Se afișează postările cu eticheta venituri la bugetul local. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta venituri la bugetul local. Afișați toate postările

vineri, 24 noiembrie 2017

Sesizarea Comisiei de la Veneția de către grupurile parlamentare ale PNL

Agerpres. BPN al PNL a aprobat sesizarea Comisiei de la Veneția privind modificările legilor justiției

„S-a aprobat astăzi (în Biroul Permanent Național al PNL) decizia de sesizare a Comisiei de la Veneția, ca urmare a refuzului majorității în Birourile permanente reunite de accepta sesizarea Comisiei de la Veneția din partea Parlamentului, așa cum a sugerat Comisia Europeană în raportul MCV. Noi am luat decizia să trimitem o sesizare către Comisia de la Veneția din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, să cerem eventual o misiune, în cazul în care în ședința plenară din 8-9 decembrie nu se poate lua în dezbatere, să trimită, așa cum a fost odată, o misiune din partea Comisiei de la Veneția privitoare la modificările legilor justiției”

Miercuri, majoritatea PSD-ALDE-UDMR au respins, în Birourile permanente reunite, cererea PNL de a solicita un punct de vedere Comisiei de la Veneția pe proiectele de modificare a legilor Justiției.

În același Biroul Permanent Național al PNL s-a aprobat propunerea primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan, ca în cadrul Congresului Național al Ligii Aleșilor Locali ai PNL - care se va desfășura sâmbătă la Cluj - să se dezbată o propunere de schimbare a legislației referitoare la impozitul pe venit astfel încât întregul impozit pe venit să devină sursă de venit la bugetele locale, pentru a compensa pierderile suferite de administrațiile locale prin modificarea Codului fiscal.

Tot la acest BPN al PNL s-a adoptat hotărârea ca liberalii să participe la protestele de duminică împotriva modificărilor legilor justiției și a modificării aduse Codului fiscal.
„Vom îndemna toți membrii, simpatizanții Partidului Național Liberal să participe la protestele de duminică, în toată țara. Lupta continuă!”, a subliniat Orban.