Mereu, mereu și iar mereu.
Politicile greșite duc la consecințe grave. La moartea sau rănirea unor oameni nevinovați.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost deformate prin interpretarea lor de către grupuri cetățenești, ONG-uri (unele plătite de către „puteri interesate”) astfel că astăzi am ajuns să avem cea mai gravă stare de insecuritate în Europa.
Libera circulație a persoanelor nu are în centru imigrantul de pe tot globul, are în centru cetățeanul statului de domiciliu. Acesta are libertatea să circule și să se stabilească oriunde pe glob, în oricare țară cu condiția ca țara respectivă să fie de acord. Nici un tratat internațional nu poate obliga o țară să primească imigranți. Nici o țară din lume nu este obligată să acorde cetățenie imigranților. Nici o țară din lume nu poate fi obligată să accepte folosirea teritoriului ei pentru ca imigranții să ajungă la o țară țintă. Nici o țară din lume nu poate fi obligată să accepte să îi fie distrusă coeziunea socială, culturală, bunăstarea, să îi fie pusă sub semnul întrebării securitatea socială, liniștea pentru a face „acte de binefacere” pentru niște străini. De aceea statele au frontiere. De aceea aceste frontiere sunt supravegheate și protejate.
UNHCR, organismul ONU pentru refugiați face presiuni asupra statelor pentru a accepta refugiații. Ca cetățean, încep să consider că acest organism al ONU devine o sursă serioasă de risc social pentru toate statele pe care organismul ONU le critică că nu primesc refugiații. Nu este vorba despre o persoană care ar avea nevoie de o formă de protecție, este vorba despre populații care migrează din statele în care au trăit către alte state pe care imigranții le consideră ca fiind convenabile viitorului lor. Nu migrează toți, dar cei care migrează nu sunt chiar cei capabili să facă ceva în țara pe care o părăsesc. Incapabili să își apere țara, incapabili să îi asigure dezvoltarea vor deveni în țările în care ajung factori majori de risc social. Cum este individul din imagine, Driss Oukabir, de origine magrebiană din Marsilia, cu reședință legală în Spania, închis pentru agresiune sexuală în 2012 iar acum reținut după cumplita crimă comisă în Barcelona.
Astfel de indivizi care au cetățenia statelor din vestul Europei au drepturi în cadrul UE și se pot deplasa liberi în toate statele europene. Nu știi cine sunt când ajung în țara ta, afli după ce comit atentatele teroriste și sunt numărate victimele, dacă sunt descoperiți imediat după aceea. Poate fi și situația în care indivizii pot scăpa dacă nu și-au propus să moară pe timp ce comit atentatul.
Politica europeană cu privire la imigranți ar trebui reevaluată. Este inadmisibil ca țările europene să își piardă substanța etnică și culturală pentru a pune în loc străini din afara spațiului Uniunii Europene.
Știu, ONG-urile care trăiesc din susținerea imigrării și „drepturile omului” nu acceptă o reevaluare a acestor politici. Cei care îi plătesc nu au nevoie de stabilitate în statele membre ale UE. Au nevoie de haos pentru că haosul produs de imigrație le oferă posibilități nesperate de a bloca evoluția UE.
Frontierele României au intrat, cum era de așteptat, în atenția călăuzelor și organizațiilor mafiote care câștigă de pe urma imigranților. La frontiera cu Serbia s-au înmulțit trecerile ilegale a imigranților care nu au mai putut trece prin Ungaria sau Croația către Austria și Germania. Situația este tensionată. Zilele trecute, o navă a Gărzii de Coastă române a reținut o ambarcație turcă cu 69 de imigranți din Irak, maturi și minori, la 10 mile de portul Mangalia, care se îndrepta spre țărmul românesc. Călăuze: un bulgar și un cipriot. Nu este exclus ca traseul Turcia-România pe mare să devină activ. Precedentul s-a creat. România poate deveni, la fel ca Grecia, o țară blocată de imigranți. Deși, noi nu am făcut politica Greciei, nu am acceptat venirea imigranților pentru că îi primește Germania. Ungaria reclamă că numărul trecerilor ilegale din România a crescut. Având în vedere comportamentul Ungariei de până acum, nu este exclus ca ungurii să ridice un gard la frontiera cu România așa cum au ridicat gardul la frontiera cu Serbia și Croația.
Unii imigranți aflați în România au declarat că rămân în România astfel că au primit dreptul de a se deplasa și de a-și căuta un loc de muncă. Majoritatea dintre ei au fost descoperiți și reținuți apoi la frontiera cu Ungaria sau au fost înapoiați de unguri după ce au fost reținuți pe teritoriul lor. Și toate acestea costă bani. Mulți bani. Bani care trebuie luați din altă parte. Și avem și noi comunități aflate în pragul sărăciei, neracordate la energie electrică, fără drumuri, avem copii care nu pot urma școli pentru că părinții nu au posibilități financiare să îi sprijine să urmeze școli generale și licee etc. Dar dăm bani pentru susținerea imigranților și pentru a-i împiedica să încalce legile din România dar și ale statelor vecine pentru a nu strica relațiile între statele noastre. Pentru că relațiile cu statul vecin se strică foarte repede când este vorba despre imigranți din terțe țări.
Situația în statele UE este foarte proastă. Cei care primit imigranți cu inima deschisă trac consecințele. Indiferent cât de secretizată este comunicarea guvernamentală cu privire la faptele imigranților sau ale urmașilor lor, se află. Iar cei din țările membre ale UE își pun întrebarea: dacă au chef imigranții dintr-o țară să comită un atentat în altă țară, cine îi poate împiedica ?
Se afișează postările cu eticheta politici publice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politici publice. Afișați toate postările
vineri, 18 august 2017
luni, 7 august 2017
Să ne uităm și la viitor
Agerpres. EXPO Astana 2017 Mihail Dediu: România poate veni cu proiecte ce pot fi dezvoltate în Kazahstan în aproape orice domeniu
În timp ce acasă ne facem creerii terci cu dezbaterile aprinse privind pe unul sau altul dintre politicieni, în timp ce aruncăm cu tot ce avem la îndemână în vocabular (în sens peiorativ) în diferite partide sau ONG-uri, suntem neatenți cu ce se întâmplă bun atât în țară cât mai ales în afara țării unde oamenii de valoare din România promovează țara și realizările ei (mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puține).
La Astana avem o prezență excelentă. Interviul luat de Agerpres lui Mihail Dediu, Comisarul României la EXPO Astana 2017, este foarte interesant și mai ales arată „poarta deschisă” a unor viitoare colaborări între România și Kazahstan dar și cu alte state care participă la eveniment. Pentru că există o poartă deschisă datorită acestui eveniment.
Există interes pentru domeniul alimentar din România, domeniul IT și-a ocupat locul de vârf de lance, învățământul universitar românesc a fost curtat la rândul lui (bănuiesc pentru acele domenii de interes considerate a fi la un nivel de excelență), industria energetică este la fel un vârf al domeniilor de interes pentru gazde dar și pentru alte state ... Poate că aceste informații ar trebui să imprime politicilor publice ale formațiunilor politice care vor să ajungă la guvernare sau care guvernează o anumită linie de conduită pentru viitor, scoasă de sub influența politicului. Poate că „Pe aici nu se trece !” ar trebui actualizat și pentru anumite politici publice.
În timp ce acasă ne facem creerii terci cu dezbaterile aprinse privind pe unul sau altul dintre politicieni, în timp ce aruncăm cu tot ce avem la îndemână în vocabular (în sens peiorativ) în diferite partide sau ONG-uri, suntem neatenți cu ce se întâmplă bun atât în țară cât mai ales în afara țării unde oamenii de valoare din România promovează țara și realizările ei (mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puține).
La Astana avem o prezență excelentă. Interviul luat de Agerpres lui Mihail Dediu, Comisarul României la EXPO Astana 2017, este foarte interesant și mai ales arată „poarta deschisă” a unor viitoare colaborări între România și Kazahstan dar și cu alte state care participă la eveniment. Pentru că există o poartă deschisă datorită acestui eveniment.
Ce pot să spun apropo de interesul ministerelor sau al organizațiilor locale? Pot să afirm, chiar cu mândrie, că Pavilionul României a fost ales ca fiind unul dintre cele mai reușite pavilioane. Atât Ministerul Energiei, cât și reprezentanți ai primului ministru, kazahi, au făcut o selecție a celor mai interesante proiecte și cele mai interesante oferte pe care le poate avea România, în afară de laserul de la Măgurele. Exact ce spuneam: prin întâlnirile economice organizate până acum am arătat că avem o ofertă deosebită în mai multe domenii, iar Pavilionul României a fost ales. Urmează să avem o întâlnire și contacte bilaterale, mi s-a spus deja că vom fi întrebați ce putem oferi statului kazah, proiecte românești începând cu laserul evident, care pot fi dezvoltate și în Kazahstan. La fel de bine, ni s-a spus că sunt companii kazahe care ar dori să vină să investească în România în diferite domenii de activitate.Citind interviul îmi este imposibil să nu mă duc cu mintea la multe alte lucruri. Urmează expoziția mondială din Dubai, în 2020 și pentru organizarea ei reprezentanții Dubaiului au avut o întâlnire pe 2 august cu reprezentanții României.
AGERPRES: Și ce putem oferi kazahilor? Mihail Dediu: Absolut orice, pentru că, să nu uităm, în domeniul IT o mulțime de companii românești au realizat multe proiecte în Kazahstan, au dezvoltat programe în domeniul educațional, în domeniul bancar, în construcții și chiar în industria petrolului. Așa că, pe multe domenii de activitate, România are ce oferi.
Există interes pentru domeniul alimentar din România, domeniul IT și-a ocupat locul de vârf de lance, învățământul universitar românesc a fost curtat la rândul lui (bănuiesc pentru acele domenii de interes considerate a fi la un nivel de excelență), industria energetică este la fel un vârf al domeniilor de interes pentru gazde dar și pentru alte state ... Poate că aceste informații ar trebui să imprime politicilor publice ale formațiunilor politice care vor să ajungă la guvernare sau care guvernează o anumită linie de conduită pentru viitor, scoasă de sub influența politicului. Poate că „Pe aici nu se trece !” ar trebui actualizat și pentru anumite politici publice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

