DECLARAȚIILE DE PRESĂ SUSȚINUTE DE SENATORUL PNL ALINA GORGHIU, SECRETARUL GENERAL AL PNL, ROBERT SIGHIARTĂU, ȘI PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ - 1 MARTIE 2019
Alina Gorghiu
Bună ziua!
Mulțumesc frumos pentru prezența la conferința de presă de astăzi! Subiectul zilei, cel puțin pentru mine ca senator al PNL dar și pentru colegii mei, este legat de Justiție. Am să încep prin a vă spune că protestele magistraților din această săptămână au fost perfect justificate. Sunt proteste care s-au manifestat fie prin comunicate, fie prin purtarea unor banderole la sediul instanțelor, fie chiar și prin suspendarea activității magistraților.
Toate lucrurile acestea au ajuns în acest punct de criză pentru că, de-a lungul ultimilor doi ani de zile, PSD a vrut să subjuge Justiția și nu a ținut cont de niciun semnal venit de la profesia de magistrat.
Situația de astăzi din sistemul judiciar este obligatoriu să fie detensionată, motiv pentru care, PNL cere în mod ferm două lucruri - ca doamna Dăncilă să iasă public și să-și ceară scuze pentru OUG7 din 2019, OUG care a aruncat în aer sistemul judiciar și să spună un lucru simplu, fără să greșească din punct de vedere gramatical, și anume că dorește abrogarea și că o va și face, fără ca domnul Toader să vină cu alte glume proaste de modificare a OUG în următoarea ședință de Guvern. Iar al doilea lucru pe care PNL îl cere astăzi este demisia neîntârziată a acestui ministru care a aruncat în criză tot ce înseamnă Justiție în România. Prezența domniei sale în continuare la Ministerul Justiției aduce numai lipsă de credibilitate în sistem și în raport cu partenerii externi.
Un al doilea lucru pe care vreau să vi-l comunic este legat de demersul pe care PNL a reușit să-l facă în această săptămână, și anume sesizarea pe care liberalii au înaintat-o Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cel care este mandatat să sesizeze Comisia de la Veneția pe OUG7 din 2019 dar și pe cele două OUG de anul trecut și anume, OUG 90 și OUG92.
Acest lucru se întâmplă nu pentru că ne este foarte la îndemână să facem această sesizare la fiecare abuz al puterii din România, ci pentru că nu avem un Avocat al Poporului, avem un Victor Ciorbea care este un avocat al PSD, un Victor Ciorbea care nu a sesizat niciun fel de ordonanță abuzivă la Curtea Constituțională a României, un Victor Ciorbea care a decredibilizat o instituție care, în mod normal, ar fi trebuit să apere statul de drept din România și democrația din România.
Pe scurt, pentru că Avocatul Poporului nu a făcut acest demers la Curtea Constituțională, noi, ca Partid Național Liberal, am făcut sesizarea prin delegația pe care o avem la Adunarea Parlamentară de pe lângă Consiliul Europei.
Trebuie să știți că punctele principale din această sesizare sunt cele pe care le-am anunțat de mai multe ori dar ele se concentrează pe transformarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților într-un parchet de sine stătător care să nu aibă nici un fel de control ierarhic din partea Procurorului General, ceea ce generează un efect major de intimidare, de presiune asupra magistraților, lucru pe care îl vedeți prin vocea fiecărui magistrat, a fiecărei instituții, a fiecărei instanțe sau parchet care astăzi cere abrogarea OUG7.
De asemenea, am contestat posibilitatea de eliberare din funcție a magistraților pentru neîndeplinirea condiției de bună reputație, un criteriu care, din păcate, poate fi interpretat arbitrar.
Un alt punct asupra căruia am insistat este legat de limitarea interimatului la 45 de zile pentru procurorii de rang înalt, care ocupă funcția prin delegare, ceea ce riscă să genereze blocaje. Deja ați văzut că DNA este în această situație, din păcate, pentru că ministrul Justiției nu a făcut propuneri pentru acele funcții.
De asemenea, faptul că principiul separării carierelor judecătorilor și procurorilor a fost brusc abandonat, deși toți magistrații și-au dorit această separare a carierelor.
În consecință, am trimis această sesizare în această săptămână, delegația PNL în Comisiile de monitorizare și juridică ce vor avea loc săptămâna viitoare, vor pune pe ordinea de zi acest punct și am convingerea că în aprilie, când va fi sesiunea de plen a Adunării Parlamentare de pe lângă Consiliul Europei, vom avea un răspuns la această sesizare și anume, vom vedea cum Comisia de la Veneția va fi împuternicită să ajute statul român să iasă din acest impas în care am fost puși de PSD.
Robert Sighiartău
Bună ziua, mulțumesc!
Alocațiile copiilor sunt în pericol. Cu toate că în amendamentul PNL care a trecut de plenul Parlamentului se prevedea foarte clar că alocațiile copiilor se vor majora de la 1 martie 2019 și erau prevăzuți și banii pentru luna martie, actualul Guvern nu a dat OUG în care să se specifice foarte clar că aceste alocații pentru copii vor crește de la 1 martie iar acest lucru este extrem, extrem de urât pentru că Dragnea - Dăncilă își bat joc de copii.
Suntem în 1 martie, alocațiile s-au majorat conform plenului Parlamentului, datorită amendamentului PNL iar ei nu au vrut să dea OUG în care să se specifice clar acest lucru. Somez Guvernul României, somez conducerea PSD-ALDE să convoace de urgență ședință de Guvern în care să dea OUG și să se specifice clar că alocația copiilor va crește de la 1 martie pentru că în acest caz, copiii nu-și vor primi alocația așa cum prevede amendamentul care a fost adoptat de plenul Parlamentului.
Deci, somez Guvernul să se întrunească rapid, de urgență în ședință și să dea OUG să crească alocațiile de la 1 martie, așa cum s-a prevăzut și cum s-a votat de către Parlament.
Ionel Dancă
Bună ziua!
Astăzi, România trece printr-o perioadă economică foarte dificilă și acest lucru va fi accentuat de perspectiva schimbării evaluării uneia dintre cele mai importante agenții de rating, cu privire la riscurile României.
Agenția de Rating Standard&Poor’s poartă de mai multe zile discuții cu Ministerul Finanțelor cu privire la efectele OUG 114 și reprezentanții Ministerului de Finanțe au fost avertizați că în eventualitatea în care nu se vor face modificări la OUG 114, pentru a opri măsurile care devastează economia românească, perspectiva ratingului pentru țara noastră va fi schimbată de către una dintre cele mai importante agenții internaționale, respectiv Standard&Poor’s. În aceste zile este așteptat anunțul acestei agenții și o schimbare a perspectivei de rating pentru România va fi devastatoare, pentru economia românească, și românii trebuie să știe, și în același timp cei care guvernează în acest moment România, această grupare de analfabeți economici, trebuie să înțeleagă că economia României a fost lovită de un iceberg în decembrie anul trecut iar acest iceberg se numește OUG114. Deși toată lumea, experții internaționali, economiști, oameni de afaceri, companii, toată lumea spune că este o ordonanță criminală pentru economie, acești guvernanți ignoră aceste avertismente și lasă economia României să se scufunde.
Schimbarea perspectivei de rating pentru România va atrage consecințe încă de la anunțul Agenției de Rating Standard & Poor’s. Practic, vor crește dobânzile pentru toți românii, pentru toți cei care au credite bancare, aceștia vot plăti rate la bancă mai mari, va duce la o depreciere a monedei naționale și o devalorizare a economiilor fiecărui român care are în acest moment depozite în lei la bancă, va duce la o prăbușire a bursei și o depreciere a activelor, a valorii companiilor românești, va fi un efect devastator pentru economia românească și cei care conduc Ministerul de Finanțe și Guvernul României, au o singură măsură la dispoziție pentru a opri prăbușirea economiei, să abroge de urgență OUG114.
Este inadmisibil ca după toate aceste avertismente să continue această luptă cu economia românească și cu investitorii. Nu sunt vinovați pentru acest lucru nici companiile străine, nici multinaționalele, nici alte structuri oculte văzute de unii analiști ai guvernării PSD-ALDE. Este doar vina lor pentru ceea ce au făcut în acești ani, faptul că economia României și perspectivele acesteia s-au degradat foarte grav în ultima perioadă.
Un ultim argument pentru care Agenția de Rating Standard & Poor’s va modifica perspectiva de rating a României este legat de situația bugetară și acest lucru confirmă că bugetul României nu prezintă încredere, că este construit cu bani falși și conține date nereale, ceea ce justifică și mai mult retrimiterea acestui buget în Parlament pentru o adoptare pe baze economice reale.
( Ați discutat dumneavoastră cu Agenția de rating sau de unde știți aceste lucruri?)
Sunt informații care au ajuns la noi, că în aceste zile s-au purtat discuții la Ministerul de Finanțe și acest lucru trebuie să-l confirme, inclusiv, reprezentanții Ministerului de Finanțe și că aceste discuții au eșuat pentru că experții agenției de rating, Standard & Poor's, au transmis oficialilor guvernamentali că în situația în care nu se va opera nicio modificare la OUG 114, agenția de rating va schimba perspectiva evaluării pentru România. Mai mult, știm din informații absolut sigure că reprezentanții Ministerului de Finanțe au cerut răbdare și mai mult timp și au promis că vor modifica această OUG, ceea ce vedem că până astăzi nu s-a întâmplat.
( Ați discutat si cu reprezentanții Comisiei Europene pe aceste domenii: telecomunicații, energie?
Chiar astăzi, Președintele Partidului Național Liberal, domnul Ludovic Orban, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru piața digitală și a fost abordat acest subiect, iar oficialul european s-a declarat absolut nelămurit cu privire la intenția Guvernului de suprataxare a companiilor din telecomunicații și este o măsură, în opinia oficialilor europeni, de neînțeles pentru că astfel de taxe în sectorul telecomunicațiilor nu fac decât să împovăreze și mai mult companiile care ar trebui să aducă inovație și ar trebui să faciliteze accesul românilor la servicii electronice și la piața digitală și este contrar politicilor europene care sunt politici care încurajează accesul tuturor cetățenilor europeni la servicii de telecomunicații, în mod egal pentru toți cetățenii și la prețuri cât mai mici. O astfel de măsura nu va face decât să ducă la creșterea tarifelor pentru serviciile telecom și la o restrângere a accesului pentru foarte mulți cetățeni la aceste servicii.
(OUG 114 a trecut deja tacit de Senat. Veți încerca măcar la Camera, în Comisia de buget, să depuneți amendamente să schimbați ceva?)
Sigur, Partidul Național Liberal a avut consultări cu reprezentanții sectoarelor economice afectate de această OUG, energie, telecomunicații, sectorul financiar-bancar, administratorii Pilonului 2 de pensie și vom depune amendamente pentru modificarea acestei OUG însă noi credem că cea mai eficientă măsură ar fi abrogarea acestei OUG pentru că este tot mai clar pentru toată lumea de bună credință că este o OUG împotriva economiei românești.
Vă mulțumim!
Se afișează postările cu eticheta Ionel Dancă. Afișați toate postările

vineri, 1 martie 2019
marți, 19 februarie 2019
Stop retoricii de sorginte bolșevică a membrilor PSD
DECLARAȚIE DE PRESĂ A PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ:
PSD TREBUIE SĂ SPUNĂ STOP ATACURILOR `SCELERATE` LA ADRESA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI ȘI A PARTIDELOR DEMOCRATICE DIN OPOZIȚIE
Partidul Social Democrat este populat de indivizi care au uitat demult de uzul rațiunii și proliferează în spațiul public injurii și expresii calomnioase care calcă în picioare orice normă de bun simț a unei societăți democratice.
Membri PSD, precum Liviu Pleșoianu, Darius Vâlcov, Cătălin Rădulescu – „Mitralieră”, Nicolae Bacalbașa, Liviu Pop și mulți altii asemenea lor, se întrec în „mârlănii politice” fără precedent care degradează în ultimul hal dialogul politic și promovează instigarea etnică și socială ca armă politică.
