Se afișează postările cu eticheta Victor Viorel Ponta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Victor Viorel Ponta. Afișați toate postările

vineri, 31 mai 2019

Aceștia sunt macronii mei

Într-o postare mai veche am preluat o știre de la Politico unde Victor Ponta și partidului lui, ProRomânia, era cotat ca membru al grupului ECR din Parlamentul European, grup care îl și trecuse pe site-ul propriu ca membru cu drepturi depline.

Situația stă altfel astăzi. ProRo se pare că este al treilea partid din România care s-a alăturat grupului ALDE&En Marche care își formează un nou grup în Parlamentul European. Legătura va fi Emmanuel Macron. Președintele francez este în plină campanie internă de modificare a politicilor sociale din Franța dar are și ambiții enorme pentru el dar și pentru Franța în spațiul Uniunii Europene.


Situația este luată de la Politico. Pe site-ul PE, situația nu este actualizată, așa că ProRo nu este trecut la un grup euro-parlamentar. Dar, dacă nu neglijăm informațiile care circulă, semi-oficiale, bănuim pentru că siguri nu putem fi până la o informație oficială, că ProRo s-a decis să aparțină grupului progresiștilor condus de En Marche al lui Macron. Partidul lui Macron este cel care a „distrus” partidul socialiștilor francezi, tradițional, i-a preluat majoritatea membrilor cu deosebire a celor mai vizibili și a trecut spre centrul spectrului politic cu o combinație de „valori” între stânga și centru-dreapta. Ca atare, în „cuibul” macronist își pot găsi locul toate formațiunile politice care s-au născut din partidele socialiste și social-democrate tradiționale. La noi, avem deocamdată 3: USR, PLUS și ProRo. A, să nu uit, Cristian Ghinea are dreptate într-o postare entuziastă pe Facebook. Denumirea temporară a noului grup liberalo-socialist cuprinde și USR PLUS:


Viitoarea denumire va exclude termenul „liberal” din titulatura ALDE eu, care în Franța socialistă are conotații peiorative însemnând „capitalism sălbatic”. Asta este! Cultura socialistă franceză a câștigat. Oprește folosirea unui termen care definește o politică pe care Emmanuel Macron o dorește definitorie pentru viitorul Franței. Bine, este vorba mai degrabă de struțo-cămila politică numită pompos „social-liberalism”, încercată și la noi de partidul lui Dan Voiculescu sub conducerea lui Daniel Constantin, cel care îi este acum secund lui Victor Ponta dar și de ALDE condus de Tăriceanu care, în urma pierderii pragului la alegerile euro-parlamentare dar și a criticilor partenerilor europeni s-a retras din familia social-liberalilor europeni.

Cineva a avut inspirația să pună o declarație a vocalului Andrei Caramitru de la USR care propune ca prim-ministru în locul lui Dăncilă pe Tudose, acum membru al ProRo, cu consecința creșterii ProRo dar nu prea mult (!) și scăderea PSD, nici asta prea mult (!). Dacă este să stăm strâmb și să judecăm drept, dacă este să luăm în calcul și susținerea de către entuziaștii din Alianța USR PLUS a unor astfel de idei, este obligatoriu să ne gândim la un viitor pe care cei din USR PLUS îl doresc. Ei având, evident, dorința de a deveni forța politică cea mai mare din România cu un partener în ProRo de 15% și cu un PNL de tip balama care poate fi șantajat cu amenințarea pentru țară a „victoriei” PSD pentru a se supune dictatului USR PLUS.

Se spune că politica este curvă. Ei, dar ce curvă!

Deocamdată mă mulțumesc cu aceste informații. Având în vedere apartenența la viitorul grup politic al celor de la USR - PLUS - ProRo, știind că obiectivul lor politic este izolarea popularilor europeni pentru a le lua puterea, știind că nu au scrupule în a se asocia cu social-democrații europeni pentru a împiedica o nouă convenție pro-europa a acestora cu popularii europeni, observând cum în media atacurile împotriva PNL s-au întețit, cel mai dur fiind nimeni altul decât noul intrat în familia macroniștilor, Victor Viorel Ponta cu al său ProRo, constat că lupta politică în România devine la fel de dură ca în PE. Mai murdară, mai lipsită de scrupule. Ținta nu este doar PNL, care a luat prea multe voturi la alegerile euro-parlamentare. Ținta este acum, în principal, președintele Klaus Iohannis care din poziția de membru al Consiliului European al șefilor de stat și de guvern are un vot de aur pentru politicile popularilor europeni și nu pentru dorințele și ambițiile noului grup politic al lui Macron! Alegerile prezidențiale din acest an sunt o bună ocazie pentru macroniști de a scoate președinția României de sub influența curentului pro-european al egalității între statele membre și o mai profundă integrare europeană pentru a duce România în zona acceptului existenței Uniunii Europene cu mai multe viteze visat, dorit de Emmanuel Macron și trasformării statelor membre „de mâna a doua” în piață de desfacere a produselor economiei franceze. Alianța USR PLUS are în ProRo un bun aliat pentru a obține voturile necesare pentru a învinge pe alegătorii președintelui Klaus Iohannis. Într-un eventual tur II al alegerilor prezidențiale, candidatul Alianței USR PLUS speră să aibă voturile PSD, ALDE, ProRo, chiar și a altor formațiuni politice mai mici. Și-au făcut calculele și de aceea apar aceste alianțe. ProRo care este un fel de PSD 2.0 se declară anti-PSD însă este, fără nici o îndoială, puntea de legătură a Alianței USR PLUS cu electoratul PSD.

Precedent este. Nu la nivelul acesta, dar este la nivelul „actorului politic” Dacian Cioloș! Când a fost comisar european pentru agricultură a fost perceput, de cei care aveau ochi să vadă, ca al doilea comisar european al Franței! Prin Cioloș, Franța și-a impus proiectele politice privind agricultura europeană, finanțarea compensatorie a agricultorilor francezi de 10 ori mai mare ca a agricultorilor din statele est-europene etc.

luni, 28 mai 2018

Ponta intră mai mult în scenă. Infractorul Dragnea are „crize”

AgerpresPonta: În octombrie-noiembrie vom face un congres

Printre altele, Ponta a afirmat:

„Vreau să desemnăm un candidat la prezidenţiale, pentru că acum există doi candidaţi din zona de dreapta, domnul Iohannis şi domnul Tăriceanu. În zona de centru, centru-stânga nu este niciun candidat. Noi vom propune un candidat. Este astăzi aici, în sală şi nu sunt eu, şi care să poată să vină cu un proiect de ţară de centru stânga” spus Ponta la evenimentul de lansare a agendei politice 2018/2024 a Pro România.

În sală, la eveniment, apare Ecaterina Andronescu. Faptul că asistă și este arătată ca viitor candidat al altei formațiuni politice fără a pleca din PSD, cum se pleacă, lasă loc de multe intrebări. Oare, câți PSD-iști sunt în această situație?

Imaginea pe care o am din cele relatate în presă dar și din cele citite pe Facebook, unde oamenii care au informații bune chiar participă la informarea corectă, este aceea a unei acțiuni pornite „cu cap”.

În primul rând este „faultat” PSD. O parte din fruntașii PSD, dintre cei cunoscuți și cât de cât apreciați, trec de partea lui Ponta. Nu am văzut speculații cu privire la Daniel Constantin și fostul lui partid! ALDE crește, spun unii sondori, spun alții cu „spaime'n suflet” dar din ce crește? Din oamenii PSD-ului! Din moment ce partidul lui Ponta și Constantin, Pro România, declarat de centru-stânga, prinde cheag mai rămân foștii conservatori lângă Tăriceanu?

La orizont se întrevede ruptura din PMP. Băsiștii rămân de căruță prin separarea de UNPR. Fuziunea nu a reușit. Așa că UNPR își va lua înapoi sediile și organizațiile! Iar Ponta este un magnet puternic. Surse jurnalistice spun că Ponta s-a  întâlnit cu „izmenarul” Oprea. Hai să adăugăm la „trenul” de centru-stânga pe care îl construiește Ponta și UNPR. Nu greșim prea mult.

Din diferite publicații locale am aflat că unii primari PSD și-au declarat deja intenția ca la următoarele alegeri să candideze din partea Pro România.

Poate exagerez, poate nu. PSD își va pierde membrii importanți acum iar nu peste mult timp își va pierde și electoratul. Nu știu dacă infractorul Dragnea mai apucă anul în fruntea unui partid care nu va mai avea în parlament nici măcar de o echipă de fotbal cu tot cu rezervele de pe bancă.

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Asemănări în „cariere infracționale”. Capii organizațiilor criminale formează „state paralele”

A murit Toto Riina. Fost șef suprem al Mafiei siciliene. Într-un pat de spital al unei închisori italiene. Ispășea 26 de condamnări la închisoarea pe viață. Nu și-a recunoscut niciodată faptele.

Toto Riina a murit însă Mafia siciliană continuă să existe.

Din materialele de presă pe care le-am citit, prea multe să le mai dau legături pe aici, Toto Riina și-a construit „imperiul mafiot” prin teroare. A terorizat oamenii poliției, oamenii justiției, oamenii din conducerea autorităților locale și regionale. A terorizat statul italian căruia nu îi recunoștea legitimitatea. I-a aruncat în aer pe procurorii italieni care au început destructurarea Mafiei siciliene, Giovanni Falcone și Paolo Borsselino. De fapt, a amenințat statul italian că de nu i se va supune, îi va veni de hac. Toto Riina și-a construit un stat propriu, un stat paralel cu statul italian, dublând instituțiile statului italian sau obligându-le să ia „decizii” care să corespundă cu pretențiilor lui.

Succesul lui Toto Riina a fost facilitat de corupția existentă în statul italian, de la vârf până la baza administrativă a țării. Corupția, abuzul de putere, abținerea funcționarilor și reprezentanților puterii de a-și îndeplini atribuțiile legale etc.

Toți cei care au mai citit despre organizațiile criminale vor recunoaște „modelul”. Este tras la indigo. Indiferent de epoca istorică în care organizațiile criminale au acționat. Mai mult, nu este epocă istorică, nu este stat în lume care să nu aibă organizații criminale specifice orânduirii legale. Organizațiile criminale de succes sunt cele care reușesc să căpușeze instituțiile statului. Toate acestea au ca sprijin corupția din statul în care apar și se dezvoltă.

