Se afișează postările cu eticheta referendum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta referendum. Afișați toate postările

marți, 4 iunie 2019

Declarația președintelui Ludovic Orban după întâlnirea delegației PNL cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni


DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA FINALUL CONSULTĂRILOR DE LA COTROCENI, PE TEMA REFERENDUMULUI PE JUSTIȚIE (04 IUNIE 2019)

Bună ziua,

Delegația Partidului Național Liberal a participat la consultările demarate de președintele României. Poziția exprimată de noi este foarte simplă. Voința cetățenilor care s-a manifestat în cadrul referendumului convocat de președintele României, referendum validat cu un scor extrem de mare, reprezintă lege pentru noi și Partidul Național Liberal susține toate demersurile președintelui României, Klaus Iohannis, pentru a transpune în fapt voința exprimată de cetățeni la acest referendum.

De asemenea, am abordat și subiectul legislației în domeniul justiției. Susținem clar ideea de refacere a dezbaterilor publice, pentru a genera o legislație europeană în domeniul justiției, care să fie conformă cu recomandările din Mecanismul de Cooperare și Verificare, care să țină cont de recomandările formulate de Comisia de la Veneția și să țină cont de Grupul Statelor împotriva Corupției .

Partidul Național Liberal va susține toate inițiativele de reviziure a Constituției și orice alte inițiative care sunt necesare pentru a transpune în fapt voința exprimată de cetățeni și pentru a asigura că voința cetățenilor care s-a transmis extrem de puternic în cadrul acestui referendum și anume că România trebuie condusă de oameni cinstiți, de oameni corecți, de oameni care respectă legea, această voință să fie transpusă în realitate.

(Cu privire la OUG pentru șefii de Consilii Județene, dumneavoastră ați adus mai multe critici (..)În același timp există mai mulți șefi de Consilii Județene(..) care și-au dat acordul pentru această OUG. Există o dublă măsură, v-ați consultat înainte?)           

Partidul Național Liberal are o poziție oficială care este exprimată prin decizia organismelor de conducere, prin vocea presedintelui Partidului Național Liberal. Este rușinos pentru Oprișan, că se prevalează de o consultare internă facută în cadrul Uniunii Consiliilor Județene, o consultare internă care nu avea niciun fel de rost de a stabili care este poziția noastră ca și partid, ci pur și simplu era o consultare în interiorul  Uniunii Naționale a Consiliilor Județene.

Poziția oficială a Partidului Național Liberal,  este poziția exprimată de mine. Prin această OUG, Guvernul a arătat că este în continuare prizonierul vechililor roșii, care au șantajat Guvernul ca să emită o astfel de Ordonanță anti-constituțională, nedemocratică, care nu are nicio legătură cu voința exprimată de cetățeni. La referendum, în mod clar, cetățenii s-au pronunțat la a doua întrebare împotriva reglementării prin OUG în domeniul justiției și de asemenea, pentru dezvoltarea unui mecanism a unei proceduri prin care și alte entități în afara Avocatului Poporului să poată să sesizeze Curtea Constituțională.

Avem la dispoziție până la modificarea Constituției, până la transpunerea în noua formă a  Constituției a acestei voințe exprimate de cetățeni, soluția de a sesiza Avocatul Poporului și vom sesiza Avocatul Poporului cerându-i să atace la Curtea Constituțională această Ordonanță.

(Domnul Flutur sau doamna Câmpeanu nu v-au consultat înainte de a emite acest punct de vedere, chiar dacă era în cadrul...)

Poziția oficială este poziția Partidului Național Liberal, această poziție am exprimat-o public.


(Președintele spunea înainte de a începe consultările cu dv. că este optimist în privința conturării unei majorități în Parlament. Ați discutat despre acest subiect?)

Noi am prezentat poziția Partidului Național Liberal de susținere necondiționată a propunerilor de revizuire ale Constituției, pe care le va formula preșdintele României la dezbaterea în Parlament și în cadrul referendumului de revizuire a Constituției.

Nu putem prezenta punctele de vedere ale celorlalte partide. Pe de altă parte, o spun apăsat. Nu cred că poate vreun partid politic din România, astăzi, care este reprezentat în Parlamentul României și care vrea să mai supraviețuiască următoarelor alegeri, cred că niciun partid politic nu-și poate permite  să nu susțină voința exprimată de cetățeni în cadrul referendumului convocat de președintele României și mă bucur foarte mult că președintele României a demarat aceste consultări, a preluat această inițiativă pentru a avea garanția clară că vor fi transpuse în modificări ale Constituției toate cererile formulate de cetățeni cu ocazia acestui referendum.

(Veți merge pe varianta referendumului pentru modificarea Constituției odată cu alegerile prezidențiale?)

Există o procedură privitoare la revizuirea Constituției, o procedură care stabilește mai mulți pași.

Din punctul meu de vedere, ar fi o soluție foarte bună să se ajungă la referendum odată cu alegerile prezidențiale pentru că, dacă tot organizăm scrutinul de alegeri prezidențiale este și mai bine și mai potrivit și mai ieftin ca să organizăm și referendumul de revizuire a Constituției cu ocazia acestor alegeri, cu atât mai mult cu cât așa cum mă aștept și eu și aici, chiar am spus că nu cred că va exista vreun partid politic, care să se opună voinței exprimate de cetățeni și care să nu susțină revizuirea Constituției, în conformitate cu voința exprimată de cetățeni. Ca atare, nu cred că o sa fie o dezbatere polemică pe această temă.

(Pentru acest Referendumul de revizuire a Constituției PNL preferă mai degrabă localele sau prezidențialele)

Eu cred că trebuie transpusă în modificări constituționale, conforme voinței cetățenilor, cât mai repede posibil. Pentru că știm foarte bine că tactica tergiversării poate să creeze pentru anumite forțe politici, care, probabil, nu își doresc, în fapt, acest lucru, pretext pentru a amâna adoptarea acestor modificări, în speranța că poate nu o sa fie adoptate.

Eu cred că acest referendum și toată procedura de revizuire a Constituției în conformitate cu voința exprimată de cetățeni la acest referendum trebuie să se deruleze într-un ritm cât mai rapid posibil.

(Dan Barna a anunțat că se scrie deja moțiunea de cenzură, că a discutat cu dv, cei de la PNL. Când ar trebui depusă această moțiune? Președintele spunea săptămâna trecută că el ar lucra deja textul final)

Practic, acum, este o operă de armonizare a contribuțiilor fiecărui partid. Textul moțiunii de cenzură va fi gata foarte curând, sigur, vom consulta toate celelalte grupuri parlamentare cu care suntem în curs de negociere sau vom declanșa negocieri pentru a aduce la o formă agreată de toți cei care vor susține moțiunea de cenzură și acest text când va fi gata, va fi făcut public.

De asemenea, am anunțat foarte clar că nu vom aștepta foarte mult timp până să depunem moțiunea de cenzură, decât timpul necesar pentru a putea purta negocierile cu grupurile parlamentare, care se asociază moțiunii de cenzură și ca atare, vom depune moțiunea de cenzură cât mai repede posibil, în momentul în care vor fi finalizate negocierile. Vă dați seama că nu o sa așteptăm vacanța parlamentară.

(Subiectul moțiunii de cenzură  a fost atins în consultările cu președintele Klaus Iohannis?)

Nu a făcut parte din subiectul acestor negocieri.


joi, 16 mai 2019

Mitingul PNL de la Oradea, 16.05.2019

Alături de imaginea luată din albumul celor de la „Bihoreanul”, care au și un articol interesant (aici), pun discursul lui Ludovic Orban.

Bine v-am găsit, dragi bihoreni și dragi orădeni!

Mă bucur să fim astăzi împreună. Vă mulțumesc că sunteți astăzi aici și mai ales, vă mulțumesc că de când a început campania ați fost implicați în campanie pentru a-i convinge pe locuitorii din fiecare localitate din Bihor, că pentru binele lor nu există altă soluție decât să voteze Partidul Național Liberal și sunt convins că și până în 26 mai, fiecare dintre dumneavoastră veți continua această bătălie pentru a-i convinge până și pe cei care astăzi nu sunt convinși că este spre binele lor să voteze Partidul Național Liberal.

Eu, astăzi, am să vă vorbesc mai puțin despre europarlamentare, am să vă vorbesc despre referendumul convocat de președintele României, Klaus Iohannis. Fug infractorii din fruntea PSD-ALDE de acest referendum ca dracu de tămâie. Le este frică pentru că știu că românii nu sunt de acord cu corupția, că românii consideră corupția cel mai mare pericol la adresa dezvoltării României, la adresa bunei funcționări a societății românești și la adresa normalității și dreptății care trebuie să guverneze o societate democratică.

Fac tot ce pot să nu se discute nimic despre referendum. Suntem în situația în care mai avem o săptămână și ceva până la ziua alegerilor și la ziua referendumului și nici până astăzi Consiliul Național al Audiovizualului nu a luat decizia prin care să dea drept de antenă la televiziuni și posturi de radio pentru campania pe referendum. Este la cheremul fiecărei televiziuni să decidă dacă vor sau nu vor să dea mesaje despre referendum.

Autoritatea Electorală Permanentă, care face de regulă clipuri de informare a cetățenilor privitor la vot, a făcut clipul de informare pentru alegerile europene, în schimb, nici până astăzi, nu au făcut clipul de informare privind referendumul. La toată media care este controlată de PSD, aproape că nu se vorbește un cuvânt despre acest referendum. De ce fac lucrul asta? Pentru că ei știu foarte bine faptul că 90% dintre români vor să interzică amnistia și grațierea pentru faptele de corupție și noi trebuie să-i determinăm să meargă la vot.

Le este frică pentru că ei știu foarte bine că românii s-au săturat să stea cu inima la gură în așteptarea oricărei ședințe de Guvern, că poate PSD-ul oricând, la orice ședință de Guvern să mai dea o Ordonanță de Urgență în care să calce în picioare drepturile și libertățile fundamentale, independența justiției, liberul acces al cetățeanului la justiție și să facă o vraiște generalizată din justiția din România cu un singur scop, să nu fie pedepsiți pentru furăciunile pe care le-au făcut.

Am o vorbă, nici pecenegii, nici cumanii, nici tătarii, nici turcii, nici fanarioții, nici rușii, care au călcat țara asta, nu au jefuit România așa cum a fost jefuită în ultimii 30 de ani de comuniștii travestiți care și-au bătut joc de noi și țin țara pe loc.

Ce o să creadă toată Europa despre noi dacă noi, ca cetățeni români, europeni, nu mergem să votăm „DA” la acest referendum?
Ce o să facă PSD și ALDE dacă românii nu vin la vot și nu asigură cvorumul și mai ales, nu vin să-și exprime voința pe care o au cu adevărat? O să-și permită să facă orice de acum înainte. De acum înainte, oricine intră în politică va înțelege că poate să fure liniștit, că nu va fi pedepsit pentru că oricând, o majoritate poate să dea amnistie și grațiere.