Atacurile repetate la apartenența etnică a Președintelui României reprezintă un act politic iresponsabil, care întinează memoria victimelor nazismului și o ofensă nepermisă adusă comunității germane din România.
Retorica de sorginte bolșevică a membrilor PSD împotriva Președintelui României și a partidelor democratice este o întoarcere a istoriei, cu personaje malefice, de genul lui Vâlcov, Pleșoianu, Rădulescu-Mitralieră, Bacalbașa, Liviu Pop și alții, urcate pe „tancurile sovietice” ale propagandei de partid totalitar care înfierează orice opoziție politică pe motiv de „origine nesănătoasă”.
Astfel de indivizi trebuie excluși din viața politică și din PSD, dacă mai are pretenția de partid democratic, iar instituțiile statului, CNCD și CNA, care trebuie să vegheze la respectarea valorilor democratice în dezbaterea publică, sunt obligate de lege să sancționeze dur și imediat aceste mesaje care incită la ură etnică.
Ionel Dancă,
Purtător de cuvânt al PNL

sâmbătă, 2 februarie 2019
Rațiunea în comportamentul politic
Nu pot nega că m-a atras această afirmație a lui Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL. Este singura rațională dintre toate declarațiile liderilor unor partide politice.
Tomac se laudă că ei vor depune „mii de amendamente” la proiectul de lege a bugetului! Cei de la USR au și ei un elan muncitoresc deosebit. Bine, au astfel de intenții, dar ... la ce le va folosi? Cum pot cei de la PMP și USR să își impună amendamentele unui colos cum este coaliția PSD-ALDE-UDMR? Evident că nu pot dar este și o formă de înșelăciune a propriilor susținători care vor crede că politicienii lor (cei din USR și PMP) sunt capabili să îmbunătățească un proiect de lege atât de important doar prin depunerea unor mii de amendamente.
Ionel Dancă atrage atenția asupra practicii parlamentare actuale a PSD-ALDE-UDMR:
Vrem sau nu, Victor Ponta poate fi „cheia” răsturnării acestei proiecții bugetare a PSD-ALDE. Poate fi. Din declarațiile lui dar și a celorlalți colegi din ProRomânia sunt posibile puncte de vedere comune cu ale PNL, USR sau PMP. Vom vedea dacă se poate ajunge la consens pe elementele de bază ale construcției bugetului unde schimbările susținute de opoziție să refundamenteze construcția bugetară. Ar fi bine. Pentru că există punți ce pot fi trecute de toate formațiunile din opoziție fără a fi nevoie de alianțe politice sau susțineri politice viitoare.

"Nu ne aşteptăm la o dezbatere amplă pentru că cei de la PSD şi ALDE ne-au obişnuit, din păcate, cu acest tratament dispreţuitor faţă de Parlament, observaţiile şi comentariile Opoziţiei şi vor încerca să treacă pe repede înainte acest buget. PNL nu va face o paradă de amendamente, ci se va concentra pe amendamente esenţiale care pot duce la îmbunătăţirea consistentă a proiectului de buget"Cum-necum, partidele aflate acum în opoziție vor trebui să vadă care sunt opțiunile lor ce pot beneficia de consens și profitând de situația precară a majorității parlamentare PSD-ALDE (care se pare că nu prea mai este) să încerce să corecteze sever această lege a bugetului propusă de Dragnea-Vâlcov-Tăriceanu. Dacă nu vor colabora, atunci proiecția bugetară va trece așa cum și-o dorește Dragnea și ai lui.
Vrem sau nu, Victor Ponta poate fi „cheia” răsturnării acestei proiecții bugetare a PSD-ALDE. Poate fi. Din declarațiile lui dar și a celorlalți colegi din ProRomânia sunt posibile puncte de vedere comune cu ale PNL, USR sau PMP. Vom vedea dacă se poate ajunge la consens pe elementele de bază ale construcției bugetului unde schimbările susținute de opoziție să refundamenteze construcția bugetară. Ar fi bine. Pentru că există punți ce pot fi trecute de toate formațiunile din opoziție fără a fi nevoie de alianțe politice sau susțineri politice viitoare.
vineri, 1 februarie 2019
Poziția PNL cu privire la proiectul de buget
DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ – 01 FEBRUARIE 2019
Vreau să exprim astăzi poziția Partidului Național Liberal cu privire la proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Avem un buget mincinos, construit de niște infractori prinși la furat. Un buget care arată falimentul guvernării PSD-ALDE, care condamnă România la subdezvoltare și lovește în cei mai săraci.
Analizând principalii indicatori ai bugetului și cifrele prezentate de Ministerul Finanțelor Publice ticluite la masă cu Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, doi condamnați penali, vedem o rețetă de jefuire a bugetelor locale și o soluție de furt din banii oamenilor, din buzunarele românilor care vor trebui să plătească toate măsurile populiste adoptate în acești ani, prin scumpiri și dobânzi mai mari. Puterea de cumpărare a românilor și-a pierdut valoarea în acești ani.
Avem de-a face cu un buget construit pe niște indicatori falși începând cu creșterea economică de 5,5%, care după toate estimările nu va fi mai mare de 4% în 2018, deși au prognozat 6,1%. Avem o rată a inflației mincinoasă și de această dată așa cum a fost și anul trecut când au prognozat o inflație de 3,7% și am încheiat cu 4,6%, iar pentru anul 2019 au în vedere o inflație de 2,8%, ca să nu mai vorbim de curs, care anul trecut a fost anticipat la 4,59 lei, a încheiat anul cu 4,65, iar pentru acest an ei au prevăzut un curs de 4.67 lei pentru un euro.
Sunt indicatori falși care arată disperarea celor din guvernarea PSD-ALDE, disperarea unor analfabeți economici care nu știu cum să își repare greșelile provocate în economie și cred că din pix se pot rezolva dezechilibrele economice.
Acest buget arată o condamnare a României la subdezvoltare pentru că vedem abandonarea principalelor proiecte de dezvoltare ale țării - construcția spitalelor regionale , autostrada Unirii Târgu Mureș-Iași, Sibiu-Pitești, Comarnic-Brașov, centura capitalei, au zero finanțare în bugetul de stat și, ca cinismul lor să fie dovedit la maxim, încearcă acum să își acopere ineficiența din actul de guvernare și să crească taxele și impozitele cu mâna primarilor.
Este cel mai mare jaf al unui guvern din bugetele comunităților locale la care asistăm în acest an și o să vă prezint în premieră analiza realizată de Partidul Național Liberal, care demontează minciuna cuplului Dragnea-Vâlcov cu cel mai mare buget din istorie pentru bugetele locale. În acest grafic se vede foarte clar alocarea în PIB a bugetelor locale și românii trebuie să știe că este cea mai mică alocare în PIB pentru bugetele locale de când PSD este la guvernare, din 2012 până astăzi. 7,5% este alocarea în PIB pentru bugetele locale în acest an, mai mică decât anul trecut când a fost a fost 7,6% și când le-au fost furate peste 7 miliarde de lei prin scamatoria fiscală cu transferul contribuțiilor și reducerea impozitului, reducere falsă de taxare a impozitului pe venit, mai mică decât 8,7% în 2017 și tot așa până în 2012 când, chiar și atunci, autoritățile locale au primit 9,1% din PIB. O să vă punem la dispoziție acest date.
Prin urmare, Partidul Național Liberal va depune o serie de amendamente la proiectul bugetului de stat care să repare aceste grave lacune de cunoștințe economice și să ducă la abandonarea cinismului acestei guvernări în ceea ce privește dezvoltarea României și nivelul de trai al românilor.
Partidul Național Liberal va susține amendamente care să asigure cu prioritate finanțarea proiectelor de construcție a spitalelor regionale Iași, Cluj, Craiova, finanțarea lucrărilor necesare, a studiilor și a demarărilor necesare pentru proiectele de autostradă, autostrada Unirii Târgu-Mureș-Iași, Sibiu-Pitești, Comarnic-Brașov și centura capitalei, creșterea alocării în PIB pentru educație până la 5% din PIB, pentru finanțarea burselor profesionale pentru învățământul dual, after school în școli și masă diversificată pentru elevi.
Pentru administrația locală, Partidul Național Liberal va înainta un amendament pentru finanțarea cheltuielilor cu asistența socială în proporție de 90% de la bugetul de stat și înființarea unui fond special pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene pentru unitățile administrativ teritoriale.
De asemenea, vom solicita aplicarea formulei de indexare a pensiilor pentru anul 2019, așa cum este prevăzută în legea care se află în vigoare, cu respectiv 100% din rata inflației și jumătate din rata de creștere a salariului mediu brut pe țară, respectiv cu 9% pentru 2019 și cu nu cu 15% cum au propus cei de la PSD și ALDE începând cu septembrie. Prin neaplicarea acestei formule, pensiile românilor sunt tăiate în acest an de către guvernarea PSD-ALDE, cu aproximativ o treime din drepturile care le erau cuvenite.
De asemenea, Partidul Național Liberal va susține creșterea contribuției la Pilonul II de pensii la 5% din salariul brut în 2019 și 6% în 2020.
(Vă așteptați ca în Parlament să fie o dezbatere amplă, pentru că se grăbesc cei din PSD și ALDE, dat fiindcă ,iată, s-a întârziat cu vreo două luni)
Nu ne așteptăm la o dezbatere amplă pentru că cei din PSD și ALDE ne-au obișnuit, din păcate, cu acest tratament disprețuitor față de Parlament, față de observațiile, comentariile opoziției și vor încerca să treacă pe repede înainte acest buget. Partidul Național Liberal nu va face din acest punct de vedere o parada de amendamente și se va concentra pe amendamente esențiale care pot duce la modificarea, îmbunătățirea consistentă a proiectului de buget.
(Ați stat de vorbă și cu celelalte partide din opoziție? Vă sprijină ei ideile astea de propunere, modificarea a legii bugetului?)
Vom avea discuții și cu ceilalți. Cu siguranță oricine dorește să sprijine aceste amendamente propuse de Partidul Național Liberal în Parlament este bine venit.
(Aproximativ ca număr cam câte amendamente aveți?)
Nu am făcut o evaluarea din acest punct de vedere. De altfel, proiectul bugetului de stat este în acest moment în analiza comisiilor de specialitate ale Partidului Național Liberal și în zilele următoare se vor centraliza propunerile de amendamente de la aceste comisii.
(Luați în calcul sesizarea CCR dacă nu vă vor f accepta amendamentele, măcar o parte dintre acestea?)
Vom analiza o astfel de posibilitate. Deocamdată nu există o discuție în acest sens.
(A fost micșorat și bugetul alocat către Ministerul Public, implicit DNA și DIICOT. Considerați că este un semnal de alarmă pentru popor astfel încât să nu beneficieze de toate facilitățile pentru a-și duce la capăt meseria și munca de cercetare în dosare?)
Am văzut această reducere de bugete pentru aceste instituții. Așteptăm un punct de vedere exprimat public din partea acestor ordonatori de credite, după care vom decide în ce măsură se pot susține astfel de amendamente.
(Există vreo procedură parlamentară care să permite scurtarea termenelor pentru amendamente?)
Cred că vor păstra procedura de 3 zile, dar din câte îmi amintesc au introdus anumite modificări în regulamentul celor două Camere, astfel încât amendamentele să fie discutate și votate împreună, nu separat .

vineri, 25 ianuarie 2019
Demiterea a jumătate dintre miniștrii Cabinetului este o urgență
DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ – 25 IANUARIE 2019
Bună ziua,
Aș dori să fac câteva declarații după afirmațiile făcute de prim-ministrul Viorica Dăncilă înaintea ședinței de Guvern de astăzi. Vreau să încep cu o replică pentru doamna Dăncilă, referitoare la apelul pe care dânsa l-a făcut către președintele României, Klaus Iohannis, de a semna decretele de numire ale noilor miniștri.
