Se afișează postările cu eticheta imigranți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta imigranți. Afișați toate postările

joi, 26 martie 2020

Criza lucrătorilor sezonieri

Un articol interesant la Politico. În Europa de vest și nu numai, se caută soluții pentru o altă criză. Cea a forței de muncă sezoniere. Inclusiv în Marea Britanie.

Esențială este declarația expertei în migrație la Institutul Universității Europene din Toscana, Letizia Palumbo care afirmă tranșant că „„lucrătorii migranți au devenit o „componentă structurală” a agriculturii multor țări, deoarece occidentalii nu doresc să facă locuri de muncă grele, cu salarii mici. Deci, acum putem spune că, din cauza acestei crize, putem înțelege cu adevărat importanța și relevanța lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare””!

Închiderea frontierelor în statele membre ale UE pentru împiedicarea răspândirii Covid 19 coroborată cu închiderea unor afaceri axate pe atragerea clientelei, în special în domeniul HORECA dar și în construcții, urmată, evident, de închiderea afacerilor de sprijin, de pe orizontală, a produs o reacție în lanț asupra căreia nu s-a aplecat mai nimeni să o „vadă”. Lucrătorii sezonieri au plecat, lucrătorii concediați au plecat (s-au repatriat), proprietarii de imobile care le închiriau și-au dat afară chiriașii etc. Acum, sindicatele și patronatele din agricultură, în special, reclamă un viitor sumbru pentru membrii lor. Recoltele vor rămâne pe câmp iar pierderile vor fi imense atât pentru investitori cât și pentru consumatorii din propriile țări! Bașca faptul că importurile alimentare vor fi sever reduse chiar de către statele care ar avea producție, fiecare stat urmărind să asigure, în principal, propria piață și doar în mod excepțional vor ieși cu produsele la export. Da, ar fi o sursă de aprovizionare a produselor alimentare din alte state unde pandemia nu este atât de prezentă sau în care măsurile dure nu au fost luate dar, în general, în acele state produsele nu îndeplinesc standardele de siguranță alimentară impuse de Uniunea Europeană.

Franța reclamă un necesar de peste 200.000 de lucrători sezonieri în agricultură, Germania reclamă un necesar de peste 300.000 de lucrători sezonieri, în Italia se reclamă că legumele și fructele de sezon se vor usca în ferme, Spania reclamă absența lucrătorilor sezonieri care deja trebuiau să fie pe câmpuri, Marea Britanie anunță că va permite o imigrație extracomunitară suplimentară pentru ca fructele și legumele minunate ale fermierilor britanici să fie pe mesele cetățenilor ...

Toate statele încearcă să își determine cetățenii care nu mai au loc de muncă să meargă în sate, la ferme pentru a înlocui lucrătorii sezonieri care au plecat în țările lor. Sunt pomeniți românii, bulgarii, polonezii. Noi vedem cum zilnic sunt aduși în țară din Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie concetățeni care nu își mai găsesc locul în acele țări. Bulgaria a anunțat că în două săptămâni au revenit în țară 200.000 de bulgari care lucrau în țări europene!

Ricardo Serra președintele filialei din Andaluzia a Uniunii Agricole spaniole ASAJA consideră că o ocupare a locurilor de muncă din agricultură cu oameni de la oraș, dacă se va petrece, va fi de scurtă durată. Serra afirmă: „Spun mereu, distanța de la mediul rural la oraș este foarte scurtă, iar de la oraș la țară este foarte lungă”!

Eu nu îmi fac speranțe cu privire la implicarea în agricultură a „diaporenilor români” care umplu avioanele pentru revenirea în țară. Mulți dintre cei reveniți au alte „specializări”.

Nu știu dacă lucrătorii sezonieri aduși din terțe țări au plecat în țările lor. Erau în construcții, în industria ușoară etc. Sper ca cei în drept să îi reorienteze, dacă nu mai au de muncă, către sectorul agricol și cred că vor fi de acord dacă și salarizarea va fi corectă. Temporar, până când trece criza și vor putea reveni la locurile de muncă pentru care au fost atrași în România.

miercuri, 30 august 2017

Turcii au prevenit un transport de imigranți spre România pe Marea Neagră


Agerpres.
Turcia: Autoritățile au interceptat o ambarcațiune cu 150 de refugiați sirieni care doreau să ajungă în România

Ruta Turcia-Marea Neagră-România a devenit activă. Garda de Coastă Română are deja două interceptări cu imigranți din Siria și Irak (aproximativ 150 de imigranți) cu călăuze din Turcia, Bulgaria și Cipru. Nu sunt primii imigranți veniți pe mare. Au mai fost cazuri și în anii anteriori dar nu cu această intensitate. Majoritatea dintre cei veniți anterior au fost prinși la frontiera cu Ungaria în tentative de trecere ilegală a frontierei sau au fost înapoiați de polițiștii de frontieră maghiari după reținerea pe teritoriul lor. România nu îi atrage. Vor doar să o parcurgă în drumul lor către Germania (cele mai comune declarații) numai că acțiunile lor sunt ostile României, pot afecta relațiile internaționale ale României cu statele vecine. Imigranții nu vor să respecte reglementările internaționale care le pot asigura o formă de protecție așa că nu ai cum să îi protejezi. Dar nici nu le poți permite să îți facă rău.

Acum avem un exemplu din Turcia care s-a alertat, la rândul ei, după ce Poliția de Frontieră Română i-a informat asupra precedentelor evenimente.

Comunicatul turcilor vorbește despre o acțiune organizată. Imigranții au fost îmbarcați în autobuze și aduși de la frontiera cu Siria (pe unde au intrat în Turcia) până la țărmul sudic al Mării Negre, la Kastamonu. Populația a alertat autoritățile iar 82 au fost reținuți la țărm iar restul în ambarcații reținute de Garda de Coastă Turcă.

Pentru că între România și Turcia există o relație specială, pentru că gărzile de coastă ale celor două state au făcut permanent exerciții comune pentru a combate traficul cu imigranți la Marea Neagră, există șansa ca fenomenul să poată fi controlat. De la comportamentul populației turce din Kastamonu și până la modul rapid de acțiune al Jandameriei turce (pe uscat) și al Gărzii de Coastă Turce pe mare, putem trage concluzia că turcii s-au pregătit serios pentru combaterea traficului cu migranți la Marea Neagră.

Este pregătit Guvernul României să facă față unei intensificări a fenomenului ? Are resurse financiare și materiale pentru a asigura efortul Gărzii de Coastă Române de combatere a traficului de persoane pe Marea Neagră ?

Avem o presiune mare pe sensul de intrare în România la frontiera cu Serbia - evenimentele se succed cu repeziciune -, s-au intensificat tentativele la Marea Neagră, centrele de primire a imigranților se vor aglomera rapid, sunt deja câteva mii, iar toate acestea costă bani. Foarte mulți bani. Este guvernul pregătit ? După cum se mișcă, nu prea. Securitatea frontierelor României și a Uniunii Europene (consecință a propriei securități !) costă și aduce stabilitate în țară. Când ai un guvern responsabil. Când ai și cetățeni responsabili.

luni, 21 august 2017

Al doilea caz pe Marea Neagră. Se confirmă noua rută de migrație Turcia-Bulgaria-România

Ieri, 20 aug 2017, Poliția de Frontieră - Garda de Coastă -, a mai reținut un grup de imigranți aduși din Turcia cu o navă care avea abordat pavilionul românesc dar fără inscripții de identificare. Informația dată de Poliția de Frontieră Română este săracă în alte amănunte cercetările fiind în curs de derulare. Se pare că este vorba despre 54 de persoane.

Este a doua navă care vine dinspre Turcia spre țărmul românesc în decurs de câteva zile. Este evident faptul că blocarea rutei către Ungaria de către statele din Balcani a dus la ruta alternativă. Prin România, singura țară care nu are gard de sârmă la frontiera cu Ungaria - Ungaria este pregătită să îl instaleze dacă situația o impune. Se pare că vom avea gard cu Ungaria la frontieră.

Pe 19 aug 2017, în sectorul de frontieră pe uscat cu Bulgaria, la Negru Vodă, au fost reținuți 25 de imigranți sirieni călăuziți de 3 bulgari. Imigranții sirieni au fost înapoiați Bulgariei (potrivit Tratatului și Acordului de readmisie), cei trei bulgari au dosar penal pentru infracțiunea de trafic de persoane iar cele 3 mașini folosite de bulgari pentru transportul imigranților au fost confiscate.

Și nu este primul eveniment la frontiera de uscat cu Bulgaria.

19 aug 2017, Nădlac, Arad, frontiera cu Ungaria. Au fost reținuți 15 cetățeni din Irak și Afganistan, solicitanți de azil în România, în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat în Ungaria. Șoferii de taxi români, din Arad, care le-au asigurat transportul, au fost la rândul lor reținuți. Solicitanții de azil în România - 3 bărbați, 3 femei și 9 minori -, s-a ales cu dosar penal pentru tentativă la trecerea frontierei de stat.

Unele informații (nu foarte vechi) arată că poliția de frontieră ungară a comunicat că s-au înmulțit reținerile pe teritoriul lor a imigranților dinspre România (au fost înapoiați României, potrivit Acordului de readmisie).

Tot la Nădlac, dar pe 20 aug 2017, o altă reținere a unui grup de 24 de imigranți sirieni și irakieni - 8 bărbați, 3 femei și 13 minori -, aproape toți solicitanți de azil în România călăuziți de un român (din jud. Sălaj), cu o auto-utilitară. Imigranții doreau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Spațiul Schengen, prin Ungaria.

Dosare penale pentru tentativă la trecerea frontierei de stat iar românul dosar penal pentru trafic de persoane.

Să „nu ne mai ascundem după deget”. România a devenit parte activă a „traseului de migrație” către centrul Europei. Frontierele Uniunii Europene în România au devenit foarte active ! Pentru că la aceste evenimente se cuvine a adăuga foarte activa frontieră cu Serbia unde aproape zilnic sunt reținuți imigranții care au fost opriți în această țară de blocarea frontierei sârbo-ungare !



Situația nu este de loc plăcută. Pe de o parte, soluționarea potrivit tratelor (cu denumire generică a tuturor documentelor cu caracter internațional semnate de România și statele cu care este în contact direct ca urmare a acestor evenimente) a problemei imigranților duce la fricțiuni diplomatice între state. La stricarea unor relații, de orice natură. Pe de altă parte, costurile pentru România devin din ce în ce mai mari, atât pentru funcționarea Poliției de Frontieră Române cât și pentru funcționarea Poliției Române și a Autorității pentru străini - care îi preia pe imigranți, îi găzduiește, le asigură un minim de finanțare etc. și desfășoară procedurile pentru acordarea statutului de refugiat sau nu. Sunt costuri care nu au fost cuprinse în bugetele acestor instituții. Ce este și mai grav, din informațiile pe care le am, obiceiul de a nu asigura mentenanța mijloacelor din dotarea Poliției de Frontieră și a Poliției, a Jandarmeriei continuă. La un moment dat, mașinile și autospecialele de supraveghere a frontierei se vor opri și vor fi ridicate pe chituci pentru că nu va mai fi carburantul necesar pentru funcționarea lor, pentru că nu vor mai fi bani pentru repararea lor, pentru că nu vor mai fi bani pentru înlocuirea cauciucurilor etc. Cât privește navele și aeronavele care participă la supravegherea frontierei și asigură intervenția pentru reținerea imigranților și a  infractorilor de frontieră, acestea vor reveni la procedură staționării la dană. Unde le va crește „barba” de alge așa cum era pe timpul comunismului.

