Catalonia. Înalta Curte de Justiție din Catalonia a cerut poliției naționale spaniole asigurarea protecției

Jesus Barrientos, președintele TSJC

Fapt fără precedent în Catalonia. Înalta Curte de Justiție din Catalonia (TSJC), spune El Pais, a încheiat urgent un acord cu Poliția Națională pentru protecția TSJC atât în interior cât și în exterior, alături de Mossos d'Esquadra dar cu puteri decizionale mai mari ca Mossos, poliția catalană care până acum a executat acest serviciu.

Este o măsură radicală pentru că judecătorii se tem de posibile acțiuni în forță ale Guvernului catalan după declararea unilaterală a independenței (DUI). Judecătorii au aflat „pe propria piele” cum se spune, că Mossos nu le mai execută „ordinele”, potrivit legii și are acțiuni politice la cererea autorității executive. Astfel, judecătorii au constatat că nu este exclusă intervenția Mossos împotriva lor la cererea separatiștilor din Guvernul catalan. Lovitură de stat în toată regula.  Probabil că informațiile necesare au fost obținute în timp util. Guvernul catalan nu poate interzice, încă, activitatea TSJC.

TSJC a declasificat Mossos și sub aspectul urmăririi penale, care a fost, de asemenea, un atribut exclusiv al Mossos în Catalonia de peste 10 ani de zile. În locul Mossos, judecătorii vor apela la poliția națională spaniolă.

Acțiunea președintelui Barrientos și a judecătorilor vine să confirme opoziția catalană la acțiunea secesionistă a extremiștilor naționaliști care îl susțin pe Carles Puigdemont. Cu atât mai mult cu cât TSJC va fi chemat să judece actul administrativ și politic de declarare a independenței pe care Puigdemont l-a pregătit. La TSJC sunt în desfășurare acțiuni de urmărire penală a conducătorilor Mossos pentru neexecutarea deciziilor judecătorești cu privire la referendumul neconstituțional, sunt membri ai executivului care au acționat direct pentru încălcarea legii etc. Grija judecătorilor TSJC este reală. Măsura confirmă gravitatea actelor și faptelor separatiștilor.

Inițiativă legislativă pentru „imunitatea sui-generis” a judecătorilor Curții Constituționale.

Adnagi Slavoliub

Deputatul reprezentând minoritatea sârbă în Parlamentul României are o inițiativă legislativă interesantă. Agerpres îmi spune că inițiativa a primit votul favorabil al membrilor Comisiei Juridice de la Camera Deputaților, condusă de celebrul Eugen Nicolicea !

Cum este și normal, mi-am băgat nasul să văd procesul legislativ la Pl-x nr. 147/2017.

Am citit Expunerea de motive, textul propunerii legislative în forma dată de autor, dar și Avizul Consiliului Legislativ.

Când am aflat prima oară de inițiativă, a fost prezentată de dna Sulfina Barbu la o ședință de informare a membrilor PNL S3, am spus că este neconstituțională. Văd că și Consiliul Legislativ are aceeași părere.

Dar să o luăm de la capăt să vedem despre ce este vorba, să înțelegem ce a avizat favorabil Comisia Juridică a Camerei Deputaților.

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările ulterioare, are la art. 66 niște prevederi privind judecata penală a membrilor CCR.

Art.66. - (1) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) Competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.

După cum se observă, arestarea sau trimiterea în judecată a unui judecător al CCR este condiționată de aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților - pentru judecătorii trimiși la CCR de Camera Deputaților -, a Biroului permanent a Senatului - pentru judecătorii trimiși la CCR de către Senat -, a Președintelui României - pentru judecătorii CCR numiți de Președintele României.

