S-au făcut de tot „băsescul”

Zilnic avem Băsescu. Dimineața, la prânz și seara. Spune o vorbă nașparliul de la Cotroceni, hop și lumea cu dezbaterea. Toacă presa, toacă blogurile, se toacă pe rețelele de socializare, se toacă în parcuri și, normal, la cârciumă. Peste tot Băsescu. Când sus, uneori (mai cu surdină), când jos (de cele mai multe ori).

Ce este prea mult ... devine obișnuit. Nu mai avem excepție, nu mai avem posibilitatea de a compara între două valori. Când spunem Băsescu, spunem de rău. Unii. Alții înțeleg de bine. Opinii diferite. Ne-a ocupat spațiul. El. Dar este și ajutat tocmai de cei care îi sunt ostili prin excesul de Băsescu cu care ne invadează viața și relațiile. Eu m-am săturat de panarama de la Cotroceni. Iar cei care sunt toată ziua cu Băsescu'gură s-au făcut de tot „băsescul”. Adică, mai pe românește, de tot rahatul. Pentru că, pe fond, a spune Băsescu este ca și cum a spune rahat, în sensul de fleac, de lucru lipsit de importanță. Pentru că acesta este adevărul. Băsescu a devenit, prin propriul efort, un om lipsit de importanță. Funcția ce o are îl copleșește iar îndeplinirea atribuțiilor prezidențiale cu șmecherie, cu desconsiderarea adevăratelor valori umane și sociale, cu desconsiderarea necesităților societății pe care ar trebui să o servească l-a arătat în adevărata lui lumină de om mic, o nonvaloare.

M-am săturat de Băsescu. Vorba bătrânească: ducă-se pe pustii !