Se afișează postările cu eticheta Ucraina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ucraina. Afișați toate postările

marți, 27 noiembrie 2018

Două proiecte eșuate. Atât al Ucrainei cât și al Rusiei. Conflictul din Strâmtoarea Kerci generat de Rusia nu și-a atins scopul

Strâmtoarea Kerci, podul blocat de ruși cu o navă comercială și acțiunea militară 
Nu mai caut unele informații pentru concluziile mele. Sunt multe, curg în timp, acum avem „o soluție” prin eșecul Rusiei de a obține de la Consiliul de Securitate al ONU recunoașterea „încălcării de către navele militare ale Ucrainei a apelor sale teritoriale”!

Rusia desfășoară un uriaș program de închidere a Mării Azov în special pentru Ucraina. Practic, blochează Ucraina în Marea Azov. Podul peste strâmtoarea Kerci este făcut special pentru a bloca navele maritime mari (înălțimea podului blochează trecerea navelor mari care duc la export oțelul, cărbunele și cerealele de la Mariupol) iar flotele militare ale Rusiei din Marea Neagră și Marea Azov au misiunea de a bloca accesul navelor militare ucrainene din Marea Neagră în Marea Azov.

Ucraina a anunțat, oficial, că intenționează să întărească prezența sa militară în Marea Azov și să dezvolte baza sa navală din portul Berdiansk (al doilea mare port ucrainean la Marea Azov). Evenimentul din Strâmtoarea Kerci ne arată că Rusia nu este de acord. Este decisă să împiedice completarea apărării Ucrainei la Marea Azov.

Cele 3 nave ucrainene aveau ca destinație Mariupolul. Port important al Ucrainei aflat sub presiunea separatiștilor ruși, zonă în care conflictele cu separatiștii sunt frecvente. Sosirea celor două nave de luptă, cu artileria reactivă de la bord ar fi întărit apărarea pe uscat dar și pe mare a orașului port. Ca să înțelegem motivul acțiunii Rusiei trebuie să vedem evenimentele în contextul zonei și al posibilelor acțiuni care urmează a se desfășura acolo. Rusia a împiedicat, ostentativ, recurgând la forța armată, întărirea apărării orașului port Mariupol având în vedere interesele sale de viitor! La nivelul diplomației înalte acest eveniment a fost corect interpretat. Chiar dacă are un succes în „lupta” de la Podul Kerci, Rusia a confirmat intenția clară de a continua acțiunile militare de acaparare a unor teritorii ucrainene pentru a avea o legătură directă, pe uscat, între Peninsula Crimeea și partea continentală a Rusiei. Nu mai există dubiu.

Iau de la Agerpres informația privind ședința Consiliului de Securitate al ONU.
La iniţiativa SUA, o sesiune a Consiliului de Securitate cerută luni dimineaţă de Moscova pe tema ''Încălcarea frontierelor Rusiei'' a eşuat.
În cadrul unui vot de procedură, Consiliul de Securitate a respins desfăşurarea acestei sesiuni cu şapte voturi (SUA, europenii şi Kuweit) din cei 15 membri. Rusia a fost sprijinită doar de China, Bolivia şi Kazahstan. Trei ţări africane din Consiliu şi Peru s-au abţinut.
Astfel, Rusia a eşuat în tentativa de a clasifica incidentul din apropierea Crimeii drept o încălcare a suveranităţii sale de către Ucraina la Naţiunile Unite, notează dpa. Reuniunea a continuat pe o agendă separată propusă de Kiev, conform agenţiei de presă citate.
Este foarte importantă informația. Rusia a profitat de informația pe care Ucraina i-a dat-o oficial, înțeleg că Ucraina a anunțat oficial Rusia despre deplasarea celor 3 nave prin strâmtoarea Kerci, și a organizat blocarea convoiului „în apele teritoriale rusești”, adică doar acolo unde „apele teritoriale rusești” există, în Strâmtoarea Kerci! Blocarea trecerii pe sub pod cu nava comercială (ca în imaginea de mai sus) confirmă ipoteză pregătirii evenimentului. Moscova pregătise și cererea pentru o sesiune a Consiliului de Securitate pe tema „Încălcarea frontierelor Rusiei”. O acceptare de către statele membre ale Consiliului de Securitate a „temei” ar fi fost o acceptare a ocupării ilegale a Crimeei de către Rusia.

De aceea spun că au fost două proiecte eșuate. Ucraina știe că la Marea Azov flota sa (militară și comercială) este și va rămâne inactivă o lungă perioadă de timp. Doar după ce își va limpezi „apele” în zona de uscat, adică după ce îi va înfrânge militar pe separatiștii ruși va putea să își întărească apărarea la Mariupol și Berdiansk. Mai știe că va trebui să se reorienteze privind ieșirea mărfurilor în comerțul internațional. Proiectul anunțat de Ucraina de întărire militară a sa în zona Mării Azov a eșuat.

Da, sunt de acord cu cei care spun astăzi că „Rusia a câștigat bătălia Mării Negre”. Este bine să accentuăm acest „astăzi”. Pentru că tot „astăzi” Rusia se alege cu noi sancțiuni și chiar cu alte blocaje internaționale. Nu mai spun de faptul că „astăzi” nu reflectă ce va fi în viitor. Iar viitorul nu sună bine, cel puțin pentru Rusia și chiar aici, la Marea Neagră. Pot fi parșiv să spun că Rusia are un „astăzi” de care nu are nevoie.

Rusia a eșuat în atingerea unor obiective profitând de această deplasare a navelor militare ale Ucrainei. Nu a obținut recunoașterea Consiliului de Securitate al ONU a „frontierelor Rusiei” la Marea Neagră. Este eșecul principal. Major. A eșuat în încercarea de atragere a politicienilor unor state membre ale UE pentru eliminarea sancțiunilor. Este aproape imposibil ca după această acțiune prietenul Salvini să se opună prelungirii sancțiunilor UE pentru Rusia sau chiar introducerea unor noi sancțiuni. Ca să dau numai un exemplu, este cel mai proaspăt.

Moscova reclamă că Ucraina a pregătit această acțiune cu scopul de a se ajunge la acest rezultat urmărind să stimuleze agresiunea NATO și a UE dar și a altor state față de Rusia. La pachet, presa rusă a pus în circulație „interogatoriile” militarilor ucraineni de pe navele reținute care „își recunosc vinovăția”. Iar aici nu pot să nu îmi amintesc declarația Șefului Statului Major al Marii Britanii.
"Rusia reprezintă astăzi în mod indiscutabil o ameninţare mult mai mare pentru securitatea noastră naţională decât ameninţările extremiste islamiste pe care le reprezintă Al-Qaida şi gruparea Stat Islamic", a declarat generalul Mark Carleton-Smith într-un interviu pentru The Telegraph.
Și ISIS a publicat „interogatoriile prizonierilor” pe care îi ucidea apoi în video-clipurile ajunse pe net. Și „prizonierii” ISIS își recunoșteau „vinovățiile”. Cu pistolul la tâmplă, cu cuțitul la gât, anchetatorii ruși au obținut multe declarații de-a lungul timpului de la „inamici”, exact la fel cum au obținut „anchetatorii ISIS”. Cine știe cu ce au fost amenințați militarii ucraineni care au fost forțați să facă declarații după dictare!

Rusia a ratat iar. Statele europene au controlul ieșirii Rusiei la Oceanul Atlantic. Întărirea apărării statelor membre ale Uniunii Europene a devenit o condiție de supraviețuire. Ucraina trebuie să fie sprijinită în conflictul deschis cu Rusia.

vineri, 11 august 2017

Rușii se pregătesc anti-aerian în Extremul Orient pentru ... americani

Agerpres. Apărarea antiaeriană a Rusiei din Extremul Orient, în stare de alertă ridicată, a anunțat vineri senatorul Viktor Ozerov, care a fost până de curând președintele Comisiei pentru apărare și securitate din Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului rus), relatează agenția de presă RIA Novosti.

„Ceea ce se întâmplă în prezent în jurul Coreii de Nord ne provoacă un sentiment de îngrijorare și conștientizarea necesității de a adopta măsuri suplimentare pentru apărarea teritoriului nostru. Sistemele de apărare antiaeriană și forțele aeriene ruse au fost consolidate în Extremul Orientul

Forțele de apărare antiaeriană, de descurajare nucleară vor permite să-i reținem pe americani de la pași mai hotărâți.”

Rușii nu se pregătesc contra unor erori ale lansărilor din Coreea de Nord ci contra răspunsului pe care SUA îl va da rachetei balistice a Coreei de Nord ! O gândire rațională așa ar suna. Vorbesc despre „apărarea teritoriului nostru” și vorbesc despre „americani” ! Nu vorbesc despre ce face Coreea de Nord !

Pentru că sunt ruși și au făcut propagandă intensă de zeci de ani că SUA vrea să atace Rusia și să o supună, au luat în calcul și posibilitatea ca SUA să comită un atac asupra Rusiei având ca motiv posibilul atac pe care Coreea de Nord ar urma să îl dea împotriva SUA luând ca țintă insula Guam - coreenii au anunțat că sunt gata pentru atac la sfârșitul lunii august, atacul urmând a fi declanșat atunci când Kim va lua decizia.

Au rușii suficiente informații care să susțină o astfel de declarație ? Sau suntem în fața unei alte intoxicări rusești ? Sau suntem chiar în fața unei decizii politice a Rusiei de a deschide o zonă de conflict militar în Extremul Orient (un conflict secundar !), în care să se apere în eventualitatea în care SUA ar fi prea „darnică” cu rachetele care răspund atacului lui Kim Jong-Un ! Astfel, ar ține SUA foarte ocupată în zona Pacificului iar ea, Rusia, ar avea posibilitatea să se miște „mai lejer” în spațiul european unde are de gând să provoace un conflict principal !

Faptul că au pus în stare de alertă maximă trupele apărării anti-aeriene în Extremul Orient, în aceste zile, nu pentru ce vrea să facă Kim Jong-Un ci pentru un răspuns al SUA împotriva unui atac al Coreei de Nord (posibil nuclear !) ne arată clar că Rusia este acel aliat din umbră al Coreei de Nord și poate chiar susținătorul campaniei agresive al coreenilor față de SUA. Cel mic este încurajat să lovească și să se ascundă sub brațele celui mai mare.

Dacă este așa, marile aplicații ale Rusiei cu Bielarus la frontierele Ucrainei și ale statelor Uniunii Europene de pe flancul estic al NATO au rolul lor. Dacă vrem să privim întregul ! Analiștii militari au atras atenția asupra „obiceiului” rușilor ca după niște aplicații să mai atace un stat vecin. De preferință statul aflat în fața trupelor concentrate pentru marile aplicații. Cum a fost cazul Georgiei ! Aplicația de la nordul flancului NATO, având în față țările baltice și Polonia dar și Ucraina la sudul flancului poate avea ca urmare fie un atac asupra nordului Ucrainei fie atacarea statelor baltice. În cazul în care ar ataca Ucraina ar urma „sancțiunile internaționale”, Parteneriatul pentru Pace al Ucrainei cu NATO nefiind suficient pentru aceasta să se pună sub protecția art. 5 din Tratatul NATO. În cazul în care Rusia ar ataca țările baltice, membre ale NATO, Rusia ar provoca al III-lea război mondial !

Informațiile care circulă (fotografii, comentarii, declarații) ne arată că Rusia concentrează forțe și în Crimeea ! Atât terestre cât și aeriene. Evident că sudul Ucrainei poate fi o țintă directă. Pe partea continentală, Rusia a creat noi mari unități mecanizate și de tancuri exact „în coasta” Ucrainei, în Regiunea Rostov !

Ce o avea în cap Putin ?

Lipsa de scrupule a rușilor este de notorietate. Dacă atacă Ucraina, în acest an, rușii știu că au simpatizanți în statele membre ale Uniunii Europene care, până acum, au făcut tot ce au putut pentru a scade presiunea asupra Rusiei în urma sancțiunilor pentru anexarea militară a Crimeei. Să aibă Putin înțelegeri cu unele state europene care să refuze să ajute Ucraina în cazul conflictului ce se prefigurează ?

O imagine aproape corectă. Putin îl pune pe Kim Jong-Un să țină SUA agitată în Extremul Orient, să aducă cât mai multe forțe armate în zonă, sistemele apărării aeriene rusești fiind „o umbrelă” pentru Coreea de Nord, iar Rusia să își facă mendrele în Europa direct asupra Ucrainei și nu este exclus asupra statelor baltice. Și dacă este vorba despre Ucraina, nu este exclusă nici anexarea R. Moldova.

Dacă acesta este planul sau o parte din el, înseamnă că Rusia vrea să își refacă, prin asumarea unor mari riscuri politice la nivel internațional, „zona de securitate” formată din teritoriul Bielarus, Ucraina, Moldova la care se adaugă „portavionul” Crimeea cucerit în 2014. Cât privește „spatele”, acesta îi va fi asigurat de „bătăușul” Coreea de Nord și statele „prietene” cum ar fi India în conflict cu China, Iranul în conflict cu SUA, Europa și Arabia Saudită, fără a neglija și anumite state din Asia de sud-est care nu sunt foarte bune prietene cu China.

Totul este posibil. Cheltuielile imense ale Rusiei pentru construirea armatei imense din zona europeană a țării, cheltuieli făcute în ultimii 2 ani cel puțin, trebuie justificate printr-o acțiune militară. Printr-o victorie. Iar Ucraina „este la îndemână”.

Sursa: Agerpres și alte publicații

joi, 23 martie 2017

Atentat la Londra, tentativă la Anvers, atentat la Kiev, Erdogan amenință europenii ...

Atentat la Londra. Autorul este un englez, Khalid Masood și avea 52 de ani, născut în Kent. Mașina cu care a omorât și rănit mulțimea pe Podul Westminster a fost închiriată. Antecedente penale la activ avea.

A fost ucis de polițiștii britanici în timp ce ucidea pe un ofițer de poliție, cu cuțitul. Mașina și cuțitul sunt arme când sunt folosite pentru a ataca populația civilă dar și polițiștii !

Toți specialiștii sunt de acord cu faptul că teroriștii au trecut la cele mai „ieftine” procedee de acțiune. Sunt acțiuni incontrolabile. Sunt acțiuni comune, orice persoane le poate comite. De aceea nu pot fi prevăzute. Indiferent câte forțe de poliție ai angaja. De aceea se va accelera procedura, la nivelul fiecărui stat, de a cunoaște din timp, prin orice mijloace, persoanele capabile să comită acțiuni teroriste. Culmea, UK a alocat sume destul de mari pentru întărirea forțelor de securitate proprii, au unele realizări (cel puțin un atentat major dejucat în fiecare an !), și totuși nu pot răspunde, acum, acestor tipuri de acțiuni ! De aceea, identificarea și supravegherea persoanelor care sub un motiv sau altul pot iniția sau desfășura o acțiune de tip terorist devine o necesitate pentru stabilitatea statului.

Nu degeaba UK a intrat în rândul statelor care cer ca drepturile omului să fie revăzute. Sunt valabile pentru statele în care se practică democrația. Când acele state sunt infestate cu o altă cultură, una care respinge laicitatea și comportamentul democratic, Declarația Universală a Drepturilor Omului nu mai poate fi aplicată. Pentru că cetățenii, cei care sunt chemați să aplică acele reglementări nu mai pot să le aplice. Cămașa este mai aproape de piele decât haina !

La Anvers, în Belgia, francezul Mohamed R., născut și domiciliat în Franța, în 1977, a vrut să intre cu o mașină în oamenii care mergeau pe o stradă. În mașină au fost descoperite arme. Actul a fost calificat ca acțiune teroristă dejucată.

În comun, cei doi atentatori, de la Londra și Anvers au credința islamică.

La Londra s-au făcut și alte arestări deși s-a recunoscut că a fost un singur autor. La Anvers sunt la începutul cercetărilor. Evident că în Franța se vor face descinderi și se va căuta să se identifice locul de unde au fost procurate armele.

La Kiev, fostul deputat rus Denis Voronenkov a fost ucis în timp ce ieșea, împreună cu soția, din hotelul în care locuia.

Stilul este cunoscut. Voronenkov devenise cetățean ucrainean, era un adversar al lui Putin, era și martor în procesul fostului Președinte al Ucrainei, Ianukovici, judecat pentru înaltă trădare - a scris lui Putin cerândui să intervină cu forța armată în Ucraina pentru a „nimici” pe adversarii politici.

„Asasinarea lașă a lui Denis Voronenkov este un act de terorism de stat din partea Rusiei, țară pe care s-a văzut forțat s-o părăsească din motive politice”, a declarat Președintele Ucrainei, Poroșenko.

Rusia declară că acuzațiile sunt absurde. Mor adversarii lui Putin pe capete, dar Moscova nu are treabă. Îi mor și slijbașii, dacă interesele superioare ale Moscovei sunt urgente (ba de glonț, ba de otravă, ba de te miri ce).

Tot în Ucraina, un depozit mare de muniție al armatei Ucrainei, aflat în apropierea orașului Harkov (al doilea ca mărime după Kiev), a explodat. Au fost evacuate aproape 20.000 de persoane. Linia frontului este foarte aproape iar autoritățile de la Kiev suspectează o acțiune militară a Rusiei. Nu este exclus !

După ce a amenințat statele europene că cetățenii lor nu vor mai fi în siguranță pe nici o stradă din lume dacă nu îi sunt satisfăcute pretențiile, Erdogan a trecut la un atac direct asupra Bulgariei.

După modelul rus aplicat de Putin, grija deosebită față de comunitatea rusă din țara luată la țintă, Erdogan are „grija” comunității turce din Bulgaria, chiar dacă liderul istoric al comunității turce din Bulgaria îi cere să stea deoparte, să nu se bage în viața internă a Bulgariei.

Astăzi, Erdogan a început să acuze Bulgaria pentru „presiunile pe care le face asupra comunității turce” !
"Să vedem, să aflăm că anumite presiuni sunt exercitate acolo ne îndurerează profund. Pe de o parte, ei vorbesc despre democrație și, pe de alta, exercită presiuni asupra turcilor. Este pur și simplu intolerabil!", a afirmat Erdogan, într-un discurs susținut la Ankara.
I-a intrat lui Erdogan democrația la inimă. O democrație așa cum o înțelege el, complet diferită de tipul de democrație aplicat de majoritatea statelor lumii.

După ultimele declarații ale lui Erdogan, în Turcia este democrație iar în statele membre ale UE ... nu. În UE este nazism, după cum afirmă Erdogan. Dar vrea în UE !

Între timp, după atentatul de la Londra, Vladimir Putin îndeamnă la luptă împotriva terorismului ! Fascinant !

Sursa informațiilor: Agerpres.

luni, 20 februarie 2017

Rusia nu se dezminte. Comite o nouă agresiune asupra Ucrainei !


Rusia își urmărește cu consecvență interesele. Chiar de s-ar prăbuși lumea, Putin și echipa vor refacerea zonelor de interes ale fostei URSS. Prin gesturi simbolice (a oferit lui Dodon harta cu principatul Moldovei !), prin declarații de forță pe plan internațional (Rusia nu discută cu terțe țări asupra teritoriului ei din Crimeea !), prin negarea, înverșunată, a intervenției militare în Ucraina chiar dacă faptele dovedesc contrariul (înapoierea din zonele ocupate de Rusia - Lugansk și Donețk a trupurilor militarilor ruși uciși în lupte sau capturarea militarilor ruși de către armata Ucrainei), acum prin recunoașterea la nivelul statului rus a unor documente „oficiale” (cu caracter de stat !) ale așa-ziselor republici din Lugansk și Donețk.

Agerpres. Moscova afirmă că recunoașterea pașapoartelor emise de rebelii din estul Ucrainei nu încalcă legislația internațională

O minciună sfruntată ! Nu doar pașapoartele sunt în cauză (acte de identitate care confirmă apartenența persoanei la un stat), Putin a aprobat recunoașterea „actelor de identitate, diplomele de studii sau profesionale, certificatele de naștere și de deces" emise de autoproclamatele republici separatiste Lugansk (LNR) și Donețk (DNR), chiar dacă în mod oficial Federația Rusă nu a recunoscut aceste teritorii.

Recunoașterea acestor documente care pot fi emise doar de către autoritățile unui stat, în temeiul suveranității acestuia asupra propriului teritoriu și a cetățenilor care locuiesc acel teritoriu, este o declarație de politică externă de fapt. Rusia afirmă prin acest act că nu recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei, suveranitatea legilor Ucrainei asupra teritoriilor ocupate de Rusia prin intermediul „autorităților rebele”, nu recunoaște independența Ucrainei în teritoriul pe care l-a obținut ca urmare a declarației de independență. Mai grav, Rusia sfidează toate celelalte state care au recunoscut statul Ucraina în limitele sale teritoriale la declararea independenței față de URSS !

Ce vor face celelalte state, mai ales din Europa, dar și din America ? Vor accepta ca Rusia să acapareze noi teritorii din trupul Ucrainei ? Va mai continua circul cu „interesele economice” majore ale statelor membre ale UE ?

Scenariul din Ucraina se poate repeta asupra tuturor statelor vecine Rusiei. Țările baltice au motive foarte serioase de îngrijorare. Georgia, rebela Georgie este la rândul ei agresată în acest mod. Nu mai spun de R. Moldova.

Rusia face dovada că tratatele internaționale nu au nici o valoare dacă interesele politice ale conducătorilor ei sunt altele. Acordurile de la Helsinki sunt, deja, moarte. Rusia practică în relațiile internaționale toate practicile condamnate de acele acorduri. Din moment ce Rusia nu le respectă, ele nu mai au valoare.

Care va fi poziția ONU ? Care va fi poziția UE ? Care va fi poziția NATO ? Care va fi poziția SUA ? Și Hitler a început la fel !

luni, 7 noiembrie 2016

Moscova nu este implicată. Probabil „omuleții verzi” au fost în Muntenegru !


Vai, dar nu se poate ! Oficial, Rusia nu este implicată în tentativa de asasinare a premierului din Muntenegru, Milo Djukanovic. Nici pe departe. Cum, dar asta este o infamie !

Agerpres.
„Negăm categoric posibilitatea unei implicări la nivel oficial în orice încercare de a organiza acțiuni ilegale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
Am reținut. La nivel „oficial”, ei rușii nu sunt implicați. Oficial ! Da ! Am reținut. Păi, nici în Crimeea Federația Rusă nu a fost implicată oficial. Până după referendumul care a dus la aderarea Crimeei la Federația Rusă. Nici în Donbas nu este implicată Rusia în mod oficial. Chiar dacă periodic, mașinile mortuare ale Armatei ruse duc pe teritoriul rusesc cadavrele soldaților morți iar ambulanțele scot din Ucraina răniții ruși. Normal, toți sunt în mod „neoficial” pe teritoriul Ucrainei și luptă împotriva armatei naționale ucrainene.

Numai că, ce să vezi ?! În Muntenegru au fost expulzați cu niște zile în urmă, înainte de alegeri, înainte de 16 octombrie, un grup de naționaliști pentru acțiuni ostile Muntenegrului - procurorii au identificat foști luptători din Donbas, ceea ce înseamnă că indivizii și-au terminat treaba în Ucraina iar acum erau trimiși pentru o treabă asemănătoare în Muntenegru. La frontiera Muntenegrului cu Serbia au fost arestați niște sârbi. În Serbia se desfășoară, cu mare intensitate, niște aplicații sârbo-ruse pentru realizarea cooperării militare între cele două state.

Evenimentul este tratat acum cu mai multă atenție pentru că s-a ajuns la declarații ale procurorilor care au cercetat „evenimentul”. Este la Agerpres, de unde preiau știrea, este la Mediafax, unde se vorbește despre „un plan susținut de Rusia pentru asasinarea premierului din Muntenegru”, este aici la Pagina de Rusia, unde se vorbește despre lovitură de stat susținută de Rusia.

Informațiile sunt încă neclare. Rușii, ca de obicei, nici usturoi nu au mâncat și nici gura nu le miroase. Ca de obicei. Dar probele din teren spun altceva. Iar o intervenție atât de disperată a Rusiei are motive temeinice. Muntenegru a devenit membru al NATO. Are frontieră cu Albania, devenită și ea membru al NATO. Are ca vecin peste Adriatica nici mai mult și nici mai puțin decât Italia, unul dintre cei mai importanți membri ai NATO. Atacul militar al Serbiei și Rusiei în Muntenegru declanșa art. 5 din Tratatul Alianței. Niște „omuleți verzi”, persoane fără identitate militară și statală, nu pot fi imputați „mareului prieten rus”. Ce naiba ?!

Dacă „omuleții verzi”, vorbitori de rusă, sprijiniți de „omuleții verzi” ai sârbilor ar fi reușit atacul terorist asupra guvernului muntenegrean și ar fi dat puterea liderului opoziției, Andrija Mandic, acesta ar fi spus că poporul l-a vrut. Rușii și sârbii ar fi dispărut peste graniță iar ajutorul Moscovei, unde Mandic a fost în primăvară (?!), s-ar fi materializat. După cum a fost făcută planificarea.

Pentru că Rusia tot apare în toate statele aflate în zona de influență a UE și NATO, nu trebuie să neglijăm inclusiv alegerile parlamentare de la noi. Nu o fi vizibili „omuleții verzi” ai Kremlinului, dar sigur sunt prezenți. În Moldova, care își alege Președintele, sunt sigur.

miercuri, 26 octombrie 2016

Așa, pentru cine vrea să înțeleagă.


Au și rușii necazurile lor. Un grup de hackeri din Ucraina, spune România Liberă, preluând de la Foreign Policy, au spart corespondența unui influent om al Kremlinului, un tip cu multe „competențe”, Vladislav Surkov. Rezultatul, este unul care confirmă ce se tot afirmă în lumea asta mare. Rusia manipulează forțe politice din statele vecine, dar și de mai departe, pentru a le împiedica să devină stabile și a le manipula după cum vrea „mușchiul” lui Putin.

Planul Rusiei, în derulare, urmărește ca în Parlamentul Ucrainei să intre separatiști și naționaliști, cu scopul de a submina Guvernul de la Kiev.

Să reținem intenția ! Separatiști dar și naționaliști. Cele două curente politice vor lupta una contra celeilalte în Parlamentul de la Kiev și astfel se va ajunge ca politicile guvernamentale să nu mai aibă coerență.

Nici România nu este departe de Rusia. Să ne uităm la R. Moldova. Acolo Rusia sprijină pe față pe „moldoveniști”, în frunte cu Dodon. Cei din Moldova vorbesc că și o parte a banilor pentru campania socialiștilor lui Dodon provin din Rusia. Tot Rusia sprijină Găgăuzia, tot direct, chiar financiar sau cu promisiuni financiare. Dar ssprijină, se pare, și anumite forțe care se declară „unioniste”. Ba, eu am credința că vor să introducă zâzania și aici, în România. Pentru că avem și noi niște separatiști destul de harnici. La care este musai să adăugăm noii naționaliști, în frunte cu Traian Băsescu și PMP-ul lui. Aici trebuie să fac și o distincție. Nici PSD nu iartă o porție de naționalism pur și dur !

Rusia știe că o Românie stabilă nu este de bun augur pentru ea la frontierele cu Ucraina și mai ales cu peninsula Crimeea. Tocmai are loc o sesiune a miniștrilor apărării din NATO la care au apărut elemente foarte importante. Probabil că serviciile de informații ruse le-au sesizat din timp. Cu un rezultat care nu place deloc Rusiei.

Ambasadorul SUA la NATO a vorbit de forțele terestre ale NATO din sud-estul continentului amplasate în România. Alături de ele, a venit și anunțul Turciei că va subordona Comandamentului Operațional de la București o brigadă turcă ! Bulgaria a dat asigurări că va participa la brigada NATO comandată de România cu efective permanente. Germania a dat asigurări că va participa cu ofițeri de stat major. Eu spun că „deocamdată”. SUA a anunțat că participă cu trupe pentru această brigadă, trupe care vor efectua rotații pentru că trebuie să se încadreze în convenția NATO-Rusia.

Marea Britanie a anunțat că va trimite, începând cu anul viitor, escadrile engleze cu avioane Eurofighter Typhoon. Care vor staționa câte 4 luni, cel puțin.

Se prevede și găsirea unei soluții pentru o forță navală cu caracter de permanență. Normal, pentru antrenamente în comun cu navele din România, Bulgaria și Turcia la care vor participa și nave din Ucraina. Încă sunt discuții pentru a se stabili cea mai bună soluție.

Ucraina are intenții de colaborare din ce în ce mai clare cu România pentru zona Mării Negre. Proiectul strategic „Intermarium”, propus de Polonia, este o idee care atrage astăzi Ucraina din ce în ce mai mult iar experții ucraineni de la Kiev au motivat că acceptul România ar fi de bun augur deoarece ar da stabilitate și coerență în acest spațiu. Normal, strategii din Ucraina au apreciat corect evoluția României și potențialul ei de pivot în zonă. Mofturile vor apare mai încolo, când pericolele vor fi fie îndepărtate fie atenuate.

Rusia lucrează de zor. Iar în perioadele de alegeri la vecini, cu atât mai intens cu cât o tulburare internă cât de mică sau o deviere de la politicile normale poate duce la beneficii pentru Rusia. Noi și cei din Moldova, alături de cei din Ucraina dar chiar și cei din SUA suntem actualele ținte ale Moscovei. Și un câștig, cât de mic, acolo, este mai bun decât nimic.

duminică, 18 septembrie 2016

România nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeii și a orașului Sevastopol de către Federația Rusă

Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe
Comunicatul de presă al MAE este ferm.
„Ministerul Afacerilor Externe nu recunoaște legitimitatea alegerilor parlamentare din Crimeea pentru Duma de Stat a Federației Ruse, care se vor desfășura la 18 septembrie 2016.
Ministerul Afacerilor Externe reafirmă sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și reamintește că România nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeii și a orașului Sevastopol de către Federația Rusă.
Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare”
Istoricii „de mântuială” și părerologii ar trebui să se abțină în a mai promova „drepturile Rusiei” asupra unor teritorii. Nu de alta, dar lumea asta „nu funcționează după părerea lor”. Funcționează după reguli care sunt înscrise în tratatele internaționale la care țările europene sunt parte, ca atare, sunt obligate să le respecte.

Actul final de la Helsinki, din 01/08/1975, este la baza relațiilor internaționale între statele europene. El vine și sprijină tratatele încheiate între statele europene, în special tratatele prin care s-a stabilit frontiera de stat între state.

Când Ucraina și-a declarat independența, Federația Rusă i-a recunoscut-o și a încheiat cu Ucraina un tratat de frontieră. Crimeea a fost recunoscută ca teritoriu ucrainean. Sevastopolul a fost declarat ca „regiune autonomă” a Ucrainei pentru că avea flota rusă la Marea Neagră dislocată acolo. De aici plecăm și nu de la „istorii”.

Anexarea Crimeei de către Federația Rusă, indiferent de metoda folosită (acel referendum absolut dubios, nerecunoscut de autoritățile de la Kiev !), este o negare a tratatelor încheiate de Ucraina cu Federația Rusă și o sfidare a comunității internaționale. De aceea Federația Rusă este supusă sancțiunilor internaționale.

Cei care pun la îndoială tratatele internaționale depuse la ONU, tocmai pentru a le proteja prin recunoașterea lor internațională, nu au toate mințile acasă. Cu astfel de persoane se formează celebrele „coloane a 5-a”, sau „formațiunile cu oamenii verzi” - ultima modă a rușilor.

duminică, 21 august 2016

Mesaje importante între Erdogan și Poroșenko ! Turcia nu recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia.

