Se afișează postările cu eticheta vot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vot. Afișați toate postările

miercuri, 27 februarie 2019

Declarație de presă a președintelui Ludovic Orban (PNL) după votul din Comisia LIBE

DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ÎN URMA VOTULUI DIN COMISIA LIBE ASUPRA CANDIDAȚILOR PENTRU POZIȚIA DE PROCUROR ȘEF EUROPEAN - 27 FEBRUARIE 2019

Bună ziua!

Ieri și astăzi România a repurtat două victorii remarcabile la nivelul Parlamentului European prin votul în Comisia CONT și prin votul din Comisia LIBE, care a fost acordat candidatului român, Laura Codruța Kovesi, pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. Felicit parlamentarii Partidului Național Liberal și partenerii noștri din Partidul Popular European pentru efortul remarcabil pe care l-au depus pentru a contribuii la această reușită.

Fac precizarea că astăzi, în Comisia LIBE, cinci europarlamentari ai Partidului Național Liberal care au reprezentat grupul Partidului Popular European, chiar dacă nu sunt membrii ai Comisiei LIBE, și-au exercitat votul în favoarea candidatului român.

Condamn ferm atitudinea de sabotaj care a fost realizată de coaliția majoritară PSD-ALDE, care au trădat România și au orchestrat o campanie de denigrare prin dezinformare la nivelul Parlamentului European împotriva candidatului român la funcția de procuror șef.

Somez Guvernul și coaliția majoritară să înceteze orice demers la nivelul Consiliului și la nivelul Parlamentului European în ceea ce privește procedurile ulterioare pentru că ieri și astăzi, România a repurtat o victorie dar este necesară, măcar în ceasul al doisprezecelea, mobilizarea tuturor actorilor politici din România pentru a maximiza șansa candidatului român de a obține funcția de procuror șef, o funcție extrem de importantă la nivel european.

De asemenea, fac remarca foarte clară că voturile exprimate atât în Comisia CONT cât și în Comisia LIBE au fost conforme cu evaluarea obiectivă care a fost făcută de juriul desemnat de Comisia Europeană și care a arătat clar că dintre cei trei candidați cea mai bună este Laura Codruța Koveși, candidatul român.

Consider că  România trebuie să fructifice această șansă enormă pe care o are de a putea ocupa o funcție importantă la nivel european,  funcție care să crească influența României la nivel european și să crească prestigiul României la nivel european și din punctul meu de vedere, orice român care reprezintă PSD-ALDE la nivelul Parlamentului European, orice membru al Guvernului trebuie să susțină candidatul român.


(A fost dat un vot în Consiliul Uniunii, acolo Laura Codruța Kovesi nu este favorită)

Votul din Consiliu care a fost dat în Coreper, adică în Reuniunea Reprezentanților Misiunilor Țărilor membre ale U.E, a fost un vot afectat grav de poziționarea politică a Guvernului României care, deși nu a recunoscut public până acum și nu a făcut public mandatul până acum, a dat mandat reprezentantului României să voteze împotriva candidatului român. În toate procedurile ulterioare din momentul de față o dată ce s-a exprimat votul în Comisia LIBE și în Comisia CONT, poziția Parlamentului European este foarte clară și anume va susține candidatura doamnei Kovesi în negocierile ulterioare cu Consiliul. În conformitate cu procedura care este prevăzută în regulamentul privind înființarea Parchetului European, va avea loc o negociere între Parlament și Consiliu pentru că aceste două organisme europene sunt cele care urmează să ia decizia, iar în urma acestor negocieri, cel mai probabil, se va ajunge la un vot în Plenul Parlamentului European. În ceea ce ne privește, continuăm eforturile de susținere a candidatului român și vom uza de toată influența pe care o avem la nivel european pentru a asigura succesul candidatului român.

( Negocierea va fi purtată cumva  tot de premierul român, Viorica Dăncilă. Ce vă face să credeți că Guvernul nostru își va  schimba punctul de vedere la această negociere?)

Bunul simț, normalitatea și obligația de a susține interesele României la nivelul Uniunii Europene pentru că repet, dacă nu vor sprijinii candidatul român se vor face vinovați de trădare, din punctul meu de vedere, pentru că este de neînțeles ca după ce  acest vot competitiv în Comisia LIBE și în Comisia CONT a exprimat poziția clară, alături de evaluarea făcută de juriul independent desemnat de Comisie, este clar astăzi că doamna Kovesi are cele mai mari șanse de a obține desemnarea pentru funcția de procuror șef.

(Bifează Guvernul nostru, cele trei criterii pe care le-ați enumerat, bun simț, normalitate...?)

Deja suntem obișnuiți să ne luptăm, nu zic împotrivă, dar în această competiție și în general la nivelul Uniunii Europene, pe lângă competitorii externi care există în diferitele proceduri, să ne luptăm și cu PSD și ALDE la nivel european.

Este momentul să se trezească și să înțeleagă faptul că nu mai pot, la nesfârșit, să calce în picioare interesele României, interese fundamentale care trebuie susținute la nivel european.

Vă mulțumesc!

vineri, 15 februarie 2019

Declarații de presă, Ludovic Orban, 15 feb. 2019. Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat

DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN - 15 FEBRUARIE 2019

Bună ziua,

Partidul Național Liberal, a votat împotriva Legii bugetului de stat și împotriva Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, din niște motive extrem de puternice și de solide. Bugetul de stat prezentat de PSD-ALDE, condamnă România la stagnare și transformă anul 2019 într-un an pierdut pentru români.

Partidul Național Liberal consideră că acest buget este construit pe bani falși. PSD-ALDE încearcă să prezinte bugetul ca pe un portofel nou, mare, doldora de bani, din care are de împărțit pentru fiecare român. Dacă deschidem însă acest portofel prezentat de PSD-ALDE, vedem că cel puțin 25% din acești bani, sunt bani falși. Sunt bancnote de 200 de lei pe care nu apare poza lui Lucian Blaga, ci apare poza lui Dragnea, sunt bancnote de 100 de lei pe care nu are poza lui Ion Luca Caragiale, ci apare poza lui Vâlcov, sunt bancnote de 50 lei pe care nu apare poza lui Vlaicu, ci apare a poza lui Orlando, adică bani care nu valorează nici două cepe degerate, bani inventați, bani făcuți din pix, bani care nu vor exista pentru a îmbunătății viața românilor.

Bugetul PSD-ALDE este un buget care lasă România fără apărare în fața unor amenințări din ce în ce mai mari la adresa siguranței naționale și pune în pericol viața și siguranța fiecărui român. Bugetul PSD-ALDE este un buget care prin al doilea an consecutiv sunt jefuite comunitățile locale, se încalcă autonomia locală, proiectele de investiții ale autorităților locale sunt lăsate fără finanțare și se încearcă ca primarii din România să ajungă să cerșească bani pentru proiectele comunităților locale de la Dragnea.

Bugetul PSD-ALDE pe 2019 este un buget care nu clădește nimic. Niciun tronson de autostradă important, cum sunt tronsoanele de autostradă Tg-Mureș-Iași-Ungheni, tronsoanele de autostradă Sibiu-Pitești, tronsonul de autostradă de centură a Bucureștiului, tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov.

De asemenea, nu construiește și nu modernizează niciun tronson de cale ferată și lasă România și infrastructura de transport a României într-un stadiu de subdezvoltare care va împiedica dezvoltarea economică a României.

Din păcate, acest buget este și un buget al răzbunării, a răzbunării lui Liviu Dragnea împotriva tuturor instituțiilor din România care nu sunt controlate de el personal, atât instituții de la nivel național cât și autorități locale care sunt conduse de primari sau de președinți de consilii județene aparținând PNL.

Nu în ultimul rând, acest buget nu oferă nicio speranță pentru aproape nicio categorie socială din România, că va îmbunătății veniturile și nivelul de viață al românilor.

Singura categorie care face excepție sunt copiii României, dar asta nu datorită majorității guvernamentale ci datorită PNL care a reușit să impună amendamentul de creștere a alocațiilor pentru copii.

În rest, firmele vor fi sugrumate prin acest buget și prin alte reglementări fiscale absurde. Angajații din mediul privat nu au nicio speranță de îmbunătățire a veniturilor și a nivelului de viață. Guvernul PSD-ALDE taie prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, literalmente, pensiile românilor împiedicând creșterea punctului de pensie de la 1 ianuarie cu 9%, așa cum a formulat PNL amendament și amânând creșterea pensiilor pentru data de 1 septembrie, cu o creștere de 15%, ceea ce înseamnă că fiecare pensionar va pierde în acest an din creșterea la care avea dreptul  dacă se aplica legea și amendamentul PNL, minim 420 de lei în cursul anului 2019.

În fine, acest buget nu oferă nicio garanție pentru o creștere a absorbției fondurilor europene, care pot reprezenta un motor de dezvoltare economică pentru România, dimpotrivă, readuc aminte că prin OUG 114, controlul ex-ante pe documentațiile de licitație care sunt finanțate din fonduri europene pentru autoritățile locale s-a mutat de la Autoritatea Națională a  Achizițiilor Publice la Autoritățile de management care nu sunt acreditate să realizeze control ex-ante, care nu au personalul specializat, nu au compartimente în funcțiune și care vor fi în incapacitate de a aviza documentațiile de licitații pentru toate proiectele autorităților locale care sunt finanțate din fonduri europene.

Am încercat să îndepărtăm această groaznică frână în calea absorbțiilor fondurilor europene de către autoritățile locale, iar majoritatea a refuzat categoric, iar prin asta și-a asumat o răspundere uriașă pentru toate blocajele care vor apărea în absorbția fondurilor europene realizate de autoritățile locale și pentru posibile nedecontări ale cheltuielilor în cadrul proiectelor europene în cazul în care se mențin prevederile din OUG 114.

De asemenea, nu înțelegem de ce amendamente extrem de benefice pentru români, amendamente care sunt în conformitate cu legea au fost respinse fără niciun fel de explicație de majoritatea PSD-ALDE. Tot prin ordonanța 114, autoritățile locale au fost obligate, prin încălcarea constituției și a legislației în vigoare, să ducă impozitele și taxele locale până la nivelul maxim. Crescând, practic, fiscalitatea pentru fiecare cetățean care își plătește taxele și impozitele locale. Am încercat să ămpiedicăm această creștere impusă de Guvern, majoritatea PSD-ALDE a spus nu. Nu înțelegem de ce toți cei care au hotărâri judecătorești, investite cu titlu judecătoriu, în care au caștigat sume bănește pe care statul trebuie să le dea înapoi acestor categorii și aici este vorba e profesorii care și-au căștigat drepturile salariale, este vorba de cei care au dreptul să își primească înapoi taxa de primă înmatriculare sau sumele de bani plătite pentru timbrele de mediu și alte categorii, nu înțelegem de ce nu s-au alocat banii necesari pentru realizarea acestor plăți care sunt în conformitate cu legea, care au în spate fie decizii la nivel european, fie hotărâri judecătorești definitive investite cu titlu executoriu.