Aceste lucruri trebuiesc spuse. Măcar de cei care cunosc situația și nu sunt obligați de prevederile legale să se abțină când este vorba despre disfuncțiile din sistemul de apărare și securitate al frontierelor. Cu vorbele frumoase pronunțate de guvernanți și politicienii de la putere nu se face mare brânză.

Imagini și informații de la Poliția de Frontieră (aici).

vineri, 18 august 2017

Politicile greșite sunt cauza morților din aceste zile

Mereu, mereu și iar mereu.

Politicile greșite duc la consecințe grave. La moartea sau rănirea unor oameni nevinovați.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost deformate prin interpretarea lor de către grupuri cetățenești, ONG-uri (unele plătite de către „puteri interesate”) astfel că astăzi am ajuns să avem cea mai gravă stare de insecuritate în Europa.

Libera circulație a persoanelor nu are în centru imigrantul de pe tot globul, are în centru cetățeanul statului de domiciliu. Acesta are libertatea să circule și să se stabilească oriunde pe glob, în oricare țară cu condiția ca țara respectivă să fie de acord. Nici un tratat internațional nu poate obliga o țară să primească imigranți. Nici o țară din lume nu este obligată să acorde cetățenie imigranților. Nici o țară din lume nu poate fi obligată să accepte folosirea teritoriului ei pentru ca imigranții să ajungă la o țară țintă. Nici o țară din lume nu poate fi obligată să accepte să îi fie distrusă coeziunea socială, culturală, bunăstarea, să îi fie pusă sub semnul întrebării securitatea socială, liniștea pentru a face „acte de binefacere” pentru niște străini. De aceea statele au frontiere. De aceea aceste frontiere sunt supravegheate și protejate.

UNHCR, organismul ONU pentru refugiați face presiuni asupra statelor pentru a accepta refugiații. Ca cetățean, încep să consider că acest organism al ONU devine o sursă serioasă de risc social pentru toate statele pe care organismul ONU le critică că nu primesc refugiații. Nu este vorba despre o persoană care ar avea nevoie de o formă de protecție, este vorba despre populații care migrează din statele în care au trăit către alte state pe care imigranții le consideră ca fiind convenabile viitorului lor. Nu migrează toți, dar cei care migrează nu sunt chiar cei capabili să facă ceva în țara pe care o părăsesc. Incapabili să își apere țara, incapabili să îi asigure dezvoltarea vor deveni în țările în care ajung factori majori de risc social. Cum este individul din imagine, Driss Oukabir, de origine magrebiană din Marsilia, cu reședință legală în Spania, închis pentru agresiune sexuală în 2012 iar acum reținut după cumplita crimă comisă în Barcelona.

Astfel de indivizi care au cetățenia statelor din vestul Europei au drepturi în cadrul UE și se pot deplasa liberi în toate statele europene. Nu știi cine sunt când ajung în țara ta, afli după ce comit atentatele teroriste și sunt numărate victimele, dacă sunt descoperiți imediat după aceea. Poate fi și situația în care indivizii pot scăpa dacă nu și-au propus să moară pe timp ce comit atentatul.

Politica europeană cu privire la imigranți ar trebui reevaluată. Este inadmisibil ca țările europene să își piardă substanța etnică și culturală pentru a pune în loc străini din afara spațiului Uniunii Europene.

Știu, ONG-urile care trăiesc din susținerea imigrării și „drepturile omului” nu acceptă o reevaluare a acestor politici. Cei care îi plătesc nu au nevoie de stabilitate în statele membre ale UE. Au nevoie de haos pentru că haosul produs de imigrație le oferă posibilități nesperate de a bloca evoluția UE.

Frontierele României au intrat, cum era de așteptat, în atenția călăuzelor și organizațiilor mafiote care câștigă de pe urma imigranților. La frontiera cu Serbia s-au înmulțit trecerile ilegale a imigranților care nu au mai putut trece prin Ungaria sau Croația către Austria și Germania. Situația este tensionată. Zilele trecute, o navă a Gărzii de Coastă române a reținut o ambarcație turcă cu 69 de imigranți din Irak, maturi și minori, la 10 mile de portul Mangalia, care se îndrepta spre țărmul românesc. Călăuze: un bulgar și un cipriot. Nu este exclus ca traseul Turcia-România pe mare să devină activ. Precedentul s-a creat. România poate deveni, la fel ca Grecia, o țară blocată de imigranți. Deși, noi nu am făcut politica Greciei, nu am acceptat venirea imigranților pentru că îi primește Germania. Ungaria reclamă că numărul trecerilor ilegale din România a crescut. Având în vedere comportamentul Ungariei de până acum, nu este exclus ca ungurii să ridice un gard la frontiera cu România așa cum au ridicat gardul la frontiera cu Serbia și Croația.

Unii imigranți aflați în România au declarat că rămân în România astfel că au primit dreptul de a se deplasa și de a-și căuta un loc de muncă. Majoritatea dintre ei au fost descoperiți și reținuți apoi la frontiera cu Ungaria sau au fost înapoiați de unguri după ce au fost reținuți pe teritoriul lor. Și toate acestea costă bani. Mulți bani. Bani care trebuie luați din altă parte. Și avem și noi comunități aflate în pragul sărăciei, neracordate la energie electrică, fără drumuri, avem copii care nu pot urma școli pentru că părinții nu au posibilități financiare să îi sprijine să urmeze școli generale și licee etc. Dar dăm bani pentru susținerea imigranților și pentru a-i împiedica să încalce legile din România dar și ale statelor vecine pentru a nu strica relațiile între statele noastre. Pentru că relațiile cu statul vecin se strică foarte repede când este vorba despre imigranți din terțe țări.

Situația în statele UE este foarte proastă. Cei care primit imigranți cu inima deschisă trac consecințele. Indiferent cât de secretizată este comunicarea guvernamentală cu privire la faptele imigranților sau ale urmașilor lor, se află. Iar cei din țările membre ale UE își pun întrebarea: dacă au chef imigranții dintr-o țară să comită un atentat în altă țară, cine îi poate împiedica ?

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Au solicitat azil în România iar acum vor să plece, ilegal, în vest

Poliția de frontieră a reținut 111 solicitanți de azil în România la încercarea de ieșire frauduloasă din țară pe le frontiera cu Ungaria.

A se reține statutul lor: solicitanți de azil !

La verificări a rezultat că sunt 76 cetăţeni irakieni, 15 cetăţeni sirieni, 9 cetăţeni iranieni, 8 cetațeni afgani, 2 cetăţeni indieni şi un cetăţean pakistanez, cu vârste cuprinse între 2 şi 53 de ani.

Li s-a deschis dosar de urmărire penală pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat iar șoferului, un român de 40 de ani, i s-a deschis dosar penal pentru complicitate. Normal, finalitatea este expulzarea în țara de care aparține fiecare.

Este foarte bine că au fost reținuți de polițiștii de frontieră români și nu maghiari !

Documentele de transport prezentate de șofer „spuneau” că are piese auto pe care urmează să le livreze în Austria. Ba, mai mult, șoferul a declarat că nu știe cum au ajuns imigranții în camion !

Vrem în Schengen ? Atunci trebuie să arătăm că putem să asigurăm securitatea statelor din Spațiul Schengen la frontiera română. Altfel, vom rămâne mereu pe alături.

joi, 13 aprilie 2017

Sunt locuri mai bune în lume unde se poate trăi sub legea islamică decât Europa - Wolfgang Schaeuble

Wolfgang Schaeuble, ministrul de finanțe al Germaniei
„Acestor migranți care nu acceptă modul de viață al Europei ar trebui să li se spună ați luat o decizie greșită”, a adăugat Schaeuble în timpul unei mese rotunde la Berlin.

Sursa: Agerpres

luni, 29 august 2016

Unii politicieni nu vor să accepte ideea că voința lor nu poate fi impusă altora. Statelor, nici atât.


Angela Merkel a ieșit iar în evidență. Agerpres.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat duminică, într-un interviu pentru televiziunea publică ARD, că refuzul unor state membre ale Uniunii Europene de a accepta refugiați de religie islamică este inacceptabil, transmite AFP.
Un alt paragraf este cu trimitere la „Europa de Est”:
Ceea ce nu merge este ca unii să spună, la modul general: ''nu vrem musulmani în țara noastră'', a afirmat cancelarul german, referindu-se la declarații ale unor lideri din Europa de Est
Tot la general, am și eu niște obiecții.

Sunt musulmani și musulmani. Noi avem o experiență pozitivă cu musulmanii din România. Istoric, musulmanii din România au dat dovadă de credință față de statul român. Eu unul, am avut privilegiul de a avea prieteni musulmani, foarte buni prieteni, am avut privilegiul de a avea ca model în carieră un colonel al Armatei Române etnic turc, col. Cantaragiu Zehtin, un om excepțional, un vizionar, un promotor al modernizării structurale și tehnice a structurilor militare dar și al vieții civile. Românii au adus prinosul lor de mulțumire comunității musulmane din țară prin Regele Carol I care a ridicat Marea Moschee de la Constanța drept mulțumire către comunitatea musulmană din România. Sudul Dobrogei, județele Caliacra și Cadrilater au venit la statul român prin voința, exprimată prin referendum, comunității musulmane și române din aceste două județe. Peste 60% din populația județelor din sudul Dobrogei era formată din musulmani ! Au fost date Bulgariei în urma intervenției agresive a Germaniei fasciste !

Turcii, palestinienii, sirienii dar și irakienii și iranienii au găsit aici pacea socială pentru a putea viețui și prospera. Avem personalități politice de confesiune islamică, o recunoaștere a valorii lor de către electorii de diferite etnii. Nu avem o problemă cu cei de confesiune islamică. Avem o problemă cu unele confesiuni islamice. Iar acest adevăr trebuie spus.

Marea migrație islamică din prezent nu poate fi tratată așa de superficial cum o tratează Angela Merkel. Nu este vorba despre migrația unor persoane sau a unor grupuri mici de persoane convinse că pot trece de la modul de viață din țara de origine la modul de viață din România. Nu este vorba despre persoane care admit diferențele culturale, confesionale, care admit că musulmanii și ortodocșii, musulmanii și catolicii, musulmanii și protestanții pot trăi împreună.

