Se afișează postările cu eticheta tâmpenii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tâmpenii. Afișați toate postările

luni, 9 octombrie 2017

Agerpres vs. MAN. De la vorbele unui ministru habarnist


Recunosc, mea culpa, nu am urmărit discursul lui Mihai Fifor, ultra-competentul PSD-ist bun pentru orice funcție de conducere în România (a fost o propunere și de prim-ministru!), la AP NATO care are loc la București. Am citit informațiile Agerpres despre alți participanți la AP, cei care au prezentat materiale legate de necesitatea de întărire a Alianței, de abordarea altor domenii de interes, de dezvoltare a capacității Uniunii Europene de a asigura o convergență reală cu NATO pentru întărirea apărării comune, Uniunii  Europene fiindu-i destinat rolul de a dezvolta cercetarea în domeniul militar, standardizarea în producția de apărare astfel ca toate statele membre NATO să devină mai eficiente în realizarea apărării.

De la obiective înalte, am ajuns la „mizerii” PSD-iste. În afara unor lozinci politice, lozinci aflate în gura tuturor guvernanților (alocarea a 2% din PIB pentru apărare, interesul pentru o industrie de apărare românească etc.), numitul Mihai Fifor nu s-a lăsat până nu a scos pe „gurița'i aurită” și tâmpenii. Avem o vorbă în România: prostul, până nu-i fudul, parcă nu e prost destul! Ei bine, suntem în fața unei astfel de situații. Ba chiar putem vorbi și despre o altă zicală românească: gura bate curul!

De la tribuna AP NATO, numitul Mihai Fifor a anunțat, cu emfază, că noi, în România, la Guvern, am discutat despre acel „Schengen militar” pe care statele europene preocupate mai mult de apărarea comună îl cere. Dar, să mergem la textele puse de Agerpres la dispoziție. Nu înainte de a face o observație de bun simț: reglementările Schengen se referă la libera circulație a persoanelor, a cetățenilor Uniunii Europene, în spațiul Uniunii Europene fără a neglija condiția existenței cetățeniei europene recunoscută prin documente oficiale - cetățenia statului membru al UE, dovedită printr-un buletin de identitate, carte de identitate, pașaport. Sintagma „Schengen militar” este altă poveste iar MAN a sintetizat-o bine în „contra-argumentația” trimisă Agerpres. Cu o precizare. Nu doar țările europene ar fi partenere ale unui sistem „Schengen militar”! Pentru că aici vor intra SUA, Canada, Marea Britanie, Turcia! Cunoașterea acestei particularități va ajuta la înțelegerea marii tâmpenii spuse de individul Mihai Fifor.
Facem precizarea că sintagma "Schengen militar" se referă generic la simplificarea procedurilor și a legislației țărilor europene pentru a facilita mișcarea trupelor NATO, dintr-o țară în altă, astfel încât participarea la exerciții cu un număr mare de trupe și echipamente să se desfășoare rapid.”
Am mai scris despre problemele pe care forțele militare ale NATO le-au întâmpinat când s-a pus problema participării lor la aplicații comune sau, cum a fost anul trecut, la întărirea apărării comune a NATO pe flancul estic. În timp ce Rusia și-a deplasat forțele de la est la vest în 48 de ore cu divizii întregi, trecerea forțelor NATO aparținând statelor membre din Germania în Polonia, pentru a ajunge în țările baltice a durat o lună pentru că a fost nevoie de aprobarea parlamentelor țărilor respective pentru a permite deplasarea, au fost încheiate acorduri speciale pentru respectiva deplasare, au fost impuse condiții privind deplasarea și s-au asigurat că după terminarea misiunii forțele militare participante se vor retrage, cu cățel și purcel, astfel încât pe teritoriile naționale respective să nu rămână nici o forță militară străină. NATO este „blocat” în starea de operativitate datorită legilor statelor membre. Ca Alianță, totul este perfect până la mișcarea trupelor (mai sunt și alte obstacole, legate de instruirea trupelor dar mai ales de dotarea lor deosebit de diversificată ceea ce a generat și încă generează probleme de compatibilitate cu efect grav asupra performanței). Este suficient ca o țară membră NATO să nu fie de acord cu deplasarea rapidă a forțelor pentru ca una din variante de deplasare să pice. La aplicațiile din România din acest an, forțele militare participante din Albania au avut un traseu prin Grecia și Bulgaria, pe roți, tocmai pentru a verifica această variantă. În fine. Să revenim la Fifor și „glumele” lui de „băiat deștept”.

MAN a trimis Agerpres o traducere a discursului lui Fifor. Indiferent de formulări, acolo unde eu „bat toba” ideile sunt cele care mă fac să cred că acest individ este dus cu pluta.
Noi vorbim de asemenea despre birocrație. Suntem conștienți despre birocrația de la frontierele României. Acesta este motivul pentru care insistăm, și fac asta și în numele Guvernului, nu putem discuta despre un spațiu Schengen militar fără a vorbi despre spațiul Schengen propriu-zis. Bineînțeles, convoaiele militare staționează la frontiere, pentru că acestea sunt regulile. Încercăm să creăm reguli noi, dar ele fac parte din politica generală a spațiului Schengen. Fac încă o dată precizarea: dacă este să vorbim despre spațiul Schengen, trebuie să ne întoarcem la agenda Schengen și să o discutăm încă o dată. Eu cred cu tărie că România merită să fie membru al spațiului Schengen, este un lucru foarte important în efortul nostru de a demonstra că suntem un partener de nădejde al Alianței și al SUA
Ce are sula cu prefectura?

În știrea pe care Agerpres o dă inițial, textul de mai sus are o altă „poveste”, care trebuie acceptată. Pentru că suntem de fapt în fața unui război al vorbelor, MAN încercând să „dreagă busuiocul”.
Ați vorbit și despre birocrație. Suntem foarte conștienți de procedurile birocratice de la granițele României, de aceea am insistat și am vorbit și în Guvernul nostru, am discutat despre un așa-numit Schengen militar, fără a vorbi de Schengen-ul însuși. Sigur, convoaiele militare stau în șir la graniță, pentru că acestea sunt regulile. Încercăm cumva să creăm noi reguli, dar toate fac parte din politica generală care se referă la Schengen. Încă o dată subliniez acest lucru. Dacă trebuie să discutăm despre un Schengen militar să revenim la agenda Schengen-ului însuși să o discutăm încă o dată. Cred că România merită să fie parte din spațiul Schengen. Acesta este un aspect important pentru noi în eforturile noastre de a dovedi că suntem un partener de încredere pentru Alianță, dar și pentru SUA
Războiul stelelor este cu privire la formularea „am insistat și am vorbit și în Guvernul nostru, am discutat despre un așa-numit Schengen militar, fără a vorbi de Schengen-ul însuși, pe care MAN o vrea scoasă din comunicatul oficial al Agerpres. De ce? Pentru că Mihai Fifor a spus tâmpenii.

Să ne uităm cu atenție. În calupul original dat de Agerpres, Fifor spune că „el” a insistat și au discutat în guvern despre ideea „Schengen militar”. În calupul dat de MAN, formularea este întoarsă, apare acum sub forma „insistăm, și fac asta și în numele Guvernului, nu putem discuta despre un spațiu Schengen militar fără a vorbi despre spațiul Schengen propriu-zis”, iar dacă stăm bine cu logica, între ele nu este o foarte mare diferență! În calupul inițial traducerea este „am vorbit în Guvern” iar la corectură „fac asta în numele Guvernului”. Ori că-că, ori că-că! Nu poate un ministru să emită astfel de judecăți care angajează România fără a avea un mandat de la Guvern. Mai mult, fără a avea un mandat de la Președintele României, teritoriul în care Fifor se mișcă este de competența Președintelui României. Este un teritoriu al politicilor militare, Guvernul și MAN fiind cei care pun în aplicare deciziile politice care pleacă de la Președintele României care este și Comandantul suprem al Forțelor Armate și sunt aprobate de Parlament.

