Se afișează postările cu eticheta propagandă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta propagandă. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 mai 2020

Mizerabilii cu „și așa mureau”

Campania anti-Covid, orchestrată de Rusia și China dar și de grupuri ciudate din multe alte țări, după cum spun sursele oficiale ale diferitelor țări și uniuni de state, mai demne de încredere, a născut monștri. Monștri care au loc asigurat, cel puțin în România, în platoul unor televiziuni private angrenate în campanii politice ale unor partide demne de tot disprețul, mai ales după ce, în ultimele luni, au făcut tot posibilul să împiedice guvernul României să poată controla o epidemie extrem de periculoasă. În primul rând să ne uităm la rezultatele epidemiei și abia apoi să ne uităm, cu gura căscată, la unii indivizi care au considerat că este tipul să iasă în evidență. Să îi știe lumea, să se vorbească despre ei, indiferent ce tâmpenie spun sau fac.

O situație de pe site-ul „worldometers.info”, pentru ziua de 23.05.2020, la ora 14.10 (la care scriu acum), ne spune că pe plan global au fost infestate cu SARS-Cov-2 (virusul) 5.326.230 persoane, că au fost vindecate 2.174.503 persoane, că au decedat 340.383 persoane ca urmare a contactării virusului, fie doar din cauza virusului fie din cauză că virusul a infestat organisme care aveau comorbidități (unele țări au raportat ca decese doar cazurile în care virusul a fost identificat drept cauză a morții, cei decedați ca urmării combinației virus-comorbiditate au fost excluși). Datele depășesc cu mult rezultatele anilor cu efectele mortale ale gripelor sezoniere. Din nefericire, dacă în unele zone geografice evoluția este „staționară” sau în descreștere, în alte zone evoluția are un accentuat trend ascendent. În ultimele 24 de ore sunt considerate cazuri active cu boala Covid -19 un număr de 2.811.344 persoane! În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 28.023 noi cazuri. Iar statele care au făcut campanii furibunde împotriva măsurilor de prevenție au cele mai mari valori numerice privind noile cazuri semnalate. Rusia, de exemplu, a trecut pe locul doi pe plan mondial privind numărul de persoane îmbolnăvite: 335.882 cazuri cu 9.434 cazuri noi în ultimele 24 de ore! China nu mai are credibilitate și nici nu comunică situația de la ei. Mai ies la iveală niște cifre despre noi cazuri sau despre noi tipuri de viruși dar nimic oficial. Surse din alte țări spun că numărul cazurilor în China este enorm.

Noi suntem în partea statelor care au tratat cu seriozitate problema epidemiei iar rezultatele oficiale ne confirmă prevenția. Am câștigat enorm, în această perioadă dificilă, în procesul complex și de durată al conștientizării populației privind pericolul extinderii epidemiei pe teritoriul național. Normal, avem și noi „uscături”. Nu multe însă foarte gălăgioase. Iar acele uscături, persoane mizerabile, au promovat cu nesimțire, și încă mai susțin, că persoanele decedate „și așa mureau” pentru că aveau comorbidități ce nu le mai ofereau alte zile de viață. Mizerabili. Mai ales pentru faptul că unii au ca profesie medicina. De restul nu mai vorbesc sau nu are rost să vorbesc, pentru că sunt deja cunoscute ca persoane cu un comportament exagerat. Sunt extremiștii zilelor noastre. Suntem, ca țară, pe un trend de scădere al impactului virusului cu oamenii. Meritul este, în principal al oamenilor care au înțeles să își apere viața dând curs recomandărilor comunicate de autoritățile guvernamentale. Ale Guvernului Orban, liderul PNL. Să nu uit! Un guvern performant. La o populație de peste 19 mil locuitori avem confirmate 17.857 persoane care au fost afectate de virus, au fost vindecate 11.187 persoane, au decedat 1.170 oameni și mai sunt active 5.500 cazuri.

Datorită influenței pe plan mondial obținută în anii anteriori și menținută prin ocuparea unor funcții publice la organismele mondiale cu personal propriu, unele state au fost declarate „modele de urmat” chiar dacă, în ultimele zile, au apărut informații șocante. Pur și simplu „au greșit”, spun ele, când nu au ținut cont de pericolul care ar fi putut apare în „casele de bătrâni”. Și aici intră „la grămadă” Suedia, Franța, Marea Britanie, Italia, Germania ... Le-au murit bătrânii care, potrivit idioților din România și nu numai, oricum mureau! Citeam, stupefiat, în presa din România dar și în presa străină declarații ale oficialilor din acele țări și aveam o senzație de scârbă. Ce fel de oameni pot fi aceia? În țările pe care ni le recomandau ca „democrații consolidate”. Pur și simplu au permis să le moară cetățenii pentru diferite motive. În marea lor majoritate, motive economice. Cum a fost cazul Austriei de la care a plecat infecția în alte țări prin grija de a nu deranja și produce pierderi unei stațiuni de ski. Cum este cazul Suediei care a ales să „își apere” economia și a inventat „modelul suedez” (acum, oficialii suedezi constată să țara pierde și va pierde mult din punct de vedere economic pentru că sunt dependenți de exporturi iar restul omenirii numai cumpără produse suedeze! Au alte probleme pe cap, în special economice, să își salveze propriile economii). Și, din nefericire, mai sunt multe alte cazuri.


sâmbătă, 6 aprilie 2019

Trolii maghiari. După modelul Rusiei, au o strânsă legătură cu Guvernul FIDESZ

Scormonind știrile, pe ici pe colo, pe unde a ajuns maus-ul, am dat de o știre. Aparent banală. Doar aparent, pentru că se leagă de alte știri care obligă la mai multă atenție. În centrul tuturor este interesul Ungariei și mai ales a prim-ministrului Viktor Orban de a domina zona central-europeană, statele din jurul Ungariei și de a influența parcursul Uniunii Europene. Viktor Orban vrea altceva de la Uniunea Europeană iar comportamentul de astăzi al Ungariei este o copie a comportamentului fostului Regat al Ungariei în componența Imperiului Austriac din timpuri de mult apuse. Dar nu despre asta voi vorbi acum, este timp pentru un alt articol cu acest subiect, acum însă vorbim despre „presa” maghiară controlată de Guvernul Orban. Presa care execută, orbește, dispozițiile politice ale FIDESZ.

Informația care m-a atras este la Politico, unde se arată că Google nu va mai acorda un grant unui grup media maghiar așa cum anunțase.
Gigantul tehnic a anunțat luna trecută că grupul New Wave Media din Ungaria va primi un grant de la Digital News Innovation Fund, un program care are ca scop "să ajute jurnalismul să prospere în era digitală". În total, Google a acordat fonduri pentru 103 de proiecte media din 23 de țări.
În articol, se arată de ce Google s-a răzgândit.
Grupul New Wave Media este editorul site-ului Origo , un site pe care cercetătorii și criticii îl reclamă în mod regulat din cauza conținutului rasist, antisemit și conspiratorial. Site-ul este aliat cu guvernul prim-ministrului Viktor Orbán și este un destinatar major al publicității guvernamentale.
"Origo este un jucător emblematic al mass-media de propagandă Fidesz", a declarat Gábor Polyák, șeful monitorului maghiar Mérték Media Monitor. "A distribuit mii de știri despre migranți într-un context extrem de negativ și însoțit de videoclipuri și fotografii false".
Și dacă tot vorbim despre un grup media care are o foarte largă libertate „de exprimare” în Ungaria este bine să ne amintim informațiile alarmante despre măsurile luate de Guvernul Orban cu privire la îngrădirea libertății de exprimare, închiderea unor publicații, cenzura agresivă a Guvernului, modificările legislative care permit Guvernului Orban să pună botniță criticilor etc. Pentru aceste „măsuri guvernamentale”, Ungaria face obiectul unor critici ale Uniunii Europene, măsurile fiind în mod evident contrare Tratatului de la Lisabona unde statele membre ale UE au convenit criteriile politice ce vor fi respectate de fiecare stat în parte membru al UE. Viktor Orban și FIDESZ le încalcă. Aici vorbim doar despre presă însă Viktor Orban este repetent și la viața universitară, la libertatea întrunirilor, la libertatea antreprenorială etc. Despre ele se vorbește pe larg de către cei care cunosc mai bine aceste domenii ale vieții unui stat. Eu semnalez doar ce pot înțelege. 😃

Atrag atenția asupra faptului că de la ORIGO au fost preluate știri în presa din România, în special în presa de limbă maghiară dar și în presa controlată de Budapesta. Cu referire la acest subiect voi avea însă o un alt articol pentru că ce s-a arătat că există într-o țară vecină cu Ungaria există și la noi cu exact același obiectiv. Promovarea pozitivă a politicilor Budapestei împotriva Uniunii Europene și a unor state vecine (cum este România!) și susținerea apropierii Ungariei de Rusia.

vineri, 10 februarie 2017

Gata ciorba ? Gata ! Atunci să „ciorbăim”.

Ceasul rău, pisica neagră, o legătură pe Facebook și gata. Am ajuns la Sputnik.md. Aici am dat de „marii gânditori” ai neamului, „ciorbarii”. Iar unul dintre ei, Bogdan Duca, trecut și pe la PNL într-o perioadă, când credea că are posibilitatea să prindă un „os”, cât de mic o fi el, dar măcar intrat la categoria „ciolan”, a dat un interviu publicației ce asigură o importantă contribuție propagandei ruse împotriva statelor membre ale Uniunii Europene și membre ale NATO.

Nu îl băgam în seamă, cum l-am neglijat până acum, o puteam face și în continuare dacă nu observam că el susține, la fel ca cei din PSD și ALDE niște „adevăruri” ciudate.

În cadrul unui interviu oferit pentru Sputnik Moldova, analistul politic de la București Bogdan Duca a declarat că această ordonanță de urgență de modificare a Codului Penal nu este atât de nocivă precum spun unii formatori de opinie din România.

Bogdan Duca menționează că aceste modificări ale Codului Penal sunt, în primul rând, în folosul funcționarilor publici care sunt adesea condamnați la ani grei de pușcărie pentru că au luat mită de 60 de lei. 

Referinduse la criticile aduse PSD-ului de către președintele Român Klaus Iohannis, care a declarat că această ordonanță, aprobată marți seara de Guvernul Român, este un act de injustiție și un atentat la democrație, Bogdan Duca a spus următorul lucru:,,Domnul Iohannis își pregătește candidatura pentru al doilea mandat prezidențial și să își reconstruiască imaginea și forța politică'', a spus Duca. 

Totodată, Duca a spus că aceste proteste care au loc în România sunt, cel mai probabil, organizate de șeful statului român. 

În același timp, Bogdan Duca a spus că guvernul PSD, nu ar trebui să cedeze în fața acestor provocări și manifestații stradale.

Analistul politic ? Ne-am dat dracului ! Propagandist politic este mult mai aproape de adevăr. A, mai am o întrebare. Mică. Cum dracu l-au găsit pe Bogdan Duca cei de la Sputnik ? O fi ajuns „analistul politic Duca” așa de celebru încât strategii de la Moscova în ale propagandei să îl considere o „valoare științifică” în domeniul științelor politice ? Din atâți „analiști ortodocși” au găsit tocmai pe unul care a trecut la catolicism ? Cam multe întrebări. Dar, cum știu că rușii nu se sfiesc să se folosească de oricine le poate face jocurile, nu ar avea rost să mi le pun.

Și uite cum teologul și „analistul politic” Bogdan Duca a ajuns la substanța adevărului: protestele sunt organizate de Iohannis, infracțiunea de luare de mită este prea aspru pedepsită (poate că ar trebui dezincriminată, așa cum a sugerat și Ambasadorul Rusiei că ar trebui dezincriminate niște infracțiuni, așa au făcut ei în Rusia !), iar Guvernul nu ar trebui să cedeze în fața „provocărilor” și protestelor stradale (poate ar trebui puse mitralierele pe ei, cum sugerează grl. rt. Abraham, transpirat, la România Tv și Antena 3 !).

Tot citind pe la Sputnik observ că Bogdan Duca este în linie cu „recomandările” Moscovei privind soluționarea pașnică, democratică a „conflictului” politic din Piața Victoriei. A găsit pe unii care fac „ciorbă” din destul !

sâmbătă, 4 februarie 2017

Ciuma roșie mută dezinformarea în străinătate. Inculpatul Tăriceanu confirmă.

AgerpresTăriceanu: Am programate deplasări externe pentru a explica situația;

Mă uimește declarația inculpatului Tăriceanu. Pur și simplu nu îmi vine să cred cât de departe s-a ajuns. Sunt uimit de reacția foarte slabă a PNL, a altor partide parlamentare față de această campanie de discreditare a Președintelui Iohannis și a altor instituții ale statului român în fața partenerilor din Uniunea Europeană, în fața altor parteneri strategici ai României. Este absolut incalificabilă acțiunea Președintelui Senatului din Parlamentul României de denigrare a Președintelui României în fața demnitarilor unor țări străine ! Absolut incalificabil !

Cu unii din ambasadori am discutat și eu, nu cu toți. Am programate o serie de întâlniri în perioada următoare. S-a întâlnit premierul Grindeanu, s-a întâlnit ministrul de externe, s-a întâlnit Liviu Dragnea (cu ambasadori — n.r.). Eu o să fac și eu probabil niște deplasări externe ca să explicăm partenerilor noștri externi care este situația

„Privit din afară lucrurile au fost prezentate în felul următor, pentru mulți străini. Ei consideră că în România există două grupuri, două tendințe: cei buni care vor să continue în România lupta împotriva corupției și, eventual, îl au în frunte pe președinte și cei răi, în care probabil mă aflu și eu, care vor să renunțe la lupta împotriva corupției și să lase corupția să revină (...). Față de această interpretare simplistă, că sunt unii buni care nu vor corupție și sunt unii răi care, eventual, ar vrea, eu am să vă spun că lucrurile sunt mult, mult mai complicate. În România nu este vorba de lupta anticorpție (...). Ce se întâmplă în România de astăzi este o luptă foarte dură între cei care au acaparat puterea reală în România, care sunt foarte oculte, nu au legitimitate, mă refer la instituțiile de forță și care îl susțin pe președintele Iohannis. (...) Aceste forțe sunt contrapuse forțelor legitime, Parlamentul și Guvernul

Acțiunea de decredibilizare a țării are un singur scop. Se va obține într-un timp mai lung însă nu au cum altfel. Gașca roșie de la guvernare contracarează acțiunea diplomatică externă a Președintelui României cu scopul de induce nesiguranța în cancelariile străine cu privire la declarațiile și angajamentele pe care Președintele le ia în numele României. Pasul doi, va fi în deciziile Guvernului și hotărârile Parlamentului care vor încerca să preia din atribuțiile Președintelui și să îi impună o altă linie de politică externă. Evident, acțiunea liderilor ciumei roșii este complet în afara prevederilor Constituției.

Liderii europeni nu vor crede ce spun acești șobolani roșii însă au obligația, pentru protecția intereselor cetățenilor lor să ia măsuri de suspendare a unor acțiuni proiectate la nivelul UE sau al relațiilor directe cu România. Ciuma roșie va profita de „evenimentele externe” provocate de ea pentru a imputa Președintelui Klaus Iohannis că nu își îndeplinește atribuțiile constituționale și că partenerii UE, alți parteneri externi ai României nu mai au încredere în țară.

Singurul partid care ar putea acționa ferm împotriva acestor acțiuni este PNL însă, din nefericire, în PNL sunt membri și chiar lideri ai partidului care au plecat urechea la vocea idioților cu pretenții de „liberali” și duc acțiuni ostile directe împotriva Președintelui Klaus Iohannis.

Dacă partidele politice care nu sunt la remorca PSD nu sunt capabile să apere interesele României, atunci este mai mult decât evident că apărarea lor va trebui să și-o asume acei cetățeni care au capacitatea să înțeleagă mârșavele jocuri de culise ale politicienilor din România. Avem, din nefericire, un singur politician veritabil care să ne reprezinte interesele politice. Președintele Klaus Iohannis. Dar, nu este exclus, ca noi să fim suficienți pentru a împiedica ciuma roșie să își facă de cap.

luni, 8 decembrie 2014

Strategia PSD și a altora. O nouă viziune asupra votului din 16 nov. și încercarea de confiscare a ... învingătorului.


Observ că votul din 16 nov. începe să capete o altă „valoare”. Una „pozitivă” pentru învins ?!

Câștigarea alegerilor de către PNL cu Klaus Iohannis a pus punct multor proiecte politice vânturate pe timpul campaniei. În special pe partea PSD. Tot din acest moment s-au născut alte proiecte politice, vom avea o inflație de partide pe dreapta și pe stânga. Băsescu, Macovei, Ghiță, Geoană și Vanghele alții.

La război, ca la război. S-a reintrat în tranșee. Uneori este nevoie de masca contra gazelor pentru a supraviețui. Pe pozițiile PNL dau cu gaze și PSD-iștii dar și unii liberali. Este o putoare de nedescris. Mai vin și alții care simt nevoia să parfumeze atmosfera.

Am urmărit declarațiile pesediștilor. A unora, cât am avut timp la dispoziție și după cum i-am prins pe sticlă. Am scăpat unele declarații însă le-am citit. În mare parte.

O primă observație. PSD-iștii și aliații (inclusiv unii liberali !) nu folosesc denumirea de PNL ci pe aceea de ACL. Este evident că scopul acestei manevre este să inducă populației ideea că PNL nu există. Că, de fapt, a dispărut confiscat de PDL. Adaugă cu insistență numele lui Blaga ca „șef” al ACL. Ponta, în special, pune accent, când vorbește, pe această „transformare” a PNL. Este acompaniat de unii liberali. Din păcate.

Scopul este acela de a induce ideea că PNL-ul este la ... Tăriceanu. Că PNL-ul este în continuare aliatul PSD în guvernarea Ponta. La un tăricenist am găsit ideea că cei din noul PNL ar fi posibil să îl excludă din partid pe Crin Antonescu care a afirmat că ideea ca Președintele Klaus Iohannis să „pună” un prim-ministru îi amintește de modul de lucru al lui Băsescu. De fapt, Crin Antonescu s-a referit la „ideea” lansată de PSD și Victor Ponta. Ponta a afirmat că este posibil să își depună mandatul în fața lui Iohannis iar acesta să desemneze un alt premier din actuala coaliție. Ideea nu îi aparține lui Iohannis ! Ca în manualele de manipulare, propagandiștii de mai toate culorile politice au luat ideea pontistă și a dus-o în curtea lui Iohannis pentru discreditarea acestuia și a PNL - acuzat că vrea să debarce guvernul Ponta și să ia toată puterea.

A doua observație se referă la „noile” calcule ale PSD cu privire la votul din 16 nov. Iohannis are în jur de 4 mil. de votanți, votanții dreptei din PNL (noul !). Restul sunt ai lui Iohannis datorită greșelilor strategice și tactice ale PSD și ale lui Victor Ponta. Pentru că alegerile s-au terminat și nu se mai poate face nimic pentru modificarea rezultatului, PSD își propune să îi atragă pe acei votanți, câți ori mai fi ei, în 2016. Unii sigur nu se vor mai prezenta la vot. Pentru asta, PSD a trecut la „rebrănduire”.

Un sociolog, profesor, arăta că Ponta nu a gestionat corect înfrângerea, imediat după consumarea alegerilor ci abia după o perioadă de timp. A recunoscut înfrângerea, a recunoscut greșelile, a promis că se va îndrepta, și-a luat noi angajamente care să îl împace cu cei care l-au sancționat.

A treia observație.

Ponta promite că puterea baronilor din teritoriu asupra PSD va dispare, că vor dispare baronii, pur și simplu. Că oamenii acuză uneori, pe bună dreptate că PSD sprijină corupții. Promite că PSD nu îi va mai sprijini. Că oamenii asociază PSD cu comunismul. Promite că vor face tot ce este necesar pentru ca oamenii să nu mai facă această confuzie (probabil că vor trece la pensie o parte dintre seniorii partidului). Dar ce nu promite Ponta ?!

A patra observație. Ei bine, Ponta vine, subtil, și ne vântură prin fața ochilor și pentru plăcerea auzului „noile linii directoare” ale comportamentului PSD. A preluat din programul lui Iohannis mai toate obiectivele politice enunțate de acesta (aici). Nu a fost greu, ele erau în majoritatea lor în programul politic al USL negociat de PNL condus la vremea aceea de Crin Antonescu și PSD condus de Ponta. După ce aproape 2 ani de zile Ponta s-a șters la cur cu programul USL acum vine și ne spune că de fapt, el și PSD, au respectat acest program la virgulă, în special pe componenta socială și că a venit timpul să îl pună în practică pe componenta economică. Spune el : „Încercăm să creştem competitivitatea prin alte metode, nu prin taxe”.

Avem o vorbă, la români. Lupul își schimbă părul, da năravul ba. PSD în frunte cu Victor Ponta tocmai ce năpârlește. Are tot interesul. Vin alegerile locale peste numai un an și jumătate. Continuând cu haiducia guvernamentală de până acum, ar fi intrat în conflict cu Klaus Iohannis. Preluând programul lui Iohannis, va arăta o față de miel, nu de lup flămând. Între timp, are de gestionat și pierderile de tip DNA. Are de făcut înlocuiri. De la nivelul liderilor județeni, cei care vor candida pentru președinția consiliilor județene până la consilierii locali, după ce trecem prin primării. Cu sprijinul DNA va rămâne fără baroni astfel că va putea să se laude că PSD este nou și imaculat. Ce mai ! O nouă „Albă ca Zăpada” roșie de fericire.

În timp ce PSD năpârlește la comandă pentru a se transforma într-un fel de social-liberali, forțați cumva și de ultimele sondaje care arată că românii sunt mult mai optimiști cu privire la viitorul țării legând aceasta de alegerea lui Klaus Iohannis ca Președinte (aici), în PNL dar mai ales pe lângă PNL se duc lupte crâncene pentru slăbirea legăturilor dintre partid și Președinte. Ca la balamuc !


Simt nevoia să revin asupra unei idei privind „războiul” politic ce urmează să treacă de faza tatonărilor războinice și să intre în faza acțiunilor de luptă.

Urmează două lupte majore. Timpul la dispoziție este foarte puțin. Peste un an și jumătate avem alegerile locale iar peste doi ani cele parlamentare. Extraordinar de importante. Suficient timp pentru PSD de a-și schimba „părul” și a da impresia că s-a „reformat”, insuficient timp pentru PNL de a finaliza fuziunea. Mai ales când orgoliile și teama de a pierde o anume poziție socială în cadrul organizației locale va determina pe unii dintre liberali sau foști pedeliști să aibă poziții radicale. Unii sunt separatiști, azi ! PNL va suporta dizidențe. Pe undeva este normal. Au fost și vor mai fi, în special din partea acelora care și-au propus să ajungă „cineva” prin intermediul partidului iar acum sunt puși în fața unei noi concurențe. Cei din PSD, mai ales aliații tăriceniști, au tot interesul să mențină tulburările la nivel local pentru a atrage pe nemulțumiți. Alături de ei sunt PMP-iștii lui Băsescu. Monica Macovei vrea și ea o „halcă” din noul PNL pentru a-și forma partidul. PSD-iștii au dreptate când afirmă că în PNL (ei îi spun ACL) este dihonie. Este reală și de aceea este nevoie să fie luate măsuri radicale. Nu poți merge la război cu trădătorii, panicarzii, egoiștii, egocentriștii. În toate armatele lumii au existat astfel de personaje care, într-un fel sau altul, au contribuit la pierderea războiului. Se cuvine a reține faptul că eliminarea lor nu dăunează. Ei au un vot sau câteva. Campania se va adresa oamenilor, celor mulți care nu au treabă cu orgoliile și vanitățile politicienilor. Cele câteva voturi pierdute cu cei excluși vor fi însutit acoperite de voturile celor care au încredere sau doresc să aibă o guvernare coordonată de Iohannis !

Marele avantaj al PNL față de PSD este legătura strânsă cu Klaus Iohannis. Un avantaj de care trebuie să profite. Klaus Iohannis are o reputație teribilă, în sens pozitiv, pe care PNL se poate sprijini, la care poate apela. Klaus Iohannis este fidel angajamentele asumate. Și-a asumat noul PNL și îl dorește la guvernare. Va colabora instituțional cu un guvern Ponta însă își dorește schimbarea, constituțională, a raportului de forțe în Parlament, în 2015 sau în urma alegerilor parlamentare din 2016 pentru a accepta candidatura lui Predoiu la demnitatea de prim-ministru. Pentru PNL ar trebui să fie relativ ușor să contracareze propaganda pesedistă, tăricenistă, băsistă etc.

Strategia PSD trebuie combătută. PNL trebuie să se afirme ca partid închegat. Deocamdată PNL nu are televiziuni care să îl susțină. De aceea trebuie să comunice mai mult prin alte canale media. ACL nu mai există. A admite, neglijent, formulările PSD și a aliaților lui cu ACL va dăuna grav asupra percepției oamenilor cu privire la identitatea PNL. Tuturor formulărilor PSD și nu numai cu privire la „pedelizarea” PNL trebuie să se răspundă fără menajamente. Așa-zisa „pedelizare” este la PMP. PNL nu are treabă cu pedelizarea. Că place sau nu, PNL trebuie să își aleagă fruntașii politici pe baza votului din organizațiile locale. Acele persoane cu o reputație la nivel local proastă trebuie obligate să facă pasul înapoi. La nivel local se câștigă și se pierd alegerile. Nu la nivel central. La nivel central trebui aduși cei care au convins la nivel local, ca mandatari ai comunităților locale.

Aștept cu nerăbdare depunerea jurământului de către Klaus Iohannis. Aștept primele lui discursuri politice. Formulările lui cu privire la partide vor pune punct unei părți a campaniei PSD care se manifestă azi. Din moment ce Președintele țării spune „PNL” și nu „ACL”, nici PSD nu va mai îndrăzni să vorbească altfel.

Avem de lucru. Contra PSD, PMP, PLR și ce naiba o mai fi pe piața politică.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Începe „războiul” sondajelor. PSD are cei mai mulți și mai agresivi „sondori”.

Nu pot uita perioada sfârșitului anului 2012, tot anul 2013 și începutul anului 2014, perioadă în care PSD a excelat în publicarea de sondaje care au urmărit scăderea imaginii lui Crin Antonescu și a PNL pentru a întări imaginea PSD și în special a lui Victor Ponta.

PSD a reînceput campania „sondajelor”. Vom avea, se pare, aproape zilnic câte un „sondor” care va publica rezultatele cercetărilor lui asupra voinței populației. Este evident că „sondorii” PSD vor avea o strategie comună. Lumea va trebui să perceapă imaginea unui Victor Ponta care încet, încet urcă în încrederea românilor. Un Victor Ponta care este patriot și ortodox, care nici nu concepe scoaterea religiei din programa școlară, a unui Victor Ponta care ajută cu finanțare de la guvern comunitățile locale aflate în faliment sau în incapacitate de plată, a unui Victor Ponta care dă autobuze școlare pentru elevi, a unui Victor Ponta care „decide” amânarea unor angajamente asumate cu creditorii externi pentru ca poporul român să nu sufere din cauza creșterii unor prețuri, a unui Victor Ponta care încurajează producția internă și suferă alături de producătorii mici și mijlocii etc. Aceasta va fi imaginea urmărită de propaganda prin sondaje a PSD pentru că așa au procedat și în precedenta campanie când au urmărit discreditarea lui Crin Antonescu. Propaganda PSD are șanse de reușită pentru că toate posturile TV și majoritatea presei are un interes să o promoveze.

Imaginea de mai sus este din iulie 2014. Ponta este la 41% iar Iohannis la 28%. În primul tur.  Sondajul a fost popularizat însă era doar unul premergător.

Posturile Tv arondate PSD, cum sunt Antenele lui Voiculescu, în special Antena 3 și România Tv a lui Ghiță au lansat și dezbat cu ardoare ultimul sondaj al CSCI, apărut de curând.

Acum, în septembrie, apare acest sondaj. Tot al CSCI. Tehnica iese în evidență. Ponta crește din iulie până în septembrie cu un procent iar Iohannis scade cu același procent. Restul candidaților, fără candidaturi depuse nu mai au importanță. Nu intră în turul II așa că sunt în grafic doar pentru că trebuie să îi bage pe toți, fără discriminări.

Nu mă voi referi la rezultatele pentru turul II. Pentru că acestea urmează aceeași tactică. Ușoara creștere a lui Victor Ponta și „ușoara” scădere a lui Iohannis.

Numai că există o problemă. Sondajele au o problemă. Părerile și intențiile de vot se lovesc de unele realități cuantificabile.

În luni de zile de campanie pro-Ponta, cu sprijinul aliaților din UNPR și PC, PSD adună pentru candidatul său 2 mil. 500 de semnături. Într-o lună de zile, PNL și PDL au adunat pentru Klaus Iohannis peste 2 mil. de semnături. Într-o lună !

Urmează să vedem dacă și cât vor reuși să adune candidații nesemnificativi. Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea, Kelemen Hunor, Vadim Tudor, Dan Diaconescu, Ioan Ghișe și care vor mai fi. Este foarte interesant să aflăm dacă există semnături pentru aceștia pentru că putem face, astfel, alte calcule.

De exemplu, semnatarii pentru Tăriceanu - foști PNL-iști sau simpatizanți ai PNL -, vor alege în turul II între Ponta socialistul și Iohannis capitalistul. După discursurile lui Tăriceanu din ultimul timp, am senzația că vor vota cu socialiștii, majoritatea dintre ei. Pentru că Tăriceanu nu are doar interesul să fie „iepurele” lui Ponta, el are interesul să preia PNL-ul, iar pentru a reuși acest lucru trebuie ca PNL să piardă, sever, aceste alegeri. Semnatarii pentru Ioan Ghișe sunt și ei interesanți. Mulți sunt foști liberali, poate și actuali (?!), alții sunt antibăsiști. Cu cine vor vota ei ?! Cu Ponta sau cu Iohannis. Înclin și aici să cred că majoritatea vor vota cu Ponta. La fel semnatarii pentru Elena Udrea. Chiar dacă sunt băsiști și udriști, scopul lor este să împiedice, în orice mod, fuziunea dintre PNL și PDL. Câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis ca urmare a eforturilor PNL și PDL va ușura enorm fuziunea dintre cele două partide. Elena Udrea împreună cu Traian Băsescu au, pe undeva, un scop comun cu Tăriceanu. Prăbușirea alianței ACL pentru a „culege” membrii partidelor care îl formează. Marele PNL realizat va „sufoca” partidul băsescian nu doar la figurat ci și la propriu. Influența unui Președinte al României din partea PNL va arăta unde este puterea politică. Este evident că o astfel de stare va provoca frământări politice în interiorul fiecărui partid. Frământări care vor avea ca principal beneficiar Marele PNL. Victoria PNL în alegerile prezidențiale va duce la dispariția PMP, a PLR dar și a altor formațiuni politice anti-PSD care vor veni la unificarea prin absorbție cu Marele PNL.

Numărul de semnături adunate de candidații fără șanse ne poate oferi o imagine a potențialului PNL+PDL dar și a PSD și aliații. Dacă semnăturile adunate sunt puține, înseamnă că acești candidați de strânsură vor alege de pe acum să se exprime asupra opțiunilor. Tăriceanu, de exemplu, va trebui să spună ce alege. Chiar din primul tur. Alege socialismul sau liberalismul. Ghișe, la fel. De alții nu am chef să vorbesc. Alegătorii lui Vadim vor vota cu PSD, alegătorii lui Dan Diaconescu vor vota PSD, nu este exclus ca alegătorii lui Hunor să voteze cu Iohannis (deși, am unele îndoieli).

Urmează campania anti-Iohannis cu toate mijloacele. Cu sondajele contrafăcute în mod special. Nu mai spun despre acțiunile „colaterale”. ANI este deja la post. Se pregătește să conteste la BEC candidatura lui Klaus Iohannis pe motiv de incompatibilitate. Chiar dacă judecata pe fond i-a dat dreptate lui Iohannis, recursul ANI la ICCJ nu are legătură cu fondul ci cu alte elemente ale judecății pe fond.

Nu știu cum va răspunde la acest tip de campanie PNL și PDL. În afara unor luări de poziție față de campania anterioară, luări de poziție civilizate, denunțarea unor astfel de sondaje, altceva nu s-a făcut. Normal ar trebui să facem o campanie pentru discreditarea acestor „sondori” năimiți de PSD și a posturilor media care le promovează pervers, inclusiv Realitatea Tv și B1Tv. Am văzut că și EvZ, care, chipurile, ar fi anti-PSD și anti-Ponta, folosește cuvinte mari în promovarea ultimului sondaj al CSCI: „Victor Ponta îl zdrobește pe Iohannis în turul II”. Or fi crezând cei de la EvZ că Elena Udrea face mai mulți pureci ? Că este capabilă să fie un candidat ? Chiar dacă a apărut ajutorul ANI cu incompatibilitatea lui Iohannis, Elena Udrea nu poate fi un candidat. De nici un fel.

miercuri, 21 mai 2014

Partidul, Victor Ponta, România


Comportamentul PSD, în special al lui Victor Ponta, ținut din scurt de baronii politici și interesele baronilor media, Voiculescu și Ghiță, ne arată calea pe care PSD ne-o propune: către comunismul la care am renunțat, formal, în 1989.

Cântecul „Partidul, Ceaușescu, România” cu care radioul și televiziunea ne copleșeau zilele, este de actualitate dacă schimbăm pe Ceaușescu cu Victor Ponta:

Partidul, Ceaușescu, România

Din veacuri a luptat această țară

Și fii ei de veacuri au visat
Această minunată primăvară
Pe care o tărim înflăcărat

Noi împlinim tot ce-au visat străbunii
Și ducem mai departe visul lor
Spre frumusețea acestei țări și-a lumii
Spre fericirea acestui drag popor.

Poporul, Ceaușescu, România,
Partidul, Ceuașescu, România

Avem în fruntea noastră un fiu al țării
Cel mai iubit și cel mai ascultat.
Ce-n lume, până-n depărtarea zării
E prețuit de oameni și stimat.