Sub acest aspect, există, evident, o dependență a judecătorilor CCR față de cei care i-au trimis să ocupe înalta demnitate. Să ne mai mirăm că unii judecători ai CCR sunt mai „maleabili” ? Citind acum acest articol din lege eu am convingerea că judecătorii CCR sunt foarte atenți la „sesizări colegiale”. Este adevărat că nu mai pot fi membri ai partidelor în care au fost dar, totuși, dacă cei care l-au numit sunt la putere, dacă găsesc un „procuror băiat de treabă”, eliminarea din CCR este ca și garantată. Decizia de a fi trimis în judecată „judecătorul prea scorțos” aparține Biroului permanent al Camerei unde puterea politică are majoritate.

Ideea de a scoate judecătorii Curții Constituționale de sub „controlul” celor care i-au trimis la CCR este bună. Numai că, să ne fie cu pardon, nu îndrepți un lucru greșit făcut cu o altă greșeală.

Art. 66
(1) Judecătorii CCR nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați sau percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului Justiției, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
(2) Încuviințarea prevăzută la alineatul precedent se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curții Constituționale, după ascultarea judecătorului în cauză.
...
(5) Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului Curții Constituționale adoptată cu votul a două treimi din membrii Curții. În cazul unei decizii de achitare,  suspendarea încetează,  iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curții încetează de drept.

Alin. (1) al art. 66 este de coșmar pentru un procuror !

Are un dosar, a fost sesizat cu o faptă penală. Începe urmărirea penală in rem - cu privire la fapta penală. Constată că fapta penală există. Nu cere nimănui o aprobare pentru a cerceta existența faptei penale ! Constată că sunt mai multe persoane care ar fi implicate. Printre ele și una care ocupă (neșansă, pisica neagră, a clipit ochiul care nu trebuie etc.) demnitatea de judecător la Curtea Constituțională. Cu celelalte persoane nu are treabă, le interoghează, obține probele dar, are dovezi care îi spun că „judecătorul” este autor sau coautor așa că cere voie, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, apoi prin ministrul Justiției, plenului CCR să îl cerceteze pe respectivul judecător. 

Plenul CCR poate să îi dea cu flit, poate să fie de acord cu începerea urmăririi penale după ce ascultă pe judecătorul împricinat. Practic, CCR se constituie în instanță de judecată, în rol de judecător de drepturi și libertăți, care apreciază probele prezentate de procuror și declarația judecătorului învinuit și decide: procurorul are sau nu are dreptate.

Să spunem că îi dă voie să înceapă urmărirea penală. Procurorul de caz scormonește peste tot, adună declarații și probe, își fundamentează acuzarea și ajunge să scrie rechizitoriul pentru a duce dosarul la instanță. Înainte de a ajunge la judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să se prezinte cu dosarul la procurorul general de pe lângă ICCJ, acesta se duce cu dosarul la ministru, ministrul trimite dosarul la CCR, iar CCR ascultă pe judecătorul în cauză și vede dosarul procurorului și dispune: da sau nu. Dacă este „NU”, dosarul intră la sertar așteptând „vremuri mai bune”, dacă este da, procurorul merge mai departe cu procesul penal.

Consiliul Legislativ are o recomandare în avizul dat:

2. Fără a ne pronunța asupra oportunității soluției legislative propuse privind necesitatea încuviințării plenului Curții Constituționale pentru efectuarea urmăririi penale împotriva judecătorilor Curții Constituționale, apreciem că aceasta ar trebui reanalizată, având în vedere că o astfel de soluție legislativă reprezintă instituirea unei imunități sui-generis, care nu are consacrare constituțională

Față de reglementarea actuală unde trimiterea în judecată a unui judecător al CCR este condiționată de aprobarea Biroului permanent al unei Camere sau aprobarea Președintelui României, inițiativa legislativă instituie două praguri: începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată.

Dacă iau de bun și anunțul de astăzi a ministrului Justiției, Tudorel Toader că va exercita autoritatea asupra procurorilor „... fără ingerințe în independența procurorilor de a da soluții, pentru identificarea modului în care pe viitor procurorii înțeleg să respecte limitele de competență, să evite transformarea acțiunilor de prevenire, de combatere a fenomenului infracțional în acțiuni de natură să pună în pericol democrația, să afecteze drepturile și libertățile fundamentale. Această autoritate se va exercita fără știrbirea independenței procurorilor ...”, am convingerea că judecătorii CCR nu vor mai ajunge să fie părți ale unei judecăți penale !