Marea migrație islamică din prezent ne pune în fața radicalismului islamic. Nu este vorba despre o persoană, este vorba despre mii și mii de persoane crescute în sensul islamului „cuceritor”, radical, insensibil față de alte confesiuni, islamul care promovează distrugerea popoarelor care se opun expansiunii lui. Islamul radical aduce în Europa diferite confesiuni islamice aflate în conflict între ele. Se urăsc, se disprețuiesc, își doresc moartea, dispariția fizică, dispariția confesională.

Practic, cu inconștiență, Angela Merkel și cei care o susțin, promovează transferul în statele membre ale UE a stării de conflict istoric între diferitele confesiuni islamice, în plus față de conflictul istoric între islamism și creștinism.

Să fie clar, imigrația persoanelor de confesiune islamică va continua, în mod natural. Acum este vorba despre altceva. Este o invazie a unei populații care va uzurpa teritorii în spații creștine sau în care creștinismul nu mai este atât de vizibil. Toți aceștia sunt „inamici” pentru musulmanii radicali, uciderea lor fiind „plăcută lui Alah”.

Evenimentele din Franța, Belgia, din Germania chiar, ne arată că admiterea imigrării grupurilor mari islamice și acceptul răspândirii islamismului radical este un factor major de risc pentru populația autohtonă, chiar și pentru populația islamică cu mare vechime de viață în aceste teritorii (și ei au devenit autohtoni !). Muftiul cultului musulman din România a atras de foarte multe ori atenția asupra islamului radical promovat de mai noii veniți din lumea islamică. Acceptarea de către România a „invaziei islamice” pune în pericol islamul evoluat din România. Islam care a devenit o particularitate culturală a României, un câștig cultural evident pentru noi.

Modelul francez de multiculturalitate este prost. Foarte prost. Este modelul negativ care grevează conceptul de multiculturalitate. Îl transformă într-un concept negativ. O mare greșeală. În loc să îmbogățim, distrugem. Pentru că se adoptă o teorie idioată fără a-i pune limite: acțiune și cuvânt politic corect.

Eu sper ca germanii să îi arate lui Merkel că a luat-o razna. Statele din estul Europei nu îi vor permite să își ducă la îndeplinire ambițiile. O fi ea ambițioasă, o fi ea consecventă, dar nu în afara vieții ei private. Și-a depășit limitele. Germania va trebui să își revadă atitudinea politică altfel, riscă să fie izolată. Din moment ce s-a deschis către toate statele europene, Uniunea Europeană este a tuturor statelor membre. Trebuie recunoscute meritele statelor care au fondat Uniunea Europeană însă din momentul deschiderii și acceptării celorlalte state, nu mai este a statelor fondatoare. Este o uniune a tuturor iar deciziile se iau de către toți membrii uniunii. Nu de un lider sau o mică grupare de lideri. Uniunea Europeană a devenit prea mare pentru ca două sau trei țări să mai ia decizii pentru toți ceilalți !

marți, 19 iulie 2016

Limba de lemn în ... germană.

Agerpres.

Germania își apără poziția pro-imigrație cu orice preț. Acum a ajuns să nege ceea ce este pur și simplu palpabil !

Nu există dovezi care să sugereze că atacatorul afgan care a rănit cu un topor și un cuțit cinci persoane într-un tren în sudul Germaniei ar avea legături cu vreo rețea islamistă teroristă, a declarat marți ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann

Oficialul a mai spus că textul în limba paștu găsit în tren printre lucrurile atacatorului indică faptul că este vorba de o persoană care s-a radicalizat pe cont propriu. Textul în limba paștu făcea referire la islam și la 'nevoia de a rezista', dar — spune Herrmann — cuvintele sunt interpretabile. Totodată, printre lucrurile atacatorului s-a găsit și o scrisoare de adio adresată tatălui său.

Herrmann a mai spus pe de altă parte că atacul din tren nu este un motiv de suspiciuni generalizate la adresa refugiaților. El a adăugat că germanii nu pot înceta să mai meargă cu trenul și nu vor permite atacatorilor să le distrugă viețile.

Ministrul federal de Interne, Heiko Maas, a spus la rândul său că tânărul atacator este un 'lup singuratic'. El a condamnat atacul, însă a subliniat că astfel de incidente sunt dificil de oprit.

"Este dificil să descurajezi 'lupii singuratici', care nu își coordonează acțiunile cu terțe părți", a spus Heiko Maas la postul de televiziune N24.


Este evident faptul că recunoașterea unei realități ar pune sub semnul întrebării eforturile diplomației germane de impunere a cotelor de imigranți statelor membre ale UE.

Germania ne dă semnalul că nu se va abate de la drumul ei. Numai că, ce să vezi, nerecunoașterea stării de pericol de către ei nu obligă celelalte state să refuze „distribuirea teroriștilor” în mod echitabil între statele europene. Germania va fi refuzată. Imigranții vor fi îndepărtați din statele europene iar Germaniei, cea care i-a adus, i se va cere să plătească.

marți, 21 iunie 2016

Partidul social-democrat german (SPD) în zicala „nu iese fum fără foc”.

Vice-cancelarul german și ministru al economiei Sigmar Gabriel (SPD) va face a doua vizită în Rusia, la Putin, în mai puțin de un an calendaristic. În octombrie 2015 când întâlnirea protocolară cu Putin, între patru ochi, s-a lungit la două ore !



Cu câteva zile înainte, ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier (SPD), a avut o ieșire dură la adresa NATO care își „zăngăne săbiile” în apropierea frontierelor Rusiei, susținând o deschidere față de Rusia și o încurajare a acesteia prin ridicarea unor sancțiuni.


Presa germană ne spun că în ultimul timp s-au ascuțit relațiile între partidele la guvernare: CDU+CSU (blocul conservator) contra SPD.

Socialiștii din Franța socotesc și ei că ar cam fi timpul unor poziții mai puțin rigide în relația cu Rusia. S-au alăturat demersurilor maghiarii și italienii. Cumva, socialiștii din Europa, nu doar ei, dau la spate interesele generale ale comunității europene alergând după bani mai abitir ca cei care se declară capitaliști.

Sigmar Gabriel, ministru al economiei, și-a susținut în Parlamentul german viziunea privind imigrația din spațiul arab, imigrație care a dus, până la urmă, la stări conflictuale în cadrul UE și la respingerea fermă a cotelor, la respingerea admiterii de imigranți fără a distinge între imigranții din cauza războiului și imigranții economici. După ce au văzut că imigranții primiți în Germania sunt „necorespunzători” (un fel de doritori de viață mai bună fără însă a lucra pentru ea), Germania a trecut la trierea lor. Din viziunea lui Sigmar Gabriel s-a ales praful. Mai mult, dintre cei peste un milion de imigranți primiți de Germania au dispărut fără urmă în jur de 400.000. Unde s-au dus ? Cu ce scop ? Ce vor face ?

Și-a pierdut Sigmar Gabriel proiectul însă au rămas statele europene cu probleme de securitate socială, au rămas cu spaima terorismul islamic, au rămas cu oameni care nu vor să se încadreze în muncă și care vor ca islamul să devină regulă socială în state în care religia nu are rol politic. Probleme complicate care au generat extremism, islamofobie, radicalism dus la extrem, probleme care pun serios sub semnul întrebării relațiile între statele europene. Acțiunea lui Sigmar Gabriel asumată de Germania a dus la anti-germanism. Ceea ce nu este bine de loc. Acum, socialistul Sigmar Gabriel vine și mai adaugă un spin în coasta statelor europene care au probleme cu agresiunea rusă.

Cum se simte Polonia cu Bielarusul în față și Rusia cu baze militare în Bielarus iar în spate cu Germania care cochetează, prin socialiști cu Rusia ? Nici la sud nu stă mai bine, având ca vecini ceilalți parteneri din Grupul de la Visegrad care sunt, și ei, rusofili.

O cucerirea a puterii în Germania de către social-democrați ar însemna schimbarea politicilor Germaniei și împiedicarea UE să mai acționeze unitar în relația cu Rusia, stat care își dorește cu disperare destrămarea Uniunii Europene. O Uniune Europeană destrămată ar permite Rusiei să revină la acorduri comerciale și politice cu fiecare stat în parte, posibilitatea unui succes bazat pe forța armată și pe puterea nucleară fiind mai aproape de mentalitatea rușilor.

Reacțiile în Germania la campania perfidă a social-democraților germani începe să fie vizibilă. Coaliție-coaliție dar nu până la ruperea țării.

Germania începe să nu mai prezinte siguranță. Vorbele frumoase ale liderilor din alte formațiuni politice sau ale politicienilor de dreapta este posibil să rămână doar ca vorbe frumoase. Dacă germanii vor dori Rusia, îi vor alege pe social-democrați.

joi, 21 aprilie 2016

O hotărâre etalon a Curții de Justiție a UE legată de imigrație !

Agerpres (aici).

Pe scurt, în Spania, un imigrant extracomunitar, rezident și deținător al unui permis de lungă ședere, a solicitat aprobarea pentru reîntregirea familiei. Autoritatea spaniolă l-a refuzat pe motivul că nu are posibilitatea să își întrețină familia din resursele sale.

Curtea de Justiție a UE a validat decizia instanțelor naționale spaniole și a apreciat legislația spaniolă în materie care este „rezonabilă și proporțională”. Directiva UE din 2003 nu face astfel de precizări.

Multe state au rețineri cu privire la imigrație. Fără a exclude imigrația, considerată un fenomen natural, nu doresc ca aceasta să scape de sub control așa că o astfel de decizie a CJUE vine să sprijine aplicarea legislației în materie dând o linie de conduită.

Presupun că această decizie a CJUE, potrivit căreia „un stat membru al UE poate să refuze reîntregirea familială a posesorului unui permis de rezidență dacă acesta nu dispune de resurse pentru a-și întreține familia timp de un an după depunerea cererii”, va fi luată în considerare de celelalte state membre ale UE care nu au prevederi asemănătoare legislației spaniole și astfel se va închide o „supapă” folosită, de cele mai multe ori abuziv, de către imigranți.

Marea migrație promovată abuziv de unele state ale UE, pe motive de necesar de forță de muncă, a agitat statele care nu și-au propus să încurajeze imigrația. State care au foarte mult de lucru pentru a crește nivelul de trai al propriei populații pentru ajungerea din urmă a statelor dezvoltate. O mare masă de imigranți ar fi un efort suplimentar neacceptabil. S-ar institui o stare de inechitate din moment ce propria populație ar avea venituri minime garantate mai mici decât veniturile ce se pun la dispoziția imigranților !

vineri, 25 martie 2016

Imigranții „pun mâna” pe o țară europeană slabă, Grecia. Sunt sprijiniți să ocupe Europa. No border, no nation ?!

Am văzut acestă poză care spune multe. Foarte multe. Periculos de multe.

Fenomenul migrației este o tragedie nu doar pentru migranți ci și pentru cei care îi primesc, dacă fenomenul migrației iese din cadrul legal internațional acceptat, prin consens, de statele lumii.

Imigrația necontrolată a suferit un eșec. De ceva timp, statele europene nu au mai acceptat imigranții care nu aparțin Siriei și Irakului, apoi s-a ajuns la acceptarea doar a celor care din Siria și Irak fiind fac dovada că sunt din zonele afectate de conflicte militare, în special din zonele în care activează ISIS și Al Qaeda. Dovada prezentată de imigranți trebuie să fie un document de identitate. Un pașaport. Au apărut pașapoarte false. Mii de așa-ziși cetățeni sirieni au luat cu asalt granițele europene însă a apărut și informația că multe, mii de pașapoarte siriene, sunt „eliberate” de administrația ISIS. Pe lângă cele false.

Știrile curg, zilnic apar noi informații care scot în evidență faptul că nu asistăm la o migrație a celor afectați de război ci în special a celor care își doresc să trăiască într-o altă țară decât țara de origine, așa numiții imigranți economici. Numărul imigranților economici este imens față de numărul refugiaților din Siria și Irak.

Europa nu este în pericol, încă, ca grupare de state asociate economic și politic însă unele state europene sunt puse în fața unui mare pericol din cauza imigranților și în special a grupurilor europene de sprijin a acestei migrații. Poza de mai sus are și această semnificație. Mesajul este politic. Strict politic. Nu cred că imigranții care îl afișează sunt autorii lui. Nu vreau să cred, încă, așa ceva, pentru că dacă ar fi așa, atunci pericolul ar fi și mai mare. Este o declarație politică împotriva statelor europene, a națiunilor, a dreptului suveran al statelor europene de a-și hotărî propriul destin. De aceea cred că este un mesaj al grupurilor anti-europene din Europa, grupuri anti-UE în special, grupuri care au sprijin politic al unor partide europene nostalgice și revanșarde, revizioniste. Eu nu uit unele mesaje politice ale UDMR din anii trecuți, mesaje care îndemnau la „permeabilizarea frontierelor între statele membre ale UE până la dispariția lor” ! Permeabilizarea înseamnă, de fapt, renunțarea statului la suveranitate asupra teritoriului național, practic la dispariția statului. Iar mesajul din imaginea de mai sus tocmai asta cere.

Unele state europene cu mari pretenții de vedete politice până mai ieri, azi fac dovada slăbiciunilor interne grave. Grecia este vedeta. Grecia suportă azi consecințele politicilor socialiste după care s-a condus ani și ani de zile. Grecia este într-o fază periculoasă pentru populația țării care a fost aburită zeci de ani cu politici socialiste. După ce a încercat să destrame zona euro și să slăbească UE, acum s-au trezit că rămân cu imigranții în țară iar vecinul Turcia nu acceptă să îi primească pe cei care nu pot pătrunde mai departe în Europa.

Cifrele date publicității de autoritățile macedonene, dar și din alte state, arată că numărul refugiaților este din ce în ce mai mic. În Grecia rămân din ce în ce mai mulți imigranți economici. Din Iran, din Afganistan, din Pakistan, din India, din state ale Asiei de Sud-Est. Majoritatea de confesiune islamică. La Idomeni, imigranții economici au trecut la agresiuni și asupra autorităților macedonene dar și asupra autorităților grecești. Mai mult, imigranții au devenit o forță care începe să dicteze autorităților grecești „regimul” aplicabil zonei. Au blocat circulația pe comunicațiile de legătură cu Macedonia. Iar Grecia dă declarații plângăcioase și acuză statele europene că nu o ajută iar pe turci îi face vinovați că permit imigranților să treacă frontiera.

Grecia este un stat eșuat. Criza unor state europene generată de imigrație - creșterea exponențială a extremismului -, și pericolul imigrației agresive, violente, își are originea în incapacitatea Greciei de a fi stat. Grecia s-a complăcut în starea de „sat de vacanță”, de „stațiune turistică” și a uitat să mai fie stat național și unitar, independent și suveran. De aceea este atât de slabă să își apere prezentul și trecutul.

În această notă trebuie „citită” și intervenția, în forță spun eu, a UE și NATO în Grecia. Este o intervenție de recuperare pentru Europa și NATO a statului grec. Ce spune Tsipras zilnic este doar un fel de gargară cu pioneze. Turcia dă o mână de ajutor pentru recuperarea unui stat eșuat prin convenția încheiată cu UE. Turciei nu îi convine o Grecie eșuată, nu îi convine ca la Marea Mediterană să aibă un nou Stat Islamic pe teritoriul Greciei, așa cum se prefigurează viitorul dacă Grecia ar fi lăsată singură. Turcia a știut că statele europene vor lua atitudine și vor bloca Grecia. Trebuie să recunosc și faptul că Turcia îi și pedepsește pe greci prin refuzul de a-i primi pe imigranții care au trecut în Grecia înainte de semnarea acordului cu UE. Agenda de aderare a Turciei la UE a fost blocată ani și ani de Grecia și de statele cu care Grecia a avut înțelegeri „obscure”.

Ce va urma ? Ce va face statul grec ? Autoritățile din Grecia își vor aminti care le este rolul într-un stat democratic ? Își vor aminti că au obligația să își apere cetățenii, în special în fața agresiunii externe sau a agresiunilor venite din partea unor străini ? Vom vedea. Deocamdată, Grecia este un stat care poate fi confiscat de imigranții economici din lumea islamică.

Una din marile probleme ale Europei, ale fiecărui stat membru al UE este să răspundă provocărilor de zi cu zi ale „susținătorilor imigrației”. Susținători organizați în așa-numitele „societăți civile”, organizații agresive față de statele naționale, unele cu anvergură internațională deosebită. Organizația medicilor fără frontiere a făcut un gest semnificativ: a anunțat că își retrage sprijinul acordat imigranților în Grecia pentru că UE și statele UE au închis culoarul balcanic de imigrație ! Tot această organizație își duce sprijinul și este găsită în taberele jihadiștilor în luptă cu statele în care acționează pentru a le asigura asistență medicală de care duc lipsă. Această organizație spune că ajută populația locală însă principalele persoane cărora le acordă asistența medicală sunt luptătorii jihadiști care, spun ei, au dreptul la protecție sanitară. Organizația medicilor fără frontiere asigură, de fapt, una din capacitățile necesare unei forțe armate pentru a putea duce acțiuni de luptă.

Pe lângă această organizație mai sunt o groază, multe dintre ele cunoscute pentru opoziția față de statele naționale și suveranitatea acestora, multe dintre ele clamând dispariția granițelor naționale și deschiderea frontierelor pentru a permite migrația populațiilor care nu mai au spațiu vital sau nu au resurse pentru un anume nivel de trai. Majoritatea apelează la datele statistice care arată o creștere a populației lumii peste posibilitățile teritoriilor în care există această creștere de a le asigura supraviețuirea și mai nou, susțin imigrația în statele care au o scădere naturală a populației dar și un nivel de viață excelent. Aceste organizații se lovesc în demersurile lor de istoria statelor europene, de statalitatea lor, de legislația lor protectoare față de nativii respectivelor state, de cultura, religia și obiceiurile acelor populații. De aceea vedem cum prin orice mijloace aceste organizații încearcă să mai pună „o cărămidă” la construcția unei lumi fără state și granițe, fără cultură națională, fără drepturi pentru populațiile care locuiesc în teritoriile istorice. Politic au sprijinul partidelor socialiste, financiar au sprijinul organizațiilor multinaționale care sunt obligate să respecte anumite reguli în statele în care inițiază afacerile și dau taxele, social au sprijinul imigranților sau a urmașilor lor din generațiile a II-a și a III-a, principalii activiști ai unor astfel de organizații civice.

Ei bine, eu sunt împotriva ideii „fără frontiere”, „fără națiune”.

Sunt și împotriva porcăriei aruncate în spatele statelor europene de Germania. Este inadmisibil, după părerea mea, să aduci în Europa, nu în Germania, imigranții din statele islamice și să provoci astfel conflictul cultural și de aici o stare de război între imigranți și populațiile native. Degeaba spune Merkel că Germania poate absorbi imigranții, că are o populație mare care este determinantă din moment ce imigranții circulă prin state cu o populație aproape egală cu numărul imigranților aflați în deplasare. Macedonia are puțin peste 2 milioane de locuitori, Muntenegru are aproape 622 mii locuitori, Slovenia are în jur de 2 milioane de locuitori și lista poate continua.

Germania a acționat și împotriva unor principii europene, principii în baza cărora UE a luat ființă și s-a extins. Din moment ce aduci imigranți din statele islamice sau preponderent islamice, pui stop migrației legale a forței de muncă în spațiul UE ! Oprești și libera circulație dar și stabilirea domiciliului cetățenilor UE în spațiul german pentru că milioanelor de imigranți islamiști le vei asigura și spațiu de locuit, le vei destina și resursele germane pentru un trai decent, vei opune altor cetățeni europeni cultura imigranților islamiști astfel că Germania va deveni o țară descurajantă pentru majoritatea europenilor care, trecându-i frontierele, vor avea în față alte reguli de conviețuire decât cele deja cunoscute. Politica Germaniei este o porcărie ! Ba chiar pot spune că este un sprijin pentru organizațiile așa zis „civice” care vor să distrugă statele și națiunile.

luni, 7 martie 2016

Migrația își arată fața hâdă, se văd cusăturile cu „ață albă” ale unei construcții politice imorale.

Sunt fost grănicer așa că judec problema actualei migrații altfel decât o fac multe alte persoane. Interesul țării mele este mai presus de așa-zisul umanism sau „ajutor” umanitar, promovat ostentativ de presă și unele ONG-uri.

Europa este dezbinată din cauza migrației generată de interesele obscure ale unor state, ale unor economii naționale care au crezut că stările conflictuale din Siria și Irak sunt numai bune să fie exploatate și să atragă o forță de muncă din ce în ce mai necesară în țările care se află într-un proces accelerat de îmbătrânire a populației.

Sub acoperișul „ajutorului umanitar” pentru persoanele afectate de războiul din Siria și Irak, Germania, Suedia și Austria au dat semnale, perverse le spun eu, că ar fi disponibile să primească „refugiați”. Scopul însă a fost acela de a primi forță de muncă ieftină. De fapt, imigranții ajunși în Europa, intervievați de jurnaliști, au declarat, fără a fi trași de limbă, că și-au vândut proprietățile și nu înțeleg de ce nu sunt primiți cu brațele deschise. Când îți vinzi proprietatea în țara de origine și emigrezi, nu mai ai de gând să te întorci. Chiar dacă ești dintr-o zonă în care au loc conflicte militare, nu mai ai statutul de refugiat ci pe cel de emigrant economic.

După ce s-au comis, de către imigranți, acte impardonabile împotriva populației autohtone, statele „vinovate” au acceptat unele definiții și au făcut unele precizări. Sunt calificați ca „refugiați” doar cei din Siria și Irak, ceilalți sunt calificați ca imigranți economici. Imigranții economici vor fi înapoiați în țările de origine. Treabă grea, majoritatea celor care au invadat teritoriul european sunt, de fapt, imigranți economici. A căzut „măgăreața” pe toți cei din Africa, Afganistan, Pakistan, Bangladesh, Iran. Asta după ce Germania și Austria au gonit din țările lor pe albanezi, kosovari, sârbi, muntenegreni, macedoneni, cărora le-a încetat statutul de „refugiați politici”, țările lor fiind declarate „țări sigure” din punct de vedere politic.

