Belgia a ales. Franța nu este mulțumită

Belgia a ales să achiziționeze avioane de luptă F 35 americane pentru înlocuirea flotei de F 16 învechite în dauna Rafale produs de compania franceză Dassault sau Eurofighter produs de un consorțiu european (Producătorii : BAE Systems , Alenia Aermacchi , Eurofighter GmbH , Grupul Airbus).

Costul achiziției a 34 de F35 este de 3,6 miliarde euro. Normal că interesul producătorilor europeni a fost mare. Și astăzi trebuie să ne limităm doar la această problemă. Cea a producătorilor europeni care au pierdut în fața americanilor de la Lockheed Martin.

Președintele Franței, Emmanuel Macron însă merge mai departe. Ridică o problemă politică. Politica comună de apărare a Uniunii Europene. Independența tehnologică a statelor membre ale UE față de producătorii din statele terțe, cum sunt SUA, de exemplu.

”Regret alegerea făcută. Nu era doar oferta Rafale, mai era şi Eurofighter, o ofertă realmente europeană. Decizia este legată de o procedură belgiană, de constrângerile politice din această ţară, dar strategic este contrară intereselor europene”

”Europa nu va fi puternică decât dacă va fi cu adevărat suverană şi va şti să se apere singură”

 Deocamdată este un deziderat. El s-a angajat să facă ”totul ca la licitaţiile care vor veni să fie promovate oferte europene”, insistând că ”Europa trebuie să-şi dezvolte o capacitate reală a industriei de apărare europene, în toate ţările care cred în această aventură”. Deocamdată nu avem această „politică comună”. Este creionată însă mai este de lucrat la ea pentru că deja statele participante la Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) privesc spre Franța dar și alte state puternice ale UE cu suspiciune. Intențiile declarate ale lui Emmanuel Macron de a face din Franța statul dominant în această politică se pare că deranjează. Bănuiesc că referirea lui Macron la „constrângerile politice” din Belgia la așa ceva se referă.

Nu pot să nu văd și ce se întâmplă la noi. Am ales F 16 și am anunțat că urmărim să trecem la F 35. Am ales Bell cu cele două tipuri de elicoptere (AH-1Z „Viper”, elicopter de atac, și UH-1Y „Venom”, un elicopter utilitar, dar înarmat) și nu am ales Airbus H215M. Undeva am citit o replică (nu mai țin minte unde) în care partea franceză „a considerat” că România ar avea nevoie „doar” de anumite echipamente de restul nemaifiind nevoie pentru că Franța are capacitatea de a face și drege, la fel ca alte state mai bine poziționate militar în UE. După achiziția rachetelor „Patriot” am aflat că Franța a obținut ca România să achiziționeze și rachete franceze pentru distanțe scurte, în sistemul de apărare apropiată. Mi-am pus întrebarea: de ce până atunci nu au fost disponibile?

În fine, până la o industrie de apărare comună a statelor membre UE mai este. Va fi foarte complicată „împărțirea” producerii. Statele mari vor vrea partea leului. Stalele care nu au avut până acum parte de o industrie dezvoltată vor trebui să se mulțumească cu mărunțișuri. Poate de aceea România dorește ca achizițiile de astăzi de la americani să aibă o bază de producție viitoare în România. Se pare că se poate. Iar această viitoare capacitate de a produce la nivelul celor mai înalte tehnologii va avea propria greutate atunci când după negocieri destul de lungi se va stabili cine și ce produce în Uniunea Europeană pentru apărarea comună.

Deocamdată rețin că Emmanuel Macron își dorește ca statele membre ale UE să achiziționeze produse europene. Nu pot să nu fiu de acord. Dar îmi doresc ca și România să fie o parte importantă a acestei producții!

Deocamdată avem decizia Belgiei. O decizie care se duce mult în viitor! Achiziția F 35 nu este pentru o perioadă de 5-10 ani!

Naționalismul

Întreaga istorie a Europei se îndreaptă într-o singură direcție, aceea de formare a statelor în care drepturile politice se aplică tuturor cetățenilor opusă ideii „națiunilor” în care drepturile depind de calitatea de membru al unui cerc filosofic, al unei etnii, al unei comunități de limbă sau al apartenenței la o comunitate religioasă.

Este un singur sens. La fel ca „săgeata” timpului care nu mai are un sens contrar.

Pentru a se ajunge la statele democratice actuale, s-a parcurs un drum lung presărat cu dezastre și catastrofe umanitare, de la războaiele religioase din secolele XVI și XVII la conflictele din fosta Iugoslavie de la finalul secolului trecut. Și încă nu am terminat, pentru că astăzi avem deja simptome ale diferențelor religioase care devin acute, încurajate de unele state cum ar fi Ungaria și Polonia îndreptat împotriva imigranților de religie islamică. În alte state a renăscut islamofobia care a dus la formarea unor organizații politice radicale poziționate politic în zona extremei drepte care, în mod evident, va duce la renașterea conflictelor religioase care au zguduit continentul în trecut.

Naționalismul ia amploare. Exact acolo unde s-a manifestat în trecut cu mai multă violență. Naționalismul promovează izolarea și ruperea de statele care și-au finalizat evoluția către statul unitar. Naționalismul promovează mai nou izolarea față de comunitatea geografică de state. Deocamdată avem Marea Britanie dar sunt destul de vizibile și atitudinile anti-europeniste ale Ungariei și Poloniei.

În Europa, antidotul anti-război a fost Comunitatea Europeană din care mai târziu a apărut Uniunea Europeană, ca urmare a evoluției Comunității și măririi numărului de membri. Uniunea Europeană este un spațiu al tuturor cetățenilor, indiferent de pasiunile lor (naționalismul este o pasiune, nu o realitate - Emmanuel Todd), este o mare realizare a popoarelor și statelor europene.

O parte dintre scriitorii europeni au evidențiat faptul că Europa trăiește astăzi, prin formarea Uniunii Europene, unul dintre cele mai puțin violente momente ale istoriei sale. De bună seamă că ideea este reală. Formarea Uniunii Europene are ca principal scop împiedicarea declanșării unui nou război mondial. Statele care au dus toate războaiele europene au renunțat la ambițiile naționaliste și au format Uniunea în care trăim astăzi. În secolul al XV-lea erau în Europa 5.000 de unități politice independente, baronii. La începutul secolului al XVII-lea erau 500 de unități politice independente. În epoca lui Napoleon erau 200 de „state” iar în 1953 erau 30. Numărul lor a crescut prin destrămarea URSS, a Iugoslaviei și a Cehoslovaciei la finalul secolului XX.

Mișcările politice actuale, în care putem băga Brexit-ul dar și evenimentele din Spania/Catalonia, le putem băga în categoria „victoriei” naționalismului. O întoarcere a Europei la evul mediu. De aceea statele membre ale UE nu agrează această tendință. De aceea Uniunea Europeană va susține statele membre și va combate secesiunile.

În comentariile britanicilor la articolele din presă am găsit formulări de genul: „și după ce ne rupem de UE, le declarăm război ?”. Dacă stăm să ne gândim mai bine, destrămarea statelor în Europa și ruperea statelor de Uniunea Europeană nu poate duce decât la renașterea ambițiilor economice și politice, în special cele privind apartenența unor teritorii la diferite state pentru considerente de limbă, de etnie, de religie, de „istorie”. Iar întoarcerea la acest trecut al confruntărilor este inadmisibilă.

Surse: presa străină

Rușii se pregătesc anti-aerian în Extremul Orient pentru ... americani

Agerpres. Apărarea antiaeriană a Rusiei din Extremul Orient, în stare de alertă ridicată, a anunțat vineri senatorul Viktor Ozerov, care a fost până de curând președintele Comisiei pentru apărare și securitate din Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului rus), relatează agenția de presă RIA Novosti.

„Ceea ce se întâmplă în prezent în jurul Coreii de Nord ne provoacă un sentiment de îngrijorare și conștientizarea necesității de a adopta măsuri suplimentare pentru apărarea teritoriului nostru. Sistemele de apărare antiaeriană și forțele aeriene ruse au fost consolidate în Extremul Orientul

Forțele de apărare antiaeriană, de descurajare nucleară vor permite să-i reținem pe americani de la pași mai hotărâți.”

Rușii nu se pregătesc contra unor erori ale lansărilor din Coreea de Nord ci contra răspunsului pe care SUA îl va da rachetei balistice a Coreei de Nord ! O gândire rațională așa ar suna. Vorbesc despre „apărarea teritoriului nostru” și vorbesc despre „americani” ! Nu vorbesc despre ce face Coreea de Nord !

Pentru că sunt ruși și au făcut propagandă intensă de zeci de ani că SUA vrea să atace Rusia și să o supună, au luat în calcul și posibilitatea ca SUA să comită un atac asupra Rusiei având ca motiv posibilul atac pe care Coreea de Nord ar urma să îl dea împotriva SUA luând ca țintă insula Guam - coreenii au anunțat că sunt gata pentru atac la sfârșitul lunii august, atacul urmând a fi declanșat atunci când Kim va lua decizia.

Au rușii suficiente informații care să susțină o astfel de declarație ? Sau suntem în fața unei alte intoxicări rusești ? Sau suntem chiar în fața unei decizii politice a Rusiei de a deschide o zonă de conflict militar în Extremul Orient (un conflict secundar !), în care să se apere în eventualitatea în care SUA ar fi prea „darnică” cu rachetele care răspund atacului lui Kim Jong-Un ! Astfel, ar ține SUA foarte ocupată în zona Pacificului iar ea, Rusia, ar avea posibilitatea să se miște „mai lejer” în spațiul european unde are de gând să provoace un conflict principal !

Faptul că au pus în stare de alertă maximă trupele apărării anti-aeriene în Extremul Orient, în aceste zile, nu pentru ce vrea să facă Kim Jong-Un ci pentru un răspuns al SUA împotriva unui atac al Coreei de Nord (posibil nuclear !) ne arată clar că Rusia este acel aliat din umbră al Coreei de Nord și poate chiar susținătorul campaniei agresive al coreenilor față de SUA. Cel mic este încurajat să lovească și să se ascundă sub brațele celui mai mare.

Dacă este așa, marile aplicații ale Rusiei cu Bielarus la frontierele Ucrainei și ale statelor Uniunii Europene de pe flancul estic al NATO au rolul lor. Dacă vrem să privim întregul ! Analiștii militari au atras atenția asupra „obiceiului” rușilor ca după niște aplicații să mai atace un stat vecin. De preferință statul aflat în fața trupelor concentrate pentru marile aplicații. Cum a fost cazul Georgiei ! Aplicația de la nordul flancului NATO, având în față țările baltice și Polonia dar și Ucraina la sudul flancului poate avea ca urmare fie un atac asupra nordului Ucrainei fie atacarea statelor baltice. În cazul în care ar ataca Ucraina ar urma „sancțiunile internaționale”, Parteneriatul pentru Pace al Ucrainei cu NATO nefiind suficient pentru aceasta să se pună sub protecția art. 5 din Tratatul NATO. În cazul în care Rusia ar ataca țările baltice, membre ale NATO, Rusia ar provoca al III-lea război mondial !

Informațiile care circulă (fotografii, comentarii, declarații) ne arată că Rusia concentrează forțe și în Crimeea ! Atât terestre cât și aeriene. Evident că sudul Ucrainei poate fi o țintă directă. Pe partea continentală, Rusia a creat noi mari unități mecanizate și de tancuri exact „în coasta” Ucrainei, în Regiunea Rostov !

Ce o avea în cap Putin ?

Lipsa de scrupule a rușilor este de notorietate. Dacă atacă Ucraina, în acest an, rușii știu că au simpatizanți în statele membre ale Uniunii Europene care, până acum, au făcut tot ce au putut pentru a scade presiunea asupra Rusiei în urma sancțiunilor pentru anexarea militară a Crimeei. Să aibă Putin înțelegeri cu unele state europene care să refuze să ajute Ucraina în cazul conflictului ce se prefigurează ?

O imagine aproape corectă. Putin îl pune pe Kim Jong-Un să țină SUA agitată în Extremul Orient, să aducă cât mai multe forțe armate în zonă, sistemele apărării aeriene rusești fiind „o umbrelă” pentru Coreea de Nord, iar Rusia să își facă mendrele în Europa direct asupra Ucrainei și nu este exclus asupra statelor baltice. Și dacă este vorba despre Ucraina, nu este exclusă nici anexarea R. Moldova.

Dacă acesta este planul sau o parte din el, înseamnă că Rusia vrea să își refacă, prin asumarea unor mari riscuri politice la nivel internațional, „zona de securitate” formată din teritoriul Bielarus, Ucraina, Moldova la care se adaugă „portavionul” Crimeea cucerit în 2014. Cât privește „spatele”, acesta îi va fi asigurat de „bătăușul” Coreea de Nord și statele „prietene” cum ar fi India în conflict cu China, Iranul în conflict cu SUA, Europa și Arabia Saudită, fără a neglija și anumite state din Asia de sud-est care nu sunt foarte bune prietene cu China.

Totul este posibil. Cheltuielile imense ale Rusiei pentru construirea armatei imense din zona europeană a țării, cheltuieli făcute în ultimii 2 ani cel puțin, trebuie justificate printr-o acțiune militară. Printr-o victorie. Iar Ucraina „este la îndemână”.

Sursa: Agerpres și alte publicații

Turcia și spionajul în statele europene. Avertismentul lui Erdogan devine mai clar.

Apar informații noi care confirmă evoluția către dictatură din Turcia. Sub conducerea lui Erdogan, Turcia se apropie de Rusia și Coreea de Nord.

Rusia este deja foarte atent monitorizată de serviciile secrete pentru că mereu și mereu apar informații despre morți subite ale adversarilor regimului Putin. Cine are un rus pe teritoriul național care nu place puterii politice de la Moscova, se poate aștepta oricând la moartea acestuia în condiții care seamănă al naibii de mult cu un asasinat la comandă. Iar în zona balcanilor se poate ajunge la mai mult chiar, la lovituri de stat planificate la Moscova și executate de „omuleții verzi” atât de vizibili după ocuparea Crimeei și raptului peninsulei de la Ucraina. Nu mai spun de războiul de uzură din Ucraina unde „omuleții verzi” sunt foarte vizibili.

Turcia încearcă să nu rămână mai prejos. Bolnav de putere, după ce a desființat statul laic lăsat de Kemal Ataturk cu sprijinul inițial al lui Fethullah Gulen, Erdogan vrea nu doar să își „doboare” adevrsarul, ci vrea să ducă mai departe obiectivul care i-a unit cu ani și ani în urmă: expansiunea islamului în Europa. Islamul de concepție turcă, nu altul !

Emigrația turcă are și componenta emigrației musulmane. Fie că emigranții sunt susținători ai lui Erdogan, fie sunt susținători ai lui Gulen, componenta expansionismului religios este evidentă. Este normal că sunt și turci care vor să aibă o altfel de viață emigrând. Dar și ei sunt „prinși” în plasa intereselor puterii politice de la Ankara. Sunt prinși pentru că au lăsat acasă părinții, frați și surori. Iar în ultima perioadă vedem cum regimul lui Erdogan atacă (arestează, condamnă, demite din funcțiile publice, din învățământ etc.) rudele celor pe care îi consideră adversarii lui și la care nu poate ajunge pentru că sunt sub protecția statului în care au emigrat.

Pentru controlul etnicilor turci care au emigrat, puterea politică islamică care îl susține pe Erdogan a ales să exercite controlul prin religie. Un control care, pe teritoriul altui stat, se califică ca acțiune de spionaj. Spionaj curat. Pur și dur. Atașații pe probleme religioase ai ambasadelor și consulatelor turcești de peste hotare au devenit vârfurile de lance. Iar etnicii turci au devenit executanții fideli pentru că puterea islamică de la Ankara nu se joacă când este să pună în aplicare măsuri de constrângere pe „pielea” celor rămași acasă.

În Germania, Austria și Elveția sunt în curs cercetări intense privind acțiunile de spionaj ale Turciei pe teritoriul lor. Evident, alte servicii de informații europene fac același lucru. Etnici turci rezidenți pe teritoriul acestor țări au pus la dispoziția autorităților competente documente care confirmă acțiunile directe de spionaj ale „islamiștilor turci”. Anchetatorii germani au și un responsabil pe care îl anchetează, chiar dacă acesta stă la Ankara: Halife Keskiu, cel care conduce departamentul de afaceri externe al autorității religioase de stat a Turciei, Diyanet.

Printr-o directivă transmisă ambasadelor și consulatelor Turciei din 30 de state, acesta a cerut rapoarte detaliate cu privire la adversarii regimului Erdogan, inclusiv date despre susținătorii lui Gulen:
- numele și adresa presupușilor opozanți;
- edituri, grupuri media, centre educaționale și școli guleniste;
- informații despre membrii de familie, școli urmate de persoanele vizate etc.

Dacă Europa continuă astfel, niciun european din nicio parte a lumii nu va mai putea merge în siguranţă pe străzi - a declarat Erdogan presei la Ankara

Acuzațiile lui Erdogan la adresa statelor europene că sprijină „islamismul terorist”, în special la adresa Germaniei, Austriei și Olandei - care nu i-au permis desfășurarea propriei campanii politice pe teritoriul lor -, constituie doar o parte din avertismentul dat Europei prin intermediul presei din Turcia. Pentru că o altă parte o constituie susținerea guleniștilor. Urmărirea și comunicarea la Ankara a locului unde trăiesc „dușmanii” regimului Erdogan, va fi însoțită și de datele populației native din acele state cu care guleniștii sunt în diferite forme de colaborare.

Este evident că aceste oficii de spionaj islamic ale Turciei din statele europene nu culeg doar date despre guleniști, despre etnicii turci care trăiesc în respectivele țări, culeg date prin intermediul imigranților turci și despre restul populației în care aceștia își duc viața, culeg date și despre politicienii țării gazdă și a poziției pe care acei politicieni o au cu privire la Turcia islamizată și regimul Erdogan.

Este destul de sumbru să știi că indiferent unde te afli pe glob ai alături pe cineva care te supraveghează dacă ești un bun musulman, dacă nu ești musulman dacă ai ceva împotriva musulmanilor, iar dacă politicienilor turci de la Ankara nu le convine, să nu știi care este forma prin care represiunea se va manifesta. Fie asupra ta, fie asupra unor membri din familie.

Erdogan a depășit măsura. Nu este exclus ca rezultatele cercetărilor să provoace o mai mare îngrijorare în rândul europenilor iar îngrijorarea va duce, fără doar și poate, la acțiuni de respingere a etnicilor turci, fie că sunt sau nu susținători ai lui Erdogan și a regimului instaurat de el. Pentru că nu este doar un aspect al politicii interne, sunt aspecte legate de islamismul militant iar ultimii ani ne arată că acesta este deosebit de periculos.

Erdogan se folosește de religie pentru a ține sub control populația turcă emigrantă în spațiul european. Iar eu cred că acest control islamic asupra populației turce emigrante este cauza lipsei de integrare a unora dintre ei în țările în care au ajuns. Faptul că în unele țări s-au format enclave religioase musulmane reflectă succesul politicii turcești peste hotare. Excepție fac kurzii, dar și ei sunt la fel organizați. Statele în care au format comunități au devenit teatre de conflict între comunitățile turce și kurde. Practic, Turcia a exportat conflictul istoric kurdo-turc pe teritoriul Europei. Nu este exclus să avem parte și de o porție a conflictului inter-religios islamic care va antrena celelalte culte religioase din Europa, după zeci de ani de absență a conflictelor religioase violente !

Surse: Agerpres, presă on-line

Rusia a fost, este și va fi o amenințare pentru oricare stat vecin.

În ziarul „Timpul” din R. Moldova găsesc un articol preluat de la Mediafax.

Rusia este preocupată de doctrina militară a SUA, reconfirmată de ministrul apărării Ashton Carter la un seminar la care a participat.

„Doctrina disuasiunii, care lasă deschisă posibilitatea lansării prima dată de către SUA a unui atac atomic, înainte de un atac neconvenţional din partea unui inamic, rămâne baza politicii de securitate. Aceasta este doctrina noastră şi nu avem intenţia de a modifica această doctrină” - a declarat Ashton Carter, secretarul american al Apărării .

Ideea este că SUA nu are chef să admită, să accepte ca Rusia să practice pe spinarea ei noul model de luptă: atacurile neconvenționale. Omuleții verzi, atacurile cibernetice, organizații teroriste ... cam tot ce a conceput putinismul în ultimii ani. Ideea este că SUA este prezentă militar în mai toate statele care au nevoie de securitate și care se află lângă frontierele Rusiei. Ideea este că un atac neconvențional al Rusiei în aceste țări poate atrage reacția militară americană inclusiv cu arme atomice pe baza regulilor acceptate ale doctrinei disuasiunii.

Gângureala pacifistă a rușilor din ultimii douăzeci de ani a fost parte a unei strategii: înmuierea vigilenței inamicului. Aproape să reușească ! Germania a fost încântată să construiască Rusiei un centru de antrenament NATO ultra-modern și să îi instruiască „instructorii”, astfel că rușii au avut acces la instruirea de specialitate NATO, francezii i-au construit două nave Mistral, destinate forței de atac maritime a Rusie la Marea Neagră, exact împotriva partenerilor Franței din NATO: Turcia și România ! Alte și alte minuni au mai fost comise. Navele Mistral au fost blocate la mal în Franța iar clienții care să le cumpere s-au găsit. Egiptul este unul dintre ei.

Dacă Rusia nu se grăbea cu ocuparea Crimeei, cine știe cât de „aprofundată” devenea colaborarea Rusia-NATO !

Rușii au reacționat. Reacția lor spune care le era de fapt intenția.

Reprezentanţii actualei Administraţii de la Washington au devenit exagerat de rusofobi. Suntem extrem de preocupaţi în legătură cu anunţarea disponibilităţii de a recurge la capacităţi nucleare în cazul unui conflict militar cu Rusia

A ! Americanii nu au pomenit de Rusia ! Practic, Ministerul Rus de Externe vine și ne spune că Rusia este inamicul SUA. Nici mai mult și nici mai puțin. Declarație oficială, nu vorbă goală la o gargară cu pioneze pe la un post de televiziune.

Această declarație vine și confirmă, indirect, faptul că Rusia are intenții nu prea curate cu privire la statele vecine. Atacul neconvențional a fost folosit în Crimeea, în sud-estul Ucrainei, în Georgia și este în curs în R. Moldova, în Transnistria. Tot declarația ne spune că, la un moment dat, Rusia a prevăzut un conflict cu forțele americane staționate în Europa. Pentru că în Europa practică Rusia „atacul neconvențional”.

Declarația americană nu spune și zona geografică care beneficiază de protecția nucleară. Vorbește despre securitate și atac neconvențional. Iar asta înseamnă și NATO și Europa și statele europene membre NATO.