Putem noi accepta așa ceva, să acceptăm corupția să guverneze țara aceasta și cei care fură din munca noastră, din taxele și impozitele noastre să scape nepedepsiți?

Așa ceva nu se poate! Munca noastră, proprietatea noastră, tot ceea ce clădim și construim trebuie să fie pentru binele fiecăruia dintre noi și nu avem voie să-i lăsăm pe cei care și-au bătut joc de munca noastră și în loc să construiască spitale, și-au făcut lor vile, în loc să construiască autostrăzi, si-au făcut ei proprietăți în afara țării sau și-au pus pe picioare firme abonate la contractele statului, în care se plătește nu realizarea de lucruri ci nerealizarea de lucruri, adică nimic.

Nu putem accepta asta și trebuie să-i spuneți fiecărui bihorean cu care vă întâlniți că stă în puterea lui să decidă ca România să revină la normalitate, stă în puterea fiecăruia să decidă că trebuie să dăm afară hoții din fruntea țării, că stă în puterea fiecăruia dintre noi să-i pedepsim pe cei care ne-au jefuit și mai ales să recuperăm toate averile pe care și le-au pus ei deoparte, din furăciunile pe care le-au făcut din funcții publice.

Trebuie să dăm mesajul clar:  Toleranță zero față de corupție, în România!

Nu acceptăm să ne fure nimeni munca, nu acceptăm ca taxele și impozitele noastre să fie folosite pentru altceva decât pentru autostrăzi, șosele, spitale , dezvoltarea rețelei de educație și toate investițiile publice care creează cu adevărat normalitatea într-o societate.

Să fim alături de președintele României pentru că președintele României a făcut ceea ce trebuia să facă, a convocat referendumul, dar el nu poate să voteze pentru fiecare roman în parte, este împiedicat să se exprime public, este sabotat și boicotat acest referendum de cei din PSD-ALDE și de alții, nu numai de cei din PSD-ALDE.

Este misiunea noastră ca alături de președintele României să-i informăm pe toți cetățenii că trebuie să vină la referendum și să voteze „DA” la ambele întrebări, să interzicem amnistia și grațierea, să nu mai permitem adoptarea  de reglementări din domeniul justiției prin OUG.

Oameni buni,  tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău–Borș este aproape la fel cum era în 2008, când am plecat de la Ministerul Transporturilor, iar în zona Suplacu de Barcău, știți foarte bine că toți banii băgați în viaduct, se duc în apa respectivă pentru că se distruge investiția.

Ce să mai  vorbim de alte tronsoane care să ne ducă până la Gilău, astfel încât Oradea să fie legată de capitala României pe tronson de autostradă, așa cum este normal și firesc. DN76, Oradea, Deva, am obținut finanțare prin credit de la BEI. Am lăsat contracte semnate pe trei tronsoane din cinci și pe celelalte două pe fază de final semnarea contractelor de construcție. Nici astăzi nu este gata drumul.

Ce să mai vorbim de centura Beiuș-Ștei , de centura Aleșd, care au fost promise de ăștia și  nu le-au făcut niciodată. Între Cluj și Oradea calea ferată nu este încă electrificată, la 30 de ani de la revoluție. Este ceva absolut incredibil și de neacceptat. Am lăsat drumul expres Oradea-Arad, un drum fundamental, care să facă legătura între cele două axe de autostradă ca să permită cu adevărat un trafic în acest areal extrem de dezvoltat al României.

Ăștia n-au făcut nimic și nu sunt în stare să facă nimic și tare mi-e mie teamă, dragii mei, că acesta e un plan al lor, să alunge investitorii, să ne lase fără locuri de muncă, să ne alunge copiii, pentru că ei niciodată n-ar vota PSD și atunci decât să voteze cu partidele de dreapta sau cu noi, mai bine îi alungă din țară pentru că nu le permit să-și creeze viitorul în țara asta.

Îmi este teama că ei, de fapt, vor pentru români sărăcie, subdezvoltare, umilință, lipsă de demnitate. Vor să-i țină în stare de  dependență ca după aceea să îi mâne la vot ca pe oi, așa cum îi mână la mitinguri pe liste de la fiecare instituție publică.

Îmi doresc ca instituțiile publice să nu mai fie filialele de partid ale PSD, să nu mai vedem angajați din instituțiile publice care să fie mânați de șefii lor cu liste și amenințați că sunt dați afară.  Îmi doresc în România ca oamenii de afaceri să fie sprijiniți de instituțiile publice în orice proiect pe care îl fac, nu să fie amenințați.

Vreau ca tinerii, copiii care intră în școală, să primească garanția că vor primi tot ce au nevoie ca să reușească în viață, oferindu-li-se fie o meserie, fie o calificare care să li se  potrivească și care să le permită să aibă o viață decentă, o viață normală.

Îmi doresc să nu mai avem mortalitate evitabilă de 40%, așa cum se întâmplă astăzi în România, să nu-i ducem pe români la spital, să-i ducem la bal, să sprijinim medicina preventivă, să sprijinim medicii de familie, să sprijinim cu adevărat policlinicile cu specialiști care pot, într-adevăr, să ofere diagnostic în fazele incipiente ale bolii, să nu mai facem nicio discriminare între sistemul privat și sistemul public de furnizare a serviciilor medicale. Îmi doresc, cu adevărat, în România să reinstaurăm meritocrația, să readucem piramida cu vârful în sus, să nu mai stea cu vârful în jos, așa cum este astăzi, în care să-i vedem în capul trebii pe toți codașii, pe toți repetenții, pe toți neaveniții, pe toți oamenii care n-au fost în stare să facă nimic în viața lor pe propriile picioare și au ajuns în fruntea țării doar fiind slugi la niște baroni și numai executând comenzile pe care le dau acești baroni.

Vreau ca România să reîncapă pe mâna oamenilor corecți și cinstiți, cu șapte ani de acasă, educați, cu frica Lui Dumnezeu, a oamenilor care își iubesc țara asta și care au puterea, cu adevărat, să o ridice și să o readucă acolo unde îi este locul.

România, în primul rând!

Conferința de presă la Oradea, 16 mai 2019. Declarațiile lui Ludovic Orban

DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ÎN CONFERINȚA DE PRESĂ SUSȚINUTĂ LA ORADEA –16 MAI 2019

Președintele Klaus Iohannis a convocat un referendum care se derulează simultan cu alegerile pentru Parlamentul European. La acest referendum, președintele României, dă posibilitatea cetățenilor români să se exprime cu privire la două teme extrem de importante pentru societatea românească. Prima temă este cea legată de amnistie și grațiere pentru corupție, iar a doua temă este legată de interzicerea reglementării din OUG în domeniul justiției.

La prima temă întrebarea este dacă sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție. Din 2013, PSD caută disperat să treacă o lege sau o OUG privind amnistia și grațierea, în special a faptelor de corupție, adică a faptelor săvârșite de ei în exercitarea funcțiilor publice. Până acum am reușit să îi oprim. Având în schimb Guvernul și majoritatea, există în orice moment riscul major să se dea o astfel de OUG, care să-i scape pe toți deținătorii de putere din ultimii ani, care au jefuit România și, mai ales, să împiedice condamnarea lor și recuperarea prejudiciilor pe care le-au produs prin furăciunile lor. Președintele Iohannis a considerat că este fundamentală această temă și că este vital ca cetățenii români să fie aceia care să împiedice adoptarea unor astfel de acte normative printr-un vot în cazul unui referendum.

Din acest motiv îi îndemn pe bihoreni și pe toți românii să trateze cu maximă atenție acest referendum, care este fundamental pentru evoluția ulterioară a societății românești, pentru menținerea unei societăți care să descurajeze săvârșirea de infracțiuni  de către deținătorii de putere și care să curețe societatea românească și instituțiile publice de persoane corupte.

Votul la referendum este la fel de important ca votul pentru alegerile pentru Parlamentul European și de fapt, și acest referendum este în legătură directă cu Uniunea Europeană. Practic, îi chem pe bihoreni să vină la vot și spună clar că vor să rămână în Uniunea Europeană, pentru că este din ce în ce mai clar din declarațiile tuturor oficialilor europeni și tuturor partenerilor noștri, că dacă actuala majoritate guvernamentală va mai agresa justiția, va mai afecta independența justiției, va afecta în continuare liberul acces al cetățeanului la actul de justiție, va încerca să pună botniță  magistraților din România și să controleze politic justiția din România. Există riscul major ca  România să aibă de suferit consecințe, care să-i afecteze pe români.

Nu trebuie să sufere românii pentru aberațiile, pentru ticăloșiile care sunt comise de o majoritate guvernamentală condusă de niște indivizi care nu au niciun fel de respect față de lege, care consideră România ca fiind moșia lor și care consideră banul public ca o sursă de a produce bani personali prin intermediul corupției.

Să se gândească fiecare român ce s-ar întâmpla dacă nu trece referendumul. Dacă nu trece referendumul, nu se întrunește cvorumul. Actuala putere o să creadă că are liber la furat și își va permite să dea orice fel de act normativ, care să afecteze drepturile și libertățile individuale ale cetățenilor, care să afecteze independența justiției.

Dacă societatea românească nu înțelege necesitatea de a decide interdicția amnistiei și grațierii și interdicția de reglementare în domeniul justiției prin OUG, se va da un semnal foarte prost pentru România la nivel european și cei care vor profita, vor fi tocmai infractorii sau cei care au comis infracțiuni și care nu sunt încă condamnați, care sunt astăzi la putere.

Nu în ultimul rând, adoptarea acestui referendum este fundamentală și pentru semnalul pe care îl dă societatea românească pentru toți aceia care dețin putere sau vor să dețină putere, urmează să dețină funcții în demnitate publică, în cazul în care românii hotărăsc clar că orice faptă de corupție va fi pedepsită și că niciun deținător de putere care săvârșește o faptă de corupție nu va fi iertat. Toată lumea care este implicată în viața publică, care exercită funcții de putere publică, va înțelege foarte clar că există o toleranță zero din partea românilor față de corupție așa cum știm că este în realitate.

Știm foarte clar din cercetările sociologice, că aproape 90% dintre români consideră corupția o amenințare la adresa democrației, bunei funcționări a economiei și la adresa societății românești. De asemenea, știm foarte clar că un procent aproape similar susține interzicerea amnistiei și grațierii. Ca atare, singurul lucru pe care trebuie să-l facă este să se prezinte la vot, să voteze ,,DA,, la referendum, să voteze Partidul Național Liberal, la alegerile pentru Parlamentul European pentru a pune capăt acestei agresiuni sistematice împotriva justiției și pentru a garanta fiecărui român că nu va mai fi furat de niciun om, care deține putere în România.

