Se afișează postările cu eticheta Centenarul Marii Uniri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Centenarul Marii Uniri. Afișați toate postările

vineri, 30 noiembrie 2018

CNA PSDragnea

Dorina Rusu (Președinție) vs Gabriel Tufeanu (PSD)
Șocat? Puțin spus. Preiau o postare a Dorinei Rusu de pe Facebook. Să înțelegem mai bine cum o instituție publică cu un rol imens în zona media este subordonată unei puteri imorale. O instituție care, practic, și-a ratat menirea.

Să îi dau cuvântul Dorinei.  Și să îi mulțumesc pentru postarea prin care ne arată fața hâdă a instituției în care câteva voci se încăpățânează să fie în serviciul democrației, al cetățenilor.

“Toti aia care critica guvernul de centenar sunt niste idioti. M-am saturat de cacaturile astea”. Cam asta a fost concluzia unui membru CNA sustinator al Guvernului in urma sedintei CNA in care s-au discutat despre spoturile pentru celebrarea Centenarului

Patru pui ai filmului facut de Guvern pentru celebrarea Centenarului au ajuns ieri și în CNA. Dar Secretariatul General, sub conducerea lui Toni Grebla, a solicitat o recomandare pentru ca spoturile să fie difuzate de televiziuni și de posturile de radio.

Nu mai e nevoie să povestesc despre înșiruirea de minciuni, clișee și de afirmații ridicole pe care le cuprind spoturile, pentru că mulți au văzut deja filmul. Ca să nu mai spun cât de ridicol este să vorbești despre "creșterea gradului de conștientizare a importanței zilei Naționale a României" și despre "diseminarea mesajelor din materialul audio-video" cu două zile înainte de 1 Decembrie.

Dar ceea ce face ca mesajele din spoturi să fie de-a dreptul grotești este faptul că vocea care le prezintă este aceea care asigura fundalul celebrei emisiuni Wow Biz de la Kanal D, pe vremea cand în studio era invitat Leo de la Strehaia. Așa se explică de ce ai senzația că asculți manele cand auzi Vocea vorbind despre albastrul de Voroneț, Brancuși, nemuritorul Dracula, holdele mănoase, Cioran, Hagi și Ana Aslan, vaccinul antiholeric, marea albastra, pădurile virgine și ce mai este mestecat pe-acolo, ca într-o shaorma cu de toate, cele mai multe toxice. Unul dintre spoturi se incheie apoteotic cu propoziția "Miracolul continuă!", rostită de aceeași voce. M-am gândit la Viorica Dăncilă când am auzit-o.

Cum era de așteptat, faptul că am râs (deși era de plâns, la drept vorbind) , că am spus că spoturile sunt penibile, că nu ar trebui difuzate, i-a determinat pe unii dintre membrii CNA numiți de PSD să mă acuze că sunt lipsită de patriotism. "M-am săturat de căcaturile astea", a spus Gabriel Tufeanu. "În loc să fim uniți, să spunem măcar acum ce avem bun, vedem numai ce e rău. Așa a făcut și ăla care te-a trimis aici, colega: a stricat momentul solemn, a atacat, a criticat", a zbierat Gabriel Tufeanu (se referea la discursul președintelui din Parlament). Concluzia lui a fost că toți cei care, acum, de centenar, critică realizările Guvernului (inclusiv spoturile) sunt niște idioti. Dacă-mi amintesc bine, chiar a bătut cu pumnul în masă. Apoi a ieșit din sală. Un mesaj foarte potrivit pentru felul în care acest guvernul și susținătorii lui știu să serbeze centenarul: ceaușism, manelism, înjurături.

Desigur, recomandarea a fost votată (au fost numai două voturi împotrivă, al meu si al lui Florin Gabrea).”

***

Trist. Realmente, este trist să vedem cum o instituție publică care ar fi trebuit să exceleze prin calitatea serviciului public prestat a ajuns în asemenea hal de degradare.

miercuri, 31 octombrie 2018

Mulțumim Jean-Claude Juncker. Budapesta va trebui să renunțe la iredentism și revizionism dacă vrea pacea

Să adunăm declarațiile și să vedem că Ungaria preferă menținerea și stimularea unui „litigiu istoric” pe care îl alimentează nu doar cu declarații șocante ci și cu acțiuni diverse de politică externă, multe dintre ele având consecințe neplăcute pentru statele în care diplomația maghiară își desfășoară acțiunile. Trebuie să vedem și faptul că Ungaria primește și răspunsuri!

Plecăm de la declarația lui Juncker la Strasbourg.

În intervenţia sa din cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind statul de drept în România, organizată pe 23 octombrie la Strasbourg, Jean-Claude Juncker a spus:
''România va celebra la 1 decembrie al anului în curs centenarul său, Centenarul Marii Uniri cum spun prietenii noştri români. Aş dori să îi spun preşedintelui (Klaus Iohannis, n.red.) că da, aceasta este o sărbătoare română, dar şi o sărbătoare europeană, întrucât tot ceea ce priveşte România priveşte Europa, nimic din ceea ce este propriu României nu îi este străin Uniunii Europene. În acea zi, vom sărbători împreună un mare moment al istoriei române şi un mare moment al istoriei europene''. 
Mulțumim prietene Jean-Claude Juncker! Este o recunoaștere deschisă a unui moment istoric reparator pentru națiunea română.

A urmat o replică pe cât de nedreaptă pe atât de ciudată a lui Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei, la MTI.

''Europa va fi puternică şi unită dacă acceptăm că anumite informaţii ale istoriei aduc bucurie pentru unii, dar amintiri dureroase pentru alţii. Nu ar trebui să existe aşteptări ca aceia care regretă asemenea evoluţii să se bucure; astfel de aşteptări sunt imorale şi lipsite de onoare'', a declarat Szijjarto pentru MTI.

Potrivit acestuia, preşedintele CE ''ar fi trebuit să întruchipeze o Europă unită'', Peter Szijjarto subliniind că Juncker ''nu a făcut acest lucru niciodată, fie că a fost vorba despre Brexit, despre criza migraţiei sau despre sărbătoarea naţională a României''.

Atacul la adresa României este direct chiar dacă limbajul este „diplomatic”. Ce să-i faci, modelul rusesc al diplomației maghiare este încă în viață. Cum sunt „în viață” și ciudatele conexiuni ale axei Moscova-Budapesta!

Szijjarto îl acuză pe Juncker că onorează sărbătoarea națională a României din poziția de președinte al Comisiei Europene! Mai pe șleau, Szijjarto acuză Comisia Europeană că recunoaște României dreptul de a sărbători Centenarul Marii Uniri! Incalificabil! Declarația este o adevărată agresiune asupra României pe lângă agresiunea mizerabilă asupra persoanei Jean-Claude Juncker. Szijjarto face încă o declarație prin care Ungaria nu recunoaște actul istoric de la 1 decembrie 1918 când populația Transilvaniei a decis „unirea cu țara”. Ungaria caută să obțină și anularea Tratatului de la Trianon, demersurile directe ale Guvernului Viktor Orban dar și demersurile prin intermediul interpușilor de prin toată lumea având ca scop anularea tratatelor internaționale de după Primul Război Mondial, desființarea granițelor actuale ale statelor și revenirea la „Ungaria Mare”. Iar cel mai bine, la noi, în România, vedem această politică revizionistă cu puternice accente iredentiste la politicienii UDMR, care sprijină toate măsurile politice care duc la slăbirea economică și politică a țării pentru a asigura succesul politicii externe a Budapestei.

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat. În limbajul diplomatic de rigoare dar care poate fi citit corect. Este și o atenționare către Budapesta. Nu către ministrul de externe Szijjarto ci către Guvernul Viktor Orban.

”Ministerul Afacerilor Externe salută declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la Centenarul Marii Uniri şi la semnificaţiile zilei de 1 Decembrie pentru poporul român, făcute în plenul Parlamentului European în data de 23 octombrie, cu ocazia dezbaterii asupra viitorului Europei. Ministerul Afacerilor Externe apreciază că acest mesaj reconfirmă încrederea şi aprecierea, la nivel european, faţă de statul român, care a adoptat de-a lungul timpului măsuri substanţiale în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale”

”Ne exprimăm totodată solidaritatea cu afirmaţiile înaltului oficial european care subliniază importanţa respectării ordinii juridice clădită în Europa ulterior războaielor mondiale, garanţie a stabilităţii şi securităţii în plan regional şi ne manifestăm îngrijorarea faţă de retorica autorităţilor de la Budapesta care lansează în spaţiul public mesaje care par a pune sub semnul întrebării eforturile care au adus pace şi înţelegere între popoarele Europei de astăzi. 

