vineri, 3 septembrie 2010

Frecția la un picior de lemn.

S-au remaniat. Degeaba, pentru noi, pentru imagine, pentru ei. Pentru noi, ar fi fost mai bine ca procesul de „înlocuire” să înceapă cu dementul de la Cotroceni și să continue cu această garnitură pedelisto-udemeristo-uneperistă la care să se adauge independenții care se declară reprezentanții minorităților naționale altele decât cea maghiară. Politica de distrugere a țării va continua, în unele locuri cu mai multă ardoare, parte dintre noii miniștri fiind din „grădina” băsescienilor.


Se speculează că amorul profund între dementul de la Cotroceni și nulitatea de la Palatul Victoria a suferit niște fisuri. Chipurile, micul Boc ar fi ridicat glasul și i-ar fi dat niște răspunsuri marinarului. Rezultatul a fost cererea de demisie a întregului cabinet de către apropiații lui Băsescu în frunte cu Udrea, Anastase, Țurcanu, Voinescu și alții. BVB a reacționat prin demisiile lui Videanu și Berceanu, destul de forțate și destul de negociate în cadrul partidului în vederea altor sinecuri benefice buzunarelor lor. Blaga nu a putut să își dea demisia din cauza programului Schengen aflat în faza de finalizare. Plus că Blaga nu are imaginea atât de șifonată ca ceilalți doi. Nu cred că între cei doi incompetenți s-a produs o ruptură. Cred însă că micul Boc a reușit, temporar, să își păstreze scaunul la partid și la stat împotriva lui Udrea, blonda vopsită fiind destul de aproape să reușească. Boc va da mai multe dovezi de fidelitate către Băsescu decât până acum. Recunosc că nu am capacitatea de a vedea o atitudine de frondă la Boc față de Băsescu și schimbarea politicilor acestui Guvern în favoarea tării și a cetățenilor ei. Am limite pe care le recunosc. Nu pe toate.


Noua garnitură de miniștri are mai multe particularități. Singurul dintre ei care are ceva în cap despre domeniul pe care îl va administra este Valeriu Tabără care a mai fost ministru. Anca Boagiu a mai fost ministru însă nu are ceva în cap. Restul or fi având pregătirea pentru domeniul administrat însă insuficientă pentru a face politici guvernamentale. Este adevărat că lucrând în comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat cu nasul în proiecțiile acestui Guvern și al altora, și-au dat cu părerea asupra proiectelor de legi înaintate de Guvern dar nu au gândit ei așa ceva. Nu în ultimul rând, față de situația de criză provocată și întreținută de Băsescu și PD-L pentru interese personale și pentru interesele financiare ale unor bănci sub coordonarea atentă a sinistrului Mugur Isărescu - alt interesat în distrugerea populației țării -, alegerea unor necunoscuți în funcții de decizie guvernamentală este total aiurea. O altă particularitate o constitue faptul că au înlocuit cu politruci PD-L toți „independenții politici”. Debedeii portocalii vor să conducă singuri. Din acest motiv nu au dat ministerul muncii lui Sârbu, de la UNPR. Posibil să se nască de aici noi tensiuni între PD-L și partidul „trădării naționale”. Se mai observă faptul că sinistrul ministru al sănătății nu a fost înlocuit, chiar dacă marile lui realizări ar fi doar în sensul că a pus sănătatea pe chituci, a introdus coplata (un impozit suplimentar pentru cei care contribuie la asigurările de sănătate însă nu prea beneficiază de protecția sistemului) și a bulversat relațiile cu producătorii și distribuitorii de medicamente. În fapt, PD-L a confirmat prin această mascaradă că este partidul problemă al actualei guvernări, că nu are orizont și că alegerea românilor a fost proastă.

În final, întreaga tevatură în jurul remanierii a dus, previzibil, la mediatizarea PD-L. Au înlocuit miniștrii cu imagine publică dezastruoasă cu alții, necunoscuți, pentru a mai calma criza media în care PD-L a intrat de ani buni. Nu vor reuși. Sper.

Mă bate gândul să pun remanierea în seama mogulilor. Patriciu, Voiculescu, Vântu. Presa controlată de ei, minoritară față de presa controlată de Cotroceni, a fost mai vizibilă și a determinat pe Băsescu și gașca de derbedei din PD-L să încerce ceva pentru a mai scăpa de criticile aduse. Să concluzionez prin aceea că „factorul de risc asupra siguranței naționale” și-a produs efectul ? Să concluzionez că presa ostilă este cauza care a determinat producerea remanierii ? De ce nu. Dacă trag o astfel de concluzie, trebuie să renunț la alte cauze. Cum ar fi ineficiența miniștrilor înlocuiți în funcțiile deținute, deciziile proaste luate de aceștia în aplicarea legilor în vigoare sau neîndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare ce le reveneau. Cum Boc le-a mulțumit pentru colaborare ... remanierea rămâne în „vina” presei ostile. Iar proasta guvernare rămâne, pe mai departe, în „vina” dementului de la Cotroceni și a slugii lui prea-plecate, Emil Boc.

PNL nu dă atenție acestei mascarade. Pe bună dreptate. Vina pentru distrugerea țării, sărăcirea populației, acutizarea problemelor sociale este în altă parte. Schimbarea lui Băsescu și eliminarea PD-L de la conducerea țării este obiectivul corect. Indiferent câte guverne va mai forma Băsescu și Boc, obiectivul nu trebuie schimbat. Ei sunt capii răutăților. Miniștrii sunt doar „stele căzătoare”.





11 comentarii:

hidroizolatii spunea...

In sfarsit remaniere..cu toate ca parerea mea e ca nimic nou sub soarele Romaniei nu o sa apara, insa surpriza nefericita din punctul meu de vedere e...ministrul sanatatii, care dupa tot scandalul din sistemul sanitar cat si cel legat de incendiul din maternitatea Giulesti...pastreaza cu nesimtire acelasi fotoliu..tinut cu dintii..rusinos parerea mea!

Crăciun Florin spunea...

@hidroizolații

După discursul lui Băsescu la investitura noilor miniștri am convingerea că vom merge din rău înspre mai rău.

Dinspre partea „sănătății” ... nici o speranță.

ADRIAN spunea...

Inainte de a fi "stele cazatoare" noii ministri sunt de fapt niste impostori gratie unei lacune constitutionale. Am comentat chestia asta la Mihai Voicu si la Alina Gorghiu.
Este inadmisibil ca sub pretextul remanierii care "nu schimba structura politica" a guvernului, primul ministru sa poata aduce treptat o cu totul alta echipa decat cea pe care parlamentul a validat-o prin vot in Parlament. Daca marinarul cotrocen vrea, si daca Umil Bok consimte, la ministerul transporturilor putea sa ajunga si o prasuta de pe centura capitalei si parlamentul n-avea ce sa faca. Doar sa-si sacrifice o incercare pe sesiune de a depune o motiune de cenzura.
O tara de rahat, cu conducatori adecvati acestei situatii!

Crăciun Florin spunea...

Corect, Adrian. Observația ta este foarte bună. Acești miniștri nu mai au girul Parlamentului, nu mai sunt validați (măcar de formă) de Parlament.

Hendrix spunea...

@hidroizolatii Probabil ca esti vreun amarat de instalator care in lipsa de altceva te bagi in discutie ca musca in coorul calului! Daca ai avea ceva intre urechi ti-ai fi dat seama ca umil boc nu putea sa remanieze niciun sinistru maghiar fara stirea lui Marko Bekla, intelegi? Ai auzit de faptul ca pedeleprele sunt la guvernare cu maghiarii? Liderul maghiar a spus clar ca el nu remaniaza niciun sinistru, toti sunt OK, inclusiv Cseke.
Esti un mare dobitoc pentru simplul fapt ca nu intelegi un lucru extrem de simplu. Daca umil boc si-ar fi permis tampenia pomenita de tine, atunci UDMR iesea din guvern in secunda doi iar guvernul basescian pica in secunda trei. Intelegi, mey dobitocule?

Hendrix spunea...

Remanierea a insemnat o saptamana intreaga de telenovela portocalie, incheiata chiar acum cateva momente cu discursul de toata jena al lui ba-secu, dupa ce noii sinistri au depus juramantul pentru prabusirea tarii. Pardon, propasiea tarii.
Telenovela nu se putea face fara ajutorul substantial al presei scrise si al televiziunilor. SUSPANSUL a ajuns la cote paroxistice, s-au aruncat tone de zvonuri cu numele celor schimabti, cu numele celor care ii vor lua locul. Speculatii din greu aruncate pe piata de diversi anal-isti. O intreaga nebunie bine organizata are a oferit darul pedeleprelor sa respire o saptamana intreaga.
Telenovela a fost anuntata inca de acum o luna, de cand ba-sceu a anuntat ca a dat TERMEN guvernului. Termen? Ce fel de termen? In baza carei legi? In nicio tara democratica asa ceva nu se putea petrece! In nicio tara un presedinte nu fixeaza un termen al unei remanieri! Rolul de premier a fost din nou minimalizat iar sarmanul umil boc s-a executat. Din nou!
Ce avem astazi? Au iesit din scena doi corifei ai pedeleprelor, scosi un pic din prim plan in scop strategic. Au mai iesit doi ministri care s-au straduit sa iasa campioni ai penibilului, sheitan si vladescu. Au mai iesit doi sinistri absolut inexistenti, unul de la comunicatii si altul de la agricultura. Au fost inlocuiti cu 2 activisti portocalii de calibru ca boagiu si tabara, restul diversi anonimi oranj. In frunte cu unul Vreme! Sau Devreme, n-am inteles prea exact.
Aseara il auzeam pe Radu Tudor cum zbiera ca ,,basecu a murit!'' si ca ,,pedeleul s-a demiocratizat!''. FALS!!! A pus botul la sceneta jucata de pedelepre. Udea si gasca ei de ,,reformatori'' basescieni puri si duri au cerut caderea guvernului in totalitate. Partidul a zis NIET si umil boc a ramas. Drept care Radu Tudor a emis enormitatile amintite.
Concluzie: Totul a fost doar o actiune de IMAGINE. Nu exista nicio frictiune intre ba-secu si pedelepre. Umil boc ramane la fel de slugoi basescian ca pana acum. ,,Reformatorii'' nu exista in realitate, joaca doar un simplu rol. Un fel de plan B, daca proiectul pd-l va esua ei vor fi nucleul viitoarei ,,Alba ca Zapada''.
Despre dejectiile emise de un jalnic propagandist precum tapalaba nu ma pronunt. Ar fi o pierdere de vreme!

Crăciun Florin spunea...

Hendrix,

Ești ... irecuperabil. Ce ai cu omul ? A crezut, probabil, că remanierea va aduce ceva. Nu a fost să fie. Nici nu va fi. Din cauză de Băsescu.

Nu am urmărit emisiunea de la A3. După datele date de tine ... nici nu regret.

Este clar că PD-L a scris, regizat și pus în scenă o telenovelă. Imaginea lor este dusă pe câmpii. Oamenii cer ca tâlharii să fie dați jos.

Eram la unul din corturile PNL, după data de 20 august. Îmi venise răndul. Majoritatea celor care au oprit în fața noastră ne-au cerut să îi dăm jos pe „haiducii” lui Băsescu. Le-am spus că putem face acest lucru doar cu ajutorul lor. Dacă avem susținere populară putem ajunge la anticipate și putem spera ca numele Băsescu sau numele „PD-L” să rămână doar ca o amintire urâtă. Oamenii însă ne cereau, imperativ, să facem acuma ceva. Urgent ! Nu mai aveau răbdare să asculte „finețuri” juridice constituționale. M-am gândit, mai apoi, dacă nu cumva, printre ei, au fost unii care au votat cu PD-L în 2008 și pentru Băsescu în 2009 !

sandman spunea...

Cum se pupa ei doi in poza... Parca ereclama la Brokeback Mountain :D

Crăciun Florin spunea...

Salut @sandman. Ai dreptate. Este bună pentru o reclamă.

Apropo. M-am uitat la tine pe blog. Ai pus niște imagini tari luate de pe internet. Deduc că lumea are multă, multă imaginație.

sandman spunea...

@Crăciun Florin
Lumea are imaginatie cind e la limita, disperata ca nu mai poate trai... exact ca pe vremea lui Nea' Nicu cind era inflatie de bancuri. Acum ca vremurile s-au schimbat, metodele s-au mai rafinat, dar in principiu cauza e aceeasi: insuportabilitatea.

Crăciun Florin spunea...

@sandman,

Așa este.