(După cum bine știm Comisia și Parlamentul European au declanșat împotriva Ungariei și Poloniei procedura privind activarea articolului 7 din Tratat ( ...) Nu am auzit din partea niciunui lider european și din partea niciunul lider de stat sau de Guvern din interiorul Uniunii Europene să amenințe Ungaria sau Polonia, acuzate tot de probleme cu statul de drept, cu excluderea din Spațiul Schengen. Cum considerați că în acest context României i se aplică totuși un dublu standard cu atât mai mult cu cât, așa cum spuneam, din amânarea eternă a aderării, nu pierdea neapărat nici Dragnea, nu pierde nici Dăncilă, pierde cetățeanul român și pierde economia românească în ansamblul ei).

Am să vă dau un răspuns simplu, depinde cine negociază în numele României. Atâta timp cât la putere se va afla această majoritate guvernamentală, care are 2 piloni, PSD mai mare și PSD mai mic, care sunt ciumați la nivel european, care nu sunt acceptați ca parteneri de negociere, care nici măcar nu mai sunt acceptați de familiile lor politice, este foarte greu ca România să obțină ceva atunci când în numele României negociază niște oameni, care nici măcar nu pot să negocieze pentru că nici măcar nu sunt acceptați la masa negocierilor. Din acest motiv, noi am legat Schengen de preluarea guvernării iar aici, dacă urmăriți între obiectivele noastre, avem obiectivul de ridicare a Mecanismului de Cooperare și Verificare. România se află sub acest Mecanism de Cooperare și Verificare. Se știe foarte clar că în argumentația pe care o dau aceia care se opun integrării României în Schengen, se face o legătură între nivelul corupției, tratamentul privitor la statul de drept și posibile încălcări ale regulilor din Articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene, privind statul de drept și Schengen. Aici, lucrurile sunt foarte clare. Uitați-vă că la nicio reuniune a JAI, ministrul Carmen Dan, pe parte de ordine publică, nu a ridicat problema Schengen.

(Din 2011 încoace nu s-a pus niciodată pe ordinea de zi aderarea României la Schengen... )

Faptul că nici măcar nu și-au propus să atingă acest obiectiv, în cele 6 luni în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, arată foarte clar cine sunt ei și că nu au niciun fel de capacitate să negocieze în numele României și să reprezinte interesele României.

La nivel european, în toate instituțiile europene există o negociere permanentă, există interese naționale, există interese zonale, există interese regionale, există interese de natură electorală ș.a.m.d..

Prima condiție ca să poți să negociezi în numele României și să obții ceva este să fii considerat că faci parte din această familie și să stai la masă. PSD-ALDE, astăzi, nu stă la masă cu liderii europeni pentru că niciun lider european nu îi acceptă, nici măcar familiile lor politice. Timmermans este candidatul socialiștilor, iar Timmermans este lansatorul celor mai grele acuze la adresa actualei guvernări, candidatul lor la funcția de președinte a Comisiei Europene.

Revenind la Schengen, eu cred că pentru a putea obține orice câștig pentru România, indiferent că este vorba de MCV, de Schengen, de obținerea unui buget generos pentru România în cadrul bugetului 2021-2027 și alte câștiguri pe care le poate realiza România.

România trebuie să fie reprezentată, la nivelul Parlamentului European, de oameni care sunt cunoscuți, de oameni care sunt respectați, de oameni care sunt acceptați ca parteneri de dialog și oameni care au capacitatea de a argumenta și de a susține interesele României, ceea ce nu este cazul actualei majorități.

Noi am condiționat intrarea în Schengen de preluarea guvernării pentru că în momentul preluării guvernării vom știi foarte bine ce să facem pentru că la ora actuală știm foarte clar cine se opune și care sunt motivele acestei opoziții.  Este clar că trebuie să îndepărtezi motivele acestei opoziții și să negociezi cu cei care se opun pentru a obține lucrurile respective.

Noi am făcut lucruri în Parlamentul European. În Parlamentul European s-a votat o rezoluție, care susține integrarea României și a Bulgariei în Schengen, iar această rezoluție a fost susținută în mare parte de grupul PPE, dar este adevărat că a fost susținută și de alte grupuri politice. Sigur, nu Parlamentul European ia decizia. Parlamentul a exprimat o poziție, un punct de vedere, care este deja important și de care trebuie să se țină cont în perspectiva discuțiilor ulterioare.

Lobby-ul trebuie să fie concentrat și lobby-ul trebuie derulat pe toate canalele politice și diplomatice posibile, dar doar de către oameni, care sunt europeni, sunt considerați europeni, sunt acceptați și care pot să pună România în situația de partener egal la nivelul Uniunii Europene.

(Dacă nu cumva României i se aplică un dublu standard, eu nu am spus despre Comisie sau despre Parlament pentru că Comisia și Parlamentul și-au dat ok-ul. Acum, trebuie să ajungem în Consiliul UE, unde vorbesc șefii de stat și de guverne. Dacă nu cumva i se aplică României un dublu standard făcând paralelă cu ceea ce li se aplică Ungariei și Poloniei? )

Ce dublu standard? Împotriva lor a pornit procedura pe articolul 7 și împotriva României nu a pornit procedura pe articolul 7.

(Despre gafa CNA-ului)

Vreau sa dau un mesaj public, solicităm CNA-ului să repare gafa monumentală pe care au făcut-o și anume aceea de a nu aloca timpii de antenă pe audiovizual pentru referendum. Nu vreau să considerăm că CNA-ul, ca instituție, susține boicotul infractorilor din PSD și din ALDE, și din acest motiv solicităm CNA să aloce timpii de antenă pe audiovizualul pentru campania pentru referendum.

Nu s-a mai întâmplat până acum să nu se aloce timpii de campanie pentru referendum. De altfel a fost un referendum în cursul anului trecut, dar nu au avut nicio problemă să aloce timpii de antenă, iar acum pur și simplu nu au alocat timpii de antenă și orice televiziune poate să refuze difuzarea oricărui clip, oricărui mesaj privitor la referendum, pretextând că CNA nu a alocat timpii de antenă.

În cazul în care CNA nu va face acest lucru, vom apela la toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție pentru a sancționa acei membri CNA care refuză să dea acest drept cetățenilor de a fi corect informați prin intermediul mass-mediei audiovizuale privitor la referendum.

(Și care sunt pârghiile legale împotriva celor care se vor opune alocării..?)

Noi am solicitat alocarea timpilor de antenă.

(Și în cazul în care nu se va întâmpla acest lucru ce veți face concret?)

Să nu punem răul înainte. Așteptăm  ca membrii CNA să acționeze în conformitate cu lege și respect față de democrație, față de drepturile cetățenilor români de a fi informați privitor la referendum.

(Despre absorbția fondurilor europene)

Noi trebuie să respectăm Tratatul Uniunii Europene, trebuie să respectăm toate regulamentele care se votează în Parlamentul European, în mecanismul de codecizie și trebuie să ținem cont de toți partenerii noștri pentru a obține câștiguri maxime pentru România.

Faptul că unii din România, aici, acasă, dezvoltă o teorie a conspirației, că România n-ar fi tratată ca un partener egal, că România nu ar fi un partener care să primească aceleași lucruri ca și alte țări, nu este adevărat. Am să vă dau un singur exemplu. România a beneficiat de o finanțare de 42 de miliarde de euro, pe exercițiul financiar 2014-2020 și, atenție, datorită principiilor care au stat la baza elaborării bugetului pe 2021-2027, România va beneficia de o finanțare cel puțin similară și pe exercițiul 2021-2027, conform propunerii Comisiei.

Cine e de vină că din 42 de miliarde de euro, care au fost alocați României, Guvernul acesta nu a fost în stare să folosească acești bani pentru ceea ce au nevoie românii. Ei se laudă cu o absorbție mincinoasă. Dacă dăm de o parte  plățile directe la hectar, în care Guvernul nu are niciun merit, astea sunt niște drepturi pe care le au fermierii români și dacă dăm la o parte fondurile atrase de administrațiile locale, rămâne mai nimic. Guvernul ăsta n-a fost în stare să înceapă nici un singur proiect mare de infrastructură de transport, nu mai vorbesc de toate celelalte programe care bat pasul pe loc, care sunt în competența Guvernului.

Chiar și pentru autoritățile locale au băgat bețe în roate la greu, pentru a împiedica o creștere a absorbției fondurilor europene de către autoritățile locale. Vă reamintesc numai articolul imbecil din Ordonanța 14, pe care l-am identificat imediat, l-am criticat și am solicitat abrogarea lui, care mutau controlul ex-ante de la ANAF la autoritățile de management, blocând  practic obținerea avizului pe documentațiile de licitație.

Acum, au băgat prin OUG 114 toate facilitățile pentru constructori, care duc la creșteri ale costurilor constructorilor, care duc la creșterea devizelor pentru care nu există resursă financiară și care, de asemenea creează dificultăți în derularea proiectelor care sunt finanțate cu fonduri europene, existând în multe situații chiar posibilitatea de a pierde banii pentru că se depășește valoarea maximă admisă a proiectului datorită creșterii de costuri ale constructorilor.

Nu mai vreau să intru în alte și alte detalii, Rovana Plumb, capul de listă, pai eu aș fi ascuns-o pe Rovana Plumb, nu aș fi pus-o cap de listă. Rovana Plumb, ca ministru al Mediului este vinovată că s-au pierdut 400 de milioane de euro din banii alocați pentru Mediu. Rovana Plumb a  fost ministrul Fondurilor Europene și este vinovatul principal pentru faptul că România este pe ultimele locuri la absorbția fondurilor europene, că românii nu beneficiază de apă, de canal, de autostrăzi, de spitale regionale și de toate celelalte lucruri care puteau fi finanțate prin fonduri europene, Rovana Plumb este principalul vinovat și Dragnea o pune cap de listă. Păi, o ascundeam undeva, în ultima comună din Dâmbovița pe Rovana Plumb.

Dacă nu era Ilie Bolojan, aici de față, Emil Boc, pierdeam 800 de milioane de euro anul trecut și Guvernul nu a scos un sunet că datorită lui Emil Boc și a lui Ilie Bolojan și a proiectelor pe care le aveau în derulare, noi am putut să folosim acei bani, 800 de milioane de euro care urmau să fie  dezangajați din cauza incapacității lor de a absorbii fonduri europene și s-a acceptat decontarea unor proiecte de investiții care erau în cadrul respectiv și am putut să salvăm banii respectivi, banii respectivi nu au fost pierduți pentru România.

Ghidurile solicitate din România conțin cele mai multe condiționalități și cele mai stupide și idioate proceduri din toată Europa. În loc să se uite la polonezi, în loc să se uite la spanioli, să vadă cât de simple sunt lucrurile, că pot să depui un proiect cu un dosar, nu cu un microbuz de dosare pentru a obține fonduri europene.