Ministerul Afacerilor Externe dezavuează ferm orice încercare de a critica acţiunile legitime şi curajoase ale reprezentanţilor naţiunii române care au condus la formarea, în 1918, a României Unite, pe baza celor 14 puncte prezentate de preşedintele Woodrow Wilson în sesiunea camerelor reunite ale Congresului, Senatului şi Camerei Reprezentaţilor SUA, din 8 ianuarie 1918. Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că România înţelege să celebreze anul 2018 – anul Centenarului Marii Uniri – în spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi indiferent de etnia acestora şi condamnă orice mesaje sau declaraţii de natură a incita la ură sau la conflicte interetnice”

Mesajul este clar. Chiar foarte clar. El întărește o poziție politică de stat în ceea ce privește drepturile suverane ale României asupra propriului teritoriu național. Nu se poate purta o discuție, nici chiar cu Ungaria, cu privire la principiile enunțate în Constituția României: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Art. 1 alin. (1) din Constituție.

Și, ca să fie și mai clar, UDMR reprezintă, în România, în politica română, doar o parte a minorității maghiare. O parte mai radicală, o parte care are ca scop obținerea „independenței” teritoriale a comunități din Transilvania și legarea acelei comunități de pozițiile politice ale Ungariei. Sunt suficiente semnale potrivit cărora o altă parte a comunității maghiare din România nu este de acord cu obiectivele politice ale UDMR și nici cu ale altor grupări politice mai mici axate pe reprezentarea intereselor Budapestei pe teritoriul României.

Budapesta ar trebui să înțeleagă, măcar după 100 de ani de la realizarea Marii Uniri, că pacea între România și Ungaria poate exista dacă sunt respectate realitățile istorice. Iar realizarea Marii Uniri de la 1918 de către reprezentanții națiunii române este o realitate istorică pe care noi, românii, avem de gând să o apărăm. Cum am mai făcut-o!

miercuri, 27 septembrie 2017

Inițiativa consilierilor PNL București pentru Centenarul Marii Uniri

Blocul Wilson 1941
Agerpres pune un Comunicat de presă al Grupului consilierilor generali ai PNL București.

Inițiativa liberalilor bucureșteni privește Centenarul Marii Uniri. Pentru că trebuie spus și celor care nu știu. La sfârșitul WW2, președintele SUA, Thomas Woodrow Wilson a fost cel care a inspirat națiunile europene în negocierea Tratatului de Pace și a permis statelor central europene să devină libere de dominația austro-ungară.

Proiect de hotărâre inițiat de consilierii generali PNL - un gest de recunoaștere istorică în spiritul Centenarului Marii Uniri

Proiectul de hotărâre depus de consilierii generali PNL privind atribuirea denumirii de Piața Thomas Woodrow Wilson a spațiului public aflat la intersecția bulevardelor Nicolae Bălcescu colț cu Dem. I. Dobrescu, vizavi de blocul Wilson, din sectorul 1, București, a trecut de Comisia specializată a Prefecturii.

În acest sens, grupul consilierilor generali PNL solicită Executivului PMB să treacă proiectul de Hotărâre pe ordinea de zi a ședinței de joi, 28 septembrie.

De asemenea, în spiritul motivației de mai jos, membrii PNL din Consiliul General cer tuturor consilierilor să voteze proiectul de Hotărâre precizat anterior. Redenumirea piațetei poartă o încărcătură simbolică importantă. La baza deciziilor ce au stabilit noua hartă a lumii, prin semnarea Tratatelor de Pace de la Versailles, au stat Cele Paisprezece Puncte ale președintelui american Thomas Woodrow Wilson din perioada 1917-1921. Dezbaterile Conferinței de Pace au fost dominate de ideile sale, precum: dreptul popoarelor la autodeterminare, abandonarea diplomației secrete, libertatea mărilor, dezarmarea, garanții mutuale de independență politică și de integritate teritorială în cadrul unei Ligi a Națiunilor. Ideile enunțate de președintele american au fost fundamentul politicii de reîntregire națională promovată de I.I. C. Brătianu încă din perioada de neutralitate a Regatului României, devenind apoi un suport de bază pentru recunoașterea internațională a Marii Uniri din 1918.

Așadar, grupul consilierilor generali PNL își dorește ca aniversarea Centenarului să găsească piațeta precizată sub 'patronajul' marelui șef de stat american Woodrow Wilson, ca un gest de recunoștință și apreciere pentru politicile sale care au servit ca fundație pentru planul românilor de întregire națională.

Grupul consilierilor generali PNL

Blocul/Palatul Wilson
Imaginile sunt colectate de pe Google (care astăzi a împlinit 19 ani. La mulți ani, Google !).

joi, 22 iunie 2017

România - o țară a tuturor

La Palatul Cotroceni are loc conferința „România - o țară a tuturor”. Mesajul președintelui Klaus Iohannis este citit de consilierul prezidențial Sergiu Nistor.

Agerpres. Iohannis: Suntem datori ca împreună să facem mai mult pentru cunoașterea contribuției romilor la dezvoltarea României

Chiar dacă Agerpres preia referirea expresă la comunitatea rromilor, mesajul președintelui Iohannis este un îndemn să apreciem contribuția tuturor celor care, indiferent de etnie, a participat la formarea și dezvoltarea României. Sunt participări imense, neegalabile.
„Faptul că Palatul Cotroceni găzduiește conferința 'România — o țară a tuturor' nu este întâmplător. Am dorit să exprimăm, simbolic, faptul că problemele trecutului, prin cunoașterea și asumarea lor la nivelul conștiinței sociale, sunt parte integrantă a istoriei naționale. Ea este compusă deopotrivă din mari fapte și personalități, din valori și tezaure identitare, dar și din momentele tragice generate de ură și intoleranță. Dezvăluind suferințele trecutului, manifestarea dumneavoastră este o bună oportunitate de a readuce în atenție pericolul pe care continuă să-l reprezinte xenofobia și rasismul”
Cât privește comunitățile rromilor, comunități care s-au pliat pentru a supraviețui comunităților etnice majoritare lângă care au ajuns, este bine să le facem dreptate.
„Putem și suntem datori ca împreună să facem mai mult pentru cunoașterea contribuției romilor la dezvoltarea României, pentru memoria marilor personalități culturale care au provenit din comunitatea romă, pentru omagierea romilor care au pierit în cele două războaie mondiale ale secolului XX ori au fost victimele Holocaustului”
Eu sunt dintre cei care a copilărit și am trăit mai apoi între reprezentanții mai multor etnii. Evrei, armeni, turci, tătari, greci, ceangăi, unguri, „țigani”, ruși lipoveni, ucraineni, sârbi, slovaci și ce o mai fi fost pe acolo. Am trăit împreună fără a ne separa. Acum parcă i-a apucat strechea pe unii politicieni ai unor etnii conlocuitoare. Nu mai spun de unii care se declară cu mândrie proletară români sadea ! Urmași ai dacilor ! Ba, nu va trece mult iar unii se vor declara neandertalieni băștinași !
„Apropiatul Centenar al Marii Uniri ne oferă oportunitatea stabilirii unor noi ținte, a căror atingere să dovedească faptul că am învățat din lecțiile trecutului cum să construim o Românie puternică, educată și incluzivă. În acest sens, contribuția tuturor minorităților, alături de majoritatea românească, în dezvoltarea proiectelor naționale este esențială”
Pentru a putea ajunge la acest obiectiv, trebuie să fim noi, cei care nu facem politică „înaltă”, fermi. Să nu permitem politicienilor, indiferent cine sunt aceștia, să ne dezbine. Așa cum politicienii de etnie română nu îi reprezintă pe „români” ca etnie, ci pe cetățenii României care sprijină o politică liberală, conservatoare, social-democrată, naționalistă etc., nici politicienii care reprezintă o etnie, cum sunt cei ai UDMR, nu reprezintă pe toți membrii etniei. Ba, înclin să cred că se reprezintă doar pe ei. Pentru că avem enorm de multe exemple de politicieni care deși aparțin etniei maghiare sunt membri ai partidelor politice tradiționale - PNL, PSD -, dar și formațiunilor politice noi apărute ! De aceea, dezintegrarea socială promovată de politicienii UDMR le satisface doar lor dorințele, nu reprezintă dorința întregii populației etnice maghiare.

Centenarul Marii Uniri este momentul la care avem posibilitatea să ne manifestăm unitatea. Avem nevoie de ea. Pentru că acum avem comunități ale unor etnii care nu aparțin teritoriilor învecinate. Comunități care se dezvoltă în România, comunități care participă la dezvoltarea României în egală măsură ca românii, maghiarii din România, sașii, șvabii, sârbii, croații, rușii, ucrainenii, bulgarii, albanezii, aromânii, turcii, tătarii etc. Avem comunități de sirieni, libanezi, palestinieni, irakieni, chinezi, dar și membri ai familiilor etnice africane. Din moment ce au ales să trăiască în România, să își formeze un viitor în România, trebuie să le recunoaștem valoarea, contribuția la dezvoltarea culturii române prin cultura țării din care provin. Cu toții suntem egali. Și, place sau nu, cu toții suntem români din moment ce avem aceeași cetățenie !