Hai cu sondajul!
Cei de la Adevărul iar au pus un sondaj făcut de IMAS la comanda USR. Băieți buni, cei de la Adevărul vor să ne țină la curent cu toate datele așa că am preluat datele de sondaj începând din septembrie 2018 și până în decembrie și am arătat care este trendul.
Ca să fiu exact, adică cât pot fi eu la această oră (ca să nu spun „de obicei”), nu am mai păstrat alte formațiuni politice care băltesc sub 3%. Am păstrat PMP-ul lui Traian Băsescu pentru că este în Parlament și se mai alătură PNL la unele acțiuni parlamentare. Că în rest ... vorba aia, Dumnezeu cu mila!
Cei care vor să citească articolele de la Adevărul le au aici și aici.
Recomand calm. Fără concluzii „decisive”. Fiecare lună arată o imagine la un moment dat. Trendul însă este altceva. Iar aici putem vorbi de scăderi și creșteri, mai mari sau mai mici.
Recomand ca datele de la PSD pe luna decembrie să fie coroborate cu datele puse, pentru prima dată de către IMAS, pentru ProRomânia lui Victor Viorel Ponta. Dacă le adunăm, ajungem la un 31,4%! Acesta este de fapt PSD-ul. Ponta este „ramura anti-Dragnea”. Chiar acest 31% al PSD este un semn că PSD a pierdut electorat! Nu uitați că mai toți sociologii spun că bazinul electoral „dur” al PSD este de 35%!
Hai să pun și o imagine mai „veche”, cu tabelul centralizator al IMAS pe o perioadă mai lungă de timp.
Știu, criticii o să afirme că nu este prea clar. Sunt multe date, îngrămădite într-un tabel. Dar aveți parcursul fiecărui partid care este destul de clar pentru a vă face o idee asupra evoluției fiecărei formațiuni politice. Cei care au cu ce mări imaginea nu le rămâne decât să o copie și să o mărească. 😃
Trendul ne spune că PSD scade, va scade din ce în ce mai mult pentru că este canibalizat de ProRomânia, principalul „canibal” pentru PSD dar și de „+Plus” partidul nou al lui Dacian Cioloș! Cei care nu acceptă această concluzie au o problemă. Partidul lui Cioloș este o copie, o clonă a partidului La Republique en Marche, partidul constituit pentru a-l susține politic pe Emmanuel Macron. Un partid social-democrat care dorește o asociere politică la nivel european cu celelalte partide social-democrate cu o orientare mai clară către liberalismul social. Tot un fel de social-democrație, cumva mai apropiată de liberalism.
Infractorul Liviu Dragnea nu mai are cum recupera. Doar dacă dă o lovitură de stat pentru a instaura dictatura. Talibanii din jurul lui, ei care vor pierde totul dacă nu îl mai au pe infractor în fruntea partidului, sunt cei mai hotărâți să comită orice act ilegal pentru a-și salva pozițiile.
În fine, PNL crește. Este o confirmare a direcției corecte votată la Congresul în care au ales ca lider pe Ludovic Orban. Un liberalism cu nuanțe conservatoare. Acțiunile PNL pe scena politică îl confirmă ca principal partid al opoziției, ca cel mai activ partid al opoziției politice, ca cel mai bine pregătit să preia guvernarea. Îmbucurător este faptul că din ce în ce mai mulți membri ai PNL dar în special din ce în ce mai mulți simpatizanți ai PNL își spun punctul de vedere public, fără reținere. Aici trebuie căutată una din cauzele care au determinat scorul bun din sondajele care privesc partidele politice. Au ieșit liberalii din amorțire și fac o treabă excelentă. Trebuie să recunosc și faptul că de la nivelul PNL se comunică mult, mult mai bine. Cu toată opoziția presei de a prezenta activitatea politică a organizațiilor PNL, a liderilor de la nivel central sau local al PNL. Acea presă „haină” a pierdut lupta cu rețelele de socializare. Facebook este noua agora unde cetățenii poartă discuții, se informează și iau decizii. Ba, mai mult, dacă presa (majoritatea publicațiilor sunt pe sistem on-line!) vrea să își promoveze materialele trebuie să aibă acceptul proprietarilor de grupuri sau pagini de pe Facebook! Iar unii nu îi înghit pe mincinoși! Și da, sunt pagini și grupuri făcute de ziariști. Dar sunt într-o bulă a lor dacă nu pot ieși către celelalte „bule”.
Cât privește USR cred că a ajuns, cumva, la limita de sus a susținerii politice. Este la concurență cu ALDE deși își dorește să învingă PNL și declară public că este anti-PSD. Vrea cu ALDE european și cu susținătorii lui Macron gata să ajute din plin social-democrația europeană. Spune-mi cu cine te însoțești ca să spun cine ești! Din moment ce vrei cu ALDE european și parte a proiectelor politice ale lui Macron, este mai mult decât evident că nu ești de dreapta, cum vor să lase impresia susținătorilor care îi cred ca fiind partid de dreapta. Până acum au reușit să îi aburească. Să vedem cum vor evolua pe măsură ce adevărul va ieși la lumină. Vor fi 3 partide care vor dori să devină importante în aceeași barcă: ALDE, USR și Plus. Cred că la un moment dat, li se vor alătura și cei de la UDMR, care tot un fel de formațiune social-democrată este!