Iar în Europa, SUA tocmai a semnat protocolul cu România privind îndeplinirea obiectivelor de la Varșovia privind întărirea supravegherii maritime la Marea Neagră și supravegherea aeriană. Cu participarea forțelor armate ale SUA, normal. Pe lângă aceste forțe și-au anunțat intenția de a participa și alte forțe armate ale statelor membre NATO. Bașca faptul că brigada de infanterie multinațională care va fi condusă de România a căpătat un nume, are o locație, urmează să devină operativă în 2018, urmând a avea în componență militari din 6 state membre NATO (până acum !).

În plus, România și-a manifestat în mod expres interesul pentru dezvoltarea R. Moldova, pentru parcursul ei european și pentru securitatea ei. Ieri, la Cotroceni, Președintele Iohannis la primit pe Anatolie Șelaru, ministrul apărării din R. Moldova. Iar asta spune multe.

Rusia va înțelege, până la urmă, că extinderea geografică a ei în spațiul european trebuie oprită. Statele vecine ei din Europa nu o mai doresc ca partener cu acest comportament. Iar ideea unor forțe militare „neconvenționale” care să ducă războaie locale „neconvenționale” pică. Neconvenționalii vor avea o soartă crudă. Minunea din Ucraina nu se va repeta dincolo de frontiera UE și a NATO.

Erdogan duce Turcia către forma de guvernământ islamică. Erdogan vrea să islamizeze Europa.

Musulmanii nu cred în libertatea de expresie ! - afirmație a unui cleric musulman.

În Turcia, acest adevăr islamic s-a tradus în prigoana împotriva presei libere. Ai voie să critici pe „dușmanii” islamului, ai lui Erdogan dar nu pe Erdogan sau islamul.

Absența libertății de expresie se vede cel mai pregnant în sistemul Judiciar. Acolo oamenii sunt condamnați că au avut tupeul să aibă altă opinie. Chiar procurorii și judecătorii sunt obligați să aplice mai mult precepte religioase decât prevederi legale. Iar acestea, au ajuns să fie răstălmăcite pentru că altfel, procurorii și judecătorii devin la rândul lor culpabili. Arestările din rândul magistraților turci asta confirmă. Au judecat după lege și principiile actelor normative internaționale la care Turcia este parte, au devenit dușmani ai poporului !

Erdogan nu crede în democrație. Erdogan resădește în sufletele turcilor dorința de cucerire a lumii, de stăpânire a lumii. Discursul lui din 30 mai 2015, când au sărbătorit căderea Constantinopolelui creștin sub loviturile armate ale lui Mehmed al II-lea Cuceritorul ne arată un altfel de Erdogan. Departe de un democrat care duce Turcia spre Europa. Vrea să o ducă dar nu după stindardele Uniunii Europene. Vrea să o ducă prin emigrare, emigrarea musulmanilor și înlocuirea religiilor iudeo-creștine cu cea islamică.

De aceea se afirmă, pe bună dreptate, că „Turcia și Erdogan sunt marile speranțe ale Islamului”.

Preiau discursul lui Erdogan de aici.

”Discursul a fost tradus din limba turcă în limba engleză, de un jurnalist turc care trăiește acum în Washington DC și a fost publicat de Institutul Gatestone, cu sediul la New York, specializat în propaganda anti-musulmană în sprijinul Israelului.
(N.N. O interesantă analiză și a acestui discurs, sub titlul „Turkey? In EU?”, poate fi lecturată aici: Gateston Institute / fragmente din varianta în limba turcă a discursului pot fi lecturate pe site-ul Președinției Republicii Turcia)

În acest discurs, la care au participat două milioane de oameni care l-au aplaudat, Erdogan a întrebat: "Ce este cucerirea?"

"Cucerirea este Hijrah [expansiunea Islamului prin emigrare, urmând exemplul lui Mohamed, fondatorul Islamului, și adepții săi care au plecat de la Mecca, la Medina]. Cucerirea este Mecca. Este de a curăța Kaaba, casa lui Allah pe pământ, de toți idolii. Cucerirea este Ierusalimul. Este atunci când profetul Omar a ștampilat sigiliul Islamului pe Moscheea Al-Aqsa, primul nostru Qibla [direcția spre care își îndreaptă față un musulman atunci când se roagă, în timpul celor cinci rugăciuni zilnice], respectând toate credințele, inclusiv [cele ale] creștini și evrei (sic! n.n.).

Cucerirea este Al-Andalus [teritoriile musulmane din Spania]. Este de a construi cea mai frumoasă arhitectură, literatură, și cultura lumii, cum ar fi la Cordoba și Granada. Cucerirea este Samarkand [un oraș în prezent zi Uzbekistan și o dată capitala a civilizației antice sogdian a cărei principală religia era zoroastrianismul]. Cucerirea este Buhara [de asemenea, în prezent-zi Uzbekistan. A fost un oraș divers, cu zoroastrian, budiste, evrei și comunitățile creștine Nestoriane]. Este de a stabili una dintre cele mai mari civilizatii ale istoriei in stepele Asiei Centrale. Cucerirea este Salah al-Din al-Ayubbi [Saladin, care în 1187 a invadat Ierusalimul]. Este de a arbora steagul Islamului din Ierusalim, din nou.

Cucerirea este Alp Arslan [al doilea sultan medieval musulman al Imperiului Seljuk, care a cucerit Anatolia]. Cucerirea este de a deschide porțile Anatolia până la Viena pentru această națiune musulmană binecuvântată. Cucerirea este Osman Ghazi [primul sultan otoman]. Cucerirea este de a face sicomorul [Imperiul Otoman] să fie plantat în solul care ar acoperi trei continente și șapte climate prin luminarea inspirată de Sheikh Edebali care a spus: "Faceți omul să trăiască, astfel încât statul să poată să trăiască. Cucerirea este pregătire. Cucerirea este atunci când Sultanul Murad al II-lea a abdicat de la tron pentru fiul său în vârstă de 12 ani, Mehmed al II-lea. Și, desigur, cucerirea este sultanul Mahomed al II-lea, care la 21 de ani, îmbrățișa Istanbulul, orașul cel mai iubit al lumii, după distrugerea Bizanțul de o mie de ani.

Mehmed Cuceritorul a cucerit Istanbulul, în 1453, dar cuceririle au continuat mereu înainte și după aceea. Ele au continuat cu sultanul Selim I sumbrul, Sultan Suleiman Legiuitorul, sultanul Murad IV și sultanul Abdul Hamid al II-lea.

"Cucerirea înseamnă a avea curajul, tenacitatea, și perspicacitate să sfidăm întreaga lume, chiar și în cele mai grele timpuri. Cucerirea începe din 1994 [când Erdogan a fost ales primar al orașului Istanbul]. Cucerirea este de a sluji la Istanbul moștenirea sultanului Mahomed al II-lea. Cucerirea este de a face Turcia se ridice din nou.

La finalul discursului lui Erdogan, mulțimea a strigat: "Aici este armata, aici este comandantul!" 

Nu uit un alt discurs, ținut de această dată în Iran, de președintele de atunci al Iranului, Ahmadinejad, cel care vedea victoria islamului pe plan mondial prin moartea celor care au alte religii dacă este nevoie și dacă nu se convertesc la islam.

Ei bine, Erdogan vrea să elimine laicitatea statului turc. Asta face în aceste zile. Turcia laică a murit la puci. S-a născut Turcia islamică. Armata clericilor turci a învins. Ce a mai existat din armata laică a Turciei moare în aceste zile. Turcia democratică a murit. A câștigat islamul. Acesta este adevărul.

Se pune întrebarea. Care mai pot fi relațiile UE cu Turcia ? Este destul de simplu. Procesul de integrare europeană trebuie oprit. Islamizarea Turciei este incompatibilă cu aderarea acestei țări la Uniunea Europeană. Pot exista relații comerciale însă nu mai pot exista alte relații. Migrația dinspre Turcia și statele musulmane trebuie blocată. Europa nu trebuie să accepte islamizarea. Chiar islamiștii moderați se pot transforma în islamiști radicali, ca Erdogan.

Europa trebuie, în același timp, să promoveze și să impună în relațiile cu Turcia și alte state islamice, regulile ei. Regulile democrației așa cum le acceptăm noi. Nu sunt acceptate aceste reguli, nu sunt relații. Simplu. Islamul trebuie oprit la frontierele Turciei cu Europa. Inclusiv în domeniul afacerilor. Investitorii turci în Europa trebuie opriți. Pe lângă afaceri ei aduc și islam.

Tăcerea comunității musulmane poate fi considerată complicitate.

Putem acuza în stânga și în dreapta, putem spune orice după producerea tragediilor, important este ca după ce ne trezim să judecăm cu capul cât mai limpede.

O informație spune că Donald Trump a declarat că „musulmanii nu reușesc să raporteze activități suspecte și trebuie să facă mai mult pentru a ajuta la prevenirea atentatelor precum cele de marți de la Bruxelles în care au fost ucise cel puțin 30 de persoane”.

O afirmație cu care sunt de acord. Comunitatea musulmanilor are un mare rol. Până acum, din ce am cules din presă, membrii comunității musulmane participă la informarea autorităților dacă sunt întrebați, după producerea unor atentate, mai puțin cooperanți sunt înainte de producerea lor. În general, oamenii declară că nu au știut ce au în cap sau fac cei care au devenit, la un moment dat, teroriști.

Din alte lecturi, am tras concluzia că nici comunitățile nativilor nu sunt foarte vigilente. Parcă au un văl pe ochi. Încep să protesteze și să ceară ca statul să ia măsuri (!) abia după producerea evenimentelor tragice. Nu participă activ la prevenirea evenimentelor teroriste.

Bine, există și o parte a presei dar și a unor activiști care fac și pe dracu în patru pentru a aburi lumea, făcând din religia islamică o religie a păcii și bunei înțelegeri între oameni chiar dacă din declarațiile unor oficiali din statele islamice se desprinde clar ideea că „necredincioșii” trebuie exterminați. Chiar dacă în comportamentul unor activiști musulmani sunt ușor de văzut germenii unor viitoare acțiuni agresive.

Ceva trebuie schimbat. În alte părți, văd că s-a dezvoltat o cultură a apărării intereselor individuale prin comunicarea către autoritățile abilitate a faptelor de încălcare a legii. La noi, jurnaliștii de doi bani bucata tratează un astfel de comportament ca „trădare” sau „delațiune”. Exemple sunt multe. Campania furibundă a unor trusturi de presă împotriva celor care fac plângeri penale sau a celor care declară procurorilor fapte de natură penală comise de unii politicieni sau potentați ai zilei este mai mult decât edificatoare. Culmea, în societățile în care se consideră că un act ilegal este împotriva comunității, a fiecărei persoane din comunitate și este reclamat autorităților competente imediat ce s-a produs există și un alt grad de civilizație. Oamenii evită să mai comită acte ilegale conștientizând că un astfel de comportament este în interesul lor, nu pentru că nu mai răspund în fața legii ci pentru că alții nu vor comite, la rândul lor, acte ilegale care să le afecteze interesele.

Comunitatea musulmană este la răscruce. Integrarea în cultura Europei este la răscruce. Dacă liderii comunităților islamice din Europa nu intervin pentru a stopa radicalismul islamic, pentru a elimina dintre ei pe inițiatorii și promotorii extremismului, atunci se va ajunge la război civil. Un război religios care va fi cumplit. Practic va fi un război de exterminare.

Nici noi nu suntem scutiți de evenimente similare. În comunitatea maghiară nu s-a luat atitudine față de formarea unor organizații extremiste anexe ale organizațiilor revizioniste din Ungaria iar azi avem un lider de organizație maghiară în arest preventiv pentru că vrut să comită un act de terorism să vadă ce rezultate „politice” va da.

Comunitatea musulmană din România însă, participă activ la procesul național de prevenție împotriva radicalizării islamice. Noi avem beneficiul unei culturi musulmane evoluate, adaptată la conviețuirea cu creștinii sau alte culte, parte a culturii române, expresie a multiculturalismului pacifist.

Trump are dreptate. Comunitatea musulmanilor din fiecare țară trebuie să devină mai activă pentru ca țările în care activează să nu devină, în special pentru membrii respectivelor comunități, un infern.

Violența imigrației și drepturile omului.

Voi fi foarte deschis de la început. Consider statele europene care „au chemat” și care au sprijinit migranții, fie ei refugiați sau nu, vinovate de încălcarea drepturilor și libertăților civile ale populației care compune statele europene, membre sau nu a Uniunii Europene. Pentru că au suferit și suferă toți europenii.

Am ales imaginea pentru că este emblematică. Populația (aici din Germania) revoltată de comportamentul imigranților își face singură „dreptate” pentru că autoritățile germane au abdicat de la atributul lor funcțional și oprimă pe germani în favoarea imigranților cu motivări complet aiurea. Din informațiile care tot apar, revoltele împotriva imigranților sunt și revolte împotriva autorităților fie incapabile să asigure securitatea propriei populații fie duplicitare, persoanele revoltate fiind calificate ca „naziști”, „extremiști” etc.

Declarația Universală a Drepturilor Omului are un preambul care ar fi trebuit cunoscut foarte bine de toți guvernanții. Pentru că antecesorii lor au gândit, negociat și acceptat ideile cuprinse în acest act internațional major, au acceptat textul și l-au aprobat iar statele au ratificat respectiva Declarație ba chiar i-au acordat un statut superior prevederilor constituționale. Cât privește drepturile omului, prevederile Declarației sunt superioare prevederilor constituționale. Așa spune Constituția României. Ca atare, judecătorul român este obligat să acorde jurisprudenței internaționale referitoare la drepturile omului o atenție deosebită iar hotărârea pe care o va lua într-o cauză legată de drepturile și libertățile apărate de Declarație să se inspire din practica CEDO.

Iată ce spune Declarația Universală a Drepturilor Omului:

„Preambul

Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,

Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,

Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,

Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni,

Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari, 

Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva,

Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament, 

...”

Aceste concepte din Preambul au fost desfășurate în conținutul Declarației sub forma normelor juridice, toate regăsindu-se în actele normative ale statelor și în Constituțiile lor. De cele mai multe ori așa cum sunt ele formulate în Declarație.

O sumară analiză a evenimentelor generate de masiva imigrație în Europa a populațiilor din spațiul african și asiatic duce la constatarea că guvernele unor state, din considerente obscure, calcule meschine și orgolii prostești au ignorat și disprețuit drepturile oamenilor din propriile țări favorizând astfel actele de barbarie comise de străini, purtători ai unei alte culturi, o cultură care neagă această Declarație Universală.

Spicuind din presă, este ușor de decelat comportamentul abuziv al autorităților:

- în Danemarca se constată că agresiunile sexuale comise asupra femeilor și fetelor daneze de către imigranți au fost nu doar ascunse populației ci au fost „protejate” de autorități ! Poliția nu a dat curs plângerilor depuse, Justiția din Danemarca nu a reacționat pentru apărarea populației țării ! Din momentul în care situația a degenerat, din momentul în care populația a început să își facă singură dreptate - sub forma unui comportament violent împotriva imigranților -, guvernanții au hotărât să recunoască că au fost ascunse (astfel protejate) astfel de fapte;

- în Germania, mai grav, autoritățile au început să îi acuze pe cetățenii germani că „nu sunt gazde bune”, au recomandat ca germanii să își schimbe comportamentul social pentru a face pe placul imigranților aparținând religiei islamice. Este de notorietate faptul că poliția și politicienii germani au mințit cu nerușinare populația cu privire la situația reală a agresiunilor comise împotriva femeilor germane dar și asupra celor care se împotrivesc deciziei absurde a politicienilor aflați la putere de a aduce în Germania imigranți de religie islamică pentru a avea la dispoziție o forță de muncă pentru marii industriași mai ieftină. În Germania situația este complet aiurea. Politicienii germani nu au agresat doar populația germană dar au pus și pun în pericol securitatea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Din cauza comportamentului politicienilor germani s-a ajuns ca Acordul Schengen să fie pus sub semnul întrebării;

- în Suedia situația degenerează pe zi ce trece. Din țara primitoare pentru imigranții care caută o viață mai bună, Suedia devine pe zi ce trece un iad. Cetățenii s-au organizat și își apără cultura, modul de viață așa cum pot ei, cu ce le-a rămas la dispoziție după ce dreptul la apărare a fost transferat autorităților statului care nu îl respectă. Calificarea populației revoltate ca „extremiști” sau „naziști” nu rezolvă problema. Extremismul nu apare din neant. Extremismul este rezultatul unor abuzuri guvernamentale sau administrative;

- în Finlanda cetățenii s-au organizat să își apere modul de viață și să descurajeze imigranții să rămână în țară;

- în Olanda se manifestă o opoziție din ce în ce mai violentă împotriva imigrației;

Exemple sunt în aproape toate țările. Și la noi au început să se manifeste revolte împotriva imigranților. Din nefericire, ținte ale revoltelor vor fi și imigranții care au reușit după ani și ani de zile să devină parte a societăților în care au fost primiți. Oameni care au acceptat cultura și societatea în care au ajuns să trăiască, oameni care și-au dovedit valoarea socială, oameni de o deosebită calitate. 

Pentru că am mai avut discuții asupra unei reglementări din Declarație, voi face o precizare. Articolul 13 din Declarație nu acoperă dreptul oricui de a intra cum vrea el într-o țară și de se stabili acolo fără acceptul acelei țări.

„Articolul 13

Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa”.

Cine este atent, va observa că acest articol are un „cadru”, ca ramele unui tablou, cadru care stabilește niște limite suverane: stat și țară. Prima ipoteză a normei va fi interpretată ținând cont de legislația „statului” din care pleacă emigrantul și legislația „statului” în care acesta dorește să aibă reședința. Dreptul stipulat în Declarație nu înlătură dreptul suveran al statelor, el este un drept general care este complementar legislației privind cetățenia, rezidența, domiciliul etc. În a doua ipoteză, trimiterea la legislația statului/țării este directă: „țara sa”. asta înseamnă că este cetățean al acelei țări, potrivit normelor legale din acea țară. Stabilirea reședinței într-un stat se va face potrivit reglementărilor acelui stat. Ea poate fi acceptată sau respinsă, în funcție de interesele statului în cauză. Jurisprudența internațională în materie a confirmat această interpretare, în mii de procese. 

Am făcut această paranteză pentru a răsturna ideile tembele că acești imigranți au dreptul să se plimbe prin Europa după cum vor mușchii lor, pentru că așa spune la DUDO. Ei bine, nu au acest drept. Dovadă că statele urmează a-i returna cu zecile și sutele de mii statelor de care aparțin.

Uniunea Europeană s-a comportat lamentabil în problema imigrației masive care, pe drept cuvânt, poate fi catalogată ca o invazie. Comisia Europeană a derapat de la rolul ei. Încercând să ajute Germania și statele care au comis grave abateri de la reglementările Tratatului Uniunii Europene - Grecia, Italia, Austria, Franța etc. -, a impus, nepermis, regimul de „cote” de refugiați pe care statele UE trebuie să îi accepte în temeiul „solidarității”. Verificările făcute de autoritățile naționale asupra imigranților au arătat că măsurile impuse de UE, prin diferitele ei organisme, au fost pe lângă situație. Marea majoritate a celor veniți în Europa sunt imigranți economici. În afara pierderilor financiare pe care statele le vor suporta pentru ținerea lor, identificarea lor, returnarea marii lor majorități în statele de origine, statele afectate de imigrație suportă agresiunile împotriva propriei populații și a valorilor pe care acea populație se sprijină din partea unor persoane cu o cultură complet diferită, ostilă culturii statelor europene, o cultură a inegalităților sociale și războiului religios. Este regretabil însă Uniunea Europeană începe să devină un pericol pentru statele europene !

Crimele comise în statele europene în numele islamului, crimele și infracțiunile comise de imigranți având ca victime „gazdele” europene incapabile să își apere viața, cultura și avuția pentru că se bazează pe „statul de drept” construit cu atâta migală în decursul a zeci și sute de ani au declanșat o reacție normală în rândul celor care s-au uitat în oglindă și au constat că sunt băștinași ai țării respective, că au o viață pe care și-o doresc mai bună, că au soții/soți, copii, părinți, frați, surori, bunici și că aceștia sunt în pericol de a-și pierde viața pentru că așa vrea un individ oarecare venit de aiurea, un individ care promovează agresiv o religie ce face din mama lui, din soția lui, din fiica lui, din sora lui persoane de categoria a doua care pot deveni sclave sau pot deveni „ființe destinate dezmățului public” pentru că așa scrie în nu știu ce „carte” sau pentru că așa a stabilit nu știu care lider religios islamist. Manifestările extremiste sunt rezultatul comportamentului abuziv al guvernanților unei țări care pune mai presus de interesele cetățenilor alte interese. Acceptarea și încurajarea imigrației este un abuz guvernamental împotriva cetățenilor țării.

Să fiu mai clar, migrația este un fenomen natural. Ținerea sub control a migrației este o obligație a statelor. O migrație de persoane trebuie să fie acceptată în limitele de absorbție ale statului care acceptă. Respectarea unei religii nu împiedică refuzul religiilor care promovează crima, inegalitatea de gen, războiul religios etc. Purtătorii religiei islamice veniți în Europa în ultimii zeci de ani nu sunt la fel ca reprezentanții religiei islamice care au trăit și trăiesc în statele europene de sute de ani. Islamismul european, cum este și cel din România, a evoluat, este pe picior de egalitate din punctul de vedere al drepturilor omului cu creștinismul. Ambele religii fiind incomplete, totuși, față de aspirațiile la egalitate consemnate în tratatele internaționale. Dar este mult mai bine decât nimicul arătat de islamismul din Arabia, Africa și Asia.

Statele care au provocat această imigrație, această invazie, se fac vinovate de crimele comise. În Franța, în Suedia, în Germania. Este absurd că cele mai multe crime s-au comis exact în statele care au promovat imigrația, invazia.

La Bruxelles se ridică, timid, colțul covorului unde se ascunde gunoiul terorist.

Bruxelles a ajuns „capitala terorismului islamic în Europa”.

La Bruxelles s-au adunat toți propovăduitorii „noii ordini mondiale multiculturale” iar statul belgian a devenit un model de toleranță a extremismului și golăniei islamice în dauna propriului popor.

La Bruxelles s-au adunat toate ONG-urile locale și internaționale care promovează, sub lozinca umanitarimului, „moartea omului obișnuit” pentru a face pe plac și a face loc extremistului „sărac și fără noroc în viață”.

Omul obișnuit din Belgia și din Europa, în general, este vinovat pentru modul lui de viață, pentru convențiile sociale la care a ajuns după ani și ani de înfruntări sângeroase, pentru succesul lui economic, mai pentru tot ce are valoare în lumea de azi. De aceea, omul obișnuit trebuie agresat, ucis, deposedat de bunuri, obligat să plătească pentru încarcerarea teroriștilor și a infractorilor după pronunțarea hotărârilor de condamnare de către instanțele de judecată. Totul, dar absolut totul în „spatele” omului obișnuit.

