vineri, 16 decembrie 2011

De vorbă la o cană cu vin fiert

Aseară, după orele 17.00, la Cafeneaua Liberală din str. Doamnei nr. 9, ne-am adunat în formatul grupului seniorilor liberali de la S3. O „ședință” înainte de sărbători, să ne urăm de toate, în special și cu dedicație de bine, să bem o cană cu vin fiert, încet, pe îndelete și să mai schimbăm o vorbă cumpătată, ca între oameni trecuți „prin ciur și prin dârmon”. Lucrețiu Tudoriu a avut inițiativa de a invita pe seniorul Dinu Zamfirescu, inițiativă reușită, în plinătatea ei. Peste trei ore am vorbit și am smotocit tot felul de păreri și impresii despre viața de zi cu zi, despre unele și altele, politice sau nu.

Începutul a fost „de tatonare”. Excelentul nostru invitat a măsurat din ochi „trupa” seniorilor care se aduna fără grabă. Și noi l-am „măsurat”. Am trecut la vorbe, fără o temă dată, întâi la grămadă apoi pe „bisericuțe”. S-a vorbit mult și despre multe subiecte. Începutul l-a generat un economist, profesor universitar, conducător de doctorate, „pensionat” prin lege de Funeriu cel sinistru, groparul învățământului românesc. Mi-a dat o foaie cu „limbajul” tehnic al juriștilor, pe o speță simplă despre tradițiunea lucrurilor. Frumos text, așa că am cerut voie să îl citesc comesenilor. Îl pun mai jos.

Limbaj tehnic ?
Când o persoană obișnuită vrea să dea cuiva o portocală, el sau ea va spune doar: „Îți dau ție această portocală”. Însă când acest lucru îl face un jurist, cuvintele sunt de genul următor: ”Fac cunoscut prin acest cadou, tuturor persoanelor, că Eu dau, acord, vând, eliberez, transmit, și renunț la toate drepturile mele, titluri, interese, beneficii și orice alte foloase care decurg din forma și conținutul care privesc acest bun, altminteri cunoscut ca fiind o portocală, sau Citrus orantium, împreună cu toate părțile sale componente, respectiv coaja, pulpa, sâmburii, semințele și sucul, pentru uzul său propriu și în profitul său, pentru el însuși și ai săi, în privilegiul său pentru totdeauna, liber de orice sarcini, obligații, dependențe, limitări, restricții, sau orice fel de alte condiții, oricare sunt acțiunile precedente, transferuri sau orice alte documente întocmite acum sau oricând altădată și contrare preznetei, cu deplină putere să desfacă, să taie, să sugă, să mănânce numita portocală, sau să o dea altcuiva la fel, cu sau fără coajă, pulpa, sâmburii, semințele sau sucul său”

Superbă construcție. S-a râs. Cu poftă. Iar de aici s-a trecut la liberali și liberalism. Nu putea fi evitat Dinu Patriciu cu ieșirile lui antieuropene, ziarul Adevărul cu ale sale derapaje de la democrație și Grigore cel „deștept”, iar eu am mai pomenit și de platforma spuneșitu.ro care promovează antieuropenismul patrician și completează scrierile comului Dinu, din Adevărul, împotriva monedei unice și a politicilor europene. Atmosfera a devenit încinsă. De la idei cuminți la idei radicale nu au existat opreliști. Totuși, la urmă, s-a ajuns la concluzia că „așa este omul”. Nu îi poți impune o linie de gândire, o anume atitudine. Liberalismul este frumos tocmai prin libertatea pe care liberalii o au în gândire și acțiune. Iar conu Dinu este doar membru simpatizant al organizației din Pitești. Nu este membru plin. Așa că ... măsuri administrative pe linie politică nu se pot lua, bașca faptul că o astfel de acțiune a conducerii PNL ar fi aspru criticată de membrii simpli care nu suportă dictatura, de orice fel. Iar Dinu Zamfirescu a și precizat că el este, în principiu, împotriva unor măsuri de acest fel. Și nu este singurul.

Eu am ridicat problema aberației patriciene a „morții statului social”, aberație dragă și dușmanului lui de moarte, Traian Băsescu. Cum era și normal, am ajuns la concluzia că statul este forma socială a organizării societății, liberalismul este o doctrină socială, curentul antisocial promovat în egală măsură de Traian Băsescu și Dinu Patriciu urmărind de fapt subordonarea intereselor naționale intereselor corporatiste. Libertarianismul de sorginte americană, cel care promovează retragerea statului din economie, cel care spune că statul trebuie să aibă funcții limitate, nu poate fi aplicat în Europa care s-a constituit și vrea să se dezvolte ca o uniune a societăților europene, păstrând intacte valorile lor de limbă și cultură, tradițiile și obiceiurile care dau farmecul vieții. Și da, asistăm la „moartea” statului socialist care a promovat agresiv egalitarismul, care a încercat și aici în România să formeze „omul nou”, omul fără identitate culturală, fără tradiție proprie, omul care acceptă că valoarea bunurilor nemișcătoare poate fi mai mare decât viața lui. Omul care se sacrifică pentru ca „bunul comun” să nu piară. Iar băsescianismul de azi tocmai că promovează un astfel de concept.

Au mai fost și alte subiecte. Toate interesante. Inclusiv despre pensii și sistemul de pensionare, o altă pagină neagră a guvernării băsesciene.

Lucrețiu Tudoroiu ne-a blagoslovit și cu ultimul număr al revistei „Capitala capitalei”, revistă a cetățenilor Sectorului 1, în care el, Lucrețiu, ne povestește despre „Cișmigiul de altădată”. Nu pot trece fără remarca din finalul articolului :

Mackensen avea să spună că în 1916 a intrat în București cu o armată de cavaleri teutoni, aspri și viteji, și în 1918 a părăsit orașul cu o adunătură de gigolo și filfizoni”. Fără să greșesc, remarc faptul că în doi ani, prin obiceiul locului, i-am asimilat pe nemți, pe cei mai puri și duri germani, ostașii. Așa că, să nu ne mai mire faptul că străinii care ajung să guste din plăcerile locului își regăsesc identitatea de oameni liberi. Părerea mea.

Pe lângă vorbe, multe și dese, pe lângă părerile de multe ori contradictorii (așa este la seniori, fiecare vine cu părerea lui și pleacă acasă convins fiind că el a avut dreptate), s-a gustat cu mare plăcere din cănile cu vinul fiert. La plecare i-am și spus lui Lucrețiu că, dacă mai pune la bătaie vin fiert, voi veni la fiecare ședință a seniorilor liberali fără abatere.

A fost o seară frumoasă. Ajuns acasă am găsit mesajul Alinei Gorghiu care ne invita la întâlnirea de la Parlament a Comisiei pentru Justiție a PNL cu comisia abia înființată a TNL. Sâmbătă la ora 11.00. Voi merge.

Niciun comentariu: