Mediafax face public protestul unor organizații civice față de sistemul de vot uninominal pur și dur într-un singur tur promovat, un timp de PDL, iar de ceva timp și de USL. Nu sunt specialist în sistemele de vot, am prieteni care au studiat sistemele de vot existente prin lume și pot, mult mai bine ca mine, să explice ce și cum cu fiecare sistem.
Prima oară am auzit noi de acest uninominal pur și dur într-un singur tur în trăncăneala individului de la Cotroceni, numit Traian Băsescu. În spatele creaturii un număr de tineri ideologi agresivi, specialiști în canibalism și pupincurism politic, guițau duios despre beneficiile uninominalului pur și dur, despre avantajul sistemului pentru beneficiarul din toată țara care ar fi avut astfel controlul deplin asupra alesului său, despre avantajul unui Parlament dominat de un partid care astfel ar avea capacitatea să adopte legile „necesare” pentru reforma țării bla, bla, bla. Nu am fost de acord. Nici atunci și nici acum. Totuși ...
După un timp, după ce au protestat viguros împotriva ideilor băsesciene, liberalii au constatat că sistemul, aplicat la aceste alegeri, ar scoate, cumva, PDL și UDMR din spațiul public politic. La UDMR ar fi problema pragului electoral, în scădere dramatică după ce în rândul comunității maghiare s-au format alte formațiuni politice, care mai de care mai agresive și ultranaționaliste. PDL este în mare dificultate pentru că urmează a deconta harababura guvernărilor băsesciene din acești ani. Este evident că PDL este asociat cu Traian Băsescu, este evident că din PDL ies în față, ca râia, nume de politicieni habarniști ca Elena Udrea, Emil Boc, Elena Băsescu, sinistra Monica Macovei, traseistul socialist Teodor Stolojan și eminența cenușie a mânăriilor politice și financiare Valeriu Stoica, nu mai spun de „matematiciana” Roberta Anastase sau aiuritorul Ioan Oltean. Mai vechii pediști aruncați de campaniile de ponegrire ale lui Băsescu în mocirla porcărelii politice apar, culmea, din ce în ce mai mult, ca niște pete luminoase în haosul portocaliu. În consecință, cineva de la nivelul de analiză al PNL și de la PSD au considerat că promovarea ideilor băsesciene în condițiile ascensiunii fulminante a USL în imaginația publicului votant ca singura șansă să se revină la normalitate, ar duce nu doar la o victorie liniștită la alegerile parlamentare, ar duce chiar la curățirea scenei politice de acele formațiuni „balama” care au șantajat constant toate guvernările de până acum și ar curăța partidele de acei politicieni care s-au evidențiat prin prostie publică crasă.
Scriam ieri că se duce o luptă politică crâncenă pentru forțarea bipartidismului în viața politică românească. O vorbă românească spune că pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Noi, liberalii, nu am lăsat PD să moară, atunci când îi venise sorocul, prin anii 2002. Am făcut alianța D.A., am câștigat alegerile, am avut Guvernul însă am dat țării și beleaua numită Traian Băsescu în funcția de Președinte. Rezultatul a fost cuantificat prin pierderea unui număr mare de fruntași liberali și a unui număr foarte mare de membri PNL, destructurarea organizațiilor locale, o campanie anti-PNL care are și azi efecte - focusată pe liderii naționali și locali fideli liberalismului cum ar Tăriceanu, Orban, Antonescu, Norica Nicolai, Dan Radu Rușanu, Fenechiu, Chiliman etc. -, încercările nereușite ale lui Traian Băsescu și ale acoliților săi din PD de a absoarbe PNL și a desființa ideea de liberalism în România. Norocul PNL a purtat numele lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul care a reușit să administreze partidul în așa fel încât să reziste și chiar să se dezvolte în aceste condiții vitrege. Au fost pierderi, au existat nemulțumiri - Dăianu, Cioroianu etc. -, partidul s-a rearanjat în teritoriu, au fost redeschise ușile PNL pentru a primi noi membri, a existat o campanie constantă de a prezenta ideile liberalismului în opoziție cu neocomunismul băsescian. Azi s-a ivit această oportunitate. Destructurarea PDL și eliminarea neo-comunismului băsescian prin limitarea accesului politicienilor PDL de a mai accede în Parlament. Cei care vor rămâne lideri pe plan local vor fi în situația primarilor PNG, PRM sau PNȚ-CD, fie vor trece, măcar declarativ, de partea partidelor la putere.
Susținerea de către USL a legii propuse de ei pentru votul uninominal pur și dur este o opțiune democratică. Nu este un atentat la democrație. Aici nu sunt de acord cu ong-urile protestatare. Nu de alta, dar cei care azi protestează au lăudat, cu gura plină, pe Traian Băsescu și măsurile „corecte” impuse de acesta pentru reforma partidelor politice (?!) și a statului, pentru contracararea crizei economice mondiale (?!) etc. Acum, deodată, sunt foarte îngrijorate că unele partide, nu cumva PDL, UDMR și UNPR (?!), sunt în pericol de a nu mai intra în Parlament.
Eu sunt pentru votul politic, pe liste, vot care permite fruntașilor politici să intre în Parlament, astfel că votul politic asigură scopul votului uninominal, permite negocierea politică pentru formarea majorităților parlamentare care să asigure o guvernare coerentă, politică, excluzând situațiile în care aventurierii zilei impun o anume abordare a vieții publice, așa cum se întâmplă în prezent, de la 2008 încoace.
Sunt și împotriva pragului electoral. Acesta da, este nedemocratic. Împiedică manifestarea voinței electoratului. Acesta ar trebui desființat. Nu sunt de acord cu sancționarea parlamentarului care părăsește formațiunea pe lista căruia a candidat. Nu este exclus ca acel parlamentar să răspundă nevoilor și percepției electoratului său față de formațiunea politică în care a activat până atunci, exemplul parlamentarilor PDL este elocvent.
Constat că acele ong-uri guralive au treabă cu democrația cum am eu cu viața pe Marte.
Dacă se poate elimina Traian Băsescu și derbedeii lui din viața publică și politică a țării prin intermediul unui sistem de vor dur, așa cum este uninominalul băsescian, atunci trebuie aplicat. Chiar dacă mai târziu se va modifica legislația pentru a trece, la alegerile din 2016, la un alt sistem de vot, considerat „mai democratic”. Acum se duce luptă politică.
Las moraliștilor politici posibilitatea să peroreze, duios, despre grija față de „sărmana democrație”. Cum-necum se va ajunge la scopul politic exprimat de Traian Băsescu cu ani în urmă: în viața publică să rămână doar două mari forțe politice, una de dreapta și una de stânga. Viitorul PD este nesigur, numai spun de viitorul acoliților lui Băsescu. Fie va cere să fie absorbit de PNL fie va dispare. Asta este. PNL este și trebuie să rămână singura forță politică ideologic de dreapta. Iar venirile în PNL a unor lideri ai PDL de la nivel local (cei de la central, cu mici excepții, sunt inacceptabili) tocmai asta sugerează.
