Turcia și spionajul în statele europene. Avertismentul lui Erdogan devine mai clar.

Apar informații noi care confirmă evoluția către dictatură din Turcia. Sub conducerea lui Erdogan, Turcia se apropie de Rusia și Coreea de Nord.

Rusia este deja foarte atent monitorizată de serviciile secrete pentru că mereu și mereu apar informații despre morți subite ale adversarilor regimului Putin. Cine are un rus pe teritoriul național care nu place puterii politice de la Moscova, se poate aștepta oricând la moartea acestuia în condiții care seamănă al naibii de mult cu un asasinat la comandă. Iar în zona balcanilor se poate ajunge la mai mult chiar, la lovituri de stat planificate la Moscova și executate de „omuleții verzi” atât de vizibili după ocuparea Crimeei și raptului peninsulei de la Ucraina. Nu mai spun de războiul de uzură din Ucraina unde „omuleții verzi” sunt foarte vizibili.

Turcia încearcă să nu rămână mai prejos. Bolnav de putere, după ce a desființat statul laic lăsat de Kemal Ataturk cu sprijinul inițial al lui Fethullah Gulen, Erdogan vrea nu doar să își „doboare” adevrsarul, ci vrea să ducă mai departe obiectivul care i-a unit cu ani și ani în urmă: expansiunea islamului în Europa. Islamul de concepție turcă, nu altul !

Emigrația turcă are și componenta emigrației musulmane. Fie că emigranții sunt susținători ai lui Erdogan, fie sunt susținători ai lui Gulen, componenta expansionismului religios este evidentă. Este normal că sunt și turci care vor să aibă o altfel de viață emigrând. Dar și ei sunt „prinși” în plasa intereselor puterii politice de la Ankara. Sunt prinși pentru că au lăsat acasă părinții, frați și surori. Iar în ultima perioadă vedem cum regimul lui Erdogan atacă (arestează, condamnă, demite din funcțiile publice, din învățământ etc.) rudele celor pe care îi consideră adversarii lui și la care nu poate ajunge pentru că sunt sub protecția statului în care au emigrat.

Pentru controlul etnicilor turci care au emigrat, puterea politică islamică care îl susține pe Erdogan a ales să exercite controlul prin religie. Un control care, pe teritoriul altui stat, se califică ca acțiune de spionaj. Spionaj curat. Pur și dur. Atașații pe probleme religioase ai ambasadelor și consulatelor turcești de peste hotare au devenit vârfurile de lance. Iar etnicii turci au devenit executanții fideli pentru că puterea islamică de la Ankara nu se joacă când este să pună în aplicare măsuri de constrângere pe „pielea” celor rămași acasă.

În Germania, Austria și Elveția sunt în curs cercetări intense privind acțiunile de spionaj ale Turciei pe teritoriul lor. Evident, alte servicii de informații europene fac același lucru. Etnici turci rezidenți pe teritoriul acestor țări au pus la dispoziția autorităților competente documente care confirmă acțiunile directe de spionaj ale „islamiștilor turci”. Anchetatorii germani au și un responsabil pe care îl anchetează, chiar dacă acesta stă la Ankara: Halife Keskiu, cel care conduce departamentul de afaceri externe al autorității religioase de stat a Turciei, Diyanet.

Printr-o directivă transmisă ambasadelor și consulatelor Turciei din 30 de state, acesta a cerut rapoarte detaliate cu privire la adversarii regimului Erdogan, inclusiv date despre susținătorii lui Gulen:
- numele și adresa presupușilor opozanți;
- edituri, grupuri media, centre educaționale și școli guleniste;
- informații despre membrii de familie, școli urmate de persoanele vizate etc.

Dacă Europa continuă astfel, niciun european din nicio parte a lumii nu va mai putea merge în siguranţă pe străzi - a declarat Erdogan presei la Ankara

Acuzațiile lui Erdogan la adresa statelor europene că sprijină „islamismul terorist”, în special la adresa Germaniei, Austriei și Olandei - care nu i-au permis desfășurarea propriei campanii politice pe teritoriul lor -, constituie doar o parte din avertismentul dat Europei prin intermediul presei din Turcia. Pentru că o altă parte o constituie susținerea guleniștilor. Urmărirea și comunicarea la Ankara a locului unde trăiesc „dușmanii” regimului Erdogan, va fi însoțită și de datele populației native din acele state cu care guleniștii sunt în diferite forme de colaborare.

Este evident că aceste oficii de spionaj islamic ale Turciei din statele europene nu culeg doar date despre guleniști, despre etnicii turci care trăiesc în respectivele țări, culeg date prin intermediul imigranților turci și despre restul populației în care aceștia își duc viața, culeg date și despre politicienii țării gazdă și a poziției pe care acei politicieni o au cu privire la Turcia islamizată și regimul Erdogan.

Este destul de sumbru să știi că indiferent unde te afli pe glob ai alături pe cineva care te supraveghează dacă ești un bun musulman, dacă nu ești musulman dacă ai ceva împotriva musulmanilor, iar dacă politicienilor turci de la Ankara nu le convine, să nu știi care este forma prin care represiunea se va manifesta. Fie asupra ta, fie asupra unor membri din familie.

Erdogan a depășit măsura. Nu este exclus ca rezultatele cercetărilor să provoace o mai mare îngrijorare în rândul europenilor iar îngrijorarea va duce, fără doar și poate, la acțiuni de respingere a etnicilor turci, fie că sunt sau nu susținători ai lui Erdogan și a regimului instaurat de el. Pentru că nu este doar un aspect al politicii interne, sunt aspecte legate de islamismul militant iar ultimii ani ne arată că acesta este deosebit de periculos.

Erdogan se folosește de religie pentru a ține sub control populația turcă emigrantă în spațiul european. Iar eu cred că acest control islamic asupra populației turce emigrante este cauza lipsei de integrare a unora dintre ei în țările în care au ajuns. Faptul că în unele țări s-au format enclave religioase musulmane reflectă succesul politicii turcești peste hotare. Excepție fac kurzii, dar și ei sunt la fel organizați. Statele în care au format comunități au devenit teatre de conflict între comunitățile turce și kurde. Practic, Turcia a exportat conflictul istoric kurdo-turc pe teritoriul Europei. Nu este exclus să avem parte și de o porție a conflictului inter-religios islamic care va antrena celelalte culte religioase din Europa, după zeci de ani de absență a conflictelor religioase violente !

Surse: Agerpres, presă on-line

Susținerea migrațiilor trebuie să aibă o limită: existența și securitatea propriului popor.

Devine deranjantă acțiunea constantă, directă a unor persoane cu o oarecare notorietate în favoarea migrației și a imigranților. Devine deranjantă disponibilitatea acestor persoane de a justifica conflictele imigranților cu populațiile locale, de a acuza populația locală că dă dovadă de nesăbuință și  lipsă de empatie față de problemele majore de viață ale imigranților. Devine deranjantă lipsa de empatie a acestor persoane față de proprii conaționali, pe care nu îi vede în sărăcia și neputința lor. Nu au timp de conaționalii lor pentru că sunt prea ocupate să plângă de mila imigranților.

Devin deranjante pozițiile politicienilor față de imigrație. Sunt superficiali. Văd lucrurile doar la suprafață și caută să fie evidențiați pentru „modernismul gândirii lor”. Nu mai fac politică pentru proprii cetățeni, fac deja politică pentru cetățenii lumii. O prostie.

Nu trebuie să ne mai mire că cetățenii țării ajung să fie persoane care nu mai prezintă un interes imediat ci eventual, la o adică, niște persoane care au unele probleme care urmează a fi rezolvate însă doar după ce se rezolvă marea problemă a imigranților, persoane care au nevoi multe și stringente. Le trebuie o țară, le trebuie finanțare pentru un trai decent până vor dori să se apuce de o muncă (dacă au obiceiul să facă o muncă !), le trebuie case de cult, le trebuie intimitate culturală și securitate confesională, le trebuie locuințe, le trebuiesc haine, le trebuie liniște și câte și mai câte. A, le trebuie un teritoriu care să fie doar al lor și unde „legile” lor să fie aplicate chiar dacă țara are propriile legi. Dar dacă ei nu vor să aplice legile țării în care au ajuns, nici o problemă. Le stricăm ca ei, imigranții, să se simtă bine.

Una este imigrația normală, unde un număr redus de persoane cer și obțin dreptul de a se stabili în țară, plecând de la considerentul că acceptă legislația țării respective, vor învăța limba țării respective pentru a se integra mai ușor în comunitatea în care trăiesc, acceptă diferențele culturale și mai ales acceptă să respecte aceste diferențe. Aceste persoane doresc să se integreze, să devină parte a populației care i-a acceptat.

Altceva este însă imigrația din aceste zile. Este o invazie. Ca pe timpul marilor migrații. Este o invazie care are efecte profunde asupra structurii populației, asupra religiei acesteia, asupra ordinii și liniștii publice, asupra limbii și asupra legilor. Imigranții vin să cucerească. Nu vin să ceară drepturi, ei vin să impună dreptul lor în opoziție cu dreptul populației cucerite. Vin să ocupe teritorii, să își asigure spații de siguranță pentru valorile pe care le aduc cu ei. Nu mai este vorba despre integrare, este vorba despre ocupare teritorială și culturală. Conflictele sunt inevitabile.

Masele de imigranți sunt o forță socială. Uriașă. Au liderii lor, au religia lor, au legile lor, au obiceiurile lor, simt că sunt puternici și vor acționa în forță. Peste toate, au parte de susținerea unor localnici.

Persoane dispuse la orice act pentru a căpăta notorietate. Persoane rupte de realitatea din propria țară. Persoane care se angajează fără nici o dificultate sub flamuri străine interesate să provoace haos în toate statele care își doresc păstrarea ființei naționale, unitatea culturală, independența și suveranitatea. Nu trebuie să ne mire faptul că cei mai acerbi susținători ai migrației și al „tratamentului umanitar” față de hoardele imigrante sunt organismele internaționale și organizațiile neguvernamentale străine. Destabilizarea țărilor nu se mai face prin metodele învechite ale folosirii forței, amenințării cu forța sau ale jocului diplomatic (se mai practică și acestea, dar mai rar). Nu. Acum se folosesc organizațiile neguvernamentale multinaționale preocupate de drepturile omului și democrația planetară.

Cultura americană a imigrației nu poate fi acceptată în statele europene. Nu mă bag la alte state. Statele Unite ale Americii sunt state formate prin imigrație. Imigranți care au distrus populațiile native, le-au băgat în lagăre, le-au luat pământurile, le-au luat bogățiile și le-au impus legile. În Europa vorbim despre națiuni. Susținerea imigrației din acești ani este îndreptată în mod direct împotriva națiunilor europene. Susținerea ei mai pe față sau pe ascuns de către alte state ale lumii are drept scop slăbirea statelor europene care formează Uniunea Europeană. Închegarea Uniunii Europene este un pericol pentru alte puteri ale lumii. Una este să trateze doar cu Franța sau Germania și alta este să aibă în față Uniunea Europeană. Una este să ai în față o țară puternică cu un PIB de 1000 miliarde euro și alta este să ai în față uniunea cu 14 mii miliarde euro.

