Un articol interesant la Politico. În Europa de vest și nu numai, se caută soluții pentru o altă criză. Cea a forței de muncă sezoniere. Inclusiv în Marea Britanie.
Esențială este declarația expertei în migrație la Institutul Universității Europene din Toscana, Letizia Palumbo care afirmă tranșant că „„lucrătorii migranți au devenit o „componentă structurală” a agriculturii multor țări, deoarece occidentalii nu doresc să facă locuri de muncă grele, cu salarii mici. Deci, acum putem spune că, din cauza acestei crize, putem înțelege cu adevărat importanța și relevanța lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare””!
Închiderea frontierelor în statele membre ale UE pentru împiedicarea răspândirii Covid 19 coroborată cu închiderea unor afaceri axate pe atragerea clientelei, în special în domeniul HORECA dar și în construcții, urmată, evident, de închiderea afacerilor de sprijin, de pe orizontală, a produs o reacție în lanț asupra căreia nu s-a aplecat mai nimeni să o „vadă”. Lucrătorii sezonieri au plecat, lucrătorii concediați au plecat (s-au repatriat), proprietarii de imobile care le închiriau și-au dat afară chiriașii etc. Acum, sindicatele și patronatele din agricultură, în special, reclamă un viitor sumbru pentru membrii lor. Recoltele vor rămâne pe câmp iar pierderile vor fi imense atât pentru investitori cât și pentru consumatorii din propriile țări! Bașca faptul că importurile alimentare vor fi sever reduse chiar de către statele care ar avea producție, fiecare stat urmărind să asigure, în principal, propria piață și doar în mod excepțional vor ieși cu produsele la export. Da, ar fi o sursă de aprovizionare a produselor alimentare din alte state unde pandemia nu este atât de prezentă sau în care măsurile dure nu au fost luate dar, în general, în acele state produsele nu îndeplinesc standardele de siguranță alimentară impuse de Uniunea Europeană.
Franța reclamă un necesar de peste 200.000 de lucrători sezonieri în agricultură, Germania reclamă un necesar de peste 300.000 de lucrători sezonieri, în Italia se reclamă că legumele și fructele de sezon se vor usca în ferme, Spania reclamă absența lucrătorilor sezonieri care deja trebuiau să fie pe câmpuri, Marea Britanie anunță că va permite o imigrație extracomunitară suplimentară pentru ca fructele și legumele minunate ale fermierilor britanici să fie pe mesele cetățenilor ...
Toate statele încearcă să își determine cetățenii care nu mai au loc de muncă să meargă în sate, la ferme pentru a înlocui lucrătorii sezonieri care au plecat în țările lor. Sunt pomeniți românii, bulgarii, polonezii. Noi vedem cum zilnic sunt aduși în țară din Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie concetățeni care nu își mai găsesc locul în acele țări. Bulgaria a anunțat că în două săptămâni au revenit în țară 200.000 de bulgari care lucrau în țări europene!
Ricardo Serra președintele filialei din Andaluzia a Uniunii Agricole spaniole ASAJA consideră că o ocupare a locurilor de muncă din agricultură cu oameni de la oraș, dacă se va petrece, va fi de scurtă durată. Serra afirmă: „Spun mereu, distanța de la mediul rural la oraș este foarte scurtă, iar de la oraș la țară este foarte lungă”!
Eu nu îmi fac speranțe cu privire la implicarea în agricultură a „diaporenilor români” care umplu avioanele pentru revenirea în țară. Mulți dintre cei reveniți au alte „specializări”.
Nu știu dacă lucrătorii sezonieri aduși din terțe țări au plecat în țările lor. Erau în construcții, în industria ușoară etc. Sper ca cei în drept să îi reorienteze, dacă nu mai au de muncă, către sectorul agricol și cred că vor fi de acord dacă și salarizarea va fi corectă. Temporar, până când trece criza și vor putea reveni la locurile de muncă pentru care au fost atrași în România.
Se afișează postările cu eticheta agricultură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta agricultură. Afișați toate postările
joi, 26 martie 2020
vineri, 24 noiembrie 2017
Dezastrul continuă. Se renunță la fonduri europene pentru agricultură
În Parlament, în ședința plenului pentru dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură, primul ministru Mihai Tudose a prezentat o situație absurdă: „Cornul Abundenței” s-a revărsat peste români și le umple buzunarele!
Lumea ascultă, lăcrimează recunoscătoare că „partidul” are grijă de soarta ei și ... cam atât. Când merg la piață, plătesc oul cu peste 1 leu, dau pentru pâine cu un leu mai mult, nu se mai ating de carne pentru că „este dăunătoare”, nici de legume pentru că sunt scumpe, fac cură de slăbire planificată îmbărbătați de reclamele Tv de la posturile care prezintă, aproape excesiv PSD și ALDE în emisiuni laudative.
În spate, acolo unde lumea nu prea intră să vadă ce fac cei din PSD și ALDE în „bucătăria guvernării” se petrec lucruri ciudate. Bine, recunosc că puțină lume are răbdarea să înțeleagă că aceste ciudățenii se vor regăsi în bănuții pe care îi primesc la salariu, la pensie, în ajutorul social. Puțină lume pricepe că bănuții vor deveni foarte-foarte „ușori”, ca să acopere „greutatea” unui euro sau dolar va fi nevoie să punem un purcoi de lei! Acum se merge, victorios, către un 5 lei pentru un euro. O nouă inflație cauzată de dezechilibrele majore provocate economiei de actuala guvernare PSD-ALDE se pare că a început.
Europarlamentarul Daniel Buda este cu ochii pe agricultură. Și scoate în evidență tocmai o porcărie a Guvernului Tudose. Mai sunt porcării, dar nu le poți pune pe toate odată.
„Guvernul PSD-ALDE, un adevărat terminator al fermierilor și al instituțiilor din sectorul agricol!
Cheltuirea iresponsabilă și deșănțată a resurselor publice a secătuit atât de mult bugetul național încât și puținele investiții rămase în picioare din domeniile vitale și necesare atragerii de fonduri europene sunt retrase. Goana disperată de a face rost de fonduri pentru a-și acoperi pomenile electorale au determinat guvernarea PSD-ALDE să sacrifice programul care prevedea cadastrarea gratuită a terenurilor și să retragă cele 2 milioane de lei puse la dispoziția OCPI și a primăriilor. Acest program, și așa destul de dificil de implementat, era absolut necesar pentru ca fermierii români să beneficieze de fonduri europene și plăți directe după anul 2020.
Retragerea finanțărilor din domeniu, apreciindu-se că procesul de cadastrare se va face doar din fonduri europene, demonstrează incompetența și iresponsabilitatea acestei guvernări. Fondurile europene accesibile în acest domeniu trebuie să fie complementare celor naționale și nicidecum unice. Și așa sumele necesare cadastrării la nivel național sunt mult mai mari decât cele care pot proveni din fonduri europene. Întotdeauna utilizarea acestor fonduri în diverse domenii sunt privite ca și complementare în vederea satisfacerii nevoilor naționale.
Îi solicit public Ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, să retragă proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede stoparea subvenționării pentru perioada 2018-2022 a lucrărilor de cadastrare gratuită, măsură prin care se taie sume în cuantum de peste 2 miliarde de lei deoarece, în mod cert, se va îngropa sectorul agricol și fermierii români. De altfel, în cursul săptămânii viitoare, îl voi informa pe Comisarul pe Agricultură, domnul Phil Hogan despre această situație, solicitându-i totodată un punct de vedere.”
![]() |
| Paul Stănescu, Olt |
marți, 29 noiembrie 2016
Dacian Cioloș a pus pe Facebook ce nu a fost lăsat să prezinte la TVR !
Actul de cenzură al TVR sub conducerea numitei Irina Radu, aflată sub tutela politică a PSD, asupra prim-ministrului Dacian Cioloș pentru a nu afecta campania pe teme agricole a PSD a primit interdicția prim-ministrului Cioloș ca interviul să mai fie difuzat. Prim-ministrul a pus pe pagina sa de Facebook o serie de explicații pe temele pe care PSD le are cu privire la agricultură. La ora la care preiau și eu mesajul, prezentarea lui Cioloș are deja 754 de distribuiri și este apreciată de peste 3,5 mii persoane. Sunt sigur că aceste date de evidență a vizibilității postării vor crește.
