Se afișează postările cu eticheta Fidesz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fidesz. Afișați toate postările

luni, 6 mai 2019

Viktor Orban scoate FIDESZ din PPE

Viktor Orban și FIDESZ retrag sprijinul Guvernului Ungariei pentru candidatura lui Manfred Weber la funcția de președinte al Comisiei Europene. Agerpres.

Se pare că Partidul Popular European, care susține candidatura lui Manfred Weber, trebui să se pronunțe asupra FIDESZ condus de Viktor Orban, primul ministru ungar. FIDESZ este în perioada de suspendare a activității sale în PPE. Viktor Orban nu vrea să renunțe la ideile sale populiste astfel că rupe, brutal, legăturile cu foștii parteneri din PPE. Dar asta naște alte întrebări!

De curând a avut o întâlnire cu Salvini și se pare că s-au înțeles. Împreună dar și cu alți populiști ar putea forma un nou grup parlamentar în noul Parlament European. Am înțeles că Marine Le Pen ar fi interesată de o colaborare cu Salvini și cu Viktor Orban al Ungariei. Cele trei formațiuni au multe în comun, nu doar ultra-naționalismul ci și atitudinea Pro-Rusia, dintre formațiunile politice ale statelor membre ale UE fiind cam principalele susținătoare ale Moscovei și politicilor lui Putin în Europa.

Pentru România mă gândesc la poziția viitoare a UDMR. Uniunea este condusă de socialiștii lui Kelemen Hunor, care au dus UDMR la remorca foștilor „liberali” maghiari, FIDESZ. Îi vor urma pe cei din FIDESZ? Pentru că în PPE dar și în PE europarlamentarii UDMR au fost suplimentul necesar FIDESZ pentru a se impune. Cu maxim 2 europarlamentari, cu PNL posibil singurul partid românesc în PPE, UDMR va trebui să aleagă. Fie rămâne în PPE dar în opoziție cu PNL, așa cum este în țară, fie pleacă după FIDESZ către o grupare populistă.
„„Orban a arătat că reprezentantul Partidului Popular European a declarat deja că nu doreşte să devină preşedinte al Comisiei Europene cu ajutorul voturilor din Ungaria. "Aceasta este o poziţie serioasă şi o încălcare a principiului de a respecta întotdeauna alegătorii", a apreciat premierul.
Guvernul Ungariei consideră că niciunul din candidaţii la funcţia de preşedinte al CE nu este corespunzător, a spus Orban. "Căutăm un candidat potrivit", a afirmat el în conferinţa de presă.””
Aceste declarații confirmă, fără echivoc, ruptura FIDESZ de PPE. Probabil vom asista la excluderea FIDESZ din PPE dacă nu cumva, din orgoliu, Viktor Orban va comunica el însuși că FIDESZ nu mai poate sta în PPE pentru ... găsește el niște explicații teribiliste (este specialist!).

Pentru popularii europeni se deschide, cu această ocazie, o altă perspectivă pentru obținerea unei majorități euro-parlamentare. Viktor Orban și FIDESZ au fost „cuiul lui Pepelea” în PPE, multe voci europene (importante în aritmetica europarlamentară!) fiind stricte cu privire la existența acestora în PPE. Fără FIDESZ! Se pare că așa va fi.

Cu ieșirea FIDESZ din PPE, PNL urcă o treaptă ca loc și rol în marea familie a popularilor europeni. Până acum, Ungaria prin FIDESZ erau peste România și PNL în PPE, cu mai mulți europarlamentari la care au adăugat europarlamentarii formațiunilor politice maghiare din statele vecine Ungariei. Pentru toate acele state, Croația, Slovenia, Slovacia la fel ca în România se va pune problema locului și rolului reprezentanților comunităților maghiare care ajung în PE. Oricum, liantul FIDESZ nu va mai fi. Rămâne ca sarcină pentru PNL, ca partid cu capacitatea de a aduna popularii europeni din sud-estul Uniunii Europene, să fie stindardul atingerii obiectivelor comune acestei zone europene.

Pentru că nimic nu este veșnic, sunt tare curios care va fi poziția FIDESZ după ce Viktor Orban nu îl va mai conduce. Actuala poziție politică - populism, ultra-naționalism, revizionism, iredentism -, a dus Ungaria în stări latente de conflict cu statele vecine. Cât timp Ungaria este condusă de Viktor Orban, starea de nesiguranță a statelor vecine față de politicile Ungariei se va menține iar acolo unde Ungaria se va folosi de șantajul care o caracterizează în relațiile internaționale, starea de nesiguranță se va agrava.

sâmbătă, 6 aprilie 2019

Ungaria cere cenzura presei în ... Slovenia

Am dat de o știre în Politico. Ungaria cere, prin măsuri diplomatice, cenzura presei în Slovenia ca urmare a unei coperte din revista Mladina. Hm. Cam tare coperta, o voi pune mai jos însă apare întrebarea: din ce cauză o publicație politică din Slovenia are o atitudine atât de dură față de liderul FIDESZ de la Budapesta?!

