Se afișează postările cu eticheta Comisia LIBE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comisia LIBE. Afișați toate postările

miercuri, 27 februarie 2019

Declarație de presă a președintelui Ludovic Orban (PNL) după votul din Comisia LIBE

DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ÎN URMA VOTULUI DIN COMISIA LIBE ASUPRA CANDIDAȚILOR PENTRU POZIȚIA DE PROCUROR ȘEF EUROPEAN - 27 FEBRUARIE 2019

Bună ziua!

Ieri și astăzi România a repurtat două victorii remarcabile la nivelul Parlamentului European prin votul în Comisia CONT și prin votul din Comisia LIBE, care a fost acordat candidatului român, Laura Codruța Kovesi, pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. Felicit parlamentarii Partidului Național Liberal și partenerii noștri din Partidul Popular European pentru efortul remarcabil pe care l-au depus pentru a contribuii la această reușită.

Fac precizarea că astăzi, în Comisia LIBE, cinci europarlamentari ai Partidului Național Liberal care au reprezentat grupul Partidului Popular European, chiar dacă nu sunt membrii ai Comisiei LIBE, și-au exercitat votul în favoarea candidatului român.

Condamn ferm atitudinea de sabotaj care a fost realizată de coaliția majoritară PSD-ALDE, care au trădat România și au orchestrat o campanie de denigrare prin dezinformare la nivelul Parlamentului European împotriva candidatului român la funcția de procuror șef.

Somez Guvernul și coaliția majoritară să înceteze orice demers la nivelul Consiliului și la nivelul Parlamentului European în ceea ce privește procedurile ulterioare pentru că ieri și astăzi, România a repurtat o victorie dar este necesară, măcar în ceasul al doisprezecelea, mobilizarea tuturor actorilor politici din România pentru a maximiza șansa candidatului român de a obține funcția de procuror șef, o funcție extrem de importantă la nivel european.

De asemenea, fac remarca foarte clară că voturile exprimate atât în Comisia CONT cât și în Comisia LIBE au fost conforme cu evaluarea obiectivă care a fost făcută de juriul desemnat de Comisia Europeană și care a arătat clar că dintre cei trei candidați cea mai bună este Laura Codruța Koveși, candidatul român.

Consider că  România trebuie să fructifice această șansă enormă pe care o are de a putea ocupa o funcție importantă la nivel european,  funcție care să crească influența României la nivel european și să crească prestigiul României la nivel european și din punctul meu de vedere, orice român care reprezintă PSD-ALDE la nivelul Parlamentului European, orice membru al Guvernului trebuie să susțină candidatul român.


(A fost dat un vot în Consiliul Uniunii, acolo Laura Codruța Kovesi nu este favorită)

Votul din Consiliu care a fost dat în Coreper, adică în Reuniunea Reprezentanților Misiunilor Țărilor membre ale U.E, a fost un vot afectat grav de poziționarea politică a Guvernului României care, deși nu a recunoscut public până acum și nu a făcut public mandatul până acum, a dat mandat reprezentantului României să voteze împotriva candidatului român. În toate procedurile ulterioare din momentul de față o dată ce s-a exprimat votul în Comisia LIBE și în Comisia CONT, poziția Parlamentului European este foarte clară și anume va susține candidatura doamnei Kovesi în negocierile ulterioare cu Consiliul. În conformitate cu procedura care este prevăzută în regulamentul privind înființarea Parchetului European, va avea loc o negociere între Parlament și Consiliu pentru că aceste două organisme europene sunt cele care urmează să ia decizia, iar în urma acestor negocieri, cel mai probabil, se va ajunge la un vot în Plenul Parlamentului European. În ceea ce ne privește, continuăm eforturile de susținere a candidatului român și vom uza de toată influența pe care o avem la nivel european pentru a asigura succesul candidatului român.

( Negocierea va fi purtată cumva  tot de premierul român, Viorica Dăncilă. Ce vă face să credeți că Guvernul nostru își va  schimba punctul de vedere la această negociere?)

Bunul simț, normalitatea și obligația de a susține interesele României la nivelul Uniunii Europene pentru că repet, dacă nu vor sprijinii candidatul român se vor face vinovați de trădare, din punctul meu de vedere, pentru că este de neînțeles ca după ce  acest vot competitiv în Comisia LIBE și în Comisia CONT a exprimat poziția clară, alături de evaluarea făcută de juriul independent desemnat de Comisie, este clar astăzi că doamna Kovesi are cele mai mari șanse de a obține desemnarea pentru funcția de procuror șef.

(Bifează Guvernul nostru, cele trei criterii pe care le-ați enumerat, bun simț, normalitate...?)

Deja suntem obișnuiți să ne luptăm, nu zic împotrivă, dar în această competiție și în general la nivelul Uniunii Europene, pe lângă competitorii externi care există în diferitele proceduri, să ne luptăm și cu PSD și ALDE la nivel european.

Este momentul să se trezească și să înțeleagă faptul că nu mai pot, la nesfârșit, să calce în picioare interesele României, interese fundamentale care trebuie susținute la nivel european.

Vă mulțumesc!

miercuri, 23 ianuarie 2019

Impostorii și incompetenții atacă statul de drept în fața Comisiei LIBE

COMUNICAT DE PRESĂ AL PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN:

TUDOREL TOADER ȘI CARMEN DAN AU FĂCUT DE RÂS ROMÂNIA ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN, AVÂND O PRESTAȚIE ÎN BĂȘCĂLIE


Miniștrii Carmen Dan și Tudorel Toader și-au dat măsura imposturii, ipocriziei și incompetenței în Parlamentul European, în cadrul audierilor din Comisia LIBE, unde au fost puși la colț de europarlamentarii din toate grupurile politice pentru atacul asupra statului de drept.

Audierea celor doi miniștri a arătat imensa problemă de credibilitate pe care o are actualul Guvern la nivelul Uniunii Europene.

Tudorel Toader a refuzat să-și ia angajamentul de a nu iniția alte modificări asupra legislației din domeniul Justiției și din domeniul penal fără a avea în prealabil avizul Comisiei de la Veneția, după ce i s-a solicitat în mod expres acest lucru. Mai mult, nu a explicat în niciun fel poziția sa asupra Raportului MCV, preferând în schimb să mintă în mod ordinar asupra implementării recomandărilor Comisiei de la Veneția în legislația românească. Prestația de astăzi a ministrului Justiției va produce grave prejudicii României la nivelul Uniunii Europene, care vor fi cu atât mai mari în condițiile deținerii de către România a președinției Consiliului UE.

Carmen Dan a anunțat, în mod halucinant, că România refuză să facă următorii pași pentru aderarea la Spațiul Schengen, respectiv de a cere evaluarea privind corectitudinea aplicării aquis-ului comunitar. Practic, Guvernul României anunță de la sine putere blocarea procesului de aderare la Schengen, „în acest moment sau pe viitor”. Pentru ca impostura și ipocrizia să fie deplină, ministrul de Interne a susținut că România își propune ridicarea MCV, în vreme ce ministrul Justiției nu a suflat o vorbă, aceasta în condițiile în care Guvernul și majoritatea PSD-ALDE nu doar că nu au respectat niciuna dintre recomandările ultimului Raport MCV, dar au acționat vădit exact împotriva acestora!

Europarlamentarii PPE, familie politică din care PNL face parte, au insistat ca actualul Guvern să oprească orice modificări asupra Legilor Justiției, Codului Penal și Codului de Procedură Penală făcute fără avizul Comisiei de la Veneția și să respecte întocmai recomandările formulate până la acest moment.

Singura cale pe care România trebuie să o urmeze pentru a fi respectată în Uniunea Europeană, pentru a putea ridica Mecanismul de Cooperare și Verificare și pentru a adera la Spațiul Schengen este aceea ca acești politruci care sunt trimiși să reprezinte țara la Bruxelles să înțeleagă că nu pot minți oficialii europeni și trebuie să respecte întocmai și în totalitate recomandările Comisiei de la Veneția, ale Comisiei Europene prin Raportul MCV și ale Parlamentului European din Rezoluția adoptată în noiembrie 2018. În caz contrar, România va deveni tot mai marginalizată în Uniunea Europeană și va fi privată de șansa de a fructifica beneficiile apartenenței la UE, cu riscul de a-i fi blocate sau reduse fonduri necesare dezvoltării și echilibrării bunăstării la nivelul celorlalte statelor membre. 

Ludovic Orban,
Președintele PNL