Se afișează postările cu eticheta Darius Vâlcov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Darius Vâlcov. Afișați toate postările

marți, 26 februarie 2019

Darius Vâlcov a intrat în linie dreaptă cu procesul

„Inalta Curte a motivat sentinta prin care fostul ministru de Finante, Darius Valcov, a fost condamanat la 8 ani de inchisoare pentru trafic de influenta, spalare de bani si operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile ocupate, potrivit unor surse judiciare. Sentinta era data inca din 8 februarie 2018.” - Ziare.com

Cei de la Ziare.com dau o veste așteptată. De aproape un an de zile! Timp în care, din poziția de consilier al sinistrei Viorica Dăncilă (accidentul uman ajuns prim-ministru pentru că nu a putut ajunge infractorul Liviu Dragnea), Darius Vâlcov a făcut praf și pulbere finanțele românești. Nu sunt sigur dar nu este mare lucru să fie o răzbunare pe întreaga societate ca urmare a condamnării la 8 ani de închisoare. Dacă și instanța de apel de la ICCJ va da aceeași sentință, atunci România va avea niște ani de tras pentru a repara ce a distrus Darius Vâlcov și coaliția PSD-ALDE de când individul este adevăratul decident în Guvernul României.

Să sperăm că instanța de apel de la ICCJ nu o va mai lungi cu acest proces. Prima instanță de la ICCJ a dat sentința cu unanimitate de voturi (3 din 3).

Nu doar în dosarul lui Vâlcov. Și dosarele lui Dragnea stagnează, lumea deja a căzut pe gânduri. Vâlcov mai are niște dosare. Să nu se ajungă în situația aia stupidă când procesul infractorilor acuzați de trafic de persoane a încetat pentru că faptele sau prescris. Stupidă situație! Niște judecători ar cam trebuie trași la răspundere. Nu există nici o justificare pentru ca un dosar să se închidă pentru prescrierea faptelor penale! Cineva nu și-a făcut treaba. A luat banii degeaba.

Să sperăm că anul 2019 este cel în care „marile dosare” își găsesc soluțiile prevăzute de lege.

miercuri, 6 februarie 2019

DRAGNEA, TĂRICEANU ȘI VÂLCOV ÎMPING ROMÂNIA ÎN BRAȚELE RUSIEI!

DECLARAȚIE DE PRESĂ A DEPUTATULUI PNL VIRGIL POPESCU:

ORDONANȚA LĂCOMIEI NE LASĂ FĂRĂ GAZE!

DRAGNEA, TĂRICEANU ȘI VÂLCOV ÎMPING ROMÂNIA ÎN BRAȚELE RUSIEI!

Așa cum am avertizat OUG 114 – Ordonanța Lăcomiei pune în pericol viitorul investițiilor în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Toate eforturile care au fost făcute pentru adoptarea legii offshore au fost date peste cap de adoptarea uneia dintre cele mai dezastruoase Ordonanțe de Urgență.

Compania OMV Petrom anunță că amână luarea unei decizii cu privire la decizia de investiție pentru exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, din cauza ”mediului legislativ actual” precum și a ”riscului politic și de reglementare”.

Ca să înțeleagă toți românii aș vrea să traduc această decizie a celor de la OMV Petrom,  partner al gigantului american Exxon Mobil în investiția din Marea Neagră, decizie care mi se pare de o gravitate fără precedent.

Este pentru prima dată, după aderarea României la UE când se aduce în discuția publică faptul că România, condusă de PSD și ALDE, prezintă risc politic. Asta va transmite un semnal în piață că România nu mai este un stat propice pentru investiții, că România se îndepărtează de valorile europene și euroatlantice, adică se îndreaptă către Est.

Drept urmare Dragnea, Tăriceanu și Vâlcov împing România în brațele Rusiei, făcându-ne dependenți de gazul rusesc.

Asta în timp ce PSD Teleorman anunță cu surle și trâmbițe că Liviu Dragnea dă „o nouă lovitură pe plan internațional, fiind invitat de președintele Donald Trump, la cea de-a 67-a ediţie a Micului Dejun cu Rugăciune Naţională, care va avea loc pe 7 februarie, la Washington”.

Asta este o nouă dovadă de comportament duplicitar de care dă dovadă liderul PSD. Liviu Dragnea trebuie să arate că nu vrea să arunce România în brațele Rusiei și să abroge Ordonanța Lăcomiei. România și românii au nevoie de gazul românesc, de stabilitate legislativă care să permită investitorilor să își aducă banii în țară, să sprijine economia, iar românii să trăiască mai bine.

P.S. Să nu uit, de abia aștept să vedem fotografii de la această așa-zisă „nouă lovitură pe plan internațional”.

Virgil Popescu,
Deputat PNL
Vicepreședintele Comisiei pentru Industrii și Servicii

marți, 29 ianuarie 2019

Dragnea minte!

Florin Cîțu, senator PNL, prezintă situația reală a economiei. Pun postarea lui aici.

Dragnea minte!

1. Intai despre prezentarea informatiilor in termeni nominali si nu reali.

Presupunem ca in 2017 au fost produse in Romania doua bunuri de consum, oricare. Pretul pentru fiecare produs era de 10 lei. Atunci PIB-ul nomina al Romaniei in 2017 a fost de 20 de lei.

Acum sa presupunem ca in 2018 au fost produse tot 2 bunuri de consum. Dar acum pretul este de 15 pentru fieacare produs. Astfel in 2018 PIB nominal al Romaniei a fost de 30 de lei.

Dragnea va spune ca economia duduie si PIB-ul a crescut cu 50%. Dar in termeni REALI cresterea economica a fost ZERO!

Dictatorii folosesc aceasta metoda in timp ce forteaza cresterea preturilor.

In Romania, in 2018 preturile din economie au crescut cu aproximativ 7%!!!

Este clar acum ca PSD a premeditat cresterea inflatiei.

2. Executia bugetara.

Veniturile fiscale sunt la cel mai mic nivel din istorie. Masurate asa cum se masoara in toata lumea civilizata sau nu, ca procent din PIB.

In 2018 veniturile fiscale reprezinta 15%(!!!), mai putin cu 1.4% fata de anul trecut. ASTA DA DEZASTRU!!!

Si acum despre cum au manipulat executia bugetara.

Astazi o parte din explicatie.

Venituri.

Veniturile nefiscale au fost completate cu dividendele, rezervele de cash ale companiilor de stat. Companii de stat care datoreaza 10 miliarde lei la bugetul de contributii sociale si bugetul general consolidat pentru 2017. (introduce Dragnea alte taxe si acoperim noi si GAURA asta)

Venituri de la UE pentru programe care deja au fost inchise in trecut si nu se mai calificau pentru finantare. Au transmis suma 4.2 milarde lei si au inregistrat ca venit totul in 2018. Nu au primit inca suma. Si au mai facut o smecherie aici. Au incasat veniturile in 2018 desi sunt cheltuieli pentru ani diferiti. Voi face interpelare si dupa aceea voi cere comisii de ancheta.

Cheltuieli.

La cheltuieli este simplu. Au taiat din bugetul pentru investitii 4 miliarde lei. Iar dupa ce dam la o parte banii cheltuiti pentru aparare si inregistrati ca “investitii” vedem ca in 2018 investitiile de la buget au continuat sa scada.

In acelasi timp au taiat tot cu aproximativ 4 miliarde cheltuielile pentru Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

Concluzia despre executia bugetara, deocamdata.

- cea mai proasta executie a veniturilor fiscale din istorie
- dividende de la companii in timp ce acestea au datorii de miliarde de euro la buget
- smecherii contabile pentru inregistrarea unor venituri din alti ani in 2018
- taierea cheltuielilor pentru investitii si pentru proiecte finantate din fonduri UE.

Tot ce face gasca de corupti si incompetenti a lui Dragnea este sa ascunda situatia reala din economie.

De aceea ataca cele doua preturi care arata in TIMP REAL ca tara este in CRIZA- dobanzi si rata de schimb a monedei nationale.

Dragnea, mai devreme sau mai tarziu adevarul iese la suprafata. Iti garantez. Dragnea, Valcov si restul gastii veti plati personal pentru distrugerea economiei si condamnarea la saracie a generatii de romani.

#RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniiTrebuieSaStie #CurajHaiCaSePoate”

joi, 27 decembrie 2018

Taxa pe sistemul bancar reprezinta o subventie pentru "investitorii" straini de la Est

Senatorul Florin Cîțu a făcut o analiză a „inițiativelor” actualilor „stăpâni” ai finanțelor guvernamentali și a pus-o pe contul lui de Facebook. O preiau și o pun aici pe blog. Este bine să știm!

---------------------------

Dragnea si Teodorovici dati de gol de "taxa pe activele sistemului bancar"

Taxa pentru sistemul bancar, dar si plafonarea pretului la gaze, a aparut imediat dupa "escala" lui Teodorovici la Moscova.

Este o taxa cu dedicatie pentru "investitorii" din afara Romaniei. Inclusiv Soros, daca l-ar interesa.

In acest moment taxa se aplica doar bancilor romanesti- cu capital autohton sau strain.

Dar daca un investitor de la o banca de stat (sau privat) din Moscova, Istanbul sau Beijing doreste sa cumpere obligatiuni de stat NU plateste aceasta taxa. Este o subventie pentru acestia. Asta ca sa vedeti cat de patrioti sunt Dragnea, Valcov, Teodorovici si Tariceanu.

Prin aceasta taxa Dragnea si Teodorovici doresc sa transfere datoria publica prietenilor lor de la Moscova si astfel sa fim prizonierii lor. Pe viitor Moscova, prin intermediul investitorilor pe care ii controleaza, poate sa arunce economia Romaniei in criza doar prin vanzarea obligatiunilor.

Acest lucru deja se intampla. La penultima licitatie au cumparat obligatiunile doar "investitori" straini.

Dragnea, Tariceanu, Valcov si Teodorovici PENALIZEAZA sistemul financiar romanesc, clientii acestui secor economic si SUBVENTIONEAZA investitorii de stat de la Moscova sau Istanbul.

Groparii economiei se lupta cu strainii doar la televizor, in realitate ofera SUBVENTII pe care le platesc consumatorii romani.

Sa recapitulam.

1. Taxa pe sistemul bancar o sa fie platita de bancile romanesti si suportata (!!!) de clientii romani.

2. Taxa pe sistemul bancar reprezinta o subventie pentru "investitorii" straini de la Est.

#RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniiTrebuieSaStie

P.S. Colegii mei au explicat cum plafonarea pretului la gaze este benefica pentru rusi.

sâmbătă, 22 decembrie 2018

Partidul Național Liberal își asumă abrogarea tuturor acestor măsuri fiscale și economice adoptate

COMUNICAT DE PRESĂ AL PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ:

UN CONDAMNAT PENAL PENTRU CORUPȚIE DIN BANI PUBLICI ȘI UN INCOMPETENT NOTORIU ÎN FINANȚE PUBLICE AU ARĂTAT FAȚA ADEVĂRATĂ HIDOASĂ ȘI TICĂLOASĂ A GUVERNULUI DRAGNEA – DĂNCILĂ CARE LOVEȘTE FĂRĂ SCRUPULE ÎN MEDIULUI DE AFACERI ȘI ÎN NIVELUL DE TRAI AL ROMÂNILOR

În ciuda tuturor avertismentelor din partea tuturor organizațiilor de afaceri și a specialiștilor în economie, guvernul Dragnea – Dăncilă a adoptat o Ordonanțaă de Urgență care va distruge economia României și va lovi crunt în nivelul de trai al românilor.

