miercuri, 10 noiembrie 2010

Moratoriul

În primul rând, am net-ul de la Romtelecom în aer. Acum sunt pe Vodafone. Merge mai încet. Azi mă duc la Romtelecom să văd când repară defecțiunea.

Este una din situațiile excepționale, probabil, în care furnizorul de internet are o problemă și lucrează pentru remedierea ei. Potrivit contractului încheiat, noi, beneficiarii, acordăm un moratoriu furnizorului serviciului, acesta urmând a începe achitarea obligației contractuale în momentul în care starea excepțională încetează.

Diplomatic, moratoriul presupune o amânare a îndeplinirii obligațiilor de către o parte contractantă. În general, și în diplomație este vorba despre moratoriul asupra plăților externe, sau moratoriul de război - amânarea îndeplinirii unor obligații interne și/sau internaționale datorate situației excepționale provocată de război.

Băsescu a venit și cere, de la tribuna Parlamentului, având auditoriul format exclusiv din aliați, partidelor politice un moratoriu politic. Concret, Băsescu cere opoziției să renuțe la lupta politică din Parlament și la angajamentele asumate de aceasta față de membrii partidelor lor și față de votanții lor pentru a vota, favorabil, proiectele de lege prin care populația României devine, cu acte în regulă, un popor de boschetari.

Economic, tonul este dat de Mugur Isărescu, devenit, brusc, călăul poporului român, în dorința lui disperată de a realiza obiective de politică economică pe timpul vieții lui în fruntea BNR. Orgoliul și vanitatea acestui contabil cu staif din fruntea BNR a găsit în Traian Băsescu și gașca care îl susține politic perechea de care avea nevoie pentru a duce visul la împlinire. Am ajuns în situația în care la BNR se calculează un curs de schimb fascistoid. Pe lângă cursurile normale, compararea puterii economice a diferitelor valute, se calculează un alt curs, sinistru, al puterii economice cu viața omului. Un om este egal cu un leu. Dacă moneda leu suferă, atunci trebuie să mai reducem din oameni. Pentru că BNR nu poate acționa în mod direct a apelat la Traian Băsescu și gașca lui de troglodiți care cer, acum, opoziției, să accepte „deprecierea” accelerată a vieții oamenilor din România. Scopul final este sugrumarea consumului, dispariția clasei de mijloc și moartea unor oameni care au ajuns din cauza politicilor portocalii în condiția umilitoare de asistați social. Visul lui Isărescu este acompaniat de visul lui Băsescu. Iar acesta se traduce prin distrugerea statului român din temelii pentru a putea „clădi” un alt stat, după chipul și asemănarea sa. Un stat nedemocratic, cu o populație aservită intereselor politice băsesciene, umilă și umilită, nevolnică, dependentă de „bunăvoința” stăpânului cotrocenist.

Reacția PNL, prin vocea lui Crin Antonescu, este normală. Revenirea la parlamentarism este singura soluție viabilă acum. Este normală și reacția celorlalte formațiuni de opoziție, PSD și PC. În orice construcție viitoare trebuie să fie exclusă „contribuția” lui Traian Băsescu și a Guvernului Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu.

Preiau din „Gândul” aceste citate:

"Domnul preşedinte a vorbit azi în semiparlament din nou despre interesul naţional, despre normalitate şi despre dificultăţile prin care trece România. Într-adevăr România se află într-o situaţie grea şi fiecare partid politic are obligaţia de a căuta formule prin care să punem capăt acestei stări de lucruri. În legătură cu interesul naţional avem evident un alt înţeles decât domnul Băsescu care confundă în mod repetat şi foarte grav interesul naţional cu interesul politic personal al domniei sale şi al camarilei care îl înconjoară, şi al PDl pe care-l conduce".

El a ţinut să sublinieze faptul că, în ciuda aerului pe care-l afişează, "Traian Băsescu e un om politic slab care numai controlează nimic în afare eventual de conducerile serviciilor speciale, e un om politic care numai controlează nici propriul partid, nici propria majoritate, după cum s-a văzut în repetate rânduri foarte clar".

"De aceea nu de la Traian Băsescu şi nu împreună cu Traian Băsescu se pot găsi soluţiile şi răspunsurile pentru criza românească şi că, vrem nu vrem, că ne iubim sau nu, de la partidele politice parlamentare care prin votul cetăţenilor îi reprezintă astăzi pe aceştia în Parlament. Credem că e neapărat necesar ca reprezentanţii acestor partide să ne aşezăm la masă şi să discutăm cu toată seriozitatea şi responsabilitatea care sunt marile probleme ale României şi să găsim răspunsurile care se pot da”.
Moratoriul cerut de Băsescu este, de fapt, un strigăt de disperare. Interesul personal al „derbedeului” de la Cotroceni, dar și al aliatului Mugur Isărescu de la BNR, este pe cale să nu mai aibă finalitate. Celor doi le este teamă că lucrarea lor nu va reuși și, mai ales, că mâine, după ce vom scăpa de portocalizare, vor fi chemați să dea seamă. Mai ales în fața opiniei publice, cea care contează până la urmă. În memoria românilor vor rămâne ca doi călăi ai neamului. Se vor alătura lui Nicolae Ceaușescu și nemernicilor care au asuprit poporul român până în '89.

