În PSD are loc o încercare de preluare a puterii în „famiglia ciumei roșii”

Ciuma roșie este în stare de conflict. Înseamnă că o parte, cea de lângă „liderul suprem infractorul Liviu Dragnea” se află la ananghie iar o altă parte, a prim-ministrului Mihai Tudose, a înțeles dificultatea celeilalte părți și forțează preluarea „famigliei ciumei roșii”. Atât. Nimic mai mult.

Este stupidă reacția unei părți a societății civile și chiar a unor politicieni. Cum naiba să te declari susținător al unei părți sau a alteia? Cum? Când mai jos, colcăie ciumații roșii ai PSD! Nu se schimbă mare lucru prin schimbarea de lider. Tot ciumații din PSD vor fi la conducere. Vor fi destituiți oamenii infractorului Dragnea, baronul de Teleorman și vor fi înlocuiți de oamenii baronului de Brăila, Mihai Tudose. Și pentru că și el va trebui să mulțumească pentru susținere, va cocoța în funcții, după aprige negocieri, sinecuriștii baronilor susținători. Toți vor fi PSD-iști! Nu altceva.

Infractorul Liviu Dragnea a dat deja poruncă'n țară credincioșilor lui să îl atace cu toate forțele pe „infamul” Nicolae Bădălău. Președintele executiv al PSD, cum ar veni nr. 2, pentru că el este cel care a pus la cale „răzmerița” și tot el este cel care asigură susținerea lui Tudose. Iar de aici trebuie să tragem o concluzie destul de simplă. Nu este ce vedem noi, pe la Tv-uri, ci este ceva mai profund. Liderul PSD ar urma să devină Nicolae Bădălău, baronul de Giurgiu!

Să fie o „coaliție” între „credincioșii” lui Bădălău din Giurgiu și „credincioșii” lui Tudose de la Brăila? Să vină alături de ei Marian Oprișan cu „credincioșii” din Vrancea dar și din alte părți ale Moldovei? De aia s-a dus infractorul Liviu Dragnea în „campanie internă” prin Moldova? De aia a anunțat prim-ministrul Mihai Tudose că el vrea să facă urgent autostrăzi de la Ungheni-Iași-Bacău-Onești-Brașov și Suceava-Focșani care să se despartă cu o parte spre Buzău-București și o parte către Constanța trecând prin jud Ialomița? Ba și o autostradă care să lege sudul țării de la București la Timișoara?

Se pare că cei doi lideri PSD, infractorul Liviu Dragnea și prim-ministrul Mihai Tudose au făcut ofertele. Infractorul Liviu Dragnea încearcă să obțină sprijinul organizațiilor locale din regiunile de Nord-Est și Sud-Est cu promisiuni de mai bine iar Mihai Tudose le arată că el, ca prim-ministru, ia deciziile pe banii țării iar ei, de îl susțin, își vor primi drepturile.

Încă nu știu ce promisiuni „de mai bine” aruncă pe piață infractorul Dragnea, nu este exclus să le promită funcții în aparatul central al statului și în multele societăți economice cu capital de stat ținute pentru astfel de momente în patrimoniul statului. Știu însă că Tudose a luat decizia de a „oferi” țara baronilor PSD pentru sprijin în lupta contra „capului famigliei mafiote PSDragnea”! Ambii oferă din buzunarul nostru!

Cum naiba să te poziționezi de o parte sau alta? Cum să ceri unui partid ca PNL să se poziționeze de partea lui Tudose pentru că Tudose vrea locul lui Dragnea? Obiectivul PNL este să dea jos PSD, indiferent cine îl conduce. Că îl conduce infractorul Dragnea, sau infractorul Bădălău sau Mihai Tudose, tot un drac este. Tot PSD cel infam este! Tot ciuma roșie!

Singurul lucru bun din această „hârjoană de famiglie” ar fi ca PSD să se destrame. Ar fi ca în urma destrămării PSD să se ajungă la alegeri anticipate. Dar nu am eu norocul ăsta și nici o parte dintre cititori. După „hârjoană”, potrivit tradiției din PSD, toți vor pupa „Piața Endependenței” până la viitoarea „hârjoană”.

„Secretara” de la MAI este cel mai slab pion în acest așa zis război. Când infractorul Liviu Dragnea își ia mâna protectoare de deasupra ei, ajunge urgent secretară. De aceea nici nu o bag în seamă. Nu are pe nimeni în spate, așa cum au Olguța Vasilescu sau Gabriela Vrânceanu Firea.

Mărășești, 6 august 2017, președintele Iohannis arată națiunii calea

Am pus un titlu așa cum am simțit eu mesajul lui Iohannis. Pentru că rememorând trecutul, în fraze scurte și cu adresă precisă, Klaus Iohannis se adresează tuturor cetățenilor arătând că respectul suprem față de faptele înaintașilor este să apărăm ce am obținut în Marele Război pentru întregirea neamului, așa cum a fost declarat de participanții la el, ofițeri ai Armatei Regale a României. Pe „ro.wikisource.org” există o prezentare: „Războiul pentru întregirea neamului românesc (1916-1919)” povestit de Victor Lazăr, cu starea românilor din Ardeal sub asuprirea „nemeșilor” dar și a așteptărilor lor de la frații din Regat. Iar Regele Ferdinand a fost supranumit „Desrobitorul”. Prim-ministrul României a fost Ion I.C Brătianu. Recomand lectura, pentru că în discursul președintelui Klaus Iohannis este vorba și despre ardelenii care au venit să lupte alături de Armata Română la Mărășești, Mărăști și Oituz. Dar, din ce se spune în lucrare, este vorba de mult mai mult decât atât. De aceea, consider eu că are o mare importanță cuvântarea președintelui Klaus Iohannis la Mărășești. Spre multă luare aminte !

„Onorați veterani de război și veterani ai teatrelor de operații,
Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Prim-ministru,
Domnule Președinte al Consiliului Județean Vrancea,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Înaltpreasfințiile Voastre,
Excelențele voastre doamnelor și domnilor ambasadori și membri ai corpului diplomatic,
Domnilor generali și ofițeri ai Armatei României,
Doamnelor și domnilor,

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la începutul bătăliei de la Mărășești, încheiată cu biruința eroică a Armatei Române.

 Aceasta a fost obținută însă cu tragicul preț a peste 25.000 de militari români, morți, răniți și dispăruți.

În numele statului român, îmi plec fruntea în memoria eroilor care-și dorm în glorie somnul de veci în Mausoleul de la Mărășești. Nu-i vom uita niciodată!

Triumful istoric de la Mărășești, împreună cu victoriile de la Mărăști și Oituz, ne-au salvat ființa statală, ne-au redat demnitatea de a exista ca națiune și au renăscut speranța în Marea Unire.

Nu putem uita: izbânda de la Mărășești a fost prima bătălie în care Armata Română a fost întărită cu viteazul corp al voluntarilor ardeleni.

Este momentul potrivit să evocăm astăzi cu recunoștință sprijinul misiunii militare franceze de sub comanda Generalului Berthelot, care a contribuit semnificativ la victoriile din vara anului 1917.

Îi onorăm, totodată, pe militarii ruși căzuți în luptă, pe câmpul de bătălie de la Mărășești, alături de ostașii români.

La un secol de la Primul Război Mondial, îi pomenim pe cei căzuți în luptă care se odihnesc în pământul țării noastre, indiferent de steagul sub care au luptat şi de limba în care au jurat credință acestuia. Fie-le țărâna ușoară!

Aceste locuri au fost martorele unuia dintre cele mai dramatice momente din istoria României, când prietenii ne erau puțini, aliații  se aflau departe, iar inamicii ne înconjurau.

O deviză curajoasă stă de atunci ca un legământ al Armatei noastre: Pe aici nu se trece!

La un secol de atunci, România este un stat puternic, pe care aliaţii şi partenerii se pot baza, pilon de stabilitate şi securitate în această regiune. Iar acest lucru se datorează în mare măsură și Armatei României.

Domnilor generali, ofițeri, subofițeri și soldați,

Am decorat astăzi drapelele de luptă ale unor unități și mari unități. Este expresia faptului că în teatrele de operații, prin profesionalismul și sacrificiile de care dați dovadă în îndeplinirea misiunilor, sunteți continuatorii tradițiilor de glorie ale Armatei Române din Marele Război.

Cei căzuți în încleștările teribile care au avut loc pe câmpul din jurul nostru stau, așa cum spunea Nicolae Iorga, la temelia pământului reunit al României!

Nu este mai mare onoare decât aceea de a păstra memoria eroilor și nu este mai mare privilegiu decât acela de a le purta mai departe crezul.

 Vă îndemn ca acolo unde vă trimite datoria, în Afganistan, Irak ori Balcani, să fiți demni de glorioșii voștri înaintași!

Doamnelor și domnilor,

Anul 1917 a fost pentru România cea mai grea perioadă din existența ei modernă.

Niciodată existența statului român nu a stat într-o cumpănă atât de fragilă, depinzând vital de viziunea decidenților și de patriotismul conducătorilor. Nicicând țara noastră nu a datorat mai mult spiritului de sacrificiu al poporului și al armatei sale.

În acea perioadă România era amenințată nu doar de armatele străine, ci se confrunta cu pericolul bolșevismului, cu disperarea, foametea și tifosul.

Viitorul țării noastre a fost salvat de eroismul Armatei, izvorât din coeziunea societății în jurul unui proiect pentru o Românie nu doar Unită, dar și pentru o Românie mai democratică și mai incluzivă.

Prin angajamentul clasei sale politice pentru reforma drepturilor electorale și sporirea drepturilor economice, România anului 1917 avea să-și dezvolte o solidaritate socială care a fost capabilă să conducă la importantele victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar și să se împotrivească ferm puternicelor tentative de bolșevizare.

Este meritul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, al Guvernului și al politicienilor epocii, de a fi însuflețit națiunea prin exemplul lor de stăruință politică și diplomatică. Deciziile de atunci ale clasei politice, în angajamentul ei pentru o Românie întregită - scopul intrării în Marele Război alături de Antantă – dar și modernizată, europenizată, sunt exemplu de legiferare cu responsabilitate și asumare a datoriei până la sacrificiu.

Doamnelor și domnilor,

Rememorarea Primului Război Mondial este un prilej pentru a pune în valoare semnificația sa actuală, în acest moment de cotitură în istoria Europei și a lumii. Marele Război a însemnat pentru multe națiuni, printre care și România, o piatră de hotar.

Atunci când s-a declanșat, combatanții au crezut că se va încheia în câteva luni. Când a devenit clar că acest lucru a fost o iluzie, s-a sperat că tragedia Marelui Război va fi suficientă pentru ca omenirea să nu mai cunoască o dramă similară. Din păcate și aceasta a fost o iluzie, sfărâmată crunt de izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale.

Prin dramele și prin totalitarismele care l-au marcat cu sânge, secolul XX ne arată că libertatea, democrația și pacea nu se obțin și nu se păstrează fără un angajament constant și continuu, al fiecărei generații, în favoarea valorilor umaniste pe care se fundamentează civilizația europeană.

Trăim de peste 70 de ani cea mai lungă perioadă fără conflicte armate din istoria continentului nostru. Aceasta se datorează existenței Uniunii Europene, un proiect din care, de zece ani, și România face parte. Cea de-a doua jumătate a secolului XX ne arată că pacea poate fi menținută doar prin integrarea europeană. Că între aceasta și păstrarea identităților naționale există o deplină compatibilitate, atunci când clasa politică își asumă cu responsabilitate misiunea Uniunii: construirea unei Europe a securității, prosperității și solidarității.

Într-o perioadă în care valorile Uniunii Europene sunt atacate de populism și demagogie, comemorarea Marelui Război aduce cel mai puternic argument în favoarea proiectului european: pacea!

Poate nicăieri nu este mai potrivit să înțelegem acest lucru decât aici, unde strămoșii noștri și-au dat viața pentru un viitor de dreptate socială și unitate națională.

Între aspirațiile națiunii române și viziunea părinților fondatori ai Europei Unite există o deplină concordanță: ea este dată de prețuirea libertății și de aspirația către o societate în care legea este egală pentru toți.

Vă chem, în cea mai profundă expresie a cinstirii trecutului, să ne unim energiile pentru a face din proiectul european o construcție solidă pentru viitorul generațiilor următoare. Vom asigura, astfel, consolidarea democrației, prosperității și securității pe continentul nostru.

Implicarea activă a României în acest proces, inclusiv prin elaborarea unui proiect de țară, reprezintă și un angajament concret pentru dezvoltarea și progresul țării noastre.

Cea mai de preț recunoștință pe care o putem exprima față de sacrificiul generației Marii noastre Uniri este de a ne asuma, la rândul nostru, cu responsabilitate, construirea unei Românii puternice și încrezătoare în parcursul său. 

O Românie educată și competitivă.

O Românie care protejează drepturile și libertățile cetățenilor săi oriunde s-ar afla, indiferent dacă sunt parte a unei majorități sau parte a unei minorități.

O Românie respectată, construită pe politici stabile și credibile.

O naţiune hotărâtă să-şi atingă adevăratul potențial la care au visat înaintașii noștri.

Vă mulțumesc!”

Este regretabil faptul că o parte a comunității maghiare continuă, încă, „războiul”. Continuă, încă, „lupta nemeșilor” contra populației române majoritare din Ardeal. Discursul lui Kelemen Hunor este lămuritor. De aceea, discursul lui Klaus Iohannis (la rândul lui un reprezentant al unei minorități !) are o valoare extraordinară. În România este pace pentru că lucrează la ea toți cetățenii indiferent de etnia de care aparțin, indiferent de religia de care aparțin, indiferent de aspirațiile pe care le au.

Își iubesc românii țara ?

Foarte interesantă mi se pare știrea de la Digi24. Ziar din Turcia: Dacă mergem la război dimineață, ocupăm Europa în trei zile

Ziarul speculează o cercetare WIN/Gallup International. Rezultatul este imaginea de mai sus.

Turcii și finlandezii sunt foarte hotărâți să își apere țara. Au cote de 73% turcii și 74% finlandezii. Ucrainenii au un procentaj de 62%. În rest, o „mare pace”. Letonii, polonezii și sârbii ce mai au chef să își apere țara. Românii mai puțin, doar 38% dintre ei !

În rest, în Europa cea civilizată, Europa aflată sub umbrela NATO, dar în special a SUA, au ales calea „păcii”. Germanii, belgienii și olandezii sunt pe la 18% !

Civilizații pacifiști nu sunt buni de nimic. Imigranții din Siria, Afganistan, Irak îi bat, vârtos, la ei acasă. Iar pacifiștii, după ce iau niște pumni după ceafă le oferă surâzând ce își doresc „sărmanii”.

Pe mine mă interesează, în special, România. Pentru că aici, în România, socialiștii și pacifiștii au ajuns să pregătească țara pentru predare celui care arată că are mușchii mai mari și mai tari.

Sinistră situație. Polonezii și-au luat măsuri să ridice procentul de cetățeni care doresc să își apere țara. Este timpul să o facem și la noi. Indiferent unde ar fugi ceilalți 62% care nu au chef să își apere țara, agresorul îi va ajunge.

Este simpatică concluzia jurnaliștilor turci:

Concluzia lor este că nimeni din Europa nu vrea să lupte pentru țara lor, așa că „ne-am putea ruga seara în Palatul Bellevue din Berlin și am ocupa Roma în doar două zile”.

În aceste zile, în România, românii „iubitori de țară” tocmai au de tocat la „nemernicii” de militari și polițiști care iau banii degeaba.

O soluție politică în Siria este posibilă doar fără Bashar Al-Assad !

Khan Shaykhun după bombardamentul chimic

Khan Sheykhoun a fost atacat cu arme chimice de forțele armate ale Siriei cu complicitatea Rusiei.

Știrile de la Agerpres nu sunt suficiente pentru a ști ce vor face americanii, britanicii, rușii și alții. De aceea am citit știri și de pe la alții. BBC, The Telegraph etc.

Pentru cei care au simțul proporțiilor, să analizăm puțin fotografia. Drumul are o gaură produsă la un impact. Clădirile din jur nu au urme ale deflagrației unui proiectil exploziv ! Plăcuța roșie care semnalizează rămășițele unei arme chimice spun și ele o istorie. Pozele cu copiii morți spun despre rezultatul bombardamentului criminal. Rușii și sirienii au continuat bombardarea localității imediat după bombardamentul american asupra bazei militare Shayrat, ucigând iar copii și civili. Este un război de exterminare religioasă !

Se pare că SUA își schimbă atitudinea. De la anunțul lui Trump că „Siria nu este problema noastră” la „SUA vor continua să monitorizeze situația din zonă și să acționeze punctual” și de la indiferența față de menținerea lui Assad la conducere la îndepărtarea lui Assad pentru a se ajunge la o soluție politică este ceva cale de mers !

Analizele britanicilor și americanilor diferă puțin. Americanii se întreabă ce va urma, care este strategia lui Trump privind războiul din Siria, cum se va realiza „parteneriatul” cu Rusia. Britanicii sunt mai „bătăioși”. Pe lângă interesul față de viitorul comportament al lui Trump ei văd și faptul că rușii au primit o lecție. Au accentuat pe ideea că americanii i-au anunțat că vor bombarda aeroportul sirian fără a le cere părerea iar rușii și-au luat tălpășița „cu coada'ntre picioare”. Revenirea unor avioane pe pistele aeroportului pentru a demonstra faptul că rachetele americane au ratat nu reflectă realitatea. Aeroportul a fost scos din funcție din punct de vedere operativ.

Se cuvine a observa și schimbările din echipa lui Trump. Ultra-naționaliștii sunt îndepărtați. Ultra-naționaliștii au impus linia enclavizării SUA. O enclavizare care avea ca măsură retragerea din NATO, probabil. Numai că NATO nu este doar SUA. Este și aproape toată Europa ! Să sperăm că SUA „își va reveni” și va participa la rezolvarea situației din Siria pentru a se ajunge la soluția politică dorită de toate statele.

Din partea Uniunii Europene, Mogherini a pronunțat ideea de bază: soluția este politică. Dar, fără Bashar Al-Assad. Soluția politică va rezolva și problema imigrației siriene în UE. Va detensiona starea de teamă față de tacurile teroriste la care sirienii sunt parte activă. Dacă SUA nu vor să participe la „problema Siria”, atunci Uniunea Europeană trebuie să își asume un rol activ. Chiar militar. Dacă SUA se vor opune la implicarea NATO, atunci unele state europene cu potențial militar semnificativ vor participa în nume propriu la „rezolvarea” situației. În plus, sunt foarte interesate și Turcia, Israelul, Iordania, Arabia Saudită.

Din ce am citit în presa engleză, tabăra care are un avantaj la Casa Albă este cea care vede SUA ca un actor mondial activ. Totuși, Trump se lasă greu. Probabil că i se construiește o strategie care să nu îl pună în dificultate față de declarațiile anterioare. Ar fi bine să o găsească mai repede. Și, important, Tillerson să nu promită la Moscova, unde va merge în curând, ceva care să lase Siria pe mâna Rusiei și Iranului.

Ar fi bine să negocieze cu rușii plecarea lui Assad. Pentru că plecarea lui Assad ar putea însemna și plecarea rușilor și iranienilor din Siria !

Marea Britanie a spus „out” ! Brexit.

Britanicii au ales să iasă din Uniunea Europeană. Referendumul conservatorilor a reușit. Consecințele vor apare. Deocamdată sunt foarte vizibile emoțiile.

Campania a fost emoțională. Cu privire la viitor, britanicii s-au mulțumit cu „vom face și vom drege pentru că noi suntem buricul pământului”. Populiști. Nota de plată a fost neglijată. Dar ea se va plăti.

Într-o perioadă de doi ani de zile, Marea Britanie va înceta, puțin câte puțin, să mai fie parte a uniunii economice europene. Nu doar prevederile Tratatului Uniunii Europene își va înceta valabilitatea cât privește Marea Britanie ci și toate celelalte tratate adoptate pentru a face din Uniunea Europeană o piață comună, o uniune vamală și financiară.

Marea Britanie devine un stat terț. I se va aplica regimul statelor terțe. Inclusiv reglementările prin care UE își protejează proprii producători. În toate domeniile. Economia Marii Britanii nu mai este complementară economiilor celorlalte state europene, devine concurentă. Va fi o luptă pe piețele internaționale între Uniunea Europeană și Marea Britanie.

Toate tratatele, acordurile, înțelegerile statelor membre ale Uniunii Europene încheiate cu Marea Britanie având componenta apartenenței la Uniunea Europeană se vor rediscuta și ele. Posibil ca unele să fie denunțate. Cât ne aflăm în spațiul de timp de 2 ani al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, ele vor rămâne în vigoare. La ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ele își încetează valabilitatea ier cetățenii țărilor în favoarea cărora s-au semnat acele tratate, acorduri, înțelegeri vor pierde efectele lor favorabile.

În relația dintre România și Marea Britanie se va reveni la regimul anterior, când România nu era stat membru al UE iar MB era. Acum va fi invers.

Cei care au votat „out” nu au luat în calcul sau nu au știut să ia în calcul efectele ieșirii. Marea Britanie va pierde instituțiile comunitare care îi asigurau un plus financiar și o anume poziție nu doar în UE ci în relațiile cu alte state. Plecarea instituțiilor comunitare pe continent, va reduce sever numărul locurilor de muncă din Marea Britanie a persoanelor înalt calificate care fie lucrau în aceste instituții fie lucrau în altele legate însă de acestea. Nu este exclus ca aceste persoane să se mute pe continent pentru a-și continua cariera. Ceilalți, cei care activează în instituțiile orizontale, de asigurare logistică și de prestări servicii vor trebui să își caute alți clienți, în Marea Britanie fie se vor închide. O parte a industriei britanice este legată ombilical de industria continentală. Este o industrie înalt tehnologizată, o industrie integrată în proiecțiile aeronautice, industria militară, industria spațială, cercetarea științifică. Când în Uniunea Europeană s-a împărțit producția, pentru a beneficia toate statele importante, o bucată a primit și Marea Britanie. Ei bine, acea bucată își va înceta activitatea în Marea Britanie și va merge către altă țară europeană capabilă să asigure continuarea producției respective. Așa se pierd alte locuri de muncă înalt-calificate. Deja, în unele state, politicienii își freacă mâinile de plăcere. Vor face propuneri de retragere a acelor componente ale industriilor europene din Marea Britanie cât mai repede posibil. Scoția participă la AIRBUS, de exemplu, face aripile. Nu vrea să piardă așa că nu este exclus să încerce să rămână în UE prin separarea de Marea Britanie.

În Franța, Frontul Național cere „Frexit”. În Olanda, se cere „Nexit”. Nu știu dacă cei care cer acest lucru vor avea succes. Culmea, nu am nici o imagine a rezultatului Brexit-ului asupra majorității populației europene. Presa ne oferă prea multe tâmpenii în loc de evaluări corecte.