Nu suntem scutiți, ca stat, de astfel de fenomene. Cu fiecare zi care trece, aflăm din ce în ce mai multe despre „grupul infracțional organizat” creat de infractorul Liviu Dragnea (PSD) în județul Teleorman. În informarea DNA privind inculparea infractorului Liviu Dragnea se face precizarea că grupul infracțional organizat, format în 2001, funcționează și astăzi, în anul 2017! Nu mai este localizat doar în Teleorman, s-a extins, a ajuns să preia puterea politică la nivel național, creatorul grupului, infractorul Liviu Dragnea fiind, de fapt, liderul de facto al partidului care asigură puterea politică în Parlamentul României, este liderul de facto al Guvernului României și prin înlocuirea conducerilor agențiilor descentralizate ale statului cu oamenii selectați de el este liderul de facto al principalelor domenii de interes economic și social din România. Nu are „la butonieră” Forțele Armate, serviciile române, forțele de ordine publică chiar dacă are ca ministru la MAI pe fosta secretară! Nu are la butonieră Justiția dar, lucrează intens la realizarea obiectivului.

Acum este în război cu Justiția. Are oamenii care sunt capabili să mimeze competența. Fiind sprijinit de ALDE, a pus la Ministerul justiției omul potrivit: Tudorel Toader. Modificarea legilor Justiției, având sprijinul complice al unor magistrați și speculând un „conflict istoric” între magistrații procurori și magistrații judecători, are drept scop subordonarea Justiției de către politic. De fapt, ar fi o subordonare a Justiției de către copia PSD, PSDragnea! Confiscând și subordonând Justiția, infractorul Liviu Dragnea ar avea posibilitatea să repete, în România, confiscarea statului așa cum au reușit bolșevicii imediat după al doilea Război mondial cu sprijinul URSS.

Infractorul Liviu Dragnea a ales altă cale să își formeze „statul paralel”. Nu a ales teroarea, pentru că ... a fost prea târziu pentru el. Dacă însă îi reușește confiscarea statului de drept, nu este exclus să apeleze și la teroarea specifică organizațiilor mafiote. Minciuna, mita, delapidarea, recompensarea credincioșilor (obligatorie la organizațiile criminale!), înșelăciunea, simularea politică etc. au fost instrumentele folosite de infractorul Liviu Dragnea. În timp, a format în interiorul PSD o copie a partidului subordonată intereselor lui. PSDragnea a luat locul PSD. Înșelând așteptările membrilor onești, folosind forța și răzbunarea, a pus membrii de bună credință în imposibilitatea de a mai reacționa în mod normal în interiorul PSD. Practic, membrii PSD care își rostesc nemulțumirile vor constata că cei care iau deciziile sunt membrii PSDragnea. Vor avea neplăcuta surpriză de a fi dați afară din PSD.

La fel în celelalte cazuri de formare a „statelor paralele” de către organizațiile criminale, constituirea „grupului infracțional organizat” la Consiliul Județean Teleorman sub conducerea infractorului Liviu Dragnea nu ar fi fost posibil fără corupția existentă în România. Au închis ochii și au acționat după cum a cerut infractorul Liviu Dragnea toți cei care la un moment dat au dat nas în nas cu societatea comercială desemnată să fie centrul operativ: TelDrum S.A.!

Între evoluția infractorului Liviu Dragnea și a infractorului Toto Riina există enorm de multe asemănări. Evident, există și deosebiri majore. Toto Riina a ucis sau a dat ordin să fie uciși sute de oameni. Nu este cazul la infractorul Liviu Dragnea. Confiscarea statului, subordonarea lui intereselor infracționale este însă trăsătura comună.

Este caraghios Victor Viorel Ponta când protestează astăzi. Penibil.
Din păcate, PSD azi este confiscat de 'Cartelul de la Teldrum' format din foști PD-iști cu gândire de baron — vătaf local (puși doar pe făcut bani, case, mașini, lacuri și fonduri de vânătoare, contracte cu statul etc) și foști PRM-iști care duc Partidul și România spre vremurile naționalism-comunismului de care am crezut că ne-am despărțit definitiv după intrarea în UE. Și Adrian Năstase și Mircea Geoană și eu (lideri centrali cu educație și mentalitate progresistă) ne-am luptat timp de 15 ani (cu rezultate mai mult sau mai puțin fericite, dar fără a schimba direcția) să arătăm că PSD poate să evolueze spre un partid modern de centru stânga care să asigure dezvoltare economică și solidaritate socială. Azi PSD este condus de 'Cartel' pe un drum pe care PD și PRM au mers deja și au dispărut în istorie
Ponta are multă dreptate în ce spune însă uită să spună că a pus, serios, umărul la aceste „mărețe realizări” politice. Sunt sigur că de ar mai fi fost un lider important în PSD nu ar fi avut o astfel de revelație!

miercuri, 27 septembrie 2017

Perverși, ipocriți, demagogi, oameni fără cuvânt


O mică recapitulare a pozițiilor adoptate în curs de doar 3 ani de către cei care au creat și formează, astăzi, „cancerul politic” în România. Nu îi uit pe cei din PMP și UNPR ! Feri Doamne ! În diferite variante, locale și centrale, când este de „supt de la țâța vacii”, sunt în combinație toți. Fără excepție !

Recapitularea este cu privire la statul de drept, la apărarea lui „cu prețul vieții”, chiar cu prețul pierderii unor colegi de partid care au neșansa vieții de a fi găsiți de procurorii statului (singurii prevăzuți în Constituție ca reprezentanți ai intereselor generale ale societății !) ca autori, complici, instigatori, tăinuitori ai unor infracțiuni - în special de corupție sau asimilate corupției -, a unor bunuri ca rezultat al infracțiunilor sau a unor „insule, ostroave, cursuri de apă”, sume de bani, obiecte de valoare, opere de artă etc.

Păi, să luăm câteva exemple:

În noiembrie 2014, post-prezidențiale, majoritatea controlată de PSD a dat curs tuturor solicitărilor de ridicare a imunității/ încuviințare a începerii urmăririi penale, fără a exista la acel moment vreo contestare față de solicitarea expresă a președintelui ales, Klaus Iohannis.

A fost vorba de 5 dosare blocate în Parlament și nesupuse votului (Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Ioan Adam, Mircea Roșca, Ion Diniță)

În același timp, a fost respinsă prompt Legea amnistiei și grațierii.

Decizia a fost anunțată chiar a doua zi după alegerile prezidențiale de Victor Ponta în numele PSD, avându-l în dreapta sa pe Liviu Dragnea, iar în stânga pe Călin Popescu Tăriceanu.

E un prim mesaj că am înțeles ce ne-a transmis electoratul ieri”, a fost explicația dată de Victor Ponta.

Notă. Au înțeles pe naiba ! Minciuna are picioare scurte. Dovezile sunt la dispoziția noastră în aceste zile, pentru că este o mare tevatură cu Shhaideh și Plumb.

Între timp, liderii PSD au renunțat până și la aparența afișată în privința poziției corecte față de solicitările adresate Parlamentului, dându-și arama pe față.

Acest lucru întrucât anii 2014 – 2016 au fost marcați de evenimente electorale care au determinat PSD să afișeze public o imagine conformă cu așteptările societății. După alegeri, aceste așteptări au devenit pentru PSD neimportante.

Mihai Tudose

7 septembrie 2017
[despre ipoteza unui dosar penal pe numele său, chiar și pentru fapte săvârșite în afara mandatului]

(Vă veți da demisia?)
"Da, avem un Cod al miniștrilor. Cu toate că, știți, începerea urmăririi penale este la o simplă plângere a cuiva. Ca să dai închiderea dosarului, trebuie să îl deschizi. Verifici că nu e așa și l-ai închis. Viața nu e foarte dreaptă din punctul ăsta de vedere. Dar, ca să stai să dai explicații...nu. E de plecat acasă!" 

Notă. Între timp, Codul miniștrilor a ajuns „hârtie igienică” pentru PSD, ALDE, PMP, UDMR.

Liviu Dragnea

20 octombrie 2015
[cazul Elena Udrea – solicitare urmărire penală, reținere și arestare]:

"Nu avem niciun fel de dubiu, PSD va vota pentru ridicarea imunității parlamentare (...)  Există o dorință uriașă ca în PSD să apară un spirit nou, să avem o altă atitudine față de actul de justitie – de justiție, de statul de drept – să avem o calificare doctrinară și să spunem către ce ne îndreptăm, cui ne adresăm, să nu mai avem această reținere în a răspunde unor acuzații nefondate, legate de corupție și comunism

Ori ne hotărâm să fim consecvenți cu ceea ce spunem și să facem lucrurile pe care le spunem și să credem ce facem, ori o să revenim la stilul vechi de a face politică, în care azi spui ceva, mâine spui altceva. Nu mai putem face compromisuri

Notă. Absolut emoționant ! 

[despre ipoteza unei solicitări în cazul său]

Dacă vreodată se cere ridicarea imunității pentru mine, o să o cer colegilor să o facă, dacă nu, o să-mi dau eu demisia din Parlament!

[despre ipoteza unei solicitări în cazul lui Victor Ponta]:

Nu cred că putem vota altfel. Am spus destul de limpede, de a avea un comportament fără ezitare (...) Vă spun clar: nu avem de gând să facem excepție pentru nimeni

Notă: declarație susținută după condamnarea sa în primă instanță, în 15 mai 2015, în dosarul Referendumul

24 noiembrie 2015
[cazul Dan Șova - solicitare de reținere și arestare]:

În situații de genul ăsta, așa cum am spus-o, o mai spun încă o dată, cu toată părerea de rău, judecătorul trebuie să fie cel care decide asupra unei măsuri de acest gen, nu parlamentarii. În acest sens, eu le-am recomandat senatorilor PSD, repet, cu toată părerea de rău, să lase judecătorul să hotărască, nu să hotărască ei. Asta înseamnă că trebuie să voteze pentru ridicarea imunității.

29 noiembrie 2015
[cazul Ioan Oltean, Cătălin Teodorescu, Dan Șova]:

„Politic am stabilit, susținem aceste cereri. (...) O spun cu părere de rău, e vorba de colegi de-ai noștri. Acum vine cererea și pentru domnul Ioan Oltean în Parlament. Trebuie să avem această atitudine să lăsăm judecătorul, el să decidă

[argumentând eliminarea imunității parlamentare]

Mie îmi face rău fizic să decid eu, care nu sunt judecător. Parlamentarii trebuie să facă legi (...) Poate în `90 s-au gândit, atunci erau vremuri tulburi, și au zis dom`le «pentru protecție, să nu apară o putere abuzivă, care să ia cu duba parlamentarii din Parlament». Nu cred că mai e România în situația respectivă, suntem membri în UE, suntem membri NATO, avem parteneriate serioase, statul de drept funcționează, adică nu cred că mai putem gândi vreodată că aici poate să apară o dictatură

Notă. Gura păcătosului, adevăr grăiește. Nu, nu apare o dictatură de la alții, tu o construiești !

10 februarie 2016
[Cazul Mădălin Voicu & Nicolae Păun, solicitare reținere/arestare]:

Nu mai este o noutate care este atitudinea Partidului Social Democrat la astfel de cereri. PSD nu se opune acestor cereri. Cu părere de rău, dar am mai spus, nu noi trebuie să decidem asta (...) Îmi pare rău, dar PSD va acționa ca și până acum”.

30 martie 2016
[Cazul Sebastian Ghiță, solicitare de reținere/arestare]:

Decizia politică e clară, acum să vedem fiecare deputat cum votează (...) Eu sper ca deputații PSD să înțeleagă că deciziile politice trebuie respectate. Sunt mulți colegi care au acumulat foarte multe nerespectări ale deciziilor politice luate de partid și asta înseamnă că ceilalți colegi, nemulțumiți, o să ridice aceste probleme atunci când o să facă listele”

Notă. Direcția politică este clară însă, ce să vezi, o lăsăm mai moale. Fiecare deputat/senator va vota „cum crede” chiar dacă ei, deputații senatorii „ar trebui să înțeleagă că deciziile politice trebuie respectate” ! Emoționant până la lacrimi !

30 mai 2017
[Eugen Bejinariu, solicitare de începere urmărire penală]:

„Eu am votat așa cum le-am cerut tuturor colegilor mei de-a lungul timpului, și anume, «pentru»”

Între timp s-a schimbat calimera. PSD și ALDE, posibil și UDMR, și-au bombat pieptul de aramă și au decis să împiedice DNA să dea „o nouă lovitură de stat” prin dărâmarea Guvernului și destabilizarea Parlamentului. Se vor opune pe față cererilor DNA de a începe urmăririle penale în cazul Rovanei Plumb și a lui Virgil Ilie (ALDE) prins cu matrapazlâcuri la Guvern.

Să revenim cu picioarele pe pământ. Frica de alegeri este unicul instrument prin care liderii PSD pot fi determinați să respecte principiul egalității în fața Legii și să adopte pozițiile politice corecte în raport cu Justiția. Acum, cei din PSD se simt mari și tari. Sondajele de opinie le arată că sunt pe cai mari. Până la alegeri mai sunt niște ani așa că își fac calculul că vor putea să recupereze. Dacă însă vor pierde din susținerea „populară”, dacă se va observa că mobilizarea populației pentru a se prezenta la viitoarele alegeri crește, ei știu că la o prezență de peste 45% prezență la vot probabilitatea ca ei să mai fie o forță politică determinantă scade cu fiecare procent peste 45%. Iar la peste 50% prezență la vot, dispar de pe scena politică și cei de la ALDE și chiar UDMR ! Nu mai spun de PMP și alte firfiricuri politice care se manifestă destul de zgomotos la televiziunile arondate PSD.

În cazul Rovanei Plumb (PSD) și a lui Viorel Ilie (ALDE) - ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul -, refuzul Parlamentului de a cere începerea urmăririi penale blochează cauza penală la procurori. Face imposibilă evaluarea vinovăției/nevinovăției de către judecătorii competenți, potrivit legii ! Cazuri mai avem. Varujan Vosganian (ALDE) este pitit în Parlament pentru a nu fi ridicat de procurori pentru matrapazlâcul cu gazele plătite de români pentru ca firmele lui Nicolae de la Giurgiu să le „cumpere” la prețul de producție (și să își înmulțească averea personală de la 100.000 mil euro la aproape 1 mld euro ! Pe banii noștri !).

vineri, 12 mai 2017

Victor Ponta nu a scăpat de Justiție


Zilele trecute mare vâlvă. Dosarul lui Ponta a fost clasat de procurorul de caz. Fără prea multe explicații, fără elemente care să clarifice senzaționalul informației, unii au dat cu căciula de pământ iar alții sau altele s-au umezit de fericire. I-a trecut transpirația, nu vă gândiți la prostii.

Astăzi, DNA dă lămuriri. AgerpresDNA: Clasare la conflictul de interese pentru Ponta; în dosar - declinare la PÎCCJ pentru suspiciuni de alte fapte
S-a dispus clasarea la data de 22 martie pentru infracțiunea de conflict de interese (trei fapte) care fusese reținută în sarcina lui Victor Ponta în calitatea sa de prim-ministru având în vedere că a intervenit o cauză de împiedicare a efectuării urmăriri penale ca urmare a respingerii de către plenul Camerei Deputaților a cererii de încuviințare transmisă de procurori. Pe de altă parte, în cauza respectivă, prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare către PÎCCJ pentru suspiciunea săvârșirii unor fapte care nu sunt de competența DNA
Având în vedere faptul că majoritatea parlamentară actuală, aflată sub conducerea infractorului Liviu Dragnea și a inculpatului Călin Anton Popescu Tăriceanu ar putea da o nouă interdicție procurorilor la o altă cerere, au ales să își claseze o cauză care se poate pierde în timp și să dea Parchetului de pe lângă ICCJ ocazia să continue cercetarea pe infracțiunile care nu sunt de competența DNA până s-o coace timpul pentru a putea duce pe guralivul Victor Viorel Ponta în fața instanței de judecată competente.

Cei de la Antena 3 sunt mai darnici și ne informează că infracțiunile pe care procurorii DNA le-au disjuns din dosarul clasat se referă la evaziunea fiscală și două infracțiuni de abuz în serviciu care nu țin de competența DNA.

Recomand celor care au dat de pământ cu pălăria să o ridice iar celor cu transpirația să se spele repede că mai urmează o repriză.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Da, suntem Guvenul zero corupție, zero populism, zero minciună. Dacian Cioloș.


Mâine, joi, Guvernul face anul de la investitură. Nu vor fi festivități. Nu își au rostul. Mâine se împlinește termenul asumat de Dacian Cioloș și miniștrii cabinetului său să ducă guvernarea tehnocrată pentru a permite partidelor politice să se reformeze. Să pună reforma internă pe primul plan al acțiunii politice. Unele s-au ținut de treabă și au profitat de timpul pus la dispoziție.  Au făcut reforme interne severe. Altele, nu. Listele electorale ale PNL s-au curățat de persoane care au de clarificat problemele lor cu Justiția, poate nu 100%, dar aproape de 100%, listele electorale ale altor partide s-au umplut de condamnați penal cu suspendare, cu persoane cercetate penal în faze înaintate ale acțiunii penale, cu persoane condamnate deja la pușcărie (nici nu vor mai putea fi alese pentru că vor fi în penitenciar !), altele condamnate cu suspendare dar care au primit, definitiv, interdicția de a-și exercita libertăți politice un număr de ani etc. Se pare că PSD este, de departe „campionul campionilor”. Apropiat de PSD se ține ALDE. Până și presa a uitat de „clienții” ALDE care vor avea probleme cu Justiția imediat ce puterea în Parlament nu va mai fi a PSD !

AgerpresVIDEO UPDATE Cioloș: Suntem Guvernul zero corupție, zero populism, zero minciună



Mâine (joi — n.r.) se împlinește un an de când am preluat acest mandat și aș vrea ca, fără să facem ceremonii — pentru că nu e cazul—, (...) să profităm de această oportunitate și să ieșim cu toții să explicăm, să ne facem un prim bilanț al acestui an și prefer să îl facem noi că, dacă nu, vedeți, sunt alții care îl fac și vin cu bilanț de genul "Guvernul zero". Trebuie să spunem: "Da, suntem Guvenul zero corupție, zero populism, zero minciună" și, pornind de aici, să trecem să explicăm câteva lucruri care au fost făcute în acest an. Așa cum am spus la începutul mandatului, nu ne propunem să revoluționăm România într-un an de zile, dar vom lansa, am spus atunci, câteva reforme, câteva domenii cheie și aș vrea să putem să le explicăm
HotNewsDacian Ciolos: Zero fonduri europene inseamna de fapt 6 miliarde de euro care au intrat in tara anul acesta

HotNews mă ajută să văd acel „0” pe care nimeni altul decât infractorul Liviu Dragnea sprijinit de inculpatul Călin Popescu Tăriceanu, suspectul Traian Băsescu și inculpatul Victor Viorel Ponta îl tot reclamă când este vorba despre Guvernul Cioloș. Este un „0” atât de mare, încât face de rușine guvernarea Victor Viorel Ponta din 2012 până în 2015 ! Rușine cu majuscule !

  • La Ministerul Fondurilor Europene, va rog sa explicati (...) ca zero fonduri europene inseamna de fapt circa 6 miliarde de euro care au intrat in tara din fonduri europene anul acesta, pe toate programele europene, si cred ca trebuie insistat pe faptul ca, daca pentru perioada 2007-2013 aveam absorbtie 58%, cand am venit, in momentul de fata avem un pic peste 80%
  • Ministrul agriculturii, Achim Irimescu: Chiar daca cu o intarziere, care vine din trecut, am finalizat platile pe anul acesta. (...) Dupa ce ne-am facut temele si sistemul informatic functioneaza, am inceput sa facem si plata in avans - 700 de milioane de euro si sper sa continue pana la suma totala care a fost prevazuta pentru aceasta plata in avans
  • Ministrul finanțelor, Anca Dragu și ministrul muncii, Dragoș Pâslaru: Sa explicati in ce domenii s-au creat acele 154.000 de noi locuri de munca in acest an. Sa explicam si faptul ca cresterea aceasta economica s-a simtit si in buzunarele romanilor, pentru ca salariul mediu a crescut cu aproape 13%
  • Ministrul muncii, Dragoș Pâslaru și ministrul educației, Mircea Dumitru: Am decis decontarea integrala a navetei celor peste 125.000 de elevi, (...) am introdus aceste programe pilot - 'Masa calda in scoli', 'Fiecare copil in gradinita' -, programe care si ele contribuie la scaderea abandonului scolar. Si o sa-l rog pe domnul Dumitru sa explice si de ce a fost nevoie sa organizam acel concurs pentru ocuparea posturilor de directori in scoli, concurs care n-a mai fost organizat de ani de zile si de ce e important sa avem management profesionist si in scoli si nu numiri politice
  • Ministrul energiei, Victor Grigorescu: Dincolo de reformele care au fost lansate in anumite companii, care au fost capusate in acesti ani, daca ne uitam la modul in care au fost conduse, dar dincolo de asta (...) sa intrati (...) in detaliile textului pe care inteleg ca l-ati pus in dezbatere publica cu Strategia energetica. Am promis la inceputul mandatului ca, dupa studii, analize, consultari cu specialistii din domeniu, vom lasa viitorului Guvern aceasta strategie finalizata (...). Dincolo de strategii si de viziuni macro cu acel program de asistenta financiara, mai contribuim si la reducerea numarului de locuinte, mai ales din zone izolate, fara acces la electricitate. (...) Din cele circa 100.000 de locuinte, (...) care inca n-au electricitate in Romania, pentru circa 10.000 problema va fi rezolvata in perioada imediat urmatoare
  • Ministrul transporturilor, Sorin Bușe să explice că „sa explice faptul ca pe cei 300 de kilometri de santiere lucrurile sunt deblocate din punct de vedere administrativ”. Vom fi in situatia de a lasa mostenire viitorului Guvern peste 1.000 de kilometri de proiecte pregatite sau in pregatire.

