Un articol interesant la Politico. În Europa de vest și nu numai, se caută soluții pentru o altă criză. Cea a forței de muncă sezoniere. Inclusiv în Marea Britanie.
Esențială este declarația expertei în migrație la Institutul Universității Europene din Toscana, Letizia Palumbo care afirmă tranșant că „„lucrătorii migranți au devenit o „componentă structurală” a agriculturii multor țări, deoarece occidentalii nu doresc să facă locuri de muncă grele, cu salarii mici. Deci, acum putem spune că, din cauza acestei crize, putem înțelege cu adevărat importanța și relevanța lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare””!
Închiderea frontierelor în statele membre ale UE pentru împiedicarea răspândirii Covid 19 coroborată cu închiderea unor afaceri axate pe atragerea clientelei, în special în domeniul HORECA dar și în construcții, urmată, evident, de închiderea afacerilor de sprijin, de pe orizontală, a produs o reacție în lanț asupra căreia nu s-a aplecat mai nimeni să o „vadă”. Lucrătorii sezonieri au plecat, lucrătorii concediați au plecat (s-au repatriat), proprietarii de imobile care le închiriau și-au dat afară chiriașii etc. Acum, sindicatele și patronatele din agricultură, în special, reclamă un viitor sumbru pentru membrii lor. Recoltele vor rămâne pe câmp iar pierderile vor fi imense atât pentru investitori cât și pentru consumatorii din propriile țări! Bașca faptul că importurile alimentare vor fi sever reduse chiar de către statele care ar avea producție, fiecare stat urmărind să asigure, în principal, propria piață și doar în mod excepțional vor ieși cu produsele la export. Da, ar fi o sursă de aprovizionare a produselor alimentare din alte state unde pandemia nu este atât de prezentă sau în care măsurile dure nu au fost luate dar, în general, în acele state produsele nu îndeplinesc standardele de siguranță alimentară impuse de Uniunea Europeană.
Franța reclamă un necesar de peste 200.000 de lucrători sezonieri în agricultură, Germania reclamă un necesar de peste 300.000 de lucrători sezonieri, în Italia se reclamă că legumele și fructele de sezon se vor usca în ferme, Spania reclamă absența lucrătorilor sezonieri care deja trebuiau să fie pe câmpuri, Marea Britanie anunță că va permite o imigrație extracomunitară suplimentară pentru ca fructele și legumele minunate ale fermierilor britanici să fie pe mesele cetățenilor ...
Toate statele încearcă să își determine cetățenii care nu mai au loc de muncă să meargă în sate, la ferme pentru a înlocui lucrătorii sezonieri care au plecat în țările lor. Sunt pomeniți românii, bulgarii, polonezii. Noi vedem cum zilnic sunt aduși în țară din Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie concetățeni care nu își mai găsesc locul în acele țări. Bulgaria a anunțat că în două săptămâni au revenit în țară 200.000 de bulgari care lucrau în țări europene!
Ricardo Serra președintele filialei din Andaluzia a Uniunii Agricole spaniole ASAJA consideră că o ocupare a locurilor de muncă din agricultură cu oameni de la oraș, dacă se va petrece, va fi de scurtă durată. Serra afirmă: „Spun mereu, distanța de la mediul rural la oraș este foarte scurtă, iar de la oraș la țară este foarte lungă”!
Eu nu îmi fac speranțe cu privire la implicarea în agricultură a „diaporenilor români” care umplu avioanele pentru revenirea în țară. Mulți dintre cei reveniți au alte „specializări”.
Nu știu dacă lucrătorii sezonieri aduși din terțe țări au plecat în țările lor. Erau în construcții, în industria ușoară etc. Sper ca cei în drept să îi reorienteze, dacă nu mai au de muncă, către sectorul agricol și cred că vor fi de acord dacă și salarizarea va fi corectă. Temporar, până când trece criza și vor putea reveni la locurile de muncă pentru care au fost atrași în România.
Se afișează postările cu eticheta Uniunea Europeană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Uniunea Europeană. Afișați toate postările
joi, 26 martie 2020
miercuri, 18 martie 2020
Fără scrupule
Agerpres:
Coronavirus: Rusia alimentează dezinformarea pentru a genera panică în ţările occidentale (document UE)
Mass-media ruse au desfăşurat "o semnificativă campanie de dezinformare" împotriva Occidentului, pentru a agrava impactul noului tip de coronavirus, a genera panică şi a semăna neîncredere, potrivit unui document al Uniunii Europene consultat miercuri de Reuters.
"Este în curs o semnificativă campanie de dezinformare din partea mass-media de stat ruse şi furnizorilor de ştiri pro-Kremlin cu privire la COVID-19", se spune în acest document intern ce datează din 16 martie.
"Scopul global al dezinformării desfăşurate de Kremlin este de a agrava criza de sănătate din ţările occidentale... în linie cu strategia mai amplă a Kremlinului de a încerca să submineze societăţile europene", se spune în documentul elaborat de Serviciul European de Acţiune Externă, care îl asistă pe Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate comună în exercitarea mandatului său. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

miercuri, 19 iunie 2019
Macronul românesc. Stilul „chameleon”
![]() |
| FOTO - Facebook/ Dacian Ciolos |
Forțat să renunțe la candidatura propriei reprezentante, Nathalie Loiseau, ca urmare a gafelor (exprimare foarte, foarte elegantă!) acesteia în relația cu ceilalți parteneri de grup politic europarlamentar, Emmanuel Macron s-a orientat rapid către „rezerva strategică” a Franței: Dacian Cioloș. Este foarte corect să fim convinși de această interpretare. Franța, în special Președintele ei, nu își lasă „ambițiile politice” pe mâna oricui, mai ales în Parlamentul European unde se vor finaliza unele dintre cele mai importante decizii ale Uniunii Europene privind viitorul statelor membre în domenii deosebit de sensibile. În special în domeniile în care Franța are interese majore, strategice, în primul rând poziția de „putere dominantă” - cum ar fi cele financiare și economice!
„Cioloș a câștigat porecla "Macronul românesc" pentru propria sa schimbare a stilului în stil chameleon. Un fost aliat al conservatorilor UE, care este acum cu liberalii...”În țară ne este prezentată această poziție ca o „victorie” a lui Cioloș și „o mândrie” pentru noi, românii. Singurul român care ajunge în poziția de a conduce un grup politic europarlamentar. Privind din satelit, se poate spune și așa cu mândrie „națională”. Privind de la firul ierbii, imaginea se schimbă. Dacian Cioloș nu are cum sluji România în cadrul grupului Renew Europe, în cel mai bun caz putând „recomanda” sau „impune” colegilor din Alianța 2020 USR PLUS să propună sau să impună în Parlamentul României adoptarea unor poziții politice cu consecințe juridice și de natură administrativă care să răspundă „cerințelor” principalilor membri ai grupului Renew Europe: Franța, Spania, Olanda, Belgia, Germania (FDP).
Macron, Rutte, Verhofstadt, Albert Rivera, Lindner și Cioloș (prin desemnarea în funcția dorită) au angajamentul de a contracara politicile publice a europarlamentarilor de centru-dreapta, din Partidul Popularilor Europeni, impunând propria linie politică orientată către „afaceri”. Numai că „afacerile” acoperă de fapt altceva. Linia politică a „afacerilor” promovate de grup va urma linia politică franceză, a lui Macron, care dorește o slăbire a „controlului” de la Bruxelles asupra statelor privind finanțele și economia, astfel încât încălcarea unor reguli de bună guvernare de către un stat membru „principal” să nu suporte aceleași „sancțiuni” ca un stat membru „secundar”. Este vorba despre Europa celor două viteze atât de dragă lui Macron pe care vrea să o impună celorlalte state membre europene mai ales după ce va fi finalizat Brexit-ul, Marea Britanie fiind ani de zile un adversar ferm al protecționismului economic practicat de Franța. Plecarea Marii Britanii din UE este momentul benefic văzut de Franța pentru a impune ca linie politică în domeniul financiar și economic al Uniunii Europene modelul francez. Protecționismul este, de fapt, cheia politicilor macroniste. Să nu uităm sloganul politic al lui Macron: Franța în primul rând.
Cioloș, credincios „soldat” al Franței, va coordona, de va ajunge liderul grupului Renew Europe, acțiunile membrilor grupului pentru realizarea politică a obiectivelor Franței în Parlamentul European. Este foarte important să privim cu atenție situația. Între membrii grupului Renew Europe doar în Franța președintele Macron are „putere absolută”! Restul membrilor grupului sunt în statele lor puteri de mâna a doua sau au mici majorități politice care nu le permit luarea unor măsuri interne semnificative. Rolul lor este să asigure voturile necesare în Parlamentul European. În cadrul Consiliilor Europene însă, acestea nu mai au puterile necesare.
Jurnaliștii Politico au găsit și un punct sensibil la Cioloș: poziția lui față de „căsătoriile” între persoanele de același sex. Membrii grupului Renew Europe sunt favorabili acestei mișcări. Cioloș își va exprima poziția în fața membrilor Renew Europe atunci când își va prezenta candidatura. Iar aici fac o paranteză. Membrii Alianței USR PLUS au participat la Parada LGBT de la Cluj și susțin toate celelalte manifestări LGBT anunțate. Sunt imagini, sunt declarații. Punctul „sensibil” al lui Cioloș a fost „clarificat”. Alianța politică care l-a dus în Parlamentul European poate proba că este o susținătoare a mișcării LGBT așa cum sunt toate celelalte partide politice ale statelor membre Renew Europe.
Celelalte formațiuni politice ale statelor membre din Uniunea Europeană nu sunt dispuse să accepte „visul lui Macron”: statele membre trebuie să devină „provincii franceze”! Consider că remarca unui politician de dreapta din Spania cu referire la „provincia franceză Spania” în urma unei intervenții amenințătoare a unor reprezentanți En Marche la adresa partenerilor Ciudadanos din grupul Renew Europe cu ocazia alianței lor la Madrid pentru obținerea unei majorități de dreapta la alegerile locale este foarte inspirată.