Agerpres a preluat postarea lui Cioloș și o dă publicității. Titlul ales de Agerpres: Cioloș: Agricultura e tratată de 27 de ani ca un bazin electoral, o sursă de voturi manevrată populist
Are perfectă dreptate.
Postarea pe pagina lui de Facebook este mai jos.
„Văd zilnic cum cei care acum un an, acum doi ani, se aflau la guvernare și ar fi trebuit să-și facă treaba, se declară îngrijorați de faptul că subvențiile pentru fermieri au fost plătite cu întârziere anul acesta. Sigur, această grijă pentru agricultori mă bucură, dar ar fi fost bine ca ea să se manifeste și prin fapte, în anii trecuți, nu doar în vorbe, acum, în campania electorală. Dacă ar fi fost așa, fermierii români ar fi beneficiat deja de mult mai multe măsuri pe care le-am inclus în Politica agricolă comună (PAC) tocmai pentru ca această politică europeană să țină seama de problemele agriculturii românești.
Vreau să-i asigur pe agricultori de următoarele:
• În ciuda unor “cadouri” lăsate de guvernul Ponta, până în luna august am reușit să plătim peste 96% din subvențiile aferente anului 2015 – cele câteva procente rămase fiind legate de situații care au nevoie de mai multă analiză, așa cum se întâmplă în fiecare an.
• În plus, până la sfârșitul acestei luni, plătim în avans 859 de milioane de euro pentru campania agricolă 2016 – adică mai mult de jumătate din subvenția pe anul viitor, pentru peste 600.000 de fermieri. Este o sumă record, suplimentată la rectificarea bugetară adoptată de Guvern miercurea trecută.
• Mai mult, anul acesta am redus la 9% TVA pentru materia primă necesară în agricultură și pentru lucrările agricole. Totodată, am eliminat o nedreptate care trenează de ani buni, care a creat multă birocrație inutilă și a dus în faliment mulți agricultori – ani la rând s-a solicitat producătorilor plata TVA chiar dacă ei nu erau încasatori de TVA. În acest sens, acum două săptămâni am adoptat un mecanism simplificat de TVA pentru agricultori, care le permite să nu țină evidența TVA.
• Evident, acest guvern ar fi plătit la timp subvențiile în 2016 dacă guvernul Ponta ar fi început pregătirile în anul 2014, atunci când s-a încheiat reforma PAC – cum, de altfel, am și sugerat la acea vreme - și ar fi finalizat schemele de plată înainte de octombrie 2015.
• Evident, banii ar fi intrat mai devreme în conturile agricultorilor dacă guvernul precedent ar fi alocat resursele financiare și ar fi creat cadrul legal pentru dezvoltarea sistemului IT de plată a subvențiilor, la care nu s-a lucrat deloc până în noiembrie 2015.
Sunt lucruri pe care le-am făcut în acest an, nu promisiuni electorale.
Problema agriculturii românești este că de 27 de ani este tratată ca un bazin electoral, o sursă de voturi manevrată populist de la un ciclu electoral la altul. Este o abordare care trebuie schimbată radical. Agricultura este un sector strategic de dezvoltare a României, fermierii – atât cei mari, cât mai ales micii fermieri - au nevoie de predictibilitate, de sprijin din partea statului pentru a crește și pentru a aduce bunăstare țării și oamenilor. În acest lucru cred și pentru asta muncesc de o viață.”
Probabil că promovarea mesajului pus de Dacian Cioloș nu va ajunge la milioane de cititori dar este sigur că nu este pierdut. Prin intermediul Facebook, al grupurilor care activează pe Facebook, al paginilor personale pe Facebook, al blogurilor și al altor televiziuni și publicații on-line majoritatea românilor vor afla ce a vrut premierul să transmită.
TVR va rămâne o cloacă de obiedienți aserviți PSD. A fost, din 1989 încoace aservită stângii din România indiferent de cine a fost la conducerea TVR. Nucleu dur al TVR format din sindicaliști și aliații lor a avut grijă ca TVR să devină o gaură neagră la bugetul României dar și un aspirator de bani nemeritați prin taxa radio-tv.