În România se resping fondurile europene de către conducătorii AM-urilor pe niște imbecilități. Primarului Robu i s-a respins un proiect  pe mobilitate de finanțare a achiziției unor autobuze electrice pentru că pe șase pagini nu avea conform cu originalul,în condițiile în care, în momentul în care te duci la evaluare, te duci cu originalul, nu te duci numai cu copia în care se certifică conform cu originalul și în condițiile în care funcționarul este abilitat să dea conform cu originalul.

Este ceva de noaptea minții, sunt atâtea nebunii în țara asta, care sunt generate de acest Guvern și care au creat imposibilitatea sau au întârziat la maxim posibilitatea de a absorbii fonduri europene încât, ăștia își dau singuri cu stângul în dreptul și aproape cred că ei, de fapt, nu vor să folosească banii europeni, pentru că banii europeni duc la dezvoltare iar lor nu le convine ca românii să trăiască mai bine pentru că în momentul în care trăiesc mai bine nu mai au nevoie de ei.

sâmbătă, 11 mai 2019

Discursul lui Ludovic Orban la mitingul de la Iași

DISCURSUL PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, SUSȚINUT LA IAȘI ÎN CADRUL EVENIMENTULUI DE PREZENTARE A CANDIDAȚILOR PNL PENTRU ALEGERILE EUROPARLAMENTARE (11 MAI 2019)

Bine v-am găsit, dragi moldoveni! Hristos a Înviat!

Suntem, aici, în Piața Unirii, unde avem în față statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Comuniștii lui Ceaușescu i-au numit pe tinerii curajoși care ne-au scăpat de regimul comunist ieșind în stradă, huligani. Comuniștii lui Iliescu i-au numit pe tinerii frumoși și liberi care au ieșit în Piața Universității, golani. Comuniștii lui Dragnea i-au numit pe cei care au ieșit pe 10 august, derbedei și drogați. Comuniștii lui Dragnea au îndrăznit să vină la Iași și să-i numească pe ieșenii liberi care au ieșit să protesteze față de nenorocirea adusă pe capul României de această clică de derbedei  politici care își bat joc de România, derbedei.

Alexandru Ioan Cuza, când Moș Ion Roată a venit la el și i-a povestit plângându-se că un boier l-a scuipat pe obraz, știți ce a făcut Alexandru Ioan Cuza? L-a sărutat pe obraz! Îi sărut pe obraz pe toți ieșenii care au avut curajul să iasă la luptă împotriva ciumei roșii și să-i spună lui Dragnea că nu mai are ce să caute la putere în România. Îi sărut pe obraz pe toți românii care au curaj să le spună acestor oameni lipsiți de caracter, de educație, de bun simț și de cei 7 ani de acasă, că trebuie să plece de la putere.

Oameni buni, avem un examen electoral extrem de greu și am văzut pe niște afișe și pe niște panouri, sloganul „Patrioți, în Europa”. Ce fel de patriot este Dragnea, dacă n-a venit pe 24 ianuarie la Iași, alături de ieșeni și de moldoveni să serbeze Unirea Principatelor? Ce fel de patriot este Liviu Dragnea dacă pe 27 martie nu a pus piciorul la Chișinău în Basarabia să serbeze Centenarul Unirii cu Basarabia? Ce fel de patriot este Dragnea și cu ceata lui, care pe 28 noiembrie nu a călcat în Bucovina să aniverseze Centenarul Unirii Bucovinei cu România? Ce fel de patriot este Liviu Dragnea, care pe 1 decembrie 2018, când am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire, nu a călcat în Alba Iulia, capitala Unirii? Aceștia nu sunt patrioți. Aceștia sunt trădători de neam și țară. Aceștia sunt niște oameni care vor să distrugă România. Aceștia sunt niște oameni care vor să ne țină în servitute și slugărnicie. Nu mai avem nevoie de ei. Nu există decât o singură forță care are capacitatea să înfrângă ciuma roșie, aceasta forță este Partidul Național Liberal.

Oameni buni, pentru prima oară alături de noi în această campanie, pentru prima oară alături de noi adresându-se  miilor de oameni, de liberali, de simpatizanți care au venit să susțină Partidul Național Liberal, să susțină Referendumul pe Justiție, pentru prima oară alături de noi, campionul democrației din România. Pentru prima oară alături de noi aici, la Iași, omul care impune respectul întregii Europe față de România. Doamnelor și domnilor, astăzi, la Iași, alături de noi, să-l salutăm pe președintele Klaus Iohannis!

vineri, 9 noiembrie 2018

Fotografia IMAS pentru luna octombrie

Avem și sondajul lunar. Este în regulă. Am luat informația de la Adevărul.

Explicația procentelor pentru luna octombrie este rezultatul poziționării partidelor și liderilor acestora cu privire la referendumul privind „familia tradițională”. Iar aici voi veni cu explicația că în cazul PNL, poziția oficială a partidului a fost de neimplicare politică, fiecare membru având dreptul să acționeze potrivit propriei conștiințe, chiar dacă unii lideri PNL sau membri mai activi în media au susținut desfășurarea referendumului și modificarea Constituției în acest sens fiind, în opoziție cu majoritatea membrilor PNL! Pentru că lumea largă vrea poziții clare, radicale chiar, PNL a dat impresia că este un partid în confuzie. A costat 1% de la luna septembrie la octombrie. Procent mic deși se prognoza pur și simplu o prăbușire a partidului. Cel puțin „prietenii” de la USR asta promovau cu obstinație. Nu le-a ieșit!

Să ne uităm la cifre. Este înțelept!

În luna septembrie, totalul pentru cele 6 partide luate în calcul peste limita de 5% este de 98,1%. Diferența era, probabil, la celelalte formațiuni politice care caută să ajungă la pragul de 5% pentru a intra în Parlament.

În luna octombrie, totalul acelorași partide ajunge la 100%! Ca să vezi și să nu crezi! Și celelalte partide nu mai există? De exemplu PMP, ProRomânia, PRM, PNȚCD etc. ? Cum naiba s-a calculat luna octombrie?

Mai puțin PNL, toate celelalte formațiuni politice băgate în seamă de acest sondaj au câștigat procente. Mai multe sau mai puține, dar au câștigat!

PSD          + 2,8%
USR         + 4,8%
ALDE      + 0,2%
MRΠ        + 0,6%
UDMR     + 0,2%

„Oaia neagră”, PNL, pierde 1%.

Saltul USR este spectaculos! În ritmul ăsta, USR va avea la alegerile parlamentare din 2020 aproape 100% intenții de vot. Creșterea asta spectaculoasă, fenomenală chiar, m-a determinat să pun mâna pe stilou. Cu o creștere de 4% pe lună (am fost crud și nu am luat în calcul, în mod abuziv, desigur, „restul” acela de 0,8%), în 24 de luni vor avea, numai din creșteri, 96% asigurate. Cu ce au ei la bază acum pentru luna octombrie, procentul de susținere populară va fi fenomenal: 110,3%!

Trebuie să îmi fac mea culpa că nu am luat în calcul și luna decembrie 2020. Dacă mai adaug 4% și la decembrie 2020, evident că procentul va crește. Între timp, PSD va crește și el, va crește și MRÎ, și ALDE iar dacă ungurii din Ungaria cer cetățenie română, va crește și UDMR pentru a ajunge pe undeva pe la 15-25%, poate chiar mai mult. La noi, totul este posibil.

Avem o fotografie sociologică pentru luna octombrie de la IMAS. Să fim mulțumiți cu ea. Asta este! Încet-încet, procentele de susținere populară pentru unele partide vor depăși normalul de 100%. Nu avem ce face. Lumea evoluează iar foamea de procente și de aprecieri este imensă. Este și normal ca serviciile, oricare ar fi ele, să se adapteze cererii. Clientul nostru, stăpânul nostru! 😂

miercuri, 10 octombrie 2018

Parteneriatul civil. Puncte de vedere

Presa a preluat declarația lui Ovidiu Raețchi (Adevărul) iar eu sunt de acord cu el. Simplu. Pentru că eu consider „căsătoria” doar un contract civil pe care statul îl înregistrează pentru a ști cine plătește taxele și impozitele pe gospodăria nou formată iar de se va ajunge și la formarea unei familii, prin nașterea copilului/copiilor, cine moștenește și își asumă, în continuare, plata taxelor și impozitelor.

Sunt împotriva pomenirii în Constituție a contractului de căsătorie și stabilirea, pentru acesta, a unui întreg articol constituțional! Consider că articolul 48 din Constituție ar trebui să se refere la „familie”, exclusiv la ea și nu la o formă prin care familia se poate naște!

Dacă se adoptă legea privind contractul de parteneriat civil, normal și corect ar trebui ca acesta să fie pomenit în articolul 48 din Constituție alături de căsătorie ca una din formele de formare a familiei! Ba, mai mult, acolo ar trebui să fie pomenită și familia monoparentală, la fel de legitimă ca cea rezultată în urma contractului de căsătorie, indiferent dacă sunt copii născuți în urma unei relații din căsătorie sau concubinaj sau ca urmare a deciziei unei mame de a naște fără a se angaja într-o relație stabilă cu tatăl copilului/copiilor. Dar se poate și mai simplu, prin eliminarea tuturor formelor de formare a familiei, acestea urmând a fi explicată în Codul civil unde se pot arăta și consecințele juridice ale realizării familiei!

Din punctul de vedere al parteneriatului civil suntem în fața unei situații asemănătoare, din punct de vedere administrativ. Partenerii primesc recunoașterea unor drepturi din partea statului în relațiile dintre ei. Inclusiv „moștenirea” unor bunuri după „soțul supraviețuitor”, din moment ce a participat la acumularea acelor bunuri. În loc să facă un SRL fac un parteneriat civil pentru că oferă mai mult decât împărțirea unor bunuri la lichidarea SRL.

Cât privește „cununia religioasă”, asta este, deja, treaba bisericii respective. Nu este treaba statului! Statul laic nu intervine cu legea în viața internă a bisericii! Cât privește „cununia” cuplurilor homosexuale, depinde de biserică. Sunt biserici creștine care o admit, sunt biserici care o interzic. Cununia religioasă este o problemă strict internă a cuplului și a bisericii de care aparțin membrii cuplului, nu naște drepturi și obligații legale!

Să trecem la declarația lui Raețchi. O voi „dezmembra” pentru a o pune pe idei.

„Susţin proiectul de lege privind parteneriatul civil, realizat de CNCD şi de o serie de asociaţii care apără drepturile omului. Este extrem de bine lucrat şi autorii merită felicitaţi, chiar dacă la nivelul comisiilor pot să mai apară modificări de nuanţă. 

Mi-ar fi greu să înţeleg de unde ar putea să apară o opoziţie argumentată faţă de un astfel de proiect. 

