Javră ordinară

Individul din imagine, de la înălțimea funcției de Președinte al României, a acuzat polițiștii că i-au strigat injurii. Că l-au ponegrit, insultat. Că au atentat la Președintele statului. Tâmpenii băsesciene. Urmate de comentariile docte ale hoardei de pupinbăsei, de ambele sexe.

În apărarea polițiștilor au sărit militarii rezerviști. Un general în rezervă, fost Șef al Marelui Stat Major General a adus la origine, cumva, „cumplita zicere” a polițiștilor.

„Ieși afară, javră ordinară !”. Este zicerea manifestanților.

Hai la DEX '98. Ce spune cartea ?

JÁVRĂ, javre s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă; p. gener. (depr.) câine. 2. Epitet pentru un om lipsit de caracter. [Var.: (reg.) jábră s. f.] – Din Javarra (numele unei rase de câini fără păr).

CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. – Din fr. caractère, lat. character.

Pentru că Traian Băsescu nu este câine ci om, epitetul folosit de polițiști reflectă percepția lor despre omul Traian Băsescu. Nu are nici o legătură cu funcția acestuia, aceea de Președinte al României. Traian Băsescu, ca persoană fizică, candidat la funcția de Președinte al României dar și în această funcție până la a doua candidatură, a făcut promisiuni și a dat garanții verbale cu privire la modul în care el, politicianul Traian Băsescu, va acționa în funcția de Președinte al României. De la promisiuni la atitudinile și ideile promovate este o cale atât de lungă încât se pare că Traian Băsescu a uitat drumul și a ajuns să alerge prin șanțuri și bălării. O vorbă de cazarmă spune că „ a luat-o pe arătură”. În acest sens vine DEX '98 și ne ajută cu definiția „caracterului”, numai că o fi el Traian Băsescu om cu voință fermă și perseverență în a-și urmări propriile interese în funcția de demnitate publică pe care o ocupă însă este lipsit de corectitudine față de cei cărora le-a promis „marea cu sarea” atât în campania electorală cât și pe timpul îndeplinirii funcției de Președinte în primul său mandat.

Este evident, pentru oricine, mai puțin pentru lătrăii portocalii sau portocalizați cât și pentru cei mai puțin aplecați către carte (aia care are mai multe file și coperți, nu cartea jocului de poker), care s-au arătat „oripilați” în ziare și la Tv de respectiva zicere că epitetul folosit de polițiști și cei din administrația penitenciară care au fost împreună cu aceștia și au strigat la rândul lor aceeași chemare nu are caracter injurios. Este o percepție asupra omului Traian Băsescu și nu asupra Președintelui României care, potrivit Constituției, are alte atribuții decât cele de administrare a bugetului consolidat al statului și implementării politicilor economice și sociale pe baza unui program de guvernare. Ca atare, derbedeul de la Cotroceni nu poate deschide o acțiune în instanță împotriva celor care i-au pus acest epitet. Are deja o listă cu cei care au strigat. Serviciile au avut grijă să facă filmările necesare și să identifice persoanele.

Pentru a întări epitetul, polițiștii au folosit, cu știință sau nu, posibil pentru „rimă”, adjectivul „ordinar”. Putem specula că s-au referit la Băsescu ca om lipsit de caracter în mod normal, starea lui obișnuită. Posibil. Tot la fel de posibil este ca sensul adjectivului în „chemare” să fie mai complex, să aducă în prim plan și celelalte „calități” pe care Traian Băsescu, ocupantul celei mai importante funcții de demnitate publică din stat le-a „adus” în viața publică: vulgaritatea, grosolănia, josnicia.

ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență al rațiilor alimentare și al soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär.

Judecând astfel lucrurile, cu ajutorul Dicționarului Explicativ al limbii române, așa cum și judecătorul ar judeca, nu mai putem vorbi de o insultă. Putem vorbi însă despre „o opinie”. Pentru că expresia „javră ordinară” este o opinie nu doar a celor care au folosit-o pe dealul Cotroceniului ci a majorității populației. Mărturie sunt rezultatele zecilor de sondaje în sânul comunităților locale, mesajele de pe pancardele manifestanților membri sau nu ai sindicatelor, mărturii sunt expresiile folosite la adresa lui Traian Băsescu de oamenii de pe stradă.

Dacă este o opinie, dacă această opinie a fost exprimată cu ajutorul cuvintelor dintr-un dicționar oficial al statului român, atunci ne aflăm în interiorul situației prevăzute de art. 30 din Constituția României care dispune că „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”.