Turcia și Rusia își reorganizează relațiile. Rușii au obținut scuzele, turcii primesc turiști ruși, comerțul se „însănătoșește”, statele europene au început să „tușească”, (h)analiștii au găsit repede-repejor motive de renunțare de către Turcia la statutul de țară candidată la UE și, de ce nu, dacă se poate ((iar (h)analiștii pot, alături de presa ultra-potentă !)), renunțarea de către Turcia a statutului de membru al NATO și „intrarea în stare de conflict cu SUA”.

Știrea de la Agerpres este total aiurea față de imaginea oferită de (h)analiști și jurnaliștii „a toate știutori”.

Președintele Ucrainei a primit asigurări de la Președintele Turciei că aceasta nu va recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia.
„Erdogan i-a confirmat lui Poroșenko poziția neschimbată a Turciei de susținere a integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internațional”
Neschimbată ! Poate bagă la cap și (h)analiștii alături de jurnaliștii care bat câmpii în scris și pe la televiziuni.

Este bine să ne uităm și la informațiile date de sursele serioase cu niște zile în urmă. Cei care le doresc le găsesc la Agerpres.

Turcia și-a reconfirmat proiectul strategic de aderare la Uniunea Europeană. Comunicat oficial. Turcia a recunoscut că SUA sunt un aliat, un partener strategic, că unele nemulțumiri nu afectează relația partenerială între cele două state. Știrea asta este bine să o rumege strategii neamului care vântură ca idioții ideea subversivă că relațiile între Turcia și SUA sunt atât de proaste încât americanii își retrag armele nucleare tactice din Turcia și le aduc în România.

Până la urmă la ce se limitează marele dezgheț dintre Turcia și Rusia ? La comerț, la turism, la energie. Turcia poate face câte conducte pentru gaze și petrol vrea cu Rusia. Este problema ei. Nu îi dăunează.

Plecând de la această știre, se poate merge mai departe. În știri mai vechi, oferite și de Turcia dar și de România, se garanta parteneriatul strategic româno-turc, parteneriatul strategic trilateral româno-turco-polonez. Se garantau angajamentele asumate după summit-ul de la Varșovia. Știu, știu, unii au ajuns cu imbecilitatea până acolo încât au anunțat cu surle și trâmbițe sfârșitul „angajamentelor și deciziilor” summit-ului de la Varșovia. Au luat ca suport dezghețarea relațiilor dintre Turcia și Rusia.

Știrea asta le dă peste bot tuturor „trollilor” stipendiați de ruși (pe diferite căi !) din presa română și din ONG-urile atât de vocale în ultimul timp. Rușii lucrează și direct dar și prin intermediul oficinelor lor din Anglia, Franța, Germania, Italia etc.

miercuri, 3 august 2016

Miezul de nucă și evaziunea fiscală româno-turcă.

Agerpres. DIICOT a început curățenia pe evaziunea fiscală. Azi și-au făcut de cap procurorii din Pitești.

Potrivit anchetatorilor, liderii grupului infracțional organizat au prezentat în perioada 2010-2016 la autoritatea vamală competentă, cu ocazia exportului de nucă în coajă și miez de nucă în Turcia, documente din care rezulta că marfa exportată era originară din România ori din spațiul comunitar, deși provenea din Chile și Ucraina.

Aha ! Exportam miezul de nucă „românesc” crescut în Ucraina și Chile. Autorii ? Au fost luați de DIICOT niște turci - „șăfii” evaziunii fiscale -, 6 (șase) la număr și 3(trei) români, „patrioți” până'n măduva oaselor.

Normal ar fi ca cei care au dreptul să controleze importul și exportul, cei care au dreptul să execute inspecția fitosanitară, să tragă învățăminte din toate aceste cazuri și să ia măsuri de prevenire pentru viitor. Când colo, de la ministerul agriculturii auzi doar „bocete” că cea mai mare evaziune fiscală este pe legume și fructe. Undeva ceva nu este în regulă. Fie legea, fie reglementările interne emise în temeiul legii, fie personalul care are atribuții. Trebuie schimbat acolo unde sunt disfuncțiile. Cât privește personalul cu atribuții de funcționar public, grija față de acest personal nu este treaba statului. Afară cu ei. Angajarea în funcția publică nu este o permisiune pentru comiterea infracțiunilor. Dimpotrivă. Funcționarul public este primul chemat să împiedice comiterea infracțiunilor. Cine nu pricepe, la săpat șanțuri.

Cât privește societățile comerciale folosite pentru fraudele fiscale aut, afară, radiate. Pentru patroni sau administratori introducerea interdicției de a mai înființa sau conduce o societate comercială în viitor. Fără măsuri radicale, nu vom reduce evaziunea fiscală de 15% din PIB cu care suntem cotați.

Cât privește străinii care comit astfel de fapte, expulzarea este singura măsură rezonabilă. Integrarea în societatea română nu înseamnă să fure cot la cot cu românii !

miercuri, 13 iulie 2016

Consiliul NATO-Rusia nu a adus un plus de liniște. Rusia amenință.


S-au sfârșit și lucrările Consiliului NATO-Rusia, ținute după o întrerupere de 2 ani.

NATO și-a păstrat poziția. Ferm. Fără ocolișuri. Cea cunoscută. Crimeea este un teritoriu ocupat, Rusia este vinovată de situația din Ucraina, NATO garantează Ucrainei integritatea și suveranitate, măsurile de întărire a flancului estic al NATO sunt ca urmare a comportamentului agresiv al Rusiei față de statele membre NATO, NATO urmează să ia și alte măsuri pentru a-și întări frontierele. Nimic nu este realizat ca o formă de agresiune asupra Rusiei ci doar o formă prin care dă de înțeles Rusiei că este pregătită să apere statele membre NATO. Peste toate, NATO a pomenit Rusiei toate bubele privind comportamentul agresiv al navelor și avioanelor rusești în Marea Baltică.

Rușii au ținut-o pe a lor. Au reafirmat că Rusia nu își propune să atace vreo țară membră NATO. Rusia nu constituie un pericol pentru statele NATO dar, dacă voi luați astfel de măsuri, atunci noi o să facem și o să dregem.

Pericolul constă în faptul că NATO construieşte o politică a confruntării pe baza unei ameninţări fictive reprezentate de Rusia şi prin pregătirile militare în apropierea frontierelor ruse. Ţările estice în care vor fi suplimentate efectivele NATO transformă aceste zone în platforme pentru exercitarea de presiuni militare şi politice asupra Rusiei, aducând relaţiile noastre cu aceste state la un nivel militar - a declarat Aleksandr Gruşko, ambasadorul rus la NATO (aici).

Numai că ambasadorul Grușko este în eroare. Nu cu țările în care NATO își întărește prezența pentru apărare va avea Rusia relații la un nivel militar. Va avea astfel de relații cu toate statele membre NATO. Rușii nu vor să înțeleagă că nu au de a face doar cu țara „X” sau „Y”, au de a face cu toate statele membre NATO, indiferent de locul în lume unde se află acestea.

Ca tacâmul să fie complet, consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Serghei Karaganov, a declarat într-un interviu dat Der Spiegel că amplasarea de armament în țări precum Polonia, Letonia, Lituania este o provocare și că în cazul unei crize, acestea vor fi distruse. Tipic rusesc. Amenințări cu distrugerea armată (aici).

„NATO se află acum la 800 de kilometri de granițele Rusiei, armele sunt complet diferite, stabilitatea strategică este în schimbare. Este mult mai rău decât acum 30-40 de ani. Europa se simțea slabă atunci și se temea că americanii ar putea părăsi continentul. Dar Uniunea Sovietică, deși era deja putredă în interior, s-a simțit puternică din punct de vedere militar și a luat nesăbuita decizie de a amplasa rachete SS-20. 
Rezultatul a fost o criză fără sens. Astăzi, lucrurile stau pe dos. Acum, temerile în țări precum Polonia, Lituania și Letonia sunt atenuate de staționarea de armament NATO acolo. Dar asta nu le ajută; interpretăm asta ca pe o provocare. Într-o situație de criză, vom distruge tocmai aceste arme. Rusia nu va mai lupta niciodată pe propriul teritoriu.”
Ca să vezi ! Rusia nu va mai lupta niciodată pe propriul teritoriu. Așa își propune ea. Numai că diferă de adversarul pe care îl are în față. NATO nu îi va permite să atace teritoriul NATO și îi va duce „pocinogul” pe propriul teritoriu. Are această capacitate, are armamentul necesar, are finanțarea necesară, are industria care poate sprijini toate tipurile de acțiuni de luptă, are și voința de a-și apăra cetățenii. Iar Rusia începe să înțeleagă că nu mai are inițiativa. Summit-ul de la Varșovia al NATO a preluat inițiativa. Acțiuni concrete de apărare a statelor baltice și a Poloniei, înființarea brigăzii multinaționale în România, scutul anti-rachetă și trecerea lui din subordinea SUA în subordinea NATO cu control politic al statelor europene membre NATO, stabilirea zonei Mării Negre ca zonă de interes strategic al NATO, măsuri viitoare pentru întărirea prezenței înaintate a NATO la Marea Neagră atât sub aspectul apărării aeriene cât și cel al apărării navale etc.

Ambasadorii celor 28 de state membre ale NATO și omologul lor rus au constatat miercuri încă o dată 'divergențele profunde și persistente' care există între Alianță și Rusia în ceea ce privește conflictul din Ucraina, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia, transmit agențiile AFP și EFE.
Acțiunile Rusiei în Ucraina au afectat securitatea în zona euroatlantică - Jens Stoltenberg
Concluzia rezultatelor Consiliului sunt clare. Divergențele sunt profunde și persistente, acțiunile Rusiei în Ucraina au afectat securitatea în zona euroatlantică și punct. Toate celelalte probleme, unele pur și simplu divagații, majoritatea introduse de ruși în agendă, sunt ca apa de ploaie. Inclusiv propunerea lor de reglare a unor divergențe aeriene la Marea Baltică. Rușii fiind profund deranjați de faptul că Finlanda a început un program propriu de dotare cu sisteme de apărare antiaeriană la țărmul Mării Baltice și, mai ales, a proiecțiilor de colaborare cu statele membre NATO din Europa pentru exerciții comune.

Până ce rușii nu vor retroceda Crimeea, UE și NATO vor considera că Rusia nu prezintă încredere.

duminică, 10 iulie 2016

Interviul luat lui Lazăr Comănescu de Europa Liberă oferă detalii.


Am văzut că sunt discuții aprinse cu privire la rezultatele summit-ului NATO de la Varșovia. Pe lângă cei mulțumiți, sunt și cei care caută nod în papură ba chiar și susținătorii înfocați ai Rusiei care vor să trimită în derizoriu înțelegerile care au fost consemnate în documentele finale.

