CCR nu trebuie să dea ordin Președintelui

Orban: Pregătim o iniţiativă de modificare a legii CCR; Curtea nu trebuie să dea ordine preşedintelui

Agerpres - Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, miercuri, că liberalii pregătesc o iniţiativă legislativă de modificare a legii Curţii Constituţionale care să limiteze deciziile acestei instituţii, astfel încât CCR să nu mai poată da "ordine" preşedintelui şi Parlamentului, iar ordonanţele de urgenţă ale Guvernului să fie supuse controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare. 

"Chiar la începutul acestei sesiuni parlamentare am dezbătut şi am aprobat şi vom iniţia, probabil săptămâna viitoare, o modificare a legii CCR, prin care urmărim două obiective. Primul, să acordăm posibilitatea controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare nu numai a legilor, ci şi a Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. La ora actuală, singura entitate care poate declanşa controlul de constituţionalitate în cazul unor ordonanţe de urgenţă este Avocatul Poporului. Cât timp instituia va fi condusă de Victor Ciorbea, care este avocatul oricărui lider PSD sau oricărui premier PSD, în niciun caz avocat al poporului, nu se va putea declanşa controlul de constituţionalitate. Şi atunci am identificat câteva breşe în textul constituţional, pentru a putea permite exercitarea controlului constituţional", a precizat Orban, la Realitatea Tv.

El a mai spus că trebuie limitate deciziile Curţii Constituţionale, pentru că aceasta nu poate să dea "ordine" preşedintelui şi Parlamentului.

"În al doilea rând, trebuie să stabilim limitele CCR, pentru că (...) Curtea nu poate să dea ordine Parlamentului, Curtea Constituţională nu poate să dea ordine preşedintelui, pentru că nu are în spate legitimitatea care este conferită în orice stat democratic de votul popular. Nu poţi, trebuie să limitezi deciziile Curţii Constituţionale. De altfel, nu am mai întâlnit un asemenea caz prin care să i se dea ordin preşedintelui ce să facă", a adăugat liderul PNL.

Sesizarea de neconstituționalitate a PNL pe Legea nr. 304/2004

Este a doua sesizare de neconstituționalitate depusă de PNL la CCR. Prima s-a referit la modificările aduse Legii nr. 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a depus, la rândul ei, sesizări de neconstituționalitate orientate către domeniul profesiei de judecător și procuror. CSM a anunțat că a depus și el. Urmează să depună și Președintele României sesizări pentru fiecare proiect de lege în parte.

Trebuie observat că doar PNL și Președintele României pot depune sesizări care îmbracă și aspectul politic al modificărilor dar și sub aspectul procedurilor în care s-au efectuat modificările. Astfel că sesizările PNL și ale Președintelui României vor fi completate de sesizările axate pe stricta specialitate ale CSM și ICCJ.

Pentru că am citit destule comentarii ale unor susținători USR sau PMP care au luat în derâdere elementele din sesizări cu privire la procedurile parlamentare, proceduri care au încălcat, la rândul lor, prevederile constituționale, trebuie să constat, cu tristețe, că nu este suficient să fii parlamentar! Trebuie să înțelegi rostul tău când ajungi să deții un loc în „organul reprezentativ al poporului român”. Trebuie să înveți să activezi ca parlamentar. Circul în timpul dezbaterilor parlamentare place doar acelor oameni care urmăresc înfruntările între alte persoane, spectatorii „bătăilor de stradă”, persoane care simt că „renasc” auzind insulte, cuvinte triviale, amenințări etc.

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (L547/2017), adoptată de către Senatul României, în şedinţa din data de 20 decembrie 2017, având în vedere următoarele considerente:

Situația de fapt sesizată

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (PL-x nr. 417/2017) a fost adoptată, în procedură de urgență, de către Camera Deputaților, ca prima cameră sesizată, în şedinţa din data de 13 decembrie 2017, potrivit art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată şi de către Senatul României (L547/2017), în calitate de cameră decizională, în procedură de urgență, în şedinţa din data de 20 decembrie 2017, potrivit art.75 alin.(1) teza a II-a din Constituţia României, republicată, propunerea legislativă menționată având caracter de lege organică.

Potrivit Expunerii de motive a iniţiatorilor, scopul iniţial al legii, lapidar expus și nesusținut de către inițiatori, cu argumente, statistici sau studii de impact, în cuprinsul doar a patru alineate, a fost acela de “a pune în acord textele declarate neconstituționale din Legea nr. 304/2004, cu Decizia Curții Constituționale nr. 312/2017, eliminarea unor atribuții de la Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii și introducerea acestora la Plenul consiliului”, și „de a înființa, în acord cu Ministerul Justiției, o direcție specială, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, care să investigheze infracțiunile săvârșite de magistrați”.

În data de 12 decembrie 2017, propunerea legislativă menționată a primit un prim Raport de admitere, cu 133 amendamente admise și 185 amendamente respinse, din partea Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției (denumită generic în continuare “Comisia specială”), înregistrat sub nr. 4c-32/407/12.12.2017, raport ce a stat la baza adoptării propunerii legislative de către Camera Deputaților, în ședința din data de 13 decembrie 2017.

În data de 19 decembrie 2017, propunerea legislativă menționată a primit un al doilea Raport de admitere, cu amendamente admise și amendamente respinse, din partea Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției (denumită generic în continuare “Comisia specială”), înregistrat sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, raport ce a stat la baza adoptării propunerii legislative de către Senat, cameră decizională, în ședința din data de 20 decembrie 2017.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis prin Hotărârea Plenului nr. 1148 din 9 noiembrie 2017, avizul negativ atât cu privire la propunerea legislativă criticată, cât și cu privire la propunerile legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Guvernul, în Punctul de vedere transmis Parlamentului, a lăsat la aprecierea forului legislativ decizia privind oportunitatea adoptării acestei propuneri legislative, comunicând mai multe amendamente, parte dintre ele însușite în raportul final al comisiei 

Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. 943/2017, a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri.

Critici de neconstituționalitate:

B1. Motive extrinseci

B1.1 Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, privind dreptul la inițiativă legislativă întrucât în derularea procesului legislativ parlamentar, Comisia specială a aplicat proceduri care încalcă dreptul de inițiativă legislativă al deputaților sau al senatorilor.

Articolul 74 alineatul (1) din Constituţia României stabilește în mod limitativ subiectele de drept ce pot exercita dreptul de inițiativă legislativă astfel: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.

În conformitate cu Regulamentele parlamentare în vigoare, dreptul de inițiativă legislativă aparținând deputaților și senatorilor are un conținut strict determinat, deputații și senatorii dispunând de dreptul de a înregistra propuneri legislative, precum și de dreptul de a depune amendamente, în scris, la proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în dezbatere parlamentară. Dreptul de a depune amendamente, în scris, la proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în dezbatere parlamentară îi revine și Guvernului României. Per a contrario, nicio altă persoană fizică sau juridică nu poate formula amendamente, scrise sau orale, la proiectele sau propunerile legislative care sunt supuse dezbaterii și aprobării în camerele Parlamentului.

Conform ambelor Rapoarte de admitere adoptate de către Comisia specială sub nr. 4c-32/407/12.12.2017 și respectiv sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, din cuprinsul anexelor la acestea (Anexa nr. 1 – Amendamente admise) rezultă că, Comisia specială a luat în discuție și a aprobat un număr mare de amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, încălcând astfel vădit dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituția României, republicată. Cu titlu exemplificativ, în cadrul Anexei nr. 1 la Raportul de admitere nr. 4c-32/407/12.12.2017, amendamentele admise privind art. 2 alin. (1) de la nr. crt. 3, art. 17 alin. (2) de la nr. crt. 10, art. 28 alin. (1) de la nr. crt. 16,  art. 28 alin. (3) de la nr. crt. 18, art. 301 alin. (2) de la nr. crt. 23, art. 31 alin. (1) litere (b) de la nr. crt. 24, art. 32 alin. (5) și alin. (51) de la nr. crt. 31 și 32, art. 36 alin. (3) de la nr. crt. 34, art. 38 alin. (2) de la nr. crt. 35, art. 50 alin.(4) de la nr. crt. 40, art. 51 litera (e) de la nr. crt. 41, art. 63 litera (k) de la nr. crt. 47, art. 64 alin. (5) de la nr. crt. 51, art. 65 alin. (3) și (31) de la nr. crt. 52 și 53, art. 661 alin. (31) de la nr. crt. 54, art. 67 alin. (2) de la nr. crt. 55, art. 69 alin. (3) de la nr crt. 57, art. 87 alin. (1) si (2) de la nr. crt. 66 și 67, art. 87 alin. (3), (6), (8) de la nr. crt. 68, 69 și 70, art. 881 alin. (5), de la nr. crt. 80, art. 883 de la nr. crt. 83, art. 887 alin. (1) de la nr. crt. 92, reprezintă amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, acestea fiind votate și de camera de reflecție.

În mod similar, se regăsesc în Anexa nr. 1 la Raportul final de admitere nr. 4c-32/429/ 19.12.2017 al Comisiei speciale, alte amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, acest raport stând la baza formei proiectului de lege adoptat de camera decizională (Senat).

În cadrul procedurii parlamentare de consultare publică, orice autoritate, instituție, organizație civică sau profesională sau persoană fizică poate formula si transmite opinii cu privire la redactarea unui text de lege pentru un proiect sau o inițiativă legislativă înregistrată la Parlament. O astfel de procedură se desfășoară doar prealabil procedurii dezbaterii inițiativei legislative în comisii, tocmai pentru a evita potențiale confuzii între sugestiile venite din cadrul societății civile și amendamentele formulate de parlamentari. Însușirea unor astfel de opinii de către parlamentari este posibilă, însă, în acest caz, amendamentul este al parlamentarilor și nu poate fi formal atribuit prin raport entității care l-a exprimat la origine. Nominalizarea asociațiilor profesionale ale magistraților generic denumite UNJR, AMR, Forumul judecătorilor, dar și a Consiliului Superior al Magistraturii sau Consiliului Legislativ, în Raportul elaborat de Comisia specială, ca autori ai unor amendamente, chiar alăturat mențiunii că aceste amendamente au fost însușite de unii parlamentari, încalcă prevederile articolului 74 din Constituție. Încălcarea normei constituționale este cu atât mai evidentă în situația acelor amendamente pentru care, în raportul Comisiei speciale, au fost nominalizate astfel de entități în mod direct ca autoare ale amendamentelor alături de parlamentari.