Ceva nu este bine. Toleranța ar trebui să aibă limitele ei. Legislația penală în vigoare este depășită. Omorul nu mai este sancționat pe măsura gravității, i se găsește, mereu și mereu, circumstanțe „atenuante”. Criminalii sunt condamnați cu greutate și după mult timp, iar după un timp, legislația penală permisivă îi pune în libertate. Criminalii comit alte crime, avocații caută noi circumstanțe atenuante, judecătorii dau iar hotărâri „moi”, victimele sau urmașii lor plătesc iar taxe, mai mari, pentru ca în penitenciare să existe condiții de viață pentru criminali mai bune decât la hotelurile de lux. Ceva este strâmb în această lume. Societatea este făcută vinovată pentru că „sărmanii criminali” au fost obligați să comită crimele și de aceea, după mintea promotorilor umanismului trebuie să plătească. Cu vieți frânte, cu infirmități definitive, cu taxe și impozite prin care să se asigure criminalilor „un trai decent”.

Lumea islamică și lumea creștină nu sunt compatibile. Comunitățile islamice trăitoare în statele europene creștine de sute de ani au ajuns la un echilibru social cu comunitățile creștine însă au trecut sute de ani. Azi nu vorbim despre stările de acum 100 de ani sau mai mult însă ar trebui să judecăm la rece și să recunoaștem faptul că au existat și atunci atitudini extremiste și că înfruntarea dură, până la crimă, a obligat „părțile” să ajungă la compromisul atât de lăudat azi. Trebuie să acceptăm că înfruntările religioase au fost criminale. Au fost uciși oameni de către creștini pentru că erau musulmani, au fost uciși creștini ortodocși de către musulmani sau catolici, au fost uciși protestanți de către catolici, au fost uciși catolici de musulmani sau ortodocși. Crimele pentru motive religioase au fost cele mai numeroase, au fost săvârșite în masă, au dispărut populații, etnii, „seminții” etc.

Văd că în Franța se discută, de către puterea politică, o variantă de suspendare a Declarației Europene asupra Drepturilor Omului. Sunt de părere că este bine. Suntem în fața unei situații absolut absurde. Populația Europei s-a angajat să o respecte. Legile din statele europene sunt construite având această Declarație în centrul conceptului de societate.

Politicienii europeni însă, au permis migrația altor populații, străine de modul de viață și de valorile europene și au încercat să oblige populația autohtonă să accepte imigranții din alte state care nu au nici în clin și nici în mânecă Drepturile Omului. Pur și simplu nu le acceptă. Așa cum nu acceptă nici legile laice ale statelor în care parazitează societățile autohtone. Ei au ales să respecte doar legile islamice, legi religioase.

Trebuie pus piciorul în prag. Nu se mai poate așa. Nu se mai poate admite ca în interiorul unui stat să funcționeze, în paralel, un alt tip de stat. Nu se mai poate admite ocuparea abuzivă a teritoriului unui stat de către persoane care nu aparțin, cultural și social, acelui stat. Refuzul integrării în statul de rezidență trebuie să aibă ca urmare expulzarea către statul din care au venit iar pentru cetățenii proprii condamnarea. Legile penale au fost create pentru a apăra societatea împotriva actelor comise în afara legilor statului care le-a adoptat. Forțele de ordine ale statului au și obligația de a impune respectarea legii. Este inadmisibil ca forța de ordine să „recomande” persoanelor vătămate să renunțe la drepturile lor civile pentru „a nu supăra” pe agresor ! Pentru așa ceva, cel care este încă membru al forței de ordine sau cel care îl conduce și i-a indicat un astfel de comportament ar trebui eliminat din sistem.

Politicienii se feresc de criticile „internaționale”. De „rapoartele” diferitelor organizații zis umanitare. Este un comportament greșit. Cred că ar trebui ca aceste organizații internaționale să fie declarate organizații teroriste. Este inadmisibil să îți plângi cei 150 de morți și să faci eforturi imense pentru salvarea celorlalți 300 de răniți și să fii criticat că nu i-ai dat criminalului șansa „unei apărări echilibrate”. Mai mult, să accepți critica unor astfel de ONG-uri umanitariste (de fapt niște teroriști sociali sadea !), pentru că nu i-ai asigurat criminalului condiții de viață în penitenciar la nu știu ce nivel.

Conceptul tembel numit „politică corectă” provoacă moartea concetățenilor noștri de bună credință. Aceste concept a îndepărtat politicul național de obiectivul lui real: guvernarea țării în folosul cetățenilor.

Belgia, Franța, Germania, Olanda și alte state au practicat, de fapt, o politică antinațională. La noi se chinuie tot felul de dobitoci să ne bage în cap că o astfel de politică este „modernă”.  Este pe dracu. Încurajând islamismul că acționeze în statele europene ca în statele islamice, statele europene au semnat condamnarea la moarte a propriilor cetățeni. Încep să cred că europenii sunt masochiști. Din moment ce îi aleg, în continuare, pe politicienii care promovează această formă de multiculturalism și admit existența „statului islamic” pe propriul teritoriu pentru a nu supăra organizațiile zis umanitare de pe tot globul. Cum naiba să judeci altfel din moment ce organizația „Medici fără Frontiere” face spital pentru talibani și permite acestora să folosească spațiul spitalului ca bază militară împotriva statului afgan și apoi să acuzi public autoritățile afgane că au atacat „spitalul” ?! Cum să nu consideri politicienii statelor că sunt cretini din moment ce Guvernul SUA cere scuze ipocriților ONG-iști ?

Fie ne schimbăm, ca societate, fie vom fi făcuți terci de către extremiștii de orice orientare. Degeaba dau din gură politrucii. Extremismul european s-a activat. Ce nu sunt în stare să facă politicienii și forțele de ordine publică vor face organizațiile de crimă organizată. Îi  vor decima pe islamiștii radicali până îi vor goni din Europa. Va fi o reacție naturală. Organizațiile criminale europene nu sunt construite pe sistemul de stat islamic, ci pe cultura și modul de viață european. Criminalitatea islamică este văzută ca un pericol, nu ca o concurență criminală. Este văzută ca un pericol existențial.

Vechea Europă a ajuns la limitele sale „umanitare”, limite care relevă degradarea conceptelor umanitare. Nu sunt doar degradate sunt chiar degradante. Umanitarismul „european” a devenit nociv pentru propria populație. O ucide. Uniunea Europeană va avea de ales. Fie devine o „țară” a propriului popor, fie dispare. Gargara cu pioneze nu mai ține. Oamenii se vor radicaliza și își vor apăra viețile. Incompetența politicienilor de a guverna pentru cetățeni și impotența forțelor de ordine de a servi interesele cetățenilor sunt „blesteme” pentru fiecare națiune.

Lipsa de interes pentru soarta altora de pe alte meleaguri va fi urmată de refuzul de a primi oropsiții  acelor meleaguri. Pentru că „oropsiții” aduc moarte, aduc boli, aduc o altă cultură, o cultură care condamnă la moarte pe pământenii Europei pentru tot felul de „vinovății” primitive ale unei religii care refuză prezentul.

Imigranții, o problemă europeană.

Asistăm la o mare migrație. Dinspre Asia, Asia Mică și Africa. Războaiele locale au deschis o oportunitate. Favorizată și de declarațiile politicienilor europeni în căutare de notorietate. În Europa este „raiul”, curge lapte și miere, toată lumea este civilizată, sunt permise toate comportamentele, este loc de mai bine. În Europa este pace. Este bine să migrezi în Europa.

Ei bine, politicienii iresponsabili vor suporta consecințele însă acestea nu sunt pe măsura lipsurilor și greutăților pe care le suportă migranții îndemnați să ajungă în „grădina raiului european”. Pentru că în drumul lor apar barierele. Barierele statelor care nu vor să devină victimele unui fenomen social scăpat de sub control.

Migrația a generat, deja, ostilitate. În Ungaria, gospodăriile țărănești aflate pe traseul ales de migranți au fost afectate. Oamenii au arătat jurnaliștilor cum le-au fost „prăduite” fructele, recoltele, cum le-au fost afectate gospodăriile, cum au fost amenințați de migranți. Și-au arătat nemulțumirea. Este evident că nu sunt singurii. Este evident că acolo unde migranții au amenințat pe localnicii nemulțumiți că sunt jefuiți simpatia față de soarta crudă a unor miganți nu va exista. Situația din orașe nu este la fel ca cea din mediul rural. În orașe nu au fost semnalate cazuri în care migranții să invadeze proprietățile (puțin probabil să ocupe apartamentele din blocuri). În Macedonia situația este asemănătoare. Oamenii își pierd recoltele, distruse de migranții care se deplasează pe jos către „raiul european”. Migranții sunt flămânzi, sunt obosiți, capacitatea lor de a socializa s-a redus enorm. Capacitatea statelor de a interveni în favoarea migranților până la o clarificare oarecare a situației lor este depășită de numărul migranților. Oamenii din statele europene vizate de migranți se ostilizează. În Germania au loc acte de respingere a migranților prin violență. Cât poate proteja poliția locală ? Își permite vreun stat european să intre în stare de război cu propria populație ? Degeaba vrei ca autoritate de stat să obții toleranța din partea concetățenilor din moment ce aceștia văd că migrația îi afectează. Oamenii se tem. Pe bună dreptate. Undeva, o știre a unor jurnaliști, spune că irakienii reținuți la Negru Vodă ar fi amenințat cu distrugerea României. Nu am văzut nimic oficial, o fi o știre falsă, construită cu scopul de a accentua teama de migranți însă astfel de știri apar mereu. La fronitera Macedoniei cu Grecia a fost descoperit un jihadist. Italienii au identificat între migranții salvați de pe mare luptători juhadiști. Islamiștii din unele ambarcațiuni au aruncat în mare pe creștinii de lângă ei (inclusiv copii) care aveau același drum. Se pare că astfel de exemple sunt multe. Unele necunoscute azi. Ciudat este că islamiștii îi ucid pe creștini în timp ce se îndreaptă către „raiul european” prin excelență creștin ! Un conflict religios de amploare este pe cale să se nască, dacă nu s-a inițiat deja. Peste toate, se întețește sentimentul deposedării de proprietate. Oamenii statelor prin care trec migranții și cei din statele țintă ale migranților încep să simtă că proprietatea nu le mai este recunoscută, nu le mai este protejată. Simt că nu mai au capacitatea de a decide cu privire la proprietatea lor invadată de migranți și supusă necesităților acestora. Din ce în ce mai multe voci vorbesc despre invazie. Iar la invazie se răspunde cu ostilitate. Ostilitate care va ieși de sub controlul comportamentului social de până acum al europenilor.

Migrația a născut oportunități pentru cea mai oribilă categorie de oameni: infractorii. Călăuzele, traficanții de persoane, au început să domine știrile. Nu doar călăuzele din spațiul african sau asiatic ci și călăuzele din spațiul european. În Austria a fost găsit camionul morții. 71 de oameni au murit. Călăuzele sunt bulgari și un afgan. În Ungaria și Austria au fost arestate multe călăuze printre care și români (transportatori de migranți). Dar și unguri sau austrieci, ca să nu mai spun de alte nații. La frontiera româno-bulgară au fost reținuți 5 irakieni (doi bărbați, două femei și un minor) care erau călăuziți de un englez și un german. În Spania au fost arestați cei care făceau trafic de persoane (marocani) cu skyjet-urile.

