Agerpres: „Ecaterina Andronescu nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, a decis definitiv ÎCCJ”
„Instanța supremă a anulat raportul întocmit de ANI în 2011 prin care Ecaterina Andronescu a fost declarată în stare de incompatibilitate.
În consecință, Ecaterina Andronescu poate ocupa o funcție publică, inclusiv să candideze la Parlamentul European.
Ecaterina Andronescu a fost declarată incompatibilă în 2011, după care ea a atacat la Curtea de Apel București raportul întocmit de ANI, dar a pierdut procesul. Andronescu a atacat și această decizie la ÎCCJ, având câștig de cauză de această dată”.
Am început cu Constituția. La art. 71 - Incompatibilități -, alin. (2) se prevede : „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului”.
ANI a interpretat textul constituțional și legal, textul fiind preluat și în art. 14 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 cu modificările și completările ulterioare privind Statutul deputaților și senatorilor, în sensul că funcția de rector al Universității Politehnice București este o funcție publică de autoritate. Excepția este cea de membru al Guvernului. Este evident că este vorba despre orice funcție publică de autoritate.
Ce este rectorul ? DEX ne spune că „RÉCTOR, rectori, s. m. Conducător, sub raport științific și administrativ, al facultăților dintr-o instituție de învățământ superior; grad deținut de acesta”.
Din definiția DEX, reiese că funcția de rector este o funcție de autoritate.
În Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor sunt stabilite incompatibilități cu funcții din economie (art. 15) și alte incompatibilități cu caracter extern (art. 16) nivelului național. Nu sunt prevăzute incompatibilități în domeniul cultural sau al învățământului ori al sănătății. Nici la nivelul funcțiilor de conducere ! De aceea deputații și senatorii aplică în calitate de avocați, practică medicina, țin cursuri la facultăți și pot ține cursuri și la școli. Sunt incompatibili doar cu funcții de conducere sau din domeniul economic. Unii senatori și deputați își practică, în continuare, profesia de soliști vocali și pot cânta la nunți și botezuri.
Mă trezesc, ca cetățean, în fața a două decizii care se bat cap în cap. Pentru mine, cel puțin. Rectorul unei universități - conducător administrativ al facultăților din cadrul universității - este compatibil cu funcția de senator sau deputat - prin hotărârea ICCJ -, iar directorul unui teatru nu ! Cum vine asta ? Din moment ce literar, cele două funcții sunt de conducere administrativă, cum este posibil ca pentru „rector” să nu existe incompatibilitate iar pentru director să existe ? Dacă mergem la un dicționar antebelic, rector este egal cu „director de universitate”. Atribuțiile administrative ale rectorului de universitate și ale directorului de teatru sunt aproape identice.
Este evident că mă refer la cazul Mircea Diaconu.
M-am dus la Legea nr. 1/2011 a educației naționale. Să văd și eu cu ce se mănâncă, legal, universitatea de stat.
La principiile de organizare și funcționare ale învățământului superior găsesc principiile „răspunderii publice” ((art. 118 alin. (1) lit. c)) și cel al „eficienței manageriale și financiare” ((art. 118 alin. (1) lit. f)). Pe baza acestor principii au fost formulate norme care permit ministerului de resort să exercite controlul asupra universității (art. 121), pe care îl pun mai jos pentru că este foarte important:
„ART. 121
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior şi să aplice, dacă este cazul, sancţiuni. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică”.
Răspunderea publică, un principiu al existenței universității, are o componentă administrativă care permite autorității publice, ministerul, să intervină cu sancțiuni asupra conducerii.
Art. 124 alin. (1) lit. d) prevede ca obligație a conducerii universității „să asigure eficienţa managerială şi eficienţa utilizării resurselor, în cazul universităţilor de stat, şi a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituţional;”.
La art. 125, legea intră la sancțiuni pentru încălcarea prevederilor art. 124, cel cu răspunderea publică. Ministerul poate, după îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege (consultări !), să „revoce rectorul” !
M-am uitat și la Ordonanța 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole și concerte ... să văd ce este cu directorul unui teatru. Acolo, la art. 18, se spune că directoratul instituției se ocupă prin concurs și că va conduce pe baza unui contract de management. Înclin să cred că acest contract de management este cel pentru care Mircea Diaconu a fost incompatibil cu demnitatea de senator.
Mă întorc la Ecaterina Andronescu. Ca rector al unei universități de stat are obligații manageriale și este evident că a ocupat funcția pe baza unui program de management agreat și de Senatul universității dar și de ministerul coordonator. Având în vedere că Universitatea are calitatea de persoană juridică, că are un patrimoniu propriu, că are autonomie sub aspectul organizării și funcționării ca instituție de învățământ, atunci rectorul deține o funcție de autoritate publică.
În cazul lui Mircea Diaconu, director al teatrului „Nottara”, ICCJ a constatat că ocupă o funcție de autoritate publică incompatibilă cu demnitatea de senator. În cazul Ecaterina Andronescu, ICCJ nu mai constată asta. Zău, cred că Justiția în România este plecată pe coclauri !