Un cuplu grotesc de incompetență și ticăloșie, format din ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și consilierul de stat Darius Vâlcov, adevăratul premier al lui Liviu Dragnea, condamnat penal la 8 ani de închisoare cu executare pentru corupție, a prezentat ultimele măsuri fiscale năucitoare ale Guvernului.

Teodorovici și Vâlcov au sfidat cu nerușinare bunul simț al românilor și au comunicat public de la tribuna Guvernului României un adevărat set de măsuri teroriste împotriva mediului de afaceri din România care va afecta grav viața românilor.

Românii trebuie să știe că ordonanța fiscală a Guvernului Dragnea – Dăncilă are un singur obiectiv, încasarea disperată a unor sume de bani la bugetul de stat prin introducerea de noi taxe și impozite, împachetată într-o prezentare care manipulează grosolan opinia publică cu scopul de provoca ura românilor împotriva unor companii comerciale și de a-și ascunde propriile nerealizări ale promisiunilor electorale.

Condamnatul penal Darius Vălcov a recunoscut public de la pupitrul Guvernului României că majorările artificiale de salarii și pensii au fost mâncate de creșterea prețurilor și de aceea trebuie să plafoneze prețurile în anumite sectoare. O astfel de gândire leninistă conduce politicile Guvernului României și va provoca un dezastru economic din care toți românii vor avea de suferit.

Ordonanța Lăcomiei guvernului Dragnea – Dăncilă va provoca un tsunami fiscal și economic în multe sectoare vitale pentru economia României.

Cea mai dură măsură a acestui ”Cocktail Molotov” pentru economia României este suprataxarea companiilor din energie cu 2% pe cifra de afaceri și a celor din telecomunicații cu 3%, ceea ce va genera scumpiri în lanț la facturile pentru utilități și întreținere și la cumpărăturile de bunuri și servicii plătite de toți românii. Viața românilor va fi mult mai scumpă după adoptarea acestor măsuri.

În același timp, plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică este o himeră vândută populist românilor fără nicio legătură cu realitatea economică. Limitarea prețului de vânzare a gazelor și a energiei electrice este doar la producător și nu va avea nici un impact la factura plătită de consumatori. Distribuitorii și furnizorii de energie vor fi nevoiți să-și acopere noile costuri generate de suprataxarea cu 2% a cifrei de afaceri în facturile plătite de fiecare român.

Un alt atac parșiv al acestui guvern de ticăloși este împotriva economiilor private ale românilor acumulate în fondurile de la Pilonul 2 de pensii. Până în acest moment, peste 6 milioane de români au adunat în aceste fonduri peste 10 miliarde de euro pe care guvernul Dragnea – Dăncilă vrea să  le naționalizeze forțat prin introducerea unor măsuri care să descurajeze și să alunge administratorii fondurilor de pensii din Pilonul 2 din România.

Infractorul Darius Vâlcov vrea să constrângă administratorii fondurilor de pensii să investească aceste sume în proiecte obscure de parteneriat public – privat și de aceea le impune acestora condiții greu de acceptat precum majorarea capitalului social până la 10% din contribuții și reducerea drastică a comisionului de administrare sub limita de rentabilitate a administratorilor de pensii private.

Același infractor a susținut public o manipulare grosolană prin care încearcă să păcălească contribuabilii de la Pilonul 2 de pensii afirmând în mod mincinos că pilonul public de pensii va avea un randament de 15% în 2019 și 40% în 2020 prin creșterea punctului de pensie din pixul Guvernului. Această afirmație a lui Darius Vălcov este o minciună sfruntată deoarece aceste majorări ale punctului de pensie din pilonul public de pensii nu sunt garantate iar contribuțiile în sistemul public de pensii nu au nici un randament pentru că nu se fac plasamente în investiții cu aceste sume așa cum se întâmplă cu contribuțiile de la Pilonul de pensii administrat privat care au unul dintre cele mai ridicate randamente din Europa de cca. 5-7% pe an.

Ticăloșia acestui Guvern se arată nu numai cu beneficiarii sistemului de pensii private dar și cu actualii pensionari care sunt furați de drepturile lor legale care ar fi dus la o creștere a pensiilor cu peste 9% încă de la începutul anului viitor. În schimb, guvernul Dragnea – Dăncilă îngheață pensiile timp de 9 luni și promite indexarea lor de la 1 septembrie, prezentând această majorare, culmea, ca pe o ”devansare” cu 3 luni. Este o prostie maximă a prim-ministrului Viorica Dăncilă să spună că devansează creșterea punctului de pensie cu 3 luni în condițiile în care acesta trebuia să fie majorat încă de la 1 ianuarie și nu de la 1 septembrie.