Intervenția MAN nu ajută. Este ca o frecție la un picior de lemn. Ba chiar agravează problema. Ideea enunțată este aceeași. Am „discutat în Guvern” cu „în numele Guvernului” are exact aceeași finalitate. Ba mai mult, formularea cu care MAN încearcă să „salveze” onoarea unuia fără onoare duce la o problemă mai gravă. Una este să discuți fără a avea o decizie în Guvern și alta este să ceri în numele Guvernului, ceea ce înseamnă că există o decizie politică la nivelul Guvernului, o decizie luată cu votul majorității membrilor Guvernului, membri care au fost de acord ca integrarea României în structurile operative ale NATO să fie condiționată de acceptul statelor membre ale Uniunii Europene ca România să facă parte din Spațiul Schengen! Fascinant! Prostie la superlativ.

Poți cere Adunării Parlamentare a NATO ceva ce nu poate face? Poți condiționa aderarea României la un sistem tip „Schengen militar”, care așa cum arată MAN are rolul de a ajuta mișcarea trupelor NATO pentru securitatea statelor membre de aderarea țării la Zona Schengen care aparține exclusiv de Uniunea Europeană? Unde naiba este logica acestei judecăți?

PSD-ALDE au intrat într-o zonă cu nisipuri mișcătoare. Au ajuns să condiționeze apartenența României la NATO de acceptarea României la Spațiul Schengen în Uniunea Europeană. O mișcare politică impardonabilă. Acest individ ajuns ministru al apărării a făcut una dintre cele mai mari gafe de politică externă. Intervenția MAN la Agerpres duce la agravarea problemei. Pentru că Agerpres a pus ca știre această intervenție la cererea MAN, știrea a fost deja preluată de toate statele membre ale NATO dar și de statele membre ale UE, nu mai spun de „prietenii” de la răsărit, adică de ruși care o vor exploata „la sânge”. Această declarație a lui Fifor ne pune în postura de „neserioși”. De stat în care nu poți avea încredere că va respecta angajamentele luate. Declarația lui Fifor contrazice toate declarațiile Președintelui Klaus Iohannis privind interesele României ca stat membru al NATO.

După declarațiile idioate ale lui Fifor, Președintele Iohannis a dat garanții la AP NATO că România este un stat responsabil (aici).

Sunt convins că MAE va avea discuții cu Președintele Iohannis și că întâlnirile viitoare cu partenerii NATO vor clarifica problema. Mai ales când NATO va discuta problema „facilitării mișcării trupelor NATO” pe teritoriul statelor membre. Pentru că va fi nevoie de modificări ale legislațiilor statelor membre. Pentru că vor fi elaborate programe ce vor fi aprobate o singură dată de parlamentele naționale, acolo unde există aceste prevederi constituționale, evitându-se apelarea la parlamente pentru fiecare mișcare în parte.

Chiar dacă Mihai Fifor va primi, în sprijin, desigur, formulări corecte cu privire la ce poate spune un demnitar al României, nu am încredere că este capabil să le înțeleagă cum nu am încredere nici în faptul că va rezista tendinței pe care o manifestă în permanență de a ieși în față ca râia pentru a arăta cât de deștept este.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Mentalitate de partid stat. Nimic despre obligația de aplicare a legii.

Victor Ponta spunea, înaintea alegerilor, că de vor pierde, va scăpa cine va putea.

Acum vrea să scape el și cei care l-au acompaniat. Au găsit ei „bube” în organizarea statului, în fidelitatea „baronilor” locali așa că în loc să își primenească partidul, să introducă reguli în propriul partid s-au gândit să schimbe toată societatea.