sâmbătă, 22 octombrie 2016
Noutate ! Putem exporta carne de vită în Turcia !
Cred că ministrul Achim Irimescu are „darul” omului de succes. Unde pune el mâna crește.
Zootehnia este din nou pusă la treabă. Treabă multă, treabă grea, treabă care obligă schimbarea politicii agricole la minister.
Pentru prima oară de la aderarea la UE, Turcia a fost de acord să importe carne de vită din unele state membre UE. România este printre ele. Cu două abatoare aprobate de experții turci.
Agerpres. Ministrul Agriculturii: România poate exporta carne de vită în Turcia; două unități au fost validate de experții turci
După cum spune ministrul, România va trebui să schimbe politicile privind creșterea vitelor iar vițeii să nu mai fie vânduți aiurea.
De când suntem în Uniunea Europeană nu am exportat bovine vii și carne de vită în Turcia pentru că s-a opus masiv deschiderii pieței către UE din cauza encefalopatiei spongiforme bovine (ESB), cunoscută drept boala vacii nebune. Recent, în contextul demersurilor pentru aderare, Turcia și-a revizuit punctul de vedere și a deschis exporturile pentru câteva state din UE. România a reușit, după un tur de forță, să obțină și de la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) statutul de țară cu risc scăzut la ESBÎncă o mare realizare sub mandatul său. Iar PSD și ALDE îl doreau pur și simplu eliminat din schema Guvernului ! Din prostie sau din teamă. Posibil și una și alta.
Trebuie să schimbăm un pic politica ministerului pe acest segment, să dăm stimulentul pentru viței în două etape, adică ceva dacă l-a dus la 300 de kilograme și încă o plată dacă ajunge la 600 de kilograme. Trebuie să încurajăm oamenii să nu mai vândă viței. Este important să creăm un mecanism ca să stimulăm oamenii să țină vițelul până la greutatea optimăȘi ca tabloul să fie complet, ministrul are în plan să ducă și ovine vii în Turcia unde prețul este mai bun ca în România.
Îmi place ministrul ăsta. Tace și face. Și când face, face de la foarte bine în sus !
duminică, 16 octombrie 2016
Când un ministru știe ce face și ce spune. Achim Irimescu !
Nu este prima dată când vorbesc despre acest ministru care, trebuie să recunosc, îmi place. Este evident că are formație de tehnocrat. Din cel de calitate superioară. Nu altfel.
Agricultura este un domeniu sensibil. Ministrul agriculturii, oricare ar fi el, este o țintă de la momentul nominalizării. Pentru că toți românii care au învățat să scrie și să citească sunt experți în probleme ale agriculturii. Ba, de ce nu, și cei care sunt inculți de bubuie au pretenții de „specialiști în agricultură”. La fel ca la fotbal.
De la instalarea Cabinetului Cioloș am avut beneficiul unui cuplu pe agricultură de înalt nivel: Dacian Cioloș, fostul comisar european care a generat noua politică agricolă a UE și Achim Irimescu, expertul român pentru problemele politicilor agricole care a lucrat cu Dacian Cioloș. Mișcarea lor în domeniul agriculturii a fost atipică pentru politicienii români. Au umblat la mecanismele de finețe ale politicilor agricole, cele care puteau fi reglate, au sprijinit mai pe față sau mai pe dos producătorii români având grijă să se încadreze riguros normelor europene în materie. Au evitat, pentru că au știut cum să evite, posibilele sancțiuni europene pentru politica agricolă și pentru comerț. Bravo lor ! Când specialiștii au instrucțiuni suplimentare de folosire a creierului și știu să le folosească suntem cu toții în avantaj.
Iau știrea de la Agerpres. Achim Irimescu urmează să stabilească împreună cu producătorii români care sunt condițiile pentru produsele proaspete ! Atenție la formulare ! Produsele proaspete ! Iar de aici, folosind inteligent o reglementare, putem sprijini producătorii interni să ajungă cu marfa pe rafturile magazinelor din România fără a fi acuzați că obstrucționăm libera circulație a mărfurilor în UE. Cine vrea să vadă cum se motivează inteligent o acțiune are la dispoziție declarațiile ministrului.