Chiar dacă Alianța USR PLUS dă 8 eurodeputați grupului Renew Europe, România ca țară este prea „mică” pentru a fi luată în considerare. Este mică din punct de vedere al dezvoltării economice, al nivelului de ambiție politică europeană, al capacității de a deveni semnificativă. Peste toate, România este și partener strategic pentru SUA și linia politică majoritară în România este către păstrarea acestui parteneriat, întărirea lui ceea ce nu place liderului de facto al Renew Europe, Emmanuel Macron! Când ne uităm la ascensiunea de astăzi a lui Dacian Cioloș în politica europeană înaltă, va trebui să ne uităm și la aceste probleme interne. O ascensiune politică a Alianței USR PLUS până la cucerirea sau participarea semnificativă la actul de guvernare (în urma alegerilor parlamentare) ar putea face posibilă o desprindere a României de influența SUA și înlocuirea acesteia cu influența Franței. Cu toate consecințele de rigoare!
vineri, 10 mai 2019
Declarații de presă susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la începutul Summitului informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană
11:30 | 09 Mai 2019 | Uniunea Europeană
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 9 mai a.c., la Sibiu, declarații de presă, la începutul Summitului informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună ziua! Este o zi frumoasă, un eveniment frumos. Dați-mi voie să vă spun și dumneavoastră, și celor care se uită la noi: felicitări de Ziua Europei! Este o zi frumoasă, aici, în Sibiu, o zi mare pentru România. Începe Summitul de la Sibiu și astăzi, de Ziua Europei, Europa vine în România. Aici, din centrul României, de la Sibiu, se va decide viitorul Uniunii Europene. Peste câteva minute, vor începe liderii de state, liderii de guverne, să sosească aici, în Piața Mare. Ne vom întruni și vom decide cum va arăta viitorul Uniunii Europene. Avem pregătită o declarație, o declarație pentru cetățenii europeni, Declarația de la Sibiu, care va arăta că suntem hotărâți, suntem uniți, știm ce vrem, dorim să ne implicăm pentru un viitor foarte bun al Uniunii Europene. O zi foarte importantă pentru România, o zi foarte importantă pentru români! Astăzi Europa vine la noi. România contează, românii contează!
Jurnalist: Domnule Președinte, există și un apel al liderilor europeni de Ziua Europei privind participarea la alegerile europarlamentare care se apropie.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, sunt printre semnatarii acelui apel și nu întâmplător a fost lansat astăzi, de Ziua Europei. Toții președinții din Uniunea Europeană, președinții de state, am semnat un apel prin care îi chemăm pe europeni la urne.
Aceste alegeri europarlamentare nu sunt alegeri obișnuite. La aceste alegeri se decide realmente viitorul Uniunii Europene. Vedeți că avem peste tot partide eurosceptice, politicieni populiști, politicieni care nu vor să continuăm în această frumoasă Uniune Europeană, iar cetățenii europeni sunt chemați să decidă prin vot ce fel de viitor vrem pentru Uniunea Europeană. Este clar că avem de ales între partide tradiționale, partide care vin cu soluții ,și partide populiste, extremiste, care vin cu sloganuri, dar nu cu soluții.
Iată, și pentru noi, pentru români, acest vot contează și acest vot contează și la europarlamentare, și la referendum. Referendumul pe care l-am convocat este despre viitorul nostru în Uniunea Europeană. Acum se decide calea pe care vom merge în Uniunea Europeană. Și merită să votăm, fiindcă am muncit, noi toți am muncit ani de zile ca să ajungem aici.
România este o țară europeană, este o țară respectată, se vede. Vor veni toți liderii europeni astăzi, aici, la noi. Haideți să fim pro-europeni, să mergem la vot, să votăm pentru viitorul nostru european! Votul românilor contează! Contează în România și contează în Europa!
Jurnalist: Domnule Președinte, puteți în discuțiile informale, ridica și o problemă care ne doare pe noi, în România, cea a Spațiului Schengen? Știm foarte bine cât am muncit pentru a fi parte din Spațiul Schengen.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Vedeți, am muncit enorm de mult și această chestiune, Schengen, am pus-o în discuție de nenumărate ori, și fiți siguri că și astăzi voi discuta cu liderii europeni despre Schengen.
Însă, vedeți că lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ne imaginăm. Avem politicieni care, din păcate, au arătat Europei că nu avem numai o față frumoasă. Avem și politicieni care atacă justiția, din păcate, avem politicieni care, din păcate, atacă chiar și instituțiile europene, și în aceste condiții, din păcate, în loc să mergem mai departe, să fim acceptați cu totul și inclusiv în Spațiul Schengen, au apărut acele discuții despre statul de drept din România, discuții care, evident, au fost antamate de politicienii noștri, care vor altceva decât binele României.
Românii își doresc să fie europeni și vă promit că vom rămâne și pot să vă promit că peste puțin timp, probabil nu astăzi, dar peste puțin timp, vom fi și în Schengen, și vom scăpa și de MCV.
Jurnalist: Se vorbește despre unitatea Europei la Sibiu, domnule Președinte, dar scena politică internă pare mai dezbinată ca niciodată. Aveți un mesaj, inclusiv pentru majoritatea guvernamentală, care nu e...
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am un mesaj clar pentru români: haideți să decidem împreună viitorul României! Haideți să mergem la vot, să avem un rezultat clar și să știm ce vrem! Eu vreau România puternică în Europa.
Jurnalist: Spuneați despre viitorul României în Europa, se va regăsi pe tema discuțiilor de astăzi și problema securității energetice, mai ales dacă ne gândim că noi suntem în Europa de Est?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pe agenda strategică, cu siguranță, această chestiune se va regăsi. Astăzi, bănuiesc că în cadrul discuțiilor vom aborda, pentru a stabili liniile directoare pentru agenda strategică pentru următorul mandat, și chestiuni legate de climă, chestiuni legate de securitate energetică. Toate acestea vor fi discutate. O să vedeți în Declarația de la Sibiu, multe chestiuni vor fi enunțate, dar următoarea fază este la Consiliul din iunie, când stabilim agenda strategică pentru următorul mandat.
Jurnalist: O întrebare și despre referendum. Veți participa la mitingurile PNL pentru referendum, pe care le organizează Partidul Național Liberal în țară?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu voi participa la mitinguri pentru a face cunoscut referendumul, da.
Jurnalist: Domnule Președinte, ați scris că ați redactat cu pixul pe hârtie Declarația de la Sibiu.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am contribuit un pic la Declarația de la Sibiu. Mulțumesc! Ne mai vedem astăzi!
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: (...) un sentiment bun pentru viitorul Uniunii Europene, fiindcă noi suntem hotărâți să ne implicăm, să rezolvăm problemele Uniunii și să definim un viitor bun, prosper, sigur pentru cetățenii europeni. Să eliminăm aceste sentimente de incertitudine, de insecuritate, care ușor, ușor au apărut la mulți europeni. Nu este cazul, fiindcă noi vom gestiona problemele bine.
Jurnalist: Credeți că România poate juca un rol mai important, domnule Președinte, în viitor?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Vedeți că rolul important al României se vede. Astăzi, aici, în centrul României, în Sibiu, se discută viitorul Uniunii Europene.
Este o zi mare pentru România și pentru români, fiindcă astăzi, de Ziua Europei, Europa vine la noi, în România. România contează, românii contează și acesta este un mesaj foarte important pentru noi aici.
Pe de altă parte, da, suntem hotărâți să ne implicăm pentru a rezolva problemele, oricare ar fi ele.
Jurnalist: Domnule Președinte, se vorbește și despre Brexit (...)
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, acest summit nu este despre Brexit. Inițial, trebuia să fie acest Summit imediat după Brexit. Brexit încă nu s-a întâmplat, însă chestiunea Brexit nu va fi pe agenda discuțiilor de astăzi.
Vă mulțumesc! Ne mai vedem!
Jurnalist: Domnule Președinte, aveți un mesaj electoral pentru maghiarii din România?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da! Să meargă la vot, fiindcă votul contează! Și votul la alegerile europarlamentare, și votul la referendum, este despre viitorul nostru european. Așa că mergeți la vot!
Jurnalist: What is the future of Europe, in your view? / Cum arată viitorul Europei, în viziunea dumneavoastră?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: It is a good future. It is a good future and this is why we come together today in Sibiu. We are talking about the future of the Union, we are united, we know what to do, we know when to do it and we know how to do it. We designing the guiding lines for the Strategic Agenda for the next mandate and we are very determined to maintain the European Union as a very successful project. / Viitorul arată bine. Uniunea Europeană are un viitor bun și, tocmai din acest motiv, ne întâlnim astăzi, cu toții, la Sibiu. Discutăm despre viitorul Uniunii, suntem uniți, știm ce să facem, știm când să facem și știm cum să facem. Definim liniile directoare pentru Agenda Strategică pentru următorul mandat și suntem foarte hotărâți să menținem Uniunea Europeană ca un proiect de foarte mare succes.

Declarația de la Sibiu a liderilor Uniunii Europene
Declarația de la Sibiu
09 Mai 2019Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.
Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.
Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități:
Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv.
Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison.
Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect.
Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.
Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățenii noștri, și vom acționa ca atare, cu ambiție și hotărâre.
Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, și nu politica.
Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.
Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI.
Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.
Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.
Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul și litera acestor zece angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar.
miercuri, 27 martie 2019
Statele europene din Consiliul de Securitate resping acțiunea lui Trump
Agerpres.
Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia şi Polonia, membre europene ale Consiliului de Securitate al ONU, au respins marţi, într-o declaraţie, decizia americană de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, transmite AFP.
Motivările:
- În aplicarea rezoluţiilor ONU, ''noi nu recunoaştem suveranitatea Israelului asupra teritoriilor ocupate de Israel după iunie 1967, incluzând Platoul Golan''
- ''Noi nu le vom considera ca făcând parte din teritoriul statului Israel''
- ''Anexarea unui teritoriu cu forţa este interzisă de dreptul internaţional. Orice declaraţie privind schimbarea unilaterală a frontierei este contrară regulilor de drept internaţional şi Cartei Naţiunilor Unite''
Înălţimile Golan - zonă bogată în apă - au fost cucerite şi ulterior anexate de statul evreu de la Siria în 1967.
Donald Trump îndepărtează SUA de partenerii „tradiționali”. Decretul abia semnat arată că Donald Trump nu se deosebește de „prietenul” Putin, președintele Rusiei! Este și o sfidare a Organizației Națiunilor Unite pentru că iese din convenția statelor lumii ca toate statele să respecte regulile de drept internațional privind suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statelor membre. Prin semnarea acestui decret, Donald Trump dă semnalul că SUA nu mai respectă dreptul internațional și că primează „dreptul forței”, ca acum aproape 100 de ani în urmă. Acest decret servește de minune Rusiei care a ocupat teritorii ale statelor vecine - Georgia, Ucraina, Moldova - și care acum poate spune cu seninătate că având forță militară poate ocupa oricare alt teritoriu pentru că și SUA este de acord cu astfel de acțiuni. Servește de minune Chinei care a ocupat insulele din Marea Chinei de sud și le stăpânește în dauna statelor care ar avea drepturi asupra acestora. Servește de minune grupărilor „insurgente” care au ca preocupare destrămarea altor state. Inclusiv în Europa!