Prin raportul final de admitere nr. 4c-32/429/ 19.12.2017 al Comisiei speciale se creează impresia că autorități publice precum Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Legislativ ar putea fi autoare ale unor amendamente în cadrul procedurii legislative parlamentare, fapt ce încalcă și rolul atribuit acestora de către Constituție, respectiv prevederile art.79 și ale art.133 din legea fundamentală. În sistemul constituțional român, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Legislativ au rol în avizarea inițiativelor legislative anterior procedurii parlamentare. Consiliul Legislativ poate fi consultat pe parcursul dezbaterii parlamentare, dar avizul său nu poate deveni amendament. Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi nici consultat pe parcursul procedurii legislative fără a fi încălcat principiul separației puterilor în stat. Relevant poate fi și faptul că plenul Consiliului Superior al Magistraturii a exprimat prin Hotărârea nr. 1148 din 9 noiembrie 2017, un aviz negativ cu privire la această inițiativă legislativă. Opiniile formulate de unii membrii Consiliului Superior al Magistraturii ori de angajați ai Consiliului, delegați să participe la dezbaterile asupra inițiativei legislative, pe parcursul dezbaterii parlamentare, nu au valoarea juridică a avizului instituțional deja exprimat și nu pot suplini voința acestei autorități publice.

B1.2 Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă principiul autonomiei Camerelor Parlamentului, prevăzut de art. 64  din Constituţia României, republicată.

Constituția României a instituit un Parlament bicameral, format din două Camere cu egală legitimitate și competențe extrem de asemănătoare, însă diferențiate funcțional în privința funcției legislative în urma revizuirii legii fundamentale din anul 2003.

Pentru a da expresie bicameralismului, legiuitorul constituant originar a instituit, cu valoare de principii constituționale, mai multe garanții. În acest sens, unul dintre principiile de bază ale funcționării celor două Camere ale Parlamentului este cel al autonomiei Camerelor.

În conformitate cu prevederile art. 64 din Constituție, cele două Camere ale Parlamentului României dispun de autonomie organizatorică, regulamentară și financiară în sensul că fiecare Cameră are dreptul de a-și stabili singură structurile interne de lucru, normele procedurale și metodele după care își va desfășura activitatea. Această autonomie vizează atât Parlamentul în ansamblu în raport cu celelalte autorități publice (sau instituții publice), cât și fiecare din cele două Camere una față de cealaltă. Prin urmare, rezultă pe de o parte că nicio altă autoritate publică nu are competența de a stabili norme ce vizează organizarea și funcționarea Parlamentului, iar pe de altă parte, rezultă că niciun dintre camere nu poate adopta reguli care să poată fi opozabile celeilalte camere exceptând Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care vizează însă domeniul exclusiv al situațiilor în care Camerele pot lucra în ședințe comune.

În plus, ca o continuare firească a principiului autonomiei celor două Camere, art.71 alin.(1) din Constituție precizează că nimeni nu poate fi în același timp deputat și senator. Aceasta incompatibilitate, ce funcționează încă din faza alegerilor parlamentare, înseamnă că exercitarea concomitentă a mandatului de deputat și a celui de senator este practic imposibilă.

În virtutea autonomiei parlamentare, deputații și senatorii își pot exercita drepturile numai în Camera din care fac parte, fiind interzis expres ca un senator să își poată valorifica drepturile regulamentare în cadrul lucrărilor Camerei Deputaților, iar un deputat în cele ale Senatului.  În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale din 1993 și până în prezent (a se vedea deciziile Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 68/1993; Decizia nr. 45/1994; Decizia nr. 46/1994; Decizia nr. 1009/2009). Ignorarea ori încălcarea acestor exigențe constituționale echivalează cu încălcarea autonomiei Camerelor Parlamentului, actele astfel adoptate fiind susceptibile de neconstituționalitate.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară dedusă controlului de constituționalitate a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ce consacră autonomia celor două Camere ale Parlamentului, atât în ceea ce privește exercitarea dreptului de a formula amendamente, cât și în ceea ce privește elaborarea și adoptarea raportul comisiei sesizate în fond.

Astfel, potrivit datelor publice înscrise în fișa inițiativei legislative, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă,  în vederea avizării în fond, de către Biroul permanent al Camerei Deputaților Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției și, ulterior, de către Biroul permanent al Senatului la aceeași Comisie comună, cu mențiunea că această comisie specială comună este formată din 15 deputați și 8 senatori.

În calitate de primă Cameră sesizată, la Camera Deputaților, Comisia specială comună a dezbătut Legea privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, și a adoptat un raport înregistrat sub nr. 4c-32/407/12.12.2017 care a fost votat de majoritatea senatorilor și deputaților, membri ai Comisiei speciale. Mai mult decât atât, la dezbaterea legii în cadrul primei camere sesizate, respectiv Camera Deputaților, senatorii au formulat amendamente pe care, după cum rezultă din raportul comisiei speciale, aceasta le-a și adoptat. Prin urmare senatorii, membri ai Comisiei speciale comune, și-au exprimat voința și au participat la luarea unei decizii în Camera Deputaților, încălcând dispozițiile art. 64 și ale art.71 alin.(1) din Constituția României, republicată.

În mod similar, Biroul permanent al Senatului a transmis spre avizare în fond, aceleiași Comisii speciale comune, Legea privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Comisia specială a adoptat un nou Raport de admitere înregistrat sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, pe care l-a supus ulterior, spre aprobare plenului Senatului, cameră decizională. Și în cadrul acestei etape a procedurii legislative au fost depuse amendamente atât de către, senatori cât și de către deputați, raportul fiind adoptat cu votul majorității membrilor Comisiei speciale sesizate în fond, adică senatori și deputați, fiind astfel încălcare din nou aceleași dispoziții ale art.64 și ale art.71 alin.(1) din Constituția României, republicată.

Semnatarii prezentei sesizări apreciem că prin adoptarea Legii privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară,  a fost încălcat principiul autonomiei parlamentare întrucât:

Biroul Permanent al fiecărei Camere a sesizat în fond, pentru elaborarea raportului, o Comisie comună specială; sesizarea unei comisii comune este posibilă doar de către Birourile Permanente ale celor două Camere reunite în ședință comună și nu de fiecare birou permanent în mod succesiv în funcție de camera sesizată.

Amendamentele au fost formulate de către senatori în cadrul dezbaterii de la Camera Deputaților și de către deputați în cadrul dezbaterii de la Senat; împrejurarea că deputații care au depus amendamente în cadrul dezbaterii de la Senat nu au fost primiți să le susțină pe motiv că nu au dreptul să participe la lucrările unei camere ai cărei membri nu sunt, este cea mai bună dovadă a faptului că dreptul de a formula amendamente al parlamentarilor nu se poate exercita în acest mod.

Votul exprimat în cadrul Comisiei comune speciale de către senatori a avut loc în cadrul dezbaterii de la Camera Deputaților cu privire la amendamente și pe raportul acestei comisii și, similar, votul exprimat în cadrul Comisiei comune speciale de către deputați a avut loc în cadrul dezbaterii de la Senat.

Un astfel de proces legislativ este în flagrant dezacord cu toate principiile și normele constituționale ce instituie și garantează bicameralismul funcțional consacrat de Legea fundamentală și nu poate fi justificat sau motivat de urgența ori de necesitatea aducerii la zi a reglementărilor în domeniul justiției. Desfășurarea și finalizarea unei astfel de proceduri de legiferare este un precedent cu grave consecințe pentru parlamentarismul românesc.

În raport cu cele precizate mai sus sub punctul B1. Motive extrinseci, vă solicităm să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituțională întrucât încalcă principiul autonomiei Camerelor Parlamentului, consacrat de art. 64  din Constituţia României, republicată, precum și dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, privind dreptul la inițiativă legislativă.


B2. Motive intrinseci

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea mai multor dispoziții constituţionale, respectiv:

1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (3) și alineatul (5) raportat la art. 148 alineatul (2) și alineatul (4) din Constituţia României, republicată, care prevăd:

Art. 1 alineatul (3): România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Art. 1 alineatul (5): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Art. 148 alineatul (2): Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Art. 148 alineatul (2): Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

Legea criticată introduce prevederi noi ce alcătuiesc Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, care prevăd înființarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie având o competenţă materială după calitatea persoanei (judecător sau procuror, inclusiv judecator sau procuror militar si membri ai Consiliului Superior al Magistraturii).

Înfiinţarea acestei Secţii pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie are ca efect eliminarea din competenţa Direcției Naționale Anticorupție – DNA, a cercetării infracțiunilor de corupție, a infracțiunilor asimilate și în legătură directă cu acestea, comise de către judecători, procurori, respectiv de către membrii CSM.

De asemenea, prevederea de la art. 881 alin. 2 din legea criticată stabileşte faptul că: „Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1), sunt cercetate și alte persoane”. O astfel de dispoziţie are ca efect eliminarea din competenţa DNA a cercetării infracțiunilor de corupție, asimilate și în legătură directă cu acestea, infracţiuni comise de alte persoane (de ex., membri ai Parlamentului, miniştrii în funcție la data cercetării sau fostii ministri, aleşi locali etc.), doar pentru faptul că au comis respectivele infracţiuni alături de magistraţi.

Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant, în jurisprudența sa, cu privire la rolul activității DNA în cadrul sistemului judiciar, statuând faptul că DNA este o „magistratură specială instituită pentru combaterea infracţiunilor de corupţie”, înfiinţată cu scopul de a creşte eficienţa luptei împotriva fenomenului corupţiei, indiferent unde apare acest fenomen (la nivelul executivului, în administraţia publică centrală sau locală, la nivelul legislativului şi la nivelul autorităţii judecătoreşti). Activitatea DNA a fost constant apreciată în rapoartele MCV, inclusiv din perspectiva combaterii fenomenului corupţiei în rândul magistraţilor.

Astfel, în ultimul raport privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului European de Cooperare și Verificare, publicat de Comisia Europeana la data de 15.11.2017, se menționează că: “În general, o evaluare pozitivă a progreselor realizate în cadrul obiectivului de referință nr. 3 se bazează pe o Direcție Națională Anticorupție independentă, care să fie în măsură să își desfășoare activitățile cu toate instrumentele pe care le are la dispoziție și să continue să înregistreze rezultate. În rapoartele anterioare, faptul că Direcția Națională Anticorupție a continuat să înregistreze rezultate în ciuda faptului că s-a confruntat cu o presiune puternică, a fost menționat drept un semn de sustenabilitate.”

Aceste rapoarte au fost considerate obligatorii în jurisprudenţa Curţii Constituţionale și au fost raportate de jurisdicția constituțională, la îndatorirea autorităților publice de a aduce la îndeplinire obligațiile care rezultă din tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, căpătând astfel valoare de reper în cadrul controlului de constituționalitate. Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 2/2012 asupra respingerii obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, următoarele: „calitatea de membru al Uniunii Europene impune statului român obligaţia de a aplica acest mecanism şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actele aderării şi din prevederile alineatului (2)” .

Semnatarii prezentei sesizări apreciem că, în condiţiile în care se elimină din competenţa DNA, o magistratură specială instituită pentru combaterea tuturor infracţiunilor de corupţie, atât infracţiunile de corupţie comise de magistraţi, cât și infracţiunile de corupţie comise de alte persoane doar pentru că acestea sunt cercetate alături de magistraţi, rolul DNA în combaterea corupţiei va fi limitat, fiind încălcate recomandările Comisiei Europene cuprinse în rapoartele MCV şi, pe cale de consecinţă, prevederile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituţie sunt încălcate prin adoptarea acestei initiative legislative.

Prin Art. 1 alineatul (5), legiutorul constitutional a statuat că: În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Jurisprudența constantă a Curţii Constituţionale a consacrat faptul că „respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie” (a se vedea, între altele, Decizia nr. 22/2016).

Conform art. 14 alineatele (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. Un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.

În contradicție cu prevederile sus mentionate, legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 stabileşte reglementări care se află în strânsă legătură cu statutul magistraţilor, statut reglementat prin Legea nr. 303/2004. Astfel, aspectele legate de cariera magistraţilor care fac parte din Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (numirea şi revocarea procurorului şef şi procurorului şef-adjunct al Secţiei, numirea procurorilor din cadrul Secţiei, interzicerea detaşării şi a delegării procurorilor în cadrul acestei Secţii) sunt aspecte care ţin de statutul magistratului, nu de organizarea judiciară, motiv pentru care acestea trebuie reglementate în primul rând în Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, întreaga Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, încalcă dispoziţiile privind normele de tehnică legislativă şi, pe cale de consecinţă, art. 1 alineatul (5) din Constituţie.

În consecință, apreciem că întregul conținut al Secțiunii 21 Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, introduse după articolul 88, este neconstituțional pentru considerentele mai sus expuse.

2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (5) și art. 134 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, care prevăd:

Art. 134 alineatul (1): Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

În baza reglementărilor legale acum în vigoare, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt înfiinţate ca direcții specializate DNA și DIICOT. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce atât DNA, prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii, cât şi DIICOT, prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii.

Legea dedusă controlului de constituționalitate înfiinţează tot în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o Secție pentru investigarea infractiunilor din justitie și nu o direcție, deși criteriul ce stă la baza instituirii acestei entități este tot cel al specializării funcționale.

În primul rând, Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, în legea suspusă controlului constituțional, introduce un regim juridic distinct care nu este justificat în mod rațional prin raportare la obiectivul urmărit de legiuitor. Astfel, nu este justificată diferenţa de tratament juridic cu privire la organizarea şi funcţionarea acestei secţii prin raportare la organizarea şi funcţionarea celorlalte structuri din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ cu atribuţii similare, chiar dacă nu identice (urmărirea penală pentru anumite persoane şi pentru anumite fapte considerate a fi de o importanţă deosebită încât să necesite organizarea unei secţii sau a unor direcţii speciale în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ).

În al doilea rând, din ansamblul normelor legii de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 rezultă că această Secţie specială este condusă de un procuror şef de secţie numit de Plenul CSM în urma unui concurs şi nu de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ prin intermediul procurorului şef de secţie ca în cazul celorlalte două direcții specializate. Singura atribuţie de care dispune procurorul general față de secţia nou înființată este aceea de a soluţiona conflictele de competenţă ce ar putea apare între această secție şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public. Practic, întreaga reglementare referitoare la această nouă funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ îi conferă o independenţă totală a acestui procuror şef de secţie faţă de Parchetul din care face parte, aspect care încalcă principiul controlului ierarhic consacrat în art. 132 alin. 1 din Constituţie.

În al treilea rând, legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 prevede în mod expres la art. 882 alin. 2 faptul că: „Este interzisă delegarea sau detașarea de procurori în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție”. Această dispoziţie instituie o excepţie de la regulile generale din Legea nr. 303/2004, conform cărora, „În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni” (art. 57 alin. 7), respectiv „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale” (art. 58 alin. 1).

Întrucât aspectele privind delegarea şi detaşarea magistraților vizează în mod expres cariera magistraţilor, deci statutul acestora, toate aceste norme juridice ar trebui reglementate în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, şi nu în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Conform art. 881 alin. 2, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de procurori şi judecători, sunt cercetate și alte persoane. Reglementarea conţine germenii unor viitoare conflicte de competență, caz în care, conform art. 881 alin. 5, se prevede că Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ soluţionează conflictele de competenţă apărute între Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

Procedura efectivă de soluţionare a acestor conflicte nu este reglementată expres de textul de lege, lipseşte norma de precizie şi claritate, generând impredictibilitate în aplicare şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii, așa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale.

Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, sau Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014) şi că "statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta" (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta "implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii" (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999).

În acest context jurisprudenţial, Curtea reţine că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. De aceea, "nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii" (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, şi Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014); de aceea, respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, precitată, sau Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 95 şi 96).

În consecință, apreciem că întregul conținut al Secțiunii 21 Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, introduse după articolul 88, este neconstituțional pentru considerentele mai sus expuse.

3. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (3), (4) și (5) precum și ale art. 133 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, care prevăd:

Art. 1 alineatul (3): România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Art. 1 alineatul (4): Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Art. 1 alineatul (4): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

 Art. 133 alineatul (1): Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

Prevederile articolului 135 alineatul (1) din Legea nr. 304/2017 a fost modificat prin inițiativa legislativă în sensul eliminării avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea statelor de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete. Dimensionarea instanțelor și parchetelor reprezintă un element esențial pentru buna funcționare a acestora, dar și pentru asigurarea independenței funcționale a acestora. Transferul puterii de decizie în totalitate către ministrul justiției, factor politic, reprezintă o reală amenințare la adresa independenței justiției, încălcându-se art. 1 alineatul (4) din Constituție, care consacră principiul separației puterilor în stat, art. 124 alin. (3) din Constituție - Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii - și art. 131 alin. (1) din Constituție - În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. întrucât este afectat chiar rolul instanțelor și al Ministerului Public, precum și capacitatea acestora de a pune în practică misiunea stabilită de legiuitorul constituant.

Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, că atât independenţa justiţiei (componenta instituţională), cât şi independenţa judecătorului (componenta individuală) implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc. (a se vedea cu precădere Decizia nr. 873/2010). Principiul independenţei justiţiei implică o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.

Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie".

Prin urmare, eliminarea CSM, garant al independenţei justiţiei conform art. 133 alin. (1) din Constituţie, din procedura de stabilire statelor de funcţii şi de personal ale instanțelor și parchetelor reprezintă o nesocotire garanțiilor oferite la nivel constituțional independenței justiției, componentă a statului de drept prevăzută de art. 1 alin. (3) din Constituție. 

Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 135 alin. (2) din legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 menționează că „majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiţiei”. Așadar, numai majorarea sau diminuarea schemelor de personal se fac cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, însă stabilirea acestor state de funcții se face prin simplul ordin al ministrului. Necorelarea celor două alineate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la claritatea, precizia şi predictibilitatea legii. 

**********

În considerarea celor mai sus expuse, solicităm Onoratei Curţi ca, în raport cu criticile precizate mai sus, să constate că întreaga Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituțională ca urmare a nerespectarii principiului autonomiei Camerelor Parlamentului, consacrat de art. 64  din Constituţia României, republicată, a dreptului constituțional la inițiativă legislativă prevăzut de art. 74 alineatul (1) din Constituţie, iar Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, precum și articolul 135 alineatul (1) din legea criticată sunt neconstituţionale pentru considerentele arătate in capitolul Motive intrinseci.

În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. 

Găina „născătoare de pui vii” ... produce !

Nu mi-am propus să îl promovez pe „moș tăgârță” supranumit „maestrul” Cristoiu, unul dintre „titanii presei românești”, după cum îl laudă unii și alții.