Am înţeles, în tot acest timp, că există o rezervă faţă de redefinirea căsătoriei, dar aici vorbim despre un alt tip de contract civil. Dacă nici măcar pe acesta nu îl acceptă cei care se opun, atunci ce drepturi mai sunt dispuşi să le ofere celor care sunt diferiţi de ei? 

În al doilea rând, parteneriatul civil nu este direcţionat exclusiv către cuplurile de acelaşi sex, oferind o serie de beneficii juridice şi pentru cupluri heterosexuale care aleg un parteneriat legal, diferit de căsătorie

În al treilea rând, mi se pare nefericit acel argument care spune că "parteneriatul civil este primul pas spre legalizarea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex" şi, de aceea, trebuie respins. Noi nu putem respinge un proiect legislativ bun pe o ipoteză despre viitor: e bun azi, dar mâine s-ar putea schimba. 

Faptul că orice lege se poate schimba mâine nu înseamnă că nu ar mai trebui să legiferăm deloc azi. 

Deci, pentru moment, nu am găsit niciun argument valid împotriva proiectului, iar argumentele religioase, oricât ar fi de solide teologic, nu pot decide legislaţia unui stat laic. 

Sper că în următoarele zile vom respira un aer european în Parlament şi nu vom vedea rezistenţa care a existat şi la abrogarea Articolului 200. Ca liberal, nu îmi pot imagina un alt scenariu," a declarat deputatul liberal Ovidiu Raeţchi.

Legea operează cu stările reale din societate. Când o stare se naște, capătă consistență prin practicarea unor „ritualuri/obiceiuri” care pot da naștere la raporturi sociale speciale, legiuitorul trebuie să vină și să le recunoască prin lege pentru ca aceste raporturi să aibă efecte pozitive, efecte dorite și recunoscute de membrii societății, opozabile erga omnes.

Peste toate, trebuie să respectăm un articol din Constituție care are prioritate față de făcătura de la referendum. Este vorba despre art. 4:
Art. 4 – Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Adăugăm aici și primele paragrafe de la art. 16:
Art. 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
Băgăm și art. 26, cel care este susținut de articolele anterioare:
Art. 26 – Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Atrag atenția asupra faptului că „bunele moravuri” nu sunt cele religioase ci sunt cele prevăzute expres într-o lege! Interpretarea principiilor constituționale nu poate fi făcută de nicio biserică, ci doar de laica Curte Constituțională care este ținută, la rândul ei, de tratatele internaționale la care România este parte, prin excelență, în cazul nostru, de Declarația Universală a Drepturilor Omului, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, practica judiciară a CEDO etc. Iar legea, ei bine legea va fi interpretată doar de instanțele de judecată, nu de altcineva! Aviz parlamentarilor și guvernanților!

Sunt de acord cu parteneriatul civil? Da, sunt absolut de acord.

luni, 8 octombrie 2018

Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Ludovic Orban - 7 octombrie 2018

Rezultatul referendumului de astăzi reprezintă o veritabilă moțiune de cenzură a românilor împotriva guvernării PSD. Partidul Național Liberal, a atras atenția de luni bune liderilor politici din România, să nu încerce să confiște această temă, să nu politizeze referendumul și să încerce să stea de o parte în această temă care vizează conștiința fiecărui român. Noi am luat decizia de a lăsa deplină libertate membrilor și simpatizanților Partidului Național Liberal, de a se poziționa așa cum le dictează propriile convingeri, propria conștiință.

Pe o temă în care toate sondajele de opinie a beneficiat de o susținere publică de peste 80%, astăzi la vot nu s-a întrunit cvorumul. Tentativa lui Liviu Dragnea și a  PSD de a confisca politic această temă a determinat milioane de români să nu vină la vot și sa dea in acest fel un vot de blam către Liviu Dragnea și către partidul de guvernământ.

Practic, Liviu Dragnea, a furat celor 3 milioane de cetățeni care au semnat inițiativa de revizuire a Constituției, această temă a aruncat-o în derizoriu și a compromis-o pentru că pe tot ce pune mâna Liviu Dragnea se ofilește, se compromite și este aruncat în derizoriu orice lucru pe care Liviu Dragnea îl preia în discursul public.

Organizarea referendumului a fost extrem de proastă, nu a existat niciun fel de campanie de informare din partea Guvernului , parcă acest Guvern și-a dorit ca interesul cetățenilor pentru acest referendum să fie cât mai mic.

În ceea ce ne privește am asigurat reprezentarea Partidului Național Liberal în fiecare secție de votare cu obiectivul clar de respectare a legii și de  asigurare a corectitudinii votului, astfel încât rezultatele numărării votului să fie la fel cu voința exprimată de cetățeni.

Am respins orice fel de extremism în susținerea punctelor de vedere. Întotdeauna am făcut apel la o susținere pozitivă a punctului de vedere a fiecărui om indiferent ce poziție a avut. Respectăm pe toți cetățenii care au venit la vot și și-au exprimat opțiunea. De asemenea, respectăm și îi înțelegem pe fiecare dintre cetățenii români care astăzi au preferat să îi dea o palmă PSD-ului și lui Liviu Dragnea, și să nu vină la vot  pentru a nu îi face niciun fel de serviciu lui Liviu Dragnea. Îi îndemn în schimb pe cei care astăzi au vrut să dea acest vot de blam partidului de guvernământ, ca la viitoarele alegeri să se prezinte masiv la vot pentru că numai o prezență masivă la  poate să ducă la îndepărtarea de la putere a acestui partid nociv pentru România.

(Partidul Național Liberal a susținut demersul coaliției pentru familie de la început. L-ați avut pe domnul Sighiartău, secretarul general, care s-a implicat foarte mult, pe domnul Falcă la Arad, pe domnul Dumitrescu, care face ședințe în biserică și mulți alți lideri de filiale care s-au implicat. PNL nu își asumă deloc acest eșec, domnule președinte?)

Partidului Național Liberal a lăsat deplina libertate membrilor Partidului Național Liberal să decidă cum se poziționează față de acest referendum. Fiind singurul partid care a procedat corect, Partidul Național Liberal a refuzat categoric orice fel de politizare a acestei teme și orice fel de încercare de a câștiga un capital politic ieftin din această temă.

Ca atare, Partidul Național Liberal este singurul partid care a avut o poziționare corectă în această privință.

(Dacă Guvernul nu a făcut o campanie de informare, nu era poate salutat ca partidele din opoziție să preia cumva acest rol și să facă o campanie de informare?)

Motivul principal pentru care oamenii nu au venit astăzi la vot este confiscarea acestui referendum de către Liviu Dragnea. Știți foarte bine că foarte mulţi români, care ar fi fost favorabili temei acestui referendum, nu au venit la vot tocmai pentru a-i da o palmă lui Dragnea şi pentru a se feri să îi facă vreun serviciu lui Liviu Dragnea. Ăsta este motivul esenţial pentru care prezenţa la vot a fost atât de scăzută și care nu are nicio legătură cu partidelor de opoziție și mai ales cu Partidul Național Liberal, care a fost perfect corect în acest referendum.

(Domnule președinte, în acest moment, Cătălin Predoiu scrie pe pagina de facebook a sa: „Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventurã și cãtre un nou eșec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbinã”. Cum vedeți critica venită de la Cătălin Predoiu?) 

Orice membru al Partidului Național Liberal a avut libertatea să își exprime punctul de vedere fără să fie în vreun fel implicată conducerea Partidului Național Liberal. Conducerea Partidului Național Liberal a luat o singură decizie, și anume aceea ca fiecare membru să se poziționeze față de acest referendum în conformitate cu propriile convingeri. Exprimarea pluralismului de opinie existent în partid a fost nu numai permisă, ci și încurajată de mine, cât și de colegii mei din conducerea Partidului Național Liberal.

(Urmează o analiză legat de ceea ce au făcut filialele? Vă întrebam pentru că aveți mulți președinți de filiale care s-au implicat)

Este dreptul oricărui cetățean român, așa cum este dreptul oricărui cetățean român care este membru al Partidului Național Liberal să se fi poziționat așa cum i-au dictat propriile convingeri.

Am văzut interpretări venite din anumite zone pe care le resping categoric. Acest referendum  a fost inițiat de 3 milioane de cetățeni. Trecerea prin Parlament a fost tergiversată de o majoritate PSD-ALDE doi ani jumate, a fost confiscată tema, furată literalmente, celor 3 milioane de cetățeni care au inițiat acest referendum de partidele de guvernământ, care au încercat să câștige capital electoral din această temă, iar eșecul acestui referendum, faptul că nu s-a întrunit cvorumul este eșecul exclusiv al celor care se află astăzi la Guvernare și care practic au aruncat în derizoriu această temă prin confiscare politică.

(Pentru PNL nu e un semn de întrebare legat de reacția oamenilor, de cum s-a prezentat partidul )

Partidul Național Liberal nu s-a prezentat ca formațiune politică oricât ar credita propaganda oricui. Ca și partid politic nu a politizat tema, nu a impus nimănui un anumit comportament, nu a solicitat niciunui membru al partidului să se manifeste altfel decât cum îi dictează propria credință.

Cred că suntem singura forță politică care a procedat cu adevărat corect în raport cu o inițiativă cetățenească pe o temă care ține de convingerile intime ale fiecărui om și în care nu putea să existe o altă atitudine decât aceea de a lăsa pe fiecare membru al Partidului Național Liberal să acționeze în conformitate cu convingerile sale.

(Dată fiind prezența foarte scăzută la vot, la acest referendum, nu vă temeți cumva ca s-ar putea reflecta și anul viitor, în special la alegerile europarlamentare? 

Tocmai din acest motiv am dat acest mesaj către cei care astăzi au ales această formă de protest față de referendumul confiscat de PSD, că singura soluție ca să scăpăm de PSD este o prezență masivă la vot, la toate alegerile care vor urma în cei 2 ani electorali.

(Care va fi până atunci următorul pas politic în Parlament?) 

Știți foarte bine că am demarat procedura de modificare a regulamentului Camerei cu scopul anunțat public, de a încerca să obținem demiterea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

(În privința moțiunii de cenzură?) 

Negocierile continuă și când vom considera că există momentul oportun vom înainta această moțiune de cenzură împreună cu partenerii din opoziție.

Mulțumesc. Vă doresc o seară plăcută!

***

Opinia mea este că PSD a acționat la cererea BOR. CpF și BOR au fost împreună la acest referendum. Mai mult, cred că BOR este, de fapt, inițiatorul acestui referendum! Susțin aceste afirmații pentru că am avut „experiențe” cu „reprezentanții” CpF cu mult înainte de a se ajunge la acest referendum. 

Nu am participat la referendum pentru că am avut o părere foarte proastă despre tema pusă în discuție. Nu am boicotat referendumul, pentru că boicotul este o formă de protest iar eu nu am de gând să dezbat o idioțenie. Nu am protestat la referendum, l-am ignorat, acum însă vine protestul meu față de abordarea politică, religioasă și a unei părți din societatea civilă.