Și-aceste trei cuvinte minunate

Cuvinte demne ca un tricolor,
Noi le purtăm în inimă săpate,
Spre comunism, spre anii viitori.

Poporul, Ceuașescu, România,
Partidul, Ceaușescu, România

Emblematică pentru slugărnicia față de puterea politică a fost emisiunea de la Antena 3 a lui Mihai Gâdea, unde a fost repetat un moment de maximă slugărnicie de pe timpul lui Ceaușescu, când echipele de sportivi români câștigători ai unor competiții internaționale erau primite la Nicolae Ceaușescu și se transmitea poporului mesajul că victoriile sportive au fost obținute ca urmare a politicilor PCR.


Față'n față stau aici sportivele lotului de gimnastică și candidații PSD plus anexele la alegerile europarlamentare. 

PNL a reacționat, prin vocea lui Crin Antonescu dar și a altor lideri. Cristina Pocora a publicat poziția PNL față de această adevărată mârșăvie comisă de grupul de propagandă al Antenei 3 și PSD.

Victor Ponta şi PSD au confiscat luni seară, la Antena 3, lotul național feminin de gimnastică, medaliat cu aur la Campionatul European, în beneficiul imaginii şi campaniei electorale a partidului-stat, PSD.

O ţară întreagă a putut asista în direct la unul dintre cele mai ridicole, penibile şi ruşinoase momente din istoria politicii din România: acela în care un prim-ministru fură de-a dreptul şi în văzul a milioane de români munca istovitoare a unor tinere sportive şi medaliile câştigate pentru România pentru a face o campanie dezgustătoare candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare de duminică, prezenţi de altfel, cu mic cu mare, în platoul emisiunii.

Nu era de ajuns că, toată campania, Victor Ponta a folosit statutul său de premier şi banii publici pentru a face propagandă partidului său, PSD. În această ultimă săptămână, a decis să arate fără nicio ruşine că partidul-stat s-a întors cu mai mult tupeu, confiscând imaginea lotului naţional feminin de gimnastică, făcând fotografii electorale cu acesta şi anunţând, fireşte, tot din bani publici, dublarea premiilor pentru sportive într-o evidentă emisiune electorală.

Nu credem că există o dovadă mai clară a revenirii PSD la aroganţa şi sfidarea românilor din vremea partidului-stat edificat între 2000 şi 2004 de către Adrian Năstase.

PNL a atras atenţia pe parcursul întregii campanii asupra derapajului PSD într-o zonă a minciunilor şi abuzurilor, a unui naţionalism învechit şi nedemn de Uniunea Europeană.

Luni seară, nostalgicii vechiului regim comunist au fost pe deplin satisfăcuţi: Victor Ponta a semănat perfect cu Nicolae Ceauşescu care s-a împăunat imediat cu jucătorii Stelei după câştigarea Cupei Campionilor Europeni, iar PSD se poartă tot mai clar ca PCR.

Am asistat cu toţii nu doar la un spectacol grotesc, ci şi la o grosolană încălcare a legilor campaniei electorale: candidaţii PSD s-au asociat în mod voit şi evident cu tricolorul României de pe echipamentul sportivelor, cu imnul intonat în imaginile difuzate, cu performanţele unei echipe naţionale a României, cu medaliile câştigate şi filmate insistent la cadru strâns.

Cea mai potrivită condamnare a acestor practici ruşinoase şi anacronice ale PSD, care duc România într-un trecut de coşmar, o poate da cel mai bine, vizibil și direct electoratul, prin vot, la alegerile din acest an.

20 mai 2014 Cristina Ancuța Pocora
Purtător de cuvânt al PNL”.

Pe blogul său, Iulia Huiu vine cu o explicație a disperării lui Victor Ponta și a PSD de a se folosi de astfel de mijloace de propagandă (aici). Frica de viitor. Preiau de pe blog doar acest pasaj:

Acțiunile propagandistice, politice și de toate felurile ale lui Victor Ponta au depășit de mult rațiunea unei campanii electorale și calculele pragmatice. În spatele aparenței de forță și invincibilitate stă de fapt foarte multă frică. Pentru că altfel nu se explică, nici rațional, nici pragmatic, de ce un partid care ne vinde public teoria că va lua un scor astronomic, după ce ne-a invadat fiecare colț de stradă și fiecare emisiune televizată cu figura lui Ponta, insistă să producă în fiecare zi alte și alte mostre de propagandă.  Și nu orice fel de propagandă, ci una atât de grețoasă, încât nici nu se poate comenta – vezi episodul cu lotul de gimnastică.

Și atunci singurul răspuns este frica”. 

Pentru cei din PSD am un mesaj. Preluați cântecul de mai sus, înlocuiți „Ceaușescu” cu „Victor Ponta” și aveți cântecul de campanie care să vă ducă mai aproape de timpul de care vă este dor. Timpul istoric al „epocii de aur comuniste” în România.