Prin acest buget România nu va merge înainte, prin acet buget România va merge înapoi. Acest buget nu conferă nicio garanție de dezvoltare pentru România și nu oferă nicio perspectivă de îmbunătățire a vieții pentru fiecare dintre cetățenii români.


(O respingere a acestui buget de către domnul Președinte Iohannis și întoarcerea în Parlament, înseamnă și anularea acestor majorări ale alocațiilor pe care le-ați propus)

În cazul în care, Președintele va retrimite legile la Parlament pentru reexaminare, nu vor fi dezbătute decît acele articole pentru care Președintele solicită reexaminarea. Această informație care este dată de cei din zona guvernamentală, arată că habar nu au de constituție și de legislația în vigoare. Le mulțumim parlamentarilor, din indiferent ce formațiune politică, care au votat amendamentul PNL și îi asigur că au făcut un lucru extrem de bun pentru copiii României.

(Vă gândiți să atacați la Curte, fie proiectul legii de buget, fie acel amendament....)

Comisia juridică a Partidului Național Liberal va face o analiză privind existența unor posibile motive de neconstituționalitate, nu pot să vă dau astăzi răspunsul, dacă vom lua o decizie, o vom anunța.

(Credeți că acel termen de 1 martie va fi respectat de Guvern, doamna Dăncilă susținea că trebuie să se vină cu o OUG pe această temă, dar nu a spus nimic clar.)

La ce anume, la alocația pentru copii? Păi ce ordonanță să dea pe tema asta? Pai atunci de ce au mai trimit bugetul la Parlament? Deci am văzut-o pe doamna Vasilica Viorica cum trăncănește pe tema bugetului și nu înțeleg de ce își dă cu părerea pe tema bugetului pentru că mai marii PSD, nici măcar nu au chemat-o la elaborearea bugetului și n-a avut niciun cuvânt de spus. Singura ei prezență, a fost o prezență scenică în care a citit ceea ce i s-a pus în față de către Dragnea, Vâlcov și probabil de către Orlando Teodorovici. Nu ați văzut că nu a avut curajul să iasă singură la declarați, a trebuit să îl aibă pe lângă, pe Orlando Teodorovici. Ca atare, orice considerație a lui Vasilica Viorica Dăncilă pe tema bugetului de stat este neavenită și lipsită de orice fel de substanță.

miercuri, 22 noiembrie 2017

Liberalii trebuie să fie în jurul Parlamentului la votul pe moțiunea de cenzură

Parlamentul votează
Biroul Executiv al PNL, în ședința din 20 noiembrie 2017 a decis, cu referire la ziua în care moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR, susținută de PMP și independenți va fi votată următoarele:


  • Când se va vota moțiunea, prezența parlamentarilor PNL în plen este obligatorie.


  • În ziua dezbaterii moțiunii în Parlament, va avea loc la București un miting de susținere, la care vor participa membrii filialelor PNL din București, Ilfov și alte județe limitrofe. Vor participa, de asemenea, confederații sindicale, ONG-uri. Acest eveniment trebuie să sprijine moțiunea de cenzură. Filialele trebuie să fie pregătite în orice moment, deoarece PSD nu a anunțat încă ziua și ora cand se va vota moțiunea, pentru a nu acorda membrilor PNL timpul necesar organizării evenimentului. Planul de rezervă, în cazul în care PSD convoacă ședința în mai puțin de 12 ore este lanțul uman în jurul Parlamentului, norma fiind de 9000 persoane.


  • În ziua votului moțiunii, timpul alocat PNL pentru prezentarea moțiunii este de 16 minute. Acest timp va fi împărțit între parlamentarii PNL din Camera Deputaților și Senat. S-a luat decizia ca liderii grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat să comunice președintelui PNL lista vorbitorilor, decizia finală fiind luată de către domnul Ludovic Orban.

Mi se pare normal ca, pentru membrii PNL, aceste precizări să fie considerate o obligație. Pentru partenerii sociali, confederațiile sindicale și ONG-urile, precizările sunt un reper al acțiunii liberalilor la care pot participa dacă au posibilitatea. Orice alăturare la acțiunea liberalilor și, sigur, a membrilor și simpatizanților USR dar și a cosemnatarilor moțiunii (PMP și independenți) este benefică pentru societatea românească. Solidaritatea se construiește cu efort, prin dialog, prin respect față de cuvântul dat. Libertatea cere responsabilitate.

Lanț uman în jurul Parlamentului cu ocazia unui protest
Nu este exclus ca în teritoriu, acolo unde organizațiile PNL sunt mai active, unde societatea civilă este mai închegată, să existe forme de manifestare în sprijinul moțiunii. Guvernul criticat în moțiunea de cenzură are reprezentanți în teritoriu, la prefecturi, iar partidele care au generat haosul și dezastrul în legislație și administrația publică și-au impus marionetele la conducerea tuturor organismelor decizionale teritoriale. Au politizat administrația publică mai cumplit decât a făcut-o Adrian Năstase în perioada 2000-2004.


Actualizare!

Agerpres. UPDATE Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și supusă votului joi

Moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", va fi dezbătută și supusă votului joi, de la ora 11,00, după cum au decis Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

luni, 28 august 2017

Voința infractorului Dragnea și a inculpatului Tăriceanu sunt contrare spiritului Constituției

Cei doi lideri de partide iubitoare a totalitarismului și-au propus să „schimbe sistemul”. Avem în desfășurare inițiativele lor. Parlamentul și Guvernul au comis, rând pe rând, tot felul de acțiuni care mai de care mai curioase. Parlamentul se remarcă prin „abuzul parlamentar” iar Guvernul prin proasta guvernare.

Sistemul atât de criticat de ei este cel prevăzut în Constituție. Iar Constituția îl descrie începând de la art. 1. La alin. 4 și 5, Constituția vorbește despre cele trei puteri ale statului, separate și în echilibru: legislativă, executivă și judecătorească. Ce fac indivizii aceștia, ce urmăresc să legifereze, are ca finalitate stricarea echilibrului prevăzut de Constituție. Există o lipsă cumplită de încredere în judecătorii Curții Constituționale a României, au mai comis niște „minuni” în sprijinul celor doi politicieni, astfel că prezumția unei acțiuni împotriva spiritului Constituției dar în folosul politic al actualei puteri este prezentă.

Funcțiile de conducere la nivelul instituțiilor care formează Justiția trebuie să fie echivalente funcțiilor de conducere ale celorlalte puteri ale statului. Cu excepția Parlamentului unde funcțiile de conducere sunt alese prin votul parlamentarilor și câștigate ca urmare a unei majorități (fără a fi o obligație de a îndeplini criterii de calitate sau competență, nici măcar criteriul constituțional al integrității !), la nivelul Guvernului se cere, constituțional și legal, competență, calitate, integritate. La fel la Autoritatea Judecătorească. Nivelul de siguranță pentru îndeplinirea acestor criterii este mai înalt la Autoritatea Judecătorească, factorul politic fiind mai puțin prezent - deși încep să cred că la CSM există deja o oarecare influență politică, membrii CSM fiind aleși iar unele organizații profesionale au o evidentă orientare politică deși reclamă „pe toate gardurile” că sunt independente politic. Guvernul a fost deja „stricat”, după frumosul model francez (și franțujii consideră că Parlamentul și Guvernul au o stare de devălmășie, contrară spiritului Constituției franceze !), de partidele politice dominante în Parlament. Ne rămâne ca putere „nealterată” Justiția. Acum, infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Tăriceanu vor să strice, ireversibil, și această Putere. Să aibă doar o aparență de putere dar să fie subordonată Parlamentului și Guvernului și voinței formațiunii politice conducătoare. O primă măsură, este să coboare nivelul de importanță al Autorității Judecătorești, să o subordoneze și să îi arate că nu are aceeași „greutate” ca Guvernul și nu mai vorbim de Parlament. Suntem în fața unei adevărate restaurații !

Preiau un punct de vedere cu care sunt de acord. De pe site-ul „juridice.ro”: Rolul șefului statului în numirea șefilor din MPR

La o analiză mai atentă a normelor constituționale privind atribuțiile șefului statului, se poate observa că din interpretarea corelată, sistematică și logică a art. 80 alin. (2), art. 94 cu art. 107 alin. (3) și 4, cu art. 125 alin. (1), art. 132 alin. (1) și art. 133 alin. (6), acestea având corolar prevederile art. 1 alin. (4) și (5) și art. 2 toate din Constituția României în vigoare, se poate așadar concluziona că numirea în cele mai înalte funcții din Autoritatea Judecătorească trebuie să fie făcută finalmente de Șeful Statului, dată fiind importanța esențială în funcționarea democrației constituționale în România.

Dacă prin Constituție se acordă Șefului Statului prerogativa de a emite decretul de numire a unui nou ministru în locul celui demis sau demisionar (ministrul justiției în ipoteza care privește CSM și statutul procurorilor), atunci este logic să existe o simetrie pentru a asigura nivelul și importanța în stat a acelor funcții de înalt management din MPR – procurorul general al PÎCCJ și toți adjuncții săi deci inclusiv șefii DNA și DIICOT. Cu alte cuvinte, în simetrie cu numirile pe funcțiile similare din ÎCCJ.

Cred că această soluție normativă prevalează în fața celei care ar lăsa la nivelul ministrului justiției numirea. Așadar nu este în spiritul Constituției actuale eliminarea funcției de Președinte al României din procedura de numire a procurorului general al României și adjuncților acestuia.

Evident că CSM pe secții trebuie să aibă un rol semnificativ în selecționarea celor mai bune candidaturi pentru aceste importante și foarte înalte demnități judiciare.

Conf. univ. dr. Silviu-Gabriel Barbu

Este evident că infractorul Dragnea și inculpatul Tăriceanu se folosesc de o sintagmă total aiurea inventată de o anume „societate civilă” pentru a distruge ceea ce este constituțional: sistemul statului de drept din România. Este mai mult decât evident faptul că experiența personală a unor oameni politici dar și a unor sponsori ai acestora în relația cu Justiția este cauza determinării lor de a distruge sistemul statului de drept din România așa cum este prevăzut în Constituție. Din nefericire, când constituția nu prevede iar legile sunt slabe, în Parlament, acolo unde se fac legile, ajung tot felul de indivizi certați cu legea, indivizi condamnați și care își execută pedeapsa penală în fotoliul de parlamentar - acum, pe bune, ce rost mai are respectiva condamnare cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar ? Iar un Parlament dominat de persoane cu grave probleme penale se va ocupa, cu predilecție, de problemele penale ale membrilor Parlamentului, de salvarea lor, de scoaterea lor de sub controlul Justiției.