Dar protestul îl voi pune în alt articol.

duminică, 7 octombrie 2018

Ludovic Orban, 07.10.2018, declarație de presă

Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Ludovic Orban - 7 octombrie 2018 

Din 1990 nu am lipsit la niciun vot. Am participat la toate alegerile și la toate referendumurile care au fost organizate și particip și la acest referendum pentru că ne-am luptat ca să dobândim dreptul de vot și pentru că dreptul de vot este fundamental în stabilirea direcției națiunii. La acest referendum particip în primul rând pentru că referendumul este instituția cea mai puternică a democrației , prin intermediul căreia fiecare cetățean poate să se exprime direct asupra deciziilor pe care le ia o societate.

Tema referendumului de astăzi este o temă din punctul meu de vedere extrem de importantă, pentru că este vorba despre cum este constituită celula de bază a societății, familia, mai precis inițiativa este de a defini în Constituție modul care era definit în legislație, modul în care se realizează căsătoria, respectiv între un bărbat și o femeie.

Aș spune câteva cuvinte despre modul în care s-a derulat campania atât de o parte, cât și de alta. Resping orice fel de exagerare din partea oricărei părți. De asemenea, deplâng implicarea total neoportună și nesinceră a lui Liviu Dragnea și a PSD-ului în acest referendum și le spun tuturor românilor că acest referendum nu este nici al PSD, nici al lui Liviu Dragnea. Este un referendum care ne privește pe fiecare dintre noi și este un referendum prin care decidem modul în care va funcționa familia, dacă va funcționa sau nu în sensul creștin, în sensul moralei creștine.

Nu cred că cei care încurajează cetățenii să nu meargă la vot fac un bine pentru democrației. Vor urma și alte referendumuri. Poate vom face referendum pentru modificarea Constituției să introducem 6% din PIB bugetul pentru educație. Poate vom face referendum pentru a introduce în Constituție inițiativa cetățenească de integritate în exercitarea funcției publice. Orice fel de campanie care este făcută împotriva exercitării dreptului de vot de către cetățeni, nu face bine democrației. Resping orice politizare indiferent că ea este de o parte sau de alta.

De asemenea, cred că pe orice temă importantă din societate noi nu trebuie să ne stabilim pozițiile în funcție de pozițiile PSD-ului sau ale lui Liviu Dragnea. Dacă Liviu Dragnea se bate cu cărămida în piept că e creștin, asta nu înseamnă că noi trebuie să ne facem musulmani, sau dacă Liviu Dragnea spune că apără pădurile virgine, nu trebuie să punem mâna pe secure să tăiem pădurile virgine. Dacă Liviu Dragnea spune că susține cota unică de impozitare, nu trebuie noi să ne apucăm să susținem cota progresivă de impozitare.  Pe fiecare temă, fiecare cetățean trebuie să raporteze în conformitate cu propriul discernământ, cu propriile convingeri, cu propria conștiință. 

La acest referendum am decis să particip la vot și să votez da, pentru că sunt creștin, sunt un familist convins și pentru că eu cred că trebuie să menținem familia în cadrul credinței și moralei creștine.

(Spuneați că votați din 1990. Cum vedeți lipsa de la vot a președintelui Klaus Iohannis?) 

Nu știu dacă președintele va veni sau nu veni la vot. Nu comentez. Încă nu putem califica că cineva lipsește de la vot la ora asta, se votează astăzi până la ora 21:00.

(Cum vedeți faptul că prezența la urne până în prezent a fost extrem de redusă? ) 

Este dreptul fiecărui cetățean să se raporteze așa cum îi dictează propria opinie, propriile convingeri, să vină sau să nu vină la vot. În ceea ce ne privește pe noi, niciodată nu am făcut astfel de campanii, să aducem oamenii cu arcanul la vot.

Fiecare om este independent. Trăim într-o democrație și este liber să decidă cum se poziționează față de orice fel de alegere și față de orice problemă din societate.

(Credeți că vom avea cvorum până la ora 21:00?) 

N-am cum să anticipez. Am ținut neapărat să fac această declarație, pentru că în mare parte a prins această campanie care a fost derulată că  referendumul acesta e al PSD-ului și a lui Dragnea. Nu e al PSD-ului și a lui Dragnea. Este o inițiativă cetățenească exact cum este și inițiativa fără penali, care a avut la baza semnăturile a 3 milioane de cetățeni români, iar referendumul de astăzi este rezultatul acestei inițiative cetățenești cu care niciun partid politic nu a avut nimic de-a face.

(Iar dacă referendumul nu va fi validat, cine ar trebui să își asume acest lucru?) 

N-ar trebui să își asume nimeni acest lucru. Sigur că pe tot ce pune mâna Dragnea se ofilește, se compromite sau se distruge. Dacă nu se va aduna cvorumul pe această temă în care opinia majorității zdrobitoare a populației este bine cunoscută, pentru că s-au făcut foarte multe sondaje, este vina exclusiv a faptului că Dragnea a încercat să confiște această temă în interes propriu și că a determinat foarte mulți români să nu vină la acest referendum numai pentru a nu-i face un serviciu lui Dragnea.

vineri, 5 octombrie 2018

Solicitările adresate BEC de către PNL în cazul desfășurării referendumului

Comunicat de presă al PNL privind solicitările adresate BEC în cazul desfășurării referendumului de revizuire a Constituției din 6-7 octombrie


Partidul Național Liberal a solicitat Biroului Electoral Central emiterea unor decizii și instrucțiuni cu privire la procesul de votare necesare asigurării corectitudinii desfășurării referendumului din 6 – 7 octombrie.

Având în vedere faptul că referendumul pentru revizuirea Constituției se desfășoară pe parcursul a două zile, iar în cazul acestui scrutin Guvernul nu a implementat „Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal” necesar prevenirii votului multiplu, Partidul Național Liberal a analizat elementele existente în procesul de votare care pot constitui instrumente de prevenire a unor eventuale fraude.

În acest sens, PNL a solicitat ca procesul verbal încheiat în seara zilei de sâmbătă, 6 octombrie, care trebuie să cuprindă inclusiv numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne în prima zi a referendumului, să fie unul tipizat/standard obligatoriu a fi încheiat în forma prestabilită, cu menționarea numărului persoanelor care au participat la vot pe liste permanente separat de numărul persoanelor care au participat la vot pe liste suplimentare.  În acest moment, tipizatul menționat nu este înscris în anexele ghidului electoral.

Totodată, PNL a solicitat interpretarea normei care prevede verificarea „integrității” materialelor electorale, înaintea începerii procesului de votare în dimineața zilei de duminică, 7 octombrie, în sensul verificării listelor electorale și confruntării acestora cu procesul verbal încheiat în seara zilei de 6 octombrie.

În același timp, PNL cere ca prevederea referitoare la posibilitatea votării pe liste suplimentare să fie interpretată strict în sensul Legii 3/2000, articolul 21, respectiv aceea potrivit căreia președintele biroului electoral al secției de votare este cel care înscrie în listele suplimentare, pe baza actului de identitate, alegătorii care votează în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, solicităm BEC emiterea unei instrucțiuni care să interzică altor membri ai secției de votare de a gestiona listele suplimentare.

În plus, în virtutea respectării principiului constituțional privind organizarea de alegeri libere și corecte și ținând cont de precedente în materia scrutinelor cu circumscripție națională (în cazul cărora este posibilă votarea la orice secție pentru cei care nu se află în localitatea de domiciliu), solicităm Biroului Electoral Central instituirea obligativității completării declarației pe propria răspundere, în cazul alegătorilor care votează pe listele suplimentare, în care să se menționeze că nu și-au mai exercitat votul la o altă secție de votare.

Menționăm faptul că toți reprezentanții PNL în secțiile de votare au sarcina de a solicita în seara zilei de 6 octombrie copia procesului verbal încheiat după sigilarea secțiilor de votare, în seara zilei de 7 octombrie copia procesului verbal de numărare a voturilor, precum și copia listelor electorale permanente și suplimentare pentru a certifica corectitudinea desfășurării scrutinului.

Partidul Național Liberal militează pentru desfășurarea unui proces de votare care să reflecte în mod corect voința cetățenilor, pentru respectarea opțiunilor exprimate în cadrul referendumului organizat în 6 – 7 octombrie și împotriva oricăror acțiuni care ar putea duce la denaturarea acestui scrutin.

Departamentul de Comunicare al PNL

marți, 2 octombrie 2018

Interviu - Ludovic Orban

Interviu - Ludovic Orban: Tot mai multi pesedisti nu mai vor sa sustina majoritatea’. De ce s-a intors Crin Antonescu?

Ziare.com - Prevederea privind redefinirea familiei supusa acum referendumului a fost adoptata in proiectul intocmit de Comisia Antonescu, dar in 48 de ore, Dragnea si Ponta au determinat rediscutarea si respingerea acelei prevederi, a dezvaluit presedintele PNL Ludovic Orban.

Intr-un interviu pentru Ziare.com, liderul liberal a aratat ca tot mai putini pesedisti sunt dispusi sa sustina actuala majoritate si pentru coalitie e tot mai greu sa adune majoritatea absoluta.

Liderul PNL s-a referit si la momentul unei motiuni de cenzura, un eventual guvern PNL, dar si la revenirea lui Crin Antonescu in activitatea politica: "e un lider important care a avut forta ca intr-un moment dificil sa puna interesele tarii si ale PNL inaintea intereselor sale. (...) Partidele isi trimit la Bruxelles oameni cu portofoliu de relatii, cu experienta politica".

Cum vedeti dvs situatia politica actuala? 

Este evident ca actuala coalitie a esuat in indeplinirea promisiunilor pe baza carora a obtinut votul, a creat grave dezechilibre economice, a afectat grav imaginea externa a Romaniei si a avut o preocupare obsesiva pentru a-si impune modificarile la legile justitiei si Codul penal pentru a-si rezolva problemele.

Majoritatea zdrobitoare a populatiei isi doreste o schimbare pentru ca realizeaza ca lucrurile se indreapta intr-o directie gresita.

Care schimbare?

Cea mai buna ar fi intoarcerea la popor pentru ca optiunile electoratului sunt profund modificate fata de 2016.

Stiti bine ca pe actuala legislatie, anticipatele sunt practic imposibile. 

Din pacate, este extrem de dificil sa se ajunga la anticipate, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incercam sa urmarim acest obiectiv.

Majoritatea guvernamentala din Parlament e intr-un proces de reducere a suportului pentru guvern, mai ales in Camera Deputatilor, unde e tot mai greu sa adune majoritatea absoluta. Ca sa-si treaca Codul penal cu 2 voturi peste majoritatea ceruta au avut nevoie de sprijinul minoritatilor, de unde au avut 8 voturi.