Migrația forței de muncă în interiorul Uniunii Europene nu poate fi comparată cu imigrația din afara spațiului Uniunii. Văd că unii au făcut o  astfel de comparație. Este o ticăloșie. Migrația forței de muncă în spațiul Uniunii are ca scop conștientizarea cetățenilor Uniunii că aceasta este teritoriul lor, este Europa lor, că valorile din toate statele membre ale Uniunii sunt valorile lor. Se crează sentimentul de apartenență la un teritoriu și la o comunitate europeană. Se crează sentimentul de apartenență la cultura europeană. Este cu totul și cu totul altceva decât imigrația din afara spațiului UE. Aceea este dominată de „valori umanitare”.

Că tot am ajuns la „umanitar”, ar fi bine să deosebim între ajutorul acordat unei populații aflată în dificultate datorită unor războaie locale și „integrarea” acelei populații în spațiul Uniunii Europene. Ca ajutor, populația acceptată trebuie ținută separat de viața publică europeană. Nu le impui învățarea limbii statului gazdă, nu le impui cunoașterea și aplicarea legilor locale, nu le impui acceptarea culturii locale. Le impui să respecte anumite valori până când situația care a generat imigrația încetează iar imigranții se vor întoarce în țara lor. Unele state au acționat greșit atunci când au decis să îi integreze pe imigranți. Rezultatele se văd din ce în ce mai des. Imigranții sunt la originea majorității actelor infracționale din acele țări, unele dintre acțiuni având conotații religioase, altele au la bază cultura complet diferită a imigranților față de cultura populației locale, religia musulmană promovând distrugerea religiilor iudeo-creștine.

Am ajuns la situația cea mai neplăcută. Imigranții au devenit un pericol pentru existența și securitatea popoarelor care i-au primit datorită deciziilor proaste ale unor politicieni. Europa este în pericol datorită unor politicieni proști, îngâmfați, limitați intelectual care își închipuie că popoarele lor vor  să fie cucerite de alte popoare migratoare. Ei bine, nu vor. Au reușit să stimuleze renașterea extremismului și ultranaționalismului punând în pericol chiar proiectul european. Dacă nu vor fi opriți, dacă nu vor fi scoși, prin alegeri, de la putere, Uniunea Europeană poate deveni o amintire.

Citesc o știre la Agerpres. În Saxonia inferioară poliția face razii la o moscheie sau casă de rugăciune islamică și la apartamentele unor conducători ai comunității islamice. După luni de zile de supraveghere ! Au constata că la acea moscheie se promovează ura față de creștini și lupta împotriva creștinilor. Și în Franța au fost astfel de acțiuni. De ce nu sunt constante ? De ce nu sunt urmate de expulzarea acelor membri ai comunităților musulmane ? Pentru corectitudine politică ? Oare viața germanilor și a francezilor înseamnă atât de puțin pentru politicienii acelor țări încât să se joace cu stările de pericol ale societăților pe care le conduc ?

Avem stări de risc în România asemănătoare cu cele din Franța, Belgia, Germania etc. La fel ca în aceste țări, s-a început cu promotorii grijii față de populația lumii. Promotori care vin și te lămuresc că ei au dreptate pentru că americanii s-au dus peste Sadam sau Gadafi. Că puterile lumii umblă după resurse etc. Tot felul de tâmpenii. Pentru toate acestea, acești promotori români „luptă” cu inculții din țară care se opun imigrației. Care nu suferă la știrile ce vin în valuri privind viața grea a unor copii din lumea asiatică, care nu lăcrimează la imaginile cu morții din Marea Mediterană, care nu fac pe ei de emoție când văd clădirile distruse din zonele de război. Culmea, acești promotori nu văd sărăcia și nevoile propriilor concetățeni care nu mai au posibiltatea să fie sprijiniți de stat sau comunitățile locale pentru că banii colectați se duc către sărmana lume din afară. Idioți cu diplome.

Imigrația din aceste zile este un transfer de populație dintr-un teritoriu în altul, este o schimbare a structurii societății, este o schimbare a culturii poporului în care imigranții ajung în număr mare, este o schimbare gravă privind ordinea de drept în oricare stat aflat sub „ocupația imigranților” pentru că aceștia aduc cu ei legile religioase islamice pe care le impun unor idioți politici îndrăgostiți de corectitudine politică și umanism prost înțeles. Din cauza politicienilor tâmpiți, ordinea publică are de suferit.  Instituțiile de forță și funcționarii publici ajung să nu își mai îndeplinească rolul social pentru a face pe plac idioților din politică.

Germania a început să „sufere”. Imigrația islamică își „cere” victimele.

Tânăr afgan, venit la 15 ani în Germania ca imigrant (în 2015 !), fără părinți, la momentul atacului în vârstă de 17 ani, săvârșește un atac cu topor într-un tren regional asupra unor călători. Răniți grav, răniți mai ușor, oameni răvășiți, speriați. Când trenul se oprește fuge, este urmărit de o formațiune specială de poliție aflată întâmplător în zonă (!), este ucis când atacă polițiștii cu armele aflate la el. Agerpres aici, aici, și în toată presa.

În camera lui se găsește un steag al ISIS confecționat artizanal. ISIS dă comunicat că este vorba despre un tânăr luptător al lor.

Nu cu multe zile în urmă, în Parlamentul German, se declara că sunt peste 1000 de imigranți care sunt de fapt luptători ISIS în Germania. Oare doar atâția ? Când din această situație se vede că un copil de 15 ani luat sub protecție ca minor ajunge la 17 ani și este deja luptător ISIS ?

Germania va trebui să își refacă calculele. Acum a acționat un copil. Mâine, ei bine, mâine poate acționa unul dintre cei special pregătiți să comită atacuri teroriste pe teritoriul Europei.

Marea imigrație sprijinită de Germania și statele care i-au fost alături, sprijinită cu îndârjire de așa-zisele organizații umanitare, foarte violente împotriva autorităților de stat care își executau atribuțiile de control ale străinilor își produce efectele. Mor oamenii din Europa pentru că sunt europeni, pentru că nu sunt de confesiune musulmană, pentru că au altă cultură și pentru că sunt adepții democrației. Iar statele care ar trebui să își protejeze cetățenii fac și pe dracu în patru să îi primească pe imigranții islamici și să le asigure condiții de viață cât mai bune. Ca la nebuni !

În Europa suntem într-o situație excepțională. Avem imigranții veniți în valuri, în Italia și Grecia așteaptă alții, după ce Erdogan a reluat puterea, imigranții turci susținători ai lui Erdogan au început să atace sediile organizațiilor neguvernamentale din țările europene ale adversarului lui Erdogan, Gulen, pe față, fără nici o reținere, în Franța au loc atentate sub „flamura islamului”, Acum în Germania se strigă „Allahu Akbar” ... Ce mai vrem ?

Ideea împărțirii imigranților islamici din Siria, Afganistan, Irak, Iran, Pakistan, Egipt, nordul Africii devine o loterie a morții. Ce împărțim ? Teroarea ?

Cazul din Germania ne spune clar că ar urma să împărțim teroarea. Un terorist mie, unul ție, unul la celălalt s.a.m.d. De ce să fie doar Franța terorizată ? De ce să fie doar Germania terorizată ? Să fie toate statele europene terorizate, asta înseamnă solidaritate. La dracu !

În situații excepționale se iau măsuri excepționale. Returnarea tuturor imigranților în țările lor de origine este obligatorie. Afganii în Afganistan, irakienii în Irak, sirienii în Siria etc. Fie, tot datorită situației excepționale, instituirea unor tabere din care aceștia să nu iasă până la clarificarea situației lor. Îi lași să iasă, ai probleme. Acte de terorism, populație nativă îngrozită, turiști înspăimântați, perturbarea administrației locale, pierderi financiare, comerț care se reduce. Numai „beneficii” !

Erdogan duce Turcia către forma de guvernământ islamică. Erdogan vrea să islamizeze Europa.

Musulmanii nu cred în libertatea de expresie ! - afirmație a unui cleric musulman.

În Turcia, acest adevăr islamic s-a tradus în prigoana împotriva presei libere. Ai voie să critici pe „dușmanii” islamului, ai lui Erdogan dar nu pe Erdogan sau islamul.

Absența libertății de expresie se vede cel mai pregnant în sistemul Judiciar. Acolo oamenii sunt condamnați că au avut tupeul să aibă altă opinie. Chiar procurorii și judecătorii sunt obligați să aplice mai mult precepte religioase decât prevederi legale. Iar acestea, au ajuns să fie răstălmăcite pentru că altfel, procurorii și judecătorii devin la rândul lor culpabili. Arestările din rândul magistraților turci asta confirmă. Au judecat după lege și principiile actelor normative internaționale la care Turcia este parte, au devenit dușmani ai poporului !

Erdogan nu crede în democrație. Erdogan resădește în sufletele turcilor dorința de cucerire a lumii, de stăpânire a lumii. Discursul lui din 30 mai 2015, când au sărbătorit căderea Constantinopolelui creștin sub loviturile armate ale lui Mehmed al II-lea Cuceritorul ne arată un altfel de Erdogan. Departe de un democrat care duce Turcia spre Europa. Vrea să o ducă dar nu după stindardele Uniunii Europene. Vrea să o ducă prin emigrare, emigrarea musulmanilor și înlocuirea religiilor iudeo-creștine cu cea islamică.

De aceea se afirmă, pe bună dreptate, că „Turcia și Erdogan sunt marile speranțe ale Islamului”.

Preiau discursul lui Erdogan de aici.

”Discursul a fost tradus din limba turcă în limba engleză, de un jurnalist turc care trăiește acum în Washington DC și a fost publicat de Institutul Gatestone, cu sediul la New York, specializat în propaganda anti-musulmană în sprijinul Israelului.
(N.N. O interesantă analiză și a acestui discurs, sub titlul „Turkey? In EU?”, poate fi lecturată aici: Gateston Institute / fragmente din varianta în limba turcă a discursului pot fi lecturate pe site-ul Președinției Republicii Turcia)

În acest discurs, la care au participat două milioane de oameni care l-au aplaudat, Erdogan a întrebat: "Ce este cucerirea?"

"Cucerirea este Hijrah [expansiunea Islamului prin emigrare, urmând exemplul lui Mohamed, fondatorul Islamului, și adepții săi care au plecat de la Mecca, la Medina]. Cucerirea este Mecca. Este de a curăța Kaaba, casa lui Allah pe pământ, de toți idolii. Cucerirea este Ierusalimul. Este atunci când profetul Omar a ștampilat sigiliul Islamului pe Moscheea Al-Aqsa, primul nostru Qibla [direcția spre care își îndreaptă față un musulman atunci când se roagă, în timpul celor cinci rugăciuni zilnice], respectând toate credințele, inclusiv [cele ale] creștini și evrei (sic! n.n.).

Cucerirea este Al-Andalus [teritoriile musulmane din Spania]. Este de a construi cea mai frumoasă arhitectură, literatură, și cultura lumii, cum ar fi la Cordoba și Granada. Cucerirea este Samarkand [un oraș în prezent zi Uzbekistan și o dată capitala a civilizației antice sogdian a cărei principală religia era zoroastrianismul]. Cucerirea este Buhara [de asemenea, în prezent-zi Uzbekistan. A fost un oraș divers, cu zoroastrian, budiste, evrei și comunitățile creștine Nestoriane]. Este de a stabili una dintre cele mai mari civilizatii ale istoriei in stepele Asiei Centrale. Cucerirea este Salah al-Din al-Ayubbi [Saladin, care în 1187 a invadat Ierusalimul]. Este de a arbora steagul Islamului din Ierusalim, din nou.

Cucerirea este Alp Arslan [al doilea sultan medieval musulman al Imperiului Seljuk, care a cucerit Anatolia]. Cucerirea este de a deschide porțile Anatolia până la Viena pentru această națiune musulmană binecuvântată. Cucerirea este Osman Ghazi [primul sultan otoman]. Cucerirea este de a face sicomorul [Imperiul Otoman] să fie plantat în solul care ar acoperi trei continente și șapte climate prin luminarea inspirată de Sheikh Edebali care a spus: "Faceți omul să trăiască, astfel încât statul să poată să trăiască. Cucerirea este pregătire. Cucerirea este atunci când Sultanul Murad al II-lea a abdicat de la tron pentru fiul său în vârstă de 12 ani, Mehmed al II-lea. Și, desigur, cucerirea este sultanul Mahomed al II-lea, care la 21 de ani, îmbrățișa Istanbulul, orașul cel mai iubit al lumii, după distrugerea Bizanțul de o mie de ani.

Mehmed Cuceritorul a cucerit Istanbulul, în 1453, dar cuceririle au continuat mereu înainte și după aceea. Ele au continuat cu sultanul Selim I sumbrul, Sultan Suleiman Legiuitorul, sultanul Murad IV și sultanul Abdul Hamid al II-lea.

"Cucerirea înseamnă a avea curajul, tenacitatea, și perspicacitate să sfidăm întreaga lume, chiar și în cele mai grele timpuri. Cucerirea începe din 1994 [când Erdogan a fost ales primar al orașului Istanbul]. Cucerirea este de a sluji la Istanbul moștenirea sultanului Mahomed al II-lea. Cucerirea este de a face Turcia se ridice din nou.

La finalul discursului lui Erdogan, mulțimea a strigat: "Aici este armata, aici este comandantul!" 

Nu uit un alt discurs, ținut de această dată în Iran, de președintele de atunci al Iranului, Ahmadinejad, cel care vedea victoria islamului pe plan mondial prin moartea celor care au alte religii dacă este nevoie și dacă nu se convertesc la islam.

Ei bine, Erdogan vrea să elimine laicitatea statului turc. Asta face în aceste zile. Turcia laică a murit la puci. S-a născut Turcia islamică. Armata clericilor turci a învins. Ce a mai existat din armata laică a Turciei moare în aceste zile. Turcia democratică a murit. A câștigat islamul. Acesta este adevărul.

Se pune întrebarea. Care mai pot fi relațiile UE cu Turcia ? Este destul de simplu. Procesul de integrare europeană trebuie oprit. Islamizarea Turciei este incompatibilă cu aderarea acestei țări la Uniunea Europeană. Pot exista relații comerciale însă nu mai pot exista alte relații. Migrația dinspre Turcia și statele musulmane trebuie blocată. Europa nu trebuie să accepte islamizarea. Chiar islamiștii moderați se pot transforma în islamiști radicali, ca Erdogan.

Europa trebuie, în același timp, să promoveze și să impună în relațiile cu Turcia și alte state islamice, regulile ei. Regulile democrației așa cum le acceptăm noi. Nu sunt acceptate aceste reguli, nu sunt relații. Simplu. Islamul trebuie oprit la frontierele Turciei cu Europa. Inclusiv în domeniul afacerilor. Investitorii turci în Europa trebuie opriți. Pe lângă afaceri ei aduc și islam.

Linia politică a UE și SUA față de evenimentele din Turcia a fost stabilită.

Sub imperiul emoțiilor și sub tirul mesajelor celor interesați, tir constant în presă, există o tendință de scoatere din culpă a puciștilor turci și de acuzare a lui Erdogan și a guvernului său. Este greșit. În Turcia, s-a produs un act care, după o privire mai atentă, este deja unul comun vieții în această țară. Răsturnarea unui conducător cu violență pentru a ajunge la conducere un altul. Evul mediu este plin de astfel de evenimente. Atunci, stăpânii imperiului îi scurtau repede de cap pe cei care ar fi putut pune în pericol conducerea. Dacă nu îi prindeau la timp, revolta ducea la scurtarea de cap a stăpânului, dar și a slujitorilor lui. Sunt momente relatate de presă care confirmă identitatea de comportament, atât a puciștilor cât și a conducerii actuale a Turciei. Revolta înfrântă duce la scurtarea de cap a revoltaților.

Toată lumea oripilată de ce se petrece în Turcia vede doar frânturi și le judecă doar pe cele care crează emoții. Și sunt multe. Tare multe.

Politica, războiul, securitatea, apărarea, Justiția în general nu se fac cu emoții. Ele sunt dominate de rațiune. O rațiune rece, de multe ori deranjantă. Neplăcută însă singura care poate duce la ordine.

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini a dat un mesaj, rațional, rece, în numele tuturor statelor europene. Agerpres.

Urmează reuniunea miniștrilor de externe ai UE la care va participa și John Kerry, din partea SUA. Este evident că UE și SUA au de gând să stabilească o poziție comună cu privire la ce se întâmplă în Turcia. Este normal. SUA vine să discute cu statele europene cu care a construit NATO, iar după summit-ul de la Varșovia, Uniunea Europeană are un acord, de sine stătător cu NATO, acord confirmat de Declarația Comună.

Noi spunem astăzi că statul de drept trebuie să fie protejat pentru binele Turciei

Nu există nicio scuză ca Turcia să ia măsuri pentru a se îndepărta de statul de drept

Vom trimite un mesaj puternic în acest sens Turciei

Noi am fost primii în timpul tragicei nopți care am spus că instituțiile statului trebuie să fie protejate, a spus Mogherini înainte de reuniunea miniștrilor de externe din UE, la care este așteptat și secretarul de stat american John Kerry

Este fără dubiu că statele membre ale UE vor avea acest mesaj, mai amplu după declarația comună ce urmează a fi dată, iar Turcia va avea în față poziția comună a UE și SUA privind atât puciul cât și măsurile de retorsiune luate de guvernul turc.

Este evident că și România va fi parte a acestui mesaj. Prin Președintele Klaus Iohannis, prin Guvernul Dacian Cioloș și ar fi de preferat ca și partidele politice puternice din țară să fie parte la acest mesaj. Cel puțin PNL ar trebui să fie primul care îl adoptă.

Partidele politice cu vocația guvernării, cum sunt PNL și PSD în România, nu pot avea o altă linie politică externă decât pe aceea a Uniunii Europene. Ele sunt cele care vor da viitorul Guvern,  Guvern ce va acționa în relația cu Turcia în linia politică a comunităților din care face parte România: UE și NATO. În mod sigur, ONU va avea o linie politică asemănătoare. Consiliul de Securitate al ONU la fel.

În particular acum, am scris un articol despre militarii turci care au cerut azil politic în Grecia. Concluziile mele de acolo erau valabile în situația în care în Turcia s-ar fi respectat, după puci, regulile democrației. Văzând cum se desfășoară ultimele evenimente, Grecia va fi sprijinită de UE când va oferi azilul politic militarilor turci. Sunt condiționări ale Declarației Universale ale Drepturilor Omului care se activează dacă într-o țară se manifestă astfel de comportamente cum se manifestă în Turcia lui Erdogan.

Nu este exclus ca persoane din Turcia să își caute refugiu în România. În special acele persoane care au o legătură cu România. Dar și altele. România trebuie să le asigure o rezidență sigură. Evenimentele din Turcia justifică comportamentul de protecție al statelor în care ajung cetățenii turci care se simt în pericol în propria țară. Practic, aceste persoane pot fi considerate refugiați politici sau refugiați confesionali. Depinde de situația fiecăruia care va fi confirmată de acțiunile Președintelui Erdogan și ale guvernului său.

Una este să sprijini statul de drept și alta este să susții orbește un principiu pe care statul turc îl încalcă violent. Acum în Turcia nu mai există stat de drept. A fost anulat de comportamentul lui Erdogan și a funcționarilor lui. Mai grav, Erdogan a permis civililor „să își facă dreptate”, o dreptate „islamistă”, evident în contrast cu civilizația europeană și a altor state din lume. În Turcia nu mai este democrație, este haiducie islamistă.

Tăcerea comunității musulmane poate fi considerată complicitate.

Putem acuza în stânga și în dreapta, putem spune orice după producerea tragediilor, important este ca după ce ne trezim să judecăm cu capul cât mai limpede.

O informație spune că Donald Trump a declarat că „musulmanii nu reușesc să raporteze activități suspecte și trebuie să facă mai mult pentru a ajuta la prevenirea atentatelor precum cele de marți de la Bruxelles în care au fost ucise cel puțin 30 de persoane”.

O afirmație cu care sunt de acord. Comunitatea musulmanilor are un mare rol. Până acum, din ce am cules din presă, membrii comunității musulmane participă la informarea autorităților dacă sunt întrebați, după producerea unor atentate, mai puțin cooperanți sunt înainte de producerea lor. În general, oamenii declară că nu au știut ce au în cap sau fac cei care au devenit, la un moment dat, teroriști.

Din alte lecturi, am tras concluzia că nici comunitățile nativilor nu sunt foarte vigilente. Parcă au un văl pe ochi. Încep să protesteze și să ceară ca statul să ia măsuri (!) abia după producerea evenimentelor tragice. Nu participă activ la prevenirea evenimentelor teroriste.

Bine, există și o parte a presei dar și a unor activiști care fac și pe dracu în patru pentru a aburi lumea, făcând din religia islamică o religie a păcii și bunei înțelegeri între oameni chiar dacă din declarațiile unor oficiali din statele islamice se desprinde clar ideea că „necredincioșii” trebuie exterminați. Chiar dacă în comportamentul unor activiști musulmani sunt ușor de văzut germenii unor viitoare acțiuni agresive.