Modelul este preluat de la comuniștii lui Ceaușescu. PCR se comporta la fel ca PSD. Avea probleme partidul, se schimba legea, se schimbau regulile, se concentra puterea.

Sunt suficiente exemple, eu îl știu foarte bine pe cel al grănicerilor care au suferit o astfel de măsură. Pe motivul că ofițerii și subofițerii de grăniceri își fac relații în cumunitățile locale și de aici se poate ajunge la „favorizarea infractorilor” și comiterea de infracțiuni contra securității statului, pe timpul grl Milea s-a dispus ca ofițerii de grăniceri din structurile de comandă de la pichete și companii să nu ocupe funcția mai mult de un an ! După un an erau rotați la cel puțin 100 km de localitatea și zona în care au activat. Cei care nu au fost de acord au fost trecuți în rezervă. Un alt exemplu este mai stupid. S-a pierdut un încărcător din port pe timpul unei patrule călare. S-a interzis patrularea călare !

Ponta vine și propune reducerea mandatelor tuturor aleșilor, de la nivel central și local, la două mandate. Motivul este puterea locală pe care o capătă aleșii în timp și ca atare, pericolul ca partidul să nu mai aibă puterea de a-i controla. Prin realizarea propunerii lui Ponta, liderii partidului la nivel central capătă puterea absolută. Vrei primar sau consilier local, faci sluj și mai știu eu ce faci și primești candidatura. După al doilea mandat adio, sunt alții la rând.

Să încerc să văd mai departe. Unii vor o carieră politică. Să spunem că partidul, PSD în acest caz, își face o proiecție de resurse umane. Cei mai buni vor merge după două mandate la comună sau oraș să candideze la județ. Au încă două mandate cei care vor reuși. La 8 ani sa mai adaugă 8 ani, fac 16 ani. Următorul pas este cel de parlamentar. Tot două mandate, tot o selecție a celor mai buni. Adăugăm 8 ani la deptație și 8 ani la senatorie. Uite că se făcură alți 16 ani. Cu 32 de ani în spate ca ales al nației se poate spune că omul pesedist (alții nu cred că vor fi de acord) poate ieși la pensie. Asta dacă nu va candida la Președinție.

Cei fără prea multă judecată vor aplauda frenetic ideea lui Ponta. Drăgoteasca de la România Tv salivează satisfăcută și acuză deja opoziția care nu vrea să fie ferm de acord cu ideea „strălucitorului” Ponta. Păi cum să fie, doar să fie bătuți în cap !

Cu limitările lui Ponta să luăm ca exemplu comunele. Oare câți politicieni vor avea acolo ? Un calcul simplu ne arată că va scade calitatea actului politic, comunitatea având la dispoziție puține persoane care să poată face parte din consiliul local. Nu doar la comune, la orașe, mai mari sau mai mici se va ajunge la situația stupidă ca cei capabili să fie invitați să stea pe tușă pentru că nu vor mai avea dreptul să candideze. Cine va hotărî soarta comunității ? Cei pe care nu i-ai alege nici să te pice cu ceară. Se revine cumva la timpurile comunismului din anii '50 ai secolului trecut când la putere au venit comuniștii. La sate cei care nu au fost în stare să adune în viață o căpiță de fân, la orașe doar cei care erau din clasa muncitoare. Când ofițerii armatei au fost trecuți în rezervă pentru că erau absolvenți ai școlilor regale militare și au fost avansați ofițeri muncitori cu 4 clase (abia în 1975-76 s-a finalizat procesul de înlocuire a lor !). Câți membri ai partidului „x” sunt într-o comună ? Doar nu o fi toți cetățenii comunei membri ai partidului. După un rând de mandate „limitate”, partidele vor trebui să își facă alți membri de partid pentru a acoperi funcțiile publice. Stupid.