După cum se observă cu ușurință, acest Guvern este „0” absolut. Chiar dacă iau doar cele de mai sus să le compar cu ce a făcut Guvernul PSD condus de VV Ponta, ajung lejer la concluzia că Guvernul PSD+ALDE+UNPR coboară lejer sub „0”.

A, să nu uităm, ce mama naibii ! Controlul exercitat în ministere de miniștrii tehnocrați a găsit atât de multe acțiuni demne de organizațiile mafiote încât procurorii statului au ajuns să lucreze cu norme extinse. În plus, organizațiile mafiote care au căpușat statul au fost puse sub lumina „lămpii procurorilor” iar tribunalele au de lucru serios. Sebastian Ghiță are un loc bine asigurat în rândul marilor profitori ai bugetului de stat. Alți afaceriști „onești” se grăbesc să îi dea „în gât” pe politicienii cu care au furat bugetul de stat în speranța că vor ajunge la înțelegeri cu procurorii și astfel scapă mai ieftin. Iar politicienii care și-au mânjit mâinile cu mita primită sau alte foloase sunt acum pe listele PSD, ALDE, PMP, PRU sau cine știe care altă formațiune politică fantomă.

Guvernul acesta „0” are nevoie de continuitate. Să repete ce a făcut în acest an dar să aibă și sprijinul Parlamentului, un Parlament de oameni normali nu de infractori care să voteze legi în dauna politicilor guvernamentale. Avem nevoie de un nou Guvern Cioloș pentru a realiza tot ce acesta împreună cu miniștrii săi a pregătit din punct de vedere strategic, a deblocat administrativ, a început pentru o mai eficientă acțiune în administrație. Normal, unii miniștri se vor duce la locurile lor de muncă în direcțiile Comisiei Europene sau la companiile de unde au fost aduși. Vor fi înlocuiți cu miniștri politici dar la fel de competenți. Important este să dăm încredere oamenilor că România a ieșit din perioada „începutului” și este un membru deplin al UE, al comunităților internaționale din care face parte și unde este apreciată. Este timpul să renunțăm la comportamentul medieval al baronilor socialiști.

Singura acțiune logică pe care o putem avea pentru a continua cu Dacian Cioloș este votul pentru PNL. Singura. Logică, pragmatică, pro-europeană și pro-atlantică. Votul util dat PNL ne asigură dezvoltarea. Votul dat aiurea, ne alătură candidaților pentru Uniunea Euroasiatică.

vineri, 28 octombrie 2016

Ca la nebuni !

Îi desfid pe cei care se „plictisesc” în România. Înseamnă că trăiesc cu capul în nori.

De azi dimineață mă chinui să citesc cu intenția de a scrie câte ceva. Nici o șansă. Am o stare cât se poate de nasoală. De aceea declar, pe propria răspundere, că îi dau la dracu pe cei care au inventat răceala, viroza respiratorie, gripa și alte necazuri de acestea care mă călăresc de ceva timp. Sunt sabotat cu rea credință.

Pe ici-colo tot am văzut câte ceva.

Cei doi păcălici din imagine au depus o plângere penală împotriva lui Dacian Cioloș pe motiv de achiziție de către Guvern a „Cumințeniei pământului”, sculptura lui Brâncuși. Foarte bine ! Sunt cetățeni ai României, sunt patrioți, sunt îngrijorați de soarta bugetului țării și de modul de cheltuire a banilor.

Eu cred că le-a venit ideea după ce Klaus Iohannis a declarat că o persoană cu cazier sau cu dosar penal nu poate ajunge să conducă România. Nu este exclus să fi vorbit cu cei de la PSD și să își fi împărțit sarcinile. Unii fac aia, ăilalți fac ailaltă. Sebastian Ghiță și Bogdan Diaconu (cred că ăsta este președinte al PRU doar cu numele !) au sarcina asta. Ba, Ghiță, vocal cum îl știm, a cerut procurorilor să urgenteze cercetarea pentru că bla, bla, bla.

Măi indivizilor, hai să vă spun un secret. Procedura penală mai nouă începe obligatoriu cu urmărirea penală in rem. Adică cu privire la faptă. Nu știu ce ați scris voi acolo, în plângerea penală, dar sigur sunt că procurorii vor verifica fapta. Dacă există. Abia dacă vor constata că fapta există și că persoana pe care voi, cei din PRU - că partidul de depus plângerea -, o reclamați, are o contribuție la comiterea faptei penale, atunci vor începe urmărirea penală in personam. Abia atunci se va putea spune că Dacian Cioloș este o persoană urmărită penal și, ca atare, după cum a anunțat Președintele Klaus Iohannis, nu se va mai califica pentru o desemnare ca prim-ministru într-un viitor guvern.

Încercarea voastră de a împiedica o eventuală desemnare a lui Dacian Cioloș ca prim-ministru se pare că nu îl interesează pe Dacian Cioloș. Trist pentru voi. Nici nu vă bagă în seamă.

Curtea de Apel București îi respinge lui Victor Viorel Ponta cererea de suspendare a ordinului ministrului educației prin care se constată retragerea titlului de doctor în științe juridice. CAB spune că cererea lui Ponta nu este întemeiată. Bine, soluția instanței nu este definitivă și mai mult ca sigur că VV Ponta va face recurs. Instanța va motiva hotărârea și deși unii dintre noi știu că respingerea cererii ca neîntemeiate este o respingere pe fond, adică reclamantul nu are dreptate, unii vor bate apa'n piuă cu tot felul de idei ciudate. Deci, fără nici o mare întârziere (sigur va urma un recurs), tov. Victor Viorel Ponta urmează să fie exclus și din avocatură. Baroul București a suspendat excluderea plagiatorului pe motiv de cerere depusă la CAB împotriva ordinului ministrului. Aici treaba este rezolvată.

Sebastian Ghiță este turnat de prieteni, protejați de justiție. Este turnat din greu și cu elemente care îi complică individului existența. Asta îmi spune că procurorii au ajuns tare departe cercetând viața evazionistului Sebastian Ghiță. Un prieten, real (?!), arată cum el s-a dat la o parte de la conducerea Asesoft însă de fapt a continuat să o conducă. Toți știm că declarațiile sunt apă de ploaie dacă nu sunt susținute de probe. Martorul a descris faptele însă să vedem dacă procurorii au și probele. Aici este aici. Dar de la declarația martorului și existența unor probe poate fi luat la întrebări cel care s-a chinuit să arate că este la conducerea Asesoft iar Ghiță nu este decât beneficiarul posesiei acțiunilor. Dacă acela dar și alte persoane confirmă, atunci Ghiță are o mare problemă. Mai ales că în cazul Asesoft sunt băgate la înaintare multe persoane, inclusiv fostul primar al Ploieștiului. Multă lume, imaginea gratiilor, emoții cât cuprinde, se sparge ea buba undeva.

Ei bine, Ponta, Ghiță și Diaconu sunt candidați la Parlament ! Avea dreptate Alina Gorghiu. Unele liste de candidați seamănă al naibii de mult cu lista penalilor de pe ușa instanței de judecată.

duminică, 16 octombrie 2016

Ciuma „roșie”, noua generație ! Crima-organizată !


Pe măsură ce trece timpul, auzim și ne crucim de ce aflăm că a putut naște PSD. Cu noua generație de politicieni ! Pentru că vechea generație s-a cam dus pe copcă. Iliescu este retras din cauză de bătrânețe, Năstase este încă sub interdicție judecătorească, Hrebenciuc este condamnat și mai urmează să primească niște condamnări ... mai toți foștii lideri ai PSD sunt sub „papucul” Justiției sau urmează să ajungă chiar dacă între timp și-au căutat alte ascunzișuri, cum este cazul lui Ilie Sârbu care a fugit la Curtea de Conturi.

Noua generație a PSD i-a avut în frunte pe Victor Ponta care îi avea ca „locotenenți” pe Dan Șova și pe Sebastian Ghiță iar alături pe „baronul roșu” de Teleorman care a devenit ulterior infractorul Liviu Dragnea.

Dosarul Turceni-Rovinari ne ajută mult să înțelegem mașinațiunile practicate de PSD pentru a „jumuli” o țară. Să înțelegem de ce „găurile negre” din economia românească erau ținute în viață de guvernările PSD. Să înțelegem cum PSD își trăgea „dreptul” din întreprinderile cu capital de stat pe care le „confisca” pur și simplu. Să înțelegem cum PSD și sindicatele au ajuns la înțelegerile obscure care au dus la jaful major al bugetului de stat.

La Rovinari și Turceni colcăie de infractori. Unii mai lacomi, alții mai ponderați. Dar tot infractori, până la urmă.

PSD deține controlul absolut al industriei din zonă. Este fieful lor electoral. Ei au numit sau au determinat numirea conducerii firmelor cu capital de stat sau majoritar de stat. Firma de avocați a lui Șova a fost o altă formă de spoliere a bugetului societăților prin „asistența juridică” acordată acestora, asistență însă lipsă, după cum au constatat procurorii care cercetează dosarul. Deși la începutul urmăririi penale s-au dat multe declarații de respingere a acuzațiilor procurorilor, astăzi apar declarații care îi confirmă pe procurori. Mai mult, jaful din banul public a avut ca beneficiar partidul politic numit PSD.

Iau de la HotNews niște declarații ale avocaților din societatea lui Șova.

Alin Brincus, martor protejat în dosar, a dat presei o declarație lămuritoare. De reținut faptul că procurorilor a dat mult mai mult pentru că își simte „pilea pusă pe băț” în interesul altuia și nu îi convine. Nu vrea să ia totul asupra lui așa că are tot interesul să răspundă doar pentru ce a comis el și se pare că a comis destule pentru a primi o condamnare însă nu vrea mai mult.
Daca e despre adevar, sa mergem pana la capat cu adevarul. Relatia mea cu domnul Dan Sova a trecut de la relatia de angajat la o relatie de prietenie. Acest lucru nu m-a impiedicat sa spun adevarul si, in consecinta, pot sa spun in acest moment ca domnul Dan Sova este o victima politica, dar este o victima politica a propriilor colegi, nu a adversarilor politici. Toate contractele avute de firma 'Sova si asociatii' au fost venite pe linie politica si toate incasarile care au fost realizate s-au dus inapoi la partid
Se stia in interiorul firmei de unde vin clientii, unde se duc banii. Toata lumea cunostea. Ne-am complacut cu totii in aceasta situatie. Acum il aratam cu degetul pe Sova. A facut Sova aia! Nu! Toata lumea din firma 'Sova si Asociatii' a lucrat pentru Partidul Social Democrat. Inclusiv departamentul administrativ, inclusiv avocatii, absolut toata lumea mergea, aveau birouri amenajate la partid, aveau directive pentru dosare din partea Partidului Social Democrat, la sediul din Kiseleff si sediul din Ion Ionescu de la Brad
 Ei bine, această declarație confirmă caracterul criminal-organizat al activității politice a PSD dar și a unei societăți de avocați înființată potrivit legii și protejată astfel de lege. Dan Șova a organizat o societate de avocați care primea „directive de la PSD pentru anumite dosare” ?! Ce justiție ? Ce rol al avocatului pentru actul de justiție ? La dracu cu „rolul avocatului pentru apărarea Justiției, pentru aflarea adevărului” ! Mai sunt avocații din societatea lui Șova membri ai UNBR ? Dacă mai sunt, atunci pot trage concluzia că celorlalți avocați din UNBR le place așa ceva.

O altă declarație făcută la presă de un alt martor în dosar, Simona Ciurcu, aduce și mai multă claritate activității casei de avocați a lui Șova. Hoție pe față. Manipulare a adevărului la greu. Minciună cât încape.
Nu s-au antedatat documentele. Ele s-au redactat mult mai tarziu. In document, cand spui ca l-ai facut in 2011 ca sa se refere la 2006, cum se numeste? Mi s-a cerut de catre Dan Sova. (...) Toata lumea a acceptat sa le faca! Stati sa ne intelegem! Toata lumea din firma aceea, inclusiv femeia de serviciu se ruga in fiecare zi, in momentul in care Dan a intrat in politica, toata lumea se ruga sa fie cat mai bine in politica pentru ca stiam cu totii ca daca lui ii va fi bine si noua ne va fi bine, evident
Bag seama că toate apărările lui Dan Șova au picat. Au picat și apărările lui Victor Viorel Ponta. Declarația de mai sus confirmă acuzația procurorilor că Ponta și-a falsificat actele care îi justificau activitatea cu firma lui Șova. Iar avocații din fosta societate confirmă faptul că ei nu au lucrat cu Ponta ! De aici vor ieși niște condamnări, Grele.

Dosarul Turceni-Rovinari vine și confirmă practica jafului politic comis de PSD asupra unei întregi țări prin orice mijloace. Dosarele lui Sebastian Ghiță „colcăie” de contracte contra-făcute, de contracte neonorate însă plătite, de bani scurși către PSD sau campaniile politice ale PSD. Se pare că Victor Ponta „sugea” de la multe oi. Prin Sebastian Ghiță mulgea banii din domeniul IT dar avea și controlul asupra administrației publice care plătea programele IT ale lui Ghiță ! Prin Șova și asociații manevra adevărul pentru ca infracțiunile lor să nu fie aflate de procurorii cei răi. Ba, din ce citesc, se pare că avea și printre procurori unii mai „apropiați”, ba chiar și printre judecători.

PSD se dovedește a fi o adevărată mafie. Activitatea politică este doar un mediu folosit pentru practicarea jafului. De fapt, PSD a ajuns o structură a crimei-organizate ! Ponta, Șova, Ghiță, Dragnea sunt doar noii șefi ai crimei organizate.

miercuri, 28 septembrie 2016

Jihadism politic ? Sebastian Ghiță face autodenunț. Consecințe ? Vom vedea.

Sebastian Ghiță
Este în vervă multă presă. Marele sacrificiu al lui Sebastian Ghiță, jihadism curat, comis prin auto-denunțul făcut ieri la Parchetul General. Cică el ar fi participat la măsluirea raportului tehnic privind plagiatul din teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. Presa și mai tot poporul s-a aruncat la plagiatul lui Kovesi. De fapt însă, auto-denunțul va avea cu totul altă finalitate, fără a elimina posibilitatea ca lucrarea de doctorat a lui Kovesi să fie reanalizată și să existe o decizie favorabilă ei sau nu. Consecința va fi funcție de rezultatul anchetei.

O comisie în 2012 a spus că nu a plagiat. Explicațiile date de Kovesi asupra modului de realizare a lucrării au fost primite de comisie care a considerat că nu a plagiat. Anumite grupuri insistă asupra ideii de plagiat. Ba, chiar unele persoane au găsit printre textele incriminate paragrafe din operele lor sau ale înaintașilor lor. Fiecare vede, crede și vorbește după cum consideră de cuviință.

Nu mă pronunț. Este treaba altora să descopere adevărul. A plagiat sau nu Kovesi ? Ea trebuie să facă dovada corectitudinii întocmirii lucrării.

Auto-denunțul lui Ghiță a dat televiziunilor „hrana” cea de toate zilele pentru a realiza bârfa în direct, pentru a satisface orgoliul patronilor pe care îi servesc. Patroni deveniți clienți fideli ai Justiției ! Ba, a permis unor persoane să iasă în față și să acuze, să spună că ele au avut bănuieli, că binomul, că trinomul, că una alta și că statul este confiscat.

Este mai mult decât clar că Sebastian Ghiță nu a scăpat de niște dosare, cel puțin nu a scăpat de dosarul de ieri, cel care a fost dus de către instanța de judecată la fond pe 5 octombrie, chiar dacă un mijloc de probă a fost desființat - declarația procurorului acuzat la rândul lui pentru trafic de influență -, numai că respectivul procuror mai are și o acuzare de primire de mită. Așa că procurorii vor renunța la o acuzație împotriva procurorului cu care Ghiță a comis unele infracțiuni (probabil) și vor merge mai departe cu probele admise de instanța de judecată pentru restul capetelor de acuzare.

În general, acțiunile oamenilor ar trebui să aibă o logică. Un scop. Aici, din respect pe om, cred că Ghiță vrea să se răzbune pe șefa DNA pentru că DNA i-a întocmit mai multe dosare penale și că procurorii au avut ambiția și orgoliul profesional să descopere tot adevărul. Auto-denunțul lui cam asta ar fi urmărit ca finalitate. Aici încerc să fiu în acord cu scandalul întreținut de presă. Doar că ...

Prin auto-denunț, Ghiță confirmă că la Guvern și la ministere au fost achiziționate produse IT ale firmelor lui, că el avea încă dreptul de proprietate asupra produselor - ce a tot reclamat ministrul Ghinea că a dus la blocaj informațional în tot Guvernul -, că în Guvernul Ponta se manipulau realitățile - el afirmă că împreună cu înalți demnitari a comis o infracțiune -, ce mai, auto-denunțul mai mult îl acuză pe Ponta și pe cei cu care Ponta s-a înconjurat să realizeze o guvernare infracțională !

În fond, auto-denunțul lui Ghiță nu este un denunț pentru a arăta doar existența unui plagiat ! Mie îmi pare a fi mai degrabă o răzbunare împotriva prietenului Ponta și a unor demnitari din jurul acestuia, oameni care nu i-au sărit în apărare. De aceea eu văd existența a două scopuri.

Văd că DNA a avut o reacție și a arătat o poziție a lui Kovesi. Ei bine, cu sau fără plagiat-ul presupus al lui Kovesi, dosarele DNA vor merge înainte iar Ghiță are toate șansele să prindă niște condamnări cu executarea pedepsei în închisoare. Fiind și tânăr, are toate șansele să stea penitenciar mulți ani.

O anume parte a declarației lui Ghiță ne îndreaptă către ținta pe care procurorii o vor avea în vedere. Cei care au participat la comiterea unui fals în acte publice. Procurorii încă nu au treabă cu plagiatul, au însă treabă cu cei care au comis o infracțiune pentru „ascunderea” plagiatului !
M-am decis să vin la Parchetul General și să fac, nu ceea ce fac mulți astăzi în România în fals, ci să fac un lucru care mă apasă și cred că este motivul pentru care mi s-au întâmplat toate aceste chestiuni în ultimii doi ani. Am venit să aduc un autodenunț care vizează felul în care eu, Sebastian Ghiță, și mai mulți înalți demnitari ai statului român au participat la măsluirea, la falsificarea raportului tehnic de expertiză ce vizează teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. Eu am date, elemente și informații și vreau să le aduc la cunoștință Parchetului General, pentru că doar procurorul general al României sper că mai are posibilitatea și puterea să verifice așa ceva, care arată cum, în momentul în care s-a pus problema plagiatului tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, pentru a o proteja la acel moment, pentru că toți credeam că face un bine în România, am luat decizia ca acel raport tehnic în baza căruia consiliul acela de la minister a luat decizia că teza Laurei Codruța Kovesi nu este plagiată, am luat decizia să îl schimbăm
Mai mulți înalți funcționari împreună cu mine. Pentru a proteja acele persoane, sunt convins că vor deveni martori, să îmi dați voie să nu le spun numele acum. Mâine pot fi arestați sau agresați. Nu știu ce pot face procurorii de la DNA unor astfel de persoane care știu aceste lucruri. Pot să vă spun că au fost mai multe persoane implicate și că acea comisie tehnică nu s-a întrunit niciodată
Eu ași merge către cei care au participat împreună cu Ghiță la comiterea falsului. Acolo este marea „bubă”. Cercetarea procurorilor va scormoni Guvernarea Ponta cum nu au reușit miniștrii din Guvernul Cioloș. Pe când ultimii iau la cunoștință și adoptă măsuri față de rezultatele nesatisfăcătoare ale actelor de guvernare, procurorii sunt invitați de Ghiță să vadă mecanismul producerii infracțiunilor în Guvernarea Ponta. Să îi vadă și, de ce nu, să îi acuze pe cei care au avut puterea de a dispune comiterea infracțiunilor. Miniștrii și secretarii de stat sunt primii clienți.

Posibilitatea ca Kovesi să fie autoarea unui plagiat este o știre. Cum s-a guvernat pe timpul lui Ponta este mult mai important de aflat. Pentru că o guvernare făcută prin comiterea de infracțiuni este mult mai periculoasă decât un plagiat presupus.

Poate că Ghiță face prin acest auto-denunț un serviciu societății. Iar PSD este de fapt ținta reală. Acum în prag de alegeri.

Pentru cei ca mine care au ce au cu PSD-ul, o astfel de știre este mană cerească. Avem posibilitatea să vedem mai mult decât am putut vedea până acum despre guvernarea infracțională. Pentru că, este evident, Ponta este implicat în povestea cu măsluirea rezultatelor cercetării plagiatelor. Era unul dintre cei direct interesați.

Concluzia ? Auto-denunțul lui Ghiță este de fapt un denunț împotriva lui Ponta și a miniștrilor săi ! De ce ? Că Ponta a renunțat la PRU ?!

marți, 13 septembrie 2016

Ce ar face El ... dacă ar fi putut.

Traian Băsescu a revenit la ce știe el mai bine să facă. Să recomande.
Mă uit pe Agerpres și îl tot văd pe Băsescu cuvântând. Dacă tot îl dă, hai să văd și eu ce cuvântă.

Astăzi, citesc cum îi critică pe cei de la PSD.

Agerpres ne spune că Băsescu acuză PSD de demagogie pentru că putea depune o moțiune de cenzură pentru a dărâma Guvernul Cioloș dar nu a făcut-o.

Are ce are Băsescu cu Guvernul Cioloș. Sigur că are. Miniștrii acestui cabinet au luat-o razna. Nu doar că au scos la iveală multe măgării ale guvernării Ponta, au dat și peste măgăriile guvernării Boc, iar unele dintre acestea duc la cine are el mai drag și mai pe vino'ncoace. Bașca faptul că ideea excepției unui guvern neînregimentat politic este pe val. Susținută de făcătura politică numită USB/USR în frunte cu Nicușor Dan și șleahta de la GDS, SAR, alte ONG-uri de mântuială plus o presă „intelectuală” - culmea, cei care l-au susținut pe el cu mare înfocare în perioada aventurii lui la conducerea statului care a dus țara aproape de spânzurătoare -, ideea este combătută de partidele politice mari dar și de către Președintele Klaus Iohannis care a declarat că după părerea lui, după alegerile parlamentare, își dorește un guvern politic.

Ce este mai grav pentru Băsescu și gașca lui, este faptul că nu mai are țintă politică pentru campania de alegeri din această toamnă. Aceasta este marea problemă a lui Băsescu. Criticând Guvernul Cioloș, critică și PNL care susține Guvernul. Cu critici, cu aprecieri, cu îndoială uneori, cu supărare,  cu bucurie pentru unele măsuri luate dar îl susține politic în Parlament. Acolo unde susținerea are sens. Nu mai spun de susținerea acestui Guvern de către Președintele Klaus Iohannis, o susținere discretă însă fermă atunci când Președintele vrea să dea un semnal clar. Criticând Guvernul Cioloș, Băsescu își dă cu stându'n dreptul. Cioloș este văzut de populație ca fiind de dreapta, măsurile luate de acest guvern sunt considerate de infractorul Dragnea și ciracii lui ca fiind liberale !

PSD stă la cutie. Critică și el Guvernul Cioloș, îl amenință cu moțiunea de cenzură, depune moțiuni împotriva miniștrilor, organizează greve - cum este cea a magistraților din aceste zile pe motive de egalitate salarială între magistrați -, cum sunt diferitele greve ale cadrelor didactice care privesc sfârșite de emoție emisiunile România Tv, Antena 3 sau Realitatea Tv, ale celor din sindicatele sanitare sau ale transportatorilor - aici sunt ajutați evident de PRU-ul lui Ponta -, dar pentru PSD critica este evident favorabilă. Atacând Guvernarea Cioloș, PSD acumulează capital politic de la zbuciumații care îi cer infractorului Dragnea să „îi scape de neamț”, să îi scape de PNL care îl are pe „neamț” la Cotroceni și care poate prelua o parte dintre miniștrii actuali pentru a forma un guvern care place unei părți a electoratului.

Pentru că nu poate să facă ce face PSD - nu poate avea același rezultat de imagine ca al PSD-ului -, Traian Băsescu critică PSD că nu îi dă și lui șansa de a critica, cu folos, pe cineva. Dacă PSD ar fi dat jos Guvernul Cioloș, acum ar fi la guvernare un partid politic iar Băsescu ar excela în critica acestuia.
Și PSD l-a susținut la instalare. S-a delimitat, dar, deși poate depune o moțiune de cenzură, nu o depune. E o demagogie și aici. Dacă se delimita, depunea o moțiune de cenzură și bună ziua! Nu vor să guverneze acum 
...
Din păcate, ce s-a pus în loc a fost un fals. Nu eram o țară în situația de a trece la un guvern tehnocrat. A fost un fals politic, un fals democratic. Aveam un guvern rezultat dintr-un parlament ales, cu oameni politici care își asumau responsabilitatea
Pentru anti-pesedismul lui declarat cu surle și trâmbițe, ar fi fost bine să aibă ca „adversar” un Guvern al PSD însă, pentru că nu are, în buna tradiție a relațiilor sale cu PSD - inclusiv alianțele PMP cu PSD și ALDE la consiliile locale, acompaniați la București de semi-alianța cu USB/USR -, nu este exclus să vedem mai târziu cum infractorul Dragnea, alături de inculpatul Ponta încheie cu suspectul Traian Băsescu un nou „acord de coabitare” politică pentru a lovi în PNL. Este vizibil și de pe Lună faptul că Traian Băsescu nu are alt adversar politic acum decât PNL. Klaus Iohannis este Președinte al României și recunoaște că este liberal, PNL este într-un proces de reformare și curățire internă care începe să își arate rezultatele electorale, membrii actuali ai PNL sunt porniți și ei pe anti-băsism - băsismul fiind unul din riscurile politice ale noii formațiuni rezultate prin fuziune -, canibalizarea PNL de către PMP și-a încetinit ritmul, majoritatea persoanelor cu notorietate din fostul PDL rămânând în PNL sau cerând alăturarea de PNL astfel că Băsescu va trebui să se mulțumească doar cu „talibanii” lui care deja au ajuns la PMP.

Băsescu și PMP-ul lui este într-o situație delicată. Ce mesaj să dea populației care votează ? Este evident că are nevoie, cu disperare, de un electorat al lui. Doar că acesta este redus. Foarte redus. Este evident că El nu are capacitatea de a obține o susținere de la PNL. Unii au uitat, dar ar trebui să își amintească o lozincă a PNL care a fost enunțată, cu insistență, de Președintele Klaus Iohannnis dar și de liderii PNL, mai vechi și mai noi: unificarea dreptei (fuziunea PNL cu PDL - care a fuzionat anterior cu FC ) nu se face împotriva lui Traian Băsescu sau pentru Traian Băsescu ci fără Traian Băsescu. Acest „fără Traian Băsescu” este determinant. Iar Băsescu nu a uitat. Mai mult, cei care s-au dus la PMP, într-un elan greu de înțeles, cel puțin pentru mine, au primit invitații publice să se alăture eforturilor PNL de a combate PSD. De fapt, singurul adversar politic capabil să învingă PSD este PNL. Nu USB/USR sau PMP-ul lui Băsescu. Votând pentru cele două făcături politice cu masaje mincinoase se face jocul PSD. Se face jocul infractorilor care conduc PSD-ul la ora actuală. PMP și USB/USR se alătură, astfel, ALDE care se declară public ca aliat al PSD.

Traian Băsescu este la mare cumpănă. Să ajungă el să acuze „aliatul” PSD că nu îi oferă un guvern pe care să îl critice ! Bine, pot admite și varianta că și-ar fi dorit un guvern PNL - pe ideea că Iohannis ar fi cauționat un guvern PNL împotriva unei majorități parlamentare a PSD și a aliaților acestuia. Dar el este „anti-PSD” după cum declară mai peste tot, chiar dacă tot ce face ca politician și tot ce face PMP este de fapt în favoarea PSD, rupând votul politic de pe partea dreaptă astfel încât PSD rămâne partidul cu cei mai mulți alegători. Cum s-a petrecut la locale există toate condițiile să se petreacă la parlamentare. Din orgoliul unor politicieni, din prostia altor politicieni, dreapta își va distruge șansele de a învinge stânga. Culmea, în spatele scenariilor de rupere a dreptei se află sinecuriștii de pe timpul lui Băsescu: GDS, SAR, Revista 22, ONG-uri. Toți cei care astăzi se declară, cu surle și trâmbițe, a fi „societatea civilă”. Toți cei care au trăit, excelent, din scindarea dreptei, toți cei care au lucrat conștiincios la dispariția partidelor istorice - cred că PNȚCD a dispărut în principal din cauza lor, unii membri ai PNȚCD fiind și membri ai acestor ONG-uri ale „intelectualității”.

Hai să ne uităm puțin la mesajele politice de astăzi. PSD critică PNL și Guvernul Cioloș pe care îl acuză de liberalism. USB/USR critică PNL, îi declară pe membrii PNL ca fiind „persoane corupte” - revin la DEX: (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat -, și invită membrii Guvernului Cioloș să se alăture USR. ALDE, este evident anti-PNL acuzându-l de „băsism”. Culmea, Tăriceanu a fost împotriva referendumului de demitere a lui Băsescu din 2012 ! PMP critică PNL pentru o mie și una de probleme.

Intensitatea criticilor la adresa PNL și a celor la adresa PSD este diferită. PNL este  „avantajat”. Intensitatea criticilor și a bârfelor este infinit mai puternică împotriva lui. PSD, PMP, ALDE și USR au posturile TV și o anumită parte a presei scrise. PNL are doar un site care funcționează cu „handicap”. Mesajele critice ale PSD, PMP, ALDE și USR ajung la mult mai multe persoane decât ajung mesajele politice ale PNL. Pentru că trebuie să facem iar o diferențiere. În timp ce PNL transmite, cu predilecție, mesaje politice, celelalte formațiuni politice aflate pe scena confruntării transmit doar bârfe și scenarii, acuze și zvonuri.

Traian Băsescu este ceea ce ar fi trebuit să afle lumea mai devreme. Este un oportunist cu nimic diferit de Nicușor Dan. Nu degeaba SAR, GDS și ceilalți dintr-o anumită parte a societății civile i-au ales, în momente diferite, să îi reprezinte.

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Victor Ponta rămâne sub control judiciar. Decizia susține măsura luată de procurori.

Victor Ponta în vizită la „coana” Justiție.
Pus sub control judiciar de procurori, pentru 60 de zile, Victor Ponta a contestat decizia și a ajuns la ICCJ. După ce au tot judecat cererea lui Ponta, judecătorii au ajuns la o decizie, târziu în noapte. Victor Viorel Ponta rămâne sub control judiciar însă îi este anulată una din interdicțiile impuse de procurori. Poate vorbi în presă despre cauza sa. Agerpres.