Ceva trebuie schimbat. În alte părți, văd că s-a dezvoltat o cultură a apărării intereselor individuale prin comunicarea către autoritățile abilitate a faptelor de încălcare a legii. La noi, jurnaliștii de doi bani bucata tratează un astfel de comportament ca „trădare” sau „delațiune”. Exemple sunt multe. Campania furibundă a unor trusturi de presă împotriva celor care fac plângeri penale sau a celor care declară procurorilor fapte de natură penală comise de unii politicieni sau potentați ai zilei este mai mult decât edificatoare. Culmea, în societățile în care se consideră că un act ilegal este împotriva comunității, a fiecărei persoane din comunitate și este reclamat autorităților competente imediat ce s-a produs există și un alt grad de civilizație. Oamenii evită să mai comită acte ilegale conștientizând că un astfel de comportament este în interesul lor, nu pentru că nu mai răspund în fața legii ci pentru că alții nu vor comite, la rândul lor, acte ilegale care să le afecteze interesele.

Comunitatea musulmană este la răscruce. Integrarea în cultura Europei este la răscruce. Dacă liderii comunităților islamice din Europa nu intervin pentru a stopa radicalismul islamic, pentru a elimina dintre ei pe inițiatorii și promotorii extremismului, atunci se va ajunge la război civil. Un război religios care va fi cumplit. Practic va fi un război de exterminare.

Nici noi nu suntem scutiți de evenimente similare. În comunitatea maghiară nu s-a luat atitudine față de formarea unor organizații extremiste anexe ale organizațiilor revizioniste din Ungaria iar azi avem un lider de organizație maghiară în arest preventiv pentru că vrut să comită un act de terorism să vadă ce rezultate „politice” va da.

Comunitatea musulmană din România însă, participă activ la procesul național de prevenție împotriva radicalizării islamice. Noi avem beneficiul unei culturi musulmane evoluate, adaptată la conviețuirea cu creștinii sau alte culte, parte a culturii române, expresie a multiculturalismului pacifist.

Trump are dreptate. Comunitatea musulmanilor din fiecare țară trebuie să devină mai activă pentru ca țările în care activează să nu devină, în special pentru membrii respectivelor comunități, un infern.

O ia Belgia pe „drumul” Siriei ?

Agerpres (aici).

Două explozii la aeroport. La o poartă de îmbarcare către SUA. Azi dimineață. Peste 10 morți și 30 de răniți.

Nu după mult timp, o altă explozie la o stație de metrou Maelbeek, alți morți, alți răniți.

Nu ne mai putem ascunde sub umbrela „corectitudinii politice”. Tâmpenia asta duce la prea mulți morți și răniți, la prea multe vieți distruse. Nu mai putem ascunde sub preș ororile politicii unor guverne europene. Franța și Belgia plătesc tributul prostiei politice practicate de zeci de ani. Nu poți combina creștinismul cu islamismul. Nu iese. Ce a rezultat până acum este moarte, este rană, este distrugere, este viață mizeră.

Nu mai poți nega contribuția socialismului la actuala stare de „război” din Europa. Suntem în stare de război, de fapt.

După raportul germanilor privind situația migranților din 2014 și 2015 înregistrați în Germania aflăm că în 2014 peste 400.000 de imigranți (unii declarați refugiați !), au „dispărut” din Germania iar în 2015 se estimează că au „dispărut” peste 800.000. Sunt peste un milion de imigranți care circulă liber cu permis de liberă trecere german prin statele UE. Cine sunt ei ? Ce vor face ei, nu ce declară ei că au de gând să facă ? Câți dintre familiștii care încă stau „liniștiți” în centrele de primire o vor lua razna ?

Concubinajul dintre francezi și belgieni cu islamiștii naturalizați ia o întorsătură urâtă. Nu doar Franța și Belgia (se pot include și alte state !) sunt în pericol, din cauza reglementărilor UE sunt în egal pericol toate statele UE.

România și Bulgaria nu au fost primite în Spațiul Schengen pentru că nu ofereau suficientă „securitate”. Nu aveau garanția statele „vechii Europe” că pe la frontierele noastre nu vor trece „infractorii și extremiștii” din cauza administrației „corupte”. Între timp, statele „vechii Europe” ne oferă moarte și distrugere calificată. Televizată, ca să aibă impact și declarații șocante: comunitatea islamică care s-a stabilit în statele europene a fost izolată, este victima discriminării, este neînțeleasă și din cauza politicilor „greșite” au loc astfel de evenimente bla, bla, bla. Ba tot acolo, în Franța și Belgia, cu niște zile în urmă, manifestau niște mii de susținători ai primirii imigranților. Un fel de „lăsați moartea să vină la noi” ! Ei bine, nu a trecut mult și a venit moartea peste ei. Dar nu au murit ei, au murit alții, astfel că acești entuziaști ai „primirii morții” pot spune, corect politic, că cei care au murit sunt victime colaterale și că de vină sunt guvernele care nu au „primit cu flori” teroriștii islamici.

Războiul din Siria și Irak s-a mutat în Europa. Azi este în statele care și-au dezvoltat, ani și ani, o politică idioată de primire a imigranților islamici și de acceptare a ocupării de către aceștia a unor spații urbane și rurale pentru a crea comunități islamice. Comunități care azi își arată „prețuirea” pentru gazde, aruncându-le în aer.

Nu știu ce va alege guvernul român, dar a prelua politica idioată a Franței, Belgiei, Germaniei, Suediei etc. ar fi o mare prostie. Sunt de acord să acordăm asistență umanitară unor refugiați dar nu sunt de acord ca orizontul de timp să aibă ca soluție asimilarea lor. Într-un timp rezonabil, acești imigranți trebuie să se întoarcă în țara lor pentru a o reface în urma războiului. Și cu ajutorul nostru, normal, este omenește, din moment ce îi ajut la un moment dat consider că pot face mai mult în momentul în care își refac țara. Asimilarea unor imigranți trebuie să fie o excepție, trebuie să fie ca urmare a unei analize corecte, trebuie să aibă în spate niște ani în care imigrantul a preluat, constructiv, o parte din cultura românilor și a acceptat diferențele față de cultura proprie. Altfel, o să ajungem să ne numărăm morții, așa cum fac francezii, cum fac belgienii azi.

Violența imigrației și drepturile omului.

Voi fi foarte deschis de la început. Consider statele europene care „au chemat” și care au sprijinit migranții, fie ei refugiați sau nu, vinovate de încălcarea drepturilor și libertăților civile ale populației care compune statele europene, membre sau nu a Uniunii Europene. Pentru că au suferit și suferă toți europenii.

Am ales imaginea pentru că este emblematică. Populația (aici din Germania) revoltată de comportamentul imigranților își face singură „dreptate” pentru că autoritățile germane au abdicat de la atributul lor funcțional și oprimă pe germani în favoarea imigranților cu motivări complet aiurea. Din informațiile care tot apar, revoltele împotriva imigranților sunt și revolte împotriva autorităților fie incapabile să asigure securitatea propriei populații fie duplicitare, persoanele revoltate fiind calificate ca „naziști”, „extremiști” etc.

Declarația Universală a Drepturilor Omului are un preambul care ar fi trebuit cunoscut foarte bine de toți guvernanții. Pentru că antecesorii lor au gândit, negociat și acceptat ideile cuprinse în acest act internațional major, au acceptat textul și l-au aprobat iar statele au ratificat respectiva Declarație ba chiar i-au acordat un statut superior prevederilor constituționale. Cât privește drepturile omului, prevederile Declarației sunt superioare prevederilor constituționale. Așa spune Constituția României. Ca atare, judecătorul român este obligat să acorde jurisprudenței internaționale referitoare la drepturile omului o atenție deosebită iar hotărârea pe care o va lua într-o cauză legată de drepturile și libertățile apărate de Declarație să se inspire din practica CEDO.

Iată ce spune Declarația Universală a Drepturilor Omului:

„Preambul

Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,

Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,

Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,

Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni,

Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari, 

Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva,

Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament, 

...”

Aceste concepte din Preambul au fost desfășurate în conținutul Declarației sub forma normelor juridice, toate regăsindu-se în actele normative ale statelor și în Constituțiile lor. De cele mai multe ori așa cum sunt ele formulate în Declarație.

O sumară analiză a evenimentelor generate de masiva imigrație în Europa a populațiilor din spațiul african și asiatic duce la constatarea că guvernele unor state, din considerente obscure, calcule meschine și orgolii prostești au ignorat și disprețuit drepturile oamenilor din propriile țări favorizând astfel actele de barbarie comise de străini, purtători ai unei alte culturi, o cultură care neagă această Declarație Universală.

Spicuind din presă, este ușor de decelat comportamentul abuziv al autorităților:

- în Danemarca se constată că agresiunile sexuale comise asupra femeilor și fetelor daneze de către imigranți au fost nu doar ascunse populației ci au fost „protejate” de autorități ! Poliția nu a dat curs plângerilor depuse, Justiția din Danemarca nu a reacționat pentru apărarea populației țării ! Din momentul în care situația a degenerat, din momentul în care populația a început să își facă singură dreptate - sub forma unui comportament violent împotriva imigranților -, guvernanții au hotărât să recunoască că au fost ascunse (astfel protejate) astfel de fapte;

- în Germania, mai grav, autoritățile au început să îi acuze pe cetățenii germani că „nu sunt gazde bune”, au recomandat ca germanii să își schimbe comportamentul social pentru a face pe placul imigranților aparținând religiei islamice. Este de notorietate faptul că poliția și politicienii germani au mințit cu nerușinare populația cu privire la situația reală a agresiunilor comise împotriva femeilor germane dar și asupra celor care se împotrivesc deciziei absurde a politicienilor aflați la putere de a aduce în Germania imigranți de religie islamică pentru a avea la dispoziție o forță de muncă pentru marii industriași mai ieftină. În Germania situația este complet aiurea. Politicienii germani nu au agresat doar populația germană dar au pus și pun în pericol securitatea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Din cauza comportamentului politicienilor germani s-a ajuns ca Acordul Schengen să fie pus sub semnul întrebării;

- în Suedia situația degenerează pe zi ce trece. Din țara primitoare pentru imigranții care caută o viață mai bună, Suedia devine pe zi ce trece un iad. Cetățenii s-au organizat și își apără cultura, modul de viață așa cum pot ei, cu ce le-a rămas la dispoziție după ce dreptul la apărare a fost transferat autorităților statului care nu îl respectă. Calificarea populației revoltate ca „extremiști” sau „naziști” nu rezolvă problema. Extremismul nu apare din neant. Extremismul este rezultatul unor abuzuri guvernamentale sau administrative;

- în Finlanda cetățenii s-au organizat să își apere modul de viață și să descurajeze imigranții să rămână în țară;

- în Olanda se manifestă o opoziție din ce în ce mai violentă împotriva imigrației;

Exemple sunt în aproape toate țările. Și la noi au început să se manifeste revolte împotriva imigranților. Din nefericire, ținte ale revoltelor vor fi și imigranții care au reușit după ani și ani de zile să devină parte a societăților în care au fost primiți. Oameni care au acceptat cultura și societatea în care au ajuns să trăiască, oameni care și-au dovedit valoarea socială, oameni de o deosebită calitate. 

Pentru că am mai avut discuții asupra unei reglementări din Declarație, voi face o precizare. Articolul 13 din Declarație nu acoperă dreptul oricui de a intra cum vrea el într-o țară și de se stabili acolo fără acceptul acelei țări.

„Articolul 13

Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa”.

Cine este atent, va observa că acest articol are un „cadru”, ca ramele unui tablou, cadru care stabilește niște limite suverane: stat și țară. Prima ipoteză a normei va fi interpretată ținând cont de legislația „statului” din care pleacă emigrantul și legislația „statului” în care acesta dorește să aibă reședința. Dreptul stipulat în Declarație nu înlătură dreptul suveran al statelor, el este un drept general care este complementar legislației privind cetățenia, rezidența, domiciliul etc. În a doua ipoteză, trimiterea la legislația statului/țării este directă: „țara sa”. asta înseamnă că este cetățean al acelei țări, potrivit normelor legale din acea țară. Stabilirea reședinței într-un stat se va face potrivit reglementărilor acelui stat. Ea poate fi acceptată sau respinsă, în funcție de interesele statului în cauză. Jurisprudența internațională în materie a confirmat această interpretare, în mii de procese. 

Am făcut această paranteză pentru a răsturna ideile tembele că acești imigranți au dreptul să se plimbe prin Europa după cum vor mușchii lor, pentru că așa spune la DUDO. Ei bine, nu au acest drept. Dovadă că statele urmează a-i returna cu zecile și sutele de mii statelor de care aparțin.

Uniunea Europeană s-a comportat lamentabil în problema imigrației masive care, pe drept cuvânt, poate fi catalogată ca o invazie. Comisia Europeană a derapat de la rolul ei. Încercând să ajute Germania și statele care au comis grave abateri de la reglementările Tratatului Uniunii Europene - Grecia, Italia, Austria, Franța etc. -, a impus, nepermis, regimul de „cote” de refugiați pe care statele UE trebuie să îi accepte în temeiul „solidarității”. Verificările făcute de autoritățile naționale asupra imigranților au arătat că măsurile impuse de UE, prin diferitele ei organisme, au fost pe lângă situație. Marea majoritate a celor veniți în Europa sunt imigranți economici. În afara pierderilor financiare pe care statele le vor suporta pentru ținerea lor, identificarea lor, returnarea marii lor majorități în statele de origine, statele afectate de imigrație suportă agresiunile împotriva propriei populații și a valorilor pe care acea populație se sprijină din partea unor persoane cu o cultură complet diferită, ostilă culturii statelor europene, o cultură a inegalităților sociale și războiului religios. Este regretabil însă Uniunea Europeană începe să devină un pericol pentru statele europene !

Crimele comise în statele europene în numele islamului, crimele și infracțiunile comise de imigranți având ca victime „gazdele” europene incapabile să își apere viața, cultura și avuția pentru că se bazează pe „statul de drept” construit cu atâta migală în decursul a zeci și sute de ani au declanșat o reacție normală în rândul celor care s-au uitat în oglindă și au constat că sunt băștinași ai țării respective, că au o viață pe care și-o doresc mai bună, că au soții/soți, copii, părinți, frați, surori, bunici și că aceștia sunt în pericol de a-și pierde viața pentru că așa vrea un individ oarecare venit de aiurea, un individ care promovează agresiv o religie ce face din mama lui, din soția lui, din fiica lui, din sora lui persoane de categoria a doua care pot deveni sclave sau pot deveni „ființe destinate dezmățului public” pentru că așa scrie în nu știu ce „carte” sau pentru că așa a stabilit nu știu care lider religios islamist. Manifestările extremiste sunt rezultatul comportamentului abuziv al guvernanților unei țări care pune mai presus de interesele cetățenilor alte interese. Acceptarea și încurajarea imigrației este un abuz guvernamental împotriva cetățenilor țării.

Să fiu mai clar, migrația este un fenomen natural. Ținerea sub control a migrației este o obligație a statelor. O migrație de persoane trebuie să fie acceptată în limitele de absorbție ale statului care acceptă. Respectarea unei religii nu împiedică refuzul religiilor care promovează crima, inegalitatea de gen, războiul religios etc. Purtătorii religiei islamice veniți în Europa în ultimii zeci de ani nu sunt la fel ca reprezentanții religiei islamice care au trăit și trăiesc în statele europene de sute de ani. Islamismul european, cum este și cel din România, a evoluat, este pe picior de egalitate din punctul de vedere al drepturilor omului cu creștinismul. Ambele religii fiind incomplete, totuși, față de aspirațiile la egalitate consemnate în tratatele internaționale. Dar este mult mai bine decât nimicul arătat de islamismul din Arabia, Africa și Asia.

Statele care au provocat această imigrație, această invazie, se fac vinovate de crimele comise. În Franța, în Suedia, în Germania. Este absurd că cele mai multe crime s-au comis exact în statele care au promovat imigrația, invazia.

La Bruxelles se ridică, timid, colțul covorului unde se ascunde gunoiul terorist.

Bruxelles a ajuns „capitala terorismului islamic în Europa”.

La Bruxelles s-au adunat toți propovăduitorii „noii ordini mondiale multiculturale” iar statul belgian a devenit un model de toleranță a extremismului și golăniei islamice în dauna propriului popor.

La Bruxelles s-au adunat toate ONG-urile locale și internaționale care promovează, sub lozinca umanitarimului, „moartea omului obișnuit” pentru a face pe plac și a face loc extremistului „sărac și fără noroc în viață”.

Omul obișnuit din Belgia și din Europa, în general, este vinovat pentru modul lui de viață, pentru convențiile sociale la care a ajuns după ani și ani de înfruntări sângeroase, pentru succesul lui economic, mai pentru tot ce are valoare în lumea de azi. De aceea, omul obișnuit trebuie agresat, ucis, deposedat de bunuri, obligat să plătească pentru încarcerarea teroriștilor și a infractorilor după pronunțarea hotărârilor de condamnare de către instanțele de judecată. Totul, dar absolut totul în „spatele” omului obișnuit.

Ceva nu este bine. Toleranța ar trebui să aibă limitele ei. Legislația penală în vigoare este depășită. Omorul nu mai este sancționat pe măsura gravității, i se găsește, mereu și mereu, circumstanțe „atenuante”. Criminalii sunt condamnați cu greutate și după mult timp, iar după un timp, legislația penală permisivă îi pune în libertate. Criminalii comit alte crime, avocații caută noi circumstanțe atenuante, judecătorii dau iar hotărâri „moi”, victimele sau urmașii lor plătesc iar taxe, mai mari, pentru ca în penitenciare să existe condiții de viață pentru criminali mai bune decât la hotelurile de lux. Ceva este strâmb în această lume. Societatea este făcută vinovată pentru că „sărmanii criminali” au fost obligați să comită crimele și de aceea, după mintea promotorilor umanismului trebuie să plătească. Cu vieți frânte, cu infirmități definitive, cu taxe și impozite prin care să se asigure criminalilor „un trai decent”.

Lumea islamică și lumea creștină nu sunt compatibile. Comunitățile islamice trăitoare în statele europene creștine de sute de ani au ajuns la un echilibru social cu comunitățile creștine însă au trecut sute de ani. Azi nu vorbim despre stările de acum 100 de ani sau mai mult însă ar trebui să judecăm la rece și să recunoaștem faptul că au existat și atunci atitudini extremiste și că înfruntarea dură, până la crimă, a obligat „părțile” să ajungă la compromisul atât de lăudat azi. Trebuie să acceptăm că înfruntările religioase au fost criminale. Au fost uciși oameni de către creștini pentru că erau musulmani, au fost uciși creștini ortodocși de către musulmani sau catolici, au fost uciși protestanți de către catolici, au fost uciși catolici de musulmani sau ortodocși. Crimele pentru motive religioase au fost cele mai numeroase, au fost săvârșite în masă, au dispărut populații, etnii, „seminții” etc.

Văd că în Franța se discută, de către puterea politică, o variantă de suspendare a Declarației Europene asupra Drepturilor Omului. Sunt de părere că este bine. Suntem în fața unei situații absolut absurde. Populația Europei s-a angajat să o respecte. Legile din statele europene sunt construite având această Declarație în centrul conceptului de societate.

Politicienii europeni însă, au permis migrația altor populații, străine de modul de viață și de valorile europene și au încercat să oblige populația autohtonă să accepte imigranții din alte state care nu au nici în clin și nici în mânecă Drepturile Omului. Pur și simplu nu le acceptă. Așa cum nu acceptă nici legile laice ale statelor în care parazitează societățile autohtone. Ei au ales să respecte doar legile islamice, legi religioase.

Trebuie pus piciorul în prag. Nu se mai poate așa. Nu se mai poate admite ca în interiorul unui stat să funcționeze, în paralel, un alt tip de stat. Nu se mai poate admite ocuparea abuzivă a teritoriului unui stat de către persoane care nu aparțin, cultural și social, acelui stat. Refuzul integrării în statul de rezidență trebuie să aibă ca urmare expulzarea către statul din care au venit iar pentru cetățenii proprii condamnarea. Legile penale au fost create pentru a apăra societatea împotriva actelor comise în afara legilor statului care le-a adoptat. Forțele de ordine ale statului au și obligația de a impune respectarea legii. Este inadmisibil ca forța de ordine să „recomande” persoanelor vătămate să renunțe la drepturile lor civile pentru „a nu supăra” pe agresor ! Pentru așa ceva, cel care este încă membru al forței de ordine sau cel care îl conduce și i-a indicat un astfel de comportament ar trebui eliminat din sistem.

Politicienii se feresc de criticile „internaționale”. De „rapoartele” diferitelor organizații zis umanitare. Este un comportament greșit. Cred că ar trebui ca aceste organizații internaționale să fie declarate organizații teroriste. Este inadmisibil să îți plângi cei 150 de morți și să faci eforturi imense pentru salvarea celorlalți 300 de răniți și să fii criticat că nu i-ai dat criminalului șansa „unei apărări echilibrate”. Mai mult, să accepți critica unor astfel de ONG-uri umanitariste (de fapt niște teroriști sociali sadea !), pentru că nu i-ai asigurat criminalului condiții de viață în penitenciar la nu știu ce nivel.