Pentru că îmi este dată o afirmație a individului, de către un susținător al coaliției toxice PSD-ALDE, ca exemplu de gândire politică profundă (și asta este o curiozitate !), nu pot să trec peste ea. Nici de frică. Este încă una din capodoperele demne de Evenimentul Zilei devenit gazeta de perete a lui Traian Băsescu. Lui Cristoiu îi „fată mintea” scenarii la care orice minte mai aranjată, cu instrucțiuni clare de folosire a creierului, are o tresărire. Omul ăsta umblă singur pe stradă ? Conduce o mașină ? Are drept de vot ?

Într-un articol pe blogul lui, Cristoiu o ia razna rău de tot. Bine, își varsă veninul peste tot pe unde vede PNL, nici o problemă, dar face o interpretare de te doare mintea.

Un vot pentru PSD şi ALDE, care au apărut drept întruchiparea forţelor în Război cu Klaus Iohannis.Incredibila victorie a PSD și ALDE poate fi interpretată drept rezultatul unui Referendum de suspendare a lui Klaus Iohannis.

Și-i dă Cristoiu cu suspendarea lui Iohannis într-o veselie.

De unde scoate el ideea că votul a fost anti-Iohannis, mai mult, are valoarea unui referendum pentru demiterea Președintelui ? Naiba știe ! Eu unul nu îi pot găsi, oricâtă disponibilitate am să înțeleg, legătura. Dar susținătorii PSD-ALDE se pare că sunt încântați. Le vine pleașcă, vorba aia, pe ideile crețe de a pune în fruntea țării infractorii sau pe cei care au probleme penale. La vot, au trimis în Parlament pe unii dintre ei. Pentru siguranța infractorilor și a celor cu probleme penale trimiși în Parlament susținătorii PSD-ALDE au nevoie de o suspendare a Președintelui. Logica este bună. Președintele este singurul care poate împiedica Parlamentul nou ales și guvernul care va fi format de infractorii din PSD și ALDE să încalece Justiția. În mână cu Constituția !

Trebuie să vedem și un alt aspect. Cristoiu este „păstrătorul” secretelor Elenei Udrea, fidel slujitor al intereselor individei dar și un aprig susținător al lui Traian Băsescu. A primit comandă pentru a sprijini crearea unui context favorabil apropierii dintre PMP și PSD ?

Un partid în delir infracțional. Un premier care face pe el. O coaliție de guvernare care se destramă.

Ne aflăm în fața unei crize profunde. La suprafață, avem o situație care se discută intens.

Un prim-ministru acuzat de procurori de comiterea unor fapte sancționate de legea penală. O moțiune de cenzură a PNL care urmează a fi dezbătută și votată vineri. O cerere a DNA către Camera Deputaților ca aceștia să formuleze cererea de începerea urmării penale pentru prim-ministrul Victor Viorel Ponta pentru conflict de interese. Se dezbate și se votează azi.

Un președinte al Senatului, CAC Tăriceanu, fost președinte al PNL acum fugit în barca infracțională a social-democraților din PSD, care luptă cu îndârjire împotriva Justiției. Are și el ceva „de apărat”.

Președintele Iohannis a cerut premierului să își dea demisia pentru că pune țara în dificultate. Partidul premierului și unele organe de presă au început o campanie de lămurire a parlamentarilor puterii și a telespectatorilor/cititorilor proprii pentru o posibilă suspendare a Președintelui Iohannis. Campania începe să prindă pe internet. Se înmulțesc mesajele de încurajarea a lui Ponta, a celor de la Antena 3, România Tv, B1Tv să meargă mai departe.

Premierul Ponta și ministrul justiției, Cazanciuc, amenință liderii PNL că li se vor face dosare penale dacă cheamă populația să protesteze împotriva premierului și a guvernului. Ponta face mai mult, amenință că ei, cei din PSD, vor aduce la locul protestelor cetățenilor de 10 ori mai mult contramanifestanți ! O adevărată revenire la mineriadele lui Iliescu.

Între ei, pesedeii, se declară nemulțumiți că ministrul justiției nu le apără interesele în fața Justiției (senatorul Savu !). De noaptea minții !

La suprafață, Ponta și liderii partidelor aliate vor să demonstreze că sunt uniți și că formează, încă, o coaliție de guvernare solidă. Situația este pentru presă, pentru public. În interior nu mai sunt convins de existența coaliției. Mai disperați sunt cei nesemnificativi. Cum ar fi Tăriceanu și ai lui, Daniel Constantin și ai lui. În PSD și UNPR cred că altfel se pune problema. Vom afla.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu le transmite ferm:

„Le transmit premierului României şi ministrului Justiţiei că ameninţările cu plângeri penale, puşcărie şi noi mineriade nu ne impresionează deloc. Atât ştie să facă partidul lui Iliescu, Năstase şi Ponta, din 1990 încoace: mineriade, contrademonstraţii, instigare la ură, dispreţ faţă de cetăţeni şi legi. Nimic nu ne poate opri să luptăm pentru dreptul la vot şi pentru dreptul românilor de a protesta, pentru egalitate în faţa legii. Nimic nu ne poate convinge că un premier cu o urmărire penală nu este altceva decât o ruşine pentru România. Nu ne poate închide pe toţi Victor Ponta pentru a rămâne prim-ministru. Au mai fost şi alţii în istorie care nu suportau vocea străzii, nu sunt singurii. Până la urmă toţi au pierdut puterea, indiferent de metodele represive folosite”.

Din punctul meu de vedere, este poziția corectă. Calm. Sunt proceduri constituționale de luptă împotriva puterii efemere a PSD. Acest calm al opoziției „ucide” încrederea pesediștilor și a aliaților în propriile puteri. Nu pot crede că aceștia nu își dau seama că sunt pe partea greșită a baricadei.

PNL a propus iar un număr de ambasade au acceptat să se întâlnească pentru a prezenta moțiunea de cenzură depusă. Încălcarea de către PSD și premierul Ponta a dreptului cetățenilor de a alege și a fi aleși. Nu este vorba doar despre votul prin corespondență pentru românii care lucrează sau locuiesc în alte state ci și despre situația din țară unde aproape 2 mil de cetățeni nu mai au reprezentanți. Nu mai au parlamentari, primari, consilieri, președinți de consilii județene. Cazul de la Câmpulung Moldovenesc unde autoritățile locale nu mai există - nici primar și nici consilieri locali, fără secretar al primăriei -, unde nu se mai pot plăti salariile, unde nu mai există autoritate publică este unul dintre cele mai cumplite exemple ale unei guvernări criminale.

La Parlamentul European s-a admis discutarea situației premierului român urmărit penal pentru fapte asimilate actelor de corupție. Întâi se va discuta în comisia de specialitate - justiție -, apoi în plen. Ne facem de râsul lumii.

Evenimentele din ultimele zile pot provoca daune severe PSD. PSD care a avut un premier devenit infractor - Adrian Năstase, aflat încă în perioada de executare a pedepsei închisorii după care va urma ca timp de trei ani să nu își poată exercita unele drepturi civile -, acum a evoluat și are un premier care a fost infractor și continuă să fie și care, la rândul lui va suporta rigorile legii. Cam mult pentru PSD. Să ai după anul 2000 doi premieri clienți ai Justiției pentru fapte de corupție nu este de colo.

Toate mișcările vor duce la un singur rezultat. Prăbușirea PSD. Nu este rău.

Simt nevoia de a clarifica susținerea mea pentru opțiunea Klaus Iohannis.

Până la 16 nov. am susținut candidatura lui Klaus Iohannis la Președinția România. Din momentul validării votului de către CCR, candidatul Klaus Iohannis a ieșit din scenă și a intrat Președintele ales Klaus Iohannis. Conținutul susținerii pentru Președintele ales și mai târziu pentru Președintele României Klaus Iohannis se modifică.

Până la 16 nov. am susținut promisiunile lui pentru populația României. După momentul alegerii, eu, susținătorul, devin un fel de cenzor. El, alesul, nu mai are ce promite, pentru că a promis, are obligația să materializeze promisiunile făcute. Eu, susținătorul, devenit cenzor, am obligația față de mine, în primul rând, de a aprecia modul în care Klaus Iohannis își îndeplinește rolul. Consider că sunt primul care trebuie să semnaleze cazurile în care Președintele Klaus Iohannis nu își îndeplinește promisiunile electorale. La fel ca mine sunt și alți susținători ai lui Iohannis. Există o condiție a susținerii din campanie și a răspunderii pe timpul mandatului. Am fost solidar cu Iohannis pe timpul campaniei, se cuvine a fi solidar cu el pe timpul mandatului cu precizarea că solidaritatea are o limită. Este generată de limitele angajamentelor asumate în campanie, a angajamentelor asumate față de partidele care l-au susținut. În cazul în care Președintele Klaus Iohannis iese din limitele mandatului și a angajamentelor asumate am obligația să ies din solidaritate. Particularitatea mandatului Președintelui Klaus Iohannis este dată de condiția cumulativă a angajamentelor electorale și a mandatului constituțional. Nu pot fi apreciate separat.

Mandatul prezidențial are particularitatea că permite mandantului să adopte o politică națională de stânga sau de dreapta, de extremă stângă sau de extremă dreaptă. Klaus Iohannis a promis că va duce o politică de dreapta în limitele angajate în programul cu care a făcut campanie. El nu trebuie să aducă dreapta la guvernare, nu este treaba lui, el trebuie să urmărească respectarea întocmai a Constituției intervenind cu puterea conferită de funcție atunci când prevederile acesteia sunt încălcate, în spiritul și litera Constituției. El trebuie să ceară guvernului care conduce administrația să respecte legislația în vigoare și să nu o modifice pentru a face posibilă manifestarea unor interese private. Trebuie să fie atent ca legea să reflecte interesul general și nu interesele private. Respectarea prevederilor Constituției, respectarea legilor este prima condiție a unei politici de dreapta. Tot el trebuie să aibă ca principală preocupare întărirea instituțiilor fundamentale ale statului și sistemele sociale de importanță vitală. Independența Justiției, autoritatea Parlamentului, libertatea executivă a Guvernului, sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, sistemul de învățământ, sistemul de sănătate etc. Are obligația să readucă România pe calea normalității.

