Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Ludovic Orban, la Parlament - 27 iunie 2018
(Ce le-ați transmis parlamentarilor PNL înainte de ședința în care se dezbate moțiunea de cenzură?
Să fie prezenți toți, să fie activi, să transmită mesaje cât se poate de clare către cei din majoritatea guvernamentală, să arate că noi continuăm bătălia și că luptăm până la capăt.
(Cu numărul de voturi cum stați, că cei de la UDMR nu votează)
După decizia UDMR-ului normal că situația este modificată. Sunt surprins de decizia UDMR-ului. Sunt convins că în spate există niște negocieri care se vor vedea probabil în curând.
(Este un scor bun dacă strângeți numărul de semnături de pe moțiune sau sperați la mai mult?)
Am conștiința datoriei împlinite. Partidul Național Liberal a făcut ceea ce trebuia. Am depus moțiunea de cenzură într-un moment în care numai pentru parlamentarii puterii nu este clar că acest Guvern trebuie să cadă și că sistemul de putere Dragnea trebuie să se prăbușească.
În cazul în care moțiunea de cenzură nu va întruni numărul de voturi necesar, vom continua bătălia pe toate fronturile cu toate armele pe care le avem la dispoziție.
(V-am văzut colegii care merg cu semnături în plenul reunit, acum, prin care cereți demisia lui Liviu Dragnea)
Am demarat procedura după cum bine știți, a fost o decizie a Biroului Executiv. O să le dăm să semneze și parlamentarilor din majoritatea guvernamentală a deputaților, să îi vedem cum reacționează.
(Acum, în acest plen?)
Și în plenul asta și în viitorul plen. Nu știu dacă o să prindem deputați din majoritate, pentru că se pare că ordinul de zi pe unitate este să nu îi lase să voteze, să îi țină departe de urnele de vot, ca nu cumva vreunul dintre ei să pună bilele așa cum trebuie.
(Aveți tricolorul în piept. Am văzut și la colegii dv. )
Am și tricolorul și fără penali.
(Este bannerul de la USR)
Da, l-am purtat. Mi se pare că integritatea în funcția publică este o chestiune esențială pentru funcționarea corectă a instituțiilor în România și pentru asigurarea practic a unei administrații care să servească cetățeanul.
(Mergeți acum înapoi la Izvor, la proteste? Ce v-au spus cei care sunt acolo?)
Își doresc din tot sufletul să readucă România pe direcția cea bună. Mi-au spus că au venit cu mari speranțe. Sigur că și ei după anunțul UDMR-ului își dau seama că șansele acestei moțiuni să fie adoptată s-au redus, dar că se vor bate în continuare, vor manifesta în continuare pașnic, civilizat pentru a susține ideile, valorile, principiile și pentru a pune punct acestui sistem de putere care dăunează grav României.
(Dacă moțiunea aceasta pică, în toamnă va fi un moment bun pentru un nou demers parlamentari împotriva Guvernului?)
Sentimentul meu este că funia se apropie de par și că sfârșitul lui Dragnea este aproape, chiar dacă la această moțiune încă nu se manifestă toți nemulțumiții din partidele majorității guvernamentale. Sunt convins că nemulțumirea va crește și, de asemenea, sunt convins că vor prinde mai mult curaj și se vor manifesta în sesiunea parlamentară din toamnă.
(În favoarea unei noi moțiuni de cenzură?)
Cu siguranță!
(Câte semnături ați strâns până acum pentru demiterea președintelui Camerei Deputaților?)
Întrebați liderul de grup, eu am fost în stradă alături de oameni.
Se afișează postările cu eticheta Parcul Izvor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Parcul Izvor. Afișați toate postările
miercuri, 27 iunie 2018
joi, 27 octombrie 2011
Jandarmeria face poliție politică. Pe bune !
25 octombrie 2011. În interiorul Parcului Izvor. Ora 10.30-11.00. Un plutonier de jandarmi verifică în sistemul on-line dacă sunt urmărit general. Nu am fost. În dreapta mea, un locotenent de jandarmi, în vorbă cu un coleg, m-a acuzat constant că nu cunosc legea și că ei au dreptul să ia datele de identitate celor care sunt prezenți acolo. Nu să vadă doar că ești persoana „X” sau „Y”, ci să preia datele de identitate. Motivul ... așa le dă voie legea.