Ar trebui să fim mult mai atenți la poziția liderilor europeni din statele membre ale Uniunii Europene. Parteneriatul cu SUA pârâie din toate încheieturile. Lipsa de încredere în partenerii internaționali are tendința să devină copleșitoare. Ce bucluc va mai naște mâine mintea lui Trump?!
Nu trebuie să neglijăm pe Benjamin Netanyahu, Israelul și acțiunile lui. Netanyahu face ce face și caută să distrugă relațiile statelor membre ale Uniunii Europene cu lumea arabă, cu statele islamice. Mutarea ambasadelor la Ierusalim este una dintre „reușitele” lui Netanyahu. O încălcare evidentă, grosolană, a deciziilor ONU. Acum obține de la Trump o recunoaștere a suveranității unui teritoriu care nu i-a aparținut și nu îi aparține. Este un teritoriu al Siriei sub ocupație militară israeliană. Tot o încălcare a deciziilor ONU dar și a dreptului internațional. Poate că se merge prea departe de către liderii din Israel! Nu pot fi „legate” celelalte state ale lumii de interesele personale ale liderilor israelieni! Este absurd. Nu poți reclama respectarea dreptului internațional și să accepți acțiunile statului Israel! Să fie clar. Cândva, undeva în viitor, Europa trebuie să își vadă de propriile interese și să respingă tipul de politică al Israelului.
Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia şi Polonia, membre europene ale Consiliului de Securitate al ONU, au respins marţi, într-o declaraţie, decizia americană de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, transmite AFP.
Motivările:
- În aplicarea rezoluţiilor ONU, ''noi nu recunoaştem suveranitatea Israelului asupra teritoriilor ocupate de Israel după iunie 1967, incluzând Platoul Golan''
- ''Noi nu le vom considera ca făcând parte din teritoriul statului Israel''
- ''Anexarea unui teritoriu cu forţa este interzisă de dreptul internaţional. Orice declaraţie privind schimbarea unilaterală a frontierei este contrară regulilor de drept internaţional şi Cartei Naţiunilor Unite''
Înălţimile Golan - zonă bogată în apă - au fost cucerite şi ulterior anexate de statul evreu de la Siria în 1967.
***
Acțiunile președintelui Donald Trump forțează adoptarea, de către alte state, a unor poziții clare ce nu ajută parteneriatul cu SUA.Donald Trump îndepărtează SUA de partenerii „tradiționali”. Decretul abia semnat arată că Donald Trump nu se deosebește de „prietenul” Putin, președintele Rusiei! Este și o sfidare a Organizației Națiunilor Unite pentru că iese din convenția statelor lumii ca toate statele să respecte regulile de drept internațional privind suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statelor membre. Prin semnarea acestui decret, Donald Trump dă semnalul că SUA nu mai respectă dreptul internațional și că primează „dreptul forței”, ca acum aproape 100 de ani în urmă. Acest decret servește de minune Rusiei care a ocupat teritorii ale statelor vecine - Georgia, Ucraina, Moldova - și care acum poate spune cu seninătate că având forță militară poate ocupa oricare alt teritoriu pentru că și SUA este de acord cu astfel de acțiuni. Servește de minune Chinei care a ocupat insulele din Marea Chinei de sud și le stăpânește în dauna statelor care ar avea drepturi asupra acestora. Servește de minune grupărilor „insurgente” care au ca preocupare destrămarea altor state. Inclusiv în Europa!
Ar trebui să fim mult mai atenți la poziția liderilor europeni din statele membre ale Uniunii Europene. Parteneriatul cu SUA pârâie din toate încheieturile. Lipsa de încredere în partenerii internaționali are tendința să devină copleșitoare. Ce bucluc va mai naște mâine mintea lui Trump?!
Nu trebuie să neglijăm pe Benjamin Netanyahu, Israelul și acțiunile lui. Netanyahu face ce face și caută să distrugă relațiile statelor membre ale Uniunii Europene cu lumea arabă, cu statele islamice. Mutarea ambasadelor la Ierusalim este una dintre „reușitele” lui Netanyahu. O încălcare evidentă, grosolană, a deciziilor ONU. Acum obține de la Trump o recunoaștere a suveranității unui teritoriu care nu i-a aparținut și nu îi aparține. Este un teritoriu al Siriei sub ocupație militară israeliană. Tot o încălcare a deciziilor ONU dar și a dreptului internațional. Poate că se merge prea departe de către liderii din Israel! Nu pot fi „legate” celelalte state ale lumii de interesele personale ale liderilor israelieni! Este absurd. Nu poți reclama respectarea dreptului internațional și să accepți acțiunile statului Israel! Să fie clar. Cândva, undeva în viitor, Europa trebuie să își vadă de propriile interese și să respingă tipul de politică al Israelului.
India a devenit a patra țară posesoare a armei anti-satelit
Agerpres. India anunţă că a doborât un satelit aflat pe orbită joasă cu o rachetă în cursul unui exerciţiu
„Premierul indian Narendra Modi a anunţat miercuri că India a doborât un satelit aflat pe orbită joasă cu o rachetă în cursul unui exerciţiu, devenind astfel cea de-a patra ţară din lume, după SUA, China şi Rusia, care a reuşit această performanţă tehnologică, relatează AFP.
''Oamenii noştri de ştiinţă au doborât un satelit aflat pe orbită joasă, la o distanţă de 300 de km'', a declarat Modi (naţionalist hindus), într-o alocuţiune televizată către naţiune, cu două săptămâni înainte de alegerile legislative din India.”
Observăm o absență în domeniu. Uniunea Europeană. Cei care au urmărit, chiar superficial, preocupările liderilor statelor puternice din Uniunea Europeană, mai ales după ce Donald Trump a preluat puterea în SUA și a pus, de mai multe ori, sub semnul întrebării colaborarea pe mai multe planuri cu statele membre ale Uniunii Europene fără a neglija refuzul de a recunoaște Uniunea Europeană ca un întreg politic, au constatat o preocupare majoră pentru un viitor al Uniunii Europene ca putere de sine-stătătoare pe plan mondial. Inclusiv în domeniul de vârf al tehnologiei spațiului cosmic.
Pentru că tot sunt la India, pentru că tot îl avem pe Narendra Modi în fața ochilor, pentru că tot vorbesc despre competiția pe plan internațional între marile puteri, hai să mai spun ceva. Anul trecut, la un summit al Commonwealth, Marea Britanie a căutat să se impună ca lider „tradițional”. Narendra Modi a fost unul dintre nemulțumiții summit-ului, drept care a precizat că India va încheia anul 2018 cu un PIB mai mare ca al Marii Britanii (peste 3200 mld dolari). Acum, India arată, inclusiv Marii Britanii, că este de sine stătătoare și că a devenit o superputere față de fosta metropolă. Este una dintre superputerile care își permit să trateze de la egal la egal cu celelalte superputeri ale lumii. Pentru că poate.
Și încă una, aflată de la o televiziune franceză. Marea Britanie, anul trecut, în procesul de ieșire din Uniunea Europeană, a prezentat Indiei un proiect clocit la Londra intitulat „Imperiul 2.0”! Titlu care a lăsat o impresie deosebit de neplăcută partenerilor indieni. Îmi vine în minte o remarcă dintr-o publicație străină care evidenția faptul că Narendra Modi a afirmat reprezentanților Londrei că preocuparea imediată a Indiei este acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și după aceea se vor putea ocupa și de o relație mai apropiată cu Marea Britanie dar, doar dacă Marea Britanie este capabilă să accepte niște condiții prealabile (ceva ce nu place englezilor! Mai ales că este vorba despre libera circulație a cetățenilor indieni!).

joi, 31 ianuarie 2019
Declarații Ludovic Orban și David McAllister
DECLARAȚIILE DE PRESĂ SUSȚINUTE DE VICEPREȘEDINTELE PPE, DAVID MCALLISTER, ALĂTURI DE PREȘEDINTELE PNL, LUDOVIC ORBAN - 31 IAN. 2019
Ludovic Orban
Sărut mâna, bună ziua!
Am plăcerea sa vi-l prezint pe domnul David McAllister care este vicepreședinte al Partidului Popular European, președintele Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul European, fostul premier al landului Saxonia Inferioară și un partener al PNL la nivelul Uniunii Europene și în colaborarea noastră de la nivelul Parlamentului European.
Am avut o întâlnire cu domnul David McAllister care a fost destinată unei discuții legată de modalitatea în care putem sprijinii ca România să exercite o președinție a Uniunii Europene de succes. De asemenea, am dezbătut problematica de la nivel european și am discutat despre pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European astfel încât, echipa Partidului Popular European să câștige din nou alegerile, să aibă din nou capacitatea de a continua politicile de dezvoltare care au fost realizate în ultimul mandat, susținând candidatura lui Manfred Weber care este candidatul Partidului Popular European la funcția de președinte al Comisiei Europene.
Îl invit pe domnul David McAllister sa vi se adreseze și de asemenea, aveți posibilitatea să-i puneți 3-4 întrebări după care, după ce îl conduc pe domnul David McAllister, vă stau la dispoziție cu răspunsuri la întrebări legate de politica internă.
David McAllister
Bună ziua! Mulțumesc! Îi mulțumesc domnului Orban pentru cuvintele frumoase, este o plăcere să fiu astăzi în București.
Particip la conferința Miniștrilor de Externe în calitatea mea de președinte al Comisiei de Politică Externă din cadrul Parlamentului European. Voi fi la București până mâine după amiază. Prima mea vizită a fost la sediul Partidului Național Liberal și am avut o excelentă discuție cu președintele Ludovic Orban.
Pentru că sunt vicepreședinte al Partidului Popular European și consider PNL ca un important membru al acestei familii și un colaborator apropiat.
Președintele Ludovic Orban va participa mâine la Conferința miniștrilor de Externe din cadrul Partidului Popular European și eu ca președinte al Comisiei și ca vicepreședinte al Partidului Popular European si vom participa împreună la micul dejun pe care il avem cu această ocazie.
Și eu și colegii mei vom avea ocazia să ascultăm cum vede președintele Orban situația curentă din România.
Partidul meu de acasă este Partidul Creștin Democrat din Germania care este la guvernare și, după cum bine știți, am ales un nou lider al partidului în decembrie, pe doamna Annegret Kramp-Karrenbauer, ea conduce acum partidul nostru iar Angela Merkel rămâne cancelar iar la Conferința noastră din Hamburg, Ludovic Orban a fost invitatul de onoare.
A doua zi dimineață când președinta noastră a fost aleasă, după o cursă foarte interesantă cu alți doi candidați, dânsul ne-a abordat și a avut ocazia să fie primul președinte al unui partid din familia noastră care să aibă o întâlnire bilaterală cu președinta noastră.
