marți, 15 aprilie 2014

Cât va întinde Putin coarda ?!


Urmărind evoluția „meciului” UE - Federația Rusă pentru teritoriul și statalitatea Ucrainei, am dat peste această hartă, se spune a unui grup de analiză politică italian cu privire la interesele Rusiei în Europa, realizată în urmă cu 4-5 ani.

Rusia în Europa este puternică, potrivit acestei hărți. Foarte puternică. Reacțiile europenilor o confirmă. Sancțiunile politice de până acum sunt importante însă la un moment dat vor deveni desuete. Rușii le iau în râs. Sunt îndreptate împotriva unor persoane cu influență politică și financiară și nu împotriva statului rus. Sancțiunile în grupurile de lucru internaționale constituite cu scopul de a facilita dialogul între fosta URSS și Vestul European sunt temporare. Cât timp Rusia va acționa războinic în Ucraina, aceste legături internaționale vor fi suspendate. După ce Rusia se va opri, naiba știe unde (?!), aceste legături se vor reface, iar „calea dialogului” va fi reluată.

Harta este o imagine a Europei văzută de ruși. Analiștii italieni au creat o hartă a posibilelor acțiuni ale Rusiei în Europa luând în calcul populațiile și teritoriile care urmează a fi ocupate, având ca suport populația din țările vecine vorbitoare de limbă rusă (etnici ruși, dar și simpatizanți declarați ai Rusiei), populații și teritorii care pot deveni aliați în cadrul unei „uniuni” cu Rusia, țări prietene, țări partenere în relațiile economice dar și în cadrul politicii europene, țări neutre și țări inamice/adversare.

Dacă nu uităm cu atenție și fără a face speculații tâmpite sub influența propagandei ruse sau a propagandei pro-ruse din diferitele medii române (unele surse media din România sunt atât de tâmpite încât nu își dau seama că „știrile” lor sunt, de fapt, propagandă pro-Rusia !), observăm că ocuparea Crimeii și conflictele declanșate în estul și sudul Ucrainei au ca scop posibil realizarea unui prim punct pe agenda rusă a revendicărilor teritoriale. Teritoriul hașurat cu maroniu și galben este tocmai teritoriul în care au loc confruntările între forțele de securitate ucrainene și „dizidenții” ruși. Crimeea este deja parte a Federației Ruse. Comunicatele și declarațiile oficialilor ruși care atenționează Ucraina să nu acționeze în forță „împotriva propriului popor”, opoziția acerbă a acelorași oficiali ruși împotriva trimiterii în zonă a forțelor armate ucrainene îmi arată că Rusia se pregătește de fapt să ocupe acele teritorii iar opoziția verbală zgomotoasă are rolul de a pregăti motivele de intervenție militară. Oficialii ruși încearcă ca prin aceste comunicate „să sensibilizeze” prietenii din vest care ar putea lămuri, cumva, Ucraina să nu se opună invaziei ruse prin forța armată. Pentru că opoziția armată a Ucrainei va putea duce, fără echivoc, la o poziționare a mai tuturor statelor membre NATO în sprijinul Ucrainei prin asistența logistică și apoi militară ce poate degenera într-un război european. Se cuvine a face precizarea că NATO se află în fața celui mai mare examen al său. Vor fi de acord Germania, Ungaria, Bulgaria, Franța, Italia, Grecia cu implicarea NATO ? Vor fi suficiente apelurile Poloniei și statelor baltice - de fapt următoarele ținte ale Rusiei - pentru intervenția NATO și stoparea agresiunilor militare ale Rusiei în Europa ?

