miercuri, 16 aprilie 2014

Responsabilitatea politică. Idei după discuția cu Vosganian la Clubul Bloggerilor PNL.


Nu îmi propun să abordez toate temele care au fost discutate. Am vorbit despre circul făcut de Victor Ponta și Traian Băsescu și unul din scopurile acestuia. Unul principal, de bună seamă, pentru că cele două partide din spatele clovnilor politici au nevoie să elimine principalul adversar. Un adversar care are capacitatea să scadă drastic procentajul politic al PSD și să împiedice coagularea partidului personal al lui Traian Băsescu. Un partid care are ca doctrină politică „programul lui Băsescu” ! De domeniul SF.

Printre multe alte subiecte tratate, pe scurt, Varujan Vosganian a vorbit despre managementul politic și responsabilitate. Din punctul lui de vedere, nu stăm prea bine la cele două în România. Nici PNL nu este scutit de critici. Să fie clar. Sunt destule voci critice însă după ce dai cu parul te uiți în jur și ajungi la concluzia că pe unul dintre cei loviți trebuie să îl ridici și să îi dai responsabilitatea „în mână”, să o înțeleagă și să o respecte în comportamentul politic.

Vosganian vorbea despre responsabilitate pe trei paliere: luarea responsabilității de la cei care o dețin, transferarea responsabilității către cei capabili să o folosească, colaborarea între cei care au responsabilitatea în folosul comun. La ultima este mai mult o problemă de management însă este și o problemă a responsabilități în sensul că fiecare responsabil trebuie să lucreze în folosul comun al societății și nu doar în folosul propriu sau al domeniului specific de activitate.

Subiectul nu poate fi tratat singur. Este obligatoriu ca atunci când îl tratezi să ai în fața ochilor întreaga societate cu organizarea ei, cu forțele care se manifestă în mediul social, cu partidele politice care își dispută „dreptul la responsabilitate” cerând populației să le investească cu putere etc. Nu este de neglijat nici caracterizarea celor care sunt politicieni, a celor care vor să devină oameni politici și nici a celor care pot deveni, la un moment dat, „bărbați de stat”, cum bine a observat Radu Zlati pe timpul discuțiilor.

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, suntem chemați să dăm responsabilitatea de a reprezenta poporul român în Parlamentul European persoanelor propuse de partidele politice sau unor independenți. Avem o scurtă și zbuciumată experiență în materie. De la intrarea în UE avem o legislatură europeană completă. Am constatat plusuri, la unii dintre europarlamentarii români, am constatat minusuri dar am și fost de râsul Europei cu unii.

La plusuri sunt europarlamentari din mai toate formațiunile politice parlamentare actuale, cu unele excepții. Chiar dacă sunt subiectiv, nu pot să nu remarc că PNL a avut 5 europarlamentari care au lucrat corect și intens pentru cetățenii români. Norica Nicolai, Renate Weber, Adina Vălean, Cristian Bușoi, Ramona Mănescu și înlocuitorii lor (Hellvig și Silaghi). Recunosc că și Monica Macovei a lucrat cu folos însă are și multe, alte multe lucruri complet anti-românești. Adrian Severin a fost un foarte bun europarlamentar. Chiar Stolojan. Mai sunt. Nu pot să nu remarc faptul că acum 5 ani au ajuns în PE un Vadim Tudor, un Gigi Becali, un Laszlo Tokes sau o Elena Băsescu. Figuri sinistre, rușinea noastră.

Legat de responsabilitate, să mergem la primul aspect. Noi, românii, suntem „managerul general”. Suntem în fața unei noi alegeri. Va trebui să luăm responsabilitatea din mâna celor care ne-au înșelat așteptările. Să o luăm din mâna celor care și aici în țară dau dovadă că sunt incapabili să își asume responsabilitatea. PDL și UDMR au lucrat, în PE, de multe ori, împotriva intereselor României. S-au subordonat intereselor populațiilor altor state, dominanți prin partidele asociate în PPE. Am suportat o criză economică care nu ne aparținea și care nu ar fi ajuns la noi dacă Traian Băsescu și ai lui din PDL la care s-au alăturat cei din UDMR nu ar fi aservit interesul național interesului altor cancelarii europene, în special intereselor Germaniei. Este evident că PDL nu mai are capacitatea de a-și asuma o responsabilitate în PE. Pentru că noul partid băsescian, PMP, este, de fapt, o copie a PDL, compus din pedeliștii care l-au urmat pe Băsescu în această nouă aventură politică, nici acesta nu este de încredere, cu atât mai mult cu cât doctrina lui politică este „programul lui Băsescu”, program care ne-a dus foarte aproape de „sapa de lemn”. Celelalte formațiuni politice „de dreapta”, cum ar fi PFC-ul lui Mihai Răzvan Ungureanu nu merită a fi analizate. Ar fi un consum inutil de timp. Sunt tot băsiști. Ideile lor politice sunt luate prin copy-paste de la Băsescu. PSD este un alt partid care nu și-a onorat mandatul de până în prezent. Excepțiile de la această constatare sunt prea puține în condițiile în care pe listele PSD se află mai mult persoane anti-responsabilitate. În plus, PSD va trebui să răspundă electoratului român și pentru actele de corupție ale candidatului PSD la președinția CE, sinistrul Martin Schulz, Președintele Parlamentului European de azi, judecat în aceste zile pentru fapte de corupție în instituția pe care o conduce. Nu putem uita că acest Martin Schulz este printre cei care a cauționat ideea că suspendarea lui Traian Băsescu în 2012 a fost „o lovitură de stat” !

Este evident că trebuie acum să luăm din mâinile PSD, PDL (PMP), PRM și UDMR responsabilitatea de a reprezenta poporul român în Parlamentul European. Europarlamentarii acestor formațiuni politice sunt autorii tuturor obiectivelor politice ratate de România ca stat membru al Uniunii Europene.

Trebuie să avem curajul să dăm responsabilitatea reprezentării în PE celor care pot. Liberalii au prezentat o listă suficient de atrăgătoare. Sunt și pe listele partidelor incriminate personalități acceptabile însă acelea sunt doar puține și duse în poziții mai puțin avantajoase pentru a forța ducerea în PE a „cioclilor” politici doriți de partidele lor.

Avem nevoie în PE de mai mulți liberali. Cu toate „defectele” lor, mai mult teoretice, sunt singurii care au acționat pentru promovarea unei Europe a popoarelor și nu a corporațiilor.

Prin participarea în grupurile europarlamentare, celor cărora le vom da responsabilitatea vor împlini cel de al treilea aspect. Cel al colaborării între „responsabili” în folosul comun al tuturor. Este adevărat că grupul ALDE va colabora, punctual, atât cu PES cât și cu PPE în măsura în care proiectele celorlalte grupuri europarlamentare se încadrează în ideea de progres și nu doar de păstrare a unor avantaje politice și economice sau de ținere a unor categorii sociale în starea de înapoiere pentru a fi exploatate politic.

Această discuție despre responsabilitate va trebui purtată și la alegerile prezidențiale și la viitoarele alegeri parlamentare. PSD dă azi semne clare de incapacitate administrativă, de iresponsabilitate politică, de corupție. Abia după destrămarea USL s-a putut vedea cine este, de fapt, PSD. O cloacă.

Dacă vom gândi corect situațiile din țară din aceste zile, nu ar trebui să ne tremure mâna la vot. PSD, PDL și PMP sunt virușii dezordinii și decăderii sociale.

2 comentarii:

ADRIAN spunea...

Mie-mi place poza :)

Crăciun Florin spunea...

Normal. Este a ta.