Acest lucru arată cât de buna si de apropiată este colaborarea dintre Partidul Creștin Democrat din Germania, Partidul popular European și prietenii noștri de la Partidul Național Liberal din România.
Acum așteptăm alegerile europarlamentare dintre 23 și 26 mai, cetățenii din România și cei din Germania vor vota pe 26 mai.
La aceste alegeri, Partidul Creștin Democrat vrea să devină cea mai importantă forță din Germania iar PNL vrea să devină cea mai importantă forță politică din România.
Ambele partide vor să contribuie cu un număr mare de europarlamentari pentru ca Partidul Popular European să fie inca o data cea mai mare forță din cadrul Parlamentului European.
Partidul Popular European este cea mai mare forță din cadrul Uniunii Europene și suntem gata sa ne asumam responsabilitatea pentru viitorul Uniunii Europene si pentru cetatenii europeni.
Este important ca PNL să fie parte a cestei familii pentru că Ludovic Orban și colegii săi stiu ca au parteneri de incredere pe acest continent.
Vreau să mulțumesc PNL pentru că a sprijinit de la început candidatura colegului nostru, Manfred Weber, pentru președinția Comisiei Europene.
Știți cu toții că Uniunea Europeană este în fața unor provocări foarte mari și este important ca UE sa continue intr-un mod pozitiv. Trebuie să facem Uniunea Europeană mai bună, mai competitivă, mai eficienta, mai transparenta, mai apropiată de cetățenii săi. De aceea, viziunea noastră este că Europa trebuie să fie mai mare în ceea ce privește chestiunile mai mari și mai mică în ceea ce privește chestiunile mai mici.
Asta înseamnă că trebuie să ne focusăm pe dezvoltarea pieței unice ca principal motor de dezvoltare a Uniunii Europene. Avem nevoie de o politică economică orientată spre creștere. Trebuie să încheiem noi acorduri comerciale cu alte țări din afara Uniunii Europene.
Trebuie să avem o cooperare mai bună în privința migrației și o protecție mai bună a granițelor noastre. Avem nevoie de o cooperare mai mare în ceea ce privește lupta împotriva terorismului. Și un lucru de care sunt foarte legat, ca președinte al Comisiei de Politică Externă, avem nevoie de o colaborare mai mare în ceea ce privește afacerile externe si apararea.
Mă bucur că România colaborează foarte bine cu noi în ceea ce privește întărirea structurilor de securitate și de apărare. Până la urmă este vorba despre implementarea reformelor potrivite în Uniunea Europeană și trebuie să transformam Uniunea Europeană intr-un jucător global.
Suntem un contributor global pentru că în cele din urmă Uniunea Europeană este cel mai mare donator de ajutoare la nivel global. Dar trebuie sa devenim un jucator global si noi, ca europeni, trebuie sa intelegem ca numai impreuna putem fii la acelasi nivel cu alte forte mondiale, cum ar fi SUA, China sau Federatia Rusa.
Împreună suntem mai puternici și mai buni. România este un membru binevenit al Uniunii Europene. Aveți oameni fantastici.
Cu toate acestea suntem îngrijorați de ceea ce se întâmplă în țara voastră și Guvernul este de vină pentru acest lucru. Avem îngrijorări în ceea ce privește statul de drept și lupta impotriva coruptiei în țara dumneavoastră și cerem guvernului să facă ceva în acest sens.
PNL este un partid cu o lungă tradiție în politica românească, au o orientare pro-europeană clară și sunt o voce care poate aduce putere statului de drept și drepturilor cetățenilor din această țară. De aceea vă urăm toate cele bune, mult succes la alegeri! Fie ca PNL să trimită câți mai mulți parlamentari posibil la Parlamentul European. Să continuăm colaborarea noastră strânsă. Suntem fericiți să vă avem în familia noastră a Partidului Popular European. Acesta a fost mesajul meu și din acest motiv l-am vizitat astăzi pe Ludovic Orban . Și acum sunt fericit să vă răspund la întrebări. Dar în ceea ce privește politica românească el este cel mai potrivit să vă răspundă la întrebări. Dar dacă vreți să știți ceva despre politica externă, despre Brexit, despre situația din Uniunea Europeană sunteți liberi să-mi puneți cele mai dure întrebări pe care vi le puteți imagina.
Urmărim cu atenție și ce se întâmplă în țara vecină, Moldova. PPE îi va sprijini 100% pe Maia Sandu și pe Andrei Năstase care conduc o luptă curajoasă împotriva unor forțe politice care nu duc Moldova pe calea cea bună și au sprijinul nostru total.
(Cum se poziționează PPE în problematica privind aderarea României la Schengen?)
Avem 22 de țări din 28 care sunt acum în cooperarea Schegen și sunt un mare susținător
și sunt un mare susținător al unei integrări europene fără control la granițe. Eu sunt din Nordul Germaniei și pot să merg oricând în Olanda și eram o dată la locul în care fusesem pe vremuri vama și i-am arătat fetiței mele că acolo înainte era controlul de pașapoarte și m-a întrebat surprinsă: tati, dar ce este controlul de pașapoarte?
Așa că înțeleg foarte bine ambițiile unor țări precum Bulgaria, România sau Croația, de a adera la spațiul Schengen. Am discutat acest lucru de foarte multe ori cu Boyko Borisov din Bulgaria sau cu Andrej Plenković din Croația și pot să spun că România, Bulgaria, Croația și alte țări sunt invitate să adere la cooperare Schengen, dar bineînțeles că trebuie să îndeplinească toate criteriile necesare.
Așa că dacă România are toate criteriile îndeplinite, atunci România ar trebui să adere la Schengen și nu pot decât să urez succes tuturor politicienilor implicați în acest lucru din opoziție sau de la putere. Mai este muncă de făcut, dar ca membru PPE pot să vă spun că dacă România este pregătită trebuie să fie în spațiul Schengen, pentru că orice membru UE trebuie să fie și în spațiul Schengen.
(Guvernul român a anunțat ieri că își asumă adoptarea euro până în 2024. Care este poziția PPE cu privire la acest șcenariu? Este unul realist?)
Este același lucru ca și la cooperare Schengen. Principalii doi pași pentru integrarea absolută în UE în ultimii 20 de ani au fost aceste două criterii - aderarea la moneda euro și integrarea în Schengen. România nu a făcut ambii pași deocamdată. Știu cât de ambițioase sunt aceste planuri, aceleași lucruri se aplică și Croației și Bulgariei și spun acest lucru ca și în cazul integrării în spațiul Schengen. Atunci când veți fi pregătiți veți adera la zona euro și sunt foarte multe lucruri de făcut, totul depinde de Guvern pentru a îndeplini toate aceste criterii. Fiind membru al zonei euro își dă foarte multe avantaje economice si drepturi, dar cu toate astea trebuie să îndeplinești și foarte mult obligații, pentru că moneda noastră trebuie să fie solida și trebuie să fie o dezvoltare sustenabilă.
O zi frumoasă!

sâmbătă, 26 ianuarie 2019
Uniunea Europeană a adoptat o poziție față de situația din Venezuela. Sprijină Parlamentul
Cred că este cea mai bună poziție. Este destul de rigidă. Nicolas Maduro are de ales: fie convoacă alegeri democratice fie Uniunea Europeană va susține pe Juan Guaido, președintele Parlamentului care s-a autoproclamat președinte interimar.
Între statele membre ale UE există diferențe de abordare a problemei. Grecia nu este de acord cu apelul comun al Celor 28, Spania vrea susținerea directă a lui Guaido, Franța și Germania plus Marea Britanie susțin poziția Spaniei. Trebuie însă să reținem aspectul principal. Uniunea Europeană acționează în această situație politic, ca uniune de state! Este un răspuns dat lui Trump dar și lui Putin. Uniunea Europeană se întărește ca uniune politică de state decise să se prezinte lumii ca un întreg și nu pe „bucățele”.
Mesajul Uniunii Europene lasă lui Nicolas Maduro o variantă de răspuns. Știrile anunță că Maduro ar vrea să se întâlnească cu Guaido, pentru a negocia „pacea” socială. Maduro este în fața unor amenințări majore. Posibilitatea ca statele importante din America și Europa să îi aplice sancțiuni economice nu este departe. Chiar dacă are sprijinul Rusiei, Chinei, Mexicului reorientarea comerțului internațional al Venezuelei se lasă cu pierderi pe care Venezuela nu este capabilă să le suporte.
Declarațiile sforăitoare există în spațiul public dar nu rezolvă problemele din Venezuela. Acolo trebuie să se lămurească între ei. Tradiția „socialistă” a Venezuelei mă determină să fiu circumspect. Iar „valul” de știri, unele contradictorii, mă determină să stau deoparte. Nu poți avea o poziție construită pe știri false. Apoi, chiar dacă România ar avea o poziție mai radicală nu văd la ce i-ar folosi! Este mult mai bună soluția Uniunii Europene. Este destul de fermă, destul de amenințătoare. Maduro ar trebui să răspundă cu inteligență la aceste semnale.

marți, 22 ianuarie 2019
Declarația de presă de la Aachen a președintelui Iohannis
13:30 | 22 Ianuarie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut marți, 22 ianuarie a.c., la Aachen (Germania), declarații de presă la finalul ceremoniei de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună ziua!
Am participat la semnarea Tratatului de prietenie, Tratat de integrare franco-german, și întreaga manifestare, după părerea mea, a fost una foarte bună. Este un lucru arhicunoscut și general acceptat că, dacă parteneriatul franco-german funcționează bine, atunci și Uniunea Europeană funcționează mai bine. În acest sens, acest tratat de astăzi vine în completarea tratatului care fusese încheiat în 1963 de către Cancelarul Federal Adenauer și Președintele de atunci al Republicii Franceze De Gaulle. Este o evoluție pe care eu o caracterizez ca fiind una foarte bună pentru Uniunea Europeană, foarte bună pentru relația dintre Franța și Germania, și sunt foarte bucuros și foarte mulțumit că astăzi am putut să particip la acest eveniment, să reprezint România la acest eveniment, care se va dovedi că are o valoare istorică deosebită.
Jurnalist: Domnule Președinte, în discursurile pe care le-au avut atât Emmanuel Macron, cât și Angela Merkel, vorbeau de o Europa a suveranității, de o Europa a unei armate comune. Există riscul ca acest tratat să readucă pe tapet discuția privind Europa cu mai multe viteze? Știu că dumneavoastră ați spus inclusiv în discursul de astăzi că România va susține consolidarea proiectului european.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: După părerea mea, nu avem o situație în care revine în prim-plan o discuție a cercurilor concentrice sau a Europei a celor două viteze, nu. Este vorba de un tratat bilateral, deci manifestarea de astăzi nu a fost una esențial de Uniune Europeană, dar a fost una pentru viitorul Europei, iar acest tratat bilateral de colaborare întărită este, și am spus-o și înainte, foarte bun pentru coeziunea, pentru integritatea proiectului european. Deci, nu cred că de aici se va reveni la acea discuție pe mai multe viteze.
Jurnalist: Premierul Viorica Dăncilă v-a trimis pentru a treia oară aceleași propuneri de miniștri la Dezvoltare și Transporturi, de data aceasta și cu anumite documente. Întrunesc acum aceste propuneri condițiile pentru a fi numite?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aceste documente sunt în analiza departamentului de specialitate la Administrația Prezidențială și, imediat ce voi reveni în țară, voi discuta și vom vedea ce ne-a trimis acolo doamna Prim-ministru și, într-un timp rezonabil, voi formula un răspuns la aceste propuneri.
Jurnalist: Domnule Președinte, posibilitatea ca Executivul să adopte o ordonanță de urgență privind contestația în anulare a fost criticată de către Vicepreședintele Comisiei Europene, care spuneau că românii merită un stat de drept. Cum priviți dumneavoastră aceste critici?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu știm exact ce-și imaginează ministrul justiției să scrie în acea ordonanță, dar, după părerea mea, dacă dorește să facă ceea ce a comunicat cât de cât public, chestiunea este cras neconstituțională. Există câteva principii care sunt respectate de toată lumea. La noi sunt ancorate în Constituție și unul dintre aceste principii, pe care se bazează de fapt toată construcția statului și unul dintre aceste principii pe care se bazează, de fapt, toată construcția statului și toată construcția statului de drept este că o lege acționează numai pentru viitor. Deci, legea nu poate să acționeze retroactiv. Vă imaginați dacă o lege ar putea să se aplice pentru trecut, atunci fiecare guvern ar veni și ar schimba întreg trecutul statului și atunci ar dispărea orice urmă de stabilitate, de predictibilitate. Pe scurt, PSD încearcă ceea ce încerca de când a venit la putere, să caute soluții pentru politicienii lor cu probleme penale, în frunte cu șeful lor de partid. Acest lucru nu se poate. Deci, PSD nu poate să vină cu astfel de soluții, care sunt pur și simplu neavenite, neconstituționale, și faptul că se vehiculează în public astfel de idei arată că, de fapt, PSD-ului nu-i pasă de România, PSD-ului îi pasă de propriii politicieni cu problemele penale și caută soluţii pentru aceștia. Este regretabilă această evoluție, și am încă speranța că inclusiv ministrul justiției va mai citi un pic de Constituție și legislație, și vor renunța la un astfel de demers, care, după părerea mea, nu este posibil.
Jurnalist: Liderii europeni v-au transmis îngrijorări vizavi de o astfel de ordonanță?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este o îngrijorare generală, din păcate, a liderilor europeni pentru soarta statului de drept în România. Eu îmi doresc stat de drept, românii își doresc stat de drept, majoritatea politicienilor își doresc stat de drept, dar PSD dorește ceva special pentru propriii politicieni cu probleme penale. Aceasta este o mare problemă pe care o avem și sper să se rezolve.
Jurnalist: În privința Adinei Florea la șefia DNA, ați finalizat analiza?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Astăzi nu avem elemente noi.
Jurnalist: Leul a atins un minim istoric în raport cu Euro. Sunt motive de îngrijorare vizavi de economia României, mai ales dacă aceasta tendință va continua?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sigur că sunt motive de îngrijorare, am spus-o și nu-mi face plăcere, dar trebuie să o repet. PSD nu se pricepe la economie și PSD guvernează prost. Rezultatul se vede și în cursul de schimb și în multe alte date care arată că lucrurile nu merg așa cum trebuie și așa cum își doresc românii.
Jurnalist: Domnule Președinte, ați spus în discursul dumneavoastră despre spiritul de la Elysee și spiritul de la Aachen. Vom putea vorbi după 9 mai 2019 despre un spirit de la Sibiu, un spirit european pornind de la Sibiu?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu sper și cu toții din Consiliul European sperăm să reușim la Sibiu să venim poate nu cu un tratat, dar poate cu o declarație care descrie în termeni pozitivi evoluția Uniunii Europene pentru următorii ani. Mulţumesc!
duminică, 13 ianuarie 2019
Consensul propus de PSD şi ALDE - antieuropean; nu pot fi de acord cu ce fac ei în domeniul Justiţiei
Agerpres prezintă o sinteză a declarațiilor președintelui PNL Ludovic Orban în urma discuției sale la TVR de astăzi sub titlul: Orban: Consensul propus de PSD şi ALDE - antieuropean; nu pot fi de acord cu ce fac ei în domeniul Justiţiei
Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a declarat că PNL nu poate ajunge la un consens politic cu PSD şi ALDE, aşa cum a fost propus pentru perioada celor 6 luni de preşedinţie a Consiliului UE, întrucât acesta este "antieuropean'', ''împotriva valorilor europene".
"Există două forme de consens, consensul pe care-l vrea PSD-ul, care este un consens antieuropean. Eu nu pot să fiu de acord cu ceea ce fac ei, de exemplu, în domeniul Justiţiei, călcarea în picioare a independenţei Justiţiei, preocuparea bolnăvicioasă pentru cei condamnaţi sau cei care se află în diferite procese, agresiunea permanentă împotriva independenţei Justiţiei, tentativa de control politic asupra a tot ce înseamnă angrenaj instituţional la nivelul Justiţiei. Noi susţinem respectarea statului de drept, şi aici, dacă vor consens cu noi, să meargă pe consensul european, consens european care respectă valorile europene, respectă Tratatul UE, articolul 2 cu condiţiile legate de statul de drept, este cel care e prevăzut în rezoluţia Parlamentului European, în raportul MCV adoptat de Comisia Europeană şi, în general, în toate poziţionările care au existat de-a lungul timpului din partea liderilor europeni. Dacă vor consens, hai să facem consens, să adoptăm un consens simplu. Ce a promis Iordache când a fost la Comisia de la Veneţia - că va face apel la experţii Comisiei de la Veneţia şi la experţii Comisiei Europene, pentru elaborarea codurilor şi a legilor Justiţiei, astfel încât ele să fie aduse la o formă care să fie compatibilă cu legislaţia, cu practicile de la nivel european. Ăsta e consensul pe care-l vrem noi, dar o să fie ei de acord cu un consens pe o asemenea temă?", a precizat Ludovic Orban, duminică, la TVR1, întrebat dacă pe perioada celor 6 luni de preşedinţie la Consiliul UE va exista consens politic la nivel intern.
Preşedintele PNL a adăugat că "un alt consens" ar putea să fie legat de neatacarea timp de 6 luni a liderilor europeni.
"Hai să nu mai atacăm liderii europeni 6 luni de zile, să nu mai dăm vina pe liderii europeni, pentru că liderii europeni prezintă nişte poziţii ferme care sunt în virtutea atribuţiilor pe care le deţin, a obligaţiilor pe care ei le au de a menţine valorile, principiile, Tratatul UE în vigoare, astfel încât să fie respectat în fiecare ţară. Să nu mai atacăm companiile străine, (...) dacă vor un astfel de consens noi suntem de acord cu un astfel de consens. Problema este că nu putem avea consens cu PSD, cu ALDE, pentru că ceea ce doresc ei e un consens antieuropean, un consens împotriva valorilor europene, împotriva deciziilor europene", a spus Orban.
El a punctat faptul că, la evenimentul de lansare a preşedinţiei române la Consiliul UE, organizat la Ateneu, s-a văzut foarte clar că liderii europeni nu au nimic cu România.
"S-a văzut foarte clar - aceşti lideri europeni, mă refer la preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, Antoni Tajani (preşedintele Parlamentului European - n.r.) au arătat că nu au nimic cu România. Dimpotrivă, Tajani şi cu Juncker au susţinut ca România să fie primită în Schengen, Juncker chiar a spus că şi-ar dori ca în România să înceteze inclusiv Mecanismul de Cooperare şi Verificare până la sfârşitul mandatului lui, aşa cum a fost declaraţia lui la preluarea preşedinţiei Comisiei Europene. Discursul lui Tusk a arătat foarte clar - domne', să vii să vorbeşti în limba ţării în condiţiile în care tu nu cunoşti limba presupune un efort de pregătire, un efort de cunoaştere, de documentare, şi, mai ales, arată respectul care există din partea preşedintelui Consiliului European faţă de români şi faţă de România. Nu au nimic cu noi, dar hai să ne întoarcem la ultimele declaraţii, de vreo doi ani de zile, ale lui Dragnea, ale lui Tăriceanu, inclusiv ale lui Dăncilă şi ale tuturor liderilor coaliţiei majoritare, în care au atacat sistematic instituţiile Uniunii Europene, liderii europeni, deţinătorii de funcţii importante la nivel european, companiile la nivel european", a mai declarat Orban.
vineri, 11 ianuarie 2019
Discursul lui Donald Tusk, președintele Consiliului European
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a susținut joi seara la Ateneu un impresionant discurs în limba română, cu prilejul ceremoniei de preluare a președinției Consiliului UE de către România.
„Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce împreună cu dvs. afacerile europene, în timpul primei președinții a Consiliului UE. Sunt convins că veți interpreta cu înțelepciune o adevărată „rapsodie română.”
Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu, ci pentru că știu cât de rezistentă și creativă este națiunea română. Cred că veți găsi sunetul potrivit și veți face tot ce puteți ca echipă pentru a lucra pentru interesele Europei. Veți fi gazde și sunt sigur că veți acționa în spiritul proverbului: „Omul sfințește locul.” Am încredere că veți respecta regulile și atașamentul față de principii.
După cum spunea Nichita Stănescu, „se apropie viitorul, se aude, se vede.” În mare măsură, depinde acum de România. Avertisment sever, la reuniunea de la Sibiu va fi în joc concepția comună în ceea ce privește viitorul Europei.
Dragi prieteni, Dacia 1300 a fost prima mașină a socrului meu. Mai mult ca mașinile românești mă fascinează intelectualii, la fel ca sportivii precum Nadia Comăneci și Simona Halep încântă publicul. Dar cel mai mult m-a încântat finala din 1986, când Steaua București a învins Barcelona.
Fac apel la toți românii să apere libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași atitudine cu care Helmuth Duckadam a apărat cele patru penalty-uri. Și atunci părea imposibil, dar a reușit. Și sunt sigur că și voi veți reuși”
Discursul președintelui Klaus Iohannis în fața comisarilor europeni
11 Ianuarie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, susținut vineri, 11 ianuarie, la Palatul Cotroceni, o prezentare în cadrul întâlnirii cu membrii Colegiului Comisarilor.
Domnule președinte al Comisiei Europene, draga Jean-Claude,
Dragi membri ai Comisiei Europene,
Dragi invitați și participanți,
Este o mare plăcere să vă salut astăzi aici, la București, în contextul deschiderii oficiale a primei Președinții române a Consiliului Uniunii Europene.
Președinția Consiliului Uniunii Europene pentru prima dată reprezintă un moment important pentru România ca stat membru al UE și o bună ocazie pentru a transpune pe toate dimensiunile acțiunii UE atașamentul nostru față de proiectul și valorile europene.
Dorim să folosim această ocazie pentru a demonstra angajamentul nostru și pentru a aduce contribuția noastră la construirea unei Uniuni mai puternice, mai unite și mai eficiente. Cred că acesta este un obiectiv pe care îl împărtășim pe deplin și apreciez angajamentul Comisiei Europene în această privință.
Comisia Europeană este un partener cheie pentru Președinția României a Consiliului UE, precum și pentru cooperarea globală între instituțiile UE.
Apreciez în mod deosebit abordarea promovată de Comisia Europeană în ceea ce privește consolidarea proiectului european și aprofundarea procesului de integrare în beneficiul tuturor cetățenilor europeni.
După cum știți, România împărtășește pe deplin abordarea pro-europeană. Poziția României în cadrul UE a fost întotdeauna și va continua să fie în favoarea unei Uniuni puternice, unitare și cohesive, în care toate statele membre își vor aduce contribuția la progresul proiectului european.
Viziunea noastră este că eforturile comune la nivelul UE ar trebui să se concentreze pe modalități de depășire a oricăror diviziuni și discrepanțe între statele membre pentru a consolida Uniunea noastră și pentru a demonstra capacitatea UE de a-și asuma un rol mai asertiv pe scena mondială.
Sunt convins că, prin acțiunile noastre coordonate, putem contribui la o mai bună Uniune Europeană.
Aș dori să vă asigur din dorința României de a contribui la avansarea agendei europene într-o manieră constructivă și consensuală.
Avem președinția Consiliului UE într-un context de evoluții importante și complexe la nivelul UE: reflecția asupra viitorului Europei, alegerile europene, procesul Brexit, migrația și securitatea, negocierile privind viitorul buget al UE, consolidarea mecanismelor din zona euro sau a acțiunii externe a UE într-un mediu internațional imprevizibil și în continuă schimbare.
Discuțiile privind viitorul Europei vor fi în fruntea agendei europene în timpul Președinției României a Consiliului UE, iar Summitul de la Sibiu, pe 9 mai, va fi reperul Președinției noastre, ținând seama de rolul său în pregătirea viitoarelor priorități strategice ale Uniunii pentru perioada 2019-2024.
Cred că aceasta va fi o bună ocazie de a reflecta împreună asupra modului în care vedem evoluția proiectului european. Ne vom strădui să susținem discuțiile consensuale care ar reafirma, printr-o declarație politică, determinarea noastră comună de a pune bazele unei viziuni ambițioase pentru viitorul Uniunii.
Viitorul cadru financiar multianual este unul dintre dosarele-cheie ale președinției noastre în cadrul Consiliului UE. România va fi pe deplin angajată în acest proces, în conformitate cu obiectivul stabilit la Consiliul European din decembrie, depunând toate eforturile pentru a defini opțiuni realiste și echilibrate.
Vom depune toate eforturile pentru a menține calea accelerată a procesului de negociere, pentru a progresa cât mai mult posibil până la sfârșitul mandatului nostru.
Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană este o prioritate majoră pe agenda noastră, mai ales că urmează a fi finalizată în timpul Președinției noastre în cadrul Consiliului UE. În acest sens, ne propunem să menținem unitatea UE27 în jurul principiilor care guvernează procesul de negociere. În următoarele luni, vom sprijini în mod activ procesul de aprobare a Acordului de retragere la nivelul UE, oferind cadrul instituțional necesar care să permită o retragere ordonată a Regatului Unit.
Contextul european este unul sensibil, determinat nu numai de perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, ci și de atmosfera politică din interiorul și în interiorul statelor membre, care, în unele cazuri, generează dificultăți în luarea deciziilor la nivel european.
Ne vom strădui să avansăm Agenda Europeană într-o manieră consensuală și incluzivă și să acționăm ca un broker cinstit între toate părțile interesate. Obiectivul nostru principal este acela de a menține unitatea și coeziunea între statele membre, ceea ce se reflectă și în motto-ul președinției noastre, care este "Coeziunea, o valoare europeană comună". Suntem convinși că nu putem construi decât un viitor credibil al UE prin consolidarea valorilor sale fundamentale, fundamentale.
Contextul nu este ușor, dar am încredere că Președinția română a Consiliului UE va fi una consistentă, bazată pe o abordare pragmatică și constructivă, cu privire la munca grea și pe sprijinul puternic al Comisiei Europene și alți parteneri europeni și instituțiile europene.
Acestea fiind spuse, permiteți-mi să spun încă o dată "bine ai venit României!" Și sunt convins că împreună vom face asta. Sper că veți găsi o țară bine pregătită pentru Președinția pe care am început-o noaptea trecută, împreună cu un eveniment cultural foarte bun. Cultura ne unește, politica nu întotdeauna. Dar cred că vom fi capabili să dovedim că politica este și ceva pe care îl stăpâniți. Așadar, vă urez o zi frumoasă în România și aștept cu nerăbdare opiniile voastre, în primul rând, bineînțeles, opinia prietenului meu drag, Jean-Claude.
marți, 30 octombrie 2018
Presa serioasă contra fake news
La dezbaterea organizată de PNL cu titlul "Soluţii europene pentru finanţarea presei şi pentru combaterea fenomenului fake news", eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a făcut unele afirmații în sprijinul ideii ca presa să participe la combaterea propagării știrilor false în media română.
"Cei care dezinformează şi propagă ştiri false, de multe ori din afara UE fiind, dar câteodată şi din UE, ei doresc să pună, de fapt, sub semnul întrebării ordinea, societatea, sistemul în care trăim. Şi anume pentru ei această democraţie liberală, Uniunea Europeană, care de 70 de ani produce pace, este un model de succes, (...) toate aceste reuşite ale noastre sunt o problemă.
(...) Federaţia Rusă este una din sursele de dezinformare.
(...) Şi tocmai fiindcă aceste dezinformări sunt o ameninţare pentru modul în care trăim, trebuie să ne intereseze. Ele vin din afara UE, dar vezi şi în UE tot soiul de populişti, eurosceptici, oameni care spun că ziduri, garduri şi alte prostii sunt soluţia.
(...) Izolarea nu e nicio soluţie, trăim într-o Europă deschisă, unită, noi suntem parte din Piaţa Unică, cetăţenii români pot alege unde să trăiască în Europa, unde să studieze, unde să lucreze, când să se întoarcă acasă la pensie.
(...) Vor să ne facă rău şi noi trebuie să ne opunem"
Nimic mai adevărat. Iar cei care „umblăm după știri” putem aduce dovezi nenumărate privind campaniile fake news ale rușilor dar și a cozilor lor de topor din România. Nu le mai pomenesc aici acum însă îmi rezerv dreptul de „a le promova” atât aici cât și în rețeaua Facebook unde sunt foarte activi așa-zișii eurosceptici din România care citează cu nerușinare din presa rusă ostilă UE. Fie ei simpli „postaci” fie ei așa-ziși „jurnaliști” la site-uri obscure.

luni, 29 octombrie 2018
Epoca Merkel la final
După alegerile din Hessa, unde CDU a obținut cele mai multe voturi, între 27 și 29%, dar cu o pierdere de aproape 10% față de alegerile anterioare, presiunile la nivelul CDU privind conducerea partidului își spun cuvântul. Angela Merkel a înțeles că nu mai este locomotiva și de aceea va pune capăt carierei sale politice. A dat de înțeles că se va retrage complet din viața politică infirmând astfel speculațiile că retragerea sa din fruntea partidului și a guvernului german pentru o funcție de înalt nivel la Uniunea Europeană.
Subiectul este tratat cu multe amănunte de presă. Cea germană și engleză abundă în detalii. Mă folosesc acum doar de ce îmi pune la dispoziție Agerpres.
Se pare că avem ce învăța din ce s-a întâmplat.
În 2015, Angela Merkel a greșit permițând manifestarea crizei migrației! Primirea milionului de imigranți în Germania a afectat grav alte state membre ale Uniunii Europene iar consecințele se văd și astăzi. Grecia a rămas cu sechele și zeci de mii de imigranți pe cap, s-a format „ruta balcanică” care a fost închisă abia după ce Ungaria a luat măsuri extrem de dure de închidere a frontierei cu Serbia, urmată apoi de Croația. Între statele membre spațiului Schengen s-au introdus iar controale la frontieră. Însăși acordul Schengen se află pe muchie de cuțit, unele partide politice cerând desființarea lui. Acordul de la Dublin este pus în discuție pentru că este nedrept ca unele state să cheme imigranții - Germania, Suedia, Austria etc. -, iar alte state să fie obligate să primească imigranții pe care statele respective îi refuză. Italia a jucat socialist, ca SPD-ul german până când PD-ul lui Matteo Renzi a pierdut alegerile iar acum Italia este condusă de partide radicale care adoptă poziții dure față de imigrație. Acum este Spania în colimatorul imigranților, acolo unde sunt la putere socialiștii. Popularii lui Rajoi au pierdut alegerile.
Criza migranților a despărțit Europa. A dus la intensificarea acțiunilor politice ale partidelor radicale. În Germania, CDU și SDU au pierdut în fața AfD, partid anti-imigrație. AfD reușind în Hessa să intre în parlamentul local completând astfel lista landurilor germane în care formațiunea a devenit o forță politică semnificativă. Au câștigat și Verzii germani, de fapt ei sunt considerați a fi marii câștigători au alegerilor din Hessa.
Deși au lansat ideea că Angela Merkel ar fi vinovată și de producerea Brexit-ului (legat de criza migrației!) cred că este o exagerare. Cultura anti-UE în Marea Britanie este una de masă. Și acum în sondajele din Regat aparentul echilibru între cei care nu vor în UE și cei care vor în UE are un plus pentru un viitor fără UE. Bine, cu dorința declarată ca între Marea Britanie și UE să existe niște relații speciale și nu relații comune cu țările terțe.
Problema germanilor este că au nevoie de un lider la CDU, care rămâne cel mai mare și mai puternic partid din Germania, care să fie cât mai aproape de reputația și puterea lui Merkel. Faptul că influența lui Merkel în UE va scade va afecta Germania, în primul rând! Lasă loc lui Emmanuel Macron să preia „conducerea”. O astfel de evoluție nu va bucura nici un german, mai ales în rândul celor din CDU.
Epoca Merkel în Germania se încheie dar se încheie și în Uniunea Europeană. Deocamdată, până la alegerile din decembrie ale CDU și chiar după aceea un timp, vom observa aceeași linie politică. Văd că social-democrații germani au anunțat deja că au ceva de spus și că o vor face după alegerile CDU din decembrie. Guvernul german este pe muchie de cuțit. Iar SPD nu are deloc un viitor strălucit dacă va încerca să provoace alegeri anticipate.
Epoca Merkel se încheie iar Merkel a afirmat că vrea să își ducă mandatul de cancelar până la capăt. Depinde cine va deveni președinte al creștin-democraților germani. Germanii din presă dar și alți jurnaliști străini au observat riscul ca noul președinte ales al CDU să provoace și o debarcare a lui Merkel de la conducerea guvernului. Pentru că Merkel a susținut că poziția de lider al CDU este strâns legată de cea de cancelar al Germaniei, analiștii și jurnaliștii speculează și această variantă a evoluției viitoare. Mandatul lui Merkel să se încheie cu 2 ani înainte de termen.

marți, 25 septembrie 2018
Fără tratament preferențial cetățenilor UE
![]() |
| Theresa May; foto Jack Taylor / Getty Images |
Răspunzând îngrijorărilor unor sectoare din economie, planul susţinut luni de cabinetul May va permite totuşi un acces limitat pentru muncitorii cu calificare redusă. Tot fără un regim preferențial pentru cetățenii Uniunii Europene. Speculativ, jurnaliștii de limbă engleză observă că ar fi posibil ca în urma realizării unui acord Brexit, politica de imigrare a Marii Britanii față de cetățenii europeni să fie „mai favorabilă”.
Din alte informații, se pare că Polonia, prin ministrul economiei, a sugerat ca UE să accepte planul prim-ministrului Theresa May. Cu unele mici modificări, pe ici pe colo, dar care să nu pună în pericol realizarea acordului. Polonia are aproape 1 mil de cetățeni în Marea Britanie iar forțarea plecării acestora din Regat ar bulversa piața forței de muncă din Polonia. Deocamdată, vocea polonezului a fost auzită dar ignorată.
Agerpres după presa de limbă engleză.
Independent are și alte informații care trebuie luate în considerare.
Theresa May a declarat că este de preferat ca Marea Britanie să iasă fără un acord cu Uniunea Europeană decât să iasă cu un acord de liber schimb de tipul celui încheiat de UE cu Canada. Ori UE acceptă planul ei, libera circulație a mărfurilor, ori nimic.
Theresa May nu are de ales. Ori la bal, ori la spital. Președintele Franței, Macron, o face pe durul. Are tot interesul. O parte a băncilor din Marea Britanie și personalul lor lucrativ ar putea veni în Franța. Angela Merkel, cu toate șicanele pe care i le face propriul partid și aliatul bavarez, ține în mână situația: nu este clar ce vrea Marea Britanie! Nu poate avea una dintre libertăți și să le refuze pe celelalte! Evident, viitorul nu sună bine.
Se înțelege că tot jocul are în centru frontiera irlandeză. UE vrea ca Irlanda de nord să rămână în cadrul UE, pe teritoriul Irlandei de Nord, ceea ce duce la instituirea unei frontiere vamale între Marea Britanie și Irlanda de Nord pentru a se evita frontiera terestră (tare) între cele două Irlande. Marea Britanie nu este de acord, califică situația ca un atentat la integritatea teritorială a Marii Britanii și la suveranitatea ei și propune ca UE să accepte încălcarea Tratatului Uniunii Europene stabilind pentru toată Marea Britanie regimul preferențial al liberei circulații a mărfurilor. Cineva trebuie să cedeze sau Marea Britanie va ieși fără un acord. Diferendele vor fi soluționate pe calea dreptului internațional.
"Este o afacere care păstrează uniunea Regatului Unit, integritatea noastră constituțională, este o înțelegere care nu prevede o frontieră tare între Irlanda de Nord și Irlanda, protejează locurile de muncă și ne permite să avem relații comerciale bune cu Europa și cu restul lumii. “ - Theresa MayÎși apără și nevoile și neamul, cum spunem noi, însă propunerea ei nu poate fi acceptată. Marea Britanie a ales să iasă din UE. Uniunea Europeană are 4 mari libertăți care îi sunt caracteristice. Se condiționează reciproc. Nu poate exista una fără celelalte trei. Marea Britanie cere, practic, Uniunii Europene să aibă acces la una dintre libertăți în mod complet fără însă a fi sub controlul juridic al Curții de Justiție a UE. Visul englez. Ceea ce este imposibil. Majoritatea statelor membre înțeleg faptul că de s-ar ajunge la un astfel de acord, excepția cu Marea Britanie va deveni un subiect deosebit pentru discuțiile cu oricare altă putere economică a lumii. Practic, se poate ajunge chiar la destrămarea Uniunii Europene. Nu ar mai exista prea multe motive pentru statele membre de a rămâne în Uniune atât timp cât libertatea de bază a Uniunii poate fi obținută de alte state terțe, fără ca acestea să fie supuse rigorilor Pieței Comune Europene! Marea Britanie va avea propriile reguli privind produsele manufacturate și agricole și nu dorește ca să accepte regulile UE.
Nu știu cine va ceda. Nu cred că interesele Poloniei privind expații polonezi din Marea Britanie pot influența decizia celorlalte state. Industriașii germani de mașini au declarat deja că piața UE este prioritară pentru ei. Pescarii danezi vor înțelege și ei. Chiar și portughezii cu relațiile lor istorice speciale cu Marea Britanie vor accepta că libertatea pe care UE o refuză unui stat terț are o valoare mai mare decât relațiile particulare ale fiecărui stat membru al UE cu Marea Britanie. Există, este adevărat, posibilitatea ca statul membru nemulțumit să iasă din Uniunea Europeană pentru a păstra o relație specială cu Marea Britanie. Este o posibilitate dar nu cred că va fi folosită. Problemele despărțirii de Uniunea Europeană a le Marii Britanii au permis cunoașterea mai bine a Uniunii Europene de către statele membre. Miile de probleme care au cerut o soluție au pus mințile la contribuție. Nu văd ca statele ce s-au dezvoltat datorită apartenenței la Uniunea Europeană să renunțe la dezvoltare!
joi, 13 septembrie 2018
Declarația de presă comună Klaus Iohannis cu Mark Rutte
Declarația de presă comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, domnul Mark Rutte
17:20 | 12 Septembrie 2018
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 12 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă cu Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, domnul Mark Rutte.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este o plăcere să-l primesc astăzi pe Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, domnul Mark Rutte, într-un moment important în cooperarea noastră bilaterală, mai ales în context european. Mă refer, desigur, la exercitarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în prima parte a anului 2019.
Importanța acestei întâlniri de astăzi este cu atât mai mare cu cât domnul Prim-ministru este la prima vizită pe care o face în România. Am avut discuții foarte bune cu privire la stadiul relației noastre bilaterale. Am subliniat că relația noastră are o foarte importantă componentă economică, dar una și socială. Vă reamintesc, Olanda este primul investitor, cel mai important investitor, iar numeroase locuri de muncă sunt create în urma investițiilor olandeze directe în România.
În același timp, relația bilaterală a primit în ultimii ani o componentă nouă, importantă, interesantă, o comunitate de români - aproximativ 30.000 de români care trăiesc în Olanda - o comunitate preponderent tânără, bine pregătită, bine integrată şi care, cred că pot să spun, contribuie într-un mod foarte pozitiv la dezvoltarea Olandei.
Viitorul Uniunii Europene a fost un subiect extrem de important în discuția noastră şi, chiar dacă nu avem opinii identice în toate dosarele, este foarte important de notat că atât Olanda, cât şi România lucrează pe fond la același deziderat comun: consolidarea unității europene. Şi, în acest context, mă bucură faptul că în discursul de astăzi al Președintelui Comisiei, domnul Jean-Claude Juncker, discurs pe care l-am apreciat, un discurs foarte binevenit, predomină acest mesaj de unitate, de atenuare a diferențelor dintre est şi vest, nord şi sud, un mesaj care vine în a sublinia importanța diminuării diferențelor și evitarea divizării Uniunii.
Uniunea Europeană are nevoie de solidaritate reală între statele membre. Această solidaritate trebuie să vină dintr-un angajament unanim de a respecta tratatele europene, dar, evident, și valorile și principiile cuprinse în acestea.
Ca Președinte al României, am susținut și voi continua să susțin efortul neabătut de a edifica un stat modern, bazat pe democrație consolidată, statul de drept și drepturile omului. Aceste repere fundamentale sunt reperele noastre naționale şi ele sunt şi reperele europene pe care le impunem.
Am căzut de acord cu partenerii noștri olandezi că succesul Uniunii este legat de eficiența răspunsurilor concrete pe care, în domeniile sale de competență, Uniunea le dă problemelor resimțite de cetățeanul european. Nu întâmplător cetățeanul și beneficiile directe pentru el sunt în centrul programului de lucru al viitoarei Președinții a României la Consiliul Uniunii Europene. Este un punct extrem de important din agenda României.
Alături de Olanda și de ceilalți parteneri europeni și, bineînțeles, în strânsă legătură cu instituțiile europene, lucrăm ca agenda viitoare a Uniunii Europene să se bazeze pe priorități consensuale, care să producă rezultate concrete și să contribuie la întărirea încrederii cetățenilor în proiectul european.
Am trecut, împreună cu domnul Prim-ministru, în revistă o serie de teme proeminente pentru semestrul I al anului viitor, cel al mandatului României la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Am discutat chiar mult despre pregătirea Summitului de la Sibiu din 9 mai 2019, care va marca un moment extrem de important în definirea agendei strategice a Uniunii pentru următorii 5 ani, dar și în perspectivă, lucru care a fost, de altfel, puternic subliniat în discursul de astăzi al domnului Juncker.
Am căzut de acord cu premierul Rutte că agenda viitoare a Uniunii Europene trebuie să își găsească o reflectare corespunzătoare și în bugetul Uniunii pentru perioada post-2020. În acest context, am subliniat că România, ca viitoare Președinție a Consiliului, va acorda o atenție prioritară negocierilor cu privire la Cadrul Financiar Multianual.