Din nefericire, aceeași „societate civilă” a promovat, agresiv, „libertatea de a nu merge la vot”. Rezultatul acestei libertăți fără responsabilitate îl simțim. Penalii conduc România ! Mulțumim „societate civilă” !

luni, 19 iunie 2017

La comisii așteaptă parlamentarii, alături negociază liderii PSD, ALDE și UDMR „șpaga politică”

AgerpresCameră: Dezbaterea unui proiect UDMR referitor la folosirea limbii materne, amânată în comisii

Trei comisii convocate pentru ora 18.00. De urgență ! Obiectul activității: discutarea unor proiecte de lege cerute de UDMR ! Șpaga politică pe care PSD și ALDE sunt gata să o dea UDMR pentru asigurarea votului celor 30 de parlamentari maghiari în favoarea moțiunii de cenzură, demnă de Cartea Recordurilor, pentru a da afară din funcție un prim-ministru recalcitrant membru PSD care nu mai vrea să asculte de poruncile infractorului Liviu Dragnea.

PNL, prin vocea deputatului Cătălin Predoiu au protestat.
Suntem azi în Parlament în fața unui abuz pe care PSD-ALDE îl comit, nu numai împotriva intereselor României, dar și împotriva ideii de parlamentarism, chiar și împotriva ideii de conviețuire pașnică între majoritate și minoritate. Suntem în fața Comisiei juridice, convocată nestatutar împreună cu Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru drepturile omului la ora 18,00. Timp de 40 de minute, fără nicio explicație, toți colegii din toate partidele au fost lăsați să aștepte, în timp ce liderii PSD, liderii ALDE și liderii UDMR au negociat alături trocul pe care intenționează PSD să-l facă pentru a-și menține puterea domnul Dragnea în PSD și în Parlament
Culmea ! Mita politică se dă pe față ! Nu, nu se dă ungurilor Ardealul. Nu mai este mult și populația română din câteva județe transilvane va depăși ca număr populația întregii Ungarii ! Se încearcă crearea unei Ungarii noi în Transilvania, se încearcă obținerea unor „foloase” pentru populația maghiară (nici nu mai este clar dacă este în favoarea ei sau doar ca urmare a unor comenzi externe !) în România pentru ca odată precedentul realizat, Budapesta să îl ceară altor state care au populație maghiară pe teritoriul lor.

Cătălin Predoiu care este un excelent jurist a sesizat încălcări grave ale unor principii privind drepturile omului în proiectul de lege al UDMR. Stupidă situație ! Promovat ca inițiativă legislativă care să apere niște drepturi și libertăți civile, în expunerea de motive, având norme contrare scopului declarat !
Este incalificabil ceea ce ni se propune prin acest proiect de lege pe care l-am văzut și care este în continuare subiect al acestui troc, este incalificabil modul în care principii fundamentale ale drepturilor omului, standarde privind protecția minorităților sunt călcate în picioare, tocmai pretinzându-se respectul acestor standarde
Oare, nu cumva UDMR vrea să pună România în dificultate în fața celorlalte state europene ? NU cumva UDMR urmărește ca prin astfel de manevre să strice relațiile României cu alte state care au comunități maghiare pe teritoriul lor dar care au respins ferm toate „inițiativele” Budapestei ?

Disperarea infractorului Liviu Dragnea este probabil uriașă din moment ce el și echipa care îl însoțește este de acord să pună România în dificultate în relațiile cu alte state.

În PNL se aleg apele și se pun pragurile. Moțiunea de cenzură, cvorumul, votul ...


Președintele PNL, Ludovic Orban, a dat o declarație presei astăzi, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL. Agerpres a preluat esența:
Am luat decizia ca parlamentarii PNL să fie prezenți în sală și să nu voteze. Reglări de conturi de tip mafiot din interiorul PSD-ului, care nu au nicio legătură cu interesul țării, au generat o criză politică gravă cu consecințe extrem de serioase asupra imaginii României în lume, asupra bunului mers al economiei și al societății. Somăm partidul de guvernământ să pună punct acestei crize care a fost provocată de ei, din interese obscure și cu niște obiective pe care noi nu le putem înțelege. (...)
Suntem azi în situația în care un impostor ocupă abuziv Palatul Victoria, iar în Parlament nu știm dacă mai există o majoritate parlamentară care să fie conformă cu voința exprimată de cetățeni. Perpetuarea crizei politice poate să aibă grave consecințe pentru România, ca atare am decis să nu ne amestecăm ca partid politic în această răfuială între două clanuri din interiorul PSD, pentru că noi suntem și împotriva clanului Dragnea, și împotriva clanului Ponta-Grindeanu
O altă precizare a președintelui Ludovic Orban permite o interpretare mai apropiată de cum se va lucra în PNL în viitor. Anunțând că va avea în cursul după-amiezii o întâlnire cu toți parlamentarii PNL, Ludovic Orban a precizat:
„PNL este în opoziție, nu voi mai îngădui nicio negociere pe sub masă, nicio negociere de culise și niciun blat cu partidul de guvernământ. (...) Cred că nimeni din C.A.P-ul vechililor roșii nu își imaginează că poate să negocieze cu mine, mai ales pe tema răfuielii dintre ei”
Am observat un mare număr de nemulțumiți asupra deciziei Biroului Executiv al PNL de a fi în sală. Sunt acuzații că PNL asigură cvorumul și astfel PSDragnea va fi sprijinit să îl demită pe Grindeanu și Guvernul lui.

Sunt niște lucruri de clarificat aici.


Cvorumul este de 233 de parlamentari prezenți în sala unde are loc ședința comună a celor două Camere ((art. 52 alin (1) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului)). PSD și ALDE au împreună 244 de parlamentari. Probabil că marea lor majoritate vor fi în sală pentru a vota pentru sau împotriva moțiunii. Vor fi prezenți în sală reprezentanții minorităților ! Ajungem astfel la 261 de parlamentari ! Dacă luăm în calcul și UDMR cu 30 de parlamentari, se ajunge la 291 de parlamentari. Dacă îi luăm în calcul și pe „neafiliații” lui Daniel Constantin - pro Grindeanu -, ajungem la 297 de membri ai Parlamentului.

Este evident că cvorumul va fi atins. Numărul parlamentarilor PNL, USR și PMP nu are importanță. Ar putea însă avea dacă ar vota ! Nu unul sau doi dintre ei, ci tot grupul parlamentar.

Este absolut deplasată acuzația adusă lui Ludovic Orban și PNL-ului pentru că s-a decis ca parlamentarii PNL să fie prezenți la moțiune însă să nu voteze. Este deranjant să citești acuzații de „blat” cu Dragnea de la cei care mai dăunăzi se declarau împotriva PSD ! Azi au ajuns să se declare pro-PSD cu Făt Frumos Grindeanu în frunte ! Culmea-culmilor, anul trecut au tras spuza pe turta lui Făt Frumos Nicușor Dan și USR iar astăzi și-au găsit un alt „Făt Frumos” în persoana lui Grindeanu !

Pentru că am clarificat problema cu cvorumul, o lipsă de judecată sub imperiul emoțiilor, să trecem la problema votului. Ei bine, absența de la vot este crucială. Vor vota doar cei care au un interes în legătură cu PSD.  Pentru că PSDragnea nu mai are siguranță asupra propriilor parlamentari, pentru că ALDE Tăriceanu nu mai este sigur nici el și nici nu are siguranța pe proprii parlamentari, infractorul Dragnea a început să împartă funcții ministeriale cât pentru 3 Guverne.

UDMR nu s-a decis încă cu privire la moțiunea PSDragnea, nu spune nimic de prezența la ședință. Pentru că vor să se decidă doar asupra moțiunii (până miercuri dimineața) ei nu au o problemă cu prezența la ședință. Ca atare, îi voi lăsa „suspendați” cu privire la vot sau nu. Nu este exclus să voteze însă pentru asta înseamnă că primesc ceva. Dacă nu vor participa la vot, se vor alătura (ca semnal) de poziția PNL (poate în viitor, cine știe ...).

Minoritarii vor vota doar cum ei știu. Neuniform. Și că-că, și că-că.

Neafiliații (dacă sunt toți ai lui Daniel Constantin) vor vota cu Grindeanu.

Calculele făcute până acum, în majoritatea lor, sunt legate doar de numărul parlamentarilor PSD și ALDE, fără a-i lua în considerare pe ceilalți. Iar asta nu este bine. Nu ne arată o realitate corectă. Bănuiesc însă că „strategii” celor două grupuri în litigiu din PSD i-au luat în calcul și își fac socotelile.

Prin neparticiparea la vot a PNL-iștilor, USR-iștilor și PMP-iștilor (singurii care au anunțat așa ceva până acum !) obligă PSD+ALDE și aserviții să își rezolve problema „în familie”. Până la urmă, indiferent ce rezultat va fi la vot, în cloaca PSD+ALDE se vor produce fisuri. Toate, culmea (!), toate cu final fericit pentru opoziție.

Într-o singură situație nu se ajunge la arbitrajul președintelui Klaus Iohannis ! Dacă moțiunea pică, Grindeanu are timp să reformeze PSD după ce infractorul Dragnea va fi debarcat de colegi. Pentru că în PSD se va forma un grup mare pro-Grindeanu care va forța concediul lui Dragnea. Iar alianța cu ALDE va avea o nouă evoluție. Aburitorul Tăriceanu va trece la pupat papucii lui Grindeanu, după ce i-a umplut de bale pantofii lui Dragnea și mai înainte lui POnta.

Dacă moțiunea trece, PSDragnea va avea de prezentat președintelui Iohannis o majoritate (?!) politică care poate forma un guvern și un alt nume de prim-ministru. Nu este de glumă ! Va mai avea o majoritate politică ? Dacă „grindiniștii” vor fi păstrați în PSD o altă revoltă așteaptă după colț !

Decizia PNL este logic corectă. Unii ar trebui să fie mai temperați când fac afirmații. Își strică naibii reputația ! Mai mult, cei care au citit cu atenție declarația lui Ludovic Orban, au sesizat faptul că liberalii care nu se vor supune deciziei partidului vor avea de a face cu afirmația: „nu voi mai îngădui nicio negociere pe sub masă, nicio negociere de culise și niciun blat cu partidul de guvernământ” ! Acestea sunt pragurile ! Peste ele nu se trece !

sâmbătă, 27 mai 2017

Amabilități de campanie ... comentate

Numai mâine nu'i poimâine ! Pe 17 iunie este Congresul iar acolo se va pune punct fuziunii dintre fostul PNL și fostul PDL, interimatelor dictate de la centru și campaniei interne pentru conducerea partidului. Va fi aleasă moțiunea care are cei mai mulți susținători. Sunt în competiție trei moțiuni. Două liberal-conservatoare, una mai largă, mai aplecată către măsuri de politică liberală în toate domeniile vieții societății (Ludovic Orban, „Forța dreptei”) iar cealaltă mai aplică măsurilor administrativ-politice proprii unui program de guvernare (Viorel Cataramă, „Calea liberală”) și una „modernistă”, cu accent pe retragerea PNL din domeniul vieții sociale generale către mediul economic (Cristian Bușoi, „Partidul viitorului”), statuând că ținta socială a PNL este doar o categorie socială, nu întreaga societate ! Iar aici este ceva de discutat !

Cumva, sintetic, se va alege între o reorganizare a partidului sau o reconstrucție a partidului.
REORGANIZÁ, reorganizez, vb. I. Tranz. A organiza pe baze noi; a întocmi, a orândui din nou.
RECONSTRUÍ, reconstruiesc, vb. IV. Tranz. A construi din nou, a reclădi; a reface pe baze noi.
Ludovic Orban spune că va merge în teritoriu pentru a reorganiza partidul pentru ca funcționarea acestuia în viitor să aibă la bază decizia membrilor săi pe când Cristian Bușoi vine și propune o reconstrucție a partidului, acțiune în urma căreia „vechea clasă politică” din PNL urmează a face loc unei noi garnituri politice „caracterizată” prin „prospețime”, „modernism”, „pro-europenism”, mai consistentă și mai serioasă ca „vechea clasă politică” existentă în PNL și pe care Ludovic Orban o reprezintă.

Reorganizarea se folosește de „materialul” existent căruia i se dă valoare. Reorganizarea este o sancțiune pentru cei care au condus până atunci fără a ține cont de potențialul organizației. Mai pe românește, au umblat după cai verzi pe pereți.

Reconstrucția se folosește de alt „material”, presupune eliminarea materialului „vechi”, considerat neperformant și înlocuirea lui cu altul, considerat mai bun.

Liberalii vor avea de ales. Cei care vor vota moțiunea Orban vor considera că sunt capabili de performanță și pot avea rezultate bune pe baza forțelor lor folosite în mod inteligent iar cei care vor vota cu moțiunea Bușoi vor considera că o parte dintre colegi sunt „vechi” și va trebui să fie înlocuiți, poate chiar eliminați, pentru a nu obstrucționa o presupusă performanță viitoare.

Vorbind în fața unei organizații județene cu ocazia prezentării moțiunii Orban, Ilie Bolojan a făcut unele declarații care au născut discuții.
Buşoi nu are "echipament de lider"
"Sunt două elemente importante, primul se referă la personalitatea candidaţilor. Sunt nişte oameni diferiţi

Al doilea element este legat de susţinători.
Legat de candidaţi, domnul Orban, orice s-ar spune, este un lider al PNL care a crescut singur, care a participat la competiţii electorale, care cunoaşte partidul, care are o experienţă adminsitrativă de la Parlament la un consilier local, la un viceprimar de capitală, la ministru al Transporturilor, să fie într-adevăr un lider în spatele căruia să te poţi alinia sau cu care să stai umăr la umăr.
Domnul Buşoi nu este în această situaţie, deci nu are acest echipament de lider orice s-ar spune. 
Şi, în plus, are responsabilitatea, indiferent cât ar încerca s-o dilueze unii sau alţii, a unor rezultate proaste la organizaţia din Bucureşti, iar orice am face noi, dacă vrem să fim un partid performant, trebuie să obţinem rezultate cât mai bune şi în Bucureşti
Altfel, având în vedere populaţia Bucureştiului şi impactul semnificativ la alegeri, te afectează serios.
Al doilea element este echipa de candidaţi.
Plastic, cei care îl susţin pe Ludovic Orban suntem cea mai mare parte cei care generăm voturi, iar cei care îl susţin pe domnul Buşoi sunt cea mai mare parte cei care consumă voturi de la PNL
Și acum să legăm niște „fire”. Echipele de candidați spun ceva, coroborând afirmațiile mele de la începutul articolului cu afirmațiile lui Ilie Bolojan. Organizațiile PNL care au făcut performanță la alegeri cu membrii actuali arată că o bună organizare și atenția acordată tuturor membrilor organizației duce la rezultate foarte bune. Iar în echipa lui Ludovic Orban sunt liderii organizațiilor care au adus cel mai mare număr de voturi la alegerile din anul 2016. Asta confirmă faptul că reorganizarea activității PNL în teritoriu este suficientă pentru atingerea performanțelor electorale. În echipa lui Cristian Bușoi sunt liderii organizațiilor care au obținut, în general, rezultate foarte slabe, slabe sau mici în comparație cu ceilalți lideri. De aceea a apărut, probabil, ideea reconstrucției partidului. De vină sunt membrii, mai ales cei „din vechea clasă politică”, și nu echipele care au condus campaniile locale ! Vorba lui Ludovic Orban, liderul își asumă responsabilitatea pe când șeful dă vina pe subordonați ! Ajungem aici și la o altă interpretare. Ludovic Orban propune un partid condus de lideri, iar Cristian Bușoi propune un partid condus de șefi ! Este, totuși, o diferență !

Replica lui Cristian Bușoi nu a întârziat să apară.

„Îl respect pe Ilie Bolojan, ca administrator și primar. Cred însă că este pe o cale greșită cu declarațiile făcute, ieri, la Craiova. Mă așteptam să fie critic cu PSD și cu Olguța Vasilescu, nu cu colegii săi din PNL. Nu am o problema că mă critică; e normal, suntem în competiție internă, deși nu sunt în competiție directă cu dumnealui, pentru că nu și-a asumat o candidatură. Cred însă că este jignitor să lase de înțeles că oameni ca Nicolae Robu, Daniel Buda, Marian Petrache, Vasile Iliuță, Marcel Vela, Mugur Cozmanciuc și alți colegi, care au semnat moțiunea mea, sunt consumatori de voturi. Este o greșeală și un lucru urât să împarți PNL între răi și buni, între vest și sud. Gândirea aceasta ne-a adus unde suntem. Înainte de a da lecții, domnul Bolojan ar trebui să își amintească faptul că este printre cei câțiva care au girat și pus în practică strategia dezastruoasa la parlamentare. Dacă vrea să ajute PNL, atunci ar trebui să intre în arena publică, să critice PSD, să se lupte în studiourile de dezbateri TV, pentru că avem nevoie de o echipă care să lupte cu PSD”.
 Mda. Cum ar veni vorba, „este o greșeală și un lucru urât să împarți PNL între răi și buni ...”. Păi, dacă este așa, cum justifică domnul Bușoi următoarea declarație, preluată de Agerpres:
„Cred că încetul cu încetul, oamenii, colegii încep să înțeleagă că au de făcut o opțiune între două soluții destul de diferite. Ludovic Orban este un om politic cu experiență, cu un profil poate mai cunoscut publicului larg, mai bine conturat, dar care, în același timp, vine totuși din vechea clasă politică. Poate nu a avut atât de multe funcții de conducere sau guvernamentale precum îl percepe populația, dar faptul că a fost destul de activ îi conturează această imagine”
Sintagma asta, „vine totuși din vechea clasă politică”, folosită în sens peiorativ, fără discuție, nu împarte PNL între răi și buni ?

Restul declarației lui Cristian Bușoi poate fi discutată pe îndelete, la un pahar de vorbă când ai nevoie și de un moment de destindere. Mai ales când vorbește de „strategia dezastruoasă la parlamentare”, unde domnul Bușoi ar fi avut un cuvânt greu de spus (era președintele PNL București) dar ... a votat senin respectiva strategie clocită, dacă pot spune așa, de unii dintre susținătorii lui alături, evident de unii susținători de astăzi ai lui Ludovic Orban.

Pe Facebook se tot dau rezultatele CDJ-urilor județene unde moțiunea lui Ludovic Orban - „Forța Dreptei” -, primește voturile majoritare. Unul după altul, județele votează moțiunea Orban. Măi să fie ! Dacă se va continua în acest fel, va reuși Cristian Bușoi să adune minim 10 adeziuni ale CDJ-urilor pentru a putea să își confirme candidatura ? Aproape că nu mai există spațiu pentru moțiunea lui Viorel Cataramă. Conchid că este o moțiune respinsă. Dar moțiunea Bușoi ? Va trece testul eliminatoriu al votului în CDJ-uri ? Ei, uite întrebare !

joi, 11 mai 2017

Vă dăm dar ... mai bine vă dă guvernarea următoare. Care o fi aia

Legea salarizării unitare a făcut vâlvă și se părea că vâlva se stinge. Nu a fost să fie. Au pus mâna pe proiect sindicatele și opoziția. Ochii cunoscătorilor au văzut dezastrul. Pentru că legea este un dezastru în curs de declanșare.

Un dezastru care beneficiază de o pregătire prealabilă. Promisiunile electorale ale PSD și ALDE din campania anului 2016 au avut un preambul pe timpul guvernării Ponta, când au fost emise acte normative care au dat măriri de salarii, majorări de pensii, asistență financiară pentru cei care nu au chef de muncă etc.

Pactul inconștienței pe legea salarizării
Un mic istoric este necesar. Infractorul Liviu Dragnea ne-a anunțat că legea salarizării a fost lucrată la sediul PSD pentru a nu exista scurgeri de informații către presă, pentru a elimina presiunea mediatică. Cei care au lucrat la lege, intens, au mers la PSD. Este vorba despre funcționarii din Ministerul muncii ... și Ministerul de finanțe. Întâi a fost vorba ca cel care promovează legea să fie Guvernul. Apoi, de undeva, din neant, a apărut știrea că va fi promovată de alianța toxică PSD-ALDE. Pentru că la Brașov, acolo unde au semnat înțelegerea pe proiectul de lege, s-a convenit că este legea lor, a aliaților. Naiba știe cum va fi, însă treaba este împuțită.

Astăzi am văzut că în fața Ministerului de finanțe au protestat niște sindicaliști. Erau din teritoriu și aparțineau de minister. Motivul declarat jurnaliștilor este legea salarizării unitare. Din analiza lor, a reieșit că aplicarea acestei legi le va provoca o scădere a veniturilor în între 20 și 30% ! Cei din minister i-a chemat la discuții. Naiba știe ce va ieși !

PNL a invitat federațiile sindicale la discuții. Sulfina Barbu a insistat asupra faptului că au participat toate federațiile sindicale interesate. Au venit cu venit cu analizele lor și cu propunerile ce le au privind amendamentele la lege. Specialiștii din PNL și specialiștii sindicatelor au umblat pe lege cu mare atenție și au ajuns la consens. În special pe principalele probleme. Cu această ocazie au fost identificate și câteva reglementări care încalcă prevederi constituționale. Dacă legea va fi votată de alianța toxică PSD-ALDE în forma actuală, PNL o va ataca și sub aspectul constituționalității.

