Nu spun cel mai important. Spun foarte important pentru că toți partenerii pe care îi avem, de bună credință, aduc în acest parteneriat câte ceva din plusul de valoare pe care îl au.
Pentru noi, Turcia a fost mereu alături, nu doar fizic. Este mai greu de explicat celor care și-au pus ochelari de cal și apelează la fantezii atunci când adoptă o poziție publică anume.
Mă deranjează enorm faptul că acei care se revoltă împotriva convenției dintre România și Turcia privind moscheia ce urmează a fi construită în București susțin, cu sau fără știință, propaganda rusă. Nu mă sfiesc să spun asta pentru că așa văd situația.
Nu văd de ce comunitatea musulmană română să nu aibă dreptul să își construiască un lăcaș de cult în timp ce alte comunități religioase au acest drept ?!
M-am săturat să văd cum ortodocșii cresc starea de tensiune religioasă din țară pentru motivul fluturat peste tot că ei sunt majoritari. Acum au luat foc împotriva comunității religioase musulmane, ieri erau împotriva comunității religioase catolice (aici sunt adevărate războaie de exterminare !), local se duc războaie cu comunitățile protestante etc.
România este țara tuturor cetățenilor ei. Așa cum este a ortodocșilor este și a musulmanilor, a catolicilor și a altora care au alte obiceiuri religioase, ba chiar nu aparțin unei religii !
Azi ortodocșii vituperează împotriva moscheii în timp ce înalță o ditamai catedrală. Este incorect. Din moment ce suntem un stat european care promovează democrația, din moment ce între stat și fiecare cult religios luat separat nu există o legătură existențială, atunci trebuie să acceptăm faptul că statul nu poate obliga membrii unui cult religios să renunțe la propria credință sau să își limiteze manifestările religioase potrivit practicilor respectivei credințe. Este neconstituțional.
Pentru mine, toate religiile sunt la fel. Toate sunt străine acestui spațiu geografic. Toate au rămas în acest spațiu geografic prin crimă și teroare.
Din moment ce ortodoxia are dreptul să își facă o catedrală, au dreptul și musulmanii la o moscheie. La fel cum au dreptul și celelalte culte religioase recunoscute de stat să își construiască locașuri de cult de ce mărime vor. Dar fără bani de la statul român. Dar dacă statul român dă bani pentru un cult, atunci este normal să dea bani pentru fiecare cult în parte, nu după numărul ipotetic de credincioși, ci după obiectivul imobiliar pentru care cer bani. Statul român a băgat milioane și milioane de euro în bisericile ortodoxe. Să bage și în construcția moscheii cultului musulman din România pentru a restabili egalitatea, pentru a respecta egalitatea constituțională.
Ca politică de stat, dacă această moscheie întărește niște legături internaționale, atunci cu atât mai mult trebuie acceptată și construită. Musulmanii din România sunt cetățeni români, comunitățile turco-tătare sunt cofondatoare ale statului român modern, de aceea Carol I a construit Marea Moscheie de la Constanța, în 1910, ca semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din Constanța. Mai mult, Cadrilaterul devine teritoriu românesc în urma unui referendum local care a fost determinant. Populația majoritară, preponderent turco-tătară, de credință musulmană, a votat pentru unirea cu România, Cadrilaterul fiind de fapt „Dobrogea de sud”. Orientarea pro-România a comunităților musulmane din Dobrogea a fost puternic influențată de Turcia. În 1940 când România a „retrocedat” Cadrilaterul către Bulgaria, presiunile au fost foarte puternice din partea Germaniei.
Eu sunt pentru construcția acestei moschei în București. Cred că este bine și pentru că vom avea o mai mare contribuție a comunității musulmane la securitatea țării în fața agresiunii islamului radical.
Se afișează postările cu eticheta musulmani. Afișați toate postările

joi, 24 martie 2016
miercuri, 23 martie 2016
Tăcerea comunității musulmane poate fi considerată complicitate.
Putem acuza în stânga și în dreapta, putem spune orice după producerea tragediilor, important este ca după ce ne trezim să judecăm cu capul cât mai limpede.
O informație spune că Donald Trump a declarat că „musulmanii nu reușesc să raporteze activități suspecte și trebuie să facă mai mult pentru a ajuta la prevenirea atentatelor precum cele de marți de la Bruxelles în care au fost ucise cel puțin 30 de persoane”.
O afirmație cu care sunt de acord. Comunitatea musulmanilor are un mare rol. Până acum, din ce am cules din presă, membrii comunității musulmane participă la informarea autorităților dacă sunt întrebați, după producerea unor atentate, mai puțin cooperanți sunt înainte de producerea lor. În general, oamenii declară că nu au știut ce au în cap sau fac cei care au devenit, la un moment dat, teroriști.
Din alte lecturi, am tras concluzia că nici comunitățile nativilor nu sunt foarte vigilente. Parcă au un văl pe ochi. Încep să protesteze și să ceară ca statul să ia măsuri (!) abia după producerea evenimentelor tragice. Nu participă activ la prevenirea evenimentelor teroriste.
Bine, există și o parte a presei dar și a unor activiști care fac și pe dracu în patru pentru a aburi lumea, făcând din religia islamică o religie a păcii și bunei înțelegeri între oameni chiar dacă din declarațiile unor oficiali din statele islamice se desprinde clar ideea că „necredincioșii” trebuie exterminați. Chiar dacă în comportamentul unor activiști musulmani sunt ușor de văzut germenii unor viitoare acțiuni agresive.
Ceva trebuie schimbat. În alte părți, văd că s-a dezvoltat o cultură a apărării intereselor individuale prin comunicarea către autoritățile abilitate a faptelor de încălcare a legii. La noi, jurnaliștii de doi bani bucata tratează un astfel de comportament ca „trădare” sau „delațiune”. Exemple sunt multe. Campania furibundă a unor trusturi de presă împotriva celor care fac plângeri penale sau a celor care declară procurorilor fapte de natură penală comise de unii politicieni sau potentați ai zilei este mai mult decât edificatoare. Culmea, în societățile în care se consideră că un act ilegal este împotriva comunității, a fiecărei persoane din comunitate și este reclamat autorităților competente imediat ce s-a produs există și un alt grad de civilizație. Oamenii evită să mai comită acte ilegale conștientizând că un astfel de comportament este în interesul lor, nu pentru că nu mai răspund în fața legii ci pentru că alții nu vor comite, la rândul lor, acte ilegale care să le afecteze interesele.
Comunitatea musulmană este la răscruce. Integrarea în cultura Europei este la răscruce. Dacă liderii comunităților islamice din Europa nu intervin pentru a stopa radicalismul islamic, pentru a elimina dintre ei pe inițiatorii și promotorii extremismului, atunci se va ajunge la război civil. Un război religios care va fi cumplit. Practic va fi un război de exterminare.
Nici noi nu suntem scutiți de evenimente similare. În comunitatea maghiară nu s-a luat atitudine față de formarea unor organizații extremiste anexe ale organizațiilor revizioniste din Ungaria iar azi avem un lider de organizație maghiară în arest preventiv pentru că vrut să comită un act de terorism să vadă ce rezultate „politice” va da.
Comunitatea musulmană din România însă, participă activ la procesul național de prevenție împotriva radicalizării islamice. Noi avem beneficiul unei culturi musulmane evoluate, adaptată la conviețuirea cu creștinii sau alte culte, parte a culturii române, expresie a multiculturalismului pacifist.
Trump are dreptate. Comunitatea musulmanilor din fiecare țară trebuie să devină mai activă pentru ca țările în care activează să nu devină, în special pentru membrii respectivelor comunități, un infern.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)