Adresându-se europarlamentarilor, Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a recomandat acestora să sprijine dorința britanicilor care doresc să rămână în Uniunea Europeană.
Agerpres. Alegeri europene: UE nu trebuie să-i "trădeze" pe britanicii anti-Brexit (Tusk)
"Nu puteţi trăda cele 6 milioane de persoane care au semnat petiţia pentru a revoca Articolul 50 (care reglementează în Tratatul UE părăsirea blocului comunitar de către un stat membru), milionul de oameni care au defilat pentru un al doilea referendum sau majoritatea tot mai mare a persoanelor care vor să rămână în Uniunea Europeana", a afirmat Tusk în Parlamentul European reunit în sesiune plenară la Strasbourg, potrivit DPA.
Bună recomandare! Marea Britanie este în derivă. Camera Comunelor a preluat controlul asupra Brexit ca urmare a unui amendament depus și câștigat cu doar aproape 30 de voturi în plus. Unii politicieni britanici au comentat că este un precedent periculos pentru Marea Britanie ca Parlamentul să înlăture executivul de la îndeplinirea propriilor atribuții! La britanici, ca la nimeni! Bine, avem și noi faliții noștri, pentru că și noi suntem, sub conducerea PSD-ALDE, un fel de nimeni în rândul statelor democratice (sau mai bine spus, cât mai puțin democratice).
Există speranța anulării Brexit? Mă mențin pe poziția exprimată de mai multe ori: Marea Britanie ar trebui să rămână în Uniunea Europeană. Chiar și cei care au simțit o satisfacție acum 3 ani de zile că britanicii s-au decis să părăsească Uniunea Europeană, după ce au văzut iar unii au simțit pe pielea lor ce înseamnă ieșirea Marii Britanii din UE, acum își manifestă dorința ca procesul Brexit să nu aibă loc.
Deocamdată suntem abia în faza surprizei provocată de amendamentul aprobat în Camera Comunelor. Theresa May are „mâinile legate” asupra Brexit. Observatorii politici din Marea Britanie spun că Theresa May ar avea o acțiune la îndemână, pe care Parlamentul nu i-o poate interzice: provocarea alegerilor anticipate pentru a schimba majoritatea parlamentară. Nu pot să nu observ că ideea este cam întârziată. Primul termen al prelungirii cu care a fost de acord UE este 12 aprilie. Până la această dată Marea Britanie ar cam trebui să spună UE ce vrea de fapt. Cu condiția ca în această săptămână, Camera Comunelor să aprobe Acordul Brexit negociat timp de 2 ani de zile. Acordul nu a fost aprobat iar Camera Comunelor a luat puterea prim-ministrului de a mai conduce procesul Brexit. Ce se va întâmpla? Naiba știe. Sunt câteva elemente „bătute'n cuie”: Acordul Brexit nu mai poate fi renegociat, UE a refuzat constant ideea; termenul de ieșire a fost prelungit până la 12 aprilie sub condiția aprobării acordului; există posibilitatea revocării scrisorii prim-ministrului britanic de intrare în procedura Brexit potrivit art. 50 din Tratatul UE - cu condiția ca Theresa May să fie de acord!; există posibilitatea convocării unui nou referendum în care populația (acum în cunoștință de cauză!) să se exprime cu privire la ieșirea sau nu din Uniunea Europeană. Ministrul de finanțe, Philip Hammond, a afirmat că un al doilea referendum pentru ieșirea din UE ar putea fi luat în considerare.
Avem de așteptat. Clarificarea problemei este „în curtea” Marii Britanii. Nostalgicii „imperiului”, brexiterii duri și puri, au ratat. Marea Britanie în 2019 nu mai este și nici nu va mai fi Marea Britanie din anul 1945 sau în alți ani des pomeniți de nostalgici! Tradiționaliștii britanici au reușit, prin minciună, să păcălească alți nostalgici. Le-a ieșit pe nas înșelăciunea. Le va ieși și mai mult pe nas pentru că tineretul Marii Britanii este cel mai activ în procesul de blocare a Brexit-ului!
Se afișează postările cu eticheta Donald Tusk. Afișați toate postările

miercuri, 27 martie 2019
marți, 10 octombrie 2017
Agenda Președintelui Iohannis, PSD cu scandalurile și Uniunea Europeană
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi a anunțat agenda președintelui (aici), într-o declarație de presă.
Să vedem ce este important.
Pe 12 oct. la ora 10.30, președintele Klaus Iohannis va fi prezent la Uzinele Ford din Craiova la lansarea unui nou model Ford. Este un semnal pentru industria auto din România care este din ce în ce mai competitivă. Să nu uităm că statele dezvoltate au o foarte puternică industrie auto! Evenimentul nu a stârnit prea multă curiozitate presei prezente. Nu este ceva care aduce audiență consumatorilor amatori de moaște și can-can!
Pe 13 oct, președintele Iohannis îl primește pe Donald Tusk, președintele Consiliului European. Tema este viitorul Uniunii Europene. Faptul că președintele Donald Tusk vine la București pentru o consultare directă cu președintele Iohannis arată faptul că România este luată în serios ca țară membră ce vrea să participe la reforma Uniunii. Trebuie să leg această întâlnire de perioada 19-20 oct. când va avea loc Reuniunea Consiliului European unde se vor dezbate probleme privind migrația, Europa digitală, chestiuni de securitate și apărare, relațiile externe ale Uniunii Europene (cu accent pe relația Turcia-UE) dar vor fi prezente și alte subiecte, nepomenite de dna Dobrovolschi, cum ar fi raportul negociatorului șef al UE, Michel Barnier, cu privire la stadiul negocierilor Brexit. Este aproape sigur, dacă nu se petrece o minune, că raportul va fi negativ privind o convenție pentru clarificarea divorțului, pe toate cele trei componente cerute de UE: situația cetățenilor UE care au lucrat și trăit în Marea Britanie până la divorț, situația financiară a divorțului și frontiera cu Irlanda. În nici una dintre probleme nu s-a ajuns la o soluție.