Conceptul tembel numit „politică corectă” provoacă moartea concetățenilor noștri de bună credință. Aceste concept a îndepărtat politicul național de obiectivul lui real: guvernarea țării în folosul cetățenilor.

Belgia, Franța, Germania, Olanda și alte state au practicat, de fapt, o politică antinațională. La noi se chinuie tot felul de dobitoci să ne bage în cap că o astfel de politică este „modernă”.  Este pe dracu. Încurajând islamismul că acționeze în statele europene ca în statele islamice, statele europene au semnat condamnarea la moarte a propriilor cetățeni. Încep să cred că europenii sunt masochiști. Din moment ce îi aleg, în continuare, pe politicienii care promovează această formă de multiculturalism și admit existența „statului islamic” pe propriul teritoriu pentru a nu supăra organizațiile zis umanitare de pe tot globul. Cum naiba să judeci altfel din moment ce organizația „Medici fără Frontiere” face spital pentru talibani și permite acestora să folosească spațiul spitalului ca bază militară împotriva statului afgan și apoi să acuzi public autoritățile afgane că au atacat „spitalul” ?! Cum să nu consideri politicienii statelor că sunt cretini din moment ce Guvernul SUA cere scuze ipocriților ONG-iști ?

Fie ne schimbăm, ca societate, fie vom fi făcuți terci de către extremiștii de orice orientare. Degeaba dau din gură politrucii. Extremismul european s-a activat. Ce nu sunt în stare să facă politicienii și forțele de ordine publică vor face organizațiile de crimă organizată. Îi  vor decima pe islamiștii radicali până îi vor goni din Europa. Va fi o reacție naturală. Organizațiile criminale europene nu sunt construite pe sistemul de stat islamic, ci pe cultura și modul de viață european. Criminalitatea islamică este văzută ca un pericol, nu ca o concurență criminală. Este văzută ca un pericol existențial.

Vechea Europă a ajuns la limitele sale „umanitare”, limite care relevă degradarea conceptelor umanitare. Nu sunt doar degradate sunt chiar degradante. Umanitarismul „european” a devenit nociv pentru propria populație. O ucide. Uniunea Europeană va avea de ales. Fie devine o „țară” a propriului popor, fie dispare. Gargara cu pioneze nu mai ține. Oamenii se vor radicaliza și își vor apăra viețile. Incompetența politicienilor de a guverna pentru cetățeni și impotența forțelor de ordine de a servi interesele cetățenilor sunt „blesteme” pentru fiecare națiune.

Lipsa de interes pentru soarta altora de pe alte meleaguri va fi urmată de refuzul de a primi oropsiții  acelor meleaguri. Pentru că „oropsiții” aduc moarte, aduc boli, aduc o altă cultură, o cultură care condamnă la moarte pe pământenii Europei pentru tot felul de „vinovății” primitive ale unei religii care refuză prezentul.

Parisul a devenit „recidivist”. A mai „acceptat” un atac terorist fundamentat pe islamism.

Am fost șocat aseară când am văzut știrea. Când informațiile au început să fie completate cu noi elemente, cu noi locații ale agresiunilor m-am gândit că este un atac coordonat. La fel ca în alte cazuri de atacuri comise de teroriștii islamiști, atacatorii au știut că, pentru ei, atacul este finalul vieții. Nemaiavând ce pierde, au încercat să producă cât mai multe victime.

Știu că unii nu vor aprecia acest tip de postare pentru că „nu plânge morții”. Este timp de plâns. Ca să fiu mai crud. Mai important acum este să nu mai avem alți morți, azi sau mâine, poimâine.

Evenimentul tragic „Charlie Hebdo” nu a fost însușit de către cei responsabili. L-au tratat cu superficialitate. Rezultatul este carnagiul de ieri. Unele surse vorbesc despre 140 de morți și zeci de răniți ! Este imens ! Au trecu aproape 10 luni. Este un reper. În 10 luni de zile Franța a lăsat-o mai moale cu acțiunile de prevenire și combatere a terorismului iar rezultatul criminal este în realitatea de ieri și din zilele care vor urma. Mai grav, în aceste 10 luni de zile Franța a fost preocupată să amenințe unele state europene cu acțiuni de retorsiune pentru că au refuzat „cote obligatorii” de imigranți de religie islamică !

Am auzit, de la Paris, că presa franceză nu va acuza pe nimeni în aceste zile pentru a nu scade încrederea populației în autorități. Este problema lor. Problema mea este că Franța, prin politica externă de până acum a vrut și a încercat să mă oblige să primesc imigranți de religie islamică, în majoritatea lor, indiferent dacă eu sunt sau nu pregătit să îi primesc, dacă am suficiente posibilități să mă apăr împotriva unor acțiuni revendicative din partea acestora sau chiar violente (unele cu posibil caracter terorist !), dacă am ce face până la urmă cu ei - în acest caz mă pot considera un stat nefericit care este obligat să destine sume mari de bani de la bugetul de stat pentru întreținerea lor, fără a avea garanția că ei vor face ceva în viitor care să îmi acopere cheltuielile. Mai grav, este faptul că am avut și la noi semnale, care au venit din partea unor imigranți deja acceptați sau a unor islamiști autohtoni, că nu suntem scutiți de posibile acțiuni violente. În numele islamului, evident. Cât vom sta cu brațele încrucișate în numele unui umanism care, pe zi ce trece, devine din ce în ce mai ucigător. Cu morți de ambele părți, numai că partea pasivă, populația țării, va da mai mulți morți decât partea activă, imigranții deveniți teroriști.

Spiritul de conservare în Europa a putrezit. A fost infectat cu socialism asezonat cu umanism. Culmea, socialiștii europeni sunt, de fapt, la baza actualelor concepte umanitare. Sunt cei mai vocali. Socialiștii germani vor să împrospăteze piața muncii cu imigranți din țările arabe în timp ce forța de muncă europeană aflată în șomaj este refuzată. Socialiștii francezi umblă cu „drepturile omului” în vârful limbii de parcă omenirea nu mai poate trăi fără a fi un amalgam de populații și religii aflate în permanent conflict.

Sunt sătul de vorbe mari. Sunt sătul de discursuri populist aiurea. Hollande și-a încheiat discursul cu „Trăiască Franța !” în timp ce oamenii masacrați de teroriști încă nu erau identificați, în timp ce răniții abia erau culeși din locurile tragediilor. Sunt sătul de angajamente că lupta împotriva terorismului va fi „fără milă” ca peste câteva zile nu știu care politruc umanist de pe la ONU să se declare oripilat că un stat vrea să distrugă „forțele armate teroriste” implicate în acte de terorism.

Franța s-a opus cu consecvență la mai multă integrare europeană. A vrut să fie ea „buricul pământului”. Azi suportă consecințele. Îmi pare rău pentru francezii deveniți victime ale inconștienței și prostiei de care au dat dovadă conducătorii lor. Uniunea Europeană are de ales. Devine o uniune în adevăratul sens al cuvântului sau rămâne doar o piață comună. Dacă vrea să devină o uniune, va trebui să accepte să aibă organe comune: armată, poliție, poliție de frontieră, politică externă etc. Nu, ar trebui anulate acele reglementări europene care depășesc cadrul pieței comune. Inclusiv acele reglementări care definesc libera circulație a persoanelor în spațiul comunitar.

Tragediile din Franța ne spun că este o țară mare cu o politică mică. Păcat. Părea că este un model.

Decât să plângă mama, mai bine plânge mă-sa !

S-a terminat Consiliul European și presa, acum cea din Italia, preluată de Mediafax (aici), are propriile aprecieri. Normal, italienii scot în evidență ce a spus Matteo Renzi, primul lor ministru, însă spre onoarea lor preiau și alte puncte de vedere însă imaginea generală sugerată este aceea a „păcii de sub măslini”.

Se cuvine a preciza că la summit au fost rezolvate, dacă se poate spune așa, doar animozitățile dintre state. Dacă începem să analizăm fenomenul, pe bucățele doar, pentru că în întregul său nu există o abordare, vedem că marea grijă este concentrată pe plecările din țările de origine, traseele urmate de către imigranți și locurile unde ajung aceștia, controlul ce urmează a se face pentru separarea refugiaților de război și a celor politici de imigranții economici, retrimiterea în țările lor a imigranților economici și cheltuielile ce se impun precum și sursele de finanțare pentru aceste cheltuieli. Donald Tusk a obținut și efectuarea unor pași în direcția întăririi controlului la frontierele externe însă domeniul nu interesează presa și societatea civilă  dacă nu sunt poze lacrimogene cu copii morți și oameni flămânzi.

Matteo Renzi este pomenit în „complexitatea” poziției sale. Eu spun o poziție egoistă, o poziție care apără un concept politic aplicat eronat, Italia fiind una din porțile de intrare, necontrolată, a imigranților în Uniunea Europeană. Mai mult, constat că pe Matteo Renzi îl doare fix în cur de ce se întâmplă în comunitățile italiene invadate de imigranți. Probabil că cei care se ascund în case de frica noilor vecini agresivi nu sunt votanții lui.

„„Premierul Italiei, Matteo Renzi, a declarat că summitul UE a permis depăşirea poziţiilor "naţionaliste" prin asumarea problemei imigranţilor la nivel european, oferind ca exemple măsuri precum cotele obligatorii, crearea centrelor speciale şi deportările. "Au fost necesare şase luni şi trei summituri europene, dar prin decizia din cursul nopţii putem spune clar că imigraţia a fost asumată ca problemă europeană. În documentul care tocmai a fost avizat se arată clar că centrele speciale de identificare, deportările şi distribuirea proporţională a refugiaţilor (prin aşa-numitul sistem de relocare) sunt trei iniţiative care merg împreună. Toate trei împreună", a declarat Matteo Renzi, potrivit Corriere della Sera. "Este o victorie pentru ţări ca Italia, care cer politici comune, nu poziţii egoiste şi naţionaliste. Dar este şi o victorie pentru cei care consideră Europa casă a valorilor, comunitate a destinelor, loc de speranţă. Suntem un popor, nu o masă agregată de statistici. De aceea, trebuie să înfruntăm împreună provocările şi problemele vremurilor noastre. În cursul nopţii, la Bruxelles a învins ideea unei Europe solidare: acum toată lumea se va pune pe treabă pentru implementarea măsurilor", a subliniat Renzi, referindu-se la reuniunea Consiliului European””.

Matteo Renzi are nevoie ca de aer de cotele obligatorii. Ca de aer ! Lipsa de eficiență în combaterea imigrației ilegale dovedită de Italia până acum trebuia să aibă o supapă prin care tensiunea să iasă. Cotele obligatorii reprezintă supapa. Cumva, Italia vrea să scape de la dezastru pe spinarea celorlalte state europene. Din nefericire pentru noi, ceilalți, Franța și Germania vin cu argumentele lor (sincer, stupide) care devin un sprijin pentru discursul ipocrit al premierului italian.

