joi, 17 februarie 2011

Din bucătăria proprie

Am făcut primii pași în vederea unui proces cu puterea portocalie pentru drepturile mele de pensie. Am depus acțiunea la instanță prin care am contestat noua decizie de pensionare în temeiul Legii nr. 119/2010. Am cerut revenirea la vechea decizie. Am trimis și Casei de Pensii a MAI o contestație care cuprinde capetele mele de cerere din acțiunea la instanță.

Acțiunea nu este foarte dezvoltată, dezvoltarea cu practica în materie a CEDO și CEJ dar și a instanțelor proprii o voi face după primirea întâmpinării pe care o va depune Casa de Pensii a MAI.

Primul termen va fi, probabil, la începutul anului viitor sau în toamna lui. Cred asta având în vedere numărul imens de cauze aflate pe rolul Tribunalului București numai în aceste cauze, nu mai spun de alte mii și mii de alte cauze legate de problemele de muncă și asigurări sociale. Deci ... răbdare și tutun.

Am speranța că acțiunea va avea succes, având în vedere soluțiile date de instanțele similare din țară la acțiunile grefierilor. Mă refer aici la Tribunalul Olt și la Tribunalul Vaslui. Sigur, sunt și alte Tribunale care au dat soluții favorabile petenților însă nu le am.

Până la finalizarea cauzei, am totuși niște observații de făcut.

Instanțele românești, cu foarte mici excepții, în special instanțele superioare, au adoptat un mod de abordare a problemelor nou. Dau valoare prevederilor tratatelor internaționale la care România este parte și chiar dacă Curtea Constituțională portocalie ia decizii contrare dreptului internațional instanțele noastre dau la o parte aceste decizii și dau hotărâri prin care respectă jurisprudența CEDO sau CEJ, după caz, în materie. Astfel că s-a format o jurisprudență română suficient de puternică pentru a da garanția justițiarului român că își va afla dreptatea în țară nu doar la CEDO sau CEJ.

Având în vedere aceste fapte, se pune întrebarea, legitimă, de ce autoritatea publică nu trece la aplicarea directă a prevederilor respectivelor tratate în modul în care acestea au fost explicitate prin hotărârile CEDO și CEJ ? Normal ar fi ca funcționarii publici să refuze să mai aplice o lege internă care intră în contradicție cu o altă lege internă - tratatele fac parte din dreptul intern, potrivit Constituției, fiind legi interne la rândul lor - superioare din punct de vedere al puterii altor legi. Dau exemplul Legii nr. 119/2010 prin care este desființat, retroactiv, dreptul la pensia de stat și cuantumul în plată a acesteia.

Normal ar fi ca Guvernul și Parlamentul să nu mai adopte legi care contravin tratatelor la care România este parte însă această normalitate la care aspiră majoritatea dintre noi nu are legătură cu Traian Băsescu, Emil Boc, PD-L+UDMR+UNPR plus deputații minorităților naționale altele decât cea maghiară. Acești indivizi formează o bandă de infractori politici care va trebui să fie desființată iar liderii lor și slugoii care au susținut acțiunile nelegale de până acum trebuie să plătească. Cum ? Asta trebuie să stabilim. Iar acțiunile trebuie să fie inițiate de noi, ca simpli cetățeni, pentru că de ne punem speranța în formațiunile politice din care facem parte sau pe care le susținem nu este exclus să avem surpriza ca, din rațiuni superioare din punct de vedere politic să îi vedem că își propun colaborarea viitoare tocmai cu călăii noștri. În cazul meu văd că sunt unii din PNL care văd o colaborare cu cei din UDMR sau chiar cu cei din PD-L, nu mai spun de calculul pe care și-l fac cu minoritarii. Nu este exclus ca, la un moment dat, din aceste motive, inetresul meu de a-mi sancționa torționarii să fie contrar „interesului” unor lideri politici ai PNL. Nu este exclus.