Are la dispoziție exemplul negativ al mandatelor lui Traian Băsescu. Mandate în urma cărora trăim într-o Românie anormală. O Românie a conflictelor, nici măcar ideologice. O lume a diferențierilor sociale accentuate. Nu între bogați și săraci ci între categoriile socio-profesionale, între urban și rural, între privat și stat. Cum este mai rău. Ei bine, el are obligația să asigure condițiile necesare pentru ca aceste diferențieri să fie șterse. Încercările unora de a prezenta rezultate pozitive în mandatele lui Băsescu sunt pur și simplu insulte la adresa noastră, a tuturora. Răul imens făcut de Băsescu societății românești nu poate fi acoperit de nici o realizare. Statul de drept s-a întărit tocmai ca o reacție la abuzurile lui Băsescu. Justiția s-a întărit tot ca o reacție. O parte a comunității românilor implicată în domenii diverse ale vieții sociale a răspuns prin legalitatea acțiunilor lor publice abuzurilor băsesciene.

Ieri am urmărit pe TVR HD o emisiune în reluare unde Principelui Nicolae i s-a explicat organizarea Sighișoarei. Localitate meșteșugărească unde fiecare categorie de meșteșugari avea obligația de apărare a comunității. Au ridicat ziduri, foișoare de apărare, au asigurat forța militară pentru apărare. Imaginea de azi a României este contrară imaginii Sighișoarei medievale. Culmea, imaginea de atunci este mai aproape de statul modern ! Azi, România arată ca o comunitate în care se duc lupte de stradă, în care grupuri mafiote pornesc carnagii stradale având susținerea unor autorităților. Posturile Tv și presa scrisă incită la „războiul stradal”. Ei bine, rolul asumat de Klaus Iohannis este acela de a readuce societatea românească la normal. Iar normal este să redevenim o comunitate.

Președintele Klaus Iohannis are susținerea mea atât timp cât va respecta angajamentele asumate, cât va respecta mandatul său constituțional. Cumulativ !

Doi profesori de ... liceu. Primul domn și prima doamnă a țării !

O stare a excelenței prin propriile merite și o stare de normalitate.

Avem la Cotroceni o nouă echipă. O echipă a clasei de mijloc, profesorii de liceu. Are importanță faptul că avem la vârf reprezentanți ai clasei de mijloc ? Vom vedea în timp.

Pentru început, rămân la ideile lui Iohannis. Din ce a declarat el până acum, din programul PNL pe care l-a susținut la aceste alegeri, prioritatea lui este dezvoltarea economică a României în condițiile unui stat de drept puternic și a unei Justiții independente. Lui Iohannis îi lipsesc însă instrumentele de putere, în afara celor prezidențiale, pentru a-și pune în aplicare programul. Acestea sunt încă în mâna corupților de la PSD.

Această imagine va deveni reprezentativă. Vor mai fi și alte imagini, normal. La Cotroceni a ajuns un profesor de liceu. Are cultura organizațională a acestei categorii socio-profesionale. Are o mai bună înțelegere față de sistemul de învățământ de unde se pleacă la dezvoltarea unei țări. Are voința și experiența dezvoltării. Are înțelegere față de problemele omului de rând. Acum are și puterea pentru a le aduce în prima linie a interesului național.

Îmi place. Primul domn și prima doamnă a țării sunt profesori de liceu !

Despre campanii prin prisma rezultatelor.

Am promis că voi scrie despre campaniile care au dus la acest rezultat: Klaus Iohannis, primul Președinte liberal al României !

Am citit, citesc și voi mai citi comentariile celor care sunt mulțumiți de rezultatul votului din turul II, alte comentarii (nemulțumiți, „îndependenți”, etc.) însă mereu și mereu văd că se ocolește, după părerea mea, ceva important: contribuția campaniilor. Bine, trebuie să recunosc că a lui Victor Ponta este făcută praf de mai toată lumea. Este ocolită, cu „grație”, campania lui Klaus Iohannis. Foarte, foarte importantă. Extraordinar de importantă. Rezultatul mă satisface.

Alianța Creștin Liberală a dus o campanie construită împotriva „literei cărții”, ca să spun așa. Am mai spus, în timp, că îmi doresc ca riscul asumat de liberali (împreună cu pedeliștii) să aibă la bază o analiză profundă. Ei bine, au acționat corect. Au identificat pulsul societății și au exploatat, la sânge (cum se spune), fiecare oportunitate. Este meritul echipei de campanie și al candidatului care a crezut în varianta aleasă. Alegerea lui Klaus Iohannis ca Președinte al României este cea mai importantă consecință, pentru că această campanie vine și întărește alte realități socio-politice.

ACL a ales să prezinte un om. Un om care a folosit, fără a face exces, cuvântul „normal”. Prima definiție din DEX a termenului este aceasta: „Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural”. Klaus Iohannis a folosit termenul atât cu privire la felul oamenilor chemați la vot - oameni normali -, cât și cu privire la modul în care se poate face o administrare publică sau o activitate politică - normală, pentru oameni. La acest termen s-a venit cu excelentul „lucru bine făcut”, lucrul oamenilor normali, lucrul de zi cu zi, lucrul de care oamenii normali se simt mândri - azi am realizat ceva, a făcut ceva, mi-am creat un beneficiu sau o mulțumire. Ceasul construit de bunicul lui Iohannis acum 100 de ani, dat ca exemplu al lucrului „bine făcut”, a creat emoții pentru mulți dintre cei care au urmărit emisiunea. Aveau și ei, acasă, astfel de lucruri, cu care s-au lăudat la rude, prieteni, vecini. L-au simțit pe Iohannis ca fiind de-al lor. Folosirea inteligentă a termenilor a dat încredere tuturor, indiferent de etnie, că sunt români normali, chiar dacă sunt etnici români (români, aromâni, meglenoromâni, istroromâni), germani (sași, șvabi), maghiari, ruși, bulgari, albanezi, evrei, greci, armeni, ucraineni, slovaci, sărbi, rromi etc. Rezultatul votului de ieri este consecința acestui mod de abordare a situației socio-politice. Simbolurile și emoțiile promovate de Iohannis și echipa ACL au fost excelent alese. Au înțeles societatea.

ACL și Klaus Iohannis au ales să nu promoveze discriminarea pozitivă pe criterii etnice. Întrebat cu insistență de jurnaliști și provocat de analiști, Klaus Iohannis s-a exprimat ferm, deschis, împotriva organizării administrativ teritoriale a țării pe criterii etnice. Practic, a dezavuat proiectul UDMR de autonomie administrativă pe criterii etnice a „ținutului secuiesc”. Dezavuarea a avut ca rezultat un număr însemnat de voturi din partea celorlalte etnii conlocuitoare ca să nu spun de voturile românilor. Îndrăznesc să spun că această dezavuare a atras un număr mare de voturi ale etnicilor maghiari. În Covasna, Harghita, Mureș etc., voturile etnicilor maghiari au fost, copleșitor pro-Iohannis. Și nu doar atât. Trebuie observat că prezenta la vot în aceste comunități a fost mare, mult mai mare decât în alte alegeri, chiar dacă prezența pe județe a fost mai mică decât în restul țării.

 ACL și Klaus Iohannis au ales să se delimiteze, ferm, de Traian Băsescu și mandatele lui. Klaus Iohannis dar și colectivul care l-a sprijinit în campanie au avut o formulare care a atras mai mulți votanți decât formulările lui Victor Ponta și a propagandei deșănțate a PSD. ACL și Klaus Iohannis acționează/fac politică NU pentru Traian Băsescu, NU împotriva lui Traian Băsescu ci FĂRĂ Traian Băsescu. Formulată cu calm, repetată fără schimbare de termeni, fără explicații suplimentare, fără paranteze - chiar dacă în urma insistențelor Klaus Iohannis a precizat că Traian Băsescu a greșit în modul cum a condus țara însă a evidențiat că în această perioadă Justiția a devenit independentă și s-a întărit statul de drept. Acest mesaj „a bătut” propaganda agresivă a PSD promovată prin comunicate de presă, prin emisiuni Tv la Antena 3 și România Tv, prin materiale de campanie. Propagandei PSD s-a alăturat un număr, relativ mic, de politicieni și susținători liberali care au rămas în PNL. Votul copleșitor pro-Iohannis de ieri le neagă ideile. Le neagă campania murdară. Campanie care continuă și azi la Antena 3 și România Tv, dar și pe rețelele de socializare.

Ghinion ! Formidabil cum un cuvânt folosit de Iohannis (neglijent, și-a cerut scuze !) pentru care a fost făcut „arșice” de „înțelepții neamului” a fost preluat în sensul său cel mai dinamic (conjunctură nefavorabilă pentru cineva !) de către alegători și promovat ostentativ în lozinci stradale. Nu mai spun de articole pe bloguri sau în ziare, de postări pe rețelele de socializare. Zicerea din stradă „Ghinion, ghinion, țara s-a trezit din somn !” a însuflețit, a atras oamenii la vot. Cuvântul place prin agresivitatea lui, prin consecințele pe care le proiectează pentru partea adversă. A fost rostit cu plăcere, a fost scris cu plăcere, a fost asociat cu plăcere cu stări și situații sociale. Cred, este dreptul meu, că acel neglijent și singuratic „ghinion” rostit de Iohannis la interviul dat la „Adevărul” a provocat mai multă gândire din partea multora. Da, profesorii care nu și-au gospodărit banii au avut ghinion. La fel ca toți românii care și-au irosit câștigurile obținute la un moment dat pentru plăceri efemere. Iohannis iese din situație cu imaginea omului gospodar, grijuliu cu banii lui, munciți, strânși cu atenție și folosiți cu eficiență. Această imagine pozitivă vine și se adaugă „omului normal” care face „bine un lucru”.