După prestația avută de membrii cabinetului Dăncilă în această săptămâna la Bruxelles, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, jumătate dintre miniștrii cabinetului Dăncilă ar fi trebuit demiși astăzi de urgență, pentru că au tratat în bășcălie aceste audieri și au făcut de râs România. Înainte de a cere semnarea decretelor de numire a noilor miniștri, doamna Dăncilă ar trebui să faca o evaluare a propriului Cabinet și să îi demită urgent pe cei care prin prestația lor au făcut să pună România la colț în Parlamentul European sau să fie tratată cu amuzament.
Aș începe cu prestațiile celor doi miniștri în Comisia de justiție și afaceri interne. Domnul Tudorel Toader și Carmen Dan, care fie au mințit cu nerușinare, fie au omis cu ticăloșie obiectivele naționale ale României. Domnul Tudorel Toader a vorbit despre respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, mințind grosolan spunând că acestea sunt respectate așa cum ele au fost formulate, invocând modificarea prin Ordonanțele de Urgență 90 și 92, ca urmare a recomandărilor Comisiei de la Veneția.
În fapt, este vorba doar de două recomandări ale Comisiei de la Veneția la care face referire domnul Tudorel Toader, ignorând toate celelalte observații ale Comisiei de la Veneția și recomandările din raportul MCV.
A vorbit doar de pensionarea anticipată a magistraților și de modul de reprezentare în Consiliul Superior al Magistraturii. Nu despre acest lucru a fost vorba atunci când parlamentarii europeni au cerut cu insistență ca România să își exprime de la pupitrul preșidenției Consiliului JAI, un angajament ferm că nu vor mai continua cu modificările legislative în domeniul legislației penale sau ale organizării sistemului judiciar, fără o consultare prealabilă a Comisiei de la Veneția și fără asistența experților Comisiei Europene. Este ceea ce Partidul Național Liberal cere cu insistența, ca în momentul în care va fi elaborată o nouă OUG privind completurile de judecată, aceasta să fie elaborată după observațiile Comisiei de la Veneția și cu consultarea experțiilor Comisiei Europene.
Doamna Carmen Dan, în același Consiliu JAI, a omis printre prioritățile României, în mandatul de asigurare a preșidenției Consiliului JAI, menționarea unui obiectiv național extrem de important pentru noi, aderarea la spațiul Schengen, atât a României cât și a Bulgariei. Mai mult decât atât, a spus că acest subiect și aici citez “ nu va fi dezbătut în Consiliul JAI nici acum, nici în viitor”, asta a răspuns în fața parlamentarilor europeni, indiferent de ce a declarat domnia sa ulterior pe holurile Parlamentului European.
Sunt prestații jalnice ale miniștrilor Cabinetului Dăncilă, la care au asistat parlamentarii europeni și opinia publică europeană și națională. Ca urmare, doamna Dăncilă, ar trebui să ia măsuri urgente de remaniere a acestora și de schimbare a lor din funcție, pentru că în acest fel nu se poate asigura în mod eficient președinția rotativă a Consiliului UE. Nu mai fac referire la alte prestații de la ministrul Agriculturii până la ministrul Finanțelor, pe care le-a văzut întreaga opinie publică.
Doamna Dăncilă, înainte de a se adresa publicului României și de-ai cere să semneze decretele de numire ale noilor miniștri, ar trebui să învețe și să exerseze mai bine limba română pentru a înțelege ceea ce spune și pentru a evita situații în care prin exprimări greșite riscă să destabilizeze sau să devasteze inclusiv angajamentele României în plan internațional, așa cum bine s-a observat după declarațiile avute după întâlnirea cu secretarul general NATO.
Vorbește de ordinea constituțională și de funcționarea normală a instituțiilor statului în condițiile în care, în acest moment, Armata României, suferă de un atac nepermis la ierarhia militară. Ministrul Apărării, într-un gest fără precedent de o gravitate maximă, un gest iresponsabil, contestă în contencios administrativ ierarhia armatei, în condițiile în care seful Statului Major, generalul Ciucă , asigură în acest moment coordonarea statelor europene din punct de vederea al Armatei, în mandatul aceleiași președinții a Consililui UE.
Este o decizie care pune în pericol siguranța statului și nu servește decât adversarilor României și adversarilor NATO. O întrebare simplă pentru domnul Leș, în acest moment, la care trebuie să răspundă. Cui servește contestarea șefului Statului Major al Armatei, dacă nu adversarilor României și adversarilor NATO, care sunt foarte aproape de România și îi știm bine cu toții.
Niciun cuvânt nici în această ședință de guvern, a treia ședință de guvern de la începtul anului, despre buget. Coaliția de analfabeți economici condusă de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu sunt în stare nici la sfârștiul primei luni a anului să vină cu o propunere de buget pentru anul în curs. Acest fapt generează instabilitate economică și se vede în prăbușirea leului, în creșterea dobânzilor și într-un nou val de scumpiri care îi va afecta pe toți românii. Toți românii, cu toții vom plăti prostia Guvernului PSD-ALDE și aberațiile lor economice.
În acest moment, după cum bine știți, cursul este în picaj, dobânziile sunt în creștere, iar românii plătesc mai mult la utilități, la energie, la carburanți, rate mai mari la bancă și la toate produsele din import.
Nu vin cu un buget analfabeții economici din guvernul condus de Dăncilă, nu vin cu o propunere de buget, pentru că au adoptat peste noapte la finalul anului trecut o ordonanță criminală pentru pentru economie care afectează sectoare economice esențiale, printr-o suprataxare aberantă fără nicio dezbatere publică, fără niciun studiu de impact, fără norme metodologice clare de aplicare a acestora. În același timp nu am încheiat analiza execuției bugetare pentru anul precedent pentru că fac eforturi considerabile de măsluirea datelor privind execuția bugetară a anului 2018. Consilierul primului ministru, Darius Vălcov și subordonatul său, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, încearcă pe ultima sută de metri să cosmetizeze datele privind execuția bugetară, astfel încât să se încadreze în ținta de 3% din PIB. Am arătat public rețeta lor secretă de falsificare a deficitului bugetar care nu a fost infirmată nici de Comisarul European Corina Crețu, nici de alte persoane și în acest moment încearcă să măsluiască aceste date incluzând venituri din fonduri europene din anii precedenți fără a fi trecute la cheltuieli sau raportând încasările din dividente anticipate ale companiilor de stat, pe metodologia S.A, aceasta urmând a fii considerate venituri abia pentru anul în curs, anul 2019. Practic, încearcă să raporteze un deficit bugetar fals care nu are legătură cu execuția bugetară a anului trecut și de aceea nu sunt în măsură să vină cu un proiect de buget pentru anul 2019, care in lipsa aplicării ordonanței 118 ar provoca un deficit bugetar de aproape 5% din PIB. Cerem Guvernului să vină cu un proiect de buget cu cifre reale, în Parlament, care să readucă încrederea investitorilor și a piețelor financiare în economia României pentru a opri climatul de instabilitate în care au adus țara.
(Dacă ne puteți spune si nouă opinia dumneavoastră în legătură cu această candidatură a lui Crin Antonescu. O candidatură ce a fost contestată de domnul Nicolae Robu, este primul liberal care spune că nu are ce să caute domnul Antonescu pe liste.)
Da, așa cum s-au exprimat și colegii mei mai devreme, consider că astfel de declarații trebuie făcute pardidului și nu este o chestiune care să fie dezbătută public. Sunt decizii care vor fi luate in structurile de conducere ale partidului și ulterior putem face declarații pe acest subiect.
( Și domnul Bușoi a spus același lucru, declarațiile făcute în biroul partidului, nu am sesizat ca cineva să se impotrivească celor spuse de domnul Robu, care spune că domnul Antonescu nu ar lupta pentru partid, în ultimii 5 ani nu s-a luptat cu PSD, nu are nicio realizare.)
Sunt declarațiile domnului Robu, este o competiție internă în Partidul Național Liberal în desfășurare, orice declarație a mea în calitate de purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal pe acest subiect ar denatura această competiție. Eu zic să așteptăm rezultatul final și atunci putem face mai mute declarații.
(Dosarul de candidatură al domnului Antonescu este printre alte 40 și ceva, voiam să vă întreb dacă la nivelul conducerii de partid s-a făcut o analiză a activității fiecărei candidaturi pentru un loc la europarlamentare și dacă da, și în cazul lui Antonescu s-au făcut și care au fost concluziile)
Analiza este în desfășurare.
(Sunt aceste liste un criteriu al realizărilor din ultimii 5 ani cum zicea domnul Robu?)
În evaluarea candidaturilor se vor lua în considerare cu siguranță profilul public al fiecărui candidat, realizările avute în activitatea politică, competențele în materie de politici europene și alte astfel de elemente care în final vor configura lista finală atât de mult așteptată de dumneavoastră și pe bună dreptate de opinia publică
( Am văzut că doamna Alina Gorghiu se gândește deja la o moțiune de cenzură, spunea că ar fi singura cale ca să opriți acest Guvern pe care îl tot criticați. Se discută deja această problemă în PNL sau este doar opinia unui senator?)
Doamne Alina Gorghiu a precizat care este opinia sa în această privință și că va face o propunere structurilor de conducere ale partidului, în Biroul Executiv se va discuta și se va decide în structura de conducere ale partidului.
( Ce soluții are Partidul Național Liberal pentru a bloca sau a diminua efectul unei astfel de Ordonanță privind completele de judecată?)
Așa cum bine știți în cazul Ordonanțelor de Urgență singura instituție abilitată să facă controlul de constituționalitate este Avocatul Poporului, care din păcate cel puțin la sesizările opoziției în ultimii 2 ani de guvernare PSD-ALDE s-a dovedit mai degrabă avocatul lui Liviu Dragnea și nu al poporului. Vom sesiza cu sigurantă Avocatul Poporului, dar apelul nostru și al colegilor noștri din Parlamentul European, din familia Popularilor Europeni este ca orice modificare a legislației penale în acest moment să fie făcută cu acordul Comisiei de la Veneția și cu asistența experților Comisiei Europene. Orice act normativ în această privință trebuie să dea de găndit României pentru că așa cum parlamentarii europeni au cerut la audierea ministrului Tudorel Toader, în Comisia de justiție și afaceri interne.
România, pe timpul mandatului de asigurare a președinției a Consiliului UE, trebuie să fie un exemplu pentru celelalte state membre în ceea ce privește angajamentele de respectare ale principiilor statului de drept, iar nu numai pe această perioadă trebuie să dea dovadă acest Guvern de respectarea acestor principii. O cer românii și o cerem și noi Partidul Național Liberal, de nenumărate ori pentru că orice demers împotriva recomandărilor și observațiilor atât ale Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneția, ale Parlamentului European nu fac decât să pună în pericol și să slăbească poziția României în Uniunea Europeană, iar Partidul Național Liberal în acest moment este singurul partid din România care la nivelul Parlamentului European poate influența deciziile în favoarea românilor. PSD și ALDE sunt ca și excluși din familiile lor politice europene. Ei prin ceea ce ne arată în acest moment, prin agenda pe care promovează, practic ne arată că nu vor ca România să fie in UE.
Vă mulțumesc!

luni, 21 ianuarie 2019
Corina Crețu a vorbit despre mere când a fost întrebată despre pere
„Comisarul European, Corina Crețu, a vorbit despre mere fiind întrebată de pere atunci când a reacționat la acuzațiile făcute de Partidul Național Liberal privind scamatoriile contabile făcute de cuplul Vâlcov - Teodorovici cu fondurile europene în execuția bugetară din 2018. Corina Crețu nu a contrazis informațiile publicate privind decontarea din fondurile europene alocate României pentru perioada 2014 - 2020 a cheltuielilor realizate în cadrul unor proiecte finanțate de la bugetul de stat în anii precedenți. Mai mult a recunoscut că a insistat pentru ca România să beneficieze de această facilitate, ceea ce în sine nu este nici rău, nici ilegal, pentru a nu se pierde fonduri europene”, a scris Ionel Dancă, luni pe Facebook.