În alte state sunt respectate, în mod direct, interpretările CEDO și CEJ cu privire la prevederile tratatelor la care aceste state sunt parte, puterea locală modificând legile lor care încalcă tratatele, modificând regulamentele și alte acte normative de nivel inferior care vin în contradicție cu interpretările CEDO și CEJ. Din acest motiv aceste state au foarte puține cauze pe rolul CEDO sau CEJ. Noi însă suntem campioni. Iar asta înseamnă că actuala guvernare este ilegală, prin ceea ce face nu prin modul în care a ajuns la putere.

Poate îi schimbăm înainte de a produce mai mult rău, înainte de face ca răul provocat unei întregi țări să devină ireversibil.

Nu pot să îl uit pe Mugur Isărescu, cel care a cauționat din umbră întreaga harababură portocalie. Mai ales prin conceptul lansat de el și pronunțat de Vlădescu și gașca portocalie de la putere potrivit căruia „interesele economice la nivel național sunt superioare intereselor persoanelor”. Ideea este total aiurea, este de fapt o întoarcere la totalitarism, indiferent sub ce denumire a acționat un guvern totalitar sau altul, că s-a numit nazism, stalinism, comunism, fascism etc. Mugur Isărescu este „tătucul” portocaliilor în materia politicilor economice și fiscale. Nu degeaba a încercat Băsescu să îl lămurească să preia guvernarea. Să nu uităm faptul că acest individ și-a manifestat nemulțumirea atunci când cei de la Curtea Constituțională au declarat ca fiind neconstituțională prevederea legii prin care erau tăiate pensiile cu 15%. Mai că nu a făcut o criză de nervi.

Sper ca românii să înțeleagă că nu pot separa pe Traian Băsescu de Mugur Isărescu. Cei doi formează un cuplu inseparabil, unul asigură politicul iar celălalt asigură economicul și financiarul în cadrul „operei portocalii” de distrugere a României. Scopul lor ? O fi cumva în afara granițelor ? Nu este exclus. Dacă creditez această ipoteză sunt justificate multe dintre tâmpeniile (pentru noi) săvârșite de guvernarea teroristă portocalie cu aromă de maghiarime secesionistă.

8 comentarii:

Hendrix spunea...

Daca ai depus actiunea in contencios-administrativ nu cred ca va intra pe rolul instantei asa de tarziu, precum preconizezi. Astfel de actiuni se judeca cu celeritate si spun asta si din proprie experienta.
Procesul stii cand incepe dar nu stii cand se sfarseste, avand in vedere caile de atac si diversele amanari din diverse cauze. Cred ca pedeleprele si-au facut un calcul relativ simplu: taiem salariile si pensiile ACUM, dar sa plateasca cei ce vin DUPA noi! Adica dupa noi potopul!
Iti urez mult succes! Mama n-are de gand sa-i dea in judecata, pentru simplul motiv ca s-ar putea sa nu mai fie in viata cand se va pronunta sentinta, avand peste 80 de ani. Admir curajul tau si puterea ta de lupta, imi plac oamenii care nu se dau batuti!

Crăciun Florin spunea...

Hendrix,

Acțiunea nu este în contencios administrativ. Este în civil, litigii de muncă și asigurări sociale. Aici, celeritatea, este funcție de posibilitatea instanței de a soluționa toate cererile cu care a fost investită.

Chiar dacă mama ta nu deschide acțiunea, având în vedere vârsta care îi limitează, cumplit de nedrept orizontul, nu este exclus ca în viitorul apropiat să fie repusă în drepturi prin abrogarea acestor legi nedrepte. Procesele vor avea și acest efect. Mai ales că PNL dar și PSD au declarat că revenirea la pensiile ocupaționale și repararea nedreptăților produse de legile portocalii nedrepte este una dintre marile lor priorități.

Îi urez mamei tale să aibă satisfacția să trăiască și să beneficieze de reparația nedreptății care i se face. Pensia ei de urmaș nu este o favoare pe care statul i-o face, este un drept al ei câștigat în anii de renunțări și greutăți petrecuți alături de tatăl tău supus regulilor dure și uneori nedrepte ale vieții de militar.

În alte țări, chiar și cele vecine, soțiile de militari primeau în garnizoanele în care ajungeau soții lor locuri de muncă iar acolo unde aveau o specialitate care nu exista în zonă, primeau o retribuție pe toată perioada vieții în acea garnizoană în cuantum de 75% din valoarea retribuției pe care a avut-o, până când erau create condițiile necesare pentru a putea fi încadrată în muncă. De exemplu, la bulgari.

Este evident că idioții ăștia portocalii vor lăsa „moștenire” viitoarei guvernări achitarea tuturor creanțelor rezultate din abuzurile lor. Nu este prima oară când portocalii lasă o astfel de moștenire. Știu ce spun.

Hendrix spunea...

@Cepeca Iti spuneam alta data ca macar tata n-a apucat bataia asta de joc portocalie, el murind in 2007. Stii cum a fost recalculata pensia lui? Pe baza salariului mediu pe economie! Pentru simplul motiv ca mama a refuzat sa fie plimbata pe drumuri prin toate garnizoanele pe unde tata a lucrat. Noroc ca a lucrat 42 ani in armata si a adunat astfel 42 de puncte...
Ma resemnez cu ideea ca securistul de la Anvers n-are o URA speciala impotriva militarilor. Nu! El URASTE in aceiasi masura medicii, profesorii, functionarii, in general intelectualii. Individul asta uraste chiar tara asta in care s-a nascut, mi se pare la fel de cinic precum Stalin ori Lenin. Cosmarul pe care il traim acum se va termina intr-o foarte buna zi, dar ma sperie literalmente starea tarii din acel moment! Tu iti dai seama ce grozavie lasa in urma lui ba-secu?

Crăciun Florin spunea...

Hendrix,

Îmi dau seama. De fapt, destrăbălatul de la Cotroceni vrea să schimbe fundamentele statului de drept în România. Ăsta este pericolul major.

nicolae spunea...

In termenul de siguranta al celor 45 de zile de la comunicarea deciziei de recalculare a pensiei intentionez sa solicit si eu , prin actiune individuala, revenirea la vechea decizie acordata in baza fostei legi a pensiilor militare de stat.In subsidiar, in lipsa unei vointe politice credibile a opozitiei de a se reveni la o lege ocupationala similara tarilor partenere euroatlantice , voi solicita transpunerea vechiului cuantum in punctaj propriu sistemului public de pensii , fara exproprierea unei parti din acest cuantum. Avizul favorabil dat OUG nr. 1/2011 in comisia de aparare , ordine publica si siguranta nationala din Senat, precum si angajamentul senatorului Titus Corlatean de a promova o initiative legislativa prin care sa se pastreze cuantumul avantajos al pensiei recalculate sunt semnale mai mult decat evidente asupra adevaratelor intentii ale opozitiei. Voi reveni pe yahoo mail.

sandman spunea...

"Normal ar fi ca funcționarii publici să refuze să mai aplice o lege..."
Normal, zici? Aici nimic nu e normal.

Crăciun Florin spunea...

Nicolae,

Opoziția nu are majoritate în Parlament iar legea pentru aprobarea OUG 1/2011 ar trece chiar dacă opoziția nu ar vota. În încercarea de a limita efectele dezastruoase a Legii nr. 119/2010 s-a mers pe amendamentul propus și votat la Senat, ca primă cameră, în Comisia de apărare. Această abordare nu înseamnă că politic, opoziția, nu va desființa Legea 119/2010 atunci când va ajunge la guvernare și nu va modifica legislația privind pensiile adoptată prin fraudă în Parlament.

Crăciun Florin spunea...

Sandman,

Ai dreptate. Nimic nu mai este normal la noi.