Nu de alta, dar și cei de la Digi24 au sesizat că pentru a nu mai inflama spiritele în Piața Victoriei, puterea PSD-ALDE va lucra cu sprijinul Curții Constituționale unde au 6 voturi sigure pentru orice aventură legislativă ! Adică, mai pe șleau, au două treimi asigurate. Nu este exclus să aibă chiar mai mult de două treimi !

Moda inculpaților. DNA face exces de zel ?

Poza este pe net. Ultima „gașcă”. Lipsesc niște personaje însă au o scuză. Nu sunt atât de cunoscute. Dar sunt.

Politicienii sunt de la vârf. Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc vor mai apare și alții. Printre ei și așa-zișii „prinți”, Paul și Lia, escroci internaționali.

Mediafax (aici).

Caracteristica zilelor noastre este numărul mare, foarte mare de avocați, procurori și judecători care trec pe la DNA să dea cu subsemnatul. CSM a aprobat arestări și percheziții la niște judecători și procurori. La Mehedinți este arestată o judecătoare. Din Brașov și Covasna sunt inculpați judecători și procurori. Toată țara este în fiebere. Procurorii DNA au intrat și în retrocedările abuzive. Nu doar în „țepele” cu privatizările, nu doar în „comisioanele” lui Cocoș. Treabă grea.

Nu știu ce efect au declarațiile lui Băsescu cu privire la Ponta, înclin să cred că sunt ca o frecție la un picior de lemn, sunt însă tare curios ce efect vor avea aceste dosare penale. Pentru că ele sunt ale vârfurilor din PSD, sunt ale celor care au pus mâna pe putere în PSD. O fi cumva în PSD o altă grupare care va încerca să pună mâna pe putere ?

Cineva inducea ideea că Sârbu și ginerele se pot întâlni în aceeași celulă. Mare lucru de nu se va ajunge acolo.

Ca un făcut, în plină campanie electorală, principalul partid are mari necazuri. O fi coincidență ? O fi finalizarea unor cercetări in rem ? Nici măcar nu pot acuza DNA de exces de zel.

Problema este alta. DNA să nu uite pe vreunul, din cauză de simpatie politică. Dacă își face treaba culegând toți infractorii de pe unde îi găsește, bravo lor. Dacă nu, dăm cu parul.

Odată cu aerisirea clasei politice se realizează și o curățire a participanților la actul de justiție. Se face loc pentru alții mai tineri și mai puțin dedați la rele.

Justiția română s-a privatizat ?

Ca tot omul aveam impresia că Justiția este o instituție a statului, o „extensie” a mea și a celorlalți cetățeni în domeniul sensibil al clarificării litigiilor dintre noi, cetățenii. Aveam impresia că Justiția, imperfectă ca oricare construcție umană, este imparțială și chiar „o pavăză” împotriva celor care profitând de o funcție publică vor căuta să se situeze deasupra celorlalți prin abuzuri și nedreptăți. Aveam. S-a dus impresia. În ultimii ani asist, nemulțumit, cum Justiția se comportă exact ca cei împotriva cărora ar trebui să funcționeze. Justiția este infestată cu parveniți, neaveniți, oportuniști, bandiți, mafioți. La naiba !

Din când în când își spală rufele în public. Procurori care „saltă” judecători corupți până în măduva oaselor care au dat mai mereu dreptate infractorilor contra pachetelor cu bani sau a altor servicii. Judecători care refuză procurorilor dosarele pe motiv de „lipsă de probe”. Procurorii, de la cel mai înalt nivel, acuză, public, judecătorii că „scapă” infractorii. Judecătorii acuză procurorii că amenință instanțele de judecată.