Bine, Irimescu mai vorbește și despre producătorii români care trebuie să ridice calitatea produselor pe care le propun pieței. Trebuie să țină cont și de puterea de cumpărare a românilor. Iar aici, of, aici ne aflăm în fața unei optici ciudate. Producătorii români vor mai mulți bani pe produsele lor decât prețul pus pe produsele aduse din străinătate de marile magazine. Iar calitatea este și ea în suferință. Ba, din ce am auzit la un comerciant mare, unii producători români au pus în ambalajele cu care au adus marfa la cântar pietre și cărămizi pentru a trage mai mult la cântar ba, au și pus marfă slabă calitativ în zone greu accesibile la controlul de calitate la intrarea în depozite. Cu astfel de atitudini, dracul îi mai acceptă cu marfa în marile magazine.
Nu închei înainte de a arăta că este al doilea mare eveniment de politică agricolă care îl confirmă pe Irimescu. Să nu uităm liberalizarea comerțului în spațiul UE a porcilor vii și a carcaselor de porc obținute tot de Irimescu și echipa sa de la agricultură !
Din nefericire, Irimescu nu mai vrea să rămână. Îl înțeleg. Nu este partid mare care să nu aibă sute de specialiști în agricultură. Irimescu se va retrage la Bruxelles acolo unde tehnocratul este așteptat să își continue munca. Dacă va rămâne Cioloș prim-ministru, dacă PNL va reuși să obțină acea majoritate parlamentară care să asigure o nouă guvernare Cioloș, se pare că Irimescu, de la Bruxelles, va fi disponibil să ajute țara în continuare. Pentru că i se va cere ajutorul iar el nu are nici o reținere să îl dea.

Legislația europeană prevede foarte clar definiția și condițiile pentru un produs proaspăt. Statul membru poate să aibă o abordare care să nu difere foarte mult de definiția europeană și există posibilități de adaptare la nivel intern. Pentru România este extrem de important să nu punem într-o poziție incomodă nici producătorul și nici consumatorul. Spun că este foarte important pentru că după o interpretare exhaustivă, produsul proaspăt trebuia să fie și Coca-Cola. Este o glumă, pentru că este un produs care se conservă mult timp. În acest sens, noi intenționăm să discutăm cu producătorii și să stabilim foarte clar care sunt condițiile pentru produsele proaspete. Acestea vor fi incluse în Hotărârea de Guvern pe care trebuie să o adoptăm în șase luni de la aprobarea legii care modifică Legea 321/2009 și care prevede două lucruri importante: partea și condițiile ca 51% din produsele expuse la raft în supermarketuri să fie românești - să nu uităm că inițiativa legislativă a aparținut liberalilor iar deputatul Nini Săpunaru a fost cel mai vocal apărător al ei și cel care a prezentat-o cel mai corect publicului ! Bine, acum Nini nu mai este pe lista de deputați a PNL la Vrancea pentru că unii de pe acolo au un orizont politic care nu îl mai include. Dacă este bine sau nu, vom vedea. Oricum, renunțarea la un om cu o astfel de experiență și cu rezultate foarte bune până în prezent va trebui justificată prin rezultate și mai bune ale celor care îl vor înlocui. Dacă este înlocuit ca să fie înlocuit, s-a făcut o treabă proastă.