Seria măsurilor dezastruoase pentru români a acestui guvern nu se oprește aici. Într-un episod rar de prostie și ticăloșie al unor politicieni din orice țară, guvernul Dragnea – Dăncilă anunță introducerea unei ”taxe pe lăcomie” pentru sectorul bancar în funcție de nivelul dobânzii ROBOR care poate ajunge la 0,5% din activele bancare de cca. 450 miliarde lei. Așa ceva nu mai există nicăieri în lume!

Este absolut fals că prin această măsură vor fi plafonate ratele românilor la bancă, dimpotrivă. Nivelul dobânzii ROBOR este stabilit de cererea și oferta de împrumuturi între bănci și nu poate fi plafonat prin ordonanță de urgență. Taxarea activele bancare în funcție de nivelul dobânzii ROBOR nu va face decât să crească costul ratelor bancare plătite de români și va duce la frânarea creditării populației și a companiilor românești pentru că băncile vor înăspri condițiile de creditare și vor crește dobânzile pentru a acoperi această nouă taxă. Nu băncile vor aduce bani de acasă, de oriunde or fi ele, ci românii, din conturile lor bancare, vor plăti această nouă taxă.

Toate aceste măsuri distructive pentru economia românească au fost îmbrăcate în afirmații populiste și în măsuri false de protejare a populației României.

Fondul de dezvoltare pentru investiții locale este o nouă amăgire pentru primarii care ling clanța ușilor de la biroul lui Liviu Dragnea. Nu există resurse financiare pentru acest fond ci doar posibilitatea de a se împrumuta din contul de trezorerie al statului. Cu alte cuvinte, le dau posibilitatea primarilor să se împrumute prin acest Fond din rezervele de siguranță pentru situații de criză ale statului, din așa-numitul „buffer” de siguranță care însumează aproape 40 miliarde de lei.

Fluturarea unor programe de investiții în stațiunile balneare sau în ”grădinițe olimpice” este o marotă pentru acoperirea măsurilor ticăloase pe care le-au adoptat și care nu au nici un fundament real economic și financiar. După doi de guvernare, PSD și-a adus aminte de promisiunile din campanie despre grădinițe și vin acum cu povești de adormit copiii preșcolari sau cu soluții false pentru stațiunile balneare care ar fi trebui demult să fructifice banii europeni alocați pentru aceste investiții.

Dar pentru că ticăloșia guvernului Dragnea – Dăncilă nu are margini, concomitent cu lansarea unui program de investiții fantasmagorice pentru grădinițe, taie alocările bugetare pentru mierea de albine care trebuia dată copiilor preșcolari și celor din ciclul primar de școală. Liviu Dragnea, cât de ticălos poți să fii să tai mierea de la copii?!

Din păcate, da, Dragnea și Dăncilă pot fi atât de ticăloși încât să fure de la pensionari, de la copii și chiar de la veteranii de război și văduvele lor sau de la victimele comunismului și urmașii lor, câți or mai fi ei. Prin aceeași ordonanță au înghețat nivelul indemnizațiilor pentru persoanele persecutate politic în vremea comunismului, pentru eroii și urmașii luptei de la Revoluția din decembrie 1989, de la revolta de la Brașov din 1987 sau pentru cei de la revolta de la Valea Jiului – Lupeni 1977.

Prin aceste măsuri ale guvernului PSD – ALDE și UDMR, este un Decembrie Roșu pentru România care mai degrabă aniversează centenarul revoluției bolșevice de la 1917 și nu Marea Unire a românilor de la 1918.

Partidul Național Liberal adresează o somație publică Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea acestei ordonanțe de urgență pentru că afectează libertate economică și produce prejudicii grave drepturilor românilor.

Partidul Național Liberal își asumă abrogarea tuturor acestor măsuri fiscale și economice adoptate de guvernarea PSD – ALDE – UDMR împotriva principiilor economiei de piață într-o guvernare liberală.

Ionel Dancă
Purtător de cuvânt al PNL

vineri, 31 august 2018

Tripleta incompetenților: Teodorovici, Vâlcov, Mișa


Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă: 

Tripleta incompetenților, Teodorovici – Vâlcov – Mișa, aruncă România într-o criză bugetară majoră și pune în pericol plata salariilor și pensiilor

Execuția bugetară după șapte luni de guvernare Dragnea – Dăncilă arată că situația finanțelor publice a României se îndreaptă spre un dezastru bugetar.

Veniturile fiscale sunt la cel  mai mic nivel ca pondere în PIB de la perioada de criză economică din 2010 încoace, coborând la minim record de 8,6%! Nivelul veniturilor în PIB colectate de ANAF sunt mai mici și decât în 2017 când reprezentau 9,4% din PIB.

Iar după toată tevatura cu transferul contribuțiilor sociale la angajat, veniturile din contribuțiile de asigurări sociale ca pondere în PIB au crescut cu mai puțin de un procent față de aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, veniturile fiscale plus încasările din contribuțiile de asigurări sociale însumează 14,5% din PIB, fiind cele mai mici de dinainte de 2010 până în prezent.

Gestiunea proastă a finanțelor publice de către tripleta Vâlcov – Teodorovici – Mișa pune în pericol plata salariilor și pensiilor pentru că procentul în PIB al veniturilor fiscale și al contribuțiilor sociale nu ține pasul cu creșterea cheltuielilor cu personalul și asistența socială care au urcat la peste 11,4% din PIB, cel mai mare nivel din 2011 până în prezent. Adică aproape 80% din veniturile statului sunt pentru cheltuieli de personal și asistență socială.