Nu pot să nu atrag atenția asupra faptului că abia încheiată AP NATO la București, cu rezoluțiile adoptate, va fi parte a discuțiilor privind tema „securitate și apărare”, pentru că AP NATO a statuat că între UE și NATO trebuie să existe o mai strânsă cooperare și complementaritate.
Pe 17 oct. a fost convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării. În cadrul ședinței, va fi analizată tematica privind cooperarea structurată permanentă, PESCO, implicații pentru România. Având în vedere importanța acestui subiect pentru Uniunea Europeană și în special pentru România, Președintele României a apreciat că este necesară o astfel de discuție în cadrul CSAT. Se vor discuta evoluțiile recente referitoare la activarea acestui mecanism, efectele sale pentru România, precum și decizia politică privind posibila implicare a țării noastre în Formatul cooperării structurate permanente.
Iar trebuie să fac o legătură. Avem deci rezoluțiile AP NATO, CSAT va stabili o linie politică a României privind PESCO iar la 19-20 oct., președintele Iohannis va avea la dispoziție o poziție clară a României privind participarea la PESCO.
Aceste teme se pare că nu au o prea mare audiență la presa din România și ca atare nu ajung la public. Ce a ajuns la public, până acum?
Păi, a ajuns faptul că președintele Iohannis s-a întâlnit astăzi cu premierul Mihai Tudose. Iar jurnaliștii prezenți au fost foarte insistenți să afle cine a convocat pe celălalt, ce s-a spus, care este părerea președintelui Iohannis față de scandalul din PSD etc. Can-can-iști sadea.
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ... oricum aș vrea să subliniez faptul că e în normalitate o întâlnire între Președinte și Premier, în contextul unor astfel de tensiuni pe care le vedem cu toții în spațiul public. Și, din acest punct de vedere, pot să dau informația că a avut loc această întâlnire, dar nu pot să dau date suplimentare. Dacă va fi cazul, acestea vă vor fi comunicate.
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Este vorba despre o întâlnire care a avut loc astăzi, da.
Jurnalist: Bună ziua! Mai ales în contextul acestei întâlniri confirmate, are Președintele un mesaj pentru ce se întâmplă în acest moment în coaliția de guvernare? Și mă refer la riscul unei noi crize, practic în decursul unui singur an. Vorbim de două guverne care...
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ... Care știm ce se întâmplă cu ele. Da, PSD ar trebui să își rezolve problemele, PSD ar trebui să își vadă de guvernare, pentru că românii au votat pentru rezultate, românii au votat pentru o guvernare performantă, în niciun caz românii nu au votat pentru scandaluri de partid.
Jurnalist: Cum privește Președintele Klaus Iohannis eventuala remaniere guvernamentală anunțată de Premier?
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Din acest punct de vedere, cred că ați aflat deja opinia domnului Președinte. Domnul Președinte a vorbit despre faptul că atunci când persoane aflate în funcții importante în stat au probleme, și știți la ce cazuri mă refer, aceste persoane ar fi trebuit să se retragă sau să fie retrase de partid. Altfel, ducând discuția mai departe, este atributul Premierului să facă astfel de evaluări și să decidă dacă se impun remanieri, schimbări în echipa guvernamentală.
Jurnalist: În legătură cu această întâlnire pe care ați confirmat-o. Este o întâlnire săptămânală care are loc sau este o întâlnire excepțională prilejuită de declarațiile făcute aseară de Premier care este destul de supărat, mai ales pe partidul care îl sprijină?
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Nu, nu este vorba despre o întâlnire săptămânală, ci, așa cum am subliniat atunci când mi-ați adresat prima dată această întrebare, ținând cont de acest context pe care Președintele îl analizează cu foarte multe seriozitate, s-a impus o discuție instituțională, absolut normală, și, repet, necesară într-un astfel de context, între Președinte și Premier. Mai multe informații, v-am spus, m-aș opri aici deocamdată. Dacă vor fi alte elemente, vi le vom comunica așa cum facem de obicei.
Am o senzație de revoltă. Nici un jurnalist nu are viziune. Toți cei prezenți au fost interesați de prostii. Pentru că ce se petrece la PSD, fie în Parlament, fie la Guvern, fie la partid sunt prostii. Pur și simplu. Nici un jurnalist nu a fost interesat de ce face România în Uniunea Europeană, unde se află din punctul de vedere al integrării în UE și NATO, care ar fi orientarea României privind PESCO etc. În loc să vorbim despre Club de presă ar trebui să vorbim despre un Club de țațe.

PESCO – Cooperarea Structurată Permanentă – este prevăzută la articolele 42(6) și 46 din Tratatul UE și permite statelor dispuse să se angajeze într-o cooperare militară mai puternică să o facă fără a aștepta consensul tuturor și fără a diviza Uniunea. În conformitate cu prevederile tratatului, PESCO este o opțiune valabilă pentru toate statele membre care sunt decise să își asume angajamente unul față de celălalt, în spiritul integrării europene. PESCO ar urma să funcționeze sub cadrul existent în UE și să devină piatra de temelie a unei arhitecturi de securitate pentru întreaga Europă.Cele de mai sus sunt problemele importante la care președintele Iohannis are o participare directă. Ca o formă de apreciere, președintele Donald Tusk, președintele Consiliului European, îl consultă direct, așa cum o face cu alte personalități de prim rang ale Uniunii Europene.
Aceste teme se pare că nu au o prea mare audiență la presa din România și ca atare nu ajung la public. Ce a ajuns la public, până acum?
Păi, a ajuns faptul că președintele Iohannis s-a întâlnit astăzi cu premierul Mihai Tudose. Iar jurnaliștii prezenți au fost foarte insistenți să afle cine a convocat pe celălalt, ce s-a spus, care este părerea președintelui Iohannis față de scandalul din PSD etc. Can-can-iști sadea.
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ... oricum aș vrea să subliniez faptul că e în normalitate o întâlnire între Președinte și Premier, în contextul unor astfel de tensiuni pe care le vedem cu toții în spațiul public. Și, din acest punct de vedere, pot să dau informația că a avut loc această întâlnire, dar nu pot să dau date suplimentare. Dacă va fi cazul, acestea vă vor fi comunicate.
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Este vorba despre o întâlnire care a avut loc astăzi, da.
Jurnalist: Bună ziua! Mai ales în contextul acestei întâlniri confirmate, are Președintele un mesaj pentru ce se întâmplă în acest moment în coaliția de guvernare? Și mă refer la riscul unei noi crize, practic în decursul unui singur an. Vorbim de două guverne care...
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ... Care știm ce se întâmplă cu ele. Da, PSD ar trebui să își rezolve problemele, PSD ar trebui să își vadă de guvernare, pentru că românii au votat pentru rezultate, românii au votat pentru o guvernare performantă, în niciun caz românii nu au votat pentru scandaluri de partid.
Jurnalist: Cum privește Președintele Klaus Iohannis eventuala remaniere guvernamentală anunțată de Premier?
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Din acest punct de vedere, cred că ați aflat deja opinia domnului Președinte. Domnul Președinte a vorbit despre faptul că atunci când persoane aflate în funcții importante în stat au probleme, și știți la ce cazuri mă refer, aceste persoane ar fi trebuit să se retragă sau să fie retrase de partid. Altfel, ducând discuția mai departe, este atributul Premierului să facă astfel de evaluări și să decidă dacă se impun remanieri, schimbări în echipa guvernamentală.
Jurnalist: În legătură cu această întâlnire pe care ați confirmat-o. Este o întâlnire săptămânală care are loc sau este o întâlnire excepțională prilejuită de declarațiile făcute aseară de Premier care este destul de supărat, mai ales pe partidul care îl sprijină?
Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Nu, nu este vorba despre o întâlnire săptămânală, ci, așa cum am subliniat atunci când mi-ați adresat prima dată această întrebare, ținând cont de acest context pe care Președintele îl analizează cu foarte multe seriozitate, s-a impus o discuție instituțională, absolut normală, și, repet, necesară într-un astfel de context, între Președinte și Premier. Mai multe informații, v-am spus, m-aș opri aici deocamdată. Dacă vor fi alte elemente, vi le vom comunica așa cum facem de obicei.
Am o senzație de revoltă. Nici un jurnalist nu are viziune. Toți cei prezenți au fost interesați de prostii. Pentru că ce se petrece la PSD, fie în Parlament, fie la Guvern, fie la partid sunt prostii. Pur și simplu. Nici un jurnalist nu a fost interesat de ce face România în Uniunea Europeană, unde se află din punctul de vedere al integrării în UE și NATO, care ar fi orientarea României privind PESCO etc. În loc să vorbim despre Club de presă ar trebui să vorbim despre un Club de țațe.
marți, 11 iulie 2017
Bombe peste bombe. Guvernul nu mai are program de guvernare
Prim-ministrul Mihai Tudose s-a dus la Bruxelles să se prezinte liderilor Uniunii Europene. S-a prezentat, a ascultat ce au spus aceștia, și-a reformulat intervenția să pice exact pe ce așteaptă Uniunea Europeană de la statul membru România. Din tot ce a spus, ar reieși (dacă nu cumva minte ca o gazetă americană !) că nu se vor mai repeta „glumele guvernării” de pe timpul lui Grindeanu. Este foarte posibil ca Tusk, Juncker, Tajani să îl creadă sau măcar să se facă că îl cred deși anul 2017 este plin de evenimente în România de necrezut.
Cei de la Cartea Recordurilor ar trebui să mai înregistreze unul. Repede-repede până nu se răcește. Guvernul României, al puterii PSD-ALDE-UDMR, și-a negat propriul program de guvernare aprobat de Parlament ! A fost nu doar negat de premier ci este negat chiar de „stăpânul” premierului, infractorul Liviu Dragnea. Iar dacă infractorul Dragnea a hotărât ceva, inculpatul Tăriceanu de la maimuța politică numită ALDE și Kelemen Hunor de la UDMR vor zice „da” și „igen”, după cum este vorba fiecăruia.
În țară, infractorul Liviu Dragnea „dă o mână de ajutor” lui Tudose aflat la Bruxelles în fața „căpcăunilor” UE. Dă informați „prețioase”. Iau de la Mediafax.
Care va fi programul de guvernare al Guvernului Tudose ? Este evident că trebuie să îi aducă severe modificări pentru că din ce au declarat ieri și astăzi infractorul Dragnea și PM Tudose la Bruxelles, modificările la politicile economice și fiscale vor aduce modificări și la celelalte proiecte care ar trebui să fie finanțate.

"Am reiterat din nou foarte ferm că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce privește sistemul financiar-fiscal și că din tot ce înseamnă simulările noastre de acum și așteptările noastre vom rămâne în ținta de deficit de 3%", a declarat Tudose.Să mori tu ? Să se facă „așa” cine minte ?
„Se doreşte de la România comunicare cu Comisia şi să existe dialog cu părţile implicate. Nu vor mai fi derapaje de genul surprizelor în cadrul guvernului vom urma un traseu predictibil, cu consultare generală.”Ptiu, să nu-l deochi ! Nu vor mai fi derapaje !
"Liderii europeni sunt mulțumiți cu ceea ce s-a întâmplat până acum. Suntem pe drumul cel bun", a afirmat Tudose la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.
El a precizat că ministrul Justiției va veni la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii europeni.Păi, să vedem ce spune și Tusk.
Donald Tusk ✔ @eucopresidentStop ! Temă pentru acasă primită de Mihai Tudose: respectarea „valorile europene și așteptările societății românești privind lupta împotriva corupției”. Fiscalitate, stabilitate, predictibilitate ... mai pe șleau, fără „țopăiala fiscală” la care s-a referit președintele Iohannis. Bașca ... lupta împotriva corupției, iar „etalonul” este dat de cererile „străzii” de la începutul anului și până în prezent ! Iar eu înclin să cred că este vorba și despre atacurile la adresa Justiției, în special la adresa Laurei Codruța Kovesi !
Meeting with PM Tudose. Underlined EU's values & expectations of Romanian society in fight against corruption.
În țară, infractorul Liviu Dragnea „dă o mână de ajutor” lui Tudose aflat la Bruxelles în fața „căpcăunilor” UE. Dă informați „prețioase”. Iau de la Mediafax.
"Nu va fi impus de Guvern salariul minim de 2000 de lei. Nu există aşa ceva. Probabil dintr-o greşeală s-a tot rostogolit asta în spaţiul public. Noi avem în program 1.450 în 2017, 1.550 anul viitor, 1.650, 1.750. Probabil la anul, printr-o nouă prezentare, salariul brut să fie egal cu cheltuiala totală a angajatorului, ceea ce înseamnă două noţiuni diferite, dar, salariul minim, aşa cum ştie toată lumea, va creşte cu 100 de lei", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
"Nu vom adopta nicio taxă în plus pentru români. (...) De asemenea, nu vom modifica nicio procedură de impozitare care să producă deservicii unor companii cinstite. (...) Nu renunţ la nimic din ceea ce am vorbit în campania electorală", a conchis Dragnea.Mare nașparliu Dragnea ăsta. Acum îi dă cu angajamentele din campania electorală, adică ne pune în față ideile din programul Grindeanu ? Cei de la Mediafax nu s-au lăsat duși de nas și au pus inclusiv M.Of. în care a fost tipărit Programul de guvernare iar cu referire la cei 2.000 de lei au scos următoarea idee:
„Programul de guvernare asumat de PSD după căderea Guvernului Grindeanu aduce schimbări majore pentru bugetari şi companii, în ceea ce priveşte salariul minim, cota de TVA, impozitarea şi CAS-ul.
Potrivit documentului, salariul minim brut va creşte la 2.000 de lei în 2018, 2.200 lei în 2019 şi 2.400 lei în 2020. Totodată, el va fi diferenţiat pentru cei cu studii superioare, de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 lei în 2020.”Ce este curios, toate aceste schimbări radicale apr în discursul infractorului Dragnea și ale PM Tudose după evenimentul organizat de PNL ! Întâlnirea cu oamenii de afaceri și reprezentanții oamenilor de afaceri la Palatul Parlamentului. Întâlnire foarte bună, cu o participare numeroasă și de înaltă calitate. Iar oamenii de afaceri au arătat care le este poziția față de harababura prognozată de puterea politică actuală: PSD-ALDE-UDMR.
Care va fi programul de guvernare al Guvernului Tudose ? Este evident că trebuie să îi aducă severe modificări pentru că din ce au declarat ieri și astăzi infractorul Dragnea și PM Tudose la Bruxelles, modificările la politicile economice și fiscale vor aduce modificări și la celelalte proiecte care ar trebui să fie finanțate.
Etichete:
Donald Tusk,
Infractorul Liviu Dragnea,
Jean-Claude Juncker,
Laura Codruța Kovesi,
Mihai Tudose,
program de guvernare,
România,
Uniunea Europeană
duminică, 11 iunie 2017
Pe Marea Insulă de la vest, briții sunt supărați
Cât privește aventura „schemei de guvernare” cu DUP, se pare că aici sunt mai multe probleme decât au fost prevăzute. În primul rând, DUP a replicat nervos că nu au ajuns la nici un acord, astfel că se prefigurează un guvern conservator minoritar printr-un acord fără caracter obligatoriu cu DUP. A apărut reacția publică, adunarea a peste 500.000 de semnături pe o petiție în 24 de ore de contestare a unei asemenea alianțe - considerată a fi o întoarcere a Marii Britanii în secolul 17 -, cu accent pe pretențiile pe care DUP le are față de programul de guvernare și chiar față de o viitoare legislație restrictivă cu privire la drepturile și libertățile civile. Pe undeva, irlandezii de la DUP sunt ca un fel de Coaliție pentru Familie din România, cea care vrea să scoată România din secolul XXI și să o ducă în epoca feudală unde Biserica și popimea interveneau în viața privată a oamenilor, în numele lui Dumnezeu, desigur.
Indi spune că între timp, laburiștii primesc noi membri iar sondajele post-alegeri îi duc cu 6% deasupra conservatorilor. Jeremy Corbyn nu exclude noi alegeri anticipate la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor, șansele ca Marea Britanie să treacă la o guvernare marxistă fiind mari. Sondajele îi dau lui Corbyn o creștere și mai mare decât a partidului pe care îl conduce, posibilitatea ca el să devină PM fiind foarte mare.
Unii jurnaliști, analiști dar și simpli cetățeni britanici au constatat că aceste alegeri au sancționat ideea lui May de a considera că „este mai bine să încheie Brexit fără un acord decât să îl încheie cu un acord dezavantajos”. Briții îngrijorați de Brexit, speră că Marea Britanie va rămâne, cumva, legată de Uniunea Europeană. Cu toate cele 4 libertăți pe care, la un moment dat, le-au negat. Vocile analiștilor, a colaboratorilor la presa locală, afirmă că Theresa May, de va rămâne PM, va trebui să refacă strategia pentru negocierile cu Uniunea Europeană. Va trebui să meargă către un Brexit slab, un Brexit care să lase loc de „bună ziua”. Iar asta înseamnă că May va trebui să accepte primele puncte din planul de negociere al Uniunii Europene: situația cetățenilor britanici de pe continent și a cetățenilor europeni din Marea Britanie, angajamentele financiare ale Marii Britanii pe programele europene și situația frontierei cu Irlanda. Abia apoi se va putea discuta despre o viitoare relație a Marii Britanii cu Uniunea Europeană. Sunt excluse, de facto, avantajele pe care Marea Britanie le-a avut în calitate de membru al UE. Toate instituțiile europene se vor retrage pe continent, toate afacerile care privesc piața europeană au nevoie de permis dat pe continent, piața financiară a Uniunii Europene va fi activă doar în locațiile de pe continent sau din Irlanda.
Donald Tusk și Jean-Claude Juncker au transmis lui May că ei sunt gata de negocieri, că ceasul ieșirii Marii Britanii din UE „ticăe” și dacă nu se grăbește, nu este exclus ca Marea Britanie să ajungă la finalul celor doi ani dați pentru negocieri de Tratatul UE să se încheie fără nici un acord. May a anunțat că în două săptămâni vor începe negocierile. Dată fiind situația din Marea Britanie, eu nu bag mâna'n foc !