Băsescu poate să își bage moratoriul cerut în fund. De este conceput, de slugoii consilieri cotroceniști, îl poate folosi ca hârtie igienică. La fel cum a făcut cu Constituția țării de când a ajuns pe tronul de la Cotroceni.



6 comentarii:

Hendrix spunea...

De vreo zece zile incoace tot aud pedeleprele vorbind de ,,interes national''. Evident ca pedeleprele nu fac decat sa repete ca papagalii tot ce li se ordona. Iar noua MAROTA este asta cu interesul national. Primul care a vorbit de asta a fost ba-secu, evident.
Aceasta gaselnita portocalie este o incercare de manipulare a electoratului. Ei vor sa spuna ca se lupta pentru interesul tzarisoarei in timp ce partidele din opozitie au doar interese inguste politicianiste. FALS! Protestul opozitiei nu este politicianist, este singura arma teribila pe care o au in fata pedeleprelor. Cauza protestului? FRAUDA robertei anastase din 15 septembrie.
Ce inseamna ARMISTITIUL cerut ieri de ba-secu?( este evident ca un semianalfabet precum ba-secu nu face diferenta intre moratoriu si armistitiu!). As zice si eu ca este o culme a disperarii! Ei stiu ca nu pot trece legi care vor avea efecte NOCIVE asupra romanilor precum legea pensiilor, a salarizarii bugetarilor si a bugetului de stat. Toate aceste legi vor face mult rau romanilor.
Ce vor spune pedeleprele anul viitor, daca legile ar trece cu acordul opozitiei? Simplu, SI OPOZITIA ESTE DE VINA CA A VOTAT!!! Asta in situatia in care iminentul dezastru economic si social va avea loc.
Cei aflati la putere trebuie sa dovedeasca ca au majoritate in Parlament. Punct. Faptul ca n-o au ii determina sa ceara bombastic opozitiei sa voteze legile sub pretextulo interesului national. NICIODATA! Cel putin atat timp cat infractoarea roberta este sefa Camerei. Iar eu unul nu cred ca pedeleprele vor ceda in privinta ei.

Crăciun Florin spunea...

Hendrix,

Interesul național este o sumă a intereselor fiecăruia dintre români. Al meu, ca și al altora, este ca Băsescu și gașca lui să părăsească puterea. Simplu. După ce pleacă ei sunt convins că vom găsi căi de dialog cu alții. Abia după aceea ne va fi mai bine.

sandman spunea...

Isarescu e mason cu grad inalt, membru al "Clubului de la Roma" si (probabil) membru in Grupul Bilderberg. Deci el nu face altceva decit ce face si Basescu, vinde Romania oligarhiei financiare mondiale, in urma stabilirii Noii Ordini Mondiale. Sa nu uitam ca initial Isarescu s-a opus imprumutului de la FMI, ca mai apoi sa se ia de mina cu Basescu.

Hendrix spunea...

@sandman Nea isarescu este un SECURIST dinainte de lovilutie, stiai? Vezi ce functii a detinut pana in 89 si pune-ti intebarea cum a reusit sa ajunga acolo! Ar fi bine sa stii ca toate functiile de conducere din orice domeniu aveau girul Manastirii Secu, darmite BNR-ul!
Acest isarescu este guvernatorul BNR inca din 1990. Tie asta nu-ti spune nimic? Pe mine nu ma mira ca ilici l-a mentinut in functie, doar era inconjurat de o retea deasa de securisti. Ma mira doar faptul ca in 96, dupa ce ilici a picat, Constantinescu l-a mentinut. Ca si ,,tehnocrat'', of course.
Nu neg anumite calitati ale acestui tehnocrat. Daca iei insa la puricat multe jafuri bancare mioritice care au avut loc de-a lungul anilor, te intrebi usor retoric: pai omul asrta ce-a pazit??? Sau rolul lui a fost SATINA DE SASE?!?!?!
Eu unul sunt absolut convins ca isarescu a fost pastrat guvernator intrucat era santajabil. A fost fara discutie folosit de securisti atat inainte de 89, cat si pe timpul mandatelor lui ilici si acum ba-secu. Logic, n'asa?
N-are nicio relevanta calitatea lui de mason, absolut niciuna. Ma faci sa rad! Da, isarescu nu era de acord cu FMI-ul, dar pe vremea aceea nici ba-secu nu era! Daca securistul de la Anvers n-are nicio jena sa ne minta in fata, de ce ar avea vreo jena isarescu? Ca o buna SLUGA securista, el nu face decat sa execute ordinele primite. Compris?

Crăciun Florin spunea...

sandman,

Sincer, Isărescu poate fi orice. Mason, securist, liber-schimbist, pedeleprist ... orice. Problema mea este că individul „recomandă” jigodiei de la Cotroceni să umble în buzunarul meu pe baza unor „principii economice” care, după mintea creață a individului de la BNR sunt superioare principiilor statului de drept, ale principiilor de drept, în general.

Potrivit indicațiilor lui, date sub acoperirea „expertizei academice”, Vlădescu și gașca lui de la finanțe au introdus în OUG-urile bocciste formulări care pun înaintea drepturilor și libertăților civile ale cetățenilor „interesele economice” ale Guvernului. Și sub „îndrumarea” noului ministru, Ialomi(li)țeanu se continua porcăria.

Nu contează ce este. Este o pedelepră.

Anonim spunea...

Dna Udrea lucreaza foarte mult.