Rezultatele magistraților români ? Nu mai sunt. Până și în procesele simple cer o grămadă de „probe”, pentru a îngroșa dosarele cu care să impresioneze „prostimea”. Iar soluțiile lor sunt imense abuzuri. Oameni care nu își mai primesc drepturile deși le au, sunt prezente în acte, sunt vechi, sunt reale. Judecătorii nu vor să le recunoască, pentru că „au mușchi”, așa că oamenii sunt purtați pe drumuri ani și ani, în unele cazuri o viață de om fără a li se recunoaște dreptatea. După ani și ani apare câte un procuror hotărât să facă dreptate și aflăm că de fapt judecătorii au primit mită ca dreptatea să fie dată unora și altora care s-au constituit în grupuri infracționale organizate pentru a pune mâna pe terenurile și casele oamenilor. Între timp, proprietarii de drept „dau colțul”, de bătrânețe sau de boala căpătată și adâncită de munca judecătorilor. Dacă nu apare procurorul „fără teamă și prihană”, ne dă peste nas CEDO. Iar pentru sentințele CEDO se găsesc explicații stupide: legea noastră nu este bună. De parcă legea specială nu are ca suport legea comună, prima și cea mai însemnată. Codul civil. Judecătorii nu mai au capacitatea de a distinge specialul de comun. Nici nu mai judecă ei, ci iau de-a gata din expuneri de motive la legi sau din rechizitoriile procurorilor. În penal avem situații stupide. Procese care durează câte 10 - 15 ani, cu tam-tam și achitări surprinzătoare. La fel cum avem și condamnări surprinzătoare. Avem și motivări „politice”. Condamnări pentru „a arăta Uniunii Europene” că și la noi sunt condamnați miniștri ! Să nu uităm de abuzurile îngrozitoare ale procurorilor și judecătorilor care au ca urmare condamnări severe și nedrepte. Cazul Țundrea este emblematic. Oameni lipsiți de libertate pentru a satisface orgoliul câte unui politician, al câte unui procuror sau pentru a justifica activitatea unui judecător.

Avem o Justiție intrată în putrefacție. Nu din aceste zile, ci de mult. De când procurorii și judecătorii au hotărât că au ca refugiu politicul. Au dat lovitura, au fugit în avocatură și s-au înscris într-un partid politic. Au devenit deputați și senatori și au ajuns „făuritori” de legi. Iar legile au început să fie corupte, de la naștere, astfel încât cercetarea penală și judecata să nu se mai facă pentru aflarea adevărului și repararea daunelor ci pentru satisfacerea intereselor politicienilor ajunși la putere. Pe timpul guvernării Năstase s-a mers „drept” în acest sens. Stenogramele celebre în care i se cerea lui Năstase să se dea drumul la dosarele adversarilor politici confirmă sistemul. Băsescu a preluat de la Năstase sistemul și l-a perfecționat cu ajutorul lui Macovei și apoi a lui Predoiu (cel care acum vrea să devină Președintele României pentru că știe cum trebuie să țină în mână Justiția !).

Zilele acestea se dau soluții la dosare vechi. Năstase a luat 4 ani cu executare însă motivările sunt stupide. Necolaiciuc care a delapidat la CFR este achitat. Urmează și alții. Între timp, procurorii se fac că muncesc pe dosarele ce ar trebui să existe cu invinuiții din guvernările Boc. A trecut mai bine de un an de când procurorii au fost sesizați cu abuzurile miniștrilor PDL și nu vedem nimic. CSM, această sinistră invenție a guvernului Năstase, infestat cu magistrați servili față de Băsescu, își schimbă conducerea după cum vrea Băsescu. Nu mai spun de ciudățenia deciziei ICCJ de a anula voința exprimată de magistrați în formă organizată prevăzută de lege și a impune în CSM judecători politizați. Nu am înțeles cum Ghica și Danileț au avut dreptate împotriva miilor de magistrați care i-au revocat. A fost o decizie nu doar periculoasă ci profund abuzivă. Este clar că nu mai avem o Justiție a societății românești. Este o justiție a magistraților și a celor care lucrează în sistemul acesta profund corupt numit Justiție.