Între timp, Comisia Europeană s-a pregătit intens pentru a absorbi pierderile pe care Brexit-ul le va genera unor economii europene, a făcut planurile pentru a nu mai lăsa în Marea Britanie nici o industrie legată direct de Uniunea Europeană și nici un serviciu financiar bazat pe euro. Totul se transferă pe continent. În timp ce Marea Britanie este în mare dilemă ce vrea să facă cu acest Brexit, Uniunea Europeană știe deja ce vrea. Nu mai vrea Marea Britanie în UE. Cu sau fără glumă, unele state vechi ale UE au visat la ziua în care Regatul Unit va vrea să plece ! A venit și ziua aia frumoasă a lor. Briții au lucrat pentru ei. Și-au dat singuri cu ... Lucru manual !
joi, 25 mai 2017
Dezacord păgubos
![]() |
| Donald Tusk și Donald Trump |
Prima ieșire a lui Trump în calitate de președinte al SUA are succes comercial în Arabia Saudită și insuccese în relațiile cu toți marii actori politici, partenerii SUA de până acum.
Eu pot ! Eu fac ! Eu dispun ! Corect. Tu poți, tu faci, tu dispui însă nu vei obține ce vrei. Pentru că putința și vrerea ta trebuie să găsească un receptor dispus să te acompanieze. În Arabia Saudită ai găsit ce ai vrut: bani. În rest ? Pauză.
Declarațiile lui Tusk la finalul întrevederii de o oră și jumătate între liderii UE și Donald Trump reflectă, mai degrabă, dezacordurile profunde pe teme deosebit de importante de politică externă dar și de colaborare între Uniunea Europeană și SUA în viitor. Este normal să încapă în discurs și existența unor puncte de vedere comune însă poziția comună privind lupta împotriva terorismului nu are o viață foarte lungă. Mai ales că este îndreptată, deocamdată, asupra Daesh și a unei perioade oarecare după învingerea acestei organizații teroriste.
'Sentimentul meu este că suntem de acord cu privire la numeroase subiecte și în primul rând și mai ales în ceea ce privește combaterea terorismului'Pentru întreaga Uniune Europeană există o problemă. Federația Rusă. Comportamentul Rusiei a devenit un factor de risc major, nu doar sub aspectul respectării dreptului internațional, ci mai ales sub aspectul respectării integrității teritoriale, a independenței și suveranității a statelor membre ! Efectele politicii externe ale Federației Ruse față de vecinii săi, state membre ale Uniunii Europene, pun sub semnul întrebării fundamentele Uniunii Europene ! Practic, Rusia atentează la însăși existența Uniunii Europene ! Sub aspect politic, social și economic Uniunea Europeană are instrumentele necesare pentru a răspunde agresiunii Rusiei. Sub aspectul capacității de apărare, statele membre ale Uniunii Europene se bazează doar pe forțele lor militare angajate, acolo unde este cazul, în Alianța Nord-Atlantică. Astfel, Uniunea Europeană este „la mâna” voinței statelor membre NATO, numai cu privire la statele membre NATO. Celelalte state membre ale Uniunii Europene sunt exceptate de la protecția directă a NATO. Avem cazul Finlandei, Suediei, Austriei. Într-un caz de agresiune, directă, cu „omuleții verzi” nu cu forțe militare „oficiale”, există pericolul ca în cadrul NATO să existe „părerea” rezolvării situației „prin dialog”, indiferent de consecințele intervenției rusești asupra statului sau statelor membre NATO atacate. Sunt state membre ale UE care ar înclina către o astfel de soluție iar acum, după câte se pare, Donald Trump are idei asemănătoare. Foarte periculos pentru UE dar și pentru NATO, ca organizație aflată în dificultate din cauza comportamentului „comerciantului” Donald Trump, ajuns președinte al SUA.
'Nu sunt sigur 100% că putem spune astăzi, domnule președinte și eu însumi, că avem o poziție comună, o opinie comună pe tema Rusiei', a admis Donald Tusk în fața presei, la încheierea discuțiilor cu președintele american.Poziția comună față de Rusia și politica adoptată de Vladimir Putin nu este doar un moft. Nu se referă doar la comerț. Nu se referă doar la bani. Se referă la stabilitatea europeană, cel puțin aici în spațiul european, se referă la tratatele de dezarmare în Europa pe care Rusia le-a denunțat pentru a porni cel mai amplu proces de înarmare de după WW2, se referă la cuceriri teritoriale cum este cazul Crimeei care a fost transformată într-o bază de lansare a agresiunilor militare ruse asupra statelor din bazinul Mării Negre dar și a statelor din centrul Europei, majoritatea membre ale Uniunii Europene și NATO.
'Principalul meu mesaj către dl Trump a fost faptul că ceea ce dădea cooperării și prieteniei noastre cea mai profundă semnificație erau valorile fundamentale occidentale, ca pacea, drepturile omului, respectul pentru demnitatea umană', a menționat Tusk.
'Cea mai importantă sarcină astăzi este consolidarea întregii lumi libere în jurul acestor valori și nu numai a intereselor', a subliniat președintele Consiliului European.Donald Tusk este destul de tranșant. Donald Trump a venit să „își apere interesele” în fața Uniunii Europene, nu să reconfirme valorile fundamentale ociidentale care au stat la baza tuturor relațiilor dintre statele europene și SUA.
Nu pot spune că mă așteptam la cine știe ce prestație a lui Trump față de UE. Acest dialog îl precede pe cel care va avea loc la summit-ul NATO însă acolo va fi o altă poveste. Rețin, nemulțumit, un prim eșec al relațiilor dintre noua administrație americană și Uniunea Europeană.
De aceea sunt, cum se spune, în alertă privind relațiile pe care vrea să le aibă Donald Trump în cadrul NATO cu statele membre ale Uniunii Europene cărora le-a refuzat astăzi identitatea comunitară.
joi, 9 martie 2017
Habemus #EUCO Presidentum, scrie pe Twitter primul-ministru luxemburghez, Xavier Bettel
Polonezu liberal Doald Tusk a fost reales de membrii Consiliului European pentru încă un mandat.
