Am citit eu ceva despre aceasta. Acum am citit scrisoarea pe pagina oficială de pe Facebook a lui Igor Dodon. Am citit și comentariile de la postarea lui Dodon. În fine, fiecare are dreptul să aprecieze poziția Președintelui ales al R. Moldova.
Eu nu voi îndemna la nimic. Sunt moldovean din dreapta Prutului, născut într-un oraș ridicat pe malul râului Moldova, am ascultat amintiri ale părinților despre acele părți ale Moldovei dar și ale Bucovinei ocupate de ruși și am rămas cu convingerile din copilărie. Întărite, normal, de cunoașterea venită cu timpul.
Este evident că eu nu pot fi de acord cu Igor Dodon. Este însă judecata mea.
Pe de altă parte, caut să înțeleg și problemele locuitorilor R. Moldova care l-au votat pe Igor Dodon. Și în R. Moldova este valabilă zicala că „poporul are întotdeauna dreptate”.
O știre Agerpres de astăzi îl are ca subiect pe Președintele ale al R. Moldova care îi reamintește Președintelui Klaus Iohannis că i-a trimis o scrisoare deschisă încă din primăvară și că nu a primit răspuns. Că așteaptă răspunsul. Are o problemă. În primăvară era doar un președinte al partidului socialiștilor. Se considera egalul Președintelui României ! Cineva l-a informat greșit. Abia după ce va ocupa demnitatea de Președinte al R. Moldova va putea avea astfel de pretenții. În fine.
Socialistul needucat în ale democrației îi cere Președintelui Iohannis să ia măsuri împotriva unioniștilor din România. Inclusiv împotriva fostului Președinte Traian Băsescu pe care îl acuză de atentat la unitatea și integritatea statală a R. Moldova. Ba, din cauza unioniștilor, Igor Dodon ajunge să acuze statul român că ar avea intenții agresive asupra R. Moldova prin faptul că nu ia măsuri împotriva unioniștilor.
Am mai întâlnit acest gen de abordare. La ucraineni. Care urmăreau declarațiile politicienilor de la București cu privire la teritoriile istorice ale României luate cu japca de URSS și au ajuns la concluzia că România se pregătește de agresiune împotriva Ucrainei. S-a ajuns până acolo încât în strategia militară a Ucrainei se preciza că statul posibil agresor este România. Asta până l-au alungat pe Ianukovici, ca urmare a unei revolte populare violente, iar noua putere de la Kiev s-a orientat către UE și NATO.
Mă aștept ca Igor Dodon să își croiască o strategie militară în care să declare România ca „posibil stat agresor” pentru R. Moldova.
Comportamentul asemănător al lui Igor Dodon cu al liderilor și politicienilor ucraineni de dinainte de „maidan” (cred că unii dintre ei și azi au aceleași păreri !) are un numitor comun: fratele rus.
Să avem răbdare. Cei din R. Moldova își vor schimba părerea despre România abia atunci când propaganda rusă nu va mai fi sprijinită prin politici de stat. Când R. Moldova va permite cetățenilor ei să devină adepți ai democrației. Deocamdată, libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea manifestării sunt admise doar în limitele permise de Igor Dodon. Nu știu cum va evolua situația în R. Moldova. Dacă însă și la alegerile parlamentare va câștiga tot grupul susținătorilor Moscovei, atunci vom avea de așteptat mult mai mult timp decât bănuim acum.
Se afișează postările cu eticheta Igor Dodon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Igor Dodon. Afișați toate postările
marți, 29 noiembrie 2016
marți, 15 noiembrie 2016
R. Moldova va renunța la Acordul cu UE ? Dodon vrea. Vor dori și cei care l-au votat ?
Noul Președinte al R. Moldova are o idee fixă. Renunțarea R. Moldova la asocierea cu Uniunea Europeană și începerea acțiunilor pentru asocierea cu Uniunea Vamală condusă de Federația Rusă. A spus-o în campania electorală, o spune și după ce a câștigat alegerile. Este, de departe, obiectivul lui strategic de politică externă a R. Moldova. Al lui și al partidului socialist pe care îl conduce.
Preiau declarația lui dată unei publicații din Rusia, Izvestia, de la HotNews. Înțeleg că a mai fost publicată și de alte oficine de presă din România. Se pare că nu de toate.
La aceste alegeri, Maia Sandu a pierdut nu doar președinția, ci și aliații care au susținut-o. Partidul înființat de Maia Sandu se va duce în fața electoratului la fel ca celelalte partide. Va avea atât succes câtă organizare și apreciere va avea din partea cetățenilor. Mai toată lumea atentă la scena politică a observat că Maia Sandu este „copia” lui Nicușor Dan din România. O confirmă și Nicușor Dan care spune că partidul Maiei Sandu este la fel ca partidul condus de el, Uniunea Salvați România. Este o eroare să o compari pe Maia Sandu cu Monica Macovei. Ea trebuie comparată, din punct de vedere politic, cu Nicușor Dan. Maia Sandu nu a dorit închegarea forțelor politice din R. Moldova care să apere asocierea țării cu Uniunea Europeană. Ea nu a avut mesaje dedicate politicilor externe ale R. Moldova, ea s-a adresat doar celor care își doreau cu disperare sancțiuni pentru anumite persoane politice care sunt în alte partide sau au fost la guvernare. Scorul obținut de Maia Sandu a fost, de fapt, o formă de protest a celor care au votat-o față de viitorul propus de Igor Dodon. Că este rus sau nu, nu mai are importanță. Este șeful statului, potrivit Constituției R. Moldova.
Pentru a merge mai departe cu comparația, nu pot să nu observ că acolo unde au intervenit „salvatorii” Nicușor Dan și Maia Sandu nu doar că au pierdut alegerile ci au întărit puterea socialiștilor ! În București, intrarea în viața politică a lui Nicușor Dan și a Clotildei Armand cu USB a dat toată puterea PSD, în toate sectoarele Capitalei dar și la Primăria Generală unde tronează acum Gabriela Vrânceanu Firea. În R. Moldova, intrarea în scenă a Maiei Sandu și a partidului ei, susținerile de care a avut parte din exterior (nu politicienii străini votează în R. MOldova !) au determinat rupturi severe în unitatea celor care își doreau o Moldovă europeană. Maia Sandu a refuzat orice colaborare cu celelalte partide politice adversare partidului socialiștilor condus de Dodon ! Le-a refuzat pe exact aceleași considerente pe care le folosește Nicușor Dan în România ! Maia Sandu nu s-a gândit la faptul că în spatele acelor politicieni sunt cetățenii Moldovei ! Nu s-a gândit că acceptarea colaborării ar fi adus la vot pe acei cetățeni care acum nu s-au prezentat la vot sau care au votat chiar cu Dodon. Iar eu văd aici altceva decât ce văd unii de pe la noi: Maia Sandu a fost sancționată de cetățenii R. Moldova la aceste alegeri. Se pare că cetățenii Moldovei știu, au simțit că Maia Sandu nu este ce vor ei. Au apreciat altfel extremismul ei și a susținătorilor ei. Politicienii anti-sistem sunt de fapt anti-țara în care activează.
Anti-sistemiștii ăștia, o „specie politică fabricată în laboratoare străine” reușesc de minune să aducă la putere partidele socialiste ! Este un paradox ? Dar, poate că nu este ! Folosirea „toporului” în politică nu este o metodă agreată de nimeni. Promovarea ideii că țara ta este nenorocită, o catastrofă de stat, că tu, cetățeanul ești corupt pentru că susții partide tradiționale nu place nici în România și nici în Moldova. Denigrarea propriei țări pentru a veni un neica-nimeni să o salveze nu înseamnă politică. Poate altceva.
Îmi doream ca R. Moldova să aibă siguranța parcursului european. Încă mai sunt șanse ca parcursul să se realizeze. Partidele mai vechi din Moldova, pro-europene, să reușească să obțină voturile necesare pentru a domina viitorul Parlament și a forma viitorul guvern. Astfel, puterea lui Dodon ca președinte va fi mult slăbită.
Nu cred datele aruncate de Dodon ziariștilor ruși. Cred că majoritatea moldovenilor sunt împotriva unirii cu România dar sunt pentru asocierea cu Uniunea Europeană. Cei care exportă în UE, peste 64% din exporturile Moldovei sunt în statele membre ale UE, se vor gândi bine dacă să fie de acord cu părăsirea UE. Cei care astăzi sunt expați moldoveni în UE vor avea de ales: sprijină asocierea cu UE sau se întorc acasă. Și sunt în jur de 500.000 de moldoveni în statele membre ale UE. Moldoveni activi. Sprijinul financiar internațional acordat R. Moldova are la bază tocmai acest Acord de asociere. Denunțarea lui elimină categoric orice sprijin financiar din partea UE sau a statelor membre. Oamenii care cunosc aceste informații din R. Moldova ar cam trebui să înceapă să lămurească populația cu privire la consecințele denunțării Acordului.