Am găsit la „deschide.md” interviul luat lui Lazăr Comănescu de „europaliberă.org”. Foarte bun ! Sunt clarificări ale rezultatelor summit-ului NATO. Ajută tuturor. Cât de diplomatic s-a dorit Comănescu să fie, tot răzbate din el mândria obținerii unor rezultate care au o altă perspectivă decât aceea de până acum. Atât pentru România cât și pentru R. Moldova cât și pentru Ucraina.

Să acceptăm ideea că România, alături de Polonia, ca furnizori de securitate alături de marile puteri ale NATO, au un interes major în Ucraina și R. Moldova iar NATO, pe lângă UE, sunt marile instituții internaționale care pot, prin forța lor, să schimbe aceste țări în viitor în state capabile să adere la cele două organizații. Iar noi, normal, să avem frontiere mai sigure și mai mulți parteneri de încredere. Puternici, competitivi.

Nu mai intervin pe text. Nu are rost. Este explicit.

„Începând de astăzi, zona Mării Negre devine regiune de interes strategic pentru Alianţa Nord-Atlantică", declară Europa Libere ministrul român al afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la sfârşitul reuniunii NATO de la Varşovia.

Europa Liberă: Pleacă România mai apărată de la acest summit terestru, aerian şi, ce e foarte important, maritim?

Lazăr Comănescu: Ceea ce aş dori să subliniez din start este că, prin deciziile care s-au luat la summitul de ieri şi de astăzi al Alianţei Nord-Atlantice, se creează condiţiile pentru o consolidare sensibilă a capacităţii Alianţei Nord-Atlantice de a face faţă provocărilor de securitate din vecinătatea noastră estică şi nu numai estică. Pentru că, aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră şi cum ştiţi, s-a discutat intens la summit despre provocările de securitate cărora Alianţa Nord-Atlantică trebuie să le facă faţă în vecinătatea sa estică, dar şi sudică şi dincolo de aceste vecinătăţi. Pentru că într-o lume globalizată riscurile de securitate se manifestă pe areale mult mai extinse. Şi, încă o dată, din această perspectivă vorbind, clar că deciziile care s-au luat sunt decizii care se vor repercuta în termeni pozitivi pentru ţările aliate din această parte şi pentru ansamblul Alianţei Nord-Atlantice. Pentru că securitatea în spaţiul nostru euroatlantic este una indivizibilă şi consolidarea, mai ales dacă ne gândim de unde vin, de unde originează principalele riscuri şi provocări la adresa securităţii în acest spaţiu. Deciziile de astăzi sunt nu doar binevenite, ci, cu siguranţă, marchează un moment cu adevărat de mare semnificaţie în capacitatea Alianţei de a face faţă la aceste provocări.

Europa Liberă: Domnul Poroşenko la un briefing cu ceva vreme în urmă a fost întrebat ce mesaj crede dumnealui că transmit declaraţii precum cea făcut de domnul Steinmeier recent, precum cea făcută de François Hollande. Şi întrebarea mea ar fi dacă dumneavoastră, din interior, din discuţii, consideraţi că sunt totuşi disonante vocile Germaniei şi Franţei în acest moment, voci care la un moment dat, în 2008, de exemplu, au jucat un rol în faptul că nu s-a dat „MAP"-ul [foaia de parcurs] pentru Georgia, pentru Ucraina?

Lazăr Comănescu: Sigur, ceea ce s-a întâmplat în reuniuni anterioare, la summituri anterioare sau între ele trebuie luat în considerare. Dar ceea ce mie mi se pare foarte important, şi acest lucru vreau să-l subliniez, seria de reuniuni, în cadrul summitului, ale şefilor de stat şi de guvern din statele aliate s-a încheiat cu o reuniune a Comisiei NATO-Ucraina, unde a fost prezent preşedintele Poroşenko. Şi acest lucru mi se pare foarte important, toţi cei 28 de lideri şefi de stat, guvern ai Alianţei au fost în unanimitate în privinţa nevoii şi determinării de a se susţine în continuare cu putere Ucraina, de a se susţine suveranitatea, integritatea teritorială a Ucrainei.

Reuniunea s-a soldat cu un mesaj foarte clar transmis asupra necesităţii ca Federaţia Rusă să pună în aplicare Acordul de la Minsk. Prin urmare, indiferent de părerile exprimate la un moment dat sau altul, faptul că toţi, repet, toţi aliaţii, inclusiv şefii de stat, de guvern din ţările la care v-aţi referit au fost în această reuniune şi au intervenit în dezbateri, subliniind această importanţă de continuare şi de consolidare a sprijinului acordat Ucrainei, pe de o parte, pentru realizarea obiectivelor de care v-am spus, pentru apărarea integrităţii teritoriale, dar, în acelaşi timp, şi pentru realizarea în Ucraina a reformelor necesare, astfel încât Ucraina să se poată, inclusiv în planul societăţii, apropia cât mai mult de comunitatea euroatlantică.

Europa Liberă: Una din propunerile României, înainte de acest summit, era legată de reasigurarea la Marea Neagră şi chestiunea nu a fost tranşată la acest summit, dar va fi, probabil, la o ministerială ulterioară. Întrebarea mea ar fi dacă, în situaţia în care Bulgaria parcă se opune acestei idei, credeţi că ar putea exista dificultăţi şi ar putea să se ajungă în toamnă fără un rezultat?

Lazăr Comănescu: Aşa cum spuneam, de-a lungul timpului în procesele acestea de pregătire a unor reuniuni, de discuţii fie în plan bilateral, fie în cadrul multilateral la diverse nivele, se exprimă opinii, se avansează idei, iniţiative. La urma urmei, contează ce decizii se iau. Or, privind la deciziile care s-au luat astăzi, inclusiv cu privire la zona Mării Negre, vom constata că la nivelul întregii Alianţe nu doar că s-a reiterat importanţa pentru Alianţă a zonei Mării Negre, dar dacă până acum în documentele NATO zona Mării Negre era calificată ca o zonă care prezintă importanţă din punctul de vedere al securităţii pentru Alianţă, începând de astăzi, se vorbeşte despre zona Mării Negre ca şi despre zona Mării Baltice sau Atlanticul de Nord, ca regiuni de importanţă, de interes strategic pentru Alianţă. Şi aceasta spune foarte mult.

Mai mult decât atât, şefii de stat şi de guvern aliaţi au decis ca instituţiile NATO de la Bruxelles, şi pe bază de propuneri avansate de ţările membre NATO riverane Mării Negre, dar şi a altor propuneri care se vor contura la Bruxelles, în toamnă, miniştrii Apărării din statele aliate să poată să andoseze decizii cu privire la modul în care trebuie consolidată prezenţa aliată în zona Mării Negre. Și din acest punct de vedere, cred că putem să vorbim despre un nou pas important în privinţa atenţiei, şi nu numai atenţiei, ci acţiunii pe care Alianţa Nord-Atlantică o are în vedere în privinţa asigurării unui spaţiu de securitate şi stabilitate în zona Mării Negre care, repet, este definită ca zonă de interes strategic pentru Alianţă. Şi aceasta spune foarte mult.

Europa Liberă: Ministrul Apărării al Republicii Moldova, domnul Şalaru, care a asistat la acest summit, ne spunea nu demult că ar trebui NATO să oprească acţiunile agresive ale Rusiei, să oprească acţiunile de destabilizare în Republica Moldova, în alte state din regiune. Dumneavoastră cum credeţi, face suficient NATO? Vorbea dumnealui de ameninţările hibrid. Se poate face mai mult?

Lazăr Comănescu: Cred că tot la acest summit este important de subliniat că şi în privinţa relaţiilor cu partenerii şi în mod expres în privinţa relaţiilor cu Republica Moldova, Alianţa a făcut astăzi un pas important în sensul, pe de o parte, de a sprijini Republica Moldova în consolidarea propriilor capacităţi de apărare, în al doilea rând, de a sprijini Moldova în consolidarea reformelor pe plan intern, astfel încât parcursul democratic prin care se apropie tot mai mult Republica Moldova de comunitatea europeană, euroatlantică să poate să fie realizat într-un ritm mai susţinut. Şi foarte important, de asemenea, semnificativ este că, până acum, în comunicatele Alianţei, relaţia cu partenerii şi în mod deosebit cu partenerii din Est, din vecinătatea estică, era abordată, practic, într-un singur paragraf, de data aceasta Republicii Moldova îi este alocat, prin deschiderea direcţiilor de acţiune despre care am vorbit, un paragraf special, individual Republicii Moldova. Şi cred că şi acest lucru spune foarte-foarte mult.

Europa Liberă: Vă mulţumesc.

Lazăr Comănescu: Pentru puţin. Mă bucur că v-am întâlnit. Toate cele bune şi succes în continuare Europei Libere.

sâmbătă, 7 mai 2016

Încă un pas mare, în relația cu Ucraina.

Agerpres (aici).

România și Ucraina au semnat acordul privind exonerarea de la plata taxei pentru eliberarea vizelor de lungă ședere.

S-a ajuns, după mulți ani, la un rezultat rezonabil. După ani de suspiciuni extremiste ale ucrainenilor alimentați de propaganda rusă s-a ajuns la recunoașterea minorității române din Ucraina și la o mai mare deschidere în relațiile dintre state.

Este adevărat și faptul că România este membru al UE și va fi membru al Spațiului Schengen, că își doresc sau nu acest lucru unele state din vestul Europei, astfel că Ucraina are tot interesul să își revadă politica externă de bună vecinătate.

Acordul a fost semnat la Solotvino (Slatina, după denumirea românească !), unde s-a tăiat panglica de inaugurare a unui consulat românesc.

Sunt pași buni, comunitatea ucraineană din România având un mare merit în reglarea relațiilor noastre cu Ucraina.

Să nu uităm nici contribuția României la întărirea apărării cibernetice a Ucrainei, parte a sprijinului acordat de NATO țării vecine.

Poate vom ajunge și la revederea unor acorduri din anii trecuți, cum ar fi cel al gospodăririi apelor de frontieră, acorduri cu elemente restrictive „sugerate” de Moscova, de la care ucrainenii au primit un ajutor constant pentru blocarea relațiilor politice cu statele vecine. Acum când Rusia nu mai este „marele prieten”, Ucraina va trebui să își deblocheze relațiile cu vecinii, mai ales că are ca obiectiv intrarea în NATO și în UE.

Uite așa se face că flancul estic prinde contur. Țările Baltice, Polonia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia pot merge foarte repede în direcția constituirii nu doar a unei „linii de apărare” împotriva politicilor agresive ale Rusiei ci și o zonă economică puternică. Este vorba despre aproape 200 milioane de persoane ! O piață uriașă. Uite așa se face că Moldova de peste Prut are toate șansele să se rupă de influența rusă și să se dezvolte într-un spațiu economic și politic mai bun. Cu pași fermi, se va putea ajunge și la flota militară „comună” la Marea Neagră astfel încât toate statele din zona Mării Negre aflate în opoziție cu Rusia să devină mai puternice și mai încrezătoare în viitorul lor.

