Se afișează postările cu eticheta Ungaria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ungaria. Afișați toate postările

luni, 6 mai 2019

Viktor Orban scoate FIDESZ din PPE

Viktor Orban și FIDESZ retrag sprijinul Guvernului Ungariei pentru candidatura lui Manfred Weber la funcția de președinte al Comisiei Europene. Agerpres.

Se pare că Partidul Popular European, care susține candidatura lui Manfred Weber, trebui să se pronunțe asupra FIDESZ condus de Viktor Orban, primul ministru ungar. FIDESZ este în perioada de suspendare a activității sale în PPE. Viktor Orban nu vrea să renunțe la ideile sale populiste astfel că rupe, brutal, legăturile cu foștii parteneri din PPE. Dar asta naște alte întrebări!

De curând a avut o întâlnire cu Salvini și se pare că s-au înțeles. Împreună dar și cu alți populiști ar putea forma un nou grup parlamentar în noul Parlament European. Am înțeles că Marine Le Pen ar fi interesată de o colaborare cu Salvini și cu Viktor Orban al Ungariei. Cele trei formațiuni au multe în comun, nu doar ultra-naționalismul ci și atitudinea Pro-Rusia, dintre formațiunile politice ale statelor membre ale UE fiind cam principalele susținătoare ale Moscovei și politicilor lui Putin în Europa.

Pentru România mă gândesc la poziția viitoare a UDMR. Uniunea este condusă de socialiștii lui Kelemen Hunor, care au dus UDMR la remorca foștilor „liberali” maghiari, FIDESZ. Îi vor urma pe cei din FIDESZ? Pentru că în PPE dar și în PE europarlamentarii UDMR au fost suplimentul necesar FIDESZ pentru a se impune. Cu maxim 2 europarlamentari, cu PNL posibil singurul partid românesc în PPE, UDMR va trebui să aleagă. Fie rămâne în PPE dar în opoziție cu PNL, așa cum este în țară, fie pleacă după FIDESZ către o grupare populistă.
„„Orban a arătat că reprezentantul Partidului Popular European a declarat deja că nu doreşte să devină preşedinte al Comisiei Europene cu ajutorul voturilor din Ungaria. "Aceasta este o poziţie serioasă şi o încălcare a principiului de a respecta întotdeauna alegătorii", a apreciat premierul.
Guvernul Ungariei consideră că niciunul din candidaţii la funcţia de preşedinte al CE nu este corespunzător, a spus Orban. "Căutăm un candidat potrivit", a afirmat el în conferinţa de presă.””
Aceste declarații confirmă, fără echivoc, ruptura FIDESZ de PPE. Probabil vom asista la excluderea FIDESZ din PPE dacă nu cumva, din orgoliu, Viktor Orban va comunica el însuși că FIDESZ nu mai poate sta în PPE pentru ... găsește el niște explicații teribiliste (este specialist!).

Pentru popularii europeni se deschide, cu această ocazie, o altă perspectivă pentru obținerea unei majorități euro-parlamentare. Viktor Orban și FIDESZ au fost „cuiul lui Pepelea” în PPE, multe voci europene (importante în aritmetica europarlamentară!) fiind stricte cu privire la existența acestora în PPE. Fără FIDESZ! Se pare că așa va fi.

Cu ieșirea FIDESZ din PPE, PNL urcă o treaptă ca loc și rol în marea familie a popularilor europeni. Până acum, Ungaria prin FIDESZ erau peste România și PNL în PPE, cu mai mulți europarlamentari la care au adăugat europarlamentarii formațiunilor politice maghiare din statele vecine Ungariei. Pentru toate acele state, Croația, Slovenia, Slovacia la fel ca în România se va pune problema locului și rolului reprezentanților comunităților maghiare care ajung în PE. Oricum, liantul FIDESZ nu va mai fi. Rămâne ca sarcină pentru PNL, ca partid cu capacitatea de a aduna popularii europeni din sud-estul Uniunii Europene, să fie stindardul atingerii obiectivelor comune acestei zone europene.

Pentru că nimic nu este veșnic, sunt tare curios care va fi poziția FIDESZ după ce Viktor Orban nu îl va mai conduce. Actuala poziție politică - populism, ultra-naționalism, revizionism, iredentism -, a dus Ungaria în stări latente de conflict cu statele vecine. Cât timp Ungaria este condusă de Viktor Orban, starea de nesiguranță a statelor vecine față de politicile Ungariei se va menține iar acolo unde Ungaria se va folosi de șantajul care o caracterizează în relațiile internaționale, starea de nesiguranță se va agrava.

sâmbătă, 6 aprilie 2019

Ungaria cere cenzura presei în ... Slovenia

Am dat de o știre în Politico. Ungaria cere, prin măsuri diplomatice, cenzura presei în Slovenia ca urmare a unei coperte din revista Mladina. Hm. Cam tare coperta, o voi pune mai jos însă apare întrebarea: din ce cauză o publicație politică din Slovenia are o atitudine atât de dură față de liderul FIDESZ de la Budapesta?!

Răspunsurile le găsim în articolele publicației dar și articole ale Politico și nu numai!

La noi, în România, voci firave din presă, cu excepții notabile cum ar fi Rareș Bogdan cât timp a fost la Realitatea Tv, au tot reclamat situații absurde în relațiile dintre România și Ungaria. Jurnaliștii de la Mladina semnalează aproape aceleași situații, dar cu referire la țara lor, Slovenia. Criticile aduse de jurnaliștii sloveni sunt imediat „sancționate” de Ambasada Ungariei și de Ministerul de Externe ungar. Note diplomatice, scrisori diplomatice, atenționări diplomatice etc. La noi, sunt multe informații despre protestele Ungariei față de comportamentul jurnaliștilor români? Nu sunt sau nu ne sunt aduse la cunoștință de către Ministerul Afacerilor Externe unde „tataia” Meleșcanu caută să rezolve problemele apărute cu tact, diplomație și multă, uneori exagerat de multă bunăvoință față de „cererile” ungare. Atât de multă bunăvoință încât PSD, ALDE și UDMR vor să introducă legi prin care să se reinstituie cenzura! Dacă la UDMR nu mai am nici un fel de semn de întrebare, organizația politică a etnicilor maghiari din România fiind doar o anexă a FIDESZ din Ungaria - fiind finanțată indirect de la Budapesta pentru programele destinate etniei maghiare propuse de Kelemen Hunor și colegii -, începe să mi se șteargă semnul de întrebare și cu privire la PSD și ALDE, cu deosebire la PSD, astăzi după ce am aflat, din surse demne de încredere, că PSD și FIDESZ au „proiecte comune” anti-europene și pro-ruse! Iar asta nu este de neglijat!

Să revin la Slovenia. În revista Mladina există un articol de ieri,  05.04.2019 intitulat „Suveranitatea Sloveniei este în joc”. Sintetic, autorul articolului, GREGA REPOVŽ (redactorul-șef al publicației), atrage atenția asupra intervenționismului maghiar în viața publică a Sloveniei, inclusiv prin a pretinde măsuri împotriva jurnaliștilor care îl deranjează, cu amenințări voalate legate de alte domenii de interes pentru ambele țări (deja mă duce gândul la poziția Budapestei cu privire la aderarea Românie și Croației la OSCE, când s-a opus pentru că în România o instanță de judecată a desființat o hotărâre administrativă de excludere a elevilor români dintr-un liceu din Tg. Mureș), fără a uita de existența unui partid pro-maghiar din Slovenia, Partidul Democrat Sloven (SDS), care a pus la dispoziția Ungariei instrumentele politice necesare pentru a obstrucționa Guvernul Sloven în adoptarea unor măsuri politice deranjante pentru Budapesta ba, mai mult, a vândut unor persoane apropiate de Viktor Orban publicațiile lor astfel că astăzi, acele publicații atacă statul Sloven și „adversarii” Budapestei în casa acestora. Este descrisă și situația din zona Prekmurje unde trăiesc etnici maghiari și unde Budapesta bagă investiții guvernamentale maghiare pe lângă acordarea cetățeniei maghiare acelor cetățeni în regim de urgență. Apare și o Academie de fotbal la Lendava ... situații trase la indigo cu cele din România ceea ce îmi spune că Budapesta are o politică expansionistă în țările vecine șablon. Mai mult, este semnalată și situația similară în cazul României în care harta Ungariei de la Ambasada acestei țări cuprinde și teritoriul administrativ al zonei Prekmurje! Poate că niște jurnaliști români care cunosc colegi în Slovenia le va spune că situația de la ei este similară cu cea din România, jurnalistu sloven afirmând că nu știe ca în altă țară să existe așa ceva. Ei bine, există! În România.

Un alt articol din Mladina, tot din data de 5 martie 2019 vine și întărește cele de mai sus, completând cu alte informații.


Ungaria încearcă să controleze mass-media din Slovenia
Cum o țară din Europa atacă presa liberă și în alte țări ale UE 

Imaginea: 
Coperta revistei Mladina
care a ofensat guvernul maghiar 
© Tomaž Lavrič / Mladina

Traducerea Google este destul de bună pentru a înțelege articolul și mesajele transmise.😃

În articolul de la Politico (este link mai sus), se arată că ministrul de externe sloven a răspuns maghiarilor spunând că "[noi] respectăm cu strictețe libertatea de exprimare și libertatea presei și nu vom interveni niciodată în niciuna dintre politicile editoriale ale mass-media".

„În urma suspendării Fidesz din Partidul Popular European, luna trecută, Mladina a publicat un articol portretizând într-o figură de desene animate pe Orbán făcând un salut nazist. În ilustrație, Orbán este înconjurat de liderul SDS, Janez Janša, precum și de alți doi politicieni ai SDS: deputatul Milan Zver și parlamentarul național Branko Grims” - Politico.

Întrebat de ce a ales să aprobe coperta, redactorul-șef al Mladinei, Grega Repovž, a declarat pentru POLITICO că Orbán "vorbeste ca un fascist, se comportă ca un fascist, folosește retorica antisemită".

"Ungaria este o țară care nu ascunde că încearcă să intervină asupra autonomiei statului sloven cu capital și toate celelalte căi", a adăugat el.

Trolii maghiari. După modelul Rusiei, au o strânsă legătură cu Guvernul FIDESZ

Scormonind știrile, pe ici pe colo, pe unde a ajuns maus-ul, am dat de o știre. Aparent banală. Doar aparent, pentru că se leagă de alte știri care obligă la mai multă atenție. În centrul tuturor este interesul Ungariei și mai ales a prim-ministrului Viktor Orban de a domina zona central-europeană, statele din jurul Ungariei și de a influența parcursul Uniunii Europene. Viktor Orban vrea altceva de la Uniunea Europeană iar comportamentul de astăzi al Ungariei este o copie a comportamentului fostului Regat al Ungariei în componența Imperiului Austriac din timpuri de mult apuse. Dar nu despre asta voi vorbi acum, este timp pentru un alt articol cu acest subiect, acum însă vorbim despre „presa” maghiară controlată de Guvernul Orban. Presa care execută, orbește, dispozițiile politice ale FIDESZ.

Informația care m-a atras este la Politico, unde se arată că Google nu va mai acorda un grant unui grup media maghiar așa cum anunțase.
Gigantul tehnic a anunțat luna trecută că grupul New Wave Media din Ungaria va primi un grant de la Digital News Innovation Fund, un program care are ca scop "să ajute jurnalismul să prospere în era digitală". În total, Google a acordat fonduri pentru 103 de proiecte media din 23 de țări.
În articol, se arată de ce Google s-a răzgândit.
Grupul New Wave Media este editorul site-ului Origo , un site pe care cercetătorii și criticii îl reclamă în mod regulat din cauza conținutului rasist, antisemit și conspiratorial. Site-ul este aliat cu guvernul prim-ministrului Viktor Orbán și este un destinatar major al publicității guvernamentale.
"Origo este un jucător emblematic al mass-media de propagandă Fidesz", a declarat Gábor Polyák, șeful monitorului maghiar Mérték Media Monitor. "A distribuit mii de știri despre migranți într-un context extrem de negativ și însoțit de videoclipuri și fotografii false".
Și dacă tot vorbim despre un grup media care are o foarte largă libertate „de exprimare” în Ungaria este bine să ne amintim informațiile alarmante despre măsurile luate de Guvernul Orban cu privire la îngrădirea libertății de exprimare, închiderea unor publicații, cenzura agresivă a Guvernului, modificările legislative care permit Guvernului Orban să pună botniță criticilor etc. Pentru aceste „măsuri guvernamentale”, Ungaria face obiectul unor critici ale Uniunii Europene, măsurile fiind în mod evident contrare Tratatului de la Lisabona unde statele membre ale UE au convenit criteriile politice ce vor fi respectate de fiecare stat în parte membru al UE. Viktor Orban și FIDESZ le încalcă. Aici vorbim doar despre presă însă Viktor Orban este repetent și la viața universitară, la libertatea întrunirilor, la libertatea antreprenorială etc. Despre ele se vorbește pe larg de către cei care cunosc mai bine aceste domenii ale vieții unui stat. Eu semnalez doar ce pot înțelege. 😃

Atrag atenția asupra faptului că de la ORIGO au fost preluate știri în presa din România, în special în presa de limbă maghiară dar și în presa controlată de Budapesta. Cu referire la acest subiect voi avea însă o un alt articol pentru că ce s-a arătat că există într-o țară vecină cu Ungaria există și la noi cu exact același obiectiv. Promovarea pozitivă a politicilor Budapestei împotriva Uniunii Europene și a unor state vecine (cum este România!) și susținerea apropierii Ungariei de Rusia.

Caracatița rusofilă

Preiau o postare a senatorului PNL Florin Cîțu pusă mai devreme pe Facebook. Documentată. La obiect. Lectura ei ne va ajuta să înțelegem sau să ajungem mai aproape de înțelegerea unor mișcări politice ale PSD și ALDE începând cu anul 2014. Sunt deja 5 ani de atunci și, mai grav, fac parte din politica oficială a statului român pentru că este aplicată de PSD, indiferent de cine a fost în fruntea acestui partid pe cale să fie exclus din familia social-democraților europeni pentru încălcări grave a valorilor familiei politice din care face parte. Au dreptate unii comentatori care afirmă că PSD nu mai este un partid social-democrat. Este un partid care promovează stilul rusesc, oligarhic de guvernare, stil care nu are nici o legătură cu valorile societăților libere, democratice.

Dar, să revenim la postarea lui Florin Cîțu. Privind la ansamblul unor acțiuni din acest spațiu european, cele spuse de Florin Cîțu capătă sens. Unul cumplit din perspectiva viitorului României! PSD condus de infractorul Dragnea, cu sprijinul ALDE condus de „îmbătrânitul” Tăriceanu și având sprijinul deloc interesat al UDMR condus de Kelemen Hunor duc România într-o direcție nedorită de majoritatea populației. Nu am cunoscut ce s-a petrecut în anii din urmă pentru că nu a existat un Florin Cîțu care să se încăpățâneze să alarmeze populația țării cu privire la acțiunile distructive din punctul de vedere al poziționării internaționale a României. Acum le vedem, le putem analiza iar eu îi dau dreptate lui Cîțu. România trebuie să iasă urgent, dar urgent,  din „familia asiatică” în care interesele private ale politicienilor din PSD, ALDE și UDMR ne-au aruncat. Viktor Orban are rolul de pivot al Rusiei în Uniunea Europeană! De aceea apare și el aici. El este coordonatorul acțiunilor partidelor din statele care participă la jocul Rusiei lui Putin.

Orlando si rusii!

Guvernul Dragnea ajuta Rusia sa-si creeze dominatie in inima UE folosind metode la limita legii.

Nu exista niciun dubiu pentru mine, ca Romania participa in mod planificat din 2015 la aceasta operatiune fara niciun beneficiu pentru tara noastra. Beneficiaza doar cateva persoane.

In perioada 2013/2015, s-a luat decizia, fara sa fie anuntata public, ca Romania sa participe direct la resuscitarea unui numar de banci create pentru spatiul sovietic. Mai mult, s-a luat decizia de a facilita accesul acestor banci interiorul UE in conditii preferentiale.

Persoana desemnata de grupul care dorea apropierea de Rusia, in 2015, a fost Eugen Teodorovici. Asta reiese in urma analizei mele dar si a faptului ca in 2015 Eugen Teodorovici a avut intalniri cu delegatiile bancilor internationale in care Rusia este actionar majoritar.

Cine a luat decizia in Romania de a cheltui sute de milioane de dolari stiind din primul moment ca nu exista niciun beneficiu pentru tara noastra?

Cele trei vehicule la care Romania a fost fortata sa participe desi nu are niciun beneficiu sunt:

Banca Internationala de Investitii (BII)
Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE)
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN)

Ministerul finantelor publice a recunscut public ca Romania nu are NICIUN beneficiu si singurii care beneficiaza sunt rusii. A recunoscut ca Romania ii ajuta pe rusi sa primesca un rating mai bun si sa intre in UE nestingheriti.

"Principalele efecte pozitive ale participarii Romaniei la majorarea capitalului varsat sunt: cresterea puterii de vot a Romaniei in cadrul bancii; influentarea in mod pozitiv a ratingurilor acordate bancii, prin demonstrarea cresterii sprijinului tarii noastre fata de banca, dar si cresterea reprezentarii Romaniei in structurile de conducere", Florin Horatiu Iura, secretar de stat in Ministerul Finantelor.

Este evident din aceasta declaratie a MFP ca guvernul Romaniei se foloseste de statutul de membru UE pentru a ajuta bancile rusesti sa para mai sigure si sa nu fie sanctionate pe teritoriul UE. Ce primesc la schimb de la rusi Dragnea, Valcov, Teodrovici, Tariceanu?

ATENTIE! La cateva zile dupa ce Romania a numit un guvernator, agentia de rating Fitch a dat rating bancii BII similar cu cel al Romaniei. Agentia de rating a spus ca ratingul a fost crescut pentru ca BII a primit de la tari din UE cresterea contributiei si isi muta sediul la Budapesta. Acum este clar de ce Teodorovici TREBUIA sa fie la Varadero?

Acelasi lucru a fost subliniat si de Standard and Poors.

Toate trei bancile sunt coordonate si controlate de Kremlin. Omul care are legatura directa cu toate trei in Romania este Eugen Teodorvici.

ATENTIE! Si acum sa demontez inca o minciuna a lui Teodorovici. In hotararea de guvern 921/2018 din 15 noiembrie, s-a autonumit guvernator doar in BII. In BICE a hotarat sa pastreze reprezentarea doar la nivel de secretar de stat.

A mintit! NU este guvernator de drept in instiutiile financiare internationale, s-a autonumit doar in cea in care i se spusese (ordonase?) sa fie guvernator in intalnirea din 14 Noiembrie cu presedintele rus al BII.

Rusia, actionar MARJORITAR in BII, este reprezentata in BII de adjunctul (!!!) ministrului de finante!

Mai mult, inca o dovada ca Teodorovici minte, la BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI, de unde Romania a primit deja imprumuturi de peste un miliard de euro, Romania este reprezentata in consiliul guvernatorilor de amabasadorul/reprezentatul permanent al Romaniei la Consiliul Europei. Aici Teodorovici nu avea interes sa se autonumeasca pentru ca nu beneficiaza de niciun fel de servicii care l-ar pune intr-o lumina favorabila cu Kremlinul.

Eugen Teodorovici a vrut neaparat sa fie numit guventor la banca BII. Era important pentru rusi avand in vedere ca ratingul bancii depindea de aceasta decizie.

Presedintele BII i-a cerut lui Teodorvici sa se numeasca guvernator in conducerea BII pentru ca avea nevoie de votul Romaniei la Varadero.

Teodorovici TREBUIA sa mearga la Varadero pentru ca Romania nu are supleant la BII si TREBUIA sa voteze. La Varadero s-a votat ca sediul BII sa se mute de la Moscova la Budapesta.

Discutia dintre presedintele BII si Teodorovici a avut loc pe 14 noiembrie 2018, cu o zi inainte de hotararea de guvern 921/2018. (in poze vedeti cum vicepremierul Cubei se intalneste cu Teodorovici iar apoi il decoreaza pe presedintele bancii rusesti BII).

A aranjat Rusia intalnirea lui Teodorovici cu oficialii din Cuba?

Toate cele trei off-shore-uri rusesti sunt conduse de trei oficiali rusi cu legaturi intre ei si bineinteles toti au legaturi cu administratia rusa si beneficiaza de imunitate si scutire de plata taxelor si impozitelor.

Presedintele BII: Rus, este descris astfel de New York Times”: comes from a prominent K.G.B. family, according to Western officials and a former Russian official. His father was the top Russian spy in Budapest during much of the 1970s, and his mother was hailed by the Russian news agency TASS as “one of the most extraordinary spies of the 20th century.”

Presedintele BICE: Rus, din 2013 in conducerea BII (!!!) iar inainte a lucrat in ministerul afacerilor externe si la ambasada rusiei din UK.

Presdintele BCDM: Rus, fost vice-minstru de finante, a semnat mai multe acorduri intre BII si diferite tari socialiste.

Rusii au folosit acelasi model pentru toate vehiculele lor.

Bancile sunt infiintate ca urmare a unor acorduri guvernamentale ceea ce le confera un statut special impotriva sanctiunilor UE si ale SUA.

Toti oficialli romani de orice rang stiau de aceste lucruri si totusi au fost de acord cu implicarea Romaniei, nu gratuit, la dezvoltarea si promovarea acestor verhicul interiorul UE.

Aceste vehicule au aparut ca un raspuns al Kremlinului la sanctiunile impuse de UE prin REGULAMENTUL (UE) NR. 833/2014 AL CONSILIULUI din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.

Poate acum priviti cu alti ochi si intelegeti scandalurile genereate de Dragnea si Tariceanu in legatura cu exploatarile off-shore din Marea Neagra, oug 114, transferul aurului de la Londra, nationalizarea pilonului II de pensii, nationalizarea de facto a sistemului bancar local prin oug 19/2019. Toate au un singur scop, favorizarea Rusiei si a acestor vehicule.

Daca adaugam la asta si declaratiile lui Eugen Teodorovici ca nu avem nevoie de bani de la institutiile financiare si bancile europene, intelegeteti si voi ceea ce eu am inteles de mult: PSD s-a pregatit din timp pentru situatia in care suntem sanctionati pentru distrugerea justitiei si a economiei cu taierea fondurilor UE si in final cu excluderea din UE.

Pana acum am prezentat modul Romania ajuta Rusiei sa eludeze sanctiunile UE si sa acapareze obiective economice in interiorul UE.

Dar guvernul Romaniei face tot posibilul sa strice relatia si cu singurul partner strategic care conteaza, SUA.

In ciuda avertisementelor si pozitiilor oficiale ale administratiilor Obama si Trump, Romania a facut un gest care poate fi calificat drept tradare a parteneriatului strategic.

Acelasi (s)pion Orlando Teodorovici, la indemnul cui?, dupa ce a propus sa platim ….ATENTIE! 30 milioane de dolari contributie la o banca gigantica controlata de China s-a autonumit guvernator si aici.

Prin hotararea de guvern nr. 110/2019 din 27 februarie 2019(!!!) Eugen Teodorovici se autonumeste guvernator in Consiliul guvernatorilor Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură.

Este vorba despre BAII alternativa la banca mondiala si care sustine expansiunea intereslor Chinei in america si UE.

ATENTIE! Teodorovici aproba din “cresterea” economica a lui Valcov sa platim 30 de milioane dolari acestei banci, iar Donald Trump cere partenerilor americani si membri NATO sa renunte la tehnologia si echipamentele Huawei, din China. Domnul Teodorovici foloseste un telefon Huawei de la Senat.

In acelasi timp Teodorovici a REFUZAT sa plateasca cotizatia la Agenția Spațială Europeană (ESA) si Romania a pierdut dreptul de vot. Peste 80% din cotizatie se intorcea in Romania sub forma finantarii de proiecte.

Ca urmare postarilor mele despre participarea Romaniei la un complot de natura economica ce favorizeaza Rusia, Turcia si China,

SOLICIT PUBLIC guvernului Romaniei sa se RETRAGA URGENT din aceste vehicule care ne aduc pagube financiare si ne distrug relatiile cu partenerii nostri strategici.

Voi initia demersuri catre institutiile abiliate, inclusiv CSAT, pentru a stopa aceste lucruri.

“Este Eugen Teodorovici spion rus?”

#RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniaLiberala

P.S. 
1.toate materailele legate de bancile fantoma ale rusiei in Romania vor ajunge in acest week end pe masa fiecarui ministru de finante si guvernator prezent la intalnirile de la Bucuresti.

2. Au inceput deja.. cand nu te monitorizeaza OLAF…”Guvernul negociaza cu asocierea formată din companiile China Communications Construction Company (CCCC) din China, şi Makyol Insaat Sanayi Turizm din Turcia, pentru construcţia şi operarea în regim de parteneriat public-privat a autostrăzii Ploieşti - Braşov”

P.P.S. Saptamana viitoare despre Romania in criza si solutii.

P.P.P.S. Multumesc pentru intrebari, luni depunem la Senat motiunea prin care cerem demiterea lui Teodorovici cu intrebarile dumneavoastra.

Nu uitați! Acțiunile au început în 2014 sub guvernarea PSD condusă de Victor Ponta, cel care astăzi se dă mare democrat! Pentru că atunci s-au materializat primele fapte, trebuie să existe o perioadă în care PSD a negociat direct sau prin interpuși cu Moscova. Dacă nu punem mintea la muncă, ne vom aminti știri date în presă privind vizitele la Moscova ale lui Dragnea, Teodorovici dar și a altora din PSD chiar și înainte de 2014! Poate că această orientare a PSD către Moscova este cea care a fost nedenunțată la timp de cei care ar fi trebuit să o facă. Cei revoltați ar trebui să se calmeze. PSD, fost partid social-democrat, are o altă orientare politică și națională care scoate România din spațiul economic european și o duce în spațiul economic controlat de Rusia în estul Europei prin intermediul Budapestei. Viktor Orban a fost mai darnic cu Rusia așa că a primit un rol mai important. România nu este Ungaria, așa că are mari șanse să se salveze dacă românii vor merge la vot și îi vor trimite pe cei din PSD, ALDE și UDMR în istoria politică. Votul, în România, este soluția. Fără o participare serioasă la vot a cetățenilor, viitorul nostru devine sumbru. Ca să se știe!

marți, 4 decembrie 2018

Cu rea credință

Nu ar trebui să ne mire însă este teribil de neplăcut să citești astfel de știri. Guvernul de la Budapesta al lui Viktor Orban și UDMR-ul din România fac tot ce este posibil pentru a denatura atât istoria cât și relațiile românilor cu maghiarii. Nu vor reuși pentru să sunt mai mulți oameni care nu vor să le facă jocul murdar. Cât privește faptul că în Germania sau Austria au „susținători”, ei bine, este o realitate. Au susținători. Nu am crezut însă că vor ajunge și la presa oficială din Germania. Ei uite că au ajuns.
”România sărbătoreşte a 100-a aniversare a anexării Transilvaniei, fostă provincie maghiară. Cu acest câştig teritorial de la prăbuşirea Austro-Ungariei după primul război mondial, România şi-a mărit teritoriul cu aproximativ o treime. În Transilvania românii formau o majoritate. Reprezentanţii celor care locuiau acolo, aproximativ 800.000 de germani, au votat de asemenea pentru unirea cu România”, a scris ZDF pe 1 decembrie.
 Știrea de la ZDF apare întâi la Agenția Germană de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur). Este un punct de vedere al Guvernului German? Cine este cel care a dat „comunicatul”? Care este instituția care a interpretat actul de voință al majorității populației Transilvaniei ca fiind „o anexare a unei provincii maghiare”?!

Culmea este că în textul informației date de ZDF apare clar faptul că populația majoritară în Transilvania o formau românii, că populația germană, suficient de numeroasă - 800.000 de germani -, au fost pentru unirea provinciei cu România însă, nu apare informația că maghiarii nu au fost reprezentați la Marea Adunare de la Alba Iulia refuzând să își pună semnătura pe actul care de voință a majorității populației Transilvaniei! Astăzi însă, de ani buni chiar, reprezentanții politici actuali ai comunității maghiare reclamă ... aplicarea prevederilor Declarației de la Alba Iulia! Ipocrizie maximă!

Ideea de „anexare” a teritoriului Transilvaniei, „provincie maghiară”, de către Regatul României, acceptată, ar duce la altfel de interpretări a actelor politice ale guvernului Viktor Orban de la Budapesta și ale UDMR în România. Anexarea poate fi interpretat ca un act săvârșit cu forța, cu violență, împotriva voinței populației teritoriului anexat! Și da, maghiarii nu au fost de acord dar ei nu reprezentau majoritatea populației Transilvaniei! Ei au fost o minoritate care nu a avut puterea de a se opune majorității cetățenilor Transilvaniei formată din români, germani dar și alte „popoare” (ca să folosesc termenul de atunci), popoare care au fost de acord cu Unirea!

ANEXÁ, anexez, vb. I. Tranz. A alipi, a alătura, a adăuga, a atașa la ceva. ♦ (Cu privire la un stat, un teritoriu) A încorpora prin violență, a face un act de anexiune. – Din fr. annexer.

Ideea anexării „cu forța” a unor teritorii locuite de alte „popoare” stă, de fapt, la baza tuturor acțiunilor revizioniste din Europa de astăzi. Guvernul de la Budapesta și UDMR caută să inducă ideea folosirii forței de către Regatul României la 1918 pentru a obține „provincia maghiară”, caută să obțină recunoașterea internațională a acestui concept - rapt teritorial în defavoarea Ungariei -, pe baza lui urmând a obține și federalizarea României și chiar destrămarea ei așa cum au încercat să facă în timpul celui de al II-lea Război Mondial. Se pare că pentru o parte dintre politicienii maghiari WWII nu s-a terminat! Este o continuare a demersurilor lor de anulare a prevederilor Tratatului de la Trianon de la sfârșitul WWI, politica lor fiind aceea că sunt obligați să accepte prevederile unui tratat internațional împotriva intereselor lor legitime ca națiune. Politică pe care Guvernul Viktor Orban de la Budapesta la fel ca și guvernele anterioare „o ține vie” în relațiile cu alte state. Iar extensia din România a politicii din Ungaria, UDMR, forțează, exploatând slăbiciunile unor partide politice aflate la putere „revenirea” la starea de fapt de dinainte de Trianon sau măcar la starea de fapt de după Dictatul de la Viena din 30 august 1940 când România a fost silită să cedeze o jumătate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.

Cum este și normal, la o astfel de acțiune media ostilă României și cu scopul evident al denaturării istoriei, MAE român a reacționat.

Precizări de presă
Tip:  Precizări de presă
Data:  04.12.2018

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu consternare de articolul de presă publicat de Agenția Germană de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur) și preluat de postul public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) cu privire la aniversarea Centenarului Marii Unirii, care nu reflectă adevărul istoric, respectiv manifestarea de voință a Transilvaniei de unire cu România.

Dincolo de abordarea tendențioasă care reiese din titlul articolului, elementele prezentate indică o lipsă de cunoaștere a istoriei și o ignorare voită a realităților istorice. La 1 decembrie 1918, 100.000 de persoane au hotărât Unirea cu România, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase și a tuturor stărilor sociale.

Documentul adoptat la Alba Iulia, respectiv Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, a fost semnat mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.

Erorile grave pe care le conține știrea de presă menționată, din necunoaștere sau rea intenție, aduc atingere adevărului istoric și prevederilor Tratatelor de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920), iar orice încercare de prezentare trunchiată sau denigrare a semnificației acestui moment este un act care contravine principiilor fundamentale ale misiunii mass-mediei de informare corectă și obiectivă a publicului.

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri pe lângă redacția Agenției Germane de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur), respectiv a postului public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen), în vederea oferirii clarificărilor necesare și solicitării rectificării celor prezentate.

***
Nu trebuie să răspundem cu același tip de politică. Trebuie însă să ne menținem fermi pe poziție pentru respectarea adevărului istoric. Unirea Principatului Transilvaniei cu Regatul României a fost actul de voință al popoarelor principatului. Cât despre „provincia maghiară” ar fi bine să fim cu băgare de seamă. Propaganda maghiară accentuează pe ideea de „provincie” pentru a arăta că Transilvania era un teritoriu al Ungariei nu un teritoriu administrat de Ungaria în cadrul imperiului Austro-Ungar.

Ca un făcut, se pare că au loc multe „coincidențe”. UDMR a depus un proiect de lege la Parlament pentru a da putere de lege unei prevederi din Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, de la punctul III alineatul 1. În presa oficială germană apare „informația” care face obiectul analizei articolului de față. Sunt curios în care altă parte a lumii au mai apărut astfel de „informații”. Este evident faptul că este o lucrare mai amplă.


Nu pot să nu observ ceva. Dacă tot este să respectăm ad-literam textul Rezoluției, atunci trebuie să ne uităm la toate elementele din în Rezoluție. Nu o preiau pe toată, preiau doar ceea ce putem numi „ipoteza”, cadrul general convenit:

„I. ... Adunarea Națională proclamă în deosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprind între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat România, Adunarea Națională proclamă următoarele: ...”

Domnii de la UDMR și cei de la Budapesta au la dispoziție tot ce le trebuie pentru a nu mai spune prostii.

Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, nu a mai respectat Rezoluția de la Adunarea Națională de la Alba Iulia, Ungaria reușind să „recupereze” prin negocieri o parte din teritoriu astfel că prevederile Rezoluției au fost modificate print-un tratat internațional semnat de Ungaria la fel ca alte 16 state. Ca atare, modificarea substanțială a Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia a împiedicat realizarea unora dintre obiectivele Rezoluției. Cum este și normal, în situația dată, Regatul României a urmărit să își reglementeze situația internă potrivit intereselor sale majore, unitatea statală fiind o prioritate. Mai ales pentru faptul că Ungaria, deși a semnat Tratatul de la Trianon a continuat să nu recunoască noile frontiere, prin toate acțiunile lor ulterioare. În cazul României, acțiunea lor a avut un succes temporar prin Dictatul de la Viena din 1940.


Cam multe coincidențe apar, pe nepusă masă, dinspre partea maghiară. Vorbesc doar despre politicienii maghiari! Au simțit că actuala coaliție politică PSD-ALDE este în dificultate și caută să obțină printr-o lege dată cu încălcarea Constituției, cu acordul lor, ce nu pot obține altfel. Au nevoie ca de aer de orice acțiune care să le confirme propaganda împotriva tratatelor și a modului în care au fost stabilite actualele frontiere.

Actualizare!

Reacțiile după comunicatul german au dus la „corectarea” informației în articolul publicat de ZDF dar și de DPA. Ce să vezi, a fost o interpretare greșită a termenului german și nu este vorba despre „anexare” ci de „alipire”. Detalii la Hotnews.

miercuri, 31 octombrie 2018

Mulțumim Jean-Claude Juncker. Budapesta va trebui să renunțe la iredentism și revizionism dacă vrea pacea

Să adunăm declarațiile și să vedem că Ungaria preferă menținerea și stimularea unui „litigiu istoric” pe care îl alimentează nu doar cu declarații șocante ci și cu acțiuni diverse de politică externă, multe dintre ele având consecințe neplăcute pentru statele în care diplomația maghiară își desfășoară acțiunile. Trebuie să vedem și faptul că Ungaria primește și răspunsuri!

Plecăm de la declarația lui Juncker la Strasbourg.

În intervenţia sa din cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind statul de drept în România, organizată pe 23 octombrie la Strasbourg, Jean-Claude Juncker a spus:
''România va celebra la 1 decembrie al anului în curs centenarul său, Centenarul Marii Uniri cum spun prietenii noştri români. Aş dori să îi spun preşedintelui (Klaus Iohannis, n.red.) că da, aceasta este o sărbătoare română, dar şi o sărbătoare europeană, întrucât tot ceea ce priveşte România priveşte Europa, nimic din ceea ce este propriu României nu îi este străin Uniunii Europene. În acea zi, vom sărbători împreună un mare moment al istoriei române şi un mare moment al istoriei europene''. 
Mulțumim prietene Jean-Claude Juncker! Este o recunoaștere deschisă a unui moment istoric reparator pentru națiunea română.

A urmat o replică pe cât de nedreaptă pe atât de ciudată a lui Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei, la MTI.

''Europa va fi puternică şi unită dacă acceptăm că anumite informaţii ale istoriei aduc bucurie pentru unii, dar amintiri dureroase pentru alţii. Nu ar trebui să existe aşteptări ca aceia care regretă asemenea evoluţii să se bucure; astfel de aşteptări sunt imorale şi lipsite de onoare'', a declarat Szijjarto pentru MTI.

Potrivit acestuia, preşedintele CE ''ar fi trebuit să întruchipeze o Europă unită'', Peter Szijjarto subliniind că Juncker ''nu a făcut acest lucru niciodată, fie că a fost vorba despre Brexit, despre criza migraţiei sau despre sărbătoarea naţională a României''.

Atacul la adresa României este direct chiar dacă limbajul este „diplomatic”. Ce să-i faci, modelul rusesc al diplomației maghiare este încă în viață. Cum sunt „în viață” și ciudatele conexiuni ale axei Moscova-Budapesta!

Szijjarto îl acuză pe Juncker că onorează sărbătoarea națională a României din poziția de președinte al Comisiei Europene! Mai pe șleau, Szijjarto acuză Comisia Europeană că recunoaște României dreptul de a sărbători Centenarul Marii Uniri! Incalificabil! Declarația este o adevărată agresiune asupra României pe lângă agresiunea mizerabilă asupra persoanei Jean-Claude Juncker. Szijjarto face încă o declarație prin care Ungaria nu recunoaște actul istoric de la 1 decembrie 1918 când populația Transilvaniei a decis „unirea cu țara”. Ungaria caută să obțină și anularea Tratatului de la Trianon, demersurile directe ale Guvernului Viktor Orban dar și demersurile prin intermediul interpușilor de prin toată lumea având ca scop anularea tratatelor internaționale de după Primul Război Mondial, desființarea granițelor actuale ale statelor și revenirea la „Ungaria Mare”. Iar cel mai bine, la noi, în România, vedem această politică revizionistă cu puternice accente iredentiste la politicienii UDMR, care sprijină toate măsurile politice care duc la slăbirea economică și politică a țării pentru a asigura succesul politicii externe a Budapestei.

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat. În limbajul diplomatic de rigoare dar care poate fi citit corect. Este și o atenționare către Budapesta. Nu către ministrul de externe Szijjarto ci către Guvernul Viktor Orban.

”Ministerul Afacerilor Externe salută declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la Centenarul Marii Uniri şi la semnificaţiile zilei de 1 Decembrie pentru poporul român, făcute în plenul Parlamentului European în data de 23 octombrie, cu ocazia dezbaterii asupra viitorului Europei. Ministerul Afacerilor Externe apreciază că acest mesaj reconfirmă încrederea şi aprecierea, la nivel european, faţă de statul român, care a adoptat de-a lungul timpului măsuri substanţiale în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale”

”Ne exprimăm totodată solidaritatea cu afirmaţiile înaltului oficial european care subliniază importanţa respectării ordinii juridice clădită în Europa ulterior războaielor mondiale, garanţie a stabilităţii şi securităţii în plan regional şi ne manifestăm îngrijorarea faţă de retorica autorităţilor de la Budapesta care lansează în spaţiul public mesaje care par a pune sub semnul întrebării eforturile care au adus pace şi înţelegere între popoarele Europei de astăzi. 

Ministerul Afacerilor Externe dezavuează ferm orice încercare de a critica acţiunile legitime şi curajoase ale reprezentanţilor naţiunii române care au condus la formarea, în 1918, a României Unite, pe baza celor 14 puncte prezentate de preşedintele Woodrow Wilson în sesiunea camerelor reunite ale Congresului, Senatului şi Camerei Reprezentaţilor SUA, din 8 ianuarie 1918. Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că România înţelege să celebreze anul 2018 – anul Centenarului Marii Uniri – în spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi indiferent de etnia acestora şi condamnă orice mesaje sau declaraţii de natură a incita la ură sau la conflicte interetnice”

Mesajul este clar. Chiar foarte clar. El întărește o poziție politică de stat în ceea ce privește drepturile suverane ale României asupra propriului teritoriu național. Nu se poate purta o discuție, nici chiar cu Ungaria, cu privire la principiile enunțate în Constituția României: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Art. 1 alin. (1) din Constituție.

Și, ca să fie și mai clar, UDMR reprezintă, în România, în politica română, doar o parte a minorității maghiare. O parte mai radicală, o parte care are ca scop obținerea „independenței” teritoriale a comunități din Transilvania și legarea acelei comunități de pozițiile politice ale Ungariei. Sunt suficiente semnale potrivit cărora o altă parte a comunității maghiare din România nu este de acord cu obiectivele politice ale UDMR și nici cu ale altor grupări politice mai mici axate pe reprezentarea intereselor Budapestei pe teritoriul României.

Budapesta ar trebui să înțeleagă, măcar după 100 de ani de la realizarea Marii Uniri, că pacea între România și Ungaria poate exista dacă sunt respectate realitățile istorice. Iar realizarea Marii Uniri de la 1918 de către reprezentanții națiunii române este o realitate istorică pe care noi, românii, avem de gând să o apărăm. Cum am mai făcut-o!

duminică, 29 iulie 2018

Viktor Orban salută proiectul anti-UE al lui Steve Bannon

Agerpres: „Viktor Orban salută proiectul anti-UE al lui Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump”

L-am citit, am rumegat informația, am găsit alte materiale, am ajuns la o concluzie. Viktor Orban al Ungariei a devenit sau vrea să devină exponentul extremismului și anti-europenismului în zona central și est-europeană cu tendința declarată de a conduce această zonă. Unificarea „ideologică” este pe primul plan.
„Premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a salutat vineri ideea lui Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump, de a crea un nou grup anti-UE, 'Mişcarea' ('The Movement'), spunând că era timpul ca cineva din SUA să vină în Europa pentru a răspândi gândirea conservatoare în locul valorilor liberale, relatează Reuters.”
Înlocuirea valorilor liberale în Uniunea Europeană înseamnă desființarea Uniunii Europene. Acesta este de fapt obiectivul politicii promovate de Viktor Orban. Dar, el are și altceva de pus în loc, altceva care apare în declarația lui de la Tușnad:

"Acum o suta de ani, Romania a intrat in epoca moderna. (...) Înțelegem ca, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar sa înțeleagă si ei ca pentru noi nu e un moment festiv", a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, adăugând ca "de o suta de ani Romania moderna nu stie ce sa faca cu cei peste un milion de maghiari care traiesc aici".

El a mai spus, printre altele, ca Ungaria si-a propus ca pana in 2030 sa devina una dintre cele "cinci cele mai bune tari din Uniunea Europeana, unde merita sa traiesti si sa muncesti", dar si sa contribuie la "ridicarea Europei Centrale", alaturi de tarile invecinate.


"Avem resurse, avem curaj si am aratat vecinilor nostri ca aceia care colaboreaza cu ungurii fac bine. Avem o oferta pentru vecinii nostri, care se concentreaza in ideea sa legam intre noi tarile noastre cu autostrazi, cu cai ferate si (...) retele energetice, (...) sa armonizam dezvoltarea armatelor noastre si sa dezvoltam impreuna economia si investitiile in Bazinul Carpatic.

Deci, avem o oferta - sa construim impreuna Bazinul Carpatic, pe baza respectului reciproc", a transmis Viktor Orban, la cea de-a 29-a editie a Universitatii de Vara "Tusvanyos", organizata de Fundatia Pro Minoritate din Ungaria si Consiliul Tineretului Maghiar din Romania.

Viktor Orban poartă, transmite un mesaj: lăsați Uniunea Europeană și să dezvoltăm o altă „Uniune”, o uniunea având ca bază Munții Carpați. O uniunea conservatoare, ostilă liberalismului și orientată către ultra-naționalism. O enclavă, o zonă tampon între Uniunea Europeană liberală și Comunitatea Statelor Independente (uniunea rusă!). O uniune stimulată de Steve Bannon care are ce are, alături de alți strategi americani, cu integrarea deplină a statelor membre ale Uniunii Europene.

Să revenim la Steve Bannon. Agerpres pune în știre ce a luat de la Reuters.
Noul grup, cu sediul la Bruxelles, pe care Bannon l-a ales ca o platformă, urmăreşte să ajute organizaţiile care au aceleaşi poziţii naţionaliste şi anti-imigraţie de pe întreg teritoriul Europei.
Bannon a declarat pentru Reuters că obiectivul este impulsionarea prezenţei anti-UE în Parlamentul European la alegerile din luna mai a anului viitor.
Fondatorul acestui grup a mai spus pentru Reuters că ar vedea şase sau şapte lideri, în special din Italia şi Europa Centrală, care şi-ar putea uni forţele pentru a influenţa deciziile din Consiliul European al şefilor de stat şi de guvern.
Să citim corect inițiativa lui Steve Bannon. Brexit, un proces la care au lucrat atât americanii cât și rușii (!), nu a impulsionat suficient destrămarea Uniunii Europene. Marine Le Pen nu a reușit să preia puterea la Paris și să meargă către ieșirea din Uniunea Europeană. Recomandarea lui Donald Trump adresată lui Emmanuel Macron de a ieși din Uniunea Europeană a fost retorică. Franța, actuala Franță, vrea mai multă Uniune Europeană și nu mai puțină. Chiar dacă pentru asta va renunța la contribuția deplină a unor state din centrul și estul Europei actuale membre ale UE prin reforma UE denumită „uniunea cercurilor concentrice” (pe care nu o apreciez!).

SUA se zbate de mai mult timp să descurajeze integrarea statelor membre în Uniunea Europeană. Atacurile asupra monedei euro, opoziția asupra constituirii unei forțe comune de apărare și securitate a Uniunii Europene, incurajarea formațiunilor politice radicale de dreapta, susținerea ultra-naționalismului, atacurile la adresa statelor membre ale NATO să sporească cheltuielile pentru apărare la 2% și chiar mai mult din partea unor state cu o economie mai puternică, au rolul de a întârzia procesul de închegare european. Trebuie înțeles acest efort al lor pentru că o Uniune Europeană unită, cu o monedă comună, o economie comună, un comerț comun, o apărare și o securitate comună, o politică externă comună reprezintă un actor de nivelul SUA pe scena politică mondială. Ieșirea Marii Britanii din componența Uniunii Europene nu a încurajat destrămarea Uniunii, așa cum au sperat mulți americani și ruși (la fel de afectați ca și americanii de întărirea UE), a dus la accelerarea întăririi acelor componente politice ale Uniunii Europene care, până la Brexit, au fost blocate prin votul Marii Britanii.

Steve Bannon și-a mutat un sediu în Europa, la Bruxelles. Știe că liberalismul european îi va permite să se miște liber în spațiul european și să își susțină ideile. Vede lideri politici în Europa care sunt ostili Uniunii Europene deși țările lor au optat pentru intrarea în Uniunea Europeană. Se va baza pe ei pentru că nu are alte soluții. Va fi în „luptă” cu statele europene care au puterea de decizie pentru a menține Uniunea Europeană unită: Germania, Franța, Spania, Portugalia, Belgia, România, Grecia, Bulgaria, Suedia, Finlanda, Luxemburg, Malta etc. Deocamdată, statele care au la conducere lideri anti-europeni sunt sub presiunea timpului. Opoziția lor la o mai deplină integrare le va ține deoparte de procesul de cristalizare al integrării europene. Țările care au beneficiat de finanțările europene vor avea surpriza să constate că aceste finanțări le ocolesc. Mai ales finanțările private care urmăresc cu predilecția piața europeană și siguranța apartenenței la reglementările Uniunii Europene. Schimbările în politicile interne ale Uniunii Europene pot schimba și mentalitatea populațiilor acelor țări. O mai bună comunicare din partea Bruxelles-ului și a statelor care vor să rămână în Uniunea Europeană și să continue procesul de integrare va schimba procentul pro-european, îl va ridica.

Viktor Orban vine și ne spune că ceea ce face Bannon este bine.
"Suntem aici, aşa cum a spus un american, şi conservatori şi chiar creştin-democraţi. De ce să nu ne facem auzită vocea şi în Europa? Iar un om care gândeşte aşa a venit aici, el fiind fost consilier special al preşedintelui american", a adăugat premierul ungar.
Și comunismul a fost întâi promovat cu vorba până a ajuns la promovarea cu pistolul la tâmplă. Viktor Orban militează pentru soluția impunerii „conservatorismului” în Europa și chiar poate acționa în acest sens prin dreptul de veto pe care îl are Ungaria la luarea deciziilor importante ale Uniunii Europene. Prin Brexit, Uniunea Europeană a „scăpat” de o frână în dezvoltare. Viktor Orban se anunță ca „frâna de rezervă”. Nu am cum interpreta altfel intervențiile lui.

Cât privește România, noi avem o Constituție liberală. Viktor Orban vine și ne spune să ne conectăm, oferta maghiară, să ne dezvoltăm separat de Uniunea Europeană. Confirmă spusele prin acțiunile anterioare: blocarea conductei BRUA! Viktor Orban are tupeul să lucreze pentru separarea centrului și estului Uniunii Europene de Uniunea Europeană pentru a se putea crea o uniune „carpatică” care va cuprinde statele Visegrad și alte state „satelit”, cum ar fi România, Serbia, Ucraina. Este de neacceptat o astfel de propunere. Chiar dacă în vanitatea lui Viktor Orban ar putea închide accesul României spre centrul și vestul Uniunii Europene la frontiera cu România. Și dacă ne uităm cu atenție la faptul că Serbia are o continuitate privind frontiera de vest a României, atunci putem specula că drumul spre vest al României va fi prin aer iar pe uscat prin Bulgaria.

Dar, poate că între timp, la conducerea politică a Ungariei vor veni și oameni care nu își doresc stări de conflict cu vecinii.

P.S. Era să uit.
Așa cum tu, Viktor Orban nu vrei să vezi o Uniune Europeană condusă de Franța, nici eu nu vreau să văd România condusă de la Budapesta!

marți, 24 aprilie 2018

România și OCDE

Agerpres. MAE: România a dobândit statutul de participant la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare

„Ministerul Afacerilor Externe a salutat, luni, anunţul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) referitor la dobândirea de către România, începând cu luna aprilie, a statutului de participant la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare (DAC) al organizaţiei.”

Potrivit unui comunicat remis luni de MAE, în ultimii ani, România şi-a intensificat eforturile de participare la formatele de lucru ale OCDE şi de preluare a standardelor, bunelor practici şi recomandărilor organizaţiei. În prezent, România deţine statutul de participant, asociat sau invitat în 42 de structuri ale OCDE şi a adoptat 35 de instrumente juridice ale organizaţiei.

"Acceptarea ţării noastre ca participant la DAC constituie un atu suplimentar la dosarul de aderare al României la OCDE. În calitate de participant la DAC, România va avea oportunitatea de a se implica activ în dezbaterile din cadrul acestui format, inclusiv în reuniunile la nivel înalt, în subiecte importante din domeniul cooperării pentru dezvoltare şi asistenţei umanitare", subliniază MAE.

"Suntem bucuroşi să contribuim la activitatea DAC, prin împărtăşirea perspectivei şi experienţei României şi să preluăm din experienţa membrilor Comitetului pe măsură ce dezvoltăm propriile programe şi sisteme de cooperare pentru dezvoltare", a spus Meleşcanu.

Aventura noastră la OECD continuă. Ca să devenim însă membri cu drepturi depline, trebuie să trecem de un obstacol major: Ungaria condusă de Viktor Orban care practică „șantajul internațional” din postura de membru deplin al organizației. După Ungaria se pot lua și alte state care pot găsi cine știe ce interese în România de promovat! Iar asta se petrece pentru că politicienii din coaliția dezastrului național, așa numita „coaliție roșie”, PSD-ALDE-UDMR, s-au pretat la „înțelegeri de culise” cu Viktor Orban în loc să acționeze cu demnitate s-au complăcut în manevre meschine. Pur și simplu au lăsat Ungaria și pe Viktor Orban să își bată joc de România!

De două ori s-a folosit Ungaria de dreptul său de veto când s-a supus la vot aderarea României!

Să nu uităm că Ungaria mai are în mânecă și opoziția la aderarea României la Spațiul Schengen! Pe care îl va folosi dacă România nu va face pe plac revizioniștilor de la Budapesta.

Pe site-ul MAE, este o informare mai largă cu privire la OCDE și apartenența României la organizație. Printre alte avantaje, cu o implicație majoră, este volumul investițiilor străine care se duc către statele membre OCDE! Iar Ungaria a profitat din plin de această apartenență, la fel ca Polonia sau alte state est-europene. După aderarea la OCDE, investițiile străine au fost de aproape 10 ori mai mari ca în perioada în care statele care au devenit membre nu erau membre ale OCDE!

Poate că Ungaria țintește tocmai blocarea acestor investiții posibile către România! De ce nu? De ce să nu fie ea, Ungaria, polul de putere în această zonă? Pentru că Ungaria s-a opus și la aderarea Croației la OCDE. Croația și-a retras candidatura când a văzut opoziția Ungariei.

Cumva, România va trebui să fie mai fermă față de Ungaria. Cu actuala conducere politică în Parlament și la Guvern nu avem decât de așteptat. Să sperăm că noile alegeri ne vor scăpa de ciuma roșie care ne face de râs ca țară pe tot mapamondul.

luni, 19 martie 2018

Înțelegerea a picat. Ungaria va reveni la șantajarea României

Agerpres.

CCR a admis sesizarea PNL și PMP în legătură cu proiectul privind înființarea Liceului Romană-Catolic de la Târgu Mureș

Curtea Constituţională a României a admis luni sesizarea PNL şi PMP referitoare la proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş.

"S-a admis contestaţia şi s-a declarat neconstituţională legea", a spus preşedintele CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei.

El a arătat că Parlamentul nu poate da legi ''cu caracter individual''.

Întrebat dacă Parlamentul poate înfiinţa şcoli, Dorneanu a răspuns: ''Nu numai că nu poate înfiinţa şcoli, nu poate să dea legi cu caracter individual, care să producă efecte pentru o singură persoană juridică. Aici e vorba de o persoană juridică. Nu s-au reglementat raporturile dintre părinţi, elevi, studenţi. S-a înfiinţat o şcoală".

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen de luni s-a aflat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano - Catolic II "Rákóczi Ferenc", obiecţie formulată de 50 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi 16 deputaţi aparţinând grupului Partidului Mişcarea Populară.

Înțelegerea între infractorul Liviu Dragnea și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a picat. 

Infractorul Liviu Dragnea are mai multe manevre oculte cu Ungaria. Pentru că este slab și nu are cu ce gândi, infractorul Liviu Dragnea și consilierii lui au acceptat șantajul internațional practicat de Viktor Orban și guvernul de la Budapesta și a plecat capul. Sluga tot slugă rămâne!

Da, Budapesta a șantajat Bucureștiul. Ca membră a OECD, Ungaria s-a opus în acest organism internațional al statelor dezvoltate ca România să fie primită. Deși România îndeplinește multe dintre criteriile de aderare și poate fi primită în organismele OECD pentru care este pregătită. Avantajul apartenenței la OECD este creșterea încrederii investitorilor internaționali în economia românească și, drept urmare, creșterea volumului de investiții străine. Toate statele care au intrat în OECD au avut un plus al investițiilor străine după momentul intrării, mult superior situației celor care nu sunt membri! 

Acceptarea înființării liceului teologic, chiar prin încălcarea prevederilor Constituției, a fost una din condițiile impuse de Ungaria României pentru a-și retrage votul negativ la OECD!

Trebuie să ne așteptăm la continuarea opunerii Ungariei! Trebuie precizat că OECD s-a sesizat asupra comportamentului Ungariei, modul în care Ungaria dar și alte state profită de poziția favorabilă pentru a șantaja alte state care vor să intre în comunitatea OECD va fi dezbătut iar procedura de acceptare a altor state va fi modificată.

Trebuie să ne așteptăm la șantajul Ungariei cu privire la accederea în Spațiul Schengen! Lipsa de scrupule a maghiarilor când este vorba să șantajeze nu trebuie tratată cu superficialitate! De asemenea, trebuie tratată cu seriozitate și amenințarea voalată a Ungariei că „ar putea fi mai exigenți” la traversarea Ungariei de către transportatorii români! Chiar dacă este vorba despre un comportament la limită legat de prevederile Tratatului Uniunii Europene, motive se vor găsi pentru a întârzia dacă nu pot bloca transportatorii români la frontiera cu România sau pe teritoriul Ungariei!

Este bine să se rețină care partide sau opus: PNL cu 50 de deputați semnatari și PMP cu 16 deputați. Este bine să se rețină că USR, cel atât de „revoluționar”, a acceptat să sprijine o lege anti-constituțională pentru a se pune bine cu UDMR! 

sâmbătă, 10 februarie 2018

După tratarea isterică a problemei se cuvine o tratare rațională

Știrile au explodat. România a vândut gazele din Marea Neagră Ungariei lui Orban. Patrioții au luat foc. Toate gazele din Marea Neagră vor fi duse în Ungaria iar aceasta va face ce vrea ea cu ele. Presă de tot râsul.

Iau din două surse, sunt credibile pentru că în timp au dovedit că nu practică can-can-ul jurnalistic. Agerpres și Cursdeguvernare.

În esență, sunt mai multe lucruri de înțeles aici.

În primul rând se confirmă existența gazelor exploatabile din Marea Neagră. Zăcămintele cercetate de consorțiul Petrom/Exxon Mobil sunt evaluate la 42-84 mld m cubi! Ungaria știe, are o sursă sigură de gaze pe care să și-o apropie. Prin cumpărare de la firmele care exploatează zăcământul! Fiind o resursă strategică, este nevoie de un acord la nivel de state.

În al doilea rând se confirmă faptul că Ungaria continuă participarea la construcția conductei strategice europene BRUA, care are drept scop să ducă gaze din mai multe surse în spațiul central și estic al Uniunii Europene pentru a sprijini independența energetică a statelor membre față de Rusia.

În al treilea rând, Ungaria va importa din România jumătate din necesarul de gaze al țării, eliminând, pentru prima dată, dependența Ungariei față de Rusia!

„România va pune la punct condiţiile tehnice pentru exporturile de gaze naturale spre Ungaria până în 2020, în conformitate cu acordul semnat luni la Bucureşti de miniştrii de Externe din cele două ţări, Peter Szijjarto şi Teodor Meleşcanu, informează agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit lui Peter Szijjarto, începând din anul 2022, mai cantităţi de gaze naturale extrase din Marea Neagră vor putea fi livrate Ungariei. Szijjarto a adăugat că firmele ungare şi-au rezervat deja întreaga capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an a conductei de aprovizionare care leagă România de Ungaria.

"Aceasta este prima oportunitate din ultimele decenii pe care o are Ungaria de a cumpăra mari cantităţi de gaze naturale dintr-o altă sursă decât Rusia", a spus Peter Szijjarto, care a adăugat că acest acord de cooperare reprezintă un progres istoric pentru asigurarea securităţii energetice a Ungariei.

Potrivit oficialului ungar, partea română a convenit să construiască staţii de compresare care vor permite livrarea a 1,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an în 2020, urmând ca această capacitate să fie majorată până la 4,4 miliarde metri cubi în 2022.”

Exact aceeași informație este și la „Cursdeguvernare”.

Nimic neobișnuit iar eu consider că este chiar un lucru pozitiv. Conducta BRUA va asigura aprovizionarea și a Bulgariei dar și a Ungariei. În România se produce, din România se distribuie, sunt respectate regulile economiei de piață. Citind acum declarația lui Meleșcanu, o înțeleg altfel:
"nu poate fi vorba despre surse de gaze sau infrastructuri cu dedicaţie exclusivă pentru o anume destinaţie sau o anume ţară"
Nu știu ce au înțeles Rareș Bogdan de la Realitatea Tv și invitații lui, dar ar fi trebuit să rețină faptul că acordul dintre România și Ungaria nu va stipula condiția exclusivității pentru Ungaria a vânzării gazului românesc! Ei s-au uitat la capacitatea de transport a conductei spre Ungaria din 2022 - 4,4 mld m cubi -, au legat de comunicatul lui Szijjarto că firmele ungare și-au rezervat deja cumpărarea întregii cantități de gaze care pot fi transmise Ungariei și au ajuns la o concluzie proastă. Cu evident iz naționalist. Uitând că, de fapt, România produce mai mult gaz, că își va asigura întâi necesitățile interne și apoi va exporta. Uitând că și R. Moldova va fi o țintă a exportului de gaze naturale din România!

Ca să fiu rău, nu ar strica să începem să înlocuim gazele cu energia electrică obținută din resurse regenerabile, în special alături de energia atomică! Gazele se vor termina în 10-15 ani, după care trebuie să le imporți de la cei care încă mai au sau să schimbi consumul casnic și industrial (acolo unde merge înlocuirea resursei de energie). Ce trăiește doar din gaze naturale „va muri”.


sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Secuii și Unirea din 1918. Discursul baronului Joseph (Iosif) Fay, deputat secui în Parlamentul României

Parlamentul întrunit la Ateneul Român
Profit de postarea pe Facebooc a deputatului PNL Florin Roman. El pune discursul rostit de deputatul secui baron Joseph (Iosif) Fay cu privire la așteptările secuilor de la Unirea cea Mare. Discursul a fost preluat din „Dezbaterile Adunării Deputaţilor nr. 41/1919-1920“.

„Dlor, înainte de toate vă rog să iertaţi greşelile cuvântării mele, deoarece în româneşte numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag atenţia asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu linişte şi cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite).

„Partea ce mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“.

Cum că aşa este, aceasta o dovedeşte scurt faptul de parlamentarii maghiari din ţinutul Parlament al României Mare au ieşit aproape fără excepţie din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost şi poate sânt şi de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit sa tulbure liniştea înţeleaptă a secuimii, prin lipsa de conştiinţe şi cu uşurinţă. Dar, domnilor deputaţi, aceştia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatiţuni. Deoarece agitaţie nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care îşi au pierdut oştirile mai încearcă apusa lor putere şi fac pe disperaţii politicii. Aceşti domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alţii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta ştie să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice şi a evoluţiunii, precum se vede şi din faptul că mica noastă naţiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.

Domnilor deputaţi, de multe secole - 1500 (sic) de ani - secuimea trăieşte strânsă într-un colţ în munţii Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viaţa tradiţională separată a acestui popor a căzut jertfa tendinţelor maghiare de unificare şoviniste, aproape tot aşa ca şi existenţa altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)

Cât de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor fată de orice alt popor şi chiar şi fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-şi cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost şterse.

„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari“

Chiar şi în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanţa secuimii ungureşti, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, aşa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o reţea de diferite de oarecare valoare şi fără instituţii culturale, la înălţimea nivelului modern, aşa ca funcţionarii maghiari trimişi în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgraţie, aş putea zice ca o deportaţie. (Aplauze)

Domnilor deputaţi prin hotărârea Conferinţei de Pace, România a devenit stăpâna ţării secuilor şi prin aceasta îndreptarea neglijenţelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa înşirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu consideraţie şi bunăvoinţă mult ar contribui şi la buna stare a secuimii si la înflorirea ei, dar şi la ridicarea culturii şi cinstei statului. (Aplauze)

Dintre problemele care aşteaptă soluţii le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate.
După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a reţelei de cai ferate, care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.) Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur ca şi până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) şi ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor şi Carpaţii ca să-şi satisfacă trebuinţele lor. D-lor deputaţi, tot atât de însemnat aş socoti şi sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor şi a şcolilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-şi susţină institutele de cultura cu succes, şi numai din propria putere. De mâna întâi ar fi şi chestiunea funcţionărimii secuieşti. Într-o naţie atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care şi în administraţie şi în justiţie ar fi favorabilă existenţei în masă a elementului secuiesc, sârguincios şi politiceşte element de încredere.

Însă dacă susţinând unitatea statului român, poporul secuiesc şi-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluţiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înţelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea sa-i mulţumească renaşterea vieţii sale tradiţionale. (Aplauze)

Ca cetăţean credincios al statului român şi ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să ţin seama de acea teroare nestăpânită a societăţii cu care răposaţii conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu noi încredere şi ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze) D-lor deputaţi, părerile dv. nu trebuie sa le întemeiaţi pe aparenţă, trebuie să vedeţi, să cunoaşteţi poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutaţi-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veţi privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veţi întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit şi care este vrednic de o soartă mai bună.

Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite şi îndelung repetate)

Nicolae Iorga pe la 1920
„Secuii în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români“

După declaraţia deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga. 

„Domnilor, mulţumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care şi alături de Ştefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei şi a românismului, şi care în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor. Îi mulţumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va şti să preţuiască această încredere”.

***

Am mai parcurs niște materiale și am ajuns la constatarea că asistăm, de pe la 1990 încoace, la un proces îndelungat al maghiarimii de „recapturare” a vorbitorilor de limbă maghiară în aria de influență a Budapestei. Cei care au fost mai înclinați să urmărească viața cetățenilor români de etnie maghiară pot confirma sau nu faptul că UDMR a obținut o mare victorie politică prin „acordul” dat de politicienii români din FSN-ul anilor 1990-1992 de a nu se interveni în județele cu populație majoritar maghiară sau vorbitoare de limbă maghiară fără acordul UDMR. Ba chiar că „românii nu vor schimba componența etnică a acestor județe și comunități”! Iar de la Budapesta s-a poruncit ca toți vorbitorii de limbă maghiară să fie sub influența UDMR. Au „capturat” pe secui, s-au dus peste munte să îi „captureze” pe ceangăi etc.