Rămâne să discernem, mai departe, dacă protestatarii polițiști au respectat alte două prevederi constituționale ale aceluiași articol. Simt nevoia să fac aceste analize deoarece am văzut că au fost încercări de „a apăra” pe polițiști prin afirmații de genul „nu s-au rostit nume proprii sau nu s-a facut o adresare explicită Președintelui țării”. Eu nu sunt de acord cu aceste „apărări”. Consider că polițiștii s-au adresat, în mod expres, cetățeanului Traian Băsescu. Erau la intrarea oficială a Palatului Cotroceni unde are locul de muncă acest cetățean care îndeplinește, temporar, funcția de demnitate publică de Președinte al României și care, prin actele și faptele de până acum, a dovedit că este cel care conduce, de facto, Guvernul României. Probleme ridicate de polițiști sunt consecințe ale proastei guvernări și ale abuzurilor comise de Guvernul Băsescu-Boc.

La paragraful (6), Constituția dispune că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”.

Să apelăm la DEX.

DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. (Despre oameni sau purtarea lor) Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. Formație savantă din lat. dignus (modificat după lemn <>

DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. (Mai ales la pl.) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

Aoleu ! Aici ... este greu pentru Traian Băsescu și pupincuriștii lui, unii mai vizibili alții mai ascunși. După mine, persoana Traian Băsescu nu are nici una dintre calitățile de mai sus. Dar absolut nici una. Dacă este să ne referim la adjectivul „capabil” trebuie să ne uităm, obligatoriu, la locul și rolul celui apreciat. Capabil poate fi oricine aflat într-un post de conducere în oricare formă de organizare socială care are niște interese. „Capabil” în funcția de Președinte al unei țări are niște jaloane vizibile, prevăzute în Constituția țării și stabilite de cutumele internaționale (Președintele este reprezentantul statului său și își desfășoară activitatea în mediul specific al reprezentanților celorlalte state din lume). Altfel, capabil poate fi un „șef” de organizație criminală dacă are îndemânarea a organiza și conduce acea grupare în așa fel încât să aibă succes în activitate iar forțele de ordine ale statului sau statelor în care organizația criminală acționează nu pot strânge suficiente dovezi materiale prin care organizația și membrii acesteia să fie trași la răspundere penală. În general, aceste organizații obțin neintervenția statului prin mită și șantaj asupra instituțiilor de ordine publică: poliție, justiție, procuratură. Dacă analizăm activitatea lui Traian Băsescu și a organizației sale - PD-L -, dar și a asociaților acestora, observăm că derbedeul cotrocenist este mai degrabă capabil ca șef de bandă infracțională și nu ca șef de stat.

În fine, celelalte calități arătate de DEX nu au nici o legătură cu Băsescu: care impune respect, respectabil, rezervat, sobru ... Omul este contrariu acestora. De aceea el nu poate să ceară respectul celor din jur. Iar dacă nu poate, încearcă să impună celor din jur să îi acorde respectul pentru considerentul că a fost ales de un număr de cetățeni ca Președinte al țării. Dar nu va putea. Lipsa lui de caracter este cea care mă obligă pe mine, ca cetățean, să mă protejez și să îmi protejez familia prin refuzul de a-i acorda respectul. Pentru că, este bine de reținut, în momentul în care acorzi respect unei persoane îi oferi și creditul tău pentru acțiunile pe care acea persoană le desfășoară !

ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Ieșit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau a unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

Nici cu privire la onoarea lui Traian Băsescu nu se poate zice că polițiștii au atentat. Pentru că omul Traian Băsescu nu are, pur și simplu, onoare. De ani și ani de zile acest om a făcut acte și a comis acte care se opun, vehement conținutului noțiunii de „onoare”. Iar acestea se pot dovedi ușor pentru că avem culese, de jurnaliști, dovezi irefutabile.

După acest demers ajung la concluzia că polițiștii și cei din administrația penitenciarelor care au manifestat la Cotroceni în ziua de 24 septembrie nu au încălcat Constituția și, pe cale de consecință, nu au încălcat nici legile în vigoare. În caz că pupincuriștii băsescieni din MAI vor lua măsuri împotriva polițiștilor care au manifestat, atunci suntem în fața unor abuzuri administrative împotriva drepturilor și libertăților cetățenești ale polițiștilor.

Țin să mulțumesc polițiștilor care, cu curaj, ne-au ajutat să putem califica, în puține cuvinte, dar cu un bogat conținut de idei, un personaj devenit malefic pentru o întreagă țară.

Da, Traian Băsescu este o javră ordinară.

Și, să nu uit, Mihai Voicu are o postare interesantă - „Bună observație” . Chiar așa ! Cei de la penitenciare care au strigat, foarte probabil, alături de polițiști, sunt de la Ministerul Justiției. Înseamnă că potrivit zicalei băsesciene „iarna nu-i ca vara”, ajungem la zicala „Blaga nu-i ca Predoiu” ! Nu ?! De aici încolo, alte analize și concluzii.