Se afișează postările cu eticheta sentință. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sentință. Afișați toate postările

marți, 15 mai 2018

Infractorul Liviu Dragnea la trecerea unui nou prag penal

Agerpres. Înalta Curte. Procurorii DNA au cerut închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea

Ne apropiem de pronunțarea unei sentințe la primul termen.

Procurorii DNA au cerut, marţi, la Instanţa supremă, condamnarea la închisoare cu executare a inculpaţilor din dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Infractorul Dragnea nu își recunoaște vinovăția. Comportament normal pentru un infractor înrăit. Celelalte persoane din dosar au recunoscut faptele și au confirmat implicarea infractorului Dragnea în comiterea faptelor. O implicare majoră! Infractorul Dragnea fiind reprezentantul „persoanei juridice” Consiliul Județean Teleorman iar orice activitate în cadrul persoanei juridice a avut ca decident pe infractorul Dragnea.
Pentru Liviu Dragnea, procurorul de şedinţă a cerut pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual.
Infractorul Liviu Dragnea a acționat așa cum a făcut toată viața. A pus pe alții să semneze sau să iasă cu declarații pentru a nu fi „agățat” de lege. Nu a mers. Acei alții își iubesc viața, au familii, au copii, au cunoscuți și nu sunt de acord să plătească „oalele sparte” pentru infractorul care le-a decis viitorul prin implicarea lor în comiterea unor infracțiuni. Sunt infracțiuni comise și probate de procurorii DNA, fără dubiu.
De asemenea, în cazul liderului PSD, procurorul a susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul 'Referendumul', în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.
Coșmarul infractorului Dragnea se produce. Anularea suspendării și transformarea pedepsei din dosarul „Referendumul” îi aduce un plus de pedeapsă cu executare, indiferent de ce pedeapsă primește în apel (pentru că evident va urma un apel!).
Pentru inculpaţii Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, şi Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, anchetatorii au solicitat, având în vedere că au recunoscut faptele, pedepse orientate către minimum pentru acuzaţiile din dosar.
Totodată, în cazul inculpaţilor care au dorit judecarea în procedură simplificată - Anisa Niculina Stoica, Adriana Botorogeanu (cele două angajate la DGASPC Teleorman despre care procurorii spun că lucrau de fapt la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman) şi Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare -, DNA a cerut ca aceştia să fie condamnaţi pe o perioadă orientată către minim prevăzut de lege şi cu reducerea unei treimi din pedeapsă.
Tabloul este clar. Singurul care nu își recunoaște faptele este infractorul Liviu Dragnea. Fosta lui soție, Bombonica Prodana, a achitat paguba iar procurorii au cerut încetarea procesului în cazul acesteia! Procurorii au precedent așa că au cerut ca fiecare inculpat în această cauză să plătească prejudiciul adus DGASPC Teleorman.

Știu că există multă neîncredere în finalizarea unor procese în care sunt implicați unii dintre cei care au ajuns în mari funcții și demnități publice sau politice dar trebuie să avem încredere în justiție. Să vedem sentința care va fi dată. Aceasta este ultima înfățișare la instanța de fond. Urmează comunicarea sentinței la o dată ce va fi stabilită de instanță. Nu mai este mult. Va trebui să așteptăm și o judecare în apel, pentru că va fi cerut și de procurorii DNA dar și de către unii inculpați!

luni, 24 aprilie 2017

4 ani cu suspendare plus 2 ani cu executare, în alt dosar, fac 6 ani cu executare

Primarul socialist din Deva, Mircia Muntean și-a aflat soarta. ICCJ a decis, în complet de 5 judecători (spaima politicienilor), să îl condamne la 2 ani de închisoare cu executare pentru conducerea autoturismului sub influența alcoolului (peste 1 la mie !). Instanța a respins apelul politicianului și a păstrat sentința dată de instanța de fond în 2016.

Instanța a constatat că mai are o condamnare, de 4 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu în 2013, așa le-a contopit. A rezultat 6 ani de executare a pedepselor. La pușcărie cu mafiotul !

La Deva se vor organiza noi alegeri pentru primar. Socialiștii lui Geoană nu mai au cu cine concura. Fost PSD-ist, după condamnarea la 4 ani cu suspendare, Mircia Muntean a trecut la Partidul Social Românesc al lui Mircea Geoană.

Partidele vor trece la campanie.

Mai sunt niște primari condamnați cu suspendare sau cu executare dar în faze superioare ale proceselor așa că sentințe definitive vor mai apare. Alegeri locale, așijderea. Eu îl aștept pe infractorul Liviu Dragnea în al doilea dosar. Să pot anunța ca la Mircia Muntean. Doi ani cu suspendare plus cât i-o dat instanța competentă fac atâția ani cu executare. M-am săturat de infractorul ăsta cocoțat în fruntea statului și devenit un fel de „sultan” al țării.

luni, 10 aprilie 2017

Judecătorii au respins toate cererile avocaților infractorului Dragnea !