Peste toate astea am și nemulțumirea să văd cum Ponta, juriștii din Parlament ai partidelor și liderii politici nu au intenția și determinarea de a face ca această Justiție să fie curățată de gunoaie și purificată. Mă bate gândul să votez, în viitor, cu acel partid politic care își propune să curețe Justiția de putregai. Indiferent de alte idei politice (să nu fie extremiste). PSD și PDL au făcut dovada că își doresc o justiție subordonată. PNL vorbește despre nevoia de justiție independentă însă juriștii liberali nu vor măsuri ferme. O scaldă. În guvernarea Tăriceanu Justiția a fost lăsată lui Băsescu. Este trist și de aceea nu mai am încredere.

Justiția procurorilor. Moartea democrației. Justiția nu mai este putere în stat.

De la '89 încoace am început să „mergem” către democrație. Azi, după niște ani cumpliți de guvernare băsistă ne aflăm în fața celei mai cumplite „transformări”. Justiția nu mai are judecători. Justiția are doar procurori.

Judecătorii au fost înlocuiți, în cea mai mare parte, cu procurori. Mai ales la instanțele superioare, acolo unde se hotărăsc sentințele definitive. Acolo se vede, cel mai bine, cârdășia procuror-procuror. Ici-colo vedem și câte un judecător trecut de partea puterii politice, ajuns părtaș la nejudecarea cauzei și condamnarea politică a unuia sau altuia. Iar „treaba” merge înainte prin grija Guvernului. În cauzele în care procurorii și judecătorii se fac vinovați de abuzuri, dovedite de instanțe, interne sau internaționale, Guvernul, prin Ministerul de Finanțe, se face părtaș la abuzuri. Guvernul plătește daune însă nu se întoarce împotriva vinovaților, procurori și judecători pentru a-i pune la plată. Astfel, procurorii (în mod deosebit) se simt protejați în comiterea abuzurilor de tot felul.

Politicienii, la nivele înalte, critică modul impardonabil în care se „înfăptuiește” justiția. Acum, cei care știu că Justiția a devenit nedreaptă, ajunși la putere, nu fac demersurile necesare pentru ca legile făcute prost și care dau voie procurorilor să se comporte „ca în codru” să fie schimbate. Iar asta îmi spune că vor să beneficieze cumva de „serviciile” Justiției în scop politic. Altfel, nu am cum să îmi explic acest comportament.

Consecința acestui comportament este că Justiția a dispărut ca putere a statului. A devenit o anexă a politicului, începând cu ocupantul fotoliului de la Cotroceni și continuând cu ocupantul fotoliului de la Palatul Victoria, cei doi încheind în acest sens un „acord de coabitare” care, de bună-seamă, conține și regulile unei colaborări în beneficiul ambelor părți. În detrimentul tuturor celorlalți. Iar Parlamentul a devenit „garantul” distrugerii Justiției.

Pentru a reveni la treimea puterilor în stat ar trebui să inițiem și să susținem măsuri radicale. Toți procurorii ajunși judecători să revină la statutul de procurori, procurorii să nu poată ajunge judecători decât după o procedură severă, astfel concepută încât să le „șteargă” din memorie și comportament „apucăturile” de procurori și să urmeze calea carierei judecătorești de la instanțele cele de mai jos către cele mai înalte instanțe. Nu să se procedeze, ca acum, cu „folosirea” echivalărilor în „vechimea în activitatea judiciară”, o mare măgărie. Vechimea de procuror nu este și nu poate fi egală cu vechimea de judecător pentru că munca lor este complet diferită. Chiar dacă este procuror ajuns la un parchet de pe lângă o înaltă instanță, poate ajunge judecător la o judecătorie abia după ce urmează un curs de calificare în materie și face o lungă practică la judecătorie, apoi tribunal și după ani și ani la o Curte de Apel.

