Le-am găsit la @ioșka (aici PSD, aici PNL), la Cristina-Ancuța Pocora iar comunicatul PNL la Alina Gorghiu. Sesizarea PSD am primit-o și de la colegul col. (r) Nicolae Ioniță.
Am citit cu mult interes cele două sesizări. Sunt mulțumit de ele. Sunt formulate deosebit însă ating problemele de esență.
Sesizarea PNL a preluat toate ideile exprimate de militari și polițiști în materialele publicate de presă, cu accent pe materialele promovate de SCDM. Astfel, PNL aduce la cunoștința judecătorilor Curții Constituționale adevărul despre viața profesională a militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din administrația penitenciară. Adevăr spus de militari și polițiști, nu aberații aruncate în media de sinistrul ministru al apărării, intendentul afacerist Gabriel Oprea și asociații (militari care și-au renegat profesia deși, prin decizie politică, sunt marii beneficiari ai funcțiilor și „cașcavalului” aferent în cadrul MApN, MAI sau MJ).
Textele sunt destul de lungi și recunosc că unora le vine greu să le parcurgă. Au însă o mare valoare practică pentru eventualele contestații în contencios administrativ în caz că această Curte Constituțională dă dovadă de portocalizare și la aceste sesizări. Cererea de chemare în judecată a Statului la instanțele române (pas obligatoriu potrivit Convenției CEDO) și sesizarea CEDO vor fi mai ușor construite. Iar avocați care să le ducă la CEDO - de se ajunge până acolo - sunt. Sunt la inițiativă prof. univ. dr. Gheorghe Piperea.
Acum aștept. Aștept decizia CC. Care îl are în frunte pe Zăgrean.
Între timp încerc să mă fac bine. Să pot umbla din nou fără probleme.
5 comentarii:
Dar ce pb de sanatate aveti dle Cepeca. ma ingrijorati. Sper sa nu fie decat ceva trecator si fara multe probleme colaterale.
Sanatate maxima dle Cepeca.
Mulțumesc @Shadow pentru găndurile bune. O epidimită cu tratament „înțepător” și odihnă la pat. Sunt spre vindecare.
e cu rost de intepare, florine?
sper ca in seringa n-ai pus... alcool!!! :)))))
acum serios: fa-te mai repede bine ca ne cam lipsesti la club.
Oooooo ! Zeus, în persoană ! Salut prietene. Am fost înțepat 10 zile. Dimineața și seara. Fără alcool ...
Greu. Tare greu. Medicamente cu efecte secundare perverse. Blegeală, mahmureală, sictireală ...
Îmi este dor de prietenii de la club. Cum pot să mă mișc, fără efecte secundare, bag viteză și particip la activități. Inclusiv demonstrații. Apropo. Am amenințat medicul cu greva pentru că nu îmi plac injecțiile. A dictat că fac tratamentul complet, cu înțepăturile aferente. Câtă lipsă de înțelegere la el ! M-am supus, spre bucuria „dușmanilor” mei, familioții.
Am fost acum două zile până la Alina la cabinet. De săptămâna viitoare sper să particip în fiecare miercuri la audiențele lui Alina iar joia la activitatea din Comisia juridică. În rest, la club !
Insanatosire grabnica, ca incepe sa adie vintul schimbarii si fiecare e important impotriva armatei de pedelepre.
Trimiteți un comentariu