Am înțeles că Dodon a dat garanții că libera circulație a moldovenilor în UE nu este pusă în pericol ! Cred că individul ăsta are niște probleme cu capul. Ar trebui să priceapă că și lui i se aplică principul „frate-frate dar brânza este pe bani”.
Consecințele denunțării Acordului cu UE ar fi neplăcute. Relația cetățenilor R. Moldova cu Uniunea Europeană începe la frontiera cu România. Denunțarea acordului de asociere UE-R. Moldova înseamnă reintroducerea regimului de vize, înseamnă introducerea regimului de cote pentru mărfurile și serviciile moldovenești, înseamnă revenirea la regimul consular anterior. Înseamnă de fapt o rupere a relațiilor actuale dintre România și R. Moldova. Cetățenii români vor trebui să ia viză pentru a călători în R. Moldova. Nu mai spun de cetățenii moldoveni. Donațiile de carte românească se vor opri. Și multe, multe altele !
Preiau declarația lui dată unei publicații din Rusia, Izvestia, de la HotNews. Înțeleg că a mai fost publicată și de alte oficine de presă din România. Se pare că nu de toate.
Pozitia mea nu s-a schimbat. In calitate de lider al PSRM eu pledez deschis pentru integrarea in Uniunea Euroasiatica. Presedintele nu are atributii care sa-i permita anularea Acordului de Asociere cu UE. Totusi, noi putem organiza un referendum pentru a vedea care este opinia cetatenilor la acest subiect. Astfel, la aceasta etapa noi vom pastra parteneriatul cu Uniunea Europepana, dar eu sper ca in perspectiva noi vom incepe apropierea de Uniunea Euroasiatica.
In R. Moldova peste 65% din populatie considera Federatia Rusa un stat partener, iar 55% sunt gata sa voteze pentru integrarea in Uniunea Euroasiatica, daca va fi organizat un astfel de referendum. Integrarea cu UE este sustinuta de doua ori mai putine persoane in comparatie cu datele care erau cu sapte ani in urma. Astfel, la prima etapa eu as vrea sa solutionez problema cu partea economica a Acordului.
Consider ca semnarea Acordului de Asociere cu UE a fost o mare greseala. Indicatorii economici arata ca R. Moldova a pierdut din cauza semnarii acestui document. Ea a pierdut piata ruseasca si nu a primit pe cea europeana. In general eu si partidul socialistilor vom lupta pentru denuntarea acestuia. In ceea ce priveste Uniunea Euroasiatica, cred ca pentru inceput vom semna un memorandum de colaborare. Acest lucru face parte din atributiile presedinteluiSă privim cu atenție declarația lui Dodon și să o judecăm corect. El și partidul lui doresc ieșirea din relația cu Uniunea Europeană și aderarea la Uniunea Euroasiatică condusă de Rusia. El ca Președinte, nu poate denunța Acordul R. Moldova cu Uniunea Europeană. Dacă însă partidul lui câștigă alegerile și formează o majoritate parlamentară care să îi permită să formeze guvernul, atunci da, este posibilă denunțarea acordului cu UE. Concluzia devine clară: Parlamentul și Guvernul R. Moldova sunt singurele instituții ale țării care pot salva Acordul de asociere cu Uniunea Europeană !
La aceste alegeri, Maia Sandu a pierdut nu doar președinția, ci și aliații care au susținut-o. Partidul înființat de Maia Sandu se va duce în fața electoratului la fel ca celelalte partide. Va avea atât succes câtă organizare și apreciere va avea din partea cetățenilor. Mai toată lumea atentă la scena politică a observat că Maia Sandu este „copia” lui Nicușor Dan din România. O confirmă și Nicușor Dan care spune că partidul Maiei Sandu este la fel ca partidul condus de el, Uniunea Salvați România. Este o eroare să o compari pe Maia Sandu cu Monica Macovei. Ea trebuie comparată, din punct de vedere politic, cu Nicușor Dan. Maia Sandu nu a dorit închegarea forțelor politice din R. Moldova care să apere asocierea țării cu Uniunea Europeană. Ea nu a avut mesaje dedicate politicilor externe ale R. Moldova, ea s-a adresat doar celor care își doreau cu disperare sancțiuni pentru anumite persoane politice care sunt în alte partide sau au fost la guvernare. Scorul obținut de Maia Sandu a fost, de fapt, o formă de protest a celor care au votat-o față de viitorul propus de Igor Dodon. Că este rus sau nu, nu mai are importanță. Este șeful statului, potrivit Constituției R. Moldova.