Justiția trebuie refăcută, sever. Altfel nu vom avea parte de judecăți drepte. Va fi mereu ca acum.

Ruperea USL ... mai încolo. Mai este de așteptat.

PDL și aliații și-au făcut o temă zilnică din ruperea USL. Explică ba unii, ba alții, cum se rupe USL azi (până la prânz), mîine sau poimâine. Iar vorba este la modă de ceva vreme, uite că se fac aproape 3 (trei) ani de când se tot spune.

Ruperea USL este normală. O cere viața. Numai că are și ea timpul ei. Iar timpul nu i-a venit. Mai are treabă USL cu câștigarea prezidențialelor. Treabă importantă, complicată, cu efect asupra viitorului politicii în România. Anti-băsescul Crin Antonescu ajuns Președinte al României promite a fi un garant al libertăților cetățenești și al democrației. Promite a fi un naționalist modern, în limitele comportamentului democratic european - să nu uităm vorba lui că românii trebuie să fie la fel de naționaliști ca germanii, francezii, olandezii etc. Promite reînvierea acelui atât de dorit „prin noi înșine”, concept liberal care a dus la formarea României moderne. Concept care este opus, cu totul, comportamentului de până acum al lui Traian Băsescu și a clicii politice care îl înconjoară. Promite să fie al tuturor românilor, chiar dacă așa ceva nu este posibil însă este foarte posibil să fie al marii majorități a românilor.

USL mai are de terminat un mare angajament politic, pentru care a primit voturile multe la parlamentare. Să ducă la bun sfârșit o guvernare cu două mari componente: repararea nedreptăților și abuzurilor incalificabile ale guvernărilor băsesciene și punerea României pe alte temelii de dezvoltare. Pentru că restul de guvernare din 2012 a avut doar rolul de a opri abuzurile guvernărilor băsesciene, putem vorbi de guvernarea USL abia de după parlamentarele din toamnă. Suntem la început. Băsescu luptă încă, mârșav, cu sprijinul unor instituții deturnate de la atribuțiile lor fundamentale - Ministerul Public, ANI, CCR - pentru a împiedica guvernarea USL. Este o realitate faptul că acele instituții sunt politizate excesiv, sunt în prim-planul politicii băsesciene de obstrucționare a programului de guvernare USL, sunt însă și disperate pentru viitorul indivizilor care le populează. Procurorii tremură la ideea că nu vor mai fi la egalitate juridică cu judecătorii, că nu vor mai fi magistrați, că vor fi obligați să renunțe la „puteri” ce nu le aparțin dar care le permiteau să se comporte ca o poliție politică. Cei de la ANI sunt îngroziți că li se vor reduce „competențele” și vor fi obligați să se limiteze doar la cercetarea unor cauze, deciziile urmând a fi luate, așa cum este normal (după părerea mea) de către instituția în care își desfășoară activitatea cel căzut în greșeală. CCR are, la rândul lui, coșmaruri. Mai ales de când s-a apucat să adauge la lege, să facă interpretări total aiurea a sensului normelor de drept material și a prevederilor constituționale, de cele mai multe ori în contradicție cu practica judiciară la nivel internațional (CEDO).

PDL, principala organizație politică cu apucături mafiote este aproape de congresul lor. Își vor alege conducerea. Mesajele grupurilor de influență din PDL declamă, reclamă, caută să convingă că USL se va rupe și că ei, portocalezii cei mafioți, vor prelua guvernarea. Cu PSD nu vor, cu PNL vor doar unii, alții mai de soi nu au pe alături așa că toată „tocătura” politică este pentru amețirea portocalezilor buimaci care urmează să dea voturile pentru unul sau altul.