Din discutiile pe care le am cu parlamentarii din zona guvernamentala, sunt din ce in ce mai putin convinsi ca vor sa sprijine actuala majoritate.

Si atunci de ce nu depuneti o motiune de cenzura?

Nu poate fi decat una pe sesiune parlamentara si din acest motiv trebuie depusa cand avem suficiente elemente sa consideram ca exista un numar semnificativ de parlamentari din zona majoritatii care ar vota contra guvernului.

Si asta presupune un amplu proces de negociere sau aparitia unei situatii, a unui moment care sa favorizeze ca parlamentarii din arcul guvernamental sa voteze impotriva guvernului.

Traim in aritmetica parlamentara determinata de alegerile din 2016, in care opozitia are doar 32% in Parlament. Pentru a trece o motiune e nevoie de inca 67 de parlamentari, care nu sunt simplu de convins.

Principalul nostru obiectiv pe sesiunea asta e sa punem capat sistemului de putere profund nedemocratic condus de Dragnea. El are la-ndemana guvernul si posibilitatea de a oferi diferite functii catre baronii judeteni obisnuiti sa primeasca drept rasplata diferite pozitii.

Cei din PSD ar trebui sa inteleaga in primul rand ca Dragnea duce partidul spre prabusire. Daca vor intelege, vor actiona in consecinta.

Daca pana la urma PSD va invinge PSD, ce va urma din punctul dvs de vedere in ziua urmatoare caderii guvernului Dancila? 

Orice alta formula de guvernare, mai ales in perspectiva preluarii presedintiei Consiliului UE, e mai buna decat ceva ce avem azi. Nu pot anticipa cum se vor derula ulterioare negocieri, dar ceea ce e azi reprezinta un rau imens pentru tara.

"Orice alta formula" nu e un plan concret, e hazard, e improvizatie.

Planul e ca atunci cand darami un guvern sa fii pregatit sa-ti asumi guvernarea.

Si sunteti? 

In orice moment, in cazul in care se poate genera o majoritate in jurul partidelor din actuala opozitie.

Ati fi de acord ca PSD sa pastreze guvernarea, dar cu un alt premier? 

Nu. PSD este incompatibil cu democratia.

Aveti un program si o echipa, un guvern din umbra? 

Avem un program adoptat in 2015 care e reactualizat. Programele de guvernare sunt promovate in anii electorali. Dar noi ne-am prefigurat prin proiecte legislative solutiile pe care le avem pentru diferite probleme ale Romaniei, de la chestiuni in domeniul fiscal, la administratia locala, de la piata muncii, la domeniul educatiei. Ne aflam in opozitie si deocamdata nu sunt la orizont alegeri.

Dar echipa aveti? 

Sigur, 3-4-5 oameni capabili sa ocupe functia de ministru pe fiecare domeniu.

Aveti un cabinet din umbra, ca in democratiile consolidate? 

Lucrul acesta se intampla nu neaparat explicit, ci implict. Exista oameni care transmit mesajele PNL in fiecare domeniu si intr-un fel fac opozitie om la om cu fiecare ministru.

Cine-l taloneaza pe dl Toader? 

Avem o echipa de la dl Cupsa la dl Predoiu.

Nu i-am mai vazut de luni de zile. 

A fost perioada de vacanta parlamentara.

Dl Toader n-a fost in vacanta, ci, dimpotriva, foarte activ. 

Va amintesc ca PNL a reusit sesizarea Comisiei de la Venetia printr-un lobby intens si cu rezultatele vazute.

Cine-l taloneaza pe dl Stanescu la dezvoltare regionala? 

Sunt parlamentari din comisiile de specialitate. Orice cabinet are o perioada de constructie mai lunga in timp pentru ca exista mai multi oameni cu competente intr-un domeniu si pana la urma il alegi pe cel cu activitatea cea mai laborioasa.

Cine il taloneaza om la om pe ministrul Sanatatii? 

Avem mai multi vectori de mesaj care se manifesta. De la dl Danaila...

In ce fel se manifesta dl Danaila? 

Prin activitatea sa zilnica politica si prin faptul ca face mult bine oamenilor in meseria sa.

Ma refer la manifestare politica, pentru ca despre ea vorbim. 

Prin pozitii publice. Mai exista si dl Busoi care are expertiza. Mai sunt si altii, dar neafirmati, pentru ca suntem intr-un proces de echilibru intre cei nou intrati si cei vechi in PNL.

Faceti pasi pentru unificarea opozitiei? 

Primele alegeri sunt cele europarlamentare, la care fiecare are propriul culoar, conform familiilor politice europene, iar la prezidentiale, PNL a votat deja in unanimitate sustinerea presedintelui Iohannis.

In ceea ce priveste colaborarea la nivelul Parlamentului, am fixat ca obiectiv o comunicare mai buna la nivel parlamentar. Multe demersuri le-am facut impreuna sau le-am sprijinit impreuna.

Ce s-a intamplat la Arad, intre dl Falca si USR e o buna colaborare? 

Sunt exemple fara legatura cu activitatea partidelor la nivel national. Nu cred ca ati vazut la mine atacuri impotriva colegilor din opozitie.

PNL a sprijinit campania "fara penali in functii publice" fara sa incerce sa castige capital din ea. Mai mult, avem in dezbaterea Camerei Deputatilor un proiect care interzice candidatura la presedintie si la Parlament pentru cei care au condamnari.

Noi am aplicat codul de integritate indiferent de importanta politica a liderilor vizati de el, am pierdut primari care nu au putut candida din cauza acestui cod.

Am decis sa sustinem toate demersurile la nivel parlamentar si o eventuala campanie de modificare a Constitutiei pentru a introduce prevederea referitoare la integritatea in exercitarea functiei publice.

La cate procente este cotat PNL in sondaje? 

Nu-mi place sa vorbesc despre procente, dar suntem umar la umar cu PSD, intre 28 si 30%.

La alegeri cat ati avut? 

20%.

O crestere de 8 procente la o scadere de 15% a PSD pe fondul unei guvernari dezastruoase nu e prea putin? 

Nu. Dupa alegeri, PSD s-a dus la 54%, iar PNL la 16-17%, din cauza esecului. Deci o crestere de peste 10 procente nu e mica. Cresterea PNL nu s-a bazat pe reorientarea alegatorilor dezamagiti de PSD, pentru ca un alegator dezamagit nu se reorienteaza inainte de 2 ani.

Iar noi am contribuit la scaderea PSD pentru ca nu a existat zi in care sa nu prezentam adevarul despre anumite masuri, sa nu evidentiem mizeriile pe care vrea sa le faca PSD.

Gardul sediului dvs central, aici in Modrogan, mai are un pic si cade. Daca gardul nu-l faceti, cum o sa puneti tara pe picioare?

Ma bucur ca ma intrebati. Noi nu suntem proprietarii sediului si nu avem voie sa facem nicio interventie. Sediul e in administrarea RAPPS, le-am trimis n adrese, am facut demersurile pentru autorizatia de constructie care a fost emisa, dar nu sta in puterea noastra. Daca am face o interventie, ar fi penal.

Avem promisiunea RAPPS ca lucrarile vor fi terminate anul acesta.

In urma cu 4 ani, in 2014, imi spuneati intr-un interviu ca PNL a pierdut la europarlamentare cel putin 5 procente pentru ca dl Antonescu nu s-a retras la timp, vorbeati de imaginea erodata a lui Crin Antonescu, despre ostlitatea electoratului fata de el. Acum va fi pe lista PNL la europalamentare. L-ati reevaluat? 

Domnul Antonescu si-a depus candidatura si si-a aratat disponibilitatea de a reveni in viata activa a partidului, o decizie pe care o apreciez. E un lider important care a avut forta ca intr-un moment dificil sa puna interesele tarii si ale PNL inaintea intereslor sale.

Deci l-ati reevaluat.

Opozitia condusa de dl Antonescu nu a permis martea neagra, Rosia Montana nu a trecut datorita dlui Antonescu, care a impus si retragerea PNL de la guvernare in februarie 2014 si, mai ales, ideea de unire a opozitiei de dreapta dupa europarlamentare ceea ce dus la victoria dlui Iohannis.

Dl Antonescu a creat USL-ul pe care l-ati respins permanent? 

Asta a fost in 2011, dupa care dl Antonescu a retras PNL de la guvernare, a rupt USL si a facut gesturile de care v-am vorbit.

Dl Antonescu are, presupun, un loc eligibil asigurat... 

Mi se pare normal. Partidele isi trimit la Bruxelles oameni cu portofoliu de relatii, cu experienta politica.

PNL ar fi trebuit sa se reformeze in mandatul dvs, asa spuneati.

Dar suntem in proces de improspatare.

Oare? Credeti ca aducand pe locuri eligibile pe liste figuri controvesate din vechime, ca dl Antonescu sau Blaga, improspatati ceva?

E o imbinare intre cei noi si cei deja acceptati, pentru ca altfel esti acceptat de partenerii de la nivelul UE daca ai fost presedinte de partid sau ministru decat daca n-ai niciun fel de background.

Deci europenii il cer si il asteapta nerabdatori pe dl Antonescu, partas la cele intamplate in 2012 cand toata Europa a sarit pe noi?

Nu punem pe lista dupa cum ne cer europenii. Dar gradul de acceptabilitate in negocierile de la nivelul UE depinde de background-ul politic al parlamentarului. Si interesul nostru, ca partid si tara, este sa avem reprezentanti cu un nivel cat mai ridicat, care se pot impune din dialogul la nivel european.

Carui electorat va adresati dvs cu oferta Antonescu - Blaga? 

Electoratului care intelege ca la nivel european, pentru ca Romaniei sa-i mearga bine, trebuie sa fie reprezentata de oameni care sa fie acceptati, credibili, cu experienta...

Si va intreb din nou, de ce vi se pare ca dupa 2012 dl Antonescu e credibil la nivel european? 

... Si care au capacitatea de a fi activi si in dezbaterile europene. Nu cred ca se poate face o judecata privitoare la lista PNL pentru PE numai prin prisma a doua candidaturi onorabile din partea a doi oameni cu experienta politica, in relatiile internationale si capacitatea de a reprezenta bine Romania la Bruxelles. Trebuie facuta din perspectiva obiectivelor pe care si le propune PNL, a capacitatii lui de a genera decizii care sa angajeze Romania.

La ora actuala, vocea PNL e una dintre putinele care conteaza la nivelul UE, alaturi de a presedintelui Iohannis, care este de departe cel mai apreciat om politic din Romania.

Saptamana aceasta se va incheia cu referendumul pentru redefinirea familiei. Fara voturile PNL, proiectul de modificare a Constitutiei nu trecea, iar referendumul nu ar fi avut loc. Cum pot liberalii sustine o masura atat de conservatoare, total neliberala? 