Întâmplător am ajuns într-un magazin și am constatat cu suprindere că sunt foarte multe produse poloneze și din alte țări, dar aproape nimic din România ceea ce nu este normal. Îmi propun să discutăm cu rețeaua respectivă. Eu pot să înțeleg că vin anumite produse mai ieftin de alte state, dar știu că sunt și rețele care își propun cu prioritate să folosească produsele din țara unde câștigă multe milioane din comerț și ar fi normal să se îndrepte către acestea. Pe de altă parte, sunt rețele care s-au îndreptat, chiar înainte de adoptarea legii respective, pentru că au înțeles că românii preferă produse românești și atunci este important și pentru producătorii noștri să înțeleagă că trebuie să ofere produse de calitate și la prețuri competitive. Să nu uităm că o mare parte din consumatorii români au o putere redusă de cumpărare. Piața românească este una atipică pentru că nu mulți consumatori își permit să plătească sume mari pe alimente și, totuși, România are produse de calitate. Consider că trebuie să existe această balanță între preț, calitatea produsului și puterea de cumpărare a consumatorului
Noi am fost semnalați de Comisia Europeană, ne-au fost solicitate clarificări. Există o perioada în care se solicită informații și statul membru transmite răspunsul punct cu punct. Sperăm să nu avem niciun fel de probleme pentru că, în general, legea are un caracter care permite evitarea problemelor legate de concurență.(...) De asemenea, nu putem evita situația în care este adusă marfă din Bulgaria și este considerată produs local, deoarece legea permite producătorilor din zonele limitrofe frontierei, Bulgaria sau Ungaria, să aducă produse în România. Tocmai asta ne permite să evităm probleme de concurență, pentru că nu interzicem să pună produse pe piața româneascăCu aceste explicații, ministrul Irimescu închide și gura „specialiștilor” care au tot vociferat că legea este anti-liberală, anti-comerț etc. Este cât se poate de liberală. Este cât se poate de europeană. Nu împiedică comerțul liber în spațiul UE. Nu este fizic posibil să ai produse proaspete din toate statele UE zilnic pe rafturile magazinelor din România la un preț care să facă de râs produsele proaspete românești. Iar condiția produselor românești pe rafturi este o măsură care să combată monopolul rețelelor care se aprovizionează din străinătate. Este și un răspuns la cerințele pieței. Mai mult, se evită o stare de conflict între producătorii români și cei străini. Avem exemple destule în Franța sau Spania unde producătorii unei țări distrug produsele aduse în cantități prea mari din altă țară.
Bine, Irimescu mai vorbește și despre producătorii români care trebuie să ridice calitatea produselor pe care le propun pieței. Trebuie să țină cont și de puterea de cumpărare a românilor. Iar aici, of, aici ne aflăm în fața unei optici ciudate. Producătorii români vor mai mulți bani pe produsele lor decât prețul pus pe produsele aduse din străinătate de marile magazine. Iar calitatea este și ea în suferință. Ba, din ce am auzit la un comerciant mare, unii producători români au pus în ambalajele cu care au adus marfa la cântar pietre și cărămizi pentru a trage mai mult la cântar ba, au și pus marfă slabă calitativ în zone greu accesibile la controlul de calitate la intrarea în depozite. Cu astfel de atitudini, dracul îi mai acceptă cu marfa în marile magazine.
Nu închei înainte de a arăta că este al doilea mare eveniment de politică agricolă care îl confirmă pe Irimescu. Să nu uităm liberalizarea comerțului în spațiul UE a porcilor vii și a carcaselor de porc obținute tot de Irimescu și echipa sa de la agricultură !
Din nefericire, Irimescu nu mai vrea să rămână. Îl înțeleg. Nu este partid mare care să nu aibă sute de specialiști în agricultură. Irimescu se va retrage la Bruxelles acolo unde tehnocratul este așteptat să își continue munca. Dacă va rămâne Cioloș prim-ministru, dacă PNL va reuși să obțină acea majoritate parlamentară care să asigure o nouă guvernare Cioloș, se pare că Irimescu, de la Bruxelles, va fi disponibil să ajute țara în continuare. Pentru că i se va cere ajutorul iar el nu are nici o reținere să îl dea.
luni, 20 iunie 2016
Recomand acest interviu cu Cezar Mereuță. Chiar dacă unii au alte păreri.
Interviu luat de Agerpres. Evident, un interviu care intră la categoria „profesional”. Luat de profesioniști. Excelent !
Impresia generală cu care rămân este bună. Am și rețineri. Sunt cauzate de relativitatea politicilor guvernamentale și de ingerința unor organizații sociale care, în graba de a obține unele beneficii, pun în pericol întreaga societate.