„Ceea ce nu a elucidat comisarul Corina Crețu și trebuie să o facă în primul rând cei care au comis-o este raportarea falsă a acestor plăți care însumează aproape 5 miliarde de lei doar la capitolul de venituri în bugetul de stat fără a fi incluse în mod corespondent și la capitolul cheltuieli așa cum ar fi fost corect din punct de vedere contabil. În virtutea răspunderii colegiale a membrilor Comisiei Europene din care face parte și mai ales în calitate de titular al portofoliului de Dezvoltare Regională care gestionează decontarea cererilor de plată din fondurile de coeziune alocate României, Corina Crețu este la fel de responsabilă de elucidarea modului în care aceste plăți au fost incluse în bugetul de stat”, a explicat Ionel Dancă.

***
Ca să vezi pocinog pentru Corina Crețu. După ce îi ajută să fenteze adevărul economic, dragneții i-au dat papucii! 😂
sâmbătă, 22 decembrie 2018
Partidul Național Liberal își asumă abrogarea tuturor acestor măsuri fiscale și economice adoptate
COMUNICAT DE PRESĂ AL PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ:
UN CONDAMNAT PENAL PENTRU CORUPȚIE DIN BANI PUBLICI ȘI UN INCOMPETENT NOTORIU ÎN FINANȚE PUBLICE AU ARĂTAT FAȚA ADEVĂRATĂ HIDOASĂ ȘI TICĂLOASĂ A GUVERNULUI DRAGNEA – DĂNCILĂ CARE LOVEȘTE FĂRĂ SCRUPULE ÎN MEDIULUI DE AFACERI ȘI ÎN NIVELUL DE TRAI AL ROMÂNILOR
În ciuda tuturor avertismentelor din partea tuturor organizațiilor de afaceri și a specialiștilor în economie, guvernul Dragnea – Dăncilă a adoptat o Ordonanțaă de Urgență care va distruge economia României și va lovi crunt în nivelul de trai al românilor.
Un cuplu grotesc de incompetență și ticăloșie, format din ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și consilierul de stat Darius Vâlcov, adevăratul premier al lui Liviu Dragnea, condamnat penal la 8 ani de închisoare cu executare pentru corupție, a prezentat ultimele măsuri fiscale năucitoare ale Guvernului.
Teodorovici și Vâlcov au sfidat cu nerușinare bunul simț al românilor și au comunicat public de la tribuna Guvernului României un adevărat set de măsuri teroriste împotriva mediului de afaceri din România care va afecta grav viața românilor.
Românii trebuie să știe că ordonanța fiscală a Guvernului Dragnea – Dăncilă are un singur obiectiv, încasarea disperată a unor sume de bani la bugetul de stat prin introducerea de noi taxe și impozite, împachetată într-o prezentare care manipulează grosolan opinia publică cu scopul de provoca ura românilor împotriva unor companii comerciale și de a-și ascunde propriile nerealizări ale promisiunilor electorale.
Condamnatul penal Darius Vălcov a recunoscut public de la pupitrul Guvernului României că majorările artificiale de salarii și pensii au fost mâncate de creșterea prețurilor și de aceea trebuie să plafoneze prețurile în anumite sectoare. O astfel de gândire leninistă conduce politicile Guvernului României și va provoca un dezastru economic din care toți românii vor avea de suferit.
Ordonanța Lăcomiei guvernului Dragnea – Dăncilă va provoca un tsunami fiscal și economic în multe sectoare vitale pentru economia României.
Cea mai dură măsură a acestui ”Cocktail Molotov” pentru economia României este suprataxarea companiilor din energie cu 2% pe cifra de afaceri și a celor din telecomunicații cu 3%, ceea ce va genera scumpiri în lanț la facturile pentru utilități și întreținere și la cumpărăturile de bunuri și servicii plătite de toți românii. Viața românilor va fi mult mai scumpă după adoptarea acestor măsuri.
În același timp, plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică este o himeră vândută populist românilor fără nicio legătură cu realitatea economică. Limitarea prețului de vânzare a gazelor și a energiei electrice este doar la producător și nu va avea nici un impact la factura plătită de consumatori. Distribuitorii și furnizorii de energie vor fi nevoiți să-și acopere noile costuri generate de suprataxarea cu 2% a cifrei de afaceri în facturile plătite de fiecare român.
Un alt atac parșiv al acestui guvern de ticăloși este împotriva economiilor private ale românilor acumulate în fondurile de la Pilonul 2 de pensii. Până în acest moment, peste 6 milioane de români au adunat în aceste fonduri peste 10 miliarde de euro pe care guvernul Dragnea – Dăncilă vrea să le naționalizeze forțat prin introducerea unor măsuri care să descurajeze și să alunge administratorii fondurilor de pensii din Pilonul 2 din România.
Infractorul Darius Vâlcov vrea să constrângă administratorii fondurilor de pensii să investească aceste sume în proiecte obscure de parteneriat public – privat și de aceea le impune acestora condiții greu de acceptat precum majorarea capitalului social până la 10% din contribuții și reducerea drastică a comisionului de administrare sub limita de rentabilitate a administratorilor de pensii private.
Același infractor a susținut public o manipulare grosolană prin care încearcă să păcălească contribuabilii de la Pilonul 2 de pensii afirmând în mod mincinos că pilonul public de pensii va avea un randament de 15% în 2019 și 40% în 2020 prin creșterea punctului de pensie din pixul Guvernului. Această afirmație a lui Darius Vălcov este o minciună sfruntată deoarece aceste majorări ale punctului de pensie din pilonul public de pensii nu sunt garantate iar contribuțiile în sistemul public de pensii nu au nici un randament pentru că nu se fac plasamente în investiții cu aceste sume așa cum se întâmplă cu contribuțiile de la Pilonul de pensii administrat privat care au unul dintre cele mai ridicate randamente din Europa de cca. 5-7% pe an.
Ticăloșia acestui Guvern se arată nu numai cu beneficiarii sistemului de pensii private dar și cu actualii pensionari care sunt furați de drepturile lor legale care ar fi dus la o creștere a pensiilor cu peste 9% încă de la începutul anului viitor. În schimb, guvernul Dragnea – Dăncilă îngheață pensiile timp de 9 luni și promite indexarea lor de la 1 septembrie, prezentând această majorare, culmea, ca pe o ”devansare” cu 3 luni. Este o prostie maximă a prim-ministrului Viorica Dăncilă să spună că devansează creșterea punctului de pensie cu 3 luni în condițiile în care acesta trebuia să fie majorat încă de la 1 ianuarie și nu de la 1 septembrie.
Seria măsurilor dezastruoase pentru români a acestui guvern nu se oprește aici. Într-un episod rar de prostie și ticăloșie al unor politicieni din orice țară, guvernul Dragnea – Dăncilă anunță introducerea unei ”taxe pe lăcomie” pentru sectorul bancar în funcție de nivelul dobânzii ROBOR care poate ajunge la 0,5% din activele bancare de cca. 450 miliarde lei. Așa ceva nu mai există nicăieri în lume!
Este absolut fals că prin această măsură vor fi plafonate ratele românilor la bancă, dimpotrivă. Nivelul dobânzii ROBOR este stabilit de cererea și oferta de împrumuturi între bănci și nu poate fi plafonat prin ordonanță de urgență. Taxarea activele bancare în funcție de nivelul dobânzii ROBOR nu va face decât să crească costul ratelor bancare plătite de români și va duce la frânarea creditării populației și a companiilor românești pentru că băncile vor înăspri condițiile de creditare și vor crește dobânzile pentru a acoperi această nouă taxă. Nu băncile vor aduce bani de acasă, de oriunde or fi ele, ci românii, din conturile lor bancare, vor plăti această nouă taxă.
Toate aceste măsuri distructive pentru economia românească au fost îmbrăcate în afirmații populiste și în măsuri false de protejare a populației României.
Fondul de dezvoltare pentru investiții locale este o nouă amăgire pentru primarii care ling clanța ușilor de la biroul lui Liviu Dragnea. Nu există resurse financiare pentru acest fond ci doar posibilitatea de a se împrumuta din contul de trezorerie al statului. Cu alte cuvinte, le dau posibilitatea primarilor să se împrumute prin acest Fond din rezervele de siguranță pentru situații de criză ale statului, din așa-numitul „buffer” de siguranță care însumează aproape 40 miliarde de lei.
Fluturarea unor programe de investiții în stațiunile balneare sau în ”grădinițe olimpice” este o marotă pentru acoperirea măsurilor ticăloase pe care le-au adoptat și care nu au nici un fundament real economic și financiar. După doi de guvernare, PSD și-a adus aminte de promisiunile din campanie despre grădinițe și vin acum cu povești de adormit copiii preșcolari sau cu soluții false pentru stațiunile balneare care ar fi trebui demult să fructifice banii europeni alocați pentru aceste investiții.
Dar pentru că ticăloșia guvernului Dragnea – Dăncilă nu are margini, concomitent cu lansarea unui program de investiții fantasmagorice pentru grădinițe, taie alocările bugetare pentru mierea de albine care trebuia dată copiilor preșcolari și celor din ciclul primar de școală. Liviu Dragnea, cât de ticălos poți să fii să tai mierea de la copii?!
Din păcate, da, Dragnea și Dăncilă pot fi atât de ticăloși încât să fure de la pensionari, de la copii și chiar de la veteranii de război și văduvele lor sau de la victimele comunismului și urmașii lor, câți or mai fi ei. Prin aceeași ordonanță au înghețat nivelul indemnizațiilor pentru persoanele persecutate politic în vremea comunismului, pentru eroii și urmașii luptei de la Revoluția din decembrie 1989, de la revolta de la Brașov din 1987 sau pentru cei de la revolta de la Valea Jiului – Lupeni 1977.
Prin aceste măsuri ale guvernului PSD – ALDE și UDMR, este un Decembrie Roșu pentru România care mai degrabă aniversează centenarul revoluției bolșevice de la 1917 și nu Marea Unire a românilor de la 1918.
Partidul Național Liberal adresează o somație publică Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea acestei ordonanțe de urgență pentru că afectează libertate economică și produce prejudicii grave drepturilor românilor.
Partidul Național Liberal își asumă abrogarea tuturor acestor măsuri fiscale și economice adoptate de guvernarea PSD – ALDE – UDMR împotriva principiilor economiei de piață într-o guvernare liberală.

joi, 22 noiembrie 2018
PNL, declarații, Ionel Dancă și Florin Cîțu, 22 noiembrie 2018
DECLARAȚIILE PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ ȘI ALE LIDERULUI GRUPULUI PNL DE LA SENAT, FLORIN CÎȚU - 22 NOIEMBRIE 2018
UPDATE - DECLARAȚIILE PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PNL, IONEL DANCĂ ȘI ALE LIDERULUI GRUPULUI PNL DE LA SENAT, FLORIN CÎȚU - 22 NOIEMBRIE 2018
Ionel Dancă
Bună ziua, vorbim astăzi despre rectificarea bugetară. Liderul grupului de la Senat, senatorul Florin Cîțu, va prezenta concluziile în urma analizei rectificării bugetare propuse de Guvernul PSD-ALDE și de asemenea, vom face declarații legate de circul remanierii guvernamentale și ultimele evoluții pe acest subiect.
Florin Cîțu
Până să trecem la rectificarea bugetară, trebuie să semnalăm iarăși că Liviu Dragnea a mințit în 2018, a trecut de mult momentul când trebuia să vină în Parlament cu un buget pe anul următor, abia avem rectificarea pentru ultima parte a acestui an. Din nou, nu respectă Legea finanțelor publice, ne-am obișnuit cu Liviu Dragnea să nu respecte legile. Acum, despre rectificarea bugetară, cred că este prima dată în perioada postdecembristă când PSD taie bani de la Educație și de la Sănătate într-o rectificare bugetară. Și taie bani și de la Transporturi, cu asta ne-am mai obișnuit dar taie bani de la Educație și de la Sănătate și cred că este momentul ca Liviu Dragnea să vină și să-și ceară scuze în fața profesorilor și a educatorilor.