Pericolul care se ascunde în această execuție bugetară este că pentru a asigura plata salariilor și pensiilor, guvernul Dragnea – Dăncilă va continua să se împrumute tot mai mult și mai scump. Deja avem o creștere a cheltuielilor cu dobânzile de 20% față de aceeași perioadă a anului trecut pentru că România se împrumută la costuri chiar mai mari decât s-a împrumutat Grecia în perioadă de criză, dobânda la obligațiunile pe termen lung ale României ajungând la peste 5%.

Asigurarea nevoilor de finanțare pentru plata salariilor și pensiilor este obligatorie însă este păcat că niște analfabeți economici au aruncat banii din creșterea economică pe fereastră prin politici iresponsabile și iată, acum, în loc să asigure condițiile pentru dezvoltarea economiei private, pentru investiții publice și un nivel de trai mai bun pentru toți, România se confruntă cu o criză bugetară majoră.

Într-o perioadă de creștere economică, marionetele lui Dragnea din guvernul României au produs cel mai mare deficit bugetar de la criza din 2011 până în prezent, ceea ce înseamnă o gaură bugetară de aproape 12 miliarde de lei.

Această politica bugetară dezastruoasă a guvernului Dragnea – Dăncilă are repercusiuni grave asupra echilibrelor economice ceea ce va genera alte împrumuturi ale statului, creșterea deficitelor, noi scumpiri, devalorizarea leului, creșterea ratelor bancare și erodarea puterii de cumpărare a veniturilor, în special a celor din economia privată.

Datele oficiale privind situația finanțelor publice la 7 luni confirmă că au făcut un buget prost încă de la început și de aceea au nevoie de o rectificare bugetară pentru că premizele pe care a fost construit bugetul nu mai au legătură cu realitățile economice.

Tripleta de incompetenți Vâlcov – Teodorovici – Mișa trebuie să explice cum a reușit într-o perioadă de creștere economică să producă un dezastru bugetar cu cele mai mici venituri fiscale, cele mai mari cheltuieli sociale, cele mai mici investiții și cu cel mai mare deficit bugetar de la perioada de criză.

Ionel Dancă,
Purtător de cuvânt al PNL

joi, 9 august 2018

Marea înșelăciune poartă numele de „rectificare bugetară”


Ai deficit și faci rectificare bugetară „pozitivă”! Doar în mintea celor de la PSD se poate face astfel de asocieri. Repartiția fondurilor „la dispoziție” - dacă ar fi reală existența lor -, are mari ciudățenii.

Se ia de la domeniul cercetării aproape 122 mil lei și se duc banii la Catedrala Mântuirii Neamului! Ministru Teodorovici motivează cu faptul că în noiembrie ar trebui să aibă loc prima slujbă în Catedrala nou construită! Oportunitate, prioritate, viitor toate sunt de domeniul trecutului. La modă, moda PSD desigur, este revenirea la practicile medievale a pupatului moaștelor. Peste ce dă Guvernul, pentru că așa vrea mușchii lui, dă și Gabriela Firea de la București, peste 13 mil lei! Spitalele sunt vai mama lor, traficul și serviciile publice stau în avarie continuă, singurele activități care au finalitate sunt spectacolele pentru promovarea imaginii primăriței incompetente și alocările financiare pentru Catedrală și biserici.

Președintelui i se iau banii pentru acțiunile de politică externă iar infractorul Liviu Dragnea afirmă la televiziunea de casă Antena 3 că dacă are nevoie de bani, inclusiv pentru summit-ul ce urmează a se ține la București, face cerere la Guvern iar prim-ministrul Dăncilă va aloca bani din fondul de rezervă la dispoziția primului-ministru. Practic, ia instrumentul financiar de la mâna Administrației Prezidențiale pentru a avea controlul cheltuielilor Președintelui. Aprobarea cheltuielilor făcute de Administrația Prezidențială pentru orice eveniment internațional este un control al activității Președintelui. PSD forțează astfel controlul asupra Președintelui României! Inadmisibil!

Analizele făcute la nivelul PNL au scos în evidență și aspectul periculos al distribuției fondurilor alocate de la buget programelor. Prima observație este ca un semnal de alarmă. Fondurile merg către programele aflate sub controlul membrilor PSD și ALDE. Raluca Turcan cere prim-ministrului Dăncilă să facă dovada că nu este așa cum arată rectificarea bugetară! Iar Cîțu scrie clar despre manevră:
"Dragnea şi Vâlcov arată că sunt hoţi şi mincinoşi. Nu sunt bani la buget iar execuţia bugetară este un dezastru. S-au încasat mai puţin cu 5 miliarde lei faţă de cât era estimat la începutul anului. Cu toate acestea, presiunea de la baronii locali (dar şi cei externi) ai PSD este mare pe Dragnea şi Vâlcov. Pentru a-i satisface, au făcut această rectificare care dă cei mai mulţi bani pentru 'proiectele' baronilor PSD. În acelaşi timp, deşi nu există bani, Dragnea şi Vâlcov plusează şi cresc cheltuielile de personal în sectorul public. Finanţare pentru angajarea în sistemul bugetar a rudelor, amantelor şi 'obligaţiilor'", spune senatorul PNL.
Agerpres a preluat un comentariu al senatorului PNL Florin Cîțu cu privire la această manevră numită „rectificare bugetară”. Evident că a preluat ca titlu senzaționalul: Home / Politica / Cîţu (PNL): Rectificarea bugetară arată că PSD are un singur scop - furtul banului public