O idee a lui Renzi mă pune pe gânduri pentru că o găsesc, sub altă formulare, la Angela Merkel. Spune Renzi: „o victorie pentru cei care consideră Europa casă a valorilor, comunitate a destinelor, loc de speranţă”. Pentru europeni, domnule Renzi, sau pentru oricare alt om indiferent de țara din care provine ?! Pentru că în Germania, de exemplu, europenii din statele candidate la UE sunt trimiși acasă, în Serbia, Bosnia, Albania, Macedonia, Kosovo pentru a face loc sirienilor și altor imigranți. De la voi, din Italia, avem doar vești privind sosirea unor noi grupuri de imigranți, majoritatea salvați de pe navele în derivă din Mediterana. Mai puține știri avem despre descurajarea imigrației. Ici-colo apar știri că se încearcă blocarea începerii traversării de la țărmul Libiei însă, ce să vezi, nu pot fi încălcate apele teritoriale ale Libiei, țară cu două guverne, ca atare neguvernată.

M-a pus pe gânduri, serios, declarația reținută de „Corriere della Sera” de la Angela Merkel:

„„Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a afirmat după summit că Uniunea Europeană trebuie să aprobe o soluţie permanentă privind cotele pentru distribuirea refugiaţilor, subliniind că oportunităţile oferite de imigranţi depăşesc riscurile. "Uniunea Europeană trebuie să aprobe un sistem permanent pentru distribuirea corectă a refugiaţilor în statele membre UE. Decizia privind cotele de distribuire a 120.000 de refugiaţi este un semn de unitate, dar acesta este doar primul pas", a declarat Angela Merkel, potrivit site-ul agenţiei AP. "Europa încă este foarte departe de locul în care trebuie să ajungă în gestionarea situaţiei imigranţilor", a subliniat cancelarul Germaniei. "Oportunităţile oferite de imigraţie sunt mult mai mari decât riscurile, trebuie să le recunoaştem şi să le folosim"”.

Am ajuns la un alt palier. Este bine că s-a ajuns aici însă trebuie să mergem mai departe, ne spune, cumva, Merkel. Permanentizarea redistribuirii imigranților, cotele stabilite după calculul Comisiei Europene să constituie baza următoarelor redistribuiri. Uite așa, se va ajunge ca statele UE să primească permanent imigranți, pe cote, cu o finanțare oarecare și pe un termen limitat (cine crede că finanțarea de la CE va fi de lungă durată se înșeală, după un timp, se va considera că țara gazdă ar fi trebuit să îi integreze ca imigranții - fie ei refugiați sau nu -, să își câștige singuri existența !) și să integreze masa de imigranți având în vedere „oportunitățile oferite de imigrație” pe care trebuie să le recunoaștem și să le folosim. Deja avem în față o altă problemă. Criticată pentru flexibilitatea cu care a tratat și tratează această imigrație, Angela Merkel ne atrage atenția că, de fapt, Germania va încuraja acest proces pentru că ea a văzut „oportunitățile”. Nu are importanță că alte state europene nu au această posibilitate de a profita de oportunități, pentru că industriile altor state europene nu sunt la nivelul industriilor din Germania, așa zisele oportunități pentru celelalte state se vor transforma în riscuri. Franța, chiar Germania, Belgia, Suedia ne oferă, în aceste zile, prin grija fie a unor jurnaliști dar în special prin grija unor simpli cetățeni că imigranții nu sunt nici pașnici și nici interesați să facă cine știe ce eforturi pentru integrare. Mai grav, starea de conflict armat religios se instaurează în zonele în care imigranții sunt cazați. Iar conflictele golesc zone locuite de nativii țării respective obligați să migreze fie în interiorul propriei țări fie să emigreze pe teritoriul altor state unde fenomenele invaziei islamice nu se fac simțite.

Concluziile Angelei Merkel mă duc cu gândul la o cuvântare (preluată de „Reuters” și apoi de presa noastră) a vice-cancelarului Sigmar Gabriel, ministru al economiei germane care, în fața Parlamentului german a susținut necesitatea atragerii imigranților ca forță de muncă pentru că Germania va pierde, din cauze sociale, peste 6 mil. de lucrători în următorii ani. Este evident că Merkel își urmează scopul politic, atragerea forței de muncă și poate înlocuirea unei părți a populației. Este interesată pentru că forța de muncă atrasă din Siria va costa mai puțin decât forța de muncă germană sau europeană (de aceea îi gonește pe europeni din Germania !).

Avem deja două state care salută rezultatul summit-ului. Le satisface interesele politice majore. Italia scapă de rezultatul incompetenței politice - sunt sigur că forțele de ordine italiene ar fi fost capabile să descurajeze imigrația, cu unele costuri, este adevărat, însă ar fi reușit să stopeze cumva acest proces -, transferându-l altor state europene iar Germania se folosește de aceste rezultate pentru a continua încurajarea invaziei pentru obținerea (pe motive umanitare !) a forței de muncă necesare industriei de automobile și economiei germane în ansamblul ei.

Rămâne să îi dau credit pentru sinceritate și responsabilitate doar lui Donald Tusk, președintele Consiliului European și acelor șefi de state și guvern care au pus problema în mod diferit de Hollande, Renzi, Merkel. În primul rând Președintelui Klaus Iohannis care, prin intervenția avută a făcut distincție între ajutorul umanitar, indiferent de numărul celor care urmează a fi ajutați și invazia musulmană.

Sincer, nu îmi doresc ca aici, în România, să îmi fie frică să trec pe o stradă ocupată de „musafiri” cu convingeri islamice și practici ca cele de care aflăm din presă. Nu îmi doresc să ajungem să vedem în România femei lapidate pentru că așa au hotărât nu știu care lideri spirituali islamiști, persoane decapitate sau creștini uciși pentru că sunt „spurcați”. Indiferent de ce facem pentru a ajuta, autoritățile noastre trebuie să impună reguli. Ferme. Aplicate cu o duritate deosebită. Ce au voie să facă persoanele cărora li se acordă protecție pe timpul cât stau în România și ce nu au voie. Iar aici este absolut necesar să avem sprijinul Muftiului Iusuf Muurat al Cultului Musulman din România care ne poate ajuta enorm de mult, arătând care sunt diferențele de practică religioasă dintre cultele musulmane. De fapt, sprijinul Muftiului este vital. Comportamentul cultural islamic radical nu are ce căuta în România iar dialogul cu „musafirii” luați sub protecție ar trebui mediat de către Muftiu și persoanele desemnate de acesta. Pot participa și alte persoane aparținând cultului islamic însă doar acelea care au ales și au reușit integrarea în cultura României.

Închei cu titlul. De cât că plângă mama, mai bine plânge mă-sa ! Până la urmă, țara asta nu este disponibilă la cucerirea islamică.

Dacă voi, europenii, nu ne vreți, noi vă vrem !

La frontiera cu Ungaria în urmă cu mai puțin de 24 de ore. Imigranții sunt revoltați că Ungaria nu le mai permite intrarea necontrolată în țară. Imaginea nu diferă prea mult de imaginile pe care le-am văzut și le mai vedem când ne sunt aduse la cunoștință știri din Orientul mijlociu, din Siria sau din alte state unde musulmanii se opun autorităților statelor din zonă.

Se cuvine a face o mare, dar foarte mare precizare. O precizare evitată de mijloacele de informare în masă, o precizare care face diferența între imigranții din imagine și alții.

În timp ce majoritatea imigranților au ales să se lupte cu forțele de ordine ungare sau au plecat spre Croația (se pare că au ajuns deja acolo în jur de 4000 !), unii imigranți au ales să intre legal în Ungaria și au depus cereri pentru viză. Majoritatea au primit-o, cei cu copii au fost luați în evidență în regim special pentru protecția copiilor. Problema este că cei care au aplicat pentru viză sunt sub 100, cel puțin ieri ! Practic, din miile de imigranți aflați ieri la frontiera cu Ungaria doar mai puțin de 100 au confirmat starea lor de necesitate, nevoia de protecție internațională. Acesta este adevărul și nu altul.

Ceilalți imigranți confirmă calitatea de „imigranți economici”. Practic, cei care ar trebui respinși de către statele europene dacă nu au cumva intenția să îi accepte pentru a ocupa locurile de muncă vacante (în special pe cele refuzate de nativii țării), a stimula natalitatea (am auzit și o astfel de explicație, pe o realitate existentă în mai toate statele europene, începând cu Suedia și terminând cu Germania), pentru se poziționa politic la nivel internațional (nu exclud varianta, moda interesului unui stat pentru o anumită populație din alt stat este pervers promovată de Rusia lui Putin, Ungaria lui Orban etc.).

Când înlocuiești, politic, scopul esențial al vieții speciei umane, acela de reproducere, cu obținerea plăcerii sexuale în alte moduri (homosexualitatea sau ale minunății perverse) ajungi ca țară, la un moment dat, să decazi. Ajungi să ai un gol în populație care poate fi ocupat de alte populații, străine culturii tale, ajungi să extinzi cultura populațiilor mai puțin evoluate și să închizi, istoric, propria cultură. Este o teorie verificată în timp. Terenul lăsat gol este ocupat de altul dispus să îl ocupe. Terenul este aici golul de populație generat de homosexualitate și moda copiilor puțini sau deloc pentru ca femeile să „devină egale cu bărbații”. O abordare idioată,  promovată ca modă și adoptată în tandem cu homosexualitatea. Egalitatea femeilor cu bărbații nu trebuie căutată, neapărat, în posturile publice de conducere ale unei entități economice sau administrative, sarcina femeii nu trebuie făcută vinovată pentru perioadele de creștere a copilului, eficiența economică și eficiența administrației publice nu trebuie să devină condiția succesului. Ar fi trebuit să se găsească alte poziții ale „egalității între sexe”. O femeie nu trebuie, neapărat, să devină prim-ministru pentru a fi apreciată, poziția de prim-ministru sau oricare altă poziție socială ar trebui pusă la egalitate cu cea de mamă. Statul ar trebui să „plătească” mama ca un ministru. Pentru că un ministru conduce o administrație care are un viitor incert pe când o mamă dă societății pe viitorii prim-miniștri sau directori economici. Cei care ocupă înaltele funcții fac o treabă care are un final, oarecare, în scurt timp după exercitarea funcției pe când o mamă dă țării viitorul.