Undeva, în fundal, se aud voci din tabăra USL care reclamă ruperea. Răzlețe ele, cam anemice însă sunt purtate de unele nume cumva mai cunoscute. În general sunt nemulțumiții care nu ajuns la putere sau care, deși au un dram de putere, este o putere săracă. Este o putere controlată. Iar asta nu le place. Nu mai au potențial de creștere a puterii personale, simt că viitorul lor nu mai are acea valoare pe care și-o doreau.

Și Ponta, și Crin Antonescu au tot spus că USL va rămâne intact până își va îndeplini rostul.


Agerpres preia de la România Tv (postul lui Ghiță) o parte din tema discuțiilor:

"Odată şi odată sigur că se va rupe USL", a spus Ponta, la România TV, exprimându-şi speranţa că despărţirea va fi în termeni civilizaţi, un "divorţ fără scandal". 
Întrebat care sunt condiţiile pentru o despărţire civilizată, Ponta a răspuns că este vorba de două: "Să câştigăm prezidenţialele şi să ducem guvernarea până în 2016 în termeni cât mai de colaborare".
"Uite, aşa ca Cehia şi Slovacia, putem în 2016 să facem o despărţire civilizată. Mi-aş dori să avem o alianţă care să dureze pe termenul înţelegerii şi o despărţire între oameni care au lucruri comune", a susţinut Ponta, amintind că, potrivit înţelegerii iniţiale între PSD şi PNL, Uniunea Social Liberală ar trebui să funcţioneze până în 2020. 
Pe de altă parte, el nu a exclus că în 2016 cele două partide "vor merge separat". 

Știu că discuțiile cu privire la ruperea USL vor continua, aprig. Cel puțin la nivelul conducerii formațiunilor care compun USL situația este clară. Iar în PSD este evident că o voce puternică va fi cea a lui Adrian Năstase care, temporar (deși eu sper să fie permanent) este în libertate după o detenție politică comandată de Traian Băsescu și pusă în aplicare de Daniel Morar și judecătorii afiliați politic PDL.

Justiția strâmbă se face cu oameni strâmbi. Justiția Băsesciană.

Danileț Vasilică Cristian, judecător la bază și membru al CSM ales de judecătorii de la judecătorii (parcă). Fost consilier al sinistrei Monica Macovei în perioada de tristă amintire din guvernarea Tăriceanu când Justiția a fost încălecată politic, legile justiției au fost refăcute pentru a da în mâna lui Băsescu pârghiile necesare pentru a controla Justiția.

Danileț Vasilică Cristian, judecător și membru al CSM aflu, ieri, a fost obligat de instanță să își îndeplinească un atribut de fiu, o obligație civilă față de părinții aflați în sărăcie cumplită, să le dea din prea plinul financiar de judecător și de demnitar al statului (ca membru CSM) o cotă de 1/6 fiecărui părinte ca pensie de întreținere. 748 lei pentru fiecare părinte. O fi fost ideea lui sau o fi fost ideea altora care văzând nesimțirea lui și nedreptatea cu care el își tratează părinții i-au sfătuit pe aceștia cum să facă. Și are vechime în nesimțire de a stat ca animalul ani și ani văzând cum părinții care i-au dat viață se chinuie să trăiască cu cei aproape 400 lei ai mamei și cu ce mai pot culege din curtea casei.

Danileț Vasilică Cristian este un oportunist sinecurist. Colegii magistrați au mărturisit, în zilele din urmă, că individul a fost și este foarte activ în a-și crea oportunități aducătoare de favoruri și beneficii, intrând în încurcături politice după care hop la CSM pentru a-i fi reparată „onoarea” de magistrat. Cum naiba are omul ăsta „onoare” de două feluri ? Există onoarea de a fi om și onoarea de a fi magistrat ? O fi onoarea de a fi magistrat superioară onoarei de a fi om ? Ciudat mod de a gândi.