Primul text scos în evidență de Agerpres se referă la o concluzie: cui folosește această rectificare bugetară? Iar Cîțu arată cu degetul spre trei state: Ungaria, Turcia, Rusia.
"Această rectificare arată clar că PSD are un singur scop - furtul banului public. În acelaşi timp este clar pentru toată lumea că PSD doreşte destabilizarea economiei. Trebuie să mai aflăm cât au plătit (şi cum) partenerii externi (Rusia, Turcia, Ungaria) ai lui Dragnea pentru acest lucru", a scris Cîţu, miercuri, pe Facebook.
Se face o legătură, luată aiurea (deocamdată) de pe Facebook, o legătură care are pesta porcină africană în centru (PPA): la noi este distrusă industria cărnii de porc prin „măsuri de prevenire a extinderii infecției” - uciderea tuturor porcilor dintr-un județ fie că există pesta porcină fie că nu există -, iar Ungaria este dispusă să ne asigure „carcasele de carne de porc” necesare consumului populației. O altă știre „de senzație”, legată de cea de dinainte, ne spune că fiul infractorului Liviu Dragnea a vândut înainte de declanșarea campaniei de ucidere a porcilor crescuți de cetățeni și fermierii români 10.000 de porci iar firma lui s-a reprofilat, urgent, pe procesarea și comercializarea carcaselor de porcine! Ale naibii coincidențe!

Nu am eu datele necesare însă, știind că la nivelul PNL, mai explicit la nivelul lui Florin Cîțu există date care permit analize mai bune, pomenirea Rusiei și Turciei, a Ungariei, toate numai ca exemple, am bănuiala că există mai multe legături dubioase privind această rectificare bugetară și anumite interese ale țărilor arătate legate de anumite domenii economice. Rusia nu vrea ca România să exporte energie statelor vecine, nu vrea ca România să eficientizeze exploatarea resurselor minerale de care dispune, Ungaria nu vrea ca România să aibă legături directe cu restul statelor membre ale UE „oferind” Ungaria ca „centru energetic” al zonei de centru și sud-est al Europei. Adică, mai pe șleau, un control al energiei de la Budapesta. Și multe altele.

Este pentru prima oară când văd o acțiune guvernamentală orientată direct împotriva intereselor naționale ale României! Adrian Năstase a mai făcut aranjamente „periculoase”, a ciugulit și el, ca „stăpân al pixului care semnează”, Victor Ponta a făcut și el afaceri dubioase dar parcă mai doreau ceva și pentru România. Dragnea și Vâlcov fac totul împotriva țării! Este ca pe timpul lui Ceaușescu! Ca să plătească datoria externă a înfometat o țară! Exact același lucru face infractorul Dragnea și inculpatul Vâlcov, asistați de Teodorovici de la finanțe și toată șleahta de PSD-iști care îi susțin. Ireal!

Această „rectificare bugetară” este una din marile înșelăciuni cu care socialiștii au nenorocit România până acum. Ori regimul lui Ceaușescu ori regimul impus de infractorul Dragnea, tot un drac.

joi, 15 februarie 2018

Dragnea, Valcov, PSD- asasinii economici ai Romaniei!

Senatorul liberal Florin Cîțu trage iar un semnal de alarmă. Preiau postarea lui de pe Facebook pentru că este, ca de obicei, o corectă și severă concluzie asupra guvernării PSD-ALDE.

Dragnea, Valcov, PSD- asasinii economici ai Romaniei!

Rata inflatiei a ajuns in ianuarie 2018, ATENTIE, … la 4.3%!!!

In doar 12 luni PSD a dus rata inflatiei de la -0.5% la 4.3%.

Va tot spun de jumatate de an ca poate ajunge la 6% in 2018.

Din pacate se pare ca si eu am subestimat dezastrul in care ne-a aruncat PSD. In acest ritm pana la sfarsitul anului rata inflatiei ar putea ajunge la 10%. Doar in anii 90 am mai vazut astfel de inflatie galopanta.

Dobanzile sunt condamnate (de Dragnea, Valcov si PSD) sa creasca. Urgent! Cu cat dobanzile raman in urma inflatiei, cu atat mai mult rata inflatiei va accelera. Cu ROBOR la 2% si inflatie la 6% sau mai sus, inflatie de 12% este garantata in cateva luni.

Implementarea a doar 5% din programul de guvernare a PSD a afectat grav economia Romaniei in 2017, cu efecte pe termen mediu si lung.

Toti indicatorii care prezinta o economie fragila, bolnava, s-au deteriorat. Inflatie, deficit comercial, deficit bugetar, datorie publica, procentul din venituri fiscale folosit pentru cheltuieli neproductive, procentul din PIB cheltuit pentru investitii (privat plus public). Toti acesti indiatori arata dupa 12 luni ca Romania este intr-o criza economica.

Astazi, Romania alearga cu viteza din ce in ce mai mare catre etatism veritabil.

Intoarcerea la o economie functionala de piata o sa dureze. Pierdem decenii de dezvoltare cu fiecare an in care PSD ramane la guvernare. In acest moment, probabilitatea este de aproape 100% ca si peste 10 ani Romania o sa fie cea mai saraca tara, cu cea mai proasta infrastructura (nu doar de transport rutier) din UE.

Pe termen mediu si lung exista doua efecte majore a caror evolutie va accelera-reducerea si imbatranirea populatiei. Astfel, pentru mine nu exista niciun dubiu ca cei care astazi au intre 35 si 55 de ani si contribuie la sistemul public de pensii nu vor beneficia de pensie DACA nu contribuie singuri astazi la un sistem privat de pensii.