Să așteptăm și sondajele pentru anul următor. Tot de la IMAS! Nu trebuie să le combinăm cu sondajele altor „case”. Fiecare „casă de sondori” trebuie tratată distinct. Unele au încă PSD la peste 35%. Ba, uneori, PSD crește la peste 40%. Vorba unui prieten de pe Facebook: Pieleanu face sondaje la Antena 3 punând să completeze chestionarele pe Ciuvică și Savaliuc!😂
Se afișează postările cu eticheta trend. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta trend. Afișați toate postările
sâmbătă, 29 decembrie 2018
marți, 19 iulie 2016
Germania a început să „sufere”. Imigrația islamică își „cere” victimele.
Tânăr afgan, venit la 15 ani în Germania ca imigrant (în 2015 !), fără părinți, la momentul atacului în vârstă de 17 ani, săvârșește un atac cu topor într-un tren regional asupra unor călători. Răniți grav, răniți mai ușor, oameni răvășiți, speriați. Când trenul se oprește fuge, este urmărit de o formațiune specială de poliție aflată întâmplător în zonă (!), este ucis când atacă polițiștii cu armele aflate la el. Agerpres aici, aici, și în toată presa.
În camera lui se găsește un steag al ISIS confecționat artizanal. ISIS dă comunicat că este vorba despre un tânăr luptător al lor.
Nu cu multe zile în urmă, în Parlamentul German, se declara că sunt peste 1000 de imigranți care sunt de fapt luptători ISIS în Germania. Oare doar atâția ? Când din această situație se vede că un copil de 15 ani luat sub protecție ca minor ajunge la 17 ani și este deja luptător ISIS ?
Germania va trebui să își refacă calculele. Acum a acționat un copil. Mâine, ei bine, mâine poate acționa unul dintre cei special pregătiți să comită atacuri teroriste pe teritoriul Europei.
Marea imigrație sprijinită de Germania și statele care i-au fost alături, sprijinită cu îndârjire de așa-zisele organizații umanitare, foarte violente împotriva autorităților de stat care își executau atribuțiile de control ale străinilor își produce efectele. Mor oamenii din Europa pentru că sunt europeni, pentru că nu sunt de confesiune musulmană, pentru că au altă cultură și pentru că sunt adepții democrației. Iar statele care ar trebui să își protejeze cetățenii fac și pe dracu în patru să îi primească pe imigranții islamici și să le asigure condiții de viață cât mai bune. Ca la nebuni !
În Europa suntem într-o situație excepțională. Avem imigranții veniți în valuri, în Italia și Grecia așteaptă alții, după ce Erdogan a reluat puterea, imigranții turci susținători ai lui Erdogan au început să atace sediile organizațiilor neguvernamentale din țările europene ale adversarului lui Erdogan, Gulen, pe față, fără nici o reținere, în Franța au loc atentate sub „flamura islamului”, Acum în Germania se strigă „Allahu Akbar” ... Ce mai vrem ?
Ideea împărțirii imigranților islamici din Siria, Afganistan, Irak, Iran, Pakistan, Egipt, nordul Africii devine o loterie a morții. Ce împărțim ? Teroarea ?
Cazul din Germania ne spune clar că ar urma să împărțim teroarea. Un terorist mie, unul ție, unul la celălalt s.a.m.d. De ce să fie doar Franța terorizată ? De ce să fie doar Germania terorizată ? Să fie toate statele europene terorizate, asta înseamnă solidaritate. La dracu !
În situații excepționale se iau măsuri excepționale. Returnarea tuturor imigranților în țările lor de origine este obligatorie. Afganii în Afganistan, irakienii în Irak, sirienii în Siria etc. Fie, tot datorită situației excepționale, instituirea unor tabere din care aceștia să nu iasă până la clarificarea situației lor. Îi lași să iasă, ai probleme. Acte de terorism, populație nativă îngrozită, turiști înspăimântați, perturbarea administrației locale, pierderi financiare, comerț care se reduce. Numai „beneficii” !
miercuri, 21 octombrie 2009
Trendul negativ provoaca paranoia basesciana.

Un sondaj BCS ne arata cam-cum sta treaba in Bucuresti. Aici unde s-au facut si s-au desfacut victoriile electorale. Trendul negativ al lui Traian Basescu este edificator. Trendul pozitiv al lui Crin Antonescu este la fel de edificator. Un astfel de sondaj i-a dat lui Basescu ideea ca in turul II se va intalni cu Antonescu ? Posibil.
Trendul asta are si el cauze. Unele mai mari, altele mai marunte. Sa incerc sa le aduc aici, fara o ordine anume.