Macedonia a mers chiar mai departe. De teamă că devine un stat tampon, un fel de tabără permanentă pentru imigranți, Macedonia nu mai primește în țară decât „refugiați” din Siria și Irak care fac dovada că vin din zonele aflate în stare de război. Ca atare, irakienii din Bagdad și sirienii din Damasc nu mai sunt primiți. Rezultatul, previzibil, nu a întârziat să apară. Imigranții din Afganistan au rămas în Grecia, au devenit violenți împotriva forțelor de ordine macedonene de la graniță, devin o problemă pentru Grecia. S-a ajuns ca în Macedonia să intre doar câteva sute de persoane pe zi, după un control riguros la frontieră privind identitatea.

Grecia tratează absurd de ireal problema. Aduce din insule imigranți cu toptanul, fără o verificare a acestora. Are acum la frontiera cu Macedonia peste 13.000 de imigranți care nu sunt primiți de statul vecin. Majoritatea sunt afganistanezi ! O notă proastă pentru Grecia.

Statele de pe ruta balcanică nu au ratat ocazia și acuză Grecia că nu își îndeplinește obligațiile asumate potrivit reglementărilor Schengen. Serbia și Croația procedează, la rândul lor, la verificări minuțioase. Ungaria nu mai admite imigranți ci, doar refugiați, numai pentru tranzit nu și pentru stabilire în Ungaria.

Austria a stabilit o cotă de primire a imigranților. CE declară că Austria „încalcă dreptul european”. Ar avea dreptate CE dacă aceștia ar fi „refugiați”, dar nu sunt. Cei de la CE care au scos porumbelul din gură ar fi trebuit să cunoască mai multe date privind identitatea reală a celor care au ajuns în Austria și care au determinat Austria să părăsească tabăra „germană” și să susțină cealaltă tabără. Acum Austria cere Germaniei să stabilească o cotă anuală de „refugiați” și să facă declarații politice clare care să descurajeze venirea altora.

Germania și-a găsit un bun aliat în Italia pentru a „șurubări” la situația actuală care, dacă se permanentizează nu le va fi favorabilă. Ultima găselniță a celor două state cu pretenții mari în UE este să scoată de sub autoritatea statelor naționale decizia acordării azilului. Să o ducă sub autoritatea Comisiei Europene. Nu este exclus ca Grecia să li se alăture. După prelucrarea cererilor de azil sub directul control al unei autorități a CE, cei admiși ar urma să fie repartizați, pe baza unui sistem de cote, în statele membre ale UE. Merkel, grijulie, a pregătit momentul și a făcut o declarație pregătitoare: refugiații nu au un drept să stabilească în ce țară a Uniunii Europene vor sta ! UE le asigură o formă de protecție în țara pe care o stabilește UE. Refugiații acceptă sau nu. Dacă nu acceptă repartiția UE, atunci trebuie să își caute altă țară. Interesant.

Intenția Germaniei și a Italiei țintește Acordul Dublin II. Acord care face parte din documentele fundamentale ale construcției europene. Inițiativa are caracter politic. La nivelul României, ar încălca prevederile Constituției, Art. 3 alin (4) din Constituție spune clar: Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.

În DEX avem următoarele definiții:

STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința.

COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni.

Este în pericol și art. 18 din Constituție care statuează că „dreptul de azil” se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor la care România este parte. Atenție ! Avem în primul rând o lege care reflectă dreptul suveran al statului român de a acorda azil unor persoane străine. Nici un tratat internațional nu este imperativ ! Ce face Germania și Italia acum este să scoată de sub controlul statelor naționale competența suverană a acordării dreptului de azil. Astfel, ne putem trezi, că vrem sau nu, după cum are interesul Italia sau Germania (ele sunt capul răutăților !), cu populații strănutate iar dacă avem în vedere și faptul că cei care au plecat din țările lor urmăresc stabilirea în anumite țări europene, ne putem trezi cu o colonizare decisă de CE. Germania asta face practic acum. Își colonizează landurile cu străini pe considerentul că „este o țară în proces de îmbătrânire” - Merkel, zilele trecute.

Eu îmi pun foarte serios problema: de ce Germania și Suedia nu au apelat la șomerii din celelalte state europene ? De ce nu au adoptat o politică de stimulare a natalității ? Ajutoarele sociale substanțiale nu stimulează suficient, din moment ce Germania se plânge că „îmbătrânește” și a ajuns să strămute populații din alte zone ale lumii. Nu cumva a greșit când a permis și sprijinit cumva liberinismul ? Nu cumva este o lipsă de educație sexuală, din moment ce actul sexual are „relevanță” în obținerea plăcerilor și nu în procreere ? Undeva este o mare eroare din partea Germaniei. Controlul natalității, încurajarea măsurilor contraceptive a stimulat un consum egoist. Oamenii au văzut viitorul doar sub forma plăcerilor fizice - consum alimentar, sex variat, bunuri „elegante” etc. -, nu și al responsabilității față de specia umană, față de evoluția propriei nații.

Nu cred că inițiativa germano-italiană va avea șanse, deși se va face mare tapaj. Sunt suficient de multe țări care vor merge până la ruperea UE dacă se va continua cu amenințările Italiei sau Germaniei cu sancțiuni. Dacian Cioloș a declarat unei publicații franceze că România nu este de acord cu sistemul de cote. Nu știu ce va face Bulgaria însă Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia se opun categoric. Nu este exclus ca și alte țări să se alăture opoziției. Toate au observat că această invazie musulmană este altceva decât un „refugiu” al unor populații din fața războiului.

Pentru că nu este o situație clară, nici Turcia nu are de gând să cadă la pace cu propuneri tembele. Practic, refugiații sunt în țările din jurul Siriei. Acei oameni vor să se întoarcă în țara lor. Sunt în Liban, Iordania, unii în Turcia. Câteva milioane. Europa a fost practic invadată de imigranții economic. Un exemplu mai bun decât controlul de frontieră dintre Macedonia și Grecia nu se poate da. De la câteva mii de „refugiați” pe zi s-a ajuns la 100 sau puțin mai mult. Reducerea de peste 10-20 de ori a numărului  celor care trec frontiera este o probă indubitabilă că nu suntem în fața unei populații care se refugiază politic ci a unei populații care migrează economic.

Ce este mai grav, este faptul că se bate toba pe caracterul „umanitar” al primirii „refugiaților” și se uită, pur și simplu, caracterul inuman al tratamentului față de populația nativă a statelor, populație obligată să își schimbe comportamentul pentru a nu deranja extremismul islamist adus de imigranți, să se abțină de a-și exprima cultura, potrivit datinilor, a obiceiurilor locale pentru că imigranții se consideră deranjați ba, mai mult, consideră că manifestările culturale europene sunt ostile islamului și trebuiesc pedepsite. Asta nu mai este politică sănătoasă este tembelism notoriu.

sâmbătă, 6 februarie 2016

Unii politicieni europeni sar calul. Uită ce este UE. Uită, mai ales, cine sunt.

Citesc știrea la Agerpres (aici). Austria dorește ca FRONTEX, agenție europeană de coordonare a polițiilor de frontieră, să returneze Turciei migranții din Grecia.

Pentru cine știe mai puține lucruri, știrea este o bombă „salvatoare”. Pentru cine știe, propunerea cancelarului social-democrat al Austriei, Werner Faymann, este o porcărie.

Acest politician propune, fără a exista o bază legală la nivel european și nici acceptul constituțional al Greciei, ca FRONTEX să preia o parte a atributelor suverane ale statului grec și să le exercite în relația cu alt stat, un stat terț. Turcia în cazul nostru.

Să ne înțelegem bine. FRONTEX este o structură de coordonare a polițiilor de frontieră pentru situația în care polițiile de frontieră a mai multor state urmează a desfășura, în comun, acțiuni pentru protecția frontierelor externe ale UE. Polițiile de frontieră nu își pierd atributele funcționale stabilite potrivit legilor naționale, cum nici statele nu pierd controlul asupra propriilor poliții de frontieră. Mai mult, polițiile de frontieră care urmează a executa misiuni de cooperare pe teritoriul altor state, cum este cazul Greciei dar și al Italiei (unde acționează o navă a poliției de frontieră din România), ajută la salvarea vieții pe mare însă sub controlul legii și autorității statului pe teritoriul căruia se află în misiune. Decizia privind soarta persoanelor salvate pe mare este în competența exclusivă a statului pe teritoriul căruia se desfășoară acțiunea.

Nu știu ce spun grecii însă mie mi-ar fi sărit țandăra. Cu atât mai mult cu cât presa tabloidă care i-a luat interviul ne spune că acest politician austriac a discutat cu premierul turc „soluția” fără a ne spune ce părere are premierul grec.

Cu ce imagine rămâne o persoană care are capacitatea de a înțelege tema ? Cu cea a unui stat „ocupat” politic de alte state ? Grecia este considerată un stat eșuat de a ajuns cancelarul Austriei să ia „decizii” cu privire la frontiera ei fără a ține cont de părerea Guvernului grec ? Grecia este incapabilă să se mai guverneze ?

Nu știu ce a răspuns premierul Turciei, bănuiesc că a fost elegant și i-a spus că se gândește la această „inițiativă”, că nu putea să îi spună în față că este dobitoc.

În general, când ai în față un prost, încerci să scapi elegant, dacă se poate, de prezența lui. Când însă un prost îți vine în față ca reprezentant al unei popor, atunci ești obligat să îl tratezi de parcă ar fi un geniu. Pentru că în spatele lui este un popor, un popor cu care ai relații de prietenie, ai relații economice profunde, ai un viitor ce poate fi evaluat.

Încep să cred că în Austria sunt mulți politicieni „ciudați”. În ultima perioadă de timp au ajuns să vorbească în numele întregii UE fără să le ceară nimeni acest lucru, amenință state din UE fără a avea cea mai mică reținere - de parcă nu ar ști că „sancțiunile” propuse de ei au nevoie, pentru a fi valide, de votul majorității statelor din UE, multe dintre ele fiind chiar cele propuse pentru sancțiuni.

Cred că ieșirea aceasta a cancelarului Werner Faymann este absolut alarmantă. Individul neagă drepturile suverane ale altor state ale UE. Le neagă suveranitatea. Le discreditează integritatea și independența teritorială.

Ciudate alegeri mai fac austriecii. Tare ciudate.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Grecia este din ce în ce mai „strâmtorată. Politicile aplicate „pentru Europa” au eșuat.

Criza imigranților în Europa a dus la ruperea „vălului” umanismului. Politică agresivă de stânga, umanismul provoacă daune imense țărilor care au dat dovadă fie de neglijență, fie de prostie, fie de pragmatism prost înțeles.

