vineri, 17 februarie 2017

Ai legea, adună banii și cheltuiește-i cu responsabilitate. De trei ori responsabilitate !


Președintele Iohannis a ales să sprijine PSD și ALDE să aducă bunăstarea în România. Au programul lor, au bugetul lor, au puterea în Parlament și au Guvernul lor. Au de partea lor și o susținere puternică a celor mai „gospodari” români. Pentru că primii gospodari din România, grijulii de averea lor și responsabilitatea administrării ei, au ales pe cei mai vrednici gospodară să conducă țara. Este normal ca acești gospodari, socialiști de felul lor politic, să fie lăsați să o conducă. Acest articol este despre sprijinul acordat de Președintele Iohannis. Alte alea, mai târziu, în alte articole.

Declarația de presă a Președintelui Iohannis naște unele temeri. Pentru că sunt cu privire la viitor, să avem încredere că infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Tăriceanu au niște ași ascunși în mânecă și vor realiza ce și-au propus. Nu spun că va realiza ceva prim-ministrul Grindeanu și miniștrii lui, nu am cum, infractorul Dragnea a declarat de nenumărate ori că el va ține din scurt Guvernul și cp programul de guvernare al PSD are pașii preciși de făcut.

Bună ziua!

Așa cum am promis la începutul săptămânii, am făcut o analiză a bugetului și a bugetului de asigurări sociale. Această analiză aprofundată a confirmat tot ce am spus și data trecută. Veniturile la buget sunt, așa cum au spus unii, optimiste. Eu spun supraapreciate.

Cheltuieli sunt prevăzute în sumă foarte mare. Abordarea hiperoptimistă a bugetului se poate vedea, de exemplu, făcând o comparație între veniturile la bugetul general consolidat de anul trecut și ce se prevede pentru anul acesta, unde se constată o creștere de 14%, fără să fie vreo explicație undeva cum se ajunge la această creștere fenomenală. 14% este foarte mult pentru bugetul general consolidat. De asemenea, se confirmă că există prevăzute credite de angajament într-o sumă nemaivăzută, de peste 50 de miliarde.

Totuși, am decis astăzi, și am și făcut-o deja, am promulgat atât bugetul, cât și bugetul asigurărilor sociale. Țara are nevoie de buget și Guvernul, care s-a angajat să execute acest buget, acum are posibilitatea să dovedească cum va face acest lucru.

Pentru Guvern, am un mesaj simplu. În cursul acestui exercițiu bugetar, pe care tocmai l-am promulgat, cer Guvernului trei lucruri: responsabilitate, responsabilitate și responsabilitate.

Vă mulțumesc! Vă doresc o după-amiază bună!”

Rămâne să urmărim manevrele de domeniul fantasticului pe care le va face PSD și ALDE în Parlament și Guvernul lor în viața de zi cu zi. Să fim circumspecți ! Se pare că programul de guvernare al infractorului Dragnea are foarte multe anexe secrete orientate către slăbirea luptei împotriva corupției, slăbirea puterii Justiției și controlul Parlamentului și al administrației asupra Justiției, slăbirea securității naționale și instaurarea tutelei politice asupra instituțiilor specializate de informații care participă la lupta împotriva corupției. Iar exemple avem, din destul. OUG nr. 6, 9 și 13 (pe care PSD și ALDE o vor introdusă ca proiect legislativ, astfel încât „strada” să nu mai aibă ce protesta !) sunt măsuri legislative care au drept scop să favorizeze o administrație abuzivă, politizată excesiv, împotriva tuturor încercărilor de până acum de a ajunge la depolitizarea acesteia. Mai grav, nivelul de îndatorare al țării va exploda. În fine, vom urmări.

Preluată de pe Facebook
Pentru că Președintele Iohannis a rămas singurul luptător politic pentru statul de drept și o Justiției independentă, trebui să observăm că a ales să lupte cu „miracolul socialist” cu armele pe care socialiștii le folosesc. Să îl sprijinim !

Niciun comentariu: