Istoria ne dă exemple de victorii. În general, victoriile sunt înregistrate când, în urma unei confruntări, o parte beligerantă se supune celeilalte părți, se recunoaște învinsă. Din varii motive. Nu neaparat legate de incapacitatea de a mai duce lupta.În urmă cu mii de ani, un învățat chinez, Sun Tzu, a definit arta războiului. Citind cartea cu mulți ani în urmă (citeam despre război în literatura de specialitate), am reținut că victoria cea mai prețioasă se obține atunci când inamicul te consideră superior și se supune fără luptă. Lupta nu este un scop în sine ci un procedeu tehnic prin care să obții victoria într-o confruntare. Moartea beligeranților nu era considerată (în afara ritualului religios) un obiectiv în sine.
Ieri am asistat la o formă de luptă care se cuvine analizată mai atent. Două tabere s-au confruntat. Puterea și opoziția. Opoziția a ieșit la luptă și și-a arătat armele. Puterea a stat „ascunsă”. S-a obținut un scor: 219 la 1. Se poate spune că scorul indică faptul că opoziția a câștigat. În registrul istoric se va consemna însă victoria puterii. Dar se va consemna și refuzul acesteia de a lupta. În ajutorul puterii vine o prevedere constituțională. O prevedere care arată că politicienii români ce au construit această „cartă a legilor” au avut gândirea viciată. Teama de a pierde o luptă parlamentară i-a făcut să impună condiția fixă a rezultatului votului „majorității deputaților și senatorilor” ((art. 113 alin. (1) din Constituție)), fără a face precizarea că se numără doar cei „prezenți la vot”. Se ia în calcul toți deputații și senatorii, indiferent de starea lor (unii bolnavi, alții în deplasări, alții în arest etc.). Practic, asistăm la o viciere a confruntărilor politice în Parlament. În astfel de condiții, puterea este liniștită și poate lua orice măsură pentru a împiedica exprimarea votului de către proprii membri . „Munca” pesediștilor constituționaliști a dat roade. Partidul lor pierde, imoral, din teama pesediștilor constituționaliști de a pierde (era pe timpul guvernării lui Năstase !). Perversă, prevederea constituțională afectează, negativ, azi, o întreagă țară. Un motiv serios de modificare a Constituției.
Ar mai fi motive. De exemplu, eliminarea din Constituție a prevederii din art. 114 potrivit căreia Guvernul își poate angaja răspunderea pe un proiect de lege. Guvernările Boc, succesive, au demonstrat că o excepție constituțională a devenit regulă legislativă. Parlamentul a devenit o anexă a Guvernului Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu. Dar, până la acele momente în care Constituția va fi modificată și curățată de „porcării”, de politicianisme, mai este.
PD-L a apelat la o schemă simplă, o schemă acceptată, în fond, de toate partidele parlamentare, chiar dacă acum, mulți parlamentari din opoziție și comentatori politici o critică. Cel care inițiază o acțiune parlamentară trebuie să facă dovada că are numărul de voturi care să ducă la victorie. Opoziția nu a avut numărul de voturi. Urmează ca Guvernul să își asume răspunderea pe legea educației. De data aceasta, la moțiunea de cenzură pe care o va depune opoziția va trebui ca Guvernul să vină și să demonstreze că are numărul necesar de voturi pentru ca legea să treacă.
Consemnăm premiera victoriei prin neprezentare. Procedeu este nedemocratic, este pervers, este cum vreți însă este permis de Constituție. Este o confirmare a faptului că Băsescu și PD-L, acum alături de „democrații” din UDMR, au reușit să găsească în Constituție toate hibele care sprijină dictatura. O minoritate ajunsă la putere poate conduce o țară, dictatorial, cu Constituția în mână. Poate acuza opoziția de terorism politic, de tentativă de lovitură de stat, de opoziție imorală ... Cu Constituția în mână. Iar PSD, cel care a impus Constituția prin majoritatea complice din Parlamentul anilor 2000, este cel care ia peste nas toate bobârnacele. Dar nu văd la PSD intenția de a corecta, într-un viitor, Constituția. Au de gând să pună mâna pe putere în 2012 și vor folosi „îndrumarul de bune practici constituționale” elaborat de PD-L sub conducerea lui Băsescu.
Dacă art. 113 alin. (1) din Constituție prevedea „majoritatea deputaților și senatorilor prezenți la vot”, astăzi consemnam ziua în care Guvernul Boc XXX era căzut. Dar așa, o țară întreagă este ucisă din lipsa unor cuvinte. Așa adăugăm la DEX, la cuvântul „victorie”, victoria prin refuzul luptei. Halal să ne fie.
2 comentarii:
Vorbind teoretic, şi soluţia propusă de dumneavoastră are o hibă. Să zicem că se aplică soluţia propusă de dumneavoastră: cum se va numi împiedicarea parlamentarilor de a participa la şedinţă? Piedici se pot găsi sumedenie.
De fapt n-ar fi rău să ne amintim de cei ce au contribuit din plin la modificare Constituţiei în 2003. Nu a fost numai Năstase. Îmi amintesc de numele lui Valeriu Stoica, Teodor Stolojan, Băsescu (sic!) - cum mai dădeau ei garanţii că modificarea e foarte bună, că este necesară la extrem, că fără revizuire nu mai putem trăi, că ne cere UE imperios! Nu a fost lăsată să se manifeste în media nici o voce contrară. Până şi lui VC Tudor i s-a pus pumnul în gură. Să reamintesc şi procesul de vot grav viciat, lăbărţat pe 2 zile, cu participanţi culeşi de prin pieţe şi de pe câmp. Eu vă spun că am fost printre cei 10% care au votat NU în acel moment.
Donkey,
Soluția propusă de mine obligă la exprimarea votului. Obligatoriu ar fi fost cvorumul. Care este și acum. Cvorumul realizat, se hotărăște după numărul de voturi valabil exprimate. Nu văd cum ar mai fi fost împiedicați parlamentarii să participe la vot. Acum se poate, dar în condiția exprimată de mine, nu.
În general, într-o legislatură, Guvernul are interesul ca legile propuse de el să treacă iar moțiunile opoziției nu. Cu cvorumul realizat, Guvernul avea tot interesul ca parlamentarii puterii să voteze. În condițiile constituționale de acum, Guvernul vedem că poate sta liniștit.
Trimiteți un comentariu