Răspunsurile le găsim în articolele publicației dar și articole ale Politico și nu numai!

La noi, în România, voci firave din presă, cu excepții notabile cum ar fi Rareș Bogdan cât timp a fost la Realitatea Tv, au tot reclamat situații absurde în relațiile dintre România și Ungaria. Jurnaliștii de la Mladina semnalează aproape aceleași situații, dar cu referire la țara lor, Slovenia. Criticile aduse de jurnaliștii sloveni sunt imediat „sancționate” de Ambasada Ungariei și de Ministerul de Externe ungar. Note diplomatice, scrisori diplomatice, atenționări diplomatice etc. La noi, sunt multe informații despre protestele Ungariei față de comportamentul jurnaliștilor români? Nu sunt sau nu ne sunt aduse la cunoștință de către Ministerul Afacerilor Externe unde „tataia” Meleșcanu caută să rezolve problemele apărute cu tact, diplomație și multă, uneori exagerat de multă bunăvoință față de „cererile” ungare. Atât de multă bunăvoință încât PSD, ALDE și UDMR vor să introducă legi prin care să se reinstituie cenzura! Dacă la UDMR nu mai am nici un fel de semn de întrebare, organizația politică a etnicilor maghiari din România fiind doar o anexă a FIDESZ din Ungaria - fiind finanțată indirect de la Budapesta pentru programele destinate etniei maghiare propuse de Kelemen Hunor și colegii -, începe să mi se șteargă semnul de întrebare și cu privire la PSD și ALDE, cu deosebire la PSD, astăzi după ce am aflat, din surse demne de încredere, că PSD și FIDESZ au „proiecte comune” anti-europene și pro-ruse! Iar asta nu este de neglijat!

Să revin la Slovenia. În revista Mladina există un articol de ieri,  05.04.2019 intitulat „Suveranitatea Sloveniei este în joc”. Sintetic, autorul articolului, GREGA REPOVŽ (redactorul-șef al publicației), atrage atenția asupra intervenționismului maghiar în viața publică a Sloveniei, inclusiv prin a pretinde măsuri împotriva jurnaliștilor care îl deranjează, cu amenințări voalate legate de alte domenii de interes pentru ambele țări (deja mă duce gândul la poziția Budapestei cu privire la aderarea Românie și Croației la OSCE, când s-a opus pentru că în România o instanță de judecată a desființat o hotărâre administrativă de excludere a elevilor români dintr-un liceu din Tg. Mureș), fără a uita de existența unui partid pro-maghiar din Slovenia, Partidul Democrat Sloven (SDS), care a pus la dispoziția Ungariei instrumentele politice necesare pentru a obstrucționa Guvernul Sloven în adoptarea unor măsuri politice deranjante pentru Budapesta ba, mai mult, a vândut unor persoane apropiate de Viktor Orban publicațiile lor astfel că astăzi, acele publicații atacă statul Sloven și „adversarii” Budapestei în casa acestora. Este descrisă și situația din zona Prekmurje unde trăiesc etnici maghiari și unde Budapesta bagă investiții guvernamentale maghiare pe lângă acordarea cetățeniei maghiare acelor cetățeni în regim de urgență. Apare și o Academie de fotbal la Lendava ... situații trase la indigo cu cele din România ceea ce îmi spune că Budapesta are o politică expansionistă în țările vecine șablon. Mai mult, este semnalată și situația similară în cazul României în care harta Ungariei de la Ambasada acestei țări cuprinde și teritoriul administrativ al zonei Prekmurje! Poate că niște jurnaliști români care cunosc colegi în Slovenia le va spune că situația de la ei este similară cu cea din România, jurnalistu sloven afirmând că nu știe ca în altă țară să existe așa ceva. Ei bine, există! În România.

Un alt articol din Mladina, tot din data de 5 martie 2019 vine și întărește cele de mai sus, completând cu alte informații.


