Se afișează postările cu eticheta discurs. Afișați toate postările

vineri, 25 octombrie 2019
Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României
10:25 | 25 Octombrie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut vineri, 25 octombrie a.c., la „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol din București, o alocuțiune în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României.
Bună ziua!
Onorată asistență,
Doamnelor și domnilor,
Sărbătorim astăzi 75 de ani de la eliberarea integrală a teritoriului României de către armata noastră, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această aniversare are o semnificație cu atât mai profundă, cu cât tot anul acesta se împlinesc și 15 ani de la intrarea României în NATO, un bun prilej așadar de a onora sacrificiile și implicarea tuturor celor care au apărat unitatea statului român și identitatea noastră națională.
Parcursul euroatlantic şi european al României s-a bazat şi pe profesionalismul și seriozitatea cu care armata a participat la operații militare în afara teritoriului național, acolo unde interesele țării noastre o cereau, alături de aliații noştri.
Doamnelor şi domnilor,
Schimbările de paradigmă privind securitatea internaţională şi regională determină necesitatea adaptării conceptului de apărare a ţării şi de securitate naţională la dinamica din ce în ce mai imprevizibilă a mediului de securitate internaţional, în care riscurile și amenințările se amplifică și se diversifică permanent.
În primul an de mandat, după consultări cu toate instituțiile, cu partidele, cu mediul academic și societatea civilă am elaborat Strategia Națională de Apărare, aprobată de Parlamentul României. Este ceea ce am promis românilor, pentru că avem nevoie de maturitate în decizii și de consens pe obiective naționale majore.
Am susținut atunci că Strategia este o declarație pe care România o face public, ca națiune și ca stat, iar toate demersurile noastre ulterioare au reprezentat expresia concretă a acestei declarații.
În prezent, Armata României este o instituție profesionalizată și performantă, având o contribuție decisivă la îndeplinirea angajamentelor României în cadrul Alianței Nord-Atlantice și la implementarea Politicii de Apărare și Securitate Comună în Europa, prin participarea la misiunile comune, desfășurate pentru combaterea terorismului internațional, precum şi la promovarea securității și stabilității regionale.
Apartenența la NATO, la Uniunea Europeană și amplificarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii conferă României cel mai înalt grad de securitate și un profil de partener serios și responsabil, consolidat la nivel internațional.
Mai mult, România nu este doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate și de viziune despre cum trebuie organizată securitatea internațională, pentru că fără acțiune constantă și coerentă, fără management riguros și fără coordonare între instituții vom rămâne mereu doar la bune intenții și jumătăți de măsură.
Doamnelor și domnilor,
Prioritatea strategică a României este și va rămâne o relație transatlantică puternică. Consolidarea profilului şi a vizibilităţii României în NATO constituie un obiectiv strategic pe care voi continua să îl urmăresc cu consecvenţă. De altfel, la summiturile NATO am obținut rezultate notabile, precum atingerea obiectivelor ţării noastre în cadrul procesului de implementare a prezenţei înaintate a NATO, asigurarea coerenţei acestui proces între nordul şi sudul flancului estic sau atenţia sporită acordată regiunii Mării Negre.
România a reiterat constant necesitatea consolidării prezenței aliate avansate pe întreg flancul estic al NATO, solicitând implicarea suplimentară a aliaților pentru asigurarea misiunilor de poliție aeriană și de patrulare maritimă, respectiv pentru operaționalizarea structurilor de luptă, de comandă şi control NATO, dispuse pe teritoriul naţional, ca parte a Structurii de Forţe a NATO.
Asigurarea securităţii extinse a României include şi dezvoltarea şi consolidarea parteneriatelor strategice existente, în special a celui cu Statele Unite ale Americii, a cărui componentă de apărare este semnificativă.
Cu ocazia recentei vizite în SUA, am discutat cu Președintele Statelor Unite despre asigurarea unei prezențe militare consistente a Statelor Unite în România şi în Marea Neagră.
Este esențial ca angajamentul cu privire la creșterea bugetului pentru Apărare să fie respectat, pentru că această inițiativă a adus recunoașterea aliaților și beneficii certe pentru securitatea României.
Doamnelor și domnilor,
Participarea militarilor Armatei României, sub egida ONU, NATO şi UE, la misiuni de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau umanitare este dovada că țara noastră înțelege să își respecte cu responsabilitate obligațiile pe care şi le-a asumat ca parte a comunității internaționale.
Îmi exprim aprecierea și recunoștința pentru cei peste 1000 de militari care își îndeplinesc cu profesionalism misiunile în teatrele de operații, riscându-și viața în numele angajamentelor luate de România ca membru al Alianței Nord Atlantice.
Cu acest prilej, salut și participarea a peste 100 de militari români la Grupul de Luptă al NATO din Polonia, condus de Statele Unite ale Americii, precum și a celor din cadrul misiunilor conduse de Uniunea Europeană în Bosnia și Herțegovina sau în Georgia.
Urez, totodată, mult succes aviatorilor detașați pe continentul african, în premieră, în cadrul Misiunii Multidimensionale Integrate a ONU de Stabilizare în Republica Mali.
Dragi militari,
Sunt mândru că Armata României de astăzi, demnă de trecutul și de eroii ei, rămâne, pentru poporul român, un reper moral, o ancoră de stabilitate și este privită cu multă încredere și același respect atât în țară, cât și peste hotare.
În semn de prețuire și apreciere pentru rezultatele deosebite obținute, am decorat, cu prilejul Zilei Armatei, Drapelul de Luptă al Comandamentului Forțelor Întrunite cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler cu însemne de pace pentru militari.
În această zi specială, 421 de militari din Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Institutul Medico-Militar Bucureşti şi din Centrul de instruire pentru muzici militare au depus Jurământul militar, expresie a devotamentului față de neam și patrie. Pentru toți acești tineri, evenimentul la care asistăm acum este un prag al maturității și responsabilității.
Dragi studenți și elevi, ați jurat în fața drapelului de luptă pe care este scrisă deviza „Onoare și Patrie”, cuvinte care exprimă un crez si o supremă datorie morală. Prin rostirea jurământului, fapt unic în viața fiecărui militar, vă aflați în slujba ţării.
Am convingerea că veți răspunde cu cinste încrederii pe care cetățenii o au în Armată, ca instituție fundamentală a statului român.
Vă urez succes în formarea dumneavoastră ca apărători ai suveranității naționale, ai independenței și ai unității statului, ai integrității teritoriale a țării şi ai democrației constituționale.
Doamnelor și domnilor,
Astăzi, cu prilejul Zilei Armatei, am conferit și primele medalii comemorative „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”. Doresc astfel să răsplătesc eforturile instituțiilor care păstrează, cinstesc și cultivă memoria eroilor și a faptelor de acum 100 de ani, arătând generațiilor de acum sacrificiul și dăruirea pe care s-a construit statul român modern.
Aduc un omagiu memoriei martirilor căzuți la datorie pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și, în același timp, îi asigur de aprecierea și respectul meu pe veteranii de război, pentru tot ceea ce au realizat în beneficiul statului român, sub culorile drapelului național.
În final, exprim recunoștință și familiilor dumneavoastră, care vă susțin necondiționat în profesia armelor și înțeleg toate sacrificiile pe care această grea meserie le presupune.
Vă felicit cu prilejul Zilei Armatei României și vă urez succes în continuare în nobila misiune de a sluji patria sub tricolor!
La Mulți Ani, Armata României!
Sursa: https://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-ceremoniei-organizate-cu-prilejul-zilei-armatei-romaniei1571989415
joi, 5 septembrie 2019
DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA EVENIMENTUL 'INVESTOR DAYS'
DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA EVENIMENTUL 'INVESTOR DAYS', ORGANIZAT ASTĂZI, 05 SEPTEMBRIE, LA BUCUREȘTI, DE FONDUL PROPRIETATEA
Avem de-a face cu o criză politică în care guvernele care au fost instalate după alegeri, de la o majoritate confortabilă, și-au pierdut majoritatea în Parlament.
În cursul săptămânilor viitoare va fi depusă o moțiune de cenzură, care ar putea duce la căderea Guvernului, dacă toți actorii politici care dau declarații vor acționa în conformitate cu declarațiile lor politice, deci este posibilă o schimbare de Guvern în România. Sigur, nu e o certitudine că se va întâmpla, că la nivelul Parlamentului oricând pot apărea surprize.
Ceea ce am criticat în mod sistematic ca partid de opoziție în activitatea guvernelor de după decembrie 2016, a fost nepriceperea, reaua-voință și răul tratament aplicat mediului de afaceri și investitorilor. Din păcate, în următoarea perioadă orice Guvern se va instala va trebui să dea semnale foarte clare pentru a recâștiga încrederea investitorilor.
Timp de doi ani și jumătate modificările repetate ale legislației în domeniul economic, ale legislației fiscale, modificări făcute fără niciun fel de consultare a mediului de afaceri, fără a fi anunțate din timp pentru a permite mediului de afaceri să se adapteze la diferitele reglementări, atitudinea neprietenoasă, atât în declarații publice, cât și în acțiunea administrației și a factorilor guvernamentali, un comportament chiar discriminatoriu față de investitorii străini și multe alte lucruri, au redus foarte mult încrederea investitorilor în România și probabil foarte multe investiții nu s-au făcut în România, din cauza neîncrederii investitorilor în faptul că sunt niște condiții favorabile în care pot să-și desfășoare business-urile în România.
Ca atare, vă spun din capul locului că din punctul nostru de vedere misiunea principală a viitoarei guvernări va fi să se aplece asupra asigurării bunului mers al afacerilor, asupra recâștigării încrederii mediului de afaceri în România și, trebuie să spunem, reparării multor decizii care au provocat consecințe negative.
Am să vă dau numai un exemplu. Nici astăzi OUG. 79 , cea prin care s-a făcut transferul contribuțiilor în integralitate către angajați, nu a fost adoptată de Parlament, majoritatea ținând proiectul în sertar de frică că va fi atacată la CCR.
Avem Ordonanța 114, care este un act, după părerea mea, care seamănă cu o crimă cu premeditare împotriva unor domenii extrem de importante pentru funcționarea economiei, cum sunt sectorul bancar, sectorul energiei, sectorul telecomunicațiilor, sectorul, inclusiv, de pensii, prin afectarea gravă a perspectivelor Pilonului 2 de pensii privat, administrat privat și multe alte tâmpenii care au fost incluse într-o astfel de reglementare.
Sigur că avem în vedere câteva lucruri foarte simple. O societate capitalistă nu poate să funcționeze normal dacă nu are instrumentele care pun în mișcare economia, de exemplu, bursa de valori. Pentru noi este fundamental să creștem capitalizarea bursieră, nu numai prin listarea companiilor de stat, în mod normal trebuiau listate demult și de Electrica și de Aeroporturile București și o serie de alte companii. Ne-listarea lor, de fapt, ascunde prostul management și caută să mențină, de fapt, companii de stat extrem de importante, actori economici extrem de importanți pe diferite piețe, să le țină departe de transparență și să fie menținute sub control politic.
Susținem aplicarea efectivă a Ordonanței 109 privind managementul corporativ, iar acest lucru l-am demonstrat prin faptul că am atacat la CCR o tentativă de modificare a legii, care urmărea să lase la latitudinea Guvernului pentru ce companii de stat aplică OUG. 109 și pentru ce companii să nu aplice OUG. 109 și din fericire CCR a declarat neconstituțională această prevedere și nu a permis subiectivismul Guvernului în a stabili în ce companii se aplică Ordonanța. Acum, în realitate, hai să fim cinstiți, la ora actuală Ordonanța 109 și, mai ales, procedurile de selecție ale administratorilor și managerilor, în realitate, nu se aplică astăzi decât pe ici pe colo. Este extrem de important ca aceste companii de stat să fie scoase de sub controlul politic, deciziile managementului să aibă la bază considerente economice, iar companiile să acționeze ca niște actori pe piață, care sunt pe picior de egalitate cu ceilalți actori privați.
De asemenea, v-o spun din capul locului, apropo de Ordonanța 114, din punctul nostru de vedere ar trebui abrogată aproape în integralitate. Nu putem accepta în condițiile, de exemplu, în care noi abia ce ne angajasem că liberalizăm piața energiei, piața gazului, piața energiei electrice,noi să stabilim plafoane maxime la care producătorul să poată să vândă gazul și energia electrică, iar consecințele unor astfel de reglementări s-au văzut foarte limpede. De altfel, se știe că va fi aplicată procedura de infringement, cel târziu în 26 septembrie, dacă nu se corectează OUG 114.
Oricum, perturbațiile produse în piață au fost extrem de grave, iar din punctul nostru de vedere, abrogarea acestei OUG este o necesitate pentru că ea a creat o percepție extrem de negativă și chiar a afectat business-urile multor investitori.
Aș vrea să vă spun câteva cuvinte legate și de viziunea noastră și un principiu pe care vrem să ne bazăm în guvernare. Oricine vrea să investească în România, din punctul nostru de vedere este bine primit pentru că își riscă niște bani, intră într-o aventură, aduce în societatea românească o activitate economică, o dezvoltare economică, creează locuri de muncă, generează venituri suplimentare la buget.
Orice investitor serios, care vrea să investească în România trebuie tratat cu seriozitate și tot ceea ce se angajează să facă Guvernul, trebuie să respecte. Nu poți să îți bați joc, cum au fost fluctuațiile legate de investițiile privind exploatarea zăcămintelor de gaze offshore.
România, aici, are un potențial de dezvoltare extrem de mare, care ne poate transforma într-un actor major pe piața de energie a Europei, dacă noi avem normalitatea de a ne ține de cuvânt atunci când facem niște înțelegeri cu niște investitori, care riscă, care investesc sume foarte mari și care este firesc și normal să aibă dorința să își recupereze investiția.
Orice decizie legata de domeniul economic, din punctul nostru de vedere, nu poate fi luată fără o consultare prealabilă a mediului de afaceri și a actorilor economici implicați în zona respectivă exemplu. La noi, de exemplu, Consiliul Economic și Social, care, teoretic, ar fi trebuie să fie un loc unde să existe o dezbatere între partenerii sociali privitoare la orice reglementare în domeniul economic social, al pieței muncii are un rol decorativ, un rol formal, iar mediul de afaceri este desconsiderat și aproape niciodată, în ultimii 2 ani și jumătate, Guvernul nu a ținut cont de punctele de vedere, de avertismentele, care au fost date de mediul de afaceri.
Ca atare, orice modificare legislativă va fi dezbătută cu mediul de afaceri și nicio modificare legislativă nu va fi aplicată peste noapte. Predictibilitatea, stabilitatea sunt lucruri fundamentale, care să permită oricărei companii, oricărui investitor să își facă un plan de afaceri și să aibă garanția că planul de afaceri respectiv va putea fi pus în practică și nu va trebui să fie modificat datorită unor reglementări absurde.
Sunt chestiuni care țin de corecta competiție pe piață, din punctul nostru de vedere intervenția statală nu trebuie să afecteze corecta competiție de pe piață. Statul a crescut în putere de a lungul timpului și din păcate, de multe ori, puterea publică afectează corecta competiție de pe piață prin diferite mecanisme. Doar dacă pe unii îi obligi să își plătească impozitele și pe alții îi lași să nu își plătească impozitele este normal că creezi un avantaj incorect, ilegal unui competitor. Dacă unuia îi dai autorizație de construcție în 3 luni și altuia îi dai autorizație de construcție pe o investiție în 2 ani și jumătate, normal că tu creezi o perturbare și nu asiguri condiții de concurență normale și firești.
Orice formă de afectare a competiției, la nivel guvernamental, nu va fi acceptată și nu va fi tolerată.
Închei prin a vă spune că, România are foarte multe oportunități, atât datorită poziționării geografice, datorită resurselor de care dispune, datorită abilităților și calităților pe care le are poporul român. Aceste oportunități trebuie fructificate și fructificarea acestor oportunități este, evident, că trebuie făcută în parteneriat cu investitorii pentru că întotdeauna există bani în lume, care caută să fie investiți în proiecte, care ulterior să genereze veniturile necesare pentru recuperarea investiției și pentru asigurarea profiturilor.
În ce ne privește suntem atenți la orice oportunitate care ar putea fi fructificată, prin intermediul unor investiții și chiar încercăm și vom încerca să generăm proiecte care într-adevăr să atragă investiții în România și să permită dezvoltarea economică.
Așa arată o guvernare eșuată. Președintele Klaus Iohannis la 04.09.2019
17:00 | 04 Septembrie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 4 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.
„Bună ziua!
Încep această declarație de presă prin a transmite condoleanțe familiei reprezentantului misiunii diplomatice a României care și-a pierdut viața în urma atentatului terorist de la Kabul.
În semn de recunoștință și apreciere pentru dăruirea și curajul său, pentru spiritul de sacrificiu dovedit, am decis să-l decorez post-mortem cu Ordinul Național «Steaua României» în grad de Cavaler, cu însemn de război.
Totodată, îi urez multă sănătate și recuperare cât mai rapidă românului nostru rănit în același atac sângeros.
În continuare vreau să mă refer la un subiect care are implicații profunde asupra societății noastre, asupra societății românești.
În urmă cu câteva săptămâni, tragedia cumplită de la Caracal ne-a arătat cât de multe și de profunde sunt disfuncționalitățile din interiorul unor instituții ale statului. Incompetența, lipsa unor proceduri clare, corupția, indiferența, toate acestea au dus la un deznodământ cutremurător: incapacitatea statului de a salva viețile propriilor cetățeni.
Am cerut Guvernului ca până la finalul lunii august să adopte o serie de măsuri astfel încât, în situații precum cea de la Caracal, să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am și indicat Guvernului în ședința CSAT din 30 iulie ce măsuri esențiale ar trebui luate cu prioritate.
PSD, preocupat însă de soluționarea crizelor interne, continuă să ignore rezolvarea urgențelor care sunt importante pentru cetățeni și care au un impact direct asupra vieții și siguranței lor de zi cu zi.
Am văzut doar câteva măsuri punctuale, luate la cald, sub presiunea publică, și grija de a muta șefi de la o instituție la alta, fără să-i sancționeze pentru incompetența lor.
Așa cum ne-a arătat în nenumărate rânduri, PSD este specialist în a tărăgăna lucrurile, sperând ca oamenii să uite cui îi revine, de fapt, responsabilitatea.
Vedem în aceste zile doar o luptă politică surdă pentru a rămâne cu orice preț la putere. Tot ceea ce avertizam la începutul anului despre buget din păcate s-a adeverit. Investiții majore nu se fac, spitale și autostrăzi nu se construiesc.
PSD nu este preocupat de toate aceste lucruri, lucruri care sunt de maxim interes pentru oameni, ci doar de a-și securiza puterea, scoțând funcții la mezat.
Așa arată o guvernare eșuată.
Garantarea siguranței publice de către stat este fundamentală, iar românii așteaptă de la statul lor respect și siguranță. Așteaptă soluții rapide, dar guvernarea PSD nu și-a înțeles niciodată rolul.
Întârzie nepermis și modificările legislative necesare pentru ca astfel de cazuri, precum cel de la Caracal, să fie tratate cu mai multă operativitate. PSD a primit mai multe propuneri concrete – pe unele le-am transmis chiar eu – însă acestea sunt pur și simplu ignorate. Mai mult, pesediștii au abandonat propuneri de rezolvare a unor chestiuni sistemice atunci când baronii lor au înțeles că asta înseamnă, de fapt, renunțarea la controlul politic pe justiție și poliție.
Pentru că, dincolo de creșterea sau nu a pedepselor pentru diverse infracțiuni, vorbim și de cum funcționează instituțiile statului.
PSD refuză să facă pașii necesari pentru a corecta gravele carențe create prin propriile lor decizii în ultimii ani. Așa se face că nici până acum, deși a generat numeroase efecte negative, legea recursului compensatoriu nu a fost abrogată.
Cei din guvernul PSD au permis, prin incompetență și inactivitate, ca imaginea instituțiilor statului să fie grav afectată.
Astăzi, Poliția Română – o instituție fundamentală în România - are probleme de credibilitate din cauza politizării excesive.
Am mai spus-o și o repet – am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții, au fost dați afară prea mulți profesioniști și au fost puși în locul lor oameni incapabili.
Guvernul PSD a făcut mult rău României și ar fi trebuit să plece demult.
Românii își doresc o altă guvernare și o vor avea, o guvernare responsabilă, pentru ca împreună să facem România funcțională.
Se impune, așadar, resetarea statului, pentru că direcția în care a dus PSD țara în ultimii ani este una pur și simplu greșită. Este o direcție greșită și românii o consideră greșită. S-a văzut acest lucru extrem de clar la referendumul din 26 mai.
Este nevoie de o guvernare pro-europeană, preocupată de drepturile românilor, de siguranța românilor, de prosperitatea românilor.
Vă mulțumesc!”
miercuri, 28 august 2019
Nu voi permite PSD să își bată joc de România și de români! Declarația președintelui Iohannis
Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
18:00 | 28 August 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 28 august a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.
„Bună ziua!
Degringolada de la nivelul guvernării, care s-a accentuat în aceste zile, confirmă disprețul cu care PSD și ALDE continuă să-i trateze pe români. Propriile lor interese sunt, din nou, mai presus de interesele cetățeanului și de guvernarea acestei țări pentru oameni.
Nu ar trebui să fie, însă, nicio surpriză pentru nimeni. Dimpotrivă, este rezultatul firesc a doi ani și jumătate de guvernare haotică, incompetentă și coruptă. Prin votul din 26 mai, românii le-au transmis PSD și ALDE un mesaj extrem de clar, pe care ei, PSD și ALDE, pur și simplu se fac că nu îl înțeleg.
Într-o Românie normală, un vot precum cel de la referendumul din 26 mai ar fi determinat demisia imediată a Guvernului. Când 6,4 milioane de români îți spun direct că duci țara pe un drum greșit, nu îți mai rămâne nimic altceva de făcut decât să pleci acasă.
În continuare sunt convins că un guvern PSD nu este potrivit pentru România și nu poate să rămână în funcțiune. Această guvernare toxică este încă ținută în viață de configurația parlamentară votată în decembrie 2016.
România parcurge o criză guvernamentală, dar eu nu voi gira, prin deciziile mele, susținerea acestui guvern. PSD și ALDE, deopotrivă, sunt vinovate pentru eșecul acestei guvernări.
Încercările ALDE de a se spăla acum pe mâini și de a se ține departe de această guvernare sunt pur și simplu ridicole. După ce ai stat la aceeași masă cu PSD și ai luat măsuri împotriva românilor și a României, după ce ai girat masacrarea legilor justiției și adoptarea de măsuri economice greșite, nu mai păcălești pe nimeni că nu ești vinovat.
Având în vedere toate acestea, iată care sunt deciziile pe care le-am luat:
În primul rând, nu accept nicio propunere de remaniere din partea acestui guvern, nu doar pentru că acest guvern și-a schimbat componența politică, ci pentru că propunerile pe care le-am primit sunt pur și simplu inacceptabile. Așadar, resping în integralitate remanierea propusă de premier.
Resping propunerea pentru ministrul justiției. Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD și ALDE de a destructura justiția, de a opri lupta anticorupție și de a baroniza total România. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituțiilor și nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor și în care cred și eu.
Resping propunerea pentru Ministerul Educației. Nu voi accepta propuneri care să fragilizeze domenii cheie pentru România, precum educația – zona în care nu avem nevoie de soluții ale trecutului, ci de asumarea unor proiecte largi, precum România Educată, care implică reforme la un nivel pe care PSD nu pare că le acceptă și nici nu este în stare să le facă.
Resping propunerea pentru funcția de vicepremier pentru teme economice. De asemenea, există decizii asumate, în numele statului român, în baza parteneriatului strategic cu statele occidentale, pe care nu vreau să le periclitez cu numiri precum cea vehiculată de PSD. România are un drum european, un drum prin care își consolidează statul de drept și valorile democratice, și nu pot accepta propuneri contrare acestei direcții.
România are nevoie de o schimbare autentică și profundă, pentru a reseta statul, pentru a repara ce s-a stricat în acești ani și pentru a pregăti o nouă guvernare care de data aceasta să lupte pentru români. Votul din 26 mai îmi dă legitimitatea de a mă opune explicit propunerilor pe care PSD le face, așa cum am făcut-o în repetate rânduri. Mă voi opune în continuare încercărilor PSD de a deraia România de pe direcția corectă.
De-a lungul mandatului meu, am protejat democrația în momente cruciale, am menținut România pe drumul său european, am blocat multe dintre asalturile asupra justiției, am mobilizat 6,4 milioane de români pentru a salva lupta anticorupție, m-am implicat pentru a garanta dreptul românilor din diaspora de a vota în condiții normale și decente.
Însă toate acestea nu sunt suficiente. După alegeri, cu o nouă majoritate, în mod constituțional, putem face mult mai mult împreună.
Până atunci, astăzi, actualul guvern are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, printr-o procedură pe care le solicit să o declanșeze.
Dacă – dacă – noua configurație a guvernului va trece în Parlament, eu le spun celor de la guvernare că voi rămâne ferm pe poziția mea de apărător al valorilor democratice, al statului de drept, al modelului de dezvoltare pro-occidental, pe care îl merită și îl doresc majoritatea românilor.
Nu voi permite PSD să își bată joc de România și de români!
Dacă însă noua configurație a Guvernului nu va fi aprobată, îi asigur pe români că există soluții corecte, democratice și constituționale pentru ca România să nu intre într-o criză profundă.
Dacă vor să dea dovadă de responsabilitate toți cei care înțeleg că această guvernare toxică nu mai poate continua, există suficiente voturi în Parlament pentru a susține chiar și o soluție de tranziție, care să înlocuiască actualul guvern și care să oprească dezastrul actual. Partidele de opoziție – toate, trebuie să aibă un comportament rezonabil, în caz de criză.
Doar votul românilor poate configura o nouă majoritate care să pună în practică viziunea pe care și eu, dar și mulți alți oameni de bună credință, pro-europeni, pro-occidentali, susținători ai democrației și statului de drept, o sprijinim.
Indiferent, însă, de situația politică internă, România rămâne o țară stabilă, o democrație consolidată, cu multe instituții încă puternice și eficiente, cu o economie privată funcțională și dinamică, cu o societate civilă implicată și activă.
Românii sunt dinamici, reacționează și își cer drepturile, iar clasa politică trebuie să reacționeze corect și normal, pentru a pune în aplicare votul românilor.
Da, avem nevoie de o majoritate politică largă, pro-europeană, cu care să relansăm România, care să asigure o bună guvernare și să susțină lupta anticorupție. Avem nevoie de o resetare a statului în ansamblu.
Dar nimic dintre toate acestea nu se poate realiza fără sprijinul, implicarea și participarea cetățenilor României.
De aceea, dragi români, contez pe votul vostru, fiindcă doar împreună putem să construim România normală!”

joi, 16 mai 2019
Mitingul PNL de la Oradea, 16.05.2019
Alături de imaginea luată din albumul celor de la „Bihoreanul”, care au și un articol interesant (aici), pun discursul lui Ludovic Orban.
Bine v-am găsit, dragi bihoreni și dragi orădeni!
Mă bucur să fim astăzi împreună. Vă mulțumesc că sunteți astăzi aici și mai ales, vă mulțumesc că de când a început campania ați fost implicați în campanie pentru a-i convinge pe locuitorii din fiecare localitate din Bihor, că pentru binele lor nu există altă soluție decât să voteze Partidul Național Liberal și sunt convins că și până în 26 mai, fiecare dintre dumneavoastră veți continua această bătălie pentru a-i convinge până și pe cei care astăzi nu sunt convinși că este spre binele lor să voteze Partidul Național Liberal.
Eu, astăzi, am să vă vorbesc mai puțin despre europarlamentare, am să vă vorbesc despre referendumul convocat de președintele României, Klaus Iohannis. Fug infractorii din fruntea PSD-ALDE de acest referendum ca dracu de tămâie. Le este frică pentru că știu că românii nu sunt de acord cu corupția, că românii consideră corupția cel mai mare pericol la adresa dezvoltării României, la adresa bunei funcționări a societății românești și la adresa normalității și dreptății care trebuie să guverneze o societate democratică.
Fac tot ce pot să nu se discute nimic despre referendum. Suntem în situația în care mai avem o săptămână și ceva până la ziua alegerilor și la ziua referendumului și nici până astăzi Consiliul Național al Audiovizualului nu a luat decizia prin care să dea drept de antenă la televiziuni și posturi de radio pentru campania pe referendum. Este la cheremul fiecărei televiziuni să decidă dacă vor sau nu vor să dea mesaje despre referendum.
Autoritatea Electorală Permanentă, care face de regulă clipuri de informare a cetățenilor privitor la vot, a făcut clipul de informare pentru alegerile europene, în schimb, nici până astăzi, nu au făcut clipul de informare privind referendumul. La toată media care este controlată de PSD, aproape că nu se vorbește un cuvânt despre acest referendum. De ce fac lucrul asta? Pentru că ei știu foarte bine faptul că 90% dintre români vor să interzică amnistia și grațierea pentru faptele de corupție și noi trebuie să-i determinăm să meargă la vot.
Le este frică pentru că ei știu foarte bine că românii s-au săturat să stea cu inima la gură în așteptarea oricărei ședințe de Guvern, că poate PSD-ul oricând, la orice ședință de Guvern să mai dea o Ordonanță de Urgență în care să calce în picioare drepturile și libertățile fundamentale, independența justiției, liberul acces al cetățeanului la justiție și să facă o vraiște generalizată din justiția din România cu un singur scop, să nu fie pedepsiți pentru furăciunile pe care le-au făcut.
Am o vorbă, nici pecenegii, nici cumanii, nici tătarii, nici turcii, nici fanarioții, nici rușii, care au călcat țara asta, nu au jefuit România așa cum a fost jefuită în ultimii 30 de ani de comuniștii travestiți care și-au bătut joc de noi și țin țara pe loc.
Ce o să creadă toată Europa despre noi dacă noi, ca cetățeni români, europeni, nu mergem să votăm „DA” la acest referendum?
Ce o să facă PSD și ALDE dacă românii nu vin la vot și nu asigură cvorumul și mai ales, nu vin să-și exprime voința pe care o au cu adevărat? O să-și permită să facă orice de acum înainte. De acum înainte, oricine intră în politică va înțelege că poate să fure liniștit, că nu va fi pedepsit pentru că oricând, o majoritate poate să dea amnistie și grațiere.
Putem noi accepta așa ceva, să acceptăm corupția să guverneze țara aceasta și cei care fură din munca noastră, din taxele și impozitele noastre să scape nepedepsiți?
Așa ceva nu se poate! Munca noastră, proprietatea noastră, tot ceea ce clădim și construim trebuie să fie pentru binele fiecăruia dintre noi și nu avem voie să-i lăsăm pe cei care și-au bătut joc de munca noastră și în loc să construiască spitale, și-au făcut lor vile, în loc să construiască autostrăzi, si-au făcut ei proprietăți în afara țării sau și-au pus pe picioare firme abonate la contractele statului, în care se plătește nu realizarea de lucruri ci nerealizarea de lucruri, adică nimic.
Nu putem accepta asta și trebuie să-i spuneți fiecărui bihorean cu care vă întâlniți că stă în puterea lui să decidă ca România să revină la normalitate, stă în puterea fiecăruia să decidă că trebuie să dăm afară hoții din fruntea țării, că stă în puterea fiecăruia dintre noi să-i pedepsim pe cei care ne-au jefuit și mai ales să recuperăm toate averile pe care și le-au pus ei deoparte, din furăciunile pe care le-au făcut din funcții publice.
Trebuie să dăm mesajul clar: Toleranță zero față de corupție, în România!
Nu acceptăm să ne fure nimeni munca, nu acceptăm ca taxele și impozitele noastre să fie folosite pentru altceva decât pentru autostrăzi, șosele, spitale , dezvoltarea rețelei de educație și toate investițiile publice care creează cu adevărat normalitatea într-o societate.
Să fim alături de președintele României pentru că președintele României a făcut ceea ce trebuia să facă, a convocat referendumul, dar el nu poate să voteze pentru fiecare roman în parte, este împiedicat să se exprime public, este sabotat și boicotat acest referendum de cei din PSD-ALDE și de alții, nu numai de cei din PSD-ALDE.
Este misiunea noastră ca alături de președintele României să-i informăm pe toți cetățenii că trebuie să vină la referendum și să voteze „DA” la ambele întrebări, să interzicem amnistia și grațierea, să nu mai permitem adoptarea de reglementări din domeniul justiției prin OUG.
Oameni buni, tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău–Borș este aproape la fel cum era în 2008, când am plecat de la Ministerul Transporturilor, iar în zona Suplacu de Barcău, știți foarte bine că toți banii băgați în viaduct, se duc în apa respectivă pentru că se distruge investiția.
Ce să mai vorbim de alte tronsoane care să ne ducă până la Gilău, astfel încât Oradea să fie legată de capitala României pe tronson de autostradă, așa cum este normal și firesc. DN76, Oradea, Deva, am obținut finanțare prin credit de la BEI. Am lăsat contracte semnate pe trei tronsoane din cinci și pe celelalte două pe fază de final semnarea contractelor de construcție. Nici astăzi nu este gata drumul.
Ce să mai vorbim de centura Beiuș-Ștei , de centura Aleșd, care au fost promise de ăștia și nu le-au făcut niciodată. Între Cluj și Oradea calea ferată nu este încă electrificată, la 30 de ani de la revoluție. Este ceva absolut incredibil și de neacceptat. Am lăsat drumul expres Oradea-Arad, un drum fundamental, care să facă legătura între cele două axe de autostradă ca să permită cu adevărat un trafic în acest areal extrem de dezvoltat al României.
Ăștia n-au făcut nimic și nu sunt în stare să facă nimic și tare mi-e mie teamă, dragii mei, că acesta e un plan al lor, să alunge investitorii, să ne lase fără locuri de muncă, să ne alunge copiii, pentru că ei niciodată n-ar vota PSD și atunci decât să voteze cu partidele de dreapta sau cu noi, mai bine îi alungă din țară pentru că nu le permit să-și creeze viitorul în țara asta.
Îmi este teama că ei, de fapt, vor pentru români sărăcie, subdezvoltare, umilință, lipsă de demnitate. Vor să-i țină în stare de dependență ca după aceea să îi mâne la vot ca pe oi, așa cum îi mână la mitinguri pe liste de la fiecare instituție publică.
Îmi doresc ca instituțiile publice să nu mai fie filialele de partid ale PSD, să nu mai vedem angajați din instituțiile publice care să fie mânați de șefii lor cu liste și amenințați că sunt dați afară. Îmi doresc în România ca oamenii de afaceri să fie sprijiniți de instituțiile publice în orice proiect pe care îl fac, nu să fie amenințați.
Vreau ca tinerii, copiii care intră în școală, să primească garanția că vor primi tot ce au nevoie ca să reușească în viață, oferindu-li-se fie o meserie, fie o calificare care să li se potrivească și care să le permită să aibă o viață decentă, o viață normală.
Îmi doresc să nu mai avem mortalitate evitabilă de 40%, așa cum se întâmplă astăzi în România, să nu-i ducem pe români la spital, să-i ducem la bal, să sprijinim medicina preventivă, să sprijinim medicii de familie, să sprijinim cu adevărat policlinicile cu specialiști care pot, într-adevăr, să ofere diagnostic în fazele incipiente ale bolii, să nu mai facem nicio discriminare între sistemul privat și sistemul public de furnizare a serviciilor medicale. Îmi doresc, cu adevărat, în România să reinstaurăm meritocrația, să readucem piramida cu vârful în sus, să nu mai stea cu vârful în jos, așa cum este astăzi, în care să-i vedem în capul trebii pe toți codașii, pe toți repetenții, pe toți neaveniții, pe toți oamenii care n-au fost în stare să facă nimic în viața lor pe propriile picioare și au ajuns în fruntea țării doar fiind slugi la niște baroni și numai executând comenzile pe care le dau acești baroni.
Vreau ca România să reîncapă pe mâna oamenilor corecți și cinstiți, cu șapte ani de acasă, educați, cu frica Lui Dumnezeu, a oamenilor care își iubesc țara asta și care au puterea, cu adevărat, să o ridice și să o readucă acolo unde îi este locul.
România, în primul rând!

miercuri, 15 mai 2019
Ludovic Orban, Târgoviște, 15.05.2019
DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ÎN CONFERINȚA DE PRESĂ SUSȚINUTĂ LA TÂRGOVIȘTE –15 MAI 2019
Infractorii din jurul lui Dragnea sunt speriați de referendumul inițiat de președinte ca dracu de tămâie și încearcă prin toate mijloacele posibile să-i împiedice pe români să vină la vot și să voteze “DA” la acest referendum.
Atât Tăriceanu cât și Fifor, președintele Consiliului Național al PSD, cât și Șerban Nicolae, cât și alți lideri, îndeamnă românii să nu voteze la referendum. Au încercat să introducă în OUG prevederi care să împiedice românii să își exercite dreptul de vot la referendum.
Au încercat să mărească numărul de cetățeni români aflați pe listele electorale permanente pentru a mări numărul de votanți necesari pentru atingerea pragului la referendum. Sigur că nu au reușit până acum, dar atragem atenția cetățenilor români că este fundamental să vină la vot, este fundamental să voteze atât în alegerile pentru Parlamentul European, cât și la referendum.
Acest referendum este vital pentru o evoluție sănătoasă a societății românești, pentru că dă posibilitatea românilor să interzică prin votul lor masiv la referendum amnistia și grațierea și prin acest vot „DA”, la referendumul de interzicere a amnistierii și grațierii, să le transmită mesajul către toți cei care sunt implicați în viața publică sau vor să se implice în viața publică, că dacă fură vor fi pedepsiți.
De asemenea și a doua întrebare este o întrebare extrem de importantă pentru că cetățenii români pot să interzică prin votul lor agresiunea sistematică prin OUG emise de Guvernul PSD-ALDE, împotriva justiției, împotriva independenței justiției, împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor și împotriva liberului acces al românilor la justiție.
Cetățenii români nu trebuie să se lase păcăliți de infractorii din jurul lui Dragnea cu mesajele perverse pe care le transmit. Românii au puterea în mâna lor, dacă își doresc o societate sănătoasă, condusă de oameni corecți care respectă legea, trebuie să vină cu mic cu mare la vot și să voteze ,,DA,, atât la prima întrebare cât și la a doua întrebare.
Dacă referendumul nu adună cvorumul necesar, există un risc major, ca oricine face politică în România să înțeleagă că este voie la furat în România.
În toate cercetările noastre sociologice și în toate discuțiile pe care le-am avut cu zecile, sutele de mii de români pe care i-am întâlnit, într-o proporție copleșitoare, românii consideră corupția o amenințare la adresa bunei funcționări a economiei și a societății românești și susțin clar interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție.
Tragem acest semnal de alarmă și le atragem atenția asupra importanței votului, tocmai pentru că stă în puterea fiecărui român să hotărască la acest referendum că hoții nu vor scăpa, că oricine a furat din avutul public va fi pedepsit, că oricine a comis o infracțiune de corupție va fi pedepsit și că oricine își imaginează că poate să fure atunci când se află în funcții publice, fără să fie pedepsit, nu are nicio șansă să scape nepedepsit.
De asemenea, neatingerea pragului la referendum poate să furnizeze celor care ne conduc astăzi și care își imaginează că banul public este banul lor personal și că România este moșia lor să comită orice fel de agresiune ulterioară împotriva justiției, să vină din nou cu un bombardament de OUG, precum OUG 13, OUG 7, OUG 90, OUG 92, prin care să agreseze sistemul de justiție și prin care să încerce să scape de pedeapsă pentru furăciunile pe care le-au făcut. Nu în ultimul rând, nu întâmplător președintele a convocat acest referendum odată cu alegerile pentru Parlamentul European. Conflictul dintre PSD-ALDE, pe de-o parte și Uniunea Europeană este un conflict care are o singură motivație, PSD și ALDE, Dragnea și Tăriceanu nu urmăresc decât un singur lucru, să pună mâna pe Justiție ca să scape de pedeapsă.
Ori, partenerii noștri de la nivelul Uniunii Europene nu acceptă așa ceva iar persistența actualei puteri în emiterea de acte normative contrare principiilor, valorilor și reglementărilor de la nivel european, riscă să pună România într-un pericol major de a suporta sancțiuni din partea Uniunii Europene, datorită comportamentului total antieuropean și antidemocratic al liderilor coaliției majoritare.
Noi nu vrem ca românii să sufere de pe urma prostiilor făcute de PSD și de ALDE, noi nu vrem ca România să aibă de suferit și să piardă, la nivel european din toate avantajele pentru care are dreptul și pe care trebuie să le fructifice, din cauza comportamentului infracțional al liderilor actualei coaliții majoritare.
Un vot "DA" la referendum reprezintă și un vot limpede, clar, în favoarea unei atitudini pro-europene și mai ales în favoarea unei respectări de către România a tuturor regulilor, valorilor și principiilor care guvernează Uniunea Europeană și la care noi am aderat.
De asemenea, "DA", la referendum și votul pentru PNL înseamnă garanția faptului că România va fi tratată ca un partener egal, respectat, apreciat și influent la nivel european, garanția faptului că beneficiile de pe urma integrării României în Uniunea Europeană vor ajunge la fiecare cetățean român.
(Despre afirmatia lui Iordache care a spus că a găsit plicuri cu droguri pe jos la manifestanții anti-PSD)
Deci în 90 , dacă vă aduceți aminte, domne aceștia sunt aceiași comuniști travestiți. Sigur, mult mai bogați, mult mai hoți, că pe vremea aia nu se putea fura chiar așa. Deci ăștia sunt comuniști travestiți, mai hoți, mai prost pregătiți, cu școală puțină făcută pe puncte, care mint cu nerușinare. Exact ca în anii 90 în care vedeam pe la televizor cum spuneau FSN-iștii că aia din Piața Universității sunt drogați, în condițiile în care nici nu erau droguri pe piață la vremea respectivă.
Nu îi vedeți că au înnebunit complet? Dragnea vorbește de... Pai cum? Când tu ai Poliția, ai “doi și-un sfert”, ai Jandarmeria, ai toate forțele de ordine în jurul tău, când oriunde te duci ai cordoane de jandarmi cu garduri, ai cordoane de polițiști, sute de jandarmi și de polițiști în jurul tău de frica oamenilor care ar trebui în mod normal să îți pese de ei. Tu să spui că ești ținta unui asasinat? E noaptea minții, deci și-au pierdut complet firile.
Firea se plânge și își arată sârma, dar ce vrea să insinueze prin chestia asta? Păi Firea ar trebui să ne arate Pasajul de la Ciurel, de ce nu e gata de când a venit? De ce nu e gata pasajul de peste Splaiul Independenței de pe Bulevardul Grigorescu, de ce nu e gata? Să ne arate prima pistă de biciclete care a fost capabilă să o facă, că nu a făcut niciun metru de biciclete, în schimb a dat vouchere pentru biciclete.
Firea n-are ce să arate nimic și ne arată sârma pe care a înghițit-o? Dar ce îmi pasă mie domne ce a înghițit ea la viața ei?
Păi ce a promis? Că reduce la jumătate factura, că rezolvă traficul în București. În primul an de zile l-a rezolvat, dar știți când a rezolvat traficul în București? Când sunt vacanțe și Guvernul PSD a dat foarte multe zile libere și în zilele libere dacă mai este si frumos afară s-a rezolvat problema cu traficul în București. Este o rușine tot ce se întâmplă. Se plânge Doina Pană că este otrăvită cu mercur. Vă aduceți aminte ce spunea Ceaușescu? Arginturile, conspirația mondială, iudeo-masonică, care pune la cale debarcarea și uciderea lui Dragnea. Sunt complet nebuni. Trebuie trimiși la ospiciu sau la pușcărie, după caz.
Acum, ca să fiu cinstit, dacă s-a găsit o sârmă pe la Firea nu știm exact de unde este sârma, dacă nu cumva e de la Dragnea, pentru că până acum o lună și jumătate se omorau, când ieșeau pe sticlă ziceai că sunt gata să-și bage cuțitul unul în pieptul celuilalt.
Vă mai spun odată, România are oameni pregătiți, România are oameni educați, oameni care sunt competenți, am ajuns să ne conducă toate cozile de topor, toți codașii, toți neaveniții, toți oamenii care nu au în spatele lor nimic și care sunt puși în capul trebii făcând praf orice fel de capacitate administrativă a acestei țări.
(Vă referiți la partea guvernamentală?)
Păi normal că la aceea mă refer.

luni, 13 mai 2019
Ludovic Orban, discurs la prezentarea Programului politic al PNL pentru europarlamentare
DISCURSUL PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA EVENIMENTUL DE PREZENTARE A PROGRAMULUI POLITIC AL PNL PENTRU ALEGERILE EUROPARLAMENTARE DIN 26 MAI 2019
Bună seara!
Mulțumim mult că ați răspuns invitației de a participa la acest eveniment de lansare a Programului Partidului Național Liberal pentru alegerile europarlamentare.
Aș vrea să salut ambasadorii și reprezentanții ambasadelor care au răspuns invitației. Aș vrea să salut președinții de organizații patronale, președinții de organizații profesionale, președinții de sindicate, de asemenea, reprezentanții mediului academic care au răspuns invitației noastre, de asemenea, tuturor celor care sunt prezenți pentru a asista la acest moment important al alegerilor pentru Parlamentul European.
Vreau să spun din start că alegerile pentru Parlamentul European sunt fundamentale pentru evoluția României. Odată ce România a luat decizia să fie membru al Uniunii Europene, ne-am asumat un destin european, ne-am asumat să respectăm valorile, principiile, regulile care stau la baza funcționării Uniunii Europene.
De asemenea, consider că avem misiunea de a fructifica la maxim în beneficiul României toate avantajele care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene, pe care îl are România. Sloganul nostru de campanie este „România în primul rând“. Sigur că unii imediat au sărit pe noi și au spus că este un slogan naționalist. Acest slogan, de fapt, exprimă voința noastră, a liberalilor, și sunt convins că voința fiecăruia dintre români este ca România să fie în primul rând al Uniunii Europene, România să fie partener egal la toate deciziile care se iau la nivelul Uniunii Europene, România să fie un stat respectat, un stat apreciat, un stat care poate să influențeze deciziile la nivel european.
Se știe că mai mult de jumătate din reglementările care ne afectează viața, nu sunt hotărâte în Parlamentul Național, ci sunt hotărâte la nivelul instituțiilor europene, în mecanismul de codecizie dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană.
Reglementările de la nivel european pot să genereze avantaje dar în anumite cazuri pot să genereze dezavantaje pentru România sau pentru cetățenii români.
Misiunea principală a celor care reprezintă România în Parlamentul European și în instituțiile europene este aceea de a utiliza toate pârghiile de negociere pe care le au la dispoziție pentru a reuși să influențeze deciziile la nivel european în favoarea României iar deciziile să genereze efecte benefice pentru România.
Un al doilea punct pe care îl consider extrem de important este acela că România are o serie de oportunități, de șanse, pe care trebuie să știe să le fructifice. De asemenea, are acces la resurse pe care trebuie să le folosească pentru atingerea obiectivelor fundamentale ale țării. România, cred că trebuie să-și fixeze ca obiectiv principal dezvoltarea economică, o dezvoltare economică care să se bazeze pe fundamente solide, o creștere economică care să se bazeze pe motoare de creștere economică solide care într-adevăr să genereze o creștere, o dezvoltare și o creștere sustenabilă a veniturilor cetățenilor săi.
Pentru noi, un obiectiv fundamental este acela ca într-un timp cât mai scurt, venitul românilor să ajungă cât mai aproape de venitul mediul al Uniunii Europene, pentru că oriunde mergi, prețurile s-au aliniat cât mai aproape de nivelul european, ori noi trebuie să generăm acele politici economice, sigur fructificând toate oportunitățile și avantajele pe care le avem de pe urma statutului de membru al Uniunii Europene, pentru a asigura dezvoltarea economică care să le permită românilor să trăiască mai bine.
Partidul Național Liberal este convins că România poate fi puternică dacă Uniunea Europeană este puternică și unită. România trebuie să militeze pentru o integrare cât mai profundă la nivel european , România trebuie să militeze pentru o Europă unită și România trebuie să militeze pentru o Europă care să-i garanteze fiecărui cetățean al său democrația, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, funcționarea statului de drept și oportunități pentru a reuși în viață.
Partidul Național Liberal își propune câteva lucruri care vor fi detaliate de colegii mei dar la care am să mă refer în câteva rânduri simple.
Următorul exercițiu financiar multianual, să pună la dispoziția României resurse cel puțin egale cu exercițiul financiar 2014 – 2020 și asta, in condițiile în care, în mod evident ca urmare a Brexit-ului care cel mai probabil se va întâmpla, va exista o scădere a bugetului Uniunii Europene.
Menținerea politicii de coeziune ca o axă fundamentală a politicilor la nivel european care să permită cu adevărat o dezvoltare a tuturor regiunilor și țărilor, care să permită cu adevărat fiecărui cetățean al Uniunii Europene să poată să aibă venituri decente și să poată să se realizeze în viață iar acest lucru să conducă și la oprirea celui mare exod care există la nivel european, care este exodul românilor care și-au căutat norocul în alte țări ale Uniunii Europene și care chiar să ducă la reîntoarcerea multor români în România, oferindu-le cu adevărat ceea ce așteaptă de la noi.
Cred că trebuie să ne propunem și noi, ca Partid Național Liberal, să utilizăm toate resursele care există la dispoziția României, pentru a susține capitalul românesc, pentru a-i crește competitivitatea, pentru a avea acces la fondurile de cercetare și inovare, atât la fondurile de cercetare și inovare, care vin în cadrul acordului, parteneriatului dintre Comisia Europeană și România, cât și accesul la fondurile de inovare și cercetare care sunt accesibile direct la Bruxelles.
România, astăzi, pe exercițiul financiar actual este pe ultimul loc ca acces la resurse financiare pentru inovare și cercetare din fondurile care sunt accesibile la nivelul Uniunii Europene direct. Acest lucru de accesare a fondurilor europene direct la Bruxelles, trebuie să se producă și în alte domenii de activitate, ori pentru asta trebuie să învățăm toate firmele, toate entitățile publice, toți cetățenii români să învețe să scrie proiecte, să aibă capacitatea ca aceste proiecte să fie eligibile, să genereze teme de cercetare cu adevărat care să genereze un progres în toate domeniile de activitate.
De asemenea, Europa înseamnă civilizație, Europa înseamnă calitatea vieții. Ne propunem să fructificăm toate resursele care ne sunt puse la dispoziție, nu cum se întâmplă astăzi, în care miliarde de euro sunt ținuți la granița țării, fără nici un fel de șansă de a putea să îi aducem în țară, din cauza incompetenței și centralismului birocratic al unor guvernanți. Toate resursele trebuie folosite pentru a asigura calitatea vieții pentru cetățenii români, indiferent dacă trăiesc în municipii, orașe sau în mediul rural.
Investițiile în infrastructura aferentă, infrastructura privitoare la apă, la canalizare, rețeaua de gaz și toate celelalte elemente care fac parte din serviciile publice minime de care beneficiază orice cetățean, trebuie să fie la dispoziția fiecărui român.
De asemenea, avem bani și trebuie să îi folosim inteligent, să creștem calitatea serviciilor medicale, adică să avem servicii medicale la standardele, de asemenea, să creștem calitatea educației prin investiții inteligente atât în creșterea performanțelor universităților cât și în dezvoltarea instituțiilor de învățământ preuniversitar, cu precădere pe sistemul de învățământ profesional și tehnic care, în ultimii 15 ani de zile a fost pus între paranteze și care ne-au creat o mare problemă de mână de lucru, care afectează inclusiv capacitatea de a atrage investiții pentru dezvoltarea României.
În materie de politică externă, vreau să spun răspicat că partidul Național Liberal este susținător al Parteneriatului Estic și susține integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. De asemenea, suntem susținători fermi ai unei solidarități Euro-Atlantice, a unei solidarități între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, ca unică garanție care poate să confere siguranță, securitate fiecărui cetățean al Uniunii Europene.
Nu în ultimul rând ne angajăm, dar acest lucru depinde și de ce se va întâmpla la alegerile europarlamentare, să atingem câteva obiective care într-adevăr să pună România pe picior de egalitate cu celelalte țări ale Uniunii Europene. Primul este încetarea MCV, sigur că nu așa cum își imaginează alții. Încetarea MCV nu se poate realiza decât transpunând în legislația din România, recomandările din cadrul MCV, recomandările Comisiei de la Veneția și respectând principiile cuprinse în articolul 2 privind statul de drept din Tratatul Uniunii Europene.
De asemenea, ne angajăm ca în maxim un an de la preluarea guvernării, România să devină țară membră Schengen, românii să circule liberi așa cum circulă orice alți cetățeni din spațiul Schengen. De asemenea, ca adepți a unei integrări cât mai profunde la nivel european și a implicării României într-o integrare cât mai profundă cu celelalte state, susținem și ne angajăm ca obiectiv fundamental, aderarea României la zona euro pentru că asta conferă o garanție că România va face parte din grupul statelor, să nu-i spunem nucleul dur, dar care constituie un nucleu puternic iar trecerea la euro va furniza României o serie de avantaje pe care nu le are astăzi.
Închei intervenția mea prin a vă spune că acest program pe care vi-l prezentăm astăzi, nu este un program închis, este un program deschis. Orice parte a societății românești dorește să își aducă o contribuție, să ne furnizeze idei pentru îmbunătățirea programului, suntem deschiși să preluăm orice fel de propunere serioasă, orice fel de idee serioasă care poate să aducă avantaje României și care poate să confere României statutul pe care îl merită la nivelul Uniunii Europene.

Răspunsuri la întrebări
Domnul Jianu, am prezentat un program, era normal să vă prezentăm pe scurt programul. Știți foarte bine că de fiecare dată când ați vrut să discutați cu mine, am fost prezent și v-am lăsat pe dumneavoastră să spuneți și de multe ori am și făcut ce ne-ați spus. Vă aduc aminte proiectul de lege anti-birocrație, care pleacă de la dumneavoastră și care a fost înaintat de Florin Cîțu, sprijinit de grupul Partidului Național Liberal.
Totdeauna ascultăm mediul de afaceri și știți foarte bine lucrul acesta, că nu o spun demagogic, ca să obțin voturi, ci o spun pentru că izvorul dezvoltării, sursa dezvoltării sunt inițiativele individuale în domeniul economic, ca și în alte domenii, ale unor oameni care au curaj, care își asumă riscuri, care își asumă răspunderi și pot să facă, așa cum am văzut de exemplu la Titu, dintr-un câmp pe care nu exista nimic, să facă fabrici cu investiții de peste 50 de milioane și care au peste o mie de angajați și care sunt niște parteneri pentru niște companii foarte serioase.
Nu există altă sursă de dezvoltare decât inițiativa individuală. România antreprenorială despre care s-a vorbit și am să-i răspund colegului care mi-a vorbit despre tineret. Cel mai mare serviciu pe care vi-l putem face vouă, tinerilor, este să vă asigurăm o educație antreprenorială, o educație în care să nu fiți îndopați ca gâștele cu informații, cu un transfer de cunoștințe din partea unei autorități către niște ascultători ci să vă dezvoltăm parametrii inteligenței, care înseamnă asociativitate, capacitate de analiză și sinteză, să dezvoltăm din punct de vedere caracterial, să construim personalități și mai ales să-i pregătim pe oameni, pentru că viața este o competiție, nicidecum un loc unde cineva te ține în brațe și îți oferă un loc în care să trăiești bine.
Nu poți să fii mai bun, să câștigi mai bine , dacă nu evoluezi, dacă nu înveți, dacă nu te adaptezi la modificările din ce în ce mai rapide și dacă nu ai capacitatea de a fi mai bun în domeniul pe care îl practici.
Am să-i răspund domnului Dragoș Anastasiu care s-a referit, într-adevăr, la reglementări care nici nouă nu ne plac, vă spun foarte sincer. Să dai amenzi pe cifra de afaceri este, de fapt, o modalitate de a închide firma atunci când nu-ți convine concurența. Practica asta este folosită și de cei care guvernează astăzi, vedeți foarte bine că și ei vin cu aceleași povești, cu amenzi pe cifra de afaceri.
Legea prevenției este dată la mișto, că în realitate nu se aplică legea prevenției. În realitate, controalele tabără peste orice fel de investitor, în special investitorii români și nu cu dorința de a-i ajuta și de a-i îndrepta și de a le corecta comportamentul, să spun, incorect în piață, ci cu dorința de a colecta altceva decât venituri la bugetul statului. Știm foarte bine aceste practici și vă garantez că din punctul nostru de vedere, nicio instituție a statului nu are dreptul să controleze o firmă care funcționează normal pe piață, asupra căreia nu există plângeri serioase, care își plătește taxele și impozitele la termen, nu au ce să caute la firmele respective, pentru că dacă e să găsești ceva, cu hățișul legislativ care există în România, la care mai adăugăm și hățișul de reglementări europene, la care mai adăugăm și hățișul de hotărâri de Consiliu local sau dispoziții de primar, aproape nicio firmă din România nu poate să respecte strict legea. Imposibil să nu găsești mici lucruri care nu funcționează.
În ceea ce privește standardele, știm foarte bine că se manifestă la nivelul Uniunii Europene această tendință, anume a statelor puternice care au mult mai multă experiență, care au businessurile din diferite domenii evoluate și la care e foarte greu să te opui. De aceea am spus că sunt reglementări la nivel european care nu avantajează România. Ca să poți să împiedici adoptarea unor astfel de reglementări trebuie să ai capacitatea de a coaliza în jurul tău interese similare, care să poată să ducă la o majoritate în Parlamentul European, care vă spun sincer, singurul loc în care poți să oprești cu adevărat o reglementare care să conțină elemente implicite sau explicite discriminatorii între diferitele categorii de companii din diferite domenii, este Parlamentul European. Să nu credeți că în Consiliul European există vreo șansă sau la nivelul Comisiei Europene, decât dacă în mod excepțional e un Comisar care te reprezintă pe tine, pe domeniul respectiv.
În ceea ce privește industria petrochimică. Noi ne-am referit la ce mai exista în viață. Deci este o reglementare care vrea să stabilească un conținut maxim de cadmiu în fertilizanți, care dacă ar fi fost adoptată în forma inițială închideam și Azomureș și ce mai funcționează. Punerea pe butuci a industriei petrochimice a fost anterioară, asta nu înseamnă că nu poate fi relansată producția în domeniul respectiv în condiții de competitivitate pe piață.
În ceea ce privește chestiunile de susținere a exporturilor. În primul rând, vreau să spun un lucru. Noi trebuie să asigurăm condiții de acces pe piața românească pentru producătorii români în multe domenii și, în mod evident, să susținem expansiunea regională și dezvoltarea pe piața europeană a tuturor producătorilor care pot fi competitivi și care au produse cu care pot concura la nivel european. Lucrul asta se poate realiza și știți foarte bine că există pârghii prin care se realizează.
În privința aderării la zona euro sunt cinci criterii care trebuie respectate. La momentul la care ăștia au venit la putere noi îndeplineam trei criterii și jumătate. Astăzi numai îndeplinim niciun criteriu de aderare la zona euro și în continuare exportatorii, după opinia mea, sunt dezavantajați pentru că cursul de schimb nu reflectă realitatea din economie.
Atunci când ai un deficit comercial de 15 miliarde de euro, adică diferență, importuri mai mari decât exporturile cu 15 miliarde, e clar că e o bubă în materie de curs. Atunci când ai o serie de alți indicatori economici care îți spun că orice fel de intervenție artificială în evoluția relației dintre euro și leu dezavantajează economia românească, în mod clar trebuie să te ghidezi pe niște lucruri care nu depind numai de europarlamentari, ci de Guvern, de Guvernul național și de măsurile normale pe care trebuie să le ia un astfel de Guvern.
Aderarea la zona euro ne-o asumăm, v-am spus, în condițiile în care vom lua guvernarea, iar aderarea presupune restabilirea echilibrelor economice, îndeplinirea condițiilor. O economie competitivă, o economie care într-adevăr să se bizuie pe o creștere sănătoasă, nu pe creștere pe hârtie, prin stimularea cererii în mod artificial prin creșterea veniturilor în sectorul public și a altor categorii de ajutoare sociale, pensii care sunt plătite tot din bani publici și care să-ți facă praf echilibrele economice între cerere și ofertă și care să ducă la inflație și la toate celelalte categorii de dezechilibre. Întreprinzătorul român are nevoie de stabilitate nu numai din punct de vedere legislativ, fiscal și de predictibilitate, are nevoie de o economie sănătoasă cu echilibre bine puse la punct în care cu adevărat să poată să-și facă planul de afaceri pe termen mediu și lung.
Mai este o chestiune la care vreau să mă refer, la un milion de startup-uri. Resursele europene care sunt la dispoziția întreprinzătorilor români sunt limitate, fără nici un fel de discuții din partea Uniunii Europene, la asta mă refer. Aici a existat o tendință. Știți foarte bine că programul Junker e accesibil și întreprinzătorilor, numai că trebuiau să apară și facilitatorii care să intre în programul asta, bănci sau alte categorii de facilitatori care să devină implementatori ai programului Juncker , adică să aducă resurse financiare pe care să le pună la dispoziția investitorilor într-un sistem de cofinanțare pentru dezvoltarea diferitelor afaceri
Nu prea s-a întâmplat lucrul acesta în România și dacă ne uităm la utilizarea resurselor pe programul Junker, o să vedem că România este pe ultimele locuri. În ceea ce privește un milion de startup-uri , sună așa generic. Și aici cu startup-urile, decât să dau startup-uri așa cum au dat ăștia, ca să plătesc salarii, nu plătesc ajutor social, plătesc niște salarii pentru niște afaceri care sunt muribunde, din start. Decât să arunc banii pe apa sâmbetei, mai bine susțin dezvoltarea companiilor care, cât de cât au o minimă viabilitate și care ar putea să devină niște competitori reali pe piața europeană. Sigur, asupra acestor lucruri o să discutăm mai în detaliu. Vreau să fiți convinși că reprezentanții Partidului Național Liberal, nu că suntem deschiși să discutăm programul acesta, oricând, mediul de afaceri are interese, are obiective, crede că poate găsi un sprijin în europarlamentarii Partidului Național Liberal, suntem prezenți și vă reprezentăm pentru că suntem europeni în România dar suntem și români în Europa în același timp.
sâmbătă, 11 mai 2019
Forumul educației, Iași, discursul lui Ludovic Orban
INTERVENȚIA PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA `FORUMUL EDUCAȚIEI`, ORGANIZAT LA IAȘI (11 MAI 2019)
Bună ziua,
Mi s-a spus că trebuie să rostesc un cuvânt de deschidere, nu să prezint un program de guvernare pe educație. Oricum, bazele acestui program de guvernare se regăsesc în cea mai mare parte în proiectul prezidențial „România educată”.
Am să vă spun câteva cuvinte despre ceea ce cred eu că ar trebui făcut în educație, atât din perspectiva cadrelor didactice cât mai ales din perspectiva copiilor. Chiar purtam o discuție dimineață în care s-a făcut o consultare printre elevi despre ce își doresc de la școală și cred că ar trebui să îi întrebăm mai des pe elevi ce își doresc de la școală, pentru că dacă îi lăsăm să vorbească într-un cadru în care se exprimă, putem afla foarte multe lucruri de care ei au nevoie.
Unul dintre lucrurile de care spun elevii că au nevoie este că au nevoie ca profesorii să fie mai prietenoși și mai apropiați în discuțiile cu ei, să fie mai deschiși la ceea ce spun copiii. Știu foarte bine că există încă, ca o continuare a modului în care se organiza educația, un raport de autoritate care este păstrat de unele cadre didactice în relația cu elevul, care, sigur, e mai comod să ții elevul la distanță, să nu-l lași să se manifeste, să nu-l lași să se exprime, pur și simplu să-ți predai materia și apoi să-i determini pe copii să învețe.
Mai e o chestiune care s-ar putea să nu le placă unor cadre didactice, dar eu vă spun sincer, eu cred că nu trebuie să mizăm numai pe ideea că elevul este obligat să învețe, cred că noi trebuie să determinăm cadrele didactice să creeze cât mai mult interes pentru materia pe care o predau, să determine interesul copiilor pentru a absolvi informații, pentru a le trezi interesul față de materiile respective.
Când spun copiii că vor profesori mai apropiați, mai prietenoși, care să țină cont de ei, o spun și pentru ca să învețe mai bine, nu numai pentru că vor ei neapărat să-și spună cuvântul și să fie ascultați.
Cred în mare parte că în școala românească trebuie să asigurăm numai un transfer de cunoștințe, trebuie să șlefuim caractere, trebuie să construim personalități. Cred că trebuie să îi pregătim pe copii pentru o viață, care viața nu este ușoară. Viața este o competiție permanentă, o competiție pentru a deveni mai bun, o competiție pentru a învăța permanent, inclusiv după ce ieși de pe băncile școlii.
Cred că trebuie să acordăm mai multă atenție să spun ca parametrii ai inteligenței, nu numai capacității de memorare și reproducere, trebuie să dezvoltăm asociativitatea, creativitatea, capacitatea de analiză și sinteză, care ăștia sunt parametrii inteligenți care într-adevăr îi vor ajuta pe copii să privească critic, să aibă capacitatea să analizeze rapid o situație și să poată să ia decizii potrivite.
Cred de asemenea că numai ascultarea și numai disciplina nu sunt suficiente. Dezvoltarea și încurajarea inițiativei elevilor, dezvoltarea unei atitudini de asumare de răspunderi a unei atitudini curajoase, a unei atitudini prin care să-i determine pe copii să nu meargă numai pe drumuri bătute, ci să calce și pe drumuri nebătute. Este de natură a-i ajuta ulterior pe copii în viață.
Am să vă spun câteva lucruri și despre sistemul de pregătire al cadrelor didactice și mai ales ulterior de evoluție a cadrelor didactice.
Nu cred că pot fi la orice fel de universități făcute module de pedagogie care să-i pregătească pe profesori. A-i pregăti pe profesori este un lucru extrem de serios, care presupune extrem de multă cunoaștere, experiență, înmagazinare de informații.
De asemenea, cred că trebuie să găsim o soluție pentru a-i atrage în sistemul de educație pe absolvenții cu rezultate bune, pe absolvenții care într-adevăr, nu că i-au note mari la facultate, dar sunt oameni bine pregătiți.
Finlandezii, de exemplu, au creat un sistem în care au mărit foarte mult veniturile profesorilor debutanți, pentru a atrage dintre absolvenții de facultate cadre didactice tinere de calitate. E adevărat că ulterior ecartul între venitul pe care îl înregistrezi ca debutant și venitul pe care îl poți obține la sfârșitul carierei nu mai e atât de mare cum e sistemul românesc, dar eu chiar cred că avem nevoie de o infuzie de cadre tinere, cadre de valoare care într-adevăr să aibă capacitatea să facă performanță.
În ceea ce privește pregătirea continuă a cadrelor didactice, știți foarte bine cei care lucrați în sistemul de educație că de multe ori ea este formală.
La ora actuală există inițiative private prin care companii private, fără să aibă neapărat stimulente financiare fiscale, au decis să ajute școli și să investească în pregătirea cadrelor didactice privind metode moderne de pregătire, nevoi efective pe care le au cadrele didactice pentru a-și îmbunătăți prestația la catedră, în relația cu copiii și mai ales în transferul de informații și cunoștințe.
Știm foarte bine ce se întâmplă și datorită faptului că toți copiii noștri, încă de mici, au acces la informații și că de multe ori, ei poate cunosc anumite lucruri ale căror informații le-au obținut dintr-o căutare liberă pe online, în diferite domenii. Asta presupune o adaptare permanentă și din partea celor care transmit informații, cunoștințe, care îi determină pe copii să privească lucrurile într-un anume mod.
De asemenea, trebuie să ne gândim și la părinți. Nu întâmplător noi batem toba cu generalizarea after-school-ului, și mai ales cu crearea unui mecanism care să stimuleze cadrele didactice să se implice în această generalizare a after-school-ului, pentru că, hai să fim cinstiți, pentru orice familie activă este foarte dificil dacă nu există un bunic al copilului care să aibă grijă să ia copilul de la școală, este foarte dificil să se ducă la muncă și după aceea, unul dintre părinți să trebuiască să întrerupă munca, să ia copilul de la școală, să-l ducă acasă, să-i dea să mănânce, să aibă grijă de el.
Ar fi o încurajare extraordinară pentru toate familiile active, inclusiv ca să facă mai mulți copii, ca să vă spun drept. Dacă ar avea sistemul acesta de after-school în care își duc copilul când se duc la serviciu și când termină de la serviciu, se duc și își iau copilul cu lecțiile făcute, mâncat, odihnit, din sistemul de after-school.
Acesta este un sistem pe care nu trebuie să-l inventăm noi, este un sistem care funcționează, din care trebuie să preluăm în România ceea ce funcționează în alte părți. Ar fi un ajutor formidabil, inclusiv pentru copii pentru că, de multe ori, părintele când vine acasă obosit nici nu are răbdare să răspundă la întrebările copilului când își face temele, pe diferite domenii, pe diferite teme. Să-și facă temele sub supravegherea unui cadru didactic care este pregătit, care știe cum să-i dea o mână de ajutor, să-l ajute, este în avantajul copiilor și în mod evident, în avantajul părinților.
Închei prin a vă spune câteva cuvinte și despre ceea ce înseamnă programa școlară și mai ales, de adaptare a sistemului de educație din România la cererile de pe piața muncii. Să nu ne facem că nu știm, deși în lege se spune foarte clar că cifra de școlarizare se stabilește după consultarea după mediul de afaceri și cu autoritățile locale, în realitate această consultare este formală și de cele mai multe ori cifra de școlarizare se stabilește pur și simplu în mod inerțial, mai ales pe baza cadrelor didactice titularizate care există în fiecare localitate, fără niciun fel de adaptare, fără niciun fel de mobilitate, fără să se țină cont de nevoile reale. Dacă într-o localitate există o investiție în care este nevoie de strungari, de frezori sau de prelucrători prin așchiere sau ai nevoie de confecționeri metalici, trebuie să dezvolți caste profesionale în aceste meserii, nu poți să ții confecționeri numai pentru că ai profesori sau instructori care să-i învețe meseria la școala profesională.
În fine, relansarea învățământului profesional și tehnic este fundamentală pentru România, de 15 ani. Au ieșit extrem de puțini meseriași, la ora actuală dai cu tunul ca să găsești meseriași de calitate, oameni cu pregătire, în toate domeniile de activitate. Absența acestor meseriași este o frână în calea dezvoltării economice. Degeaba lansăm noi un program de reindustrializare a României, de atragere a investițiilor, de dezvoltarea de capacități, sigur, plecând de la resursele pe care le are România și de la priceperea înmagazinată de-a lungul timpului, dacă mâna de lucru din România, dacă școlile profesionale, dacă școlile tehnologice nu generează meseriile care sunt căutate pe piață și care sunt căutate de cei care vor să investească în România. România a pierdut miliarde de euro, posibile investiții care puteau să asigure dezvoltarea economică a României, tocmai pentru că nu am reușit să corelăm într-un fel cererea actuală și viitoare de pe piață cu profilurile școlare pe diferitele categorii.
Dacă educație nu este, nimic nu este. Preocuparea oricărui Guvern serios, a oricărei autorități locale serioase din România trebuie să fie pentru educație, pentru a susține procesul de educație, nevoile care există în sistemul de educație, evoluția permanentă a sistemului de educație. O să spun un lucru care poate n-o să le placă la unii, s-au fabricat universități prin decizii politice, atât universități de stat cât și universități private, pe bandă rulantă, după Revoluție și din păcate, mulți dintre cei pe care îi vedem astăzi în capul trebii sunt produsele acestor universități, cu diplome făcute pe puncte de oameni care nici măcar nu au trecut pe la cursuri, de oameni care faultează limba română în fiecare apariție publică, de oameni care nu au o minimă înzestrare intelectuală și un minim bagaj de cunoștințe care să le permită să înțeleagă un fenomen de ansamblu dintru-un domeniu sau altul al societății. Trebuie să readucem competența, meritocrația, trebuie să readucem profesionalismul în toate sectoarele publice din România, iar misiunea principală în acest proces de readucere a României într-o situație de normalitate, îi aparține în primul rând sistmului de educație, iar în ceea ce ne privește pe noi este preocuparea noastră de căpătâi.
Vă mulțumesc mult!

duminică, 31 martie 2019
CLUJ-NAPOCA, 31 MARTIE 2019, DISCURSUL LUI LUDOVIC ORBAN
DISCURSUL PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, SUSȚINUT LA REGIONALA NORD-VEST A PNL DE LA CLUJ-NAPOCA, 31 MARTIE 2019
Drage prietene și dragi prieteni liberali,
Iată că am ajuns și la Cluj-Napoca, să dăm semnalul că Partidul Național Liberal are tot ce îi trebuie pentru a oferi fiecărui român garanția faptului că are cine să conducă România pe drumul cel drept și că are cine să aducă România în primul rând în Europa, iar aceștia suntem noi, Partidul Național Liberal.
Am deschis dimineață televizorul și nu mi-a venit să cred ce am văzut la televizor. Suntem în Postul Paștelui. Orice român credincios, orice român care respectă tradițiile, orice român care își respectă semenii, știe că în Postul Paștelui nu se fac nunți. Ce credeți că am văzut la televizor? Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolii la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția Bisericii, și care țin în această perioadă Postul Paștelui. Nici atei nu sunt ăștia, mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România.
De vreo două săptămâni am văzut că au mai inventat o telenovelă, aurul României. Sigur că, Vâlcov, Dragnea, Orlando, guvernatorul fostei bănci a CAER-ului, controlată de Moscova, sigur că visează noaptea lingouri de aur, pentru că ei sunt urmașii celor care au fost aduși pe tancuri de cei care ne-au furat aurul României, dar vreau să le spun un lucru, că aurul României nu sunt lingourile la care tânjesc ei, adevăratul aur al României sunt românii, sunt oamenii care trăiesc în România, oamenii care pot să dea valoare, oamenii care pot să dea strălucire acestei țări, oamenii care cu adevărat pot să aducă România acolo unde îi este locul și anume, în primul rând în Europa!
Drage colege și dragi colegi liberali,
În alegerile pentru Parlamentul European și în general în tot ce se întâmplă în România de 30 de ani, nu este o luptă între forțe democratice care respectă democrația, libertatea, drepturile și libertățile fundamentale, care respectă principiile fundamentale care stau la baza societăților moderne, cum sunt libertatea, proprietatea privată, autonomia locală,respectul față de individ, nu, de fapt, noi ne luptăm cu o ciumă care de fapt își are rădăcinile în trecutul comunist. Oamenii aceștia nu au nicio legătură cu democrația. Nu o să-i vedeți niciodată cum ne vedeți pe noi, cum îl vedeți pe Emil Boc, cum se plimbă singur pe stradă și vorbește cu orice cetățean, cum îl văd orădenii pe Ilie Bolojan, plimbându-se singur, fără Poliție Locală, fără bodyguarzi, fără niciun fel de interlop, cum l-am văzut pe băiatul lui Dragnea, tot astăzi la televizor. Adică nu le ajunge Jandarmeria, nu le ajunge Poliția Locală, mai angajează și interlopi să-i păzească. De cine să-i păzească, de ce cetățenii români? Le este frică de români? Vă dau răspunsul. Da, le este frică de români pentru că au călcat în picioare tot ceea ce reprezintă interesul fiecăruia dintre români, pentru că și-au bătut joc de fiecare român, pentru că au alungat din România milioane de români și pentru că au împiedicat milioane de români să trăiască așa cum ar fi meritat, pentru că ei nu-și doresc o Românie puternică, ei nu-și doresc o Românie dezvoltată, ei își doresc ca românii să fie dependenți, săraci, neinformați, needucați și să fie duși ca oile la vot. Noi, liberalii, ne dorim o Românie puternică, iar o Românie puternică nu se poate construi decât de români puternici, care stau pe propriile lor picioare, care sunt educați, care au credință și care au cu adevărat forța, hărnicia și determinarea să construiască un paradis pe pământ din această țară.
Drage colege și dragi colegi,
Revin la partid și vă spun, vremea îndoielilor a trecut,vremea cârpelilor, vremea bârfelor și vremea neîncrederii a trecut, vremea statului de o parte a trecut, vine vremea în care începe lupta, în care avem nevoie de fiecare dintre voi, avem nevoie de fiecare liberal care să intre cu adevărat în bătălia epică care va urma, în campania de zi cu zi, de ceas cu ceas, pe care o vom duce pentru a-i convinge pe români să voteze nu pentru noi, ci să voteze în interesul lor și să voteze pentru România.
Din 1848, generația pașoptistă a făcut tot ce a putut, sacrificii pentru a aduce România în Uniunea Europeană. Înaintașii noștri, liberalii, Brătienii și toți cei care au urmat după, pas cu pas cu constanțe si determinare, au dus România în Europa și au adus Europa în România.
Asta este misiunea pe care trebuie să o ducem la bun sfârșit, să facem din România Europa și din Europa să facem România. Să aducem România în primul rând în Europa!
Închei prin cel mai scurt îndemn la luptă care a fost rostit în istorie, pentru că suntem astăzi, aici, la Cluj, pentru că Țara Moților există în Cluj, vă adresez îndemnul pe care l-a rostit Avram Iancu și care a dus la o revoluție de emancipare fără precedent „No, hai!”.
duminică, 24 martie 2019
LUDOVIC ORBAN LA GALA PREMIILOR TNL „MIRCEA IONESCU QUINTUS” – 23 MARTIE 2019
DISCURSUL PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN , LA GALA PREMIILOR TNL „MIRCEA IONESCU QUINTUS” – 23 MARTIE 2019
Bună seara, stimate colege și stimați colegi!
Mă simt onorat că îmi acordați acest premiu după un episod în care poate ați fi avut motive temeinice să fiți oarecum supărați pe mine, dar când vom discuta lucrurile astea între 100 de ochi, nu între milioane de ochi, o să vă spun ceea ce cred eu.
Dragele mele și dragii mei,
Vă mărturisesc că mi-ați produs o imensă surpriză organizând acest eveniment de o mare ținută, de o calitatea remarcabilă care permite fiecărui român să vadă ce există în Partidul Național Liberal, ce tineri de calitate, ce tineri educați, ce tineri serioși, ce tineri care au proiecte, ce tineri care bat la porțile afirmării și care într-adevăr, că tot cuvântul serii e garant, oferă garanția că Partidul Național Liberal are un viitor mai bun, un viitor cert, un viitor care să îi permită să conducă România mulți ani de acum înainte.
Să știți că nu îmi vopsesc părul. Mulți din adversari mă atacă că îmi vopsesc părul. Nu, așa mi-a rămas părul, iar părul meu arată de fapt sufletul meu. Să știți că sufletul meu, inima mea a bătut întotdeauna alături de voi, pentru că întotdeauna m-am simțit apropiat de tineri, întotdeauna am avut un curaj nebun, întotdeauna m-am aruncat cu capul înainte, întotdeauna n-am avut înțelepciunea să îmi țin gura la timp, întotdeauna am spus lucruri celor care dețineau funcții de conducere care nu le-au convenit și întotdeauna când era să mai urc o treaptă mi se dădea un brânci, trebuia să reiau urcușul de la bun început.
Știți foarte bine că atunci când m-ați chemat am venit alături de voi și vă garantez un lucru, atunci când voi avea posibilitatea să sprijin reprezentanți din Organizația de Tineret, de valoare, pentru orice fel de poziție publică, o voi face fără nicio ezitare.
Aveți un exemplu pe scenă, Mara Mareș! Cred că trei sferturi dintre colegii noștri mai în vârstă, în momentul în care am venit cu propunerea de Secretar General al partidului, mi-au spus că nu sunt în toate mințile și că e un risc enorm să promovez în funcția de Secretar General al partidului un tânăr care a împlinit pe 15 martie, anul acesta, 30 de ani. Sunt convins că am făcut un lucru bun și cred că vedeți si dumneavoastră lucrul asta.
Timpul ne va oferi foarte multe ocazii pentru că vă cunosc pe marea majoritate. Știu ce faceți chiar și atunci când credeți că nu știu ce faceți. Sunt extrem de preocupat și o mare parte din timpul pe care îl am este să scrutez orizonul spre viitor, uitându-mă spre Organizația de Tineret și văzând ce oameni se afirmă, văzând ce oameni se ridică, încercând să urmăresc evoluția fiecăruia dintre tinerii care își desfășoară astăzi cariera în Tineretul Național Liberal. Am să vă spun un lucru. Cred că multe filiale, dacă filiala mare ar fi condusă de conducerea de tineret s-ar putea să funcționeze mai bine.
Câteva lucruri ca să înțelegeți. Nu mi-o luați ca pe o laudă, vreau să vă spun câteva lucruri ca să înțelegeți totuși că drumul spre succes este pavat cu multe sacrificii, cu multă transpirație, cu multe renunțări, un efort constant, consecvent, pe care trebuie să îl derulați fiecare dintre dumneavoastră. Ați premiat tineretul Alba Iulia, TNL Alba, pentru eveniment superb pe care l-au organizat. Am participat la acel eveniment și la acel eveniment mi s-a tăiat un tort, pentru că am participat la acel eveniment, fiind ziua mea de naștere, 25 mai. Astăzi, este ziua soției mele și vreau să îi spun „La mulți ani!”. Vreau să îi spun în fața voastră, pentru că am comis o mare nedreptate, am plecat de acasă și astăzi. Dimineața m-am îmbrăcat cu un plover galben pe care mi l-a cumpărat și am fost la strâns de semnături în sectorul 3, la piața Miniș, la piața Râmnicu Sărat, după care am venit astăzi să fiu alături de dumneavoastră.
Politica este un lucru extrem de greu, extrem de grav, cum zicea Brătianu. Ai în mână destinul națiunii, destinul concetățenilor tăi. Politica nu trebuie făcută ca pe o plăcere, ca pe un hobby, ca pe o meserie oarecare. Politica înseamnă sacrificiu, politica presupune dedicare totală față de semeni, politica presupune vocație la urma urmei de a-ți servi semenii și de a face lucruri bune pentru semenii tăi, chiar și atunci când ei nu înțeleg că aceste lucruri pe care le faci sunt în interesul lor.
În politică trebuie să îți aperi convingerile, crezul, valorile, chiar și atunci când toți par să fie împotriva ta. Vă dau un singur exemplu. La constituirea USL, în cadrul delegației permanente al Partidului Național Liberal, am fost singurul care a votat împotriva constituirii USL-ului. 90% în schimb, dintre colegii mei, când am discutat separat, mi-au împărtășit punctul de vedere. Diferența a fost că eu am fost singurul care am avut curajul să votez împotriva unei propuneri a conducerii partidului, știind foarte clar că este o propunere care ne va cea pe termen mediu și lung probleme extrem de mari și vă spun un lucru pe care trebuie să îl știe fiecare român. Odată cu alegerea mea ca președinte al Partidului Național Liberal, din casa Partidului Național Liberal, a dispărut definitiv stafia USL-ului, iar Partidul Național Liberal, din momentul alegerii mele, duce un război pe viața și pe moarte cu cei care distrug sistematic România, ciuma roșie, cu clanul Dragnea și cu toți habarniștii și ticăloșii care au ajuns în capul trebii fără sa aibă nici un fel de chemare și niciun fel de dragoste pentru poporul român.
Stimate colege și stimați colegi, doi ani va trebui să fim pe baricade, doi ani mă aștept în primul rând din partea dumneavoastră să fiți în prima linie a bătăliei cu PSD, mă aștept să fiți alături de oameni, să fiți implicați în toate activitățile de campanie, în prima linie. Pentru că nu există decât o singură cale de a câștiga alegerile, să-i convingem pe români că noi suntem soluția, să-i convingem pe români că toate minciunile pe care le primesc în sistem de picătură chinezească, de pe posturi de televiziune sau de pe canale media despre care se vede clar de ce susțin PSD-ul sau alte formațiuni politice după ștatele de plată pe care le au diferiți comentatori, diferiți producători de emisiuni. Trebuie să le spunem adevărul oamenilor pentru că adevărul este clar de partea noastră.
În privința alegerilor pentru Parlamentul European, se vede cu ochiul liber, singura forță politică din România care are capacitatea de a câștiga respectul, aprecierea, recunoașterea și mai ales, care are capacitatea să influențeze deciziile la nivel european suntem noi, Partidul Național Liberal. Nu există nicio altă forță politică prin care să se poată reprezenta interesele României în instituțiile europene pentru că PSD este cu un picior în afara Partidului Socialist European iar ALDE i s-a arătat ușa de ieșire.
Amândouă formațiunile politice fiind, de fapt, paria și făcându-ne uriașe deservicii la nivel european. De aceea trebuie să le spunem oamenilor că este in interesul lor ca PNL să fie puternic în Parlamentul European. Cu cât Partidul Național Liberal este mai puternic și mai bine reprezentat, cu atât România este mai puternică și mai bine reprezentată și are șansa ca deciziile care se iau de la nivel european, să avantajeze România și să aducă beneficii pentru fiecare român.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l spunem foarte clar, știm că românii vor ca România să fie tratată ca un partener egal și vor ca beneficiile să ajungă la cât mai mulți români. Vinovatul principal pentru faptul că nu toți românii beneficiază de apartenența României la Uniunea Europeană este acest Guvern, pentru că acest Guvern a declanșat un conflict absurd, un conflict care nu are nicio logică, niciun fundament, cu instituțiile Uniunii Europene, cu liderii europeni, cu europarlamentarii europeni și inclusiv cu guvernele din țările care compun Uniunea Europeană.
Tot ce face PSD trage România în jos și creează premisele ca România să fie pusă la colț și românii să sufere numai și numai din cauza absurdității, relei- voințe și comportamentului anti-european al celor care conduc astăzi România.
Garanția fructificării la maxim a poziției pe care o are România la nivelul Uniunii Europene este doar Partidul Național Liberal. Ori lucrul acesta trebuie explicat fiecăruia dintre români pentru că ei trebuie să înțeleagă că viața noastră depinde în mare măsură de deciziile care se iau la nivel european. Mai mult de jumătate dintre legile care ne guvernează viața, care ne creează drepturi și obligații, nu sunt votate în Parlamentul României ci se votate la nivelul Uniunii Europene în Mecanismul de Codecizie intre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Că numai dacă avem forță de lobby, numai dacă avem reprezentanți care să se bucure de respect , care să aibă capacitatea să negocieze și să se lupte pentru interesele României, deciziile la nivelul Uniunii Europene vor genera beneficii pentru România, altfel, dacă va continua această linie politică antieuropeană, această linie politică antidemocrație, această linie politică împotriva economiei de piață, împotriva companiilor, împotriva băncilor, împotriva a tot ceea ce înseamnă componentă esențială a valorilor și principiilor care au constituit Uniunea Europeană, România va avea enorm de pierdut.
Suntem obligați să câștigăm alegerile pentru Parlamentul European pentru că aceste alegeri sunt cele mai importante alegeri. Câștigarea alegerilor pentru Parlamentul European va reprezenta o adevărată moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD- ALDE. Să le spunem românilor că dacă votează PNL și PNL câștigă alegerile , practic, votează căderea guvernului Dragnea, votează punerea definitiv la punct a acestei majorități toxice care a generat cea mai nenorocită guvernare pentru România, în momentul în care avem cele mai mari oportunități de dezvoltare pentru România. Parcă ne-a bătut Dumnezeu ca în anul Centenar, când am sărbătorit Centenarul să avem un asemenea Guvern, Guvernul Dăncilă iar acum când exercităm președinția Consiliului Uniunii Europene să avem niște reprezentanți ca Orlando Teodorovici , ca Daea și alții care nici măcar nu știu pe ce lume trăiesc în momentul în care participă la reuniunile formațiunilor componente ale Consiliului Uniunii Europene.
Dragii mei, câștigarea alegerilor pentru Parlamentul European înseamnă sigur câștigarea alegerilor prezidențiale. Câștigarea alegerilor prezidențiale ne va permite să zdrobim PSD-ul la alegerile locale și mai ales să câștigăm alegerile parlamentare.
România are nevoie de noi, are nevoie de normalitatea noastră, are nevoie de bunul simț, de competența, de respectul față de cetățean, de respectul față de valorile de bază ale democrației, are nevoie de viziunea noastră privitoare la dezvoltarea României care se bazează pe eliberarea energiilor individuale din societatea românească și pe transformarea lor în acțiuni, în inițiative, în demersuri de natură economică, culturală, socială, de cercetare. Trebuie să eliberăm energiile acestei națiuni care în momentul de față sunt împrăștiate , sunt descurajate și cei mai mulți dintre oamenii care vor să facă ceva, decid să plece din România. Spun clar și limpede, pe lângă alte motive, unul dintre principalele motive pentru care românii, tinerii români au plecat din România în ultimii zece ani este PSD-ul și lipsa lor de încredere în faptul că PSD-ul poate să asigure un viitor sigur pentru fiecare dintre Români. Din cauza aceasta, mulți oameni în putere, mulți oameni activi au preferat să-și ia lumea în cap și să stea și să sufere pentru România muncind în alte țări și câștigând niște venituri care poate, de multe ori, ar putea fi câștigate și în România.
Simpla venire a PNL la putere trebuie să ducă la recâștigarea încrederii oamenilor în viitorul acestei țări, trebuie să ducă la un semnal către toți românii care astăzi nu sun în România și muncesc în alte țări, că pot să se întoarcă, că se întorc acasă, că vor fi tratați cu respect, că vor găsi în administrație și în puterea politică un partener pentru a-și recâștiga locul în societate și pentru a-și găsi un drum în viață care să le permită să se realizeze în țara lor și nu în alte țări.
Dragii mei, trăim într-o perioadă cu riscuri enorme pentru România, vedem foarte clar avansul Rusiei spre Vest, vedem mobilizarea de la Marea Neagră, vedem mobilizarea de la granițele Uniunii Europene, vedem obrăznicia din ce în ce mai mare pe care o au liderii ruși. Vedem că Uniunea Europeană are din ce în ce mai mulți inamici, inamici din exterior sau inamici din interior. Vedem cum tot felul de curente antieuropene, antidemocratice sunt stimulate, își găsesc lideri și din păcate, își găsesc o reprezentare politică.
România este exact acolo unde se mișcă plăcile tectonice, România are nevoie ca de aer de Europa, de Statele Unite de NATO. România are nevoie ca de aer să nu fim considerați o periferie a Europei sau a lumii civilizate ci să fim considerați parte integrantă a lumii civilizate, să fim respectați, să fim apreciați și să fim apărați, dacă va fi cazul.
Tot ce face PSD duce la distrugerea statului român, distruge relațiile pe care le-am dezvoltat în ultimii 20 de ani cu partenerii noștri euro-atlantici și nu face altceva decât să fragilizeze poziția României în conceptul internațional.
România are nevoie de noi și pentru faptul că putem oferi garanția că România este un partener și că partenerii noștri de la nivelul Uniunii Europene și de la nivelul NATO au garanția respectării angajamentelor din partea noastră și mai ales, garanția faptului că suntem parte integrantă a lumii civilizate. Dacă Vîşinski, comisarul sovietic care a implementat regimul sovietic în România, dacă Vîşinski ar fi guvernat România nu cred că ar fi fost atât de inventiv în a găsi soluții cu aparențe de democrație dar care să creeze atâtea distrugeri democrației și statului român.
La ora actuală, capacitatea administrativă a României este literalmente distrusă, autoritatea instituțiilor statului și a instituțiilor publice, aproape că nu mai există, fie pentru că au cocoțat toate cozile de topor în capul trebii indivizi care habar nu au ce trebuie să facă în fruntea instituțiilor respective, fie pentru că au umplut administrația cu toate beizadelele și cu toate nepoatele și toate celelalte categorii pe care le-au băgat pe ușa din dos fără nici un fel de profesionalism și competență pe care să o aibă în spate, fie din cauza faptului că parcă există un mecanism special de creare a stabilității în fiecare domeniu de activitate și în fiecare instituție publică din România.
Vă dau un singur exemplu, ministrul Apărării să conteste în instanță șeful Statului Major al Apărării exact în ziua în care șeful Statului Major al Apărării al României prelua conducerea Comitetului Militar, asta arată deja premeditare, asta arată deja ticăloșie, asta deja arată că este pusă sub semnul întrebării orice instituție fundamentală din statul român.
Toată campania care se duce, contra companiilor străine, contra partenerilor europeni, nu face altceva decât să lanseze niște informații negative despre România în toate cercurile importante, mediile financiar-bancare, mediile fondurilor de investiții. Lumea financiar-bancară lansează semnale negative către toate companiile. Dumnezeu știe câte miliarde a pierdut România din cauza tâmpeniilor pe care le-au făcut guvernele PSD-ALDE. Orice investiție pierdută pentru România înseamnă o șansă în minus pentru dezvoltarea României.
Stimate colege, stimați colegi, răbdarea dumneavoastră este aproape de final, ați fost puși la încercare. Închei prin a felicita conducerea TNL pentru că a organizat această Gală a premiilor Tineretului Național Liberal după patronajul lui Mircea Ionescu Quintus. Și închei prin a vă spune că și lui Mircea Ionescu Quintus îi suntem datori să ducem Partidul Național Liberal spre victorie.
Vă mulțumesc!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)