În Constituția noastră sunt interzise câteva acțiuni politice de acest gen. La art. 3 alin. (4) este interzisă strămutarea sau colonizarea populațiilor străine pe teritoriul României. Ce se întâmplă acum, este o strămutarea de populație străină în state din Europa și nu o acțiune umanitară de protejare a persoanelor aflate în țara lor într-o stare de pericol (război, persecuții politice, religioase etc.). Numărul imigranților este mult prea mare și din datele ce se comunică cu privire la componența imigranților foarte puțini dintre cei care au ajuns în Europa sunt refugiați. Mai mult, majoritatea sunt bărbați relativ tineri, prea puține femei și copii. Bărbați tineri, buni de luptă, dispuși să își părăsească țara aflată în pericol și dispuși, în același timp, să cucerească, în numele islamului, alte țări. Toți reclamă nevoia lor de o viață mai bună pe care însă, nu și-au creat-o în țara lor. Nu au știut să o creeze, au făcut altceva, s-au bătut ca chiorii pentru motive, de cele mai multe ori, religioase. Acum merg la „friptura” făcută de alții cărora le cer și asistența socială cea mai înaltă la nivelul UE. Acum nu vor în România, din informațiile ajunse la ei România este o țară săracă, o țară în care asistența socială este foarte mică, o țară care nu este în spațiul Schengen ba, este chiar o țară din care oamenii au plecat din cauza sărăciei în alte state europene unde câștigă mai mult. Cei care au ajuns totuși aici, de-a lungul timpului, se descurcă cum pot însă cei care s-au refugiat se plâng că „mor de foame”. Bănuiesc că și cei care vor fi „repartizați” României se vor plânge „de foame”, de lipsa locurilor de muncă bine plătite, de cultura ostilă mediului lor de viață etc.

Tot în Constituție există art. 2 alin. (2) care prevede că nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Termenul suveranitate, în accepțiunea României, este în DEX: SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. Această imigrație vine să ne confirme faptul că această suveranitate națională, atât personală cât și de stat, este în pericol. Un mare pericol. Cel mai mare pericol. Pentru că noi, în România, avem exemple de opoziție vehementă, armată, de-a lungul istoriei, împotriva islamizării.

Imigranții „războinici” de la frontiera cu Ungaria au strigat ostentativ : Allahu Akbar. Dumnezeu este mare, dar este un Dumnezeu al lor care are o justiție a lor, pe care vor să o impună acolo unde ajung. Ei vor să impună reglementările Sharia, reglementările legii islamice cărora știu să i se supună însă ostilă populațiilor europene care practică o legislație laică, curățată de practicile diferitelor culte religioase. Practic, din experiența europeană de până acum, musulmanii au impus propria suveranitate în dauna suveranității popoarelor în care au fost admiși din diferite considerente.

Zilnic au loc evenimente legate de imigranți care confirmă temerile justificate ale populațiilor aflate în contact cu imigranții. Presa jenantă promovează numai imaginile cu copii (cam 15% dintre imigranți !), alege să cheme ca specialiști tot felul de ONG-iști ostili țării în care trăiesc, unul de pe la noi spunea că Ungaria încalcă tratatele internaționale și legile proprii. O minciună ordinară. O perversiune a celor de la Digi24 care „l-au consultat”. Tratatele internaționale nu sunt încălcate de Ungaria. Hoarda musulmană cu comportament agresiv refuză împlinirea actului de autoritate recunoscut de aceste tratate: identificarea persoanelor aflate în dificultate. Identificare care nu poate fi obținută pe baza unor poze lacrimogene. Se obține prin controlul asupra identității persoanei. Și în cazul de calamități naturale există prevederi potrivit cărora populația unei țări aflată în evidentă dificultate din cauza calamității poate trece frontiera statului vecin unde calamitatea nu se manifestă însă rămâne sub controlul autorității de stat și este sprijinită de organizațiile pe care statul le admite. La terminarea fenomenului constrângător, populația și bunurile aduse de aceasta pe teritoriul străin se întoarce pe propriul teritoriu.

Am auzit și alți „experți” perorând aiurea. M-a indispus afirmația lui Cristi Diaconescu că Ungaria cam încalcă niște reglementări internaționale când este vorba despre imigranți. Nu încalcă. Dacă România ar fi în situația Ungariei, ce ar face ? Ar aplica legea. Sau ar trebui să o aplice. Cu multă, cu maximă fermitate. Este o problemă de psihologie. În special în sprijinul oamenilor care lucrează în cadrul autorității specializate să aplice legea. Aceștia trebuie să aibă sentimentul că sunt protejați de lege pentru a lucra în interesul națiunii române. Un străin este un străin. Poate respecta legea română și nu am treabă cu el, dar dacă știu că nu respectă legea română atunci am în față un dușman, o persoană care neagă românilor dreptul la un mod de viață stabilit în timp. Îl voi trata ca atare, chiar îi voi refuza viza , indiferent că ar putea avea dreptul să fie calificat ca refugiat. Interesul național nu este stabilit de către jurnaliști sau comentatorii de pe la televiziuni, el este exprimat în documentele statului și trebuie protejat cu maximă implicare. Tratatele internaționale la care mai toată lumea face referirea au o prevedere în care protecția poate fi refuzată unor persoane dacă acestea au comis acte condamnate de legile internaționale sau legile interne. Să dau ca exemplu acțiunea anterioară a unui „X” imigrant împotriva intereselor statului român sau asupra unui cetățean român aflat, temporar, pe teritoriul statului de unde provine imigrantul. Tratatul internațional îmi permite, ca semnatar al lui, să refuz protecția acelui imigrant/refugiat.

Suntem în fața unei invazii provocate de angajamentele tembele ale Germaniei că are capacitatea de a primi aproximativ 800.000 de imigranți. Surse credibile de la ONU ne anunță că acesta este doar un val, că urmează și alte valuri care pot depăși milionul de imigranți. După ce a provocat migrația, Germania anunță că primește doar refugiații din Siria și Irak. Ceilalți însă, vor provoca haosul în țările prin care trec, victime ale haosului din capul unor politicieni care nu își recunosc eroarea și care forțează tocmai acordurile pe care le-au impus altor state pentru formarea Uniunii Europene.

Cineva face politici greșite. O revoltă în Europa nu este departe. Degeaba ești bogat dacă nu o să poți să îți folosești bogăția. O să stai cu curul pe sacul cu bani și nu vei avea ce face cu ei.

Art. 29 și 30 din Constituție. Libertatea de exprimare.

Nu am de gând să renunț la drepturile și libertățile pe care le am prin Constituție. De aceea nu am de gând ca din lașitate sau compromis compromițător să susțin aberațiile unor așa-ziși formatori de opinie.

Nu am de gând să apăr pe cei care au de gând să promoveze crima. Văd că sunt destui. Fie sunt inconștienți, fie sunt slab pregătiți, fie au interesul să vadă mai multă crimă, mai multă dezbinare, mai multă anarhie.

Avem o Constituție. Cu privire la drepturile și libertățile cetățenești este clară, după mine, chiar dacă incompletă. Dar nu voi scrie acum despre ce este incomplet. Voi scrie despre ce este clar și fără echivoc.

Constituția trebuie înțeleasă de fiecare dintre noi dar și de cei care vor să aibă relații cu noi așa cum este ea scrisă. Abaterile de la litera Constituție sunt sancționate prin lege. Avem și legile necesare.

La art. 29 alin (1), „Libertatea conștiinței”, Constituția prevede clar:

„Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”.

Actele de agresiune asupra cetățenilor altor state în numele unei religii sunt astfel de limitări ale libertății gândirii și a opiniilor. Ba, mai mult, sunt încercări de constrângere, prin forme violente, pentru adoptarea unor opinii contrare convingerilor proprii.

Ce mă șochează, este faptul că organizații civile interne au trecut la susținerea acestor forme de agresiune asupra libertății de gândire, a modului de exprimare a opiniilor.

Art. 29 trebuie coroborat cu art. 30, privind „Libertatea de exprimare”.

„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

...

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Mie îmi este foarte clar ce spune Constituția. Contrazice ferm toate „adnotările” așa-zișilor formatori de opinie, așa-zișilor jurnaliști etc.

Cenzura de orice fel este interzisă. Ca atare, exprimarea unor opinii sau a unor gânduri cu încălcarea valorilor de la art. 30 alin. (6) și (7) sunt sancționate prin lege. Este o problemă de suveranitate națională. Art. 2 din Constituție alin. (2) este ferm în acest sens: „Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Nimeni nu are dreptul să „sancționeze” pe cei care au opinii sau gânduri contrare.

Pentru a nu exista dubii, pun aici și definiția „suveranității” din DEX:

„SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté”.

Constituția noastră s-a inspirat din Constituția franceză. Cred că nu sunt diferențe de fond între cele două constituții, mai ales în această parte a drepturilor și libertăților civile. Mai cred că aceste drepturi și libertăți sunt înscrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Convenția Europeană în materie, sunt temeiul judecăților la CEDO.

Având în vedere cele de mai sus, constat că cei de la Charlie Hebdo nu au încălcat drepturi individuale, nu au incitat la ură religioasă, nu au incitat la discriminare etc.

Îmi este peste putință să accept declarațiile de „sancționare” ale jurnaliștilor de la publicația franceză formulate de diferite persoane. Indiferent de statutul lor academic, jurnalistic, social, politic etc. Am ajuns la concluzia că aceste persoane vor doar să iasă în evidență prin încălcarea gravă a prevederilor constituționale. Prin desconsiderarea drepturilor și libertăților civile ale celorlalți. De fapt, tocmai aceste persoane comit ceea ce se fac că apără. Pentru că ei se referă la viața privată a unei persoane, iar prin justificarea asasinării acesteia îi refuză, post mortem, dreptul la existență. Niște lasi.

Cu privire la extremiștii islamici, la jihadiști, va trebui ca și noi, cetățenii, nu doar instituțiile statului cu atribuții în materie, să înțelegem că aceștia vor comite crime în continuare, motivele fiind absolut absurde. Organizațiile islamiste vor să împiedice statele lumii să intervină în interesul statelor atacate, să nu fie aplicate prevederile Cartei ONU. Atentatele teroriste au acest scop. Alegerea sediilor publicațiilor occidentale urmărește o mai mare vizibilitate a acțiunilor lor, crează mai multă emoție publică, denaturează sensul drepturilor și libertăților civile în mentalitatea unora sau a altora. Apar lașii, panicații și sunt activate astfel inclinațiile altora pentru anarhie și terorism. Iar la noi nu au întârziat să apară. Bisericoșii ortodocși au fost foarte rapizi în a susține crima de la Paris. Văd, cu stupoare, cum sunt „combătute” acțiunile polițienești din Belgia !?

Îmi asum lozinca „Je suis Charlie et Ahmed”. Teroristul nu are religie, chiar dacă se folosește de ea. Înclin să cred că ortodocșii care sunt favorabili actelor criminale de la Paris nu sunt nici ei creștini. Înclinația către crimă le domină simțurile.