Se produc schimbări. Mici, pentru noi, cei care suntem zi de zi în Piața Universității și în piețele localităților din țară, mari pentru partidul putred al portocaliilor dar și al aliaților acestora.
Boc și-a depus demisia. Aproape normal dacă ar fi fost un act unilateral de voință. Dar nu a fost așa. A fost forțat de partid și de Băsescu, așa că pot vorbi liniștit despre faptul că umilul Boc a fost demis. Cauza care a determinat portocalii la un astfel de gest se află în piețele țării. Acolo sunt oameni care de aproape trei săptămâni strigă „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „Boc, Boc, Boc, demisia pe loc”, „Anticipate”, „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua, că Băsescu și ai lui și-au găsit beleaua”. Ultima are și variante locale, la Suceava, Arad, Cluj etc. unde apar numele sonore ale măscăricilor locali, gen Flutur sau Falcă. Este interesant de observat că sondajele de opinie, multe și dese, nu au produs prea multe „daune” PDL, chiar dacă PDL era în scădere severă de popularitate. Piețele sunt cele care au avut cuvântul hotărâtor. Nu doar la demiterea lui Boc „cu propria mână”, ci și la retragerea primei garnituri PDL, în frunte cu sinistra Udrea, din componența viitorului cabinet Ungureanu, de va să fie. Mai cred că nici deja celebră Piață a Universității nu a avut un rol primordial, ci celelalte piețe, cele din țară, acolo unde baronii locali ai PDL au încercat acțiuni severe de intimidare a micilor grupuri (la început) de protestatari. La un moment dat presa semnala că au loc manifestații de protest în 69 de localități importante, celor câteva mii de manifestanți de la București fiindu-le alături alte mii și mii de manifestanți în țară. Faptul că zi de zi au loc manifestații în aproape toate localitățile importante ale țării a fost semnalul sever de alarmă care a mișcat PDL în direcția schimbărilor. La acestea s-au adăugat manifestațiile românilor din Germania, Marea Britanie, Italia, Spania etc. Caracterul de masă al protestelor a generat criza partidului-stat PDL, măsurile cu caracter politic luate de acesta având rolul de a mai salva ce se poate salva pentru a nu ajunge în situația PNT-CD, adică să nu cumva să treacă pe lângă Parlament la alegerile din acest an. Probabil că în evaluarea făcută de ei, după astfel de evenimente, campania de „cumpărare” a aleșilor locali a devenit o cheltuială aiurea, aleșii locali având, în multe cazuri, „bunul obicei” de a trece în tabăra puterii imediat ce condițiile o permit. Chiar de vor continua cu „cumpărăturile” politice din provincie, cei din PDL vor trece la măsuri severe de înlocuire a garniturii principale, compromise de dezastrul guvernării. Înțeleg că Blaga și ai lui vor forța nota și vor trece în frunte. Nu este exclus ca Băsescu să fie una din piesele la care PDL va renunța, dacă manifestațiile din țară vor continua în aceeași notă: „Jos Băsescu”. Delimitarea de Băsescu a PDL devine, pe zi ce trece, condiția de bază pentru supraviețuirea partidului și, mai ales, pentru împăcarea cu celelalte formațiuni politice, în special PNL, cu care în viitorii ani PDL va dori să colaboreze. Dar până atunci mai este. Vor mai trece, probabil două cicluri electorale până când PNL va accepta o colaborare cu PDL.
Până una-alta, asistăm la scremetele portocaliilor în media. Elena Udrea scrie tâmpenii pe blogul personal, tâmpenii preluate de agențiile de presă și presa în totalitatea ei în încercarea disperată de a mai salva ce se poate din troaca pedelistă găurită de bețivanul chior de la Cotroceni și cârpită în timp cu toate fufele care i-au trecut prin preajmă. Cucoana asta visează cai verzi pe pereți. Act de curaj, singurii care în 23 de ani au dovedit ... bla, bla, bla.
Altă panaramă portocalie se bagă în seamă în stilul Stolojan și refuză postul de ministru al economiei, vezi doamne, ea având un parcurs fix de urmat pentru propria carieră și dezvoltare academică. Probabil s-a hotărât să afle care este diferența între watt și volt.
Circoteca portocalie va continua. Sunt disperați. Nu au încredere în aliați, chiar dacă UDMR s-a aliat din nou cu ei. UNPR este o sursă sigură de instabilitate politică, parte din membrii UNPR doresc din nou la putere și își negociază revenirea la partidele din care au dezertat. Știu oamenii că nu au reușit în construcția partidului trădării politice și că sunt, de fapt, cu ambele picioare în groapă. Nu mai au viitor, nu mai au nici speranța că afacerile lor vor profita de stat, ca până acum și că nu sunt pregătiți să iasă pe piața liberă. Ei știu că fără banii de la stat devin niște neica-nimeni în afaceri, sigur candidați la „boschetărie”, dacă au datorii angajate cu finalitate în anii următori. Nici băncile care au pariat pe ei nu îi mai văd cu ochi buni, pentru că să fie clar, au primit finanțare doar pentru că au garantat cu sprijinul politic, nu pentru că proiectele lor ar fi cine știe ce mari găselnițe comerciale.
De vom continua manifestațiile sigur vom avea și alte rezultate. Până acum toate acțiunile portocalii au avut drept scop salvarea lor dar în special a lui Băsescu. Dar Băsescu este pe făraș. Anul acesta cum-necum, de nu își dă demisia va fi suspendat. Parlamentul ce se va forma îl va suspenda. Referendumul nu îi va mai fi favorabil. Prevăd că Băsescu își va da demisia în momentul suspendării, cel mai târziu. Totuși, pentru PDL ar fi mai bine să îl suspende ei, acum, decât să aștepte până în toamnă-iarnă. Atunci, răul generat de Băsescu și clica lui portocalie își va fi împlinit menirea. PDL este posibil să nu mai intre în Parlament.
Eu aștept. Aștept demisia lui Băsescu și anticipatele. Chiar dacă în disperarea lor coaliția mafiotă de la guvernare încearcă o revigorare cu propusul guvern Ungureanu. Poate că până la urmă le va veni mintea la cap. Până atunci, zi de zi în Piața Universității, alături de ceilalți protestatari, voi striga la Băsescu „Ieși afară, javră ordinară”.
3 comentarii:
Exact cum ziceti - doar ca dupa cum se vede din provincie, nu vor fi anticipate. Poate putin posticipate. Iar PNL chiar daca are slagarul anului, sa nu uite ca nici cea mai tare melodie nu rezista in top mai mult de cateva saptamani - dapoi noua luni.
Titus Chirilă,
Nu știu, acum, dacă vor fi sau nu anticipate. Presiunea populației este mare, mai ales că, după trecerea timpului foarte rece, se anunță creșterea presiunii prin participarea mai multor oameni la manifestațiile de protest. Plus acțiunea parlamentară a USL de boicot a lucrărilor.
Cu privire la PNL ... acesta are de lucrat în relația cu populația. Nu excelează în numărul de susținători direcți.
Trimiteți un comentariu