Ei bine, legea nu le dă voie. La sugestia lui Lilick am scormonit prin legile pe care Jandarmeria Română este obligată să le aplice. Plecând de la Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, trecând prin legile ce privesc ordinea publică, adică Legea nr. 60/2001 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, Legea nr. 61/1991 (actualizată și republicată) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și cum este normal, legile care fac referire la prelucrarea datelor cu caracter personal: Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (lege adoptată după aderarea României la Convenția europeană în materie) și Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unitățile MAI în activitățile de prevenire, cercetare și combatere a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice.
Ce au făcut jandarmii în parcul Izvor, cu noi, cei prezenți acolo, este o încălcare evidentă a prevederilor legale și, după cum îmi spune Lilick, au continuat și la statuia lui Carol I, acolo unde a fost aprobată, de primărie, manifestația adepților sistemului monarhic.
Ce a fost la Izvor ?
M-am uitat în lege. La art. 3 din Legea nr. 60/2001 se dispune că „nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative ...”. Stop ! În față era Parlamentul. În Parlament se desfășura o adunare comemorativă în cinstea Regelui Mihai I, cu ocazia zilei sale de naștere și împlinirea onorabilei vârste de 90 de ani. Unii au reușit să intre în Parlament și să asiste la discursul Regelui (magistral, de altfel). Ceilalți, care nu au putut intra s-au adunat în interiorul parcului Izvor în speranța că sărbătoritul va ieși la balcon și îi va saluta. Participanții nu se manifestau zgomotos, unii aveau banderole albe, se discuta civilizat.
În concluzie, circumstanțial, era o adunare a unor oameni, marea majoritate necunoscuți, veniți să îl omagieze pe Rege. A fost o adunare comemorativă. Legea a fost respectată.
Ce au făcut Jandarmii ?
Jandarmii au știut că în parcul Izvor se vor aduna oameni care doresc să îl omagieze pe Regele Mihai. Pentru a nu permite crearea unor condiții care să favorizeze adeziunea unui număr mai mare de cetățeni, pentru a intimida populația ce începuse să se adune, au trecut la „prelucrarea datelor cu caracter personal având funcție de identificare” - titlul art. 8 din Legea nr. 677/2001 care prevede că
(1) Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având funcția de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă:Eu am refuzat ca jandarmul să treacă în carnetul lui (zicese înregistrat, adică cu regim de secret de serviciu) însă am fost de acord să mă verifice în baza de date ca urmărit general. În imagine asta se arată.
a) persoana vizată și-a dat în mod expres consimțământul
b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziție legală
Știam că nu au voie. Am lucrat în sistem iar Legea nr. 677/2001 a dat multe dureri de cap șefilor din MAI, obișnuiți să facă ce vor ei fără a fi limitați de legi.
Rămânea ca să existe o lege care să prevadă în mod expres prelucrarea datelor personale pentru identificare. Ei bine, există, numai că nu este pentru situația de la parcul Izvor sau alte situații ale adunărilor publice, cu sau fără declarare prealabilă. Este Legea nr. 238/2009 (lege băsesciană). Legea este restrictivă pentru structurile/unitățile MAI. Probabil că Jandarmeria Română are dreptul de la șefii ei să o încalce. Mai știi ?
La art. 2, alin. (2) se prevede :
„Structurile/unitățile MAI utilizează sisteme de evidență și/sau mijloace automate sau neautomate de preluare a datelor cu caracter personal , cu respectarea drepturilor omului și aplicarea principiilor legalității, necesității, confidențialității, proporționalității și numai dacă, prin utilizarea acestora este asigurată protecția acestora”.
Cu referire la această prevedere, în situația de la parcul Izvor, sunt încălcate prin preluarea datelor cu caracter personal principiile legalității, necesității, proporționalității și nu este garantată confidențialitatea și protecția datelor preluate. Toate acestea vor reeși din prevederile legii pe care le voi arăta mai jos.
La Cap. III, intitulat „Colectarea datelor cu caracter personal”, legea prevede la art. 4 se prevede că:
(1) Pentru realizarea activităților prevăzute la art. 1 alin. (1), structurile/unitățile MAI colectează date cu caracter personal, cu sau fără consimțământul persoanei vizate în condițiile legii.
(2) Colectarea datelor cu caracter personal fără consimțământul persoanei vizate ... se face numai dacă această măsură este necesară pentru prevenirea unui pericol iminent, cel puțin asupra vieții, integrității corporale sau sănătății unei persoane ori a proprietății acesteia, precum și pentru combaterea unei anumite infracțiuni.
La alin. (4) se reia textul de la alin. (2) unde se dispune că preluarea datelor fără consimțământul persoanei „trebuie limitată” la situațiile expres prevăzute la alin. (2).
Este evident faptul că legea îl contrazice pe jandarmul care colectează datele de identificare ale persoanelor din parc, acestea nefiind în vreuna din situațiile expres prevăzute de lege. Nu era nici un pericol iminent și nici nu era în curs de săvârșire o infracțiune dată în competența de soluționare a Jandarmeriei.
Dar hai mai departe.
La Cap. IV din lege, intitulat ”Încheierea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal”, la art. 12, alin. (1) și (2) sunt prevederi care vin să confirme, mai mult, ilegalitatea jandarmilor.Ei bine, pentru cei care au fost în parc, dar și pentru oricare altă persoană cu mai mult de neuronul portocaliu al jandarmilor, scopul pentru care jandarmii au colectat datele persoanelor din parc, de la statui, s-a realizat prin îndepărtarea oamenilor care stăteau cu ochii către Parlamentul României, acolo unde Regele lor rostea o declarație către națiune. Potrivit legii, articolele arătate de mine mai sus, datele colectate vor trebui șterse ! Dacă ele sunt în carentul înseriat al jandarmului, a predat acesta carnetul la ajungerea la unitate în vederea distrugerii ? Eu, care am fost verificat pentru urmăriți general, care am refuzat să îmi fie înscrise datele în carnetul jandarmului, voi fi informat că datele mele (numele și CNP) au fost șterse din baza lor de date ? Da, poate rămâne o dată statistică - o persoană verificată dacă este urmărit general -, nu însă sub forma ”Crăciun Florin, CNP ..., a fost verificat pe 25 octombrie 2011 în baza de date a urmăriților general”. Având în vedere faptul că le cunosc năravurile, tuturor celor din MAI, sigur voi rămâne în baza lor de date ca o persoană ce pune probleme. Iar mai târziu, cine știe, mă trezesc cu un procuror care circumstanțiază aceste date cu o înjurătură aruncată spre Băsescu, Boc sau mai știu eu care handicapat se află la conducerea țării.
(1) Datele cu caracter personal stocate în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) se șterg atunci când nu mai sunt necesare scopurilor pentru care au fost colectate.
(2) Înainte de ștergerea datelor cu caracter personal, potrivit alin. (1), și dacă activitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) nu mai pot fi prejudiciate prin cunoașterea faptului că datele cu caracter personal au fost colectate și stocate, persoana vizată trebuie informată atunci când colectarea și stocarea datelor s-a efectuat fără consimțământul său.
Este clar că jandarmii au încălcat legea. Constat însă faptul că unii dintre noi (se știu ei care) le dau credit. Păcat.
Jandarmii au făcut poliție politică. Așa arată o acțiune de poliție politică. Trăim într-un stat polițienesc. Nu au pus bâtele pe noi pentru că încă nu au scos o lege care să le dea voie în mod explicit. Mare lucru să nu apară. Igaș, incompetentul tâmplar ajuns ministru este capabil și de o astfel de tâmpenie.
Imagine și text de la mine, pentru că sunt darnic.
Actualizare:
O imagine trimisă de un prieten. Le explic jandarmilor legea, legea lor, nu alta. Nu pricep băieții. Ei execută „ordine cu caracter militar” !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