Mai mult, problema deficitului se vede și în faptul că pentru ultima lună din an se alocă un miliard de lei în plus pentru cheltuieli doar cu dobânzi. Atât de mult s-au împrumutat în acest an, și de fiecare dată când abordăm problema datoriei publice ni se spune că totul se face după un plan bine stabilit. Dacă ai nevoie de un miliard de lei în plus la rectificare doar pentru dobânzi este clar că totul a fost depășit, cheltuielile sunt depășite.
De fapt, în această rectificare bugetară, bomba apare atunci când ne uităm la ce se întâmplă cu veniturile la buget. După 9 luni de zile știm clar, din datele Ministerului Finanțelor Publice că există o gaură la buget de 12 miliarde de lei. Astăzi, după ce avem cifrele pe rectificarea bugetară, sunt totuși parțiale, nu avem tot bugetul general consolidat dar, până la sfârșitul anului, estimările arată că această gaură la venituri, se va dubla aproape. Și vorbim despre o gaura la venituri de aproape 20 de miliarde de lei. Asta înseamnă că bugetul, la începutul anului, a fost supradimensionat. De ce ar face cineva așa ceva? Pentru a ascunde faptul că deficitul bugetar nu se încadrează. Și în timpul anului, bineînțeles prin rectificări, încearcă să corecteze această problemă. Privitor la această gaură la veniturile de la buget, avem două variante.
Prima, Eugen Teodorovici este poate cel mai prost ministru al Finanțelor din istoria României sau banii au fost luați și ascunși sau cheltuiți la ordinul lui Liviu Dragnea. De aici apare și întrebarea pentru Eugen Teodorovici: Unde sunt acești bani?
Voi cere în Comisia de buget-finanțe din Senat ca Eugen Teodorovici să vină să explice ce s-a întâmplat cu acești bani, unde au dispărut, pentru că dacă i-a bugetat știa clar sursa lor. Deci, undeva nu poți să greșești cu aproape 10 miliarde de lei în câteva luni de zile, din septembrie și până acum. Eu în continuare sper și vreau să cred că nu este cel mai prost ministru de Finanțe din România, din ultima perioadă, dar trebuie să vină să explice. În același timp, dacă nu vrea să vină la Comisia de buget-finanțe există varianta unei Comisii de anchetă în care, cele două comisii buget-finanțe din Camera Deputaților și din Senat, să ancheteze rectificarea bugetară, să vedem cum a fost făcută, pe ce cifre, știți foarte bine că am mai avut o astfel de anchetă exact la începutul mandatului, în 2017. Avem acum o gaură de aproape 20 de miliarde care trebuie să fie explicată. Așteptăm explicațiile ministrului Teodorovici și nu în ultimul rând, se pare că deficitul bugetar se duce în direcția estimată de noi la începutul anului, confirmată de Comisia Europeană și de cam toate instituțiile europene.
Pericolul ca în acest an să fie depășit acel prag de 3% este foarte mare, cu probabilitate de aproape 100% iar la 10 luni de zile, se pare că deficitul bugetar este de aproape trei ori mai mare decât era anul trecut. Finanțele publice sunt în acest an în cea mai proastă situație de la criza economică din 2008 și până astăzi.
(Această gaură despre care vorbiți nu poate fi pur și simplu diferența dintre prognoză și realizări?)
Este o diferență între prognoză și realizări, problema este dacă faci o prognoză cu o așa mare diferență, cumva trebuie să o explici. Atunci când am venit la începutul anului și am explicat că veniturile sunt supradimensionate cu 8 miliarde de lei, dacă mai țineți minte am făcut un document la acel moment, ni s-a spus că nu și ni s-a arătat pe fiecare categorie de unde vor veni aceste venituri. Astăzi vedem, de la o lună la alta că veniturile sunt mai mici și știm clar ca sunt 12 miliarde la 9 luni și acum estimăm că vor fi 24 de miliarde până la sfârșitul anului.
( Practic aceasta nu este o gaură în buget , acele venituri sunt doar estimate, noi nu ne-am putut baza pe ele niciodată, efectiv.)
Haideți să vedem cum se construiește bugetul. Cheltuielile în buget se fac de la începutul anului pe baza veniturilor estimate. Dacă veniturile nu se încasează, înseamnă că avem o gaură și trebuie să tăiem de undeva. Astăzi tăiem de la educație, de la sănătate și de la transporturi tocmai pentru că am mințit la începutul anului și am supradimensionat. Și aici apare întrebarea, de ce nu răspunde cu funcția ministrul Teodorovici? Pentru că la începutul anului a avut grijă să-și de derogare le la Legea responsabilității fiscale. În momentul în care îți dai derogare singur, și a făcut și amendament și proiect de lege, ca Eugen Teodorovici să vină și să semneze pe proprie răspundere că acestea sunt cifrele cu care va merge în timpul anului.
Îți dai derogare de la Legea responsabilității fiscale, este clar că nu vrei să răspunzi. Cineva trebuie să răspundă, altfel nu putem să ne jucăm la începutul anului cu un buget supradimensionat și în timpul anului să mișcăm cifrele cum vrem noi. Este lipsă de responsabilitate politică și nu poți să minți oamenii la infinit, trebuie să-și asume responsabilitatea acestui eșec.
( Putem vorbi despre o proastă colectare ?)
De aceea îl chemăm pe ministrul Finanțelor la Comisia de buget-finanțe, să vină să explice. Nu știu care sunt motivele. Pot fi bani încasați și dați în altă parte, nu știu exact ce s-a întâmplat.
Ionel Dancă
Mergem mai departe pentru că în această situație, la cum arată rectificarea bugetară propusă de PSD-ALDE, așa cum v-a prezentat mai devreme domnul senator, Florin Cîțu, PNL va prezenta în perioada următoare o propunere de buget pentru anul 2019 care să evite intrarea României în perioada de criză și în recesiune, așa cum mai multe analize independente au arătat în ultimele zile. O să-l las pe domnul Cîțu să vă prezinte propunerile pentru bugetul din 2019.
Florin Cîțu
Este o decizie a Biroului Executiv al PNL, vom prezenta o variantă de buget care să respecte atât Tratatul fiscal semnat de România dar și să repornească România. Bugetul pentru anul 2019 va arăta un deficit mai mic atât pe cash cât și structural dar vom aloca și 5%, ținta este de 5% pentru investiții. Dacă țineți minte, eu am propus anul trecut un pact în care toate partidele să fie de acord, să avem o sumă predestinată în buget doar pentru investiții și să ne ținem de ea. PNL va veni cu această propunere din nou pentru că fără investiții România nu va merge mult mai departe, acum suntem într-o perioadă de criză dar, nu putem trece peste ea doar dacă alocăm bani și pentru învestiții.
( Să înțelegem că PNL se pregătește să intre la guvernare cu un buget pregătit?)
Ionel Dancă
Suntem pregătiți tot timpul să intrăm la guvernare, ceea ce a spus mai devreme colegul meu sunt prioritățile în proiecția bugetară pe care PNL le va susține atât printr-un proiect propriu de buget cât și în cadrul dezbaterilor parlamentare pe anul viitor și dați-mi voie, dacă am ajuns la acest capitol, să vă spun că din punct de vedere al PNL, la modul cum arată acum guvernarea țării, practic, PSD și ALDE își bat joc de această țară, își bat joc de români, nu sunt deloc preocupați de guvernarea țării, vedem cum se schimbă miniștrii de la o zi la alta și așa cu, de altfel, a spus și președintele României, nu se mai poate, așa nu se mai poate cu o astfel de guvernare nu se mai poate, țara în acest moment nu este guvernată și vedem efectele acestui mod dezastruos în care PSD și ALDE înțeleg să guverneze, exact în zona economică și a finanțelor publice.
Nu este posibil ca după ce ai introdus mecanismul de plată defalcată a TVA pentru a crește încasările din TVA, în acest moment, așa cum sunt prezentate cifrele pentru rectificarea bugetară(...)
Ceea ce PNL a analizat și dorește să prezinte sunt consecințele dezastruoase ale acestei guvernări. Avem un minus de 1,9 miliarde de lei din încasările de TVA și cerem eliminarea mecanismului de split TVA care, pur și simplu a inhibat, a împiedicat o colectare mai bună a veniturilor fiscale. Cerem, de asemenea, eliminarea supraaccizei pentru că nu este posibil să majorezi accizele, să introduci spraacciza la carburanți și să ai venituri de un miliard de lei mai puțin la buget. Cerem eliminarea acestor măsuri care nu au adus venituri în plus la bugetul statului.
( Păreți pregătiți să intrați la guvernare, pregătiți un buget, aveți deja măsurile care ar trebui luate, o moțiune de cenzură, pe când?)
La timpul potrivit. În această sesiune parlamentară, timpul este foarte aproape.
( Domnul Tomac spunea că luni veți anunța când veți depune moțiune cenzură, că v-ați întâlnit ieri. Această sesiune mai înseamnă luna aceasta, câteva zile și luna viitoare. Când anume?)
Cu siguranță, în momentul în care vom avea cele mai mari șanse să treacă această moțiune de cenzură. Există discuții și contacte cu ceilalți parlamentari, inclusiv din arcul guvernamental și în momentul în care vom considera că avem șansele cele mai mari pentru a trece o moțiune de cenzura, vom anunța o moțiune de cenzură.
( Cu cei de la UDMR ați avut discuții?)
Da, există contacte inclusiv cu reprezentanții UDMR, au fost și există astfel de contacte, pur și simplu cei care spun altceva caută, probabil, un alibi pentru a se eschiva de la o eventuală susținere a moțiunii de cenzură. Dar PNL, și acest lucru vreau să-l anunț, PNL, în acest moment, are în derulare un amplu sondaj în țară privind opțiunile cetățenilor români și modul în care ei privesc această guvernare și, cu siguranță, vom întreba inclusiv cetățenii români de etnie maghiară în ce măsură UDMR mai reprezintă voința lor în Parlament prin susținerea acestui Guvern.
Noi le cerem celor de la UDMR să reprezinte în Parlament voința cetățenilor români de etnie maghiară.
( Matematic vorbind, fără PSD o moțiune nu poate trece. Cu parlamentarii PSD ați vorbit, aveți un răspuns de la ei?)
Am mai făcut această afirmație, există discuții inclusiv cu parlamentari din zona PSD, nemulțumiți de conducerea partidului.
(Aveți un răspuns din partea lor că ar intenționa să voteze această moțiune?)
Știți foarte bine, răspunsul se va vedea la votul în cazul moțiunii de cenzură.
(Dacă apelați la acel sondaj înseamnă că nu ați găsit deschidere la cei de la UDMR într-o primă fază a discuțiilor pentru moțiunea de cenzură?
Nu putem spune că nu există deschidere, există, așa cum v-am spus, discuții contacte. Vor continua aceste discuții și în perioada următoare, noi facem doar un apel la colegii din UDMR să respecte voința cetățenilor de etnie maghiară care, în opinia noastră, nu cred că sunt mulțumiți de această guvernare.
( Domnule Dancă, cu ce opțiune veniți după moțiunea de cenzură?)
Cu un cabinet cu 14 miniștrii.
( Format din cine?)
PNL este pregătit în orice moment să-și asume guvernarea. Discutăm după moțiunea de cenzură.
( Un nume pentru Ministerul Transporturilor, doar PNL va intra la guvernare, fără alte partide?)
Este prea devreme pentru a face astfel de speculații.
( Veți avea susținerea noii majorități parlamentare?)
Vom vedea ce majoritate parlamentară se poate degaja.
( Vă întreb dacă la negocieri veți merge cu o soluție.)
Haideți să facem lucrurile pas cu pas. În primul rând trebuie să treacă moțiunea de cenzură și în acest moment vrem să creștem șansele creșterii acestei moțiuni de cenzură.
( Este exclusă formarea unui guvern format și din alt partid decât PNL, după o moțiune de cenzură?)
Nu cred că sunt excluse în acest moment anumite variante de Guvern, dar acest lucru va fi decis în structurile de conducere ale partidului.
( Dar Ludovic Orban propunere de premier, mai rămâne în picioare?)
Este propunerea de premier a PNL votată în Consiliul Național al partidului.
( În opinia dumneavoastră, președintele Klaus Iohannis este îndreptățit să amâne numirea noului ministru al Transporturilor?)
Așa cum a declarat, președintele României acționează în cadrul constituțional și la modul în care PSD și ALDE înțeleg să guverneze țara schimbând miniștrii de la o zi la alta, consider că are toată îndreptățirea să ceară celor din PSD și ALDE să abordeze foarte serios chestiunea guvernării și nu în acest mod.
( Am văzut astăzi noi precizări din partea lui Guy Verhofstadt care spunea că în discuțiile cu C. P. Tăriceanu a primit asigurări că se va ține cont de opiniile Comisiei de la Veneția, în schimb, am văzut declarațiile lui C. P. Tăriceanu și Liviu Dragnea, cel puțin la acea secție specială pentru procurori, nu se va renunța. Aveți încredere în promisiunile făcute de coaliție în fața reprezentanților europeni?)
În primul rând dl. C. P. Tăriceanu, în acest moment, trebuie să clarifice ce a vorbit și cu cine pentru că Guy Verhofstadt a spus că au agreat că este necesar ca recomandările Comisiei de la Veneția să fie implementate și să existe o asistență a experților Comisiei de la Veneția, așa cum PNL a solicitat de mai multe ori, pe noile modificări la Codurile Penale și pe ordonanțele de modificare a legilor Justiției.
PNL a solicitat un punct de vedere al Comisiei de la Veneția, a obținut acest punct de vedere și considerăm că este obligatoriu ca recomandările Comisiei de la Veneția incluse atât în rezoluția Parlamentului European cât și în Raportul MCV, să fie implementate.
Dl. Tăriceanu trebuie să ne spună cine minte în această chestiune pentru că colegul domniei sale de la nivel european spune cu totul alt lucru despre discuția avută împreună.
( Cu alte cuvinte, nu credeți că coaliția de guvernare va implementa toate recomandările comisiei?)
Nu au dat semne de disponibilitate în acest sens, dimpotrivă, au manifestat o atitudine ostilă, antieuropeană.
( Pentru că vine 1 decembrie, v-aș întreba, care este cea mai mare realizare a României în ultima sută de ani?)
Marea Unire realizată de PNL.
( Și după Marea Unire?)
Și modernizarea României, ulterior, realizată tot de PNL.
( Și cel mai mare eșec al României în ultimii 100 de ani?)
Cel mai mare eșec, nu cred că există nici un dubiu, reprezintă instalarea regimului bolșevic instaurat cu tancurile, împotriva voinței românilor.
( Și care ar trebui să fie cea mai mare prioritate a României pentru următorii 100 de ani?)
Cea mai mare prioritate trebuie să fie finalizarea proiectului Marii Uniri prin legarea regiunilor țării prin proiecte de infrastructură de autostradă, realizarea de servicii moderne în Sănătate și Educație și amintesc aici problema spitalelor regionale și a fondurilor europene pe care, în acest moment, Guvernul PSD- ALDE le ignoră deși există bani europeni gratis pe care i-ar putea folosi pentru aceste proiecte majore de infrastructură.
vineri, 26 octombrie 2018
Locul infractorilor este la pușcărie. CCR nu le-a admis maltratarea legilor penale
Informațiile curg. Ieri, Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Adăugăm și admiterea sesizărilor la Codul de procedură penală și avem o imagine mai bună a acțiunii. La ambele coduri, peste 2/3 din sesizări au fost acceptate! Practic, CCR a respins toate încercările ticăloase ale PSD și ALDE de modificare a legilor penale în avantajul infractorilor.
Locul infractorilor este la pușcărie. Iar minciuna, ei bine, minciuna are picioare scurte. Florin Iordache și „asociații” în ticăloșie din Parlament au mințit. Nu au respectat deciziile CCR! Iar CCR le atrage atenția că formulările lor asupra unor articole încalcă tocmai decizii anterioare ale CCR!
Reacția de satisfacție a lui Ionel Dancă este legitimă. Un mare pas pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept a fost făcut în condițiile în care se părea că „puterea” infractorului Dragnea și a asociaților lui nu are limite.
Mergem înainte. PSD și ALDE au toate șansele ca în urma alegerilor parlamentare viitoare să piardă puterea și, mai mult, să nu mai prezinte importanță în viitorul Parlament. Cum ar trebui să se întâmple și la alegerile europarlamentare și locale. Degradarea celor două partide a ajuns la limita de jos. Normal ar fi să vedem cât de curând cum decidenții din PSD și ALDE ce impun distrugerea Justiției ajung după gratii, acolo unde le este locul.

"Încă o lovitură pentru ultraşii PSD care vor să încalece Justiţia din România.
Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate privind modificările propuse la Codul penal, depusă de preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Partidul Naţional Liberal şi ceilalţi colegi din Opoziţie.
Era ultima piesă din pachetul de modificări propuse la legile Justiţiei şi legislaţia penală care urmăreşte să-i scape pe infractorii din PSD şi ALDE de anchete penale şi de puşcărie.
Acum se vor întoarce în Parlament unde Partidul Naţional Liberal a cerut reluarea dezbaterilor atât la legile Justiţiei, cât şi la codurile penale şi punerea lor în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, formulate tot la sesizarea PNL şi a preşedintelui României.
Atunci când mulţi credeau că nu mai e nimic de făcut pentru a-i opri pe aceşti borfaşi să-şi facă legi după chipul şi asemănarea lor, Partidul Naţional Liberal a reuşit prin sesizarea Comisiei de la Veneţia să întoarcă aceste legi nocive din drumul lor care ne-ar putea scoate din rândul statelor Uniunii Europene. Încă nu e totul pierdut, luptăm până la capăt pentru o Românie normală şi europeană"Această mare victorie este umbrită de acțiunea de răzbunare a individului ajuns ministru al justiției, Tudorel Toader, împotriva procurorului general Augustin Lazăr. Dar, vom trece și peste asta. Până la urmă, indiferent de finalul acestei acțiuni, Augustin Lazăr rămâne profesionistul integru care îndeplinește o funcție publică numită. La fel ca Laura Codruța Kovesi. Iar ocuparea unei astfel de funcții prezintă și riscul unor abuzuri din partea puterii politice ajunsă la putere în urma unor alegeri. Pentru lumea juridică, Lazăr rămâne cu onoarea nepătată. Iar Tudorel Toader rămâne ce a ajuns: o rușine!
Mergem înainte. PSD și ALDE au toate șansele ca în urma alegerilor parlamentare viitoare să piardă puterea și, mai mult, să nu mai prezinte importanță în viitorul Parlament. Cum ar trebui să se întâmple și la alegerile europarlamentare și locale. Degradarea celor două partide a ajuns la limita de jos. Normal ar fi să vedem cât de curând cum decidenții din PSD și ALDE ce impun distrugerea Justiției ajung după gratii, acolo unde le este locul.
vineri, 7 septembrie 2018
Șocant! Cristian Ghinea (USR) propune ca Firea să se alăture opoziției la PSD
„Ionel Danca
L-am auzit aseară pe colegul nostru de opoziție, Cristian Ghinea de la USR, spunând despre Firea că poate ”să participe eventual la o formulă de alternativă” de guvernare fără Dragnea.
Propunerea colegului de la USR este cel puțin stranie pentru că moțiunea de cenzură pe care o va iniția PNL are ca punct de pornire reprimarea violențelor din 10 august.
Or, nu putem uita cine este Firea și ce implicare a avut în dispersarea brutală a manifestanților din Piața Victoriei ca să nu mai vorbim de cât rău face Bucureștiului ca primar general. Așa încât, în niciun caz nu putem crede că a lovit-o brusc conștiința, Firea pentru București este la fel de nocivă ca Dragnea pentru țară. Locul lui Firea e lângă Dragnea, nu lângă noi.”
Ei bine, la așa ceva nu mă așteptam. Trebuie să recunosc însă că acum, după ce mi-am dat două palme pentru lipsă de judecată, nu este exclus, în extremis (încă nu sunt convins!), ca Firea și gașca care o acompaniază să accepte propunerea lui Ghinea de la USR. De fapt, și PSD și USR sunt de stânga. Iar dacă Firea ar trece alături de Ghinea, prin consens, ar ajunge la acea linie a „social-democrației” atât de clamate. Sămânța social-democrației și anti-liberalismul crește și în PSD și în USR. Alături trage tare MRÎ, că deh, este și el un curent social-democrat.
Cum naiba să faci acum „alianță” împotriva PSD cu Ghinea de la USR care caută în nemulțumiții din PSD aliați? Păi nu confirmă această declarație de ce USR refuză categoric alianțele cu PNL? Ocazional, unii din USR merge alături de PNL pentru că au un interes punctual. Cristian Ghinea ne arată că interesul profund al USR este însă altul. PNL nu este văzut ca aliat iar de va câștiga ceva Firea în războiul cu Dragnea parcă văd interesul USR pentru o fuziune în interes național, desigur!
Ptiu, drace!
vineri, 31 august 2018
Tripleta incompetenților: Teodorovici, Vâlcov, Mișa
Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă:
Tripleta incompetenților, Teodorovici – Vâlcov – Mișa, aruncă România într-o criză bugetară majoră și pune în pericol plata salariilor și pensiilor
Execuția bugetară după șapte luni de guvernare Dragnea – Dăncilă arată că situația finanțelor publice a României se îndreaptă spre un dezastru bugetar.
Veniturile fiscale sunt la cel mai mic nivel ca pondere în PIB de la perioada de criză economică din 2010 încoace, coborând la minim record de 8,6%! Nivelul veniturilor în PIB colectate de ANAF sunt mai mici și decât în 2017 când reprezentau 9,4% din PIB.
Iar după toată tevatura cu transferul contribuțiilor sociale la angajat, veniturile din contribuțiile de asigurări sociale ca pondere în PIB au crescut cu mai puțin de un procent față de aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, veniturile fiscale plus încasările din contribuțiile de asigurări sociale însumează 14,5% din PIB, fiind cele mai mici de dinainte de 2010 până în prezent.
Gestiunea proastă a finanțelor publice de către tripleta Vâlcov – Teodorovici – Mișa pune în pericol plata salariilor și pensiilor pentru că procentul în PIB al veniturilor fiscale și al contribuțiilor sociale nu ține pasul cu creșterea cheltuielilor cu personalul și asistența socială care au urcat la peste 11,4% din PIB, cel mai mare nivel din 2011 până în prezent. Adică aproape 80% din veniturile statului sunt pentru cheltuieli de personal și asistență socială.
Pericolul care se ascunde în această execuție bugetară este că pentru a asigura plata salariilor și pensiilor, guvernul Dragnea – Dăncilă va continua să se împrumute tot mai mult și mai scump. Deja avem o creștere a cheltuielilor cu dobânzile de 20% față de aceeași perioadă a anului trecut pentru că România se împrumută la costuri chiar mai mari decât s-a împrumutat Grecia în perioadă de criză, dobânda la obligațiunile pe termen lung ale României ajungând la peste 5%.
Asigurarea nevoilor de finanțare pentru plata salariilor și pensiilor este obligatorie însă este păcat că niște analfabeți economici au aruncat banii din creșterea economică pe fereastră prin politici iresponsabile și iată, acum, în loc să asigure condițiile pentru dezvoltarea economiei private, pentru investiții publice și un nivel de trai mai bun pentru toți, România se confruntă cu o criză bugetară majoră.
Într-o perioadă de creștere economică, marionetele lui Dragnea din guvernul României au produs cel mai mare deficit bugetar de la criza din 2011 până în prezent, ceea ce înseamnă o gaură bugetară de aproape 12 miliarde de lei.
Această politica bugetară dezastruoasă a guvernului Dragnea – Dăncilă are repercusiuni grave asupra echilibrelor economice ceea ce va genera alte împrumuturi ale statului, creșterea deficitelor, noi scumpiri, devalorizarea leului, creșterea ratelor bancare și erodarea puterii de cumpărare a veniturilor, în special a celor din economia privată.
Datele oficiale privind situația finanțelor publice la 7 luni confirmă că au făcut un buget prost încă de la început și de aceea au nevoie de o rectificare bugetară pentru că premizele pe care a fost construit bugetul nu mai au legătură cu realitățile economice.
Tripleta de incompetenți Vâlcov – Teodorovici – Mișa trebuie să explice cum a reușit într-o perioadă de creștere economică să producă un dezastru bugetar cu cele mai mici venituri fiscale, cele mai mari cheltuieli sociale, cele mai mici investiții și cu cel mai mare deficit bugetar de la perioada de criză.
Ionel Dancă,
Purtător de cuvânt al PNL
marți, 24 aprilie 2018
Sinteza declarațiilor după BEx PNL din 23 aprilie
Sinteza declarațiilor purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a vicepreședinților Florin Roman , Ben-Oni Ardelean și Bogdan Huțucă, la finalul Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, 23 aprilie 2018
Ionel Dancă: Bună ziua, vă prezentăm concluziile Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal. Astăzi s-au discutat chestiunile aflate pe agenda publică, o să prezinte colegii mei şi moţiunea pe Sănătate pe care Partidul Naţional Liberal a iniţiat-o, de asemenea punctul de vedere al partidului în ceea ce priveşte scandalul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Au mai fost discutate o serie de măsuri fiscal bugetare. Colegul meu Florin Roman vă va prezenta textul moţiunii pe Sănătate aşa cum a fost el prezentat şi în Biroul Executiv.
Florin Roman: Astăzi, aşa cum am anunţat, depunem moţiunea simplă îndreptată împotriva Ministrului Sănătăţii prin care cerem demiterea doamnei Pintea. Doamna Pintea, cea care a năşit regulamentul de sporuri, este principala vinovată pentru haosul din domeniul Sănătăţii. Îmi pare rău că doamna Pintea, un bun manager de spital, a venit la Bucureşti să se facă de ruşine, îşi compromite o carieră la nivel managerial. Moţiunea cuprinde mai multe aspecte, primul se referă la haosul salarizării, ne referim aici şi la situaţia la care au fost aduşi medicii de familie, care sunt transformaţi în Cenuşăreasa sistemului sanitar din România. Această categorie riscă să dispară în următorii 5 ani ca urmare a subfinanţării. În România Guvernului PS-Dragnea oamenii mor în spitale, avem circa 200 de victime ale gripei, avem o şansă ratată de a absorbi fonduri europene, avem o nouă criză a medicamentelor oncologice, avem practic o sănătate în moarte clinică. Solicităm demisia doamnei Pintea, poate ar fi mai bine dacă s-ar întoarce acasă la Baia Mare
Ionel Dancă: Îl invit pe domnul Ben - Oni Ardelean să facă declaraţii cu privire la anunţul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Ben - Oni Ardelean: Domnul Liviu Dragnea, aşa cum ne-a obişnuit, nu face altceva decât să ducă în derizoriu teme care sunt extrem de sensibile, cu implicaţii largi, într-un context în care lucrurile sunt într-o dinamică fantastică. Geopolitica înregistrează în acest moment mişcări foarte dinamice şi cred că este momentul să realizeze că politica externă nu se face ca la Teleorman. Probabil din dorinţa dânsului de a deveni actor internaţional şi-a propus să rezolve problemele internaţionale aşa cum rezolvă problemele din judeţul Teleorman sau cele de pe moşia de la Guvern. Pe noi ne interesează foarte mult să înţelegem contextul în care s-a produs acest haos generalizat pe care domnul Dragnea l-a creat atât în Ministerul de Externe, cât şi în relaţia cu partenerii externi. Suntem absolut interesaţi în a menţine o relaţie extrem de bună cu toţi partenerii externi, de a avea o consultare largă pe această tematică, de a nu lua decizii pripite. Este importantă pentru noi relaţia cu Israelul, dar în acelaşi timp avem o relaţie de parteneriat special cu Statele Unite ale Americii, cu partenerii din Uniunea Europeană. Este important să avem un acord de principiu în ceea ce privesc relaţiile la nivel internaţional, cel mai important este interesul naţional, în mod special atunci când este vorba de o mutare atât de importantă. Am decis în Biroul Politic al Partidului Naţional Liberal că vom chema la audieri şi vom face toate demersurile ca Ministrul de Externe să vină în faţa Comisiei de politică externă pentru a da explicaţii în anumite aspecte. Vrem să ştim care este geneza acestui memorandum, cine a iniţiat acest memorandum într-un mod cât se poate de obscur, despre care aflăm din presă şi nicidecum cu factorii implicaţi într-un astfel de demers. Îi reamintim domnului Dragnea că şeful diplomaţiei româneşti este preşedintele Iohannis şi trebuie să se consulte cu Preşedintele ţării şi trebuie să aibă acceptul lui. El este cel care decide prin ordin prezidenţial o astfel de chestiune. Trebuie ca domnul Meleşcanu să dea explicaţii vis- a- vis de modul cum Ministerul de Externe vede acest aspect. Declaraţiile confuze venite dinspre Ministerul de Externe ne îngrijorează, ştiind faptul că acest iures nu a făcut altceva decât a bulversat ani buni de diplomaţie şi a dat peste cap principiile noastre de politică externă. Relaţia cu Statele Unite ale Americii este foarte importantă, iar o consultare cu partenerul nostru american într-o astfel de chestiune este esenţială. Suntem curioşi dacă a existat o consultare, dacă a avut un punct de vedere de la partenerii noştri externi. Domnul Meleşcanu va trebui să aducă toate aceste explicaţii, un astfel de demers trebuie făcut transparent, nu trebuie politizat. Aceste lucruri nu fac decât să arunce în aer întreaga scenă politică internaţională pe care statul român o poate juca la un moment dat. Miercuri o să facem această solicitare din partea parlamentarilor PNL şi vrem un răspuns urgent.
Jurnalist : Consideraţi că această decizie a Guvernului atrage şi riscuri de securitate pentru România?
Ben - Oni Ardelean: Nu vorbim doar de riscuri de securitate, nu doar de riscurile de negocieri care s-ar putea să fie blocate la un moment dat sau periclitate. O evaluare complexă este absolut necesară pentru a putea să luăm o decizie înţeleaptă.
Jurnalist: Nu era mai simplu să îl chemaţi pe domnul Ministru la “Ora Guvernului”?
Ben - Oni Ardelean: Primul pas este cel de a-l chema la Comisia de politică externă. Este o chestiune de bun simţ, necesară, până la urma urmei fără suportul şi acceptul Preşedintelui pe politică externă, nu se poate avea un consens.
Jurnalist: Ministerul de Externe a spus că se analizează doar această posibilitate a mutării Ambasadei, în timp ce premierul Dăncilă a spus că este un memorandum al MAE. Atunci de ce îl chemaţi pe Ministru şi nu pe doamna Premier?
Ben - Oni Ardelen: Am rezerve în privinţa unei discuţii cu doamna Premier pe acest subiect complex şi elevat. Cred că în primul rând trebuie elucidată geneza acestui demers şi dacă nu cumva este doar o decizie politică din pix luată de domnul Dragnea. Cred că până nu avem un studiu de impact şi o discuţie cu partenerii noştri externi, cred că o astfel de decizie este o bătaie de joc la tot ceea ce înseamnă diplomaţie românească de sute de ani. Cred că responsabilul direct este domnul Meleşcanu, dânsul trebuie să ne dea un răspuns clar, precis. Un asemnea demers nu poate fi făcut fără acceptul scris al Preşedintelui României. Fără aceste etape, orice demers este incapabil să ajungă la un rezultat bun. Înţelegem necesitatea unui astfel de demers, dar acesta trebuia făcut în câteva etape.
Ionel Dancă: Aş vrea să accentuez una dintre afirmaţiile făcute de colegul meu, audierea domnului Meleşcanu are şi scopul foarte clar de a ne spune care este poziţia domniei sale, din luările de poziţie rezultă că nu ar fi întru totul de acord cu acest demers. Dacă nu este acord cu demersul anunţat de premierul Dăncilă şi de domnul Dragnea de ce nu îşi dă demisia şi să clarifice acest aspect? Ministerul de Externe este parte a Guvernului României și trebuie să le spună dacă sunt de acord sau nu sunt de acord cu această inițiativă.
Jurnalist: Partidul Național Liberal, din ce am aflat acum, nu se opune neapărat înființării acestei ambasade, ci mai degrabă metodei?
Ben-Oni Ardelean: Corect!
Ben-Oni Ardelean: Niciodată nu am spus că această chestiune nu trebuie luată în calcul, și o luăm în calcul foarte serios. Bineînțeles că avem un respect deosebit și ca unul care știu foarte bine ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii, și sunt prezent acolo tot timpul, chestiunea asta este o chestiune pe care ne consultăm deja de foarte mult timp cu partenerii noștri din America, însă procedura este total anapoda. Modul de operare este total unul nediplomatic.
Jurnalist: Ați fost de față când Ludovic Orban, zilele trecute, spunea că se va consulta cu președintele Klaus Iohannis, ca să afle exact și care este strategia președintelui pe acest subiect. Ați discutat cu președintele?
Ionel Dancă: Președintele Partidului Național Liberal și președintele României au un dialog constant pe principalele probleme ale zilei.
Jurnalist: Și care este concluzia în urma acestui dialog?
Ionel Dancă: În urma acestui dialog rezultă diverse luări de poziție fie de o parte sau de alta. Astăzi vă prezentăm luarea de poziție a Partidului Național Liberal cu privire la acest subiect.
Bogdan Huțucă: Buna ziua! Astăzi s-au analizat 5 inițiative legislative a unor colegi parlamentari, deputați în mod special și aș dori să vi le prezint cât mai sintetic posibil. Prima inițiativă vizează zilele libere nelucrătoare. După cum bine știți în ultima perioadă, într-un mod destul de populist, tot lansăm zile libere nelucrătoare negândindu-ne că, acesta presupun pentru angajatori, pentru mediul de afaceri un cost, o cheltuială total neproductivă și fără niciun fundament economic. Inspirându-ne cumva din alte țări europene, am creat un proiect de lege prin care angajatorul odată cu depunerea declarațiilor privind obligațiile fiscale își pot deduce aceste cheltuieli din aceste obligații.
Un alt proiect de lege vizează decizia pe care a luat-o Guvernul, privind redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către organizațiile nonguvernamentale care sunt acreditate pentru servicii sociale. Proiectul își dorește să îndrepte cumva această discriminare și readuce cumva la destinația veche aceste sume, respectiv către toate organizațiile guvernamentale indiferent de obiectul de activitate.
Următoarele două proiecte de legi vizează zona TVA. Unul dintre ele abrogă split TVA. Avem nenumărate discuții cu mediul de afaceri începând cu acest an. Au trecut 3 luni de la aplicare acestui split TVA. Constatăm fără surprindere că nu a adus acele sume de bani pe care le-a preconizat Guvernul atunci când a proiectat această măsură.
Un alt proiect vizează zona vestitei declarații 088. După cum știți aceasta a fost modificată. De asemenea, acele criterii de analiză a capacității de a desfășura activitatea economică au fost desființate și înlocuite cu o analiză de risc, în schimb avem o mare problemă. Mediul de afaceri reclamă într-una că aceste criterii de analiză de risc nu sunt transparente. Criteriile sunt ținute la secret. Proiectul nostru este unul simplu de eficient. Dorim ca aceste criterii să fie transpuse prin norme metodologice, respectiv prin hotărâre de Guvern.
Ultimul proiect de lege - Cunoașteți prevederea cu profitul reinvestit, în sensul că în Codul Fiscal se prevede faptul că impozitul pe profit reinvestit este scutit pentru investiții în echipamente tehnologice, în calculatoare. Dorim la solicitarea mediului de afaceri să extindem această facilitate către tot ce înseamnă investiții în mijloace de transport feroviar, aerian și mijloace de transport rutier. Impactul este de 200 de meloane de lei. În prezent pe prevederile existente Guvernul e păgubit de 500 de milioane de lei pe impozitul pe profit reinvestit in formula existentă în acest moment.