Sunt de acord cu cei care au calificat campania lui Iohannis (o critică la adresa staff-ului acestuia !) ca fiind „mediocră”, „insipidă”. Așa este. A fost o campanie în contrast cu campania lui Victor Ponta. O campanie „strălucitoare”, o campanie „plină de realizări”, o campanie „plină de pomeni”, o campanie „plină de putere”. Analiștii și jurnaliștii neamului nu mai aveau laude la adresa lui Ponta. Excepțional, fenomenal, nemaipomenit, nemaiîntâlnit ... Klaus Iohannis era trimis la colț cu fiecare apariție. Ei bine, nemaipomenită a fost ziua de ieri ! Prin prezența la vot de peste 62% - dacă ținem cont de listele electorale permanente -, de aproape 80% - dacă ținem cont că aproape 3 mil de români sunt în străinătate, astfel că în țară a ieșit la vot aproape tot neamul -, românii (indiferent de etnie) au ales „mediocrul”, „insipidul”, normalul până la urmă. Românii au ales „bunul simț”, au ales „o altfel de politică”. Au ales să fie normali și nu excepționali. Normali. Așa cum este munca lor, viața lor. În viața de zi cu zi avem parte de normal. Cum a fost azi ?! Normal. Sunt puține situațiile de excepție. Viața de zi cu zi este „mediocră”, de multe ori insipidă. Nu doar pentru români ci pentru întreaga omenire. Excepționalul promovat de Ponta și ai lui a obosit. A enervat. A supărat atât de mult încât lumea a ieșit în stradă cu lozinca „Ghinion, ghinion, țara s-a trezit din somn !”. Vraja televizată s-a rupt. S-a rupt înainte ca oamenii să pună ștampila pe buletinul de vot. Victor Ponta și ai lui au pierdut poleiala iar în fața oamenilor a reapărut comunismul hâd și urât mirositor. Oamenii au văzut, au simțit, au intuit că Ponta și ai lui nu sunt normali. Nu sunt ca ei. Le lipsește modestia, le lipsește respectul, le lipsește solidaritatea pe care socialiștii o tot agață în vârf de bâț în chip de drapel. În special cei tineri și-au dat seama că Ponta și ai lui, toți cei cu care a reușit „unirea”, sunt produsele fetide ale unei epoci tarată de corupție. O epocă de care ei, tinerii, nu vor să audă. O epocă care le-a luat, în bună parte, din viitor ! O epocă care a pus în spatele lor obligații pe care vor trebui să le achite. Fără ca ei să aibă beneficiul consumului privat al politicienilor beneficiari ai actelor de corupție. Ponta și toți ai lui au adunat averi pe munca viitoare a tinerilor. Iar ei, tinerii, și-au dat seama. Nu mai vor excepționalul promis de Victor Ponta și aliații lui. Vor o viață normală. O viață fără corupție și corupți. Așa cum le-a promis Iohannis.

Excelentă a fost o replică a lui Iohannis. I-a adus voturi ! Asaltat de jurnaliști să explice de ce nu răspunde atacurilor murdare ale lui Ponta și a aliaților lui, Iohannis a răspuns simplu, natural, omenește: „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd alegerile !”. Bunul simț la superlativ !

Am scris mai sus că victoria lui Iohannis este doar o parte a rezultatelor acestei campanii în afara literei cărții dusă de ACL. Ei bine, alt rezultat este acela al alianței propriu-zise. Votul covârșitor pentru Klaus Iohannis este și un vot de încredere pentru ACL, mai bine zis pentru noul PNL ! Indirect, votanții de ieri au aprobat fuziunea dintre PNL și PDL ! Direct și indirect populația României a dat un vot și pentru o posibilă guvernare a PNL (după fuziune) pentru aplicarea programului prezentat de Klaus Iohannis. Votul de ieri este un semnal că populația, în majoritatea ei, nu mai vrea socialism. Nu mai vrea Ponta, Dragnea, Sârbu, Tăriceanu, Dan Voiculescu, Gabriel Oprea, Dan Diaconescu, Vadim Tudor etc. Așa cum nu mai vrea nici Băsescu !

Prin votul de ieri populația a distrus mitul USL. Un mit care în mintea bolnavă a slugoilor pontiști era viu, nemuritor. Votul de ieri a fost un vot prin care au fost sancționați adevărații vinovați de ruperea USL - Victor Ponta, Dragnea, Sârbu, Tăriceanu, PSD, UNPR, PC etc. Prin votul de ieri oamenii au sancționat minciuna USL 2.0 lansată cu fast și obrăznicie. Prin votul de ieri au fost trimiși la coșul de gunoi al politicii Călin Popescu Tăriceanu alături de toți cei care au trădat PNL și, de ce nu, pe Crin Antonescu. Pentru că nu trebuie să uităm istoria, mai ales cei care am trăit-o. Ideile de campanie folosite de ACL - politica bunului simț, politica altfel, România normală, politica fără Traian Băsescu etc. - au fost formulate de PNL și prezentate publicului de Crin Antonescu. În marea lor majoritate. Nu trebuie să neglijăm aportul substanțial la completarea acestor idei a lui Klaus Iohannis, pentru că s-a văzut bine, votul o confirmă, Klaus a fost perfect în mijlocul acestor idei.

Prin votul de ieri a fost reabilitat PDL sub conducerea lui Vasile Blaga. Știu că această formulare nu place unora, este treaba lor. Rezultatul de la urne confirmă acest adevăr. Așa cum am mai spus, votul de ieri investește, direct și indirect politicienii care au format Marele PNL să susțină programul lui Klaus Iohannis (programul PNL, de fapt). De aceea, PNL și PDL au obligația trasată de votanți să finalizeze fuziunea și să cucerească puterea parlamentară pentru a forma guverne care să pună în aplicare angajamentele Președintelui României, Klaus Werner Iohannis.

Campania ACL a fost excelentă. Nu a fost o campanie șablon, după litera „cărții”. A fost atipică. Pentru asta a atras. A strălucit prin moderație, prin abținere, prin respect față de votanți și față de interlocutori. A atras peste un milion de votanți către urnele de vot. A mobilizat diaspora ! A trezit interesul nu doar în țară, ci și în străinătate. Ieri noapte, unii, mai hâtri, au spus că unora care „predau” politica ar trebui să li se retragă licențele. Sunt de acord.

Tăriceanu propune o declarație politică penibilă. Este anti-Băsescu, nu pro-instituția Prezidențială. Este pe lângă subiect.

Pe site-ul Senatului este declarația politică propusă de Tăriceanu (aici). Am crezut că vor face ceva inteligent. Constat că este o prostie, cu ștaif. O însăilătură penibilă, ca un act de răzbunare personală. Deja, alți politicieni superficiali, penibili, au achiesat la tâmpenia tăricenistă.

Tâmpenia arată așa:



„În temeiul prevederilor Art. 83, Al. 2 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Senatul României adoptă prezenta  

DECLARAȚIE 

Pe data de 6 iunie 2012, în temeiul Art. 95. Al. 1 din Constituție, Parlamentul l-a suspendat din funcție pe Președintele României. La Referendumul organizat pe 29 iulie 2012, conform Art. 95, Al. 3 din Constituție, o majoritate de 87% din cei care s-au prezentat la urne a votat pentru demiterea Președintelui României. Voința majorității covârșitoare a votanților a fost înfrântă atunci în condițiile cunoscute. În ciuda acestui vot de blam, atitudinea Președintelui României nu s-a ameliorat în ultimii doi ani, din contră, au apărut noi manifestări contrare constituţiei sau la limita constituționalității, cu precădere în preajma alegerilor, dar nu numai. 

Scandalul intern fără precedent și cu largi ecouri internaționale negative generat de arestarea fratelui Președintelui României, de legăturile acestuia cu indivizi care au acționat în afara legii, dar și de împrejurarea că Președintele României avea cunoștință de mai bine de un an de potențialul penal al acestor relații și activități, dar nu a intervenit pentru curmarea acestei stări de fapt, au creat o situație și o imagine incompatibile cu statutul funcției de Președinte al României și cu mult sub demnitatea impusă acestei poziții în stat.

AVÂND ÎN VEDERE CELE MENȚIONATE, SENATUL ROMÂNIEI ÎNTRUNIT ÎN PLENUL SĂU, SOLICITĂ PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, TRAIAN BĂSESCU, SĂ-ȘI PREZINTE DEMISIA DE ONOARE”.

În primul rând, prin apelarea la referendumul din 2012 și la finalitatea lui, Călin Popescu Tăriceanu induce ideea unei continuități a luptei politice împotriva politicianului Traian Băsescu care, atunci, a fost suspendat pentru fapte personale de încălcare a prevederilor constituționale. O astfel de referire nu își avea rostul aici. Pentru mine, ca persoană care consideră că Traian Băsescu trebuie să își prezinte demisia, o astfel de referire sună ca dracu. Nu Traian Băsescu, ca persoană publică este în cauză, ci instituția Președintele României. Iar instituția care trebuie protejată de către Parlament, de exemplu, nu poate fi legată de o anume persoană. Indiferent care ar fi acea persoană.

Referirea la scandalul intern generat de arestarea fratelui lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, este prost tratată. Nu arestarea și legăturile acestuia cu indivizi care au acționat în afara legii este problema, nici faptul că Președintele României știa de ea cu un an în urmă, ci prezumția rezonabilă a legării de un act de corupție a numelui Președintelui României.