Pentru a merge mai departe cu comparația, nu pot să nu observ că acolo unde au intervenit „salvatorii” Nicușor Dan și Maia Sandu nu doar că au pierdut alegerile ci au întărit puterea socialiștilor ! În București, intrarea în viața politică a lui Nicușor Dan și a Clotildei Armand cu USB a dat toată puterea PSD, în toate sectoarele Capitalei dar și la Primăria Generală unde tronează acum Gabriela Vrânceanu Firea. În R. Moldova, intrarea în scenă a Maiei Sandu și a partidului ei, susținerile de care a avut parte din exterior (nu politicienii străini votează în R. MOldova !) au determinat rupturi severe în unitatea celor care își doreau o Moldovă europeană. Maia Sandu a refuzat orice colaborare cu celelalte partide politice adversare partidului socialiștilor condus de Dodon ! Le-a refuzat pe exact aceleași considerente pe care le folosește Nicușor Dan în România ! Maia Sandu nu s-a gândit la faptul că în spatele acelor politicieni sunt cetățenii Moldovei ! Nu s-a gândit că acceptarea colaborării ar fi adus la vot pe acei cetățeni care acum nu s-au prezentat la vot sau care au votat chiar cu Dodon. Iar eu văd aici altceva decât ce văd unii de pe la noi: Maia Sandu a fost sancționată de cetățenii R. Moldova la aceste alegeri. Se pare că cetățenii Moldovei știu, au simțit că Maia Sandu nu este ce vor ei. Au apreciat altfel extremismul ei și a susținătorilor ei. Politicienii anti-sistem sunt de fapt anti-țara în care activează.
Anti-sistemiștii ăștia, o „specie politică fabricată în laboratoare străine” reușesc de minune să aducă la putere partidele socialiste ! Este un paradox ? Dar, poate că nu este ! Folosirea „toporului” în politică nu este o metodă agreată de nimeni. Promovarea ideii că țara ta este nenorocită, o catastrofă de stat, că tu, cetățeanul ești corupt pentru că susții partide tradiționale nu place nici în România și nici în Moldova. Denigrarea propriei țări pentru a veni un neica-nimeni să o salveze nu înseamnă politică. Poate altceva.
Îmi doream ca R. Moldova să aibă siguranța parcursului european. Încă mai sunt șanse ca parcursul să se realizeze. Partidele mai vechi din Moldova, pro-europene, să reușească să obțină voturile necesare pentru a domina viitorul Parlament și a forma viitorul guvern. Astfel, puterea lui Dodon ca președinte va fi mult slăbită.
Nu cred datele aruncate de Dodon ziariștilor ruși. Cred că majoritatea moldovenilor sunt împotriva unirii cu România dar sunt pentru asocierea cu Uniunea Europeană. Cei care exportă în UE, peste 64% din exporturile Moldovei sunt în statele membre ale UE, se vor gândi bine dacă să fie de acord cu părăsirea UE. Cei care astăzi sunt expați moldoveni în UE vor avea de ales: sprijină asocierea cu UE sau se întorc acasă. Și sunt în jur de 500.000 de moldoveni în statele membre ale UE. Moldoveni activi. Sprijinul financiar internațional acordat R. Moldova are la bază tocmai acest Acord de asociere. Denunțarea lui elimină categoric orice sprijin financiar din partea UE sau a statelor membre. Oamenii care cunosc aceste informații din R. Moldova ar cam trebui să înceapă să lămurească populația cu privire la consecințele denunțării Acordului.
Am înțeles că Dodon a dat garanții că libera circulație a moldovenilor în UE nu este pusă în pericol ! Cred că individul ăsta are niște probleme cu capul. Ar trebui să priceapă că și lui i se aplică principul „frate-frate dar brânza este pe bani”.
Consecințele denunțării Acordului cu UE ar fi neplăcute. Relația cetățenilor R. Moldova cu Uniunea Europeană începe la frontiera cu România. Denunțarea acordului de asociere UE-R. Moldova înseamnă reintroducerea regimului de vize, înseamnă introducerea regimului de cote pentru mărfurile și serviciile moldovenești, înseamnă revenirea la regimul consular anterior. Înseamnă de fapt o rupere a relațiilor actuale dintre România și R. Moldova. Cetățenii români vor trebui să ia viză pentru a călători în R. Moldova. Nu mai spun de cetățenii moldoveni. Donațiile de carte românească se vor opri. Și multe, multe altele !
luni, 14 noiembrie 2016
România înconjurată.
