joi, 28 iulie 2011

Dinu Patriciu, omul.

Ieri seară, la 18.00 trecute fix, nu a fost Ludovic Orban a fost Dinu Patriciu. O surpriză de proporții. Plăcută, chiar foarte plăcută, sentiment căpătat după finalizarea discuțiilor. Omul Patriciu a confirmat. Liberalul Patriciu a garantat că el rămâne liberal până în ultima celulă din care este construit. Omul de afaceri Patriciu și-a arătat interesul, atât cât putea încape în dialogul cu bloggerii liberali, priceperea și concepțiile despre afaceri, stat, prezent și viitor. De toate și din destul pentru puținul timp petrecut în dialog. Eu rămân cu impresia, puternică, că această întâlnire este un câștig. Cel puțin din punctul meu de vedere.

A răspuns invitației la întâlnire chiar dacă dimineața a fost plecat din țară. De la aeroport a venit direct la Cafenea. A spus că încă îi huruie motorul avionului în cap. Respect. A luat bile albe, un coș plin pentru gest. Prima impresie, extrem de favorabilă despre omul Dinu Patriciu, a fost completată, mai apoi liberal și omul de afaceri. Dinu Patriciu nu mai este om politic. Este bine să separăm apele de la început pentru că ideea politicianului Patriciu deformează realitatea. A fost om politic însă a renunțat în momentul în care, cu ani în urmă, un ministru de finanțe a emis un ordin ce obliga oamenii de afaceri onești să nu mai facă politică. Cei rămași în politică au probleme cu onestitatea. Este plin Parlamentul de ei.

Omul Patriciu avea trac, la începutul întâlnirii. Părerea mea. A evaluat sala și persoanele prezente. Hârtia cu întrebările i-a dat posibilitatea să „se pună în ordine”. A citit întrebările în diagonală. Avea agenda lui iar întrebările erau, unele, pe agendă. Altele ... au fost tratate deschis și fără menajamente.

Prima și cea mai stresantă problemă a noastră a fost aceea a relațiilor lui Dinu Patriciu cu Traian Băsescu. Abia apoi s-au descătușat mințile și limbile, abia apoi s-au putut pune întrebările fără ipocrizie, abia apoi întâlnirea a devenit pur și simplu un atelier al schimbului de idei. Pentru că așa a fost. Pe lângă ideile expuse de Dinu Patriciu au fost și ideile participanților. Concluzia a fost clară. Dinu Patriciu nu l-a reevaluat pe Traian Băsescu. Evenimentul din 2004, de la Ploiești, filmat de o televiziune locală aparținând unui PD-ist pe atunci, azi se pare un „independent”, dar la care Dinu Patriciu a fost prezent ca Președinte al filialei PNL Prahova, a dus la despărțirea de Băsescu. Patriciu a spus că după ce a văzut ce a făcut Băsescu a plecat de pe scenă. De atunci Băsescu nu mai prezintă interes pentru el. Ca atare, bârfa politică despre susținerea lui Băsescu de către Patriciu a picat. Cu brio. A afirmat răspicat că în relațiile inter-umane este un conservator. Dacă și-a format o impresie despre un om nu și-o mai schimbă. Suficient. Și clar. Așa că ce au scris jurnaliștii portocalii în EvZ după interviul acordat de Dinu Patriciu sunt simple fabulații. Dinu Patriciu a recunoscut că în urma interviului dat EvZ au apărut în media tot felul de fabulații pe temă. Nu sunt realități.



Dinu Patriciu nu este „dușmanul” USL. Chiar a contribuit la formarea acestei alianțe. Dorința lui este însă ca PNL să fie locomotiva alianței și nu vagonul remorcat !



În linia dialogului bloggerilor liberali cu personalitățile invitate, Dinu Patriciu și-a exprimat opțiunea monarhică, justificând-o, pragmatic, cu nevoia de stabilitate, respectarea tradițiilor și echilibru în stat.



A arătat că el consideră Constituția de la 1923 ca fiind mult mai consistentă și mai democratică ca actuala Constituție a României, de aceea el o preferă. Ideea de revenire la Constituția de la 1923 este mai veche, are fundamente obiective tocmai în prevederile acesteia, parte dintre acele prevederi fiind de actualitate și în prezent. Problema este că trecerea la monarhie sau o formă de guvernământ diferită de cea de acum se poate face doar prin schimbarea actualei Constituții. Inconvenientul este că adepții schimbării Constituției sunt mai puțini decât adepții modificării ei. PSD vrea modificări ale actualei Constituției și nu vor fi de acord cu revenirea la monarhie. Adepții PSD sunt mulți, un impediment major. Este însă posibil ca în urma modificărilor să se ajungă la soluția gândită de Călin Popescu Tăriceanu, republica parlamentară, unde Președintele României să aibă limitate acele atribuții care permit azi lui Traian Băsescu să își bată joc de o întreagă țară.

O parte consistentă a dialogului a fost ocupată de economie, finanțe, afaceri, statul social.



Video are o foarte mică parte din discurs. Dinu Patriciu a făcut „o călătorie” lungă, pentru exemplificarea opțiunilor lui, până în Statele Unite, unde a evidențiat că datoria publică americană are ca structură împrumutul de la proprii cetățeni în proporție de 75% (bondurile de stat), față de datoria publică din statele UE care are o structură diferită, ponderea principală constituind-o împrumuturile de la bănci care s-au internaționalizat, astfel că SUA are o poziție mult mai bună decât coana Europa. Malaezia este iar unul din exemplele preferate de Patriciu prin politicile economice luate, politici care fac din acest stat un exemplu de succes. În special a lăudat faptul că Malaezia a oferit capitalurilor străine condițiile obligatorii pentru ca acestea să devină o prezență consistentă în economia țării: stabilitate politică și profitabilitate financiară. Iar o astfel de politică de stat ar trebui să aibă și România. Normal, cu actuala guvernare este imposibil, Patriciu fiind clar în această privință.

A insistat destul de mult asupra separării Europei comunitare în două zone economice distincte. Nordul, cu state organizate în jurul ideii potrivit căreia comunitatea este mai importantă decât individul și sudul care situează în centru atenției individul și mai apoi comunitatea în care acesta trăiește. Din acest motiv Patriciu crede că nu poate să fie acceptată o politică fiscală comună a UE. Cei din nord nu vor accepta să plătească fanteziile individualismului uman ale celor din sud iar cei din sud nu vor accepta impozitări ca a celor din nord. Ajuns aici, a vorbit despre Turcia ca aparținând zonei de sud, lăudând pe premierul Erdogan pentru inteligența cu care a reușit să implice moscheia în relația Guvernului cu cetățenii. Precizarea și amănuntele date de Patriciu mi-au fost de un real folos pentru a înțelege anumite aspecte rezultate din informațiile trunchiate apărute în presa română despre vecinul nostru de la Marea Neagră.

Patriciu a confirmat o idee a lui referitoare la regenerarea, naturală, a resurselor minerale, de toate felurile. Discuția a fost deosebit de interesantă și a confirmat și faptul că are un interes major în exploatarea resurselor din Marea Neagră, altele decât hidrocarburile în modul deja cunoscut. Deja a investit bani serioși în vederea materializării acestei idei. Are convingerea că România stă foarte bine cu privire la resursele naturale necesare unei economii performante, problema este însă în legislația proastă și în mentalitățile comuniste care persistă în modul de organizare și funcționare a statului. După el, toate formațiunile politice românești au mentalități socialiste, mentalități ce reies atât din comportamentul Guvernului Boc și al lui Băsescu cât și din proiectele de programe ale USL. Ne place sau nu, Dinu Patriciu are, pe undeva, dreptate.

O altă idee a lui, mai veche, a fost pusă în discuție, la întrebarea unui blogger. Bucureștiul, capitală economică și financiară, a unei zone ce poate fi acoperită cu avionul într-o oră. Mi-a plăcut ideea și atunci când a lansat-o, îmi place și acum, impedimentul este că nu avem stabilitate politică iar de condiții de profitabilitate pentru capitalul investit nici vorbă. Guvernarea portocalie a început prin ai declara pe investitori „infractori fiscali” !

Bucureștiul este un oraș al calcanelor. Afirmația lui Dinu Patriciu a fost urmată de poziția lui față de preocupările unora sau altora de a construi în București. Discuția a fost foarte interesantă. Opinia lui Patriciu fiind aceea că dacă trebuie tăiat un bulevard care să satisfacă necesitățile de transport în capitală, atunci trebuie făcută treaba. Iar cu privire la monumentele istorice din București care nu pot fi dărâmate, părerea lui Patriciu este fermă: nu există. A dat exemplul pieței Matache. Dacă sunt nostalgici care vor să o salveze, să pună bani la bătaie și să o mute. Mai clar de atât nu se poate. Nu mă pronunț, deși parcă, parcă i-aș da dreptate. Remarc, și aici, absența lui Adrian Crăciunescu. Un schimb de replici între doi arhitecți cu viziuni cumva diferite ar fi fost interesant.

A prezentat, succint, ideile lui cu privire la holdingul Adevărul, la ziarul cu același titlu, la faptul că se va adăuga un post de radio și o televiziune, din toamnă. El consideră televiziunile ca fiind perdante în fața presei scrise în special a celei on-line. Conceptual, Dinu Patriciu construiește compania media având în centru o structură care produce și care distribuie celorlalte componente media ale grupului produsele ce urmează a satisface cerințele pieței. Interesant, el vrea să facă din ziarul Adevărul a platformă liberală în presa scrisă, contrar ideilor lui Cartianu care își dorea ca Adevărul să nu promoveze politicul. Totuși, Cartianu a devenit un limbist băsescian alături de Cristoiu și Turcescu. În fața reacțiilor noastre negative față de Gregoar cel băsescian Patriciu i-a luat apărarea lăudând comportamentul acestuia la conducerea ziarului (este un manager care duce o treabă la sfârșit) și ușurința cu care mânuiește condeiul. Sunt sigur ca a receptat mesajul nostru nefavorabil băsescianului Cartianu. S-o schimba Cartianu în timp ? Iată o întrebare care își va aștepta răspunsul.

Să nu uit. Cu referire la articolele lui din Adevărul s-a exprimat în sensul că deși scrisul lui este apreciat, ca formă, inclusiv de noi, lui îi vine greu să își păstreze acest stil. Ar prefera să își formuleze ideile într-un stil care să fie mai aproape de limbajul economiștilor și finanțiștilor. Are două incoveniente: 1/ ziarul Adevărul este generalist și are cititorii majoritari nespecialiști în aceste domenii și 2/ imaginea lui (la care ține) va avea de suferit.

Ne-a făcut o propunere. Promovarea în spațiul virtual a unor concepte și idei liberale, cum ar fi cele despre fiscalitate. Urmează ca propunerea să îmbrace forma unui proiect ce ne va fi prezentat în toamnă, după ce și noi ne vom face calculele necesare. Ideea este interesantă. Să vedem ce va fi.

Regret că nu mai pot scrie. Și așa m-am întins. Pentru că despre această întâlnire se poate scrie mai mult. Fie sunt alte informații aduse în dialog de Dinu Patriciu, fie sunt opinii separate, fie sunt comentarii de făcut. Sunt însă consemnări despre întâlnire la bloggerii prezenti. Lilick, Ionuț Iancu, Clubul Bloggerilor Liberali, Tudor Mihăescu și alții.

21 de comentarii:

Shadow spunea...

@Dle Florin

Am cateva paranteze la cele scrise de dvs despre ce a sustinut dl Patriciu.

1. E falsa treaba cu cele 75% din datoria publica americana contractata propriilor cetateni. Cei mai mari detinatori de "bonduri de stat" americane este China iar "chinezii" care le detin nu sunt nici pe departe cetateni americani si au cu totul alte interese decat cele americane.


2. Am fost in Malezia si am vazut cum se traieste acolo. Am lucrat la informatizarea bursei din Kuala Lumpur. Pt mine nu este nici pe departe un "succes". Este o societate de multa ori "traditionala" in vechiul inteles, cu o structura ancestrala retrograda de clanuri, familii, straturi, etc. O mentalitate care nu-ti permite sa "depasesti" conditia familiei in care te-ai nascut decat doar in cazul in care esti femeie (frumoasa) si eventual esti "bine vanduta" la stratul imediat "superior". Legea nu este aceeasi pt fiecare strat, oamenii sunt impartiti pe categorii.
Pana si "logica lor bursiera" tine cont de asta specificand ce procent de actiuni poti detine functie de "pozitia" pe care te gasesti.

Pt mine Malaezia in afara "turismului sexual" si al celui natural este o societate bazata pe exploatarea fara jena a straturile de jos de catre niste "agarici" care nici macar nu au cine stie ce mare "glagorie" sau macar "scoala".
Nu este vorba in exprimarea mea de "socialism" cat este vorba in principal de o societate "primitiva" ramasa foarte departe "in urma".

Cat despre "oferta" pt "capitalurile straine acordata de catre malezia este o alta poveste. Aceste capitaluri vin doar pt ca forta de munca este foarte ieftina. De exemplu tu ca firma straina care vrei sa "joci"(nu e cuvantul corect) pe bursa lor ai cele mai proaste conditii. Deci insasi "piata" nu este deloc libera.

3. Saptamana viitoare o sa trec prin Bucuresti si o sa dau si eu intr-o dupamasa pe la cafenea. M-ar bucura daca ne-am intalni la o cafea acolo. Tin legatura cu lilick si o sa o rog sa va anunte si pe dvs.

Crăciun Florin spunea...

Shadow,

Mă bucur că ai intrat și ai comentat. Îmi place. Două puncte de vedere diferite de la doi oameni care și-au cules informațiile în mod diferit. Percepții diferite. Tu ai văzut viața din Malaezia altfel decât Patriciu. Pot, acum, să separ apele. El vede Malaezia ca un investitor ce are mai puțin interes pentru viața malaezianului de rând. Tu ai văzut Malaezia și ai făcut comparție între ei și celelalte țări pe unde ai umblat. Alte nivele, alte percepții.

Eu plec la Cosntanța cu soția, la familie. Vom sta până săptămâna viitoare (joi sau vineri). Sper să fiu în București când vii.

Shadow spunea...

Si inca una ca nu va supara :-).

Situatia SUA versus situatia europeana.

Cazand mitul celor 75% datorie la proprii cetateni ramane faptul ca SUA in acest moment risca sa piarda pe agentiile de rating un punct.
Poate nu se face mare tamtam dar decizia congresului poate baga SUA in "incapacitate de plata". Intradevar structura bugetelor SUA versus UE este foarte diferita. In timp ce UE are un buget redus, mediocriu militar SUA cheltuie in draci militar. Paralel UE cheltuie mult mai mult pt acoperirea medicala si sociala a celor fara job. Obama a ajuns la putere prea tarziu in SUA ca sa poata sa-si faca politica "santitara". Din pacate in cazul lor fara renuntarea masiva la investitiile in armament si in fortele detinute peste hotare politica sanitara de acoperire minimala nu se va putea implementa. Nu sunt bani.

SUA in acest moment se clatina in timp ce UE "risca" sa se trezeasca dupa dusul grec, urmatorul dus portughez si falimentul daca se va ajunge acolo, spaniol. Dupa spanioli urmeaza italia o nuca si mai mare pt europeni. Acestia nu pot "salva la nesfarsit". Motorul economic german nu poate sa o faca.

Ce te faci insa ca o gramada de institutii financiare europene sunt "asigurate" in SUA? Si invers? caderea unuia antreneaza automat dupa sine "caderea" celuilalt(de aia la inceputul crizei BCE a bagat o gramada de bani-lichiditati in economia americana). In cazul asta "comparatiile" nu ar trebui facute ci ar trebui cautat "numitorul comun" al interesului occidental. Ca numai asa s-au scos mereu atat europenii cat si americanii.

Crăciun Florin spunea...

Shadow,

Îmi dai apă la moară. SUA au prea mari cheltuieli militare. Clar. Pentagonul este gaura neagră a SUA. Consumul cel mai mare îl au cu forțele dislocate peste hotare și operațiile militare ce urmăresc „scopuri americane”. Cad americanii, vor cade și europenii. Vesticii sunt mult prea mult implicați în finanțele de peste ocean să nu simtă șocul viitoarei crize financiare americane. Totuși, se pare că republicanii și democrații vor cade la pace și vor mări marja de împrumut al statului. Un timp va fi pace, dar nu vor salva criza.

Dacă americanii au unde să arunce efectele crizei, coana Europa nu. Statele din sudul continentului vor fi victimele sistemului fiscal din statele din nordul continentului. Spania, Portugalia și Italia consumă social mult prea mult decât pot duce așa că vor trebui fie să schimbe, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, fie să moară de foame. Totuși, nu vor fi lăsate de izbeliște. Germania și Franța, alături de celelalte state fondatoare ale CEE vor face pe dracul în patru pentru a le salva. Dacă nu o fac, intră și ele pe topogan. Amândouă au un exces legal de facilități sociale, exces acoperit azi de producția industrială, mâine însă, aceasta ar putea fi insuficientă.

Așa ajungem la „numitorul comun al interesului accidental”, cum îi spui tu, dar care nu va fi probabil așa cum îl vedem, fiecare dintre noi, acum.

George Serban spunea...

Dincolo de opiniile diferite, felicitari pentru prezentare! Dinu Patriciu este o persoana si un liberal de exceptie. Merita o. Astfel de prezentare. Alaturi de Horia Rusu, reprezentau un intreg. Cred ca si acum, dupa atati ani, ii lipseste Horia.

Shadow spunea...

@Dle Florin

Nici SUA nici Europa nu au unde sa arunce "efectele crizei". Sunt in curtea lor. Se vor tipari bani, vom avea inflatie echivalenta si in SUA si in UE care va reglementa partial deficitele. Cele doua "economii" sunt prea "imbarligate" ca sa poata vreuna sa declare ca stau mai bine decat cealalta.
Cand a picat criza "tigrilor asiatici" ambele economii au pierdut o gramada de bani ascunsa(pitita) in active toxice mai apoi rezultate din "exacerbarea consumului intern" mai ales "imobiliar". Dar atunci intradevar "efectele crizei" nu erau la ei. Nu mai e cazul azi.

Crăciun Florin spunea...

Te salut, George.

O laudă venită de la tine îmi ridică moralul. Mulțumesc pentru apreciere.

Crăciun Florin spunea...

Shadow,

Vorbim despre viitor. Avem amândoi dreptate, până la proba contrară. Americanii tipăresc și acum bani aiurea. Trebuie să acopere, cumva, idioțenia imobiliară ce a stat la baza crizei actuale.

Lilick Auftakt spunea...

Shadow vine miercuri deci ne vedem joi seara cred. Iar joi seara esti si tu, Florin, inapoi.

Shadow spunea...

@Dle Florin

pai nici daca avem pareri "nitel" diferite nu inseamna ca nu ne intelegem. Idiotenia imobiliara consider inca ca a fost un efect al unor "idiotenii mai vechi" decat o cauza a crizei actuale. S-a rupt doar "caruta" pe fondul acestei idiotenii. Dar structural "boala e mult mai veche".

Pt inflatie americanii au un o pozitie "nitel" mai buna doar pt ca dolarul este inca "moneda de refugiu" si euro inca nu le-a luat inca aceasta caracteristica. Pt inflatia "monedei de refugiu" platesc toti nu numai americanii. E un fel de "globalizare a riscului" (dispersie a riscului).

Shadow spunea...

Si uite un articol al unui "blogger" pe care eu il citesc adeseori pt ca are cunostinte economice si bancare:

http://hymerion.ro/2011/07/28/se-ingroasa-gluma-in-sua-optiunile-lui-obama-in-caz-de-esec-al-negocierilor.html

ADRIAN spunea...

Multumesc pentru gandul bun!
Ce spune Patriciu referitor la deschiderea unui drum e corect in sine, despuiat de orice context. Nu pot sa-l contrazic pentru ca sunt de acord cu enuntul sec. Ce spun eu este ca la noi se face acest lucru inutil, existand solutii mai "actuale" la indemana si in lipsa unor justificari incontestabile. Ce spun eu este ca nu cunosc operatiuni de acest tip in zonele mai mult sau mai putin istorice din orase europene ci mai curand preocupari de a reveni la situatii anterioare "deranjate". Exemplul cel mai la indemana pentru mine este "autostrada suspendata" care trece peste vechiul port medieval al Genovei si unde minti luminate de azi se chinuie sa-i gaseasca o formula de anulare. In ce priveste afirmatia relativa la monumente care nu exista sunt convins ca vine ca urmare a formarii sale ca arhitect atunci cand monumentele erau facute zob in multe parti ale lumii dar mai ales la noi; in epoca in care a inceput mult sa conteze "arhitectul vedeta" care poate face orice oriunde. In epoca respectiva a existat si o reactie la astfel de distrugeri din necesitate - templul Abu Simbel (e adevarat ca valoarea si importanta sa nu se compara cu Bucurestiul de exemplu) a fost taiat, desfacut in bucati si montat mai sus pentru ca apele lacului Aswan sa nu-l inghita. De la asta a pornit miscarea patrimoniului mondial si lista aferenta, conventia de la Paris 1972. Poate ca Patriciu avea in vedere niste nuante can a lansat chestia asta cu care nu pot fi de acord, evident.