Drumul pe care ne duce PSD este un drum catre servitute. Este un drum catre o economie cu inflatie galopanta, dobanzi mari, falimente ale companiilor mici si mijlocii, somaj, coruptie si aparat public supradimensionat. Iar pentru a putea mentine acest aparat supradimensionat intr-o tara saraca PSD va suprareglementa economia, va creste taxe, impozite, accize, amenzi si va folosi si mai mult ANAF pentru a stoarce si ultimul leu de la sectorul privat.

PSD trebuie sa plece pentru ca romanii nu vor sa se intoarca in comunism. Romanii nu vor sa mai plece din Romania. Romanii nu vor sa ramana si in urmatoarele decenii cea mai saraca tara din UE.

Dragnea, Valcov, PSD- asasinii economici ai Romaniei TREBUIE sa plece acasa pentru ca in doar 12 luni au aruncat economia in criza!

#romaniitrebuiesastie

joi, 8 februarie 2018

Darius Vâlcov are o condamnare! Nu este definitivă dar nici mult nu mai este


Agerpres. ICCJ: Darius Vâlcov - condamnat la 8 ani de închisoare

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit deciziei instanţei, Vâlcov a primit 4 ani pentru trafic de influenţă, 6 ani pentru spălare de bani, 2 ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Aceste pedepse s-au contopit, aplicându-se pedeapsa cea mai mare, la care se adaugă un spor, rezultând astfel o condamnare finală de 8 ani.

Totodată, se confiscă de la acesta suma de 6,2 milioane lei, fiind menţinut sechestrul asigurător dispus de procurorii DNA.

Decizia nu este definitivă!

Ei bine, se pare că problemele pentru „strategia” PSDragnea se adâncesc. Fără Darius Vâlcov care să ia deciziile „tehnice” pe timpul guvernării teleormănencei Viorica Dăncilă, acest cabinet are toate șansele să confirme previziunile: este cel mai slab (ca să folosesc un termen acceptat în dialogul elegant!).

Chiar dacă decizia nu este definitivă, fiind doar una luată de prima instanță, nu cred că Darius Vâlcov are șanse să scape. Instanța de apel este tot ICCJ!

Întunecimea sa, inculpatul Liviu Dragnea este la rândul lui aproape de judecata pe fond, în alt dosar, cel cu fondurile europene, nu mai spun de legăturile lui cu dosarul Insula Belina dar și dosarul cu Bombonica, fosta soție. Îi vine rândul. Face schimb de experiență cu toți politicienii PSD care au aprofundat studiile superioare „la mititica”! Prietenul Vâlcov îi va da indicațiile tehnice necesare adaptării la mediu! 😇

vineri, 29 septembrie 2017

Rodul guvernărilor PSD - ALDE. După programul de guvernare Dragnea-Vâlcov-Tăriceanu



Unele partide politice și ONG-uri cu activitate îndreptată spre actul politic au tot atras atenția asupra derapajelor grave de la o guvernare responsabilă în cazul atât al guvernului PSD-ALDE Grindeanu, demis de infractorul Liviu Dragnea după „evaluarea” tătucului „programului de guvernare al PSD”, Darius Vâlcov (fost PSD refugiat la PSD), pentru că nu a aplicat „la virgulă” programul plin de fantezii economice cu sediul în promisiunile electorale din anul 2016, cât mai ales în cazul guvernului PSD-ALDE Tudose (Terente, după porecla dată de jurnaliști și internauți), guvern iresponsabil dar la care a ajuns scadența fanteziilor vâlcoviene. Iar scadența sună a naibii de urât. Preiau de la Agerpres o sinteză.

Val de scumpiri de la 1 octombrie: cresc prețurile energiei electrice, gazelor, carburanților și alimentelor, precum și ratele la credite

Facturile la energie electrică și gaze, precum și prețul carburanților la pompă se vor majora din nou de la 1 octombrie, ceea ce va produce un val de scumpiri în lanț pentru cele mai multe produse și servicii, în special pentru alimente, toate acestea concomitent cu creșterea ratelor la bănci.


  • În ceea ce privește prețul energiei electrice, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis că, de la 1 octombrie, va exista o majorare pentru consumatorii casnici de 0,03 lei/kWh. Președintele ANRE, Niculae Havrileț, a explicat, pentru AGERPRES, că aceasta înseamnă o scumpire cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh.


  • Totodată, vicepreședintele ANRE, Emil Calotă, a anunțat că prețul gazelor pentru consumatorii casnici va crește, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului. Comitetul de reglementare al reglementatorului nu a aprobat încă această decizie, care ar urma să fie luată săptămâna viitoare.


  • În plus, Guvernul a decis majorarea accizei la carburanți cu 0,16 lei pe litru de la 15 septembrie, urmând ca o creștere similară să aibă loc de la 1 octombrie, așa că ziua de duminică vine și cu o nouă scumpire la pompă. Pe data de 15 septembrie, când a avut loc prima majorare a accizei, petroliștii au scumpit carburanții cu 9 bani pe litru, potrivit informațiilor obținute de AGERPRES de la companiile din domeniu. Însă prețurile au fost modificate în sus chiar și înainte și după această dată.


  • Astfel că, potrivit site-urilor companiilor petroliere, prețul celor mai ieftine sortimente de carburanți a ajuns aproape de 5 lei pe litru, după ce, la mijlocul lunii septembrie, era de circa 4,7 lei la motorină și 4,8 lei la benzină. În ceea ce privește sortimentele premium, acestea au depășit deja pragul de 5 lei pe litru.


  • Problema cea mai mare este că aceste produse — energie, gaze și carburanți — sunt folosite în masă și duc la scumpiri în lanț pentru aproape toate produsele și serviciile din economie, întrucât ele influențează atât costurile de producție, cât și segmentul de transport și comercializare.