Toleranța are limite. Europenii află pe pielea lor că excesul de toleranță, promovarea în exces a toleranței pentru tot felul de cauze duce la dezastru. Politicienii Europei sunt obligați să își revadă politicile. Politicienii află azi că statele europene au o capacitate mai redusă de a rezolva problemele umanității decât cea declarată. Ultimele consfătuiri ale politicienilor Europei ne arată că așa nu se mai poate. Trebuie făcută distincția între refugiați și imigranții de orice fel. Trebuie acceptată și o regulă a refugierii. Trebuie pusă o limită intervențiilor politice perverse și o limită a neintervenționismului. Nu poți „juca” cartea neintervenționismului acolo unde dreptul umanitar internațional este încălcat.

În Turcia sunt aproximativ 4 milioane de imigranți sirieni. Primul-ministru turc a anunțat că au cheltuit 6 miliarde de dolari până acum cu refugiații. În Iordania sunt 1,5 milioane de imigranți sirieni, reprezentând 21% din populația țării fără a lua în calcul imigranții palestinieni, egipteni, libanezi, libieni, irakieni etc. Iordania este sprijinită de organizații internaționale însă banii și bunurile de care este nevoie vin cu greutate. Mișcarea hârtiilor și aprobarea plăților este greoaie. Siria, țară cu 22 milioane de locuitori se depopulează. Problema Siriei nu are rezolvarea în Europa ci în Siria. Este o problemă a ONU. Dar acolo este Rusia care sprijină regimul criminal al lui Bashar al-Assad. Și nu este singura. Intervenția umanitară în Siria este blocată de interesele politice ale diferitelor state. Libia, altă țară cu probleme (are două guverne !), este iar victima intereselor politice obscure ale diferitelor state.

Este inevitabilă ciocnirea civilizațiilor. Disperarea îi va face pe mulți imigranți în Europa să devină agresivi. Societatea civilă care acum se exhibă în „mama bună” va fi depășită de situație. Nu va putea justifica conflictele dintre migranți și populația civilă din statele europene. Nu va putea acuza cetățenii europeni că își apără viața, familiile, proprietățile. Conflictele deja au apărut. Avem și noi exemple aici, în România, cu imiganți din spațiul arab care au cerut ca populația autohtonă să nu își mai poarte crucile prin fața locuințelor lor sau să nu mai facă grătare cu carne de porc în spații deschise pentru că îi face pe ei impuri. Sunt gesturi mici care vor duce la consecințe sociale conflictuale.

Soluția imediată este controlul. Refugiații trebuie despărțiți de imigranții economici. Refugiații trebuie introduși în tabere construite pe domeniul public și sprijiniți pentru perioada până la rezolvarea, din punctul de vedere al dreptului internațional, situației din țara lor. Imigranții economici trebuiesc returnați în țările lor. Nu este timpul lor acum.

Unii susțin că migrația este un fenomen natural. Perfect adevărat. Sunt schimbate însă alte date ale problemei. Teritoriile în care migranții vor să ajungă sunt proprietăți ale cetățenilor unor state. Înainte vreme, cu mulți ani în urmă, populația globului era numeric mai mică, teritoriile erau mari pentru populația existentă, migrația era mai puțin „ostilă”. Europa este un teritoriu aglomerat. Este un teritoriu împărțit în proprietăți mici și medii exploatate la maxim. Bunăstarea la care migranții vor să ajungă este construită de cetățenii unor state care au o anumită cultură și seturi de valori care a făcut posibilă existența păcii. O migrație în masă nu mai este posibilă. Nu poți obliga cetățenii unor state să renunțe la drepturile lor în favoarea unor străini pe considerente umanitare care nu au legătură cu ei. Nu sunt ei autorii sau complicii dezastrului din țările furnizoare de migranți.

Am văzut că România este condamnată, cu sprijinul jurnaliștilor români (?!), pentru că a întărit controlul la frontiera cu Serbia și că nu are de gând să îi lase pe migranți să hălăduiască către vest. Acum au ieșit în evidență informații privind regimul de vize român. Ambasadorul Iordaniei a afirmat că mai ușor se obține o viză Schengen în Iordania decât o viză pentru România. Sirienii de la noi se plâng de faptul că românii sunt foarte „zgârciți” cu regimul de vize pentru muncă sau de călătorie. Nu mai spun de rezidență. Sau acordarea cetățeniei. Românii care condamnă România ar trebui să priceapă, măcar acum, că acest regim de vize românesc și de control al frontierei le-a asigurat lor liniștea. Ar trebui să înțeleagă că acolo unde statul își exercită prerogativele, populația autohtonă și rezidenții acceptați au parte de o viață normală.

Știu că nu va înțelege acest lucru Remus Cernea care aseară s-a dat în spectacol cu ideile lui „revoluționare”.

Această migrație trebuie oprită. Descurajată. Considerentele umanitare trebuiesc aplicate și propriei populații, nu doar imigranților. Statele care au trăit, până acum, în „horbotă și mătăsărie” au început să reacționeze. Austria, înconjurată de state membre ale UE, a fost ferită de migrația directă. Nu mai avea cheltuieli pentru protecția frontierei așa că banii rămași au fost dirijați către confortul austriecilor, pentru sclipiciul vieții în bunăstare din Austria. Au devenit țintă a migranților economic. Acum trimite poliția și armata la frontiere. Au migranți morți pe teritoriu și s-au revoltat. Austria, beneficiara securității europene fără a face prea mult pentru ea, se vede pusă în fața neprevăzutului. Migranții de până acum din Austria au fost finanțați din surplusul de bunăstare. Niște firfirici acolo nu au contat. Acum vor face cheltuieli neprevăzute. Acum vor trebui să ia decizii pentru care nu sunt pregătiți. Politicienii austrieci sunt puși la zid. Majoritatea populației austriece este impotriva migrației și a migranților. Ungaria are, deja, peste 100.000 de migranți în țară. Și mai vin. Germania nu mai permite intrarea migranților în țară. Ungaria stă blocată cu migranții în gări. Serbia va trebui să ia o decizie. Dacă nu oprește migrația la frontiera cu Macedonia, va deveni o mare tabără a migranților de religie islamică. La fel Macedonia. Până la urmă, Grecia va suporta și ea consecințele. Italia și Franța au trecut la descurajarea ambarcațiunilor cu migranți să ajungă în apele maritime proprii. La fel Spania. Viața frumoasă europeană este pe cale să devină o amintire. Joaca unor politicieni din statele vestice ale Europei cu spațiul Schengen se apropie de sfârșit. Statele UE trebuie să fie și state ale Spațiului Schegen. Așa cum prevede deja tratatul de aderare.

Referendumul pentru independență al scoțienilor. Sunt unele concluzii.

Aceasta este una dintre imaginile disponibile pe net. Rezultatul referendumului, rezultat final, nu confirmă imaginea. Au votat împotriva independenței și ieșirea din Regatul Unit 55,3 % dintre votanți, în condițiile în care campania dusă de Alex Salmond, liderul partidului secesionist, a durat 2 (doi) ani ! Nu a fost o înfruntare între Scoția și Regatul Unit. A fost o înfruntare între secesioniști și unioniștii din Scoția. Majoritatea materialelor de propagandă au fost manipulări ordinare.

Alte date confirmă faptul că scoțienii care au votat împotrivă sunt cei din mediul rural (peste 61% !), cei născuți în alte zone din Regatul Unit, cei din zonele în care populația în vârstă are o pondere însemnată, cei care au ocupații marginale, cei din clasa de mijloc.

O primă concluzie este aceea că cei care au votat pentru independență sunt, majoritari, locuitorii din mediul urban unde au fost constituite centre de propagandă și unde s-au putut manifesta masele critice pentru independență. De ce să nu o spun fără șleau, în mediul urban a funcționat, perfect, spiritul de turmă. Ceilalți, cei care s-au opus, au avut posibilitatea să aleagă independent soluția. Nu au fost bombardați de propaganda secesionistă, au putut să o refuze, principala lor preocupare (clasa de mijloc, fermierii, cei cu ocupații marginale) fiind aceea de a-și asigura cele necesare traiului.

O altă componentă importantă a opoziției la secesiune are drept punct comun viitorul. Secesioniștii au tratat cu superficialitate viitorul Scoției. Cuvintele înălțătoare nu înlocuiesc mijloacele de trai, nu înlocuiesc libertățile comerciale, nu înlocuiesc securitatea și apărarea națională. Ar fi fost capabilă Scoția independentă să mențină, pentru scoțieni, sistemul de asigurări sociale britanic ? Ca să dau un exemplu. Odată ieșită din UE, Scoția ieșea și din NATO. Scoția ieșea din toate organismele internaționale de cooperare de care beneficia ca membru al Regatului Unit. Ar fi urmat o perioadă lungă, chiar foarte lungă, de relaționare a Scoției cu Marea Britanie, în primul rând, începând cu regimul de frontieră, atât pentru persoane cât și pentru bunuri și valori, apoi cu alte state în special SUA, Canada, Australia, nu mai spun de Uniunea Europeană. Acum Scoția beneficiază de regimul Marii Britanii de membru al UE și NATO. Independența ar fi dus Scoția dincolo de „poarta” celor două comunități cu caracter internațional. Dar și a altora.

Sunt multe probleme care ar fi fost puse în fața noului stat. Este evident că secesioniștii le-au tratat cu atenție însă au sperat să le rămână numele în istorie ca artizani ai independenței Scoției de sub jugul englez.

Înclin să cred că Scoția ar fi fost mult timp dependentă de bunăvoința Regatului Unit.

Rezultatul referendumului este „o palmă” pentru celelalte organizații politice secesioniste din statele europene. Am văzut o listă lungă. Franța, Spania, Regatul Unit, Belgia, Italia, Germania, statele vecine cu Ungaria, Ucraina etc. Mai constat, din alte informații, că majoritatea organizațiilor politice secesioniste au „un ce comun” cu Rusia. Cum este Jobbik din Ungaria.

Secesionismul în Europa are drept scop distrugerea UE, nu doar a statelor naționale, unitare din care fac parte. Alex Salmond a știut asta și a continuat să acționeze. Partenerii secesioniști europeni au fost în Scoția să îl sprijine. Bănuiesc că Moscova abia aștepta un rezultat pozitiv. Ca într-un joc de domino ar fi pornit un tam-tam în Europa pe tema secesiunilor cumplit. La noi, UDMR a scos, „la timp”, proiectul de lege prin care se constituie autonomia secuiască, acolo unde în școli elevii români ar urma să învețe în limba maghiară, acolo unde în administrație și justiție limba română ar fi fost o limbă străină, acolo unde etnicii români ar fi ajuns o populație tolerată, având unele drepturi după modelul ungar (adică nu !).

Rezultatul referendumului în Scoția ajută unitatea statelor europene. Eu îl pun și la înfrângerea secesioniștilor europeni alături de aliatul lor, Federația Rusă.

Cât va întinde Putin coarda ?!

Urmărind evoluția „meciului” UE - Federația Rusă pentru teritoriul și statalitatea Ucrainei, am dat peste această hartă, se spune a unui grup de analiză politică italian cu privire la interesele Rusiei în Europa, realizată în urmă cu 4-5 ani.