Îmi pare rău că liberalii din Parlament nu au avut o reacție de respingere a unei astfel de „declarații”. Trebuiau să facă observațiile de rigoare și să ceară înlocuirea acestui text penibil. Pentru un asemenea text, Traian Băsescu a găsit antidotul. Chiar ieșirea lui în public cu o declarație în care îi ia pe parlamentari în derâdere ne arată că textul îi convine. Îi convine pentru că îl are ca țintă pe el, ca persoană fizică implicată în politică și prea puțin are în vedere instituția Președintelui României.

Am citit pe „cotributors” (aici) articolul publicat de Valentin Naumescu : „Foarte sus, foarte jos. Căderea unui președinte”. Se referă la fostul Președinte al Germaniei, Christian Wulff. Acesta și-a dat demisia ca urmare a unor suspiciuni de corupție care nu au fost confirmate în urma procesului care a avut loc.

„Ca să lămurim lucrurile de la început, suspiciunile de corupţie nu s-au confirmat în justiţie iar Christian Wulff a fost achitat. Deci, demisia sa a fost una de onoare, determinată exclusiv de imperative morale şi simbolice. Conform codului etic al înaltei funcţii deţinute, Preşedintele Germaniei nu putea fi nici măcar menţionat într-un scandal de (posibilă, chiar nedovedită) corupţie. Nici dacă aceste fapte erau anterioare funcţiei de preşedinte”.

Într-o asemenea situație suntem și noi, aici, în România. Suntem în fața unor „imperative morale și simbolice” care vin dintr-o etică a instituției Președintele României. Acesta nu poate fi menționat într-un scandal de corupție sau de altă natură care afectează imaginea instituției însăși, pentru că o face vulnerabilă, în special pe planul relațiilor internaționale. Fără a neglija atributele esențiale ale celui care ocupă înalta funcție pe plan intern. Cum ar fi medierea între instituțiile statului, între societatea civilă și puterile statului, apărarea constituției. Nu mai spun de imaginea politicianului care s-a angajat să fie port-drapelul luptei împotriva corupției însă are fratele și alte rude apropiate implicate în acte de corupție.

Nu pot fi de acord cu un text care reflectă ranchiuna politicianului Tăriceanu și mai ales confiscarea instituției Parlamentul României pentru lupta personală a unor politicieni cu adversarii lor politici. Tâmpenia asta de declarație este în aceeași notă cu tâmpenia lui Tăriceanu de a nu invita pe Președintele României la jubileul Senatului.

Declarația politică care urmează a fi adoptată de Parlament este o tâmpenie. O mare tâmpenie. Arată o profundă lipsă de respect a celor care au conceput-o atât față de instituția Președintele României cât și față de instituția Parlamentul României. Nu pot crede că parlamentarii români sunt atât de superficiali, ca să nu spun mai mult.

Azi este marți. Poate citesc niște indivizi implicați în redactarea declarației articolul lui Naumescu și construiesc o declarație care să fie în favoarea instituției Președintele României și nu împotriva ei.

Un altfel de Președinte. Pesediștii vor trebui să înțeleagă. Nu doar ei.

Crin Antonescu la Focșani:

„Pentru mine, candidat declarat al Uniunii la Preşedinţia României, îmi construiesc prin acţiunile mele, prin poziţiile mele publice, acea formulă pentru un alt preşedinte, cum am promis României”.

Mai pe înțelesul celor care nu prea vor să înțeleagă, în special din PSD: Crin Antonescu își construiește poziția de Președinte al României care nu este parte a unui sistem politic. Al USL, de exemplu. Nici măcar al PNL. Nu mai spun de gureșii „dreptaci” de mântuială cu accente băsesciene.

Crin Antonescu vrea să fie „un altfel de președinte”. Nu jucător (?!) ca Traian Băsescu. Un Președinte care va respecta Constituția, care nu va face jocuri politice partizane, care va urmări interesul național așa cum este exprimat de alegători la vot. Pentru că interesul național se exprimă la vot odată cu alegerile parlamentare. Atunci, populația alege: guvernare social-democrată, liberală sau dictatorială. Acela este interesul național și nu gargara cu pioneze a celui ajuns, temporar, la o demnitate publică.

Ar trebui ca socrul Sârbu, aiuritul Geoană, tot felul de lideri de la nivel central și local ai PSD, unii lideri ai PNL dar și mulți, mulți alții să priceapă acest lucru.

Crin Antonescu nu vrea să fie perceput ca un Președinte al unui sistem ci al unei națiuni.

PDL are de ales între 40 de candidați pentru Președinția României

Agerpres. În noul format pe net. Ultimele comunicate. Acum o oră, PDL a trimis un comunicat privind procedura pe care partidul o adoptă pentru desemnarea candidatului PDL pentru Președintele României la alegerile din 2014.

Se vor lăuda cu democrația la ei. Normal. Din moment ce fiecare regiune de dezvoltare, și avem 8, are obligația de a prezenta o listă cu 5 (cinci) candidați regionali, prioritizați după „meritele fiecăruia” !

Întâi am spus că nu mai citesc bine. Păi, din moment ce PDL are posibilitatea să aleagă din 40 de candidați pentru viitorul Președinte al României, cum naiba să nu am îndoieli asupra capacităților mele vizuale ?

Trag concluzia că PDL nu prea este de acord cu Băsescu. Sărmanul Băsescu. El nu vede, încă, un candidat pentru Președinția ce urmează să o predea în 2014. PDL însă, mai potent, are de ales între 40 de candidați. Asta fiind semifinala. Pentru că până la lista regională, sunt listele județene, orășenești și comunale (spun și eu, așa, pentru că au potență).

La „inundația” asta cu candidați (listele sunt obligatorii !), sigur au liste mai largi cu potențiali miniștri, secretari de stat etc. Probabil că mai sunt niște ospătari, frizeri, bucătari sau cine știe ce alte profesii cu apetență pentru treburile publice la nivel național care și-au manifestat intenția de a deveni miniștri. Începutul a fost făcut de cismarul Ceaușescu și vaporeanul Băsescu. Igaș a confirmat ... păi ce, numai un câine este scurt de coadă ?!

Lupta pentru încrederea cetățeanului.

ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritate a cuiva; credință...

Am mai scris despre asta. În zilele din urmă. Azi, această luptă se duce cu ținte precise. Se insistă asupra celor care încă mai constituie pentru portocalezi o speranță. USL este ajutat și de dorința, disperată, a unora dintre portocalii de a ieși în evidență. Mai apare câte un Lăzăroiu care scrie la ziar, la Evenimentul Zilei, mai apar disperați alți foști demnitari PDL cu acuze strâmbe la o guvernare care abia a început, Monica Macovei sau Cristian Preda fiind, de departe, cei mai vocali. TRU - Traian Radu Ungureanu face ce știe, mănâncă ... Videanu și Berceanu au început să iasă la atac. Videanu cu aere de mare strateg economic iar Berceanu cu glumițe. Rar, Boc de la Cluj, declamă lozinci. Nimeni nu îi spune că epoca Ceaușescu a trecut demult, tare demult. La B1 Tv sub conducerea lui Turcescu sa zbat băsiștii să apere onoarea pierdută a mafiotului național Traian Băsescu. La Turcescu PDL este făcut varză, albie de porci, liderii lor sunt pe făraș. Se trage în disperare o ipotetică spuză „pe turta” lui MRU - Mihai Răzvan Ungureanu securistul-premier fără șansă, demis, prin abuz spun ei, de USL cu ajutorul trădătorilor, a fripturiștilor din PDL și a trădării minorităților. La Turcescu apare ca invitat permanent Mihai Neamțu, fondatorul Noii Republici, o mișcare care vrea să recupereze așa-zisul electorat de dreapta pentru a se constitui ca forță politică de sine-stătătoare. Adversarele politice ale lui Mihai Neamțu sunt PNL și PDL. Culmea. Băsescu fiind tipul de lider care a dat modelul de conducere modernă la nivelul Președintelui României. Din rândurile PDL sunt acceptate doar acele personalități care au girul lui Monica Macovei pentru care indivizii au un adevărat cult și aliații ei.

În timp ce USL și-a stabilit țintele, PDL se luptă și cu proprii lideri pentru recăpătarea încrederii populației. Vasile Blaga vrea să transmită încredere. Metodic, formal și informal, Vasile Blaga transmite sentimentul că PDL este un partid care știe ce face, că are de recuperat în modul de comportare pe scena politică însă este puternic ca organizație politică, mai ales în teritoriu. Nu poate face mai mult pentru că organizarea teritorială este singurul lui punct de sprijin în lupta politică. Toți liderii PDL sunt compromiși. Inclusiv el însă trebuie să își ducă povara. Cu disperare, atât el cât și colegii din tripleta BVB luptă pentru onoarea pierdută a paranoicului de la Cotroceni. Ei știu că pierd lupta, știu că nu au cum să producă victime în rândurile USL, știu că poziția lor pierde zilnic membri și simpatizanți dar mai știu și faptul că trebuie să păstreze nucleul dur al PDL, nucleu habotnic, nucleul care are nevoie cu disperare de dovada că PDL nu dispare. Iar nucleul dur trăiește cu habotnicia rolului de Mesia al lui Traian Băsescu. Ei știu că la un moment dat Traian Băsescu se va sui sau va fi suit pe cruce pentru păcatele lor. Doar că Traian Băsescu nu este încă pregătit pentru un astfel de deznodământ. Disperat, Traian Băsescu își atacă, mereu și mereu, proprii susținători. Cei mai fideli sunt habotnicii care formează nucleul dur al PDL, așa-zișii intelectuali cultivați de Mihai Neamțu și presa pro-băsistă îl susțin pentru că nu au încă un nou lider. Temporar, aceștia se leagă de un ipotetic Mihai Răzvan Ungureanu, un tip neclar, un evaziv, un individ fără coloană vertebrală, un tip fără ideologie, un tip fără morală. Ungureanu este în postura iepurelui. I se cere să alerge pentru PDL în speranța că din lupta politică de acum se va iți, cumva, un nou lider, autentic, un lider care să ocupe locul ocupat până în prezent de Traian Băsescu. În curtea PDL sau printre cei care au beneficiat de guvernarea PDL nu sunt prea multe variante credibile. Iar de sunt persoane cu notorietate nu sunt dispuse să intre în malaxorul luptei politice. Nu au capacitatea de a lupta, de a rezista conflictelor politice reale, nu au orizont politic definit. Din sinecuriștii politici nu poți face lideri politici. Sinecuriștii nu au conștiința sacrificiului pentru binele comun. Nu se sacrifică ei nici pentru binele propriu.