Până acum predicția analiștilor italieni se confirmă. Harta ne arată că Rusia este abia la primul obiectiv strategic la care lucrează. A adus lângă frontierele Ucrainei forța de luptă necesară pentru intervenție. Având la dispoziție tehnică de luptă modernă, distanțele până la frontieră nu constituie o problemă. Pe de altă parte, la fel ca în Crimeea, Rusia nu urmărește distrugerea obiectivelor militare și industriale pentru a forța Ucraina să capituleze. De aceea forțele militare ruse sunt adecvate unei ocupații terestre cu posibile confruntări armate de mică amploare. Modul în care acționează „populația pro-rusă” este foarte asemănătoare cu a unei forțe militare de ocupație. De aceea sunt plauzibile afirmațiile oficialilor ucraineni care reclamă faptul că aceștia sunt militari ruși de fapt. Este posibil să nu fie infiltrați, deși este mai mult ca sigur că o mare parte dintre ei nu sunt cetățeni ucraineni, sunt de fapt cetățeni ai Ucrainei care au satisfăcut serviciul militar însă au rămas credincioși Rusiei. La o „minoritate” rusă de 8 mil aflată în zonă, nu a fost o mare greutate pentru Rusia să își formeze din timp forțele para-militare necesare pentru acțiunile din aceste zile. Mai ales că acest scenariu este vechi, la analiștii italieni, însă pe masa strategilor ruși este probabil de când Ucraina s-a format ca stat.

Este prematur să afirm că Rusia va mai acționa în viitorul apropiat fără a consolida ce va obține. Deocamdată, primul punct strategic nu a fost finalizat. Nu știu limita de timp a rușilor pentru realizarea lui. Este evident că Rusia consumă imens de multe resurse în această perioadă, că are pierderi economice grele care nu pot fi acoperite sau justificate decât prin realizarea obiectivului. Cu caracter imediat și reorientarea către alte piețe de desfacere a resurselor energetice cu care au ținut Europa sub control. Starea „de amenințare cu războiul” este un mare consumator de resurse și nu este nici o logică în continuarea ei peste un anume interval de timp. În funcție de reacțiile internaționale, Rusia va trece sau nu frontiera. Unele state membre NATO au căzut de acord să acorde Ucrainei asistența politică, logistică și militară necesară rezistenței acesteia în fața agresiunii Rusiei. Financiar, au fost deblocate sume de bani din diferite fonduri, fie ale organismelor internaționale fie ale unor state donatoare. Este evident că aceste fonduri vor servi capacității de reacție a Ucrainei împotriva agresiunii ruse. UE a anunțat reducerea taxelor vamale și deschiderea pieței Uniunii Europene pentru produsele Ucrainei. Politic, UE a început să atenționeze unele state membre cu privire la sprijinul acordat Rusiei sub diferite forme. Bulgaria este atenționată asupra demersurilor naționale de a scoate de sub controlul UE proiectul gazoductului cu Rusia. Serbia, cea care ar fi pus teritoriul la dispoziție pentru trecerea gazoductului spre Ungaria a priceput. Ungaria, cea care este tradițional aliatul Rusiei în perioadele de agresiune ale acesteia a fost și ea atenționată. Germania știe că „prietenia tradițională” cu Rusia are limitele ei. Merkel devine din ce în ce mai severă, cel puțin în declarații, față de mișcările Rusiei. Comportamentul de acum al Germaniei este urmărit de întreaga Europă. Până acum, Germania a fost cea care a permis Rusiei să se infiltreze periculos în Europa. Nu degeaba italienii au trasat „axa eurussia în devenire” pe hartă.

Pentru liniștea românilor, România nu intră în planurile Rusiei pentru a fi ocupată. Nu suntem în situația Poloniei și a statelor baltice. Acestea sunt văzute ca posibile ținte ale agresiunii ruse. Polonia a fost victima poftelor rusești și germane care și-au dorit-o împărțită între ele. De aceea Polonia este înconjurată, la fel ca statele baltice, de „linia de interes ca pradă de război” pentru ruși. Ocuparea Poloniei și dispariția statelor baltice ar face ca frontierele Germaniei și Rusiei să se unească. Cei doi prieteni istorici ar avea frontiere comune.

Harta este o imagine a unei Europe ce este o țintă politică pentru Federația Rusă. Este puțin probabil ca Rusia să depășească granițele europene ale Ucrainei. Evenimentele de acum ne vor confirma însă dacă NATO mai este o structură viabilă. Privind la hartă, vedem că România „inamică” a Rusiei este înconjurată de „amicii Rusiei”. Bulgaria, Serbia, Ungaria și că avem la Marea Neagră o Rusie vecină prin limitele platoului continental. Viitorul la Marea Neagră este destul de tulbure. Rusia se va folosi de forță pentru a impune Ucrainei propriile interese astfel că Ucraina va pierde toată zona de interes energetic. Ucraina va rămâne doar cu țărmul dintre Odessa și România. Dacă rușii vor ocupa Ucraina până la Odessa, Ucraina va rămâne doar cu ieșirea la Marea Neagră prin intermediul cnl. Chilia. Prin cucerirea Crimeii, Ucraina a pierdut și Marea de Azov. Practic, Ucraina a pierdut toată flota militară. Ucraina nu mai are ce face cu o flotă militară. Oricum, chiar dacă va avea și în continuare ieșire la Marea de Azov, flota militară de acolo este practic „moartă”. Nu mai spun că flota de la Marea Neagră este, deja, în mâna rușilor, în majoritatea ei. Orice mișcare a restului de nave militare ucrainene în Marea Neagră poate fi oprită de ruși fără dificultate. Ea se află în zona de acțiune a sistemelor ofensive și defensive rusești de pe navele ruse și din Crimeea.

Cât va întinde coarda Putin ? Este o întrebare. Este una foarte serioasă pentru că din ce se vede acum, din acțiuni para-militare ruse și din declarații, se pare că Rusia vrea, cu orice preț, ca sudul și estul Ucrainei să le aparțină sub o formă sau alta. Fie să îl ocupe, fie Ucraina să renunța le rezistență și să se federalizeze după indicațiile „prețioase” ale Moscovei. Înclin să cred că Marea de Azov este un obiectiv pentru Rusia pentru că îi asigură protecția pentru o viitoare flotă cu care să aibă o mai mare putere în Marea Neagră. Tratatele sunt făcute pentru a fi încălcate, iar rușii sunt experți în materie. Tratatul de neproliferare a armamentelor ofensive în Europa a picat. Rușii nu au mai dorit reînnoirea lui. Statele europene care și-au redus forțele armate nu au capacitatea de a reveni la puterea militară anterioară. În partea asiatică a Rusiei, acolo unde tratatul respectiv nu își producea efectele, Rusia și-a dezvoltat armamentul, l-a perfecționat iar acum îl aduce în zona europeană a țării. Acesta este un semnal clar că Rusia are niște obiective în Europa și este pregătită să folosească forța sa armată de va fi nevoie. Nu degeaba propagandiștii pro-ruși de peste tot din lume laudă dotarea armatei ruse și fac comparații stupide între armatele europene, luate individual, cu întreaga armată rusă. Îngrozirea viitoarelor victime sau a celor care pot interveni în sprijinul vecinilor agresați face parte din jocul de război.

NATO își trăiește marele examen. Este o construcție viabilă sau este o panaramă politico-militară ? Este suficient ca „amicii Rusiei” să nu se implice pentru ca NATO să pice. Iar Rusia are amici importanți în Europa. Cel puțin potrivit hărții.


4 comentarii:

ADRIAN spunea...

Pe principiul "si fiindca ea nu se rupea, a mai chemat un elefant!" o sa o tot intinda. Ca nu are cine sa se puna cu elefantul. Cum spuneam, rusii au dat cei mai multi campioni de sah ai lumii in ultimul secol.

Crăciun Florin spunea...

O fi dat ea campioni, acum ei nu îi sunt de folos. Are și „coarda” limitele ei.

Sincer, nu cred că Putin și Rusia vor un nou război mondial. Vor încerca însă să profite de etnicii ruși din statele vecine pentru a le „ocupa”. Bănuiesc că vor opri „tancurile” la frontierele UE. Aici includ și R. Moldova.

IlanyS spunea...

Putin va intinde coarda..pana cand NATO..se va rupe. !!!
NATO..exact ca si ONU...nu sunt si n-au fost decat tigri de hartie.
Daca Americanii ar fi avut un Presedinte de talia lui Putin..si nu o femiusca ca OBAMA..Putin n-ar fi indraznit sa faca nici un pas. Putin nu joaca..dar ii tine pe toti in Sah .

Crăciun Florin spunea...

Ilany,

Bine observat. NATO se poate rupe. Deja ... este rupt însă nu se spune.