1. Motiunea de cenzura care darama un Guvern, pentru prima oara in Romania. Guvernul Boc a fost demis de Parlament pentru grava incompetenta. Ziua fatidica a fost o zi de 13 octombrie.
2. Klaus Johannis este promovat de PNL si acceptat de PSD, UDMR, PC si minoritatile parlamentare ca personalitate care sa obtina un Guvern acceptat de Parlament. Constitutional. Basescu raspunde ca proasta'n targ si aduce un nene, un neica-nimeni "tehnocrat" de la BNR dupa ce acesta a pierdut batalia vice-guvernatorilor in favoarea lui Bogdan Olteanu. Lucian Croitoru este, de ani buni, "tehnocratul" PD-L. Mai mult, este unul dintre cei ce i-au dat sfaturi lui Pogea de am ajuns aproape de marginea prapastiei. A fost in echipa cu Ionut Popescu si Teodor Stolojan, in fapt, cei care ne-au procopsit cu FMI.
3. UDMR nu a calcat pe juramant. Daca au convenit cu PNL sa depuna motiunea si au avut varianta Klaus, udemeristii au luat Constitutia in brate si nu au mai parasit-o desi PD-L a incercat toate manevrele posibile sa-i atraga de partea lor.
4. Pagubele financiare provocate de "cumpararile" de parlamentari de la PNL si PSD. Nu au reusit de o majoritate parlamentara mai ales ca UDMR nu a defectat. Se pare ca se simte. Mai mult, unii finantatori ai PD-L au spus pas altor finantari iar altii le mananca ficatii pedelistilor pentru pierderea guvernarii. Daca s-au aliat cu prostii ...
5. Parlamentul a adoptat o Hotarare de sustinere a lui Klaus Johannis pentru desemnarea ca premier. Moment de groaza pentru PD-L, iesirea lor din sala si accesul de furie a lui Cezar Preda ne arata ca miscarea noii majoritati parlamentare are ca tinta Curtea Constitutionala si posibil o decizie a acesteia in defavoarea rahatului constitutional mancat de Basescu si PD-L pana acum.
6. Parlamentul a dat cu Ridzi de pamant. Dupa cererea anterioara de incepere a urmaririi penale pentru faptele identificate de procurori la ministerul pe care panarama pedelista "l-a condus", au cerut acum inceperea urmaririi penale pentru delapidare. Infractiunea de care Ridzi se face vinovata dupa socoteala comisiei de ancheta si a comisiei juridice a Camerei Deputatilor. Si eu am spus, la un moment dat, ca dupa ce spune presa, este si o delapidare prin zona Ridzi.
7. Parlamentul a aprobat raportul Comisiei Orban in cercetarea Elenei Udrea. Alta matracuta pedelista, specialista guvernarii de can-can a PD-L. Comsia Juridica a Camerei va intocmi Raportul de specialitate si va formula cererea de incepere a urmaririi penale pentru infractiunile ce se presupun a fi fost savarsite la Ministerul Turismului. tertipurile avocatesti ale Elenei Udrea nu au tinut. Au facut audienta insa in fata procurorilor si a judecatorilor tot va ajunge.
8. Traian Basescu a iesit cu declaratii anticonstitutionale dupa fapte anticonstitutionale. Lumea s-a prins ca tipul este aerian si ca incearca sa impuna dictatura. Pana si consilierii lui au iesit in media cu motivari si corecturi. De ce ? Pentru ca lumea ii banuie a fi artizanii declaratiilor socante. Eu banuiesc ca si-au luat masura de a nu aparea de prosti in fata confratilor. Bine, nu este cazul lui Lazaroiu sau Avramescu, Turcan sau alta pasare/oaie cotrocenista.
9. Vadim si Becali nu il mai sustin in turul II. Era rezerva startegica a lui Basescu. Se pare ca si prin cele strainataturi, pe unde sunt popularii europeni, actele si faptele de arme ale marinarului drogat mira. Aia nu pot pricepe cum o personalitate agreata de Parlament, o persoana care are garantat sprijinul Parlamentului pentru a forma un Guvern, este refuzata de nasparliul chior ! A aflat si Basescu. Iar americanii nu vor sa il primeasca, FMI si BM au spus pas (ciuciu bani pentru pomeni electorale), alte capitale au dat de inteles ca asteapta rezultatul alegerilor.
Si cred ca mai sunt. Nu le mai caut. Rezultatul este un Basescu disperat. Ia vedeti ce a spus dupa depunerea candidaturii:
REALITATEA.NET - Băsescu la depunerea candidaturii: Nu pot lăsa România la mâna grupurilor de interese
Omul asta are "pitici" pe creier. Nu a inteles ce i se intampla. Nu a inteles ca nu mai este dorit. Face gargara cu pioneze.
Ii garantez ca noi, romanii, unii dintre noi votantii lui in trecut, nu il mai vrem. Ne ajunge.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


