Deși sunt „adeptul” ideii că locul Regatului Unit este în UE pot accepta și ideea că Regatul Unit va fi alături de UE. Nu are cum altfel. Economic, militar și politic Regatul Unit este o parte importantă a Europei unite în jurul valorilor democrației.
Britanicii au ales să fie conduși de cei care pot oferi soluții. Conservatorii. S-au împăcat cu ideea Brexit-ului și consecințele acestuia. Boris Johnson a promis nu doar finalizarea Brexit-ului ci și începerea negocierilor cu UE pentru un acord comercial suficient de larg care să țină Regatul Unit alături de Uniunea Europeană. Majoritatea parlamentară obținută de conservatori le permite să lucreze în această direcție.
Macron își freacă mâinile de bucurie. Scapă de „concurentul” britanic și va avea mai multă libertate să impună în interiorul UE atât politicile socialiste franceze cât și orientarea Uniunii către lumea francofonă unde are probleme. Sper, sincer, ca celelalte state UE să nu se lase angrenate în aventurile franceze, să nu accepte dominația macronistă în dauna statelor din centrul și estul UE.
În fine, ce va fi, vom vedea. Regatul Unit a fost, pe lângă „o mare pacoste” și un „jandarm” care a oprit impunerea socialismului ca doctrină de bază a politicilor Uniunii Europene în special în Consiliul European și în Parlamentul European.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu