .
Semnatarii prezentei sesizări apreciem că, în condiţiile în care se elimină din competenţa DNA, o magistratură specială instituită pentru combaterea tuturor infracţiunilor de corupţie, atât infracţiunile de corupţie comise de magistraţi, cât și infracţiunile de corupţie comise de alte persoane doar pentru că acestea sunt cercetate alături de magistraţi, rolul DNA în combaterea corupţiei va fi limitat, fiind încălcate recomandările Comisiei Europene cuprinse în rapoartele MCV şi, pe cale de consecinţă, prevederile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituţie sunt încălcate prin adoptarea acestei initiative legislative.
Prin Art. 1 alineatul (5), legiutorul constitutional a statuat că: În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Jurisprudența constantă a Curţii Constituţionale a consacrat faptul că „respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie” (a se vedea, între altele, Decizia nr. 22/2016).
Conform art. 14 alineatele (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. Un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.
În contradicție cu prevederile sus mentionate, legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 stabileşte reglementări care se află în strânsă legătură cu statutul magistraţilor, statut reglementat prin Legea nr. 303/2004. Astfel, aspectele legate de cariera magistraţilor care fac parte din Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (numirea şi revocarea procurorului şef şi procurorului şef-adjunct al Secţiei, numirea procurorilor din cadrul Secţiei, interzicerea detaşării şi a delegării procurorilor în cadrul acestei Secţii) sunt aspecte care ţin de statutul magistratului, nu de organizarea judiciară, motiv pentru care acestea trebuie reglementate în primul rând în Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, întreaga Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, încalcă dispoziţiile privind normele de tehnică legislativă şi, pe cale de consecinţă, art. 1 alineatul (5) din Constituţie.
În consecință, apreciem că întregul conținut al Secțiunii 21 Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, introduse după articolul 88, este neconstituțional pentru considerentele mai sus expuse.
2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (5) și art. 134 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, care prevăd:
Art. 134 alineatul (1): Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
În baza reglementărilor legale acum în vigoare, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt înfiinţate ca direcții specializate DNA și DIICOT. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce atât DNA, prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii, cât şi DIICOT, prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii.
Legea dedusă controlului de constituționalitate înfiinţează tot în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o Secție pentru investigarea infractiunilor din justitie și nu o direcție, deși criteriul ce stă la baza instituirii acestei entități este tot cel al specializării funcționale.
În primul rând, Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, în legea suspusă controlului constituțional, introduce un regim juridic distinct care nu este justificat în mod rațional prin raportare la obiectivul urmărit de legiuitor. Astfel, nu este justificată diferenţa de tratament juridic cu privire la organizarea şi funcţionarea acestei secţii prin raportare la organizarea şi funcţionarea celorlalte structuri din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ cu atribuţii similare, chiar dacă nu identice (urmărirea penală pentru anumite persoane şi pentru anumite fapte considerate a fi de o importanţă deosebită încât să necesite organizarea unei secţii sau a unor direcţii speciale în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ).
În al doilea rând, din ansamblul normelor legii de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 rezultă că această Secţie specială este condusă de un procuror şef de secţie numit de Plenul CSM în urma unui concurs şi nu de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ prin intermediul procurorului şef de secţie ca în cazul celorlalte două direcții specializate. Singura atribuţie de care dispune procurorul general față de secţia nou înființată este aceea de a soluţiona conflictele de competenţă ce ar putea apare între această secție şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public. Practic, întreaga reglementare referitoare la această nouă funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ îi conferă o independenţă totală a acestui procuror şef de secţie faţă de Parchetul din care face parte, aspect care încalcă principiul controlului ierarhic consacrat în art. 132 alin. 1 din Constituţie.
În al treilea rând, legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 prevede în mod expres la art. 882 alin. 2 faptul că: „Este interzisă delegarea sau detașarea de procurori în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție”. Această dispoziţie instituie o excepţie de la regulile generale din Legea nr. 303/2004, conform cărora, „În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni” (art. 57 alin. 7), respectiv „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale” (art. 58 alin. 1).
Întrucât aspectele privind delegarea şi detaşarea magistraților vizează în mod expres cariera magistraţilor, deci statutul acestora, toate aceste norme juridice ar trebui reglementate în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, şi nu în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Conform art. 881 alin. 2, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de procurori şi judecători, sunt cercetate și alte persoane. Reglementarea conţine germenii unor viitoare conflicte de competență, caz în care, conform art. 881 alin. 5, se prevede că Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ soluţionează conflictele de competenţă apărute între Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.
Procedura efectivă de soluţionare a acestor conflicte nu este reglementată expres de textul de lege, lipseşte norma de precizie şi claritate, generând impredictibilitate în aplicare şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii, așa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale.
Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, sau Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014) şi că "statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta" (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta "implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii" (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999).
În acest context jurisprudenţial, Curtea reţine că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. De aceea, "nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii" (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, şi Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014); de aceea, respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, precitată, sau Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 95 şi 96).
În consecință, apreciem că întregul conținut al Secțiunii 21 Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, introduse după articolul 88, este neconstituțional pentru considerentele mai sus expuse.
3. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (3), (4) și (5) precum și ale art. 133 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, care prevăd:
Art. 1 alineatul (3): România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
Art. 1 alineatul (4): Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
Art. 1 alineatul (4): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Art. 133 alineatul (1): Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
Prevederile articolului 135 alineatul (1) din Legea nr. 304/2017 a fost modificat prin inițiativa legislativă în sensul eliminării avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea statelor de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete. Dimensionarea instanțelor și parchetelor reprezintă un element esențial pentru buna funcționare a acestora, dar și pentru asigurarea independenței funcționale a acestora. Transferul puterii de decizie în totalitate către ministrul justiției, factor politic, reprezintă o reală amenințare la adresa independenței justiției, încălcându-se art. 1 alineatul (4) din Constituție, care consacră principiul separației puterilor în stat, art. 124 alin. (3) din Constituție - Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii - și art. 131 alin. (1) din Constituție - În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. întrucât este afectat chiar rolul instanțelor și al Ministerului Public, precum și capacitatea acestora de a pune în practică misiunea stabilită de legiuitorul constituant.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, că atât independenţa justiţiei (componenta instituţională), cât şi independenţa judecătorului (componenta individuală) implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc. (a se vedea cu precădere Decizia nr. 873/2010). Principiul independenţei justiţiei implică o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.
Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie".
Prin urmare, eliminarea CSM, garant al independenţei justiţiei conform art. 133 alin. (1) din Constituţie, din procedura de stabilire statelor de funcţii şi de personal ale instanțelor și parchetelor reprezintă o nesocotire garanțiilor oferite la nivel constituțional independenței justiției, componentă a statului de drept prevăzută de art. 1 alin. (3) din Constituție.
Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 135 alin. (2) din legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 menționează că „majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiţiei”. Așadar, numai majorarea sau diminuarea schemelor de personal se fac cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, însă stabilirea acestor state de funcții se face prin simplul ordin al ministrului. Necorelarea celor două alineate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la claritatea, precizia şi predictibilitatea legii.
**********
În considerarea celor mai sus expuse, solicităm Onoratei Curţi ca, în raport cu criticile precizate mai sus, să constate că întreaga Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituțională ca urmare a nerespectarii principiului autonomiei Camerelor Parlamentului, consacrat de art. 64 din Constituţia României, republicată, a dreptului constituțional la inițiativă legislativă prevăzut de art. 74 alineatul (1) din Constituţie, iar Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, precum și articolul 135 alineatul (1) din legea criticată sunt neconstituţionale pentru considerentele arătate in capitolul Motive intrinseci.
În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