Acest acord va favoriza călătoriile cetățenilor ucraineni în România. Cred că ucrainenii au deja acorduri asemănătoare cu Polonia și Lituania, posibil și cu Slovacia și Ungaria. Astfel de acorduri sunt deschizătoare de drumuri și de strângere a legăturilor între statele vecine. Astfel de acorduri leagă Ucraina de UE, de vest și o îndepărtează de influența rusă. Este un câștig pentru Ucraina dar este un câștig și pentru UE, nu mai spun de statele vecine Ucrainei care au populații minoritare în Ucraina și populații minoritare ucrainene pe propriul teritoriu.

Un lucru foarte bun. Pas cu pas. Președintele Iohannis confirmă.

miercuri, 9 septembrie 2015

Integritatea teritorială a statelor și autodeterminarea comunităților etnice.

Agerpres (aici).

Bogdan Aurescu a participat, în calitate de vorbitor principal, la prima ediție a Salzburg Forum, cu tema "The Rule of Law and the Laws of War", organizat de Institutul Internațional al Păcii.

Bogdan Aurescu a vorbit pe tema „Integritatea teritorială și autodeterminarea: regimuri ireconciliabile ?” alături de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace, Miroslav Lajcak, și profesorul John Packer de la Universitatea din Ottawa.

O paranteză. Slovacia are un ministru al afacerilor externe și europene. O denumire a funcției care este mai aproape de adevăr. Poate și la noi ar trebui să facem la fel. Afacerile externe separate în două direcții. Afacerile externe propriu-zise cu statele din afara spațiului Uniunii Europene la care se adaugă „afacerile externe” cu statele membre ale Uniunii Europene pe componentele de politică externă neacoperite de Tratatul UE și afacerile Europene care sunt limitate la statele membre ale Uniunii Europene pe acele componente politice care sunt incluse în Tratatul UE (problemele economice, problemele privind circulația persoanelor, problemele privind asistența consulară acordată cetățenilor europeni de către consulatele statelor membre - este posibil ca un consulat român să acorde asistență consulară unui german, francez, bulgar sau olandez acolo unde consulatul român este mai aproape sau are o mai bună reprezentare).

Sunt mulțumit de modul în care Bogdan Aurescu a prezentat poziția României, poziție propusă celorlalți participanți ca fiind cea mai corectă, având ca exemplu evenimentele din Ucraina.

„Principiul integrității teritoriale al statelor este unul dintre fundamentele dreptului internațional. (...) Segregarea între minoritate și majoritate sau fragmentarea statelor prin secesiune nu constituie soluții nici pentru exercitarea efectivă a dreptului la autodeterminare, nici pentru menținerea păcii durabile sau a stabilității. Încercări unilaterale de secesiune ar putea amenința pacea și securitatea internaționale, așa cum am putut constata recent, de altfel. Acceptarea dreptului la autodeterminare pentru minoritățile naționale va deschide o Cutie a Pandorei — pretențiile de independență pe baze etnice fiind rețeta perfectă pentru tensiuni interetnice fără sfârșit”.

Cât privește „dreptul la autodeterminare”, Aurescu l-a ancorat pe „dimensiunea internă” a acestuia, pe libertatea de a participa activ la viața socială, economică și politică a statului.

Bogdan Aurescu a arătat că politicile țările noastre sunt direcționate spre integrarea deplină a persoanelor aparținând minorităților naționale în societate ca întreg, protejând totodată identitatea culturală, lingvistică și etnică a acestora și asigurând o co-existență armonioasă între minoritate și majoritate și între diferitele minorități.

„Asemenea politici contribuie la dezvoltarea unor societăți tolerante, care se bazează pe un dialog intercultural — acesta prevenind, fundamental, conflictele. Aceasta este, în opinia noastră, abordarea corectă care trebuie urmată de toate statele. Participarea directă la treburile interne ale statului — a tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, limbă, cultură sau religie, reprezintă soluția pentru menținerea integrității principiului autodeterminării”.

Rețin conceptul prezentat în numele României și recomandat de România celorlalte state. Este o altfel de abordare a politicii externe, a participării României la viața politică internațională. Nu ne mai scuzăm, nu ne mai ferim, abordăm frontal problemele și recomandăm altor state abordarea noastră.

Tipul acesta de comportament l-am lăudat la alte state. De la venirea lui Iohannis la Cotroceni, România a avut mai multe inițiative de acest fel. Se cuvine a observa și faptul că ce a spus Aurescu la Salzburg susține ca principiu de guvernare Klaus Iohannis, la rândul lui un aparținător al unei alte etnii decât cea română, dar care se consideră și român.

Zbaterile politicienilor maghiari pe plan internațional de obținere a unei recunoașteri internaționale a autodeterminării și autonomiei pe criterii etnice au fost refuzate de toate instanțele internaționale. Bogdan Aurescu vine și convinge alte personalități cu notorietate internațională de corecta abordare a României în contrast cu modul de abordare din alte state care are ca rezultat conflictul interetnic, pierderea integrității teritoriale, războiul. Abordarea României nu se sprijină doar pe principiile dreptului internațional, principii care au dat câștig de cauză României în litigiile deschise la instanțele internaționale cu politicienii maghiari sprijiniți de Ungaria (dar și de alte țări !), se sprijină pe exemplele concrete pe care le vedem permanent în jurul nostru.  Aurescu a dat exemplul cel mai la îndemână: Ucraina. Acolo, un stat vecin (Rusia), a ajuns să intervină chiar și militar pentru a obține autodeterminarea comunității ruse în spațiul teritorial al Ucrainei. Intervenție care și-a depășit obiectivul prin ocuparea Crimeii și trecerea ei în spațiul teritorial al Federației Ruse. Rapt teritorial neacceptat de nici o altă țară.

Dacă Ungaria ar fi avut putere, probabil că ar fi acționat ca Rusia asupra României, Slovaciei, Serbiei.

duminică, 22 februarie 2015

Avertismentul privind Rusia. Este real și serios.

Mă alătur aici, prin ceea ce scriu acum, celor care iau foarte serios în considerare pericolul generat de noua (de fapt, vechea) politică internațională a Federației Ruse. Cucerirea unor noi teritorii și stabilirea unor noi sfere de influență.

Rusia nu are capacitatea de a se opune, economic, celorlalte state mari (SUA, China) sau comunități de state. Rusia a fost, este și va mai fi o perioadă de timp un stat autocratic. Rusia a fost, este și va mai fi un stat expansionist. Va avea aliați și dușmani. Aliații rușilor, devin în timp state aservite. Colonii. Rusia și-a „exportat” populația în toate statele vecine pentru ca la un moment dat să aibă unul din motivele agresiunii: apărarea intereselor populației ruse din vecinătate. Dușmanii rușilor devin toți cei care nu recunosc supremația lor.

Uniunea Europeană este un „dușman”. S-a extins și există „pericolul” să ajungă la o integrare statală care să o transforme într-o entitate politică coerentă. De aici, mai departe, se poate ajunge la o integrare de securitate și de apărare. Pașii făcuți până acum sunt edificatori. Uniunea Europeană este subiect de drept internațional. Uniunea Europeană se integrează politic prin reglementările comune privind cetățenia, circulația persoanelor și a mărfurilor, asistența consulară (viza Schengen se poate elibera de către orice consulat al statelor membre Schengen - un exemplu). S-a înființat funcția de comisar al UE pentru politica externă și se întărește ideea unui comisar pentru problemele de apărare. Se insistă la nivelul PE și al CE pe o politică de părare și securitate comună. Granițele Schengen (în particular), Frontex și granițele UE induc ideea unei unități de state (confederație) și nu doar a unor state, luate separat. UE devine, pe zi ce trece, o entitate stabilă în dreptul internațional. Slăbiciunea UE, din punct de vedere militar, este lipsa unității statelor în domeniu. NATO este foarte bun însă nu este suficient. UE este puternică din punct de vedere economic însă este slabă din punctul de vedere al capacității de apărare a puterii economice și statale.

Analiștii au observat bine faptul că NATO a rămas în urmă din punctul de vedere al evoluției strategice și doctrinare. Rusia a evoluat. Că ne place sau nu, acesta este adevărul. A denunțat tratatele care limitau înarmarea în spațiul european, a denunțat tratatele privind limitarea armamentelor nucleare pe când statele europene nu au făcut acest lucru, Rusia și-a sporit forța armată, a trecut la înlocuirea tehnicii depășite, au schimbat doctrina militară. În Ucraina dar și în alte state unde Rusia este stat agresor (R. Moldova, Georgia ...) și-a dus tehnica la care vrea să renunțe și o folosește împotriva statelor agresate. Și-au dezvoltat armamentul nuclear tactic și au decretat că îl vor folosi dacă Rusia sau aliații ei vor suporta un atac nuclear sau convențional. Momentul în care folosirea armamentul nuclear este lăsat la latitudinea conducerii politice a Rusiei, fără a fi ancorat într-o realitate operativă, generează, pe bună dreptate, neliniște.

Statele europene au visat frumos iar acum s-au trezit în plin coșmar. Războiul în Europa a fost posibil în permanență, acum este probabil, cu o nouă înfățișare. Al doilea război mondial a impus tancul și arma atomică. Rusia aduce, azi, o altă invenție: războiul hibrid. O combinație de tehnici de război convenționale, de gherilă urbană și cibernetice - spune sir Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului forţelor NATO din Europa. Mediafax (aici). Observație bună.

Cu două zile în urmă, la Digi24Tv, grl. Degeratu a prezentat extrem de concret situația militară. Îl confirmă pe militarul britanic (aici). Armatele NATO nu știu să acționeze în acest tip de război hibrid. Când să acționeze, cum să acționeze, care este limita acțiunilor, ce armament să fie folosit etc. Politic, dacă ne uităm la Ucraina, statele Europene critică Rusia însă împiedică, în același timp, Ucraina să se apere. Nu o sprijină în lupta ei împotriva Rusiei. Pentru că adevărul este simplu. În estul Ucrainei luptă armata rusă deghizată în „oamenii verzi”. Ca militar consider că statele europene se comportă cu o regretabilă lașitate. Dan Dungaciu, tot la Digi24 semnalează că în statele baltice s-a trezit „conștiința” în comunitatea rusă și sunt posibile aceleași acțiuni ca în Ucraina. Din punctul de vedere al dreptului internațional situațiile de acest gen sunt tratate ca „revolte populare”. Intervenția polițienească trebuie să fie limitată, în timp ce se duce discuția politică, însă nu ai cum interveni cu „pocnitori” împotriva „cetățenilor revoltați” care folosesc arme de asalt, aruncătoare de mine și lansatoare de rachete. Mai ales dacă „scot” din beciuri sau coboară din podul caselor tancuri, tunuri și mașini blindate.

Mai grav, sub presiunea politică pacifistă, mai toate statele europene au renunțat la a dezvolta propria armată. În Marea Britanie s-a ajuns la afirmații grave. Țara nu este capabilă să se opună cu succes unei agresiuni ruse. Periodic, în apropierea spațiului aerian britanic își fac apariția sfidătoare bombardierele strategice ruse. În Germania se discută despre incapacitatea de a avea o forță militară - antrenamentele din Norvegia, cu cozile de mătură vopsite în negru folosite de militarii germani pentru a simula țevile de mitraliere. Pe lângă pacifiștii actuali - după părerea mea aflați sub influența agitatorilor ruși -, avem și state europene care au renunțat la propriile armate (le au degeaba !) dispuse să se pună sub umbrela rușilor - gâlma austro-ungară.

Pentru a avea pace, trebuie să duci un război. Cine nu este capabil să ducă un război, nu merită pacea. Incapacitatea de a duce un război are drept consecință aservirea față de agresor. Nu mai ești liber. Devii sclav. Când ești sub ocupație străină, nu beneficiezi de pace.

Toate tipurile de acțiune gen „omuleții verzi” trebuie declarate ca agresiuni militare și tratate ca atare. Indiferent ce spun alții. Agresorul, Rusia în aceste cazuri, nu va declara un război, chiar dacă va consuma resurse pentru a sprijini „cetățenii ruși revoltați”. Starea de război, odată declarată, o va opune tuturor statelor lumii (cu excepția gâlmei austro-ungare).

Având exemplul Ucrainei, va trebui să ne revedem doctrina națională de apărare.

Mă îngrijorează acțiunea PSD cu noul cod fiscal. Văd că se face mare tam-tam cu prevederile din el. De fapt, noul cod fiscal are rolul de a împiedica întărirea militară prin alocarea acelui 2% pentru apărare. Din moment ce 2% azi are o valoare nominală, prin pierderea de către bugetul de stat a 10% din venituri, valoarea nominală a lui 2% dintr-un viitor buget poate fi mai mică chiar decât ce primește armata română acum. Mai că îmi vine să cred că PSD este „aliat” cu Putin.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Demență, este puțin spus.

Agerpres (aici).

După negocierile de la Minsk, Putin își arată „fața”: „Pornim de la faptul că cei 6.000 — 8.000 de soldați (ucraineni) încercuiți la Debalțevo vor depune armele înainte de instituirea armistițiului”.

Armata națională a Ucrainei este îndemnată „să depună armele”, să devină prizonieră a „separatiștilor pro-ruși” !

De noaptea minții !

Acesta este sensul acordului de la Minsk ?! Așa-zișii separatiști pro-ruși au cumva alt statut decât acela al unor teroriști ? Se pare că după Putin au statut de beligeranți statali, reprezentanți ai unui stat. Iar Ucraina este statul agresor pe propriul teritoriu.

Nimeni nu crede în buna credință a lui Putin. Presa serioasă a ajuns la concluzia că demersul vest-european a fost în favoarea lui Putin. În defavoarea Ucrainei. Ei bine, această declarație întărește convingerea că cel care a ieșit victorios la Minsk a fost Putin iar Ucraina a fost o victimă a incompetenței vestului european de a trata responsabil un pericol pentru UE însăși.

Sprijinirea Ucrainei pentru a se elibera de sub ocupația rusă este o urgență. Altfel, rând pe rând, alte state europene vor simți gustul prafului de pușcă rus.

vineri, 13 februarie 2015

Fețele ascunse ale acordului de la Minsk.

Agerpres (aici).

Rușii au mințit. Dacă Putin nu este capabil să poarte răspunderea pe ce semnează, să nu mai semneze nici un acord ca să știm o treabă. Rusia a pornit un nou război în Europa.

Din moment ce așa-zișii separatiști insistă cu modificarea limitei stabilită la Minsk anul trecut, încercând să ocupe diferite zone, în special la Dobalțevo, plus orașul Mariupol, înseamnă că acordul a fost semnat degeaba.

Rând pe rând pică înțelegerile din acord. Pe puncte, așa cum au fost ele scrise. Plus că rușii, prin Putin, dau o altfel de interpretare cuvintelor.

Separatiștii nici nu se gândesc să renunțe la controlul frontierelor. Nu se gândesc să renunțe la predarea teritoriului cucerit după acordul Minsk I. Minsk II îl reia pe Minsk I și vine cu ceva în plus. Slabe speranțe ca acest acord să prindă viață.

Ucrainenii recunosc că în acord nu există nici o prevedere de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean. Normal, din moment ce Putin nu recunoaște că are trupe în Ucraina.

Cred că UE ar trebui să se pregătească de noi sancțiuni împotriva Rusiei. Oamenii de afaceri din Germania, cei care au investiții în Rusia cât toate celelalte state europene plus SUA, ar cam trebui să înțeleagă că retragerea din Rusia se impune de urgență. La fel toți oamenii de afaceri care sunt prezenți acolo. Își vor pierde averile.

Sincer, nu cred în încetarea focului. Putin a vrut să obțină o nouă Transnistrie, Abhazie sau Osetie. Merkel și Hollande au vrut să reia relațiile economice cu Rusia. Ucraina vrea să fie independentă în frontierele recunoscute la declararea independenței. Singurul care are de „câștigat” este Putin. Obține o zonă de conflict în Europa, zonă ce poate exploda.

Este evident că SUA și Marea Britanie plus Estonia vor da arme ucrainenilor. Putin va vedea că se vor alătura și alte state. Rusia nu poate duce un război împotriva întregii Europe. Nu are capacitățile necesare, nu are finanțarea necesară, este dependentă de producția altor state inclusiv pentru armamentul și tehnica pe care o deține. Ce îi pică la un eventual conflict, este bun picat. Va încerca să acopere cu industria proprie însă va avea o calitate inferioară a materialului de luptă.

Sper ca UE să îi închidă ușile complet Rusiei. Doar așa îl va lămuri pe Putin să dea înapoi.

Iohannis la Bruxelles. Decent și responsabil. O altă relație România-Ucraina.

Mediafx (aici). ProTv (aici). Sinteză a poziției României în domeniile discutate.

Lupta împotriva terorismului cu precizarea lui Iohannis că UE trebuie să se prezinte unitar, fără discriminări interne (vezi Schengen !).

Situația Greciei, o problemă sensibilă datorită tonului agresiv al noului prim-ministru la adresa UE în special al statelor care au împrumutat Grecia dar care nu sunt de acord ca Grecia să nu își mai respecte angajamentele (mi se pare normal. Ți-am dat un ajutor financiar, fă în așa fel încât acesta să fie rambursat în timpul convenit). Iohannis a salutat continuarea dialogului între Grecia și UE. Fără nici o altă nuanțare a poziției. Nici nu trebuia. În Grecia este o nebunie populistă. UE nu are de gând să o importe.

Întărirea zonei euro cu exprimarea dorinței României de a adera și, de aceea, România va fi foarte atentă la modul în care este reorganizată zona euro și cum este stabilizată. Poziția lui Iohannis lasă loc de „așteptare”dacă zona euro nu reprezintă o zonă sigură, cu reguli ferme. Atrage și atenția, totodată, că zona euro la care dorește să adere România este una sever reglementată, predictibilă. Într-un fel, poziția exprimată de Iohannis poate fi o trimitere la acele state din zona euro care au luat-o prin bălării.

Nu în ultimul rând, problema Ucrainei. România este de partea Ucrainei. Ferm. Fără echivoc. România va sprijini Ucraina în demersurile ei. Klaus Iohannis va primi ministrul de externe al Ucrainei săptămâna viitoare și va efectua o vizită la Kiev la invitația lui Poroșenko.

Gest deosebit al lui Poroșenko. A venit la reprezentanța României la Bruxelles pentru o discuție cu Iohannis, la cererea lui și a salutat în limba română !

Pe timpul lui Kucima și a lui Ianukovici, România era declarată în strategia Ucrainei de apărare ca potențial stat agresor. Noul Președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko o vede ca un partener, ca un stat pe care să se sprijine. Împreună cu Polonia, România poate constitui un sprijin serios pentru Ucraina, în mai toate domeniile.

Așa cum ne-a obișnuit, Iohannis punctează esențialul în tot ceea ce spune.

„Avem speranţe că respectarea independenţei, integrităţi teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei va deveni o prioritate pentru toţi participanţii la aceste negocieri, ceea ce nu a fost până acum, în cazul Federaţiei Ruse. Am văzut textul noului Acord, primim înţelegerea cu încredere, dar suntem conştienţi că rămân tensiuni şi puncte sensibile, pe care nu le putem rezolva fără voinţă politică şi fără să rămânem uniţi”

Cu referire la acordul semnat la Minsk: „Din această perspectivă, nu ne putem permite să ne iluzionăm că acum totul s-a rezolvat. În lipsa respectării celor convenite, suntem hotărâţi să discutăm despre introducerea de noi sancţiuni”.

„România înţelege pericolul sporit al conflictului armat din vecinătatea noastră şi se implică în soluţionarea lui. Am convenit să intensificăm cooperarea bilaterală. Împărtăşim interese comune legate de securitatea din regiunea noastră”.

Avem o agendă deja. Rămâne ca sub aspect guvernamental să aplicăm agenda. Nu doar ca stat membru UE ci ca vecin al Ucrainei, stare care impune mult mai mult decât angajamentele UE.

Ca cetățean, sunt mulțumit de acțiunea lui Iohannis. În particular, îmi doresc o mai intensă colaborare cu Ucraina. Vom avea de câștigat cu toții. Până una-alta, avem un adversar istoric comun: Rusia.

joi, 12 februarie 2015

Pacea a trecut șchioapă pe lângă Minsk.

Agerpres (aici).

Liderii separatiștilor (?!) din sud-estul Ucrainei nu vor să semneze armistițiul negociat de Putin ! Păi, dacă este așa, nu au pierdut noaptea de pomană Hollande, Merkel și Poroșenko ? Ba da. Putin a avut un as ascuns în mânecă. A făcut-o pe negociatorul însă a avut siguranța că ce a convenit, chipurile, la Minsk nu se va pune în practică. Nu vor „separatiștii”. Asta este. Pentru că „separatiștii” sunt ruși, el este obligat să îi sprijine în continuare. Cur cu două fețe !