Pe de altă parte, criza a obligat statele europene să accepte realitatea. Disensiunile pe tema „refugiaților” au scos la lumină nu doar diferențele culturale aproape insurmontabile între europeni și „refugiați”, dar și incapacitatea celor mai dezvoltate state europene de a administra valul imigraționist.

Germania încă o ține langa, la nivel politic înalt, cu teoria „beneficiilor în viitor” a primirii „refugiaților”. Germania care a aplicat o cenzură severă în media când a fost vorba de a se ști ce anume s-a petrecut și care sunt daunele aduse populației germane (culmea, daune nu doar în comunitățile „pure”, ci și în comunitățile etnice care au venit în Germania cu zeci de ani în urmă !), acum ne spune că peste 80% dintre imigranții chestionați nu au nici o calificare, enorm de mulți dintre ei (cam 40%) sunt analfabeți, majoritatea sunt ostili unei forme de pregătire profesională în sensul dorit de investitorii germani - cumva autorii morali ai migrației -, există serioase impedimente privind învățarea limbii germane, mai grav însă este incompatibila cultură germană cu ce cultură au imigranții etc. Un lider religios islamist din Germania afirmă netulburat că de vină pentru agresiunile de la Koln sunt femeile, pentru că folosesc parfumuri și sunt îmbrăcate sumar. Ar fi culmea ca din Germania să află că Guvernul este de acord cu astfel de păreri și că cere populației din Germania să nu mai cumpere parfumuri și să îmbrace haine islamice !

Fără glumă, chiar dacă nu toți au urmărit unele evenimente, din punctul de vedere al politicilor europene financiare, modelul cu care s-a încercat salvarea Greciei a picat. Va fi interzis pe viitor. Provoacă daune tuturor celorlalte state membre ale UE și intereselor comunității europene în viitor.  Punct. Grecia are o mare problemă în primirea, pe viitor, a unor „ajutoare” financiare de la FMI, BM, BCE, CE etc. Alexis Tsipras a picat testul politicianului cu viziune. Ori reduce cheltuielile Guvernului grec, ori condamnă grecii la foamete. Destrăbălarea are picioare scurte.

Parcă o astfel de știre nu este de ajuns, vin și „sancțiunile” statelor membre ale UE pentru larghețea cu care Grecia a permis „invazia Europei”. Pentru că Grecia asta a făcut.

O opinie juridică anunțată la ultima reuniune a JAI spune că frontierele externe ale spațiului Schengen sunt la frontiera externă a statelor care au aderat la UE. Aici intră România, Bulgaria, Croația, Cipru. Opinia este întemeiată. Prin aderarea la Uniunea Europeană, aceste state aplică, obligatoriu, reglementările Acordului Schengen, ale Convenției de aplicare a Acordului, ale Regulamentului Schengen, ale tuturor deciziilor care privesc frontierele externe ale Uniunii Europene, aceste state participă la Frontex și la acțiunile de cooperare la frontieră coordonate de Frontex, au personal angajat în acțiuni la frontierele altor state sub egida Frontex. Lipsește actul formal al aderării teritoriale la Spațiul Schengen. Îndeplinirea formalității va duce la eliminarea controlului circulației persoanelor din respectivele state la trecerea frontierei cu Ungaria - în cazul României -, cu Grecia - în cazul Bulgariei -, cu Ungaria, Slovenia și Italia - în cazul Croației.

Deja, mai multe state cer, imperativ, ca statele membre ale UE să acorde asistență Macedoniei pentru a închide frontiera cu ... Grecia. Propunerea vine de la Slovenia, este susținută de Germania și nu numai. Austria cere suspendarea temporară a Greciei din Spațiul Schengen. Mai mult, Germania afirmă că nu dorește să transforme Macedonia și Bulgaria în state cu rol de „sală de așteptare” pentru imigranți/refugiați (aici). Nici mai mult și nici mai puțin o invitație la închiderea frontierei acestor țări cu Grecia (aici).

Premierul Greciei, Alexis Tsipras vede pericolul către care se îndreaptă Grecia: va deveni „o cutie neagră pentru refugiați”. Deși se folosește termenul „refugiați”, situația nu este așa. Este vorba despre imigranți. Printre imigranți sunt și refugiați.

Tsipras are dreptate. Austria a comunicat deja numărul maxim de refugiați pe care îi primește. Germania se simte deranjată că nu a fost consultată (aici). Hm. Austria a coborât plafonul de la 90.000 în 2015 la 37.000 în 2016. Probabil că Germania spera ca o parte dintre refugiații pe care urma să îi respingă să îi dea Austriei. Austriecii au fost mai hoți și le-au tăiat „macaroana”.

Suedia plafonează și ea numărul de imigranți pe care îi acceptă. Ungaria a comunicat prin intermediul prim-ministrului Orban că refugiații nu vor mai trece pe teritoriul Ungariei și nici nu vor primi azil. Mai mult, Orban recomandă Macedoniei și Bulgariei să închidă frontiera cu Grecia și printr-un gard de sârmă ghimpată. Danemarca a introdus controale la frontiera cu Germania și refuză imigranții care doresc să o tranziteze sau să „o ocupe”. Belgia a respins peste 10.000 de cereri de azil în anul ce s-a încheiat iar procesul tinde să devină o particularitate comportamentală a tuturor guvernărilor din Europa. Grecia intră din ce în ce mai mult în corzi. Internaționalismul socialist costă scump. Mai ales când pleci „la război” contra partenerilor europeni care, la un moment dat, din altruiști devin egoiști.

Mai bag de seamă și faptul că Grecia va trebui să îi returneze pe imigranții pe care îi tot primește dacă vrea să aibă bani suficienți pentru a asigura un nivel de trai decent pentru grecii care depind de politicile guvernamentale. Ajutoarele care vor fi acordate de CE nu vor veni din cornul abundenței, au și ele o limită. Dacă va continua să îi primească pe imigranți, celelalte state ale UE vor spune că este treaba Greciei cum îi întreține.

Aventura Syriza se apropie de final. Nu a reușit destabilizarea UE, nu a reușit prăbușirea monedei euro, nu a reușit nici cu deschiderea ilogică a frontierelor pentru primirea imigranților. Dacă au urmat un plan al altei puteri politice, interesată să distrugă Comunitatea Europeană, au dat greș. Vor plăti pentru asta.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Un pas, chiar dacă insuficient. Politica în unele state europene nu este favorabilă europenilor.

Agerpres (aici), spune că Merkel are o altă nuanță în politica cu privire la refugiați.

Evenimentele de la Koln nu sunt tratate din punct de vedere politic și legislativ doar în Germania, au devenit (alături de alte evenimente) probleme ale Comunității Europene în ansamblul ei dar și ale altor state care primesc imigranți, sub orice titulatură ar fi ei acceptați.

Agenția de presă face precizarea că în Germania, țara care a invitat „refugiații” pe teritoriul ei fără a se consulta cu celelalte state membre ale Uniunii Europene (are mușchi Germania, mai mari ca ai celorlalți !), legea permite expulzarea unui solicitant de azil în cursul examinării dosarului său dacă acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 3 ani și dacă nu îi este pusă viața în pericol în țara în care urmează a fi expulzat.

Să desfacem puțin reglementarea.

Condamnarea pentru o faptă la cel puțin 3 ani duce cu gândul la un anumit nivel infracțional. Infracțiunile care au limite maxime de până la 3 ani nu sunt luate în calcul. Nu cunosc legislația penală germană așa că nu pot spune care sunt infracțiunile pe care le pot comite solicitanții de azil pentru a nu risca expulzarea.

Pe de altă parte, legea germană prevede condiția cumulativă a lipsei pericolului pentru viața celui care urmează a fi expulzat în țara în care urmează a fi expulzat. Ei bine, nici când eram în activitate (polițist de frontieră) nu am înghițit această prevedere care a fost adoptată și de România. Nu cred că există posibilitatea reală de a judeca o astfel de lipsă a pericolului. În toate cazurile, această lipsă a pericolului a fost stabilită politic. Nu mai departe de anul trecut, Germania a hotărât să primească „refugiații sirieni și irakieni” și pentru a „le face loc” a hotărât să îi expulzeze pe cei care au solicitat viză veniți din Albania, Kosovo, Bosnia-Herțegovina, Moldova etc. Ca atare, Germania a scos de pe lista neagră aceste state astfel că procedurile de azil au fost închise iar solicitanții de azil din aceste state au fost trimiși ultra-urgent acasă.

Metoda de a declara un stat întreg ca fiind „nesigur” este o aberație. După părerea mea.

Anul trecut, iar dau exemple, Irakul a recucerit aproape 40% din teritoriul ocupat de SI. Partea de sud, sud-est și sud-vest a Irakului nu este sub controlul SI. Partea de nord și nord-est a Irakului este sub controlul kurzilor. De ce se mai consideră că imigranții irakieni au dreptul la azil ca refugiați ? De ce nu se are în vedere un sprijin internațional pentru Guvernul din Irak să îi strămute pe cei puși în pericol - pentru perioada în care în zona lor de reședință au loc lupte armate - în zone lipsite de pericolul iminent ?! De ce irakienii care au fugit din țară trecând chiar prin zonele de război nu s-au oprit în țările vecine până la încetarea stării de beligeranță în zonele de reședință ? De ce-ul ăsta este foarte complex și are mult prea multe date locale care deranjează politic. Mai ales pe acei politicieni care urmăresc obiective ascunse.

Aceeași situație este în Siria. Din populația de aproape 20 de milioane aproape 11 milioane de sirieni s-au dislocat din zonele de conflict și s-au dus în alte zone din țară sau au trecut în țările vecine: Turcia, Liban, Iordania. În Siria însă, mai mult ca în Irak, părțile combatante sunt „ciudate”. Mai fiecare șef de trib are propria armată. Statul Islamic a pierdut și în Siria mult din teritoriu. Multe zone au devenit relativ sigure pentru populația locală. Nu mai spun de zonele în care SI sau alte forțe beligerante nici nu au intrat. De ce populația din acele zone mai primește statutul de refugiat ?

Dacă desfacem aceste informații corect, ar trebui ca în Europa să nu existe „refugiați” din acele țări. Ce face coana Europa ? Slăbește capacitatea acelor țări de a răspunde agresiunilor prin atragerea populației lor, populație capabilă de luptă, la mii de kilometri depărtare.

Doamna Merkel s-a gândit să împace și capra și varza. Să își urmărească proiectul politic de atragere în Germania a viitoarei forțe de muncă ieftine dar și să arate că este „fermă”. Ca atare, propune ca regulile expulzării să fie modificate. Cum ? Naiba știe. Este o problemă de legislație și ca atare este vorba despre o majoritate parlamentară care să permită adoptarea legii. Având în vedere faptul că social-democrații germani sunt cu gura mare că ideea de a aduce lucrători din statele arabe le aparține, nu este exclus ca ideile lui Merkel să fie serios amendate astfel că Germania va avea o legislație privind expulzarea după modelul arătat de Caragiale: „să se schimbe totul, pe ici pe colo prin părțile esențiale, dar să nu se schimbe nimic !”. Desfăcând pe bucățele cum am făcut eu mai sus, degeaba schimbă germanii pe ici pe colo dacă fundamentele rămân aceleași.

Dacă dezbatem problema la nivelul fiecărei persoane în parte care dorește să ajungă în anumite state europene, putem accepta dreptul acesteia de a trăi acolo unde este acceptată. Pun accentul pe condiția de a fi acceptată, condiție imperativă a dreptului internațional care nu obligă statele să accepte străinii pe propriul teritoriu pentru că așa vrea străinul respectiv. Dacă dezbatem problema sub aspectul interesului statelor sursă de migranți dar și al statelor țintă pentru migrație vom observa, cu ușurință faptul că statele sursă sunt „victime” ale migrației. Migrația „creierelor”, migrația „meșteșugarilor” generează în statele sursă deficite incalificabile în cea mai importantă forță a economiei locale: forța de muncă calificată. Statele țintă care atrag acești migranți, statele țintă care îi acceptă pe acești migranți sunt beneficiarii eforturilor statelor respective pentru formarea lor. Este un fel de furt calificat iar statele care îi atrag sau îi acceptă obțin un beneficiu fără just temei. O ticăloșie. Cât privește latura militară, a capacității unui stat de a se apăra, de a-și apăra independența, integritatea teritorială, suveranitatea acest exod este o agresiune. Lipsește statul sursă de resursa umană necesară realizării apărării naționale și siguranței publice.

Peste toate, ce s-a întâmplat în diferitele state vest-europene și nordice în noaptea dintre ani confirmă faptul că Germania, Suedia și alte state care susțin cu ardoare această migrație atentează, grav, la securitatea internă a spațiului european. După ce obțin vizele de refugiați, imigranții din Germania, Suedia, Finlanda, Austria, Franța, Belgia, Danemarca au dreptul să circule prin Europa ca prin curtea casei, oricare altă țară se poate trezi cu un deficit major de securitate din cauza acestor oameni care vor începe, după ce obțin rezidența legală și știu că sunt apărați de legea germană sau a altei țări de expulzare, să își promoveze „cultura” cu agresivitate așa cum o fac de niște ani buni în Franța, Belgia, Suedia etc. Ce poate face România într-un astfel de caz ? Suportă actul de agresiune pentru că fără consecințele actului de agresiune sau morții unor oameni în urma actului terorist nu te poți pronunța, identifică agresorii, îi cercetează - Germania va trimite „supraveghetori” pentru a vedea să nu le fie lezate agresorilor sau teroriștilor drepturile conferite de Germania -, îi judecă și îi condamnă. Comunică condamnarea Germaniei care îi poate prelua să execute pedeapsa la ei sau nu.

Nu am încredere în ce face Merkel pe la ea acasă. Am impresia că face niște jocuri politice prin care să își refacă imaginea de „femeie de fier” a politicii germane și europene.

luni, 26 octombrie 2015

Nu închiderea frontierelor ci gestionarea imigrării. Soluția stă în acțiune nu în inacțiune.

Și a avut loc summit-ul așteptat. Rezultatele sunt aici (poate nu toate !). Se pot spune mai multe.

Întâlnirea româno-bulgaro-sârbă care s-a încheiat cu amenințarea „închiderii granițelor” dacă Germania și Austria o vor face la rândul lor și-a pierdut deja decizia. Ponta nu a avut mandatul să angajeze țara în astfel de decizii.

Tot la acea întâlnire s-a mai stabilit că cele trei țări vor fi „o voce” în UE. Am avut de la momentul aflării deciziei o strângere de inimă. În ce sens ? Nu a trecut mult și am citit că ambasadorul Rusiei la Belgrad a informat că premierul sârb va merge la Moscova pentru întărirea colaborării între cele două state. Ponta ce a mai angajat în acest sens ?

Punând informații cap la cap sunt obligat să trag concluzia că Ponta, ca prim-ministru al PSD și Traian Băsescu ca „nou” lider al noului partid numit Mișcarea Populară au luat ceva din discursul dar și din tipul de acțiune politică al lui Viktor Orban din Ungaria. Poziționarea lui Ponta împotriva UE și radicalismul politic împotriva Germaniei și Franței, chiar fără a spune că există ceva influență rusească, nu este de bun augur.

Este bine că Președintele Klaus Iohannis a calificat „mișcarea” lui Ponta ca fiind doar o discuție de weekend a lui Ponta cu omologii din Bulgaria și Serbia. Este bine pentru că nu pot accepta, azi, ca România să formeze cu Serbia o asociere de state cu obiective politice comune, în special externe, cât timp Serbia este parteneră militară a Rusiei ! Cu Bulgaria este altceva. Dar, cine știe, poate că în viitor Serbia va renunța la „mama” Rusia.

Summit-ul are rezultate bune. Din anumite puncte de vedere chiar foarte bune. Am în vedere faptul că nu mai este luat totul la grămadă. Se face distincție între imigranți. Au fost trase concluzii în urma unor experiențe dureroase. Președintele ceh a avut o intervenție publică care a tras un semnal de alarmă (aici). Imigranții folosesc copiii pentru a înmuia inima autorităților și a intra în spațiul european. Tineri care și-au desconsiderat propria țară și au venit în Europa pentru a trăi din mila publică. Premierul Sloveniei vede cum UE este pe cale să se destrame din cauza abordării greșite a crizei imigranților (aici). Are dreptate omul. Nu pot să nu fiu de acord cu el și dau, cumva, dreptate și lui Viktor Orban din Ungaria care critică „unele state” importante din UE care au luat decizii de politică externă, în special cu privire la imigrație, care au afectat grav stabilitatea și securitatea altor state europene (Germania și Franța).

Președintele CE, Jean Claude-Junker a propus un plan de măsuri. O parte din el a fost adoptat. Sigur nu în totalitate. Chiar dacă Angela Merkel a venit la summit (cerut se pare de Germania) pentru a obține de la statele rutei balcanice o mai mare contribuție la soluționarea crizei. În favoarea Germaniei, pentru că de la Germania a plecat criza și tot la Germania va ajunge „puroiul infecției”. Cumva, summit-ul are rolul de a mai spăla obrazul unora care au o anume răspundere. Sunt sigur că în cadrul discuțiilor (nu sunt publice) s-au spus mai multe lucruri neplăcute pentru Germania și sunt la fel de sigur că Germania va contribui financiar, cu personal și tehnică pentru ca angajamentele luate să fie realizate.

Ca o particularitate, angajamentele summit-ului sunt mai intense în partea UE, din foarte multe puncte de vedere decât din partea statelor care au participat la summit și care își pun teritoriul la dispoziție.

Grecia a acceptat să pună la dispoziție teritoriul în care să fie amplasate tabere pentru trierea imigranților. Locații care să primească 30.000 de imigranți până la sfârșitul anului și încă 20.000 de imigranți în anul 2016. Nu doar UE va fi implicată în construirea taberelor ci și ONU prin UNHCR, care va finanța cele 20.000 de locuri noi. Albania, Macedonia și Serbia au acceptat să asigure teritoriul necesar pentru alte tabere care vor putea găzdui 50.000 de imigranți.

Slovenia va primi, urgent, 400 de polițiști de frontieră din alte state UE pentru a face față imigranților de pe propriul teritoriu. Grecia va fi sprijinită atât la frontiera maritimă cât și la frontiera de uscat cu Turcia, Macedonia și Albania cu forțe ale polițiilor de frontieră europene sub coordonarea FRONTEX. Se pun în mișcare și structurile de cooperare și colaborare polițienească europene și nu numai pentru controlul migrației în interiorul statelor.

Toți imigranții vor fi opriți și amprentați în țara europeană în care intră. Este absolut obligatorie o astfel de măsură. Foarte mulți imigranți nu vor primi viza politică. Vor fi întorși în țările de proveniență. Cei care vor primi viza vor fi obligați ca pentru perioada vizei să nu se plimbe ca „vodă prin lobodă” prin Europa. Fotografia, amprentele, alte date biometrice ce vor fi prelevate vor permite polițiilor europene să aibă un control asupra imigranților.

Descurajarea migrării necontrolate este iar o măsură bună. Vor putea pleca mai departe doar cei care primesc acceptul de la țara aflată pe traseul de migrație care, la rândul ei, face parte dintre țările care le acceptă viza pentru rezidență pe perioada de valabilitate a acesteia sau are acceptul altui stat, către care imigranții se vor îndrepta. Țară care va fi informată de țara care îi are pe imigranți sub control.

Statele care au acceptat aceste condiții dar și altele vor fi sprijinite cu finanțare de la BEI - Banca Europeană de Investiții - și BERD - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Bănuiesc că nu vor fi împrumuturi acordate acestor state, împrumuturile presupun înapoierea sumelor iar țările respective nu sunt „beneficiarele” acestor împrumuturi. Probabil că acestea vor fi împrumuturi ale altor state sau ale UE în ansamblul lor. Mă gândesc că Germania va fi unul dintre statele care vor achita aceste împrumuturi, nu de alta dar aceste măsuri sunt în sprijinul Germaniei, Austriei, Suediei etc.

Combaterea traficului cu ființe umane va crește în intensitate. Măsura aceasta este legată ferm de colaborarea cu Turcia dar și cu alte state, în special cu cele care sunt sursă de imigranți. Imigranții din Pakistan, Afganistan, Irak și Bangladesh vor fi înapoiați țărilor de care aparțin. Probabil nu toți însă în marea lor majoritate. Cooperarea cu aceste state pentru combaterea traficului cu ființe umane este obligatorie și poate fi realizată. Este, cumva, în interesul lor să nu le plece populația din țară. Mai ales cea tânără și cu un grad mai mare de instruire.

Cât despre acțiunea de politică externă a lui Ponta la Sofia ... așa este când te duci bou și te întorci vacă.

luni, 5 octombrie 2015

Refugiații au stimulat „mintea cea de pe urmă”.

Criza imigranților ajunge, cum este normal, la inițierea soluțiilor viabile. Până acum a forțat adoptarea unor măsuri cu consecințe pentru viitor, măsuri condamnate inițial și apoi acceptate. Statele își impun interesele în dauna grupurilor de presiune, grupuri cu interese mari în zona donațiilor pentru „altruism instituțional” și „gesturi umanitare”. Se separă grâul de neghină.

După ce au fost declarate ca „state sigure” Serbia, Kosovo, Albania, Macedonia se discută acum declararea Turciei ca „stat sigur”. Vor fi consecințe. În afara refuzului statelor din UE de a mai da turcilor vize politice (statut de refugiați), cei aflați în procedura de acordare a statutului vor fi calificați ca imigranți economici și vor fi returnați Turciei. Știu că se va ridica problema kurzilor din PKK însă cei care vor pune problema vor trebui să își amintească faptul că PKK este declarat de către UE ca organizație teroristă. Inclusiv noi, în România, am interzis PKK.

UE și Turcia au ajuns la unele soluții viabile. Turcii și grecii vor acționa în comun pentru controlul frontierelor sub coordonarea FRONTEX. Acesta este azi rolul FRONTEX. Coordonează acțiunile la frontieră când sunt implicate două sau mai multe state membre UE. Aici apare particularitatea că Turcia nu este stat membru UE. Acceptul de către Turcia a coordonării FRONTEX este nu doar interesant, este și de bun augur. FRONTEX are capacități de acțiune pe care statele europene nu le au. Supravegherea satelitară a frontierei maritime dintre Grecia și Turcia va fi posibilă după încheierea acordului pentru mai mult timp, costurile fiind suportate de FRONTEX și nu de către statele participante la acțiune. Și costă !

UE va participa la construirea în Turcia a unor tabere de refugiați capabile să primească până în 2 mil. persoane. Va participa și la finanțarea susținerii refugiaților în tabere.

Turcia și UE vor participa la verificarea persoanelor care solicită statutul de refugiat, parte dintre ei vor fi preluați de UE și redistribuiți statelor membre potrivit cotelor convenite. Acest sistem de preluare și control are drept scop oprirea migrării necontrolate a imigranților și reducerea pierderilor umane. Sistemul are și rolul de a descuraja migrația economică.

Ei bine, aceasta este o știre importantă. Avem un sistem în care putem lucra ordonat, formal, cu respectarea tuturor legilor în vigoare, cu recunoașterea rolului și locului fiecărui stat în parte.

Rămâne, pentru UE, problema nordului Africii. Acolo va fi mai greu. Sper că statele afectate de imigrație să găsească „calea”. Mai ales Italia. Sunt probleme și la frontierele Spaniei însă în Italia este jale. Mai ales că are un guvern socialist care clamează „altruismul de stat” (ca orice socialist dispus să pună omenirea pe chituci, după indicațiile lui Soros).

Pentru partea de est a Europei se pare că soluția a fost găsită.

vineri, 2 octombrie 2015

Opoziția în UE capătă forță. Acordul Schengen, distrus de Germania și aliații este în pericol.

Citesc la Agerpres (aici). Statele grupului de la Visegrad au luat o decizie majoră. Își organizează paza frontierelor după reguli proprii, în interiorul Spațiului Schengen de care aparțin.

Motivul este bine explicat: aceste state nu sunt de acord să primească imigranți doar pentru că alte state au nevoie de ei, de forța de muncă „ieftină” oferită de imigranți pentru economiile acelor state cu o populație activă în descreștere.

Ungurii critică și pe George Soros, care promovează altruismul pentru realizarea globalizării și care prin activitățile lui a reușit să „falimenteze” statele în care este implicat (spun ungurii !).

Noi, aici, suntem beneficiarii direcți ai activităților lui Soros. Mai toată societatea civilă cu pretenții de la noi are în spate finanțarea lui Soros.

Se va comenta negativ inițiativa statelor care fac parte din Grupul de la Visegrad. La noi există o opinie promovată de „prețioși” că ar fi trebuit să ne pliem fără nici o rezistență pe politica germană. Alții afirmă că trebuie să negociem în funcție de toți factorii care pot influența România, în special cei negativi. Altruism poți avea abia după ce ai tu din destul, nu când tu ești mort de foame și abia te târăști prin viață. Cei care au, ar trebui să se uite în jurul lor, să vadă care sunt cei care au nevoie de ajutor dintre cei de-un neam, nu să caute „victime ale vieții” din rândul altor popoare.

Cu teza a doua lucrează acest Grup de la Visegrad.

Dacă anunțul făcut de unguri este real, atunci noi avem o problemă. Mare.

Să privim harta. Avem frontieră cu Spațiul Schegen la frontiera cu Ungaria. Frontiera cu Bulgaria este doar între două state membre ale UE.  Chiar dacă aplicăm un regim de frontieră româno-bulgar similar cu regimul Spațiului Schengen, la frontiera româno-ungară și la cea bulgaro-greacă se aplică control de intrare în Spațiul Schegen. Noi și bulgarii suntem pe undeva „în aer”. Din moment ce Ungaria și celelalte state membre ale Grupului de la Visegrad (unde am vrut și noi însă nu am fost admiși, opozantul principal fiind Ungaria) vor introduce controlul la trecerea frontierelor lor suplimentar față de reglementările Schengen, cu scopul concret de a împiedica fenomenul imigraționist promovat de Germania, Franta și alte state membre ale UE, noi vom deveni victime. Procesul de aderare la Spațiul Schengen se va opri. Pe lângă Olanda și Finlanda care ne consideră „nepregătiți”, apar statele membre ale Grupului de la Visegrad care se vor opune la rândul lor pentru că România va fi considerată „stat de depozitare” a imigranților care nu au fost admiși în Germania, Grecia, Italia sau alt state membru al UE.

Între Ungaria și Bulgaria avem Serbia. Aflată în proces de aderare la Uniunea Europeană. Deocamdată, Serbia este stat terț. Avem obligația să executăm la frontiera cu Serbia controlul la trecerea frontierei după regulile Spațiului Schengen (prevedere a Tratatului nostru de aderare la UE, lege în România, potrivit Constituției noastre cu reglementări superioare într-un eventual conflict de legi !). Serbia este sufocată de imigranți. Ungaria a înăsprit controlul la trecerea frontierei cu Serbia și a închis frontiera cu totul, aproape. Croația, statul vecin la vest al Serbiei, stat membru UE, a închis frontiera cu Serbia, acceptul imigranților dinspre Serbia fiind sever restricționat. Marea masă de imigranți care tot vin pe ruta Greciei se varsă în Serbia care are frontierele cu Croația, Ungaria, România și Bulgaria blocate. România este în pericol să devină următorul stat cu frontierele blocate de Ungaria. Croația este deja blocată.

Să spunem că imigranții nu vor la noi. Sunt declarații date de ei care confirmă această ipoteză. Când Grupul de la Visegrad va lua decizia de a schimba regulile jocului la frontiere pentru protecția propriei populații împotriva fenomenului imigrației scăpat de sub control, tensiunile din Serbia produse de masa mare de imigranți vor avea urmări și peste frontierele acestei țări. Vom avea de ales. Primim imigranți pentru a salva Serbia sau ridicăm un gard la frontieră cum a făcut Ungaria și exercităm un control foarte sever asupra accesului în țară a acestora.

Nu degeaba am recomandat să privim harta. Geografia nu ne lasă să gândim altfel. Singura rută către Uniunea Europeană a valului de imigranți este prin Grecia sau Turcia, prin Bulgaria sau Macedonia, apoi prin Serbia sau România și se ajunge la Croația și Ungaria. Ungaria și Croația au pus „dopul”. Au închis Balcanii. Dopul pus de Ungaria la frontierele cu Serbia și Croația va putea fi extins la frontiera cu România. Cine a fost atent, a observat că Ungaria a oprit construcția gardului doar la frontiera cu Slovenia care este, la rândul ei, stat membru al Spațiului Schengen ! Cine a fost atent a observat că cei de la CE nu prea au obiecții cu privire la gardul de la frontiera cu Croația ! De aceea nu vor avea prea multe întrebări la eventualul gard la frontiera ungaro-română !

Punerea în practică a intențiilor Grupului de la Visegrad modifică toate scenariile CE cu privire la imigranți și imigrație. România va trebui să se consulte, de urgență, cu Bulgaria pentru a adopta o poziție comună. Nu cred că poate fi acceptată poziția ca „state depozit” de imigranți. Este o poziție care reiese din acțiunile Ungariei și a partenerilor ei.

Chiar dacă Ungaria va fi criticată pentru lipsa „altruismului”, nu poate fi criticată pentru apărarea intereselor națiunii maghiare. La fel și celelalte state din cadrul Grupului de la Visegrad. În fond, guvernele au obligația să acționeze în interesele propriilor popoare. Chiar în spațiul Uniunii Europene primordial este interesul național. Piața comună europeană este, prin excelență, una economică și nu una politică. Problema imigranților este una politică, prin excelență. Această particularitate a problematicii imigranților este exploatată de statele membre ale Grupului Visegrad pentru a refuza accesul imigranților pe teritoriul lor. Au în spate prevederile tratatelor în materie ale ONU care precizează că acceptul refugiaților sau a altor imigranți se va face de către state cu condiția protejării securității acelor state, a ordinii publice, a securității cetățenilor. Din moment ce statele din Grupul Visegrad se vor prevala de aceste prevederi, nimeni nu le mai poate imputa ceva. Culmea este faptul că Germania, cea care forțează acceptarea imigranților are probleme care confirmă faptul că primirea acestora a dus la insecuritatea populației germane din zonele în care imigranții sunt campați ! Presa germană a oferit statelor din Grupul Visegrad toate motivele pentru ca acestea să refuze primirea imigranților veniți pe ruta balcanică.

Noi suntem într-o poziție foarte grea. Împreună cu Bulgaria suntem la marginea de țară (țara fiind UE). Iar UE are probleme în centru, are frământări mari în spații imense, cu populații mari. Grupul de la Visegrad adună câteva zeci de milioane bune de cetățeni ai UE, țări cu economii din ce în ce mai puternice, țări în care Germania, Franța, Austria etc. au investit ani și ani de zile. Este absolut normal ca toate eforturile UE să se concentreze spre calmarea atmosferei în centrul uniunii.

Înclin să cred că programele UE vor suferi la rândul lor. Bugetul UE va avea de suferit, sever, frământările de acum pot duce la dereglări severe în economia unor state mai ales din cauza faptului că statele care au imigranți în număr mare vor aloca sume de bani imense pentru susținerea acestora. Semnalele sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Turcia anunță că a cheltuit cu imigranții, în 4 ani, aproape 8 miliarde euro. Austria a comunicat o estimare de 12 miliarde în 5 ani, Germania a făcut și ea evaluări care spun de niște miliarde ce vor merge către imigranți însă ridică problema și alocării unor fonduri suplimentare pentru a rezolva problemele acolo unde este sursa migrației.

Zecile și sutele de miliarde de euro care vor însoți imigrația vor trebui luate din altă parte. Mai mult, actualele calcule sunt făcute pentru situația de acum, dacă numărul de imigranți va continua să crească, problemele vor fi mult mai grave. Pasul făcut de Grupul de la Visegrad este unul preventiv. Aceste state nu vor să participe la autodistrugerea promovată de unele state europene. Dacă Germania are nevoie de forță de muncă ieftină, nu are decât să și-o aducă fără a o mai trece peste frontierele altor state. Ba chiar tratatele UE ar trebui rediscutate. Dislocarea unor populații străine în țări ale UE pentru motive politice interne duce la favorizarea acelor populații în dauna populației statelor membre UE. Blochează, în mod real, o prevedere de bază a înființării și funcționării Uniunii Europene: libera circulație a persoanelor (cetățeni europeni) pentru ocuparea acelor locuri de muncă disponibile. Ocupând locurile de muncă disponibile din Germania cu forță de muncă din Siria, Irak, Afganistan etc., Germania limitează accesul cetățenilor europeni la locurile de muncă din Germania. Iar noi eram criticați, cu severitate, că acordam cetățenie celor din Republica Moldova !