Foarte, foarte important este să se înțeleagă faptul că toate promisiunile PSD-ALDE băgate în normele legii sunt amânate, pentru 3 ani, pentru perioada ce corespunde viitoarei guvernări ! Până în anul 2020 nu se va întâmpla mare lucru. Totul este blocat și suspendat deși drepturile salariale vor exista în lege ! De la data, în perioada viitoarei guvernări, salariul va fi ... La HotNews am găsit unele explicații însă nu sunt complete. De la momentul scrierii articolului, „mașterii” din PSD au mai mătrășit câte ceva.

PNL a elaborat nu doar amendamentele la proiectul care umblă chiaun pe la unii și alții, lucrează la un proiect în oglindă. Sindicaliștii au recunoscut că au susținut PSD pentru că le-a promis o lege a salarizării cum o doreau dar ... s-au înșelat. Ca să fiu rău, spun că nu este prima oară când au făcut alegeri greșite. Dacă îmi amintesc anul 2008 și marile înșelăciuni la care s-au pretat partidele care format alianța visurilor lui Băsescu (PDL și PSD cu UNPR și PC în coadă), tot la susținerea sindicatelor ajung, atrase ca un magnet de legea construită de Ecaterina Andronescu care dădea la fiecare profesor un plus la salariu de 50%. Lege susținută de Mircea Geoană cu disperare și la care a venit plin de „speranțe” Traian Băsescu. Anul 2009 a fost „răcoros”. Aveți dreptate dar ... nu se poate. S-a aplicat, în mod cât mai nemilos cu putință principiul zicala din popor: te faci frate cu dracul până treci puntea. Au trecut puntea și în loc de salarii mai mari au urmat tăierile de salarii cu peste 25%.

Se pare că momentul se repetă. Problema este însă că prim-ministrul Grindeanu ot PSD acuză PNL că vrea să taie salariile ! Locul a fost ales cu grijă. Platoul de bârfe de la Antena 3 ! Cu maeștrii știrilor deformate.
Doamna Turcan anunța în urmă cu vreo două zile că or să vină și dânșii cu o lege în oglindă a salarizării unitare. Consider că e un lucru extraordinar de bun acesta. Îi rog pe colegii mei, eu nu sunt parlamentar, (...) să fie foarte atenți când vor discuta despre această lege, pentru că, de obicei, când a venit din partea aceea, s-au tăiat salarii și pensii — și nu vorbim de o istorie foarte îndepărtată din acest punct de vedere, chiar apropiată. Eu înțeleg că cei din Opoziție și nu doar... există așa un cor care spune și-și arată non-stop îngrijorarea. Nu-i un lucru rău! De fiecare dată când există o critică de tip constructiv, eu în modul ăsta o percep, o analizez și eu și colegii mei și îi îndemn pe toți să facă acest lucru. Dar când critici doar de dragul de a critica și că, înțelegi, nu e bine să mărim salariile medicilor, nu e bine să mărim salariile profesorilor, nu mai înțeleg. (...) Atunci ar trebui acești domni, în frunte cu doamna Turcan, să vină în fața românilor și să spună că nu sunt de acord cu măririle salariilor la medici pe care le-am făcut deja și că nu sunt de acord cu măririle salariilor la profesori. Pentru că altfel este o ipocrizie din care doresc, și-i îndemn să iasă
Din partea PNL ? Alo ! Domnul ! Ai ținere de minte ? Sau nu mai are importanță trecutul, destul de recent el ? Anul 2009 nu îți spune nimic ? Autorul tăierilor este Traian Băsescu, cu acoliții lui de la Cotroceni. Cu susținerea politică în Parlament a PSD ! Vezi că ai alături pe Nicolicea care era la UNPR pe atunci, membru al Guvernului ! Traian Băsescu și talibanii care l-au însoțit la putere sunt astăzi în PMP, un fel de aliat al vostru la guvernare. Și la „guvernările” locale dar și la guvernarea principală. Ai grijă unde îndrepți degetul !



Raluca Turcan a reacționat la declarația infamă. Agerpres.
Văd că domnul Grindeanu are mari probleme în a înțelege ce înseamnă, de fapt, ipocrizia, ori a ajuns în faza ei cronică. Mai rămâne să ne spună că din cauza noastră, a Opoziției, nu se poate concentra el la guvernare, întrucât nu-i este suficientă majoritatea. Cine îl mai poate înțelege pe neînțelesul domn Grindeanu, care nu e în stare să-și coordoneze propriii miniștri și își scuză toate gafele apelând la veșnicul 'probleme de comunicare'. (...) Domnule Grindeanu, dacă nu stăpâniți sensul cuvintelor în limba română, vă spun eu ce-i aia ipocrizie: să acuzi Opoziția că vrea tăieri salariale, dar de fapt tu să fii cel care le operează, să promiți majorări colosale în campanie, dar acum să o dai la întors, amânând implementarea legii cu trei ani, dincolo de actualul mandat, să ceri critici constructive, dar să le ignori sistematic, făcându-te că plouă nu doar față de Opoziție, dar și față de sindicate, să te dai viteaz la televizor, în cuvinte goale, dar să nu fii în stare să iei vreo decizie majoră decât după ce-i ceri voie lui Dragnea, să produci o bășcălie de lege, care numai a salarizării unitare nu e, dar să o prezinți ca fiind o lege istorică. Să nu o asumi tu, ca Guvern, ci să o arunci ca propunere a parlamentarilor
PSD  nu se dezminte. El comite porcăriile dar, le aruncă în spinarea celorlalți. Nici sindicatele nu se dezmint. Sunt mințite de PSD dar tot pe cei din PSD îi susțin la alegeri !

Nu am de gând să plâng de mila nimănui. Cei care plâng acum, să se uite în oglindă și să își amintească cu cine au votat sau dacă au fost la vot. PSD este la putere pentru că au fost votați de unii dar mai ales pentru că unii dintre cei „oripilați” astăzi nu s-au prezentat la vot, neavând cu cine vota. Chipurile. Nu sunt la primul eșec. Oare când se vor învăța minte ? Continuarea în greșeală, este prostie curată.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Alegem între o societate liberală, specifică Uniunii Europene, cu PNL la conducere sau una oligarhică, cu PSD la conducere.


Partidele au terminat campania. Noi o continuăm. Pentru că votul este singura „armă” cu care putem impune viitorul. Prezentul îl trăim. De un an de zile mai bine ca în trecut, mai bine ca pe timpul lui Ponta, al lui Băsescu, al lui Tăriceanu sau Năstase. Mai bine pentru că în prezent avem o altfel de guvernare. Una complet diferită de cea pe care au practicat-o cei dinainte. Avem o guvernare în interesul societății și se vede. Chiar și rezultatele sunt mult-mult mai bune, chiar dacă ea durează de un an de zile.

Am spus mereu celor care mi-au cerut părerea să se gândească în primul rând la ei. Au o vârstă. Să adauge 4 ani, cât este mandatul unui Parlament, să vadă ce vârstă vor avea și ce își doresc să fie la finalul celor 4 ani ai mandatului parlamentarilor. Să le spună și tinerilor să gândească la viața lor. Cei care azi au 18 ani vor avea 22 de ani. În ce lume vor să trăiască atunci ? Cine le oferă lumea pe care o doresc ? Cei care astăzi au 22 de ani vor avea 26 de ani. Vor fi căsătoriți, vor avea copii, au nevoie de locuri de muncă ? Cei care au o vârstă după 4 ani vor avea o altă condiție. Cornul abundenței îl construiești în timp, de-a lungul vieții, nu se formează din promisiunile electorale ale nici unui partid. Dacă cei în vârstă devin egoiști înseamnă că se opun viitorului copiilor lor sau, dacă nu au copii, viitorului generației tinere.

Social-democrația acceptată de unii nu există în viziunea PSD. Așa-zisele programe prezentate de infractorul Liviu Dragnea sunt pur și simplu minciuni. Sunt imposibil de pus în operă. PSD practică, de fapt, oligarhia. PSD este un partid al oligarhilor. Este partidul celor îmbogățiți care promit oamenilor că din bunăstarea lor pot să dea și altora câte ceva dacă sunt ajutați să continue să aibă puterea.
Oligarhia reprezintă guvernarea statului de către un grup, pervertită prin abuzul de putere. Oligarhia reprezintă o formă de guvernământ în care cea mai mare, sau întreaga putere politică este deținută de un mic segment al societății, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al puterii, segment care se caracterizează fie prin avuție, înrudire, putere militară sau influență politică. Cuvântul își are rădăcinile în limba greacă și provine din 'oligo' - puțini și 'arkhos' - a conduce.
 Dacă ne uităm cu atenție la ce s-a petrecut sub conducerea PSD până acum, dacă ne uităm la persoanele care fac coadă la ușa DNA sau DIICOT, vom vedea că acestea sunt membri sau simpatizanți ai PSD care au beneficiat de contractele cu statul în folosul lor și al stăpânilor politici. Îi vedem și pe liderii politici ai PSD dar și pe cei din eșalonul doi, cei care au finanțat puterea celor de la PSD.

Sebastian Ghiță s-a vrut unul dintre oligarhii influenți ai României. Intrarea lui în vizorul DNA dar și a DIICOT a destrămat „imperiul financiar” pe care îl construia împreună cu Victor Viorel Ponta și ceilalți colegi din PSD. Dacă ne uităm la sistemul medical unde vedem cum ies din „schema de personal” somitățile medicale directori de spitale, cei care au avut cu PSD o „iubire oneroasă” de înalt nivel. PSD le-a asigurat poziția de conducere iar ei au asigurat PSD influență socială. Acum sistemul oligarhic din sănătate susținut de PSD crapă. Dacă ne uităm la regiile autonome conduse de protejații PSD vedem cum procurorii sparg „găștile”, „grupurile infracționale organizate”, cer recuperarea daunelor aduse statului de la autorii jafului. Iar acolo vedem cum în zona Olteniei apar Victor Ponta și Dan Șova, Lia Olguța Vasilescu dar și mulți, mulții alții, toți PSD-iști de frunte.

Sistemul de educație este iar unul oligarhic. Tradițional, oligarhii din educație au asigurat PSD voturile necesare pentru a obține puterea. Tradițional ! Pentru că oligarhia are capacitatea de a aplica principiul „o mână spală pe alta și amândouă obrazul”. Sistemul de educație este „jumulit” de o grupare bucefală: oligarhii cu titluri universitare (o parte dintre bogații țării !) și sindicate (cealaltă parte a bogătașilor țării !). Doar susținerea PSD le asigură lor continuarea dominației sistemului.

PSD este partidul oligarhilor. Periodic, PSD aduce în Parlament sau la guvernare, atunci când are puterea, reprezentanți ai oligarhilor din sistemele naționale pentru a le da posibilitatea să controleze dacă partidul roșu le întărește puterea. Așa apar legile ciudate dedicate nominal.

Nu trebuie să ne mire că aliatul PSD în R. Moldova este oligarhul Plahotniuc. Nu trebuie să ne mire că PSD și liderii săi au o afecțiune aparte față de Rusia condusă de Putin - oligarh la oligarh trage -, nu trebuie să ne mire susținerile pesediștilor față de toți politicienii care practică oligarhia.

Alegerile acestea au o importanță majoră. Victoria PSD este victoria oligarhilor care va duce, obligatoriu, la modificări legislative care să pună frâu Justiției. Fără a supune Justiția, oligarhii din PSD dar și din alte formațiuni politice înrudite, nu au garanția guvernării. În fruntea PSD este unul dintre oligarhi, o persoană care reprezintă interesele acestora. Infractorul Liviu Dragnea are tot interesul să încalece Justiția pentru că el însuși este subiect al acțiunilor penale. Justiția l-a „agățat” cu prevederi ale legilor penale pe care ei, cei din PSD, nu au fost destul de „inteligenți” să le modifice pentru a nu suferi din cauza lor. Acum au văzut că unele norme ale legii penale nu le sunt favorabile și vor să le modifice astfel încât ei să iasă din raza lor de acțiune. Iar Dragnea tocmai ce a anunțat, mai voalat, că unele legi penale nu sunt prea bune. Este sprijinit în demers de Călin Anton Popescu Tăriceanu, alt oligarh fără scrupule. Tăriceanu are tot interesul să îl sprijine pe Dragnea din moment ce la orizont îi apare o posibilă acuzație pentru o mită de un milion de dolari !

PSD, ALDE, PRU și chiar PMP sunt partidele oligarhilor din România. Sunt partidele îmbogățiților fără just temei, al jefuitorilor avuției naționale, sunt partidele celor care au acumulat o mare parte din bogăția țării dar incapabili să fie și capitaliști. Un capitalist dă capitalului pe care îl deține o funcție socială, crează locuri de muncă, dezvoltă producția de bunuri și servicii, aduce bunăstare socială. Oligarhul este doar un trântor îmbogățit care se gândește doar la confortul lui. La „umbra” capitalistul apare societatea dezvoltată, la umbra oligarhului crește sărăcia. Iar la noi se vede extraordinar de bine acest fenomen. La umbra oligarhilor din PSD sărăcia este în floare: Teleorman, Buzău, Vrancea etc. La umbra capitaliștilor este dezvoltare: Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu.

Avem de ales: ori ca la Teleorman și Vrancea ori ca la Timișoara sau Cluj ?!

miercuri, 31 august 2016

S-a terminat cu circul lui Ponta-Dragnea-Corlățean PSD. Votul în străinătate a devenit liber.

Maria Ligor, ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, a comunicat, cu detaliile necesare, decizia Guvernului Cioloș: Ordonanță de urgență pentru eliminarea piedicilor tehnice puse de legislația în vigoare exercitării dreptului de vot al românilor din diaspora. Agerpres.

A durat ceva timp, au fost lupte crâncene în Parlament și în presă (presă majoritar în favoarea PSD, normal !). Guvernul Cioloș pe care niște neica nimeni cu pretenții de scriitori, jurnaliști, analiști  politici îl consideră „praf și pulbere” a rezolvat o dilemă existențială pentru mintea îngustă a unor neica nimeni cu pretenții de politicieni din PSD, ALDE și alte panarame politice.
Am adoptat astăzi, prin ordonanță de urgență, modificări aduse normelor de organizare a alegerilor pentru Senat și pentru Camera Deputaților. În esență, am adoptat măsuri speciale pentru organizarea acestor alegeri din decembrie 2016 pentru a rezolva două chestiuni pe care le-am identificat drept obstacole tehnice în calea exercitării dreptului de a alege. Explicit, ne referim la faptul că, pe lângă posibilitatea de a organiza secții de votare la misiunile diplomatice, înțelegând aici ambasade, consulate sau institute culturale, și, de asemenea, secții de votare la solicitarea a 100 de alegători care se înscriu cu această preferință în Registrul Electoral, am creat și posibilitatea de a organiza secții de votare acolo unde au mai fost anterior și unde, în funcție de informațiile de care dispunem, există o prezență semnificativă a românilor. Aceste secții vor fi integrate în lista finală de secții de votare pentru Diaspora, listă care va fi stabilită de Autoritatea Electorală Permanentă
Asta a fost prima. A doua este și mai bună:
Ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni a adăugat că o a doua modificare adusă "vizează posibilitatea ca românii cu domiciliul sau reședința în străinătate să poată vota la orice secție din străinătate".
"Respectiv, posibilitatea să fie înscriși în listele suplimentare, indiferent de secția de votare la care se prezintă. Până în prezent, exista o dificultate în acest sens și am încercat să eliminăm acest obstacol", a precizat Ligor.
Cât privește spaima că vor exista voturi duble, a făcut precizarea că registrul electoral este în format electronic astfel că stabilirea identității înaintea votării va confirma sau infirma faptul că respectiva persoană a votat sau nu.

Îmi place să cred că se va adeveri vorba aia românească: de ce îți este frică, nu scapi ! Să vedem la cine se va aplica.

sâmbătă, 4 iunie 2016

Votul, este un drept dar și o obligație.

Văd că au apărut, exact la timp (?!), propovăduitorii absenteismului la vot. Libertarienii, ONG-iști de omenie, „somități” jurnalistice, analiști sictiriți de neșansa vieții, tot felul de aplaudaci „spânzurați” de funia păpușarului pentru care au un adevărat cult al personalității.

Toți au interese. Unii au un interes particular, alții au unul generic. Și unii și alții sunt, că vor sau nu, susținuți de statul pe care îl neagă. Fie că sunt plătiți să nege statul, fie sunt plătiți să critice statul. Statul le asigură existența și pâinica de pe masă. Dacă statul român nu ar exista, ei ar fi niște neica nimeni scormonitori prin gunoaiele lăsate în afara casei de către cei care au avut mai multe oportunități în viață, care au acceptat să caute „în lume” succesul și bunăstarea. Dar despre aceștia, mai pe larg în articolele de pe blog. Mă mâncă buricul deștelor.

Exercitarea votului este un drept. Constituțional, pentru că altfel, cei mai puternici ar găsi modalitatea să te împiedice să îți exprimi o preferință politică. Atenție, alegerile sunt politice, toate. Pentru că doar prin alegeri politice putem să ne exprimăm preferințele privind viitorul nostru, al copiilor noștri, al nepoților. Doar prin intermediul partidelor politice putem avea o proiecție a viitorului către care să mergem. Iar partidele politice nu sunt altceva decât organizații ale cetățenilor care aleg o ideologie politică pe care să o urmeze, să o corecteze atunci când nu mai este suficientă zilelor noastre, să o folosească pentru a ajunge să o aplice prin cucerirea puterii politice.

Exercitarea votului este și o obligație. Nu există drept fără a exista și obligația corelativă. Prin exercitarea votului previi instaurarea unor sisteme de putere corupte. Îți aperi propria viață, aperi viitorul copiilor și al nepoților, îți aperi familia.

Cele două caracteristici ale exercitării votului sunt fundamentale pentru definirea democrației într-un stat. Cu cât participă mai mulți cetățeni la vot, cu atât un stat este mai democratic. Cu cât participarea cetățenilor la vot este mai slabă, cu atât democrația în acea țară este mai slabă. Din această cauză avem „șocurile” politice din aceste zile. Ajung la putere extremiștii, ONG-iștii, apar disfuncțiile grave în interiorul sistemelor sociale ale statului (sănătatea, învățământul, sistemul de pensii, sistemul asigurărilor sociale de stat, ordinea publică etc.). Ajung la putere partidele corupte sau partidele care își propun desființarea statului sau chiar schimbarea ordinii în stat (cum este Uniunea Salvați Bucureștiul moșită de Alina Mungiu Pippidi cu ONG-urile păstorite de ea, uniune care promovează sub „pălăria” luptei anti-corupție înlocuirea partidelor politice cu ONG-urile, acțiune neconstituțională !). Ajung la putere aventurierii care după ce au făcut câte ceva în viață vor să încerce și devenirea politică.

Dacă îți respecți propria viață, dacă îți respecți familia, dacă îți respecți neamurile, prietenii și cunoscuții, mergi la vot să le asiguri un viitor mai bun.

marți, 9 iunie 2015

Camera Deputaților a picat testul. A dat un vot de valoarea unui sul de hârtie igienică.

Ponta votează să nu fie urmărit penal ! Oare nu există obligația de a se abține de la vot când ești subiectul activ al cererii procurorilor ?

Camera Deputaților a respins cererea procurorilor. Valoarea acestui vot este însemnată dacă o raportăm la democrație. Vedem cum niște partide au în comun cu democrația cât au cu viața în alte sisteme solare. Paraleli. Mai are valoare, din punct de vedere juridic exact cât un sul de hârtie igienică. Frecție la un picior de lemn.

Pentru Ponta și PSD are însă valoarea menținerii unei coaliții, cel puțin pe timpul exercitării votului de azi.

Juridic am spus că este o frecție la un picior de lemn. Ponta este urmărit penal pentru fapte similare faptelor de corupție. Dosarul merge înainte. Procurorii vor ști că nu pot extinde urmărirea penală și pentru faptele de conflict de interese comise pe timpul cât a fost prim-ministru însă pot continua dosarul deja început. Îl vor continua. Procurorii pot institui măsura supravegherii sub control judiciar cu interdicții privind părăsirea localității și a țării. Până la urmă, Victor Viorel Ponta este un individ care a comis cu premeditare fapte penale grave.

Bulgărele de zăpadă coboară dealul și mai are până la poale. Adună, adună și tot adună strat după strat de zăpadă. Crește. Un caz minor, într-o țară în care partidele politice sunt de tip democratic, se va transforma într-o mare problemă. O țară membră a UE, membră a NATO este condusă de un infractor. Asta va ști lumea despre noi. Vor fi consecințe. Nu le doresc. Ele se vor produce în zilele următoare iar repararea daunelor se va realiza doar peste mult, mult timp. Fără PSD, UNPR, UDMR și alte falsuri politice la putere.

Preluarea puterii de către PNL devine, cu clipă ce trece, mai urgentă. Nu putem să ne întoarcem la ceaușism, la iliescenism, la băsism. Trebuie să depășim momentul trist în care ne aflăm.

vineri, 14 noiembrie 2014

Să recapitulăm. Fără povești ... nemuritoare.

Azi este vineri. Duminică alegem. Încă nu sunt clare opțiunile de vot. Pentru toți cei care au pretenția că sunt cetățeni ! Accentuez termenul „cetățeni”. Observ că unora le este rușine de acest termen care definește toate persoanele care aparțin statului român. Nu am treabă cu ei. Îi voi trata cu indiferență.

Pentru că sunt, de felul meu, un individ mai tipicar, voi face unele observații legate de acest termen-noțiune.

DEX ne spune : „CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat”.

Avem de ales între două sisteme politice de administrare a țării. Un sistem cunoscut, frate bun cu cel comunist din care am ieșit în 1989, sistemul socialist român promovat de PSD și candidatul Victor Ponta și un sistem mai puțin cunoscut (de aceea mai greu de înțeles), un sistem al valorilor statelor din vestul Europei, așa-numitul sistem al democrației europene promovat de ACL și candidatul Klaus Iohannis. Este practicat și de socialiștii europeni, însă nu este agreat de socialiștii români.

Atrag atenția asupra faptului că am avut guvernări sub conducerea lui Traian Băsescu care nu au fost democratice ! Nu au diferit cu nimic de sistemul socialist român promovat de PSD azi. Au fost unele nuanțe care însă nu au rămas, nu s-au definit în forme de administrare guvernamentală. Imediat ce PSD a preluat puterea, au fost „personalizate” de Victor Ponta astfel că prin Victor Ponta și PSD (plus aliații), vom avea o continuare a „sistemului băsescian”.

Ca cetățeni avem drepturi. Să fim beneficiarii unui sistem de ordine publică asigurat de poliție, jandarmerie, procuratură și în final de instanțele de judecată. Să fim beneficiarii unui sistem de apărare și securitate națională. Să fim beneficiarii unui sistem de educație (gratuită sau plătită). Să fin beneficiarii unui sistem de sănătate (gratuit sau plătit). Să fim beneficiarii sistemelor de transport - rutiere, feroviare, navale, aeriene, informatice, monetare etc. Ca să beneficiem de aceste drepturi avem obligația de a alege cum vor fi ele administrate. De aceea sunt alegeri locale, parlamentare și prezidențiale.

Refuzul de a participa la vot, anularea votului sau vicierea votului sunt acțiuni anti-cetățenești. Indiferent de motivul acțiunii. Indiferent de așa-zisele valori promovate de unii sau de alții. Sunt acțiuni anti-sociale. Ostile celor care doresc să își îndeplinească cinstit obligațiile cetățenești. Din moment ce beneficiezi de facilitățile statului de care aparții ai și obligația de a te exprima cu privire la viața acelui stat, la guvernarea acelui stat, la stabilirea formei de guvernare care urmează a fi practicată o perioadă destul de lungă de timp. Toate acestea în funcție de realitatea exercițiului electoral. Iar realitatea este că avem în față doi candidați. Unul care păstrează sistemul de dinainte de 1989 cu unele mici ajustări băsesciene și unul care ne propune un model deja experimentat și care a dat rezultate la nivelul unei importante comunități locale, sistemul democratic.

Ca să fiu sincer, sunt deranjat de „bruiajul” făcut de cei care se declară, chipurile, monarhiști și își anulează voturile punând mesaje monarhiste pe buletinele de vot. Practic, aceștia îl susțin pe candidatul comuniștilor care au înlăturat monarhia în secolul trecut ! În loc să sprijine ajungerea țării la democrația occidentală (ca să am un reper, nu de alta) ei lucrează pentru păstrarea sistemului socialist ! Nu este exclus ca voturile lor să fie cele care vor înclina balanța către socialism. Culmea este că toți au pretenții că sunt „de dreapta”.

O altă categorie care mă deranjează este a „criniștilor”. Unii dintre ei sunt și „monarhiști”. Și aceștia au același comportament. Lucrează în „beneficiul” socialiștilor.

Văd că țărăniștii sunt îndemnați să își anuleze voturile. Indiferent pentru cine votează ! Cine va beneficia de voturile nule ?!

Așa-zisa dreaptă a lui Băsescu a trecut de partea lui Ponta. Elena Udrea îndeamnă la vot împotriva lui Ponta nu împotriva sistemului de guvernare socialist. Era să spun o zicere dar mă abțin.

Se manifestă cu putere anti-Iohanniștii „liberali”. Halal de ei. La fel ca susținătorii lui Băsescu se cramponează de persoane nu de sistemele puse în discuție. Aduc în discuție numele devenite notorii pe timpul guvernărilor Boc. Foarte bine. Uită însă numele, notorii la timpul lor, din guvernarea Năstase sau chiar din guvernarea Ponta (contemporană !). Vorbesc de Roberta Anastase însă îi uită pe Zgonea și pe Tăriceanu. Vorbesc despre Funeriu și o uită pe Andronescu, vorbesc de Blaga și îl uită pe Stroe, Gabriel Oprea, Ioan Rus etc. Dacă simplific, fără să greșesc, îi pot numi „pontiști”. Campania lor, virulentă de cele mai multe ori, a dus la pierderea de către PNL a unor susținători. În favoarea cui ? Evident că în favoarea lui Victor Ponta și a sistemului socialist de guvernare.

Dacă va fi să iasă Ponta Președinte al României știu cui am a mulțumi. I-am înșirat mai sus, la general.

Ar fi bine ca cei care votează să știe că nu alegem doar oameni, alegem și sistemele care stau în spatele lor. Cârcotașilor le spun direct: cei din PDL care au ales să facă parte din PNL le acord credit că susțin sistemul democratic. Cei care au plecat din PNL au ales sistemul socialist.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Macovei scrie și cere „garanții” lui Iohannis pentru votul ei ?!

Ca să fiu sincer, nu mă așteptam la o scrisoare din partea Monicăi Macovei dar nu mă surprinde.

În fond, scrisoarea Monicăi Macovei (aici) este un contract. În beneficiul ambelor părți. Pentru că respectarea regulilor unui stat de drept normal nu este în dezavantajul nimănui.

Iau de la Mediafax (aici), o parte a cerințelor lui Macovei:

- să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, 

- să nu efectueze graţieri individuale "decât pentru oameni aflaţi în nevoie", 

- să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, 

- să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, 

- continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen, 

- să respecte independenţa justiţiei

Ea vrea un răspuns scris, semnat de Iohannis.

Nu a trimis o astfel de scrisoare lui Ponta pentru că ea și susținătorii ei nu așteaptă nimic de la Ponta.

Garantează că un răspuns favorabil, semnat de Klaus Iohannis va încuraja susținătorii ei să îl voteze.

Asta este situația după informația de presă.

Inițial, mi-am spus că nu este nici o problemă ca Iohannis să îi răspundă favorabil. Mai apoi am început să îmi pun semne de întrebare.

Monica Macovei vrea să îi impună lui Iohannis un contract, în condițiile stabilite de ea. Chiar dacă o parte dintre cele cerute de ea se regăsesc în proiectul programului viitorului Președinte Klaus Iohannis, chiar dacă ACL, alianța politică care îl susține are ca obiective politice aceste principii, semnarea „contractului” cerut de Macovei subordonează pe viitorul Președinte Klaus Iohannis voinței unei persoane care pretinde că este liderul informal al votanților ei. În jur de 400 mii de cetățeni.

Am ajuns la concluzia că la acest demers trebuie să i se răspundă politic. Klaus Iohannis va avea întâlniri cu alegătorii, va avea conferințe de presă, va avea confruntări cu contra-candidatul Ponta suficiente ocazii să expună în detaliu principiile pe care le va respecta în calitate de Președinte al României. Nu trebuie să semneze un răspuns scris !

Scrisoarea lui Macovei îmi amintește de „bilețelul roz” al lui Tăriceanu, cu „dragă Traiane”.

Să admit că Iohannis va semna un răspuns la scrisoarea Monicăi Macovei. Aceasta va putea folosi angajamentul scris pentru a pune presiune pe viitorul Președinte. Bilețelul va deveni „compromițător” dacă Iohannis nu va acționa așa cum vrea Macovei și când vrea ea. Scandal mediatic garantat.

Monica Macovei își propune să înființeze un partid care să fie adversar al PNL și să ajungă la guvernare în 2016 împreună cu PNL. Scrisorica va fi folosită de Monica Macovei ca suport pentru atragerea de aderenți. Ea este cea care ține bățul cu care Președintele României Klaus Iohannis este controlat pe timpul mandatului ! Ea va avea cu ce să convingă că este „puternică”.

Dacă Iohannis nu va semna un răspuns scris, atunci Macovei are varianta fie să voteze cu el, fie să voteze cu Ponta, fie să nu voteze - sprijinind astfel pe Ponta -, fie să își anuleze votul - sprijinind pe Ponta. În cazul în care va fi nemulțumită că Iohannis nu îi răspunde în scris și va ieși public să îl critice pe Iohannis se va înscrie în campania pro-Ponta. Simplu.

Cu cât mă gândesc mai mult la această scrisorică, cu atât mai mult sunt convins că semnarea unui răspuns din partea lui Iohannis nu este indicat.

Monica Macovei a luat o parte dintre susținătorii PDL și ai PNL la primul tur. Dacă ea vrea să iasă Ponta Președinte, face ce am spus mai sus. La fel și susținătorii ei. Este simplu. Ea nu poate garanta că cei care au votat-o vor vota sau vor vota pe Iohannis. Acțiunea ei este doar marketing politic.

Iohannis nu trebuie să îi dea un răspuns scris. În caz că o face, îi voi cere și eu să respecte niște principii și acțiuni viitoare și să îmi dea în scris că le va respecta, pot veni și alții care, contra votului lor, pot cere să se respecte niște principii și niște condiții și tot așa până când ajungem la balamuc.

Ce face Monica Macovei este propunerea unui contract însoțit de un „mic” șantaj. Cu ce este ea diferită de Dragnea ?!

duminică, 7 septembrie 2014

Băsescu își termină mandatul. Ce punem în loc ?

După o pauză de meditație în fața mării agitată de vânt și sub biciuirea razelor de soare revin la blog. Revin la „obligația” cetățenească de a mă exprima asupra treburilor „cetății”, având ca obiectiv imediat alegerile prezidențiale.

Traian Băsescu este la final de mandat. Cu două suspendări la activ pentru comportament neconstituțional în funcția de Președinte al României, Traian Băsescu completează pata neagră, alături de Ion Iliescu, în istoria post-decembristă a României, a trecerii de la statul de „drepți” la statul de drept. Fiecare dintre ei, în stil propriu însă având o bază ideologică comună, a condus România încercând să impună concetățenilor propria idee despre stat, despre societate, despre „treburile statului”. Nici unul dintre ei nu a condus România pe „drumul drept”, pe drumul jalonat de experiențele pozitive sau nefericite ale altor state care, la rândul lor, au avut de suportat tirania sovietică și mai apoi tirania propriilor lor concetățeni „sovietizați” ajunși la vârful puterii. Chiar dacă România nu a beneficiat de același sprijin din partea celorlalte state din vestul Europei, membre sau asociate la Uniunea Europeană sau al SUA, avea totuși la îndemână experiența Poloniei, a Sloveniei, a Ungariei, a Cehiei. Nici Iliescu - care își dorea o tranziție către societatea socialistă „europeană”, dominată de Suedia, Franța sau Germania -, cu pași mici pentru a permite eșaloanelor II, III și IV ale PCR să se adapteze noilor condiții prin urmașii lor („colegii” de generație a lui Iliescu fiind imposibil de „educat”) și nici Băsescu - care și-a dorit o societate „capitalistă” condusă și dirijată de stat, un stat „militarizat” - nu au ales calea unei transformări naturale a țării, au forțat nota într-o parte sau alta astfel încât ne aflăm, acum, într-o stare de început din punctul de vedere al statului democratic. După 25 de ani de la eliminarea regimului comunist și asasinarea soților Ceaușescu.

Mâine, la alegerile prezidențiale, avem de ales. Alegem între reprezentantul socialismului, urmașul lui Ion Iliescu și reprezentantul capitalismului, un prezumat urmaș al politicienilor liberali de la înființarea statului unitar român sub forma Regatului României și până la dispariția lui sub șenila sovietică. Avem de ales între Victor Viorel Ponta care a declarat zilele trecute că are o mare apreciere față de modul în care Partidul Comunist Chinez a condus țara pe calea socialismului (?!) și Klaus Iohannis, un etnic german însă reprezentant al liberalismului român, atât cât s-a putut el coagula de la 1990 încoace.

Nu doresc să îl iau în considerare pe Călin Popescu Tăriceanu care a ales să fie reprezentantul unei ficțiuni politice ce promovează un fel de social-liberalism alături de partidul lui Dan Voiculescu care este, la rându lui, o ficțiune „conservatoare”. Călin Popescu Tăriceanu are doar rolul alergătorului fals, cu misiunea de a înșela alegătorii care își doresc capitalism prin liberalism. Deși curentul politic promovat de Tăriceanu este pomenit de politologi, este totuși o struțo-cămilă. Liberalismul nu neagă necesitatea sprijinirii de către stat a cetățenilor defavorizați, recunoaște apariția acestora însă metodele liberale caută să îi readucă în prim-planul vieții publice, să îi facă să redevină activi social nu să îi „captureze” în marea masă a asistaților sociali, așa cum procedează socialismul.

Nu le iau în considerare pe Elena Udrea și Monica Macovei. Amândouă sunt copărtașe la „stilul” de conducere al lui Băsescu. Mai mult, amândouă au un discurs public absolut aiuritor. Monica Macovei se limitează sau se duce fără să își dea seama doar în sfera juridicului, are drept stindard mai vechea „flamură” a luptei anticorupție a lui Băsescu (o mare greșeală strategică a unui candidat la președinție), luptă ce nu are legătură cu funcția de Președinte al României. Juridicul și lupta anticorupție sunt teme exclusiv politice la nivelul Parlamentului și al Justiției, sunt teme ale societății civile.

Elena Udrea bate câmpii. O sumară analiză a temelor abordate de ea ne arată că individa este mai degrabă „o precupeață” care are pretenția că se pricepe la toate și că știe ea cum să le rezolve. Este un candidat fals. Nici măcar nu poate fi numit politician.

Ioan Ghișe este un alt candidat fals. Nu are o viziune clară cu privire la rolul și locul Președintelui țării în societate. Discursul lui „anti-Băsescu” este lămuritor. Dacă nu ar fi atât de anti-băsist poate că mintea lui ar scoate ceva util (este un timp inteligent) însă este complet pe dinafară.

Chiar dacă sunt republican, accept că MS Mihai I a definit cel mai bine rolul „șefului statului”. Un Președinte de țară trebuie să fie în poziția unui „rege”. Pentru că acea poziție, de „șef de stat”, a fost definită istoric ca urmare a dezvoltării societății. Descentralizarea puterii monarhice a dus la monarhia constituțională. Regele sau „șeful statului” rămâne conducătorul Armatei - nu este o funcție onorifică, cel ce ocupă această funcție poartă o tradiție de mii de ani, se pregătește pentru ea -, este cel care „adună” puterile statului pentru a face țara puternică. Apărarea țării este liantul tuturor celorlalte realizări: economie dezvoltată și modernă, justiție independentă, știință dezvoltată și învățământ orientat către dezvoltare, sănătate, asistență socială orientată către valorificarea potențialului uman și nu către renunțarea la oameni etc. Politic, șeful statului nu este al unui partid, nu poate fi reprezentat de un partid, nu poate permite unui partid să vorbească în numele lui. El este deasupra partidelor, este deasupra instituțiilor de putere ale statului, el le coordonează, le dă obiectivele strategice de dezvoltare sau, atunci când situația impune, direcțiile de acțiune pentru a permite reorganizarea statului pentru eliminarea acelor disfuncții care l-au afectat.

Nici un Președinte al României nu a îndeplinit acest rol până acum. Deși, trebuie să recunosc acest lucru, actuala Constituție despre un astfel de șef de stat face vorbire.

Nu pot alege socialismul. Mi-au ajuns cei aproape 40 de ani de socialism în care am trăit. Siniștri ani. Sunt sătul de cei 25 de ani de „nechezol capitalist”. De socialiști (pun la grămadă aici PSD, UNPR, PC, PLR și ce o mai fi pe acolo) nu vreau să aud. De băsiști (pun aici PMP, PNȚCD, NR etc.) nici atât. Singura variantă acceptabilă (alta nu există !) este Klaus Iohannis și Marele PNL.

Mai este o problemă. M-am referit la ea cu mult timp în urmă. Cine sunt cei dispuși să facă politică ? Nu sunt mulți. Sunt adunați în partidele existente. Noii politicieni vin doar rândul tinerilor, cei care în 1990 erau copii sau nu se născuseră încă. Plaja membrilor de partid este limitată. Mă refer la cei care au căpătat ceva experiență, care știu să activeze politic. În aceste condiții, fuziunea dintre PNL și PDL este un lucru bun. Sunt aduși împreună oameni care au făcut politici, de pe poziții adverse de multe ori, oameni care au mai multe în comun decât diferențe. Nu pot continua să „critic” pe Blaga, Falcă, Andreea Paul, MRU etc. în situația în care la PNL am avut un Tăriceanu, Ghișe, Daniel Barbu, Chițoiu, Gerea, Silaghi, Stroe etc. Cei din PDL au venit alături de noi pe când ceilalți, liberali firoscoși, au trecut de partea lui Ponta și a PSD. Este evident că voi susține, atât cât pot, pe cei care îmi sunt alături nu pe cei care mi-au devenit adversari. Trecutul nu este prea plăcut. Și noi, liberalii, avem multe „păcate”. Dacă ne cramponăm de trecut, nu vom vedea ce vrem de la viitor. Dacă mâine, ca să dau un exemplu, va trebui să merg la braț cu un pedelist pentru a învinge pesediști, o voi face. Cu bună credință. Indiferent cine va fi acel pedelist.

Consider că avem o singură variantă viabilă în prezent. Votul pentru Klaus Iohannis. Eu voi merge în acestă direcție.

luni, 21 iulie 2014

PNL și-a desemnat candidatul la candidatura pentru Președinție. Este Klaus Iohannis. Crin Antonescu joacă inteligent.

A fost și DP a PNL. S-a votat pentru desemnarea candidatului la cadidatură. Klaus Iohannis - 111, Crin Antonescu - 55, nule - 5.

Ioan Ghișe vrea și el să candideze așa că și-a anunțat demisia din PNL. A văzut că alături de Antena 3 a avut succes Mircea Diaconu, așa că încearcă și el. Față de Tăriceanu, Ghișe are o mai mare popularitate ca opozant „feroce” al lui Băsescu. Chiar mă întreb, în caz că Ghișe vrea să folosească această imagine, care îi va fi „adversarul” ?! Băsescu ?! Mă gândesc că Antena 3 va avea mult de lucru. Cum își va împărți Gâdea mulțimea de pupincuriști „jurnaliști”. Care vor face campanie lui Ponta, care lui Tăriceanu, care lui Ghișe ?

Crin Antonescu a ieșit în evidență, încă odată, ca un politician simbol al democrației. Merită felicitat. Cuvintele lui spuse presei după vot îmi dau și de gândit. Serios.

Mediafax (aici).

Toată lumea este mulţumită: domnul Iohannis pentru că a fost desemnat, partidul pentru că a făcut desemnarea, eu pentru că ceea ce am solicitat, şi anume această pronunţare printr-un vot clar, corect, civilizat, elegant, s-a făcut. În rest, vom vedea ce se mai întâmplă”.

„Eu cred că e un scor normal, în limitele normalului. Eu cred că e un scor foarte bun pentru câştigător şi, ce voiaţi, chiar să nu voteze nimeni cu mine sau ce? Nu e îngrijorător deloc, e un partid în care a avut loc o competiţie normală, s-a votat într-o procedură corectă, s-a votat secret până la urmă pentru că s-a invocat Statutul şi cu asta basta”.

În primul rând, înclin să cred că a acceptat, la Congres, depunerea candidaturii pentru ca susținătorii lui să nu se simtă înfrânți, descurajați, să nu le treacă prin minte cine știe ce tâmpenii. Ține prea mult la PNL pentru a produce partidului daune în sensul părăsirii acestuia de către susținătorii lui din cauza „înfrângerii” lui. El a știut în permanență că în fața lui Iohannis va pierde (din varii motive, eu înclin să cred că din motive naturale, ce țin de psihologia maselor). Acum are încă o bilă albă și prin comportamentul de azi transferă către Klaus Iohannis o parte din susținerea de 30% din partid care a votat cu el. Dorește enorm de mult ca PSD să nu câștige prezidențialele. În situația în care această dreaptă atât de divizată care se unește sub stindardul PNL câștigă prezidențialele, mai ales cu un candidat dat de PNL, Crin Antonescu va considera că și-a îndeplinit obiectivele strategice asumate acum 5 ani de zile când a preluat conducerea PNL. Acceptând pierderi personale, își îndeplinește obiectivele asumate: PNL - cel mai mare partid de dreapta din România, Președintele României - candidatul PNL. Urmează însă ca ceilalți să facă pasul următor și să câștige alegerile din 2016 în așa fel încât formarea viitorului guvern să fie cât mai facilă.

Klaus Iohannis a fost inteligent în răspunsurile date la final presei (aici). PNL, în întregul său, va respecta decizia votului în DP. În PNL nu există tabere. A fost în ton cu declarațiile lui Crin Antonescu.