Știrea provine de la TASS. Iar propaganda rusă a titrat marele succes al lui Putin. Mare mizerie cu rușii ăștia.

Poroșenko a spus jurnaliștilor că Putin a venit cu propuneri inacceptabile, dar că mai sunt speranțe. Se pare că deșarte. Până la urmă, Poroșenko și ucrainenii vor trebui să își ia soarta în propriile mâini.

UE s-a prezentat în echipa formată de cele două mari puteri. Germania și Franța. Merkel și Hollande. Ambele puteri au presiuni interne din partea industriașilor care au contracte serioase, de miliarde de euro, cu Rusia. Industriașii germani și francezi nu au chef să piardă bani așa că nu sunt de acord cu noi sancțiuni împotriva Rusiei. Vor acorduri diplomatice pentru ca ei să poată face din nou afaceri în Rusia, unii să o înarmeze și să o pregătească împotriva statelor NATO, alții să îi facă economia mai puternică pentru a putea duce „sărmana” Rusie un război eficient împotriva unor state europene. Nu se poate face o altfel de judecată din moment ce tehnica de luptă modernă și tehnologiile moderne oferite Rusiei sunt aici, în coasta noastră iar Rusia nu s-a sfiit să amenințe statele din estul Europei cu agresiuni militare.

Agerpres (aici).

Liderii au revenit la masa negocierilor. Au primit informații că ce au convenit a căzut ?

Actualizare:

Hollande afirmă că separatiștii ruși au semnare acordul de armistițiu. Agerpres (aici).

Putin declarase că se ajunsese la un acord de retragere a armamentului greu. Hm. Vrea să se dezangajeze, probabil. Să își retragă armamentul trimis ca „ajutor umanitar”, armament ce a suferit pierderi serioase.

Actualizare:

Negociatorii au părăsit Minsk-ul. Hollande afirmă că acordul la care au ajuns este o mare realizare. Dacă va fi respectat de ruși, spun eu.

sâmbătă, 7 februarie 2015

Rusia a acceptat planul de pace germano-francez ! Hmmm.

Agerpres (aici și aici).

Știrea este bună. Merkel și Hollande au propus un plan sprijinit de NATO. Se pare că este acceptat de Kiev. Rușii comunică faptul că textul unui plan de pace este în curs de pregătire.

Ce dau rușii și ce au obținut de la Germania și Franța ?!

Chiar dacă este o veste bună, nu trebuie să uităm și faptul că de ani de zile Germania și Franța se ocupă de modernizarea armatei ruse, că au antrenat-o, că au dotat-o, că au sprijinit-o în fel și chip. Rusia a răspuns cu invazia Crimeii și acum cu ocuparea sud-estului Ucrainei. Preocuparea Germaniei și Franței de a pune capăt conflictului ar cam semăna cu încercarea de a repara ce au stricat.

După ce vor obține o așa-zisă pace, Germania și Franța vor reveni la „obiceiurile” lor, ca „bune prietene” ale Rusiei. Eu așa cred. Din aceste motive înclin să văd aici o trădare a celor două țări cu acompaniamentul altora de categorie mică față de unele state membre UE. Iar șicanele făcute României și Bulgariei pentru accederea în Schengen au acum o mică explicație. Printre altele.

Nu cred în sinceritatea Franței. Consideram Germania mai credibilă. Acum, gata.

Va trebui să trăim mereu atenți la posibilele trădări ale celor doi lideri europeni. Nu mai spun de Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Austria, Italia etc.

„„Înainte de a zbura spre Moscova, Hollande a declarat că se dorește obținerea unui 'acord global' asupra conflictului ucrainean. 'Toată lumea este conștientă că primul pas trebuie să fie o încetare a focului, dar că acesta nu poate fi suficient și că trebuie căutat un acord global', a spus Hollande.

La rândul său, Merkel a dat asigurări că Berlinul nu va negocia 'niciodată pe la spatele' Ucrainei integritatea teritorială a acestei țări, pe fondul apariției unor informații potrivit cărora singura soluție pentru încheierea conflictului ar fi să li se cedeze insurgenților proruși teritoriile pe care le controlează în estul Ucrainei.

În acest sens, cotidianul rus Kommersant a scris vineri, citând surse diplomatice, că prin propunerea de pace 's-ar putea încerca să se obțină o încetare a focului cu condiția recunoașterii noii linii de demarcație, care nu coincide cu cea stipulată în acordurile de la Minsk, din septembrie'””.

Nu suntem în situația ucrainenilor dar mie tare nu îmi sună bine declarațiile. Le adaug declarațiilor altor demnitari europeni care se opun sprijinirii Ucrainei cu armament pentru a putea face față agresiunii ruse. Asta în condițiile în care Germania și Franța au băgat în curul rușilor tehnică de ultimă oră, au sprijinit cercetarea militară rusă și le-au dat licențe. Este o nedreptate care strigă la cer.

Nu pot uita nici svârcolirea Franței pentru ca sancțiunile împotriva Rusiei să nu fie prea mari, să nu îi producă daune, să nu îi deranjeze prea tare pe ruși. Iar rușii ucid zilnic oameni, la fel ca descreierații din SI. Plus că și-au revăzut planurile strategice astfel că ei își propun să ducă războaie în Europa cu folosirea armelor nucleare. Asta pentru că în Europa este NATO.

Ce au oferit Germania și Franța lui Putin ?! Naiba știe. Să nu fie o trădare pe motive economice. O să le deslușim când Franța și Germania vor băga strâmbe României, Poloniei, țărilor baltice.

Actualizare !

Până la urmă, se pare că a fost o încercare. Rusia o face pe „fata mare” însă este deja curvă bătrână.

Și Merkel și Hollande afirmă că „speră” să se ajungă la pace, că este poate o ultimă încercare, totul însă depinde de Rusia. Iar Rusia nu o să vrea. Îl bagă pe al treilea în față. Celebrul „cui al lui Pepelea”.

Am spus că nu am încredere în Franța și Germania. Vor face ele pasul următor ? Își vor învinge „teama” și vor forța Rusia să respecte Europa sau nu. Vor pune în fața celorlalte state membre ale UE alterniativa UE sau Rusia sau nu ?

Noi am ales UE. Alții vor să profite de UE însă vor să fie cu curul în două luntre.

Îmi este teamă că unii s-au săturat de pace.

sâmbătă, 23 august 2014

Rusia escaladează conflictul. Transnistria se mobilizează. Noi și occidentul protestăm.

În Ucraina de est asistăm la o escaladare a conflictului. Rusia trimite oameni, armament, alimente teroriștilor ruși sfidând totul. Este imposibil să se mai creadă că așa-numiții insurgenți sunt cetățeni ucraineni revoltați de orientarea economică către vest a Ucrainei. Toate datele adunate în timpul din urmă arată că „insurgenții” sunt de fapt cetățeni ruși sau de pe aiurea, înarmați de Moscova, susținuți de Moscova din punct de vedere politic și susținuți militar de către forțele armate rusești de peste frontieră în mod activ, prin tirurile de artilerie asupra pozițiilor armatei ucrainene.

Convoiul așa-zis umanitar care a intrat în Ucraina fără a mai aștepta controlul vamal și acceptul Crucii Roșii internaționale completează tabloul teatrului de război prin componenta sa logistică. Rusia va trimite „umanitar” în zona de conflict și tancuri. Indirect se confirmă semnalul tras de Kiev. Convoiul este de fapt militar Șoferii sunt probabil voluntari ruși dar pot fi și militari ai unor unități care participă la conflict, cu misiunea de a participa la suportul logistic al acțiunilor de luptă. Transportul de efective, alimente, materiale de uz personal, armament și muniție etc.

Politic, pierderea Ucrainei va fi urmată de pierderea altor teritorii aflate azi sub controlul sever al Moscovei. Rusia nu are capacitatea de a susține o piață economică comună cu statele care au fost, cândva, sub ocupația URSS. De aceea va fi părăsită de alte foste state „sovietice”.

În Europa, Rusia are doar sprijinul necondiționat al Ungariei. Alte state europene îi acordă un sprijin condiționat, determinat de dependența lor față de gazul rusesc. Germania, principala forță europeană în care Rusia și-a pus speranțele, adoptă poziții politice în concordanță cu SUA. Ieri, Obama și Merkel au ajuns la aceeași concluzie: Rusia s-a angajat într-o „escaladare periculoasă” în Ucraina (aici). Obama și Merkel cer ca Rusia să își retragă convoiul umanitar ilegal din Ucraina imediat. Asta înseamnă noi acțiuni ale SUA și UE împotriva Rusiei. România le cere. Le cere pentru că escaladarea conflictului poate însemna ocuparea militară a estului și sudului Ucrainei. Le cere pentru că Rusia și-a manifestat dorința „înghețării conflictului” în zonă sub control internațional, ea (statul agresor !) urmând a fi principala forță internațională care se va ocupa de restabilirea păcii !

„Rusia trebuie "să înceteze trimiterea de personal rus, echipamente militare şi vehicule blindate spre estul Ucrainei", au mai apreciat cei doi lideri”.

Transnistria a sunat mobilizarea. Împotriva cui ? A Ucrainei sau a Moldovei ? Nu cumva cei de la Moscova vor să obțină o reacție a României ca urmare a unui pericol iminent asupra Moldovei ? Nu este exclus. Orice tulburare severă cu caracter armat în această zonă va fi folosită de Rusia pentru a acuza „occidentul” de agresiune asupra ei. Rusia știe că nimeni nu va sta cu mâinile'n sân. NATO a reacționat ferm. Orice formă de agresiune asupra unui stat membru NATO va primi o replică pe măsură. Este Rusia pregătită de război ?

O altă formă de provocare din partea Rusiei este evidențiată de ministrul de externe al Lituaniei:

"Am aflat cu profundă tristeţe că domnul Mikola Zeleneţ, consulul onorific lituanian din Lugansk, a fost răpit şi asasinat de terorişti", afirmă Linas Linkevicius, ministrul lituanian de Externe, aflat în vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. (aici)

Putin este un pervers. Mai zilele trecute, aflat în Crimeea, sfidător, anunța cu miere în glas că Rusia nu trebuie să se izoleze de occident. Se pare că a ales calea să îl calce în picioare. Occidentul trebuie să acționeze „corespunzător”. Lui Putin și Rusiei lui trebuie să le intre în picioare „cuiele” de pe drumul războiului pentru a pricepe odată și odată că ei nu sunt stăpânii lumii ce îi înconjoară.

România va trebui să priceapă că este în calea războiului. Că trebuie să stimuleze dezvoltarea economică și militară a țării. Că trebuie să umblăm la legislația aferentă și să facem acele modificări care să asigure țării capacitatea de a își apăra existența.

O constatare tristă: producem prea mulți nevolnici.