Cei de la HotNews au un articol bun cu privire la situația politică actuală în țările din jurul României. Pot exista diferențe de interpretare a situației însă ea, în general, este aceasta la care are ar trebui adăugat un gogoloi mare și roșu în interiorul României. Un gogoloi care să ne arate că și noi, românii, putem deveni o anexă a Rusiei prin intermediul PSD, ALDE sau a altor aliați ai lor, unii fermi, alții de conjunctură. Și conjuncturi politice pot apare de unde nici nu te aștepți (chiar dacă noi știm, să luăm de bune declarațiile unor actori politici așa cum sunt ele reproduse de presă).
Față de țările din jur care au o orientare pro-rusă mai mult sau mai puțin fermă - roșul mai palid ne arată că sunt pro-ruși dar nu habotnici -, la noi situația este albastră, deocamdată, noi suntem mai ferm ancorați în sistemul de securitate al NATO și în comunitatea europeană. Susțin cele afirmate prin votul popular.
În Bulgaria, votul popular l-a dus în fruntea statului pe Rumen Radev, cu un procent uriaș față de contracandidata lui pro-europeană și pro-atlantistă, bulgarii știind foarte bine că socialistul Radev este pro-rus și că promisiunile lui electorale sunt orientate către un concubinaj cu Rusia și o „retragere” strategică din relațiile occidentale - NATO și UE. Situația nu este foarte bună de acum încolo. Boiko Borisov, prim-ministrul orientat către UE și-a dat demisia. În Bulgaria nu este exclus ca Președintele Radev să aibă Parlamentul și Guvernul lui care îl vor sprijini să se orienteze către Rusia ferm. Iar o astfel de situație devine complexă. Ce vor face bulgarii cu reglementările UE ? Care va mai fi regimul liberei circulații a persoanelor, valorilor, mărfurilor și bunurilor între România și Bulgaria ? Care va mai fi nivelul de colaborare româno-bulgară pentru securitatea frontierelor ? Cum va arăta colaborarea și cooperarea româno-bulgară în interiorul NATO pentru punerea în aplicare a deciziilor NATO de întărire a securității alianței în sud-estul Europei ? Boiko Borisov era reticent la conceptul întăririi prezenței militare NATO în apele maritime bulgare. El dorea iahturi și turism. Rumen Radev este pro-rus cu clăbuci, așa că această opoziție se va accentua probabil. Va mai participa Bulgaria cu trupe la brigada NATO de la Craiova condusă de România ? Și multe alte întrebări pe care acum nu le știu dar pe care mi le voi pune pe măsură ce Bulgaria se va reorienta în politica sa externă.
În R. Moldova, votul popular majoritar, cu un plus de peste 9%, a adus în prim plan pe naționalistul moldovean și pro-rusul Igor Dodon. În condițiile în care actualul Guvern pro-european a reușit să stabilizeze țara cu unele ajutoare de la UE și România, de la FMI și BM. După ce populația care a ieșit la vot într-un procent de peste 53% a ales „calea pro-rusă a lui Dodon”, trebuie să ne determine să gândim mai mult cu capul și să renunțăm la sentimentalisme care nu și-au dovedit eficiența. Trebuie să înțelegem că populația R. Moldovei a înțeles ajutorul dat de noi și alte state europene ca pe „un drept” al lor la care noi și ceilalți europeni eram obligați ! Nu doar noi, ci toți cei care au finanțat R. Moldova să depășească greutățile crizei severe în care se afla trebuie să fim atenți la calea aleasă de R. Moldova. Este evident că pro-europenismul dar mai ales pro-românismul au pierdut. Vorbim de o opțiune politică a majorității populației din R. Moldova. O opțiune fermă, fără nici o portiță de interpretare. A câștigat sentimentul național moldovenesc și afinitatea către spațiul de cultură rus. Vorba lui Dodon spusă cu emfază: frate-frate dar brânza este pe bani. Acum trebuie să fim și noi la fel de pragmatici. Da, brânza este pe bani iar tu, R. Moldova, ai niște bani de dat înapoi. Împrumuturile românești oferite R. Moldova, nerambursabile (!), ar cam fi cazul să fie oprite. Împrumuturile viitoare, de vor fi, vor trebui să fie date cu respectarea riguroasă a condiționalităților de pe piața internațională bancară. Nu mai merge să dai bani cu dobândă mică (sentimentală !), pentru că „brânza este pe bani”.