Încerc, totuși, să merg pe calea logicii. UE s-a înființat pentru a se împiedica, prin crearea unei piețe comune, a unui interes comun pentru toate statele europene, o nouă stare de beligeranță între statele europene care să ducă la un alt război mondial. De aici pleacă UE. Este esența înființării Uniunii Europene ! Cei care au promovat și promovează ieșirea din Uniunea Europeană au uitat de scopul primar al înființării uniunii. Au uitat să ia în calcul motivația primară. Prevenirea următorului război mondial. Oameni de rahat !

Franța va avea întâlniri urgente cu Germania pentru a trata problema. Sunt printre puținele țări care nu au uitat pentru ce s-a înființat Uniunea Europeană. În plus, Statele Unite ale Americii știu foarte bine de ce s-a înființat Uniunea Europeană și de aceea o sprijină cu privire la obiectivele politice majore. Este evident că SUA au dus o politică de conștientizare a lui Cameron asupra inițiativei sale de ieșire din UE. După ce Cameron a priceput ce urmează să facă a făcut campanie pentru rămânerea în UE. A fost tardivă, după cum se vede. Politicienii britanici care au cerut ieșirea din UE nu s-au gândit la componenta conflictuală internațională. Marea Britanie este cu un pas în față spre starea de beligeranță politică față de statele membre UE. Va fi o stare de beligeranță care se va acutiza pe măsură ce trece timpul. De data aceasta, Marea Britanie nu vor avea de partea lor SUA. Militar, da. Atât timp cât Marea Britanie rămâne și în NATO. Pentru că și NATO are la bază tot prevenirea unui război european în urma acutizării unor interese naționale,

Privind lucrurile în profunzimea lor, știind că prezența Marii Britanii în UE reprezenta una din garanțiile contribuției unei mari puteri la pacea pe continent, brexit-ul este un eșec. Britanicii belicoși îl vor simți mai târziu. Îl vor simți când principalii lor parteneri comerciali, statele membre ale UE, își vor proteja economia în fața produselor britanice. Îl vor simți când vor vedea că ieșirea din UE îi va obliga să caute alte piețe de desfacere pentru produsele lor, piețe pe care nu le au. Piețe la care trebuie să ajungă după drumuri lungi care se vor adăuga la costuri. Vor intra în concurență cu alte state puternice economic fără a avea în spate puterea economică a UE.

Până una alta, treaba lor. UE trebuie să își vadă de drumul ei. Să își urmeze obiectivul de bază: un spațiu al păcii și bunăstării. Chiar dacă vor mai cere și alte state ieșirea, UE se va reforma și se va întări. Nu este un capăt de lume. Problema este însă nu iasă statele mari, Franța și Germania. Statele fondatoare aflate în beligeranță și la originea majorității conflictelor militare europene.

Rusia este într-o continuă ofensivă. Cât va mai putea ?

Agenția de presă rusă TASS a comunicat discursul lui Putin din timpul unei conferințe de presă. Agerpres a preluat o parte și ne spune și nouă ce ne interesează. Ne interesează nu doar România, ne interesează și partenerii României dar și posibilii ei adversari.

Putin o ține langa-balanga cu sistemul anti-rachetă construit în Europa de est, cu componenta devenită activă la Deveselu (România) și cea în construcție din Polonia. Sunt părți ale unui sistem activ, reactiv împotriva unui eventual atac cu rachete cu diverse încărcături. Este completat cu sisteme de supraveghere radar, unul va fi în Turcia dar și cu sisteme de lansare a rachetelor anti-rachetă de pe nave, patru astfel de nave americane dotate cu sisteme de luptă anti-rachetă fiind deja dislocate la o bază maritimă din Spania. Amplasarea sistemelor anti-rachetă constituie o completare a dispozitivului de apărare european/NATO în Europa. La sol se finalizează un sistem de comandă și control al forțelor NATO cu puncte de comandă în statele est-europene, se dislocă tehnică de luptă și vor fi dispuse prin rotație trupe ale statelor membre NATO în diferite țări. Forțele navale ale statelor membre NATO se încheagă în Marea Baltică, în Marea Neagră și în Marea Mediterană.

Vorbim despre o acțiune de foarte mare amploare pentru că Rusia, până mai ieri partener al NATO pentru securitatea în Europa a început să aibă pretenții teritoriale asupra statelor europene vecine, a început să aibă o „grijă deosebită” față de comunitatea rusă din fiecare stat vecin mergând până acolo încât a dat de înțeles că statele care au comunități etnice rusești trebuie să se aștepte inclusiv la intervenția militară a Rusiei pentru „apărarea comunităților respective împotriva abuzurilor” guvernelor respectivelor state.

Politica asta „a protecției comunităților rusești” este folosită de Rusia foarte intens. Printre victimele acestei politici sunt Republica Moldova - Transnistria, Găgăuzia etc. -, Gruzia, alte state care au aparținut de URSS / Federația Rusă, Ucraina mai „nou”, stat care a pierdut o parte a teritoriului, a pierdut o parte a flotei militare și civile care a trecut în serviciul Rusiei. Presiunea „protecției comunităților rusești” se exercită și asupra statelor baltice dar mai există și presiunea „protejării intereselor rusești” asupra teritoriului Finlandei. Cu „protecția” în vârf de băț, Rusia a destabilizat întreg estul Europei. În statele europene vizate, dar și în statele care ar fi capabile să acorde asistență de orice natură acestor state aflate în vizorul Rusiei, Rusia și-a dezvoltat o rețea densă de susținători. Unii plătiți, alții din prostie, cei mai mulți atrași de bani. Iar rușii au dat bani sau au favorizat acțiuni financiare dubioase pentru susținătorii ei.

Aici, la Marea Neagră unde „durerea românilor” este mai mare, Rusia a dezvoltat de câteva ori forțele militare iar după cucerirea Crimeei, fără a mai fi incomodați de acordul cu Ucraina privind mărimea flotei ruse din Crimeea, a transformat peninsula în cea mai mare bază militară din estul Europei. Cine își închipuie că această dezvoltare nu are un scop, nu are capul pe umeri. Nu poți cheltui atât de mult, nu poți concentra atât de multă forță militară într-o zonă fără a arăta că ești cel care dictează și că ceri supunere de la celelalte state aflate în imediata apropiere. Din întâmplare, zona în care Rusia vrea să dicteze este zona Mării Negre. Tot din întâmplare, în zona Mării Negre sunt state cu care Rusia nu se află în relații cordiale: acum este și Ucraina, România, Bulgaria, Turcia, Gruzia. Ca să iasă formidabila flotă a Rusiei din Marea Neagră pentru a acționa împotriva altor state trebuie să treacă prin strâmtori, adică să străpungă dispozitivul de apărare al Turciei, ceea ce este puțin probabil. Convenția de la Montego Bay și convențiile subsecvente privind politica navigației prin aceste strâmtori admite restricții pe care statul pe al cărui teritoriu sunt strâmtorile le poate impune navelor militare dar și navelor civile care transportă materiale militare. Se recunoaște dreptul statelor la autoapărare. În plus, există Convenția de la Montreux (Elveția), din 1936 care limitează accesul în Marea Neagră a navelor militare ale statelor care nu sunt riverane. Rusia profită și dezvoltă propria flotă la Marea Neagră pentru a domina statele riverane care i se opun.

Nici o convenție nu mai are valabilitate în situația în care la Marea Neagră izbucnește un conflict. Într-o astfel de situație, statele membre ale NATO vor cere aplicarea prevederilor art. 5 din Tratat. Pe lângă forțele militare ale statelor aflate la Marea Neagră vor acționa și forțele militare ale aliaților lor care nu sunt în prima linie. Deocamdată, sunt state membre ale NATO care se eschivează de la obligațiile ce le revin în situația în care se impune aplicarea art. 5 din Tratat. Să sperăm că aceste eschive sunt generate doar de partidele socialiste aflate la putere în respectivele state.

Cine privește problematica la Marea Neagră doar sub aspectul unei confruntări Rusia-SUA/NATO sau cu accent doar pe statele puternice militar din NATO greșește. Statele din estul Europei au început să își modernizeze și dezvolte propriile forțe militare. Creșterea potențialului lor militar reduce tensiunea pe obligațiile care pe care alte state membre NATO o simt astăzi vizavi de protecția spațiului NATO. Modernizarea capacităților militare de apărare ale armatelor statelor est-europene, membre NATO, reduce capacitatea ofensivă a Rusiei. Prezența sistemelor moderne anti-rachetă de fabricație SUA pe teritoriul României și al Poloniei (cam singurele state care au potențialul de a le cumpăra și susține financiar) duce, că doresc sau nu rușii și aliații lor, la o dezvoltare tehnologică înaltă în industria militară a respectivelor state, va duce la momentul în care respectivele state își vor putea fabrica propriile rachete astfel încât dependența de producătorul de peste ocean va fi eliminată. Turcia este un exemplu în acest sens. Turcia își produce propriile avioane F-15 și F-16 de care are nevoie. Rușii știu bine că aici, la Marea Neagră, cooperarea strategică între Turcia și România prevede și colaborarea pentru dezvoltarea tehnicii militare necesare celor două țări pentru apărare. Proiectele SUA de dezvoltare a sistemului anti-rachetă în România și Polonia vine ca o completare a nivelului la care a ajuns Turcia - țară care are o flotă militară echivalentă ca putere flotei ruse !

Creșterea capacității de apărare a statelor din Europa de est are o consecință nefastă pentru Rusia. Nu doar militar ci mai ales sub aspect economic. Banii sunt lași. Fug din țara slabă militar, țara care nu este capabilă să îi apere. Dacă o țară crește din punct de vedere militar, banii vin să fie investiți în producție, să fie investiți în creșterea economică. Baza militară de la Deveselu este ca o invitație pentru investitori. Veniți, dezvoltați, produceți pentru că țara este sigură. Iar țări care se dezvoltă, mai ales țări care au o dezvoltare puternică la granițele Federației Ruse instigă pe ruși la comparații. Cu ani în urmă, la Kiev, ambasadorul ne spunea că în relațiile dintre state funcționează o zicală: poporul știe unde se face friptura. State dezvoltate economic, cu democrații puternice, cu nivel de trai ridicat la frontierele Rusiei este în dezavantajul Rusiei. Chiar dacă propaganda Rusiei face pe dracu'n patru să prezinte altfel situația din țările vecine, cei care călătoresc în aceste țări au parte de alte impresii. De curând, rușii au prezentat un material filmat prin zone degradate din orașe, inclusiv București, pentru a arăta cum s-a „prăbușit România” de când a intrat în Uniunea Europeană și în NATO. Rușii care nu au ajuns în România și nici nu vor ajunge, vor trăi cu impresia că ce prezintă propaganda rusă este real. Rușii care vin în România rămân cu altă impresie. Necazul pentru ruși este faptul că statele pe care nu le mai pot controla bine permit cetățenilor lor să circule în România și alte state europene iar aceștia duc acasă impresiile care sunt departe de imaginile propagandei ruse. Am citi într-un ziar din R. Moldova un mic articol. O doamnă a văzut că în România sunt prețuri la alimente mai mari ca în Moldova. A vorbit cu oamenii și a văzut că veniturile românilor, comparativ cu veniturile omologilor moldoveni, sunt de 4-5 ori mai mari. Impresia că prețurile sunt mai mari la unele produse se va estompa și va prima impresia că românii au venituri mai mari și un nivel de viață mai bun. Ca atare, intrarea în UE este bună și nu rea.

În fine, constat că Rusia continuă să facă cheltuieli imense pentru a se impune militar. Este un efort uriaș să construiești asemenea forțe militare, să le asiguri logistic, să le susții financiar. Rezervele federale ruse, bazate pe comercializarea hidrocarburilor, s-au epuizat. În toamnă, rezervele Federației Ruse vor fi topite. Prețul hidrocarburilor rămâne scăzut. Probabil că va scade pe măsură ce diferite state vor înlocui hidrocarburile ca materie primă pentru producerea energiei. Putin știe că Rusia este în corzi. Are de ales. Fie renunță la politica externă agresivă și revine la respectarea convențiilor internaționale, inclusiv la retrocedarea Crimeei către Ucraina, fie se duce la fund.

UE a prelungit cu un an sancțiunile economice aplicate Rusiei și urmează să prelungească și sancțiunile politice. Degeaba se face Putin că nu este afectat. Rezultatul sancțiunilor este evident. Rusia se distanțează constant de piața europeană, piața europeană ajunge la concluzia că și fără Rusia se poate trăi, supremația Rusiei pe piața europeană a hidrocarburilor se duce de râpă, inclusiv Polonia și-a construit un terminal pentru primirea și stocarea gazelor lichefiate ceea ce constituie un semnal clar că Rusia pierde teren uriaș. Politica pumnului în gură pe bază de hidrocarburi și-a epuizat epoca. Rusia și-a construit o nouă armată uriașă. Dar, nu are capacitatea de a o întreține. Deși nu pare, nu este exclus ca să nu aibă deficiențe majore în a o folosi. Potențialul militar al statelor membre NATO este dublat de potențialul economic și de capacitatea de a îl menține excluzând Rusia din ecuație. Rusia nu are o astfel de poziție. Nu mai vorbim de resursele financiare la dispoziția statelor membre NATO.

În afara declarațiilor belicoase promovate cu obstinație de jurnaliștii care gândesc ceva mai mult ca o găină beată, ar trebui avute în vedere și alte declarații, tot ale lui Putin. Recunoaște supremația SUA, recunoaște necesitatea unei colaborări cu UE, recunoaște că piața UE este vitală pentru Rusia, cere cu insistență să i se recunoască statutul de mare putere, atenție ! Îl cere pentru că nu îl poate impune ! Știe că întărirea capacităților militare de apărare ale statelor membre ale NATO, în special ale statelor care au făcut cândva parte din „lagărul socialist” a depășit „limita” convenției echilibrului militar Rusia-SUA și a devenit o problemă a echilibrului Rusia cu fiecare stat în parte. Chiar dacă Putin nu vrea să vorbească despre așa ceva, statele europene care se simt amenințate de Rusia vorbesc despre dreptul lor la apărare care nu poate fi condiționat de echilibrul militar între SUA și Rusia, între Rusia și NATO. Vede, că nu are orbul găinilor, că potențialul nuclear al Rusiei începe să fie luat altfel în serios, nu mai produce teamă, produce înaltă tehnologie în statele care se simt amenințate prin intermediul căreia să se distrugă rachetele rusești înainte ca acestea să părăsească teritoriul Rusiei. Perceperea Rusiei ca stat agresor a generat contra-măsuri. Nu doar politice, nu doar economice ci și militare. Contra-măsuri severe care se traduc, în cazul în care se ajunge la folosirea lor, la pierderi de vieți omenești nevinovate. Putin simte că nu mai poate controla lumea externă. Bănuiesc că analiștii ruși știu că au pierdut „războiul hibrid”. Victoriile de până acum se pierd în ceață. Bănuiesc că știu faptul că aceste contra-măsuri, inclusiv cibernetice, vor fi active ani și ani de zile de acum încolo. În timp ce Rusia va căuta să își lingă rănile politicii „ofensive”, va trebui să suporte consecințele cheltuirii banilor pentru grandomanie și nu pentru binele populației. Sunt semnale clare că în Rusia vor urma tulburări. Putin știe, știe pentru că are declarații împotriva influenței americanilor aupra populațiilor țărilor care s-au desprins de Rusia, știe pentru că este virulent în condamnare „revoluțiilor colorate” ... Toate declarațiile lui Putin din ultimul timp îi prezintă și slăbiciunile. Putin are nevoie de o reacție a SUA, a UE, o reacție care să fie folosită propagandistic pentru stimularea populației Rusiei tot mai nemulțumită. Ei bine, reacția nu vine. Putin o cere iar SUA și UE nu vor să îi dea satisfacție. Ce va face Rusia de aici încolo ? Un război nu poate porni. Nu are capacitatea să îl ducă. Nu are capacitatea să se opună UE. Un eventual război pornit de ruși va duce la destrămarea deplină a Rusiei. Chiar dacă există state în UE cu evidente simpatii pro-ruse, există și state care odată atacate nu se vor opri la „recomandarea” partenerilor europeni pro-ruși. Iar Putin știe.

Rusia forțează o altă ordine mondială. Acum neagă tratatele la care este parte.

Întâi am citit informația la Digi24 pe facebook (aici).

Am verificat la Agerpres și am găsit informația (aici).

Consiliul Europei a avut o reacție, destul de ezitantă, pentru a lăsa „loc de întors”. Daniel Holtgen, purtătorul de cuvânt al secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, susține că procesul legislativ nu s-a încheiat iar adoptarea legii în discuție ar putea să fie oprită. Slabe speranțe.

Rusia a încălcat grosolan Actul Final al acordurilor de la Helsinki din 1975 (aici), atunci când a ocupat Crimeea și a invadat Ucraina în regiunile sud estice. De ce s-ar împiedica de alte tratate internaționale care nu îi convin ?

Unul dintre foarte puținii parlamentari ruși care s-au opus actului normativ în discuție a pus punctul pe „i”:

„În Europa, deputații se gândesc la cel mai bun mod de a aplica dreptul internațional. Iar aici, ne gândim la modul de a-l ocoli” - deputatul Dmitri Gudkov.

Întâi Actul Final de la Helsinki, acum Convenția Europeană a Drepturilor Omului (semnată de Rusia în 1996 !), mâine cine știe ce mai neagă rușii pentru că este „împotriva intereselor naționale ale Rusiei”.

Deputatul Viaceslav Lisakov al partidului la putere, Rusia Unită, afirmă tranșant:

„Această lege are scopul să permită guvernului să-și apere drepturile dacă decizia unei organizații internaționale este împotriva intereselor sale naționale”.

În timp ce în constituțiile europene există prevederi exprese care stabilesc superioritatea dreptului internațional la care statul respectiv este parte față de legile sale interne, Rusia adoptă, de când Putin a venit la putere, soluția opusă. Dreptul intern rus este superior dreptului internațional. Curtea Constituțională a Rusiei va putea să nege convențiile internaționale anterioare dacă acestea contravin intereselor exprimate de Guvernul Federației Ruse.

Situația devine foarte gravă. Sunt puse sub semnul întrebării toate tratatele la care și Rusia este parte. Tratate privind frontiera cu statele vecine, tratate privind exploatarea resurselor minerale din spații comune (oceane, mări, Antactica !). În privința Antarcticii, Rusia a cerut ca o suprafață imensă să fie recunoscută pe plan internațional ca aparținând ca teritoriu Rusiei, urmând a se aplica în acel teritoriu legile ruse. O cerere care neagă dreptul internațional în materie. În privința Oceanului Înghețat, dar și a altor suprafețe marine, Rusia a cerut (până acum ONU nu a fost de acord) să aibă drepturi mai mari decât alte state.

Când trecem să vedem tratatele privind dezarmarea, reducerea armamentelor ofensive, reducerea arsenalului nuclear etc., pericolul să se ajungă la o nouă cursă a înarmărilor este iminent.

Eu îmi pun întrebări acum: din moment ce Rusia neagă tratatele europene aflate sub „grija” Consiliului Europei (care este format din toate statele europene indiferent de alte asocieri !), cum va mai fi considerată Rusia în interiorul organizației ? Mai poate fi Rusia partener al celorlalte state europene ? Mai poate participa Rusia la negocieri în acest cadru, din moment ce imediat după aceea ea va nega, dacă nu îi convine la un moment dat, actul internațional abia semnat ? Din moment ce CEDO este eliminat din ecuație, va fi eliminată și Curtea de la Haga ? Acolo unde sunt soluționate litigiile de drept internațional (unde noi am câștigat teritoriul la Marea Neagră în litigiul cu Ucraina ? Vor fi negate și legile războiului și ale păcii ? Va mai ține cont Rusia de „legile războiului” ?

Mă deranjează faptul că în România nu avem o presă care să apere interesul național dar și european în același timp. Astfel de evenimente cu consecințe deosebit de grave ar trebui mai amplu dezbătute de presă.

Avertismentul privind Rusia. Este real și serios.

Mă alătur aici, prin ceea ce scriu acum, celor care iau foarte serios în considerare pericolul generat de noua (de fapt, vechea) politică internațională a Federației Ruse. Cucerirea unor noi teritorii și stabilirea unor noi sfere de influență.

Rusia nu are capacitatea de a se opune, economic, celorlalte state mari (SUA, China) sau comunități de state. Rusia a fost, este și va mai fi o perioadă de timp un stat autocratic. Rusia a fost, este și va mai fi un stat expansionist. Va avea aliați și dușmani. Aliații rușilor, devin în timp state aservite. Colonii. Rusia și-a „exportat” populația în toate statele vecine pentru ca la un moment dat să aibă unul din motivele agresiunii: apărarea intereselor populației ruse din vecinătate. Dușmanii rușilor devin toți cei care nu recunosc supremația lor.

Uniunea Europeană este un „dușman”. S-a extins și există „pericolul” să ajungă la o integrare statală care să o transforme într-o entitate politică coerentă. De aici, mai departe, se poate ajunge la o integrare de securitate și de apărare. Pașii făcuți până acum sunt edificatori. Uniunea Europeană este subiect de drept internațional. Uniunea Europeană se integrează politic prin reglementările comune privind cetățenia, circulația persoanelor și a mărfurilor, asistența consulară (viza Schengen se poate elibera de către orice consulat al statelor membre Schengen - un exemplu). S-a înființat funcția de comisar al UE pentru politica externă și se întărește ideea unui comisar pentru problemele de apărare. Se insistă la nivelul PE și al CE pe o politică de părare și securitate comună. Granițele Schengen (în particular), Frontex și granițele UE induc ideea unei unități de state (confederație) și nu doar a unor state, luate separat. UE devine, pe zi ce trece, o entitate stabilă în dreptul internațional. Slăbiciunea UE, din punct de vedere militar, este lipsa unității statelor în domeniu. NATO este foarte bun însă nu este suficient. UE este puternică din punct de vedere economic însă este slabă din punctul de vedere al capacității de apărare a puterii economice și statale.

Analiștii au observat bine faptul că NATO a rămas în urmă din punctul de vedere al evoluției strategice și doctrinare. Rusia a evoluat. Că ne place sau nu, acesta este adevărul. A denunțat tratatele care limitau înarmarea în spațiul european, a denunțat tratatele privind limitarea armamentelor nucleare pe când statele europene nu au făcut acest lucru, Rusia și-a sporit forța armată, a trecut la înlocuirea tehnicii depășite, au schimbat doctrina militară. În Ucraina dar și în alte state unde Rusia este stat agresor (R. Moldova, Georgia ...) și-a dus tehnica la care vrea să renunțe și o folosește împotriva statelor agresate. Și-au dezvoltat armamentul nuclear tactic și au decretat că îl vor folosi dacă Rusia sau aliații ei vor suporta un atac nuclear sau convențional. Momentul în care folosirea armamentul nuclear este lăsat la latitudinea conducerii politice a Rusiei, fără a fi ancorat într-o realitate operativă, generează, pe bună dreptate, neliniște.

Statele europene au visat frumos iar acum s-au trezit în plin coșmar. Războiul în Europa a fost posibil în permanență, acum este probabil, cu o nouă înfățișare. Al doilea război mondial a impus tancul și arma atomică. Rusia aduce, azi, o altă invenție: războiul hibrid. O combinație de tehnici de război convenționale, de gherilă urbană și cibernetice - spune sir Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului forţelor NATO din Europa. Mediafax (aici). Observație bună.

Cu două zile în urmă, la Digi24Tv, grl. Degeratu a prezentat extrem de concret situația militară. Îl confirmă pe militarul britanic (aici). Armatele NATO nu știu să acționeze în acest tip de război hibrid. Când să acționeze, cum să acționeze, care este limita acțiunilor, ce armament să fie folosit etc. Politic, dacă ne uităm la Ucraina, statele Europene critică Rusia însă împiedică, în același timp, Ucraina să se apere. Nu o sprijină în lupta ei împotriva Rusiei. Pentru că adevărul este simplu. În estul Ucrainei luptă armata rusă deghizată în „oamenii verzi”. Ca militar consider că statele europene se comportă cu o regretabilă lașitate. Dan Dungaciu, tot la Digi24 semnalează că în statele baltice s-a trezit „conștiința” în comunitatea rusă și sunt posibile aceleași acțiuni ca în Ucraina. Din punctul de vedere al dreptului internațional situațiile de acest gen sunt tratate ca „revolte populare”. Intervenția polițienească trebuie să fie limitată, în timp ce se duce discuția politică, însă nu ai cum interveni cu „pocnitori” împotriva „cetățenilor revoltați” care folosesc arme de asalt, aruncătoare de mine și lansatoare de rachete. Mai ales dacă „scot” din beciuri sau coboară din podul caselor tancuri, tunuri și mașini blindate.

Mai grav, sub presiunea politică pacifistă, mai toate statele europene au renunțat la a dezvolta propria armată. În Marea Britanie s-a ajuns la afirmații grave. Țara nu este capabilă să se opună cu succes unei agresiuni ruse. Periodic, în apropierea spațiului aerian britanic își fac apariția sfidătoare bombardierele strategice ruse. În Germania se discută despre incapacitatea de a avea o forță militară - antrenamentele din Norvegia, cu cozile de mătură vopsite în negru folosite de militarii germani pentru a simula țevile de mitraliere. Pe lângă pacifiștii actuali - după părerea mea aflați sub influența agitatorilor ruși -, avem și state europene care au renunțat la propriile armate (le au degeaba !) dispuse să se pună sub umbrela rușilor - gâlma austro-ungară.

Pentru a avea pace, trebuie să duci un război. Cine nu este capabil să ducă un război, nu merită pacea. Incapacitatea de a duce un război are drept consecință aservirea față de agresor. Nu mai ești liber. Devii sclav. Când ești sub ocupație străină, nu beneficiezi de pace.

Toate tipurile de acțiune gen „omuleții verzi” trebuie declarate ca agresiuni militare și tratate ca atare. Indiferent ce spun alții. Agresorul, Rusia în aceste cazuri, nu va declara un război, chiar dacă va consuma resurse pentru a sprijini „cetățenii ruși revoltați”. Starea de război, odată declarată, o va opune tuturor statelor lumii (cu excepția gâlmei austro-ungare).

Având exemplul Ucrainei, va trebui să ne revedem doctrina națională de apărare.

Mă îngrijorează acțiunea PSD cu noul cod fiscal. Văd că se face mare tam-tam cu prevederile din el. De fapt, noul cod fiscal are rolul de a împiedica întărirea militară prin alocarea acelui 2% pentru apărare. Din moment ce 2% azi are o valoare nominală, prin pierderea de către bugetul de stat a 10% din venituri, valoarea nominală a lui 2% dintr-un viitor buget poate fi mai mică chiar decât ce primește armata română acum. Mai că îmi vine să cred că PSD este „aliat” cu Putin.

Demență, este puțin spus.

Agerpres (aici).

După negocierile de la Minsk, Putin își arată „fața”: „Pornim de la faptul că cei 6.000 — 8.000 de soldați (ucraineni) încercuiți la Debalțevo vor depune armele înainte de instituirea armistițiului”.

Armata națională a Ucrainei este îndemnată „să depună armele”, să devină prizonieră a „separatiștilor pro-ruși” !

De noaptea minții !

Acesta este sensul acordului de la Minsk ?! Așa-zișii separatiști pro-ruși au cumva alt statut decât acela al unor teroriști ? Se pare că după Putin au statut de beligeranți statali, reprezentanți ai unui stat. Iar Ucraina este statul agresor pe propriul teritoriu.

Nimeni nu crede în buna credință a lui Putin. Presa serioasă a ajuns la concluzia că demersul vest-european a fost în favoarea lui Putin. În defavoarea Ucrainei. Ei bine, această declarație întărește convingerea că cel care a ieșit victorios la Minsk a fost Putin iar Ucraina a fost o victimă a incompetenței vestului european de a trata responsabil un pericol pentru UE însăși.

Sprijinirea Ucrainei pentru a se elibera de sub ocupația rusă este o urgență. Altfel, rând pe rând, alte state europene vor simți gustul prafului de pușcă rus.

Rusia escaladează conflictul. Transnistria se mobilizează. Noi și occidentul protestăm.

În Ucraina de est asistăm la o escaladare a conflictului. Rusia trimite oameni, armament, alimente teroriștilor ruși sfidând totul. Este imposibil să se mai creadă că așa-numiții insurgenți sunt cetățeni ucraineni revoltați de orientarea economică către vest a Ucrainei. Toate datele adunate în timpul din urmă arată că „insurgenții” sunt de fapt cetățeni ruși sau de pe aiurea, înarmați de Moscova, susținuți de Moscova din punct de vedere politic și susținuți militar de către forțele armate rusești de peste frontieră în mod activ, prin tirurile de artilerie asupra pozițiilor armatei ucrainene.

Convoiul așa-zis umanitar care a intrat în Ucraina fără a mai aștepta controlul vamal și acceptul Crucii Roșii internaționale completează tabloul teatrului de război prin componenta sa logistică. Rusia va trimite „umanitar” în zona de conflict și tancuri. Indirect se confirmă semnalul tras de Kiev. Convoiul este de fapt militar Șoferii sunt probabil voluntari ruși dar pot fi și militari ai unor unități care participă la conflict, cu misiunea de a participa la suportul logistic al acțiunilor de luptă. Transportul de efective, alimente, materiale de uz personal, armament și muniție etc.

Politic, pierderea Ucrainei va fi urmată de pierderea altor teritorii aflate azi sub controlul sever al Moscovei. Rusia nu are capacitatea de a susține o piață economică comună cu statele care au fost, cândva, sub ocupația URSS. De aceea va fi părăsită de alte foste state „sovietice”.

În Europa, Rusia are doar sprijinul necondiționat al Ungariei. Alte state europene îi acordă un sprijin condiționat, determinat de dependența lor față de gazul rusesc. Germania, principala forță europeană în care Rusia și-a pus speranțele, adoptă poziții politice în concordanță cu SUA. Ieri, Obama și Merkel au ajuns la aceeași concluzie: Rusia s-a angajat într-o „escaladare periculoasă” în Ucraina (aici). Obama și Merkel cer ca Rusia să își retragă convoiul umanitar ilegal din Ucraina imediat. Asta înseamnă noi acțiuni ale SUA și UE împotriva Rusiei. România le cere. Le cere pentru că escaladarea conflictului poate însemna ocuparea militară a estului și sudului Ucrainei. Le cere pentru că Rusia și-a manifestat dorința „înghețării conflictului” în zonă sub control internațional, ea (statul agresor !) urmând a fi principala forță internațională care se va ocupa de restabilirea păcii !

„Rusia trebuie "să înceteze trimiterea de personal rus, echipamente militare şi vehicule blindate spre estul Ucrainei", au mai apreciat cei doi lideri”.

Transnistria a sunat mobilizarea. Împotriva cui ? A Ucrainei sau a Moldovei ? Nu cumva cei de la Moscova vor să obțină o reacție a României ca urmare a unui pericol iminent asupra Moldovei ? Nu este exclus. Orice tulburare severă cu caracter armat în această zonă va fi folosită de Rusia pentru a acuza „occidentul” de agresiune asupra ei. Rusia știe că nimeni nu va sta cu mâinile'n sân. NATO a reacționat ferm. Orice formă de agresiune asupra unui stat membru NATO va primi o replică pe măsură. Este Rusia pregătită de război ?

O altă formă de provocare din partea Rusiei este evidențiată de ministrul de externe al Lituaniei:

"Am aflat cu profundă tristeţe că domnul Mikola Zeleneţ, consulul onorific lituanian din Lugansk, a fost răpit şi asasinat de terorişti", afirmă Linas Linkevicius, ministrul lituanian de Externe, aflat în vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. (aici)

Putin este un pervers. Mai zilele trecute, aflat în Crimeea, sfidător, anunța cu miere în glas că Rusia nu trebuie să se izoleze de occident. Se pare că a ales calea să îl calce în picioare. Occidentul trebuie să acționeze „corespunzător”. Lui Putin și Rusiei lui trebuie să le intre în picioare „cuiele” de pe drumul războiului pentru a pricepe odată și odată că ei nu sunt stăpânii lumii ce îi înconjoară.

România va trebui să priceapă că este în calea războiului. Că trebuie să stimuleze dezvoltarea economică și militară a țării. Că trebuie să umblăm la legislația aferentă și să facem acele modificări care să asigure țării capacitatea de a își apăra existența.

O constatare tristă: producem prea mulți nevolnici.

Declar război diversioniștilor din PNL sau de alături.

Nu celor din afara PNL. Declar război diversioniștilor din PNL. Pentru că sunt și își fac de cap.

A venit un jurnalist (se pare Cristoiu) cu ideea că în PNL sunt trei tabere: Klaus Iohannis, Crin Antonescu și Călin Popescu Tăriceanu. Fără a analiza tembela „apreciere”, unii au început să exploateze ideea mediatic. Au început poziționările. Cine este cu unul, cine este cu altul cine este cu acel nimeni numit Tăriceanu. La tembelismul ideii se adaugă comportamentul tembel.

În PNL nu trebuie să existe tabere. Cine are inițiativa construcției unei tabere „proprii” trebuie sancționat. Chiar dacă ar fi vorba despre Președintele partidului. El reprezintă întregul partid și pe toți susținătorii (votanții) acestuia și nu doar un grup apropiat lui. Este normal să își aducă aproape pe acei liberali care l-au susținut pentru cucerirea puterii în partid, poate are mai multă încredere că își va realiza programul politic având ajutorul lor. Este normal însă acest grup nu trebuie transformat într-o „tabără”.

Este normal ca unii liberali deveniți în timp lideri informali sau formali ai partidului să aibă susținători. Este normal ca liberalii să aibă opțiuni pe care să și le exprime cu privire la un lider sau altul, cu privire la o opțiune strategică sau tactică, este însă anormal să dezvolte aceste opțiuni în atitudini adverse față de liberalii care au alte alegeri.

Vorbesc despre liberalii din interiorul partidului, nu despre tot felul de indivizi care au ieșit în decor. Mă refer aici, în mod cu totul și cu totul special, la așa-zișii liberali din jurul lui Tăriceanu. Aceștia au devenit adversari ai PNL. Au devenit asociați ai PSD. Susțin PSD-ul în acțiunile politice contra PNL. Chiar dacă se declară a fi liberali „în cuget și simțiri” ei sunt doar niște simulanți. Nu trebuiesc luați în calcul în evaluările pe care noi le facem cu privire la liberali. Iar liberalii sunt doar în PNL. Să fie clar.

Mă deranjează enorm indivizii care se declară susținători ai lui Crin Antonescu și care vor să dezvolte o stare de adversitate față de Președintele Klaus Iohannis. Mă deranjează și cei care se declară susținătorii lui Klaus Iohannis și se comportă la fel. Este absurdă o astfel de atitudine, demersul lor este împotriva PNL. Pentru că lucrează din interior, sunt mai periculoși decât cei care încearcă să facă rău PNL din exterior.

La fel ca mulți alți liberali consider că în această etapă intermediară a desemnării candidatului „dreptei” la alegerile prezidențiale este bine să susținem alegerea lui Crin Antonescu, din partea PNL. Ideea este de a reface tandemul Crin Antonescu/Președinte - Klaus Iohannis/premier. Tandemul are o vechime în imaginea politică a populației cu privire la o eventuală formulă de conducere a țării și are mai multe șanse de reușită decât orice alt tandem. Există însă un inconvenient major. Nu știm ce va spune cetățeanul care va răspunde întrebărilor din sondajele în curs de efectuare. Nu știm cine sunt acei cetățeni. Dacă sondajul se va desfășura în interiorul PNL există o prezumție cu privire la câștigător: Crin Antonescu. O prezumție care însă ar fi posibil să nu fie validată, câștigătorul urmând a fi Klaus Iohannis. Dacă sondajul se va efectua în spațiul electoral național, semnul de întrebare devine din ce în ce mai mare. Klaus Iohannis are în favoarea sa precedentele sondaje care l-au situat în fața lui Crin Antonescu. Nu este exclus ca la întrebări să răspundă votanți ai PSD, ai PDL, ai PMP, ai PNȚCD, ai FC, normal ai PNL, tăriceniștii etc. Câștigătorul, oricare ar fi el, se va înfrunta cu candidatul desemnat de PDL, Cătălin Predoiu. În al doilea rând de sondaje, este posibil să câștige liberalul sau democrat-liberalul. Câștigătorul va fi desemnat drept candidat al dreptei, indiferent de opțiunile noastre.

Am fost și sunt de acord cu propunerea deputatului Radu Zlati. Klaus Iohannis să manifeste un act de voință pentru refacerea tandemului Crin Antonescu-Klaus Iohannis. Pentru asta, înainte sau chiar după efectuarea sondajelor, să declare că se retrage din cursă și că susține candidatura lui Crin Antonescu. Să fie lucid și să conștientizeze că trece de la un nivel inferior al puterii politice la un nivel superior. De la administrarea unui oraș mare, o administrare de succes la administrarea unei țări. Este tânăr și are posibilitatea să acumuleze suficientă experiență pentru a face pasul către președinția României.

Nu neglijez faptul că Președintele PNL, Klaus Iohannis are o datorie față de liberali. A fost promovat și susținut să preia conducerea PNL. A promis că va duce la îndeplinire un program „pe 10 ani” care să includă câștigarea prezidențialelor, a alegerilor locale din 2016 și o guvernare PNL de cel puțin 2 mandate. Pentru mine a fost o neplăcere să îl aud că vrea candidatura PNL la Președinția României. Este absurd să gândim că după alegerea lui ca Președinte al României va putea să asigure ducerea la îndeplinire a programului anunțat cu puțin timp înainte. Nu mai spun de faptul că acest mare program a fost angajat în timp ce aveau loc discuții pentru unificarea dreptei. A lăsat impresia că dreapta unificată, de se va realiza, va adopta acest program. În linii mari este posibil, dar a vorbit și cu viitorii membri ai marelui partid de dreapta ? Sunt două aspecte care pun sub semnul îndoielii sinceritatea lui. Îmi este teamă că va fi perceput ca un fanfaron, iar această percepție nu este în favoarea PNL.

Sunt multe variante de final care se cuvine a fi luate în calcul. Oricare ar fi cea câștigătoare, PNL trebuie să rămână unit. Trebuie să rămână puternic. El nu slăbește prin plecările unor liberali după Tăriceanu, majoritatea celor plecați au fost „liberali” doar pentru accederea în Parlament și la funcțiile publice, pentru CV-ul personal. Puterea PNL stă nu doar în liderii de succes ci în marea masă a membrilor și simpatizanților PNL. Nu a liberalismului. Pentru că simpatizanți ai liberalismului sunt pe toate drumurile, dorm prin toate șanțurile.

Diversioniștilor, vă declar război.

Rusia începe să piardă teren.

Aplicarea prevederilor Tratatului NATO de către statele membre ca urmare a amenințărilor Rusiei la adresa statelor europene, corelate cu principiile dreptului internațional public așa cum a fost ele convenite în cadrul ONU de-a lungul anilor, obligă Rusia la prudență. Eu așa văd.

NATO se mișcă. SUA, Franța, Turcia, Marea Britanie și-au pus în stare de alertă forțele armate pentru a contracara acțiunile ostile ale Rusiei față de statele europene care formează „frontul de est”. Statele din prima linie se pregătesc pentru o eventuală agresiune a Rusiei fie asupra lor fie ca urmare a agresiunii directe asupra Ucrainei. Nordul Europei este mai sensibil. Polonia, Lituania, Estonia și Letonia sunt în fața rușilor și au suficiente motive, cel puțin de natură istorică, să considere că pot fi „ținte” ale expansiunii ruse sau a consecințelor acestei expansiuni. Polonia a devenit bază a operațiunilor NATO în flancul nordic. În sud, România este una dintre bazele de operațiuni alături de Bulgaria și Turcia.

Asistența acordată Ucrainei își spune și ea cuvântul. Ucraina a căpătat încredere și acționează mai ferm. Au arestat agenți ruși (ofițeri ai serviciilor de informații militare ale Rusiei) aflați în Ucraina pentru acțiuni de destabilizare. Sunt duse acțiuni de luptă cu forțele separatiste susținute de Moscova. La nivelul organismelor internaționale ajung informații din ce în ce mai multe, puse la dispoziție de Ucraina în primul rând dar și de serviciile de informații ale statelor membre NATO, care confirmă statutul de stat agresor al Rusiei în problema ucraineană. Urmare a clarificărilor necesare, Rusia începe să piardă susținerea internațională la care a sperat înainte de declanșarea operațiunilor.

UE a făcut analize care să determine efectele unor sancțiuni economice aplicate Rusiei. România are un comerț cu Ucraina și Rusia aproape nesemnificativ. În jur de 4% din totalul comerțului exterior. Întreruperea acestuia (în special cu Rusia) poate avea un efect negativ asupra creșterii economice de aproximativ 0,6%. Suportabil. Nu este exclus ca alte state să aibă mai mult de suferit, mai ales statele dezvoltate economic ale UE care până acum s-au opus, vehement, ideii de a sancționa economic Rusia. Dacă Rusia se baza pe influența economică a comerțului ei exterior asupra unor state europene vede, acum, că aceasta poate fi serioasă însă nu va constitui un impediment pentru deciziile viitoare ale statelor europene de sancționare a Rusiei pentru agresiunea asupra Ucrainei.

Declarațiile oficialilor ruși sunt un semnal de nervozitate. Rusia nu mai este prudentă în declarații. Acuzele aduse de ruși SUA și UE arată că Rusia considera Ucraina ca fiind o țară aservită ei și nu un stat liber. Pur și simplu Rusia se arată deranjată de faptul că i se aduc acuzații că a încălcat dreptul internațional public în relația cu Ucraina. De aici au apărut declarațiile ruse cu privire la „interesele rușilor” încălcate de Ucraina și dreptul Rusiei de a interveni, inclusiv militar, pentru apărarea intereselor proprii. Arestările operate de serviciile speciale ucrainene care scot în evidență acțiunile anterioare ale Rusiei pentru destabilizarea politică a țării, arestări care au adus clarificări importante cu privire la acțiunile anterioare ale Rusiei în Crimeea și în regiunile din estul și sudul țării, au alertat în cel mai înalt grad Moscova. Discursul politic al fruntașilor ruși și motivările lui Putin pentru intervențiile din Ucraina au picat. Pe zi ce trece, Rusia este arătată lumii ca un stat agresor iar această imagine este dăunătoare pentru viitor. Rusia a mai comis o „prostie”. A dus la frontierele cu Ucraina unități noi, dotate cu cea mai nouă tehnologie rusă. Declarația dată de militarul rus are importanța ei pentru analiștii militari și politici (cei serioși, nu analiști de la televiziuni). Rusia s-a pregătit intens pentru un viitor conflict cu statele din Uniunea Europeană și SUA. Aducerea noii tehnologii de război în prim plan are scopul de a „înspăimânta” inamicul. Afirmațiile militarului rus confirmă faptul că acest material de război a fost verificat și că militarii ruși au căpătat încredere în el. Pe de altă parte, întregul material de război arătat este destinat luptelor terestre și unor eventuale interacțiuni terestru-aer și terestru-apă. Cine a dus noua tehnologie la frontiera cu Ucraina a gândit să înspăimânte Ucraina și să o determine să renunțe la rezistență. În cazul în care Ucraina nu renunță la rezistență, Rusia știe că trebuie să se oprească. Devine evident, pe zi ce trece, că Ucraina primește sprijin de la statele membre NATO și UE și că va avea capacitatea de a se opune. În plus, Ucraina poate cere oficial, sub aspectul dreptului internațional (dacă nu a făcut-o deja), sprijinul UE și al NATO situație care nu cred că a fost luată în calcul de Rusia sau, dacă a fost luată în calcul a fost considerată ca fiind limita până la care Rusia va forța relațiile cu Ucraina. Este evident că Rusia știe că de va trece „linia roșie” va fi răspunzătoare pentru un nou război mondial. Indiferent câtă putere militară are Rusia, nu poate face față forțelor armate ale NATO și capacității acestor state de a asigura economic ducerea unui război. Apoi, Rusia știe că nu are aliați, în afara statelor din fosta URSS care sunt în uniunea vamală condusă de ea și probabil Coreea de Nord.

Rusia începe să piardă teren și a devenit nervoasă. Aștept să văd momentul renunțării la agresiune și la Crimeea. Bănuiesc că Ucraina și aliații ei nu vor renunța la refacerea situației de dinainte de declanșarea agresiunii Rusiei. Prevăd însă stări conflictuale majore în Ucraina generate de minoritarii ruși și acțiuni ostile ale guvernului și politicienilor ucraineni față de minoritatea rusă. Nu degeaba Rusia a declarat că pune la dispoziția minoritarilor ruși de pe unde or trăi ei o procedură simplificată și rapidă de obținere a cetățeniei ruse. Este evident că o parte a populației ucrainene de etnie rusă va căuta să plece din Ucraina începând de la momentul în care guvernul de la Kiev va prelua controlul asupra regiunilor și până după retragerea forțelor rusești din țară. Înclin să cred că vor pleca mulți. În special cei care s-au evidențiat ca susținători ai Rusiei și care au fost aliații ei fideli. Cei care au format grupările de luptă anti-ucrainene. Rămânerea lor în Ucraina nu le mai garantează un viitor pașnic. Mai devreme sau mai târziu vor fi acuzați de colaboraționism cu rușii și vor fi victime ale răzbunării.