Polonia, țară în care ultranaționaliștii sunt la putere, a fost singura țară care s-a opus realegerii !
26 pentru la 1 împotrivă !
Liberalul Tusk a arătat de ce sunt buni liberalii. Știu să facă o societate să funcționeze !
sâmbătă, 17 septembrie 2016
Brexit-ul începe să semene a eșec economic. Cel puțin !
Summit-ul de la Bratislava nu a vorbit despre Brexit. Așa cum s-a exprimat și Președintele Klaus Iohannis, Brexit-ul este treaba Marii Britanii și nu a Uniunii Europene formată din cele 27 de state care rămân în Uniune.
Agerpres mai dă o știre care îl confirmă. Marea Britanie nu va primi acces la piața unică dacă nu acceptă libera circulație a persoanelor. Punct. Iar știrea vine după desfășurarea summit-ului, vine de la responsabilii UE cu cea mai mare anvergură.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat tranșant:
Linia de negociere anunțată acum de Donald Tusk este previzibilă. UE va negocia pentru statele care rămân, în favoarea lor. Nu are interesul să îi ofere Marii Britanii avantaje în detrimentul celorlalte state membre ale UE.
Pe de altă parte, Jean-Claude Juncker tratează în particular problema cea mai sensibilă. Accesul Marii Britanii la piața comună a UE. Juncker o anunță că va fi tratată ca oricare altă țară terță. Fără nici un favor. De fapt, Juncker le dă insularilor cu firma'n cap. Din momentul ieșirii din UE, insularii nu mai sunt speciali !
Ieșirea din UE a Marii Britanii înseamnă, în primul rând, plecarea instituțiilor europene din Marea Britanie. Londra va pierde statutul de „capitală financiară” a Uniunii Europene. Băncile care activează în Marea Britanie nu mai au pașaport fiscal european așa că serviciile lor pentru spațiul UE nu mai este permis. Pentru a putea acționa pe teritoriul UE, băncile în cauză trebuie să își deschidă filiale pe teritoriul UE sau, dacă au asemenea filiale, să transfere serviciile pe care le produceau în Marea Britanie în alte locații.
Comerțul cu UE se va supune regulilor vamale (protecționiste) ale UE. Produsele agricole vor fi supuse regimului de cote. Produsele industriale vor intra după plata taxelor vamale. Colaborările industriale de până acum, încheiate pe considerentul apartenenței Marii Britanii la UE, vor fi revăzute. Nu este exclus să vedem relocări majore în alte țări ale UE a unor unități de producție existente astăzi pe teritoriul Marii Britanii. Airbus este una dintre companiile care are unități de producție în Marea Britanie. Relocarea lor în alte state membre ale UE este de așteptat. La fel ca alte marii industrii europene.
Brexit-ul a avut două mari „componente”. Lucrătorii care au venit din UE și legislația UE. Campania pro-Brexit a speculat cele două elemente. Numai că o relație specială cu UE, de acces la piața comună, obligă Marea Britanie să accepte directivele UE !
Toate semnalele date de brexit-eri au garantat că Marea Britanie își va păstra accesul pe piața comună chiar dacă vor limita accesul lucrătorilor europeni. Ei bine, au mințit pe insulari. Mai grav pentru ei va fi momentul în care industriile legate de UE vor începe relocarea în alte state membre ale UE. Abia atunci cei care gândesc doar pe termen scurt și foarte scurt vor vedea că începe să le lipsească câte ceva. Nu mai spun de politicienii britanici care vor vedea cum le scade PIB-ul. Iar orgoliul britanic va fi la mare ananghie când le va trece în față, ca putere economică, Franța !

- „Dorim să avem o relație foarte bună, foarte strânsă cu Marea Britanie. În același timp, nu este posibil ca aceste negocieri să ne afecteze interesele;”
- „Referitor la libertatea de mișcare a lucrătorilor și persoanelor... rămânem la această poziție și nu este vorba despre un joc între prim-miniștri care pleacă și prim-miniștri care rămân, ci este vorba despre cetățenii Europei. Deci nu văd nicio posibilitate de compromis în această chestiune particulară.”
Președintele Consiliului European, Donald Tusk:
Este cât se poate de clar că procedurile noastre, regulile noastre, descrise foarte exact în tratatele noastre, sunt pentru a ne proteja interesele, ale celor 27 de state, nu ale unei țări care pleacăAu mai fost mesaje care au clarificat problema negocierilor UE-27 cu Marea Britanie pentru Brexit. S-a precizat mereu și mereu că ieșirea Marii Britanii din UE nu se va negocia de aceasta cu fiecare stat membru în parte ci cu toate statele prin intermediul UE. Dacă Marea Britanie vrea o relație viitoare deosebită cu un stat sau altul din cadrul UE, va putea face aceasta dar numai după finalizarea procesului de ieșire și considerarea Marii Britanii ca o țară terță. Potrivit reglementărilor Uniunii Europene.
Linia de negociere anunțată acum de Donald Tusk este previzibilă. UE va negocia pentru statele care rămân, în favoarea lor. Nu are interesul să îi ofere Marii Britanii avantaje în detrimentul celorlalte state membre ale UE.
Pe de altă parte, Jean-Claude Juncker tratează în particular problema cea mai sensibilă. Accesul Marii Britanii la piața comună a UE. Juncker o anunță că va fi tratată ca oricare altă țară terță. Fără nici un favor. De fapt, Juncker le dă insularilor cu firma'n cap. Din momentul ieșirii din UE, insularii nu mai sunt speciali !
Ieșirea din UE a Marii Britanii înseamnă, în primul rând, plecarea instituțiilor europene din Marea Britanie. Londra va pierde statutul de „capitală financiară” a Uniunii Europene. Băncile care activează în Marea Britanie nu mai au pașaport fiscal european așa că serviciile lor pentru spațiul UE nu mai este permis. Pentru a putea acționa pe teritoriul UE, băncile în cauză trebuie să își deschidă filiale pe teritoriul UE sau, dacă au asemenea filiale, să transfere serviciile pe care le produceau în Marea Britanie în alte locații.
Comerțul cu UE se va supune regulilor vamale (protecționiste) ale UE. Produsele agricole vor fi supuse regimului de cote. Produsele industriale vor intra după plata taxelor vamale. Colaborările industriale de până acum, încheiate pe considerentul apartenenței Marii Britanii la UE, vor fi revăzute. Nu este exclus să vedem relocări majore în alte țări ale UE a unor unități de producție existente astăzi pe teritoriul Marii Britanii. Airbus este una dintre companiile care are unități de producție în Marea Britanie. Relocarea lor în alte state membre ale UE este de așteptat. La fel ca alte marii industrii europene.
Brexit-ul a avut două mari „componente”. Lucrătorii care au venit din UE și legislația UE. Campania pro-Brexit a speculat cele două elemente. Numai că o relație specială cu UE, de acces la piața comună, obligă Marea Britanie să accepte directivele UE !
Toate semnalele date de brexit-eri au garantat că Marea Britanie își va păstra accesul pe piața comună chiar dacă vor limita accesul lucrătorilor europeni. Ei bine, au mințit pe insulari. Mai grav pentru ei va fi momentul în care industriile legate de UE vor începe relocarea în alte state membre ale UE. Abia atunci cei care gândesc doar pe termen scurt și foarte scurt vor vedea că începe să le lipsească câte ceva. Nu mai spun de politicienii britanici care vor vedea cum le scade PIB-ul. Iar orgoliul britanic va fi la mare ananghie când le va trece în față, ca putere economică, Franța !
sâmbătă, 16 iulie 2016
Erdogan primește o confirmare a sprijinului UE, NATO, SUA dar și a statelor membre, în particular.
Agerpres. UE cere o 'revenire rapidă la ordinea constituțională' (oficial)
Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a convocat reprezentanții statelor UE prezenți la summit-ul ASEM (Asia-Europa) din Mongolia și a dat un comunicat în comun cu Donald Tusk și Jean-Claude Juncker:
Continuăm să urmărim îndeaproape evoluțiile și să ne coordonăm cu cele 28 de state membre ale UE în fața tentativei de lovitură de stat care zguduie Turcia, „partener cheie” al UE
„UE susține în totalitate guvernul ales democratic, instituțiile țării și statul de drept”, au afirmat liderii europeni în numele statelor membre prezente la summit, atitudine împărtășită de lideri ca președintele SUA Barack Obama sau secretarul general al NATO, Jens StoltenbergMesajul apare la Agerpres la ora 08.30 în această dimineață. Asta înseamnă că a fost pregătit de cu noapte. Când încă nu erau clare stările din Turcia. Asta înseamnă că a fost o acțiune coordonată a statelor europene membre ale UE, ale statelor membre ale NATO în sprijinul autorităților legitime din Turcia.
Tot ca o constatare personală, generalii și personalitățile civile care au comis puciul au stat prea mult cu urechea aplecată la vorbele de bine ale unor „analiști” din afară care au confundat dorințele lor cu situația reală din Turcia.
Ce va fi ? Cine știe. Unele state și-au exprimat dorința ca în Turcia să fie bine, fără însă a susține deschis, cum o fac UE și NATO, „guvernul ales democratic”. Iar turcii nu vor evita să rețină acest „amănunt” !
joi, 24 septembrie 2015
Un Consiliu European interesant. Fără decizii însă cu multe probleme abordate.
Mă așteptam la decizii. Nu au fost. Au fost însă propuneri, fiecare stat a avut ceva de propus. Unii au așteptat ceva mai mult. Alții, probabil, au vrut să evidențieze idei ce ar urma să fie puse pe o agendă de discuții în viitorul apropiat.
Liderii europeni au pus o concluzie de valoare: problema refugiaților și a imigranților economici este în statele lor nu în în statele europene. De aceea, Europa va trebui să găsească soluții pentru a sprijini revenirea la normalitate în țările din care provin refugiații și imigranții economici.
Angela Merkel a fost directă. Va trebui să fie activate toate legăturile internaționale pentru ca problema să fie rezolvată, în statele aflate în criză, de către toți cei care pot face acest lucru. A pomenit de SUA, de Rusia, de Iran, de Arabia Saudită, de Bashar Al-Assad. Este o abordare care poate deranja pe mulți, este însă o abordare care are foarte multe posibilități de punere în practică. Îl condamnăm pe Al-Assad însă nu putem să excludem din ecuație faptul că este la putere în Siria și că are o parte din populație alături de el. Nu putem exclude faptul că Al-Assad are susținerea Rusiei și a Iranului. Nu putem exclude faptul că Siria luptă cu ISIS pentru recucerirea teritoriului ocupat de organizația teroristă. Este mai mult de discutat aici.
În acest context, Boiko Borisov a venit cu propunerea Turciei de instituire a unei zone demilitarizate cu o lățime de 200 km pe teritoriul Siriei (care se va obține, totuși, prin luptă), la frontiera Turciei cu Siria unde populația Siriei să se poată refugia și să se simtă în siguranță protejată de statele vecine (Turcia, Kurdistan) și statele care participă la efortul de război împotriva ISIS (SUA, UE, Rusia). Zona avută în vedere are mai mulți „administratori” acum. Sunt cei din opoziția democratică armată, ISIS, kurzii din Siria și ceva din guvernul Assad. Cumva, va trebui să fie eliminați cei din ISIS (prin acțiuni armate terestre !) și va trebui ca celelalte forțe să nu se lupte în acest teritoriu. O soluție de compromis ar fi o administrare internațională care să impună și să combată orice abatere de la regulile ce urmează a fi convenite.
Tot în acest context, UE intensifica discuțiile cu Turcia pentru a se pune de acord asupra pașilor următori necesari soluționării crizei refugiaților. Iar cu Turcia sunt multe de discutat. De la sprijinul Turciei pentru a susține refugiații aflați în taberele turcești la sprijinul Turciei pentru controlul mai bun al frontierelor astfel ca plecările pe mare ale imigranților să fie descurajate.
Viktor Orban are și el o propunere interesantă, pe lângă altele. UE să preia atributele Greciei de protecție a frontierelor și cu participarea tuturor statelor membre UE să se formeze o structură polițienească de frontieră a UE. Bănuiesc că aici ar intra în rol FRONTEX. Astfel, personalul și mijloacele terestre, navale și aeriene pe care Grecia le are la frontierele sale să fie completate cu personalul și mijloacele celorlalte state ale UE pentru a eficientiza controlul și supravegherea frontierelor grecești.
Donald Tusk, Președintele Consiliului, a afirmat ferm necesitatea refacerii controlului la frontierele externe pentru ca imigranții să nu se mai plimbe liberi pe teritoriul statele UE. Foarte bună cerința. Are în propunerea lui Orban una din soluții. Tot Tusk a comunicat că până la sfârșitul lunii noiembrie se va finaliza înființarea hotspoturilor în Italia și Grecia pentru înregistrarea imigranților. Este o prevedere în Regulamentul Dublin din 2013 care stipulează că acestea vor putea fi înființate în statele care au probleme cu imigranții cu participarea experților în domeniu din celelalte state europene. Normal, cheltuielile pentru funcționarea acestora vor fi suportate de către CE.
Cam toată lumea a fost de acord să sprijine ONU în acțiunile de susținere a țărilor în care sunt refugiații sirieni și irakieni. UE va pune la dispoziție un miliard de euro, pe lângă sumele ce vor fi oferite suplimentar de către fiecare stat în parte. Hollande de declarat că Franța va oferi 100 milioane de euro în doi ani, Klaus Iohannis a declarat că România va oferi 300.000 euro în 3 ani. Toți banii vor intra în fondurile de sprijin alimentar al refugiaților și vor fi gestionați, probabil, de statele care au tabere de refugiați din apropierea zonelor de conflict: Turcia, Liban, Iordania.
Klaus Iohannis a propus ca taberele de refugiați din statele europene să fie administrate de UE pentru că problema refugiaților și a migranților nu mai este una națională ci una europeană. Din ce a declarat Președintele nostru, propunerea a fost apreciată și de alte state.
Croația, cu durerea ei cea mare, a propus crearea unui culoar pentru imigranți pentru ca țările de pe parcurs să nu mai fie în suferință. Hm. Cam puerilă cerere. Egoistă. Reflectă, după părerea mea, incapacitatea de a se opune valului migrator din cauza abordării greșite a situației inițiale. În fine. Profitând de fluxul migrator, Croația încearcă să mai „rezolve” unele divergențe „istorice” cu Serbia. Sârbii au închis frontiera cu Croația pentru trecerea persoanelor și mărfurilor, croații au procedat la fel acum. Ăștia își dau palme în public fără nici o jenă. Sârbii nu vor să își închidă granițele și duc imigranții către Croația iar croații le propun să ducă imigranții către Ungaria și România. Balcanii încep din nou să pută.
S-a ridicat, cum era și normal, problema financiară a valului migrator. Este evident faptul că statele care au fost copleșite de valul de imigranți au cheltuieli suplimentare. Unele state au cheltuieli foarte mari. Este o situație de criză care are implicații asupra bugetelor naționale, în unele state fiind în pericol deficitul bugetar aprobat. Pentru zona euro, bugetele statelor sunt „aprobate” la nivelul CE. Și noi am intrat în această zonă a controlului prin semnarea acordului cadru al UE, chiar dacă nu suntem în zona euro. Statele din zona euro va trebui să prezinte proiecția lor bugetară pentru anul viitor la CE până la 15 octombrie. Să evidențieze cheltuielile cu imigrația pentru ca la nivelul CE să se poate aproba starea de necesitate pentru ca deficitul bugetar să fie mai mare fără a depăși însă 3%. Angela Merkel a cerut ca problema să fie foarte serios studiată. Are, pe undeva, dreptate. Unele state vor încerca să profite și să obțină o creștere a deficitului peste necesar.
CE, prin comisarul Corina Crețu, atrage atenția că fondurile pentru dezvoltare regională pot fi folosite și pentru rezolvarea problemelor privind imigranții urmând ca problemele de integrare ale acestora să fie cuprinse în proiectele de dezvoltare regională ale comunităților locale.
Tot de la comisarul Corina Crețu am reținut și o formulare care mi-a confirmat o bănuială, venită prin cap zilele trecute. CE tratează valul de imigranți ca pe o problemă a UE și nu doar ca o problemă a fiecărei țări în parte. Trag concluzia că are sprijinul Franței și Germaniei, ca principali contributori. Pentru că sunt implicate fondurile financiare ale UE trag concluzia că Germania, prin Merkel, se gândește că statele nu ar cam trebui să umble la deficitul bugetar în sensul creșterii lui. Este posibil să nu am dreptate însă acum, asta îmi trece prin cap.
Nu am cuprins totul aici. Doar ce am reținut și am crezut că este important. Cât privește refugiații pe care îi va primi fiecare țară potrivit cotelor stabilite de CE, eventualele refuzuri ale acestora de a merge într-o țară sau alta nu au soluții. Nu există sancțiuni pentru ei. Cum nu există„sancțiuni” pentru imigranții economici care nu pot fi returnați. Cum unele măsuri care ar putea fi luate de unele state pentru controlul acestora pot fi catalogate de hăbăucii care trăiesc din propaganda ostilă statelor ca fiind discriminatorii. Taberele de imigranți care nu primesc acceptul de intrare în statul în care au ajuns dar nici nu pot fi returnați din diferite motive „umanitare” pot fi „promovate” de hăbăuci ca „inchisori”, „lagăre de exterminare” etc.
Eu sper ca unele idei expuse la acest summit să fie finalizate cumva. Este sigur că va urma un altul care va încerca să dea o soluție politică cât mai favorabilă unor decizii administrative la nivelul CE. Mai ales după ce la ONU se va discuta în zilele următoare problema refugiaților și a migrației.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)