Am arătat, de asemenea, că România este gata să se implice în avansarea dezbaterilor și pe alte teme importante, precum consolidarea Uniunii Economice și Monetare, temă importantă pe care am detaliat-o. Noi susținem că este esențial ca pe această temă să fie asigurată transparența față de statele membre din afara zonei euro și ne bucurăm că Olanda sprijină această abordare.
Un subiect aparte pe care l-am abordat a fost și cel al securității interne a Uniunii Europene, inclusiv, sigur, din perspectiva migrației. Am semnalat intenția României de a continua să se implice, inclusiv din postura de Președinție, în consolidarea instrumentelor de care dispune Uniunea Europeană pentru gestionarea acestor teme, şi este mare nevoie de așa ceva. Am subliniat sprijinul României pentru gestionarea mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii. În acest context, am reiterat dorința României de a adera cât mai curând posibil la spațiul Schengen.
Discuțiile noastre privind Brexit au scos în evidență, așa cum ne-am și așteptat, multe puncte comune. Astfel, ambele state susțin menținerea unității UE27, finalizarea în această toamnă a Acordului de retragere și au dorința ca în viitor relația dintre Uniune și Marea Britanie să fie bazată pe un parteneriat cuprinzător. Am discutat și despre relațiile externe ale Uniunii, din care aș evidenția mai ales sprijinul pe care atât România, cât și Olanda îl manifestă pentru o relație transatlantică solidă.
Dacă ar fi să rezum esența relației de cooperare pe care România și-o propune cu Olanda, aceasta o putem defini la nivel bilateral prin pragmatism, cu accent pe proiectele concrete de colaborare care stimulează dezvoltarea economică și socială, iar la nivel european prin respectul față de tratatele fondatoare ale Uniunii și consolidarea proiectului european. Apreciez discuțiile foarte bune, foarte deschise, pe care le-am avut, domnule Prim-ministru, atât în faza de tête-à-tête, cât şi împreună cu delegațiile noastre şi îmi face plăcere să vă dau microfonul!
Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, domnul Mark Rutte: Domnule Preşedinte, dragă Klaus, mulţumesc foarte mult pentru această călduroasă primire. Sunt perfect de acord că relaţiile noastre bilaterale sunt foarte puternice. Lucrăm împreună, colaborăm la nivel european, avem o relație economică foarte puternică. Firmele din România investesc în Olanda şi cele din Olanda investesc în România. Pot astfel crea o creştere şi, printre altele, şi locuri de muncă pentru oamenii care locuiesc în România şi cei care locuiesc în Olanda. Am colaborat amândoi şi în cadrul Consiliului European, prețuiesc relația noastră şi modul în care am colaborat în acest context. Astăzi ne-am concentrat în discuțiile noastre, aşa cum foarte bine ai spus, pe mai multe chestiuni, cum ar fi migraţia, chestiunea Brexit-ului, dar îndeosebi, ne-am concentrat pe faptul că România va deţine Preşedinţia Consiliului UE, în prima jumătate a lui 2019. Consider că o serie dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană vor fi, categoric, în discuție în prima jumătate a anului viitor şi va depinde foarte mult de capacitatea de conducător a României.
Vom avea tot felul de lucruri pe care le discutăm, de exemplu, la Salzburg. Vor juca acestea un rol foarte important şi în Președinția României şi, de exemplu, chestiunea acordurilor pe care le putem avea cu Africa, cum gestionăm chestiunea presiunii migrației asupra Europei, per total, dar îndeosebi, ne-am concentrat pe faptul că în orașul dumneavoastră natal ne vom reîntâlni, pe 9 mai, în contextul unei întâlniri neoficiale a Consiliului, care s-ar putea să aibă un caracter transformator, această întâlnire, un impact asupra următorilor cinci ani ai Uniunii Europene, pentru că acesta este un moment care e doar la câteva săptămâni înaintea alegerilor europene. Împreună trebuie, deci, să construim agenda pentru următorii cinci ani şi cred că România şi Olanda gândesc foarte asemănător, că trebuie să existe o Uniune Europeană de valori, întemeiată pe o economie puternică și care lucrând strâns în colaborare, creează siguranța într-o lume din ce în ce mai nesigură. Faptul că această întâlnire are loc înainte cu trei săptămâni înaintea alegerilor europene este o ocazie extraordinară pentru a construi pe mai departe această agendă. Vă ofer tot sprijinul meu pentru ca președinția română să aibă succes, e prima dată când o deține, această Președinție rotativă. Știu cum vă pregătiți pentru acest lucru, știu ce ambiții aveți din partea acestei calități, însă Brexit, migrație și următorii cinci ani de agendă europeană reprezintă pentru dumneavoastră, sub conducerea dumneavoastră, domnule Președinte, în prima jumătate a anului viitor, o ocazie extraordinară.
Vă asigur de întregul meu sprijin categoric în direcția acestor evenimente, va avea loc conferința în orașul dumneavoastră la Sibiu, ceea ce este și mai frumos! Vă mulțumesc încă o dată pentru primirea călduroasă de astăzi, mă bucur că suntem de acord asupra modului în care putem colabora bilateral și în Uniunea Europeană în următoarele 12 luni! Mulțumesc!
Sesiune de întrebări și răspunsuri
Jurnalist: Bună ziua! Întrebarea mea se adresează atât domnului Preşedinte, cât şi domnului Prim-ministru. Olanda este unul dintre cele 12 state care, recent, prin ambasadele lor, au făcut apel la instituțiile românești să nu slăbească statul de drept şi lupta anticorupție prin modificări legislative ale Codului Penal şi ale legilor justiției. Considerați că acest apel a fost înțeles, este respectat sau, dimpotrivă, am putea ajunge într-o situaţie similară cu cea a Ungariei, în care România să fie avertizată şi chiar sancționată?
Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, domnul Mark Rutte: Da, este adevărat că am urmărit şi noi evenimentele recente din România, avem o serie de îngrijorări şi noi cu privire la statul de drept. Comisia Europeană, şi ea, recent şi-a manifestat îngrijorările cu privire la eforturile de reformă care par să încetinească ritmul. Din perspectiva noastră, sigur, privim întâi la Comisia Europeană şi vedem ce fac ei acolo. Pentru noi toți însă, pentru toată Uniunea, statul de drept este un aspect absolut cheie, este fundamentul parteneriatului european, siguranța juridică, legală pentru firme şi persoane private este extraordinar de importantă. Să vedem cu ce va veni Comisia şi apoi vom vedea fiecare dintre noi, independent, dacă s-au făcut progrese şi în ce fel, în ce măsură.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aceste semnale venite de la partenerii noştri trebuie luate foarte, foarte în serios. Noi suntem împreună în Uniunea Europeană şi împreună vrem să construim o Uniune mai puternică. Şi atunci, dacă într-o parte apar probleme care atrag atenţia, este bine ca toată lumea să reacționeze în ideea de a îmbunătăți întregul mers. Ştiu că în politica românească sunt voci care acuză că partenerii noştri se amestecă în treburile interne ale României. Această abordare şi această evaluare sunt fundamental greşite. Tocmai în virtutea faptului că suntem împreună în Uniunea Europeană este obligatoriu ca atunci când ceva nu merge neapărat aşa cum trebuie să se atragă atenţia. Aceste semnale trebuie luate foarte, foarte în serios, cum de altfel trebuie luată în serios şi opinia unor actori avizaţi externi cum este, de exemplu Comisia de la Veneţia, care chiar în zilele următoare se va afla în România nu pentru a ne critica, acesta este un discurs populist greşit. Oamenii vin ca să ne ajute să construim o legislaţie mai performantă, mai modernă. Anumite abordări populiste prin care se arată, cică, că ar veni unii străini cum trebuie să ne rânduim noi ţara, le refuz clar şi categoric. Noi suntem într-o uniune a valorilor, noi dorim să ne consultăm cu parteneri bine intenţionaţi care vin să ne ajute. Aceste lucruri trebuie foarte, foarte bine înțelese şi aceste lucruri sunt importante pentru noi toți. Nu putem să fim parte într-o comunitate de valori şi să ne izolăm față de această comunitate. Dar ce este important şi Summitul de anul viitor, Summitul care se va desfășura în România, în Sibiu, şi unde vom desena liniile viitorului nostru. Acest viitor al Uniunii include România şi pentru asta avem tot interesul să arătăm că noi, românii, am înțeles că este vorba despre valori, valori pe care şi noi le respectăm.
Jurnalist: Dacă-mi permiteţi, domnule Preşedinte, un scurt follow-up la ceea ce spuneaţi în legătură cu intervenţia străină. Există acuzaţii de la vârful coaliției de guvernare în legătură cu protestul din 10 august că ar fi fost finanţat din străinătate. Cum le priviți?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am astfel de date.
Jurnalist: Aţi menţionat că una dintre temele de discuții a fost legată de aderarea României la spațiul Schengen. Aş vrea să-l întreb pe domnul Prim-ministru care este poziţia Olandei în acest moment, iar pe domnul Preşedinte, având în vedere evoluţiile din ţară, România este mai aproape sau mai departe acum de acest deziderat?
Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, domnul Mark Rutte: Evident, înţeleg pe deplin dorinţa României de a adera la spaţiul Schengen. Olanda a făcut în permanență o legătură între această dorinţă şi îndeplinirea tuturor cerinţelor MCV-ului, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, trebuie să fim îndrumați de aceste criterii. Este o chestiune pe care o va evalua şi Comisia Europeană şi imediat ce o face, vom vedea care sunt pașii următori.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Spațiul Schengen a fost creat printr-o înţelegere care prevede şi pașii de urmat şi condițiile care trebuie îndeplinite. Comisia Europeană sprijină demersul de aderare al României, cum majoritatea statelor europene sunt pentru acceptarea României şi de obicei se asociază şi cu Bulgaria. Aceste chestiuni au fost de multe ori şi pe larg dezbătute, iar evoluţia pe care o vedem în momentul de faţă în domeniul legilor justiţiei cu siguranţă ridică câteva semne de întrebare suplimentare. Eu sunt, totuşi, moderat optimist că vom reuşi să avem o legislaţie în materie de justiţie care rezistă la o verificare atentă în final şi cred că uşor, uşor toată lumea a înţeles că legislaţia în domeniul justiţiei trebuie îmbunătăţită, şi nu ciopârţită. Sper ca acest lucru în final să fie înțeles şi de cei care au pornit cu un elan nemotivat şi cu o totală lipsă de transparență acest procedeu şi cred că există suficientă înțelepciune în politica românească pentru a găsi un final potrivit pentru aceste lucruri. Dar, momentan, etapa în care ne aflăm ridică mai multe semne de întrebare decât aduce certitudini. Mulțumesc!
Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, domnul Mark Rutte: Mulțumesc!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)