Din moment ce Rusia pierde teren, se vor precipita lucrurile și în R. Moldova. Transnistria va fi blocată ferm de Ucraina la frontiera de est. NATO va bloca acțiunile militarilor ruși din Transnistria. Pentru Rusia, Armata din Transnistria va deveni o povară. Va urma o retragere a rușilor și din Transnistria. Nu doar a forțelor militare ci și a „civililor” care au susținut regimul separatist. Iar R. Moldova va trebui să aibă aceeași atitudine ca a Ucrainei. Radicală cu privire la Rusia și „cetățenii ei”.

Recomand propagandiștilor pro-ruși din România să se mai abțină. Rusia nu mai are în față doar armata Ucrainei. Are în față forța armată a NATO. Să adune tot ce au statele membre NATO de la frontiera cu Rusia și Ucraina (se adună ceva serios, chiar foarte serios) la care să adauge parte a forțelor armate ale SUA și Canada plus parte din forțele armate ale statelor din vestul Europei. Le reamintesc eu, dacă nu pricep. Să pună în primul eșalon Georgia, Turcia, Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Polonia, țările Baltice, Finlanda, Suedia, Norvegia. Vrea Rusia război cu toate aceste țări ? Nu cred. Este prea slabă.

Războaiele începutului de secol au fost deja angajate și motivate de Rusia.

Agerpres. Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat războiul : „Dacă interesele noastre, interesele noastre legitime, interesele rușilor sunt atacate direct, cum s-a întâmplat de exemplu în Osetia de Sud, eu nu văd altă cale decât de a răspunde în conformitate cu dreptul internațional”. Care este acela ? Dreptul internațional public, așa cum a fost convenit până acum sub egida ONU, vorbește despre interesele legitime ale unui stat în interiorul granițelor acelui stat, nu în afara granițelor acestuia. Ce face Rusia acum este tocmai opusul principiilor de drept internațional.

Formularea lui Lavrov pune sub semnul întrebării integritatea teritorială și suveranitatea tuturor statelor care au etnici ruși. Rusia extinde interesele sale de stat la nivelul tuturor etnicilor ruși trăitori între hotarele altor state. Astfel că Rusia se declară ca fiind „reprezentantul legitim” al etnicilor ruși în fața autorităților statelor în care trăiesc. Cum etnici ruși se află mai peste tot, este evident că Rusia va interveni în politica internă a statelor în care aceștia trăiesc pentru a-și promova interesele de stat. Osetia a fost luată de la Georgia tocmai cu o astfel de motivare.

Modelul rus a fost preluat de Ungaria. Budapesta are exact același discurs cu privire la etnicii maghiari trăitori în statele vecine. Ungaria nu are forța militară a Rusiei pentru a interveni cu tancurile peste frontierele României, Slovaciei sau Serbiei însă se folosește de regimurile democratice din aceste state și de sprijinul pe care îl primește pe plan internațional din partea Rusiei, Germaniei, Austriei, Finlandei, Croației și SUA pentru a crea destrămarea acestor state sub o formă sau alta pentru obținerea „independenței teritoriale pe criterii etnice”.

Este evident că Rusia tratează problema statalității Ucrainei ca pe o problemă a statului rus. Practic, Rusia nu vrea să recunoască independența Ucrainei. Dirijismul sancționator al Rusiei față de Ucraina și atitudinea ostilă față de intervenția externă în favoarea respectării independenței, integrității teritoriale și suveranității Ucrainei mă face să cred că ne apropiem cu pași repezi de o formă de conflict militar care va instaura „o cortină de fier” pentru încă o jumătate de secol.

Nu pot să nu mă gândesc și la Uniunea Europeană. UE este pe cale să se rupă. NATO este în aceeași situație. Statele europene dezvoltate sunt „corupte” din cauza „bunăstării” de care au avut parte ca urmare a păcii de după al doilea război mondial. Un eventual conflict cu Rusia al unor state ale UE și NATO le va reduce semnificativ nivelul de bunăstare, unele dintre „statele europene puternice” vor pierde enorm, pur și simplu se vor prăbuși economic și social. În statele membre ale UE se aud voci din ce în ce mai puternice care sprijină pe față Rusia. În primul rând sunt partidele extremiste, de orientare fascistă sau iredentiste apoi sunt socialiștii germani. Lângă noi avem Ungaria cu Jobbik, la sud sunt bulgarii care ascund colaborările lor cu rușii, sârbii au și ei niște relații serioase cu rușii. Nu cred că Ungaria, Bulgaria, Germania și Austria vor fi de acord cu sancțiuni împotriva Rusiei dacă va proceda în Ucraina așa cum a procedat în Osetia de Sud. Nu cred că aceste state vor participa la acțiunile militare ale NATO pentru apărarea flancului estic al alianței. Nu este exclus ca lor să li se alăture finlandezii.

Imaginea de mai sus va fi completată pe plan intern, în România cel puțin, cu presiuni ale Ungariei pentru formarea „statului secuiesc, autonom și independent”, la care pot reveni bulgarii cu pretenții asupra Dobrogei etc.

Dreptul public internațional convenit până în prezent este făcut praf și pulbere de Rusia și aliații ei europeni membri NATO și UE. Viitorul nu se arată prea liniștit. Rușii au refuzat să continue convenția europeană pentru dezarmare convențională. Ei bine, se pare că va trebui să ne gândim foarte serios, ca națiune, la o altă politică privind apărarea națională. Să revenim la serviciul militar obligatoriu, la cercetarea științifică și industria pentru înarmare, să ne realizăm independența strategică. Să ne creem în țară necesarul de muniție și tehnică cu care să fim capabili să ne opunem oricărei intervenții ale vecinilor noștri. Aceste zile vin să reconfirme vechea zicală: cel mai bun vecin al României este Marea Neagră.

Ucraina se repliază. Crimeea este pierdută. Occidentul folosește sancțiunile politice și economice.

Arseni Iațeniuk, primul-ministru al Ucrainei nu a avut de ales. Nu poate interveni militar în Crimeea așa că își concentrează, acum, în declarații, atenția asupra estului și sudului țării. Regiuni cu concentrări mari ale etnicilor ruși, deveniți agresivi față de statul ucrainean pe timpul euromaidanului și mai ales pe timpul anexării Crimeii.

Ucraina nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii de către Rusia. Asta înseamnă că Ucraina se va mulțumi doar cu protestul față de raptul teritorial. Nu are capacitatea să devină mai puternică decât Rusia pentru a-i impune să îi dea înapoi Crimeea. Știe că nu poate atrage într-un război cu Rusia alte state. Nu are angajamente internaționale militare și politice care să îi ofere o protecție mai mare. De va realiza, undeva în viitor, astfel de angajamente, acestea nu vor putea prevede inițierea unei acțiuni armate de recuperare a Crimeii. Nimeni nu va semna cu Ucraina un tratat pentru o agresiune asupra Rusiei. Cel puțin în acest stadiu al stării de conflict.

Ucraina se va concentra acum pe estul și sudul țării. Declarația lui Iațeniuk de ieri ne arată teama că Rusia va continua expansiunea asupra Ucrainei și că se va folosi de populația regiunilor din estul și sudul țării pentru a anexa și acele regiuni.

„„ORA 21:00 Iateniuk: Ucraina va raspunde "militar" oricarei tentive ruse de anexare a estului tarii 

"Vreau sa avertizez in mod oficial Rusia: vom raspunde ferm, inclusiv prin mijloace militare, oricarei tentative de cucerire a Ucrainei, de trecere a frontierei de catre trupe ruse sau de anexare a regiunilor din estul (tarii) sau altor (regiuni)", a declarat seful Guvernului””.

Logic, Ucraina nu are ce face. Va trebui să riște. Opunerea armată unei eventuale agresiuni a Rusiei asupra regiunilor din estul și sudul țării previne dezmembrarea Ucrainei. Pentru că opoziția armată va fi însoțită de susținerea economică și militară a statelor din Europa și a SUA plus blocarea Rusiei în Asia de către China, Japonia și Coreea de Sud. Opunerea armată va fi și un semnal puternic pentru unirea efortului național către un obiectiv major. Apărarea țării. Nu este exclus ca opunerea armată să fie cea mai bună cale pentru păstrarea integrității Ucrainei nu doar împotriva Rusiei ci chiar împotriva forțelor interne dizidente. Războiul de apărare va facilita sancționarea celor care vor trece de partea Rusiei. O parte din susținătorii de azi ai Rusiei din Ucraina vor părăsi țara pentru a nu fi acuzați de trădare. Chiar și dacă Rusia nu va ataca, în Ucraina vor avea loc procese dure împotriva celor care au pus în pericol integritatea națională și au sfidat suveranitatea statului.

Nu cred că Rusia este pregătită pentru mai mult de atât. Acum. Nu mai are justificarea strategică pe care a folosit-o în cazul Crimeii. Cred însă că Rusia se va folosi de populația rusă din Ucraina pentru a menține presiunea asupra acesteia. Practic, Ucraina a fost atenționată cu Crimeea asupra alegerilor viitoare. Rusia i-a dat un semnal ferm. Fără NATO și UE. Orice acțiune în direcția semnării Tratatului Nord-Atlantic va duce la tulburări politice și sociale severe în Ucraina, la destabilizarea țării și chiar la pierderea teritoriului. Este evident că Ucraina se află pe buza prăpastiei, dacă nu chiar a început să cadă. Este împărțită în sfere de influență. Estul și sudul doresc Rusia. Rusia are în Transnistria efective militare iar vecinul Moldova tremură. Vestul țării vrea Europa. Centrul țării vrea Ucraina. Alegerile legislative vor arăta care sunt puterile în Parlament iar guvernul viitor va lupta să obțină consensul din partea tuturor celor care au o oarecare putere pentru un proiect comun al Ucrainei. Măsurile luate de guvernul Iațeniuk împotriva Rusiei pot fi „reevaluate”. La un moment dat se va ajunge la un război civil. Acum, la început, când diferitele formațiuni politice din Ucraina mai au posibilitatea să se manifeste anarhist.

Sancțiunile politice și economice luate împotriva Rusiei de către comunitatea internațională sunt un semnal că se poate și mai mult dacă Rusia face pași către agresiunea teritoriului ucrainean. Nu cred că Rusia va face pasul decisiv. Nu cred că Rusia este pregătită să declanșeze un război în Europa. Un război în Europa va pune Rusia în fața unui conflict internațional. Va avea război pe întreg frontul european, de la nordul înghețat până la frontiera cu Georgia, sudul asiatic al Rusiei va fi blocat de China care nu are interesul de a încuraja un război în Europa unde China are interese majore iar estul Rusiei va fi în fața forțelor americane din Pacific. Un conflict în Europa va duce la blocarea investițiilor statelor membre ale Uniunii Vamale în Europa. În plus, statele UE și SUA pot bloca economic Rusia și partenerii ei oriunde în lume.

Nu văd cum Rusia va alege să facă pasul următor. Cred că se va limita la victoria din Crimeea și va continua presiunile aspra Ucrainei pentru a o împiedica să adere la NATO și UE. Nu cred că Rusia își propune să agreseze R. Moldova. Ar intra în conflict cu România iar de aici se poate ajunge mult mai repede la un conflict armat european. Chiar dacă Germania și Franța vor cere moderație.

Noi în schimb, trebuie să accelerăm procesul de integrare al R. Moldova la UE și chiar la NATO. R. Moldova trebuie să devină independentă economic și energetic de Rusia și chiar de Ucraina. R. Moldova va trebui sprijinită să își schimbe liniile de cale ferată și să construiască drumuri strategice către România pentru a permite acordarea unui sprijin complet atunci când situația o va cere, de va fi nevoie. Integrarea europeană a R. Moldova trece prin România. România va trebui să sprijine și Ucraina în opoziția acesteia față de Rusia. Pentru că sprijinul României ca și a altor state vecine Ucrainei, cum ar fi Polonia, Ungaria și Slovacia va permite Ucrainei să reziste Rusiei și să blocheze zonele de risc ruse cum ar fi Transnistria. Acceptarea de către Rusia a cererii Transnistriei de a deveni republică rusă, echivalează cu o nouă agresiune asupra unui stat independent, R. Moldova. Ar justifica intervenția armată a R. Moldova în Transnistria și sprijinirea militară a R. Moldova de către România și statele NATO din regiune, cum ar fi Turcia. O acceptare a Transnistriei de către Rusia ar echivala cu o agresiune armată a Rusiei asupra estului și sudului Ucrainei.

Înclin să cred că Rusia a acceptat, prin anexarea Crimeii, să renunțe la Transnistria. Ucraina va bloca Transnistria la frontieră și va conlucra cu R. Moldova. Blocată de Ucraina, Transnistria va avea ieșire doar prin Moldova. Iar Moldova va trebui să fie fermă. Transnistria va trebui să revină la teritoriul Moldovei fără nici un tratament special. Nu este exclusă posibilitatea ca o parte a populației transnisterne să ceară să migreze în Rusia. La fel ca o parte a etnicilor ruși din Ucraina. Nu este exclus însă nu știu dacă Rusia are interesul să îi primească.

Este de urmărit. Viitorul îmi va spune unde am intuit bine și unde nu.

Victor Ponta îndeamnă pe liberali să renunțe la Crin Antonescu !

În USL este frământare. Mare. De aproape trei săptămâni. Sunt liberal și cred ce spun liberalii. Normal, am mari dubii asupra spuselor celor din PSD, UNPR și PC și, mai ales, ale organelor de propagandă politică ale acestor formațiuni politice: Antena 3, România Tv, Jurnalul Național s.a.

Azi are loc BPN-ul PSD. Gabriel Oprea și Daniel Constantin participă ca invitați. Unul permanent, celălalt special. Este special pentru că el va „primi lumina” pentru partidulețul lui care acum căpușează PSD. Ce va hotărî PSD, aia va dori și PC. Iar PSD va hotărî ceva din moment ce Victor Ponta declară următoarele:

„Vreau să spun un singur lucru pe care vi-l voi propune încă o data astăzi: să facem toate eforturile care ţin de USD pentru a continua cele două obiective fundamentale pe care ni le-am asumat în urmă cu trei ani, şi anume să schimbăm un regim politic, regimul Traian Băsescu, cu un regim democratic, european şi modern şi să guvernăm bine ţara. Sper şi îmi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect naţional care este USL”. Mediafax și Cotidianul.

Am subliniat doar ultima propoziție. Însă se cuvine a sublinia și faptul că declarația lui Ponta, dacă nu este o altă mare minciună, se pliază, cumva, pe declarațiile anterioare ale lui Crin Antonescu și ale PNL.

În primul rând, revine la ideea inițială a USL. Schimbarea regimului Băsescu cu un regim democratic. În al doilea rând, să se guverneze bine țara. Nu a mai revenit la lupta împotriva lui Băsescu ! Încheierea este iar interesantă. Proiectul candidaturii lui Crin Antonescu la președinția României trebuie să fie un proiect al USL !

Normal, de aici ar trebui să înțeleg, mai simplu, că Ponta și PSD vor satisface cererile PNL fără a mai veni cu idei noi, rămânând doar USD ca noutate. Ar trebui să înțeleg că PSD acceptă candidatura lui Antonescu acum, fără a garanta că mai târziu nu se răzgândește. Dar dacă vorba asta nu este simplă ?

Dacă nu este simplă, atunci trebuie să privim atent următoarea formulare: „ ... îmi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu”. Aici, Victor Ponta alungă ideea lansată de PNL că la originea dihoniei ar fi refuzul PSD de a accepta pe Klaus Johannis ca vice-premier și ministru de interne plus că nu arată faptul că PSD acceptă în totalitate propunerile liberalilor. Ba chiar mă duce cu gândul la ideea că PSD cere PNL să nu se ajungă la modificarea structurii guvernului. Adică, PNL să nu mai ceară pentru Klaus Johannis și funcția de vicepremier și pe cea de ministru de interne și să accepte ca Johannis să fie ministru la finanțe și vice-premier. Idee dragă PSD. La toate acestea adaug și „îndemnul” lui Victor Ponta către liberali de a părăsi pe Crin Antonescu ! Pentru că formularea aceasta asta face. Cere liberalilor „colegi” să nu renunțe la USL pentru proiectul lui Antonescu. De parcă Antonescu ar avea un proiect străin de PNL !

Deși, aparent, declarația lui Ponta poate fi tradusă simplu, ca o soluție de pace, în realitate ea este o declarație de război. Liberali renunțați la Antonescu !

Războiul televiziunilor cu adevărul. PNL versus PC.

Eram la televizor. Butonam. Hop ! Război ? Da ? Cine sunt beligeranții ? Crin Antonescu și PC. Haida-de ! Chiar așa !? Un om contra tuturor conservatorilor din țară ?

Antena 3 vine repede-repede cu declarația lui Daniel Constantin. O ascult. Mermelește omul ceva acolo după care zâmbește galeș și pleacă.

ACD este azi o fostă alianță. Au mâncat aliații salam cu soia și li s-a aplecat.

B1 Tv, Realitatea Tv, Antena 3 vorbesc cu satisfacție, parcă, despre război. Se pare că au făcut un cartel să țină prețul ridicat. Toți doresc ruperea USL. A trebuit să aleg. Am ales HotNews. Ce spun cei de aici:

„Despre relatia PNL cu PC

    Nu e nimic de discutat in legatura cu relatia cu PC pentru ca aceasta relatie nu mai exista (...) si nu mai exista de mult, ceea ce nu inseamna ca noi dorim sa provocam vreo tulburare in interiorul USL.
    Nu mai exista relatia cu PC in sensul unei aliante ACD.
    Nimeni nu doreste acum sa umble prin tribunale, dar daca nu ar exista niciun document de natura juridica sigur ca ar fi o rezolvare cat se poate de igienica a situatiei.
    Eu nu am fost niciodata intr-o relatie cum v-ati imaginat-o dvs, am avut o relatie normala. Dan Voiculescu a fost o prezenta destul de rara, a venit la doua-trei sedinte ale USL in ultimii ani, relatiile de facto si de jure au fost intretinute cu dl Daniel Constantin.
    In discutiile dintre mine si dl Ponta sau Dragnea exista subiecte serioase, altele decat aceste declaratii.
    Discutam de descentralizare, buget, proiecte legislative, nu avem de ce sa zabovim in legatura cu aceste chestiuni.
    Noi nu am avut o comunicare speciala in cadrul ACD, din punctul nostru de vedere discutiile s-au purtat in permanenta cu PSD.
    Presedintele PC e doar un subordonat al dl Ponta si atunci e normal sa discut cu dl Ponta.
    Singurul motiv pentru care s-ar putea lua in discutie (candidatura pe lista comuna), dar nu se ia, ar fi ca semnal de unitate al aliantei.
    Eu cred ca nu e nevoie de acest semnal. Semnale mult mai puternice sunt ca am construit un buget impreuna, legea descentralizarii, in comisia Rosia Montana s-a gasit o formula in care sa avem vot comun, acestea sunt semnale ale unitatii noastre, si nu candidatura pe lista comuna.
    Exista USL, exista o majoritate, un Guvern care functioneaza solidar si coerent. Restul sunt chestiuni juridice.
    PC nu a solicitat sub nicio forma locuri pe listele PNL.
    Noi am gandit, discutat si vom face aceasta lege cu gandul la care vine in interesele cetatenilor, nu pentru multumirea unui primar sau presedinte de Consilii Judetene.
    Nemultumiti sunt multi. Dl Nichita e nemultumit ca nu s-a descentralizat politia, unii primari sunt nemultumiti de porturi. Acestea sunt detalii.
    Dl Chitoiu nu are un mandat special de la PNL sa-l schimbe pe dl Ghetea.
    PNL considera ca activitatea unor institutii bancare nu poate fi judecata in biroul politic al PNL.
    Domnia sa ia o decizie si noi o sustinem.
    Este regretabil ca il putem vedea pe presedintele Romaniei dezbatand e la pupitrul prezidential problema unei rude.
    E regretabil, chiar jenant, ca incearca sa convinga tinerii din aceasta tara ca  foarte usor sa iei un credit de un milion de euro intr-o saptamana.
    In rest, chestiunile privitoare la legalitate, nu pot sa ma pronunt.
    Pozitia PNL va fi "pentru", intotdeauna in legatura cu lucruri de aceasta natura o comisie parlamentara poate aduce clarificari.
    Comisiile nu dau sentinte sau verdicte, dar pot transmite mesaje publice, vom vedea ce se va propune.
    Din punctul meu de vedere nu exista niciun impediment, comisia de buget-finante si-ar putea asuma acest lucru, nu vad niciun motiv sa impiedicam asa ceva.
    Am spus sa nu spui niciodata niciodata nu in legatura ca eu m-as putea imprieteni cu dl Basescu, ci ca PSD ar putea avea un candidat la prezidentiale.
    Eu inteleg ca discutam despre posibilitatea unei comisii care sa discute despre conducerea CEC, modul in care s-a facut aceasta tranzactie.
    (Despre PDL) Sunt in tunelul timpului? Cred ca sunt ori in trecut ori foarte in viitor, undeva.
    PNL asuma aceasta lege, il rog pe dl Blaga, chit ca e ardelean si are rabdare, sa nu mai piarda timpul aici, sa incerce in alta parte, la alt partid, in alta tara.
    Am avut o discute cu dl Dan Popescu, sunt rezervat in legatura cu aceste amendamente, dar deocamdata nu le-am vazut.
    Daca prin aceste amendamente iar se incearca o lege cu dedicatie, noi votam contra, ca sa fie clar.

Despre Daniel Constantin

    Ce sa explic, de ce dl Constantin e doar atat? Pentru ca nu poate mai mult!
    De pe cand il cautam noi pe aici sa ne spuna ce parere are despre numirea doamnei Kovesi, spre exemplu, si nu il gaseam, era la minister. (...)Nu l-am gasit atunci pe Daniel Constantin, nu-l mai caut.
    Am o problema la Agricultura, ma duc sa-l caut, dar fiica-mea este mica deocamdata”.

Nu văd nici o declarație de război. Nu văd nici o insultă adusă cuiva. Nu văd nimic care ar putea fi reproșat. Este simplu. ACD este doar în acte pentru a proteja USL. PC a hotărât, din vară deja, că nu mai are treabă cu PNL în alianța ACD. PC s-a și manifestat în același sens atunci când s-a poziționat alături de PSD cu privire la proiectul RMGC. Iar Crin pomenește și despre „fuga” lui Constantin de o decizie politică cu privire la numirea lui Kovesi. Nu mai spun de asumarea de către PC a pactului de coabitare.

Ce vrea B1Tv știu. Ce vrea Gușă cu a lui Realitatea Tv știu. Dar de ce Antena 3 vrea ce vor și celelalte două ? Asta nu mai știu însă încerc să bănuiesc. Nu cumva Voiculescu vrea să arate că el poate mai mult decât Băsescu ?