Momeala a fost „cetățenia maghiară”, oferită cu multă larghețe de Budapesta. Momeala a prins. Maghiarimea „română” a fost mult mai preocupată să dezvolte statul maghiar decât să participe la dezvoltarea statului român! Iar acum, UDMR cere autonomia teritorială, parlament propriu, guvern propriu, președinte al autonomiei, legi proprii ... Sunt aproape de realizarea obiectivului: dezmembrarea României!

joi, 19 octombrie 2017

Secesioniștii UDMR nu se lasă. Vor o autonomie cu iz de independență

Situația din Catalonia a fost sub „microscopul” multor secesioniști de pe continent. La fel cum a fost și situația din Irak, în zona Kurdistanului irakian, o altă autonomie „largă”.

Secesioniștii maghiari din România nu au fost absenți din peisaj. UDMR-iștii au fost mai discreți dar Tokes-iștii au fost mai „duri”. Cei „ai lui Tokes” au susținut „independența” Cataloniei cu folosirea foarte abundentă a „drepturilor democratice”.

Agerpres preia declarația fruntașului UDMR Antal Arpad, primar al orașului Sfântu Gheorghe. Prima impresie este la începutul declarației, este și cea care rămâne în mintea cititorului: „Nu sunt pentru independența Cataloniei ...”. Numai că aici avem o problemă. Sfârșitul declarației are o altă direcție. Iar referirea la Catalonia, pentru cei care cunosc câte ceva despre „autonomia” Cataloniei, obligă la un lung șir de întrebări ! Pentru că autonomia Cataloniei nu este ceva „normal”.

În primul rând să plecăm de la o stare constituțională în Spania. Este un stat federal ! România nu ! Catalonia are un Parlament și un Guvern propriu. Competențele autonomiei catalane sunt concentrate pe câteva domenii, cum ar fi sistemul de sănătate publică, sistemul de învățământ și autonomia poliției locale (care are și competențe judiciare, în particular fără a avea corespondent în alte autonomii spaniole !).

Să punem declarația lui Antal Arpad. Voi despărți declarația (față de cum este pusă de Agerpres) pentru a sprijini ce susțin eu aici.
„Nu sunt pentru independența Cataloniei și asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi (comunitatea maghiară n.r.) dorim autonomie și nu independență. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori și noi, pentru noi în Ținutul secuiesc (...)
Totuși, ce se întâmplă acum (în Spania n.r.) este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferența dintre autonomie și independență. (...)
În ultimii 10-15 ani în București s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e același lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e același lucru. Catalanii au autonomie și vor independență (...)
Al doilea lucru de care ar trebui să ținem cu toții cont este că dacă unei comunități i se spune în mod constant 'nu' de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune 'da' și poate că acel 'da' va însemna un lucru rău pentru cei care spun 'nu' (...) Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureștiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu și nu la orice ceri tu. Dacă ți se tot spune 'nu', la un moment dat te saturi, cred că este de înțeles. Așa e și cu copilul care cere și nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă”
Își doresc o autonomie cum are și Catalonia. Cu „garanția”, vrea el să se subînțeleagă, că după obținerea autonomiei ei se vor opri din cereri. Viața comunităților în această lume spune însă altceva. Cei care urmăresc știu deja că de la autonomii s-a ajuns la declarații de independență și la conflicte armate.

Ce cer cei din UDMR este să fie eliminată din Constituție sintagma „ România este stat unitar” și să fie introdusă sintagma „România stat federal”. Pentru că o autonomie de tip „catalan” înseamnă că avem o federație. Un stat federal, format din două state. Ținutul secuiesc fiind unul dintre ele. O revenire la „Regiunea Autonomă Maghiară”.

Având ca model „autonomia catalană”, Autonomia Ținutul Secuiesc ar avea un Parlament propriu, un Guvern propriu, legi proprii privind sistemele de sănătate și educație, o Poliție proprie cu competențe judiciare la fel ca Poliția Română - independentă de Poliția Română cu care, la nevoie, poate colabora (desigur !). Autoritățile publice administrative ale localităților s-ar subordona Parlamentului și Guvernului local. Viața economică va fi autonomă față de statul dominant. Sistemul bancar va fi subordonat fiscului local etc. Ei bine, aceste foarte multe „libertăți” au dus la manipularea populației din Catalonia către sprijinirea „independenței”.

Învățământul catalan a ajuns să elimine limba spaniolă din programa școlară. Elevii din Catalonia au fost învățați că statul spaniol este un ocupant, un invadator. Istoria Cataloniei, după interpretarea secesioniștilor, a prevalat în fața istoriei Spaniei. O mare parte dintre susținătorii independenței sunt convinși că Spania a invadat Catalonia care are în spate 1000 de ani de „lupte” cu invadatorul spaniol. Chestia cu istoria este prezentă și la noi, în discursul secesioniștilor maghiari. Un istoric catalan constata că „istoria de 1000 de ani” care stă la baza formulării „pretențiilor de independență” a devenit „o mantră” pentru toate grupurile secesioniste !

Antal Arpad minte cu nonșalanță. UDMR nu este singurul reprezentant al maghiarilor din România. Laszlo Tokes și-a făcut propriile formațiuni politice care cer independența, direct. Un reprezentant local al organizațiilor lui Tokes, aliată cu UDMR, a făcut declarații de susținere a secesiunii Cataloniei și a cerut ca și maghiarii din România să acționeze direct, la fel ca secesioniștii din Catalonia, pentru „obținerea independenței”.

Mai mult, Tokes a fost acceptat de Guvernul de la Budapesta să candideze la Parlamentul European pe listele Ungariei, tocmai pentru susținerea ideii de independență a „Ținutului Secuiesc”. Înainte de alegerile din decembrie 2016, UDMR a preluat din discursul secesionist al lui Tokes pentru a putea intra în Parlament !

Ultimele „păreri” ale lui Antal Arpad sunt mai mult decât lămuritoare. Un șantaj direct asupra românilor. Dacă nu ne dați ce cerem, ne vom lua singuri ! Și nu este exclus „să obținem mai mult” !

Reacțiile statelor din Europa cu privire la situația din Catalonia se pare că a descurajat secesioniștii maghiari. Secesiunea în statele europene nu este agreată. Vor fi sprijinite doar guvernele centrale. Secesiunile nu fac parte din Uniunea Europeană ! Și nici nu vor deveni ! Această clarificare este cea care a descurajat și Budapesta. Tonul lui Viktor Orban nu a devenit mai conciliant ci mai aproape de realitate. Vorba lui la Oradea, „dacă nu s-a putut altfel”, Ungaria va fi împreună cu România ! Și dacă se putea altfel, care ar fi fost relația ?

Secesioniștii europeni

luni, 9 octombrie 2017

Ce naiba au în cap ungurii la Budapesta?

Agerpres. Un titlu ca o declarație de război a vicepremierului maghiar Zsolt Semjen: Vicepremierul Ungariei: „Navracsics ar trebui să știe că toți colegii săi sunt în buzunarul lui Soros”.

Declarația de război este adresată Comisiei Europene, Tibor Navracsics fiind Comisar European pentru educație, cultură, tineret și sport. La Budapesta fiind, Navracsics a declarat că un așa-numit „plan Soros” nu a existat în vederile Comisiei Europene privind migrația. Ei bine, declarația reprezentantului Ungariei în Comisia Europeană neagă halucinația maghiară privind „subordonarea Uniunii Europene” planurilor lui Soros pentru globalizare.

Zsolt Semjen atrage, foarte serios, atenția lui Navracsics că ar trebui să judece cui îi este loial: patriei sau unei organizații internaționale!

Ungaria a devenit „un ghimpe” în Uniunea Europeană. Statul de drept a fost înlăturat. Justiția a fost subordonată guvernului condus de Viktor Orban. Politica comună a Uniunii Europene este contestată de Budapesta și amenințată cu „veto” atunci când deciziile se iau prin consens. Alături de Polonia, dar și de alte state care au obținut derogări cu mulți ani în urmă de la reglementările europene, Ungaria este unul dintre motivele gândirii asupra unor programe care să asigure o mai mare integrare a statelor participante ocolind astfel aplicarea lor tuturor statelor membre. Citind, cu ceva timp în urmă, unele reacții ale unor parlamentari europeni la mișcările maghiarilor și polonezilor pe plan comunitar, încep să cred că acolo unde Ungaria va adera la un program se va lua măsura de siguranță a evitării deciziilor prin consens. De fapt, Juncker a susținut varianta potrivit căreia unele decizii ale Uniunii Europene, la nivelul Consiliului European, ar putea fi luate cu majoritate calificată tocmai pentru a evita „veto-ul” Ungariei și Poloniei care vor să blocheze o mai mare integrare a statelor în Uniunea Europeană. Se pare că cele două state vor să ia locul Marii Britanii.

Retorica naționalistă și separatistă a UKIP a făcut pui la Budapesta. Regatul Unit s-a ales cu un Brexit (sunt vorbe în presa britanică că niște juriști au calculat, la cererea lui May, cam care ar fi pașii pentru anularea art. 50 deja declanșat). Mai zilele trecute, Viktor Orban amenința Bruxelles-ul că Brexit poate fi aplicat de către alte state europene care nu mai suportă „dictatura” Uniunii Europene. Orban era furios pentru că Parlamentul European a dat un vot favorabil unui raport privind încălcarea statului de drept în Ungaria.

Am înțeles de la Orban că Ungaria nu vrea să plece din Uniunea Europeană. După știrea de mai sus, nu mai am de gând să îl cred.