Alegerea lui Dodon complică lucrurile în acest spațiu geografic dintre România și Ucraina - aflată în plin război cu rușii preferați de Dodon. Pot eu judeca că prin alegerea lui Dodon, Transnistria se extinde de la Nistru la Prut ? Pot. Nimic nu mă mai împiedică. Mai ales după ce Dodon a dat acele declarații din timpul campaniei electorale de la ei. Mai mult, R. Moldova va recunoaște ocuparea Crimeei de către Rusia ca fiind o acțiune normală. Iar Ucraina este cel mai mare vecin al R. Moldova, comerțul R. Moldova cu Rusia va trece prin Ucraina, în majoritatea lui. Pot gândi și mai departe. Armata R. Moldova se pregătește de ceva timp cu forțele armate ale României, SUA și alte state membre NATO. România și alte state au contribuit și la echiparea mai bună a Armatei R. Moldova. Probabil că după această alegere, parteneriatul de securitate cu R. Moldova al României și a NATO va înceta. Să ne amintim de protestele organizate de Dodon la vizitele geniștilor americani în R. Moldova ! Consecințele alegerii lui Dodon sunt foarte multe. Enorm de multe și foarte neplăcute. Dacă Dodon denunță Acordul de asociere cu UE, încetează toate avantajele obținute de R. Moldova de la UE. De la libera circulație a persoanelor la liberalizarea comerțului cu produsele moldovenești în statele membre ale UE. R. Moldova are majoritatea relațiilor de comerț cu Uniunea Europeană ! Țara care va aplica reglementările UE cu R. Moldova este România. Se revine la controlul amănunțit la frontieră. Conexiunile energetice cu R. Moldova vor bate pasul pe loc. Este evident că am făcut cheltuieli ineficiente până acum. Revenirea R. Moldova în sfera de influență rusă oprește efortul României și al UE de a scoate R. Moldova de sub influența rusă. Iar energia este cea mai importantă „marfă” de export a rușilor alături de instabilitate geopolitică și agresiune.
Serbia are o relație specială cu Rusia. Atât de specială încât o aderare a Serbiei la UE este foarte problematică. Colaborarea militară dintre Serbia și Rusia reprezintă pentru noi un semnal neplăcut. Rușii sunt direct la frontierele noastre prin Serbia.
Acum, după ziua de ieri, prin R. Moldova, rușii au mai făcut un pas. Cât privește Bulgaria, aici este mai mult de așteptat, dar după votul dat de bulgari nu este mare lucru să aflăm cine știe ce minuni.
Noi suntem „protejați” temporar pentru că avem Președinte pe Klaus Iohannis și încă avem un guvern pro-european și pro-atlantist. Vom avea o mare, mare problemă dacă în urma votului popular de la alegerile parlamentare românii cu drept de vot pro-europeni și pro-atlantiști vor sta acasă și vor vota doar cei care și-au făcut din liderii PSD, ALDE, PRU și PMP „icoane”. Dacă vor câștiga cei din PSD, ALDE, PRU și PMP, atunci noi, românii, ne vom apropia mai mult de „ofertele” Rusiei. Nici nu este nevoie să fac cine știe ce demonstrație. Ultimele declarații ale lui Victor Viorel Ponta, unul dintre liderii PSD cel mai curtat și popularizat de presa ostilă Președintelui Klaus Iohannis și lui Dacian Cioloș sunt edificatoare: nu ar mai trebui să alocăm 2% din PIB pentru apărare că Rusia nu ne este dușman ! Iar asta înseamnă o dezarmare a Armatei României și revenirea acesteia la nivelul unei așa-zise forțe militare. Este evident că Victor Ponta, candidatul PSD de Gorj, face jocuri străine. În nici un caz favorabile României. Traian Băsescu denigrează Uniunea Europeană și chiar mai dă cu pietre în Alianța Nord-Atlantică. Ceva nu este în regulă cu el, după ce a ieșit de la Cotroceni s-a schimbat aproape radical. Și acesta face jocuri necurate. Iar eu îl bănuiesc că prin manifestările lui publice cu privire la R. Moldova a făcut jocuri murdare în favoarea lui Dodon.
USR, care se declară partid anti-sistem, fără a explica în mod clar care sistem, pentru că România ca stat este un sistem, convenit prin Constituție, în care partidele politice au rolul lor bine definit pentru a apăra democrația, este pro-european dar nu este și pro-atlantist ! Acest lucru trebuie spus ferm. Practic, USR este un fel de curent politic globalist. O replică a formațiunii politice a Maiei Sandu din R. Moldova. Un curent politic la fel de nefavorabil României ca socialiștii din PSD, oportuniștii din PMP, sau așa-zișii liberali din ALDE.
Urmăm noi. Se vor deștepta românii ? Vor înțelege ei că PNL alături de Președintele Klaus Iohannis și având ca prim-ministru pe Dacian Cioloș este cea mai bună soluție pentru a rămâne o pată albastră în mijlocul roșului politic care ne înconjoară ? Singurul partid pro-european și pro-atlantist din România este PNL. Devine deja un adevăr istoric.
Etichete:
ALDE,
alegeri parlamentare,
Bulgaria,
Dacian Cioloș,
Igor Dodon,
Klaus Iohannis,
PMP,
PNL,
PSD,
R. Moldova,
România,
Rumen Radev,
Rusia,
Serbia,
Traian Băsescu,
Ungaria,
Victor Ponta
duminică, 13 noiembrie 2016
Încă un eșec pentru democrație. În R. Moldova, I. Dodon are un scor liniștitor în favoarea lui.
S-au terminat și alegerile în R. Moldova. Sistemul computerizat de monitorizare își justifică banii.
Chiar dacă au fost probleme la vot, speranțele multora dintre noi s-au spulberat. Igor Dodon vrea să ducă R. Moldova către Uniunea Vamală condusă de Rusia.
La sud, la alegerile prezidențiale, a câștigat candidatul socialist pro-rus Rumen Radev. Prim-ministrul bulgar și-a dat demisia.
Ce va fi în R. Moldova în viitor ? Naiba știe.
Diaspora nu a reușit să salveze voturile pentru democrație. Încă se mai numără voturile însă Dodon este prea departe pentru a mai fi ajuns din urmă.
Pot spune acum, fără nici o grijă, că Dodon a fost ajutat de Traian Băsescu și asociatul lui George Simion. Dodon a preluat de la acțiunile acestora discursurile, imaginile, „sondajele” care arătau că aproape jumătate din Moldova vrea unirea cu România, a înspăimântat o anumită parte a populației și a câștigat. Nu cu un procent două mai sus. Cu peste 10% mai mult !
Or fi mulțumiți Traian Băsescu și asociatul să George Simion de rezultatul „muncii” lor ? Și-au atins țelul. Nu este exclus ca R. Moldova să fie scoasă de pe parcursul european. Și așa Traian Băsescu a ajuns să considere UE ca fiind o uniune blocată, o uniune aiurea care nu mai are de ce trăi. În doi ani Băsescu a devenit adversarul UE și al NATO !
Pentru că are aceste noi preocupări, pentru că își dorește cu disperare să ajungă prim-ministru, pentru că are cetățenie moldovenească și poate declara senin că l-a votat pe Dodon, nu ar strica să își încerce șansele în R. Moldova ! Să îi propună lui Dodon să îl numească prim-ministru pentru că el este cel mai priceput. Cel mai tare din parcare.
În timp ce scriu, vin datele. PV înregistrate 92,46%. Igor Dodon are 55,79%. Maia Sandul are 44,21% !
Ești mulțumit Băsescule ?!
luni, 31 octombrie 2016
Alegerile din R. Moldova. Sub semnul incertitudinii chiar în al doilea tur de scrutin.
După ce m-am plimbat pe la agențiile de presă, după ce m-am uitat la presa din R. Moldova, mai ales cu această imagine în față, după ce am văzut ce spun unii și alții, am ajuns la concluzia că acest pro-rus Igor Dodon este mai aproape de victorie decât contra-candidata Maia Sandu.
Dacă la turul II va fi aceeași prezență la vot, Dodon va avea de partea lui majoritatea voturilor celor care au votat cu Ciubașenco. Până la urmă, Dodon este o altă față a doleanțelor, a intereselor celor care îl susțin pe Usatâi și Ciubașenco (fugit la Moscova). Cifrele din dreptul lor sunt lămuritoare. Indiferent cât ar sta în spatele lui Maia Sandu Ghimpu și Leancă, ei sunt mici și au și o imagine publică slabă așa că nu aduc cine știe ce zestre la portofoliul lui Sandu. Ceilalți din dreapta nu știi unde își pot trimite alegătorii. Eu înclin să cred că tot spre Dodon.