Evident, Ponta se va folosi de această permisiune. Are gura mare. Elena Udrea îi este alături „la bine și la greu”. Alții, mai ales jurnaliștii, răsuflă ușurați. Sursa de scandal rămâne „în viață”. Au ce scrie, au ce comenta, Ponta și ai lui pot da „ca surse” informații.

Cei de la Evenimentul Zilei au impresia că Ponta a primit voie să părăsească și țara. Deocamdată, EvZ este singurul ziar care are această impresie. Să înțeleg că ceilalți jurnaliști au dormit în papuci ?

Jurnaliștii văd decizia ICCJ ca o mare victorie a lui Ponta. Fleoșc ! Victorie pe dracu. Ponta este și rămâne băgat până peste cap în hazna.

ICCJ confirmă măsura luată de procurorii DNA. Iar asta spune destul de multe pentru cine vrea să priceapă. Suspiciunile rezonabile ale procurorilor care au dus la instituirea controlului judiciar în cazul lui Victor Viorel Ponta sunt corecte ! Cel puțin până la proba contrară. Iar aceasta va fi în sarcina lui Ponta să o aducă. Dacă Ponta nu răstoarnă probele procurorilor, este „bun de plată”.

Faptul că poate vorbi în presă despre propriul dosar, nu este o mare victorie atunci când judecătorii admit măsura luată de procurori.

Pentru că nu urmăresc posturile Tv de dezinformare calificată a opiniei publice - Antena 3, România Tv, B1 Tv, Realitatea Tv etc. -, aștept să văd din reacțiile de pe Facebook ce le mai trece jurnaliștilor manipulatori prin cap sau ce tembelisme mai emit analiștii neamului.

Actualizare:

Agerpres spune că Ponta a obținut și dreptul de a părăsi țara. Ponta a preluat din dispozitivul hotărârii ICCJ și a pus pe pagina de fb decizia de mai jos.
Admite plângerea formulată de inculpatul Ponta Victor Viorel împotriva ordonanței din data de 06 septembrie 2016 dispusă în dosarul nr 113/P/2016 la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești, în sensul înlăturării din conținutul ordonanței de luare a măsurii controlului judiciar a infracțiunii prev. de art. 48 al.1 C.p. rap. la art.29 alin.1 lit.b din Legea 656/2002 cu aplic. art.5 C.p. Modifică obligațiile impuse inculpatului prin ordonanța sus-menționată în sensul că înlătură: obligația de a nu părăsi țara decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent; obligația de a nu face declarații în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum și la martorii audiați în cauză. Menține celelalte dispoziții ale ordonanței care nu contravin prezentei hotărâri
 Cât privește înlăturarea din conținutul ordonanței procurorilor a infracțiunii de la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002, aici este vorba despre infracțiunea de spălare a banilor, unde Ponta este considerat de procurori ca fiind complice.
Art. 29(1) Constituie infractiunea de spalare a banilor si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani:...b) ascunderea ori disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni;
Referirea la art. 48 al. 1 Cp - complicitatea -, înseamnă că Ponta a fost scos de sub acuzația de complicitate la evaziunea fiscală ca temei a măsurii luate de procurori.

Trag concluzia că procurorii vor fi foarte atenți să facă dovada și a acestei complicități, pentru că se leagă, într-un fel, folosirea funcției politice și finanțarea acțiunii de aducere a lui Blair.

Să vedem ce va fi.

vineri, 9 septembrie 2016

Victor Ponta îi roagă să nu fie tâmpiți. Ei, nu și nu !

Ponta este la instanță să afle dacă i se admite contestația la controlul judiciar. PRU, partidul copy-paste după mișcarea lui Marian Munteanu, a decis să scoată în stradă membrii și susținătorii pentru a „apăra” pe Ponta de „poliția politică” a procurorilor. Ponta roagă susținătorii să nu iasă în stradă.

Membrii PRU adunați la sediu înainte de începerea demonstrației contra Justiției.

Mirel Palada, purtătorul de bârfe de la PRU este mai direct:

Imagine preluată de pe Facebook de la cineva mai harnic și mai inspirat ca mine.
Victor Ponta „ne roagă să nu fim tâmpiți” ! Scrie Palada cu mânuța lui. De la el a plecat tămbălăul, el își face colegii de partid „tâmpiți” ! Iar colegii îl confirmă. Da dom'le, suntem tâmpiți !

PRU se comportă ca „fratele mai mare”, PSD. PRU este un fel de PSD „aripa nouă/veche”. PSD este cunoscut pentru acest tip de susținere a infractorilor din partid când Justiția i-a chemat să dea socoteală !

Protest al PSD pentru apărarea „baronului roșu” Constantin Nicolescu de la Argeș
Cu fotografia mărită, sunt mari șanse să fie identificați mulți dintre cei care au avut și au probleme cu justiția. Unii au executat pedepse cu închisoarea, alții o execută încă, urmează ceilalți !

joi, 8 septembrie 2016

Pentru apărătorii lui Ponta și pentru criticii DNA. Ciocul mic și joc de glezne. DNA nu a greșit !

Imagine de pe Google pusă de „romanialiberă”
Mare tam-tam cu textul DNA din comunicatul de presă în care poporul este anunțat că „cel mai inteligent om de pe planeta Pământ” - în accepțiunea celor din PSD și a votanților lor -, numitul Victor Viorel Ponta,  a devenit inculpat într-un nou dosar pentru fapte asimilate celor de corupție:
- folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
- complicitate la infracțiunea de spălare de bani
Pe măsură ce trece timpul și se află din ce în ce mai mult, pe măsură ce se fac unele legături, unele „periculoase”, aflăm și noi cum a mers treaba în realitate când Ponta se afișa alături de mult mai celebrul Tony Blair, fost prim-ministru al Regatului Unit acum mare consultant internațional pentru cei care au bani mulți de dat.

Pe scurt, Sebastian Ghiță a dat niște bani „negri”, printr-o schemă uzitată de mai toți infractorii financiari, pentru o vizită „albă” a unui politician englez ca motiv pentru o acțiune viitoare de politică guvernamentală de tip „prăduială a bugetului de stat” și „renunțare la drepturi legale ale statului român”. Ce s-a și petrecut, Victor Viorel Ponta finalizând acțiuni foarte ciudate după vizitele succesive al lui Tony Blair prin România.

Procurorii au interpretat acțiunile lui Ponta având la bază prevederile Legii nr. 334/2006 cu modificările și completările ulterioare privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Textul pe care îl pun iar pe blog are rolul de a prezenta interpretarea de către acuzatorul public a situației ilegale în care partidele politice și liderii acestora pot accesa fondurile pentru activitatea partidului și interdicțiile pe care legea le instituie. Pentru mine este clar că procurorul DNA a vrut și a reușit să pună acțiunea lui Ponta și a ajutoarelor lui exact în spațiul infracțional corect. Mai mult, procurorul DNA a arătat în clar și pericolul social creat de modul de comportare a lui Ponta și a acoliților lui.
De altfel, în ultima perioadă, în politica românească a apărut o practică potrivit căreia oamenii potent financiar pot accede cu ușurință în funcții de demnitate publică alese, fiind promovați de conducerile partidelor politice cu scopul direct și nemijlocit de a asigura finanțarea ilegală a partidelor în campaniile electorale.
În acest context, în condițiile în care legea partidelor politice și legile electorale care s-au succedat stabilesc in mod expres modul de finanțare a partidelor și a campaniilor electorale, acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democrației care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcții de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competență profesională si probitate.
Practic orice plată făcută în aceste condiții constituie un folos necuvenit atâta timp cât accederea pe listele de candidați într-un colegiu care să asigure obținerea mandatului este condiționată de efectuarea acesteia.
Acesta este textul întreg. Trebuie citit întreg și nu pe bucățele, așa cum au procedat jurnaliștii și analiștii care s-au perindat pe la Antena 3, România Tv, B1Tv, Realitatea Tv sau Digi24. Cuvântul „panarame” este prea puțin pentru a le califica acțiunea.

Eu cred că procurorul este obligat de statutul lui social să facă această încadrare. Unii au uitat, luați cu treburile vieții, că procurorii reprezintă Ministerul Public și că sunt, astfel, cei care au obligația să reprezinte interesele generale ale societății și să apere ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor - art. 131 din Constituție !

Textul introdus de procuror în comunicatul privind inculparea lui  Victor Viorel Ponta se încadrează perfect în atribuțiile generale ale procurorului stabilite în Constituție. Este obligația lui să emită astfel de încadrări, să arate pericolul social al unor asemenea fapte. Și da, procurorul este cel care apără democrația în România pentru că democrația este forma de stat stabilită în Constituție - art. 1 alin. (3) -, și apărată prin legile statului român.

Eu cred că procurorii DNA ar trebui să dea un comunicat prin care să își exprime mulțumirea față de sprijinul pe care l-au primit de la diferiți suspecți și inculpați care au detaliat în media (sigur și pe timpul interogatoriilor !) modul în care se fac astfel de aranjamente. Bine, indivizii și individele doreau să arate că sunt persoane informate, că sunt persoane care știu dedesubturile „politicii”, că știu care este activitatea altor politicieni, mai ales din tabăra adversă etc. Suspectul și inculpatul Traian Băsescu este unul dintre ei, inculpata Elena Udrea a avut mâncărici la limbă și a arătat ea cum se face, ba chiar cei din PSD cu mai puțină minte au tot spus una și alta așa că ar cam fi destui cărora procurorii să le adreseze mulțumiri.

Chestia asta cu „folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite” apare din ce în ce mai des în dosarele procurorilor. Cred că parlamentarii care au aprobat acest text de lege nu s-au gândit prea mult la consecințe. A trecut ceva timp de când există prevederea. La o primă citire, nu pare periculoasă. La modul cum o interpretează procurorii acum este deosebit de periculoasă pentru toți liderii politici. Chiar și Ludovic Orban are o astfel de încadrare ! La Ludovic este declarația „împrumutătorului” contra declarației lui Ludovic, la Ponta și Ghiță este o acțiune „financiară” efectuată care, ce să vezi, este anterioară alegerilor parlamentare iar Ghiță devine parlamentar pentru că a fost „acceptat” pe liste de Ponta care avea atributul statutar de la PSD să stabilească cine devine candidat la PSD și cine nu. Pe interpretarea dată de procurori mai sus orice „schemă financiară” aplicată de partide sau de unii lideri politici îi poate duce în fața instanței de judecată.