Să dau un exemplu. România a trecut prin criza din 2008 adoptând măsuri foarte dure, cu scopul de a schimba un model deficitar de abordare a politicilor fiscale însă astăzi suntem în fața prăbușirii respectivului model din cauza celor care au criticat luarea măsurilor. Toată lumea se grăbește „la bunăstare” iar ce am realizat este foarte aproape de negare. Cercetătorul scoate în evidență aceste posibilități de a ne întoarce la politica care ne-a băgat în criză: dezvoltarea pe bază de consum. Dezvoltare promovată ostentativ de pe la începutul anilor 2000. Dezvoltare care a promovat și ideea deficitului mare care, chipurile ar intra în dezvoltare. Ei bine, ideea este atât de idioată încât nu mai are rost să fie susținută. Chiar dacă este susținută acerb, astăzi, de gruparea politică a lui Tăriceanu și de PSD (nu în totalitate, mai au și oameni cu capul pe umeri acolo !).
Cercetătorul scoate în evidență marele risc pe care îl avem de înfruntat: depășirea deficitului de 3%. Este mare, măsurile de relansare fiscală și de mărire a salariilor în timp foarte scurt, ne vor duce la o depășire a deficitului. Peste tot auzim de această predicție. Unii politicieni sunt atât de idioți încât presează cu măsuri populiste și astăzi, când o lume întreagă le spune că direcția este greșită.
Structural, cercetătorul evidențiază că suntem pe marginea prăpastiei cu două sisteme sociale: sănătatea și învățământul. Sunt sisteme sociale nereformate, au fost lăsate la bunul plac al celor care fac parte din ele, au ajuns să fie găurile negre ale țării. Sănătate nu asigură, învățământul nu răspunde comenzii sociale iar noi cheltuim bani aiurea cu ele.
După lectura acestui interviu dau dreptate lui Klaus Iohannis care a stabilit că învățământul și sănătatea sunt obiective strategice și că reforma în cadrul acestor sisteme este obligatorie.
Cercetătorul mai deplânge și politica greșită adoptată de mai toate guvernele de până acum cu privire la economie și agricultură. Ne-am axat pe IMM-uri și am uitat de marii producători români. Am împiedicat refacerea culturii moștenirii de familie. Am împiedicat, în goana după investitorii străini, formarea industriei cu capital românesc. De aici și fenomenul nociv al înstrăinării terenurilor agricole, fenomen ce poate afecta grav resursa agricolă pentru industria alimentară românească.
Materialul este foarte interesant. Mie îmi place.
marți, 19 martie 2013
Ce este important ?
Valorile, în viața societății, au fost răsturnate cu fundu'n sus. De la Justiție avem trei știri „tari”. Judecătoarele de la secția penală arestate pentru acte de corupție, eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase, agresiunea procurorilor asupra judecătorilor (aici nu includ judecătorii corupți ci doar judecătorii hărțuiți pentru că „pun în pericol statutul procurorilor !). Toate aceste știri ne arată că avem o justiție „privată” (cum „cerea” Dinu Patriciu, la un moment dat). O parte a Justiției a fost înregimentată politic la PDL (nu este exclus ca o altă parte să fie „în adormire” la alte formațiuni politice însă nu este încă vizibilă). PDL fiind, pe fond, o organizație privată. O parte a justiției a fost confiscată de judecători, grefieri și procurori cu sprijinul unor avocați în interes propriu. Evident, privat. O altă parte a Justiției a fost confiscată de procurori, în frunte cu Daniel Morar sprijinit de Monica Macovei și Traian Băsescu, în scopul menținerii Justiției sub controlul politic al Președintelui Traian Băsescu, măcar până la terminarea mandatului acestuia iar mai apoi sub controlul politic al „civilului” Traian Băsescu.
CCR se primenește. Doi din viitorii judecători constituționali vor fi impuși de USL - posibil Pivniceru și Dorneanu -, unul va fi nominalizat de Traian Băsescu. Parlamentul își va da votul. Dar dacă Parlamentul va da vot negativ propunerii lui Băsescu ? Nu este exclus, mai ales dacă Băsescu va încerca să impună o caricatură de felul lui Zăgrean sau o paparudă ca Moțoc. Așa ar trebui să facă Parlamentul. Să nu îl lase să mai trimită la CCR o lichea. Calculele arată că Băsescu va avea, cumva, o majoritate prin reprezentantul UDMR care va vota în favoarea expiratului de câte ori expiratul o va cere. Și o va cere pentru că îi este teamă.