USL face bine ce face. Atacul lui Victor Ponta la adresa competențelor Președintelui României în diferite domenii de activitate statală a lovit în punctul sensibil al acestuia. Băsescu va trage ponoasele prezidențialismului într-o republică constituțional parlamentară. Cine se uită cu atenție la ce anume apără portocalezii cu înverșunare vor constata că prezidențialismul este elementul central. Cei mai vocali apărători ai prezidențialismului sunt și cei mai cunoscuți lăudători ai proiectului de lege de modificare a Constituției propus de la Cotroceni și asumat de PDL. Practic, odată cu lupta pentru cucerirea încrederii populației se duce o luptă dură între parlamentarism, promovat de partidele componente ale USL și prezidențialism, promovat de Traian Băsescu și așa-zișii intelectuali băsiști.

În timp ce încrederea în Traian Băsescu, atâta câtă mai este azi, se pierde, discuțiile publice cu privire la rolul și locul diferiților actori politici în funcții de demnitate publică vin și sprijină formarea conștiinței publice la cetățenii ținuți, până acum, în cumplită ignoranță. Oamenii văd că se poate discuta despre lucruri care erau, cumva, confiscate de Traian Băsescu și susținătorii lui. Oamenii văd că pot avea acces la informații care până acum erau ținute la „secret”. Oamenii primesc în urma dezbaterilor informații complete cu privire la rolul și locul Președintelui României în cadrul republicii parlamentare cu un Președinte care îndeplinește, obligatoriu, doar funcțiuni formale fără a avea drept de decizie administrativă. Iar aici rolul acestuia în politica externă, considerată pe nedrept ca aparținând bunului plac a acestuia începe să capete contur. Cu Victor Ponta premier și Andrei Marga ministru de externe se deschide cartea externelor, pagină cu pagină și se observă, fără prea mare dificultate, că Traian Băsescu a confiscat Parlamentului rolul de decizie în politica externă a țării. Guvernul propune prin programul de guvernare orientările țării în politica externă și gradul de satisfacere a obligațiilor ce revin României din tratatele internaționale (funcție de capacitatea financiară și funcțională a instituțiilor ce urmează a fi implicate - Armata, Politiția, Poliția de Frontieră, SIE, consulatele etc.) iar Parlamentul aprobă sau modifică înainte de aprobare, orientările politicii externe și acțiunile. Președintele României este astfel ținut de voința Parlamentului în acțiunile lui de reprezentare a statului pe plan extern. El nu poate angaja România în nici o acțiune externă dacă aceasta nu a fost aprobată de Parlament ca organ reprezentativ suprem al poporului român ((art. 61 alin. (1)). Oamenii încep să înțeleagă că rolul Președintelui de reprezentant al statului român nu înseamnă că el este și reprezentantul poporului, el este doar reprezentantul administrației de stat, fapt ce îl pune în inferioritate funcțională față de Parlament. Reprezentarea externă a Președintelui nu cuprinde și decizia în politica externă. Reprezentarea lui este formală, ca majoritatea actelor cu care Președintele este investit de Constituție. El semnează tratatele sau inițiază dialogul cu omologii din alte state pe teme de politică externă cerute de Guvern sau dispuse de Parlament. Ca urmare a acestor dezbateri se va ajunge la o mai clară poziționare a României față de unele aspecte ale politicii externe de până acum. Participarea României cu forțe armate și polițienești în acțiuni comune cu ONU și NATO vor fi revizuite. România va trebui să vadă dacă se mai poate împrumuta la nesfârșit din băncile străine pentru a susține aceste acțiuni externe în dauna propriei populații. Mârșave au fost declarațiile lui Traian Băsescu că România se împrumută pentru a plăti salariile și pensiile, mârșave au fost declarațiile lui pentru așa-zisa reformă a statului, mârșave au fost acțiunile lui și ale clicii de la guvernare pedelisto-udemeriste de închidere a spitalelor, a școlilor, desființării structurilor de poliție din comune pe motiv că România nu mai are bani să le susțină. Pentru că banii se duc aiurea pe participarea în acțiunile militare și polițienești externe, se duc pe susținerea unor instituții publice interne cu rol extern care susțin sinecurismul fără însă a aduce țării un folos palpabil. Mai mult, dăm bani să ne facem de râs.

În timp ce Victor Ponta și guvernul lucrează la partea funcțională a statului și clarificarea poziției instituțiilor de stat în actul de guvernare, inclusiv reprezentarea externă, Crin Antonescu lucrează la clarificările politice în teritoriu. Participă la lansarea candidaților USL la alegerile locale și ține cuvântări maselor de alegători și curioși despre abuzurile guvernărilor băsesciene, arată cu degetul și dă exemple ale acestor abuzuri, arată cum va funcționa USL și dă speranța că USL va guverna suficient de mult pentru a repune România pe făgașul normal. Crin Antonescu dă speranța că va fi mai bine, că se va face dreptate, că încrederea în ziua de mâine va reveni în fiecare casă de român. Efortul este imens. Guvernul îi pune la dispoziție lui Crin Antonescu datele necesare pentru a arăta populației chemate la vot cât de nocivă a fost guvernarea băsesciană iar USL dă guvernului sprijinul necesar pentru ca măsurile ce se impun acum să fie bine percepute de populație. Este o luptă cruntă. Sunt oameni care au convingeri ferme că Traian Băsescu și ai lui au „lucrat pentru țară”, chiar dacă măsurile „au fost dureroase”. Acțiunile conjugate ale lui Victor Ponta și Crin Antonescu au rolul de a combate aceste convingeri. Se putea și altfel, unele măsuri băsesciene fiind de fapt abuzuri impardonabile.

Lupta pentru câștigarea încrederii cetățenilor este pe drumul bun. Însă ea trebuie dusă la aceeași intensitate permanent. Chiar și după câștigarea alegerilor parlamentare. Iar eu trebuie să apreciez ideea cu acest VUM pur și dur care duce în curtea fiecărui cetățean decizia reprezentării în Parlament. Indiferent ce „mestecă” tot felul de teoreticieni și analiști adversari ai sistemului ce urmează a fi aprobat în Parlament, VUM va face curățenie, cumva, în clasa politică. Va elimina, probabil, toți habarniștii, toate lichelele portocalii. De aceea se gândește Elena Udrea să se apuce să facă un copil. Știe că VUM o exclude de la viața politică activă în Parlament. De aceea sunt atât de disperați unii de la PDL. Știu că VUM îi va duce în fața unor alegători care azi află porcăriile pe care le-au făcut în guvernarea băsesciană. Nu vor mai putea să le ceară votul, vor primi ouă stricate în cap. Le este teamă celor din PDL. Liderii lor cu notorietate sunt plini de rahat. Iar alții nu mai au de unde scoate. Iar manevra cu „Noua Republică” a lui Mihai Neamțu este în întârziere. MRU nu știe să danseze, el știe să spună lozinci. VUM exclude procentele de popularitate ale unui partid. 2% de ici, 5% de colo, 10 la sută de dincolo, per total 30%. Ia uite câți români ne apreciază. VUM exclude aceste ciubucuri. Pentru fiecare lider local candidat vor trebui să aibă minim 15-20% încredere pentru a spera la un loc în Parlament. Nu doar ei, și cei ai USL. Numai că ei, cei din PDL, au în spate rezultatele dezastruoase ale guvernărilor băsesciene pentru care nu pot da explicații credibile mai ales acum când auditurile din ministere arată nivelul jafului din banul public practicat.

VUM poate sancționa și USL. Dacă cei ce vor fi aleși de USL să candideze în colegii nu au sprijinul cetățenilor, dacă sunt oameni cu pete, USL va pierde respectivele colegii. Selecția în cadrul fiecărui partid membru al USL va trebui să fie dură, foarte dură. Vor dispare din prim-plan persoane care au fost la limita bunului simț în toți acești ani. Selecția candidaților USL va fi adevărata reformă politică în cadrul fiecărui partid. O reformă va fi și la PDL care, dacă are cu cine înlocui hahalerele băsesciene are șansa să trimită în Parlament un număr mai mare de parlamentari decât se prefigurează acum.

Eu consider că se merge pe un drum bun. Susțin acest VUM. Este dur și este evident că obligă la responsabilitate. Prin votul proporțional erau trimise în Parlament tot felul de panarame, care mai de care mai pilos sau mai bun cotizant. Acum, candidații trebuie să meargă în colegiile lor să îi lămurească pe oameni că sunt buni, că sunt cinstiți, că sunt onești, că sunt cumpătați, că sunt inteligenți, că sunt credincioși, că le vor apăra interesele. Greu. În toate sistemele de vot, fără excepție, se pierde votul celor mai puțini. Cu pragul electoral nu era doar o pierdere, era un abuz cumplit împotriva orientării simpatiei populației către un candidat sau altul. VUM este mai bun. Este mai rău pentru partide, le sancționează pentru alegerile făcute însă face dreptate cetățenilor cu drept de vot din fiecare colegiu electoral. Sistemul de vot proporțional era un fals. Pe listă alegeai un partid care își băga în față pilele și incompetenții politici care însă aveau donații substanțiale la partid. Acum ... acum este mai puțin probabil să se ajungă la așa ceva.