Primarii sunt și ei o țintă a gândirii comunistoide pontiste. După două mandate, primarul va trebui să meargă mai departe sau să se ocupe de altceva. Ce va realiza el doar în două mandate, mai ales cei care sunt puși pe treabă, cei care se pricep să facă treabă ? Mai nimic, pentru că sistemul nu le va permite decât să „țină de șase”. În primul mandat vor avea inițiative cetățenești iar în al doilea se va gândi la propria familie, la viitorul acesteia după ce el nu va mai fi nici primar și nici altceva. La organizația locală de partid se vor face liste de așteptare pentru candidatura la primărie ? Cum se va dezvolta comunitatea respectivă ? Vor mai exista inițiative locale ? Va mai exista mobilizarea indivizilor pentru a face sau se va pune accentul pe a nu face ? Sau, în cel mai bun caz, pe abținerea de a face pentru a nu supăra partidul.

Ponta vrea două mandate peste tot. Această limitare la numărul de mandate duce la mâna conducerii partidelor toată puterea. Pentru ca această măreață idee să fie în favoarea PSD, partidul care vine și propune așa ceva, ar trebui ca PSD să dețină din ce în ce mai multă putere. Practic, celelalte partide politice ar trebui să fie atât de slabe încât majoritatea funcțiilor eligibile să fie la dispoziția PSD. Dacă însă PSD pierde puterea, partidul care o va deține va acumula și mai multă putere. Pentru că va avea ce da, pentru că oamenii vor ști „unde se face friptura” și vor dori și ei să „mănânce”.

Ideea lui Ponta este stupidă.

Eu cred că ideea lui Ponta poate avea și un efect neașteptat. Mobilizarea populației împotriva unor astfel de măsuri și eliminarea pesediștilor din comunitățile locale.

La fel de stupidă este și ideea lui Dragnea, legată de președinții consiliilor județene. Să le ia puterea pentru ca baronii să dispară. Au ei o problemă în PSD cu baronii, au hotărât să schimbe legile țării. Să nu mai aibă partidul probleme.

Cum explică Dragnea „inovația”. Președinții de consilii județene vor fi cei care vor conduce ședințele. Un fel de Trahanache, ce vor avea doar puterea de a bate cu ciocănelul în masă să ceară „puțină liniște”. Să nu mai fie aleși direct, să fie numiți dintre consilierii județeni. Puterea dată de calitatea de persoană juridică și semnătură să fie trecută la niște administratori județeni care pun în aplicare hotărârile Consiliului județean. Păi, să îmi fie cu iertare, este ca scărpinatul cu piciorul după ureche. După schema lui Dragnea, decizia ar aparține consiliului, aplicarea deciziei ar reveni administratorului, președintele consiliului județean ar cere mai multă liniște. Dacă se are în vedere faptul că cei care ocupă funcții publice se preconizează a pierde conducerea politică în partidul din care provin se complică situația. Practic, disiparea puterii la nivel județean avantajează controlul de partid asupra funcțiilor și demnităților publice. La partid se va hotărî ce și cum, consilierii județeni vor vota cum a cerut partidul (altfel nu vor mai pupa funcții și demnități publice - au dreptul doar la două), președintele consiliului se ocupă de ședință, administratorul județean devine acarul Păun. Tâmpită inovație pesedistă. Cine este nebunul care să accepte să preia oalele sparte pentru deciziile greșite ?

Corect spunea cineva la A3 (eram acolo din întâmplare) că problema nu este în organizarea statului, problema este în curtea partidului, în politica de cadre a partidului. Nu au decât să stabilească limitări ale mandatelor în curtea proprie, prin regulamentele lor interne dacă nu vor ca partidul să mai fie „victima” propriilor baroni.

Sper ca cei din PNL să nu fie de acord cu tâmpeniile promovate de Ponta, Dragnea și alți nemernici care îi acompaniază. Nu trebuie să revenim la comunism. Nu trebuie să revenim la partidul stat. Cu aceste idei puse în aplicare, se duce dracului bruma de democrație pe care o avem.