Eugen Nicolaescu vrea să pună sistemul de sănătate pe picioarele lui. Face ajustări organizatorice, în limitele legii, va face ajustări la lege, sunt absolut necesare, vrea să asigure independența profesiei medicale și să scoată personalul medical de sub influența nefastă a bunului plac politic. Vrea să ducă actul medical la comunitățile locale (treabă grea, mai ales după dezastrul produs de udemeriștii portocalii pe timpul guvernării catastrofale Băsescu-Boc fără număr).
Suntem supuși unui conflict economic nedeclarat. Agricultura este un obiectiv major al actualei guvernări și nu convine. Nu convine celor favorizați până acum, străinilor care ocupaseră tarabele din piețe și galantarele magazinelor. Marile lanțuri de magazine au impus, încet-încet, numai produse cu marca din altă țară. Produsele din România au început să semene cumplit de mult cu produsele din străinătate. Schilodite cu antibiotice, umflate cu injecții de saramură, hormonizate în exces ... Dezvoltarea produselor autohtone, curate, sănătoase a deranjat. A început războiul. Numai că am și eu o observație. De ce nu își propun producătorii români să satisfacă, cu prioritate, piața românească ? Este bun exportul, dar nu când vecinii îți mor de foame.
Agricultura, Justiția și Sănătatea sunt pe prim plan. Ele sunt urgența națională. Între timp, învățământul, transporturile, ordinea publică, securitatea națională și apărarea își duc traiul cu ce au. Schengen mai poate aștepta. Cămașa este mai aproape de piele decât paltonul.

duminică, 11 septembrie 2011
Excepțional ? Sau propagandă ?
Valeriu Tabără luptă pentru salvarea lui și a PD-L din rahatul în care s-au băgat. Un comunicat al Guvernului de incapabili Boc ne aduce la cunoștință că „Guvernul a aprobat astăzi un sprijin financiar excepţional în valoare totală de circa 3,75 milioane euro pentru compensarea efectelor crizei cauzate de bacteria E-coli în sectorul legume în perioada mai iunie a.c.”. Văd suma acestui excepțional. 3,75 milioane euro. Mă frate, dar asta este o sumă uriașă, pentru buzunarul meu, de exemplu, dar pentru agricultorii care au rămas cu castraveții nevânduți din cauza campaniei aiurea cu E-coli nu prea. Noroc cu Guvernul de handicapați care ne informează, franc, că suma este destinată unei asociații și altor 6 producători privați care s-au înregistrat la APIA. Stop ! Concluzie. În România au suferit din cauza campaniei cu E-coli doar acea asociație și cei 6 producători privați. De aici o luăm la vale. În România nu mai sunt alți producători de castraveți ? Ăia 6 și cu asociația 7 au produs și distribuit toți castraveții din producția internă în acest an. Ba nu. Mai are o precizare aprobarea Guvernului de hoți pedelepriști și udemeriști și uneperiști: „Plata se acordă pentru compensarea măsurilor de retragere de pe piaţă, de nerecoltare şi de recoltare înainte de coacere desfăşurate în perioada 26 mai 2011 - 30 iunie 2011 ca efect al crizei cauzate în perioada respectivă de bacteria E-coli”. Gata. M-am lămurit. Între timp s-au eliberat terenurile, s-a continuat producția - ca dovadă eu cumpăr castraveți de pe piața țărănească -, ceilalți producători nu au avut probleme cu E-coli ... Măi frate măi, dar aici eu simt miros de șpagă.
O avea și Tabără niște „frați” în ale agriculturii șpăguitoare și a acționat ca atare. O asociație și șase producători privați care s-au înregistrat la APIA cu „pagube”. Hoție pe față. Din bugetul de stat. Păi, de aia trebuie să scadă salariile bugetarilor, să fie dați afară pe capete sau să fie scăzute pensiile. Pentru șpaga guvernamentală. Tabără și ai lui ar cam trebui cercetați penal, după ce li se va lua puterea, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)