PNL sustine in mod programatic familia. Suntem parte dintr-o familie politica ce are sustinerea familiei printre obiectivele sale.

Cu toate astea, desi au existat incercari de a determina opozitia PNL fata de acest referendum, decizia a fost sa lasam membrii PNL sa se pozitioneze conform propriei convingeri. Este o chestiune de constiinta.

Asta nu inseamna ca aveti putini liberali printre parlamentarii PNL? 

Au votat modificarea Constitutiei in sensul initiativei depusa de 3 milioane de oameni, un curent semnificativ.

Un curent si mai semnificativ, confirmat de un referendum validat si cu efecte obligatorii, conform CCR, a stabilit ca trebuie sa avem parlament unicameral si 300 de parlamentari. PNL n-a fost la fel de grabit sa le puna in practica. 

Nu suntem de acord cu parlamentul unicameral si pentru asta trebuie modificata Constitutia. Cu 300 de parlamentari am fost de acord si am propus o norma de reprezentare care ar fi dus la 312 parlamentari, fara minoritati.

Aici nu e vorba de a fi sau nu de acord, ci despre a aplica o decizie a poporului, asa cum spuneti ca ati facut cu aceasta initiativa. 

Detinem noi majoritatea? Cand s-a dezbatut codul electoral am propus norma aceea. Sutinem schimbarea normei de reprezentare astfel incat numarul de parlamentari sa fie cat mai apropiat de cel votat prin referendum. Este un proiect de lege initiat de PMP in acest sens, ajuns in comisia de administratie unde parlamentarii PNL au votat pentru.

Dvs ce veti face? Mergeti sau nu la vot? 

Eu voi merge si voi vota in favoarea modificarii. Nu mi se pare decat o transpunere in Constitutie a unui text care exista deja in legislatie.

Daca exista de ce era nevoie? 

Va fi mai dificila o modificare a acestei definitii a casatoriei intre barbat si femeie.

Este un argument foarte conservator pentru un liberal convins. 

Eu am un respect religios pentru drepturile fundamentale ale omului. Din punctul meu de vedere aceasta initiativa nu ingradeste niciun drept. In proiectul de revizuire a Constitutiei al Comisiei Antonescu a fost adoptata aceasta modificare privind redefinirea familiei, dar in 48 de ore, Dragnea si Ponta au determinat rediscutarea si respingerea acelei prevederi.

http://www.ziare.com/ludovic-orban/stiri-ludovic-orban/ludovic-orban-tot-mai-multi-pesedisti-nu-mai-vor-sa-sustina-majoritatea-de-ce-s-a-intors-crin-antonescu-interviu-1532100

***

Ca să fiu sincer, interviul aduce mai mult a interogatoriu dar, este spre bine. 

Sunt de acord cu majoritatea întrebărilor și răspunsurilor. Nu îmi oferă noutăți ci îmi întărește convingeri. Ludovic Orban face politică, consecvent pe linia adoptată la Congresul în care a câștigat președinția partidului, cum se spune, consecvent cu sine însuși.

Din partea jurnaliștilor de la ziare.com nu aveam alte așteptări. Ca imagine generală, întrebările au fost în „alb și negru” iar răspunsurile au avut multe nuanțe de gri, au fost politice (așa cum de fapt trebuie să fie!).

luni, 1 octombrie 2018

CCR recunoaște existența și drepturile familiei homosexuale


Un foarte interesant articol este pe site-ul „juridice”, scris de judecătorul Cristi Danileț. Foarte bun!

Nu pot trece mai departe fără a prelua un comentariu deosebit.
Cu toții știm că două persoane de sex opus care sunt căsătorite și care au un copil formează o familie. Dar o familie se poate naște nu doar din căsătorie, ci ea poate rezulta și din relații de rudenie, adopție și chiar din simpla conviețuire (concubinaj, coabitare). De aceea, un părinte singur cu un copil formează o familie; la fel, bunicii care cresc un nepot ai cărui părinți sunt decedați; la fel, un frate major care își crește sora mai mică, fiind abandonați de părinți; la fel, o persoană care adoptă un copil; la fel, un asistent maternal care îngrijește un copil primit de la stat. La fel, doi homosexuali care trăiesc împreună au o viață de familie.
După cum se vede, o familie are în mijloc „un copil”, cel puțin. Un cuplu, indiferent de care, poate avea o viață de familie, chiar dacă nu formează o familie!

Dimineață mi-am pus iar întrebări. De, în criza societății românești provocată de niște habotnici, apar și gânduri la care nu te aștepți.

Un părinte singur formează o familie cu copiii pe care îi are în grijă. Fie el bărbat sau femeie. Dacă bărbatul sau femeia în cauză, nu se mai recăsătorește, din diferite motive, poate să aleagă un parteneriat civil. Bărbatul cu alt bărbat iar femeia cu altă femeie. Împreună vor duce „o viață de familie” iar partenerul care este și părinte al copiilor din relația heterosexuală anterioară rămâne „în familia” naturală pe care a creat-o. Care este problema?
Art. 48 din Constituția consacră și protejează dreptul la căsătorie, și relațiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conținut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art. 26 din Constituție. Noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relațiile de familie rezultând din căsătorie”. (CCR, Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, para. 40).
Din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală. Există „viață de familie” și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, numită concubinaj” (CCR, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, para. 21 și 35).
 „Relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).
 Of! De ce s-a mai aprobat un astfel de referendum? Ca să avem pe ce arunca banii. Chiar dacă instituția „căsătoriei” nu va fi implicată în formarea cuplurilor homosexuale, parteneriatul civil le va conferi exact aceleași drepturi pe care căsătoria le conferă soților (bărbat și femeie).

Excesul de norme reflectă slaba educație, slaba cunoaștere, slaba evoluție. Cu cât normele sunt mai multe și mai detaliate, cu atât societatea este mai plină de constrângeri! Pentru că normele din legi înseamnă constrângeri ale libertății individului! Dacă unele constrângeri sunt acceptate de societate pentru că acționează în interesul ei, altele însă constrâng persoana și societatea în ansamblul ei suporte dominația unor grupuri de persoane care pur și simplu profită de existența societății și a resurselor pe care aceasta le realizează.

duminică, 30 septembrie 2018

A face, a nu face, a se abține să facă


Avem deja o problemă. Bisericile creștine care activează în România au determinat o campanie de strângere de semnături pentru „apărarea valorilor familiei tradiționale”. Cu ceva timp în urmă, la sfârșitul anului 2015. Semnăturile necesare pentru o inițiativă legislativă în vederea revizuirii Constituției au fost adunate, Curtea Constituțională a României a constatat că sunt îndeplinite condițiile constituționale pentru îndeplinirea procedurii, Senatul și Camera Deputaților au adoptat legea de revizuire a Constituției potrivit inițiativei cetățenești și au stabilit data de ținere a referendumului. Au stabilit o excepție: referendumul se va desfășura timp de 2 zile în loc de una. Scopul este evident. Șansa ca referendumul să nu fie validat din cauza absenteismului la vot este foarte mare iar prelungirea termenului la 2 zile ar acorda o șansă a validării referendumului pentru că aprobarea legii de revizuire a Constituției este altă treabă.

Inițiativa vizează înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. (1) al Constituției cu una mai restrictivă, „între un bărbat și o femeie”. Potrivit expunerii de motive din proiectul de lege, acesta „își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de «soți» (...) ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de «familie», a raportului dintre «familie» și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie”.

De la o problemă aparent simplă s-a ajuns la balamuc. Problema este simplă, din mai multe puncte de vedere. Revizuirea Constituției nu aduce nimic în plus, din punct de vedere juridic, față de ce este acum în Constituție. Legea civilă, dicționarul limbii române, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, practica judiciară internațională în materia drepturilor omului nu obligă la o altă înțelegere a termenului „soți” într-o căsătorie! Mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului atrag atenția asupra faptului că permisiunea cuplurilor de același sex de a se căsători stă în acceptul statelor de a o da, nu există o obligație în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului de a obliga statele în acest sens.

În funcție de nivelul de cunoaștere și acceptare a realității avem atitudini diferite ale cetățenilor. Unele sunt explicate, motivate, altele sunt au tendința de a impune un punct de vedere altfel, se trece la „sancțiuni”.

Prezența la referendum se va încadra în tipurile de acțiune normale ale omului, arătate și în lege. Merge la referendum sau nu merge. Cei care nu merg la referendum sunt fie cei care „nu fac/nu participă la referendum” sau cei care „se abțin să facă/nu participă la referendum”. Cei care „nu fac” au un motiv, în general, de opoziție, ca reacție, boicotează. Cei care „se abțin să facă” au alte motive, în general consideră că acțiunea este inutilă (cum este cazul meu!). Cei care votează au la rândul lor opțiunea de a vota „DA”, sunt de acord cu textul pentru revizuire din convingere, de a vota „NU” nu sunt de acord cu textul pentru revizuire sau nu vor să sprijine o acțiune organizată de bisericile din România sau Coaliția pentru Familie.

Se face campanie pentru „boicot”. Boicotul se poate realiza fie prin absența de la vot dar și prin votul negativ. Oricum, „boicotul” este, de fapt, un răspuns de protest! Fără a fi vorba, în mod obligatoriu, de o altă opțiune cu privire la subiectul în discuție și soluția aleasă!

Abținerea de a participa la vot pentru considerente privind inutilitatea demersului și a rezultatului unui astfel de vot, reprezintă o formă de desconsiderare, de dispreț pentru problema propusă a fi „soluționată”. Abținerea de a participa la vot este, în general, mai puternică pentru că desconsideră modul în care problema este pusă și rezultatul dorit de inițiatori.

Ca să fie totul și mai clar, ca să fie și mai vizibilă inutilitatea acestui demers, CCR a dat și o decizie care, pur și simplu, desființează această campanie devenită murdară, extraordinar de murdară.



Indiferent că referendumul va avea succes sau nu, prin această decizie se pune capăt tuturor speculațiilor. Nimic nu este „apărat”! Cuplurile homosexuale vor beneficia de protecția legii potrivit drepturilor fundamentale la viața privată dar și la comportamentul „asemănător vieții de familie”, adică a deținerii în comun a unor bunuri, a gospodări împreună, a-și crește copiii din relațiile anterioare etc.

Eu nu merg la referendum. Este deja lipsit de sens! A fost confiscat pentru ca sub acoperirea campaniei să se facă propagandă religioasă. Ca ateu, nu am de gând să particip la așa ceva.

Este, cred, corect să fac următoarea precizare: absenteismul la alegerile europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare este de o gravitate socială imensă. La aceste alegeri alegi modul în care va fi condusă țara sau comunitatea în viitor, alegi de cine să fii condus. Referendumul de acum nu are o astfel de încărcătură socială. Este doar un moft de care bisericile și unele partide politice profită pentru a căpăta notorietate. Dezgustător.