Ieri, la Cotroceni, am discutat cu un om care a făcut 10 ani de pușcărie pentru o crimă pe care nu a comis-o. Era eliberat de două luni. CEDO a constatat că omului nu i-au fost respectate drepturile fundamentale de către judecătorii și procurorii din România și că pedeapsa dată este un abuz judiciar. Am discutat destul de amănunțit pe Constituție, pe care o consideră nedreaptă, înclin să cred că privită după anii de temniță nedrepți are dreptate. Permite magistraților și puterilor statului să se lăfăie în abuzuri și nedreptăți contra cetățenilor țării. Culmea, unul dintre cei care s-au chinuit să avem această Constituție este condamnat cu motivarea instanței „pentru a arăta Comisiei Europene că la noi pot fi condamnați înalții demnitari” fără a arăta motivele concrete ce i se pot imputa. Două exemple de condamnări care confirmă că avem o Constituție permisivă abuzului reprezentanților statului. Pentru că eram la Cotroceni pentru a protesta astfel împotriva întoarcerii lui Băsescu am sesizat că de fapt noi, protestatarii, eram într-o situație asemănătoare cu cei condamnați pe nedrept. Curtea Constituțională a abuzat, pe baza Constituției, de dreptul nostru suveran și a negat un vot popular. Majoritar. A fost într-un fel o condamnare a poporului că a votat pentru demiterea celui care a reușit să subordoneze Justiția, Curtea Constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, DNA etc. fără a avea un drept constituțional sau legal care să îi permită acest lucru. Iar Curtea Constituțională i-a dat dreptate. Iar asta nu mai este dreptate, este un abuz cumplit asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale unui întreg popor.

Nefericirea face că noi, ca popor, nu avem o cale de urmat facilă pentru a avea acces la dreptate. Suntem obligați, mare parte dintre noi, de conveniențe sociale și declarații politice că respectăm cu strictețe niște reguli ale democrației. Situația nu este de natură să încurajeze o acțiune violentă împotriva puterii care nu mai este la Parlament și la Guvern ci la Cotroceni și la slugile din Justiție ale lui Traian Băsescu iar calea „civilizată” ne spune că la alegerile din toamnă, la parlamentare, este ocazia de a scoate de pe scena politică partidele care îl susțin. Dacă cei 7,4 mil. de votanți la referendum se vor prezenta la vot, plus milionul care a votat împotriva demiterii lui Băsescu și care este posibil să nu fie pedelist sau udemerist, șansele PDL de a intra în Parlament devin foarte mici astfel că viitorul Parlament va putea avea inițiativa de modificare a Constituției astfel încât toate abuzurile ce s-au comis „în numele ei” să fie desființate și să avem o lege fundamentală care să apere cetățenii și nu instituțiile de stat. Instituții care excelează în abuzuri. Pentru că instituțiile sunt formate din oameni și conduse de oameni, pentru oamenii din instituții nu au cultul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, pentru că oamenii din instituții sunt ca acel Danileț de mai sus care pentru binele propriu sunt capabili și se vede că fac acest lucru să încalce aceste drepturi și libertăți, să judece strâmb și să se folosească de forța coercitivă a statului pentru binele unei minorități dar în defavoarea majorității.

Avem un stat strâmb, avem un stat nedrept, avem un stat prost construit și abuziv condus, avem un stat în care puterea politică se complace la jocuri de culise cu dictatorul Traian Băsescu pentru ipotetice favoruri, avem un stat în care guvernarea se face după cum dictează niște străini interesați să domine politic și economic în defavoarea interesului național, avem un stat care acceptă suzeranitatea fie a altor state fie a unor organisme suprastatale, avem un stat fără coloană vertebrală. Și este păcat.

După ziua de ieri, cu mai mai multă convingere, cred că noi nu mai avem Justiție. Cred că oamenii strâmbi din magistratură au deformat nu doar instituția Justiției ci și ideea de justiție. Iar o Justiție strâmbă, la noi, ar trebui numită Justiția Băsesciană. La alții ar trebui numită după dictatorii locali. Fie ei persoane, fie ei organizații politice dominante.