  • Spre exemplu, este de așteptat ca alimentele să se scumpească în final cu 5-6%, consideră Dragoș Frumosu, președintele federațiilor sindicale din industria alimentară.


  • "Dacă, pentru producători, toate aceste scumpiri înseamnă 2-3% în mod direct, la raft s-ar putea ca prețul să fie cu 5-6% mai mare. Aceasta deoarece transportul influențează materia primă, dar costul de transport înseamnă și transportul de la producător la comerciant. Apoi scumpirea energiei electrică este suportată, la fel, atât de producător, cât și de comerciant", a declarat Frumosu, pentru AGERPRES.


  • El a arătat că produsele care se vor scumpi cel mai mult sunt carnea, produsele din carne, laptele, produsele lactate și pâinea.


  • "Deci chiar dacă s-a mărit salariul, omul are și cheltuieli mai mari, pentru că dă mai mult pe energie, gaze, mâncare, abonamentul de transport", a mai arătat Frumosu.


  • Totodată, ratele la bănci ale românilor vor crește și ele, odată cu nivelul ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele.


  • Vineri, ROBOR la trei luni era pe piața interbancară la nivelul de 1,58%, față de 1,46% în ședința de joi și față de 0,87% la începutul anului.
Pentru a completa imaginea catastrofală a guvernării PSD-ALDE după fanteziile lui Vâlcov susținute cu inconștiență de infractorul Liviu Dragnea, pun mai jos și o evaluare a senatorului Florin Cîțu (PNL) la obiect:


Dragnea, nu te face ca nu auzi ce iti spune economia reala!

1. Dobanzile pe termen mediu si lung au crescut constant de la inceputul anului aratand o erodare a increderii investitorilor in perspectivele Romaniei (acestia cer un randament mai mare pentru a investi in economia noastra, pentru ca vad un risc mai mare).

2.Moneda nationala s-a depreciat constant de la inceputul anului aratand neincrederea investitorilor in economie, mai ales pe termen scurt.

3. Dobanzile pe termen scurt, ROBOR, au inceput sa creasca in ultima perioada in special datorita interventiilor bancii centrale in piata valutara pentru a tempera deprecierea leului (depreciere cauzata de masurile PSD din ultimele 8 luni). Banca centrala se foloseste de aceasta situatie pentru a retrage lichiditate din piata interbancara si astfel semnaland ca incepe un ciclul de politica monetara restrictiva. Mai simplu, BNR ne anunta ca urmeaza CRESTEREA dobanzii de politica monetara!!!

  • Dobanzi mai mari atat pe termen scurt ca si pe termen lung impreuna cu o moneda mai slaba arata ca investitorii percep masurile din ultimele 8 luni ca pe niste masuri care vor duce la cresterea preturilor PESTE tinta de inflatie a BNR. Astfel PIATA deja anticipeaza o dobanda de politica monetara mai mare in urmatoarele luni.
  • Politica monetara restrictiva (cu dobanzi mai mari) se va vedea in primul rand in temperarea dinamicii cresterii economice.
  • O crestere economica mai mica si pastrarea cheltuielilor publice curente si estimate la nivelul actual duce automat la EXPLOZIA deficitului bugetar!!!

Guvernul PSD, chiar daca uraste piata, ar trebui sa tina cont de semnalele pe care le trimit atat dobanzile cat si moneda nationala.

Asta inseamna ca guvernul PSD sa tinteasca un deficit bugetar de 2% in 2017, de 1% in 2018 si echilibru pentru 2019/2020. DAR, si aici este un mare DAR, aceste tinte trebuiesc atinse prin reducerea cheltuielilor bugetare nu prin cresterea taxelor.

Din pacate pentru noi asta ar insemna ca Dragnea sa stie sensul cuvantului "responsabil". Si nu este cazul.

Trebuie să „mulțumim” celor care au dat dovadă de iresponsabilitate în anul 2016 și nu s-au prezentat la vot. Nu au avut cu cine vota ? Au avut, dar s-au considerat „superiori prostimii” care a mers la vot. Va suferi „prostimea”, asta le este soarta, dar vor suferi și ei. Mulți vor ajunge la „nivelul” prostimii pe care au desconsiderat-o, dacă nu chiar mai jos. Și, zău că merită !

joi, 15 iunie 2017

A ieșit „Gigel” la rampă. Toaș'catoare, toaș'catoare ...


Băsescu pe Facebook.
Fostul PDL poate fi mândru! 
Dramoleta politică de la PSD are 2 autori. Primul, inculpatul Darius Vâlcov (fost PDL), care a analizat activitatea miniştrilor şi a prezentat în CEX raportul de ineficienţă al Guvernului. Al doilea, condamnatul Liviu Dragnea (fost PDL), care a executat Guvernul, în frunte cu Premierul Grindeanu.
Fostul PDL poate fi mândru, a furnizat PSD-ului 2 oameni care ştiu cum se distruge un partid din interior.
PS. Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea sunt doi politicieni care îşi fac iluzii deşarte că, fiind obedienţi sistemului, vor scapa de problemele juridice pe care le au.
Aferim. Tu însă ai fost „nașul” lor. Marele maestru !

Băsescu are însă și alt scop. Bate lung. Infractorul Dragnea i-a oferit ocazia să dea cu parul în toți foștii membri ai PDL care nu l-au urmat. PNL este una din țintele inculpatului Traian Băsescu ! Băi, ia vedeți ce au făcut foștii PDL-iști în PSD, voi urmați ! Jigodie până la capăt.