Rusia în Europa este puternică, potrivit acestei hărți. Foarte puternică. Reacțiile europenilor o confirmă. Sancțiunile politice de până acum sunt importante însă la un moment dat vor deveni desuete. Rușii le iau în râs. Sunt îndreptate împotriva unor persoane cu influență politică și financiară și nu împotriva statului rus. Sancțiunile în grupurile de lucru internaționale constituite cu scopul de a facilita dialogul între fosta URSS și Vestul European sunt temporare. Cât timp Rusia va acționa războinic în Ucraina, aceste legături internaționale vor fi suspendate. După ce Rusia se va opri, naiba știe unde (?!), aceste legături se vor reface, iar „calea dialogului” va fi reluată.

Harta este o imagine a Europei văzută de ruși. Analiștii italieni au creat o hartă a posibilelor acțiuni ale Rusiei în Europa luând în calcul populațiile și teritoriile care urmează a fi ocupate, având ca suport populația din țările vecine vorbitoare de limbă rusă (etnici ruși, dar și simpatizanți declarați ai Rusiei), populații și teritorii care pot deveni aliați în cadrul unei „uniuni” cu Rusia, țări prietene, țări partenere în relațiile economice dar și în cadrul politicii europene, țări neutre și țări inamice/adversare.

Dacă nu uităm cu atenție și fără a face speculații tâmpite sub influența propagandei ruse sau a propagandei pro-ruse din diferitele medii române (unele surse media din România sunt atât de tâmpite încât nu își dau seama că „știrile” lor sunt, de fapt, propagandă pro-Rusia !), observăm că ocuparea Crimeii și conflictele declanșate în estul și sudul Ucrainei au ca scop posibil realizarea unui prim punct pe agenda rusă a revendicărilor teritoriale. Teritoriul hașurat cu maroniu și galben este tocmai teritoriul în care au loc confruntările între forțele de securitate ucrainene și „dizidenții” ruși. Crimeea este deja parte a Federației Ruse. Comunicatele și declarațiile oficialilor ruși care atenționează Ucraina să nu acționeze în forță „împotriva propriului popor”, opoziția acerbă a acelorași oficiali ruși împotriva trimiterii în zonă a forțelor armate ucrainene îmi arată că Rusia se pregătește de fapt să ocupe acele teritorii iar opoziția verbală zgomotoasă are rolul de a pregăti motivele de intervenție militară. Oficialii ruși încearcă ca prin aceste comunicate „să sensibilizeze” prietenii din vest care ar putea lămuri, cumva, Ucraina să nu se opună invaziei ruse prin forța armată. Pentru că opoziția armată a Ucrainei va putea duce, fără echivoc, la o poziționare a mai tuturor statelor membre NATO în sprijinul Ucrainei prin asistența logistică și apoi militară ce poate degenera într-un război european. Se cuvine a face precizarea că NATO se află în fața celui mai mare examen al său. Vor fi de acord Germania, Ungaria, Bulgaria, Franța, Italia, Grecia cu implicarea NATO ? Vor fi suficiente apelurile Poloniei și statelor baltice - de fapt următoarele ținte ale Rusiei - pentru intervenția NATO și stoparea agresiunilor militare ale Rusiei în Europa ?

Până acum predicția analiștilor italieni se confirmă. Harta ne arată că Rusia este abia la primul obiectiv strategic la care lucrează. A adus lângă frontierele Ucrainei forța de luptă necesară pentru intervenție. Având la dispoziție tehnică de luptă modernă, distanțele până la frontieră nu constituie o problemă. Pe de altă parte, la fel ca în Crimeea, Rusia nu urmărește distrugerea obiectivelor militare și industriale pentru a forța Ucraina să capituleze. De aceea forțele militare ruse sunt adecvate unei ocupații terestre cu posibile confruntări armate de mică amploare. Modul în care acționează „populația pro-rusă” este foarte asemănătoare cu a unei forțe militare de ocupație. De aceea sunt plauzibile afirmațiile oficialilor ucraineni care reclamă faptul că aceștia sunt militari ruși de fapt. Este posibil să nu fie infiltrați, deși este mai mult ca sigur că o mare parte dintre ei nu sunt cetățeni ucraineni, sunt de fapt cetățeni ai Ucrainei care au satisfăcut serviciul militar însă au rămas credincioși Rusiei. La o „minoritate” rusă de 8 mil aflată în zonă, nu a fost o mare greutate pentru Rusia să își formeze din timp forțele para-militare necesare pentru acțiunile din aceste zile. Mai ales că acest scenariu este vechi, la analiștii italieni, însă pe masa strategilor ruși este probabil de când Ucraina s-a format ca stat.

Este prematur să afirm că Rusia va mai acționa în viitorul apropiat fără a consolida ce va obține. Deocamdată, primul punct strategic nu a fost finalizat. Nu știu limita de timp a rușilor pentru realizarea lui. Este evident că Rusia consumă imens de multe resurse în această perioadă, că are pierderi economice grele care nu pot fi acoperite sau justificate decât prin realizarea obiectivului. Cu caracter imediat și reorientarea către alte piețe de desfacere a resurselor energetice cu care au ținut Europa sub control. Starea „de amenințare cu războiul” este un mare consumator de resurse și nu este nici o logică în continuarea ei peste un anume interval de timp. În funcție de reacțiile internaționale, Rusia va trece sau nu frontiera. Unele state membre NATO au căzut de acord să acorde Ucrainei asistența politică, logistică și militară necesară rezistenței acesteia în fața agresiunii Rusiei. Financiar, au fost deblocate sume de bani din diferite fonduri, fie ale organismelor internaționale fie ale unor state donatoare. Este evident că aceste fonduri vor servi capacității de reacție a Ucrainei împotriva agresiunii ruse. UE a anunțat reducerea taxelor vamale și deschiderea pieței Uniunii Europene pentru produsele Ucrainei. Politic, UE a început să atenționeze unele state membre cu privire la sprijinul acordat Rusiei sub diferite forme. Bulgaria este atenționată asupra demersurilor naționale de a scoate de sub controlul UE proiectul gazoductului cu Rusia. Serbia, cea care ar fi pus teritoriul la dispoziție pentru trecerea gazoductului spre Ungaria a priceput. Ungaria, cea care este tradițional aliatul Rusiei în perioadele de agresiune ale acesteia a fost și ea atenționată. Germania știe că „prietenia tradițională” cu Rusia are limitele ei. Merkel devine din ce în ce mai severă, cel puțin în declarații, față de mișcările Rusiei. Comportamentul de acum al Germaniei este urmărit de întreaga Europă. Până acum, Germania a fost cea care a permis Rusiei să se infiltreze periculos în Europa. Nu degeaba italienii au trasat „axa eurussia în devenire” pe hartă.

Pentru liniștea românilor, România nu intră în planurile Rusiei pentru a fi ocupată. Nu suntem în situația Poloniei și a statelor baltice. Acestea sunt văzute ca posibile ținte ale agresiunii ruse. Polonia a fost victima poftelor rusești și germane care și-au dorit-o împărțită între ele. De aceea Polonia este înconjurată, la fel ca statele baltice, de „linia de interes ca pradă de război” pentru ruși. Ocuparea Poloniei și dispariția statelor baltice ar face ca frontierele Germaniei și Rusiei să se unească. Cei doi prieteni istorici ar avea frontiere comune.

Harta este o imagine a unei Europe ce este o țintă politică pentru Federația Rusă. Este puțin probabil ca Rusia să depășească granițele europene ale Ucrainei. Evenimentele de acum ne vor confirma însă dacă NATO mai este o structură viabilă. Privind la hartă, vedem că România „inamică” a Rusiei este înconjurată de „amicii Rusiei”. Bulgaria, Serbia, Ungaria și că avem la Marea Neagră o Rusie vecină prin limitele platoului continental. Viitorul la Marea Neagră este destul de tulbure. Rusia se va folosi de forță pentru a impune Ucrainei propriile interese astfel că Ucraina va pierde toată zona de interes energetic. Ucraina va rămâne doar cu țărmul dintre Odessa și România. Dacă rușii vor ocupa Ucraina până la Odessa, Ucraina va rămâne doar cu ieșirea la Marea Neagră prin intermediul cnl. Chilia. Prin cucerirea Crimeii, Ucraina a pierdut și Marea de Azov. Practic, Ucraina a pierdut toată flota militară. Ucraina nu mai are ce face cu o flotă militară. Oricum, chiar dacă va avea și în continuare ieșire la Marea de Azov, flota militară de acolo este practic „moartă”. Nu mai spun că flota de la Marea Neagră este, deja, în mâna rușilor, în majoritatea ei. Orice mișcare a restului de nave militare ucrainene în Marea Neagră poate fi oprită de ruși fără dificultate. Ea se află în zona de acțiune a sistemelor ofensive și defensive rusești de pe navele ruse și din Crimeea.

Cât va întinde coarda Putin ? Este o întrebare. Este una foarte serioasă pentru că din ce se vede acum, din acțiuni para-militare ruse și din declarații, se pare că Rusia vrea, cu orice preț, ca sudul și estul Ucrainei să le aparțină sub o formă sau alta. Fie să îl ocupe, fie Ucraina să renunța le rezistență și să se federalizeze după indicațiile „prețioase” ale Moscovei. Înclin să cred că Marea de Azov este un obiectiv pentru Rusia pentru că îi asigură protecția pentru o viitoare flotă cu care să aibă o mai mare putere în Marea Neagră. Tratatele sunt făcute pentru a fi încălcate, iar rușii sunt experți în materie. Tratatul de neproliferare a armamentelor ofensive în Europa a picat. Rușii nu au mai dorit reînnoirea lui. Statele europene care și-au redus forțele armate nu au capacitatea de a reveni la puterea militară anterioară. În partea asiatică a Rusiei, acolo unde tratatul respectiv nu își producea efectele, Rusia și-a dezvoltat armamentul, l-a perfecționat iar acum îl aduce în zona europeană a țării. Acesta este un semnal clar că Rusia are niște obiective în Europa și este pregătită să folosească forța sa armată de va fi nevoie. Nu degeaba propagandiștii pro-ruși de peste tot din lume laudă dotarea armatei ruse și fac comparații stupide între armatele europene, luate individual, cu întreaga armată rusă. Îngrozirea viitoarelor victime sau a celor care pot interveni în sprijinul vecinilor agresați face parte din jocul de război.

NATO își trăiește marele examen. Este o construcție viabilă sau este o panaramă politico-militară ? Este suficient ca „amicii Rusiei” să nu se implice pentru ca NATO să pice. Iar Rusia are amici importanți în Europa. Cel puțin potrivit hărții.

Va fi o zi interesantă. Foarte multă informație se cere analizată.

Trecu o săptămână plină de evenimente. Toate merită atenție. Chiar foarte mare.

Informațiile interne, cu osebire cele politice, ne arată un trend, mic-micuț el la început însă care va deveni semnificativ în timp, de rearanjare a scenei politice. Au ieșit la „vorbitor” foarte mulți politicieni „de anvergură”, au fost rostite vorbe cu semnificație, au fost acțiuni ale autorităților statului, începând cu Guvernul, în special cu Guvernul, care modifică semnificativ prioritățile guvernamentale, altele decât cele angajate de USL la alegerile din 2012, unele dintre acestea putând fi catalogate drept „mită electorală” fără nici o jenă. Justiția își duce acțiunile ei. A început în urmă cu niște ani anumite cercetări iar azi s-a ajuns la un rezultat care poate duce la o soluție. Surprinderea, este starea care va copleși pe unii dintre noi când vom auzi unele noutăți, mai ales legate de lăcomia și spiritul „antreprenorial” al unor cunoscute personalități publice.