Ungaria încearcă să controleze mass-media din Slovenia
Cum o țară din Europa atacă presa liberă și în alte țări ale UE 

Imaginea: 
Coperta revistei Mladina
care a ofensat guvernul maghiar 
© Tomaž Lavrič / Mladina

Traducerea Google este destul de bună pentru a înțelege articolul și mesajele transmise.😃

În articolul de la Politico (este link mai sus), se arată că ministrul de externe sloven a răspuns maghiarilor spunând că "[noi] respectăm cu strictețe libertatea de exprimare și libertatea presei și nu vom interveni niciodată în niciuna dintre politicile editoriale ale mass-media".

„În urma suspendării Fidesz din Partidul Popular European, luna trecută, Mladina a publicat un articol portretizând într-o figură de desene animate pe Orbán făcând un salut nazist. În ilustrație, Orbán este înconjurat de liderul SDS, Janez Janša, precum și de alți doi politicieni ai SDS: deputatul Milan Zver și parlamentarul național Branko Grims” - Politico.

Întrebat de ce a ales să aprobe coperta, redactorul-șef al Mladinei, Grega Repovž, a declarat pentru POLITICO că Orbán "vorbeste ca un fascist, se comportă ca un fascist, folosește retorica antisemită".

"Ungaria este o țară care nu ascunde că încearcă să intervină asupra autonomiei statului sloven cu capital și toate celelalte căi", a adăugat el.

joi, 15 mai 2014

Extremismul maghiar în România are în spate pe „Mama” Rusia.

Ne amintim, cu „drag”, de momentele de europenism civilizator ale extremiștilor maghiari, atât din România cât mai ales din Ungaria. Ne amintim de modul în care Vona Gabor, președintele Jobbik ne făcea „educație” europeană. Ne amintim că în urma „europenismului” maghiar a trebuit să luăm măsuri pentru interzicerea intrării în România a cetățenilor maghiari promotori ai iredentismului.

Ne amintim iar Ungaria, prin Procurorul-șef al acestei țări ne anunță că am avut dreptate.

Citesc la Mediafax că „Biroul Procurorului-șef al Ungariei a anunţat că a cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei”. Sursa ar fi ziarul „Magyar Nemzet” (aici).

Pentru noi, „muritorii de rând” se clarifică niște treburi. Îmi place să cred că serviciile noastre de informații au avut cunoștință de activitatea politicienilor din haznaua politică Jobbik, nu au putu însă să le facă publice. Pe de o parte nu este în practica serviciilor de informații să publice rezultatele muncii lor (ar fi complet aiurea), pe de altă parte nu a existat o poziție oficială a autorităților statului maghiar. Este evident că Procurorul-șef al Ungariei a deschis o acțiune penală în urma unei sesizări ale unei autorități maghiare care are acces la informații ale serviciilor de specialitate ungare.

Dacă informația este reală, atunci este evident că Rusia este în spatele pretențiilor de autonomie a populației de etnie maghiară din România formulate de politicienii Jobbik și Fidesz cu susținerea politicienilor maghiari autohtoni. Nu ar trebui să ne mire. Eu înclin să cred că și Viktor Orban, fostul și actualul premier al Ungariei, este în cârdășie cu rușii pentru destabilizarea statelor de la frontiera de est a UE și NATO. Cred mai ales după ce văd care este poziția Ungariei față de situația din Ucraina și acțiunile Ungariei pentru ca măsurile politice și economice luate de UE și NATO să nu își atingă efectul. Mai mult, în timp ce România și Polonia sunt îngrijorate față de expansiunea militară a Rusiei în această zonă, Ungaria declară că nu este nevoie de sporirea forțelor militare ale NATO în zonă.

UDMR, insistă asupra obținerii autonomiei etnicilor maghiari, vrând o bucată din teritoriul României care să nu se mai supună principiilor care guvernează statul român: stat național, stat suveran, stat independent, stat unitar, stat indivizibil. Insistă pentru că este încurajat de Fidesz, condus de Orban și de Jobbik condus de Gabor. Insistă pentru că are în spate ajutorul Rusiei.

Având în vedere că PSD îi susține pe socialiștii germani să preia puterea în UE, având în vedere că socialiștii europeni (în special cei germani) acuză UE și nu Rusia de situația din Ucraina, alianța PSD cu UDMR nu este doar nocivă, este deosebit de periculoasă. Periculoasă pentru că este o alianță între socialiștii români care pupă condurul socialiștilor germani și UDMR care își afirmă pretențiile de autonomie având în spate ... Rusia. Rusia este la capătul firului tulburărilor. Mare lucru dacă nu cumva noi am fost victime ale sforilor trase de ruși de când am intrat în UE.