Infractorul Dragnea la ICCJ
Agerpres. Judecătorii ICCJ, în complet de 5 (cinci), au respins toate cererile avocaților infractorului Dragnea la contestația la executare depusă de acesta în dosarul „Referendumul”. Vor pronunța o decizie pe data de 24 aprilie.

Ce decizie vor lua ?

Infractorul Liviu Dragnea a „pedalat” pe ideea că sentința lui nu mai este valabilă deoarece de la pronunțarea ei și până la data apariției motivării ei doi dintre judecători s-au pensionat așa că sentința nu mai este valabilă.

Procurorul a cerut respingerea pretențiilor dar și a „probelor” depuse de avocați. Cât privește termenul de 30 de zile în care sentința trebuia motivată, procurorul a cerut instanței să constate că are caracter de recomandare (nu există sancțiune pentru depășirea termenului !).

Infractorul Dragnea cere ca sentința să fie desființată pentru că nu a primit motivarea în termenul de 30 de zile ! Absurd ! Sentința este una, motivarea este altceva.

Iau ca o etapă acest eveniment. Infractorul Liviu Dragnea rămâne cu statutul de infractor. Mai are statutul de „inculpat”, „anticamera” sub aspect juridic pentru statutul de „infractor”, în alt dosar aflat la ICCJ.

Decizia judecătorilor este importantă. Gargara cu pioneze a infractorului Liviu Dragnea, a avocaților lui sau a susținătorilor lui cu folosirea intensivă a lui „dacă și cu parcă” devine pierdere de vreme.


vineri, 1 iunie 2012

Justiție de mântuială

S-a pronunțat instanța pe cazul infractorilor Voicu, Costiniu, Cășuneanu, Locic. Sentințe care lasă loc de discuții. Iau imaginea și știrea de la Mediafax.

Senatorul PSD Voicu face trafic de influență și ia 5 ani cu executare. Judecătorul fost șef de secție civilă de la Înalta Curte de Casație și Justiție ia 3 ani cu suspendare tot pentru trafic de influență. Cășuneanu, unul din „regii asfaltului”, de care mai dăunăzi se dezicea Băsescu după ce i-a băgat circarului de la Cotroceni bani cu ghiotura în conturi, ia 4 ani cu suspendare iar Locic, alt „om de afaceri” ia 4 ani cu executare.

Plec de la premisa că sentința are la bază vinovăția. Plec de la circumstanțele agravante ale pozițiilor lui Voicu - senator -, individ care reprezintă în Parlament poporul român (?!) și Costiniu - judecător la ICCJ -, care reprezintă în fața poporului român Justiția, aia oarbă și surdă care face dreptate balanța și sabia dreptății. Cum naiba pentru senator se dă cu executare iar pentru judecător se dă cu suspendare ? Voicu face trafic de influență la judecător, judecătorul pentru niște bani (se pare că nu i-a primit) promite să facă trafic de influență la alt judecător. Din moment ce instanța a dat o sentință de condamnare, chiar dacă nu este definitivă urmând a se judeca un recurs care va ataca însăși sentința, înseamnă că faptele infracționale au fost probate. Ne aflăm în fața unor acte de corupție comise de niște oameni care nu mai au nici o justificare, persoane care au ajuns la o anumită vârstă, au în profesiile în care au activat cele mai înalte distincții - Voicu a ajuns general iar Costiniu judecător la ICCJ -, au cunoștințe solide despre infracțiune, în general, despre infracțiunile de corupție, în special. Voicu a „luptat” împotriva corupției în viața activă - obligație de serviciu -, Costiniu la fel în calitate de șef al Secției Civile de la ICCJ. Cum naiba i se găsește lui Costiniu circumstanțe atenuante și primește condamnare cu suspendare ?

Ceilalți doi au încercat să cumpere influență. Au dosare la ICCJ, penale și/sau civile. Ca să dai 200000 euro pentru a cumpăra influență într-un dosar înseamnă că acolo este ceva foarte serios în cauză. Atât a dat Cășuneanu, plus niște sute de mii de lei. A primit suspendarea pe 7 ani însă urmează să vedem ce va rezulta din dosarul pentru care a dat bani lui Voicu în favoarea unei sentințe favorabile. Ce este acolo atât de grav de s-a pus în pericol cu această cumpărare de influență. Va urma o nouă condamnare ? Păi atunci va executa, obligatoriu, pedeapsa cea mai mare și chiar un plus.

Sentința aceasta este de mântuială. Este total aiurea. Să vedem ce vor face judecătorii noștri la recurs. Până acum nici unul dintre condamnați nu a recunoscut faptele. Ei își doresc anularea deciziei la recurs, rejudecarea și achitarea. Dacă apare așa ceva suntem de tot râsul.