Ionel Dancă: Dați-mi voie să vă prezint alte trei decizii al Biroului Executiv al Partidului Național Liberal luate astăzi.
Prima decizie este cea legată de strategia “20:40”, în limbajul doamnei Dăncilă, pe care intenționează să o promoveze printr-un proiect de lege și care se instituie coordonarea acestei strategii printr-un comitet condus de nimeni altul decât de Liviu Dragnea. Din păcate, este o chestiune cât se poate de gravă, nu este nimic amuzant în această intenție a domnului Liviu Dragnea, pentru că după ce într-un an de zile a reușit să agraveze și să provoace numeroase dezechilibre economice, acum se erijează în lumina care ne va arăta drumul spre dezvoltare pentru următorii 20 de ani. Aderarea la zona euro, în acest moment, România depășește cu mult criteriul de convergență în ceea ce înseamnă inflația, care în luna martie a avut cea mai mare rată de creștere din Uniunea Europeană, respectiv 4% pe metodologia Eurostat, fiind de 3 ori mai mare decât media din zona euro. Somăm Guvernul să retragă acest proiect de lege.
O altă decizie al Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, este convocarea ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, la Comisia economică din Senat, pentru a ne prezenta care este strategia Ministerului Economiei și a Guvernului în ceea ce privește situația de la Sidex Galați. Acolo suntem într-un moment în care proprietarul actual dorește să vândă combinatul și sunt informații că acesta ar putea ajunge pe mâna rușilor și vrem să știm care este strategia Guvernului în această privință. Așadar cerem audierea ministrului Economiei.
De asemenea, vrea să vă anunț că a fost programată convocarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, în data de 03 mai, la Senat, pentru a prezenta modul în care va duce la îndeplinire concluziile raportului GRECO și constatările Comisiei Europene consemnate în raportul MCV.
Jurnalist: Pentru că tot vorbeați despre ministrul Justiției pe care îl chemați în Parlament pe raportul GRECO. V-aș întreba dacă ați discutat și de faptul că domnia sa anunța că Executivul va sesiza CCR pe conflict instituțional Guvern-Administrația Prezidențială, după refuzul președintelui de semnare de revocare a doamnei Koveși.
Ionel Dancă: S-a discutat acest subiect. Partidul Național Liberal consideră că nu există niciun motiv de sesizare a Curții Constituționale în această privință. Nu există niciun conflict între puterile statului. Credem că prin acest demers domnul Toader se umple din nou de ridicol.
Jurnalist: Modul în care acționează ministrul Justiției poate atrage din partea PNL o moțiune simplă?
Ionel Dancă: Da, este una dintre posibilități.
Jurnalist: Simfonia Lalelelor . Cum ați văzut acele imagini?
Ionel Dancă: Șocant a fost acea scenă cu copilul de 3 ani care este rugat cu insistenta sa facă tumbe in fata politicienilor pe o suprafața care nu asigura protecția necesară. Cred ca se impune acolo o sesizare a Protecției Copilului pentru a vedea în ce măsură acea situație respectă standardele în ceea ce înseamnă respectarea drepturilor copilului. Nu s-a discutat o poziție a partidului în această privință.

joi, 22 februarie 2018
Ionel Dancă despre propunerea de revocare a lui Kovesi
Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL (22 feb 2018)
Tema: propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi
Avem parte de o seară tristă pentru Justiția din România. Este tristă nu pentru că DNA se identifică cu persoana procurorului șef. Este tristă pentru că MJ, Tudorel Toader, în lupta dintre DNA și infractori a ales să fie de partea infractorilor în această seară.
A preluat argumentele campaniei duse în ultima perioadă de persoane aflate în diferite stadii de acuzare și în diferite stadii de judecată, a preluat așadar argumentele acestor grupuri infracționale și retorica acestora, exprimând în această seară argumente din campania din ultima perioadă împotriva DNA și expresii folosite de adversarii luptei anticorupție - expresii precum decapare sau probe, înregistrări falsificate, lipsa unei prioritizări a dosarelor și alte argumente de acest gen.
Argumentele, deși lista poate părea lungă, invocate de MJ, Tudorel Toader, nu se susțin.
Revocarea procurorului șef al DNA nu este oportună în acest moment.
Niciunul dintre argumentele invocate de MJ, Tudorel Toader, nu este suficient pentru revocarea procurorului șef DNA. Dacă în ceea ce privește argumentele invocate legate de deciziile CCR, care au constatat existența unui conflict constituțional, în exercitarea atribuțiilor DNA, în acest caz ministrul Tudorel Toader a lăsat să se înțeleagă că DNA - citând din deciziile CCR - și-a depășit competențele și a dus la blocarea activității altor autorități.
Trebuie să spunem opiniei publice la ce situații făcea referire dnul Tudorel Toader în mod concret.
Vorbim de OUG 13 din februarie anul trecut împotriva căreia au ieșit în stradă sute de mii de oameni, și în apărarea independenței justiției și a faptelor care urmau a fi prescrise prin adoptarea acestui act normativ, procurorii DNA au considerat la acel moment oportun și justificat să întreprindă un demers pentru verificarea legalității acelui act normativ.
Vorbim despre o altă decizie a CCR care a constatat lipsa de loaialitate a procurorului șef în cazul comisiei de anchetă pentru alegerile din 2009 - comisia Sufrageria. Da, procurorul șef DNA a răspuns la acea dată în scris solicitărilor membrilor Parlamentului, iar dnul Tudorel Toader fără probe consideră că răspunsul a fost incomplet. Pe ce se bazează dnul Tudorel Toader când susține o astfel de afirmație?
A treia situație invocată de dnul Tudorel Toader ca o încălcare a echilibrului dintre puterile statului este cea legată de o HG privind dosarul Belina, unde știm de asemenea că în această situație au fost cercetate fapte comise de apropiați de ai dnului Dragnea.
Atât OUG 13, cât și comisia de anchetă privind alegerile din 2009, cât și dosarul Belina, au fost instrumente de presiune ale lui Liviu Dragnea pentru a aduce pe procurorul șef DNA la ordinele sale.
Refuzul procurorului șef de a asculta de ordinele lui Liviu Dragnea, în opinia dnului Tudorel Toader, este un motiv serios pentru a cere revocarea acestuia din funcție.
Nu este obligatoriu, ținem să precizăm, nu este obligatoriu ca în urma constatării unui conflict constituțional, această situație să ducă la revocarea sau demiterea șefului instituției respective. Avem situații în care ÎCCJ, sau una dintre camerele Parlamentului au fost găsite în aceeași situație și nu s-a cerut pentru acest lucru demiterea sau revocarea conducerii acelor instituții. Este un instrument legal, normal, de verificare a constituționalității unor acte intreprinse de diverse puteri ale statului, și nu trebuie să ducă la revocarea celor care exercită aceste puteri din funcție.
Mergând mai departe pe firul argumentelor exprimate de Tudorel Toader în sprijinul cererii sale de revocare a procurorului șef al DNA, dnul Tudorel Toader preia retorica infractorilor care au prezentat în spațiul public înregistrări a căror veridicitate și autenticitate nu fost verificată. În schimb, Tudorel Toader le prezumă ca fiind reale și solide pentru a cere revocarea procurorului șef DNA din funcție.
Ba, mai mult de atât, chiar domnia sa spune, invocând aceste argumente, că nu sunt probate aceste acuzații, și cu toate acestea le folosește pentru a cere revocarea procurorului șef.
Dezamăgitor pentru un profesionist al dreptului, așa cum se pretinde dnul Tudorel Toader, este preluarea nu a atât a argumentelor care clar s-au dovedit insuficiente ale infractorilor împotriva luptei anticorupție, ci a retoricii acesteia. Invocarea unor termeni precum decapare, sau a modului de prioritizare a unor dosare sau falsificare de înregistrări, diferențe dintre stenograme și înregistrări, acestea au făcut parte din recuzita celor care în ultima perioadă au demarat și susținut o campanie înverșunată de blocare a activității DNA.
Un ultim aspect la care aș face referire și pe care domnul Tudorel Toader l-a invocat în sprijinul revocării, este de-a dreptul sfidător: Apelul la Comisia de la Veneția.
Apelul de la Comisia de la Veneția pe care îl face Tudorel Toader în această seară, în apărarea statului de drept, este apelul pe care atât societatea civilă cât și Opoziția parlamentară, prin vocea Partidului Național Liberal, l-au făcut în repetate rânduri pentru a solicita controlul Comisiei de la Veneția în ceea ce privește propunerea actelor normative de modificare a legilor Justiției.
Nu a fost preocupat de acest lucru domnul Tudorel Toader până în prezent, brusc a descoperit importanța acestui for atunci când se dorește să se solicite revocarea Procurorului Șef al DNA.
Tot din această categorie a apelului la instituțiile internaționale de control se înscrie și argumentul fals al domnului Tudorel Toader în care invocă dezinformarea procurorului șef al DNA față de instituțiile și politicienii europeni.
Dezincriminarea mărturiei mincinoase și eliminarea arestului preventiv pentru faptele de corupție au fost și sunt propuneri vehiculate de membrii PSD în dezbaterile privind modificarea Codului penal și de procedură penală. Nu sunt dezinformări, sunt propuneri ale domnului Tudorel Toader, a colegilor săi din PSD și ALDE.
În concluzie, solicitarea de revocare a procurorului șef al DNA, făcută în această seară de Ministrul Justiției, Tudorel Toader afectează în mod grav încrederea în lupta anticorupție, încrederea în respectarea legii atât a cetățenilor cât și a celor care trebuie să vegheze la respectarea legii și să verifice respectarea legii, respectiv procurorii și magistrații.
Momentul în care procurorul șef al DNA este revocat la presiunea unor persoane care au dosare penale instrumentate aflate pe rolul instanțelor de judecată, respectarea legii și lupta anti-corupție în România devine opțională, domnul Tudorel Toader.
Acest lucru nu poate fi acceptat într-un stat de drept al Uniunii Europene. Apelul pe care îl face Partidul Național Liberal în această seară este la respectarea legii, la respectarea statului de drept și la abandonarea oricărui atac la independența și independența instituțiilor judiciare.
Domnule Tudorel Toader, s-a văzut în această seară presiunea exercitată de Partidul Social Democrat și membrii ALDE care strigau disperați: „Tudorele, nu se mai poate! Fă ceva!”
Tudorele mai bine o lăsai cum era!
Întrebări
Jurnalist: Se poate anticipa ce răspuns va da șeful statului la propunerea de revocare a șefei DNA?
Ionel Dancă - Nu putem anticipa, va comunica Președinția, suntem convinși, ce va face în această situație.
Jurnalist: Tudorel Toader mai poate fi ministrul Justiției?
Ionel Dancă: Din punctul nostru de vedere se impune demisia din funcție a ministrului Tudorel Toader, care a dezonorat în această seară atât funcția de ministru al Justiției cât și pe cea de profesionist al dreptului, așa cum îi place să pretindă domnia sa.
Jurnalist: Deși aveți instrumente limitate ca partid de Opoziție, ați putea găsi câteva căi prin care să contracarați această propunere?
Ionel Dancă: În acest moment, după cum bine știți, solicitarea de revocare va merge către Consiliul Superior al Magistraturii pentru un aviz consultativ și după aceea va ajunge la președintele României, care va lua o decizie.
În această procedură, Partidul Național Liberal nu are instrumente prin care să intervină dar, sigur că ne rezervăm dreptul și vom face tot ce este posibil să exercităm o presiune publică asupra acestui act pe care Tudorel Toader îl promovează în această perioadă astfel încât, poate va fi convins să renunțe la această procedură, în urma unui aviz al Consiliului Superior al Magistraturii, care sperăm să fie negativ, chiar dacă este consultativ.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)