Informațiile de la exteriorul României sunt și ele deosebit de interesante. Se rearanjează lumea. SUA își va schimba orientarea geopolitică. Rusia a făcut pași concreți în direcția Europei. Ucraina, statul construit din bucăți teritoriale ocupate de Rusia cu forța de la statele vecine dar și din teritorii ale Rusiei țariste potrivit intereselor strategice ale Rusiei comuniste este în mare dificultate. Ocuparea Ucrainei sau forțarea acesteia să renunțe la „visul european” și alipirea la Uniunea EuroAasiatică este un obiectiv strategic rus de amploare care va avea sau nu succes funcție de comportamentul unor state europene. Motivul poziționării statelor europene cu privire la Ucraina va tensiona enorm relațiile intraeuropene. SUA sunt în dilemă. O dilemă majoră. Orientarea SUA către zona pacifică este, cumva, întreruptă. Plecarea SUA din Europa o poate lăsa fără principalul aliat: Uniunea Europeană. China se extinde cu repeziciune, cucerește prima poziție economică a lumii în dauna SUA și este evident că dezvoltarea tehnologică îi permite să crească și militar. China nu se încurcă cu vorbe. Face ce spune și face din ce în ce mai bine. Se va ajunge, cumva, la o delimitare în Pacific care va arăta zona de influență a fiecărei puteri din zona Pacificului. Mai puțin a UE care nici măcar nu este o putere. Chiar dacă unele state ale UE au în zonă interese istorice. Este, acum, doar o mare piață comună unde „piețarii” au drepturi egale nu însă și aceeași capacitate economică.

UE este la răscruce de drumuri. Place sau nu, aceasta este realitatea. Germania, opozantul extinderii UE prin vocea creștin-democraților primește ajutor de la similarii lor din Franța. Dreapta franceză și extrema dreaptă au bătut stânga socialistă cu mult, mult populism. Stânga germană nu se deosebește de dreapta germană când este vorba de noi, de exemplu. Dreapta creștin-democrată europeană dar și stânga creștin-democrată nu doresc să aibă relații cu adepții ortodoxismului din România și Bulgaria. Nici cu islamismul din Turcia. Am ajuns, chiar dacă nu se vorbește, la o delimitare a spațiilor culturale religioase. Lumea catolică și protestantă nu vrea ortodoxism în propria casă. Pentru că lumea catolică și protestantă consideră Uniunea Europeană drept casa lor iar creștinismul politic catolic și protestant a ajuns la concluzia că admiterea României și a Bulgariei, state ortodoxe, a fost o eroare. La fel, este problematică admiterea Serbiei și a R. Moldova. Nu mai spun de Bosnia. Grecia, ortodoxă și ea nu se simte prea bine în UE iar unele state au lucrat intens la eliminarea ei.

Lângă problema religioasă a revenit în actualitate trecutul istoric. Germania este din ce în ce mai mult pomenită ca aliata Rusiei. Germania este din ce în ce mai mult izolată. Nu îi place. Statele vecine Germaniei au început să își reamintească de trecut de când Angela Merkel o conduce. Un trecut sinistru. În Est, Germania are Polonia care nu vrea să uite cum Germania și Rusia au împărțit-o, cum au jumulit-o. Renașterea naționalismului iredentist, agresiv, războinic se produce cu accente radicale în statele care au constituit în secolul trecut alianțele războinice sub conducerea germană. Toate statele europene încep să își amintească de prima parte a secolului trecut. Germania a refuzat extinderea de securitate a UE și NATO iar în aceste zile, pe lângă declarațiile „severe” ale cancelariei germane împotriva lui Putin se duc și tratative ascunse cu impact economic. Germania și Franța au devenit susținătoare ale Rusiei cumva, opunându-se sancțiunilor economice. Ca un făcut, vechii aliați ai Germaniei au adoptat aceeași poziție: Ungaria și Bulgaria, aflate în coasta noastră.

Este evident că informațiile din ultimul timp sunt foarte interesante. Noi suntem și tari dar și slabi. Este o greșeală să „socotim” puterea după numărul de tancuri sau de tunuri. Calculul trebuie făcut cu mai multă inteligență. Nu se mai înfruntă state, simple state, se înfruntă lumi.

Ucraina se repliază. Crimeea este pierdută. Occidentul folosește sancțiunile politice și economice.

Arseni Iațeniuk, primul-ministru al Ucrainei nu a avut de ales. Nu poate interveni militar în Crimeea așa că își concentrează, acum, în declarații, atenția asupra estului și sudului țării. Regiuni cu concentrări mari ale etnicilor ruși, deveniți agresivi față de statul ucrainean pe timpul euromaidanului și mai ales pe timpul anexării Crimeii.

Ucraina nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii de către Rusia. Asta înseamnă că Ucraina se va mulțumi doar cu protestul față de raptul teritorial. Nu are capacitatea să devină mai puternică decât Rusia pentru a-i impune să îi dea înapoi Crimeea. Știe că nu poate atrage într-un război cu Rusia alte state. Nu are angajamente internaționale militare și politice care să îi ofere o protecție mai mare. De va realiza, undeva în viitor, astfel de angajamente, acestea nu vor putea prevede inițierea unei acțiuni armate de recuperare a Crimeii. Nimeni nu va semna cu Ucraina un tratat pentru o agresiune asupra Rusiei. Cel puțin în acest stadiu al stării de conflict.

Ucraina se va concentra acum pe estul și sudul țării. Declarația lui Iațeniuk de ieri ne arată teama că Rusia va continua expansiunea asupra Ucrainei și că se va folosi de populația regiunilor din estul și sudul țării pentru a anexa și acele regiuni.

„„ORA 21:00 Iateniuk: Ucraina va raspunde "militar" oricarei tentive ruse de anexare a estului tarii 

"Vreau sa avertizez in mod oficial Rusia: vom raspunde ferm, inclusiv prin mijloace militare, oricarei tentative de cucerire a Ucrainei, de trecere a frontierei de catre trupe ruse sau de anexare a regiunilor din estul (tarii) sau altor (regiuni)", a declarat seful Guvernului””.

Logic, Ucraina nu are ce face. Va trebui să riște. Opunerea armată unei eventuale agresiuni a Rusiei asupra regiunilor din estul și sudul țării previne dezmembrarea Ucrainei. Pentru că opoziția armată va fi însoțită de susținerea economică și militară a statelor din Europa și a SUA plus blocarea Rusiei în Asia de către China, Japonia și Coreea de Sud. Opunerea armată va fi și un semnal puternic pentru unirea efortului național către un obiectiv major. Apărarea țării. Nu este exclus ca opunerea armată să fie cea mai bună cale pentru păstrarea integrității Ucrainei nu doar împotriva Rusiei ci chiar împotriva forțelor interne dizidente. Războiul de apărare va facilita sancționarea celor care vor trece de partea Rusiei. O parte din susținătorii de azi ai Rusiei din Ucraina vor părăsi țara pentru a nu fi acuzați de trădare. Chiar și dacă Rusia nu va ataca, în Ucraina vor avea loc procese dure împotriva celor care au pus în pericol integritatea națională și au sfidat suveranitatea statului.

Nu cred că Rusia este pregătită pentru mai mult de atât. Acum. Nu mai are justificarea strategică pe care a folosit-o în cazul Crimeii. Cred însă că Rusia se va folosi de populația rusă din Ucraina pentru a menține presiunea asupra acesteia. Practic, Ucraina a fost atenționată cu Crimeea asupra alegerilor viitoare. Rusia i-a dat un semnal ferm. Fără NATO și UE. Orice acțiune în direcția semnării Tratatului Nord-Atlantic va duce la tulburări politice și sociale severe în Ucraina, la destabilizarea țării și chiar la pierderea teritoriului. Este evident că Ucraina se află pe buza prăpastiei, dacă nu chiar a început să cadă. Este împărțită în sfere de influență. Estul și sudul doresc Rusia. Rusia are în Transnistria efective militare iar vecinul Moldova tremură. Vestul țării vrea Europa. Centrul țării vrea Ucraina. Alegerile legislative vor arăta care sunt puterile în Parlament iar guvernul viitor va lupta să obțină consensul din partea tuturor celor care au o oarecare putere pentru un proiect comun al Ucrainei. Măsurile luate de guvernul Iațeniuk împotriva Rusiei pot fi „reevaluate”. La un moment dat se va ajunge la un război civil. Acum, la început, când diferitele formațiuni politice din Ucraina mai au posibilitatea să se manifeste anarhist.

Sancțiunile politice și economice luate împotriva Rusiei de către comunitatea internațională sunt un semnal că se poate și mai mult dacă Rusia face pași către agresiunea teritoriului ucrainean. Nu cred că Rusia va face pasul decisiv. Nu cred că Rusia este pregătită să declanșeze un război în Europa. Un război în Europa va pune Rusia în fața unui conflict internațional. Va avea război pe întreg frontul european, de la nordul înghețat până la frontiera cu Georgia, sudul asiatic al Rusiei va fi blocat de China care nu are interesul de a încuraja un război în Europa unde China are interese majore iar estul Rusiei va fi în fața forțelor americane din Pacific. Un conflict în Europa va duce la blocarea investițiilor statelor membre ale Uniunii Vamale în Europa. În plus, statele UE și SUA pot bloca economic Rusia și partenerii ei oriunde în lume.

Nu văd cum Rusia va alege să facă pasul următor. Cred că se va limita la victoria din Crimeea și va continua presiunile aspra Ucrainei pentru a o împiedica să adere la NATO și UE. Nu cred că Rusia își propune să agreseze R. Moldova. Ar intra în conflict cu România iar de aici se poate ajunge mult mai repede la un conflict armat european. Chiar dacă Germania și Franța vor cere moderație.

Noi în schimb, trebuie să accelerăm procesul de integrare al R. Moldova la UE și chiar la NATO. R. Moldova trebuie să devină independentă economic și energetic de Rusia și chiar de Ucraina. R. Moldova va trebui sprijinită să își schimbe liniile de cale ferată și să construiască drumuri strategice către România pentru a permite acordarea unui sprijin complet atunci când situația o va cere, de va fi nevoie. Integrarea europeană a R. Moldova trece prin România. România va trebui să sprijine și Ucraina în opoziția acesteia față de Rusia. Pentru că sprijinul României ca și a altor state vecine Ucrainei, cum ar fi Polonia, Ungaria și Slovacia va permite Ucrainei să reziste Rusiei și să blocheze zonele de risc ruse cum ar fi Transnistria. Acceptarea de către Rusia a cererii Transnistriei de a deveni republică rusă, echivalează cu o nouă agresiune asupra unui stat independent, R. Moldova. Ar justifica intervenția armată a R. Moldova în Transnistria și sprijinirea militară a R. Moldova de către România și statele NATO din regiune, cum ar fi Turcia. O acceptare a Transnistriei de către Rusia ar echivala cu o agresiune armată a Rusiei asupra estului și sudului Ucrainei.

Înclin să cred că Rusia a acceptat, prin anexarea Crimeii, să renunțe la Transnistria. Ucraina va bloca Transnistria la frontieră și va conlucra cu R. Moldova. Blocată de Ucraina, Transnistria va avea ieșire doar prin Moldova. Iar Moldova va trebui să fie fermă. Transnistria va trebui să revină la teritoriul Moldovei fără nici un tratament special. Nu este exclusă posibilitatea ca o parte a populației transnisterne să ceară să migreze în Rusia. La fel ca o parte a etnicilor ruși din Ucraina. Nu este exclus însă nu știu dacă Rusia are interesul să îi primească.

Este de urmărit. Viitorul îmi va spune unde am intuit bine și unde nu.