Unii prieteni vorbesc de speranță. Este bună și ea la ceva, dar nu îți dă rezultate. Pentru mine, speranța ca R. Moldova să urmeze cursul pro-european, să urmeze cursul apropierii de România nu există. Am citit ce au spus unii moldoveni aflați în străinătate. Au pașapoarte românești, gata cu românismul lor, cu europenismul lor. Nu merg la vot. Alții aleg să voteze după cum sunt locurile de muncă pe piața din Moldova. Sunt la ruși, votează cu Dodon, sunt la vest, probabil votează cu Maia Sandu. Cei fermi nu sunt foarte mulți. Am citit că au votat în străinătate câteva zeci de mii în condițiile în care autoritățile moldovene spun că emigrația cuprinde câteva sute de mii de moldoveni !
Peste 50% din populația cu drept de vot din R. Moldova a asistat la scrutin stând deoparte, ca la un spectacol. Le este indiferent către ce zonă a lumii se îndreaptă R. Moldova. Poate fi către est, alături de Rusia, poate fi către vest, alături de România sau către vest dar fără România. Către vest dar fără România am dedus că ar fi una dintre opțiunile comentatorilor de pe site-urile moldovene. Opțiuni spuse cu pasiune și dispreț. Fie și așa. Vorba aia, foaie verde lobodă, gura lumii slobodă.
Federalistul și rusofonul Dodon a enunțat și linia viitoarelor relații cu România dacă va ajunge Președintele R. Moldova: frate, frate, dar brânza este pe bani !
Da „frate”, dar „brânza” de la tine, din R. Moldova, este tare scumpă ! Care mai este rostul fondurilor europene alocate și cheltuite de R. Moldova din moment ce moldovenii îl aleg pe Dodon ca să denunțe Acordul cu UE ? Care mai este rostul ajutoarelor financiare nerambursabile acordate de România guvernului R. Moldova dacă Dodon ne spune că „brânza este pe bani” ? Care brânză ? Ce rost mai au eforturile de sprijinire ale economiei moldovene din moment ce moldovenii votează cu Dodon care le promite Uniunea Vamală rusească ? Nu sunt bani aruncați pe apa sâmbetei ? Ba da.
Iar niște politicieni și niște ONG-iști fără minte au făcut tot ce au putut să incite spiritele în Moldova în dauna orientării R. Moldova către vest. Unioniștii din R. Moldova sunt ca o sectă. Puțini și gălăgioși. Nu au putere. Și apoi, ca să fiu eu sincer, înclin să nu îi cred. Nu dragostea de România îi mână pe majoritatea de la spate ci oferta economică a României și a Uniunii Europene. Iar asta este altă poveste. Unii sunt „frați” doar cu pașaportul.
Situația acestor alegeri ar cam trebui să urgenteze un alt plan pentru România și UE cu privire la R. Moldova. Ci Dodon ajuns Președinte, cu forțele conduse de Dodon în Parlament, programele europene ar cam trebui stopate. La fel ca și programele României pentru R. Moldova. Unele reglementări care au sprijinit cetățenii moldoveni să aibă o circulație mai ușoară în spațiul european este normal să sufere modificări. Din moment ce Dodon a anunțat că va denunța Acordul cu UE, este evident că toate celelalte acorduri și înțelegeri conexe vor pica. R. Moldova va urma să fie tratată ca un stat terț, la fel ca Rusia și Belarus. Nu mai spun de alte probleme legate de securitatea zonei de sud-est. Sunt multe lucruri care se complică și care vor complica o relație care la un moment dat mergea către o mai mare integrare în spațiul european.
Eu am ajuns la o concluzie. Cei din R. Moldova care vor cu UE sunt mult mai puțini decât s-a sperat. Majoritarii sunt cu Rusia, inclusiv cei care nu s-au prezentat la vot. De fapt, indiferența lor (la fel ca idioții de la noi care chipurile nu vor să facă politică !) este favorabilă revenirii R. Moldova în sfera de influență rusă. Iar pentru o astfel de poziție noi trebuie să ne pregătim din timp. Nu pot accepta ideea ca România să pompeze ajutoare de orice natură în R. Moldova iar moldovenii să joace cartea rușilor ! Este absurd !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