Rămâne ca instanța de judecată să accepte textul de mai sus al procurorilor și să îl pună în dispozitivul hotărârii de condamnare (dacă se va ajunge la condamnare !). Să vezi apoi cum textul de mai sus, odată adoptat de instanța de judecată, va provoca din ce în ce mai multe cutremure în partidele politice. Astfel se va trage un mare semnal de alarmă în zona obscură a finanțării partidelor politice. Și liderii politici și finanțatorii lor privați vor gândi de două ori înainte să mai comită câte o măgărie de acest fel. Iar asta este bine. Se rupe legătura imorală dintre bani și politică.

marți, 6 septembrie 2016

Încă unul la „băiatu” ! VV Ponta are încă un dosar. Este iar inculpat. Le adună, le adună !


DNA dă comunicat. Astăzi.

6 septembrie 2016 
Nr. 1162/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 6 septembrie 2016, față de următorul inculpat:
PONTA VICTOR VIOREL, la data faptelor președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
- folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
- complicitate la infracțiunea de spălare de bani. 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de președinte al respectivului partid politic, și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil.
Pentru a crea aparența că vizita fostului lider străin în România nu are loc la inițiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor Viorel împreună cu omul de afaceri i-au solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că inițiativa îi aparținea lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de omul de afaceri prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.
În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu omul de afaceri, încheierea succesivă a două contracte.
Ca urmare a primirii foloaselor necuvenite constând în plata sumei de 220.000 euro necesară obținerii de capital electoral pentru Ponta Victor Viorel și pentru formațiunea politică reprezentată de către acesta, conform înțelegerii avute, omul de afaceri a fost confirmat, de către președintele partidului, Ponta Victor Viorel, drept candidat al partidului, în cadrul unui colegiu electoral din județul Prahova.
Confirmarea listei cu propunerile candidaturile pentru ocuparea funcției de deputat sau senator, înaintate de organizațiile județene sau de sector ale partidului, intra în atribuțiile lui Ponta Victor Viorel, în calitate de președinte, conform statutului formațiunii politice.
De altfel, în urma alegerilor, omul de afaceri a și dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României
De altfel, în ultima perioadă, în politica românească a apărut o practică potrivit căreia oamenii potent financiar pot accede cu ușurință în funcții de demnitate publică alese, fiind promovați de conducerile partidelor politice cu scopul direct și nemijlocit de a asigura finanțarea ilegală a partidelor în campaniile electorale.
În acest context, în condițiile în care legea partidelor politice și legile electorale care s-au succedat stabilesc in mod expres modul de finanțare a partidelor și a campaniilor electorale, acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democrației care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcții de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competență profesională si probitate.
Practic orice plată făcută în aceste condiții constituie un folos necuvenit atâta timp cât accederea pe listele de candidați într-un colegiu care să asigure obținerea mandatului este condiționată de efectuarea acesteia.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a Mun. București - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat
- să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent;
- să nu se apropie de alte persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
- să nu facă declarații în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum și la martorii audiați în cauză
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. 
Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 Istețul Ponta, a crezut că este imun. A crezut. Acum „culege roadele”. Nu că ar fi el turnat, de unii sau de alții, ci pentru că procurorii au trecut la alt nivel. Au evoluat. Nu se mai fac anchete de mântuială. Li se cer rezultate. Este evident că nu li se mai admit dosarele prost întocmite. Întâi au avut șocul vieții de la instanțele de judecată care nu au mai practicat „modelul” comunist și nu s-au mai speriat de criticile dure ale unor procurori că atentează la siguranța națională. Acum au, probabil, șocul intern. Procurorii șefi nu mai înghit dosare „măsluite”. Iar de când există DNA sub conducerea lui Kovesi - pentru că DNA-ul sub conducerea lui Morar nu mai este -, la această structură de parchet treaba are o cu totul altă valoare. Valoare ce este recunoscută de instanțele de judecată prin condamnări. Severe. Știu, sunt și cazuri în care instanțele pronunță achitări. Este foarte bine. Oamenii nevinovați sunt repuși în drepturi. Este bine și pentru parchete. Se vede care procuror a confundat Justiția cu propria „ogradă”. În plus, se vede și unde legea nu este corectă.

La VV Ponta, nu este cazul. Dacă vom fi suficienți de atenți, nu este exclus să îl vedem pe Ponta cu câte un dosar penal pentru fiecare an de activitate în calitate de președinte de partid sau ca prim-ministru. Nu este exclus. Omul era obișnuit cu comiterea ilegalităților, erau în gena lui.

joi, 1 septembrie 2016

Inculpatul V.V.Ponta are o judecată tulbure rău. PRU este „un partid autentic” !

Mare vânzoleală cu acest nou Partid România Unită. Nu că ar fi ceva „brânză” de el, dar a devenit „coșul de gunoi” al altor formațiuni politice.

După multe bănuieli și scenarii, iese la iveală și cel care se declară ca fiind „mentorul” noii formațiuni: Victor Viorel Ponta. Mai cu o glumiță, mai cu o impertinență, mai cu un adevăr, inculpatul Victor Viorel Ponta, fost prim-ministru din partea PSD, fie-i uitarea aproape, spune niște lucruri care lasă loc de noi scenarii, unele mai aproape de absurd decât de realitate.

Iau informația de la Agerpres. Ponta declară cu nonșalanță că PRU este „o mișcare politică autentică, nu creată prin laboratoare”.
Cred în faptul că există și un electorat și o nevoie în România de un partid și de o mișcare politică autentică, nu creată prin laboratoare sau chestii de astea de acum 25 de ani. Eu cred că și pentru PSD, și pentru România ar fi bine să avem un partid național sau naționalist, dacă vreți, dar în sens modern, nu în sensul exceselor. (...) Cred în această idee, cred că e bine pentru mulți alegători.
Hodoronc-tronc-fleoșc ! Partidulețul la care sunt „vărsate” rebuturile politice din PSD și de pe aiurea, clienții Justiției, devine, ce să vezi, singurul „partid care reprezintă o mișcare politică autentică” ! Aha ! Toate celelalte partide, indiferent cum se numesc ele, au fost create „în laboratoare” acum 25 de ani ! Ca atare nu sunt autentice ! Nici unul dintre ele ! Nici măcar PSD !

Păi, să îmi fie cu iertare, dar omul are grave tulburări la cap. Fie vorbește gura fără el, fie bubuie de prostie din cauză de șmecherie, fie vrea să pară prost. Dacă mă uita la art. 8 alin. (2) din Constituție, unde se spune că partidele politice „... contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor ...”, dacă țin cont de faptul că actualele partide parlamentare au niște voturi primite de la cetățenii cărora le reprezintă interesele în „...organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării” (art. 61 alin. (1) din Constituție), afirmația lui VV Ponta că acestea nu ar fi autentice pică. Pică cu mare zgomot, se sfarmă. Se sfarmă pentru că și noțiunea „autentic” le dă dreptate partidelor care reprezintă cetățenii României în Parlament și nu un partiduleț care adună ratații politicii dâmbovițene. Azi parlamentari, mâine, posibil, pușcăriași (cel puțin cei care au niște dosare penale fie la procurori fie la instanțele de judecată).
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal.
 Ca atare, partidulețul pe care îl laudă Ponta este legal pentru că a fost înregistrat și recunoscut de instanța competentă însă el nu reprezintă pe nimeni. Nu este autentic din punct de vedere politic. Parlamentarii de la PSD sau de pe aiurea care au intrat în acest partid au fost votați pentru că au aparținut la momentul votului de alt partid care a intrat în Parlament. Ca să devină autentic, va trebui să fie confirmat prin votul electoratului, va trebui să treacă pragul electoral și să intre în Parlament.

Din mai multe declarații ale lui Ponta, văzând și parlamentarii PSD sau de pe aiurea care au aderat la acest partiduleț, în special inculpatul Sebastian Ghiță, ajungem la concluzia firească că acest partid a fost conceput „într-un laborator” aflat în sarcina lui Sebastian Ghiță. Sunt prea multe afirmații directe cu privire la înființarea acestui partiduleț. Sunt prea mulți susținători „pontiști” care, pe nepusă masă, au părăsit PSD ca să se adune sub flamura „naționalismului modern”. A naționalismului „model” FN-ul din Franța sau AKP-ul lui Erdogan (de ce nu ?!). Le Pen a venit în România. Mai lipsește să vină să susțină PRU reprezentanții AKP !

Eu înclin către o combinație dintre FN-ul lui Le Pen și AKP-ul lui Erdogan. PRU ar fi al lui Ponta. Și așa președintele „interimar” al PRU îl așteaptă pe „tătucul” Ponta să preia conducerea.

Este PRU un pericol politic pentru alte partide ? Nu. Nu este un pericol pentru partidele care iubesc democrația, este însă un pericol pentru acei cetățeni cu mintea prea tulbure care confundă dragostea de țară cu extremismul naționalist. Aceștia sunt relativ puțini. Naționaliștii au loc în mai toate partidele, extremiștii/ultra-naționaliștii însă au abia acum ocazia să se înscrie într-un partid al lor: PRU.

Declarațiile lui Ponta sunt însă bine-venite. Clarifică o scenă politică deja tulbure pe partea stângă. PSD ar părea că este afectat. Ponta asigură PSD că PRU se va alia cu el în viitor. Va lua locul UNPR înghițit de Traian Băsescu la „o masă de seară” alături de un „wisiki” ca la mama lui, cu niște cuburi de gheață. O declarație a lui Ponta ne arată și cum a gândit el relația cu ALDE.
De aia am susținut mereu ALDE, pentru că am fost convins că nu îi voi vedea niciodată pe Daniel Constantin și pe Tăriceanu bătând palma cu PNL.
Poate pricep și unii de pe la PNL că Tăriceanu „fuse și se duse”. Poate se va pricepe faptul că ALDE nu mai reprezintă o opțiune post electorală. ALDE este un fel de PSD cu mască. O mască, chipurile, liberală. Cei care au fost în PNL și azi sunt în ALDE nu sunt liberali. Au vorba mincinoasă. Semnalizează dreapta dar o iau strâns la stânga.

Înțeleg că la Antena 3, care se pare că își dorea să devină „gazeta de perete a ALDE”, este mare supărare. VV Ponta întărește PRU iar ALDE se simte în pericol. Iar după cum spune Ponta, că ținta PRU la parlamentare este un procent de 10%, îngrijorarea ALDE este chiar foarte serioasă. Mai ales dacă Ponta se duce președinte la PRU ! Dacă va fi așa, se pare că nu este exclus, ALDE „fuse și se duse” la rândul lui. PRU devenind partidul lui Ponta va canibaliza ALDE, în primul rând. PSD trece la felul al II-lea. Se pare că ALDE va suferi soarta trădătorilor, înscrisă în gena lor de la apariției speciei umane. Va pieri.