Anonim spunea...

vai domnule cepeca, m-ati dezamagit profund!
ce titlu e asta- "dinu patriciu-omul"? pare desprins direct din Scanteia...

in alta ordine de idei, de ce nu l-ati luat la intrebari pe acest om, de ce plateste slugoi portocalii precum cartianu sa arunce cu noroi in familia lui crin antonescu?
sa nu-mi puneti placa cu "neamestecul in politica editoriala" va rog, ar fi de-a dreptul penibil... pentru ca un patron deranjat de un angajat ghiolban si mizerabil il poate da pe acesta de guler afara si "fara sa se amestece in polica editoriala"

in ceea ce ma priveste, eu nu il voi ierta niciodata pe acest ...om (pentru care mi-am pierdut multe nopti in 2007 polemizand cu scursorile portocalii de pe forumurile ziarelor), care ii plateste gras pe toti tucalarii basisti astfel incat acestia sa arunce cu laturi in PNL !!!

sandman spunea...

Sincer, nu cred o iota din ce spune conu' Dinu. El nu e un om de afaceri, ci un parvenit al sistemului. Inainte sa ia Petromidia ce afaceri tari avea? Petromidia a primit-o de la PSD pt ca a colaborat. Si la cite mizerii a zis despre Crin si Adina Valean in ziarul LUI... Zic ca nu trebuie sa inghititi orice doar pt ca are bani si mai da sponsorizari.

sandman spunea...

Si confirmarea a ce spuneam mai devreme: Crin Antonescu: Dinu Patriciu este un mincinos. http://bit.ly/pFDuIJ

Anonim spunea...

Epilog la intalnirea cu dinu patriciu, "omul":
DINU PATRICIU E UN COMIC SI UN MINCINOS, spune Crin Antonescu
http://www.simonaionescu.ro/?p=4063

...in schimb, dumneavoatra ati stat la taclale cu sponsorul trompetelor portocalii din presa scrisa (cartianu, plesu, cotoi), care in ultimele luni a aruncat (direct si prin angajati) cu noroi in familia lui Crin,in PNL si USL, intr-o mai mare masura chiar decat scursorile consacrate de la evz, romanialibera si hotnews...

PS: nu pun la indoiala buna dv. credinta d-le cepeca, insa cred ca aveti o abordare profund gresita a lucrurilor ...
va cer sa iesiti din atmosfera de taifasuri de cafenea (fie ea si liberala) si "lume fina" , pentru ca nu e si nu poate fi vorba de o batalie cu manusi intre oamenii normali din tara asta pe de-o parte, si mutantii portocalii&prietenii lor politoco-mediatici pe de alta parte

Anonim spunea...

How to unlock your smartphone for free
[url=http://www.youtube.com/watch?v=7G7sFnh_Wck]Unlock Nokia 5610[/url]
[url=http://www.youtube.com/watch?v=-_CHEn4Kplw]Unlock Nokia 6350[/url]
[url=http://www.youtube.com/watch?v=sQpRPPQ5y6s]Unlock Nokia 3606[/url]

Anonim spunea...

A lot of quality articles i see on your www.blogger.com
[url=http://www.youtube.com/watch?v=G_Kjh-i67qk] Unlock Nokia C6 00[/url]
[url=http://www.youtube.com/watch?v=npyH7JTlb-k] Unlock Nokia 6500 Slide[/url]
[url=http://www.youtube.com/watch?v=6xsUMR-zwMc] Unlock Nokia 6555[/url]

Anonim spunea...

Somebody necessarily assist to make severely posts I might state.
This is the first time I frequented your website
page and to this point? I surprised with the analysis you made to make this actual put up extraordinary.
Great job!

Also visit my web-site :: travel

Anonim spunea...

Just want to say your article is as astonishing. The clearness in your post is just excellent and i could assume you
are an expert on this subject. Well with your permission
let me to grab your RSS feed to keep up to date with forthcoming post.
Thanks a million and please continue the gratifying work.

My webpage: travel

Anonim spunea...

My partner and I stumbled over here from a different web
address and thought I may as well check things
out. I like what I see so now i am following you. Look forward to looking into your web page repeatedly.


my website: vakantiewoningen frankrijk